#StareaEducației (INTERVIU) Bacalaureatul 2030 vine cu 4 probe scrise și 4 probe de competențe. Bogdan Cristescu, directorul CNCE: „Cam de 30 de ani nu am avut o adaptare a acestui examen la noile cerințe. Avem tendința, din păcate, de a învăța pentru test și de a considera evaluările finale o formă de motivare pentru elev ca să învețe.”

Publicat de andreeadaraban, 11 iunie 2026, 14:01 / actualizat: 15 iunie 2026, 12:37

Invitat la emisiunea #StareaEducației, Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, a explicat filozofia din spatele noului examen și a răspuns criticilor apărute după publicarea proiectului.

Potrivit lui Bogdan Cristescu, reforma Bacalaureatului este o consecință firească a noii Legi a învățământului preuniversitar și a noilor planuri-cadru pentru liceu. „Forma în care se susține acum Bacalaureatul, cu extrem de puține modificări, a fost introdusă în 1995. Cam de 30 de ani nu am avut o adaptare a Bacalaureatului la noua societate și la noile cerințe”, a declarat acesta. Oficialul susține că schimbarea reprezintă o „normalitate” într-un sistem care își actualizează curriculumul și programele școlare. „Ai lege nouă, ai planuri-cadru și programe noi. Ideea de bază este autonomia și flexibilitatea. Să susținem elevii în a evalua ceea ce învață”, a explicat Cristescu.

Una dintre cele mai importante schimbări este accentul pus pe specializarea elevului. Noul Bacalaureat va evalua mai clar competențele specifice profilului și specializării alese. „Dacă ne dorim ca elevii să aibă o pre-specializare începând cu clasa a XI-a, este normal să evaluăm ceea ce ei își aleg”, a spus directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare.

În noua formulă, elevii de la Filologie vor avea ca probă obligatorie o limbă străină, în timp ce elevii de la profilurile reale vor susține probe suplimentare din aria științelor exacte. Pentru filiera tehnologică și cea vocațională vor apărea probe de specialitate.

Examenul va include și o a patra probă scrisă, denumită proba de competențe de bază complementare profilului. Aceasta le va permite elevilor să aleagă o disciplină din afara ariei lor de specializare, evaluată la nivelul trunchiului comun. „Dacă sunt discipline pe care sistemul de educație le-a considerat absolut necesar a fi învățate pentru a avea un fundament educat pentru un viitor cetățean, atunci este normal să fie evaluate și ele”, a argumentat Cristescu. El a precizat că subiectele vor fi construite exclusiv pe baza programelor de trunchi comun.

O altă noutate este introducerea evaluării competențelor lingvistice în două limbi moderne. Potrivit lui Bogdan Cristescu, măsura urmărește atât alinierea la tendințele europene, cât și creșterea șanselor absolvenților pe piața muncii. „Acum a cunoaște o singură limbă modernă nu prea mai este de ajuns. Ideea de bază este să ne adaptăm la piața muncii și să dăm cât mai multe șanse viitorilor absolvenți de a se integra și de a performa”, a declarat acesta.

Oficialul a confirmat că, la fel ca în prezent, certificatele internaționale de limbă vor putea fi echivalate. „Ne dorim o foarte mare predictibilitate pentru elevi”, a spus Cristescu.

Una dintre cele mai contestate modificări este transformarea limbii moderne în probă obligatorie pentru elevii de la Filologie, în locul Istoriei.

Mai mulți profesori au criticat măsura și au transmis un memoriu Ministerului Educației. Bogdan Cristescu spune însă că dezbaterea este tocmai motivul pentru care proiectul se află în consultare publică. În opinia sa, diferențierea dintre Filologie și Științe Sociale ar trebui să fie reflectată și în structura examenului. „Normalitatea este ca, dacă totuși am făcut o separare între Științe Sociale și Filologie, să existe și o separare între probele pe care le susțin”, a afirmat Cristescu.

O altă controversă vizează includerea Religiei printre disciplinele care pot fi alese la Bacalaureat de elevii de la Filologie și Științe Sociale.

Consiliul Național al Elevilor a criticat propunerea, susținând că o disciplină bazată pe istoria religiilor și dialog intercultural ar avea o relevanță mai mare. Răspunsul lui Bogdan Cristescu a fost acela că „disciplina este prevăzută ca probă în legea educației.”

Pentru elevii din filiera tehnologică și cea vocațională, noul model de examen introduce o probă obligatorie din domeniul de specializare.

Măsura a fost solicitată de ani de zile de profesori și absolvenți, spune directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare. „Este o cerere de foarte mulți ani a colegilor și absolvenților învățământului tehnologic de a fi evaluați la lucrurile pe care ei le învață și pentru care se pregătesc”, a declarat acesta.

Potrivit lui Bogdan Cristescu, obiectivul este ca până la finalul lunii august să fie aprobate atât programele școlare pentru liceu, cât și programele de examen pentru Bacalaureatul 2030.

Redăm, mai jos, interviul integral:

Andreea Daraban:  Aș vrea să ne explicați de ce a fost necesară schimbarea modului în care se va susține Bacalaureatul în anul 2030?

Bogdan Cristescu: Vă dați seama că este, așa cum ați spus, o adaptare. Dacă stăm și privim cu atenție, forma în care se susține acum Bacalaureatul, cu extrem de puține modificări, a fost introdusă în 1995. Cam de 30 de ani nu am avut o adaptare a Bacalaureatului la noua societate și la noile cerințe. Sigur, au fost modificări, s-a introdus partea de competențe digitale, dar așa cum este normal, într-o schimbare curriculară, într-o reformă, odată cu introducerea legii din 2023, unde structura Bacalaureatului este menționată, împreună cu planurile cadru pentru liceu, așa este normal, să evaluăm și ceea ce predăm. Este o noutate pentru că nu s-a întâmplat de foarte, foarte mulți ani, dar este o normalitate. Ai lege nouă, ai planuri cadru și programe noi. Ideea de bază este, așa cum ați spus, autonomia și flexibilitatea. Să susținem elevii în a evalua ceea ce învață și, pe de altă parte, și pentru a susține sistemul de educație și a avea o imagine foarte, foarte clară, nu redusă doar la două sau trei discipline.

Andreea Daraban: Se vorbește despre un examen mai flexibil și mai apropiat de profilul elevului. Cum se traduce concret această chestiune?

Bogdan Cristescu: Așa cum planurile cadru au făcut diferențierea clară, uitați-vă, de exemplu, la generația care studiază chiar acum. Între planurile cadru de la Științe sociale și de la Filologie, diferențele erau minore. Așa cum este și normal, noile planuri cadru au schimbat și au pus accent mai mare pe disciplinele de științe sociale la această specializare și, la fel, mai mare accent pe ceea ce înseamnă filologie pentru elevii care merg la Filologie. Implicit și Bacalaureatul a urmat această tendință pentru că, dacă ne dorim ca elevii să aibă o pre-specializare, dacă vreți, începând cu clasa a XI-a, este normal să evaluăm ceea ce ei își aleg. Pe de altă parte, tocmai pentru a avea o imagine clară a sistemului și nu a-l reduce la foarte puțin, sunt probele normale, cele două, asta poate nu s-a menționat suficient de mult, dar este foarte important pentru că este o încadrare a României în abordarea de multilingvism,  sunt două probe de limbă modernă.

Andreea Daraban: Așadar, spuneați că e mai apropiat de ceea ce se predă. Elevii vor fi evaluați pe specializarea fiecăruia.

Bogdan Cristescu: Da, și nu doar atât. Așa cum ați spus, se introduce și proba F, care este în afara specializării și care este o probă de trunchi comun. Dar, din nou, dacă sunt discipline pe care sistemul de educație le-a considerat absolut necesar a fi învățate pentru a avea un fundament educat pentru un viitor cetățean, și atunci, așa cum este și normal, le dăm ocazia copiilor, fără a merge la un nivel de profunzime foarte mare, deci rămânând la nivelul de trunchi comun, aceste discipline de trunchi comun sunt evaluate și ele. Sigur, la alegerea lor. Una pe care o aleg ei.

Andreea Daraban: Noul examen de Bacalaureat va avea patru probe de competențe în loc de trei, ca în prezent. Noutatea, așa cum menționați și dumneavoastră, constă în faptul că vor fi testate competențele lingvistice în două limbi moderne, nu doar pentru una, cum se întâmplă în prezent. De ce o astfel de schimbare? Ați menționat anterior, să ne aliniem trendului european, la ceea ce se întâmplă în școlile europene?

Bogdan Cristescu: Eu cred că suntem chiar cumva în primul pluton, dacă vreți, al Uniunii Europene. Așa cum știți, în mod normal, acum a cunoaște o singură limbă modernă nu prea mai este de ajuns. Deci, ideea de bază este să ne adaptăm, pe de o parte, la piața muncii și, pe de altă parte, să dăm cât mai multe șanse viitorilor absolvenți de a se integra și de a performa.

Andreea Daraban: Trebuie să spunem că aceste probe de competențe la cele două limbi moderne vor fi susținute de elevii de la toate profilurile și specializările.

Bogdan Cristescu: Așa este. Mai puțin, bine, aici vă dați seama, putem face mici detalieri, așa cum spune și legea, a doua limbă modernă nu este obligatorie pentru copiii care studiază în limba maternă, pentru că ei deja au o probă de limba maternă.

Andreea Daraban: Elevii care au un certificat de limbă recunoscut internațional de genul Cambridge sau IELTS la engleză, de exemplu, vor putea să-și echivaleze aceste probe de competențe  la limbi moderne de la Bac?

Bogdan Cristescu: Sigur, așa cum este și acum, împreună cu metodologiile, dar vă dați seama, să ajungem acolo. Se va preciza foarte, foarte clar și care sunt certificatele recunoscute, dar așa cum știți, lista acestora se updatează an de an, deci se completează. Ne dorim o foarte, foarte mare predictibilitate pentru elevi.

Andreea Daraban: O altă noutate ce vizează Bacalaureatul din 2030 este cea referitoare la introducerea unei a patra probe scrise, cea de competențe de bază complementare profilului, adică cei de la Real vor putea susține la alegere o probă din aria profilului Uman și invers. De exemplu, la profilul Filologie, în clasele a XI-a și a XII-a, planurile cadru nu prevăd nicio disciplină din aria științelor. Pentru trunchiul comun, cum vor fi structurate subiectele? Doar pe baza materiei studiate în clasele a IX-a și a X-a?

Bogdan Cristescu: Da, așa cum este foarte, foarte clar precizat în ordin, ne raportăm la programele de trunchi comun.

Andreea Daraban: Așadar, în clasele a XI-a și a XII-a, elevii vor relua singuri aceste discipline pentru a se pregăti pentru Bacalaureat sau cum va fi?

Bogdan Cristescu: Nu vor relua singuri. Gândiți-vă și acum sunt aproape 40.000 de copii care aleg Logica, disciplină care se studiază în clasa a IX-a, dar ei se simt mai confortabil cu această alegere. Noua filozofie a planurilor cadru introduce acele ore la decizie elevului din oferta școlii, care inclusiv au componentă de recapitulare pentru Bacalaureat.

Andreea Daraban: Așadar, elevii vor putea alege din Curriculum la Decizia Elevului din Oferta Școlii (CDEOȘ), disciplinele acestea de Bacalaureat pe care le vor aprofunda în clasele a XI-a și a XII-.

 Bogdan Cristescu:  La care vor recapitula.  Iertați-mă, poate sunt prea atent la detalii, dar când spui aprofundare, de obicei ceri mai mult. Nu, în clasele a XI-a și a XII-a se poate face o recapitulare pentru Bacalaureat, se poate face o predare integrată, care să întărească aplicabilitatea celor formate atunci. Ideea de bază este că școala va oferi pentru elevi, în funcție de cerințele lor, modalitatea de a învăța. Gândiți-vă dacă, de exemplu, eu studiez Matematică-informatică și aleg Istorie la Bacalaureat, care este în afara profilului meu, asta nu înseamnă că mai fac încă o dată ceea ce am făcut în a IX-a  și a Xa.

Andreea Daraban: Din câte știu, Istoria se regăsește în trunchiul comun și la Real. La profilul real se cam regăsesc toate. La Filologie nu se regăsesc unele deloc în clasele a XI-a și a XII-a.

Bogdan Cristescu: Este posibil ca ai noștri colegi care predau materii reale să se uite și să vadă că, într-adevăr, în clasa XI-a și a XII-a sunt discipline care în afara profilului nu prea apar, deși apare ȘTIAM, apare la Științe sociale acea Matematică aplicată în științe sociale, deci apar într-o anumită formă. Ideea de bază nu este să faci de două ori același lucru. Istoria și Geografia, din nou, așa cum este normal, apar și în clasele a XI-a și a XII-a, fiind discipline care țin foarte, foarte mult de cultura și identitatea națională, fără a da vreo conotație cuvântului identitate.

Andreea Daraban: Una dintre modificările aduse probelor pentru Bacalaureatul care va fi susținut în 2030 este la profilul Filologie, unde limba străină devine probă obligatorie de profil în locul Istoriei. Această schimbare a stârnit deja nemulțumiri în rândul unor profesori care au și redactat un memoriu în acest sens. Care este mesajul dumneavoastră în acest context?

Bogdan Cristescu: Eu, vă dați seama, nu pot transmite un astfel de mesaj. Ceea ce spun eu este că aceasta anexă a fost pusă în transparență tocmai din acest motiv, să vedem care sunt propunerile și să se ia o decizie argumentată. Sigur că fiecare coleg își dorește ca disciplina lui să fie disciplină de examen. Ceea ce încercăm noi, să spunem, este că decizia nu trebuie luată dacă vreți cu mintea la ceea ce este acum. Mă refer la faptul că Istoria este o disciplină care acum, la Bacalaureat, se dă dintr-un singur an, respective Istoria de clasa a XII-a. Trebuie să vedem programele de Bacalaureat și tot. Din punctul meu de vedere revin, orice coleg își dorește ca disciplina lui să fie evaluată. Avem tendința, din păcate, de a învăța pentru test și de a considera evaluările finale o formă de motivare pentru elev ca să învețe. Din nou, este o propunere. Normalitatea este ca dacă, totuși, am făcut o separare între Științe sociale și Filologie, să existe și o separare între probele pe care le susțin.

 Andreea Daraban: O altă controversă este legată de introducerea Religiei ca probă de examen, la alegere, pentru profilul Filologie și Științe sociale. Avem un comunicat al Consiliului Național al Elevilor care respinge această propunere, cel puțin nu în forma actuală a disciplinei. Spun ei că o eventuală disciplină construită în jurul istoriei religiilor, culturii religioase sau dialogului intercultural ar fi o miză educațională semnificativ mai mare. De ce s-a ținut cont în momentul în care această disciplină a fost introdusă ca probă la Bac?

Bogdan Cristescu: De lege. Disciplina este prevăzută ca probă în legea educației. Referitor la modul în care se studiază, am văzut comunicatul elevilor. Este foarte, foarte important că sunt preocupați. Tocmai pentru elevi este gândit și acest Bacalaureat și pentru societate, pentru viitoarea piață a muncii. Programa la care fac ei referire, merită discutat dacă se referă la noua programă, cea care este aprobată sau în transparență, pentru că avem ultimul set de 175 de programe în transparență, sau la ceea ce studiază acum. Din nou, vă spun, este foarte, foarte important că atunci când avem o opinie să o avem pe baza lucrurilor care vor fi aplicate. Din acest motiv ne dorim să fim predictibili. Adevărul este că ar fi pentru prima oară când înainte că o generație să înceapă liceul anunțăm cum va arăta examenul. Dar revin, asta este o normalitate. Sigur, ne bucurăm că reușim dar este important să se uite la asta. Cât despre de ce este Religia ca probă, pentru că așa este în legea educației, legea învățământului preuniversitar, ca să fiu corect.

Andreea Daraban: Pentru profilul tehnologic și vocațional, introducerea la Bacalaureat a unei probe obligatorii din disciplinele de specialitate a fost salutată. Practic, ce schimbări importante survin în conturarea disciplinelor pentru aceste profiluri?

Bogdan Cristescu: Așa cum este și normal, într-adevăr ați spus, este o cerere de foarte mulți ani a colegilor și absolvenților învățământului tehnologic de a fi evaluați la lucrurile la care ei învață și pentru care se pregătesc. Sigur, ei aveau unul sau mai multe certificate de competențe profesionale. Se va întâmpla și acum, nivelul 3 și nivelul 4, dar în aceeași măsură este și normal ca la Bacalaureat să le dai ocazia să susțină o probă din ceea ce au învățat. Cer de foarte mult timp acest lucru, este o cerere validă din punctul nostru de vedere, motiv pentru care am încercat să o îndeplinim. Sigur, este o provocare deoarece sunt foarte, foarte multe calificări profesionale, motiv pentru care dacă vă uitați în propunerea noastră, este ca acea probă obligatorie să fie, dacă vreți, proba de domeniu. Iar a doua este, așa cum prevede legea, din discipline relevante pentru profilul real.

Andreea Daraban: Odată cu aceste schimbări survenite în ceea ce privește Bacalaureatul pentru anul 2030, putem vorbi despre un examen mai relevant decât cel actual?

Bogdan Cristescu: Sunt convins că putem vorbi despre un examen relevant, cred că mai relevant decât cel de acum și ați subliniat și dumneavoastră câteva dintre aceste schimbări, care sunt în favoarea specializării elevilor, pe de-o parte, iar pe de altă parte, poate ăsta este un lucru care nu a fost spus, dar credem că este foarte, foarte important să reușim adoptarea acestei anexe înainte de admiterea de clasa a IX-a, pentru că atunci când copiii își fac opțiunile, să știe inclusiv finalitatea educației lor, în termen de certificare.

Andreea Daraban:  În cât timp estimați că acest document va fi publicat în Monitorul oficia?

Bogdan Cristescu: Aici sunt etapele care se parcurg, sunt etape administrative. Noi ne dorim să se întâmple cât mai repede, pentru că după ce avem această anexă a disciplinelor de Bacalaureat și vom avea toate programele școlare pentru liceu aprobate, ca așa cum vă spuneam, din cele aproape 600, ultimul set de 175 este și el pus în transparență. Revin, aș vrea ca pe final de august să avem aprobate, inclusiv programele de examen pentru bacalaureatul 2030. Gândiți-vă, dacă vorbim despre programele școlare, primul set, care au fost aprobate în decembrie, au apărut în monitor o lună și ceva mai târziu. Sigur, au fost multe schimbări, au fost și perioade de sărbători, dar timpul poate varia.

Andreea Daraban:  În prezent se lucrează pentru programele școlare pentru Bacalaureat sau după ce se aprobă acest document?

Bogdan Cristescu: Uitați-vă, sunt situații și situații. Nu știu, o să iau Matematica, pentru că mi-e familiară. Matematica a propus spre aprobare în decembrie și au fost apărute în Monitorul Oficial, în ianuarie, toate programele pentru clasele IX-XII. Și atunci, colegii de matematică, în secunda în care se aprobă și această anexă a disciplinelor, pentru că sunt niște detalii legate de trunchi comun, curriculum de specialitate, ei pot pregăti programa pentru examenul de Bacalaureat, care și aceasta trebuie să treacă prin niște etape administrative. Alți colegi, cum sunt de exemplu cei de limba română, dacă vreți, la care a fost aprobată prin ordin de ministru doar programa de clasa a IX-a, iar programele de clasele X-XII sunt acum în transparență, vor putea realiza programa de Bacalaureat doar când vor ști cum arată programele școlare. Dar, din nou, noi spunem că în această vară. Pentru că a fost un an un an în care colegii au muncit extrem, extrem, extrem de mult, atât cei din minister, din Centru, cât și colaboratorii. Cred că sunt foarte puțini oameni care își dau seama de amploarea muncii acestor colegi, care a fost o muncă voluntară. Nu vreau niciodată să scap ocazia să le transmit recunoștința și mulțumirile mele.

Andreea Daraban: Probele de examen vor avea o structură diferită față de ce avem în prezent, nu? Se vor schimba?

Bogdan Cristescu: Da, așa cum este și normal, probele de examen se vor schimba. Dorința noastră este ca an de an să venim cu exemple de cerințe legate de materia din acel an, tocmai pentru a avea o predictibilitate. Pe de altă parte, să nu uităm și faptul că avem acel proiect SMIES, care, din câte știu eu, a trecut etapa de evaluare și există foarte, foarte multe șanse ca în 2030 acest examen de Bacalaureat să se susține pe platforma digitalizată deja și sigur și acest lucru va avea impact asupra formei.

Andreea Daraban: În ceea ce privește programele școlare pentru învățământul liceal, că tot le-am adus în discuție, putem vorbi despre un proces încheiat măcar pentru clasa a IX-a?

Bogdan Cristescu: Știți cum este, în secunda în care le vedem aprobate prin Monitorul Oficial, sigur că da, dar, într-adevăr, procesul este suficient de aproape de final.

Andreea Daraban: În ceea ce privește manualele pentru clasa a IXa, știu că procedura de licitație a fost lansată. În ce stadiu suntem cu acest demers?

Bogdan Cristescu: Procedura de licitație a fost lansată pentru că sunt extrem de multe, sunt 131 de titluri propuse prin referatul înaintea de Ministerul către centrul nostru. Le-am lansat mai devreme ca oricând, în martie. Deschiderea ofertelor este prevăzută pentru 9  iunie. Au fost două etape normale, s-au cerut clarificări, am răspuns și suntem în acest proces. Ne dorim să avem măcar forma digitală în septembrie. Planul nostru este să avem evaluarea terminată la finalul lunii iulie, cu câștigătorii anunțați, și apoi să semnăm contracte, ceea ce ar putea conduce, la cele la care nu sunt contestații, să avem și cărți în format fizic la începutul școlii, dacă nu măcar în forma digitală.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației – Campania Radio România #StaiSigurPeNet: Riscuri și responsabilitate online

Publicat de andreeadaraban, 24 aprilie 2026, 10:48 / actualizat: 28 aprilie 2026, 9:10

Subcomisarul de poliție Florin Zaborilă, din cadrul Compartimentului de combatere a infracțiunilor informatice al IPJ Iași, a subliniat că prevenirea este mai eficientă decât intervenția, atrăgând atenția asupra celor mai frecvente tipuri de fraude: schemele de investiții false, mesajele înșelătoare care circulă pe aplicații precum WhatsApp și tentativele de furt de date personale sau financiare. Acesta a explicat că multe dintre aceste atacuri se bazează pe manipulare emoțională și pe promisiuni nerealiste, iar lipsa de vigilență poate duce la pierderi financiare importante. De asemenea, a menționat că tinerii sunt expuși și altor riscuri, precum cyberbullying-ul, furtul de identitate sau chiar infracțiuni grave, inclusiv în zona exploatării online. Florin Zaborilă a insistat asupra importanței protejării datelor personale, a verificării identității persoanelor necunoscute și a evitării reacțiilor impulsive în mediul online.

La rândul său, Serinela Zara, profesoară de Limba și Literatura Română la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Iași,  a evidențiat faptul că hărțuirea între elevi nu este un fenomen nou, însă mediul digital îi amplifică efectele și îl face mult mai greu de controlat. Ea a oferit exemple din experiența sa didactică, arătând că astfel de situații pot avea consecințe grave asupra elevilor, inclusiv retragerea acestora din mediul școlar. Cadrul didactic a subliniat că, de multe ori, copiii nu comunică problemele din cauza rușinii sau pentru că le este teamă de reacțiile celor din jur, ceea ce face și mai important rolul profesorilor, al psihologilor și al altor adulți de încredere. În opinia sa, interzicerea tehnologiei nu este o soluție realistă, deoarece aceasta face parte din viața tinerilor, însă utilizarea ei trebuie ghidată constant. Serinella Zara a insistat asupra nevoii de educație repetată, de explicare continuă a riscurilor și beneficiilor, dar și asupra rolului familiei în oferirea unor alternative sănătoase de petrecere a timpului.

Alexandru Manole, elev în clasa a X-a la Colegiul Național Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași și președinte al Consiliului Județean al Elevilor, a oferit perspectiva tinerilor, arătând că aceștia petrec o mare parte din timp pe rețelele sociale, în special pe platforme precum TikTok, Instagram și WhatsApp. El a recunoscut că există cazuri reale de furt de conturi, parole oferite din neatenție și situații de hărțuire online, mai ales în grupurile de comunicare. Președintele Consiliului Județean al Elevilor a explicat că nivelul de conștientizare crește odată cu vârsta, însă este nevoie de educație încă din primii ani de utilizare a tehnologiei. Alexandru a susținut că interzicerea rețelelor sociale nu reprezintă o soluție eficientă și că accentul ar trebui pus pe educația digitală, pe dezvoltarea responsabilității și pe înțelegerea riscurilor. În ceea ce privește inteligența artificială, el a arătat că aceasta este deja utilizată de elevi, dar trebuie folosită conștient, deoarece poate genera erori și poate afecta dezvoltarea unor competențe esențiale. Totodată, a subliniat importanța dialogului cu specialiștii și a inițiativelor educaționale care îi ajută pe elevi să navigheze în siguranță în mediul online.

Varianta audio a emisiunii:

Varianta în fomat video a emisiunii:

Campania Radio România #StaiSigurPeNet: Riscuri și responsabilitate online

#StareaEducației – REMIGRANT ÎN ROMÂNIA – ”Mi-a fost greu și încă îmi este uneori, mai ales, la scris, în limba română. Dar mă descurc.” Povestea lui Bogdan Agape din comuna ieșeană Grozești, care își continuă studiile la Liceul din Răducăneni, după ce tot parcursul său școlar s-a consumat în Spania.

Publicat de andreeadaraban, 5 martie 2026, 13:32 / actualizat: 7 martie 2026, 7:58

I-am întâlnit într-o zi rece de februarie. Drumul spre casă trece pe o porțiune neasfaltată, unde noroiul încă păstrează urmele iernii. Dincolo de vremea mohorâtă, atmosfera din locuința familiei este caldă și primitoare. Ionela și Bogdan au povestit cu deschidere despre anii petrecuți în străinătate și despre decizia de a reveni în țară.

Ionela a plecat în Spania în noiembrie 2004, la câteva luni după soțul ei. La acea vreme, România nu era încă membră a Uniunii Europene, iar plecarea peste hotare presupunea proceduri complicate.

Familia s-a stabilit în sudul Spaniei, în regiunea Andaluzia, în orașul Roquetas de Mar. Acolo s-a născut și Bogdan. Zona este cunoscută pentru agricultură, turism și industria hotelieră.

Inițial, familia a plecat cu gândul că se va întoarce într-o zi acasă. Cu timpul însă, planurile s-au schimbat. În jurul anului 2010, au decis să rămână definitiv în Spania și chiar au cumpărat un apartament prin credit bancar. Pandemia a schimbat însă multe lucruri. ”După pandemie au început să crească foarte mult prețurile și am observat și alte schimbări. În ultimii ani au venit tot mai mulți imigranți din afara Uniunii Europene. Zona a devenit foarte aglomerată și, uneori, nesigură”, povestește Ionela.

În 2025, familia a decis să revină definitiv în România și să se stabilească în comuna Grozești, județul Iași, locul de origine al soțului. Un rol important în această decizie l-a avut chiar Bogdan. ”În ultimii zece ani veneam în fiecare vară în România. Lui i-a plăcut foarte mult aici, mai ales la Iași. A văzut cum trăiesc verișorii lui și a simțit că ar vrea să fie mai aproape de familie”, spune Ionela.

Bogdan a fost înscris la Liceul ”Lascăr Rosetti” din Răducăneni. În sistemul spaniol, ar fi trebuit să fie deja în ultimul an de liceu. Părinții au ales însă să-l înscrie în clasa a XI-a, pentru a-i oferi timp să se acomodeze cu sistemul românesc și cu limba.

Deși în casă se vorbea românește, Bogdan a studiat toată viața în spaniolă. Cititul și scrisul în limba română au fost, la început, o provocare.

”Mi-a fost greu și încă îmi este uneori, mai ales, la scris. Dar mă descurc. Profesorii mă ajută foarte mult”,  afirmă el.

Mama sa spune că sprijinul profesorilor și al colegilor a fost esențial pentru integrarea lui. ”Diriginta s-a implicat foarte mult. Profesorii au fost înțelegători, iar colegii îl ajutau cu temele și îi explicau când nu înțelegea ceva.” Recunoaște, însă, că ar fi fost de ajutor  un program în școală care să-l ajute, în special cu limba română.

La matematică, diferențele dintre programe au fost evidente. Bogdan spune că nivelul este mai ridicat în România decât în Spania, însă reușește să țină pasul. ”Îmi place matematica și logica mă ajută mult. Profesorul explică foarte clar și asta contează foarte mult.”

După Bacalaureat, vrea să urmeze o academie în cadrul Poliției de Frontieră, specializarea securitate cibernetică. În ciuda schimbării majore din viața lui, nu regretă decizia de a reveni în România. Păstrează însă legătura cu Spania. Vorbește în continuare spaniolă cu familia și cu prietenii de acolo, pentru că nu vrea să uite limba în care a crescut.

Interviul integral, în varianta audio:

#StareaEducației (INTERVIU) Marcel Bartic, profesor de istorie: ”Mi-aș dori ca viitorul ministru al Educației să-și convingă colegii de guvern că acest domeniu nu mai poate rămâne cenușăreasa politicilor guvernamentale pentru că miza este una uriașă.”

Publicat de andreeadaraban, 12 ianuarie 2026, 12:46 / actualizat: 14 ianuarie 2026, 10:18

Nu doar cadrele didactice au fost afectate de măsurile de austeritate, ci și elevii și studenții. A fost redus drastic bugetul pentru bursele elevilor, au fost eliminate bursele pentru olimpici și a fost plafonat fondul alocat burselor universitare. Daniel David, ministru al educației și cercetării din decembrie 2024 până în decembrie 2025, a declarat că măsurile implementate nu sunt de reformă, ci de criză și austeritate, necesare pentru a asigura funcționarea sistemului și plata salariilor și burselor până la finalul anului.

Pe fondul acestor tensiuni și critici, Daniel David și-a depus demisia în decembrie 2025, subliniind că nu urmărea o carieră politică, ci o contribuție în vremuri de criză.

Sub mandatul ministrului Daniel David au fost generate o serie de schimbări ce au vizat atât organizarea învățământului liceal cât și conținutul predat elevilor începând cu clasa a IX-a.

„Educația a fost din nou prima sacrificată”

Invitat la început de 2026 la Starea Educației, profesorul de istorie Marcel Bartic, realizator de emisiuni la Europa FM,  a descris mandatul lui Daniel David ca fiind „un an extrem de dificil”, marcat de măsuri de austeritate aplicate rapid și fără o comunicare reală cu cei afectați. Deși admite că situația economică a României impunea restricții bugetare, Marcel  Bartic a subliniat că nemulțumirea majoră a profesorilor a venit din faptul că educația a fost din nou prima vizată. ”Ce a trezit însă nemulțumiri atât de mari din partea profesorilor  a ținut mai întâi de faptul că măsurile de austeritate au început, și din nefericire nu văd să se fie extins la alte categorii socioprofesionale sau la alte domenii de activitate,  au început cu noi. Știți de ce? Pentru că, în general, sistemul de învățământ e ala săracul care duce. Și duce, lasă că de la profesori și de la copii mai luăm. Ăștia și așa sunt aia care nu prea se revoltă foarte tare, nu sunt foarte vocali, nici nu contează foarte mult în ecuația electorală, în ecuația politică, ” a explicat profesorul Bartic.

Printre cele mai criticate decizii s-au numărat mărirea normei didactice fără studii de impact, comasarea școlilor și creșterea numărului de elevi în clasă. Aceste măsuri au dus la pierderea catedrelor pentru mii de profesori suplinitori, inclusiv cadre bine pregătite, care nu au avut șansa titularizării din lipsa posturilor disponibile. Consecințele s-au resimțit direct în școli, unde elevii și părinții s-au trezit fără profesorii cu care construiseră relații educaționale solide.

Un alt punct sensibil evidențiat de Marcel Bartic este lipsa unei comunicări oneste și coerente din partea autorităților. Profesorii, părinții și elevii nu au primit o perspectivă clară asupra duratei sacrificiilor sau asupra beneficiilor viitoare. ”Dacă ni s-ar fi spus clar că toată societatea strânge cureaua și că există un orizont de revenire, reacțiile ar fi fost cu totul altele”, a afirmat Marcel Bartic. În schimb, educația a rămas, în opinia sa, „Cenușăreasa bugetului”, domeniul sacrificat fără a primi măcar recunoașterea importanței sale strategice.

Reformă sau doar supraviețuire?

Deși mandatul lui Daniel David nu a fost definit exclusiv de austeritate, încercările de reformă curriculară – mai ales la nivel liceal – au rămas incomplete. Profesorul Marcel Bartic consideră că fostul ministru, provenit din mediul universitar, nu a avut o imagine suficient de clară asupra complexității învățământului preuniversitar, acolo unde se află cele mai mari probleme: abandonul școlar, inechitățile dintre urban și rural și calitatea actului educațional.

Totuși, Bartic subliniază că nevoia de reformă este reală și nu poate fi negată. Rezultatele slabe la testările internaționale, nivelul ridicat de analfabetism funcțional și polarizarea tot mai accentuată din societate sunt semnale de alarmă care își au rădăcina, în mare parte, în modul în care a funcționat școala românească în ultimele decenii. ”Nu contest că fostul ministru a avut toate bunele intenții. Pe de altă parte vine din zona sistemului universitar de învățământ, fără o imagine foarte clară cu ce presupune preuniversitarul. Și o mai spun încă o dată, zona preuniversitarului este cea mai mare provocare pentru orice ministru va veni la educație, pentru că acolo sunt problemele cele mai mari. De bine de rău, universitățile mai au un pic de autonomie, să zicem că își mai pot gestiona lucrurile cu ceva mai multă libertate decât o putem face noi în preuniversitar. Aici sunt problemele cele mai mari, aici ai mai bine de de două milioane și jumătate de elevi cu părinții lor, vreo 250.000 de profesori, aici apar cele mai mari dificultăți, ” a mai susținut Marcel Bartic.

Ce ar trebui să urmeze?

La început de 2026, Ministerul Educației se află încă fără un titular, iar acest vid de leadership ridică semne serioase de întrebare. În opinia lui Marcel Bartic, viitorul ministru ar trebui să aibă o carieră profesională solidă, experiență reală în preuniversitar și o credibilitate care să-i permită să reprezinte educația la masa deciziilor guvernamentale.

Printre urgențele imediate se numără finalizarea programelor școlare pentru liceu, clarificarea concursurilor pentru directori și inspectori, stabilirea unor standarde unitare de evaluare și continuarea planurilor-cadru alternative pentru liceu. La fel de importantă este depolitizarea reală a sistemului și recâștigarea încrederii profesorilor, elevilor și părinților, a mai spus profesorul Marcel Bartic. ”Mi-aș dori foarte tare ca viitorul ministru al Educației   să-și convingă colegii de guvern că acest domeniu nu mai poate rămâne cenușăreasa politicilor guvernamentale. Atenție, aici nu e vorba doar de bani. E vorba de atitudinea față de educație, de atenția pe care o acordă. Uitați-vă, a început școala în 2026 și noi nu avem ministrul al educației, ceea ce nu e în regulă. Vrem să vedem că educația chiar devine un domeniu esențial și știți de ce? Miza este una uriașă, uriașă. Nu e vorba doar de faptul că termină copiii și trebuie să dea niște evaluări naționale, niște examene naționale, un bacalaurat. E vorba de generațiile pe care le pregătim pentru viitor. Dacă ne uităm în prezent, s-ar putea să nu ne placă foarte tare ce a reușit să facă școala românească în ultimii 20-30 de ani. Avem în rândul adulților un procent de mai bine de 40% analfabetism funcțional. Adulți care nu înțeleg ideea principală dintr-un text scris. Avem grupări extremiste, o tendință de radicalizare a opiniilor în spațiul public, care cumva ne place sau nu ne place,  e o tendință care și are originea tot în felul în care am făcut sau n-am făcut noi școală în ultimele decenii. Și atunci, noul ministru ar trebui să-și asume să readucă sistemul nostru de învățământ și ideea de educație, să o readucă acolo unde trebuie să fie cu adevărat, respectiv prioritatea națională, nu o simplă lozincă rostită la festivitățile de început de an școlar sau la sfârșit sau când mai avem olimpici în aeroport,” a conchis Marcel Bartic.

 Varianta audio a interviului integral:

#StareaEducației – REMIGRANT ÎN ROMÂNIA – ”Nivelul este mult mai ridicat în România și am fost nevoită să încep pregătirea la matematică din clasa a V-a.” Povestea Teodorei, născută în Cipru, care a început gimnaziul în sistemul public de învățământ românesc și care a reușit să facă performanță în ciuda dificultăților de adaptare întâmpinate  

Publicat de andreeadaraban, 16 decembrie 2025, 13:19 / actualizat: 18 decembrie 2025, 9:17

Povestea începe în 2005, la scurt timp după terminarea facultății. Daniela și soțul ei, ambii specialiști în IT, au realizat rapid că începutul lor de drum profesional nu putea avea loc în România acelor ani. ”Am lucrat un an aici și ne-am dat seama că nu avem nicio perspectivă: salariile erau foarte mici pe atunci, nu aveam locuință, nu aveam nimic. În Cipru era o cerere mare în IT și am plecat pe un salariu mult mai mare”, povestește Daniela.

Au ajuns în Limassol, un oraș cu un număr de locuitori comparabil cu Iașul, cosmopolit, cald și plin de străini. Inițial, planul era să rămână doar doi-trei ani. Viața însă a decis altfel: au apărut copiii, iar șederea temporară s-a transformat într-un trai de durată.

Teodora, prima născută, și-a petrecut copilăria în Cipru. A mers la creșă, grădiniță și școală primară într-un sistem educațional în care limba de predare era greaca. Acasă, părinții au insistat însă ca limba română să fie vorbită constant. ”În casă se vorbea doar română. Copiii mergeau și la o școală românească de sâmbătă, făceau două ore pe săptămână. Am încercat să păstrăm legătura cu România”, explică Daniela Chirilă.

Revenirea în România

În 2018, familia a decis să revină în România. Un motiv important a fost finalizarea ciclului primar de către Teodora.”Ne-am gândit că dacă nu facem pasul atunci, probabil rămânem definitiv acolo. În plus, viața devenise foarte scumpă, chiriile erau mari”, spune Daniela.

Revenirea a însemnat pentru Teodora intrarea în gimnaziu, la Școala „Ștefan Bârsănescu” din Iași. Deși, conform vârstei, ar fi trebuit să fie în clasa a VI-a, părinții au decis să o înscrie în clasa a V-a, tocmai din cauza barierei lingvistice.

Pentru Teodora, începutul a fost dificil.”A fost o schimbare majoră. Sistemul educațional de aici este foarte diferit. Primul an a fost greu, mai ales din cauza limbii”, își amintește ea.

Deși vorbea română acasă, exprimarea academică, scrisul și vocabularul școlar îi puneau probleme serioase. În Cipru, scria fluent în greacă, dar în România a trebuit să reînvețe să compună, să structureze idei și să respecte rigorile limbii române. ”Scrisul a fost un obstacol. În greacă nu se scrie legat, iar trecerea la alfabetul românesc a fost dificilă”, spune Teodora.

Sprijinul familiei a fost extrem de important. Bunica, profesoară de limba română, a ajutat-o constant, iar mama a încurajat-o să citească și să scrie zilnic. Mai târziu, au urmat și meditațiile, inclusiv pentru Evaluarea Națională.

Nu doar limba a fost o provocare. Matematica s-a dovedit la fel de dificilă. ”Programele sunt foarte diferite. În Cipru nu făcusem ecuații cu necunoscute în clasele primare. Prima mea notă la matematică în România a fost 6”, povestește Teodora.

Din clasa a V-a, a început pregătirea suplimentară la matematică, pe care a continuat-o pe tot parcursul gimnaziului. Munca a dat roade: Teodora a reușit să recupereze și să obțină rezultate foarte bune la Evaluarea Națională.

Deși profesorii au aflat că vine dintr-un alt sistem educațional, Teodora spune că nu a beneficiat de măsuri speciale. ”Am fost tratată ca toți ceilalți copii. Poate aș fi avut nevoie de mai multă răbdare, mai ales la română”, mărturisește ea.

Și Daniela crede că școala ar fi trebuit să se implice mai mult: ”Nu toate familiile își permit meditații. Ar fi necesare cursuri de sprijin la română și matematică pentru copiii care se întorc din străinătate. Altfel, totul cade pe umerii părinților.”

Astăzi, Teodora este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național din Iași. În liceu, a descoperit comunitatea  elenă din Iași, unde merge cu mare drag.  Aici, Teodora nu doar că și-a păstrat identitatea bilingvă, ci a și performat: a obținut premii la Olimpiada Internațională de Limba Greacă.

Deși s-a adaptat și a reușit în România, visul Teodorei rămâne legat de Cipru. ”Vreau să intru la Medicină în Iași, să termin studiile aici, apoi rezidențiatul în Grecia și, poate, să mă întorc în Cipru. Pentru mine, Cipru este acasă.”

Varianta audio a interviului:

(Andreea Daraban/ FOTO Radio Iași)

#StareaEducației (INTERVIU) Marian Staș, consultant în educație: ”Ar fi sănătos să se facă pilotări de programe școlare alternative. E păcat să începem să proiectăm planuri cadru alternative deștepte și, pe urmă, să le blocăm, să ne înțepenim în restul pașilor, cum ar fi, de pildă, programe școlare care nu sunt suficient de flexibile și de deschise.”

Publicat de andreeadaraban, 5 decembrie 2025, 11:45 / actualizat: 9 decembrie 2025, 8:17

În acest context, am  discutat cu Marian Staș, consultant în educație și membru al Comisiei Ministerului Educației pentru pilotarea curriculară strategică, despre viziunea din spatele noilor programe, riscurile, avantajele și provocările aduse de planurile-cadru alternative.

Deși programele au la bază un model de competențe considerat foarte bine construit, Marian Staș atrage atenția asupra riscului de conservatorism și rezistență la schimbare: „Există un tip de reticență axată mai mult pe norme și salarii, și mai puțin pe curajul de a oferi copiilor o școală de secol XXI.” Acesta avertizează că, fără asumare reală, programele riscă să repete greșelile vechiului sistem, unde formulările moderne au rămas adesea doar la nivel declarativ.

Feedbackul din spațiul public indică, spune Marian Staș, că unele programe, precum cea de fizică, sunt promițătoare, dar prea încărcate.

Soluția propusă: pilotarea de programe alternative, după modelul pilotării planurilor-cadru.„Există profesioniști respectabili care văd lucrurile altfel. E păcat să blocăm planuri-cadru inteligente cu programe insuficient de flexibile,” afirmă Marian Staș.

Până la 15 ianuarie, liceele se pot înscrie pentru a pilota planurile-cadru alternative. Peste 100 de școli au semnalat deja interesul.

Ce aduce nou acest model? Trunchiul Comun (TC) este identic pentru toate liceele – 1.800 de ore pe parcursul celor patru ani. Noutatea: Curriculum la Decizia Elevilor din Oferta Școlii (CDEOȘ). Liceele pot proiecta până la 2.200 de ore de curriculum flexibil, construit pe nevoile elevilor.

Redăm mai jos interviul:

Andreea Daraban:  Atât de multă așteptate, aceste noi programe au stârnit discuții aprinse în spațiul public odată cu publicarea lor. Cele mai multe referiri au fost legate de Limba și literatura română. Au fost însă exprimate opinii și în legătură cu alte discipline. Domnule Marian Staș, programele sunt niște instrumente folosite de profesori. Ce calități ar trebui să aibă acestea din punct de vedere structural, care sunt practic obiectivele pe care le urmărim?

Marian Staș:  Sunt cel puțin trei obiective de fond, de principiu. În primul rând, să ofere profesorilor reperele de conținut relevante pentru disciplinele pe care le predau. În al doilea rând, să ofere un numitor comun și o platformă la care toți profesorii, care predau anumite discipline, să se poată raporta în cunoștință de cauză și cu încrederea că ceea ce văd acolo este profesionist, are relevanță și are consistență atât din punctul de vedere al conținutului cât și din punctul de vedere al procesului pedagogic. Și în sfârșit, al treilea aspect pe care eu l-aș numi aici egal de important, dar poate chiar mai relevant strategic, în condițiile pe care le-ați menționat, de 20 de ani n-au mai fost programe școlare noi în liceu, e realmente ceea ce eu aș dori, o deschidere spre viitor. Cu alte cuvinte, un echilibru sănătos între ceea ce înseamnă reperele clasice, necesare ale oricărei discipline, dar în același timp faptul că recunoașterea și materializarea în programă, faptul că suntem în secolul 21, copiii care vor studia pe aceste programe școlare au nevoie de lucruri bune pentru ei și pentru competențele lor pentru următorii 10 ani, deci vorbim de 2030, vorbim de 2035  și așa mai departe. Astea ar fi cele trei componente pe care eu le-aș urmări în evaluarea setului acestei programe școlare.

Andreea Daraban: Cum sunt formulate competențele? Sunt atinse competențele cheie? Se pune accent pe competențele transversale? Ați avut ocazia să le consultați?

Marian Staș: Am văzut câteva programe și aici aș face mai degrabă o analiză de risc, cu mențiunea că eu sunt optimistul incurabil,  eu mai degrabă văd sticla pe jumătate plină. Și acum, revenind la analiza de risc, deja avem o exemplificare, în sens mai degrabă negativ,  la planurile cadru. Și anume, riscul este ca modelul de competențe, care este unul foarte bine construit, deștept făcut în urmă cu vreo doi ani, cam așa l-au pus cei din minister în discuția publică, să fie mai degrabă o formă fără fond. Adică, cu alte cuvinte, ne facem că facem. Nu e cazul foarte, foarte extins, dar există un anume tip de rezistență la schimbare, pe care l-am văzut manifestat atât în proiectarea planurilor cadru, cât și în proiectarea programelor școlare. Numitorul lor comun este un anume tip de conservatorism, un anume tip de reticență centrată mai degrabă, dacă vreți, între ghilimele, pe normele și  salariile profesorilor și mai puțin pe curajul de a oferi copiilor școală de secol XXI. E normal, e firesc să se întâmple până la un punct lucrul acesta, pentru că, repet, suntem într-un proces blocat în paradigma lui de 15-20 de ani, atât la nivelul planurilor cadru, cât și la nivelul programelor școlare. Și, evident, atunci când doresc să vin cu un lucru nou, dintr-odată apar temeri, prejudecăți, incompetențe, imposturi, calcule, tot felul de alte componente care, mai degrabă, tind să țină procesul cât de mult blocat într-o paradigmă depășită.

Andreea Daraban: Sunt mai aerisite aceste programe, așa cum ar fi vrut domnul Daniel David, de exemplu? Pentru că s-a exprimat în repetate rânduri pe acest subiect.

Marian Staș: Cel puțin, unde m-am uitat eu și din comentariile pe care le-am auzit în spațiul public, de la oameni care știu și pedagogie și știu și meseria lor,  de exemplu, la fizică, am primit un feedback, cum că zona aceasta, într-o bună măsură, are ce-i trebuie, dar e încă foarte, foarte bogată, prea încărcată. Aici suntem acum. De aceea, și încă o dată, nu doresc să fac un proces de intenție chestiunii ca atare. E firesc,  e normal să fie așa, până la un punct. Pentru că e un proces care n-a mai avut precedent de 20 de ani. Și atunci, când fac un lucru pe care nu l-am mai făcut de 20 de ani, pun în el, și pun în el, și pun în el, până la Dumnezeu și înapoi. De aceea, spun eu, că ar fi sănătos, în acest cadru al programelor școlare, un proces similar pilotării din planurile cadru, care să deschidă pilotări de programe școlare alternative. De pildă, la  Limba și literatura română.  Sunt în acest domeniu o multitudine de oameni, cât se poate de respectabili și cât se poate de deschiși  și cum să zic așa, cu prețuire față de cei care au scris până acum programele școlare, dar care văd lucrurile altfel și merită, fără doar și poate, să creeze astfel de alternative de pilotare, tot sistemică. Pentru că, repet, cele două merg mână-n mână. E păcat de Dumnezeu să începem să proiectăm planuri cadru deștepte și, pe urmă, să le blocăm, să ne cramponăm, să ne înțepenim în restul pașilor, cum ar fi, de pildă, programe școlare care nu sunt suficient de flexibile și de deschise. Pasul tehnic următor, după programele școlare, după ce Ministrul Educației zice aprob, este construirea sau redactarea manualelor care să reflecte acele programe școlare. Prin urmare, sunt două instrumente esențiale aici, în contul profesorilor. Pe de-o parte, pregătirea lor pedagogică și de specialitate față cu aceste programe școlare și, în al doilea rând, felul în care manualele școlare vor fi scrise,  astfel încât, realmente, să le fie unelte de ajutor profesorilor și să nu fie  încă o piedică pe calea unei bune predări în clasă. L-am creditat pe ministrul Daniel David și îl creditez pe ministrul Daniel David cu curajul și viziunea, în sfârșit, să creeze istorie în învățământul preuniversitar, semnând un ordin care pune alternativele de planul cadru pe aceeași putere, pe aceeași forță echivalentă cu planurile cadru convenționale, pentru că ambele au forța asemnăturii de ministru. Un alt aspect esențial aici,  este o teză otrăvită, în opinia mea, păcătoasă, pe care, acum, o demontăm împreună. Teza este în felul următor: ”Lasă,  domnule! Fie planurile cadru cât de proaste, fie programele școlare cât de vai mama lor, dacă profesorii sunt buni, o să fie bine și nu o să fie rău.” Este cât se poate de eronată teza asta. Pentru că toți profesorii care vor fi foarte, foarte buni și foarte profesioniști, ei ca profesori, vor începe să șmecherească și planurile cadru și programele școlare ca să facă ei cum știu  că e bine acolo. Păi, nu mai bine le facem pe toate cum trebuie? Și planurile cadru și programe școlare și manuale, astfel încât oamenii aia să își împlinească menirea, să fie profesioniști pe bune, așa cum se cuvine, și nu se înceapă să inventeze tot felul de scurtături, ca să iasă din clinciuri de proiectare proastă de planuri cadru și de programe școlare. Asta este de fapt teza, care evident că presupune, în această cheie, deopotrivă manuale bine scrise în primul și întoarse cu fața către copii și în al doilea rând, profesori bine pregătiți, antrenați, așa cum a menționat ministrul educației, pe ceea ce înseamnă aceste noi conținuturi care vor intra în operă începând cu anul școlar 2026-2027.

Andreea Daraban: Spuneam că liceele se pot înscrie, până pe 15 ianuarie, în programul național pentru pilotarea sistemică de planuri cadru în învățământul liceal de stat, particular și confesional. Am înțeles că sunt deja peste 100 de licee din țară care ar dori să opteze pentru aceste planuri cadru alternative. Ce trebuie să știe cei care ne ascultă? Practic, ce e diferit la aceste planuri cadru de cele oficiale?

Marian Staș:  Minunată întrebarea asta. Totul este diferit, cu excepția ancorei comune pentru întregul sistem public al educației, care poartă numele de Trunchi Comun (TC). Tehnic, practic, liceele care doresc să-și proiecteze propriile planuri cadru au la îndemână un cadru extrem de deschis, care definește bugetul de ore de trunchi comun, identic celorlalte planuri cadru convenționale, în număr de 1800 de ore între clasele a IX-a și a XII-a și acestea este sfânt pentru toată lumea. Cu alte cuvinte, fie că pilotez, fie că nu pilotez, toate liceele din România au de executat ceea ce scrie în acel trunchi comun de 1800 de ore pentru toată lumea. Acum, conceptul esențial, care deschide jocul, poartă numele de Curriculum la Decizia Elevilor din Oferta Școlii (CDEOȘ), iar în aceste planuri cadru alternative, bugetul de ore alocat acestei componente este de până la 2200 de ore. Este excepțional și este istoric. Câte licee și-au mai proiectat planurile cadru având la dispoziție 2200 de ore, până acum? Răspuns corect, niciunul. Prin urmare, este un exercițiu excepțional, care deschide creativitatea, inspirația, curajul, dorința reală. Este o formă cu fond prin definiție. N-are cum să fie șmecherit procesul acesta, pentru că odată proiectate planurile cadru, din clasa a IX-a pînă în clasa a XII-a, ele vor intra în funcțiune și vor schimba pe veci cultura organizațională a școlilor respective. În plus, mă bucur să menționez că, prin ordin, există o comisie foarte bună de profesioniști, oameni care sunt deschiși schimbării, în același timp foarte, foarte competenți și care, cu siguranță, vor modela procesul de monitorizare, astfel încât planurile cadru, pe care liceele le vor pune în fapt, începând cu anul școlar următor, să fie cât mai bune și cât mai deschise. Prin urmare, ca să sintetizez răspunsul la întrebarea dumneavoastră, elementele esențiale sunt așa: schimbarea paradigmei de la curriculum centralizat la curriculum proiectat de școală, extragerea din acest model a procentului de curriculum de specialitate despre care nu mai facem vorbire și focalizarea doar pe cele de două componente, Trunchi comun și Decizia Elevilor din Oferta Școlii. Astfel, în clasele a IX-a și a X-a, aproximativ 60% din bugetul de ore este pentru TC și aproximativ 40% pentru CDEOȘ, iar în clasele a XI-a și aXII-a, procentul se inversează. Până la 40%  TC și până la 60% CDEOȘ, așa cum e firesc, așa cum e normal, pentru că pe măsură ce copiii se apropie de finalizarea studiilor liceale, fiecare dintre ei dorește să meargă pe un traseu profesional cât mai individualizat. Elevii vor trebui să aleagă din oferta școlii, iar școala trebuie să vină cu o ofertă bogată, astfel încât să-i susțină pe elevi.

Andreea Daraban: Sunt capabile școlile să creeze programele și discipline, astfel încât să vadă interesul elevului mai mult decât interesul profesorului?

Marian Staș: În mod cert, liceele care nu știu, nu vor și nu pot să facă așa ceva, nu vor da deloc semnal că doresc să fie liceu pilot. Toate cele peste 90 de licee, care au dat semnal, până acum, știu, vor și pot să facă ceea ce dumneavoastră ați menționat. Pentru că există două mari ancore de sprijin în tot acest proces, pe care le-am testat și le-am trăit și eu cu liceele cu care am lucrat până acum. Prima o reprezintă faptul că există licee cu profesori isteți, profesioniști, curajoși, și care știu, vor și pot să proiecteze planuri cadru. Și al doilea aspect important este că, deopotrivă, liceele au la îndemână inteligența artificială ce le vine în sprijin.

Andreea Daraban: Care sunt avantajele pentru elevi? Pentru elevii care învață într-un astfel de liceu și care alege să piloteze planurile cadru? Care vor fi beneficiile?

Marian Staș:  Am să vă dau răspunsul meu, subiectiv, așa, știind foarte bine procesul, pentru că eu am creat conceptul de Curriculum la Decizia Elevilor din  Oferta Școlii, cu 15 ani în urmă. E al meu conceptul, așa că știu exact despre ce-i vorba în el. Cea mai importantă competență pe care copiii ăștia o vor exersa, este aceea de a decide, de a opta, de a evalua alternative. Din clasa a IX-a pînă în clasa a XII-a vor avea o paletă de opțiuni din ce în ce mai consistentă, în care copiii ăștia să învețe să gândească cu mintea lor, să gândească critic, să evalueze alternative, să decidă ce vor fiecare dintre ei, să-și asume consecințele și să trăiască foarte, foarte bine și în cazul în care au fost fericiți că au ales ceva la care s-ai așteptat să fie bine, dar și în cazul în care alegerea nu e așa cum s-ar fi așteptat. Un al doilea lucru real, într-adevăr, consistent, este centrarea în proporție de peste 80%. mai mult decât până acum,  a învățării pe elevi. Și în sfârșit, al treilea lucru, pe care iarăși îl dau în scris, fără niciun fel de problemă, în mod cert, elevii care vor parcurge aceste modele alternative vor obține, statistic, rezultate mai bune la bacalaureat decât celelalte licee. Pentru că așa e făcută școala, așa e croit planul cadru, să fie cât mai aproape de felul lor de a învăța.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației – REMIGRANT ÎN ROMÂNIA – Povestea unei familii revenite din Grecia după aproape două decenii și provocările integrării celor doi copii în sistemul de învățământ românesc

Publicat de andreeadaraban, 3 decembrie 2025, 08:50 / actualizat: 3 decembrie 2025, 21:00

Tot mai mulți români care au ales calea străinătății decid astăzi să revină pe meleagurile natale. Deși pentru cei din țară reîntoarcerea poate părea firească, pentru familiile care au trăit ani întregi în alte țări, procesul este plin de provocări, mai ales când copiii sunt născuți și educați în sistemele de învățământ ale altor state.

Copiii remigranților întâmpină mari probleme când vine vorba despre adaptarea la sistemul nostru de educație.

Încercăm să înțelegem de ce și care sunt dificultățile cu care se confruntă chiar de la cei care au trăit astfel de experiențe, într-o serie de interviuri pe care le vom difuza săptămânal.

Ioana, pe numele său fictiv, pentru că nu a dorit să își dezvăluie identitatea, iar noi i-am respectat dorința, a locuit împreună cu soțul său în Grecia, timp de aproximativ 20 de ani. Acolo li s-au născut și cei doi copii, Victor și Tudor. În 2020, în plină pandemie, au decis să revină, definitiv, în România, la Iași. Experiența lor arată cât de dificil poate fi pentru copiii românilor remigranți să se adapteze la sistemul nostru de educație.

