#StareaEducației:(INTERVIU) Campania #StaiSigurPeNet – De ce ”interzis” pe net nu funcționează. Cristina Mocanu, formator pentru educație media digitală: ”Media și tehnologia sunt omniprezente, iar încercarea de a le interzice este nerealistă și chiar contraproductivă, deoarece ceea ce este interzis devine mai atractiv pentru copii și adolescenți.”

Publicat de andreeadaraban, 21 martie 2026, 11:50 / actualizat: 24 martie 2026, 11:39

Tema este cu atât mai actuală, cu cât se discută tot mai intens, despre limitarea accesului minorilor la rețelele sociale. De ce restricțiile nu dau rezultatele așteptate? Ce îi determină pe tineri să caute conținutul interzis? Cum reușesc platformele sociale să le capteze atenția și să creeze dependență? Ce alternative există pentru a construi o relație sănătoasă cu tehnologia, sunt întrebări la care colega noastră, Andreea Daraban, a căutat răspunsuri împreună cu invitatele sale,  Cristina Mocanu, profesoară la Colegiul Național ”Costache Negruzzi” din Iași, formator pentru educație media digitală și Alexandra Ștefănescu, reprezentantă a Asociației pentru Tehnologie și Internet.

Andreea Daraban: De ce nu funcționează, în practică, interdicțiile atunci când vine vorba despre comportamentul tinerilor în online?

Cristina Mocanu: Voi porni  de la experiența pe care o am în lucrul cu profesorii, unde avem aceste discuții și ne întrebăm și noi de ce nu funcționează interdicțiile. Și un prim aspect pe care îl discutăm în cursurile de educație media digitală este ce înseamnă, de fapt, media. Și ajungem foarte repede la concluzia că ea este peste tot și ne înconjoară. Și atunci, un prim motiv pentru care nu funcționează interdicția este acela că nu poți interzice ceva ce te înconjoară. Nu poți să te păzești chiar de tot ce există, pentru că nu tot ce există este neapărat rău. Mai mult decât atât, a interzice accesul la tehnologie, la lumea digitală, este, dacă vreți să facem o analogie, cu a selecta dintr-o bibliotecă câteva cărți pe care să decidăm că le interzicem. Și ne aducem aminte, dacă am experimentat sau își aduc aminte părinții noștri, ce a însemnat asta. Așadar, interdicția nu funcționează tocmai pentru că suntem în acel punct în care suntem înconjurați de tehnologie și, până la urmă, nici nu cred că este bine să discutăm despre a găsi metode de interdicție, ci mai degrabă de a găsi metode de responsabilizare.

Andreea Daraban: În România, mai multe inițiative legislative încearcă să reglementeze accesul copiilor și adolescenților la platformele online. În acest moment, toate inițiativele se află la Camera Deputaților, care este cameră decizională. Și la nivel european se discută despre aceste limitări ale accesului copiilor la platformele online. Din perspectiva Asociației pentru Tehnologie și Internet, ce riscuri comportă aceste inițiative care doresc, iată, interzicerea accesului?

Alexandra Ștefănescu: Poate cel mai important risc este faptul că toate aceste inițiative ne forțează să decidem cine este o persoană minoră pe internet și cine nu. Ca să putem face asta înseamnă să verificăm vârsta tuturor persoanelor care accesează internetul în mod constant. Există mai multe inițiative legate de cum se poate face asta și în unele țări sunt deja puse în practică, cum este Regatul Unit și Australia. Însă, orice formă de verificare continuă a vârstei implică o colectare continuă de informații, informații extrem de personale. Pot fi buletinele noastre, pot fi cardurile de credit de la bancă sau chiar date biometrice cu fața noastră, vocea noastră și așa mai departe. Toate aceste date, noi ar trebui să le încredințăm companiilor private care le procesează și care determină vârsta noastră, să avem încredere în aceste companii că nu ne vor da datele acestea mai departe sau nu le vor folosi pentru niciun alt scop decât pentru validarea vârstei, că pe toată durata de stocare ele vor fi în siguranță și nu doar atâta, că vom fi și identificați corect. Iar acest ultim pas vedem că scârție grav. În Australia, există deja nenumărate reportaje despre cum persoane sub vârsta la care ar avea acces la social media au reușit totuși să-și păstreze conturile pentru că algoritmii de detecție a vârstei nu au funcționat. Iar în Regatul Unit auzim despre faptul că alte tehnologii, precum tehnologia de tip VPN, le permite oamenilor să evite aceste verificări. Iar dacă pur și simplu multiplicăm cazurile de excepție și multiplicăm riscurile pentru viața noastră privată și pentru datele noastre, nouă ne este clar că nu aceasta este calea prin care putem să ne protejăm persoanele cele mai vulnerabile.