Viața în Grecia și decizia de a reveni acasă

Ioana a plecat din țară în 2002, alături de viitorul ei soț, renunțând la studii pentru a începe o viață nouă în Atena. Planul inițial era ca după câțiva ani să se întoarcă în România, să-și formeze aici o familie și să continue facultatea,  însă realitatea i-a ținut acolo două decenii.

Copiii au frecventat școala de stat grecească, însă părinții i-au înscris și la o școală românească de weekend, pentru ca limba și cultura română să nu le fie străine. Pandemia a fost impulsul decisiv pentru întoarcere: ”Eram hotărâți de mulți ani să revenim, pandemia doar ne-a ajutat să facem pasul”, mărturisește Ioana.

Primii ani în România: un început mai greu decât se așteptau

Deși copiii își doreau să vină în România, își petreceau deseori vacanțele în țară,   trecerea la sistemul educațional românesc a fost dificilă. Părinții au decis ca Victor și Tudor să repete clasa a V-a, respectiv clasa I, pentru a recupera diferențele de programă.

Ioana recunoaște că momentul revenirii, la Iași, în plină pandemie, a complicat foarte mult procesul: înscrierea s-a făcut online, nu existau vizite la inspectorat, iar consilierea  de care au beneficiat a fost minimă. Totul a fost descoperit „din mers”, cu multă implicare din partea părinților. ”Mulți profesori nici nu știau că băieții vin din alt sistem. Au aflat abia când au observat dificultăți la scriere sau la ritmul de lucru”, povestește Ioana.

Victor, băiatul cel mare al familiei, a avut parte de un adevărat șoc educațional.  La doar 11 ani, obișnuit în Grecia cu clase cu un număr de elevi redus, activități practice și o atmosferă relaxată, el a fost surprins de sălile aglomerate din școala gimnazială din Iași în care ajunsese, volumul mare de teorie și accentul pus pe cele două discipline de examen,  româna și matematică.

A făcut pregătire suplimentară, în privat,  la cele două materii și a învățat intens pe cont propriu. Deși unii dascăli au încercat, pe alocuri, să ajute, sprijinul a fost insuficient. Schimbarea repetată a profesorilor de matematică a îngreunat și mai mult situația.

Ioana povestește că de multe ori nu reușea să scrie tot, el nefiind foarte obișnuit cu alfabetul latin, iar din acest motiv a avut un start mai greu. A recuperat cu efort, însă nu  a reușit să ajungă la un liceu pe care și l-ar fi dorit. ”Aici trebuie să te încadrezi într-un tipar. Dacă nu excelezi la română și matematică, ești dat la o parte”, spune Ioana despre percepția fiului ei asupra sistemului educațional. Victor i-a mărturisit mamei sale, în primele luni după revenirea în țară, că profesorii din Grecia par să aibă mai mult suflet decât cei din România.

Tudor, mezinul familiei, a avut parte de o adaptare mai ușoară, dar nu lipsită de provocări. Ioana spune despre fiul ei mai mic că a privit tot procesul cu mai mult optimism. Pentru el, dificultățile au fost mai degrabă tehnice: colegii știau alfabetul și scriau mai rapid, lucruri pe care el le-a învățat în ritm propriu.

Legătura cu Grecia, păstrată cu ajutorul comunității elene din Iași

 Pentru a nu pierde contactul cu țara în care s-au născut, copiii urmează cursuri de limbă greacă la comunitatea elenă. Rezultatele sunt trecute în catalog la disciplina „Limba maternă 2”, ceea ce îi ajută să nu uite limba și să păstreze o punte către Grecia.

Diferențele dintre cele două sisteme educaționale sunt majore, spune Ioana.  Ea afirmă că în Grecia nu există presiunea examenelor pe care copiii o resimt în sistemul nostru, sunt mai puține teme și se pune accent pe activitățile artistice. De asemenea, este încurajată gândirea critică și exprimarea  propriilor opinii, fără teama de a greși sau a fi judecat.

Interviul integral în varianta audio:

(AUDIO) Bullyingul se previne încă de la grădiniță. Activități derulate cu preșcolarii din județul Iași pentru combaterea fenomenului

Publicat de Andreea Drilea, 2 decembrie 2025, 09:46

Programul se bazează pe patru valori esențiale – respect, grijă, curaj și toleranță – valori pe care copiii le învață și le exersează în fiecare zi, cu sprijinul educatorilor și al familiilor.

Inițiativa face parte dintr-un program național implementat deja în peste 600 de grădinițe în ultimii cinci ani. Corina Mighiu, reprezentant al Organizației Salvați Copiii, filiala Iași, a declarat în emisiunea ”Starea Educației”, că intervenția timpurie este esențială, iar prevenția începe odată cu formarea comportamentelor de bază: ”Pentru că așa putem face partea aceasta de prevenire și să nu uităm că în grădiniță are loc prima socializare a copilului în care se dezvoltă anumite abilități la copil. Și dacă începem de mici să creștem copiii în spiritul celor patru valori, putem preveni mult mai bine bullying-ul. Și s-au observat îmbunătății după primul an de implementare, peste 50% din copii se joacă împreună mai bine, sunt mai amabili în interacțiunile lor reciproce, s-au redus comportamentele de excluziune socială.”

Educatoarele din grădinițele din județul Iași, care derulează programul „Să fim prieteni fără bullying”, au participat la seminarii de formare, iar ulterior au primit valize educaționale, care includ materiele pentru activitățile anti-bullying.

Un studiu Salvați Copiii arată că fenomenul bullyingului apare încă de la grădiniță, opt din zece educatori declarând că au preșcolari care se confruntă cu acest fenomen.

(Radio Iaşi/Andreea Daraban/FOTO Salvați Copiii)

Forumul Educației România-Republica Moldova, cauzele analfabetismului funcțional în rândul elevilor și reforma olimpiadelor școlare, teme ale emisiunii Starea Educației (20.11.2025)

Publicat de andreeadaraban, 19 noiembrie 2025, 18:28

Discuțiile despre analfabetismul funcțional în rândul elevilor  au fost reaprinse în ultimele săptămâni, după ce ministrul Educației, Daniel David, a afirmat că profesorii poartă cea mai mare parte din responsabilitate.  Jurnalista Andreea Archip, redactor șef al publicației Școala9,  autoare a unei analize dedicate acestui fenomen,  va explica la Starea Educației  de ce fenomenul analfabetismului funcțional nu începe și nu se încheie la catedră.

Între timp, regulamentul olimpiadelor școlare se află în plin proces de schimbare, odată cu publicarea unui nou proiect de norme metodologice. Printre noutăți se numără digitalizarea evaluării, accesul elevilor la lucrări înainte de contestații și posibilitatea susținerii online a probelor. Societățile științifice solicită însă ajustări importante pentru a asigura respectarea standardelor internaționale și o mai mare transparență. Despre implicațiile acestor modificări și observațiile specialiștilor discutăm cu profesorul Adrian Panaete, vicepreședinte al SEPI și cadru didactic la Colegiul „A.T. Laurian” din Botoșani.

Realizator: Andreea Daraban

#StareaEducației (INTERVIU) Radu Szekely, consilier onorific al Ministrului Educației: ”Sistemul de învățământ din România nu este pregătit să piloteze planurile cadru alternative pentru liceu. Nu este pregătit pentru că este un sistem foarte centralizat. De zeci de ani a funcționat fără a da profesorilor sau unităților de învățământ un grad minim de autonomie în decizie, la orice nivel.”  

Publicat de andreeadaraban, 17 noiembrie 2025, 13:55 / actualizat: 18 noiembrie 2025, 10:58

Andreea Daraban: Ce presupune pilotarea planurilor cadru pentru liceu? De anul viitor vor intra în vigoare, în mod obligatoriu, noile planuri cadru despre care au avut loc dezbateri intense. Ceea ce propune spre pilotare ministerul este însă diferit.

Radu Szekely: Da, într-adevăr, momentul a fost poate cel mai bine ales. A fost momentul oportun, pentru că din anul școlar următor intră în vigoare noile planuri cadru, care au fost dezbătute foarte mult timp și vizavi de care mulți au exprimat nemulțumiri, respectiv că sunt, în continuare, foarte rigide și nu permit suficientă libertate de a dezvolta în funcție de resursele umane, de resursele locale și de interesele și nevoile comunității locale programa și curriculumul școlar. Și atunci am profitat, dacă vreți, de acest moment și în paralel cu planurile cadru standard, ministerul dă posibilitatea liceelor curajoase, care vor să-și stabilească propriile planuri cadru, să facă acest lucru într-un mod legal, adică să vină cu o propunere care este a lor. Ministerul a stabilit prin Ordinul de ministru 4444 un plan cadru foarte general, care poate fi pilotat. În ideea în care se dă un număr minim de ore care fac parte din trunchiul comun, care trebuie să fie acoperite și asigurate de liceul respectiv, asta reprezintă aproximativ 40% din bugetul total de ore pe care îl au la dispoziție elevii pe durata parcursului liceal. Restul de 60% sunt la dispoziție a liceului. Profesorii, directorul, împreună cu elevii, împreună cu agenții economici, împreună cu ONG-uri pot să stabilească ce programe educaționale doresc în aceste 60% din ore, pe principiul subsidiarității. Adică, noi trebuie să dezvoltăm anumite competențe, care sunt prevăzute în lege, dar cum o facem rămâne de acum înainte la latitudinea acestor licee și trebuie să vină cu niște propuneri  foarte concrete. De exemplu, pe lângă orele obligatorii din trunchiul comun, să spunem la matematică, biologie, chimie, fizică, pe restul de 60% din orele care sunt pe bugetul total se pot face programe transdisciplinare, se pot face proiecte, se poate face învățare la locul de muncă, de exemplu, dacă vorbim de liceele tehnologice sau în alte spații decât în școală. Pot să vină cu orice tipuri de activități de învățare, coordonate, care să dezvolte acele competențe, fără să mai fie limitați de programa sau de planul cadru standard, care spune că trebuie să aibă, de exemplu, două ore de matematică pe săptămână.

Andreea Daraban: Va putea fi totuși acoperită programa, având în vedere că există un buget de ore pentru trunchiul comun mai redus? La final, toți elevii de liceu vor da același bacalaureat.

Radu Szekely: Corect. Bacalaureatul se dă în mare parte pe trunchiul comun. Programa de bacalaureat se va defini în funcție de trunchiul comun. În ordinul de ministru de pilotare este prevăzută obligativitatea de a asigura competențele necesare pentru examenul de bacalaureat. Cei care propun proiecte de pilotare trebuie să se asigure că aceste competențe sunt dezvoltate. Însă, eu sunt convins că niciun liceu nu va veni cu propuneri de plan cadru în care să nu acopere ceea ce este necesar pentru bacalaureat. Noi ne așteptăm, dimpotrivă, să se acopere asta și mult mai mult, pentru că se poate face într-un mod mai flexibil și mai interesant. Să nu uităm că, în felul acesta, dacă un elev decide că dorește să dea bacalaureatul la chimie, să spunem, sau la o limbă străină, poate pe parcursul anilor să aleagă mult mai multe ore din acea arie curriculară, astfel încât să-și dezvolte competențele necesare și pentru bacalaureat, dar și pentru că îl interesează subiectul respectiv sau disciplina respectivă.

Andreea Daraban: Asta dacă va găsi un opțional în oferta școlii.

 Radu Szekely: Nu mai vorbim de opționale aici, pentru că curriculumul la decizie a elevului din oferta școlii trebuie să acopere toate aceste discipline.Adică școala trebuie să ofere pe toate ariile curriculare. Nu poate decide că nu acoperă aria curriculară științe, de exemplu. Doar că bugetul de ore îi permite să organizeze în ce discipline dorește sau în ce tipuri de cursuri dorește această disciplină, dacă vreți, acest subiect, această arie curriculară, fără să mai fie limitat. Aici intervine inovarea, momentul, dacă vreți, de schimbare de paradigmă. Li se spune profesorilor ce anume trebuie să acopere, dar cum o fac este decizia lor. Important este să atingă acele obiective de învățare care sunt prevăzute la nivel de liceu. Nu este o libertate absolută, în sensul în care o anumită școală poate să acopere anumite competențe și o alta decide să nu o facă. Această a doua decizie nu există. Pot decide doar cum fac acest lucru, dacă predau, de exemplu, chimia și fizică separat sau fac un subiect transdisciplinar, care se numește științe sau predau astronomie, de exemplu, și în cadrul unui an de astronomie să acopere și geografie și fizică și chimie și așa mai departe. Aici este inovarea. Deci, să nu ne temem că elevii nu vor avea acces la programe care le dezvoltă competențele necesare. Vor avea acces la programe diferențiate care tind spre aceleași competențe.

Andreea Daraban:  În ce mod această pilotare va influența direct viața elevilor? Reflectă ceea ce a spus domnul ministru, Daniel David, că avem nevoie ”să intrăm în logica școlii pentru copii”?

Radu Szekely:  Da. A fost punctul de plecare. Inițial, legea și planurile cadru standard prevedeau un număr mult mai mare de ore la decizia elevului din oferta școlii, lucru care nu a fost posibil în urma recalibrării planului cadru standard. După consultările publice, s-a revenit la o formă destul de rigidă, care era centrată pe ofertă, mai degrabă decât pe cerere. Și atunci discuțiile în jurul planului cadru alternativ au fost să mergem înspre elevi. Ce-i interesează pe elevi? Sunt totuși destul de maturi la liceu, deja știu ce-i interesează, ce vor să studieze, știu cum pot să studieze, ce le place să studieze sau cum le place să studieze. Și atunci va fi o oarecare negociere peste tot între ceea ce oferă școala și ceea ce își doresc elevii. O temere foarte mare a fost că dacă elevii nu sunt interesați de un anumit curs, pe care îl oferă școala. Aici, din nou, intervine schimbarea de paradigmă. Dacă nu sunt interesați de acest curs, trebuie să vedem de ce nu sunt interesați și cum îl schimbăm astfel încât să-i facem interesați sau să răspundem la interesul lor, cu ceea ce trebuie noi să oferim. Deci este o școală pentru copii, în sensul în care dacă ne gândim că din cele minimum 4.000 de ore pe care un elev trebuie să le parcurgă în cei 4 ani de liceu, 2.200 sunt la decizia elevului din oferta școală. Adică ei aleg din aceste 2.200 de ore. Oferta școlii, evident, nu va exploda din primul an. Aici să nu ne facem iluzii că deja din toamna anului viitor vom avea extrem de multe cursuri în plus în școli, din care elevii pot să alege. Va dura puțin pentru că și pe profesori va fi o presiune destul de mare să dezvolte oferta curriculară. Nu avem experiența ofertei curriculare la nivel local, încă, în România. Cursurile opționale erau de foarte multe ori, sau sunt, în contiuare, foarte limitate, la aceeași arie curriculară sau suplimentar la ceea ce facem la clasă. Va fi nevoie de o inovare profundă în ceea ce oferă școlile. Și poate că un lucru care trebuie menționat acum, apropo de inovare, este că orarul nu mai trebuie făcut pe clasă. Orarul se face pe cursuri, iar la un anumit curs se pot înscrie elevi din clase diferite, care doresc să studieze acel subiect.

Andreea Daraban: Vor fi afectate normele profesorilor? Când se vor aplica astfel de planuri inovative, vor fi unii profesori care ar putea rămâne pe dinafară?

Radu Szekely:  Nu, nu este vorba despre asta. Dinmpotrivă, va fi greu, cred, pentru directori, în primii ani, să asigure tot necesarul de resurse umane pentru a diversifica atât de mult oferta, încât elevii chiar să aibă de unde alege. Să nu uităm că,  momentan, normarea s-a făcut pe minimul necesar în majoritatea liceelor, minimul necesar pentru a acoperi programa. Adică ceea ce are școala de oferit, nu ceea ce primim din programă, nu ceea ce își dorește elevul. Acum, pentru a permite, într-adevăr, o alegere din partea elevilor, să poată opta, trebuie să aibă, în loc de două ore de chimie pe săptămână, cât era în program, trebuie să aibă, probabil, undeva șase sau măcar patru, ca să pot să spun că alege nu programul acesta de chimie, ci pe celălalt. Deci va crește necesarul de ore în licee. Din nou, având în vedere că este treptat, se intră cu un an, deci cu clasa a IX-a, anul viitor, și pe urmă crește. Va trebui să identificăm, la nivelul fiecărui liceu, în parte, ce resurse umane suplimentare sunt necesare în sens de, fie norme, fie resurse umane în afara normelor, pe care le au în momentul de față, adică să angajeze oameni, să aducă oameni noi, colaboratori din alte domenii. Dar asta, evident, este și o problemă bugetară, la care nu aș putea să răspund cât de urgent se va rezolva, însă nu este vorba de asta. S-ar putea să existe profesori care sunt, nu știu, mai populari, mai căutați, mai doriți de către elevi în unele licee și alții mai puțin populari. Nu cred că se va ajunge vreodată la situația în care să nu există cerere pentru cursurile unui profesor. Și acolo unde nu există, este datoria directorului și a conducerii școlii să sprijine acel profesor în a-și actualiza modul de lucru, în a-și îmbunătății competențele și oferta de cursuri, astfel încât să atragă elevii înspre programele pe care le oferă. Cumva și temerea aceasta, pe care am mai auzit-o, că nu vor fi ore suficiente, reprezintă o întelgere greșită a realității, pentru că numărul de ore pe care le oferă liceul trebuie să crească, astfel încât elevii chiar să aibă de unde alege, altfel n-am rezolvat nimic.

Andreea Daraban: Liceele care se înscriu în acest proiect vor pilota timp de 5 ani și abia atunci vom putea vedea rezultatele. Care sunt indicatorii prin care se va măsura succesul acestei pilotări?

Radu Szekely:  Nu ne dorim ca după 5 ani acest program să înceteze, dimpotrivă, peste 5 ani ar trebui cumva calibrat, deși nu cred că vom aștepta 5 ani. Pe măsură ce descoperim cum funcționează, vor exista calibrări anuale ale programului, însă ideea este ca pe parcursul celor 5 ani să identificăm ce funcționează, ce nu funcționează, să facem un program, dacă vreți, generalizat, de adoptare a unor planuri cadru alternative, în care liceele să aibă un grad mult mai mare de autonomie, fără să mai treacă printr-un proces atât de strict de evaluare ex-ante, inițială, a proiectului de pilotare și așa mai departe, adică să poată decide la nivel local. Ideea acestui program strategic, de-aia se numește strategic, este să ajungem la momentul în care liceele chiar au autonomie în a-și decide programa școlară, cu condiția asigurării trunchiului comun și a competențelor minimale prevăzute în lege. Însă, ca să ne convingem că lucrul ăsta funcționează, trebuie să trecem printr-o perioadă de pilotare, în care vom evalua cu cât crește oferta școlii, adică dacă este reală creșterea ofertei și elevii chiar au de unde alege, cât de mult crește, de fapt, curriculumul la deciziei elevului din oferta școlii, ăsta este unul din criteriile importante de evaluare. Diversificarea ofertei, adică nu oferim de patru ori același curs, ci să vedem că există o diferență între cursurile care se oferă și de unde elevii aleg, cât de diferit se profilează liceele, astfel încât să existe o diferență între ele și o competiție sănătoasă între ele și gradurile de satisfacție ale elevilor. Vor fi niște evaluări făcute de Institutul de Științe ale Educației, care deocamdată sunt în pregătire, în discuție, cu un grup de control, evident, din liceele care nu pilotează, să vedem dacă există o îmbunătățire a competențelor mai rapide sau o formare mai eficientă în aceste licee, deci vor fi niște indicatori care sunt evaluați.

Andreea Daraban: Din experiența dumneavoastră, cât de pregătit este sistemul nostru educațional pentru o reformă bazată pe inovație și flexibilitate?

Radu Szekely:  Nu este foarte pregătit. Dacă era foarte pregătit, cred că nu mai aveam nevoie de pilotarea aceasta. Rolul pilotării este să-l pregătească, să vedem unde sunt punctele slabe și unde trebuie să intervenim. Nu este pregătit pentru că este un sistem foarte centralizat. De zeci de ani a funcționat centralizat, fără a da profesorilor sau unităților de învățământ un grad minim de autonomie în decizie, la orice nivel, de la finanțare la angajarea personalului, la organizarea orarului, la curriculum. Abia în ultimii ani, am început să permitem o anumită flexibilitate pe care multe școli nu au știut cum să o folosească. Aș vrea să dau ca exemplu Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar, așa scurt, ca o idee care a fost construită pe principiul descentralizării.  Adică, se dă o sumă de bani unităților de învățământ, care erau într-o situație dezavantajată, pentru a încerca să rezolve problema, să caute soluții și să rezolve problema abandonului școlar. Temerea a fost atât de mare,  încât după un an de zile s-a intervenit în program și au început să apară directive, cu ghilimele de rigoare, de la centru cu ce trebuie să facă școlile pentru că nu aveau experiența asumării unor măsuri. Întrebau mereu, pot face asta? Pot face asta? Și când faci asta cu 2500 de școli, câte erau în program, este extrem de complicat. Și atunci s-a revenit la o formulă centralizată. Ca să nu ajungem în aceeași situație, vom începe pilotarea planurilor cadru cu un număr mic de licee în primul an și pe urmă numărul va tot crește, pe măsură ce se construiește capacitatea. Acum, sistemul nu este pregătit. Și nu din cauza oamenilor din sistem, ci din cauza faptului că nu a existat, de-a lungul timpului, niciun pic de libertate și de autonomie pe care sistemul să le exerseze. Acum încercăm să dăm această libertate și sunt convins că în 5 ani  va exista suficientă capacitate de autoadministrare în sistemul de învățământ.

Varianta audio a inetrviului:

#StareaEducației (REPORTAJ) Școala în regim simultan, între efort și dăruire: lecții de la Cilibiu, comuna Golăiești, județul Iași

Publicat de andreeadaraban, 11 noiembrie 2025, 08:42 / actualizat: 11 noiembrie 2025, 16:46

La școala din Cilibiu, unde învață 43 de elevi, învățătorii Iulian Dulman și Tudor Sofrone gestionează zilnic provocarea de a preda în același timp generații diferite.

Într-o sală, copiii de clasa I și a III-a studiază limba română, în timp ce în alta, cei de pregătitoare și a IV-a rezolvă exerciții de matematică sau decupează forme din hârtie. În spatele fiecărei ore se află o muncă atent planificată și multă răbdare: „Activitatea în simultan este plăcută, dar solicitantă. Cu eforturi mari reușim să parcurgem materia pentru ambele clase”, mărturisește Iulian Dulman.

Deși sistemul aduce dificultăți, noul Ghid metodologic pentru învățământul simultan, aprobat de Ministerul Educației, le oferă dascălilor sprijin în organizarea lecțiilor și exemple de bune practici care încurajează colaborarea între elevii mari și cei mici. „Partea de noutate este că pune accent pe învățarea elevului, nu doar pe transmiterea de cunoștințe”, spune Tudor Sofrone.

Sprijinul vine și din partea Fundației World Vision România, prin proiectul „Pâine și mâine”, care oferă copiilor o masă caldă și activități remediale după ore. Totuși, cadrele didactice recunosc că efortul depus este considerabil, iar recompensele materiale nu sunt pe măsura implicării.

Un reportaj de Andreea Daraban:

La 22 de kilometri de Iași, pe malul Prutului, se află comuna Golăiești, acolo unde 77 de copii de clase primare învață în regim simultan. Într-o dimineață ploiasă de noiembrie, am ajuns la școala din satul Cilibiu, structură care aparține de școala gimnazială Golăiești. Aici sunt 43 de elevi, grupați în trei săli de clasă. M-a întâmpinat învățătorul Iulian Dulman. În clasa destul de întunecată, pentru că la acel moment era o pană de curent, două generații de elevi, de clasa I și clasa III, studiau la Limba și literatura română. Cei mici scriau în caiete o nouă literă, iar cei mai mari citeau un text din manual.

Iulian Dulman spune că există multe provocări în acest sistem de învățământ în care sunt amestecați copii de vârste diferite, însă cea mai mare problemă este gestionarea timpului, cum îl împarți astfel încât fiecare copil să primească atenția de care are nevoie.

Iulian Dulman: –  Activitatea în simultan este plăcută, dar în același timp solicitantă.

-Reușiți să parcurgeți în timp util materia pentru ambele clase?

-Cu eforturi considerabile reușim. Mai scurtăm din timpul alocat, încercăm să comprimăm materia acolo unde se poate, unde copiii stăpânesc noțiunile, pentru că sunt situații în care trebuie să insistăm mai mult pe tema respectivă sau pe capitolul la care lucrăm.

Într-o altă clasă, copii de pregătitoare și de clasa a IV-a lucrează separat. Cei mai mari fac adunări peste ordin cu numere mari, iar colegilor mai mici decupează. Se bucură când mă văd, iar copiii de pregătitoare mărturisesc că mai duc încă dorul grădiniței, deși le place la școală.

Copii: Îmi plăcea la grădiniță pentru că ne jucam.  Mie îmi place mai mult la școală, că avem de scris, de decupat, de colorat. Ne mai dă timp să ne și jucăm. Cum vă înțelegeți cu colegii voștri de clasa a IV-a? Bine.

Colegii lor de clasa a IV-a, deși au grijă de ei, spun că uneori mai sunt deranjați de prezența celor mici.

 Copii: – E un pic greu, pentru că atunci când domnul învățător este afară sau la baie, noi trebuie să avem grijă de ei.

– Dar în timpul orei?

-Sunt un pic gălăgioși.

-Cum faceți activitățile?

-Uneori facem separat, uneori mai facem și împreună cu ei. În săptămâna verde, noi făceam o echipă cu cei mai mici ca să-i ajutăm și pe ei.

Învățătorul claselor zero și a IV-a, Tudor Sofrone, este în primul său an de activitate la Cilibiu, dar în trecut a mai lucrat în regim simultan. Recunoaște că există o serie de dificultăți, dar dacă activitățile sunt foarte bine organizate, lecțiile pot decurge fără probleme.

Tudor Sofrone: Este puțin provocator pentru că sunt două grupe, de vârste diferite, care necesită atenție în mod special și activități diferențiate, dar ne adaptăm și mergem pe încrederea acordată către cei mari, că ei pot lucra și în mod individual, pentru a mă ocupa, atunci când este nevoie, de cei mici, de clasa pregătitoare. În clasa pregătitoare avem șase copii, iar în clasa a IV-a, șapte.

– Cei mici îi văd că sunt puțin mai agitați, fiind în clasa pregătitoare. Nu vă deranjează când aveți chestiuni mai dificile cu cei mari?

-Dacă ne organizăm și știm ce avem de făcut, nu. Cred că nu trebuie să existe timpi morți. Ei sunt agitați doar în momentul în care nu au acțiune de făcut sau își pierd atenția. Dar dacă le găsim mereu acțiune și un exercițiu sau avem pregătită o fișă, nu își vor pierde atenția și nu vor deveni agitați.

În comuna Golăiești, din județul Iași,  în alte două sate, Petrești și Cotul lui Ivan, mai învață, în același regim, alți 34 de copii. Motivul principal pentru care s-a recurs la acest tip de învățământ este scăderea numărului de copii, a explicat Maria Pântea, responsabilă a proiectului ”Pâine și mâine”, derulat de Fundația World Vision România în școala din Golăiești.

Maria Pântea: După terminarea orelor de curs, copiii servesc o masă caldă, asigurată de Fundația World Vision, apoi învățătorii de la clasă rămân încă două ore, desfășurând activități remediale cu copiii. World Vision, chiar anul trecut, ne-a oferit un curs de formare, ne-a fost prezentat un ghid metodologic pentru învățământul simultan. Ne-a fost de mare ajutor, pentru că nu exista un astfel de ghid pentru învățământ simultan.

 Ghidul metodologic pentru învățământul simultan, aprobat anul acesta de Ministerul Educației, oferă foarte multe resurse care ușurează activitatea la clasă a cadrelor didactice, spune învățătorul Tudor Sofrone.

Tudor Sofrone: Pot spune că m-a ajutat și că voi aplica mare parte din ce s-a propus în ghid. Ghidul este relativ nou, dar este acreditat de Minister. Partea de noutate a ghidului este că, în primul rând, este concentrat pe competențele specifice din programa propusă de Minister și vine cu un set de măsuri, care efectiv se concentrează pe învățarea elevului și nu doar pe transmiterea de cunoștințe și pe pendularea între clase. Setul de bune practici e plin de exemple de activități în care cele două clase devin partenere, iar elevii se ajută și se susțin reciproc.

Învățătorul Iulian Dulman recunoaște că învățământul simultan nu are aceleași rezultate precum cel clasic, iar efortul depus este unul consistent pentru ca actul educațional să fie unul de calitate.

 Iulian Dulman: – Depinde foarte mult de ceea ce facem la clasă, dar de cele mai multe ori efortul este foarte mare și nu… adică tot timpul suntem cu un pas în spate, să recunoaștem.

-Știu că faceți aceste ore remediale, sunteți plătit pentru aceste ore remediale în plus?

-Pentru orele remediale suntem plătiți separat, suma pentru care lucrăm nu este chiar atât de mare, dar compensăm prin bunăvoință și plăcerea de a lucra cu copii.

 La rândul său, Maria Pântea, responsabilă de proiectul ”Pâine și mâine”, derulat de Fundația World Vision România, susține că plata pentru activitățile remediale desfășurate de cadrele didactice din simultan a scăzu, odată cu introducerea în mod obligatoriu a celor două ore remediale pe care învățătorii trebuie să le desfășoare la nivel național.

  Maria Pântea: Odată cu introducerea celor două ore remediale pe săptămână, obligatorii, orele de activități remediale în cadrul fundației au scăzut, astfel și plata pedagogilor s-a diminuat.

În comuna Golăiești, din județul Iași,  pe lângă cei 77 de copii care învață în regim simultan în structurile din cele trei sate, mai există alți 330 de elevi care studiază la școala din centrul comunei, unde clasele sunt în regim clasic. Lipsa spațiului a determinat conducerea instituției să organizeze orarul în două schimburi.

 Varianta audio a reportajului:

#StareaEducației (INTERVIU) Adriana Mahu, mentor Smarty Kids Iași: ”Aritmetica mentală dezvoltă gândirea și funcționarea ambelor emisfere cerebrale în sincron. Avem copii care ne spun capitalele în timp ce calculează sau copii care pot face două calcule în același timp.”

Publicat de andreeadaraban, 29 octombrie 2025, 09:16 / actualizat: 31 octombrie 2025, 16:40

La Iași, sub coordonarea Adrianei Mahu, profesor și mentor la Smarty Kids – Păcurari și Tătărași, această metodă nu doar că prinde rădăcini, ci oferă și rezultate remarcabile. Anul acesta, Matias Aneculăesei, de numai 9 ani, a devenit campion la Olimpiada de Aritmetică Mentală din Dubai, iar colegul său, Mihnea Mahu, în vârstă de 8 ani, a ocupat locul al doilea, performanțe obținute într-o competiție cu aproape 200 de participanți din 12 țări.

Colega noastră, Andreea daraban, a stat de vorbă la Starea Educației cu Adriana Mahu, coordonatoarea acestor mici campioni, pentru a descoperi ce înseamnă aritmetica mentală, ce presupune această metodă, cum se desfășoară antrenamentele și ce transformări apar în dezvoltarea copiilor care o practică.

Andreea Daraban: Ce este, de fapt, aritmetica mentală? Cum funcționează metoda pe care o folosiți? Cu ce se deosebește de aritmetica tradițională?

Adriana Mahu: Aritmetica este o ramură a matematicii, iar aritmetica mentală este metoda de calcul pe care noi o facem cu ajutorul abacului japonez, numit și Soroban. Practic aceasta este deosebirea, în modul în care se lucrează pe abac.

Andreea Daraban: Ce are special acest abac?

Adriana Mahu: Este special faptul că se lucrează în baza nouă. De fapt, biluțele de pe abac reprezintă numerele. Avem mai multe spițe. Pe spița din mijloc lucrăm, de obicei, pe unități. Următoarea este zeci, sute, mii, zeci de mii. Ele sunt așezate și le vizualizăm exact ca în scrierea noastră obișnuită, la matematică. Practic, asta le ușurează copiilor vizualizarea numerelor. Cum îi ajută aritmetica mentală? Așa cum se știe din psihopedagogie, până la vârsta de 8-9 ani,  copiii au nevoie de obiecte concrete pentru a-și însuși și pentru a putea lucra cu noțiuni abstracte. Numerele sunt abstracte atât timp cât nu le asociem cu un obiect concret. Am observat la lecțiile demonstrative, unde invităm părinții alături de copii, că cei mici, dacă le dai un calcul, de exemplu 2 plus 2, se blochează. Nu știu ce să facă cu acele numere. Dar dacă le spui, eu am două mere și tu două, câte avem împreună? Imediat își imaginează obiectele concrete și pot lucra cu ele. Asta face de fapt abacul. Pun mâna concret pe biluțe, îi ajută să integreze apoi noțiunile și să lucreze cu ele în minte, în abstract.

Andreea Daraban: Practic, ce operații învață copiii cu această metodă? Doar de adunare și scădere sau și alte operații?

Adriana Mahu: Noi învățăm adunare, scădere, înmulțire, împărțire, calcule cu numere negative, cu fracții zecimale, cu virgulă, și scoaterea de sub radical a radicalilor perfecți până la 100. Totul folosind abacul. La un moment dat, se pot face și în minte. Cele mai complexe se pot face și în minte, bineînțeles, numai că este nevoie de exercițiu foarte mult. Cum acționează? Practic, copiii întâi învață operațiile de adunare și scădere și nu e vorba neapărat de învățare. Pe cei mici, da, putem să spunem că îi ajută să învețe adunarea și scăderea atunci când ei nu cunosc aceste noțiuni. Antrenamentele de aritmetică mentală sunt foarte benefice și pentru copiii mai mari, care sunt deja la școală, în clasele a II-a, a III-a, a IV-a și îi ajută să își îmbunătățească anumite funcții cognitive. Ce facem noi la aritmetică mentală nu este să învățăm matematică nouă, ci să o exersăm și să ne antrenăm mintea. Practic, e un fitness pentru creieraș. Abacul reprezintă aparatele și greutățile cu care copiii se antrenează și tot antrenând creierașul cu metodele pe care noi le avem, lor le este mai ușor apoi să înțeleagă la școală cerințele de la exerciții, textele pe care le citesc, să le fie mult mai ușor, să nu mai fie școala o povară. Este un feedback pe care l-am primit de la părinți, anume că acei copii care vin la cursurile de aritmetică mentală și se antrenează pe o perioadă mai lungă de timp, nu vorbim de o lună, două, că nici la sală dacă te duci o lună nu scade burtica, acești copii sunt fruntași în clasă,  pentru că au niște abilități care îi ajută să învețe mai ușor, le crește viteza de gândire, memoria, memoria de lucru, pot sta în sarcină mai mult, adică antrenăm foarte multe funcții cognitive.

Andreea Daraban: Pot face și calcule rapide, cu trecere peste ordin, cu zeci, cu sute, cu mii, totul în minte foarte rapid.

Adriana Mahu: Pot să facă asta, copiii facă asta, dar noi începem cu un grad de dificultate foarte mic și progresiv creștem gradul de dificultate, astfel încât copiilor să nu li se pară greu de la început. Și mai mult de atât, să sedimenteze informațiile și să le poată folosi cu ușurință. Adică dacă din prima îi dai un calcul greu, se blochează și zice, nu mă mai duc acolo,  eu nu înțeleg nimic. Dar dacă începem pas cu pas, nici nu-și dau seama cum ajung să se priceapă la calcule foarte complexe.

Andreea Daraban: De la ce vârstă pot începe copiii aritmetica mentală? Există o limită minimă, o limită maximă?

Adriana Mahu: Eu recomand în jurul vârstei de 5 ani. Avem materiale și pentru copii mai mici, de 3-4 ani, dar prefer să le recomand părinților să se joace cu copiii de 3-4 ani, să modeleze plastilină, nisip kinetic, să facă gogoși, pâine împreună, ca să-și dezvolte musculatura degetelor, astfel încât coordonarea lor la scriere să fie una bună. Atunci când le este greu să scrie, copiii încep să refuze scrisul și asta împiedică procesul de învățare. De aceea, în jurul vârstei de 5 spre 6 ani, copiii sunt mai pregătiți, pot să scrie, e mai ușor să învățăm scrierea numerelor, a cifrelor și începând cu 5 ani este mai potrivit. Limita maximă, sinceră să fiu, nu există, pentru că oricine se apucă de antrenamente cu aritmetică mentală, vede rezultate.

Andreea Daraban: Dar înțeleg că în același timp pot face și alte lucruri. Adică ei pot calcula, dar în același timp pot purta o conversație și în minte se derulează calculele.

Adriana Mahu: Practic dezvoltăm gândirea și funcționarea ambelor emisfere cerebrale în sincron, dar totul se întâmplă în urma antrenamentului. Știți, mi-am făcut abonament la sală, după trei luni mă duc pe acolo să văd ce se întâmplă, că n-am slăbit deloc. Cam așa este și cu aritmetică mentală.10-15 minute de antrenament zilnic. Și 10 minute nu e mult. Noi avem și o platformă unde copiii se antrenează. Pe platformă sunt foarte multe simulatoare și aplicații care îi ajută și le antrenează memoria, viteza de reacție. Antrenamentul  pe această platformă, la un moment dat îi face capabili să gândească două acțiuni în același timp. Să calculeze, să dea răspunsul corect la calcul, dar și să spună un cântecel sau o poezie sau să răspundă la niște întrebări. Avem copii care ne spun capitalele în timp ce calculează, avem copii care răspund la întrebări despre ei, avem copii care cântă dacă au și acest talent și copii care pot face două calcule în același timp. Adică cu mintea poți să faci două calcule cu o viteză atât de mare și să dai două răspunsuri corecte. Practic sunt două ecrane pe care rulează numere și trebuie să faci separat pentru fiecare ecran calculele. Și da, mulți dintre ei reușesc, dar totul ține de antrenament.

Andreea Daraban: Cum decurg antrenamentele pe categorii de vârstă? Bănuiesc că există niște diferențe în funcție de grupele în care sunt înscriși copiii.

Adriana Mahu: Copiii lucrează diferențiat. Să presupunem că avem o grupă de copii de șapte ani care au început toți în același timp. Să știți că se diferențiază chiar dacă au aceeași vârstă, chiar dacă au început în același timp. Pentru că un impact foarte mare îl are ce fac ei în restul timpului și cum sunt ei construiți. Și atunci, cel care se mai antrenează și acasă, cu siguranță va progresa și va ajunge mai departe. Din acest motiv, grupele noastre nu sunt formate de copii pe aceeași categorie de vârstă și pe același nivel. Pentru că nu putem să îi ținem pe unii în funcție de ceilalți. Fiecare avansează în funcție de capacitatea și ritmul său. Platforma noastră online ne oferă posibilitatea de a lucra diferențiat și de a face setările în funcție de capacitatea fiecărui copil, astfel încât ei fac calcule fără să fie influențați de ce știe colegul. Iar lucrul individual, pe suportul de curs, pentru că o mare parte din timp se lucrează cu pixul în mână și pe numărătoare, scriind pe caiețele, la fel nu este influențat de nivelul celorlalți, deoarece ei își urmăresc materialul lor, adică suportul lor de curs. Fiecare învață de pe suportul propriu.

Andreea Daraban: Această metodă este extinsă la nivelul întregii țări, sunt centre în toată țara care practică această metodă. De cât timp ați început să lucrați în acest domeniu?

Adriana Mahu: Eu am deschis centrul Smarty Kids Păcurari, în parteneriat, în anul 2021 și ulterior am rămas singura coordonatoare, iar în țară Smarty Kids anul acesta împlinește șase ani de când este deschis. Avem mai multe centre la nivelul țării, sunt peste 350 de centre. De fapt, nu suntem numai în România, sunt mai multe țări în care se află centre Smarty Kids și în Republica Moldova, în Bulgaria, în Ungaria și acum se extind în Slovenia și Germania și sunt peste 20.000 de copii care practică aritmetică mentală în franciza noastră. Bineînțeles că au mai apărut și alte școli de aritmetică mentală, deoarece fiecare are libertate să facă asta.

Andreea Daraban: Concursurile la care participă copiii, în ce constau? Ce au ei de făcut practic acolo? Sunt mai multe probe?

Adriana Mahu: Sunt și concursuri cu mai multe probe, sunt și concursuri cu o singură probă. De-a lungul timpului am fost atât la concursuri naționale cât și internaționale. Copiii noștri au fost pe podium și chiar sunt încântată de rezultatele lor. Bineînțeles că meritul este al copiilor, al celor care îi antrenează, dar și al părinților, pentru că sunt foarte implicați și susțin copiii și financiar, dar și moral. Anul acesta a fost în Dubai concursul Smart Kids, unde am avut o singură probă de 10 minute de calcule scrise. În aprilie am fost în Belgia, la un concurs unde, pe lângă proba scrisă, au fost copii care au avut și calcule mentale de făcut în fața unui ecran și am avut și acolo un fruntaș. Și asta ar fi cea de-a doua probă. Pe de altă parte, mai sunt concursuri care se desfășoară online, unde copiii au de făcut mai multe tipuri de calcule și mai multe tipuri de operații. Anul acesta am participat la concursul mondial organizat de India și avem rezultate foarte, foarte bune. La concursul din Dubai, unde am fost doar cu doi copii, a fost în august, când toată lumea era în concedii, și era după cel din iulie, pentru că și în iulie am fost în Cairo la un concurs, cu patru copii, din care doi au fost super campioni și doi au luat locul întâi. Iar în Dubai am fost doar cu cei doi copii, cu Matias Aniculăesei și cu Mihnea Mahu. Mihnea este băiețelul meu, a fost primul lui concurs. Matias s-a calificat în categoria în care el a participat, ca fiind copilul cu cele mai multe calcule corecte și a fost campion.

Andreea Daraban: Contează viteza și corectitudinea calculelor la astfel de concursuri.

Adriana Mahu: Da, da, contează corectitudinea. De exemplu, există un număr maxim de calcule pe care ei îl au de făcut cu anumiți termeni. Pot fi cu 5 termeni, cu 6 termeni, adunări, scăderi, pot fi cu 10, pot fi cu unități, pot fi și înmulțiri, împărțiri. Sunt mai multe grade de dificultate, în funcție de nivelul copilului și în funcție de vârstă. Ei au fost la categoria Starter, adică începători, și numărul maxim de calcule era 200. Acum, cu precizie, nu pot să vă spun cât au făcut, dar să știți că sunt mai rare cazurile în care copiii fac toate cele 200 de calcule corect. E presiunea concursului, concurența, emoțiile și oboseala de pe drum., nu sunt condițiile de acasă și sunt foarte mulți factori care influențează rezultatele, dar au reușit și asta ne face foarte mândri de ei.

Andreea Daraban: Copiii care exersează această metodă de mici se adaptează cu ușurință aritmeticii clasice?

Adriana Mahu: Da. Întrebarea dumneavoastră poate fi interpretată cumva dacă această metodă ar putea să încurce în învățarea matematicii de la școală. Nu, nu poate să încurce. Este o metodă de a dezvolta gândirea. Nu are cum să-i încurce. Dar există un moment în parcursul copiilor, la cursul de aritmetica mentală, în care ei pot fi confuzi. Atunci când sunt la început și în aritmetica mentală și la școală. Pentru că practic nu le stăpânesc bine pe niciuna și asta poate crea confuzie. Dar în momentul în care ei învață bine și stăpânesc ambele metode sau măcar una dintre ele, știu sigur că nu le pot încurca. Pentru că noi avem creierul suficient de deștept astfel încât să putem învăța mai multe limbi străine fără să le întrepătrundem cuvintele într-una. Putem rezolva o problemă de matematică prin mai multe metode fără să le amestecăm. Gândirea noastră logică și structura gândirii noastre ne ajută. Dar e vorba poate de un pic de confuzie, vă spun, în momentul în care ei nu sunt siguri pe ceea ce au de făcut. După ce stăpânesc metoda, nu există ca această metodă să-i încurce la școală, din contra le oferă suport, să le fie mai ușor și să înțeleagă matematica mai ușor.

Varianta audio a interviului|:

#StareaEducației (INTERVIU) Andrei Nemțișor, elevul fenomen al Iașiului, medaliat cu aur și argint la olimpiadele internaționale de Matematică și Informatică: ”Mă motivează competiția în sine, să fiu din ce în ce mai bun. Lucrez și rezolv probleme din plăcere.”

Publicat de andreeadaraban, 24 octombrie 2025, 00:00 / actualizat: 27 octombrie 2025, 19:47

Rezultatul vine ca o continuare firească a unui parcurs spectaculos: anul acesta, în primăvara Andrei a fost dublu medaliat cu aur la Olimpiadele Naționale de Matematică și Informatică, iar în iunie a obținut medalie de aur și punctaj maxim la Balcaniada de Matematică pentru Juniori, desfășurată în  Macedonia de Nord.

Pasiunea lui pentru cifre, algoritmi și rezolvări elegante se împletește cu o maturitate surprinzătoare și cu o modestie rară.

În spatele acestor performanțe se află ore de muncă, susținere din partea părinților și mentoratul unor profesori dedicați, precum doamna Lucia Miron, profesor de informatică  și domnul Adrian Zanoschi, profesor de matematică.

Andreea Daraban a stat de vorbă cu Andrei Nemțișor pentru a afla    ce înseamnă, cu adevărat, performanța școlară și cum se scrie succesul la Informatică și Matematică.

 Andreea Daraban:  Cum ai trăit momentele în care ai aflat că ai câștigat medalia de aur la Balcaniada de Matematică și medalia de argint la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori?

Andrei Nemțișor: Medalia de aur la Olimpiada de Matematică și medalia de argint la Olimpiada de Informatică reprezintă cele mai importante rezultate obținute de mine până acum.

Andreea Daraban: Asta și pentru că e prima participare internațională la aceste competiții, nu?

Andrei Nemțișor: Da, sunt primele competiții internaționale importante la care am participat. Sigur că am fost foarte bucuros când s-au afișat rezultatele, când am aflat că am primit medalia. România a avut, în general, un rezultat foarte bun la ambele competiții.

Andreea Daraban: Știu că România a obținut la Balcaniada de Matematică locul întâi pe națiuni.

Andrei Nemțișor: Da, a obținut detașat locul întâi, nu mai știu exact la câte puncte.

Andreea Daraban: Cum este experiența aceasta a olimpiadelor internaționale? Sunt competiții mult mai acerbe, cu un nivel mult mai ridicat de dificultate al subiectelor.

Andrei Nemțișor: Sigur că probele au fost foarte dificile, au fost probleme interesante. Pe lângă probe și experiența în sine a fost una unică. Am interacționat cu copiii foarte talentați din alte țări. De exemplu la olimpiada de matematică, după probă, am vorbit cu echipa Turciei, am întrebat ce au făcut, am discutat problemele. Am mai vorbit cu echipa Bulgariei, care și ea a avut un rezultat foarte bun.

Andreea Daraban: Ai reușit într-un singur an să obții medalii la nivel național și internațional la două discipline foarte dificile. Ce te motivează să te pregătești cu așa o rigurozitate?

Andrei Nemțișor: În primul rând lucrez și rezolv probleme din plăcere. Sunt pasionat încă din clasele primare de matematică și de informatică. Sunt două discipline care se completează foarte bine împreună. De asemenea, mă motivează competiția în sine, să fiu din ce în ce mai bun și să concurez și cu alți copii talentați.

Andreea Daraban: Cum arată o zi obișnuită din viața ta? Cât timp dedici studiului și cum reușești să-ți păstrezi echilibrul între muncă și timp liber?

Andrei Nemțișor: Numărul de ore pe care le aloc în fiecare zi, pregătirea pentru olimpiade diferă foarte mult, depinde. În apropierea olimpiadelor lucrez 3-4 ore pe zi și sigur că îmi rămâne suficient timp și pentru mine să mă întâlnesc cu prietenii.

Andreea Daraban: Ai și alte pasiuni, în afară de matematică și informatică? Mai reușești să faci și altceva pe lângă cele două discipline?

Andrei Nemțișor: Acum câțiva ani făceam șah, adică eram foarte bun la șah, dar nu prea mai fac, nu prea mai am timp.

Andreea Daraban: Cum îți structurezi învățarea când te pregătești pentru cele două discipline? Alternezi sau le separi complet?

Andrei Nemțișor: De regulă, încerc să lucrez în fiecare zi, și  la matematică, și la informatică. Sigur că problemele sunt diferite și lucrez separat, dar încerc să le îmbin și să lucrez în fiecare zi  la ambele.

Andreea Daraban: Îți amintești vreo problemă care te-a pus în dificultate?

Andrei Nemțișor: Da, se întâmplă des să mă gândesc timp de mai multe zile la o problemă și câteodată îmi iese, câteodată nu, mă uit pe soluții.

Andreea Daraban: Ai avut vreodată perioade în care ți-a fost greu să te concentrezi? Ai avut un blocaj? Ai avut momente când ai dorit să renunți?

Andrei Nemțișor: Nu am avut momente în care mi-am dorit neapărat să renunț la pregătirea pentru olimpiadă. Sigur că am avut perioade dificile, cu un program mai încărcat, în care nu am reușit poate să lucrez foarte mult, dar am continuat și sper să mă pregătesc cât mai mult timp pentru aceste olimpiade.

Andreea Daraban:  Trebuie să spunem că Andrei nu este la primele premii anul acesta la olimpiadele de Informatică și Matematică, încă din clasa 5-a ai participat la astfel de competiții, nu?

Andrei Nemțișor: Prima olimpiada a fost în clasa a IV-a, când am participat la Olimpiada Națională de Informatică și am luat medalie de aur.

 Andreea Daraban: Dar există Olimpiadă de Informatică la clasa IV-a?

Andrei Nemțișor: Am participat cu elevi de clasa a V-a.  Apoi în clasa V-a am obținut premiul I la Matematică și premiul III la Informatică. În clasa VI-a am obținut premiul III la Matematică și anul acesta am obținut premiul I la ambele discipline.

Andreea Daraban: Dacă ai putea alege între o problemă de Matematică și una de Informatică, pe care ai rezolva-o mai întâi și de ce?

Andrei Nemțișor: La acest moment nu pot să aleg între Matematică și Informatică. Depinde de zi, adică când lucrez la Informatică, mi se par problemele de Informatică foarte interesante, când lucrez la Matematică, mi se par cele de Matematică foarte interesante.

Andreea Daraban: Ce este cel mai greu pentru tine la competițiile la care participi, exceptând subiectele, care de fiecare dată, la fiecare etapă, sunt cu un grad de dificultate mai mare?

Andrei Nemțișor: Cel mai greu cred că sunt zilele dinaintea competiției, când am cele mai multe emoții, când nu știu cât de greu se va da, cum va fi.

Andreea Daraban: În ziua examenului propriu zis?

Andrei Nemțișor: Cred că reușesc să-mi gestionez destul de bine emoțiile în timpul examenului. O dată ce văd problemele, nu mai am așa de multe emoții.

Andreea Daraban: Și cum reușești zilele acestea,  dinainte de competiție să-ți păstrezi calmul, să fii echilibrat? Ai un anumit ritual, faci ceva în mod special?

Andrei Nemțișor: Nu, de obicei, înainte de competiții, câteva zile înainte, mai fac probleme, mă mai antrenez și încerc să nu mă gândesc neapărat la competiția care va urma.

Andreea Daraban: Ce rol au avut profesorii tăi, doamna Lucia Miron și domnul Adrian Zanoschi, în parcursul tău? Cum te-au ajutat să evoluezi?

Andrei Nemțișor: În cadrul pregătirii pentru olimpiadă, profesorii sunt foarte importanți. Atât doamna Miron cât și domnul Zănoschi m-au ajutat foarte mult. Am participat și la CEX-ul la Informatică – Infogim Iași. Acolo îmi selectau probleme, mă ajutau când nu înțelegeam foarte bine anumite soluții.

Andreea Daraban: Contează relația aceasta dintre elev și profesor, să fie una apropiată?

Andrei Nemțișor:  Da, contează foarte mult.

Andreea Daraban: Mama e mereu cu tine. Și acum la radio e cu tine și la alte evenimente am văzut-o, e mereu în preajma ta. Familia te susține necondiționat.

Andrei Nemțișor Da, sigur, familia este și ea foarte importantă. Familia mă sprijină de fiecare dată, indiferent de rezultat.  Îmi asigură tot ceea ce este nevoie.

Andreea Daraban: Iată, anul acesta, Bursele de excelență olimpică au fost eliminate. Te ajutau acești bani? Erau importanți pentru tine?

 Andrei Nemțișor: Bursa de excelență, pe care am luat-o în anii trecuți, nu era atât de mare precum cea pe care ar fi trebuit să o iau anul acesta datorită competițiilor internaționale, dar sigur că era un sprijin important.

Andreea Daraban:  Cum vezi chestiunea aceasta cu scoaterea burselor? Cum vezi această decizie?

Andrei Nemțișor: Bursele reprezentau un oarecare mijloc de susținere, un mijloc care să arate că sunt preciat, că sunt susținut și mă motivau într-o oarecare măsură.

 Andreea Daraban: Ești deja admis la liceu, datorită premiilor obținute la olimpiade. Unde vei dori să mergi mai departe în clasa noua? La ce liceu?

 Andrei Nemțișor: Nu m-am decis încă, nu m-am gândit la asta. Mai am destul timp să mă gândesc. Ar putea să fie și Colegiul ”Costache Negruzzi”, dar iau în calcul și alte variante.

Andreea Daraban:  Sunt mulți elevi care te privesc ca pe un model. Ce le-ai spune celor care ar vrea să participe la olimpiade, dar nu îndrăznesc? Alții poate se gândesc că n-ar putea niciodată obține niște performanțe similare…

Andrei Nemțișor: În primul rând, ar trebui să le placă materia, ar trebui să le placă problemele și dacă le place și vor să participe, nu văd de ce nu.

Andreea Daraban:  Ca să faci performanță într-un anumit domeniu, ce contează foarte mult? Contează cunoștințele? Contează să știi să-ți gestionezi emoțiile? Contează să fii competitiv, să nu renunți, să muncești mult?

Andrei Nemțișor: Cred că cel mai mult contează cât de mult te pregătești înaintea competițiilor, cât de multă experiență ai și cât de concentrat ești în ziua probei, că poți să ai zile mai bune, zile mai rele.

Andreea Daraban: Astăzi (24 octombrie) începe o competiție foarte importantă la care participi. Este vorba despre Balcaniada de Informatică, ce se desfășoară anul acesta în Cipru.

Andrei Nemțișor: Eu mă consider pregătit pentru această competiție, am destul de multă încredere în mine că o să obțin un rezultat bun. Este o competiție importantă, dar sunt sigur că va fi foarte bine.

Andreea Daraban: Câți participanți din România sunt la această competiție?

Andrei Nemțișor: Sunt patru participanți. Eu și încă trei elevi din București. Există două zile de concurs, în fiecare zi sunt câte trei probleme, un interval de patru ore în care le avem de rezolvat și fiecare problemă valorează câte o sută de puncte și se adună punctajele.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Mihaela Nabăr, director World Vision România: Învățământul simultan a crescut cu 8% în România în acest an. Nu este o soluție ideală pentru școala românească, dar este o realitate a predării. Dacă nu facem nimic să investim în învățământul simultan, vom avea și mai mulți copii rămași în urmă.”

Publicat de andreeadaraban, 21 octombrie 2025, 09:06 / actualizat: 22 octombrie 2025, 9:57

Ghidul vine ca răspuns la una dintre cele mai persistente provocări din sistemul educațional românesc: organizarea eficientă a claselor simultane în care învățătorii predau în același timp elevilor din ani de studiu diferiți, în special în comunitățile mici, izolate sau slab conectate la infrastructura școlară.

Rezultatele obținute în perioada de testare sunt remarcabile: prezență aproape integrală, performanțe școlare vizibil îmbunătățite, profesori mai bine sprijiniți și copii mai implicați. Dincolo de cifre însă, acest Ghid înseamnă și recunoașterea faptului că profesorii care predau în învățământul simultan au nevoie de formare, metodologie și resurse adaptate.

Despre importanța acestui demers și despre impactul utilizării acestui Ghid în școlile rurale,  a discutat la Starea Educației colega noastră, Andreea Daraban,  cu doamna Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România și Republica Moldova, organizația care a inițiat și coordonat acest proiect strategic pentru viitorul educației din mediul rural.

Andreea Daraban: Cum a luat naștere ideea elaborării acestui Ghid național pentru învățământ simultan și ce v-a determinat să începeți acest demers?