Andreea Daraban: Se vorbește tot mai mult despre dependența de social media. Ce anume din design-ul acestor platforme îi face pe tineri să rămână conectați atât de mult timp?

Alexandra Ștefănescu: În primul rând, avem destul de multe studii în momentul de față care identifică, rând pe rând, aceste mecanisme și știm deja care sunt efectele lor.n De exemplu, inclusiv Comisia Europeană a publicat niște concluzii preliminare, legate de TikTok, care spun că scroll-ul infinit de TikTok, laoaltă cu faptul că feed-ul îți este populat încă de când te-ai inscris cu foarte mult conținut care nu se termină niciodată și tot conținutul începe să se deruleze în momentul în care îl vezi pe ecran, deci tu nu apeși play niciodată, ci el deja se derulează odată ce l-ai văzut, toate acestea aduc persoanele care consumă conținut pe social media, de tip TikTok, într-o stare de dependență, în starea în care nu au niciodată un moment de finalitate, în care nu se pot opri din a consuma conținut. Mai mult decât atât, există foarte recent un articol la BBC, bazat pe mărturiile unor avertizori de integritate, care arată faptul că TikTok și Meta, amândouă, cunoșteau faptul că există foarte mult conținut pe platformele lor care e la limita legalității și care face foarte mult rău psihologic unor persoane vulnerabile, printre care și persoane minore. Și cunoscând acest fapt foarte bine au ales totuși să păstreze acest conținut pe platformă și să-l trateze cu mult mai puțină celeritate și cu mult mai puțină stringență decât alte tipuri de conținut periculoase.

Andreea Daraban: Care sunt principalele riscuri la care sunt expuși tinerii în mediul online, dincolo de conținutul nepotrivit?

Alexandra Ștefănescu: Cred că atât tinerii, cât și noi ca adulți, suntem expuși la riscul de a ne pune în niște situații emoțional dificile, când consumăm acest conținut, care ne este livrat într-un mod care dă dependență, ceea ce ne face să ne simțim permanent surescitați emoțional. Nu avem nicio supapă să ne exprimăm aceste emoții, nici un contact cu o persoană reală la celălalt capăt și chestia asta poate să ne pună într-o permanentă stare de anxietate, să ne dea senzația că ceva teribil se va întâmpla în orice moment. Dar pe lângă acest lucru, există și riscuri tehnice, riscurile de a ne fi colectate date cu caracter personal și folosite pentru a ne livra, de exemplu, reclame personalizate, sau și mai rău, aceste date pot fi colectate și pot fi apoi scurse din cauza unor atacuri de securitate. În momentul de față vedem din ce în ce mai puțin entuziasm din partea companiilor de a ne proteja datele cu caracter personal și din ce în ce mai mult entuziasm de a le folosi și pentru alte scopuri. Nu în ultimul rând, vedem că social media a căpătat și un caracter politic foarte important. Din Statele Unite  ale Americii am văzut anumite discuții cum că în momentul trecerii graniței, către țara lor, s-ar verifica inclusiv profilele de social media ale unor persoane. Și ca atare, în momentul în care noi interacționăm prin social media, nu realizăm chiar că aceste informații rămân acolo și că vor fi folosite nu doar pentru reclame sau pentru a ne arăta conținut care s-ar putea să ne placă, dar inclusiv pentru scopuri politice și cu greutate legală.

Andreea Daraban: În mod clar există conținut dăunător care trebuie reglementat, mai ales cu privire la minori. Cum putem face asta? Cum poate fi construit un comportament responsabil în online?