Mihaela Nabăr:  World Vision România este o organizație care activează în cele mai vulnerabile zone din această țară, în special din rural, de peste 35 de ani. Asta înseamnă că suntem în comunitățile rurale, suntem în școlile din acele comunități și vedem cu ce se confruntă copiii noștri, părinții acestor copii și în special profesorii sau cadrele didactice la clasă. Acest Ghid metodologic a venit ca parte a unui program, ”Pâine și mâine”, pe care Fundația World Vision România îl implementează de multe vreme. Suntem la cincilea an de implementare în această formă și, practic, de la începutul lui 2024 implementăm acest program în școlile cu predare atipică, respectiv cu predare în regim simultan. La momentul în care am intrat în aceste școli, ceea ce am constatat a fost că, în primul rând, avem o foarte mare problemă de adaptare a copilului la ceea ce se întâmplă în clasă și de capacitatea cadrului didactic de a răspunde nevoilor multiple dintr-o clasă. Pentru că știm foarte bine, învățământul simultan în România apare ca urmare a scăderii numărului de copii. Acest tip de învățământ este în rural, de obicei în ciclul primar.  De anul acesta însă, urmare a schimbărilor care au apărut în sistemul educațional, ceea ce vedem este că sunt destul de multe clase cu predare simultană și în secundar, în ciclul gimnazial,  ceea ce înseamnă că și acolo această nevoie este extrem, extrem de vizibilă. Și, practic, acest Ghid a apărut datorită faptului că profesorii și cadrele didactice ne spuneau: ”Avem nevoie de ajutor, avem nevoie de suport astfel încât să putem să lucrăm măcar puțin cu fiecare elev”. Totodată, peste 78% dintre cadrele didactice ne spuneau cea mai mare problemă pe care o întâmpină este modul în care trebuie organizată clasa, deoarece erau amestecați copii de clasa I și de clasa a IV-a  sau copiii de clasele I-IV în aceeași sală de clasă. Și atunci, împreună cu specialiști educaționali și alături de colegii mei din teren, din județele acestei țări, am văzut ce funcționează la clasă, am organizat inclusiv infrastructura clasei astfel încât să permită punerea împreună a unor copii de vârste mai mari cu copii de vârste mai mici și să se poată produce acel act de ”peer-to-peer education”, adică copiii mai mari să aibă grijă de cei mici. Mai mult de atât, ne-am uitat la materialele educaționale de care au nevoie, atât copiii cât și profesorii, pentru că știm, din nou, tot conform datelor, că una dintre principalele probleme pe care ne le sesizează profesorii din învățământul simultan este că nu au materiale educaționale adaptate. Copiii, pe de altă parte sau părinții acestor copii, peste 60% ne spuneau că nu au resurse pentru a achiziționa materiale educaționale. Și atunci am mers în aceste clase și am reorganizat clasele. Mai mult de atât, am reușit împreună cu specialiștii educaționali să predăm aceeași materie către toate clasele. Adică atunci când vorbim de Comunicare și Limba Română, vorbim de Comunicare așa cum se cheamă ea și la clasa I și la clasa a IV-a, în același timp. Și atunci lucrăm diferențiat, dar folosind același text. Mai mult de atât, am reușit să și integrăm cumva componenta de digitalizare în procesul de învățare simultan și este prezent în acest ghid metodologic și acest aspect. De ce? Pentru că ceea ce am constatat în experiența noastră de ani de zile, în tipul acesta de școli, este că, de foarte multe ori, maniera clasică de predare nu are impactul dorit în zona de progres pe limba română, matematică și celelalte materii. Și atunci am folosit metode educaționale interactive cu ajutorul device-urilor și al tuturor aplicațiilor de tipul acesta, astfel încât să îi învățăm pe copii interactiv să citească și să socotească mult mai repede. Sunt situații în care, spre exemplu, în șase luni de zile am ajuns, împreună cu copiii de clasele a III-a, a IV-a, pentru că aveau foarte mari probleme la citit și în special la înțelegerea textului citit, să scriem și să citim, să socotim mult mai repede decât am fi făcut-o prin predare clasică.

Andreea Daraban: Ce înseamnă în mod concret că Ministerul Educației a avizat acest ghid? Ar putea fi un pas spre profesionalizarea învățământului simultan în România?

”Învățământul simultan nu este soluția ideală pentru școala românească și n-a fost niciodată. Conform statisticilor, rezultatele din simultan sunt mult mai slabe decât cele din învățământul tipic.”

 Mihaela Nabăr: Învățământul simultan nu este o noutate în România. Nu este o noutate nici în alte țări, pentru că știm foarte bine, sunt țări care îl folosesc, fie datorită constrângerilor pentru care și noi îl folosim în România, respectiv număr mic de elevi, infrastructură deficitară și așa mai departe, dar sunt și țări care folosesc învățământul simultan ca o metodă de inovare. Bineînțeles că asta înseamnă pregătirea profesorilor, înseamnă școli pregătite, înseamnă clase pregătite și materiale adaptate. România nu este acolo. Și în acest moment, învățământul simultan nu este soluția ideală pentru școala românească și n-a fost niciodată. Conform statisticilor, rezultatele din simultan sunt mult mai slabe decât cele din învățământul tipic. Acesta este motivul pentru care acum doi ani am decis să intrăm în aceste școli de simultan. Ce înseamnă acest aviz din partea Ministerului Educației? Înseamnă că acest ghid metodologic poate să fie folosit cu caracter de ghid auxiliar, de material auxiliar, în toate școlile cu predare simultană. Cum se întâmplă acest lucru? Și vreau să menționez foarte clar, nu există niciun fel de contract de finanțare sau un element de sprijin material pe care Ministerul Educației îl dă către World Vision România. Nu, este un proces normal, nu este singurul ghid pe care World Vision România îl are.  Sunt și alte fundații, alte organizații care își avizează materialele educaționale. A trecut ghidul prin acest proces de avizare după, repet, un an de pilotare și, practic, acest proces de avizare ne-a permis cumva să-l avem formalizat și să-l extindem către toate școlile cu predare simultană. Bineînțeles, asta înseamnă investiție de resurse din partea Fundației World Vision România, înseamnă capacitate, astfel încât specialiștii educaționali și colegii mei să ajungă în toate aceste școli și noi sperăm să ajungem la cât mai multe școli pentru că, pe date, învățământul simultan, anul acesta, a crescut cu aproximativ 8%, ori asta înseamnă că nevoia este și mai mare față de anul trecut.

 ”Învățământul simultan a crescut, anul acesta,  în România cu aproximativ 8%, iar numărul claselor a crescut și la ciclul gimnazial, nu doar la primar.”

Andreea Daraban: A crescut procentul de elevi care învață în simultan pentru că au avut loc aceste comasări de clase, aceste comasări de școli care au survenit în urma aplicării Legii 141?

Mihaela Nabăr:  Sunt mai multe elemente care au contribuit. Unul dintre motive este și procesul acesta de comasare, dar, pe de altă parte, să nu uităm că România are o problemă de demografie, în special, în rural și, atunci, bineînțeles că numărul mic de copii din rural și lipsa de investiție, să fim foarte realiști, pe care statul român o face în educație, te determină să iei aceste decizii și să ai, spre exemplu, mai mulți copii într-o clasă. Deci, da, comasările au impactat acest proces, dar nu numai. Practic, învățământul simultan a fost impactat destul de mult și de scăderea numărului de copii, în special din mediul rural sau al celor care învață în rural. Pentru că, să nu uităm, avem comunități în care părinții, spre exemplu, își transferă copiii de la o școală la alta și, atunci, în școlile din sate sau din comunele mai îndepărtate de centrele urbane sau din comunele mai sărace, rămân foarte puțini copii. Soluția pentru a avea o școală în comunitate a fost aceea de a avea acest tip de învățământ, care nu e nou. World Vision România s-a dus către Ministerul Educației cu acest ghid, a creat acest ghid.

”Ghidul Național pentru Învățământ Simultan  este parte a programului ”Pâine și mâine”. Este un program de  after-school, de educație remedială  și  avem o masă caldă zilnică pentru toți copiii din program, un aspect esențial pentr a-i ține la școală pe copiii din medii vulnerabile.”

Andreea Daraban: Nu ar fi trebuit, oare, să fie apanajul Ministerului Educației crearea unui astfel de document? Adică Ministerul Educației  să conceapă un astfel de ghid, având în vedere că învățământul simultan nu e nou în România?

Mihaela Nabăr: Aveți foarte mare dreptate. Sunt foarte multe lucruri pe care, la nivel sistemic, ar fi trebuit să le facem. Fie că vorbim de autorități publice locale, fie că vorbim de autorități publice centrale, în cazul acesta de Ministerul Educației. Revin la întrebarea dumneavoastră,  World Vision România a făcut acest lucru pentru că are un program pe care îl implementează în aceste școli și ne-am dat seama de doi ani de zile că nu putem să vorbim de calitatea educației copiilor fără a-i învăța pe profesori și fără a veni cu ceva concret care să-i ajute la clasă și să se reflecte asupra educației copilului. World Vision România nu a venit cu acest ghid pentru că i-a cerut Ministerul Educației, ci pentru că o face de foarte multă vreme. Acolo unde implementăm programe, venim cu ghiduri metodologice, cu instrumente care să ne ajute să creștem bunăstarea copilului și nivelul de educație. Și acest ghid nu este izolat, el este parte, așa cum spuneam, a programului ”Pâine și mâine”. Este un program practic de educație after- school, de educație remedială. În acest program avem educație remedială pentru copiii care au rămas în urmă, avem o masă caldă zilnică pentru toți copiii din programul nostru, avem această componentă de formare a profesorilor.

Andreea Daraban: Ați implementat ghidul în 22 de școli rurale. În Moldova în câte școli a fost pilotat și în ce localități?

Mihaela Nabăr: În Moldova, World Vision România implementează programul ”Pâine și mâine” de mulți ani. În acest moment sunt patru școli pe care noi le-am avut din această zonă, dar ceea ce pot să vă spun este că rezultatele pe care le avem în Moldova sunt absolut extraordinare și am văzut un angajament extraordinar al profesorilor, am văzut o implicare a părinților, pentru că și ei sunt cei care, spre exemplu, ne solicită să avem acest program în școală, cu atât mai mult cu cât este și componenta aceea de masă caldă, extrem de importantă pentru menținerea copilului în educație.  În acest moment avem cinci școli din Moldova: școala Golăiești, din județul Iași, școala Tătăran, școala Todirești și Parpanița din județul Vaslui și Satu Mare din județul Botoșani.

Andreea Daraban: Aveți cifre legate de câte școli din România practică acest tip de învățământ simultan?

Mihaela Nabăr:  Ceea ce știm este numărul de copii care învață în simultan, în mod normal. Toate referințele care se dau sunt pe număr de copii și bineînțeles că există și școlile din spatele acestui număr de copii, dar ceea ce pot să vă spun este că în toate județele acestei țări există școli cu predare simultană și ceea ce constatăm din acest an este că a crescut numărul școlilor cu predare simultană în învățământul secundar,  fapt care pune și mai mare presiune pe copiii noștri care sunt așteptați să participă la Evaluarea Națională.

Andreea Daraban: Un procent mare dintre profesorii care au folosit această metodologie, care au folosit acest ghid, s-au declarat foarte mulțumiți. Cu ce dificultăți se confruntă profesorii care predau în simultan,  în afară de lipsa acestei metodologii cu care dumneavoastră ați venit pentru a suplini acest gol?

Mihaela Nabăr:  Sunt foarte multe nevoi pe care profesorii le au la clasă și nevoi pe care le văd și în învățământul tipic pentru că, așa cum spuneam, World Vision România nu implementează programe doar în învățământul simultan și nu este singurul ghid de acest fel. Ceea ce constat de fiecare dată, atunci când vorbim de învățământul rural și ca probleme care cresc în învățământul simultan sau sunt mult mai accentuate, vorbim de, spre exemplu, copiii care nu vin tot timpul la școală, prezența nu este una constantă și coerentă și atunci, prin măsuri integrate, putem să aducem și să ne menținem copiilor la școală. O altă problemă pe care ne-o menționează, de fiecare dată,  cadrele didactice din învățământul primar este nivelul diferit de cunoștințe, de implicare a părinților în educația copilului, de acces la resurse a copiilor într-o clasă de simultan. Toate acestea sunt mult mai accentuate pentru că, spre exemplu, putem să găsim copii care au un nivel de cunoștințe foarte crescut și copii care sunt la limita cititului sau nu știu să citească și să socotească. Mai avem în clasă copii cu nevoi educaționale speciale și atunci învățătorul trebuie, practic, să își împarta atenția între un copil care poate să facă performanță, un copil care nu știe să scrie și să citească  și un copil care are nevoi educaționale speciale și trebuie să ne uităm cu atenție asupra lui.  Și nu cred că învățătorul este singurul care ar trebui să facă față aici, pentru că știm foarte bine că ar trebui să existe specialiști care să îI ajute pe învățători la clasă, în special atunci când avem copii cu CES. Și toate acestea, în învățământul simultan, sunt printre copiii care nu sunt de aceeași vârstă. Ceea ce am observat și ceea ce ne spun și cadrele didactice este că este foarte greu să îi menții pe toți copiii la același nivel de atenție și implicare o oră întreagă. Și atunci, în materialele pe care le folosim, avem tot felul de metode care cresc interactivitatea actului de predare, pentru că este singura manieră prin care poți să ții toți copiii conectați o perioadă cât mai lungă la clasă și la ceea ce se întâmplă în clasă.

Andreea Daraban: Ce ar trebui să înțeleagă publicul larg despre învățământul simultan? Este într-adevăr o opțiune educațională în beneficiul copilului?

Mihaela Nabăr: Așa cum menționam, sunt țări, inclusiv Finlanda, care folosesc învățământul simultan ca element de noutate și inovare, tocmai pentru a crește interactivitatea între copii, pentru a crește networking-ul, pentru a dezvolta acele abilități sociale, pentru a crește de mic copilul mai mare care să-l ajute pe cel mic. Deci, inclusiv Finlanda folosește acest sistem de simultan, doar că pregătește profesorii să îl folosească, investește în acest sistem. În România, așa cum spuneam în acest moment, dacă ne uităm și la provocările pe care comunitățile vulnerabile le au în ruralul românesc, unde găsim destul de multe școli cu predare simultană, nu este o soluție ideală pentru învățământ, dar este o soluție reală în acest moment. Este o realitate a predării. Cred că responsabilitatea noastră, a fiecăruia dintre noi, a celor care lucrăm în educație, este aceea de a nu-i lăsa în urmă, de a fi acolo și de a fi alături de ei și de profesori. Așa cum spuneam, este o soluție de criză, o soluție pe care România o are pentru a avea copii în școală din aceste comunități. Dar dacă nu facem nimic să investim în învățământul simultan, o să avem și mai mulți copii rămași în urmă, pentru că din păcate nu se va schimba de pe o zi pe alta nici trecerea din atipic în tipic și nici calitatea cadrelor didactice și bunăstarea educațională a copilului, fără să investim.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației(INTERVIU) Orele remediale adevărate provocări pentru învățători. Corina Dina, profesor învățământ primar: „Nu cred că cei care au decis introducerea acestor ore s-au gândit la copii. Noi, învățătorii, făceam oricum astfel de activități dacă observam copii care aveau nevoie. Nu era necesar să se introducă obligativitatea acestora.”

Publicat de andreeadaraban, 20 octombrie 2025, 12:39 / actualizat: 21 octombrie 2025, 9:58

Aceste ore remediale deschid însă, în practică, și o serie de provocări administrative și profesionale pentru dascăli. Metodologia de organizare a acestor activități impune noi reguli și cerințe, precum planuri de intervenție, acorduri scrise și evidențe birocratice.

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat cu doamna Corina Dina, profesor de învățământ primar la școala gimnazială ”Ștefan Bârsănescu” din Iași, despre ce înseamnă în mod real aceste ore remediale pentru învățători și ce provocări apar în implementare.

Andreea Daraban: Ce presupune organizarea acestor ore remediale? Dumneavoastră aveți clasa a III-a anul acesta.

Corina Dina: Aceste ore remediale reprezintă o piatră pusă clar pe umerii noștri și nu numai pe umerii noștri, ci și pe umerii copiilor și ai părinților. Vorbim despre descentralizare, vorbim despre ore mai puține, copiii să stea mai puțin la școală și noi, prin aceste ore ,îi aducem mai mult. Noi, învățătorii, atunci când observam o problemă sau o dificultate de învățare, de înțelegere a unui conținut, și înainte făceam activități cu copiii, fără să ni se impună acest lucru, benevol, cu acei copii care efectiv aveau nevoie. Dar revenind la ceea ce spuneați dumneavoastră, pornim de la simplul termen, ”remedial”. Ce înseamnă a remedia dacă ne ducem la dicționar? Înseamnă a repara. Ori, noi nu putem să asociem termenul de remediere cu termenul de performanță, pentru că în metodologie, alături de remediere apare și termenul  de performanță. Ori facem remediere, ori facem performanță. Până la urmă sunt doi termeni care, de fapt, se exclud unul pe celălalt.

Andreea Daraban: Cum ați organizat dumneavoastră activitatea? Iată, metodologia a fost publicată, sunteți nevoiți să faceți aceste ore. Cum le-ați gândit ca să fie bine și pentru copii, și pentru a vă putea desfășura activitatea într-o școală în care se învață în două schimburi?

Corina Dina:  Învățând, anul acesta, după-amiază,  am hotărât, pentru că am reușit să găsesc spațiu, ca una dintre ore să fie de la 12, iar cealaltă de la ora 16. Un program destul de greu dacă ne gândim la un copil de clasa a III-a. I-am împărțit în două grupe și vă spun și de ce. Pentru că dacă tot facem aceste activități, copiii să vină în fiecare săptămână, o singură dată, toți copiii. Dacă ar fi grupe mai mici, ar trebui să le vină rândul o dată, poate la lună sau chiar mai târziu.

Andreea Daraban: În metodologie este prevăzut un număr de 6-12 elevi în grupă. E posibil așa ceva?

Corina Dina: Da, pentru că se precizează că pot fi mai puțin de 6 sau pot fi mai mult de 12.

Andreea Daraban: Cum ați făcut selecția copiilor și ce fel de activitate desfășurați? Remedială sau de performanță?

Corina Dina: Dacă citim metodologia, acolo se precizează că grupele de copii  trebuie să fie eterogene. Ori, dacă dorim să facem remedial și să facem și performanță, grupele ar trebui să fie omogene. Ori nu avem această posibilitate, deci vom lucra la fel ca și la clasă, diferențiat,  și remedial și performanță.

Andreea Daraban: Părinții cum au primit această veste? Au fost de acord? Copiii ce spun?

Corina Dina: Să știți că la mine la clasă chiar au fost toți de acord. Să vedem, probabil, în momentul în care oboseala își vă spune cuvântul, s-ar putea să apară cererile de retragere.

Andreea Daraban: Orele sunt de 45 de minute. Cum arată programul la clasa a III-a?

Corina Dina: Ei au, fără aceste ore remediale, în fiecare zi, patru ore. O dată pe săptămână, fiecare grupă are câte cinci ore.

Andreea Daraban: Și după amiaza nu e greu cu ei după patru ore de școală?

Corina Dina: Ba da. Să știți că, indiferent că este la început sau la sfârșit, vorbim despre cinci ore în care copiii trebuie să stea în bancă, cinci ore în care trebuie să respecte și să lucrăm efectiv, inclusiv la această activitate remedială.

Andreea Daraban: În ceea ce privește volumul birocratic, iată, avem un catalog separat, avem rapoarte de făcut, e o muncă în plus.

Corina Dina: Corect. Nu se justifică să punem absențe. De ce să punem absențe, pe un catalog al nostru? Părintele, dacă dorește, își poate retrage copilul după o unitate, pe baza  unei cereri. La fel, trebuie să facem planuri, trebuie să facem pentru fiecare copil ce are nevoie fiecare. Deci mi se pare o muncă titanică pentru noi, și așa, având și atâtea alte lucruri de făcut, pentru activitatea efectivă de la clasă.

Andreea Daraban: Sunt suficiente aceste ore pentru a îndrepta, într-adevăr, unele carențe pe care le au copiii, dacă vorbim despre copii cu dificultăți de învățare? Adică sunt importante, contează?

Corina Dina: Să știți că dacă am fi putut constitui grupe de elevi omogene, atunci am fi vorbit  poate despre altceva.. Veneam și punctam ceva sau explicam anumite conținuturi. Dar încă o dată, ceea ce am spus și la început, noi învățătorii, dacă observăm că ceva nu este în regulă, un copil nu înțelege sau mai mulți, noi făceam orele acestea. Sau nu neapărat oră. Aici este iarăși o problemă. De ce 45 de minute? De ce trebuie să stăm cât o oră de clasă, dacă noi putem să facem o activitate de jumătate de oră și copilul să înțeleagă niște lucruri și să mai repetăm acea activitate în săptămâna următoare? Și acum gândindu-ne și la clasa pregătitoare. Da, precizează în ordin, clasa întâi, clasa pregătitoare au 30 de minute, iar restul de timp alte activități. Dar de ce să-i mai ținem și la alte activități în clasă? Deci până la urmă, efectiv, este tot o oră în care trebuie să facem o oră normală de școală.

Andreea Daraban: A fost o problemă și cu faptul că aceste decizii au fost anunțate în scurt timp, chiar după începerea anului școlar. Înțeleg că ați avut dificultăți de organizare.

Corina Dina: Este o problemă în școlile aglomerate, pentru că spațiu efectiv nu este. Noi învățăm în două schimburi, tot din acest motiv, pentru că nu este spațiu suficient pentru toate clasele dimineața. Nu suntem singurii care ne confruntăm cu acest lucru. Și atunci legea spune că trebuie să ne adresăm autorității locale, iar primăria ne poate pune la dispoziție un spațiu conform activităților noastre. Întrebarea mea este cum ne deplasăm în acel spațiu? Pentru că bănuiesc că nu este lângă școală, lângă orice școală. Părinții sunt de acord să desfășurăm activitatea în altă parte decât în școala în care învață copiii?

Andreea Daraban: Ați fost consultați în momentul în care s-a luat această decizie de a introduce orele remediale?

Corina Dina: Din păcate, nu. Și cred că dacă eram consultați, 99% dintre cadrele didactice din învățământul primar considerau că nu este necesar să facem, obligatoriu, aceste activități cu copiii. Dacă se dorea ca învățătorii să rămână în școală două ore în plus, oricum având atâtea documente de realizat, se putea face efectiv o programare, fiecare unitate să aibă o programare, în care fiecare învățător să știe când va fi în școală și atunci învățătorul să realizeze, fie activități cu copiii sau cu copilul care, eu știu, are nevoie de anumite remedieri, fie să completeze diferite documente școlare.

Andreea Daraban: Care credeți că sunt punctele forte și minusurile unei astfel de decizii?

Corina Dina: Cred că sunt mai multe minusuri, sincer. Nu cred că cei care au conceput această lege s-au gândit efectiv la copii. Nu s-a gândit nimeni la copii. Să nu mai vorbim despre noi, cadrele didactice  sau despre părinți. Un minus este oboseala. După patru ore este imposibil să dai același randament. Vorbim despre un copil de șase ani, mă refer la cei de la pregătitoare, e imposibil să dai randamentul așa cum îl dai după a doua oră, a treia oră. Deci la a patra oră, copiii nu mai dau randamentul 100%. La a cincea oră despre ce să mai vorbim. Intervine oboseala. Și în ceea ce îi privește pe părinți,  la fel, este foarte greu pentru că trebuie să-și gestioneze în așa fel timpul pentru a-l putea lua pe copil de la școală la ore diferite. S-ar putea ca și copiii să fie bulversați, să nu mai știe nici ei când trebuie să termine mai devreme, când trebuie să termine mai târziu. Un plus ar fi că se lucrează pentru a se mai consolida anumite lucruri. Dar cred că plusul acesta îl puteam rezolva și noi altfel,  găsind timp pentru astfel de activități o dată la două săptămâni, o dată la trei săptămâni, atunci când era efectiv nevoie pentru fiecare copil și pentru fiecare clasă, pentru că nu suntem toți  la fel.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Întâlnirile ALECART la FILIT – cinci zile în care adolescenții dialoghează de la egal la egal cu scriitorii. Prof. Nicoleta Munteanu: ”Există o diferență între maniera în care citești literatura atunci când ești de unul singur, între felul în care te raportezi la o carte atunci când știi că trebuie să o pregătești pentru o oră de literatură  și modul viu în care poți să te apropii de carte, atunci când din spectator ai devenit de fapt tu personaj, alături de personajele din cărți.”

Publicat de andreeadaraban, 17 octombrie 2025, 11:45 / actualizat: 20 octombrie 2025, 12:41

          Scriitori, traducători, editori, critici literari, jurnaliști culturali și cititori de toate vârstele se vor întâlni în zeci de spații din tot orașul într-un maraton al literaturii.

          De 17 ani, revista de atitudine culturală ”ALECART”, inițiată de profesorii Nicoleta și Emil Munteanu de la Colegiul Național din Iași, formează cititori pasionați, iar implicarea în cadrul FILIT este una consistentă. În fiecare an, sub umbrela clubului ”ALECARTt”, zeci de elevi urcă pe scenă alături de autori contemporani, moderează discuții, pun întrebări sau publică cronicile acestor dialoguri, chiar a doua zi, pe site-ul revistei, scriu recenzii ale volumelor citite. Clubul de lectură este însă foarte activ pe tot parcursul anului.

Colega noastră, Andreea Daraban, a stat de vorbă cu Nicoleta Munteanu, profesoara de Limba și Literatura Română, cofondatoare a revistei și clubului ”ALECART” despre cum se formează cititorii de mâine și cum pot fi aduși tinerii mai aproape de literatură, prin dialoguri reale cu scriitorii contemporani.

Andreea Daraban: Într-un sistem care valorizează performanța școlară în cifre și diplome, FILIT și ALECART oferă un alt tip de scenă, una în care literatura nu este materie de examen, ci pretext pentru întâlnire. Cum s-a născut acest parteneriat dintre ALECART și FILIT și ce înseamnă acest festival pentru alecartieni?

Nicoleta Munteanu: Ne bucurăm să spunem că ALECART a fost partener FILIT încă de la prima ediție a festivalului și cred că este bine să amintesc numele celui care ne-a adus aproape de FILIT, este vorba despre Dan Daia, care acum lucrează în Franța, dar care, iată, ne-a propus să intrăm în jocul acesta al întâlnirilor cu scriitorii în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și de Traducere Iași. Pentru alecartieni, FILIT-ul este momentul de grație de la începutul fiecărui an școlar, care de-a lungul timpului ne-a adus foarte aproape de scriitori importanți, dar și de nume pe care nu le cunoșteam și pe care le-am descoperit prin intermediul festivalului. Și înseamnă, în primul rând, ocazia de a trage de mână scriitorul, de a discuta liber cu el, bineînțeles, cunoscându-i cărțile și astfel putând să ducem dialogul într-o zonă cu adevărat interesantă și din care copiii, adolescenții să rămână cu o altă imagine despre felul în care poți vorbi despre literatură.

”Elevii sunt cu adevărat în prim plan la întâlnirile ALECART de la FILIT. Nu autorul sau nu autorii invitați sunt personajele principale, ci chiar nucleul de bază al clubului.”

Andreea Daraban: Care este rolul elevilor în cadrul întâlnirilor ALECART de la FILIT? Cum se pregătesc ei pentru aceste evenimente?

Nicoleta Munteanu: Elevii sunt cu adevărat în prim plan. Ceea ce descoperă, de fiecare data, cei care vin la întâlnirile ALECART de la FILIT este că nu autorul sau nu autorii invitați sunt, să spunem, personajele principale, ci chiar nucleul de bază al clubului. Elevii încep să se pregătească pentru întâlnirile cu scriitorii încă din timpul verii, ceea ce mi se pare extraordinar. Căută volumele, aleg după aceea împreună cu noi volumul care va fi, în primul rând, sub lupă la întâlnirea cu scriitorul și, din momentul în care festivalul se apropie, e o adevărată, să spunem, competiție în care ei prezintă la clasă colegilor, care nu au reușit să citească volumele, felul în care au văzut ei cărțile citite, provocându-i în același timp să le descopere. Se stabilește printr-o competiție extrem de interesantă, spun eu, cine va prezenta cartea în fața autorului invitat. Iar anul acesta, la ședința de redacție, am văzut, deopotrivă, lacrimi, zâmbete, bucurie, emoții. A fost așa un moment în care au apreciat discursurile colegilor cu care intrau în competiție, au văzut care sunt modalitățile de a-și cuceri colegii, la sfârșit ei au votat și așa se stabilește persoana care va prezenta cartea. Dar prezentarea aceasta este întotdeauna gândită nu ca o prezentare făcută pentru autor, ci în primul rând pentru colegii care vin în sală, pentru cei care vor fi alături de ALECART. Pentru că, de fapt, există evident un nucleu forte ALECART, format din redactorii care, așa cum ați precizat, scriu pe tot parcursul anului și colegii lor de clasă sau alți invitați, persoane care își doresc să fie acolo. Dintre colegii de clasă, de obicei, au citit una sau două cărți, astfel încât ceilalți doar se familiarizează cu volumele scriitorilor, iar colegii care și prezintă, bineînțeles, sunt cei care trebuie să-i facă, să ajungă, fie și după FILIT, la aceste cărți.

Andreea Daraban: Faptul că elevii nu sunt doar spectatori, ci parteneri activi în astfel de festivaluri le schimbă percepția asupra modului în care se raportează la literatură?

Nicoleta Munteanu: Categoric! Ei înșiși constată că există o diferență între maniera în care citești literatura atunci când ești de unul singur, între felul în care te raportezi la o carte atunci când știi că trebuie să o pregătești pentru o oră de literatură, când știi că miza este doar un examen, care de multe ori se poate lua cu o notă mare și fără a avea lectura integrală a volumului, respectiv modul viu în care poți să te apropii de carte, atunci când din spectator ai devenit, de fapt, tu personaj alături de personajele din cărți. De aceea, cei de clasa a IX-a după FILIT, prima reacție pe care o au este ”Uau, nu am crezut niciodată că poate să arate așa o întâlnire cu un scriitor!”. Și cred că acest lucru este cel mai important. Dacă nu au avut ocazia în gimnaziu să cunoască astfel de cluburi, pentru că pe lângă ALECART trebuie să amintim și clubul LOGOS de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, pentru că, în Iași, sunt mulți profesori care se străduiesc și realizează astfel de întâlniri, pentru un astfel de copil, care este pus pentru prima dată față-în-față cu un scriitor și constată că literatura poate să fie și altceva decât o suită de clișee sau de lucruri care trebuie învățate, cred că este modalitatea cea mai apropiată de a face din el un potențial cititor pe termen lung.

”Un element nou pe care îl aduce ALECART la FILIT, anul acesta, este faptul că într-una dintre zilele festivalului, în timpul unor ore, copiii vor constata că alături de profesorul de română, care trebuie să își facă ora, va fi invitat unul dintre scriitorii de la FILIT.”

Andreea Daraban: Anul acesta, ce scriitori sunt invitați la întâlnirile ALECART?

Nicoleta Munteanu: Aș vrea să precizez că avem, întotdeauna, la FILIT privilegiul de a aduce aproape de adolescenți, în primul rând, scriitorii străini. Ne dorim să avem cât mai mulți scriitori străini, pentru că este cea mai bună ocazie de a ne întâlni și de a vorbi despre spații culturale diferite de al nostru și pentru că pe parcursul anului cu scriitorii români ne putem întâlni și altfel, grație parteneriatului cu Polirom, grație parteneriatului cu Anansi, grație parteneriatului cu Humanitas și cu editurile de la noi. Așadar, anul acesta ne vom întâlni cu Nick Bradley, cu Nicola Scott, chiar miercuri în prima zi a festivalului. A doua zi îl avem ca invitat pe Michel Bussi, pe care ieșenii îl pot vedea de altfel și în cadrul Serilor FILIT și cu Andrei Gorzo, pentru că apoi să-l avem invitat pe Carlo Vecce, un autor absolut extraordinar, profesor universitar și care a scris un roman despre mama lui Leonardo da Vinci, o poveste care încearcă să fie cât mai aproape de realitate, un scriitor original din Georgia, născut în Tbilisi și care vorbește despre realitatea georgiană, Leo Vardiashvili. Apoi, în ultima zi, grecul Isidoros Zourgos, cu ”Câteva nopți și încă una”, iarăși o carte absolut extraordinară și George Cornilă cu ”Silex”, pentru ca să încheiem absolut miraculous duminică, aș spune eu, cu Tracy Chevalier alături de Veronica D. Niculescu, o întâlnire cum nu se poate mai miraculoasă, pentru că o parte dintre romanele lui Tracy Chevalier au fost traduse chiar de Veronica D. Niculescu. În afară de aceste întâlniri propriu-zise, care țin de ALECARTUL mare, joi, în a doua zi de festival, vom avea ocazia să o avem în sala de festivități a Colegiului Național Iași, pe Veronica D. Niculescu, de data aceasta cu ”Isidor”, o carte care a cucerit generații de-a rândul și, de fapt, cele două cărți cu și despre Isidor fac elevii de gimnaziu să se îndrăgostească de literatură. Ce aș vrea, de asemenea, să mai spun este că, în afară de aceste întâlniri, avem un moment special de câțiva ani la FILIT, se numește Zoon Poetikon, o întâlnire în care adolescenții au ca invitați poeții, pentru că există, știm foarte bine, o seară a poeziei în cadrul FILIT și la Zoon Poetikon se întâlnesc atât cu poeți consacrați, cât uneori și cu poeții care nu au debutat încă în volum. Iar anul acesta vom schimba un pic, pentru că nouă nu ne place să rămânem așa încremeniți într-o formulă, vom schimba un pic felul în care gândim întâlnirea de la Zoon Poetikon. Oricum, ceea ce pot să spun, încă de pe acum, este că la Zoon Poetikon vor fi alături de noi Dan Coman, Cristina Drăghici și Robert Șerban. Și iarăși, un element nou pe care îl aduce ALECART la FILIT, anul acesta, este faptul că într-una dintre zilele festivalului, nu vreau să spun care, pentru că surpriza trebuie să rămână, în timpul unor ore, copiii vor constata că alături de profesorul de română, care trebuie să își facă ora, va fi invitat unul dintre scriitorii de la FILIT, fără să știe despre cine este vorba, astfel încât și scriitorul să simtă dinamica și ei să vadă cum este să ai într-o altă ipostază scriitorul. Ce pot să zic este că unul dintre cei invitați va fi Cristian Fulaș la gimnaziu și Dan Coman la cei de liceu.

Andreea Daraban: Multe școli din Iași au scriitori invitați în această perioadă a festivalului, o practică ce se dezvoltă de la an la an.

Nicoleta Munteanu: Este un lucru extraordinar faptul că FILIT înseamnă, cu ajutorul Inspectoratului Școlar Județan, această aducere a scriitorilor în cât mai multe școli din județul Iași, pentru că nu doar în Iași, ci și în Pașcani și în alte locuri, scriitorii au ocazia să se întâlnească cu cititorii lor. Acum, chiar dacă nu este vorba despre cititori, cred că este foarte important ca cei care vin la aceste întâlniri să se familiarizeze cu operele celor invitați, să simtă un fel de curiozitate și să ajungă la volumele lor, chiar după momentul acestor întâlniri. De-a lungul timpului am constatat că e un soi de efervescență din aceasta foarte frumoasă, e ca un soi de sărbătoare. Îți vine un scriitor pe care îl atingi, îl vezi, îl interoghezi și între tine și el se interpune o carte. Cred că e lucrul formidabil care se poate întâmpla și iată că se întâmplă de ani buni în școlile ieșene grație FILIT.

Andreea Daraban: Ce preferă tinerii să citească în ziua de astăzi? Este literatura contemporană agreată în detrimentul celei clasice?

Nicoleta Munteanu: Dacă e să ieșim strict din ceea ce înseamnă lectura pentru orele de literatură, eu aș paria necondiționat pentru literatura contemporană. Și argumentele vin din faptul că am constatat că literatura contemporană este resimțită ca fiind mult mai aproape de ei. E o literatură care vorbește pe limba lor, e o literatură de foarte multe ori contondentă, în sensul că le scurtcircuitează conștiința, îi obligă să problematizeze și să se gândească la relația lor cu lumea în care trăiesc și atunci se regăsesc mult mai ușor în situațiile de viață în care sunt puse personajele, recunosc anumite aspecte legate de istoria recentă sau mai puțin recentă și atunci cred că nada cu care putem să-i atragem pe adolescenți astăzi rămâne literatura contemporană. Însă, noi, la ALECART, am constatat, de-a lungul timpului, că de la un punct încolo, cam de prin clasa a XI-a, atunci când lucrurile sunt mai așezate și curiozitatea, nu că s-a mai domolit, ci a devenit interiorizată, pasiunea este deja formată, elevii noștri se întorc cu foarte multă plăcere la literatura clasică.  Felul în care citesc literatură clasică este mult mai adevărat și poate mai adecvat, pentru că au deja o grilă de lectură dinspre literatura contemporană.

  ”Profesorul este catalizatorul pasiunii pentru literatură.”

Andreea Daraban: Cum reușiți să-i faceți pe elevi să citească? Există o rețetă?

Nicoleta Munteanu: Nu știu dacă există neapărat o rețetă. Cred că acum, în ceea ce privește ALECART, pentru că, iată, sunt ceva ani în spate de când există ALECART, un rol important are și povestea aceasta a ALECART, care se scrie de la an la an și de la generație la generație și ca orice poveste, bineînțeles, că ea funcționează, îi atrage pe cei mici, de clasa a IX-a, să vadă ce este de fapt, ce se întâmplă la ALECART, cum arată o întâlnire. Există o legătură strânsă pe care noi o păstrăm cu absolvenții Colegiului Național Iași care au rămas în Iași și care adeseori vin la întâlnirile de redacție și, ca atare, cei mici nu ne văd pe noi, profesorul de la clasă în prim plan, ci pe cei de o vârstă cu ei. Cât despre rolul nostru, ca profesori și noi obișnuim să le vorbim elevilor la clasă despre cărțile care ne plac, despre cărțile care înseamnă ceva pentru noi și, în momentul în care ne văd ieșind un pic doar din ceea ce înseamnă ora de română obișnuită, evident că ei se obișnuiesc și ajung să se întrebe ”Măi, dar ce o fi având cartea asta, ce e cu autorul ăsta de s-a apucat profa să vorbească despre el? Oare nu ar fi interesant să deschidem și volumul de poezii, nu știu, a lui Robert Șerban sau a lui Dan Coman, să vedem ce este acolo?” Este suficient să arunce, așa, o nadă, un sâmbure către ei și, o parte, au niște reacții absolut fabuloase și o lectură, care de foarte multe ori este mai atentă și mai bună decât a noastră a profesorilor.

”Nu ne-am propus niciodată la ALECART să scoatem scriitori, să scoatem critici literari. Ne-am propus, în primul rând, să scoatem cititori.”

Andreea Daraban: Așadar, profesorul are un rol esențial în a-l transforma pe elev într-un cititor.

Nicoleta Munteanu: Da, profesorul joacă un rol important pentru că el trebuie să fie catalizatorul pasiunii elevilor. Nu înseamnă că profesorul poate să facă totul. Lumea în care trăim este complexă, ei vin din medii diferite, au nevoi și pasiuni diferite. Însă, din momentul în care reușești, în fiecare clasă, să găsești câțiva în care să sădești sau să trezești dorința aceasta de a privi lumea și prin alți ochi, aceea a literaturii, pariul nostru este câștigat. Pentru că jocul se propagă de la noi la câțiva și de la nucleul acesta al câtorva către mai mulți. Nu ne-am propus niciodată la ALECART să scoatem scriitori, să scoatem critici literari. Ne-am propus, în primul rând, să scoatem cititori și în momentul în care ei termină liceul să aibă ochiul de a ști care este cartea ce vorbește pe limba lor și cartea pe care să o găsească în momentul în care au nevoie să simtă că cineva le este aproape.

”Oricât de mult ai încerca să determini, să trezești în copiii aceștia pasiunea de a citi, în momentul în care se apropie și se lovesc de examenele naționale, mai devreme sau mai târziu, unii dintre ei ajung tot la o plasă de siguranță. Există o presiune foarte mare, cea a notei.”

Andreea Daraban: Examenele naționale din România măsoară bagajul literar al elevului? Felul în care sunt construite oferă posibilitatea elevilor să iasă în evidență, dacă au în spate lecturi consistente?

Nicoleta Munteanu: Mi-ar plăcea foarte mult să spun că da. Din păcate, realitatea din system, din punctul meu de vedere, este ușor diferită. Am constatat, de-a lungul timpului, că oricât de mult ai încerca să determini, să trezești în copiii aceștia pasiunea de a citi, în momentul în care se apropie și se lovesc de examenele naționale, mai devreme sau mai târziu, unii dintre ei ajung tot la o plasă de siguranță. Subiectele la clasa a VIII-a arată foarte frumos. Ele, din afara sistemului, pot părea interesante și ofertante pentru adolescenți. Din păcate, realitatea este că și pe aceste subiecte frumoase putem ajunge să facem din elevii noștri un fel de mici roboței care să caute, să identifice niște teme, niște trăsături, să coreleze într-o anumită direcție, care poate fi așa sugerată, ca să rămân ”la a sugera” și nu altfel, de către profesorul de la clasă, pentru că există o presiune foarte mare, a notei. În ceea ce privește elevii de clasa XII-a, ei au, într-o anumită măsură, o mai mare libertate de mișcare pentru că, da, spui Bacovia, de exemplu și autor canonic, dar nu e obligatoriu să te gândești sau să alegi poezia ”Plumb”. Poți să te duci către o postumă bacoviană, ai libertatea să alegi orice text dorești dacă ești suficient de curajos ca să faci acest lucru. Din păcate, iarăși, la eseul de la subiectul al treilea de la Bacalaurat, de multe ori constatăm că tendința, așa cum arată baremul, pentru profesor este să noteze, în momentul în care se află în fața unui eseu bine scris, chiar dacă este evidentă lipsa de originalitate a eseului respective.  Pe când atunci când un copil își gândește propriu-zis teza, îl vezi că se chinuie și că vrea să fie el însuși, evident, pot apărea mici probleme de exprimare, pot apărea anumite stângăcii, indiferent cât de bun cititor este sau cât de bun are condeiul. Și există realitatea unei note pe care constați că nu e ceea pe care știi că ar merita-o copilul. Așadar, e greu să găsești la un examen național, indiferent că e vorba de clasa VIII-a sau a XII-a, acel echilibru. Dar rămân la ideea că, dincolo de aceste examene, rolul profesorului de română este să-i formeze în direcția aceasta a unei sensibilități, a unei acuități a lecturii pe care ei să o păstreze pe termen lung. Și să depășească ideea că citesc doar pentru o notă sau citesc doar pentru un examen.

Andreea Daraban: Să revenim la ALECART și la FILIT. Suntem norocoși că avem acest festival la Iași.

Nicoleta Munteanu: Categoric. Noi am spus, de la început, că cel mai frumos lucru care se poate întâmpla în Iași în ceea ce privește literatura este FILIT. Un  festival care înseamnă cinci zile pline cu întâlnirii diferite și ca format și, evident, ca număr de invitați, cu foarte mulți tineri care se întâlnesc, se cunosc, descoperă lucruri diferite, iar întâlnirile ALECART, aș spune eu, că spre deosebire de alte întâlniri, au această particularitate: niște tineri care vorbesc liber, care gândesc pe marginea unor cărți și care au posibilitatea de a fi în mijlocul unor oameni care simt aceeași pasiune pentru literatură ca ei. Așteptăm cu nerăbdare fiecare zi și fiecare întâlnire ALECART.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației(INTERVIU)Rețelele sociale modifică atenția, comportamentul și relațiile copiilor. Simona Herb, psihoterapeut, coordonatorul Comunității Terapeutice EFT din România: ”Utilizarea rețelelor sociale de către copii și adolesecenți schimbă rețelele neuronale ale acestora. Sunt efecte invizibile ale timpului petrecut online.”

Publicat de andreeadaraban, 14 octombrie 2025, 17:09 / actualizat: 15 octombrie 2025, 9:40

Datele apar în cel mai recent raport, realizat de Ministerul Educației și UNICEF România, privind starea de bine a elevilor de gimnaziu. Studiul arată, printre altele, că utilizarea excesivă a tehnologiei tinde să fie asociată cu dezechilibre emoționale, izolare, agresivitate și un sentiment general de nemulțumire față de propria persoană. În același timp, tot mai mulți copii spun că și-ar dori să petreacă și mai mult timp online.

Cum ajung rețelele sociale și aplicațiile să capteze complet atenția copiilor și adolescenților? Ce efecte au asupra dezvoltărilor emoționale, relaționale și cognitive? Cum pot părinții și profesorii să pună limite sănătoase fără să se transforme în dușmanii copilului?

A răspuns acestor întrebări, în emisiunea #StareaEducației,  Simona Herb, psihoterapeut, trainer acreditat în terapia centrată pe emoții, coordonatorul Comunității Terapeutice EFT din România.

Andreea Daraban: Există o vârstă ideală la care copiii ar putea primi un telefon personal?

Simona Herb: E o întrebare bună. Ideală nu știm care este, pentru că odată cu telefonul, desigur, se deschide o lume care este dincolo. În acest context al nostru, modern, evident că va fi nevoie de telefon la un moment dat. Va trebui să le dăm un astfel de dispozitiv. Eu recomand să se prelungească această perioadă pe cât posibil și atunci apare intrebarea cum să facem ca să o prelungim? În primul rând, eu zic că ține de părinți, să putem oferi educația necesară, discuțiile și activitățile necesare care pot coopta copiii să facă altceva decât să stea pe telefon. Cu cât sunt mai mici, asta ne arată studiile, cu atât afectează foarte mult creierul și rețelele neuronale. Și de aceea, noi ne dorim, cel puțin până la vârsta școlară, să nu aibă de-a face cu tehnologia aceasta, mai ales cu telefonul, care îi duce spre internet, deschide multe porți.

Andreea Daraban: Pandemia a schimbat mult obișnuințele. Odată cu pandemia am fost nevoiți, practic, să utilizăm mai mult telefonul.

Simona Herb: Sigur, odată cu pandemia a apărut foarte mult activitate online, școală online și atunci copiii au fost obligați, într-un fel, să învețe toată tehnologia, chiar și cei care nu aveau acces, de exemplu, la un laptop. Iar acolo este o lume, dar nu spun că este o lume rea. Poate să fie și o lume care să ne dea posibilități, dar este, într-adevăr, o lume care, dacă nu este conținută de părinți, mai ales dacă nu este limitată și nu este sănătos limitată,  atunci poate să fie o lume periculoasă pentru o minte fragedă ca a unui copil.  Eu cred că și timpul petrecut pe aceste dispozitive e foarte important.

Andreea Daraban: Care sunt principalele pericole la care este expus un copil care are acces la ecrane?

Simona Herb:  Primul și primul este cât stă în fața ecranului, pentru că, deși pare că nu contează, de fapt contează. Pur și simplu rețelele neuronale se schimbă. În ce sens? Și vedem asta, probabil, la copiii noștri de multe ori și anume este acest ”instant gratification”, o recompensă imediată. Pentru că odată ce apești pe un buton se deschide o lume, mai apești pe un buton se deschide o altă lume și asta  în câteva secunde. Modifică modul în care noi gândim, mai ales, cum am zis, o rețea neuronală care este încă în construcție. Și anume vrem ca totul să se întâmple foarte rapid. Creierul obosește, există foarte mult ADHD. Pentru o parte este un diagnostic corect, dar în majoritatea cazurilor este și legată de această rapiditate a ceea ce se întâmplă pe internet. Iar copilul ajunge, la un moment dat, să nu mai poată să se concentreze și vedem că avem deficit de concentrare, de atenție. La școală, un profesor care explică mai lent deja plictisește copilul pentru că, pur și simplu, creierul lui este obișnuit cu un alt ritm. Deci ăsta este un pericol nevăzut. Această apăsare de buton care îți dă imediat ceva, un rezultat. Nu mai există această lentoare a parcurgerii etapelor, de la ceea ce fac  la rezultat. Deci există un drum pe care ei nu-l mai parcurg. Se schimbă, pur și simplu, modul în care ei au atenția, în care gândesc, în care așteaptă rezultatele. După care, bineînțeles că sunt site-urile cu un conținut nepotrivit vârstei. La fiecare vârstă există un conținut nepotrivit. Pentru că există acum multă influență și copilul fraged nu are discernământul de alege între bine și rău. Asta este marea problemă. Copiii nu înțeleg că unii sunt plătiți să spună că un produs sau o activitate este potrivită. Unii fac, nu știu, poate un film de dragul urmăritorilor și spun că nu mai merg la școală sau încep să consume anumite substanțe, iar copilul va crede că așa este normal, că asta este ceea ce ar trebui să facă în viață. E periculos, iar noi trebuie să stăm foarte aproape de ei.

”Problema este legată de cum poate părintele să facă față la frustrarea copilului.  Noi, adulții, trebuie să fim ”stronger wiser”.

 Andreea Daraban: Iată, din ce în ce mai mulți adolescenți au conturi pe tot felul de platforme online. Uneori, dacă nu ai aceste conturi, ești cumva respins de grup. Cum facem să le fie și bine copiilor, dar în același timp să-i ferim de a sta foarte mult pe aceste rețele sociale?

Simona Herb: Două aspecte importante pe care le-ați numit. Pe de-o parte, că nu vrem să stea atât de mult, dar, de cealaltă parte, este presiunea socială a grupului, mai ales dacă ne gândim la o vârstă de preadolescență, unde grupul devine mai important decât familia de origine. Pe moment.  Lucrurile se schimbă în timp. Dar atunci, într-adevăr, aceasta este cerința foarte mare de a fi ca și ceilalți, de a fi acceptat. Și, din nou, eu repet, familia. Ceea ce s-a discutat și se discută continuu în familie, adică modul în care noi modelăm felul de a gândi, trebuie să fim aproape. Sigur că o să le dăm acces la ceva, dar sunt unele platforme care sunt chiar periculoase, aș spune. Odată, că nu știm cine este dincolo. Acela nu este un contact real cu un om real. Noi nu știm cine e în spatele contului. Până la urmă și asta este ceva neautentic și artificial.  Eu cred că marea problematică este cum părintele poate să facă față la frustrarea copilului. Pentru că aici, de fapt, ajungem. Copilul își dorește, este firesc să-și dorească dacă toată lumea face acest lucru și este o lume care, uneori, ne se duce și pe noi, ca adulți. Trebuie să fim ”stronger wiser”, cel mai puternic și mai înțelept. Eu știu că nu e bine pentru copil și cum pot să fac acest echilibru între a nu-l frustra tot timpul și, în același timp, a pune niște limite pe care eu știu că, la un moment dat, o să le respecte și o să fie bucuros că a făcut asta. Dar acum, cu siguranță, o să am parte de supărarea lui, de opoziția lui.

Andreea Daraban: Controlul parental este o soluție?

Simona Herb: Da, categoric. Eu nu cred că pe telefon ar trebui stat nelimitat și fără ca părintele să-și dea seama la ce se uită copilul și cât timp. Am mai zis, cred că timpul este uneori mai periculos, pur și simplu timpul pe care copilul îl petrece în fața ecranului. Acum sunt multe soluții pentru control parental. Eu aș spune că, din nou, părintele ar trebui să aibă curaj să fac asta, pentru că, sigur, un adolescent se va opune și controlului parental. Nu va primi cu brațele deschise acest lucru. Iar noi trebuie să câștigăm această abilitate de a vorbi ferm și, în același timp, blând. Nu mă bucur că pun limite. În același timp, sunt conștient că anumite limite sunt necesare.

”E nevoie ca părinții să depună un efort activ în a fi un model. Trebuie să găsească modalități în care copiii să se întâlnească, dar în lumea reală, nu în cea virtuală.”

Andreea Daraban: Vorbim despre o izolare socială a acestor copii care petrec foarte mult pe rețelele sociale. Studiile au constatat că acei copii care petrec mult timp online se izolează social, încep să se comporte într-un anumit fel, se distanțează de familie. Iată câteva dintre efectele accesării prelungite a unor astfel de rețele sociale. Spuneați că o soluție ar fi controlul parental și limita pe telefon. Ce alte soluții ar mai putea fi în afară de discuțiile dintre părinți și copii? Poate că și la școală ar trebui să se intervină în zona aceasta.

Simona Herb: Și alternative de petrecere a timpului. Ce pot eu să-i ofer ca părinte, ca  exemplu, nu doar ca vorbe. Pentru că știm foarte bine, una este ceea spunem și cercetările ne arată cât de mult interiorizăm din ce ni se spune și cât de mult interiorizăm din ce ceea ce experimentăm. Și atunci, părinții ar trebui să fie, din nou, inițiatorul unor activități, cum ar fi, mersul la teatru, la film, în natură, la sport, la tot felul de activități, până găsim și activități care se potrivesc. Nu toate vor fi potrivite pentru adolescenți sau nu o să achieseze cu bucurie la ele, dar o să găsim. Hai să citim, hai să avem, nu știu, două ore în casă în care nu merge niciun devicen și toată lumea citește. E nevoie ca părinții să depună un efort activ în a fi un model, nu să le spunem: ”nu mai sta pe telefon”. Nu e de ajuns. Trebuie să găsească modalități în care acești copii să se întâlnească, dar în lumea reală, nu în lumea virtuală.  Zilele trecute am fost la o întâlnire cu copii, iar copiii au scos telefoanele, aproape că nu vorbeau la masă. Erau la o masă și cei mai mulți stăteau pe telefon. Stăm pe rețele sociale, dar noi nu socializăm, adică nu mai știm să ne uităm în ochii celorlalți, să vorbim.

Andreea Daraban: E un paradox, stăm unul lângă altul și tot cu telefonul în mână comunicăm. Sunt convinsă că acei copii își dădeau mesaje între ei.

Simona Herb: Probabil, da.  Asta nu i-am întrebat.

 ”Regulile sunt normale, fac parte din iubirea securizată pe care un părinte poate să o ofere copiilor.”

Andreea Daraban: Tot mai multe țări interzic accesul adolescenților, cu vârsta sub 16 ani, la rețelele sociale. Credeți că e de bun augur un astfel de demers, o astfel de interdicție? Dacă interzicem, chiar nu vor mai avea acces copiii la aceste rețele?

Simona Herb: Nu știm dacă nu vor mai avea acces, dar vor avea mai puțin acces. Ce fac aceste țări? Ele acționează, cum am zis, ca un părinte la un moment dat, când observă că al său copil nu poate controla încă un comportament, căci despre asta este vorba. Nu înțelege de ce și nici nu poate să controleze acel impuls,  pentru că e un impuls. Ei stau foarte mult timp fără să știe uneori părinții. Și atunci, acest control aduce poate o limitare și cred că e bine să acționăm toți în acest sens.  Iată și comisiile oficiale acționează ca părintele mai înțelept. Dacă observ că al meu copil nu poate să controleze un comportament încă, ar fi bine ca eu să acționez ca limitator.

Nu cred că țările care au luat deja aceste măsuri au făcut rău și de altfel să vede și în statistici. România este pe primele locuri, din păcate, la timpul petrecut pe rețele sociale de către copiii până în 16 ani. Și adulții petrec foarte mult timp.  De altfel, există o asociere, dacă citim statisticile, între cât se petrece online și cât se citește, respectiv cărțile citite pe lună. Și asta cred că spune mult, e vorba de educație. Și uneori, pentru copii,  nu cu autoritate, nu cu brutalitate, sunt bune limitările.  Regulile sunt normale, fac parte din iubirea securizată pe care un părinte poate să o ofere copiilor.

Andreea Daraban: Cum îi ajutăm pe copii să-și caute validarea în lumea reală, nu doar prin like-uri și vizualizări? E greu….

Simona Herb: E greu. Mă întorc la ce facem noi, părinții,  până când copilul are acces la rețelele sociale. Adică cum îi educăm, cum își găsesc validarea în familie. Sigur, din nou, adolescența este o vârstă diferită, specială și atunci acolo este nevoie de mai multă validarea din exterior. Vorbim de cei șapte ani de acasă, dar, de fapt, studiile spun că ce facem  până în trei ani rămâne.  Adică, cât pot eu să fiu în contact cu mine, cât simt că merit, că valorizez, cum pot să pun limite când cineva îmi face rău. Dacă lucrurile astea s-au pus ca bază la timpul lor, copilul va fi mai puțin vulnerabil. Nu înseamnă că nu va mai fi, dar va fi mai puțin vulnerabil la tot ce vine din exterior. Pun multă presiune pe familie, știu, dar tot familia rămâne cea care trebuie să fie mai apropiată de copil, școala face cât poate.

Andreea Daraban: Care sunt semnele clare că un copil dezvoltă o dependență de telefon sau de social media, în general?

Simona Herb: Timpul petrecut, oboseala… ar trebui să ne uităm la copiii noștri și la ce se întâmplă cu ei dimineața, cum se pot concentra la școală. Ar trebui să observăm dacă sunt modificări serioase în rezultatele lor școlare, academice, pentru că ne spune ceva, că se întâmple ceva și, desigur, uneori copiii devin agresivi, asta în momentul în care noi le impunem limite.

Dacă vedem copilul că, pur și simplu, are o stare de agitație, devine agresiv cu părinții, cere, uneori fură timp, fură telefonul, atunci înseamnă că e mai puternic decât el. Noi vorbim cu ei, pare că înțeleg, dar impulsul e atât de puternic încât se poate transforma  într-o dependență. Din păcate, creierul nostru funcționează așa. Îi dai ceva care îi place atât de mult încât nu mai știi cum să oprești și, din nou, e nevoie de ajutor. E foarte greu să spui  NU la ceva care îți place.

 Andreea Daraban: Când este momentul să apelăm la un psihoterapeut? Părinții care observă astfel de comportamente, ar trebui să se îndrepte spre consiliere de specialitate?