Cristina Mocanu: Cred că acesta este chiar cuvântul cheie, responsabilitate. Și într-adevăr, cred că este rolul esențial al educației în acest secol de a crea această responsabilitate în raport cu utilizarea rețelelor sociale și a tehnologiei, în general. Pentru că internetul nu înseamnă doar rețele sociale și aș vrea să avem asta în vedere atunci când discutăm și de interdicții și de date personale și așa mai departe. Însă, ceea ce cred că e important să facem la nivel de educație este să conștientizăm paradoxul în care ne aflăm. Pentru că, pe de-o parte, vrem să interzicem, sau e prima reacție, una dintre reacțiile noastre la toate aceste riscuri despre care tocmai s-a vorbit, și pe de cealaltă parte, în profilul de competențe pe care îl vizăm la terminarea studiilor preuniversitare, vrem să avem cetățeni educați digital, care să știe să se dezvolte în societatea viitorului. Și atunci, undeva, acest paradox cred că trebuie să se rezolve și aici intervine, cum spuneam, ideea de responsabilizare și responsabilitatea noastră ca adulți, să  îi responsabilizăm pe copii.

 Andreea Daraban:  Ce rol ar trebui să aibă școala în educația digitală? Este suficient ce se face până acum?

Cristina Mocanu: Nu m-aș aventura în a spune că e suficient sau nu. Mult timp s-a confundat ideea de responsabilizare digitală sau educație media cu ce înseamnă tehnologizare. Ne-am populat sălile de clasă cu tot felul de device-uri fără a ne preocupa mai mult de ceea ce facem cu ele. Într-adevăr, profesorii au început să participe la cursuri, să folosească tot felul de platforme educaționale, însă am ignorat, din păcate, trebuie să recunoaștem asta, felul în care se raportează elevii la ceea ce se întâmplă în mediul online. Și atunci, da, educația evident că ar putea și poate să facă multe lucruri, în primul rând gândindu-se la utilizatorul elev și nu la sistem care trebuie să facă, ci face pentru că e în beneficiul elevului.

Andreea Daraban: Sunt interesați profesorii de educație media digitală? Sunteți trainer, aveți cursuri pentru profesori pe care îi pregătiți tocmai pentru a-i învăța pe elevi cum să navigheze în lumea aceasta online.

Cristina Mocanu: Programul Național de Educație Media se desfășoară încă din 2017. Într-adevăr, în ultimii ani numărul de profesori înscriși a fost din ce în ce mai mare, iar interesul vine, pe de-o parte, din dorința de a stimula gândirea critică a elevilor, pe de altă parte, din dorința de a se edifica ei înșiși cu această lume digitală, așa încât în raport cu elevii să poată să aducă în discuție și ceea ce înseamnă date personale, și ceea ce înseamnă manipulare și toate acele lucruri care vin la pachet cu utilizarea mediului online, aș spune.

Andreea Daraban:  Din perspectiva Asociației pentru Tehnologie și Internet, cine ar trebui să poarte responsabilitatea principală pentru siguranța copiilor online? Statul, platformele, părinții, școala?

Alexandra Ștefănescu: Din perspectiva noastră, cel mai important lucru de realizat este că aceste platforme de social media, care dau dependență și care uneori aduc persoanele în stări negative din punct de vedere emoțional, sunt controlate de niște companii private care se supun legii. Se supun atât legii blocului Uniunii Europene, cât și legislației țării în care sunt înființate, în mare parte Statele Unite, cu excepția TikTok. Din punctul ăsta de vedere, noi nu vedem suficientă tragere la răspundere legală adresată companiilor. Vedem foarte, foarte mult entuziasm din partea guvernelor unor țări să rezolve problema local, prin interzicere sau prin verificarea vârstei sau prin alte mecanisme. Noi credem că, în primul rând, ar trebui ca aceste companii să se supună rigorilor care deja sunt înscrise în legi. De exemplu, ameliorarea riscurilor sistemice, atât când vine vorba despre alegeri electorale, cât și când vine vorba de sănătatea mintală a persoanelor minore pe rețele și așa mai departe. Avem deja aceste legi, de exemplu, prin regulamentul Digital Services Act, la nivelul UE. Aceste mari companii, care sunt desemnate cu nume și prenume, Facebook, Instagram, LinkedIn, TikTok și așa mai departe, trebuie să ofere un mediu care ameliorează riscuri sistemice deja identificate, iar riscul de dependență, riscul de deteriorare a sănătății mintale sunt deja identificate. Deci noi, în momentul de față, vrem să vedem nu doar responsabilitate într-un sens larg, ci consecințe legale ale repetatei ignoranțe și ignorări ale acestor atribuții pe care le au. Ne dorim foarte mult ca tot acest entuziasm de a identifica o persoană responsabilă, să identifice corect că aceste companii știu care sunt efectele, înțeleg faptul că, deteriorând sănătatea mintală a utilizatorilor, ei totuși au un avantaj prin faptul că utilizatorii stau din ce în ce mai mult pe platformă. Ei știu chestia asta și atunci noi ne dorim ca ei să acționeze în consecință de cauză, pentru că tehnologia poate să devină mai puțin toxică cel puțin. Nu ne aventurăm să spunem că poate deveni chiar benefică, dar poate deveni mai puțin toxică. Și exemplele concrete le și avem deja. Dacă feed-urile de social media ar fi ordonate cronologic și ar conține doar acele conturi la care noi am dat follow și ar putea să fie curatoriate de utilizatori prin blocarea unor anumite cuvinte sau blocarea unui anumit tip de conținut, atunci am avea niște tehnologii de social media mult mai puțin toxice.

Andreea Daraban:  În ce măsură pot platformele digitale să fie obligate să-și schimbe algoritmii sau modul de funcționare pentru a reduce riscurile pentru minori?

Alexandra Ștefănescu: Avem un precedent în acest sens. De exemplu, prin regulamentul mai sus menționat, Digital Services Act, regulament din blocul UE, platformele au fost obligate să ofere alternativa unui feed ordonat cronologic și populat doar de conturile pe care noi le urmărim. Au fost deja obligați să ofere asta și unele platforme deja o oferă. Nu toate, și aici încă putem lucra și îmbunătăți situația, dar unele oferă acest feed. Unele platforme s-au conformat într-un final după ce au pierdut în instanță și au făcut ca alegerea acestui feed să fie persistentă, astfel încât de fiecare dată când utilizatorul deschide o aplicație să-i apară feed-ul ordonat cronologic, considerat mult mai puțin nociv pentru sănătatea mintală. Deci avem un precedent în care aceste companii s-au conformat obligațiilor. Noi înțelegem că fiecare conformare este pentru ei un risc adus profitului și un risc adus modelului lor de business. Dar să ai un model de business a cărui consecință este erodarea sănătății mintale, nu este o situație pe care noi ar trebui să o acceptăm ca societate.

Andreea Daraban: Cum poate fi găsit echilibrul între protejarea minorilor și respectarea drepturilor fundamentale, cum ar fi viața privată sau libertatea de exprimare? Cum putem proteja sănătatea mintală a adolescenților și copiilor, dar să păstrăm toate aceste drepturi europene privind viața privată?

Cristina Mocanu: În primul rând, trebuie să le cunoaștem și mă bucur că invitata dumneavoastră a dus în discuție prevederile de la nivelul Uniunii Europene, pentru că într-adevăr se cunosc prea puțin drepturile, mai ales la nivelul minorilor. Așa încât ceea ce putem face în zona educațională și deja foarte mulți dintre colegii mei sunt convinsă că o fac deja, este să aducem în discuție aceste elemente. Să vedem ce anume din lucrurile pe care le vedem online respectă drepturile omului. Și de aici, iată să facem analogia cu ce ni se întâmplă nouă, la nivel personal, nouă mă refer și copiilor. În momentul în care ne ajunge în feed-ul acela ordonat, haotic aș zice eu în acest moment, ne ajunge o imagine care încalcă un drept al omului, să nu o ignorăm și să o scoatem într-o discuție care să dezvolte gândirea critică în clasă și în afara ei. Așa încât în direcția responsabilizării, zic eu, că e în primul rând cunoașterea și apoi dezvoltarea unor mecanisme sau chiar a unor obiceiuri, să le spunem, de a analiza ceea ce vedem. Nu doar de a face mindless scrolling, ci de a ne uita la un mesaj așa cum este el trimis, să ne întrebăm de ce ajunge mesajul respectiv la noi și nu, în ultimul rând, să identificăm poate și ce se află în spatele acelui mesaj. Și atunci, cred că în felul acesta vom balansa toate acele intenții maligne, despre care s-a vorbit, prin gândire critică, prin a ne proteja noi înșine ca indivizi și evident și copiii, a ne proteja noi înșine în relația cu ceea ce ni se servește, ca să spun așa.

Andreea Daraban: Care ar fi cele mai importante lucruri pe care un tânăr ar trebui să le știe pentru a fi în siguranță pe internet?