Simona Herb:  Mi-ar plăcea să cred că părinții, ușor-ușor, înțeleg că a merge la psihoterapeut este firesc, așa cum mergi să-ți faci o verificare stomatologică sau medicală de alt tip. Fiecare părinte observă când copilul are anumite comportamente, este agitat, nu mai poate sta fără telefon, nu se odihnește cum trebuie, etc. Mi-ar plăcea să înțelegem că psihoterapia nu este pentru oameni care au probleme psihice și nu este un eșec al părintelui, ci doar o platformă în care putem să ne ajutăm și să înțelegem copilul și poate prin conversații. Eu recomand ca părinții să vină împreună cu copilul, creăm niște punți de comunicare și asta ar limita nevoia de a merge mai mult înspre validările externe. Să nu mai vedem psihoterapia ca o stigmă, la modulcă se întâmplă ceva cu noi sau este o rușine pentru familia noastră, ci  este o chestiune de grijă și educație.  Dacă observăm copilul că se împiedică, e bine să-l ajutăm, iar ajutorul să fie de specialitate.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației: (INTERVIU) Genoveva Farcaș, directorul Casei Corpului Didactic Iași: „Formarea profesorilor fără consecință în planul practicii cu elevul este nulă. E nevoie de schimbări curriculare profunde. Predăm pedagogia după programe de acum 20 de ani.”

Publicat de andreeadaraban, 13 octombrie 2025, 09:53 / actualizat: 14 octombrie 2025, 17:33

La Iași, Casa Corpului Didactic Spiru Haret își propune să joace un rol central în acest proces, dorind să fie principalul furnizor de formare pentru profesorii din județ și din regiune.

Aflată la conducerea instituției din aprilie 2025, doamna profesor Genoveva Farcaș, fost inspector școlar general, are ca principal obiectiv generarea de proiecte care să producă schimbări educaționale în clasă.

Invitată în emisiunea Starea Educației, Genoveva Farcaș a vorbit despre noile programe de pregătire pentru profesori, despre rolul dascălilor în modelarea elevilor din zilele noastre, dar și despre dificultățile cu care se confruntă instituția pe care o conduce.

Andreea Daraban: Ați preluat conducerea Casei Corpului Didactic din  Iași  într-un moment cu numeroase provocări pentru sistemul educațional. Vă propuneți dezvoltarea unui centru de formare modern și inovator. Cum definiți formarea relevantă pentru cadrele didactice și cum se deosebește aceasta de abordările din trecut?

Genoveva Farcaș:  Casa Corpului Didactic Spiru Haret din Iași, într-adevăr, își dorește să redevină principala instituție de formare a profesorilor ieșeni și aș spune nu numai acestora, pentru că avem nevoie, în sistemul de educație, să formăm și personalul didactic auxiliar și chiar personalul nedidactic. Imaginați-vă că într-o grădiniță există personal didactic, dar avem și personal de îngrijire, bucătari, îngrijitori. Relațiile din interiorul instituției trebuie să creeze un climat pozitiv pentru educația preșcolarilor și de aceea consider că trebuie să spargem granițele și să mergem dincolo doar de formarea profesorilor. E adevărat că aici este nucleul formării pe care noi, ca instituție dedicată acestui proces, încercăm să-l aducem în actualitate.

 ”Avem alte generații de elevi, avem nevoi diferite ale acestor copii, avem părinți diferiți care, iată, ne sunt parteneri în procesul educațional. Avem un context societal și de politică educațională care, aș spune, că nu ne avantajează în acest moment.”

Andreea Daraban: Care  sunt nevoile reale de formare pe care le-ați identificat în rândul cadrelor didactice și cum răspunde Casa Corpului Didactic acestora?

Genoveva Farcaș: În primul rând, aș vrea să precizez faptul că aceste nevoi de formare, exprimate de către colegii profesori în mai multe contexte în care au fost implicați, le vedem duse în sensul pregătirii pentru schimbare și inovație în educație. Și nu facem asta doar de dragul schimbării. Avem alte generații de elevi, avem nevoi diferite ale acestor copii, avem părinți diferiți care, iată, ne sunt parteneri în procesul educațional. Avem un context societal și de politică educațională care, aș spune, că nu ne avantajează la acest moment. Asistăm, din păcate, la o instabilitate legislativă în domeniul educației. Schimbări profunde de la o etapă la alta.  Într-un orizont de timp imediat se produc foarte multe schimbări la care profesorul trebuie să facă față. Tehnologizarea, iarăși, pune amprenta și asupra formării. În acest context, vedem aceste schimbări pe care profesorul să le genereze, tocmai pentru că ne dorim ca ele să aducă mai multă învățare în clasă și mai multă creștere în cunoaștere și dezvoltare personală la elevi. Formarea profesorilor fără consecința în planul practicii cu elevul este nulă.

Andreea Daraban:  Ați subliniat, în repetate rânduri, necesitatea de a trece de la formalism la o formare cu impact real în sala de clasă. Ce metode propuneți pentru a crește acest impact?

Genoveva Farcaș: Cred că este principala problemă pe care o avem când ne raportăm la formarea profesorilor din România, practic, acest formalism care este pe alocuri întâlnit. Noi ne dorim tocmai să creștem atractivitatea cursurilor, calitatea formărilor pe care o realizăm în instituții precum Casa Corpului Didactic. Ei bine, aceste situații pe care le întâlnim au cumva și justificări, dacă ne ducem mai atent, la un context care nu ține neapărat de profesor. Profesorul are cele 20 de ore de predare, la care se mai adaugă cel puțin tot atâta de pregătire pentru activitățile didactice și extracurriculare pe care le desfășoară. Calendarul formării, practic, este o problemă care generează situații de formalism. Nu ne dorim acest lucru, dar când să se facă cursurile acestea? După orele didactice, în vacanțe, și aici poate că avem nevoie de niște cadre de referință mai clare, tocmai pentru că acest calendar al formării să vină și să-l ajute pe profesor, ca acesta să poată să se implice în mod autentic. De aceea, Casa Corpului Didactic încearcă să analizeze care sunt variantele cele mai bune pentru a implica profesorii ieșeni în cursurile de formare.

  ”Tematica acestor cursuri de formare pentru profesori trebuie să fie una actualizată, să genereze competențe de care cadrul didactic are nevoie pentru a schimba practica de la clasă.”

Andreea Daraban: Așadar, creșterea aceasta a normei didactice de predare a afectat și programul cursurilor de formare.

Genoveva Farcaș:  Nu aș spune în mod semnificativ. Două ore nu înseamnă un capăt de lume din punctul nostru de vedere, al profesorilor. Nu aceasta este problema. Când am intrat în învățământ aveam în norma didactică 22 de ore de predare și le-am dus cu succes și așa făceau și colegii mei din acel moment. Problema este aceea, pe de o parte, a tematicii cursurilor, care trebuie să fie una actualizată, să genereze competențe de care profesorul are nevoie pentru a schimba practica de la clasă și, de altă parte, într-adevăr este vorba de oportunitatea unui orar de formare. Când punem aceste cursuri de formare?  După ora 16 în fiecare zi? E greu ca fiecare profesor, care s-a înscris la o grupă sau alta de formare, să fie liber în același timp. Sunt colegi care au ore după amiază, sunt alte activități pe care profesorii le desfășoară după cele didactice. Să fie sâmbăta, să fie duminica, să fie în contextul unor vacanțe școlare? Și aici am avea nevoie de niște repere mai clare.

Andreea Daraban:  Ne puteți oferi exemple concrete de programe de formare pentru profesori? Ce ofertă are Casa Corpului Didactic?

Genoveva Farcaș: Casa Corpului Didactic ”Spiru Haret” din Iași are pentru profesorii ieșeni, la acest moment, patru cursuri acreditate. Mergem pe tematici precum ”Bullying-ul școlar – prevenire și intervenție”. Avem, de asemenea, cursuri de management și leadership școlar, cu adresabilitate către directori, de asemenea ”Educație pentru cetățenie democratică”. Este un curs cu credite, dar se încadrează în categoria acelor cursuri numite complementare. Tot din această categorie avem trei noi cursuri pe care Casa Corpului Didactic le are aprobate de Ministerul Educației din luna iulie și îi așteptăm pe colegii profesori. Vorbim despre proiectele europene, încercăm prin aceste cursuri să le deschidem orizontul profesorilor pentru a scrie și a implementa proiecte cu finanțare europeană. De asemenea, ”Profesor creativ în era digitală”, o altă temă de interes, educație holistică pentru activități de tip non-formal. La acstea se adaugă peste 65 de cursuri și cel puțin tot atâția formatori pe care noi i-am selectat. Am vrut să ne extindem echipa de formatori, nu doar cei opt metodiști ai Casei Corpului Didactic pot livra aceste cursuri de formare. Există tematici foarte diverse, mergând de la cele care vizează modul în care organizăm primul ajutor în spațiile școlare. Profesorii au nevoie de o instrumentalizare, dacă vreți, din acest punct de vedere. Vor fi formatori, profesori și cadre didactice care predau la Școala post-liceală sanitară, psihologi care vin de asemenea în sensul completării acestui design inedit și necesar pentru a menține elevul și profesorul în siguranță în spațiul educațional.

Andreea Daraban: Aceste cursuri sunt toate gratuite sau vor fi și cu plată?

Genoveva Farcaș:  În contextul cursurilor cu credite, vorbim de cele acreditate și complementare, uzanța pentru toate Casele Corpului Didactic este aceea ca acestea să fie plătite, fie de către cadrul didactic solicitant, fie de câtre școală care are bugetat un anumit număr de locuri pentru formarea cadrilor didactice, după cum sunt cursuri care sunt livrate gratuit, organizate de către angajații instituției noastre.

”Casa Corpului Didactic din Iași suferă de subfinanțare. Cheltuielile de capital pe anul 2025, au fost reprezentate de 0 lei.”

Andreea Daraban:  Care sunt cele mai mari dificultăți cu care vă confruntați în acest moment? Vorbeați despre finanțare. Cum este această finanțare în prezent?

Genoveva Farcaș: Dacă mă raportez strict la instituția mea, clar că vorbim despre o situație de subfinanțare în contextul în care cheltuielile de capital, de exemplu, pe anul 2025, au fost reprezentate de 0 lei. Am reușit însă în acest context să reabilitez și să igienizez toate spațiile Casei Corpului Didactic din Iași, prin parteneriatele pe care le-am făcut cu diverse instituții de învățământ și de asemenea vreau să mulțumesc mediului privat, anumitor antreprenori, care au fost alături prin sponsorizări și am redat profesorilor ieșeni un spațiu prietenos pentru că și acest lucru contează mult. Este vorba de o calitate a formării care trebuie să se producă în spații amenajate și estetizate din punct de vedere pedagogic. Pentru că am să vă mărturisesc și o altă latură mai puțin cunoscută a Casei Corpului Didactic ”Spiru Haret” din Iași. Instituția noastră și-a propus să meargă dincolo de atribuția principală de formare a cadrelor didactice. Practic, formarea o facem în mod complementar și prin implicarea acestora în activități științiifice de genul simpozioane, conferințe, dezbateri. E vorba de a menține nivelul intelectual, de a menține nivelul cultural al profesorilor în actualitate. Avem, de asemenea, o editură – ”Spirul Haret”. Colegii care sunt scriitori și doresc să-și facă lansări de carte sunt bine primiți și așteptați, de ce nu, în Casa Corpului Didactic din Iași. Sunt și proiecte ambițioase, vrem să avem un buletin informativ, un fel de tribună, dacă vreți, care să apară periodic, de 5 ori pe an, intitulată ”Timpul Educației Ieșene”-  să fie vocea profesorilor ieșeni.

Andreea Daraban:  Care ar fi necesarul pentru un buget adecvat?Vorbeați de subfinanțare. Cam cât ar trebui, în plus, pentru ca lucrururile să meargă așa cum v-ați dori dumneavoastră?

Genoveva Farcaș: Nu aș putea să vă dau cifre, însă aș pute să anticipez niște strategii de politici educaționale, care ar conduce la facilitatea activităților noastre de formare. Știu eu, un sistem de coplată, în sensul în care profesorul, care accesează un curs sau altul, să vină cu o parte din costul acelui curs, restul fiind asigurat de școală, de către stat.  Bine, sunt sisteme în care, într-adevăr, bugetul școlii poate să asigure formarea, dar pentru un număr limitat de profesori, nu pentru toți cei care sunt la nivelul școli. Suntem ambițioși, vrem să internaționalizăm formarea și în sensul acesta, chiar dacă timpul a fost foarte scurt, am scris împreună cu colegele mele din Casa Corpului Didactic două proiecte, pe care le-am aplicat pentru a fi evaluate pentru o acreditare Erasmus. Sunt modalități prin care noi vrem să ducem profesori, să construim consorții școlare, să ducem profesori aflați la început de carieră didactică sau de ce nu să mergem și către zona de bibliotecari, care să contribuie, la rândul lor, în școlile lor, la creșterea interesului copiilor față de lectură, față de activitatea intelectuală, în general.

 ”Ca profesor de pedagogie, ca formator și mentor al multor generații, cred că paradigma educațională trebuie să valorizeze profesorul, să acorde importanță formării acestuia, o formare autentică.”

Andreea Daraban: De Ziua Internațională a Educației, marcată an de an pe data de 5 octombrie, domnul ministru Daniel David făcea un apel la un nou model educațional și la schimbarea paradigmei. ”Preocuparea mea este ca oamenilor educației să le fie bine într-un nou sistem educațional, nu în sistemul actual care generează niveluri de analfabetism funcțional. Lumea se schimbă, deci noi trebuie să ne schimbăm, pentru a face educația relevantă pentru această lume”, spunea domnul ministru. La ce nou model educațional credeți că se referă domnul David?

Genoveva Farcaș:  Mi-e greu să anticipez modelul de paradigmă pe care îl propune domnul ministru David, însă aș vrea să ne raportăm la paradigma propusă de un alt ministru, numit omul școlii,  respectiv Spiru Haret. El considera că formarea și motivarea cadrelor didactice reprezintă cheia oricărei reforme în educație. Ca profesor de pedagogie, ca formator și mentor al multor generații, cred că paradigma actuală trebuie să valorizeze profesorul, să acorde importanță formării acestuia, o formare autentică, aș sublinia eu. De fapt, aceasta este cea mai bună investiție în educație. Mai toate sistemele performante europene ne demonstrează că omul sfințește locul și a avea un profesor motivat, inspirațional, bine format, asta se va regăsi cu certitudine în sălile de clasă, în copii care doresc să învețe, care își confirmă competențe superioare de învățare și dezvoltare și atunci probabil că elementele acestea de analfabetism funcțional ar fi întâlnite sporadic. Nu spun că totul se poate rezuma la o formare și o motivare a profesorilor. Sunt și alte elemente pe care eu ca profesor le văd. Pe locul doi, pentru mine ar fi ideea de a merge către schimbările curiculare profunde, pentru că un profesor care este format, motivat, trebuie să se raporteze și la programe școlare actuale. Predau ”Pedagogia” după programele școlare de acum 20 de ani. Nu avem un manual școlar la aceste discipline. Ce s-a întâmplat vreme de două decenii? Formăm învățători și educatori prin colegii și licee pedagogice, dar fără o curiculă actualizată și acest lucru se întâmplă la multe discipline școlare, ori lucrurile, vedeți, merg mână în mână. Această paradigmă modernă pentru educația din România trebuie să meargă în profunzime, de la profesor, la curiculum și către infrastructura școlară.

Varianta audio a interviului:

Genoveva FARCAȘ este profesoară de pedagogie la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, doctor în științele educației și cadru didactic asociat la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”.  A fost inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, dar și inspector de specialitate. A absolvit Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași, ca șefă de promoție, apoi Facultatea de Filosofie, secția pedagogie, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, urmând un masterat în educație integrată. În 2010 și‑a susținut teza de doctorat în științele educației cu teza “Formarea autonomiei personale și sociale a preșcolarului.” Coordonează lucrări pentru obținerea gradului didactic I, este membră în diverse comisii naționale organizate la nivelul Ministerului Educației. A publicat cărți de specialitate, între care amintim “Pedagogie. Fundamente ale pedagogiei. Teoria și metodologia curriculumului. Educația pentru cunoașterea științifică” (2008, coautor) și „Evaluarea elevilor din ciclul primar. Repere teoretice și aplicații” (2006).

#StareaEducației (INTERVIU) Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iași: „Banii pentru plata sumelor câștigate de angajații din învățământ prin hotărâri judecătorești definitive au fost virați în conturile inspectoratelor școlare și au fost ulterior retrași fără niciun fel de explicații. Suntem singura categorie de bugetari din România care în anul 2025 nu a primit niciun leu pe hotărârile judecătorești restante.”

Publicat de andreeadaraban, 10 octombrie 2025, 08:48 / actualizat: 12 octombrie 2025, 23:06

Reducerea peste 14.000 de posturi, comasarea școlilor, creșterea normei didactice de predare la 20 de ore și tăierea unor burse pentru elevi sunt doar câteva dintre măsurile care au transformat școala românească, în opinia sindicatelor, într-un sistem dezorganizat, demotivant și disprețuit.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a vorbit chiar de Ziua Internațională a Educației despre cea mai neagră perioadă din ultimii 35 de ani, acuzând Guvernul de austeritate mascată în reformă și cerând demisia ministrului Daniel David și a premierului Ilie Bolojan.

Pe de altă parte, ministrul Daniel David susține că aceste măsuri sunt nedorite, dar necesare și le prezintă drept eficientizări compatibile cu bune practici europene. Între retorica de la vârful Ministerului Educației și realitatea din școli, distanța pare a fi tot mai mare.

La o lună de la începerea școlii, colega noastră, Andreea Daraban,  a încercat să afle de la Laviniu Lăcustă, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar, care este starea de spirit din școli și cum se derulează activitățile odată cu schimbările survenite în urma aplicării legii 141.

Andreea Daraban: Săptămâna aceasta, sindicaliștii din educație au ieșit din nou în stradă, în capitală, de data aceasta în fața Ministerului de Finanțe, nemulțumiți și de faptul că guvernul a decis amânarea pentru anul viitor a plății sumelor câștigate de angajații din învățământ prin hotărâri judecătorești definitive. Ce sume ar fi trebuit să aloce guvernul și când ar fi trebuit să primiți acești bani?

Laviniu Lăcustă: Eu vă pot spune cu exactitate care este suma la nivelul județului Iasi. Vorbim de aproximativ 6 milioane de lei, ceea ce echivalează cu 1,2 milioane de euro. Nu este o sumă colosală dacă, evident, avem în vedere numărul de cadre didactice existent la nivelul județului Iasi. Aș spune că vorbim de o medie de aproximativ 500 de lei, dar sunt banii noștri care au fost câștigați în instanță ca urmarea unui călcării unor legi de către guvernele care s-au tot succedat la conducerea României și atunci, în urma unei hotărâri judecătorești, te aștepți ca ea să fie pusă și în aplicare. Vorbim de hotărâri eșalonate pe 5 ani, acesta ar fi fost anul în care ar fi trebuit, cred că anul 4 în anumite situații, ar fi trebuit ca membrii noștri de sindicat să primească aproximativ 25% din suma de care ar avea nevoie și care, așa cum vă spuneam, este de aproximativ 6 milioane de lei. Evident, suma totală, dacă o luăm pe fiecare cadru didactic în parte, este mai mare, dar în anumite unități s-au acordat, așa cum vă spuneam, eșalonat acești bani, în altele nu s-a acordat nimic până în prezent.

Andreea Daraban:  Așadar câți angajați din învățământ din județul Iași ar fi trebuit să primească acești bani?

Laviniu Lăcustă: În jurul de 8.000 de cadre didactice care ar fi avut dreptul la aceste sume, evident în funcție de speța pe care am avut-o în lucru. În general vorbim de cei care au avut dirigenție și grădație de merit.

Andreea Daraban: A apărut un studiu săptămâna aceasta, realizat în rândul cadrelor didactice,  sub umbrela Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Raportul ”Starea Predării”, pe baza studiului Talis 2024, a fost publicat marți, 7 octombrie. Potrivit acestuia, salariile, condițiile de angajare, condițiile de muncă și rezultatele muncilor îi mulțumesc pe majoritatea profesorilor români de gimnaziu care au luat parte în 2024 la acest sondaj.

Laviniu Lăcustă: Da, atenție, vorbim de anul 2024, nu de anul 2025, avem o defazare de un an. Aș fi curios cum ar ieși  acum, dacă s-ar face un studiu similar. Cu siguranță procentul ar fi mai mic. Trebuie avut în vedere că vorbim de acea perioadă în care salariile au crescut după greva pe care noi am tranșat-o în anul 2023. Să nu uităm, pe lângă salariile la care facem referire, vorbim și de voucherele de vacanță și de acea primă de carieră didactică, deci dacă le cumulăm pe toate, probabil că a generat acest sentiment de mulțumire în rândul unor cadre didactice. Depinde și unde te duci și pe ce faci acest studiu.

Andreea Daraban: Studiul este făcut în peste 200 de școli și au fost selectați câte 20 de profesori și directori din aceste peste 200 de școli.

Laviniu Lăcustă: Este un studiu relevant, asta arată că greva a avut efectul scontat, iar din punctul de vedere al resursei umane,  lucrurile arătau destul de bine în anul 2024. Asta se întâmpla acum un an. În anul 2025, situația a luat așa o întârsătură neașteptată, pentru că guvernul Bolojan a lovit în categoria care a trebuit să aștepte 35 de ani pentru a vorbi de un asemenea grad de satisfacție. 35 de ani a durat așteptarea pentru a avea și în învățămâni niște salarii acceptabile.

Andreea Daraban: Dar domnul ministru susține că nu au scăzut salariile…

Laviniu Lăcustă: Eu vă spun că acolo unde aveam peste 6.000 de lei salariu în plată, a dispărut norma de hrană. Deci uitați, este concret faptic cum se minte și se dezinformează când au scăzut salariile. Este iar una dintre multele dezinformări la care a recurs domnul ministru David. Pe de altă parte, să nu uităm, în aceeași ordine de idei, la plata cu ora s-a ajuns la o sumă de aproximativ 22 de lei. Adică sunt bani cu care nu-ți permiți, de exemplu, să plătești, cu tot respectul, nici măcar un zilier la munca câmpului. Pentru că și aceluia îi dai cel puțin 50-60 de lei, la care mai adaugi și ceva de mâncare. Aceste măsuri la care făceam referire, existente în legea 141, au fost adoptate, din punctul nostru de vedere, până acum cel puțin, doar împotriva unei singure categorii din România: a profesorilor și a elevilor. Astea sunt cele două categorii lovite de către guvern. Adică domnul Ilie Bolojan și-a arătat puterea și forța reformatoare în zona educației și a tăiat posturi, a tăiat norme, a comasat unități de învățământ, a mărit numărul de elevi la clasă și evident că toate aceste lucruri nu pot să aibă decât un efect negativ în ceea ce privește calitatea educației.

Andreea Daraban: Așadar, spuneați că nu mai există norma de hrană, în felul acesta venitul profesorilor a scăzut, de asemenea voucherele de vacanță au fost scoase.

Laviniu Lăcustă: Vorbim de o strategie a urii contra unei categorii profesionale pentru că, argumentat, profesorii și cei din educație sunt singura categorie care până în acest moment nu a primit aceste vouchere de vacanță, care oricum sunt diminuate la 800 de lei. Deci suntem singura categorie de bugetari care nu au primit aceste vouchere de vacanță. Hotărârile judecătorești. Suntem singura categorie din România care până în acest moment, în anul de grație 2025, nu a primit niciun leu pe hotărârile judecătorești restante care, așa cum vă spuneam, nu sunt colosale. Toate celelalte categorii, care au avut de primit astfel de drepturi financiare, le-au primit până în luna octombrie. Profesorii au fost lăsați la urmă, li s-au virat banii în conturile inspectoratelor școlare județene și au fost retrași aproape fără niciun fel de explicații. Deci inspectoratele aveau banii în conturi. Trebuiau doar să-i vireze în conturile unităților de învățământ pentru a ajunge la oameni. Și peste noapte s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat.

Andreea Daraban: Ministerul Educației a pus în dezbatere, săptămâna trecută, un proiect de hotărâre de guvern care reduce oficial numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat, cu 14.000. Guvernul susține că posturile eliminate sunt în mare parte de tip plata cu ora sau norme neocupate. Cât de adevărat este acest lucru în realitate?

 Laviniu Lăcustă:  Da, în realitate este foarte adevărat. Am avut o dată, prin majorarea normei didactice cu cele două ore,  aproximativ 15.000 de posturi reduse, pentru că două ore au intrat în norma didactică, prin urmare nu au mai fost plătite. Iar acum înțelegem că aceste ore nu le poți reduce pur și simplu, ci le transformi din norme în sine, le transformi doar în ore la plata cu ora. Ducându-le la plata cu ora, le plătești cu 22 de lei. Evident, suma este infimă, și atunci te gândești că faci o economie din acest punct de vedere, pentru că în învățământ nu poți să faci niște reduceri ca la un SRL. Toate orele sunt pe baza unor normative. Nu putem, de exemplu, să reducem matematica la o unitate de învățământ, pentru că așa vrea domnul Bolojan, sau istoria sau geografia. Ele sunt acolo pentru că intră în trunchiul comun și copiii ăia le fac pentru că ăsta este învățământul în care trebuie să studiezi acele discipline din trunchiul comun. Nu pot fi tăiate pur și simplu acele ore, ele rămân. Sunt în conformitate cu numărul de elevi și cu clasele pe care le avem în acest moment. O altă dezinformare este cea referitoare la numărul de elevi la clasă, că era unul mic. Tocmai a apărut și un alt studiu care spune că numărul de elevi,  raportat la fiecare profesor este, dacă nu mă înșel, pe locul întâi sau pe locul doi în Europa. Și asta spune foarte mult despre această politică extrem de agresivă în ceea ce privește educația din România.

 Andreea Daraban: Ministrul Daniel David a reiterat, chiar de Ziua Internațională a Educației, că până în anul 2030 educația va ajunge la 15% din bugetul general consolidat.

Laviniu Lăcustă: Da, este tot o veste proastă, dar pe care domnul ministru încearcă să o prezinte cu titlu de promisiune, evident, una din foarte multele promisiuni. Continuă acest tip de dezinformare și de inducere în eroare pentru că noi suntem în impostaza în care, din anul 2011 tot am așteptat acel 6% din PIB pentru învățământ. A venit o nouă lege, în anul 2023, care prevedea 15% din bugetul consolidat, ceea ce ar fi echivalentul la aproximativ 4,5% din PIB. Și acum domnul David ce ne spune? Păi, trebuie să așteptăm cam până în anul 2030, adică mai stăm încă vreo 4-5 ani, dar eu știu ce va fi peste 4-5 ani?

Andreea Daraban: Iată a trecut o lună de școală, profesorii au mai multe ore de predare, au fost comasate școli. Ce semnale aveți din partea cadrelor didactice? Cum se desfășoară activitatea? Cu ce probleme se confruntă cadrele didactice după aplicarea acestei legi 141?

Laviniu Lăcustă: În ceea ce privește munca în sine, profesorii își fac în continuare datoria, să ne înțelegem. Sunt prezenți la ore, continuăm să ne facem datoria chiar și în condițiile date. Dar așa cum vă spuneam, venim cu aceste semnale de alarmă care vizează scăderea calității tocmai din cauza acestei degringolade în care am intrat. Pentru că este foarte greu să ceri performanță unui profesor care alergă prin 3-4 școli sau în două școli, din care una ar putea fi și în mediul rural, tocmai pentru a-și completa norma didactică.

Andreea Daraban: Avem astfel de cazuri în județul Iași?

Laviniu Lăcustă: Da, avem. Am cerut chiar și o situație de la Inspectoratul Școlar Județean. Este o solicitare destul de complexă, încă așteptăm răspunsul, se lucrează, am fost chiar zilele acestea acolo și m-am convins și eu de acest lucru, prin care solicitam să aflăm, de exemplu, câte cadre didactice au ore în două școli, câte norme s-au redus la nivelul județului Iași, câte cadre didactice au discipline pentru care nu au specializare. Pentru că s-a întâmplat și acest lucru, să fie cadre didactice care, să spunem, sunt de istorie și trebuie să mai predea muzică sau educație fizică.

Andreea Daraban: Și nu ați primit niciun răspuns deocamdată?

 Laviniu Lăcustă: Deocamdată nu am primit, dar obiectiv, pentru că este o situație destul de complexă, care vizează analiza aproape a fiecarei unități de învățământ.

 Andreea Daraban: Sunt școli care au mărit, inclusiv, programul elevilor cu câte două ore de opționale, pe care ei nu le-au ales pentru a asigura normele profesorilor.

 Laviniu Lăcustă:  Da, în fuga asta de a încerca să ținem totuși niște profesori buni în școli, s-a recurs și la o astfel de soluție, și anume majorarea normei didactice cu opționale și atunci inevitabil s-a încărcat schema pe trunchiul comun la maximum în anumite situații, ceea ce a determinat în anumite clase, pe anumite niveluri, ca acei copii să stea un număr mai mare de ore în școală. Este un adevăr, dar nu noi am generat situația. Aici s-a încercat rezolvarea problemei. Așa cum vă spuneam, problema este generată de către Ministerul Educației, de către domnul David și de partenerul său, domnul prim-ministru Ilie Bolojan.

 Andreea Daraban:  Există un dialog, în prezent, al Ministerului Educației cu sindicatele?

 Laviniu Lăcustă: Există un dialog unidirecțional, un dialog al surzilor, în care fiecare vine cu propriile argumente. N-aș putea vorbi de un dialog constructiv între cele două părți, pentru că până în acest moment nu s-a încercat, la modul serios, cu determinare, să se amelioreze sau să se schimbe ceva din ceea ce s-a explicat. Deci suntem într-un blocaj de comunicare, plecând de la aceste măsuri adoptate în pripă și într-o perioadă în care, trebuie spus, că noi nu prea puteam reacționa. Au fost adoptate în luna iulie. Cu toate acestea știți reacția pe care am avut-o. Am fost prezenți aproape zi de zi în această vară în fața Ministerului Educației Naționale, dar în ciuda acestui efort pe care noi l-am făcut, nu am sesizat nicio direcție de a ameliora lucrurile din partea Ministerului.

 Andreea Daraban: Veți continua protestele sau ce alte forme de presiune sindicală vor exista?

 Laviniu Lăcustă: Protestele vor continua. Să știți că există la nivelul unităților de învățământ o discuție, o dezbatere în ceea ce privește declanșarea unei greve generale, doar că se caută acel moment și acea ferestră de oportunitate pe care o vom găsi.

 Andreea Daraban:  Veți mai protesta în capitală, în județele țării, în municipii? Aveți un calendar stabilit?

 Laviniu Lăcustă: Am făcut un protest și la nivelul municipiului Iași, în luna septembrie, da, există un calendar de proteste la nivelul Bucureștiului, avem proteste săptămânale în fața Ministerului Educației Naționale și de asemenea, avem proteste lunare în fața Guvernului. Acesta este un calendar deja bătut în cuie la nivelul federațiilor din învățământul preuniversitar.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Daniela Claudia Orășanu, directorul Colegiului Tehnic ”Unirea” din Pașcani: ”Avem specializări care nu mai spun nimic în 2025. Nu țin cont de inteligența artificială, de noile tehnologii. Avem standarde de pregătire profesională care nu sunt în concordanță cu cele europene.”

Publicat de andreeadaraban, 6 octombrie 2025, 12:39 / actualizat: 7 octombrie 2025, 17:13

Distinsă cu titlul de Directorul Anului 2024, recunoaștere acordată de Asociația pentru Valori în Educație, Daniela Claudia Orășanu a demonstrat că performanța și inovația pot fi atinse și dincolo de marile centre urbane, atunci când există viziune, parteneriate solide și angajament față de misiunea educațională. Colegiul ”Unirea” din Pașcani a cunoscut o dezvoltare accelerată, atât în ceea ce privește infrastructura și digitalizarea, cât și în performanța academică a elevilor. Dacă în urmă cu 10 ani elevii ocoleau această instituție, în prezent, adresabilitatea este ridicată, iar performanța academică, măsurată prin rata de promovare la Bacalaureat, a crescut de la 52% la 78%, iar rata de absenteism a scăzut cu mai bine de 58%.

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat la #StareaEducației cu doamna Daniela Claudia Orășanu despre modul în care o școală tehnologică poate deveni un spațiu al excelenței, cum se poate schimba percepția asupra învățământului tehnic și ce înseamnă, în realitate, să construiești o școală performantă.

Andreea Daraban: În condițiile în care învățământul tehnologic este încă văzut ca o opțiune de rezervă, cum ați reușit să atrageți elevii la Colegiul Unirea și să le oferiți motivație?

Daniela Claudia Orășanu: În secolul XXI, în anul 2025, educația tehnologică reprezimtă o dimensiune extraordinară și obligatorie pentru educația fiecărui copil și tocmai de asta a fost o responsabilitate imensă pentru noi, ca școală, să oferim ceea ce este așteptat în societate, de fapt, de la absolvenții unui liceu tehnologic. Nu discutăm după indicatori, ci toată performanța asta, toată munca asta a noastră este ”work in progress” – nu s-a terminat încă. Cred că am ieșit cumva din zona aceea a umbrelor, de școală care se ocupă doar cu transmiterea de informații, ceea ce se întâmplă, în general, să spunem așa, din păcate, în școala românească. Am ieșit cumva din zona asta aducând programe opționale cu un caracter pronunțat inovator din ceea ce așteaptă, de fapt, industria 4.0 astăzi. Totodată, am digitalizat fluxul de documente care circulă între birouri în școală și toate rapoartele care sunt cerute. L-am digitalizat într-un procent foarte mare, până la comunicarea cu părinții și cu elevii noștri, prin acea platformă de management digital, catalog electronic. Iată, acum suntem în al șaptelea an cu catalog electronic. De altfel, eu, în primul an când am venit director, am digitalizat și am construit două laboratoare de limbi străine și de științe, cu table interactive. Deci, de acum 10 ani le-am adus în școală și de atunci tot am modernizat. Pașii au fost următorii: actualizarea curriculei pentru tot ceea ce înseamnă astăzi cunoaștere pentru secolul XXI pentru copii, prin acele programe opționale inovatoare. Doi, prin digitalizarea școlii atât prin infrastructură și prin partea de tehnologie didactică în sala de clasă. Noi avem și un program de formare a profesorilor în cadrul școlii, un program numit ”Profesor de 10”, la care lucrăm în fiecare an, unde am construit o comunitate de învățare pentru noi, profesorii școlii. Trei, aducând în fața comunității tocmai cumva reorientarea așteptărilor acestora, pentru că viziunea noastră în aceste școli nu este neapărat pentru rezultate performante la examenele naționale, la examenul de bacalaureat, în principal. Este o cerință, un indicator important examenul, dar ceea ce facem noi în Colegiul Unirea este mai mult de atât. Pregătim copilul, absolventul nostru, pentru a fi un cetățean, un om adaptat, autonom, atunci când iese pe porțile școlii.

Andreea Daraban: Ce calificări dobândesc elevii care termină Colegiul Unirea?

Daniela Claudia Orășanu: Aici sunt două dimensiuni. Avem două specializări pe servicii economice, iar cealaltă rută, ruta tehnică, pe domeniile mecanică și electric.

”Facem annual o analiză a elevilor care termină Colegiul Unirea, urmărindu-i timp de 3 ani, după ce au plecat din școală. Rata de inserție pe piața muncii este undeva peste 95%.”

Andreea Daraban: Așadar, sunt patru specializări pe care le urmează elevii dumneavoastră, și tot ei au posibilitatea să facă și niște cursuri opționale. Despre ce este vorba?

Daniela Claudia Orășanu: Sunt programele opționale pe care le are fiecare liceu pe partea de curriculum. Este acea fereastră, ca să spunem așa, la liceul teoretic se numește CDŞ, curriculum la decizia școli, iar la noi, la liceul tehnologic, este CDL, curriculum la decizia locală. La liceul tehnologic avem o perioadă de trei săptămâni de stagii de instruire practică, în fiecare an, și aici avem posibilitatea să venim noi cu propuneri, în funcție de resursele materiale, resursele umane, în funcție de competențele pe care ni le dorim să le atingă elevii noștri și venim cu programe speciale. Astfel, la profilul economic avem ”Simularea de afaceri în Minecraft”, adică ne folosim de competențele copiilor pe jocuri video, Minecraft, care este foarte cunoscut, și îl folosim pentru ca ei să-și construiască o idee de afaceri și să simuleze tocmai activitatea dintr-o afacere în Minecraft. Apoi, avem ”Analiză date”, Big Data, pentru că e foarte important. Astăzi, noul ”petrol” este dat de informație, de date, și atunci am adus la clasele a X-a de profil economic un program din acesta opțional pe analiză date și marketing digital, iar la clasa a XI-a, pe marketing digital. La elevii de la profilul ethnic, de la mecanică și electric, avem modelarea 3D, noi mergem cu modelarea aceasta 3D, începând de la proiectare 3D, scanare, piese și absolut orice este nevoie în industrie, până la printarea 3D a acestor piese sau ce proiectează ei. Apoi, partea de robotică, e în două module, în doi ani, în clasa a X-a și în clasa a XI-a. Nu în ultimul rând, acesta este primul an în care facem pilotare și mentenanță drone.

Andreea Daraban: Care este rata de inserție pe piața muncii a absolvenților dumneavoastră? Aveți astfel de statistici?

 Daniela Claudia Orășanu: Da, bineînțeles că da, facem în fiecare an o analiză. Am început de anul trecut să facem o analiză a elevilor, urmărindu-i timp de 3 ani, după ce au plecat din școală. Rata de inserție la noi este undeva peste 95%. În ultimii 5-6 ani am stat foarte bine la această rată. Dar aici este inclusă și partea de continuare a studiilor universitare, plus faptul că se angajează în specialitate și sunt căutați de altfel.

”Specializările pe care le avem la liceele tehnologice nu țin cont în niciun moment, în nicio secundă, de absolut nimic din ceea s-a întâmplat, în ultimul timp, în zona de dezvoltare tehnologică. Este necesar ca acestea să fie actualizate.”

Andreea Daraban: Spuneați că cele patru specializări de la liceul pe care îl conduceți nu au mai fost actualizate. Ce înseamnă acest lucru? Adică lucrăm după niște programe învechite?

Daniela Claudia Orășanu: Da, se lucrează la programele școlare. În perioada aceasta ministerul a anunțat că sunt echipe care lucrează la actualizarea programelor pentru noul plan cadru, care a fost aprobat în iunie 2025. Dar, pentru liceul tehnologic există niște particularități. Avem un nou plan cadru. Ok, dar, pentru liceul tehnologic e nevoie de un pic mai mult. Pentru că elevii de la aceste specializări trebuie, pe lângă examenul național de Bacalaureat, să susțină și un examen de competență profesională. Acesta se organizează în funcție de calificarea, specializarea pe care o are, pe care a parcurs-o elevul în timpul liceului. Ori, aceste rute, aceste calificări, sunt stabilite la nivel național. Și ultima actualizare a fost în anul 2016. Suntem în anul 2025. ”Tehnician în activități economice” nu spune nimic. Avem specializarea aceasta și ea, de fapt, nu spune nimic pentru anul acesta, pentru ceea ce se cere astăzi în piață. Și așa mai departe. Putem să dăm foarte multe exemple. Specializările acestea nu țin cont în niciun moment, în nicio secundă, nici măcar de inteligență artificială, de absolut nimic din ce s-a întâmplat în ultimul timp în partea asta de dezvoltare tehnologică în lume. Pentru că vorbim de un liceu tehnologic. Al doilea lucru, partea asta de specializare influențează competențele pe care trebuie să le atingă copilul, elevul, pentru că aceste competențe trebuie să fie echivalate cu standardele cerute la nivel european. Pentru că pe diploma de competențe scrie nivelul de calificare pe care l-a atins copilul în concordanță cu standardele europene recunoscute astfel. Ori, dacă noi avem niște calificări foarte depășite, foarte generale, evident că și standardele de pregătire profesională sunt tot la același nivel. Standardele de pregătire profesională vin, repet, de aproape 10 ani și nu țin cont absolut deloc de ceea ce se întâmplă astăzi în lume. Chiar dacă s-a schimbat structura planului cadru pentru anul școlar următor, pentru cei de clasa a IX-a și ne bucurăm pentru lucrul ăsta, dar avem aceleași specializări vechi, care nu sunt recunoscute în piață și nu fac mare lucru și avem niște standarde, niște competențe pe care trebuie să le dezvoltăm la copii care nu țin cont de ceea ce e nevoie astăzi.

          ”Avem un opțional de mentenanță drone și astăzi e nevoie de așa aceva. Însă elevii nu primesc o certificare în acest sens. Noi încercăm să suplinim acest aspect și plătim noi, pentru elevii care sunt buni pe acest domeniu, o certificare pe care o obțin de le entități private, dar ar trebui ca acest lucru să se poată obține prin școală.”

Andreea Daraban: Dar cine ar trebui să le modifice?

 Daniela Claudia Orășanu: Este Agenția Națională a Calificărilor, iar la nivel de minister este o direcție care are acest rol. În 2023 a apărut un ordin în care s-a stabilit o metodologie, s-a tras semnalul de alarmă în 2023 și s-a spus că trebuie să schimbăm aceste standarde de pregătire profesională. Problema e că nu s-a mai întâmplat nimic de atunci. Și suntem îngrijorați din punctul acesta de vedere pentru că avem un nou plan cadru. Noi suntem mulțumiți, adică cel puțin noi din toată analiză pe care am făcut-o, așa cum arată noul plan cadru pentru liceu tehnologic, e în regulă, e ok dar, pentru ceea ce îi pregătim când intrăm, care e programa, care e drumul pe care trebuie să-l parcurgem până acolo, el nu mai este satisfăcător pentru că nu e actualizat. Întâi, ar trebui reorganizate calificările – specializările. Doi, ar trebui stabilite standardele de pregătire profesională în funcție de aceste calificări, pentru că venim și spunem e nevoie astăzi de mentenanță în drone. Nu există, însă, în prezent, nicăieri calificarea aceasta, dar e nevoie de așa ceva.

Andreea Daraban: Aveți, însă, la Colegiul Unirea un opțional pe această tematică, dar asta nu îl ajută pe elev să aibă o diplomă, o calificare…

 Daniela Claudia Orășanu: Corect, nu are diplomă, nu are calificarea pentru asta. Noi încercăm să suplinim acest aspect, pentru că sunt tot felul de cursuri private, organizate de către entități private și atunci, pe cei mai buni, care sunt pasionați de așa ceva, îi înscriem, plătim noi taxele să-și dea certificarea acolo, ca să obțină cât de cât o certificare oficială pentru așa ceva. Dar nu e ok, ar trebui trecut prin școală lucrul ăsta, nu să căutăm soluții alternative private. Asta ne dorim noi, ca și curricumul oficial, la nivel național, să țină pasul cu ceea ce este necesar și ceea ce așteaptă toată lumea de altfel.

Andreea Daraban: Conform legislației în vigoare în acest moment, acest an școlar este practic ultimul în care se începe clasa a IX-a de învățământ profesional, respectiv trei ani, pe nivel trei de calificare. Începând cu anul școlar viitor, 2026-2027, învățământul profesional va fi absorbit de învățământul liceal-tehnologic. Vă afectează în vreun fel această schimbare sau este de bun augur?

 Daniela Claudia Orășanu: În principiu este de bun augur, pentru că ceea ce se stabilește prin legea 198 e în felul următor. Nu mai există acea școală profesională. Absolut toți elevii din clasa a IX-a se înregistrează în liceu tehnologic, urmând ca la sfârșitul clasei a XI-a, cei care nu-și doresc un parcurs academic în continuare, să-și da examenul de competențe profesionale de nivel 3 și pot intra să se angajeze pe piața muncii. Cei care își doresc un parcurs academic în continuare, pot parcurge și clasa a XII-a și vor da examenul de competențe de nivel 4, un nivel avansat, și dau bacalaureatul, dacă își doresc, un bacalaureat diferit, stabilit prin legea 198, nu cel actual. Elevii care vor intra la anul în clasa a IX-a nu vor da același bacalaureat care se dă acum, e pe altă structură unde, de exemplu, matematica nu mai este obligatorie, să spunem așa.  În 2030 va fi primul an când se va da bacalaureatul pe noua structură, după noua lege. Și apoi elevii pot opta, să meargă în continuare la facultate sau să se angajeze.

Andreea Daraban: Din 2029, liceele tehnologice ar trebui să funcționeze exclusiv în sistem dual. Este realist acest termen? Se poate aplica?

Daniela Claudia Orășanu: Nu. Aici pot să am un grad de siguranță ridicat. Mediul de afaceri din România nu este pregătit, în acest moment, pentru a absorbi absolut toate liceele tehnologice. Da, în urbanul mare, evident că da, dar în urbanul mic, cum e municipiul Pașcani sau liceele care mai sunt în mediul rural nu pot face față la așa ceva. Dar dau un exemplu care mă preocupă zilele acestea, pentru că noi ne-am dorit ca din anul școlar următor să introducem și curriculum alternativ, să intrăm ca școală pilot cu două clase a IX-a, una pe tehnic și una pe economic. Dar, ce se întâmplă aici? De exemplu, pe o clasă de profil servicii, eu trebuie să am obligatoriu 40% din numărul de ore instruire practică. Instruirea practică, în momentul acesta, trebuie făcută la agentul economic. Dar pentru profilul acesta, Servicii, specializarea Tehnician activități economice, care înseamnă activități de management, de contabilitate, de analiză, de statistică, noi nu avem în Pașcani, în urbanul mic, companii care să primească în jur de 500 de elevi. Pentru că atât avem noi: 500 de elevi pe servicii și 500 pe tehnic, sunt 1000 de elevi în școală. De asta vrem să ne ducem pe zona de curriculum alternativ, pentru că aici îmi dă voie să-mi organizez instruirea practică cum doresc eu și pot să o fac sub  formă de laboratoare, dacă îmi permite infrastructura școlii, iar la Colegiul Unirea, din fericire, avem lucrul ăsta. Și am putea face instruirea practică prin laboratoarele școlii cu profesori specializați. De asemena, noi, în anul școlar trecut, am adus o mică inovație, să spunem așa, în zona aceasta de pregătire de instruire practică, mai ales pentru profilul Economic: am simulat activitatea de instruire practică pe platforme digitale în VR. O echipă de elevi a mers într-o anumită companie, cu acceptul acesteia, și au filmat toată compania în modulul de realitate virtuală, au făcut conexiunea pe platformă specială pentru realitate virtuală, pentru partea de instruire practică, mai ales pentru specializări care nu necesită neapărat să mergi într-o companie, dar trebuie neapărat atinse acele competențe cerute de către standardele de pregătire profesională europene. Am dezvoltat acest mod nou de a pregăti aceste competențe, practica 4D, am numit-o noi, un nou model de colaborare școală-mediu economic, cu simulare în companii, în realitate virtuală.

Andreea Daraban: Cum poate fi schimbată percepția generală, conform căreia în liceul tehnologic ajung cei mai slabi elevi?

 Daniela Claudia Orășanu: Discutând și comunicând foarte mult, pentru că ce am constatat noi este că atât părinții cât și elevii au rămas cu impresia că la un liceu tehnologic te pregătești pentru a lucra într-o secție din aceea murdară, insalubră, cu efort fizic și așa mai departe. Ori, de exemplu, specializările pe care le avem noi în școala aceasta sunt foarte mult pe zona digital, începând de la partea de contabilitate, financiar până la mecanică și electrică. E mult în zona digitală, toate presupun competențe digitale. Părinții, elevii trebuie să conștientizeze viitorul mediu de muncă în care va ajunge și să-și dea seama că este un start pe care elevul de la liceul tehnologic îl ia înaintea celor de la un liceu teoretic. Dacă atunci când parcurgi un liceu teoretic ai nevoie să ajungi inginer sau în zona aceasta, zona de industrie, oricare ar fi ea, trebuie să mergi la o facultate în domeniu tehnic. Ori, venind la un liceu tehnologic, deja te pregătești din timpul liceului pentru asta. Nu mai este valabilă, totuși, afirmația că la liceele tehnologice vin elevii cu pregătirea cea mai slabă, pentru că e de discutat aici. E o mare problemă cu formatul examenelor naționale care există în România. Pentru că, spre exemplu, la Evaluarea Națională se antrenează copilul pe un anumit tip de item.  Nu înseamnă că acel elev are o foarte bună pregătire. La noi vin copii cu media 7, dar să știți că sunt absolut excepționali. În momentul în care noi îi punem în clasa IX-a, a X-a să facă lucrurile astea de care au nevoie, în realitate în piață, copiii ăștia se descurcă excepțional de bine la așa ceva. Dar da, ei nu exceleazăla matematică și română. Ar trebui să fie un proces pe timpul celor nouă ani, din clasa 0 până în clasa VIII-a, o evaluare din aceasta încât să îl ajute pe copil să meargă pe drumul corect, să-i ofere o consiliere profesională corectă.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU)”Connected 3.2” – evenimentul dedicat profesorilor, părinților și elevilor în care se vorbește deschis despre educație, pe 18 octombrie, la Iași. Anamaria Ghiban, co-fondatoare Asociația PISC: ”Ceea ce lipsește din dialogul educațional actual este încrederea, iar aceasta se construiește prin conexiune.”

Publicat de andreeadaraban, 3 octombrie 2025, 15:49 / actualizat: 17 octombrie 2025, 9:10

Evenimentul Connected 3.2, aflat la cea de-a II-a ediție, va avea loc pe 18 octombrie la Iași. De la inteligența artificială la meseriile viitorului, de la gândire critică la relația brain-to-brain între părinți și copii, Connected este despre prezentul și viitorul învățării, susțin inițiatorii.

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat cu Anamaria Ghiban și Cristina Mocanu, co-fondatoare ale Asociației PISC – Profesorii Inovează Școala, pentru a afla de ce este important un astfel de cadru de dialog și ce impact poate avea asupra comunității educaționale, dar și despre programul acestui eveniment mult așteptat.

Andreea Daraban: Ce este diferit în această ediție Connected 3.2 față de cea anterioară?

Cristina Mocanu: În primul rând, cred că noi suntem diferite. Prima ediție Connected, care a avut loc anul trecut, a fost mai mult decât o ediție pilot, a fost o dorință pe care am considerat-o îndeplinită, în cele din urmă. Anul acesta suntem cu temele făcute mai bine. Ne-am pregătit cu invitați și cu facilitatori de ateliere, cu speakeri care să recreeze și să îmbunătățească atmosfera evenimentului de anul trecut.

Andreea Daraban: Ce teme veți aborda anul acesta și cum au fost alese? La ce v-ați gândit atunci când ați decis să discutați despre anumite subiecte?

Anamaria Ghiban: Aria tematică, să spunem, e foarte generoasă. Noi, de la început, când am avut inițiativa acestui eveniment, ne-am concentrat în primul rând pe formatul acesta de a aduce împreună elevi, profesori și părinți, într-o zi cu mai multe activități și, la fel ca și anul trecut, ne-am propus să lăsăm o plajă destul de mare pentru subiecte. Anul trecut a fost mult despre conectare, comunicare în educație, era și prima ediție. Anul acesta, cumva, lucrurile s-au legat de la sine și, inevitabil s-au îndreptat către inteligență artificială, către impactul tehnologiei asupra educației, către schimbările care au loc în educație și ce impact au asupra copiilor, părinților și profesorilor. Prin urmare, n-am putea vorbi neapărat de o temă ”umbrelă”. Ne-am ferit să facem lucrul acesta pentru a nu se înțelege că este un eveniment despre inteligență artificială și educație. Nu, este un eveniment educațional în care își găsesc locul mai multe teme, dar, într-adevăr, în acest an, mare parte din activități converg și către acest subiect care se pare că este în continuare de mare actualitate.

Andreea Daraban: Dintre invitații care au confirmat deja, pentru că sunt sigură că încă mai așteptați confirmări, așa se întâmplă când se organizează un eveniment, ce nume importante sunt pe afișul conferinței din 18 octombrie?

Anamaria Ghiban: O să încep în ordine inversă, pentru că, apropo de confirmări pe care încă le mai așteptăm, avem confirmarea domnului Doru Căstăian de la Galați, care e un nume în breasla noastră a profesorilor. Îl vom avea pe Bogdan Rațiu de la Târgu Mureș, profesor Merito, iarăși un om care face multe pentru educație. Vom avea și invitați care au fost și anul trecut la Connected și le-a plăcut și ne bucurăm că au acceptat să vină și în acest an. Este vorba despre Antoaneta Luchian, Ioana Avădani de la Centrul pentru Jurnalism Independent.

Cristina Mocanu: Și pentru că, așa cum spuneam la început, dorința noastră este să creștem acest eveniment, anul acesta avem și un invitat internațional. Andreas Galanos este un profesor din Grecia, care în timpul liber colaborează cu instituțiile europene în a redacta și a lucra la tot ceea ce înseamnă legislație cu privire la inteligența artificială, etică în folosirea ei în educație și așa mai departe. Și am considerat că expertiza lui e chiar necesară într-o discuție despre felul în care se schimbă educația odată cu inteligența artificială și, în egală măsură, ne bucurăm că a acceptat invitația noastră. El va avea un atelier pentru profesori care se va desfășura în limba engleză, așa încât, cum spuneam și la început, lucrurile sunt în evoluție și ne bucurăm că se întâmplă așa.

Andreea Daraban: Vorbeam anterior că una dintre temele abordate anul acesta este legată de AI în educație. Cum vedeți impactul acesta al inteligenței artificiale în școală, atât pentru profesori cât și pentru elevi?

Cristina Mocanu: Cât timp avem la dispoziție să discutăm despre asta? Cred că nu avem foarte mult, dar o să avem timp la Connected să dezbatem. Ceea ce ne interesează, cred, sau mă interesează pe mine mai mult, este să încercăm să nu polarizăm discuția, să nu spunem că e bine sau e rău că se întâmplă așa, ci să găsim acele elemente care fac inteligența artificială utilă în educație, care fac oamenii, profesorii, părinții, copiii să devină mai deschiși spre a utiliza, dar spre a utiliza în același timp într-o manieră etică, într-o manieră care să nu degenereze ulterior în, eu știu, lucruri negative. Așa încât a spune că în acest moment există un impact, cred că e cel mai safe. Cum este acest impact, va rămâne de văzut.

Anamaria Ghiban: De altfel, noi am dus ideile acestea și în atelierele noastre pentru profesori, pe care le ținem încă din ianuarie, despre utilizarea inteligenței artificiale în clasă și ne bucurăm că la Connected subiectul va fi discutat nu doar cu profesori și cu elevi, ci și cu părinți. Atelierele care sunt deja confirmate se duc și înspre discuțiile legate de folosirea responsabilă a inteligenței artificiale. O temă a unui atelier pentru părinți vizează relația părinte-copil văzută și prin prisma utilizării tehnologiei și a AI-ului.

Cristina Mocanu: Principiul evenimentului este tocmai acela de a aduce împreună aceste categorii, așa încât vom avea, rând pe rând, ateliere pentru profesori și elevi, părinți și profesori, părinți și elevi și așa mai departe. Deci va fi o rotație, să spunem, în cadrul evenimentelor, fiecare având parte de cel puțin unul dintre speakerii noștri.

Anamaria Ghiban: În acest an vom face și un pic de mișcare pentru că evenimentul a căpătat amploare, avem câteva ateliere în plus față de anul trecut, numeric vorbind, și prin urmare suntem sprijiniți și de cei de la Zbor Hub, care sunt alături de locația unde va avea loc Connected și vor avea atelierele loc și acolo și la Ramada.

Andreea Daraban: Așadar, ateliere și pentru elevi, și pentru profesori, și împreună, și separat, o multitudine de activități dedicate celor trei vectori din educație. Cei care doresc să participe, cum o pot face?

Anamaria Ghiban: Sunt trei categorii de invitații, să spunem, ca și anul trecut. Invitații pentru părinți, invitații pentru profesori și invitații pentru elevi. Ele pot fi solicitate pe site, acolo sunt toate detaliile. Ce este nou în acest an, în cazul uneia dintre categorii, și anume elevi, este că, pe lângă faptul că ei vor participa gratuit, trebuie să-și obțină locul, să spunem, la eveniment.

Andreea Daraban: Deci va fi o selecție a lor?

 Cristina Mocanu: Da. Pentru că, de fapt, aceste invitații pe care le primesc elevii pe baza selecției, sunt susținute de către toți partenerii noștri care contribuie la organizarea evenimentului. Și atunci am luat această decizie, că ar fi mai bine ca elevii să beneficieze de sprijinul acestor parteneri și să candideze pentru o invitație la eveniment.

Andreea Daraban Așadar, cei care doresc să participe intră pe site-ul Connected, pe site-ul evenimentului, și acolo găsesc toate detaliile. Pe finalul dialogului nostru, s-a vorbit despre această conexiune între elevi, profesori și părinți, ce lipsește, în opinia dumneavoastră, din dialogul educațional actual și cum încearcă Connected să umple acest gol?