Cristina Mocanu: În primul rând, ar trebui să știe că niciun mesaj din zona online nu este acolo întâmplător. Fie că este creat de un autor uman sau de inteligența artificială, cineva l-a pus acolo cu un scop. Și odată ce am conștientizat că există acest scop, conștientizăm și mai departe de ce a ajuns la noi, cum funcționează poate algoritmul și intrăm în profunzimea analizei media, să spunem. Acesta ar fi un aspect. Un altul ar fi relația noastră cu informația, în general. Revin la ce spuneam la început, că trăim într-o lume înconjurată de media, populată de media și atunci cred că este de datoria noastră, ca adulți, înainte de a interzice ceva, să ne asigurăm că am făcut tot ce trebuie, am explicat totul așa cum trebuie copiilor, așa încât ei să poată funcționa.

Alexandra Ștefănescu: Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru este faptul că e o diferență enormă dintre cum se comportă oamenii online și cum se comportă offline. Adesea vedem mult mai mult răutate, mult mai mult polarizare și concluzii mult mai pripite în mediul online, decât sunt oamenii pregătiți să exprime atunci când sunt față-înfață. Și cred că cea mai importantă tehnologie, în momentul de față, este coerența socială. Cred că toți tinerii, dar inclusiv toți adulții, ar trebui să folosească mult mai mult tehnologii sociale, de a se aduna cu un scop sau pur și simplu pentru a sta la povești, de a face lucruri împreună în viața reală și mai ales a consuma și discuta știri împreună, de a discuta conținut, de a discuta media, de a discuta opere de artă împreună. Cuvântul acesta împreună cred că este cel mai important și cred că trebuie să ne amintim că el are cu totul altă valență în mediul online decât în mediul offline. După anul 2020 cu pandemia de COVID, coerența socială s-a deteriorat foarte foarte mult. Cred că toți suntem un pic datori să punem umărul la o reconstrui și a ne aduce împreună în afara telefonelor, în afara ecranelor, în afara algoritmilor de social media. Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la tehnologia digitală, la platformele de social media, la platformele de streaming, nu. Dar aceste lucruri nu trebuie să fie principala noastră cale către ideea de împreună. Trebuie să fie doar una dintre căi. Și din punctul ăsta de vedere, cred că suntem în momentul de față mult mai mult captivi în a fi împreună în digital decât mai suntem capabili să fim împreună în afara acestei tehnologii. Și cred că a reduce împreună digital și a crește împreună fizic, emoțional și chiar politic, de ce nu, ne-ar ajuta foarte foarte mult și ne-ar crește calitatea vieții.

Varianta audio a interviului:

Interviul în format video:

Campania #StaiSigurPeNet – Interzis pe net nu funcționează: ce punem în loc?

#StareaEducației (INTERVIU) Patru școli din Iași vor beneficia de atelierele ”FIND YOUR VOICE” susținute de Asociația PISC – Profesorii Inovează Școala. Anamaria Ghiban: ”Faptul că există o zonă de conformism în sistemul nostru educațional, ne provoacă să încercă să ieșim din el și în cele din urmă asta duce la progres.”

Publicat de andreeadaraban, 22 septembrie 2025, 09:06 / actualizat: 23 septembrie 2025, 8:34

Ajuns la a patra ediție, proiectul revine anul acesta într-un format pilot, dedicat școlilor din județul Iași. Este vorba despre o serie de ateliere gratuite pentru elevii de gimnaziu, care îmbină educația non-formală cu dezvoltarea creativității, a gândirii critice și a exprimării autentice. Despre impactul acestor ateliere și despre ce înseamnă cu adevărat să-ți găsești vocea în școală, a aflat colega noastr, Andreea Daraban, în dialogul purtat cu inițiatoarele proiectului ”Find Your Voice”, Cristina Mocanu și Anamaria Ghiban, cofondatoare ale asociației PISC, profesorii Inovează Școala.

Andreea Daraban: Cum a luat naștere programul ”Find Your Voice” și care a fost motivația din spatele acestuia?

Anamaria Ghiban:  Programul ”Find Your Voice”, l-am gândit, inițial,  ca o serie de cinci ateliere pe vremea aceea, pentru că au trecut doi ani de când l-am inițiat și el a venit cumva ca o nevoie firească a noastră, de formatori, traineri și profesori care lucrau deja cu profesorii și aduceau metode inovative în traininguri pentru profesori și spuneam, că a venit ca o urmare firească,  în sensul că am simțit nevoia să facem și pentru elevi astfel de ateliere și așa s-a născut programul în sine.  Inițial erau cinci ateliere, a funcționat așa, trei ediții. Între timp, noi am devenit asociație, cu acte în regulă, cum ne place să spunem, și atunci ne-am gândit că ar fi potrivit să mergem noi către comunitate, pentru că în faza inițială părinții își înscriau copiii, veneau la ateliere și așa mai departe.