Cristina Mocanu: Cred că lipsește tocmai conexiunea. Și cred că, mai mult decât oricând, în ultima perioadă ne-am distanțat unii de alții în discuția publică. Am început să ne arătăm cu degetul unii pe alții, să vedem ce funcționează și ce nu, să ne dăm cu părerea mai mult sau mai puțin avizat. Și atunci, cred că un eveniment de genul acesta îi poate readuce împreună pe toți cei care fac parte din acest ecosistem al educației. Nu ne dorim să intrăm în dezbateri de altă natură decât educațională, dar, evident, că nu ignorăm tot ceea ce se întâmplă în educație în acest moment și credem că vom oferi profesorilor și părinților și elevilor un moment de răgaz, de respiro, de reflecție, în care să ne readucem aminte ce înseamnă, de fapt, educația și de ce o facem.

Anamaria Ghiban: Eu aș mai adăuga faptul că ceea ce lipsește este încrederea și încrederea se construiește prin conexiune. Dacă există conectare, dacă există dialog între cele trei categorii de actori implicați în educație, atunci va veni și încrederea. Și orice relație solidă cu efecte de lungă durată ar trebui să aibă la bază încrederea. Și personal, ca profesor de data asta, nu ca organizator al evenimentului, o spun, am constatat cu tristețe în ultimii ani, aș zice, că există o neîncredere în educație, în sistemul educațional, în încrederea părinților în profesori, a elevilor în profesori și așa mai departe.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Ce poate învăța România dintr-un sistem de educație performant, precum cel estonian. Florin Iancu, profesor de geografie: ”Nu trebuie să dărâmăm sistemul nostru de învățământ, ci să-l reparăm acolo unde se poate.”

Publicat de andreeadaraban, 30 septembrie 2025, 17:44 / actualizat: 2 octombrie 2025, 8:29

Cu un sistem construit de jos în sus, în care profesorii au un grad ridicat de autonomie, iar deciziile se iau aproape de elev, Estonia oferă un model educațional performant și adaptabil.

Pentru a înțelege din interior cum funcționează acest sistem și ce lecții ar putea fi aplicate și în școlile românești, colega noastră, Andreea Daraban, a discutat cu domnul Florin Iancu, profesor de Geografie la Colegiul Național ”Costache Negruzzi” din Iași, care a vizitat, printr-o mobilitate Erasmus, școala Uulu Põhikool din localitatea estoniană Uulu.

Andreea Daraban: Ați mers în Estonia printr-un program Erasmus, așa cum spuneam, cum a fost această experiență?

 Florin Iancu: Da, am fost în Estonia, nu chiar ieri, alaltăieri, într-un proiect Erasmus numit ”Let’s Think About Our Future Working Life”, un proiect care se adresează copiilor, adolescenților de gimnaziu și de liceu, care vor să-și proiecteze viața profesională. De ce atât de devreme, probabil că se naște întrebarea. Pentru că învățământul din Estonia este focusat pe așa ceva. În tot ceea ce fac, în toate activitățile curriculare și mai ales extracurriculare, copiii deprind abilități de a lucra în diferite domenii, plecând de la IT, trecând prin activități agricole sau turism sau exploatarea pădurilor sau protecția mediului, domenii care sunt foarte importante în Estonia și nu doar acolo, astfel încât după ce termină liceul, pot să se încadreze în muncă, în viața profesională, fără niciun fel de problemă. De altfel, absolvenții de liceu și de studii universitare din Estonia au printre cele mai mari grade de inserție profesională. Până la 85% dintre ei își găsesc un loc de muncă în primii doi ani de la absolvire. Și cred că ar fi interesant de vorbit despre sistemul lor de educație.

Andreea Daraban: Cum este structurat acesta?

Florin Iancu: Sistemul educațional din Estonia are cicluri asemănătoare cu cele de la noi. De exemplu, au un ciclu preșcolar până la 7 ani, apoi ciclul primar între 7 și 13 ani, echivalentul claselor I-VII, apoi gimnaziul, clasele VII-IX, între 13 și 17 ani, după care urmează liceul. Liceul începe la 17 ani, în clasa a X-a și se termină în clasa a XII-a la 19 ani. Ei, încep mai târziu, la 7 ani, practic termină cu un an mai târziu la 19 ani. Interesant este că trecerea dintre cicluri se face doar cu înscrierea copilului, fără examene de admitere sau testări.

Andreea Daraban: La niciun nivel?

 Florin Iancu: La niciun nivel. Mai pot fi interviuri sau niște teste de aptitudini în cazul liceelor profesionale, liceelor tehnologice, însă nefiind această presiune a examenelor, copiii și profesorii fac demersuri educaționale în care nu predomină un anumit obiect sau altul, astfel încât învață echilibrat la toate disciplinele și învață aplicat.

Andreea Daraban: Nu cunosc competiția aceasta pe care o cunosc elevii români, atât la clasele a IV-a, la a VIII-a nu mai spunem, și apoi finalul de liceu și admiterea la facultate.

 Florin Iancu: Nu, finalul de liceu este cu examen de stat, echivalentul examenului de Bacalaureat la noi, este obligatorie limba estonă, limba maternă dacă au altă limba maternă decât estona. Și apoi matematica este obligatorie, după care intervine o probă la alegere, fie limbi străine: engleză, franceză, germană, rusă, apoi fizică, chimie, biologie, geografie, istorie. Aici se seamănă cu examenul de baccalaureat la noi, a treia disciplină este la alegere, dar toată lumea susține examen la estonă și matematică.

Andreea Daraban: Practic, bacalaureatul are trei probe.

 Florin Iancu: Da. Și în cazul acesta, nefiind presiunea examenelor între cicluri, evident că nu apare nici presiunea notelor și a rezultatelor, în general, astfel încât nici alergătura după o școală sau alta nu există. Asta, ca să închidem paranteza cu ceea ce spuneați mai devreme, de presiunea resimțită de copiii din Estonia vis-a-vis de ceea ce se întâmplă la noi.

”Elevii din Estonia nu au această presiune a examenelor și a admiterii la diverse cicluri de studiu și atunci, evident, că nu apare nici concurența asta între școli.”

 Andreea Daraban: Cum era organizată școala la care ați mers?

 Florin Iancu: Da, aveau copii de ciclu primar și gimnazial. Cei mai mari erau de gimnaziu. O școală mică, cu o sută și ceva de copii, foarte bine organizată și foarte bine integrată în viața comunității. De altfel, în Estonia, comunitatea este lângă școală și în școală, într-un sens bun al cuvântului.

Andreea Daraban: Estonienii spun că cea mai bună școală pentru copil e cea de lângă casa ta și ei și aplică acest principiu. Ați simțit această uniformitate în calitatea educației, indiferent de zona în care se află școala?

 Florin Iancu: Este un principiu foarte bun ăsta, pentru că este bazat pe sentimentele copilului în primul rând. De aceea, apropierea aceasta de casă este una foarte bună din punct de vedere emoțional. Este un suport emoțional, afectiv, foarte bun pentru copil. În ceea ce privește uniformitatea rezultatelor, având la bază acest principiu, studiile spun că da, ar fi o uniformitate în obținerea rezultatelor. Evident că nu poate fi o uniformitate perfectă, pentru că sunt comunități mai izolate, altele mai apropiate de centrele urbane mari și acolo este altceva. Însă, tind să cred că da, că acest principiu este bun și îi face bine în primul rând copilului. De asemenea, relația părinților cu școala poate fi una specială și apropiată, formând o comunitate în jurul școlii.

Andreea Daraban: Un astfel de model ar putea fi aplicabil și în România?

 Florin Iancu: În România, de punct de vedere legal, la ciclul primar și la preșcolar, există circumscripția. Faptul că mai ieșim din circumscripție este alegerea noastră, a părinților. Însă, per ansamblu, cred că da, ar fi bine. Vrem nu vrem ajungem la comparații și spuneam mai devreme că elevii din Estonia nu au această presiune a examenului și a admiterii și atunci, evident, că nu apare nici concurența asta între școli. Am văzut acolo un lucru foarte important, pe care l-am mai văzut și în Danemarca și sunt convins că este și în alte sisteme de educație dezvoltate, cum ar fi cel finlandez sau norvegian. Sunt foarte puțini copii arondați unui psiholog școlar, undeva în jur de 100. La noi vorbim despre sute de copii cu care trebuie să lucreze un psiholog într-o școală.

Andreea Daraban: Acolo unde aceștia există.

 Florin Iancu: Acolo unde există și atunci, evident, că psihologul respectiv poate să urmărească tot traseul școlar al copilului, atât din punct de vedere al achizițiilor, cât și din punct de vedere emoțional și afectiv. La ce duce asta? Duce la o încredere a sistemului în recomandarea psihologului școlar referitoare la traseul academic al copilului.

”În Estonia sistemul te îndeamnă să devii un cetățean care să aibă aptitudini profesionale încă de devreme. Nu este grija sistemului că tu nu te poți duce la Olimpiada Internațională de ceva, ci grija sistemului este că tu nu vei putea profesa într-un domeniu în mod corect.”

Andreea Daraban: Spuneați că nu există examene, nu au presiunea examenelor, totuși există o selecție a acestora, există o îndrumare către anumite profiluri, către anumite licee, către anumite domenii de activitate.

 Florin Iancu: Copiii sunt urmăriți atât de profesorii lor, cât și de psihologul școlar, sau în primul rând de psihologul școlar, nu doar la activitățile școlare, ci și la cele extrașcolare. Și acolo apar abilități, apar pasiuni, apar tot felul de înclinații ale copiilor și încet, încet se conturează un profil al absolventului de gimnaziu, să zicem. Și poate fi îndreptat către un profil sau altul, fără examen, fără testare, poate să apară niște testări de aptitudini pe la liceele tehnologice, acolo unde, da, e nevoie de niște skill-uri, dar în general nu. Și nu apare această concurență drastică.

Andreea Daraban: Psihologul și profesorii școlii au un cuvânt de spus în parcursul ulterior al copilului când vine vorba despre liceu și chiar despre o carieră după ce termină liceul.

 Florin Iancu: Așa este, evident că nimeni nu-i neagă familiei dreptul de a hotărî viitorul copilului și familia poate să hotărască altceva decât ce spune psihologul. Dar s-a constatat că, de cele mai multe ori, psihologul are dreptate, pentru că familia are o tradiție. Să zicem că e o familie de medici, sau o familie de ingineri, dar nu întotdeauna copilul are aceleași trăsături ca înaintașii săi și doar din orgoliul acesta al familiei nu poate să iasă întotdeauna ceva bun. El poate are alte pasiuni. Chiar dacă părinții sunt medici, poate el vrea să devin artist sau sa lucreze în IT sau să devină profesor de fizică. Psihologul identifică lucrul ăsta pentru că are timp să facă acest lucru acolo, aici nu are.

Andreea Daraban: Are timp psihologul, iar profesorii urmăresc progresul elevilor. Trebuie să spunem asta.  Există o sarcină suplimentară pe care o au profesorii, aceea de a măsura progresul pe anumite intervale de timp. Pentru că psihologul, fără ajutorul profesorului, nu cred că ar putea crea o traiectorie.

 Florin Iancu: Da, cel puțin din punct de vedere academic, are nevoie de suportul profesorului. Așa este.

Andreea Daraban: Se vorbește mult în Estonia despre mentalitatea de creștere. Adică elevii care nu reușesc să progreseze la o materie sunt ajutați până când ținta este atinsă. Cum este cultivat acest principiu?

 Florin Iancu: Este susținut și încurajat de toată lumea și vă spun și cum. Ei, de exemplu, au o platformă națională electronică, se cheamă eKool, pe care sunt încărcate manualele, temele, aplicațiile, materialele suplimentare ale profesorilor, temele rezolvate de către copii, întrebările, totul se poate face acolo. Dintr-o dată avem, să zicem așa, un hub de informații și de schimburi de experiențe între școală, familie și actorul principal, elevul, astfel încât în momentul în care apar probleme, toată lumea să poată lua măsuri. În momentul în care o temă nu este încărcată sau nu este făcută corect sau este făcută incomplet, intervine comunicarea rapidă între profesor și părinte, lucrurile îndreptându-se de la sine. Apoi, un alt aspect important îl reprezintă faptul că acolo sistemul te îndeamnă să devii un cetățean care să aibă aptitudini profesionale încă de devreme. Așa că faptul că tu nu performezi la ceva, nu este grija sistemului. Nu este grija sistemului că tu nu te poți duce la Olimpiada Internațională de ceva, ci grija sistemului este că tu nu vei putea profesa ceva, într-un mod corect. Ori la ce număr mic de locuitori are Estonia, cred că și-au propus ca toată populația să fie mediu și foarte bine instruită, ceea ce se și întâmplă, astfel încât să aibă o comunitate profesională foarte bine pregătită. Și lucrul ăsta se vede, se vede în rezultatele lor.

Andreea Daraban: Spunea Ministrul Educației din Estonia că s-au inspirat mult de la finlandezi, au preluat de acolo modelul și l-au adaptat, evident, la realitățile lor. La școala la care ați fost prezent, tehnologia era integrată în procesul educational. Dar dincolo de echipamente, cum privesc ei digitalizarea și cât de importantă este dezvoltarea acestor abilități în rândul elevilor, dar evident și al profesorilor?

 Florin Iancu: Și notițile pe care mi le-am luat și unele le-am adus și aici, le-am făcut pe calculator. Deci mai tot timpul eram la calculator sau pe tabletă, așa se desfășurau și orele copiilor și aveau acces la acea platformă cu resurse, o bibliotecă virtuală minunată și nu doar bibliotecă, v-am spus că este un hub, practic, de informații.

Andreea Daraban: Bănuiesc că acolo este înregistrat și progresul copilului.

 Florin Iancu: Da, absolut și mai au ceva, în paranteză fiind spus, fiecare copil are un card cu datele lui personale și cu acel card are acces la rezultatele evaluării, are acces la probleme administrative pe care trebuie să le rezolve, inclusiv un transfer, inclusiv multe lucruri pe care noi le facem încă cu cererea în mână, cu scrisul la calculator sau de mână, dar depus fizic. Ori, Estonia are renumele acesta de societate foarte informatizată, foarte digitalizată. Fac o paranteză. Am întrebat un antreprenor cam cât durează în Estonia să-ți faci o firmă și a zis că dacă nu ești foarte rapid, cam în două ore. Trebuie spus faptul că estonienii au mare încredere în digitalizare, în același timp nu au încredere oarbă, pentru că și digitalizarea prezintă neajunsurile ei. De exemplu, faptul că nu peste tot infrastructura a reușit să fie dusă la cerințele pe care le are Ministerul Educației de acolo, încă se investesc bani mulți și trebuie spus aici, că Estonia este una dintre puținele țări europene care are 4% din PIB alocate educației și având în vedere faptul că sunt sub 100 de mii de elevi în toată țara, cred că resursele ajung, comparativ cu cei 3 milioane și jumătate de elevi din România sau cu vecinii lor finlandezi care sunt vreo 300-400 de mii la o populație de 5 milioane de locuitori. Asta înseamnă că resursa financiară este în regulă și de asemene,  mai sunt și alte neajunsuri. De exemplu, un blackout  sau ce s-a întâmplat zilele trecute cu atacuri cibernetice de mare amploare, cum au fost cele de pe aeroporturile din vest.

Andreea Daraban: Spuneați că ați asistat la ore, copiii au tablete, au laptopuri de pe care lucrează. Câți copii sunt în clasă și cum se derulează orele? Există similitudini cu ceea ce se întâmplă în România?

 Florin Iancu: Programa este oarecum asemănătoare, ca principii. Conținuturile evident că diferă, chiar și la discipline la care nu contează limba de studiu, cum ar fi geografia sau fizica sau chimia. Însă apar tot felul de aspecte care diferă de la un sistem la altul. Începând de la numărul de elevi, care este unul mai mic decât la noi, undeva la 20 de copii pe clasă, pot merge până la 25. Apoi, în ceea ce privește strategiile didactice pe care le aplică profesorii, studiul este centrat pe elevi și pe nevoile sale, profesorul fiind de fapt un facilitator, să zicem, pentru înțelegerea și armonizarea noțiunilor. Nu este magistrul de la pupitru, așa cum se întâmplă în învățământul superior, să spunem, ci este acel personaj foarte important din clasă, dar nu cel mai important, care asigură accesul și înțelegerea pentru copii. Iar în ceea ce privește curricula, ea este centrată foarte, foarte mult pe aspectul aplicativ, pe aspectele acestea care sunt ancorate în viața reală. Și lucrul ăsta l-am văzut inclusiv în activitățile lor extracurriculare, nu doar la ore, pentru că activitățile extracurriculare vin în completarea orelor de curs.

”Formarea continuă a profesorilor este unul dintre elementele care fac din învățământul estonian un model.”

Andreea Daraban: Ce rol joacă pregătirea profesorilor în sistemul estonian? Care sunt principiile care stau la baza pregătirii profesorilor?

 Florin Iancu: Formarea continuă a profesorilor este unul dintre elementele care fac din învățământul estonian un model. Există formarea inițială, cea din facultăți, din modulele psihopedagogice, precum și formarea continuă. Am ținut legătura după acest proiect cu profesori de acolo și mereu i-am văzut postând, cel mult la două luni, despre participarea la tot felul de manifestări științifice, legate fie de didactică, fie de specialitatea pe care o predau. Așadar, joacă un rol foarte important și principiile pe care se bazează sunt, în primul rând, axate pe faptul că elevul este în centrul învățării, apoi metodele care îl fac pe elev să ajungă la cunoaștere, după care vin resursele. Deci, vedeți, chiar dacă spunem noi că Estonia este o țară digitalizată, nu resursa este cea care primează, ci tot factorul uman, elevul și profesorul prin aplicarea metodelor.

”Profesorii au o muncă destul de grea în Estonia. Mie mi s-a părut că fac mai multe decât facem noi, sincer.”

Andreea Daraban: Ministrul estonian al Educației declara că pentru a preda, profesorul are nevoie de o diplomă de master și calificări în pedagogie, plus, desigur, competențe lingvistice în limba estonă la nivel de C1, dacă sunt profesori, probabil, de altă naționalitate, formarea continuă fiind oferită, în mod gratuit, de universități, anual.  Cât de departe suntem noi la acest capitol?

 Florin Iancu: La noi nu este obligatoriu masterul, deși sunt foarte mulți colegi care l-au făcut. Pregătirea psihopedagogică se realizează în facultate prin acel modul psihopedagogic. Și eu sunt mentor pentru studenții de la Facultatea de Geografie și facem lucrul ăsta. Noi facem practica, iar la facultate se face teoria. La formare continuă mai trebuie lucrat. Foarte multe cursuri sunt cu plată și multe dintre ele sunt foarte interesante și poate că nu-ți permiți să le faci, având în vedere faptul că de ele ai mai multă nevoie când ești tânăr, de exemplu, cum am simțit eu, și pe vremea aceea salariile erau mici.

Andreea Daraban: Pe de altă parte, la noi, deși sunt profesori care doresc să se perfecționeze mereu, există și o parte care nu o fac, pe când în Estonia înțeleg că este o obligație a profesorilor de a se perfecționa continuu.

 Florin Iancu: Și noi avem obligația că la fiecare 5 ani să acumulăm 90 de credite transferabile prin aceste cursuri de formare, fie prin mastere didactice, fie prin cursuri de formare gratuite sau nu, nu contează, fiecare îți oferă un număr de credite. Și atunci avem această obligație, însă în sistemul estonian fiind gratuite, evident că intervine obligativitatea. Te susțin, dar trebuie să participi. La noi e un pic mai lejer din punctul ăsta de vedere al numărului de credite, pentru că nu toate sunt gratuite și atunci nu prea ai cum să aduni 90 de credite transferabile doar din cursuri gratuite. Doar dacă faci un master didactic.

Andreea Daraban: Ați avut ocazia să discutați cu profesorii estonieni. Cum se raportează ei la meseria lor și la rolul pe care îl au în formarea elevilor? Tot ministrul educației din Estonia spunea într-un interviu că profesorii sunt lideri comunitari foarte puternici și au fost dintotdeauna așa și au o poziție prestigioasă în societate.

 Florin Iancu: Așa este. Să știți că profesorii au o muncă destul de grea acolo. Mie mi s-a părut că fac mai multe decât facem noi, sincer. Era destul de multă birocrație digitalizată, adevărat, dar tot birocrație până la urmă și respectul acesta al comunității, într-adevăr, există, se vede foarte mult, probabil și datorită faptului că fiecare profesor face ceea ce și-a propus să facă, atât prin aplicarea normelor și principiilor didactice, cât și prin ceea ce își propune școala respectivă să facă, iar școala își propune prin consultare cu comunitatea. Și atunci, evident că dacă există acest parteneriat continuu, foarte apropiat între școală și profesor, evident că respectul fiind reciproc, profesorul oferă familiei un copil care are succes, care poate să se integreze ușor pe piața muncii. Evident că și familia este mulțumită și oferă respectul pe care merită profesorul să-l aibă.

Andreea Daraban: Și probabil că și salarizarea este una care îi motivează pe profesorii să se și dedice școlii.

 Florin Iancu: Așa este, salarizarea este una foarte bună. De altfel, alocarea unui procent de 4% din PIB-ul Estoniei este și o garanție a unor salarii bune, nu doar a finanțării din punctul de vedere al tehnologiei sau, mă rog, a altor aspecte ale întregului sistem. Profesorii au o viață grea, însă este valorizată la întreaga măsură.

”Nu trebuie dărâmat sistemul nostru de învățământ, nu trebuie desfăcut pe bucățele și reasamblat, ci trebuie reparat acolo unde se poate repara.”

 Andreea Daraban: Care sunt cele mai importante lucruri pe care credeți că România le-ar putea învăța din modelul estonian?

 Florin Iancu: România ar putea să ia niște exemple de aici, să încerce să digitalizeze mai mult. Poate că o astfel de platformă cu resurse digitale în care să găsim manualele acestea electronice, pe care le avem și Ministerul are platforma aceea manuale.edu.ro, integrată cu alte aspecte ale sistemului de educație, ar fi foarte bun. Apoi să luăm exemplu în ceea ce privește formarea profesorilor. De asemenea, să încercăm să integrăm mai mult copiii, care dintr-un motiv sau altul fac parte dintr-o anumită minoritate, fie etnică, fie copii cu cerințe speciale și așa mai departe. Apoi să încercăm să alocăm mai mult din resursele financiare ale statului către școli, aici este o nevoie permanentă de multe resurse financiare. De asemenea, mi-ar plăcea, eu ca profesor, să am mai multe cursuri de formare gratuite și motive de a mă întâlni cu alți profesori. Deși la noi la școală există, dar așa ca profesor, în general, aș vrea să mă întâlnesc cu alți colegi, din alte comunități, astfel încât să schimbăm impresii și să vedem cum e mai bine împreună, pentru că și acolo unde este foarte bine mai sunt aspecte de îndreptat.

Andreea Daraban: Fără a necesita reforme radicale, aceste lucruri ar putea fi implementate la noi?

 Florin Iancu: Nu trebuie dărâmat sistemul, nu trebuie desfăcut pe bucățele și reasamblat, ci trebuie reparat acolo unde se poate repara. Și sunt lucruri care se pot face din mers, fără dureri prea mari, pentru participanții la proces, astfel încât să ajungem și noi, într-o bună zi, la un nivel foarte bun al rezultatelor copiilor mediu pregătiți, că de fapt despre asta vorbim noi aici, despre masa elevilor și nu despre copiii capabili de performanță.  Sigur, ei sunt reprezentativi pentru noi, în sensul că ne ocupăm de ei pentru că ar fi păcat să irosim niște talente, însă marea masă trebuie să fie grija noastră principală, pentru că pe ei ne bazăm în construirea societății.

Varianta audio a inetrviului:

Florin Iancu este profesor gradul I, la Colegiul Național ”Costache Negruzzi” din Iași, începând din anul 1996. Absolvent al Facultății de Geografie de la Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași, pasionat si dedicat performanței, dascăl de vocație, împărtășește tinerilor cu care lucrează dorința de cunoaștere si dragostea pentru geografie. Autor de carte școlară și articole științifice, este coordonatorul disciplinei Geografie din cadrul Centrului de Exelență Iași, precum și membru în Consiliul de Administrație al CEX. A pregătit numeroși elevi performanți, atât la concursuri școlare, cât și la olimpiade de profil, care au obținut premii, mențiuni și medalii la nivel județean, național și internațional A participat la numeroase proiecte scolare internationale desfasurate in țări precum: Danemarca, Franța, Portugalia, Estonia, sau Japonia.

#StareaEducației (INTERVIU) Patru școli din Iași vor beneficia de atelierele ”FIND YOUR VOICE” susținute de Asociația PISC – Profesorii Inovează Școala. Anamaria Ghiban: ”Faptul că există o zonă de conformism în sistemul nostru educațional, ne provoacă să încercă să ieșim din el și în cele din urmă asta duce la progres.”

Publicat de andreeadaraban, 22 septembrie 2025, 09:06 / actualizat: 23 septembrie 2025, 8:34

Ajuns la a patra ediție, proiectul revine anul acesta într-un format pilot, dedicat școlilor din județul Iași. Este vorba despre o serie de ateliere gratuite pentru elevii de gimnaziu, care îmbină educația non-formală cu dezvoltarea creativității, a gândirii critice și a exprimării autentice. Despre impactul acestor ateliere și despre ce înseamnă cu adevărat să-ți găsești vocea în școală, a aflat colega noastr, Andreea Daraban, în dialogul purtat cu inițiatoarele proiectului ”Find Your Voice”, Cristina Mocanu și Anamaria Ghiban, cofondatoare ale asociației PISC, profesorii Inovează Școala.

Andreea Daraban: Cum a luat naștere programul ”Find Your Voice” și care a fost motivația din spatele acestuia?

Anamaria Ghiban:  Programul ”Find Your Voice”, l-am gândit, inițial,  ca o serie de cinci ateliere pe vremea aceea, pentru că au trecut doi ani de când l-am inițiat și el a venit cumva ca o nevoie firească a noastră, de formatori, traineri și profesori care lucrau deja cu profesorii și aduceau metode inovative în traininguri pentru profesori și spuneam, că a venit ca o urmare firească,  în sensul că am simțit nevoia să facem și pentru elevi astfel de ateliere și așa s-a născut programul în sine.  Inițial erau cinci ateliere, a funcționat așa, trei ediții. Între timp, noi am devenit asociație, cu acte în regulă, cum ne place să spunem, și atunci ne-am gândit că ar fi potrivit să mergem noi către comunitate, pentru că în faza inițială părinții își înscriau copiii, veneau la ateliere și așa mai departe.

Andreea Daraban: De ce ați ales să vă adresați, în mod special, elevilor de gimnaziu?

Cristina Mocanu: Cred că ideea programului, despre care vă vorbea și Anamaria anterior,  a venit din dorința de inovație și ne-am dat seama că în zona de gimnaziu copiilor li se oferă foarte multe lucruri la școală, cu toate acestea sunt și la vârsta la care își doresc și mai mult și își doresc să facă lucruri creative, care să-i pună în valoare, să le consume energia creativ, așa încât programul acesta a venit tocmai din dorința aceasta cumva firească a adolescenților și noi ne-am îndreptat către ei. Nu neg faptul că poate ar fi un program demn de dezvoltat și către zona de liceu, dar deocamdată ne-am dat seama că acolo e nevoie de activități care să-i stimuleze pe copii în zona aceasta a creativității, a vorbitului în public, a utilizării responsabile a internetului și așa mai departe.

Andreea Daraban: Spuneați că ați ales să vă îndreptați către comunitate, așadar v-ați îndreptat către școlile din județul Iași. Până pe 15 septembrie școlile au avut posibilitatea să se înscrie în acest program. Pe 22 septembrie aflăm și ce școli au fost selectate pentru a intra în acest program. Cum se face selecția?

Anamaria Ghiban: Selecția în sine se face pe baza unor criterii simple, să spunem. E prima dată când mergem în felul acesta către comunitatea educațională în școli. Până acum noi am avut traininguri mai mici, n-am avut programe de amploare asta. Ne-am gândit să fie o ediție pilot, să spunem, pe care să o ducem în școlile de gimnaziu. Am optat pentru patru școli și vom avea în vedere cumva și o distribuție geografică, să spunem, a școlilor. Am analizat dacă să mergem către rural, către urban, n-am vrea să facem diferențierea aceasta. În schimb, în formular, școlile au trebuit să completeze o motivație pentru care își doresc acest program în școala lor și vom ține cont mai ales de motivație, dar și de numărul de copii din școala respectivă, de numărul de cadre didactice, pentru că o parte din program este și un training dedicat cadrelor didactice din școlile selectate, care să ducă mai departe, să spunem, ceea ce încercăm noi să-i învățăm pe copii la ateliere.

Andreea Daraban: Tot ceea ce se întâmplă în cadrul acestor activități pe care le desfășurați prin programul ”Find Your Voice” sunt gratuite.

Cristina Mocanu: Sunt gratuite, dar după cum bine știm, și-i învățăm și pe elevi, nimic în viață nu este gratuit. De data aceasta ne bucurăm tare mult de faptul că am stabilit un parteneriat cu Amazon Development Center în România, care ne susține nu doar în acest program, ci și în altele pe care urmează să le desfășurăm și care ne susține să mergem tocmai spre comunitate și să facem lucruri împreună pentru comunitatea, deocamdată, din județul Iași, dar plănuim să extindem parteneriatul acesta și în alte direcții.

Andreea Daraban: Ce  tipuri de activități vor experimenta elevii în cadrul atelierelor?

Anamaria Ghiban: Vom ține câte trei ateliere pentru câte două grupe în fiecare școală, deci vor fi un maximum de 30 de copii, împărțiți în două grupe, care vor participa pe rând la cele trei ateliere. Vom  relua mult din ceea ce am făcut, pentru că feedback-ul la primele ediții a fost foarte bun și din partea părinților și a copiilor. Deci vom și relua unele lucruri, dar venim și cu noutăți, pentru că între timp a apărut inteligența artificială, au apărut, știu eu, și aplicații noi, apropo de zona de digitașă și de educație digitală și gândire critică pe care încercăm să o introducem în ateliere. Copiii vor avea parte de public speaking, de scriere creativă, dar nu divulgăm nici prea mult, mai povestim și după ce punem în practică.

Andreea Daraban: Și aceste ateliere pe ce perioadă se vor derula?

 Cristina Mocanu: Ne dorim ca, desigur, să fie un parteneriat real între noi și școli și să stabilim cumva de comun acord care este cel mai bun calendar pentru elevi și pentru școala respectivă, pentru că așa cum știe toată lumea, într-o școală nu se întâmplă doar școală și ore, se întâmplă multe alte lucruri, așa încât există un anume nivel de flexibilitate pe care îl avem în stabilirea programului, dar avem și un calendar pe care vrem să-l urmărim.

Anamaria Ghiban: În principiu, vom începe atelierele cel mai probabil spre finalul lunii octombrie. Deocamdată, după ce afișăm selecția, vom lua legătura cu școlile, să stabilim, cum a zis și Cristina, în funcție și de programul lor. Fiind vorba de trei ateliere și după aceea de un training pentru profesori, noi ne-am propus ca ele să fie făcute până la finalul anului. Acum vedem și dacă ne iese.

Andreea Daraban: Pe finalul dialogului nostru, de ce este important ca elevii să-și găsească vocea într-un sistem educațional axat adesea, după cum bine știm, pe conformism. Iată, venim cu aceste ateliere care îi scot din rutină pe copii, inclusiv pe profesori.

Cristina Mocanu: Cred că este foarte important să facem astfel de ateliere și să le oferim copiilor oportunități, tocmai ca să își dea seama că au această voce. Pentru că de multe ori nu își dau seama că pot face lucruri chiar și la vârsta gimnaziului. Acesta ar fi un prim aspect și un altul, ușor mai idealist, să spunem, e dorința noastră în Asociația PISC – Profesorii Inovează Școala, de a aduce întotdeauna ceva nou, ceva diferit și care să genereze schimbare pozitivă.

Anamaria Ghiban: Și aș completa cu faptul că învățarea, până la urmă, se produce atunci când ieși din zona de confort. Ori, tocmai acesta este un bun argument pentru ceea ce noi încercăm să facem la PISC. Tocmai faptul că există așa o zonă de conformism în sistemul nostru educațional, ne provoacă să încercă să ieșim din el și, în cele din urmă…asta duce la progres.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației: (INTERVIU) Criza profesorilor de fizică în România: cauze, realități și posibile soluții. Profesoara Irina Zamfirescu: „Un stimulent financiar, o locuință, o primă de instalare – ar putea face cariera didactică mai atractivă pentru absolvenți.” / Prodecanul Facultății de Fizică din Iași, Cătălin Agheorghesei:” Am încheiat admiterea de toamnã. Din păcate, n-am reuşit să ocupăm toate locurile de la buget.”

Publicat de andreeadaraban, 20 septembrie 2025, 07:54 / actualizat: 22 septembrie 2025, 13:33

Secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, declara recent că la concursul național de ocupare a posturilor didactice din acest an au fost scoase la concurs aproape 700 de posturi pentru fizică, însă doar 200 de candidați s-au înscris.

Această situație descrisă de oficial drept total „nesatisfăcătoare” se repetă și la alte materii cheie, precum chimia, matematica sau informatica. Fenomenul nu este doar o statistică seacă. În practică, din ce în ce mai multe școli rămân fără profesori calificați, iar orele sunt preluate adesea de cadre didactice din alte specializări sau de suplinitori fără pregătire de specialitate.

Pentru a înțelege mai bine cauzele și implicațiile acestei crize, dar și pentru a discuta posibilele soluții, i-am invitat, astăzi, la Starea Educației pe doamna Irina Zamfirescu, profesor de fizică la Colegiul ”Emil Racoviță” din Iași, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean, precum și pe domnul lector doctor Cătălin Agheorghesei, prodecan al Facultății de Fizică din cadrul  Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Andreea Daraban: Cum stăm în județul Iași la capitolul profesori de fizică? Există un deficit?

Irina Zamfirescu: În județul Iași, situația nu este atât de alarmantă, așa cum ați menționat dumneavoastră. Noi suntem privilegiați pentru faptul că Iașiul este un centru universitar, iar accesul la educație și la calificări multiple este mult mai facil,  așa încât în județul Iași nu avem norme descoperite și toate cadrele didactice ce predau această disciplină sunt calificate. La nivelul municipiului Iași chiar nu există nicio problemă, avem doar un singur profesor pensionar pe care l-am invitat să ne ajute cu susținerea orelor în cadrul Liceului Teoretic ”Miron Costin”. În rest, nu au fost situații alarmante care să necesite apelul către profesorii pensionari, care de altfel sunt foarte apropiați de noi prin activitățile pe care noi le desfășurăm.

Andreea Daraban: Spuneați totuși că în mediul rural există ceva probleme.

 Irina Zamfirescu: În mediul rural, problemele sunt cauzate de faptul că școlile au un număr mai mic de elevi, există câte o singură clasă de nivel,  unde se fac doar două ore de fizică și atunci este o dificultate în a completa norma didactică până la 20 de ore. Profesorii sunt nevoiți să predea această disciplină în mai multe școli, ceea ce presupune un nivel ridicat de oboseală, dificultatea în a avea în permanență o stare de bine, ca să zic așa.

Andreea Daraban:  Avem situații în județul Iași în care fizica este predată de cadre didactice de la alte discipline?

Irina Zamfirescu: Nu aș putea spune de cadre didactice de la alte discipline, ci de cadre didactice care au dublă specializare, obținută ori prin absolvirea facultății care asigură dublă specializare ori prin programe de reconversie profesională pe care le-au urmat. Eu, de exemplu,  sunt absolventă  a Facultății de Fizică din Iași, dar am urmat și program de reconversie profesională, prin care mi-am asigurat calificare pentru disciplina matematică, la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Andreea Daraban: Așadar se pot face și astfel de cursuri pentru a avea mai multe opțiuni.

Irina Zamfirescu: Și chiar este indicat ca la acest moment să avem mai multe calificări.

”Numărul celor care vin către Facultatea de Fizică a scăzut în ultimul an drastic. Din păcate n-am reuşit să ocupăm toate locurile susţinute de minister, de la buget la admiterea de toamnă. ”

Andreea Daraban: Domnule profesor, Cătălin Agheorghesei, vin tinerii absolvenți de liceu către Facultatea de Fizică?

Cătălin Agheorghesei: Vin, însă nu câți ne-am dori. Practic, numărul celor care vin către Facultatea de Fizică a scăzut în ultimul an drastic, dar nu numai la Fizică, pentru toate specializările. Ne-am dori mai mulți.

Andreea Daraban: S-au ocupat toate locurile la sesiunea de admitere din vară sau au mai rămas și pe toamnă?

Cătălin Agheorghesei: Au rămas şi pe toamnă şi tocmai am încheiat admiterea de toamnã. Din păcate n-am reuşit să ocupăm toate locurile susţinute de minister, de la buget.

Andreea Daraban: De ce credeţi că nu vin tinerii spre Facultatea de Fizică?

Cătălin Agheorghesei: E un ”uau” care apare uneori când te întreabă cineva, vă spun din proprie experiență, ce ești sau ce ai absolvit sau ce meserie ai, iar când îi spui ”Fizică” zic ”uau” și se retrag. Eu cred că mulți consideră fizica a fi un obiect greu.

Irina Zamfirescu: Fizica este percepută drept o materie grea, abstractă, pentru olimpici, care necesită un efort pentru aprofundare și mai ales pentru a face performanță.

Andreea Daraban: Da, și se spune că Facultatea de Fizică este foarte grea.

Cătălin Agheorghesei: Este grea.  Apropo de olimpici. La noi vin  olimpicii. Adică avem un procent de 20% din cei care vin la admitere, care sunt foarte buni și probabil îndrăgesc foarte mult materia asta. În rest, evident, sunt cei care încearcă și ei o carieră și nu sunt neapărat îndrăgostiți de fizică, dar au auzit și poate părea interesant.

Andreea Daraban: Iar cei care sunt absolvenți ai Facultății de Fizică, nu prea aleg cariera didactică ulterior, nu? Spre ce se îndreaptă absolvenției dumneavoastră?

Cătălin Agheorghesei: Sunt mai multe motive. Primul motiv ar fi că nu prea urmează cursurile de psihopedagogie, ori aceste cursuri sunt obligatorii pentru o carieră didactică. Apoi, n-avem ce face, atingem și partea financiară, pentru că un fizician se orientează foarte bine în industrie la ora actuală. Citeam undeva că un fizician este luat ca rezolvitor de probleme pentru ingineri. Adică el pune bazele ecuațiilor, inginerii le aplică practic.

         ”Absolvenții de Fizică preferă alte domenii, puțini dintre ei optează pentru o carieră didactică. Salarizarea ar fi unul dintre motive.”

 Andreea Daraban: Absolvenții de Fizică preferă alte domenii mult mai bine plătite…

Cătălin Agheorghesei: În primă fază, să știți, că nu sunt mult mai bine plătite. Eu aș face o astfel de comparație între salarii. Dar au foarte repede posibilitatea de a ajunge undeva în vârf ca experți.

Andreea Daraban: Da, salarizarea la început este una de debutant, dar posibilitateа de a crește este foarte rapidă, pe când în învățământ lucrurile nu stau chiar așa.

Cătălin Agheorghesei: Clar, industria și mai ales dacă îți dorești să dezvolți anumite lucruri, aici e vorba despre inovare, dezvoltare, cercetare chiar, acum duce și ea lipsă de astfel de experți.

Andreea Daraban: Absolvenții  dumneavoastră,  cei mai mulți dintre ei,  spre ce industrie se duc?

Cătălin Agheorghesei: Depinde de specializarea pe care o absolvă. Cei de la Fizică tehnologică, clar se duc către industrie, de exemplu, automotive, ceea ce e foarte la modă astăzi legat de proiectarea sistemelor automate pe mașini. Cei de la Fizică medicală merg către medicină, către ceea ce înseamnă utilizarea fizicii în medicină. Apar tot mai multe clinici cu astfel de aparatură de ultimă oră. Mai apar însă și cei care, să spunem așa, merg și în vânzări.

Irina Zamfirescu: Din perspectiva elevilor, cînd vine vorba despre orientarea spre fizică există o reținere, deoarece se consideră că nu prea ai ce face cu fizica în România decât să devii profesor, ceea ce presupune un salariu mic în comparație cu salariile din alte domenii, sau cercetător, unde sunt puține locuri, salarii mici și finanțare instabilă și acesta este un motiv pentru care nu aleg să devină cadre didactice.

Andreea Daraban: Credeți că universitățile ar trebui să prioritizeze formarea de profesori pentru aceste discipline deficitare? Cum ar putea arăta o astfel de strategie?

Cătălin Agheorghesei: Chiar și de la nivel guvernamental există deja o strategie. Noi avem câteva locuri la admitere, date, noi așa le numim, pentru cadre didactice. Dar un astfel de student nu este neapărat condus către o carieră didactică, el intră și va avea posibilitatea să fie finanțat, toți cei trei ani de licență, de la buget. Dacă ar fi o posibilitate, după ce absolvă, să fie încadrat, să spunem așa, direct… ca profesor, ar fi mai bine.

Irina Zamfirescu: Probabil un stimulent financiar acordat viitoarelor cadre didactice ar fi posibil să reprezinte o atractivitate. Dacă li s-ar asigura, de exemplu, locuință și o primă pentru instalare la începutul carierei didactice, este posibil să reprezinde un punct de atractivate și cred că ar trebuit făcut lucrul acesta. Noi, la nivelul județului, stăm bine la momentul de față, însă perspectiva, după cum spunea și domnul profesor, că nu s-au ocupat locurile, este destul de îngrijorătoare.

 ”Am constatat că rezultatele la Bacalaureat, la disciplina Fizică, s-au îmbunătățit. Dar numărul de elevi care aleg această disciplină este mai mic.”

 Andreea Daraban: Actualii profesorii înaintează în vârstă, se apropie de pensie…

Irina Zamfirescu: Noi trebuie să ne asigurăm viitorul și mi-aș dori ca și nepoții mei să aibă parte de profesori dedicati de fizică. Noi ne străduim aici în Iași prin activități variate. Avem o colaborare foarte bună cu instituțiile de învățământ superior, cu Facultatea de Fizică, desfășurăm foarte multe activităti împreună. Chiar domnul profesor a venit nu demult la o activitate la Colegiul Național ”Emil Racoviță” din Iași, unde era vorba despre particulele elementare. Ne străduim și realizăm activități atractive, ducem elevii să experimenteze în laboratoarele Facultății de Fizică, implicăm studenții să ne sprijine în competițiile pe care le organizăm. Aici există o foarte bună colaborare și activității pentru a încuraja, dar se pare că nu sunt suficiente acestea, dacă nu există și un stimulent mai puternic despre care vorbeam anterior.

Andreea Daraban: Există riscul ca rezultatele la bacalaureat sau la evaluările internaționale să se deterioreze în următorii ani din cauza acestei lipse de profesori?

Irina Zamfirescu: Din analizele pe care le-am realizat, am constatat că rezultatele la Bacalaureat, la disciplina Fizică, s-au îmbunătățit. Dar numărul de elevi care aleg această disciplină este mai mic. Deci, este clar că aleg această disciplină cei cu adevărat pasionaţi şi care sunt dispuşi să depună un efort pentru asimilarea şi aprofundarea acestei materii percepută ca una dificilă. Am avut procentaj de peste 90% de promovabilitate a examenului de bacalaureat la Fizică.

Andreea Daraban: Ce ar trebui să facă Ministerul Educației, domnule profesor, pentru a opri acest exod? E realistă ideea acesta a unor beneficii speciale pentru profesorii de științe exacte?

Cătălin Agheorghesei: Absolut. Dar nu numai pentru profesorii de științe exacte. Ministerul acum știe, înțeleg că știe în ce situație ne aflăm și perspectiva pe care o avem în continuare. Ce ar trebui să facă e să rețină în primul rând profesorii la catedră și asta poate, prima dată, prin reducerea volumului de muncă cu hârtii. Pentru un profesor care știe să lucreze la clasă, lui i-ar trebui mai mult timp să experimenteze, să facă să-și imagineze un experiment nou.

 Andreea Daraban:  Înțeleg că programele pentru gimnaziu, de exemplu, la Fizică, au fost schimbate și au devenit mult mai atractive lecțiile și se pune accent pe experimente.

Irina Zamfirescu: Este adevărat.  Avem și aparatura necesară, cel puțin la Colegiul la care predau eu, și copiii sunt foarte interesați, la nivelul acesta de vârstă în special, și sunt foarte curioși atunci când observă experimental lucrurile. Însă, pe parcursul dezvoltării ulterioare, lucrurile se schimbă și atractivitatea aceasta își poate schimba canalizarea.

Andreea Daraban: Domnule profesor, spuneați la începutul dialogului nostru, înainte de a intra în emisie, că și Marea Britanie se confruntă cu o problemă de acest fel, de o amploare chiar mai mare. Adică deficitul acesta de profesori de fizică nu îl întâlnim doar în România.

Cătălin Agheorghesei: Exact. Înainte de a veni la dumneavoastră, m-am uitat și eu pe alte statistici. Și, evident, cum toată lumea se uită spre vest, m-am uitat și eu. Ca să dau un exemplu pozitiv, în Franța, de exemplu, nu există un astfel de deficit de profesori, de științe, în general, pentru că ei nu au neapărat o statistică pe fizică. Germania a avut un astfel de deficit, nu m-am documentat exact cum au rezolvat problema. Bănuiesc că ceva legat de profesorii pe care i-au adus, probabil, din alte ţări. Însă Marea Britanie m-a surprins.  Exact la începutul acestei luni, Institutul de Fizică, cel mai important institut de fizică, organizație care leagă fizicienii acolo, și nu în Marea Britanie, ci strict în Anglia, a publicat un astfel de studiu. Și dacă îmi dați voie, voi spune așa, există o lipsă de aproximativ 3500 la 10000 de profesori de fizică, aproximativ 25% dintre școlile de stat nu au profesori de fizică din domeniu, asta însemnând calificat. Și aproximativ 58% din cursurile de fizică  sunt predate de profesori din afara domeniului, adică  de necalificați. Ei propun niște soluții.

Andreea Daraban: Ar putea fi aplicate și la noi, parte din soluțiile propuse de ei?

Cătălin Agheorghesei: Ar putea fi aplicate, dar să știți că primul lucru pe care îl menționează este o investiție de aproximativ 12 milioane de lire sterline pe an, timp de 10 ani, pentru a rezolva aceasta problemă, pentru ca un elev să aibă un profesor de fizică calificat la oră.

Andreea Daraban: Așadar, iarăși ne întoarcem la finanțare. Ce alte soluții mai propun ei?

Cătălin Agheorghesei: Ei propun soluția celor trei R: retenția profesorilor, recrutarea și apoi recalificarea profesională de care s-a discutat și aici. Astea sunt, probabil, și la noi aplicabile 100%.

          ”Anul acesta, am observat un fenomen. La Iași, la examenul de titularizare la Fizică s-au prezentat mai mulți candidați, iar numărul celor care au obținut medie peste șapte a fost dublu față de cel de anul trecut.”

Andreea Daraban: Ați discutat la nivel de minister, la nivel de colegi, de inspectorate se discută astfel de strategii? Au venit dinspre minister către dumneavoastră  idei de îmbunătățire a acestor aspecte?

Irina Zamfirescu: Deocamdată sunt semnalate și domnul ministru secretar de stat a semnalat și ne-a dat speranța că se vor susține diferite programe care să asigure rezolvarea acestei probleme cu care ne confruntăm.

Andreea Daraban: Nimic concret, deocamdată.

Irina Zamfirescu: Deocamdată, dar noi nu ne pierdem speranța. Aș vrea totuși să mai prezint și un lucru pozitiv. Mie îmi place să analizez lucrurile și să extrag partea pozitivă. Anul acesta, la titularizare la Fizică s-au prezentat mai mulți candidați, iar numărul celor care au obținut medie peste șapte a fost dublu față de cel de anul trecut. Am constatat că se mai întâmplă și următorul fenomen. Participă candidați din alte domenii. Ei sunt absolvenți de Fizică. Au accesat alte domeniu și apoi revin, poate, la dragostea cea dintâi. Și acest lucru ne bucură.

Andreea Daraban: La nivelul județului Iași spuneați că nu există necalificați care să predea această disciplină? Toți profesorii sunt calificați, fie că sunt titulari, fie că sunt suplinitori.

Irina Zamfirescu: Sigur. Stăm  bine aici la Iași, dar nu e suficient.

Andreea Daraban: Credeți că ar trebui să se implice guvernul, ministerul mai mult în a rezolva această problemă? Simțiți nevoia să se implice mai mult?

Irina Zamfirescu: Nu aș putea spune acest lucru în momentul de față. Pot spune însă ce ar trebui să facem noi, în continuare, pentru a spori atractivitatea față de această disciplină, percepută ca fiind una abstractă și dificilă. Să modernizăm în continuare predarea, să facem mai multă fizică aplicată, mai multe experimente, o legătură cu viața reală mai puternică. Să organizăm în continuare tabere, concursuri, cluburi STEM prin care să arătăm cât de interesantă este fizica, această știință fundamentală a naturii. Să colaborăm în continuare cu firme și institute de cercetare, să vadă concret ce face un fizician în practică. Aș vrea să subliniez că eu pot să spun ce ar trebui noi să facem, dar ce ar trebui să facă guvernul, cred că nu pot eu să spun.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (REPORTAJ) Centrul pentru Performanță ”Simionescu”, șansa spre excelență pentru elevii de clasa a IV-a din județul Iași

Publicat de andreeadaraban, 19 septembrie 2025, 10:47 / actualizat: 22 septembrie 2025, 8:40

Derulat sub coordonarea  Școlii gimnaziale ”Ion Simionescu” din Iași,  programul oferă pregătire gratuită  și diferențiată, în afara orelor de curs, pentru elevii de clasa a IV-a pasionați de limba română, matematică sau limba engleză.

Cursurile se desfășoară în perioada octombrie-martie, cu sesiuni săptămânale susținute de cadre didactice atent selectate.

Înscrierile pentru anul  școlar 2025-2026 au loc online, până pe 25 septembrie, iar selecția elevilor se face printr-un test scris, programat pentru data de 27 septembrie.

Sabina Manea, directorul  Școlii gimnaziale ”Ion Simionescu” din Iași: ”Am observat că sunt foarte mulți copii în clasa a IV-a care doresc să lucreze la un alt nivel, la un nivel mai înalt, care doresesc să aprofundeze cunoștințe și întrucât noi avem resursa umană de foarte bună calitate, ne-am organizat, profesori pentru învățământ primar și profesori de gimnaziu, în grupuri de lucru și am lansat  și în acest an înscrierile pentru Centrul pentru Performanță ”Simionescu” dedicat copiilor de clasa a IV-a.

Reporter: Fiecare copil se înscrie pentru o anumită disciplină.

Sabina Manea: Am lăsat această posibilitate de a se înscrie pentru o singură disciplinę, întrucât ne dorim ca un număr cât mai mare de copii să profite de oportunitatea pe care o oferim. O particularitate a Centrului nostru pentru performanță este aceea că toți profesorii care lucrează în cadrul centrului sunt titulari ai  Școlii ”Simionescu” și nu provin din alte unități de învățământ. La nivelul subiectelor și a metodei de lucru, acest lucru înseamnă foarte mult, întrucât se lucrează în grupuri. Învățătorii  și profesorii pentru gimnaziu lucrează împreună, astfel încât subiectele sunt foarte  bine calibrate. Ne concentrăm pe lecții consistente, pline de sens, nu ne vom axa pe alte tipuri de activități. Ceea ce îi interesează pe părinți, dar și pe copii este să aprofundeze materia de clasa a IV-a la un nivel înalt. Am observat că acest lucru funcționează, ecourile de anul trecut au fost foarte bune, astfel încât ne continuăm  cu multă încredere activitatea.

Reporter: Cum se vor desfășura cursurile? Vor fi lecții predate? Vor fi și testări?

Sabina Manea: Vor fi lecții, vor fi testări, în fiecare sâmbătă de la ora 9  și până la 10 jumate. În total, sunt 19 ședințe de pregătire, sâmbată de sâmbătă, cu excepția vacanțelor, începând cu ziua de 4 octombrie  și pânä la finalul lunii martie. Este o  șansă pe care o oferim copiilor, dar și o oportunitate de formare  și de lucru în echipă pentru  profesorii  școlii noastre.

Camelia Acatrinei, învățătoare la Școala ”Ion Simionescu” din Iași, a declarat că orele se vor  ține sâmbăta, pentru ca elevii să fie odihniți, iar randamentul să fie maxim: Aceste ore se desfășoară sâmbăta, tocmai pentru că nu vrem să dăm programul peste cap.  Copiii trebuie să fie odihniți pentru a se concentra  și a putea răspunde provocărilor la care ei s-au înscris  și își doresc să participe. Anul acesta voi fi în echipa de la Limba Română, pentru că discutam cu ei și le-am spus că nouă, învățătoarelor, ne place și matematica, dar ne place  și limba româna, ne plac scrierile creative, compunerile, ne place să ne dezvoltăm imaginația  și tot ce ține de acest domeniu.

Elevii care s-au înscris, deja, pentru a da testare în vederea participării la programul  Centrului pentru Performanță ”Simionescu” spun că își doresc să aibă cunoștințe aprofundate care să-i ajute pe viitor.

Elev 1:Vreau să performez și să învăț  mai multe.

Reporter: Vrei să rămâi la această  școală sau vrei să mergi la liceu?

Elev  2: Vreau să rămân la această școală.  Vreau să învăț  chestii noi și să îmi dezvolt vocabularul.

Elev 3: Vreau să mă pregătesc pentru Colegiul ”Emil Racoviță.”

Elev 4: Teoretic mi-aș  dori să rămân la  această școală deoarce este foarte aproape de casa mea și pot învăța mai multe de la  școala unde am început.

Varianta audio a reportajului:

(Andreea Daraban/ FOTO Radio Iasi)

Ministrul Educației anunță schimbări la evaluările naționale pentru clasele II, IV și VI

Publicat de Gabriela Rotaru, 16 septembrie 2025, 12:43

Noile testări vor include itemi similari celor din  testările internaționale PISA, după cum a declarat Daniel David în emisiunea Starea Educației, de la Radio Iași.

Daniel David: Vor începe să aibă și itemi care se referă, nu doar la testarea competențelor, ci și la testarea utilizării competențelor din viața cotidiană, astfel încât, deja din clasa a II-a, a IV-a și a VI-a, copiii să învețe că școala îi ajută să descopere lucruri utile în viața lor.  Deja, metodologia este pusă în dezbatere publică, următoarele testări vor fi în această logică, dar schimbările nu sunt majore, rămâne ce a fost înainte, doar că vom avea și câțiva itemi în logica PISA, adică, utilizarea competențelor în viața de zi cu zi, nu doar testarea prezenței acestor competențe, așa cum au fost ele formate prin programe.

Va fi emis un ordin de ministru care va reglementa schimbările privind evaluările naționale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a cel mai târziu săptămâna viitoare, a mai declarat Daniel David. (Radio Iași/ Andreea Daraban/ FOTO gov.ro)

#StareaEducației (INTERVIU) Cristina Timofte, directorul Centrului Județean de Excelență Iași: „Performanța nu e o întâmplare, ci un efort colectiv constant.”

Publicat de andreeadaraban, 15 septembrie 2025, 08:57 / actualizat: 15 septembrie 2025, 12:08

          Centrul Județean de Excelență Iași, cunoscut simplu, drept CEX Iași, contribuie la formarea de elevi care pot atinge performanțe înalte și se distinge printr-o misiune clară, o ofertă educațională diversificată, flexibilă și adaptată, care să stimuleze și să valorizeze la nivel optim potențialul celor care se pregătesc pentru excelență.

          Fondat în 2001 ca Centru Regional pentru Tineri Capabili de Performanță, CEX Iași funcționează din anul școlar 2020-2021 ca instituție cu personalitate juridică, sub coordonarea Inspectoratului Școlar Județean Iași. Anual, activitatea CEX se derulează pe parcursul la aproximativ jumătate de an, fiind incluse sesiuni de curs, evaluări, ceremonii de finalizare și acordarea diplomelor de absolvire, toate menite să celebreze parcursul elevilor, implicarea părinților și dedicarea profesorilor.

         Cristina Timofte, directorul Centrului Județean de Excelență Iași, a vorbit în emisiunea Starea Educației despre noutățile din acest an, dar și despre dificultățile întâmpinate, odată cu măsurile impuse prin Legea 141.

Andreea Daraban: Care sunt principalele obiective ale CEX Iași în acest nou an școlar?

Cristina Timofte: Performanța în învățare, dar performanța pentru tinerii capabili de performanță, definit ca fiind acei tineri deosebiți, pe care îi remarcăm dintr-o masă de copii ca fiind foarte curioși, extrem de atenți, extrem de implicați, cu un ritm rapid de învățare, cu o maturitate emoțională mai mare decât a colegilor lor de vârstă și cu o dorință de a studia profund anumite tematici care îi pasionează.

Andreea Daraban: Care sunt disciplinele în care Centrul își propune și anul acesta să facă performanță?

Cristina Timofte: Să luăm așa alfabetic: biologie, chimie, fizică, astronomie, fizica împreună cu astronomia, dar sunt grupe separate și profesori coordonatori distincți, geografie, istorie, limba și literatura română cu două filiale, filiala din Iași și filiala din Pașcani, limba engleză, limba franceză, limba germană, matematica cu cele două filiale, cea din Iași și cea din Pașcani. Eu v-am povestit despre structura Centrului de Excelență până în acest moment. Din acest moment avem câteva noutăți. La Pașcani, s-a introdus o nouă grupă, este o grupă de informatică pentru clasele IX-X. La capitolul de noutate, doamna profesor Emanuela Cerchez, recunoscută pentru rezultatele obținute, a reușit să aducă un parteneriat extrem de benefic pentru Centrul de Excelență cu programul ”Hai la Olimpiadă”. Grupele de clasele a IX-a și a X-a vor face ore și sub coordonarea Facultății de Informatică, iar  la Centrul de Excelență urmând să facem doar anumite activități, în afara programului de la ”Hai la Olimpiadă”. Prin urmare, înscrierile se vor face exact așa cum va anunța doamna profesor pe site. Iar o altă noutate, va fi existența, anul acesta, a trei grupe de limbă chineză. Este un parteneriat realizat cu Institutul Confucius. Acest institut are activitate la Iași de cel puțin un an de zile cu Universitatea ”Grigore T. Popa” și acum s-au orientat către un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Iași. Coordonarea este realizată de domnul Gary Chen din China și vor fi trei voluntari din China care vor organiza aceste cursuri cu copii. Vor fi cursuri de limbă, tradiții, istorie și poate reușim, eu știu, o vizită de studiu și de lucru în China.

Andreea Daraban: Așadar, copiii care vor să participe la un astfel de curs, cum o pot face?

Cristina Timofte: Anunțăm deschiderea înscrierilor. Este un formular pe site-ul Centrului de Excelență și cel puțin pentru început toți vor fi admiși. Avem o limită, un număr maxim de elevi pe care îi pot coordona dumnealor și încercăm să ne încadrăm în limita respectivă. Centrele de susținere a lecțiilor le vom privi echiunitar pe zone din Iași, în așa fel încât să nu le fie dificil copiilor, să fie cumva în apropierea școlii, în apropierea domiciliului.

Andreea Daraban: Așadar au început în urmă cu câteva zile înscrierile pentru cursurile de limba chineză, de asemenea au început înscrierile și pentru celelalte discipline.

Cristina Timofte: Și pentru celelalte discipline și pentru celelalte filiale și încercăm să ne încadrăm. Anul acesta a fost un pic mai provocator pentru că am finalizat și am făcut pregătirile de început de nou an într-un anumit fel, însă din motive obiective, de schimbări structurale a fost nevoie să oprim puțin toată activitatea și să regândim, repoziționăm, reorganizăm.

”Tot ce se întâmplă în unitățile școlare din Iași are efect imediat asupra Centrului de Excelență. Și atunci, după creșterea normei didactice de predare,  am încercat să ne reorganizăm.”

Andreea Daraban: Toate aceste schimbări au legătură cu Legea 141?

Cristina Timofte: Da, pentru că profesorii care sunt la Centrul de Excelență sunt profesori care au normele de bază în unitățile școlare. Și tot ce se întâmplă în unitățile școlare din Iași are efect imediat asupra Centrului de Excelență. Și atunci, în aceste două săptămâni, am încercat să reorganizăm. Părinții au fost obișnuiți de altfel ca să li se răspundă întrebărilor cam în termen de 24 de ore. De data aceasta nu am mai răspuns atât de repede pentru că nu aveam răspunsuri, pentru că încă nu conectasem, nu reglasem toate elementele componente. Începând cu data de 8 septembrie, am intrat, să zicem, într-o normalitate. Bineînțeles, că vor mai fi niște sincope, dar ne bazăm pe înțelegerea părinților și pe înțelegerea elevilor și sigur le vom depăși.

Andreea Daraban: Profesorii care vor veni la CEX vor avea la școală acea normă de predare de 20 de ore, iar ceea ce vor face la CEX va fi în plus?

Cristina Timofte: Va fi în plus, da. Aș vrea să mulțumesc tuturor profesorilor care sunt la Centrul de Excelență din mai multe motive. Din 2001, Centrul de Excelență a funcționat neîntrerupt. Au fost mai multe centre care și-au deschis atunci porțile, însă doar Centrul de Excelență din Iași este cel care, să spunem, este cel mai în vârstă dintre toate centrele. Cei de la început, eu am fost bucuroasă să fiu printre primii profesori, au lucrat un an de zile, sâmbăta și duminica, la Colegiul ”Emil Racoviță” cu elevii din orașul, din județul Iași, neplătiți. Lucrurile s-au reglat cu fonduri de la bugetul local și cumva acest aspect a fost rezolvat. Noi consideram, pe vremea respectivă, că era o adevărată onoare și o adevărată validare din partea comunității să fii invitat ca profesor, să poți să ții anumite cursuri, pe anumite tematici la Centrul de Excelență. La fel se întâmplă și acum. În momentul în care au venit aceste vești minunate, vă mărturisesc că am rămas fără aer, pentru că am avut impresia că totul se va opri, totul va fi suspendat.

Andreea Daraban: Vă gândeați că oamenii nu vor mai putea veni să desfășoare activitate?

Cristina Timofte: Da. Iar primii cu care am discutat au fost directorii, inspectorii, adică acele persoane care sunt degrevate de normă și care în acest moment sunt privite cu foarte mare susceptibilitate și nu înțeleg de ce. De ce am discutat cu dumnealor? Pentru că pe legislația existentă, dumnealor nu mai aveau cum să fie profesori la Centrul de Excelență. În acest context sunt 35 de persoane. Cu fiecare coleg cu care am discutat,  răspunsul a fost unanim, ”vom face voluntariat”.  Ne-am sfătuit un pic și am spus că totuși nu putem să facem toate ședințele prin voluntariat, pentru că mesajul ar fi către Guvern că se poate face doar prin voluntariat. Și atunci nu cred că este o chestiune benefică pentru comunitate să înțeleagă că anumite categorii socio-profesionale pot să facă întotdeauna voluntariat, întotdeauna apostolat, fără a se îmbunătăți partea aceasta de comportamente ale societății față de grupul respectiv profesional. Personal, cred că Centrul de Excelență, elevii care participă, profesorii de la Centrul de Excelență stabilesc un standard necesar, în lipsa acelor standarde de evaluare necesare sistemului de învățământ, pentru că profesorii care predau la Centrul de Excelență sunt oameni speciali. Pentru ca să poți lucra cu niște tineri speciali, în sensul extraordinar, profesorii trebuie să vadă ceva, trebuie să simtă ceva, trebuie să ofere ceva, să vibreze într-un anumit fel. În consecință, directorii, inspectorii care sunt profesori ai Centrului de Excelență sunt voluntari într-o ședință, două, în acest an școlar, iar toate celelalte ședințe vor fi susținute de ceilalți colegi care au acoperit un pic orele pe care dumnealor, la recomandarea și la rugămintea mea le-au lăsat, în sensul, încă o dată, să nu transmită un mesaj, respectiv acela că toți profesorii pot să facă doar voluntariat.

”Inclusiv în condiții normale, nu de criză, plata cu ora la Centrul de Excelență era mai mică.„

Andreea Daraban: Practic, cum sunt plătiți profesorii care vin la CEX?

Cristina Timofte: Există două modalități de plată: norma didactică și  plata cu ora. Din păcate, până acum, profesorii de la Centrul de Excelență au fost plătiți la plata cu ora. Nu există altă modalitate legală prevăzută la nivelul sistemului. Conceptul ”plata cu ora” a făcut să explodeze Centrul de Excelență, deși nu are nicio legătură cu conceptul ”plata cu ora” din școli. Sunt două lucruri total diferite, dar pentru faptul că sunt la fel numite, din perspectiva aceasta, nouă ne-au adus niște dificultăți. Și atunci, profesorii sunt plătiți la plata cu ora. Plată cu ora care este micșorată. De ce? Pentru că se spune, contabilicește, că nu există un stres al profesorului la Centrul de Excelență. Există stresul profesorului în școli și acolo există o plată cu ora, dar la Centrul de Excelență nu există stres și nu există acel indicator mic de stres. Adică, inclusiv în condiții normale, nu de criză, plata cu ora la Centrul de Excelență era mai mică. Dar ce mi-au spus acești colegi? Noi nu am venit la Centrul de Excelență să ne îmbogățim. Noi am venit pentru că avem altceva de făcut, vrem să oferim lucrurile pe care noi le-am învățat și care este bine să fie lăsate tinerilor. Niciunul nu a zis altfel. Niciunul nu s-a retras. Știam că se vor retrage trei profesori din timpul anului școlar anterior pentru că sunt bolnavi. Există într-adevăr Google, există într-adevăr oricare sursă de informare, există și bibliotecile la o adică, nu? Însă profesorii adevărați nu transmit numai cunoștințe și va trebui să avem un pic grijă, pentru că dacă n-avem grijă de ceea ce înseamnă corpul profesoral, vom culege altceva. Așadar, să recapitulez. Profesorii, directorii, inspectorii fac voluntariat, colegii ceilalți, 223 sunt la plata cu ora. Plata cu ora pe care o știți dumneavoastră, cam 22 de lei pe o oră. O ședință este pregătită cam în patru săptămâni, pentru că ai tematica respectivă, te informezi ce este de actualitate, cum poate să fie predată într-un mod cât se poate de eficient, cum percepe copilul din fața mea, care sunt pașii pe care îi pot urma. Există o anumită strategie pentru a dezvolta această performanță a tinerilor. Ce mi se pare foarte interesant, faptul că majoritatea tinerilor încep să aprecieze lucrul acesta, și în sens pozitiv, și în sens negativ. Adică, de vreo doi ani de zile, există comportamentul următor, care este o validare extraordinară. Dacă ceea ce fac eu în fața copilului nu este ceea ce îi trebuie, ce simte el că trebuie, se ridică și pleacă. Pentru că, da, copiii spun și au dreptate, resursa lor cea mai importantă este timpul și energia și nu au de ce să vină acolo să asculte o lecție prăfuită.

Andreea Daraban: Cum se face selecția elevilor care ajung la CEX?

Cristina Timofte: În două direcții. A început deja la finalul anului școlar este acel formular ca invitație pentru elevii care au confirmat și au obținut anumite premii de-a lungul anului precedent. Ei sunt invitați să fie elevi ai Centrului de Excelență fără testare. Pentru etapa a II-a, au început înscrierile pe 8 septembrie și se vor înscrie acei tineri care nu au fost admiși în etapa I și cei care doresc, bineînțeles, să participe, iar în situația în care vor fi mai multe solicitări, și de obicei sunt, procesul de selecție efectiv se va desfășura în săptămâna 28 septembrie, până pe data de 4 octombrie. În fiecare zi va fi câte o disciplină care își va desfășura proba de selecție. Oricum, totul se va anunța pe site-ul CEX.

Andreea Daraban: Deci, se fac înscrierile în perioada asta, iar perioada de examinare va fi la sfârșitul lunii septembrie pentru a vedea dacă au fost sau nu admiși la aceste cursuri. Cum sunt selectați profesorii care predau la CEX?

Cristina Timofte: Profesorii sunt evaluați la finalul unui an, primesc și un calificativ pe baza activităților pe care le-au derulat, pe baza feedback-ului pe care l-au transmit copiii, părinții, pentru că uneori primim mesaje de disfuncționalități, suprapuneri de ore, dar le reorganizăm. Și avem două modalități, conform legii. O modalitate prin continuitate, dumnealor doar să-și exprime această dorință de a continua activitatea la Centrul de Excelență, socotim dacă acoperim toate normele, iar în situația în care este nevoie, cum este anul acesta, vom face un proces de selecție. Procesul de selecție are două componente, un portofoliu profesional pe disciplina de interes, care este evaluat pe baza unor criterii și interviul.

Andreea Daraban: Ce mesaj aveți pentru elevii care visează să ajungă la CEX, dar nu sunt încă siguri că sunt suficient de buni?

Cristina Timofte: Să vină. Să vină și să se apropie și să încerce și să își propună ca țintă personală, ”mâine voi fi mai bun decât azi”. Să nu se compare cu ceilalți, doar să învețe de la ceilalți și sunt convinsă că vor fi captivați de ceea ce înseamnă atmosferă, de ceea ce înseamnă colaborare, de profesorii care sunt la Centrul de Excelență din Iași.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Ministrul Daniel David: ”Și eu sunt nemulțumit, dar haideți să vedem cum încercăm să construim pe această nemulțumire. Putem începe să regândim și să ameliorăm unele din aceste măsuri de austeritate, cu anul școlar viitor sau chiar cu începutul de an.”

Publicat de Andreea Drilea, 11 septembrie 2025, 14:05 / actualizat: 12 septembrie 2025, 12:40

Au fost manifestații în capitală chiar în prima zi de școală, iar sindicatele spun că vor face consultări pentru a decide cum continuă protestele, putând merge chiar și până la greva generală. În paralel, părinții și elevii privesc cu speranță, dar și cu îngrijorare, către un sistem educațional care, în ciuda eforturilor, continuă să se confrunte cu probleme cronice.

În acest context, colega noastră, Andreea Daraban, a discutat cu ministrul Educației, Daniel David, despre cum se pregătește sistemul pentru provocările noului an școlar și ce garanții există pentru ca educația să rămână o prioritate reală, nu doar una declarativă.

Andreea Daraban: Iată, sindicatele amenință cu greva generală. O moțiune simplă a fost depusă în Parlament împotriva dumneavoastră, studenții amenință și ei cu ample proteste la început de an universitar. Cum credeți că se pot aplana aceste tensiuni care, pe zi ce trece, par să escaladeze?

Daniel David: Da, să facem precizarea, moțiunea a fost depusă de grupul AUR, ca să fie informația corectă. În primul rând, noi trebuie să înțelegem că țara se află în situație de criză și nu este un cuvânt spus așa ca să fie spus. Dacă evaluările EcoFin, spre exemplu, din 9 iulie erau negative, exista posibilitatea să avem fondurile europene și PNRR-ul suspendate. Dacă S&P-ul (Standard & Poor’s), agențiile de rating, S&P în iulie și Fitch în august, ne-ar fi trimis în junk, puneau la risc salariile, bursele, dar și pensiile, ajutoarele sociale în toate domeniile, nu doar în zona educației. În acest context, evident că și educația este afectată, iar eu ca ministru am rolul principal, să mă asigur că oamenii au salariile și bursele asigurate până la sfârșitul anului. Așa că toate măsurile pe care le-ați văzut sau pe care le vedeți în pachetul 1 nu sunt măsuri de reformă în educație. Eu am preluat al doilea mandat ca un ministru al reformei pentru programul QX, pe care l-am anunțat și a fost mult mediatizat și în spațiul public. Problema este că atunci când te confrunți cu această criză, mi-am dat seama că m-am transformat dintr-un ministru al reformei, într-un ministru al austerității, într-un ministru al crizei. Situație pe care am acceptat-o, n-am fugit, n-am fugit ca, hai să spunem, alții, care poate ar fi fost în locul meu. Pentru că era cel mai ușor pentru mine să plec, eu nevizând o carieră de ministru, nefiind om politic, era cel mai simplu să spun, domnule, sigur, m-a susținut ca ministru pentru normalitate și reformă, țara e cu probleme, educația are probleme, acum eu plec, că nu vreau să îmi sacrific imaginea și să supăr oamenii. Am rămas pentru că mi-am dat seama că măsurile vor fi complicate, dar ele au un obiectiv foarte important, salariile și bursele noastre în acest an și prin această măsură contribuim și la stabilitatea țării. În acest context trebuie văzute nemulțumirile oamenilor, absolut justificate, dar cu toate nemulțumirile ați văzut că prima zi de școală a început, spun eu bine, copiii au fost primiți în toate școlile în care au mers. Este drept că n-am avut festivități peste tot, dar în majoritatea unităților școlare au fost festivități. Poate că într-o situație de criză nici nu trebuie să mizezi foarte mult pe festivități și pe alte lucruri, dar au fost, iar sindicatele și-au făcut vocea ascultată și prin protestul pe care l-au organizat la București. Întrebarea este ce facem cu aceste nemulțumiri. Putem să încercăm să ne contrăm unii cu ceilalți, minister cu sindicate, părinți cu profesori, nu știu, ceea ce după mine ar fi o greșeală, fiindcă nimeni nu a dorit aceste măsuri, nimeni nu le-a căutat. Ele, până la urmă, au avut, repet, funcția de a nu da oameni afară din sistem, de a nu tăia salarii, de a ne salva salarii și burse până la sfârșitul anului. Și eu sunt nemulțumit, dar haideți să vedem cum încercăm să construim pe această nemulțumire. Avem un buget de gândit și de organizat pe anul viitor. Hai să vedem când începem și reformele care au fost anunțate în raportul QX și care au fost, în general, bine recepționate și să vedem ce putem atenua din aceste măsuri de criză anul viitor, pentru că educația a fost prima în pachetul 1, nu fiindcă cineva avea o problemă cu educația sau cineva a spus,”dom’le, hai să ne legăm în primul rând de educație”. Dacă nu eram în pachetul 1, noi nu puteam să aplicăm aceste măsuri din septembrie și aveam acele probleme pe care le-am descris înainte. Dar, fiind prima care a intrat în această logică de criză fiscal-bugetară, trebuie să fie și prima care are beneficiile pe măsură ce ne stabilizăm fiscal-bugetar. Cam aceasta este situația în sinteză, ca să spun așa. Sunt și eu îngrijorat, dar am și mulțumirea că, repet, cu toate criticile din în această perioadă, totuși am reușit să asigur salarii și burse până la sfârșitul anului și perspectiva de dezvoltare, începând de anul viitor, inclusiv de reformele de care avem atâta nevoie în acest sistem, care trebuie să recunoaștem cu toții, în acest moment, nu funcționează bine sau nu funcționează așa cum ne-am dorit să funcționeze.

„Măsurile nu taie bani din educație, ci doar nu mai acordă suplimentările de două miliarde de lei, salvând aproximativ 400 de milioane în acest an.”

Andreea Daraban: Impactul real al tăierilor din educație operate prin Legea 141 este marginal pentru bugetul României, doar 0,02% din PIB în 2025 și 0,20% în 2026, se arată analiza a Romanian Economic Monitor, proiect al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Așadar, apare această întrebare….

Daniel David: Dați-mi voie să vă spun, asta este o interpretare greșită, pe care am văzut-o în spațiul public, este rostogolită de diverse partide politice din opoziție, de diverși oameni, care nu înțeleg ce înseamnă aceste date, totuși sunt colegii mei de la UBB, eu știu bine despre ce se vorbește acolo.

Andreea Daraban: Așadar, nu sunt reale aceste date, spuneți dumneavoastră?

Daniel David: Nu, datele sunt reale, trebuie însă să le interpretăm corect. Noi trebuie să înțelegem următorul lucru. Noi avem un buget în acest an pentru educație. Acest buget nu acoperea până la sfârșitul anului salariile, bursele noastre și toate cheltuielile. Pentru că educația, în fiecare an, a trecut sau trecea prin procesul de rectificare, în care în vară, în toamnă, veneai cu suplimentările de care avea nevoie sistemul. Ce spune această analiză, alături de mai vechea analiză a Consiliului Fiscal, este că din bugetul insuficient pe care l-am primit, ca urmare a acestor măsuri, salvăm aproximativ 400 de milioane în acest an și 800 de milioane ar fi pe un an întreg. Numai că este vorba de ce salvezi din bugetul insuficient pe care l-ai avut. Educația ar fi avut nevoie la rectificare de încă 2 miliarde. Deci altfel spus, făcând aceste măsuri, noi practic nu mai cerem 2 miliarde și am salvat 400 de milioane, în total 2 miliarde 400. Este o sumă mare. Gândiți-vă, când noi am început să întoarcem țara pe dos și să luăm aceste măsuri, pornind de la un deficit de 30 de miliarde,  sigur că acum e mai mare, dar de la 30 de miliarde am pornit. Deci aproape 10% este suma pe care noi am reușit să o salvăm, ca urmare a acestor măsuri. Dincolo de toate discuțiile, repet, adesea, poate unele sunt cu bună credință, nu spun, dar nu se pricep să interpreteze datele. Altele, însă, cred că sunt cu rea credință, fiindcă de atâtea ori am spus aceste lucruri, că nu se reduce efectul la 400 de milioane, ci la 2 miliarde 400 de milioane în acest an, ceea ce este o sumă importantă. Și iarăși, fiindcă mi-ați dat această oportunitate, vreau să punctez următorul lucru. Educației nu îi se taie ceva. Nu se taie nimic, doar că nu mai primim cele 2 miliarde la rectificare. Asta este marea problemă. Și trebuia să ne descurcăm fără cele 2 miliarde. De aceea au apărut măsurile de criză fiscal-bugetară.

Andreea Daraban: Sigur că toată lumea se întreabă cum se justifică aceste reduceri într-un domeniu deja subfinanțat. Se tot spunea că vom oferi mai multă finanțare educației pentru a avea un act didactic de calitate.

Daniel David: Eu sunt foarte dezamăgit. Am văzut oameni care, cum să spun, au oarecare poziție publică, au o anumită zonă de expertiză. Oamenii ăștia refuză premisa de bază. Premisa este că noi, dacă nu primim cele două miliarde, noi nu putem avea salarii și burse. Spun încă o dată, educației nu îi se taie nimic, doar că nu i se mai dă.Eeu am încercat să discut, sigur, cu mai multe lume, să vedem ce soluții găsim. Aproape toți, să știți, refuzau premisa. Veneau și îmi propuneau tot felul de soluții, unele deștepte, unele bune, cu care și eu sunt de acord, sau eram de acord, sau pot să fiu de acord, dar nu în contextul generat de această premisă de criză fiscal-bugetară. Aproape nimeni nu mi-a sugerat alte soluții, decât cele pe care le vedeți, în contextul în care noi trebuia să luăm niște măsuri prin care să nu mai cerem și să ne descurcăm fără cele două miliarde. Asta este marea problemă cu discuțiile în spațiu public. Prea mulți vor să se cațere pe suferința, ca să spun așa, sau disconfortul sau nemulțumirile create în educație și în celelalte domenii, că le vedeți deja și în celelalte domenii, pentru imaginea personală. Adică dacă în situații de normalitate, noi n-am putut avea 15% din bugetul general consolidat sau 6% din PIB, în perioade de normalitate, noi n-am putut redimensiona clasele așa cum am fi vrut în situație de criză, e rațional să vii cu astfel de sugestii, când știi că măsura trebuie să vizeze salvarea posturilor, să nu dăm oameni afară, să nu tăiem salarii, să avem burse și să avem salarii până la sfârșitul anului?

„ Toate măsurile sunt temporare, sigur, unele pe o perioadă mai lungă, altele pe o perioadă mai scurtă. Dar putem începe să regândim și să ameliorăm unele din aceste măsuri, cu anul școlar viitor sau de ce nu, chiar cu începutul de an sau cu prima parte a anului viitor.”

Andreea Daraban: Există intenția de a reveni asupra acestor măsuri în bugetul pentru 2026? Aveți un calendar clar?

Daniel David: Intenția mea există. Să știți că după discuția de la Cotroceni cu sindicatele, înțeleg că și sindicatele își fac propria analiză pentru a vedea ce impact există, ce măsuri s-ar putea atenua anul viitor și președinția mi-a cerut și mie același lucru. Toate măsurile pe care le-ați văzut sau care au apărut în spațiul public sunt măsuri temporare, sigur, unele pe o perioadă mai lungă, altele pe o perioadă mai scurtă. Dar putem începe să regândim și să ameliorăm unele din aceste măsuri, cu anul școlar viitor sau de ce nu, chiar cu începutul de an sau cu prima parte a anului viitor, dar pentru asta trebuie să facem aceste analize. Eu am invitat și o să invit pentru această analiză și sindicatele, elevii, studenții, profesorii. Dacă vor dori să participe, să facem împreună aceste proiecții și să gândim aceste măsuri, m-aș bucura. Altfel, ministerul oricum trebuie să le facă, pentru că le aveam în intenție, indiferent că îmi cerea sau nu președinția. Acum, cu atât mai mult, trebuie să le fac pentru că ne cere și președinția. Sigur, întâi le voi discuta cu premierul și la nivel de guvern și după aceea le voi prezenta și președintelui.

Andreea Daraban: Cam când credeți că vor începe aceste discuții?

Daniel David: Eu deja am început să invit. Noi trebuie să ne apucăm de lucru, fiindcă termenul e destul de scurt. O lună, două, trebuie să avem această viziune. De asemenea, premierul, probabil, va începe discuțiile, în curând, despre bugetul pe anul 2026, așa că toate lucrurile se întâmplă, ca să spun așa.

„Noile programe pentru liceu ar urma să fie finalizate până la sfârșitul acestui an, iar manualele și formarea profesorilor vor fi pregătite pentru anul școlar 2026.”

Andreea Daraban: Ați anunțat la începutul lunii septembrie că s-au constituit echipe de lucru pentru noile programe școlare pentru liceu, iar lucrările au și început, după ce noile planuri cadru au fost aprobate. Când ar urma să fie finalizate aceste programe pentru liceu?

Daniel David: Cele mai multe, mai ales cele legate de trunchiul comun, ar trebui să fie finalizate spre sfârșitul acestui an. După aceea să putem intra în logica manualelor și formării profesorilor pentru a putea preda aceste noi conținuturi, fiindcă sper și vedeți dincolo de criză, încerc să mai rămân pe alocuri și ministrul al reformei. Cred că este una dintre cele mai importante reforme din ultimii ani, din educație, reforma curriculumului la nivel de liceu. Fiecare echipă de lucru are oameni din preuniversitar, universitar, din zona Academiei și a institutelor de cercetare, astfel încât conținuturile să se lege între ele.  De asemenea, fiecare echipă a primit două, trei modele de programe din țări la care noi ne raportăm educațional, astfel încât să învățăm și noi că uneori ”less is more”, adică uneori e mai bine să ai mai puțin conținut, dar mai relevant sau distribuit mai bine între liceu și universitate.  Și sper că această reformă, această regândire a curriculumului să aibă un efect și asupra analfabetismului functional, în sensul că, să asistăm și la o reducere a acestuia, mai ales că am cerut fiecărei echipe să gândească programele în așa fel încât 25% din timpul alocat fiecărei discipline să nu mai fie legat obligatoriu de lecție, ci în 25% din timp să faci altceva. După ce ai predat, să te ocupi de consolidarea și fixarea competențelor pe care le-ai format. Doi: să corectezi competențele pe care ai intenționat să le formezi, dar vezi că copiii nu le au. Trei: să utilizezi aceste competențe în viața de zi cu zi, fiindcă noi aici suntem foarte deficitari, ca să spun așa, adică formăm competențe, dar de multe ori nu știm să le aplicăm în viață de zi cu zi, vedeți și performanța la testele PISA. Și patru: competențele, odată consolidate și fixate, să poată să fie dezvoltate și pentru performanță. Și dacă reușim să facem acest lucru, deci un curriculum în care ai o programă mai aerisită, cu conținuturi relevante, care să aibă 25% din timp alocat acestor activități pe care vi le-am descris, eu cred că este un pas mare înainte pentru a reduce analfabetismul funcțional și a ne asigura că avem copiii care ies din liceu cu un nivel adecvat de competențe.

Andreea Daraban: Vor fi cunoscute, publicate, draft-urile acestor programe școlare pentru consultare publică înainte de versiunea finală?

Daniel David: Vor fi, dar vă dați seama că nu începi să faci o dezbatere publică pe conținutul programelor.

Andreea Daraban: Mă gândesc că o dezbatere cu profesorii poate ar fi utilă, cei care predau.

Daniel David: Probabil că o vom face, dar nu o dezbatere… Totuși sunt echipe de lucru, experți care au fost selectați, sigur că o să le facem, o să le prezentăm public, dar nu le vom construi prin demersuri publice de jos în sus. Totuși un astfel de demers este un demers care trebuie să se bazeze pe experți, este top-down, de sus în jos, dar sigur îl validez și îl discut în diverse grupuri și cu alți profesori care nu sunt în grupul celor care propun programele. Va fi acest demers, dar repet, totuși linia principală va fi top-down.

Andreea Daraban: Manualele noi, conforme cu noile programe, vor putea fi gata la timp, să fie disponibile în septembrie 2026, pentru prima generație care ar urma să beneficieze de aceste schimbări?

Daniel David: Da, pentru clasa a IX-a. Acesta este planul nostru. Clasa a IX-a, în 2026, să înceapă cu un curriculum nou, adică alt plan cadru, alte conținuturi, programe, manuale și profesori pregătiți, antrenați și pentru metode mai moderne, inclusiv pentru a preda cu tehnologie avansată, inclusiv aceste noi conținuturi.

Andreea Daraban: Mă gândesc că vor urma și schimbări în evaluarea elevilor la final de liceu. Ce modificări majore sunt preconizate pentru bacalaureatul din 2030 în contextul noii structuri curriculare? Discutați deja despre asta?

Daniel David: Nu trebuie să discuți fiindcă lucrurile sunt prinse în lege. Avem o lege, bacalaureatul este descris acolo, deocamdată nu au fost presiuni, sugestii, propuneri să fie modificat. Adaptăm planurile cadrul, conținuturile pentru acel bacalaureat.

Andreea Daraban: Spuneați în luna iunie că trebuie să avem standarde de evaluare și de notare, iar pentru învățământul liceal ar trebui elaborate odată cu programele școlare.

Daniel David: Da, vor fi și ele propuse la sfârșit de an, odată cu programele.

Andreea Daraban: Vor conține aceste standarde exemple de itemi, descrieri ale performanțelor elevilor sau doar principii generale?

 Daniel David: Nu, nu, vor fi ca un manual de lucru.

Andreea Daraban: Și profesorii vor fi pregătiți, vor fi informați?

Daniel David: Vor fi pregătiți, corect, pentru a le utiliza, fiindcă asta este o problemă în cazul nostrum: standardele de evaluare, standardele de notare nu există sau nu sunt înțelese. Astfel încât de multe ori, nu știu, o notă de 8 la Iași, nu este tot una cu un opt într-o școală din Cluj. Ca să nu mai vorbesc că și la Iași, o notă de opt poate să fie foarte diferită de o notă de opt, la aceeași materie, într-o școală diferită. Și atunci avem, vedeți mereu, aceste probleme să folosim portofoliul educațional al copiilor. Notele, nu știu, la nivel de gimnaziu sau notele pe parcursul mai multor ani nu le putem compara, neavând foarte riguros definite aceste standarde.

Andreea Daraban: După finalizarea acestora, cum intenționați să le implementați? Vor fi pilotate?

Daniel David: Nu, vor fi prezentate, vom face training și vor fi aplicate.

Andreea Daraban: Și credeți că va fi timpul necesar ca să intre din septembrie anul viitor?

Daniel David: Totuși lucrăm cu profesori, profesori care dau deja note, care fac evaluări, doar că trebuie să le dăm un ghid, astfel încât să standardizăm oarecum acest proces pe care ei îl fac deja și îl fac de ani de zile, ca să putem să avem un grad mai mare de standardizare între modalitățile în care colegii noștri lucrează. Dar dacă tot m-ați întrebat de evaluare, o altă schimbare importantă care va veni, mai ales pentru testările, pentru evaluările standardizate din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, vor începe să aibă și itemi care se referă la ceea ce vă spunem înainte, nu doar la testarea competențelor, ci și la testarea utilizării competențelor din viața cotidiană, astfel încât, deja din clasa a II-a, a IV-a și a VI-a, copiii să învețe că școala îi ajută să descopere lucruri utile în viața lor și în acest fel îi pregătim și pentru testarea PISA, care va urma în clasa a IX-a.

          ”Evaluarea de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a va include nu doar testarea competențelor, ci și aplicarea acestora în viața de zi cu zi”

Andreea Daraban: Așadar, va fi schimbată modalitatea aceasta de testare la a II-a, a IV-a, a VI-a, de când?

Daniel David: Deja, metodologia este pusă în dezbatere publică, următoarele testări vor fi în această logică, dar schimbările nu sunt majore, rămâne ce a fost înainte, doar că vom avea și câțiva itemi în logica PISA, adică, utilizarea competențelor în viața de zi cu zi, nu doar testarea prezenței acestor competențe, așa cum au fost ele formate prin programe.

Andreea Daraban: Și se va face și o statistică, rezultatele acestea vor fi corelate cumva?

Daniel David: Așa este, am accentuat acest lucru, în sensul că am pus și în metodologie faptul că dacă tot facem aceste testări, trebuie să beneficieze școala, astfel încât să înțeleagă cum stă prin raportare la alte școli și rezultatele trebuie să ajungă în clasă, la profesori, la copil și la părinte, astfel încât, odată ce ai făcut această testare, să înțeleagă fiecare unde se află, într-un cadru de referință național, și de acolo o să poți după aceea să lucrezi pentru a corecta lucrurile care trebuie corectate sau a le dezvolta și utiliza pe cele care sunt deja formate. Deci, este clar că nu vrem să le lăsăm niște forme fără fond, vrem să le ducem pentru a devini un beneficiu și pentru școală și pentru copil și profesor.

Andreea Daraban: În ceea ce privește clasa VIII-a, evaluarea națională anul acesta rămâne așa, dar de anul școlar umător cum va fi?

Daniel David: Am problematizat în QX acest lucru că trebuie să gândim, să regândim evaluarea națională. Parcă nu este în regulă să-ți propui la gimnaziu formarea a opt competențe cheie și după aceea să testezi două. Parcă nu este în regulă să ai o evaluare punctuală, adică într-o zi de care să depindă după aceea cariera și evoluția copilului la nivel de liceu, dar nu suntem în faza asta. Repet, noi suntem acum în fază de criză fiscal-bugetară. Încerc să duc reformele care știu că sunt larg acceptate și care nu mai generează alte discuții suplimentare. Dacă ne stabilizăm fiscal-bugetar, va trebui să gândim și lucruri care, initial, vor genera dezbateri și unele aprinse, așa cum au fost și planurile cadru, dacă țineți minte, în primul meu mandat. În final, trebuie, însă, să ajungem, sigur, la un model care este asumat de către majoritate. Însă nu se pune problema acum sau pe viitorul apropiat. Trebuie să ieșim din logica de criză ca să putem intra într-o logică de reformă.

Varianta audio a interviului:

FOTO gov.ro

#StareaEducației (INTERVIU) Andra Pintican, inițiatoarea proiectului ”Școala de HR”: ”Lansăm în luna octombrie primul manual de Educație a muncii. Dacă tinerii vor continua să aleagă meseriile conform curentului și nu potrivit talentului și inteligenței lor native, peste 30-40 de ani, în birouri, se vor trezi în epuizare profesională și își vor da seama că au construit o viață care nu le aparține.”

Publicat de Andreea Drilea, 5 septembrie 2025, 09:00

De aceea, educația despre muncă tinde să devină o necesitate. Avem nevoie de o abordare sistemică, ce poate să le ofere tinerilor nu doar informații despre domenii și meserii, ci și repere clare despre sănătatea în muncă, etică profesională, vocație sau adaptabilitate. Apare atunci întrebarea, ”Cum putem aduce educația muncii în școli într-un mod care să-i ajute pe elevi să-și descopere rostul și nu doar o meserie?”

Invitata colegei noastre, Andreea Daraban,  este Andra Pintican, fondatoarea ”Școlii de HR”, inițiatoarea unui proiect curajos, realizarea unui manual opțional de Educație a muncii, care urmează să fie lansat în luna octombrie.

Manualul propune o nouă viziune asupra muncii, una în care accentul cade pe identitate profesională, sănătate emoțională, vocație și contribuție, nu doar pe competențe sau performanță. În paralel, prin proiectul ”Muncim cu ROST”, Andra construiește un cadru educațional prin care copiii învață să-și înțeleagă relația personală cu munca încă din clasele primare, prin activități experiențiale, interviuri, documentare și jocuri colaborative.

Andra Pintican ne-a vorbit despre ce conține manualul de Educație a muncii și cum îi putem sprijini pe copii să-și formeze un parcurs profesional echilibrat, în care munca nu este o corvoadă, ci o expresie a propriei identități.

Andra Pintican

Andreea Daraban: Cum a apărut ideea de a crea un manual de Educație a muncii și ce v-a motivat să propuneți această disciplină ca opțional în școli?

Andra Pintican: Lucrez în HR și consiliere de carieră de peste 15-18 ani, nici nu-i mai număr, că-s mulți și în tot timpul acesta am avut foarte multe inițiative izolate la nivel național, în care am lucrat ba cu adulți, ba cu copii pe consiliere de carieră. Și accesul la atât de mulți oameni mi-a dat acest privilegiu de a putea să observ un fir roșu. Firul acesta roșu este moștenirea foarte toxică a muncii pe care noi am primit-o. Noi am învățat, pentru că așa au fost vremurile la momentul respectiv, de la părinții noștri că munca este acest agresor al nostru, acest controlor al vieții noastre. Dar iată, evoluăm de la o generație la alta, învățăm din greșelile sau din lucrurile pe care nu le-au făcut oamenii din generațiile trecute și acum ne dăm seama, datorită sacrificiilor lor în mare parte, că se poate și altfel. Și observând că tinerii aveau o mare predispoziție spre a întreba, ”Care-i rostul?”, ”Dar de ce trebuie să fac așa?”, ”Dar de ce trebuie să aleg o meserie cu care nu rezonez doar pentru că plătește rate?”, am început să investighez mai mult treaba asta și ne-am dat seama că lucrând izolat, ba cu copiii, ba cu adulții, nu se întâmplă mare lucru. Pentru că erau discuții care aveau loc în paralel și nu discutau împreună și nu era o sincronicitate asupra subiectului. Așa că, la un moment dat, anul trecut, într-un program în care formam consilieri de carieră, am invitat și câțiva profesori de la Colegiul Pedagogic din Târgoviște, cu care noi am început această inițiativă, și i-am invitat să ne spună părerea lor despre cum facem noi consiliere de carieră și cum li s-ar părea dacă aceasta ar fi accesibilă pentru copii. Și de acolo a pornit întregul concept. Lucrăm împreună, alături de ei, la primul manual de Educație a muncii și în această toamnă vom introduce în școala lor această materie opțională, Educația muncii, de la clasa 0 până la clasa a XII-a.

Andreea Daraban: Așadar, e potrivit să se înceapă o astfel de educație încă de la clasa pregătitoare?

Andra Pintican: Educația muncii începe din momentul în care copilul este acasă și părintele vine prea obosit de la muncă ca să mai poată să aibă disponibilitate psiho – emoțională pentru copil. Am lucrat cu peste 10.000 de adulți până acum în consiliere de carieră și aș îndrăzni să spun că aproximativ 90% dintre ei și-au dat seama la o vârstă adultă, 30, 40, 50 de ani, că ei munceau după cum și-au văzut părinții că munceau. Deci Educația muncii se întâmplă, chiar dacă noi nu facem ceva în mod special pentru asta. Când te vede copilul că vii epuizat de la muncă, când te vede copilul că vii nervos de la muncă, când te aude copilul că șeful tău ți-a făcut nu știu ce și tu n-ai nicio putere și n-ai încotro și trebuie să suporți abuzul, noi facem Educația muncii și habar nu avem. Problema e că o facem într-un mod extraordinar de disfuncțional. Copiii reperează nu ce le spunem, ci ceea ce ne văd că facem. Dacă noi nu ne luăm concedii pentru că trebuie să muncim și tot timpul munca este prezentată într-o casă ca un agresor, copilul va auzi asta. De ce credem oare că astăzi, foarte mulți tineri ne spun: ”Eu nu vreau să muncesc decât două ore”. Dacă suntem tentați să-i numim leneși și să le spunem că nu sunt buni de nimic, invitația mea este să respirăm un pic înainte de a-i judeca și să ne întrebăm ”Ce au văzut ei la noi că înseamnă munca și ce am făcut noi activ, conștient, ca să le insuflăm niște valori și o etică a muncii, care să le construiască un viitor?”. Pentru că eu am vorbit cu foarte mulți dintre acești tineri care nu vor să lucreze decât două ore și cam toți îmi spun același lucru. ”Păi eu am văzut ce a făcut munca din mama și tata și eu nu vreau să trec prin așa ceva”.

Andreea Daraban: Cum ar urma să fie structurate orele de Educație a muncii și care sunt competențele cheie pe care ar urma să le dezvolte copiii?

Andra Pintican: În principiu, pentru noi este foarte important ca un copil să înțeleagă istoria muncii, să înțeleagă faptul că munca nu a fost dintotdeauna un agresor. Munca este de mai multe feluri și copilul are nevoie să se poată conecta cu rostul acestei munci. Evident, munca pentru noi are mai multe arii și siguranța financiară este una extraordinar de importantă, dar nu mai putem să trăim într-o lume în care doar siguranța financiară contează. Vedeți, noi imediat ne întrebăm care sunt competențele? Nu, până să dezvolte competențe, copiii trebuie să fie conștienți de talentele lor native, de inteligențele lor multiple. Avem nevoie de părinți, profesori, consilieri de carieră, o societate care încurajează copilul să-și exploreze identitatea și nu-i mai impună copilului un tipar.  Noi ne uităm la mașinăria capitalistă și spunem ”Mediul de afaceri vrea să facă X”. În consecință ne vor trebui foarte mulți IT-ști, tehnologi, etc. Și apoi, noi ne ducem la școli și le cerem școlilor să producă acești profesioniști pe bandă rulantă, fără să se țină cont de faptul că acești copii sunt foarte ușor de programat atât de devreme. Și ei vor alege, la fel ca noi, meseriile conform curentului, iar peste 30-40 de ani, în birouri, se vor trezi în burn-out, în epuizare profesională și își vor da seama că au construit o viață care nu le aparține. Ori până să ne apucăm de dezvoltat competențe, prima dată trebuie să creăm un spațiu în care un copil să poată experimenta propriul său geniu. Și asta facem în orele de Educație a muncii, ne jucăm, explorăm diferite tipuri de meserii, avem jocuri de rol, cineva se preface că e brutar și spune cum e ziua lui dacă este brutar. Cineva se preface că e inginer. Inventăm meserii care nu există. Vorbim și despre meserii care au dispărut și ne întrebăm ”Oare de ce au dispărut?” ca să înțeleagă copiii faptul că munca este în continuă schimbare, conform evoluției lumii. Dacă piața muncii se schimbă și meseria pe care o am astăzi se schimbă. Pentru că pe noi nu ne-a învățat nimeni treaba asta, astăzi avem birourile pline de adulți care au o rezistență foarte mare la schimbare și nu înțeleg că ei trebuie să se îngrijească de cariera lor. Și atunci când o meserie este amenințată de tehnologie, intrăm cu toții în panică pentru că noi nu știm că noi putem să ne adaptăm. Deci până la competențe, eu m-aș uitam un pic mai mult la ființa umană și la faptul că acești copii trebuie să devină conștienți de sine și de aptitudinile lor native. Și abia apoi ne apucăm să construim și ce mai are societatea nevoie pe lângă.

Andreea Daraban: Așadar spuneați că prin joc, la clasele primare, introducem Educația Muncii, iar la gimnaziu și liceu?

Andra Pintican: Acolo complicăm un pic lucrurile, pentru că sunt copiii mai mari. Deja începem să facem research, începem să ne interesăm de domeniile care nouă ne plac, învățăm să ne căutăm mentori, căutăm instituții în care să putem să facem voluntariat. Ajungem până la punctul în care chiar putem să facem o serie de interviuri cu oameni din meseria care ne interesează și folosim această minunată tehnologie de care avem nevoie să facem un minifilm documentar. Ei la 18 ani termină școala, știu că trebuie să plece la o facultate, se dedică încă 3-4 ani studiilor și apoi când ies cu diploma în mână, sunt total pierduți în spațiu.  Mulți nu înțeleg ce înseamnă un CV, ce înseamnă să aplic la un job, cum trebuie să prezinți la un interviu. Pentru că acestea sunt lucruri despre care toată lumea le spune că trebuie să învețe, dar nimeni nu le spune ce trebuie să facă cu ce au învățat. Ori noi am conturat în așa fel orele de Educație a muncii, încât ei deja să înceapă experimentarea pieței muncii din școală.

Andreea Daraban: Ce își propune proiectul ”Muncim cu ROST”, pe care îl coordonați?

Andra Pintican: Este o inițiativă la nivel național prin care noi ne dorim să schimbăm conversația despre muncă la nivel colectiv în România. Până să visăm la schimbări sistemice, până să visăm la o piață a muncii cât de cât echilibrată, noi prima dată trebuie să ieșim din negare și trebuie să înțelegem și să acceptăm și să ne uităm fără judecată la faptul că în momentul de față, în România, muncim într-un mod foarte toxic, în mare parte. Aș vrea să nu ne uităm doar la bulele în care ne aflăm cei care lucrăm în București, în Cluj, în orașele mari, unde sunt hub-uri profesionale. Aș vrea să ne uităm la munca din orașele mici, în care oamenii sunt atât de constrânși de baronii locali, de piața neagră din piața muncii. Eu locuiesc într-un sat în care văd abuzuri cumplite în ceea ce privește drepturile angajatului. Prima dată avem nevoie cu toții să ne uităm la adevăr și după ce vom accepta împreună că în momentul de față am transformat colectiv munca într-un agresor și că nu ne face bine, putem să ne punem întrebarea cum ar putea să fie altfel, ce ar însemna să muncim cu toții cu rost. Acesta este obiectivul nostru. Nu facem asta doar prin această inițiativă. Acest proiect este ca o caracatiță, care are multiple brațe. Educația muncii și Manualul de Educație a muncii este doar unul dintre brațele acestei caracatițe. Un alt braț, de exemplu, este faptul că vom începe să facem summit-uri pentru tineret, iar primul pe care îl organizăm în acest an va fi pe 17 octombrie, la București, unde 17 tineri, cu vârste cuprinse între 12 și 25 de ani, vor urca pe scenă să le spună  adulților din sală, peste 500 la număr, cum își doresc ei să primească lumea moștenire. Cred că avem nevoie să înțelegem că ei s-ar putea să aibă capacitatea să-și imagineze ceva ce nouă nu ne este cu putință, pentru că ne strânge un pic trecutul dureros pe care îl purtăm cu noi. Pe lângă asta, avem filme documentare despre meserii cu rost: ”Meserii cu Rost I” care este gratuit, pus la dispoziția tuturor pe YouTube, are inventariate meserii pe cale de dispariție; ”Meserii cu Rost II” este despre meserii din prezent și după ce am mers la peste 10.000 de copii în școli cu aceste documentare, ce credeți? Ne-au cerut ”Meserii cu Rost 3” să vadă și care sunt meseriile de viitor și lucrăm la asta acum.

Andreea Daraban: Veți ajunge și în zona Moldovei cu acest proiect, ”Muncim cu rost”?

Andra Pintican: Va fi un proiect la nivel național și mi-aș dori foarte mult, dacă sunt directori de școli de stat sau private, profesori care vor să aducă și ei această disciplină, Educația muncii, ca opțional, de anul viitor, la ei la clase, m-aș bucura foarte mult să ne contacteze. Pentru că noi, acum, suntem în căutarea unor școli care vor să facă asta voluntar. Intenția noastră este să facem acest lucru timp de 5 ani, cu școli care se propun voluntari pentru acest proiect, urmând ca după colectarea de date, să putem să inițiem un proiect, mai departe, spre Ministerul Muncii și al Educației, să vedem dacă putem să aducem această disciplină ca materie obligatorie la clase.

Varianta audio a interviului

Andra Pintican este fondatoarea conceptului ROST și inițiatoarea proiectului național „Muncim cu ROST”, o inițiativă educațională care urmărește reconstrucția culturii muncii în România, prin integrarea sensului, sănătății și eticii în procesul de formare a tinerilor. Cu peste 15 ani de experiență în resurse umane, consiliere de carieră și educație, Andra a creat programe de carieră, retreaturi și o metodologie proprie de facilitare, prin care sprijină oamenii și organizațiile să își regăsească ROSTUL – sensul muncii și al vieții lor.

#StareaEducației (INTERVIU) Mona Coțofan, profesor de Limba și literatura română:”Absența dramatică a elevului din centrul deciziilor este principala problemă a acestor schimbări din Educație. Școala s-a rezumat în această vară la norme, la buget, la bani și deloc la ceea ce are nevoie elevul ca să evolueze.”

Publicat de Gabriela Rotaru, 22 august 2025, 09:10

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre profesori, elevi, școală și despre cum se schimbă în tăcere sau cu zgomot lucrurile în interiorul unui sistem care ar trebui să formeze viitorul, cu doamna Mona Coțofan, profesor de Limba și literatura română la Colegiul Național”Vasile Alecsandri” din Iași, un observator atent și lucid al realităților din învățământ. Într-un text recent publicat pe blogul personal, Mona Coțofan a reușit să exprime frustrarea, oboseala, dar și speranțele unei întregi generații de cadre didactice.

Andreea Daraban: Ați început ultimul articol de pe blog cu o imagine literară, cea din vara în care mama a avut ochii verzi, romanul Tatianei Țâbuleac. Ce anume din acea carte v-a făcut să o aduceți în discuție în contextul acestui moment dificil din educație?

Mona Coțofan: E o carte pe care o am adesea în memorie pentru că în jurul ei am construit un dialog cu elevii din clasa căreia îi sunt diriginte și cu părinții acestora și a fost un dialog din care am avut foarte multe de învățat. Există în această carte o scenă în care tânărul, adolescentul Alexei, alergând printr-un lan în viteza bicicletei, nu mai reușește să vadă florile de mac și să se bucure de ele, fiindcă se transformă într-o dâră prelungă, sângerie. Mi s-a părut că, vara aceasta, în care școala a avut și ea ochii triști și plânși, așa cum îmi intitulam de altfel articolul de pe blog, în această vară nici noi n-am mai reușit să vedem frumusețea florilor de maci, la care ne gândim în fiecare vacanță, proiectându-ne activitatea pentru anul următor. Cred că fiecare profesor se gândește vara la elevii din clasa lui, aceia pe care îi cunoaște, la chipurile lor cunoscute și își proiectează întreaga activitate în funcție de nivelul, de așteptările și de nevoile acestor elevi. Ori în anul acesta, elevii noștri s-au transformat în niște dâre sângerii în goana aceasta, nu pedalând pe o bicicletă, ci pedalând uneori în van pe noua reformă sau schimbare de criză, așa cum ne-o prezintă Ministerul.

Andreea Daraban:  Ați vorbit despre faptul că vara aceasta s-a discutat mult despre școală, dar foarte puțin despre elevi. Cum explicați această absență a elevului din centrul deciziilor?

Mona Coțofan: Absența dramatică a elevului din centrul deciziilor, cred că este principala problemă a acestor schimbări, fiindcă școala s-a rezumat în această vară la norme, la buget, la bani, la cheltuieli, la deficit, la investiții, la criză și deloc la ceea ce are nevoie elevul ca să evolueze, să devină și să se încadreze într-un profil al absolventului pe care școala și-l asumă și care vara aceasta a fost uitat efectiv.

Andreea Daraban: Spuneați că ceea ce a reușit anul acesta ministerul, ajutat de sistem, a fost ”să ne transforme din profesori în angajați”. Ce ați dorit, de fapt, să spuneți prin asta?

Mona Coțofan: Îmi încep al 36-lea an din carieră și am ajuns până la această vârstă, e și ultimul an din cariera mea, pentru că intenționez să mă pensionez la cerere, dar n-am început niciodată anul școlar cu sentimentul că mă voi duce să muncesc pentru un salariu. Încă din primul meu an am avut emoția cunoașterii unor copii, ai părinților lor, m-am gândit la ce pregătesc pentru ei, ce schimb, ce n-a mers bine în anul precedent, ce îmi propun să modific, astfel încât lucrurile să meargă mai bine și evident că am avut în fiecare lună, ca orice profesor, așteptarea să-mi intre în cont plata pentru munca mea. Nu m-am gândit niciodată să-mi contabilizez numărul de ore, să văd dacă am parcurs cele 40 legale. Sentimentul a fost întotdeauna că le-am depășit, nu mi-am închis niciodată telefonul la ora 16. Am fost disponibilă, ca și colegii mei, pentru elevii noștri, la orice oră au avut nevoie de noi. Este primul an în care am simțit că sunt un angajat în pericol și chiar am fost în pericol pentru că în catedra noastră de Limba și literatura română de la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, până acum câteva zile, eram într-un deficit de ore, care ar fi condus ca unul dintre noi să intre în completare de normă. Așa încât, vara aceasta a fost vara unui angajat în sistem, a unui angajat care a încercat un dialog surd, din păcate, cu sistemul, pentru că răspunsuri la temerile noastre nu am primit sau am primit  într-o foarte mică măsură.

Andreea Daraban: În ce fel vă afectează, pe dumneavoastră, profesor titular cu vechime, creșterea normei didactice de predare?

          ”E clar că în sistem ar trebui operate niște modificări. Nu sunt absurdă să nu le văd. Dar, dincolo de statisticile Ministerului, în sistem sunt oameni și în cazul fiecărei unități de învățământ în parte au existat situații particulare de oameni care au avut în vara aceasta propriile lor drame profesionale și personale, până la urmă.”

Mona Coțofan: Având peste 25 de ani vechime, beneficiam de prevederile legii, iar în primăvară, când s-a făcut vacantarea, vacantarea mea s-a făcut pe 16 ore. Sunt și îndrumător de practică pedagogică, prin urmare completarea normei mele se făcea din aceste activități, depășind, așa cum spuneam, cu mult numărul celor 40 de ore pentru care un profesor este plătit. Acum a trebuit să am 4 ore în plus. Colegii mei mai tineri aveau 18 ore și s-au văzut nevoiți să aibă 20. Acest plus de ore a fost foarte greu de acoperit, prin modificări la nivelul ofertei de opționale a școlii pentru școala noastră, pentru acest an școlar. În alte situații sau la alte discipline, această acoperire nu a putut fi posibilă. În spațiul public, am văzut și reacții, poate din partea celor care cunosc mai puțin sistemul, referitoare la protestul față de cele două ore în plus. Ce e atât de greu pentru un profesor să lucreze două ore în plus?  Nu e deloc greu să facă lucrul acesta. Nu despre asta este vorba, ci este vorba despre o anumită planificare, despre felul în care vrei să implementezi într-un sistem o asemenea reformă, după ce s-au parcurs pași importanți din calendarul de mișcare, peste noapte dând unor oameni, care erau liniștiți și deja se gândeau la ceea ce vor face în anul școlar următor, perspectiva nimicului, pentru că sunt colegi care au rămas fără ore.

Andreea Daraban: În școala în care activați, există profesori care și-au pierdut postul sau sunt nevoiți să-și completeze norma în alte școli?

Mona Coțofan: Există profesori titulari care sunt nevoiți să-și completeze norma în alte școli. Un tânăr profesor coleg de matematică se află în această situație și există și profesori suplinitori care aveau o normă la noi, în condițiile legale ale suplinirii și care nu vor mai avea aceste ore. Dintre ei sunt diriginți și copiii în toamnă vor constata că nu o mai au în fața clasei pe doamna pe care ei o știau și alături de care construiseră o legătură afectivă. Fiindcă, dincolo de statisticile ministerului, pe care le înțeleg, e clar că în sistem ar trebui operate niște modificări. Nu sunt absurdă să nu le văd. Le văd și le cunosc și le asum. Dar, dincolo de statisticile Ministerului, în sistem sunt oameni și în cazul fiecărei unități de învățământ în parte au existat situații particulare de oameni care au avut în vara aceasta propriile lor drame profesionale și personale, până la urmă.

Andreea Daraban: Creșterea efectivului de elevi într-o clasă este o altă măsură ce se dorește a fi implementată din toamna acestui an. Care ar fi raționamentele din spatele unei astfel de măsuri? Există beneficii de pe urma unei astfel de decizii? Pe cine avantajează?

Mona Coțofan: Este limpede că în clasă, ca profesor, ești interesat să produci învățare și evoluție la nivelul fiecărui elev. Timpul, din păcate, nu poate fi dilatat. Și atunci, în același interval de timp pe care un profesor îl alocă unui colectiv, să te ocupi de mai mulți elevi înseamnă să aloci fiecăruia dintre ei mai puțin. E un calcul matematic simplu. Această creștere a numărului de elevi, două bănci, cum spunea domnul ministru, uneori și cele două bănci creează o problemă, pentru că sunt spații școlare în care cele două bănci abia încap. Dar în cele două bănci sunt niște copii, care vin dintr-un alt colectiv poate, care sunt rupți din mediul lor de învățare, care vor trece prin dificultăți de acomodare. Nu se pune problema, neapărat, a acestei dificultăți în mediul urban. Există și acolo o problemă, cea a posibilității unor transferuri necontrolate.  Știm care este dorința părinților de a duce copilul la o școală bună, cotată cu performanțe deosebite. Problema cred că va fi foarte gravă în mediul rural. Și știm, de asemenea, care sunt discrepanțele, care sunt decalajele și putem să intuim care sunt efectele dezastruoase ale unei asemenea mișcări. Copiii rupți din mediul lor, transportați în altă unitate școlară, reacomodați cu un sistem față de care erau oricum neîncrezători și pe punctul abandonului școlar.

”Statul, dacă vrea profesori performanți, trebuie să-și asume formarea lor performantă încă de la nivelul formării inițiale și apoi pe toată durata formării continue.”

Andreea Daraban: S-a vorbit mult despre reformarea sistemului educațional, despre reducerea ratei de analfabetism funcțional, despre planurile cadru pentru liceu. Există pași concreți care s-au făcut în aceste direcții și care să fi ajuns deja în cercurile de profesori?