Andreea Daraban: De ce ați ales să vă adresați, în mod special, elevilor de gimnaziu?

Cristina Mocanu: Cred că ideea programului, despre care vă vorbea și Anamaria anterior,  a venit din dorința de inovație și ne-am dat seama că în zona de gimnaziu copiilor li se oferă foarte multe lucruri la școală, cu toate acestea sunt și la vârsta la care își doresc și mai mult și își doresc să facă lucruri creative, care să-i pună în valoare, să le consume energia creativ, așa încât programul acesta a venit tocmai din dorința aceasta cumva firească a adolescenților și noi ne-am îndreptat către ei. Nu neg faptul că poate ar fi un program demn de dezvoltat și către zona de liceu, dar deocamdată ne-am dat seama că acolo e nevoie de activități care să-i stimuleze pe copii în zona aceasta a creativității, a vorbitului în public, a utilizării responsabile a internetului și așa mai departe.

Andreea Daraban: Spuneați că ați ales să vă îndreptați către comunitate, așadar v-ați îndreptat către școlile din județul Iași. Până pe 15 septembrie școlile au avut posibilitatea să se înscrie în acest program. Pe 22 septembrie aflăm și ce școli au fost selectate pentru a intra în acest program. Cum se face selecția?

Anamaria Ghiban: Selecția în sine se face pe baza unor criterii simple, să spunem. E prima dată când mergem în felul acesta către comunitatea educațională în școli. Până acum noi am avut traininguri mai mici, n-am avut programe de amploare asta. Ne-am gândit să fie o ediție pilot, să spunem, pe care să o ducem în școlile de gimnaziu. Am optat pentru patru școli și vom avea în vedere cumva și o distribuție geografică, să spunem, a școlilor. Am analizat dacă să mergem către rural, către urban, n-am vrea să facem diferențierea aceasta. În schimb, în formular, școlile au trebuit să completeze o motivație pentru care își doresc acest program în școala lor și vom ține cont mai ales de motivație, dar și de numărul de copii din școala respectivă, de numărul de cadre didactice, pentru că o parte din program este și un training dedicat cadrelor didactice din școlile selectate, care să ducă mai departe, să spunem, ceea ce încercăm noi să-i învățăm pe copii la ateliere.

Andreea Daraban: Tot ceea ce se întâmplă în cadrul acestor activități pe care le desfășurați prin programul ”Find Your Voice” sunt gratuite.

Cristina Mocanu: Sunt gratuite, dar după cum bine știm, și-i învățăm și pe elevi, nimic în viață nu este gratuit. De data aceasta ne bucurăm tare mult de faptul că am stabilit un parteneriat cu Amazon Development Center în România, care ne susține nu doar în acest program, ci și în altele pe care urmează să le desfășurăm și care ne susține să mergem tocmai spre comunitate și să facem lucruri împreună pentru comunitatea, deocamdată, din județul Iași, dar plănuim să extindem parteneriatul acesta și în alte direcții.

Andreea Daraban: Ce  tipuri de activități vor experimenta elevii în cadrul atelierelor?

Anamaria Ghiban: Vom ține câte trei ateliere pentru câte două grupe în fiecare școală, deci vor fi un maximum de 30 de copii, împărțiți în două grupe, care vor participa pe rând la cele trei ateliere. Vom  relua mult din ceea ce am făcut, pentru că feedback-ul la primele ediții a fost foarte bun și din partea părinților și a copiilor. Deci vom și relua unele lucruri, dar venim și cu noutăți, pentru că între timp a apărut inteligența artificială, au apărut, știu eu, și aplicații noi, apropo de zona de digitașă și de educație digitală și gândire critică pe care încercăm să o introducem în ateliere. Copiii vor avea parte de public speaking, de scriere creativă, dar nu divulgăm nici prea mult, mai povestim și după ce punem în practică.

Andreea Daraban: Și aceste ateliere pe ce perioadă se vor derula?

 Cristina Mocanu: Ne dorim ca, desigur, să fie un parteneriat real între noi și școli și să stabilim cumva de comun acord care este cel mai bun calendar pentru elevi și pentru școala respectivă, pentru că așa cum știe toată lumea, într-o școală nu se întâmplă doar școală și ore, se întâmplă multe alte lucruri, așa încât există un anume nivel de flexibilitate pe care îl avem în stabilirea programului, dar avem și un calendar pe care vrem să-l urmărim.

Anamaria Ghiban: În principiu, vom începe atelierele cel mai probabil spre finalul lunii octombrie. Deocamdată, după ce afișăm selecția, vom lua legătura cu școlile, să stabilim, cum a zis și Cristina, în funcție și de programul lor. Fiind vorba de trei ateliere și după aceea de un training pentru profesori, noi ne-am propus ca ele să fie făcute până la finalul anului. Acum vedem și dacă ne iese.

Andreea Daraban: Pe finalul dialogului nostru, de ce este important ca elevii să-și găsească vocea într-un sistem educațional axat adesea, după cum bine știm, pe conformism. Iată, venim cu aceste ateliere care îi scot din rutină pe copii, inclusiv pe profesori.

Cristina Mocanu: Cred că este foarte important să facem astfel de ateliere și să le oferim copiilor oportunități, tocmai ca să își dea seama că au această voce. Pentru că de multe ori nu își dau seama că pot face lucruri chiar și la vârsta gimnaziului. Acesta ar fi un prim aspect și un altul, ușor mai idealist, să spunem, e dorința noastră în Asociația PISC – Profesorii Inovează Școala, de a aduce întotdeauna ceva nou, ceva diferit și care să genereze schimbare pozitivă.

Anamaria Ghiban: Și aș completa cu faptul că învățarea, până la urmă, se produce atunci când ieși din zona de confort. Ori, tocmai acesta este un bun argument pentru ceea ce noi încercăm să facem la PISC. Tocmai faptul că există așa o zonă de conformism în sistemul nostru educațional, ne provoacă să încercă să ieșim din el și, în cele din urmă…asta duce la progres.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Asociația PISC – Profesorii Inovează Școala se lansează la Iași. Dana Anghelescu: ”Dacă ești autosuficient în educație, ești condamnat la anulare. E o utopie să crezi că în acest secol poți să te împotrivești tehnologiei.”

Asociația a fost înființată de trei cadre didactice din Iași, extrem de implicate și dornice să aducă un suflu nou sistemului educațional românesc. Este vorba despre Cristina Mocanu, profesoară de engleză la Colegiul ”Costache Negruzzi”, Anamaria Ghiban și Dana Anghelescu, profesoare de limba și literatura română la Liceul de Informatică ”Grigore Moisil”. Toate trei au acceptat invitația colegei noastre, Andreea Daraban, de a vorbi despre ce-și propune Asociația PISC – Profesorii inovează școala și cum putem face schimbări reale în ceea ce înseamnă educația din țara noastră.

Andreea Daraban: Proiectul PISC nu este nou, datează încă din pandemie. Noutatea o reprezintă înființarea asociației omonime. De ce o astfel de organizație? Ce vă propuneți prin acest proiect?

Cristina Mocanu: Activitatea noastră a început în pandemie, dar nu cred că pandemia a fost cea care ne-a făcut să începem astfel de activități, ci mai degrabă dorința noastră de a aduce schimbare în educația din România. Întâmplarea a făcut ca atunci nevoia de a fi alături de colegii noștri să fie foarte mare, așa încât am început prin a organiza câteva sesiuni de instruire și de training online cu profesori din toată România și odată cu aceste training-uri online, ne-am dat seama că, de fapt, profesorii sunt foarte deschiși către inovație,  câtă vreme găsesc un spațiu sigur în care să-și împărtășească resursele și să-și dezvolte ei înșiși competențele. Așa încât ne-am gândit că a înființa o asociație care să promoveze inovația în educație este unica soluție de a face câțiva pași înainte.

Anamaria Ghiban:  Pandemia ne-a creat un context. Atunci, dorința noastră a fost să dăm din ceea ce noi descopeream din mers, pentru că eram în școală online, se resimțea nevoia de a adopta noi metode, astfel încât să facem fața acestei provocări. Nu ne-am așteptat să avem o așa mare audiență și lucrurile au continuat după pandemie, când ne-am diversificat oarecum activitățile, în sensul că ne-am îndreptat atenția și către elevi, nu doar către profesori. Am început să facem activități nu doar online, ci am organizat și ateliere, training-uri în format fizic. Și cumva, da, cum a zis și Cristina, pasul către un ONG, către o asociație în care să avem un cadru formal, legal, era necesar.