Mona Coțofan: Se fac evident eforturi, cu siguranță că și de la nivelul decidenților și de la nivelul unor organizații, care își asumă aceste obiective și care sprijină educația, dar se vorbește mai mult decât se face. E o mare problemă aceasta, pentru că nu poți să transformi cu aceleași mijloace, nu poți face reformă cu aceiași profesori care nu sunt ei înșiși reformați prin cheltuiala sistemului. Pentru că profesorii, poate că mulți dintre cei care sunt în afara sistemului nu știu acest lucru, se formează an de an pe cheltuială proprie. Își cumpără din proprii bani resursele, cărțile, accesează cursurile. Suma pe care ministerul, din când în când, a pus-o la dispoziție este neacoperitoare pentru nevoile reale ale unui profesor. Sigur, e foarte adevărat că și în sistem sunt mulți profesori care nu fac această formare constantă și consistentă de-a lungul carierei lor. Și aici, evident că trebuie schimbat ceva, dar statul, dacă vrea profesori performanți, trebuie să-și asume formarea lor performantă încă de la nivelul formării inițiale și apoi pe toată durata formării continue. Și aici e o discuție amplă, care s-ar putea purta despre mentoratul didactic. S-a discutat mult, dar în practică el nu va avea efectele scontate.

Andreea Daraban: Așadar, considerați că ar trebui schimbată și această modalitate de selecție a profesorilor și de pregătire inițială a lor? Se vorbea despre masteratul didactic. Ar fi asta o soluție?

Mona Coțofan: Cred că masteratul didactic, în afara unei formări inițiale pe domeniul de competență foarte solide, nu poate aduce plus valoare. Este opinia mea, fără să am vreo expertiză specială în acest domeniu.

Andreea Daraban:  Așadar, un masterat profesional ar fi mai indicat…

Mona Coțofan: Cred că o formare inițială mult mai temeinică și când mă gândesc la formarea inițială, nu mă gândesc doar la formarea academică în mediul universitar, ci, până la urmă, la bagajul de cunoștințe și competențele cu care vin tinerii studenți chiar din perioada liceului. Cred că lucrurile sunt înlănțuite și cred că un masterat didactic nu poate să aducă beneficii în afara unei formări pe domeniul de competență foarte, foarte riguroase. Din păcate, aici este multă suferință în sistem și vedem la rezultatele pe care le obțin profesorii la examenele de validare în carieră, de intrare în carieră. Ele pun cu adevărat niște semne importante de întrebare.

Andreea Daraban:  Aveți studenți în practică pe care îi coordonați?

Mona Coțofan: Da.

Andreea Daraban: Nivelul lor cum este?

Mona Coțofan: E un nivel variabil, de la serie la serie și de la grupă la grupă, dar ceea ce e important este faptul că ei fac această practică pedagogică în condiții realmente precare, pe care reușim în școală uneori să le asigurăm. Nu avem spațiu, un spațiu în care să discutăm cu studenții.  Colegii mei se plimbă pe culoarele școlii, cu studenți,  cu scaunele pe care să stea într-un colțișor,  să discute o lecție. Facem discuțiile uneori online, după programul școlar. Dacă ne gândim la felul în care este proiectat în lege mentoratul didactic, lucrurile se vor petrece la fel. Un profesor care este mentor și care se ocupă de activitatea lui didactică și are în grijă un tânăr intrat în sistem, dar care are propriile clase și propria activitate, nu-și pot găsi împreună timpul necesar, astfel încât ei să învețe realmente unul de la celălalt, pentru că și mentorul învață de la studentul său în foarte, foarte multe împrejurări. Ori pentru asta, întotdeauna, deși suntem cu toții de acord că lucrurile ar trebui să fie schimbate, ne oprim la resursele financiare, la bani. Și o educație făcută cu lucruri ieftine se dovedește foarte scumpă în final.

”Cred că ar trebui o autonomie reală a școlilor. Dar pentru a avea o autonomie reală a școliilor, este necesar să avem o depolitizare a școlilor și, aș mai spune eu, și o desindicalizare a lor, în sensul de a vedea obiectivele școlare, nu numai strict prin prisma obiectivelor sindicale.”

Andreea Daraban: Premierul Ilie Bolojan a declarat că în ultimii ani în Educație au fost luate măsuri precum reducerea normelor didactice, scăderea numărului de elevi din clasă și creșterea salariilor profesorilor. Însă, cităm,”n-am văzut, din păcate, o îmbunătățire globală a sistemului de învățământ”, spune domnia sa. Aceste măsuri, care urmează să fie aplicate, vor conduce la îmbunatățirea sistemului de educație?

Mona Coțofan: Am citit și eu declarația domnului prim-ministru, am citit și declarațiile domnulului ministru. Mărturisesc, cu puțină jenă, că am trăit o naivitate a vârstei mele. Am fost extraordinar de entuziasmată de venirea dumnealor în sistem și îmi dau seama acum că, în primul rând, nu cred că sunt familiarizați cu ceea ce înseamnă în realitate sistemul. Una este să-l vezi pe hârtie și alta este să-l trăiești, așa cum îl trăim noi, uneori, decenii întregi în școală. Realitatea este că normele profesorilor nu au scăzut. În virtutea legii, s-a aplicat destul de târziu și după suficiente frământări sociale această prevedere de reducere a numărului de ore pentru profesorii cu peste 25 de ani de vechime. Numărul elevilor în clasă a scăzut tot în virtutea legii și tot după nenumărate frământări. Aceste modificări au fost considerate, și ele sunt în mod real, resurse ale calității. Acum nu știu care mai este calitatea vizată, de vreme ce revenim la aceste măsuri. Comasarea școlilor, de asemenea, nu poate duce spre creșterea calității, iar rezultatele școlare, adevărat, nici pe mine nu mă mulțumesc la nivel de sistem, dar cauzele nu sunt, cred, cele pe care le identifică domnul prim-ministru, ci poate trebuie căutate și într-o subfinanțare constantă a învățământului, de cel puțin 36 de ani încoace,  de când îl cunosc eu, lucrând în sistem.

”Construim elevul, fiecare în ora lui didactică, fără să ne punem de acord asupra prototipului, asupra tiparului în care vrem să-l încadrăm în final. Îl abordăm fiecare la ora noastră, îl încărcăm la ora noastră cu sarcini de lucru, fără să știm câte mai are el din afară.”

Andreea Daraban: Care ar fi schimbările majore, în opinia dumneavoastră, care ar putea aduce progres semnificativ în procesul de învăţare a elevilor, în tot ceea ce înseamnă îmbunătăţirea felului în care profesorii se raportează la elevi, în felul în care ei predau şi aşa mai departe?

Mona Coțofan: În primul rând, cred că ar trebui să pornim cu o autonomie reală a școlilor. Dar pentru a avea o autonomie reală a școlilor, este necesar să avem o depolitizare a școlilor și, aș mai spune eu, și o desindicalizare a lor, în sensul de a vedea obiectivele școlare, nu numai strict prin prisma obiectivelor sindicale. De asemenea, cred că la nivel de mentalitate trebuie foarte mult intervenit. Noi nu avem o practică a lucrului colaborativ și asta se vede și în consecințele acestor schimbări, față de care au fost foarte puține luări de poziție cu argumente. Una e să fim supărați, să ne propunem grevă și alta e să venim cu justificări, cu o serie de contraargumente, cu date, cu dialoguri care ar putea să modifice în bine lucrurile. Deci, nu există această practică în sistemul nostru. Noi nu vedem elevul ca pe un produs comun al tuturor. O să recurg la o metaforă, pe care am mai valorificat-o și în alte contexte, dar poate că ascultătorii dumneavoastră n-au auzit-o. Există o poezie a Ninei Cassian care definește un animal făcut din improvizații, preluate de la toate celelalte animale din jurul lui. Și cumva așa un fel de animal defect este și elevul nostru, pentru că îl construim fiecare în ora lui didactică, fără să ne punem de acord asupra prototipului, asupra tiparului în care vrem să-l încadrăm în final. Îl abordăm fiecare la ora noastră, îl încărcăm la ora noastră cu sarcini de lucru, fără să știm câte mai are el din afară. Clar și aici trebuie făcute schimbări, dar nu ne întâlnim să discutăm despre felul în care împreună putem să construim acest elev, astfel încât el să se simtă până la urmă bine la școală, valorizat și să devină omul pe care noi vrem să-l livrăm societății.

Andreea Daraban: O ultimă întrebare, pe finalul dialogului nostru, veți fi la școală pe 8 septembrie?

Mona Coțofan: Eu voi fi la școala pe 8 septembrie. Știu că există o nemulțumire, știu că există un îndemn la grevă. Sigur, mă voi solidariza, nu sunt membră de sindicat, mă voi solidariza cu deciziile majoritare ale colegilor, dar așa cum am făcut-o și în greva precedentă, voi renunța la salariu, dacă asta presupune greva, dar nu voi renunța la ore. Voi fi alături de elevii mei, pentru că la 8 septembrie anul școlar este deja întemeiat pe o normare, pe o repartizare la clasă și nu văd ce mai putem schimba dacă nu am schimbat până acum. Sigur că putem să schimbăm pentru anul viitor din timp și cu analiză și cu dialog, dar eu voi fi la ore.

Varianta audio a interviului:

Mona Coțofan este profesor de Limba și literatua română la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași, are gradul didactic I, este autoare de auxiliare școlare,  mentor, metodist, cu experiență profesională de 35 de ani. 

#StareaEducației (INTERVIU) Vicepreședinte al Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică: ”La clasă nu se poate face performanță la Informatică, atunci când la profil de specialitate există o singură oră pe saptămână în primii doi ani de liceu.”

Publicat de Andreea Drilea, 16 august 2025, 08:30

Numai în luna iulie, numele țării noastre a răsunat de mai multe ori atât la Olimpiada Internațională de Informatică, desfășurată în Bolivia, cât și la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete, ce a avut loc în Germania.

 România a obținut un rezultat exceptional, anul acesta, la Olimpiada Internațională de Informatică. Toți cei patru elevi din echipă au câștigat medalii de aur. Este cel mai bun rezultat din istoria participării țării noastre la această competiție. Rareș Neculau, elev în clasa XI-a la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” din Galați, Rareș Tudose, clasa XII-a, Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, Mihai Voicu, clasa XI-a la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București și Mircea Rebengiuc, clasa XII-a de la Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu” București sunt cei patru medaliați cu aur de anul acesta.

Pe lângă munca intensă, talentul și pasiunea pentru acest domeniu, elevii români selectați în loturile naționale și internaționale au în spate atât părinți care îi susțin necondiționat, cât și profesori dedicați. Rezultatul istoric reprezintă o încununare a multor ani de pregătire, a unor selecții meticuloase și a unei comunități implicate de profesioniști, respectiv Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică, SEPI.

Despre reușita istorică a României de anul acesta, dar și despre cum se face performanță în domeniul informaticii a discutat colega noastră, Andreea Daraban, cu doi dintre vicepreședinții SEPI, domnul profesor Petru Simion Opriță de la Colegiul ”Regina Maria” din Dorohoi, județul Botoșani, și domnul profesor Adrian Panaete, de la Colegiul ”A.T. Laurian” din Botoșani.

Petru Simion Opriță (stânga), Adrian Panaete (drepta)

Andreea Daraban: Îi felicităm, încă o dată, pe cei patru elevi medaliați cu aur la Olimpiada Internațională de Informatică din Bolivia. Ce reprezintă acest rezultat pentru România și pentru comunitatea de profesioniști din care faceți parte?

Adrian Panaete: În primul rând, reprezintă o încununare unei munci de ani de zile a unei întregi comunități. Mie mi se pare că e un rezultat firesc, care urma să vină la un moment dat, pentru că aveam toate premisele să ajungem la rezultatul aceasta. Dacă stăm să ne uităm cu atenție la cei patru care au adus medaliile noastre, o să regăsim, de fapt, copii care, în urmă cu patru ani, făceau performanțe similare la nivel de junior, în competițiile la care participă elevii de gimnaziu.

Petru Simion Opriță: Aș vrea să menționez că SEPI, în parteneriat cu Ministerul,  a organizat competiții de juniori foarte importante, respectiv Olimpiada Europeană de Juniori, în 2021, la Ploiești și Balcaniada de Juniori, în 2022, chiar la Dorohoi, chiar la liceul unde profesez. Nici pentru mine nu este o surpriză, mă așteptam la un moment dat să se întâmple asta, dar a fost un an fabulos pentru copiii români anul acesta, și la Olimpiada Centrală Europeană, și la cea de Fete și la Internațională au fost excepționali copiii.

Andreea Daraban: Olimpiada Centrală Europeană a avut loc chiar la noi în țară.

Petru Simion Opriță: Chiar la noi în țară, la Cluj-Napoca, în perioada 7-13 iulie. A fost un efort deosebit.  Noi am început să lucrăm undeva de anul trecut, din octombrie, pentru această olimpiadă.

Andreea Daraban: Câte țări au participat?

Petru Simion Opriță: 16 țări.

Andreea Daraban: Cu rezultate pentru România și la această competiție.

Petru Simion Opriță: Bineînțeles, bineînțeles. Chiar locul întâi, absolut, dar în afara concursului, Mihai Voicu, care a luat și aur la Internațională.

Andreea Daraban: România a obținut foarte multe medalii la competițiile internaționale de Informatică. Unde se situează țara noastră pe harta performanței mondiale?

Adrian Panaete: Haideți să răspund din punct de vedere al Olimpiadei Internaționale. În primul rând, la valoarea medaliilor, România se situează pe locul șase. Asta înseamnă numărul total de medalii de aur, de argint și de bronz și este precedată de China, Rusia, Statele Unite, Corea de Sud și Polonia. Până acum eram la egalitate cu Japonia. Anul acesta i-am depășit cu performanța pe care am obținut-o. De asemenea, există un clasament al numărului total de medalii, unde România stă chiar mai bine, dacă rețin corect, 135 de medalii în total. Locul doi, la egalitate cu Polonia, imediat după China.

”Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică a asigurat continuitatea participării României la competițiile internaționale, iar meritul Ministerului Educației este acela că nu ne-a pus piedici în acest demers.”

Andreea Daraban: Cum se implică Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică, SEPI, în pregătirea elevilor?

Adrian Panaete: SEPI este o societate înființată relativ recent, printre lucrurile bune provocate de pandemie. A fost înființată imediat după anul de pandemie. În primul an de pandemie, Ministerul a renunțat să mai organizeze olimpiade și ne-am trezit, în vara acelui an, într-o situație inedită. România ar fi putut să nu fie reprezentată la Olimpiada Internațională, cu consecințe foarte grave chiar asupra acelor două clasamente de care vorbeam. În acel an, am reușit să ne organizăm ca grup, o comunitate a profesorilor și studenților foști olimpici, care organizau selecțiile de lot național și în vara respectivă am organizat, pe cont propriu, această selecție. Am trimis echipă la olimpiadele internaționale și dacă rețin corect am venit tot cu patru medalii, dintre care una de aur. Practic, în anul acela, am urcat iarăși în clasamentul total de medalii, cred că de pe locul 4, pe locul 3. Situația aceea destul de inedită, în care nu am avut deloc sprijinul Ministerului, ne-a pus pe gânduri și ne-a îndreptat spre a forma această societate. SEPI a fost înființată în iarna anului următor, chiar la Botoșani, avându-i ca membri fondatori pe mine, pe domnul Opriță și pe domnul Sorin Ștefănescu, un economist care ne-a ajutat foarte mult în primă instanță, cu organizarea. Și în anul următor, practic, Olimpiada de Informatică a fost organizată, exclusive, de către SEPI, chiar a purtat titulatura SEPI, Olimpiada Societății pentru Excelență și Performanță Informatică. Aș putea spune că SEPI este responsabilă,  oarecum, de realizarea unei continuități în performanță la Informatică. Poate singurul merit pe care l-a avut Ministerul în această perioadă este că nu ne-a pus piedici și ne-a lăsat să facem chestia asta.

Andreea Daraban: Practic, v-ați înființat în 2020 și în 2021 ați organizat pe cont propriu Olimpiada de Informatică.

Petru Simion Opriță: Da. Toate etapele aici, județeană, națională, selecția loturilor, două tabere de lot, deci toate etapele.

”Pentru noi este un privilegiu că avem posibilitatea să lucrăm cu astfel de elevi.”

Andreea Daraban: Așadar, niște profesori curajoși de la Botoșani au atras în această societate nume valoroase ale informaticii din toată țara, olimpici și sponsori pentru a putea funcționa, nu?

Petru Simion Opriță: Cumva, dintr-un anumit oportunism a fost înființată la Botoșani, pentru că la vremea respectivă, nu știu, poate și acum, pentru a înființa o astfel de societate trebuiau să fie toți membri prezenți la semnarea documentelor. Și pentru că eram trei din Botoșani, am înființat-o la Botoșani. Dar să știți că comunitatea era deja mult mai mare. Eram deja mai mulți profesori, dar pur și simplu pentru ușurința actelor, am făcut-o la Botoșani.

Adrian Panaete: E vorba de un grup care cuprinde minimum 40-50 de profesori de înaltă clasă din toată țara. Plus încă pe atâția studenți, foști olimpici, care erau oricum implicați în aceste activități de selecții.

Petru Simion Opriță: Adică ce am vrea să subliniem este să nu cumva să se creadă că doar noi doi am format această societate. Este vorba de un grup mult mai mare de oameni, 35-40 de oameni de mare valoare din întreaga țară.

Andreea Daraban: Care, trebuie să spunem, lucrează alături de acești copii minunați, pro-bono și din pasiune.

Petru Simion Opriță: Sigur, nu suntem plătiți pentru aceste activități, dar nici nu ne-am pus problema vreodată, pur și simplu din pasiune și din drag de copii, pentru că ne place.

Petru Simion Opriță: Principala calitate a acestor elevi olimpici este că sunt extrem de inteligenți, dar cealaltă mare calitate a tuturor olimpicilor este puterea de muncă. Toți au o putere de muncă ieșită din comun. Nu poate nimeni ajunge la nivelul lor fără foarte multă muncă. Mulți nu înțeleag asta.  Mulți cred că e sufiecient să fii doar dotat intelectual. Nu,  nu este așa.

Adrian Panaete: Întăresc această idee și aș putea să menționez că doi dintre cei patru participanți la Olimpiada Internațională de Informatică, medaliați cu aur, sunt premianți și la alte olimpiade internaționale. Rareș Tudose, de exemplu, a avut aur la Olimpiada de fizică anul acesta, iar imediat după olimpiada din Bolivia, Mircea Rebengiuc a plecat direct în China la Olimpiada de Inteligență Artificială. Cumva sunt niște forțe ale naturii, acești copii.

Petru Simion Opriță:  Pentru noi este un privilegiu că avem posibilitatea să lucrăm cu ei, să știți.

Andreea Daraban: Cum se implică Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică în pregătirea acestor elevi? Ce faceți mai exact pentru ei?

Adrian Panaete: Probleme. Le facem probleme! (râde)

Petru Simion Opriță:  Organizăm toate concursurile, toate taberele de lot, toate problemele. Copiii au în permanență feedback. Ei știu, în permanență, câte puncte au, care este nota lor. Ei scriu un program, îl trimit la un server, unde se face o evaluare automată și primesc un răspuns într-un timp foarte scurt, să spunem 10-15 secunde, cu nota.

Andreea Daraban: Doamneavoastră, practic, le puneți la dispoziție suportul tehnic și cel științific, pentru a se putea antrena.

Petru Simion Opriță: Exact, despre asta este vorba.

Adrian Panaete: Aș adăuga că aceste condiții tehnice, pe care le asigurăm, sunt condiții tehnice pe care le asigurăm în schimbul unei sume destul de mare de bani. Și aici merită amintit suportul pe care îl primim de la Bitdefender, în primul rând, pentru că ei ne-au achiziționat niște servere absolut fabuloase, pe care noi creăm serverele de concurs, creăm mediul de evaluare. Evident că sunt mulți alți sponsori, mi-ar fi frică să spun mai mult pentru a nu uita pe cineva și poate n-ar fi bine.  Dar realitatea este că această parte de suport tehnic este una costisitoare, una pe care SEPI o acoperă. Nu intră în atribuțiile Ministerului, în cheltuielile Ministerului. Și, în afară de suportul tehnic, eu vreau să fiu foarte onest în ceea ce privește rolul SEPI.  Deși printre membrii SEPI se găsesc și antrenori ai acestor copii, antrenoratul nu este responsabilitatea SEPI și ar fi nefiresc să fie, deoarece SEPI este cea care se ocupă cu organizarea concursurilor, cu selecția lor. Noi, dacă reușim să facem ceva excepțional pentru această performanță, este să facem o selecție, hai să zicem, cât se poate de profesionistă, să-i ducem în zona cât mai multor tipuri de probleme, să îi forțăm să muncească mult ca să poată să treacă de selecțiile noastre. Cred că unul dintre secretele performanței informaticii în România este și faptul că am știut cum să selectăm cei mai buni elevi dintre cei buni.

Andreea Daraban: Ce sunt aceste tabere de lot pe care înțeleg că le organizați?

Adrian Panaete: Procesul de selecție a loturilor reprezentative este gradual, începând cu Olimpiadele de Informatică, etapele locală, județeană, națională. La etapa națională se organizează un baraj de selecție a Lotului Național de Informatică, format din 30 de elevi la nivel de seniori și 20 de elevi la nivel de juniori, tot în cadrul Olimpiadei, după desfășurarea probelor propriu zise, și astfel se formează Lotul Național. Lotul Național urmează să participe la două tabere de lot national, în care se realizează selecția loturilor reprezentative, adică a grupurilor de patru elevi care ne reprezintă la diverse competiții. În aceste două tabere au loc câte trei baraje de selecție și intercalat au cursuri de pregătire pe diverse teme de algoritmi, de informatică competițională. Toate aceste tabere de pregătire sunt organizate de Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică în parteneriat cu Ministerul Educației, bineînțeles. Aproape imediat după înființare am intrat într-un parteneriat cu Ministerul Educației, în care noi ne-am asumat în organizarea competițiilor interne și internaționale suportul tehnic și științific, iar Ministerul s-a angajat cu suportul financiar și organizatoric.

Andreea Daraban: Ceea ce lucrează elevii în taberele de lot, conținuturile, sunt create de dumneavoastră?

Petru Simion Opriță: Da, sigur. Întotdeauna, probleme absolut originale. De astfel, acest criteriu a fost întotdeauna, să spunem, criteriul de bază la noi la informatică.

Andreea Daraban: Cine vă ajută? Cum faceți? Aveți un grup de lucru?

Adrian Panaete: Ați spus o întrebare excepțională, ”Cine ne ajută?” Suntem noi profesori, într-adevăr. Avem o oarecare experiență, avem o oarecare valoare acumulată. Dar ajutorul substantial, cel puțin la nivel de seniori, vine de la foștii noștri olimpici. Deci, ca să înțelegem foarte clar, copiii ăștia despre care vorbim azi, medaliații de astăzi, mâine vor fi în această echipă de selecție și cu experiența și valoarea pe care o au ei, vor adăuga valoare la copiii care vin din urmă.

Andreea Daraban: Așadar, trebuie să spunem că nu se poate face performanță fără implicarea unor oameni cu o pregătire foarte, foarte bună și care se dedică acestui scop. Nu se poate face performanță doar la clasă.

Adrian Panaete: Ați întors cuțitul în rană. La clasă nu se poate face performanță.  Pur și simplu pentru că profesorul nu are cum să facă performanță la clasă. Gândiți-vă că la profilul Matematică-Informatică, la clasa a IX-a, există o singură oră de informatică pe săptămână. Au mai multe ore, cred că de geografie sau de istorie. Nu cred că ar putea să fie blamat profesorul de la clasă că nu face performanță la informatică. Cred că trebuie blamat sistemul, care poate să conceapă o curriculă de acest tip. Deci un profil de Informatică, care să aibă la clasele a IX-a și a –X-a o singură oră pe săptămână, mi se pare o aberație pe care noi am tot semnalat-o, dar noi am vorbit, noi am auzit.

Andreea Daraban: Toți cei care fac performanță, de fapt, se pregătesc foarte mult în afara școlii.

Petru Simion Opriță: Da, din fericire mai există centre de excelență. Sau, cum este cazul în foarte multe școli, după ore, tot prin voluntariatul unor profesori foarte inimoși care, practic, sunt super pasionați de programare. E cazul chiar a multora dintre noi.

”În mod normal, pentru profesorii care lucrează la nivel de performanță,  nu ar trebui o creștere a normei didactice, ci o reducere a acesteia.”

Andreea Daraban: Activitatea dumneavoastră în cadrul Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică, SEPI, este una benevolă, neremunerată. Cum vă afectează decizia aceasta de creștere a normei didactice de predare, domnilor profesori?

Adrian Panaete: În mod normal, pentru oamenii aceștia care sunt la acest nivel al selecții naționale, care lucrează la nivel de performanță,  nu ar trebui o creștere a normei didactice, ci o reducere de normă, dacă ar fi posibil. Pentru că, efectiv, noi muncim 24 de ore din 24 de ore. Bineînțeles cu somnul de rigoare, dar noi nu știm ce înseamnă timp liber, nu știm ce înseamnă odihnă și uneori uităm și ce înseamnă familie. În cazul nostru, cel puțin, cred că benefică ar fi fost o reducere de normă.

Petru Simion Opriță: Sunt sută la sută de acord cu Adrian și pot spune că această măsură îmi reduce din timpul pe care l-aș fi putut folosi pentru a face cele pe care le fac suplimentar și pe care oricum o să le fac, nu am cum altfel. Normal, norma este de 18 ore, dar noi având o oarecare vechime și gradul 1, beneficiam de acea reducere de normă cu 2 ore. Acum sărim direct de la 16 la 20 de ore.

”Copiii care merg la olimpiade și care fac performanță, nu merg pentru banii din bursa de excelență. Dar și ăștia îi bucură. Și se simt cumva apreciați în momentul când văd că ei câștigă niște bani pentru munca lor.”

Andreea Daraban: Cum vedeți această decizie de a elimina bursa de excelență olimpică?

Petru Simion Opriță: Mie mi se pare o greșeală, pentru că ar trebui stimulată performanța, e destul de simplu, așa ca principiu. Și o pot stimula și așa, nu doar așa, dar și așa poate fi stimulată, cu bani. Ca să fim totuși corecți, copiii care merg la olimpiade și care fac performanță, nu merg pentru acești bani. Dar și ăștia îi bucură. Și se simt cumva apreciați în momentul când văd că ei câștigă niște bani pentru munca lor. Și era bine să rămână. Oricum ei nu sunt mulți și n-ar fi afectat mult bugetul. Câți olimpici credeți că sunt în România de nivel internațional? Destul de puțini și nu afectau.

Adrian Panaete: Pur și simplu întrebarea este câtă economie să face din aceste burse? Eu pot să fiu de acord, dacă la un moment dat în privința burselor s-a exagerat, dar nu în cazul burselor de excelență. În acest caz sunt super bine meritate și nu văd cum ar putea să îmbunătățească cu ceva situația financiară a țării exact reducerea acestor burse de excelență.

„Niciun copil n-a reușit vreodată performanță împins de la spate sau obligat de cineva. Cei care ajung la marea performanță sunt oameni care și-au dorit să facă performanță.”

Andreea Daraban: Ce contează cel mai mult atunci când vorbim despre performanță, domnilor profesori?

Adrian Panaete: Aici este foarte greu de dat un răspuns, pentru că sunt atât de mulți factori care contează, încât e foarte, foarte greu să decizi care este acel factor care contează cel mai mult.

Petru Simion Opriță: Rămân la opinia mea că munca e importantă. Foarte, foarte multă muncă, din partea tuturor.

Adrian Panaete: Mai este o chestie pe care eu cred că o pot numi ca element dominant. Niciun copil n-a reușit vreodată performanță împins de la spate sau obligat de cineva. Cei care ajung la marea performanță sunt oameni care și-au dorit să facă performanță. Cred că dorința de a face performanță este unul dintre factorii foarte importanți. Mai departe vin o groază de alti factori: calitatea antrenorilor, calitatea grupului în care copiii se antrenează, problemele pe care le întâlnesc. Sunt prea mulți factori și cred că, până la urmă, în performanța finală, eu am senzația că și calitatea selecției contează extrem de mult.

 ”Într-o școală în care dorim să avem și rezultate la nivel de masă și rezultate la nivel de performanță trebuie să funcționeze ceas cancelaria.”

Andreea Daraban: Cum arată în viziunea a doi profesori care lucrează pentru performanță, o școală cu adevărat performantă?

 Adrian Panaete: Eu aș spune că într-o școală în care dorim să avem și rezultate la nivel de masă și rezultate la nivel de performanță trebuie să funcționeze ceas cancelaria. Să funcționeze foarte bine cancelaria. De ce? La un moment dat, eu dau un mic exemplu, avem situații când olimpicii vin de la competiții și sunt taxați la clasă. Nu vreau să spun că acești olimpici trebuie favorizați. Nu vreau să spun că trebuie defavorizată performanța în favorarea învățământului de masă sau invers. Spun doar că în momentul de față ceva nu se sincronizează acolo. Uneori, nu știe stânga de dreapta, ca să zic așa, într-o cancelarie. Trebuie să existe un plan unitar al tuturor profesorilor, pe toate materiile, în așa fel încât să echilibreze și efortul și atitudinea față de copii.

Andreea Daraban: Așadar, bunul mers al cancelariei reprezintă un succes garantat pentru școală.

Petru Simion Opriță: Da, cumva, Adi are dreptate. O școală e atât de bună pe cât de buni sunt profesorii din ea. Dar nu numai asta. Nu numai ca valoare științifică.

Andreea Daraban: Nu, vorbim de relațiile interumane, cred, atunci când discutăm de cancelarie, nu?

Petru Simion Opriță: Da, și dacă mă gândesc bine la școala unde activez, ea a crescut foarte mult în ultimii, să spunem, 20 de ani, tocmai pentru faptul că relațiile sunt foarte bune în cancelarie.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Rodica Leontieș, inspector general ISJ Iași: ”Este clar că vor fi completări de normă pentru profesorii titulari din județ, dar nu se va pune problema ca un profesor titular să rămână fără catedră completă. Mărirea normei didactice de predare va avea repercusiuni asupra încadrării profesorilor.”

Publicat de Gabriela Rotaru, 1 august 2025, 10:34

Schimbările ce urmează să fie implementate au stârnit nemulțumiri și tensiuni, atât în cancelarii, cât și în rândul sindicatelor, care amenință cu ample proteste.

Invitata colegei noastre, Andreea Daraban,  este doamna profesor Rodica Leontieș, șefa Inspectoratului Școlar Județean Iași, care aduce lămuriri  privind efectele pe care aceste modificări legislative le au asupra școlilor din județul Iași.

Andreea Daraban: Creșterea normei didactice în învățământul preuniversitar, anunțată în contextul unui pachet de măsuri fiscale, a stârnit reacții diverse. Se vorbește despre posibile blocaje instituționale, despre profesori suplinitori care nu vor mai avea catedre, despre profesori titulari care nu vor mai avea cum să-și completeze norma în școala în care se află. Cum se prezintă situația în județul Iași  și care este atmosfera în rândul cadrelor didactice?

Rodica Leontieș: Într-adevăr, efectele legii 141/2025 implică și segmentul de educație. Vorbim despre o reorganizare a rețelei școlare și constituirea normelor didactice de predare ca urmare a aplicării acestor măsuri. La acest moment, noi avem la nivelul județului unități care își pierd personalitatea juridică. În municipiul Iași avem 19 unități, 15 grădinițe cu program prelungit și 4 școli, respectiv”Mihail Codreanu”, ”Carmen Silva , ”Veronica Micle” și ”Gheorghe Asachi”. În municipiul Pașcani avem două unități de învățământ,  respectiv o grădiniță și școala ”Ion Creangă” din Gâștești. În orașul Hârlău avem o grădiniță cu program prelungit și școala gimnazială ”Pârcovaci”, iar în orașul Târgu Frumos, o unitate  și anume Liceul Tehnologic ”Petru Rareș”. În mediul rural,  avem 10 unități de învățământ din 8 UAT-uri și anume Belcești, Deleni, Miroslava, Popricani,  Tomești, Țibana, Țibănești și Voinești.

Noi am avut deja o întâlnire cu primarii din aceste localități, ale căror unități își pierd personalitatea juridică pentru a discuta o eventuală reconfigurare  a rețelei școlare în vederea asigurării unei oferte educaționale coerente și adaptate nevoilor actuale. Practic, acesta este primul demers,  reorganizarea rețelei.  Știți că a apărut o procedură  privind reorganizarea unităților de învățământ  care este în dezbatere publică  până pe data de 6 august. Noi, până pe data de 8 august, avem obligația de a definitiva acea rețea școlară și abia apoi putem vorbi de încadrarea titularilor în unitățile școlare, conform tot unei proceduri  care este în dezbatere publică,  tot până pe data de 6 august. Într-adevăr, mărirea normei didactice  de predare pentru fiecare profesor, de la 18 la 20 de ore, este clar că va avea repercusiuni asupra încadrării profesorilor.  În primul rând, vom face încadrarea profesorilor titulari și este clar că numărul de ore care erau vacantate pentru suplinire se diminuează.

Andreea Daraban: Vorbeați despre reorganizarea rețelei școlare. Practic, aceste instituții care nu îndeplinesc criteriile pentru a avea personalitate juridică  vor fi comasate cu alte instituții?  Cum se va face această reorganizare mai exact?

Rodica Leontieș: Aceste unități școlare, care nu îndeplinesc condițiile  pentru a rămâne cu personalitate juridică, vor fi absorbite de alte unități care au personalitate juridică la momentul acesta. Noi intenționăm ca grădinițele să fie arundate  școlilor, deci celor patru din muncipiul Iași  clar că le vor fi arundate grădinițe,  pentru a-și menține personalitatea juridică. Deocamdată a fost doar o propunere,  vă dați seama că trebuie și o hotărâre de Consiliul Local și o adresă pe care noi o înaintăm Ministerului.  Nu știu dacă este oportun să spun,  acum, care au fost propunerile pentru arundare,  atât timp cât nu este o hotărâre de Consiliul Local și fiind și o procedură care este în dezbatere publică. După data de 8 august vă pot spune exact  care au fost arundările.

”În mediul urban,  în fiecare an, noi am pledat pentru calificare.  Dar dacă profesorul are o altă specializare, are posibilitatea să-și completeze norma pe a doua specializare, decât cea care este în actul de numire.”

Andreea Daraban: În ceea ce privește personalul din aceste unități care vor fi arundate, ce se va întâmpla cu personalul de conducere, dar și cu ceilalți profesori?

Rodica Leontieș: În primul rând, fiecare disciplină va include profesorul titular din unitatea A și respectiv din unitatea B, iar încadrarea să face per total norme  și în urma unei evaluări, dacă va fi cazul,  un cadru didactic va face obiectul completării de normă. Dar eu vă asigur că la nivelul județului Iași, este clar că vor fi completări de normă pentru profesorii titulari, dar nu se va pune problema ca un profesor titular să rămână fără normă, atât timp cât noi, la momentul acesta, avem peste o mie de posturi, catedre rezervate  sau vacante sau fracțiuni de normă. Deci,  posturi pentru profesorii titulari vor fi.

Andreea Daraban: Vor fi, dar profesorii vor fi nevoiți să facă naveta între școli.

Rodica Leontieș: Bine, dar și în acest moment avem profesori titulari în două sau trei unități școlare, deci nu este în premieră.

Andreea Daraban:  Odată cu mărirea normei didactice, de la 18 la 20 de ore, vor apărea și astfel de cazuri în care profesorii titulari nu își vor putea întregi norma în școala în care sunt.

Rodica Leontieș: Da, vor fi situații în care un profesor titular  nu își poate constitui norma de 20 de ore în unitatea în care este titular. Și atunci va participa într-o ședință publică pentru completarea normei în altă unitate școlară sau, conform metodologiei, am înțeles că nu numai în învățământul gimnazial, ci și în învățământul liceal, va fi posibil să își completeze norma la nivel de unitate până la o treime din aria curriculară.

Andreea Daraban: Adică să predea și altceva decât ceea ce predă în mod obișnuit.

Rodica Leontieș: Da, dar de regulă, noi în mediul urban,  în fiecare an, am pledat pentru calificare. Deci, dacă are o altă specializare, are posibilitatea să-și completeze norma pe a doua specializare, decât cea care este în actul de numire.

Andreea Daraban: Dacă un profesor este de matematică, va putea preda, de exemplu, și biologie?  

Rodica Leontieș: În mediul urban nu vom merge pe această variantă. În mediul rural, dintotdeauna un profesor titular a avut posibilitatea completării până la jumătate de normă în altă specializare și nu obligatoriu  conform specializării pe care a dobândit-o prin studii.

”Noile fișe de vacantare vor fi prezentate comisiei Inspectoratului Școlar în intervalul 8-14 august, astfel încât, pe data de 18 august, va fi publicată o nouă listă cu posturile vacante și ulterior vor fi ședințele publice, începând cu data de 20 august. ”

Andreea  Daraban: Aveți, la momentul de față, o situație cu profesorii titulari  care sunt nevoiți să își întregească norma? Aveți o estimare?

Rodica Leontieș: La momentul acesta nu avem, atât timp cât nu am primit din școli fișele de încadrare pentru anul următor școlar. În luna februarie, am primit fișele de vacantare cu încadrarea titularilor și cu posturile vacante pentru anul școlar următor.

Andreea Daraban: Care nu mai sunt valabile acum.

Rodica Leontieș:  Absolut. Această listă va fi modificată, deci aceste fișe de vacantare vor fi prezentate  comisiei Inspectoratului Școlar în intervalul 8-14 august, astfel încât, pe data de 18 august, vom publica o nouă listă cu posturile vacante și ulterior vor fi ședințele publice, începând cu data de 20 august. Dar să nu uităm că noi avem ședințe publice și pe data de 1 august, respectiv luni, 4 august. Vineri, 1 august, repartizăm pe posturile care sunt publicate deja cu viabilitate de cel puțin 4 ani,  candidații care au obținut  la concursul de titularizare din iulie 2025, minimum nota 7,  atât la proba scrisă, cât și la lecția, la clasă,  respectiv proba practică.

Andreea Daraban: Așadar, acei candidați care au susținut anul acesta titularizarea vor beneficia de posturile pentru care au candidat?

Rodica Leontieș: Absolut. Vor fi ședințele publice,  iar noi vom emite decizii în intervalul 5-8 august, astfel încât respectivul candidat să se poată prezenta la unitățile de învățământ în vederea încheierii contractelor  individuale de muncă.  Data limită de prezentare în unitatea școlară va fi 8 august.

Andreea Daraban:  Și au garanția că vor primi acel post pentru care au candidat în urma reorganizării rețelei școlare și a creșterii normei didactice?

Rodica Leontieș: Dumnealor vor avea încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată și vor intra în evaluare, în condițiile în care va fi o completare de normă sau o restrângere de activitate la catedra respectivă. Deci, în această procedură privind constituirea normelor, avem exact pașii pe care trebuie să îi întreprindă fiecare unitate școlară în vederea încadrării profesorilor titulari,  dumnealor având statut de profesor titular. Restrângerea de activitate implică asigurarea de către unitatea școlară a unui număr mai mic de 10 ore, deci jumătatea de normă. Cine are măcar 10 ore face obiectul completării de normă. Cine are sub 10 ore  face obiectul restrângerii totale de activitate. Asta presupune participarea în ședință publică și cu prioritate  poate fi detașat pe o catedră fie vacantă, fie rezervată pentru un an școlar.  Pentru că profesorul titular are prioritate în ședințele publice la completare, respectiv la restrângere de activitate.

”Nu cred că profesorii suplinitori  vor rămâne fără post, dar diminuare de normă cu siguranță va fi și vor fi și dumnealor  prezenți în ședință publică pentru a-și completa norma didactică. Nu pot să spun că nu vor fi afectați profesorii de aceste măsuri.  Vor fi afectați, dar profesorii titulari nu.” 

Andreea Daraban: Câți profesori suplinitori sunt afectați de aceste măsuri care urmează să fie luate în județul Iași?

Rodica Leontieș: Iarăși un răspuns la care nu pot fi foarte exactă. Pentru că depinde foarte tare de ceea ce se întâmplă cu profesorii titulari. Și atunci, implicit și profesorii suplinitori care au beneficiat de continuitate pot avea diminuată norma didactică.

Andreea Daraban: Pot rămâne și fără post?

Rodica Leontieș: Nu cred că vor rămâne fără post, dar diminuare de normă cu siguranță va fi și vor fi și dumnealor  prezenți în ședință publică pentru a-și completa norma didactică. Nu pot să spun că nu vor fi afectați profesorii de aceste măsuri.  Vor fi afectați, dar profesorii titulari nu.  În schimb, vom vedea cu profesorii suplinitori  în ce măsură putem să asigurăm  fiecăruia o catedră completă. Lista posturilor, clar că va suferi modificări. V-am zis că lista finală pentru ședințele  publice din august va fi pe data de 18.

”Nu voi permite să mai avem plata cu ora la profesorii  titulari. Acesta este contextul.  Încercăm să fim echilibrați și să avem o bună măsură în toate.”

Andreea Daraban: Sindicatele reclamă faptul că mișcările de personal nu se fac în mod echitabil. Profesorii spun că această creștere a normei didactice va scădea calitatea actului educațional la clasă. Cum priviți dumneavoastră aceste aspecte?

Rodica Leontieș: La nivelul județului Iași,  bună parte din profesori au avut plata cu ora.

Andreea Daraban: Ce se întâmplă cu plata cu ora acum?

Rodica Leontieș: Fiecare profesor  va fi încadrat cu 20 de ore, nu mai mult, pentru a asigura normele și profesorilor suplinitori.  Și personalul de conducere, îndrumare și control nu poate să presteze ore la plata cu ora. Cel puțin, la nivelul inspectoratului, nu voi permite să avem plata cu ora la profesorii titulari pentru a putea asigura norme pentru profesorii suplinitori,  pentru candidatii care au susținut  concurs și au dreptul și ei  la un număr de ore pentru anul următor școlar. Acesta este contextul.  Încercăm să fim echilibrați și să avem o bună măsură în toate.

Andreea Daraban: Așadar, putem spune că în județul Iași nu va mai exista plata cu ora pentru cadrele didactice din preuniversitar.

Rodica Leontieș: Eu așa îmi doresc. Vom prelua fișele, adică cel puțin  fișele pe care le vom prelua  la acest moment, vor fi doar cu 20 de ore  sau în cazuri excepționale,  dacă numărul de ore e multiplu de 3, clar că vor fi  21 de ore, că nu poți să iau o oră din 3. Dar, mai mult de atât, nu. Vor fi toate orele  vacantate pentru a putea fi repartizați candidații care au susținut concurs.

Andreea Daraban:  Directorii vor avea și ei  norma didactică mărită. Au fost voci care au spus că mulți directori  vor renunța la aceste funcții. Avem astfel de situații în județul Iași?

”Vom reorganiza colectivele.  Dar nu vă imaginați că vom  destabiliza foarte tare în unitățile  în care avem un singur rând de clase.”

 Rodica Leontieș: În momentul acesta nu am  nici o cerere pentru renunțarea la funcția de conducere.

Andreea Daraban: Creșterea numărului de elevi în clasă presupune  refacerea tuturor efectivelor de clase,  dacă măsura se va aplica  întocmii ca în contextul legii. Ce beneficii survin în urma  unei astfel de decizii?

Rodica Leontieș: În primul rând, pentru anul următor școlar,  într-adevăr, vom reorganiza colectivele.  Dar nu vă imaginați că vom  destabiliza foarte tare în unitățile  în care avem un singur rând de clase.  Dacă am 12 copii  minim, există posibilitatea prin derogare  cu 2 copii mai puțin, adică vom  funcționa și cu colective cu 10 elevi. Repet, în cazuri excepționale, dacă vom avea două clase  paralele cu câte 10 elevi, atunci vom constitui un singur colectiv. Și atunci încadrarea va suferi  modificări și implicit  și profesorii titulari  vor fi afectați și din acest motiv.

Dacă vorbim de 10 elevi, nu vorbim de învățământ simultan. Avem învățământ simultan, într-adevăr,  în zonele defavorizate. A apărut, într-adevăr, și un ordin pentru învățământul  simultan. Inclusiv clasa  a VIII-a nu mai este o clasă de sine stătătoare, dacă numărul elevilor este mult prea mic.  Și atunci va fi  în regim simultan și acea  clasă, cu preadarea, probabil, a matematicii și a limbii române, adică disciplinele de examen,  separat. Noi mergem pe  ideea de a avea cât mai puține clase în simultan,  doar în zonele, repet,  defavorizate, și să rămânem cu clase de sine stătătoare pentru a crește calitatea actului educațional.

Andreea Daraban: Unde avem cazuri în care există  doar 10 elevi într-o clasă, doar în  mediul rural, bănuiesc?

Rodica Leontieș: Da. Acolo se vor face reorganizări cu predilecție.  În mediul urban avem la Podu Iloaiei. Există un ordin privind modificarea metodologiei pentru organizarea claselor în regim simultan. Este aprobată prin ordin de ministru din 2024. Noi, în etapa de vacantare, din contră, am încercat să reorganizăm rețeaua de așa manieră încât numărul claselor care învață în simultan să fie cât mai mic.

Andreea Daraban: Până în prezent, numărul într-o clasă era în jurul a 26 de elevi. Ce se întâmplă  în clasele din mediul urban, din licee, din școli gimnaziale în care există acest număr minim de 26, vor mai fi  copii în plus?

Rodica Leontieș: În prezent, clasele de început vor merge exact așa cum au început, adică la liceu 26, nu 28. Modificările o să apară  în  formațiunile de studiu care nu  îndeplinesc condițiile de  12 elevi, în funcție de ce apare în această procedură.

Andreea Daraban: Deci doar în cazurile  acestea  se va suplimenta  numărul de elevi în clasă sau se vor uni clasele?

Rodica Leontieș: Da.

Andreea Daraban: Care sunt cele mai mari dificultăți cu care  vă confruntați în ceea ce privește  reorganizarea rețelei școlare?

Rodica Leontieș: Așteptăm un răspuns de la domnul primar de la Miroslava  pentru că acolo este o unitate care își pierde personalitatea juridică. Vorbim de un liceu cu profil agricol și încercăm să găsim cea mai bună soluție pentru a rămâne un  liceu cu profil agricol, ei având niște proiecte împreună cu Ministerul Agriculturii și să vedem ce unitate vom aronda,  probabil tot una dintre unitățile școlare care nu îndeplinește condițiile de a rămâne cu personalitate juridică.

Variana audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Ermina Covalciuc, elevă în clasa I la Școala ”Carol” din Iași, campioană europeană la șah școlar

Publicat de Gabriela Rotaru, 12 iulie 2025, 09:08

Tânăra sportivă, legitimată la clubul Șah Activ Iași, a avut un parcurs spectaculos, confirmând prin acest titlu european valoarea și tradiția școlii de șah din Iași. Clubul Șah Activ a avut o participare remarcabilă de altfel, fiind reprezentat de patru sportivi la Campionatul European de șah școlar.

Ermina Covalciuc, însoțită de antrenorul și mentorul său, domnul Emanuel Chifor, medic, absolvent al Școlii ”Carol” din Iași și coordonator al clubului ”Carol Șah”, precum și de doamna Claudia Cărăușu, directorul instituției de învățământ, au discutat cu Andreea Daraban despre drumul parcurs pentru a obține această performanță.

Emanuel Chifor a mărturisit că momentul cel mai emoționant a fost atunci când Ermina a urcat pe podium, pe primul loc și s-a intonat imnul României.

Andreea Daraban: Cum s-au desfăşurat probele? În ce a constat competiția? Au fost mai multe probe pe parcursul mai multor zile?

Emanuel Chifor: Competiția a durat 9 zile. Ermina a avut șapte partide, câte una fiecare zi și a luptat până în ultima clipă, chiar în ultima partidă, cu medalia pe masă. Avea nevoie de victorie pentru a ieși campioană europeană și a reușit rezultatul extraordinar.

Andreea Daraban: Ce a contat cel mai mult în obținerea acestei performanțe?

Emanuel Chifor: A fost o muncă îndelungată și o presiune mare, dar a fost rodul muncii unui an competițional plin. Ermina a ieșit campioană națională în luna ianuarie, a participat la Campionatul Mondial de Șah și la începutul lunii iunie a reușit să iasă campioană europeană, ca un cumul al experienței și muncii de aproape doi ani de zile.

Andreea Daraban: Campionatul mondial a fost în Serbia, dacă îmi aduc eu bine aminte. Cum a fost?

Emanuel Chifor: A fost o competiție cu adevărat dificilă. Au fost copii din toată lumea, școli de șah renumite la nivel mondial dar Ermina a avut un parcurs extraordinar și a venit cu o experiență consistentă. S-a văzut la această competiție.

Andreea Daraban: Cum descrieți parcursul Erminei până la acest rezultat?

Emanuel Chifor: Este o evoluție deosebită, se vede munca, se văd competițiile grele la care a participat, cu toate că pare ușor din relatările ei, să știți că a fost o presiune foarte mare, dar ea este un copil foarte ambițios, foarte muncitor și s-a văzut asta prin acest rezultat.

Andreea Daraban: De ce ar trebui ca părinții să-și îndrepte copiii spre acest sport al minții, spre șah?

Emanuel Chifor: Sincer să vă spun, majoritatea copiilor care, chiar dacă n-au continuat șahul de performanță dar îl fac ca sport de dezvoltare personală, să spunem, sau de folosire a imaginației și creativității, sunt printre primii la concursurile școlare, la olimpiadele școlare.

Andreea Daraban: Ce ne învață șahul? De fapt, ce ne învața și pe noi și pe copii?

Emanuel Chifor: Îi învață pe copii cea mai grea lecție, să învețe să piardă, să învețe să ia un eșec ca pe o viitoare reușită. Îi învață să fie mai perseverenți, mai luptători și să își impună punctul de vedere și să nu renunțe.

Andreea Daraban: Ermina, data viitoare, pe cine iei cu tine la competițiile la care vei mai participa? Pe sora ta câine o iei?

Ermina Covalciuc: O să ne fie destul de greu cu ea, că latră.

Andreea Daraban: Și vă deranjează, nu? Știu că tu mi-ai povestit la primul interviu că ai o soră câine și mi-a plăcut foarte mult cum ai spus. E foarte apropiată de tine, nu? Cum o cheamă?

Ermina Colavciuc: Cherry.

Andreea Daraban: Și te ajută la șah? N-a învățat încă șah?

Ermina Covalciuc: Nu, mai mult strică, dă cu coada peste piese.

Andreea Daraban: Alături de noi, așa cum am spus și la început se află și doamna director al Școlii ”Carol I” din Iași, doamna Claudia Cărăușu. Cum reflectă aceste performanțe misiunea educațională a școlii ”Carol” ?

Claudia Cărăușu: În primul rând, mă bucur să ne regăsim în acest studio care parcă ne poartă noroc. Catifeaua aceasta roșie cred că este emblema performanțelor. Ascultătorii Radio Iași, într-adevăr, nu o pot vedea pe Ermina, dar noi am denumit-o ”Fluturașul de la colțul mesei”, pentru că ajunge exact la colțul mesei de înălțime. Cred că orice participare nu aduce decât, în primul rând, pentru copiii Școlii ”Carol” un mare beneficiu. Faptul că își înfrâng niște emoții, faptul că își dezvoltă, așa cum zicea domnul doctor, absolvent al Școlii ”Carol”, acele elemente ce țin de dezvoltare personală. E foarte important să transmitem ascultătorilor ideea și îi spuneam Erminei, spuneam tuturor copiilor care intră în competiție, adversarul nu e o persoană. Adversarul este o problemă pentru care adevărații profesioniști găsesc soluții. Se pare că ”Fluturașul de la colțul mesei” a găsit soluțiile cele mai potrivite când domnul doctor spunea că până în ultima partidă s-a stat cu trofeul pe masă, iar Ermina a găsit soluția pentru a ieși învingătoare.

Andreea Daraban: Ermina, la școală joci șah cu colegii tăi?

Ermina Covalciuc: Mai jucăm când vine domnul de șah. Ne uităm la tablă mai întâi și după jucăm partide. Jucăm câte doi și dacă partida este interesantă, vin mai mulți copii și o privesc.

Andreea Daraban: De câte ori mergi la clubul de șah pe săptămână?

Ermina Covalciuc: Am fost luni, marți, miercuri, joi, vineri și sâmbătă.

Andreea Daraban: În fiecare zi mergi la clubul de șah?

Ermina Covalciuc: Câte două ore. Ne-am mai pregătit când mergeam la Campionatul mondial și duminica, o oră, dimineața.
Andreea Daraban: Știu că este o întrebare clișeu, dar eu aș vrea să știu ce ai dori tu să te faci când vei fi mare?

Ermina Covalciuc: Actriță, șahistă, balerină, cântăreață.

Andreea Daraban: O paletă largă de opțiuni. La șah nu renunți.

Ermina Covalciuc: Nu! Poate când o să am 100 de ani.

Andreea Daraban: Da, atunci cred că e momentul.

Varianta audio a interviului:

(Radio Iași/ Andreea Daraban)

#StareaEducației: (INTERVIU) Săptămâna viitoare începe Evaluarea Națională. Horațiu Sorin Hoară, primvicepreședinte al Federației Părinților – EDUPART: ”Părinții își doresc schimbarea acestui examen, dar să se facă etapizat. Să se știe din clasa a V-a ce va fi în clasa a VIII-a.”

Publicat de Gabriela Rotaru, 20 iunie 2025, 10:22 / actualizat: 22 iunie 2025, 8:41

În ultima perioadă, în spațiul public, s-au vehiculat foarte multe opinii legate de acest examen, plecând chiar de la afirmațiile ministrului Educației, domnul Daniel David, care a opinat, că Evaluarea Națională este, ca structură, depășită de cerințele prezentului. Ministrul Educației vrea să propună ca elevii să aibă, în Evaluarea Națională, subiecte de dificultate medie și din alte materii decât română și matematică. Domnia sa mai spunea că evaluăm la sfârșit de gimnaziu doar două competențe, într-un examen foarte dur, care se înscrie într-un ciclu de învățământ obligatoriu.

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre Evaluarea Națională și despre propunerile de reformare a acestui examen cu Horațiu Sorin Hoară, primvicepreședinte al Federației Naționale a Părinților – EDUPART.

Andreea Daraban: Evaluarea națională la clasa VIII-a este un moment de cotitură în parcursul educațional. Este un examen cu emoții, stres, dar și cu multe întrebări. Domnule Hoară, cum percep părinții acest examen în forma sa actuală?

Horațiu Sorin Hoară: Pentru început aș vrea să fac o mică introducere. Această federație reprezintă la ora actuală interesele părinților din România. Avem o reprezentativitate în 36 de județe din țară. La problemele actuale ale educației, de-a lungul anilor, începând cu 2019, am început cu niște sondaje dedicate Evaluării Naționale. Am avut foarte multe cereri de schimbare a acestui examen. Toți suntem conștienți că se dorește această schimbare, că suntem fixați într-un vechi sistem educațional care trebuie reformat din temelii, absolut toți. E dificil însă, nu vom putea fi noi decât niște paznici sau poate îndrumători, niște intermediari între interesele copilului și sistemul educațional din România.

La ultimul sondaj, pe care l-am făcut acum o lună, au răspuns peste 20.000 de părinți, din toate structurile, de la învățământul preșcolar pînă la cel liceal. A reieșit că părinții au cea mai mare încredere în școală, 38,41%. Biserica are 30%, armata are 25%, poliția la fel. Școala a rămas cu cel mai mare grad de încredere. Acest grad de încrere nu spune, însă,  că nu dorim schimbare. Problema care se pune este cum schimbăm acest sistem de învățământ. Deci suntem conștienți că trebuie să creștem educația în România. Concluzia la una dintre întrebările din acest sondaj a fost că, noi nu dorim creșterea aceasta doar prin resurse. Trebuie să se schimbe inclusiv cultura educațională. Părinții doresc în acest sens o educație cu logică,  o educație făcută de profesori bine pregătiți, care, pe lângă că sprijinul acordat elevilor, colaborează inclusiv cu familia.

Andreea Daraban:  În ceea ce privește Evaluarea Națională la clasa a VIII-a, cum percep părinții această evaluare? Sunt mulțumiți în prezent de felul în care arată? Ar dori să fie schimbată această modalitate de admitere în clasa a IX-a?

Horațiu Sorin Hoară: Noi, părinții,  nu suntem mulțumiți cu evaluarea aceasta care se face în prezent. Dar și o altă evaluare, dacă nu este bine structurată, dacă o facem de pe un an pe altul…Până acum, știți, începea clasa VIII-a, și de multe ori atunci aflai cum va fi examenul final. Acum s-a pus problema un pic înainte de clasa VIII-a. Părinții își doresc ca această schimbare să se facă etapizat. Să se știe din clasa a V-a ce va fi în clasa a VIII-a. Eu nu spun să nu luăm ideile din Franța, de exemplu, dar trebuie văzut ce să luăm. Elevii recunosc că gramatica este importantă, Informatica este importantă, Matematica este importantă. Și în același timp, cu un grad de peste 70%, este Istoria și Geografia. Dacă elevii vin și spun că aceste discipline sunt importante, ar trebui să fie incluse în această evaluare finală.

Andreea Daraban:  Cum vedeți propunerea făcută de Ministrul Educației, aceea de a introduce și un test la alte discipline, în afară de Matematică și Română? Ar fi bine venită o astfel de schimbare?

Horațiu Sorin Hoară:  Noi am avut o întâlnire cu domnul ministru chiar înainte de a ieși în presă cu asta. Nu am discutat punctual pe acest subiect. Eu ce am dedus din toate discuțiile este nu că va exista un test suplimentar, ci, posibil,  sistemul de teste să fie schimbat un pic.

Andreea Daraban:  Ar fi un test multidisciplinar și care să evalueze mai multe competențe, astfel încât la finalul clasei a VIII-a să avem o viziune clară asupra competențelor pe care le-au dobândit elevii de-a lungul gimnaziului. Propunerea de pilotare a acestui tip de testare vi se pare una corectă și ar fi necesară?

Horațiu Sorin Hoară: Ar fi necesar ca la nivelul clasei a VI-a să înceapă aceste teste. Sunt de acord că școala este ruptă de realitate, materia e prea multă, e prea puțin utilă, dar până la urmă, noi nu cerem o simplificare superficială, ci cerem să se adapteze curriculumul la vârsta copilului, la realitatea din școală și la nevoile de viață și cariera ale copilulului. Și atunci, da, copilul ar trebui pregătit din clasa VI-a, să vadă ce înseamnă, să aibă timp.

Andreea Daraban:  Credeți că această evaluare finală,  la clasa VIII-a,  ar trebui să constituie și un criteriu de selecție pentru liceu sau ar trebui să fie o evaluare separată de ceea ce înseamnă admitere?

Horațiu Sorin Hoară:  Este bună întrebarea. Acum, pentru că în același timp sunt și profesor la nivel universitar, ideea este următoarea. Eu trebuie să fac o selecție a elevului. Sistemul educațional se bazează pe cunoștințe, se bazează pe evaluarea acestora. În clasa VIII-a trebuie să facem această evaluare. A existat la un moment dat ideea unor examene la colegiile naționale. Concluzia majorității părinților a fost că nu sunt bune. Adică încă un examen pe care să îl dai în plus, este clar că acolo se va merge pe meditații. Două examene în același an ar trebui excluse, din start. Evaluarea Națională trebuie să fie un pic mai complexă din punctul de vedere al evaluărilor și să existe o consiliere pe plan educațional, nu obligatorie, de care să se țină cont, dar să existe o orientare dată de acest rezultat, care poate să fie făcută, inclusiv, ca răspuns în urma testului pe care l-a dat. Fiecare când își primește nota, să primească și o recomandare. Uitați, copilul dumneavoastră este bun pe direcția aceasta, pentru că și consilierea din timpul claselor V-VIII se face, dar sincer, copiii, de multe ori, nici în clasa a X-a nu știu ce vor să facă mai departe, nici noi nu am știut. Vedeți care este evoluția, inclusiv a mediului economic, cum se schimbă meseriile, cum dispar unele, apar altele. Copilul trebuie să fie pregătit pentru viitor, pentru viață. Noi asta ne dorim, cerem această reformă  care să fie centrată pe copil, pe realitate în special.

Andreea Daraban:  S-a vehiculat inclusiv ideea de a se folosi mediile la anumite discipline de pe parcursul gimnaziului pentru a se face selecția la liceu.

Horațiu Sorin  Hoară: Pentru o astfel de propunere, iarăși, da, să se facă,  dar să se știe nu cu un an de zile înainte.

Andreea Daraban:  Se vorbea despre necesitatea introducerii unei evaluări standardizate.

Horațiu Sorin Hoară:  Nu putem să schimbăm evaluarea, dacă nu acționăm și pe direcția cealaltă, a pregătirii profesorilor. Profesorii, în primul rând, trebuie să se schimbe, trebuia să readapteze noilor metode de predare, trebuie să fie pregătiți. Nu am prea văzut formări la nivel național a acestor cadre didactice. Prea puține. Sunt prea mulți profesori și prea puține locuri pentru formare. Și în plus, unii profesori sunt înrădăcinați în sistemul vechi de predare.

Andreea Daraban: Cum se implică Federația Părinților în dialogul cu autoritățile privind reforma examenelor naționale? S-au făcut propuneri de modificare a acestora din partea Federației?

Horațiu Sorin Hoară: Noi, de-a lungul anilor, începând cu 2019, am avut în permanență un dialog continuu. Am semnat parteneriate strategice foarte bune cu Ministerul Educației. Avem parteneriate cu Parlamentul României, suntem prezenți permanent la comisiile de învățământ, suntem consultați. În ultimii șase ani, au fost schimbări ale legii învăţământului, au apărut versiuni. La început, când la primele, am adus peste 120 de îmbunătățiri,  ni s-a acceptat vreo 20. Ce vă pot spune acum? Că la ultima, din 113 propuneri, au fost peste 90 de modificări acceptate. Nu vreau să spun că suntem mai puternici decât orice partid, dar realitatea este că se ține cont de noi.

Andreea Daraban:  În ceea ce privește evaluarea în general, oare ce vrem de fapt de la copii? Ce dorim noi de la ei când îi evaluăm? S-au pus în discuție aceste aspecte cu Ministerul Educației?

Horațiu Sorin Hoară:  Toți doresc să ieșim bine la nivel european. La testele PISA tot timpul suntem pe ultimele locuri.

Andreea Daraban:  Avem problema analfabetismului funcțional, care e majoră.

Horațiu Sorin Hoară:  Aceasta e o părere personală, analfabetismul funcțional vine în urma apariției internetului și apariției telefonului mobil, unde ai o informație în 30 de secunde, dacă știi să pui bine întrebarea. Și nu trebuie să vorbești gramatical corect ca să afli răspunsul. În ziua de astăzi a apărut AI-ul. Pe vremea tinereții mele, ca să aflu o informație, intram în bibliotecă și căutam în 20 de cărți. O aflam, dar în același timp mai aflam și alte informații care erau tangențiale sau pe lângă informația dorită. Fundamentele erau mult mai puternice. În ziua de astăzi elevul află punctual o informație, o memorează, posibil după 5 minute să o uite și mai mult ca sigur că o va uita. Și atunci discutăm de analfabetism funcțional. E foarte adevărat,  trebuie să ne adaptăm sistemul de învățământ la modificările actuale. Unele țări elimină telefonul din școli complet. Am avut într-una dintre discuții cu ministerul un subiect pe această temă, să scoatem telefonul din școală, să începem să găsim o metodă. Mulți nu au fost de acord.  S-a venit cu o explicație foarte pertinentă. Telefonul trebuie să fie la dispoziția profesorului, care să-l dea elevilor, pentru metode moderne de predare, să aibă acces rapid.

Andreea Daraban:  Părinții ar fi fost de acord să nu existe telefon la oră?

Horațiu Sorin Hoară: E foarte discutabilă chestiunea. Sunt păreri împărțite. Vocile care vor telefon, vor fi tot timpul mai puternice decât celelalte. Dar părinții au și o explicație. 74 la sută din părinți au recunoscut că violența în școală se află pe primul loc în rândul problemelor legate de școală. Le este frică tuturor părinților. Ei spun că da,  am dori să avem un telefon al copilului la dispoziția lui, prin care să anunțe, dacă este o problemă. Deși sistemul este foarte bine pus la punct. Adică primul apel al școlii este către părinte dacă apare o problemă. Al doilea apel este către salvare, poliție, dacă sunt chestiuni mai grave.

Andreea Daraban: Cum pot părinții sprijini copiii în perioada premergătoare examenului, dincolo de suportul academic?

Horațiu Sorin Hoară: Să încerce să înțeleagă, să accepte, că întotdeauna un examen este ceva dificil, e ca o întâlnire cu necunoscutul, chiar dacă au mai avut examene de-a lungul anilor. În discuțiile cu copiii mei și cu ai prietenilor,  ai cunoștințelor,  le spun,  învățați, ca la final voi să alegeți, nu școala să te aleagă. Elevul trebuie să decidă care este parcursul lui pe viitor. Și asta nu se poate face fără un rezultat bun la examen, fără cunoștințe solide și temenice pentru viitorul lui educațional.

Calendar Evaluarea Națională 2025

23 iunie 2025 – Limba și literatura română – proba scrisă

25 iunie 2025 – Matematică – proba scrisă

27 iunie 2025 – Limba și literatura maternă – proba scrisă

3 iulie 2025 – Afișarea rezultatelor inițiale, vizualiarea lucrărilor scrie și depunerea contestațiilor

4-5 iulie 2025 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

6-9 iulie 2025 – Soluționarea contestațiilor

10 iulie 2025 – Afișarea rezultatelor finale

Varianta audio a interviului:

Horațiu Sorin Hoară are trei copii. A terminat  Universitatea de Vest din Timișoara  și a fost  profesor de matematică. A predat la clasele V-XII, iar în prezent este cadru didactic universitar. Este  președinte al Consiliului Reprezentativ al Părinților județ Arad din 2012, an în care a aderat și  la Federația Națională a Părinților, în prezent fiind primvicepreședinte al Federației  Naționale a Părinților – EDUPART.

#StareaEducației (INTERVIU) Ministrul Daniel David: Este absurd să ai o evaluare atât de dură la clasa a VIII-a în cadrul unui proces de învățământ obligatoriu./Testarea la mai multe discipline nu e o idee nouă, dar mai întâi trebuie să cădem de acord că vrem o schimbare și apoi discutăm de când intră în vigoare.

Publicat de Andreea Drilea, 29 mai 2025, 06:28 / actualizat: 29 mai 2025, 8:22

Între concluziile importante, care ar putea sta la baza unor schimbări în educație, se numără și modificarea modului în care se susține Evaluarea Națională la clasa VIII-a. Potrivit documentului, aceasta ar trebui să includă cerințe din mai multe domenii de studiu, nu doar din limba română și matematică, pentru a reflecta mai bine competențele elevilor. O altă propunere se referă la reevaluarea periodică a cadrelor didactice și la modul de organizare a examenului de Titularizare. Despre aceste aspecte a discutat colega noastră, Andreea Daraban,  cu domnul Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării.

Andreea Daraban: Domnule ministru, propuneți o reformă majoră a Evaluării Naționale la clasa VIII-a, cu testare din mai multe discipline. Cum ar urma să arate acest examen în viziunea dumneavoastră?

Daniel David: În primul rând, haideți să înțelegem de ce Evaluarea pe care o avem acum nu este una în regulă. N-am în minte ideea de a face reforme de dragul reformei, n-am venit să schimb ceva dacă acel ceva ar funcționa bine. Modalitatea pe care noi o folosim în acest moment pentru a face Evaluarea Națională la clasa VIII-a este una restrictivă. Restrictivă în sensul că, deși noi, prin gimnaziu, ne propunem să formăm mai multe competențe cheie, în final testăm doar două. Mai mult, prin faptul că testăm doar două, nu știm cât de eficient a fost programul de gimnaziu printr-o evaluare standardizată la nivel național și nici nu dăm informațiile adecvate necesare profesorilor din clasa a IX-a, despre copiii pe care îi vor avea  acolo.  În al doilea rând, Evaluarea pe care o avem în acest moment este una punctuală, și pe o evaluare punctuală  se pune o valoare prea mare, fiindcă ea va marca traiectoria educațională și de viață a copilului. În al treilea rând, n-am prea găsit această evaluare, ca să nu spun că n-am găsit-o niciunde, ca bune practici în țările Uniunii Europene sau în țările vestice, la care noi de obicei ne raportăm. Deci, altfel spus, este o evaluare problematică, mai adaug doar că este și absurd să ai o evaluare atât de dură în cadrul unui proces de învățământ obligatoriu, nu chiar la mijlocul său, dar încă în cadrul procesului de învățământ obligatoriu, în condițiile în care învățământul obligatoriu este, prin lege de la 4 la 18 ani. Fiindcă am spus că demersurile mele aș vrea să se bazeze pe dovezi, dovezile sunt de diverse tipuri și anume date. În acest moment nu avem date care să ne arate că un sistem din vest este mai bun decât alt sistem din vest. Mă uit, dacă nu avem date, la setul de bune practici și văd practici foarte diferite, dar în același timp mă uit la principiile din spatele acelor bune practici și găsesc acele principii pe care le-am spus și aici. Evaluarea trebuie să fie relevantă, să evalueze mai multe competențe, nu doar două, nu te bazezi pe o evaluare punctuală și nu faci evaluări foarte dure în cadrul unui proces de învățământ obligatoriu în care oricum copiii trebuie sa ajungă în clasa a IX-a. De aici a venit ideea de a propune această schimbare și varianta sugerată este cea pe care am văzut-o în raport.

Andreea Daraban: Spre deosebire de evaluările de la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a, cea de clasa a VIII-a are rol de selecție pentru liceu. Deci e diferită de cele anterioare, care doar constată nivelul de pregătire a elevului. Deci această Evaluare Națională de la clasa a VIII-a condiționează accesul unui elev la un liceu sau altul. Nu este vorba doar despre a verifica o serie de competențe. Nu ar trebui să facem o distincție între evaluare pentru anumite competențe și admitere la liceu?

Daniel David: Ar trebui sa fie ambele, în sensul că dacă în clasa a VI-a, în clasa IV-a, în clasa II-a avem aceste Evaluări Naționale standardizate cu rol informativ, ne-ar trebui și una în clasa a VIII-a cu rol informativ, ca să știm cum am încheiat nivelul de gimnaziu. Am reușit să transferăm cele 8 competențe cheie pe care le avem ca obiectiv sau nu? În condițiile în care tu nu faci o evaluare relevantă, mai comprehensivă, ci te reduci la două discipline, n-ai înțelegerea acestui lucru. 

”Până când vom reuși să reducem discrepanța între școli și vom împinge în față standarde de evaluare, pentru ca notele să nu fie atât de diferite ca semnificație între școli, nu putem să folosim portofoliul educațional.”

Andreea Daraban: Și atunci cum facem selecția pentru liceu?

Daniel David: Eu am propus o variantă intermediară, fiindcă spre exemplu, pentru viitor, mi-ar plăcea și mie, să se întâmple, așa cum se întâmplă în alte țări care folosesc portofoliul educațional, adică notele nu într-o evaluare punctuală, ci notele, de exemplu, pe care le ai pe parcursul anilor de studio,  clasa V-a, VI-a, VII-a, VIII-a, activități extracurriculare. Noi nu putem folosi acest lucru eficient, în acest moment, pentru că profesorii nu au o scală, nu au standarde de raportare comune pentru a da note. Adesea, nota 8 în București este diferită de un 8 din Satu Mare. Diferențele sunt uneori foarte mari. Și, de asemenea, există discrepanțe foarte mari între școli în ceea ce privește performanța educațională. De aceea, până când vom reuși să reducem discrepanța între școli și vom împinge în față standarde de evaluare, pentru ca notele să nu fie atât de diferite ca semnificație între școli, nu putem să folosim portofoliul educational, pe baza notelor obținute în cursul studiilor gimnaziale. Și atunci am spus că, ok, haideți să nu avem doar două competențe, să încercăm să evaluăm mai multe. Și lucrul ăsta nu este nou, se întâmplă și în Italia, se întâmplă și în Franța. Ca idee a apărut și în legea educației din 2011, doar că n-a fost implementată ideea respective. Să avem mai multe probe, și liceele, spre exemplu, în funcție de specializare, ar putea să dea ponderi diferite diverselor discipline.

Andreea Daraban: Așadar, în viziunea dumneavoastră, înțeleg că nu ar fi vorba despre o testare la fiecare disciplină în parte la finalul clasei a VIII-a, ci ar fi niște teste interdisciplinare, iar liceele ar putea să valorifice punctajele la disciplinele aferente unui anumit profil…

Daniel David: Corect. Adică dacă ești la specializarea Științe, de exemplu, evident că poți să valorizezi și Matematica și Limba Română, că sunt competențe fundamentale, dar dai o pondere mare și evaluării în zona de Știinte. Dacă eștii în zona de profil teoretic uman, începi să dai o pondere mai mare evaluărilor în zona Istoriei și Geografiei. Mi se pare absolut normal, logic, adică mă și gândesc de ce nu facem lucrul ăsta? Sigur, repet, în alte țări se face, l-am și gândit în 2011, dar nu l-am implementat pentru că probabil a fost mult mai comod să reducem totul la cele două discipline. Repet, importante, fundamentale, dar nu putem reduce toată evaluarea la două discipline.

”Mi-ar plăcea să dăm această testare la mai multe discipline la clasa a VIII-a, dar să nu o folosim ca modalitate de selecție, ci să folosim portofoliul. Nu suntem încă acolo.”

Andreea Daraban: Ar trebui schimbate și conținuturile și programa școlară pentru a putea avea o astfel de testare, la mai multe discipline?

Daniel David: Vedeți, suntem în faza în care lucrăm la planurile cadru și apoi la programele în învățământul liceal. După aceea vom vedea ce se întâmplă la nivel de gimnaziu. La nivel de gimnaziu a fost o reformă în 2017, sub aspectul planurilor cadru și sub aspectul programelor, care o să vedem dacă va da rezultate sau nu. Înțeleg că apar unele rezultate bune în zona de Matematică la gimnaziu. Avem unele probleme în zona de Științe, fiindcă performanța la Matematică s-a îmbunătățit, la Științe a scăzut, spre exemplu, în testele internaționale, dar mai așteptăm încă o testare.

Andreea Daraban: Există voci care susțin că povara unei evaluări la mai multe discipline și care are și rolul de selecție va cădea în primul rând pe umerii părinților, care vor trebui să facă și mai multe meditații cu proprii copii la mai multă discipline.

Daniel David: Eu am înțeles, dar ăsta este un argument că lucrurile merg prost și dacă lucrurile merg prost, să nu schimbăm lucrurila în bine, mai bine rămânem cu ce e prost, că dacă le schimbăm în bine efortul e mai mare. De ce alte țări pot să dea o testare din mai multe discipline? Dau exemplele Franța și Italia. De ce acolo se poate, dar la noi nu se poate? Eu zic, hai să ne uităm un pic la setul de bune practici. Repet, și mie mi-ar plăcea să dăm această testare, dar să nu o folosim pentru selecție, să folosim portofoliul. Nu suntem încă acolo.

Andreea Daraban: De când ar urma să intre în vigoare noua modalitate de susținere a evaluării naționale?

Daniel David: Asta este o discuție pe care trebuie să o avem dacă ne punem de acord. Vedeți că au fost diverse discuții în legătură cu acest raport. Cum anume, câte teste, la ce discipline, când? Eu am spus că acest raport este un raport de viziune, iar viziunea mea spune că testarea pe care o avem acum nu funcționează bine, trebuie schimbată și am spus principiile pe baza cărora trebuie făcută noua evaluare. Dacă ne punem de acord că vedem lucrurile la fel, că suntem de acord să o schimbăm și mergem cu aceste principii, după aceea discutăm câte teste și anume când. Sigur, în principiu, poți să gândești pe termen mediu, să spui ok, ar trebui să fie prima generație, după ce adoptăm noua testare, prima generație care intră în clasa a V-a. Dar ținând cont că este o evaluare națională din disciplinele care se studiază acum, nu ne oprește nimeni și nimic, dacă ne punem de acord. Eu niciodată ca ministru n-am vrut să forțez lucrurile, dacă n-am reușit să conving segmente largi din sistem. Nici nu le-am acceptat cum sunt, dar nici n-am vrut să împing o idee, chiar dacă eu cred că e bună, dacă nu reușesc să-i conving pe ceilalți.  Putem să convenim că, nu știu, intră în 2 ani sau 3 ani sau, repet, cu cei din clasa V-a. Țin minte că și în legea din 2011, când s-a propus o nouă examinare națională pentru clasa VIII-a, tot asta a fost discuția de când va intra. Dar aici este o discuție operațională cu actorii, cu partenerii de dialog social, cu Consiliul Elevilor, cu părinții. Asta nu este o problemă. Întâi trebuie să ne hotărâm dacă suntem de acord că nu-i bună metoda de acum, că principiile pe care le-am împins în față sunt în regulă și după aceea vom dezvolta și planurile operaționale.

Andreea Daraban: Există intenția de pilotare a unei astfel de inițiative?

Daniel David: Se poate și pilota, sigur că da. Sunt mai multe variante, dar hai întâi să ne hotărâm dacă vrem să o schimbăm și după aceea vedem de când o implementăm. Putem să spunem, ok, obligatoriu din clasa V-a, dar cei care doresc să o piloteze mai repede pot să o facă. Repet, sunt discuții operaționale unde există mare flexibilitate, dar hai să ne punem de acord că vrem să o schimbăm.

Andreea Daraban: Există un ordin de ministru care prevede că elevii de gimnaziu care obțin premiul I la Olimpiadele Naționale sau premiile 1, 2 sau 3 la cele internaționale pot intra la liceu fără examen. Se va mai menține această dispoziție?

Daniel David: Eu aș menține-o. Aș menține-o tocmai pentru faptul că nu cred că o evaluare punctuală, fie ea și mai nuanțată dacă vreți, și cu ponderi și cu mai multe discipline, ar trebui să stabilească traiectoria de viață a unui copil. Cred că dacă cineva e olimpic în biologie sau în chimie și ia acele premii, poate să intre în specializarea de Științe, spre exemplu, la profilul real. Nu văd de ce nu. Cred că nu trebuie să punem o piedică, un baraj prea mare în trecerea din clasa VIII-a în clasa IX-a, pentru că suntem, încă, sau ar trebui să fim, în logica învățământului obligatoriu.

”Am propus un examen de licențiere didactică și o variantă de angajare a profesorilor pe traiectorie nedeterminantă, iar avantajul este că pot trece de pe un post pe perioadă determinată, pe unul pe perioadă nedeterminată, fără să mai dea încă o dată un examen național de titularizare.”

Andreea Daraban: O altă schimbare în sistemul de educație face referire la modalitatea de angajare a cadrelor didactice, care ar urma să fie diferită. Ministerul Educației propune un nou sistem de intrare în cariera didactică, Examenul Național de Licențiere Didactică. Domnule ministru, explicați – ne cum va arăta acest examen și de când va intra în vigoare?

Daniel David: În primul rând văd o nemulțumire în ceea ce privește sistemul actual de Titularizare și pot să-i și înțeleg pe oameni de ce. Sigur că nemulțunirea este în cea mai mare parte a celor din sistem, dar nu înseamnă că toți sunt nemulțumiți cu acest sistem. Acum, practic, dacă ești angajat pe o perioadă nedeterminată, după un examen național, tu ești evaluat anual. Și în funcție de calificativul primit îți continui, sigur, activitatea. Însă foarte mulți, care la examenul național de titularizare au luat note mari, uneori 9, 9 și ceva, ajung să fie pe post pe perioadă determinată. Și dacă sunt pe acest post, ei nu pot să rămână și să devină titulari în sistem, să intre pe perioadă nedeterminată, decât dacă mai dau acest concurs. Unii de mai multe ori, dacă sunt într-o zonă de determinat pe continuitate, alții, o dată, dacă intră pe viabilitate și li se permite acest lucru, ceea ce nu este în regulă. Sistemul pe care l-am propus este un sistem care păstrează toate avantajele a ceea ce avem acum și aduce noi avantaje.  Sigur, ca până  acum, poți să fii din start angajat pe perioadă nedeterminată. Ai dat examenul de licențiere, ai peste 7, participi la concurs în diverse școli, ai postul pe nedeterminat. Numai că am mai propus o traiectorie, o variantă „tenure track„ adică o variantă de angajare pe traiectorie nedeterminantă.  În sensul că intri pe un post pe o perioadă determinată, putem stabili în funcție de ciclul de studiu, un an, doi sau trei, și dacă în fiecare an ai avut o performanță bună, după perioada determinată dacă postul mai este viabil, treci automat, fără să mai dai încă un concurs national, pe perioadă nedeterminat. Este în beneficiul profesorilor, este un mecanism care protejează și omul și calitatea în sistem. Și am mai spus un lucru, și asta vreau să fie foarte clar, fiindcă a fost interpretat în anumite segmente greșit, toți profesorii, așa cum sunt evaluați annual, ar trebui să aibă o evaluare sumativă tot la 5 ani. Ce înseamnă evaluare sumativă? Nu înseamnă că mai dai încă o dată un examen. Ci la 5 ani ne uităm ce s-a întâmplat în ultimii 5 ani, ce scoruri ai avut la evaluarea pe care ți-a făcut-o școală? Mai cerem feedback-uri de la colegi și de la elevi, iar dacă lucrurile funcționează bine, ai atins standardele minimale, mergi mai departe pe perioade nedeterminată. Dacă însă lucrurile merg prost, ai avut calificative de nesatisfăcător, de exemplu, este absolut normal să mergi la un curs de pregătire profesională pentru a-ți îmbunătăți performanțele. Nu e nicio problemă aici și fără a-ți fi afectat postul pe perioadă nedeterminată. Deci mergi la curs, te pregătești și după aceea vii și îți continui poziția de nedeterminant, sigur, dacă performanța ți se îmbunănătățește. Deci, în urma acestei evaluări la 5 ani îți continui activitatea sau dacă lucrurile merg prost, ai 2 ani la dispoziție să-ți îmbunătățești acel calificativ de nesatisfăcător. Dar nici nu putem accepta situația în care tu ești nesatisfacător mai mulți ani, dar totuși te păstrăm în școală.

Andreea Daraban. Există voci care spun că examenul de licențiere didactică nu schimbă cu nimic ceea ce avem în prezent, pentru că în prezent există definitivatul. Fără definitivat nu poți să devii titular în sistem și nu poți să predai mai mult de 5 ani. Deci care ar fi diferența între cele două?

Daniel David: Diferența majoră este că cei care sunt angajați pe perioadă determinată, pe tenure track, pot trece de pe post pe perioadă determinată, pe nedeterminată, printr-o performanță bună la școală, în fața copiilor și în fața colegilor, fără să mai dea încă o dată un examen național de titularizare.

”În acest an, examenul de titularizare funcționează exact așa cum a fost anunțat, fără să se schimbe nimic.”

Andreea Daraban: Cei care vor fi licențiați didactic vor avea parte de o serie de mentori? Va fi ca la rezidențiatul medical?

Daniel David: Nu. Cei care sunt licențiați în sistem au peste nota 7, vor da concursuri pentru posturi pe perioadă determinată sau nedeterminată în școli, iar acolo, odată ce și-au luat postul, vor evolua în carieră trecând prin ceea ce știm, gradele didactice.

Andreea Daraban: Ce se întâmplă cu cei care au luat notă sub 7?

Daniel David: Cei care au luat notă sub 7 nu sunt licențiați în sistem. Posturile care rămân libere, neocupate de cei licențiați, se scot la concurs de către școli, așa cum se scot și acum pentru suplinitori sau pentru cadrele didactice asociate.

Andreea Daraban: Școala ce rol va avea în acest proces de recrutare de personal?

Daniel David: Școala va avea un rol foarte important, fiindcă posturile sunt acolo, concursurile se organizează acolo și, așa cum am spus, treci de pe o perioadă determinată pe perioada nedeterminată, dacă ai convins copiii și școala că meriți lucrul ăsta.

Andreea Daraban: De când va intra în vigoare această nouă modalitate de angajare în sistemul educațional?

Daniel David: Va intra în vingoare după ce ne vom pune de acord, că suntem de acord cu această schimbare, după ce o să și-o asume Ministrul Educației și Cercetării sau Ministrul Educației, după ce ne punem de acord cu partenerii de dialog social că este în regulă așa, atunci va intra în vigoare. În acest an, examenul de titularizare funcționează exact așa cum a fost anunțat, fără să se schimbe nimic. Cel mai repede ar putea să intre în vigoare, dar nu înseamnă că intră, repet, sunt mulți pași până acolo, dar cel mai repede ar putea sa intre în vigoare de anul viitor, dar s-ar putea sa dureze și mai mult până când, repet, se asumă viziunea, se definește operațional și ne punem de acord cu actorii din domeniul.

Varianta audio a interviului:

FOTO edu.ro

#StareaEducației: (INTERVIU) SARO, primul asistent AI motivațional din educație, va ajunge în școlile de stat și private din țară. Andreea Nistor, Digital Nation: “Această tehnologie nu este gândită să ofere informații de conținut și nici să facă predare. SARO îi sprijină pe tineri cu nivelul de motivație pentru sarcinile de învățare pe care le au.”

Publicat de Gabriela Rotaru, 6 mai 2025, 16:31

Implementarea SARO în învățământul public din România a debutat la facultatea de marketing de la Academia de Studii Economice din București. Peste 100 de studenți au început deja să interacționeze cu SARO. Soluția urmează să fie extinsă și în învățământul preuniversitar, în baza unui protocol de colaborare semnat între organizația Digital Nation și Ministerul Educației și Cercetării.

Liceele interesate au putut aplica pentru a introduce SARO în instituția lor, completând formularul disponibil până la 30 aprilie. Selecția unităților participante va fi anunțată în cursul acestei luni. Colega noastră, Andreea Daraban, a stat de vorbă despre  această inițiativă cu Andreea Nistor, director de dezvoltare și partener al organizației neguvernamentale Digital Nation, cea care a lansat asistentul virtual creat special pentru elevi și studenți.

Andreea Daraban:  Să explicăm, mai întâi, ce este SARO și cum a luat naștere această inițiativă.

Andreea Nistor:  SARO este un asistent personal pentru fiecare tânăr din România, fie că vorbim despre studenți sau despre elevi. Urmează să extindem acest proiect, pe care acum abia îl pilotăm, către unitățile școlare publice și private din întreaga țară. Este un asistent virtual care comunică cu tinerii prin whatsapp.  De ce pe whatsapp?  Pentru că ei deja sunt acolo și este cel mai facil mod de comunicare cu ei. Firește că face acest lucru cu permisiunea tinerilor, care trebuie să opteze pentru a putea să discute cu SARO. Iar noutatea din punct de vedere al inovației, chiar la nivel mondial, este că SARO este o soluție de tehnologie care comunică proactiv.  Noi suntem, aș îndrăzni să spun, mai degrabă învățați cu alte soluții online de inteligență artificială, pe care noi trebuie să le accesăm și trebuie noi să deschidem o pagină de căutare și să punem o întrebare. În schimb, SARO preia în mod proactiv inițiativa, îi contactează pe tineri și vorbește într-un mod absolut familiar și pe limba lor despre preocupările, provocările, oportunitățile și progresul lor școlar. 

Andreea Daraban:  Fără ca tinerii să întrebe neapărat.

Andreea Nistor:  Există și această funcțiune disponibilă, adică tinerii pot fi proactivi și ei, să intre în discuție cu SARO pentru afla, de exemplu, la ce birou al universității trebuie să se ducă ca să depună anumite dosare sau de unde pot să obțină o anumită informație sau care este data următorului examen. Însă asta nu este singura modalitate de dialog. SARO interacționează și proactiv. Valoarea cea mai mare este legată de capacitatea SARO de a crește nivelul de motivație și interes. De ce? Pentru că sistemul public de educație din România ne pune deseori în ipostaza de a ne întreba de ce mai învățăm matematică, de ce anume trebuie să trecem printr-un examen de statistică la facultate, de ce este necesar să terminăm o anumită temă la data respectivă. Iar ceea ce există din punct de vedere tehnologic în spatele SARO permite ca douăzeci de AI-uri multimodale să creeze o infrastructură tehnologică, prin care inteligența artificială dialoghează într-o manieră absolut umană și reușește să răspundă la întrebări, să coreleze informații care să te ajute să-ți regăsești interesul sau motivația, înțelegând că, de exemplu, dacă tu ai vrea să studiezi marketing și să ajungi să devii angajat într-o agenție de publicitate, statistica sau lucru cu bugetele clienților sunt niște competențe absolut critice. Ce este cel mai interesant de spus este că noi am folosit deja SARO în versiuni experimentale, în relație cu peste 1000 de studenți și tineri, asta înainte de pilotul pe care îl avem acum chiar cu Ministerul Educației. Rezultatele sunt fabuloase, pentru că tinerii care interacționează cu SARO reușesc să-și facă cu 28% mai multe teme decât cei care nu fac lucrul acesta. 9 din 10 tineri au spus că motivația lor pentru învățare a crescut datorită faptului că în permanență cum să apeleze la cineva care dialoghează într-o manieră prietenoasă, care nu le face lecțiile și temele, dar îi convinge pe ei să le facă. Și ăsta este motivul pentru care noi credem că vom reuși să ducem acest proiect în toate școlile și universitățile din România.

Andreea Daraban: Cum interacționează SARO cu utilizatorii?

Andreea Nistor:  Există două modalități. Una este prin chat-ul de pe whatsapp, în scris. Cealaltă modalitate este prin voce, în sensul în care SARO poate să asculte și să înțeleagă mesaje vocale din partea tinerilor și răspunde tot în scris.

Andreea Daraban:  Ce alte beneficii au elevii și studenții care folosesc SARO sau care vor ajunge să folosească acest tip de AI?

Andreea Nistor:  În primul rând, SARO are și o funcțiune de informare, care este foarte necesară. De exemplu, noi am folosit SARO ca să-i anunțe pe tineri că urmează să aibă loc o întâlnire fizică sau un eveniment sau o activitate la care  ei ar fi putut să participe, iar tinerii pot răspunde direct și în felul acesta confirmă participarea lor. Iar la nivelul unei instituții de învățământ, fie că vorbim de universități sau școli, vă dați seama că logistica organizării de tabere, cursuri, concursuri, evenimente, întâlniri este una foarte anevoioasă, atât pentru profesori, cât și pentru personalul administrativ. Deci SARO poate să preia și astfel de sarcini. De asemenea, poate să consulte tinerii cu privire la feedback-ul și motivația lor. De exemplu, le poate scrie,  în urma unui curs care a avut loc sau după ce se finalizează o lecție de matematică, ca să-i întrebe cum li s-a părut, dacă au înțeles anumite noțiuni și ce anume le-ar place să se întâmple diferit pentru ei. Aici ne-am concentrat mai mult, pentru că ne dorim ca feedback-ul să ajungă înapoi la profesori, dar întotdeauna într-o manieră agregată și statistică. Va fi o analiză sintetică a feedback-ului întregii clase, iar asta va putea fi pusă la dispoziția profesorilor, pentru ca experiențele de învățare ale tinerilor să fie îmbunătățite. 

Andreea Daraban: Așadar, ce rol joacă profesorii în acest proces? Este necesară o formare specială pentru ei? 

Andreea Nistor:  Nu este necesară nicio formare specială. Noi ne-a bazat pe tehnologia whatsapp, tocmai pentru că toată lumea sau aproape toată lumea, este deja familiarizată cu utilizarea ei. SARO  nu suplinește rolul profesorului, în sensul în care nu-l exclude din ecuație. Noi am avut și discuțiile acestea mai filozofice despre ce o să se întâmple cu profesorii în viitor și care este rolul tehnologiilor și ce se mai întâmplă cu profesorii și cu funcția lor? Perspectiva noastră este că SARO completează tot ceea ce profesorii fac, în sensul în care îi ajută și îi sprijină, pentru ca ei să aibă mai mult timp pentru lucrurile care contează cu adevărat și mai puțin timp pentru sarcini administrative, cum ar fi, de exemplu, să vorbească cu fiecare elev în parte ca să se asigure că toată lumea știe la ce ore să vină a doua zi la un anume laborator.

Andreea Daraban:  Spuneați că SARO îi motivează pe studenți, pe elevi să își facă temele. Pot apela elevii, tinerii la SARO pentru a-i ajuta la teme, pentru a le explica anumite noțiuni?  Le poate aduce un plus de informație? 

Andreea Nistor:  Nu, SARO nu va face acest lucru. Această tehnologie nu este gândită să ofere informații de conținut și nici să facă predare. SARO îi sprijină pe tineri cu angajamentul și cu informarea și cu nivelul de motivație pentru sarcinile de învățare pe care le au. O să dau un exemplu. Dacă, să zicem, există un termen până la care toți studenții trebuie să predea o anumită lucrare. SARO s-ar putea asigura că toată lumea cunoaște informația asta, că ei știu unde trebuie să trimită lucrarea, care este sarcina pe care trebuie să o îndeplinească și eventual să le amintească din timp, ca să se asigure că toată lumea ține cont de dead-line,  reușește să finalizeze în timp util, iar  cei care, eventual, nu reușesc să finalizeze sarcinile primesc atenționări suplimentare.

”SARO  reușește să folosească informații din catalogul școlar sau din bazele de date ale universităților sau unităților de învățământ, cu privire la progresul școlar, absențe, pentru a reuși să poarte niște conversații absolut personalizate.”

Andreea Daraban: Așadar, asta ar fi principala diferență dintre SARO și un alt instrument de tip AI.

Andreea Nistor: Absolut. Și în special, diferența majoră este că SARO  este proactivă, adică reușește să folosească informații din catalogul școlar, de exemplu, sau din bazele de date ale universităților, cu privire la progresul școlar, absențe, note și așa mai departe, ca să reușească să poarte niște conversații absolut personalizate. Iar obiectivul nostru este tocmai acesta, să reușim să personalizăm învățarea pentru fiecare elev, astfel încât el să aibă o experiență care e aproape imposibil de replicat în viața reală. Să ai 24 de ore din 24 pe cineva care să fie disponibil să discute cu tine, într-o manieră empatică și să fie la dispoziția ta și să-ți poată răspunde la întrebări și să cunoască totul despre tine, inclusiv parcursul și progresul tău școlar,  este aproape imposibil, iar asta este ceea ce face SARO.

Andreea Daraban:  Liceele care doresc să folosească SARO s-au putut înscrie pe platforma Digital nation. Cum plănuiți să implementați SARO în școli?

Andreea Nistor: Vom avea două etape. În primul rând, în decursul acestei luni vom avea o discuție cu Ministerul Educației, pentru ca împreună să alegem prima unitate școlară în care vom experimenta cu pilotarea, iar ulterior, în luna septembrie, ne-am dori să extindem disponibilitatea SARO și către alte unități școlare, lucru pentru care suntem în căutare de parteneri, atât de școli interesate, cât și în egală măsură de companii partenere din domeniul privat, care ar putea să susțină din punct de vedere filantropic implementarea tehnologiei noastre. Firește că, în contextul în care conversația publică despre finanțarea învățământului din România este una care ne arată că e mereu subfinanțat, extinderea acestor oportunități ar putea să facă scopul unui parteneriat public-privat.

”SARO va putea oferi feedback profesorilor după o lecție la clasă, dar întotdeauna într-o manieră agregată și statistică. Va fi o analiză sintetică a feedback-ului întregii clase, iar asta va putea fi pusă la dispoziția profesorilor, pentru ca experiențele de învățare ale tinerilor să fie îmbunătățite.”

 Andreea Daraban:  Practic, ce fac școlile și cum se ajunge ca elevii și profesorii să folosească această  tehnologie?

Andreea Nistor: SARO are nevoie să se integreze cu o bază de date a școlii, din care să poată să își procure informațiile necesare. Informațiile minime de care noi avem nevoie sunt, firește, numerele de telefon mobil are tuturor profesorilor și elevilor, pentru ca ei să aibă posibilitatea să opteze pentru SARO și să fie de acord ca SARO să înceapă să discute cu ei. SARO va putea fi folosită în combinație cu un catalog virtual, de exemplu, dar asta nu este neapărat o condiție.  Dacă școala are într-adevăr o bază de date sau un catalog virtual, SARO poate utiliza informațiile despre profilul fiecărui elev pentru a reuși să facă conversațiile cât mai personalizate. Dacă școala însă nu are așa ceva, și din păcate 80% din școlile din România nu au încă un catalog virtual, este suficient să primim datele de contact ale tuturor tinerilor, împreună cu, firește, consimțămintele aferente, care clarifică acordul Din momentul respectiv, SARO poate să inițieze discuții și să înceapă să-și procure singur informații. De exemplu, să-i întrebe ea pe elevi în ce clasă sunt, ce-și doresc să facă în continuarea studiilor, care sunt materiile lor preferate, care sunt materiile care le oferă provocări și așa mai departe. Calitatea SARO este că poate să rețină orice informație din conversațiile pe care le poartă, astfel încât să construiască, ulterior, pe lucrurile pe care le-a aflat, fix la fel cum ar face o memorie umană.

Andreea Daraban: De exemplu, dacă SARO stă de vorbă cu elevii dintr-o clasă despre o anumită disciplină. Li se pun elevilor tot felul de întrebări, există un grad de satisfacție din partea unora, un alt grad de nemulțumire din partea altora. Poate SARO să comunice profesorului de la clasă ceea ce gândesc elevii?

Andreea Nictor:  O va face într-o manieră sintetizată și care nu va corela deloc numele sau datele de identificare ale vreunuia dintre respondenți cu informația analizată, pentru a păstra în totalitate confidențialitatea.  Nici măcar testimoniale sau fragmente de conversație nu îi vor fi furnizate profesorului, ci doar analize de tip concluzie, cum ar fi, de exemplu că jumătate din elevi au considerat lecția de matematică, de ieri, că s-a desfășurat prea alert pentru ritmul lor și nevoile lor de înțelegere.

Andreea Daraban: Așadar, SARO ar reprezenta un feedback foarte bun pentru profesor pentru de ceea ce se întâmplă la clasă.

Andreea Nistor:  Absolut și în timp real și care poate fi folosit zi de zi. SARO poate acționa ca o soluție pentru a informa pe toată lumea cu privire la activitățile care urmează să aibă loc, la modul în care elevii trebuie să se pregătească pentru ele. Și nu în ultimul rând, SARO are această funcție de a reuși să-i aducă pe elevi să facă progresul necesar. Asta e o permanentă provocare, ca tinerii să țină pasul cu toate sarcinile de învățare pe care le au. Și ceea ce face SARO este că poate să afle dacă sarcinile de învățare au fost finalizate cu succes și respectiv să se întoarcă spre tineri și să afle care este motivul pentru care nu au reușit să termine. Dacă le lipsesc informații, să-i încurajeze, să-i ajute și să-i convingă să depășească aceste provocări, de îndată ce începe să se vadă un tipar de rămânere în urmă. Este mult mai ușor să eviți situația asta de lipsă de progres dacă o sesizezi rapid, dacă se poate interveni în timp real,   dacă vezi trei absențe consecutive, SARO poate să înceapă să discute despre ce s-a întâmplat, iar elevul are o șansă de a fi sprijinit mult mai mare, decât dacă se constată că el a lipsit de la școală timp de două luni.

Andreea Daraban: Va putea fi folosit SARO și de către părinții elevilor din școala în care este implementat?

Andreea Nistor: Nu în acest moment. În această etapă, SARO are în perioada de pilot o funcțiune axată special pe interfață cu tinerii și interfață cu conducerea școlii sau a facultății. Ar putea să facă scopul unor dezvoltări ulterioare.

”Tinerii care nu vor avea competențe tehnice și de gândire critică, de inginerie a unei cerințe către AI și capacitatea de a reuși să utilizeze tehnologiile transformative și inteligența artificială, vor fi foarte necompetitivi pe piața muncii.”

Andreea Daraban: Cum vedeți rolul inteligenței artificiale în educația din România în următorii ani?

Andreea Nistor: Citeam chiar zilele trecute o analiză a World Economic Forum cu privire la competențele viitorului și abilitățile care vor fi critice pentru angajabilitatea pe piața muncii în 2030. Dacă până acum câțiva ani între aceste competențe se regăseau lucruri precum educația socio-emoțională, competențe soft, capabilități antreprenoriale, iată că acum Formul Economic Mondial clarifică că tinerii care nu vor avea competențe tehnice și de gândire critică, de inginerie a unui prompt sau unei cerințe către AI și capacitatea de a reuși să utilizeze tehnologiile transformative și inteligența artificială, vor fi foarte necompetitivi pe piața muncii, în majoritatea joburilor disponibile. Felul în care piața muncii se schimbă este extraordinar de interesant. Noi suntem în dialog cu peste 100 de angajatori în această perioadă în legătură cu proiectele noastre și aflăm că joburile nu dispar, ele nu devin mai puține, însă se transformă. Există din ce în ce mai multe tipuri de locuri de muncă ce devin redundante, în general muncile fizice și există din ce în ce mai multe locuri de muncă noi, care până acum nici nu existau, tipuri de cariere cu care probabil nici nu ne-am întâlnit, care sunt bazate pe utilizarea tehnologiilor transformative. Și din acest punct de vedere, ca să mă întorc la întrebarea dumneavoastră, consider că capacitatea unui tânăr de a folosi inteligența artificială, indiferent de domeniul în care ai lucra, devine comparabilă cu felul în care folosim noi mailul azi. Da, deci nu prea mai poți să faci nimic profesional fără să ai un cont de email, să știi să-l operezi. Inteligența artificială devine una dintre competențeele critice și esențiale, iar tinerii nu au încotro decât să se familiarizeze cu ea și să învețe să-și dezvolte capabilitățile digitale, ceea ce e destul de diferit de faptul că generațiile actuale sunt native digital.  Deci, faptul că folosim telefonul foarte mult nu este unul și același lucru cu faptul că avem competențe profesionale în zona tehnologiei, iar acestea trebuie antrenate.

”Cred că valența umană a profesorului va rămâne o necesitate chiar și pentru mult timp de acum înainte.”

Andreea Daraban: Ar putea fi înlocuit profesorul de la clasă de un instrument AI?

Andreea Nistor:  Eu cred că valența umană a profesorului va rămâne o necesitate chiar și pentru mult timp de acum înainte. Deci, caracterul acesta prin care profesorii reușesc să se aplece cu empatie asupra nevoilor fiecărui copil și să reușească să sprijine clasa, ca mediu social de învățare, bazat pe proiect, bazat pe interacțiune, pe dezbatere, pe comunitate, asta cred că nu se va schimba. Și dimpotrivă, cred că ar trebui să se amplifice. Noi acum, deseori, ne ducem la școală doar cu creierul, nu și cu sufletul. În sensul în care poate că învățământul public ar putea să facă mai multe ca să accentueze competențele relaționale ale tinerilor. Dar, în ceea ce privește funcțiunea asta de predare, cum zicem noi, standard, chestiunea asta cred că va dispărea cu totul. Chiar și în ziua de astăzi, cei mai buni profesori sunt buni și sunt iubiți de copii pentru că fac învățarea una relevantă și autentică, astfel încât copiii să câștige competențe, nu doar să rămână cu niște cunoștințe. Și cred că această funcțiune va putea fi înlocuită din ce în ce mai mult de tehnologie, dar asta nu elimină nevoia unor copii sau a  unor tineri de a fi însoțiți în spațiul școlar de un profesor care să aibă un caracter de facilitator autentic.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Liliana Romaniuc, președinte al Asociației Române de Literație: ”Evaluarea profesorilor, în cele mai multe sisteme educaționale, nu are o miză salarială. Miza este să-l ajut pe profesor să devină mai bun, pentru a genera mai multă învățare în clasă.”

Publicat de Gabriela Rotaru, 11 aprilie 2025, 10:01

Oamenii de la catedră au reacționat la aceste afirmații, la fel și sindicatele, precum și organizațiile de părinți sau cele de specialitate. Numitorul comun al tuturor celor care și-au exprimat opinia a fost  modalitatea de evaluare și felul în care aceasta ar putea fi realizată.

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre acest subiect fierbinte, care a aprins spiritele în sistemul educațional, cu doamna Liliana Romaniuc, președinte al Asociației Române de Literație, fost inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, fondatoarea Colegiului ”Richard Wurmbrand” din Iași.  

Andreea Daraban: Există în prezent un sistem de evaluare a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. Și, dacă da, cum se face această evaluare?

Liliana Romaniuc:  Da,  există un sistem de evaluare a cadrelor didactice, care constă într-o fișă ce conține un număr de itemi, de criterii după care se face evaluarea profesorilor și această evaluare se face pe trei niveluri. Un prim nivel este cel al autoevaluării. Cadrul didactic se autoevaluează și-și acordă un anumit punctaj, după care un coleg din catedră face lucrul acesta și în final se aprobă punctajul respectiv în ședințele consiliului de administrație. Problema nu este în primul rând legată de faptul că nu ar exista o evaluare a cadrelor didactice, ci cred că m-aș duce mai mult în direcția a ceea ce conține fișa respectivă.  Mulți colegi spun că în fișa de evaluare sunt incluse foarte multe aspecte care țin de activități ce nu au legătură directă cu activitatea principală a profesorului, și anume generarea de învățare la elevi, la oră, la clasă. Sunt punctate activități care țin de aspecte ce nu pot fi atinse sau nu pot fi realizate de exemplu  în mediul rural pe de o parte, pe de altă parte sunt și multe activități care au legătură cu dimensiunea aceasta administrativă, gestionarea anumitor probleme care apar și care sunt în sistemul de educație.

Andreea Daraban: Spuneați că există itemi de evaluare. Se autoevaluează cadrul didactic, este evaluat de un coleg de specialitate din cadrul catedrei respective, dar directorul are un cuvânt de spus?

Liliana Romaniuc: Da, apoi evaluarea finală și se face o medie a punctajelor respective.

” Prea puțini dintre profesorii noștri au acces la gradația de merit și de asemenea, cred că mulți dintre ei nici nu mai fac dosarul respectiv, fiind consumator de energie și de timp.”

Andreea Daraban: Există în prezent un sistem de recompensare a cadrelor didactice pe criterii de performanță?

Liliana Romaniuc: Există, poate că nu este chiar atât de explicit exprimat și nu este, cred eu, perceput ca existând de către destul de mulți dintre profesorii noștri. Este vorba despre gradația de merit, care oferă un plus de 25% la salariu. Și dacă îmi amintesc eu bine, cred că este pe o perioadă de 3 sau 4 ani. A-ți depune dosarul pentru această gradație de merit presupune o muncă, cumva, lipsită de sens, pentru că aduni foarte multe documente, faci un dosar întreg. Asta este ceea ce spun profesorii.

Andreea Daraban: Dar ce contează la gradația de merit? Ce se evaluează?

Liliana Romaniuc:  Există și acolo o fișă care se completează cu tot felul de activități din școală, activități din afara școlii, participarea la concursuri, participarea la scrierea de programe, publicații, implicarea în școală. Sunt multe, multe aspecte incluse acolo. E o fișă destul de complexă și cumva adună rezultatele tale. Tu trebuie să vii cu dovezi, care se referă la acele aspecte din ultimii ani. Există acest lucru. Din păcate, prea puțini dintre profesorii noștri au acces la gradația de merit și de asemenea, cred că mulți dintre ei nici nu mai fac dosarul respectiv, fiind consumator de energie și de timp. Pe de altă parte, sunt mulți profesori care fac lucruri absolut deosebite la clasă și cred că acesta este lucrul cel mai important în final și care, de exemplu, nu au participat în grupuri de lucru la nivel național, nu sunt autori de manuale, nu sunt autori de resurse educaționale deschise, nu sunt autori de curiculum, dar fac niște lucruri absolut extraordinare la clasă pierd aceste puncte și nu pot să obțină gradația de merit respectivă. Din punctul meu de vedere, cred că e bine ca școlile să aibă cât mai multă autonomie. Cred că și aspectul acesta legat de recompensare,  cum i-ați spus, a rezultatelor profesorilor și a muncii lor, ar putea cumva să fie  adus mai mult la nivelul școlii. Desigur că și aici există discuții, că ar putea să existe subiectivismul directorului. Da, există modalități prin care analizele să poată fi făcute de către o comisie, astfel încât să obiectivăm cât mai mult posibil procesul acesta.

”Performanța, în general, în alte sisteme educaționale, se referă în primul rând la învățare și la progresul pe care fiecare elev îl face în învățare.”

Andreea Daraban: Cum definim performanța în sistemul educațional? Care sunt criteriile când vorbim despre performanță, la ce ne raportăm mai exact?

Liliana Romaniuc: E o întrebare bună și cred că noi suntem într-un moment în care trebuie să redefinim niște concepte. De exemplu: Ce înseamnă performanță? Ce înseamnă o școală bună? Ce înseamnă un profesor bun? Opinia mea cu privire la asta este fundamentată pe de o parte, pe ce spun studiile și cercetările și pe de altă parte, cumva, pe contextul nostru cultural, social, pentru că până la urmă facem educație în România. Performanța, în general, în alte sisteme educaționale, se referă în primul rând la învățare și la progresul pe care fiecare elev îl face în învățare. De asemenea, performanța se mai referă și la capacitatea sau abilitatea sau eforturile pe care profesorii sau școala le fac pentru incluziunea tuturor elevilor în procesul educațional,  în a-i ține pe elevi cât mai mult la școală. Performanța este în primul rând legată de ceea ce face profesorul la clasă, cu  elevii.

”Există peste 300 de factori care influențează învățarea. Dar am câțiva indicatori care îmi arată dacă în clasă are loc învățare. Un astfel de indicator este și relația de sprijin profesor-elev. Aceasta se traduce prin faptul că elevii au curajul să întrebe atunci când nu înțeleg ceva, indiferent cât de banal este lucrul respectiv.”

Andreea Daraban: Cum evaluăm acest lucru? Cum poate fi măsurată eficiența unui profesor în predarea unei lecții? Ce indicatori ar trebui să fie luați în considerare?

Liliana Romaniuc: Ne putem referi la lecție sau ne putem referi la ceva mult mai amplu, așa cum ați spus, la rezultatele elevilor și progresul pe care aceștia îl înregistrează în învățare. Există un concept care se numește învățarea vizibilă. Fiecare lecție  trebuie să fie, în primul rând,  generatoare de învățare pentru elevi. O lecție reușită este o lecție în care elevii înțeleg și învață,  cât mai mulți dintre ei. Acum o să-mi spuneți și pe bună dreptate, că elevii nu sunt toți la același nivel. Avem în clasă elevi de niveluri diferite, două, trei, patru niveluri chiar.  Spun că o lecție este reușită,  atunci când eu, ca profesor, prima dată cunosc nivelurile la care sunt elevii mei din clasa respectivă și doi, fiecare dintre elevi, indiferent de nivelurile la care ei sunt, înregistrează progres, înțeleg ceva conform cu nivelul la care el este. Conceptul acesta de învățare vizibilă, se referă la faptul că învățarea este o călătorie pe care o fac împreună, profesorul și elevii, și învățarea trebuie să fie vizibilă atât pentru elevi, cât și pentru profesor. Altfel spus, eu ca profesor, să pot vedea învățarea prin ochii elevului și elevul să devină propriul lui profesor. Pentru a vedea învățarea aceasta vizibilă, există câțiva indicatori. Există în primul rând mulți factori, peste 300 de factori care influențează învățarea. Dar eu am câțiva indicatori care îmi arată mie  dacă acolo are loc învățare.  Pentru că dacă are loc învățare, atunci eu trag concluzia că este o lecție bună, este o lecție reușită. Profesorul face performanțe acolo. Există și alt tip de performanțe, hai să zicem de un alt nivel:  olimpiade, concursuri, dar nu mă refer la acestea acum. Sunt importante,  foarte importante. Un indicator este măsura în care elevii sunt implicați, angajați în învățare. Dacă elevii lucrează în timpul orei și dacă profesorul facilitează activități prin care elevii să lucreze în perechi, individual, în grupuri, acesta este un indicator care îmi spune mie că acolo se va produce învățare. Un alt indicator este relația de sprijin profesor-elev. Eu sunt în clasă pentru a sprijini fiecare elev să progreseze în învățare. Această relație de sprijin se traduce prin faptul că elevii au curajul să întrebe atunci când nu înțeleg ceva, indiferent cât de banal este lucrul respectiv. Elevilor nu le este teamă să greșească, pentru că ei știu că eu, ca profesor, voi folosi greșeala ca pe o modalitate prin care să generez mai multă învățare, și nu pentru pedeapsă. Nu vreau să spun că elevii se trag de șireturi cu profesorii. Nu despre asta este vorba. Ci doar faptul că elevii nu trăiesc emoțiile acelea negative de teamă, de stres, ci este o stare în care învățarea poate să aibă loc. Asta nu exclude, evident, respectul față de autoritatea profesorului, disciplina, atenția. Sunt o grămadă de alte lucruri care sunt foarte importante în procesul acesta. Există și alți indicatori, de exemplu, dacă elevii colaborează între ei, dacă se susțin unii pe ceilalți. Evident că sunt mult mai mulți, v-am dat doar câțiva care îmi spun mie ca observator sau ca evaluator, sau ca un coleg care vine și observă lecția unui alt coleg, în ce măsură în clasa respectivă are loc învățare sau nu. Dacă în clasă are loc învățare, evident vor urma și niște rezultate. Cred că trebuie să ținem cont de un alt element foarte important. Școlile noastre, în general, sunt extrem de diferite, sunt foarte diverse. Un al doilea aspect:  între școlile din mediul rural și cele din mediul urban există un decalaj foarte mare. Progresul în învățare trebuie urmărit la orice școală. Dar, când mă uit la o școală din mediul rural care are un anumit context, în care, de exemplu, e foarte greu să-i aduci pe copiii la școală, un indicator poate fi și acesta: măsura în care școala, profesorii reușesc să reducă așa-numitul abandon școlar și să-i aducă pe copii la școală. Apoi zona de participare,  mediul în care se desfășoară învățarea, resursele pe care le folosește profesorul la clasă. Sunt alți indicatori care îmi arată mie măsura în care are loc sau nu învățare în clasa respectivă. Învățarea este extrem de importantă.

 ”Nu cred că putem vorbi despre evaluarea profesorilor înainte de a avea standarde profesionale. De asemenea, cred că trebuie să ținem cont de ce spun elevii. Ei nu ne evaluează cunoștințele, nu au competențele necesare,  dar pot evalua relația elev-profesor, mediul din clasă, dacă înțeleg lecția.”

Andreea Daraban: De către cine ar trebui să fie realizată evaluarea profesorilor? Ar fi binevenit un feedback din partea elevilor?