”Am creat Asociația PISC – Profesorii inovează școala plecând de la premisa că educația implică conectarea celor trei categorii, profesori, părinți, elevi și am încercat să facem câte puțin pentru fiecare dintre aceștia.”

Andreea Daraban: Ce vă propuneți prin acest proiect? Care sunt obiectivele?

Dana Anghelescu: Ne propunem nu doar să aducem inovația, ci să și deschidem mințile și celor care poate încă nu au ieșit din zona de confort. Ne propunem să organizăm în continuare ateliere, training-uri, conferințe, să lucrăm atât cu profesorii, cât și cu elevii și nu în ultimul rând cu părinții.

Andreea Daraban: Vorbeați despre aceste ateliere organizate deja pentru elevi. Cum s-au desfășurat? Am văzut că au fost și ateliere pentru părinți.

Anamaria Ghiban: Ne-am dus în toate direcțiile. Noi am plecat de la premisa că educația implică conectarea acestor trei categorii, profesori, părinți, elevi și am încercat să facem câte puțin pentru fiecare dintre categoriile acestea. Punctul culminant a fost în toamnă, când am organizat Connected 3.1 și cumva, înființarea asociației a fost pasul absolut firesc după acest eveniment, care ne-a arătat că este nevoie de ceea ce facem noi și care ne-a arătat că puși împreună, părinți, profesori, elevi pot să contribuie, în mod real, la schimbările acestea pozitive, despre care tot vorbim. Să revenim la ateliere, pentru că despre asta m-ai întrebat. Noi am organizat ateliere pentru copii, pe care le-am ținut eu și Cristina și în formulă mai recentă și împreună cu Dana. Este vorba despre programul Find your voice, în care am încercat să punem multe elemente non-formale, care nu prea se regăsesc în programa școlară oficială. Dacă vorbim de ateliere pentru părinți, în zona aceasta ne-am dus deocamdată către specialiști. La Connected am avut și ateliere pentru părinți, pe care nu le-am ținut noi, ci specialiști în diverse alte domenii. Iar pentru profesori, aici e  zona noastră de confort, pentru că toate trei suntem formatoare și avem deja o experiență în ceea ce privește formarea profesorilor și din alte programe, din colaborări cu alte instituții.

Andreea Daraban:  Ne puteți dezvălui din planul pe care îl aveți?  Poate alte evenimente pe care urmează să le lansați?

Cristina Mocanu: Ceea ce face activitatea noastră să fie specială e tocmai acest cuvânt cheie inovație. De fiecare dată, după ce organizăm un eveniment, un training, un curs pentru elevi, încercăm să trecem printr-un proces de reflecție și să ne dăm seama ce anume poate fi îmbunătățit, ce poate fi adaptat nevoilor viitorilor cursanți. Așa încât, da, programul Find your voice se va regăsi sub o formă îmbunătățită, cel mai probabil în toamnă, pentru că tocmai ce am încheiat o sesiune de astfel de ateliere acum  două săptămâni, iar în ceea ce privește evenimentele pentru profesori și părinți, deja suntem în lucru cu ceea ce înseamnă Connected 3.2, respectiv ediția a doua a conferinței noastre, care se va desfășura în toamnă,  la Iași.

Dana Anghelescu: Un alt proiect drag nouă este Cinemaze, Acesta este despre educație cinematografică, fiind dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani. E un proiect pe care noi am încercat să-l implementăm cu ceva vreme înainte, dar abia acum și-a găsit contextul potrivit. Ce facem?  Vizionăm filme, dezbatem pe marginea acestora și mai mult decât atât, învățăm și cum să deconstruim un mesaj după anumite tehnici cinematografice.

Anamaria Ghiban: E un proiect care presupune participare gratuită. Este important să menționăm că este un proiect realizat în parteneriat cu cei de la ZBOR Hub BCR, care ne-au oferit, cu generozitate, spațiul de acolo, un spațiu foarte creativ în care să ne întâlnim cu tinerii și să putem face aceste vizionări și dezbateri pe marginea filmelor. Am organizat până acum două astfel de întâlniri, urmează a treia. Ne-am propus să ne vedem lunar cu tinerii. Nu este o dată fixă.

Andreea Daraban: Așadar, cei interesați cum pot ajunge la un astfel de atelier?

Cristina Mocanu: Pot urmări paginile de Facebook și Instagram a celor de la ZBOR, unde există un formular de înscriere pentru activitățile lor și printre acele activități se vor regăsi și sesiunile Cinemaze. De obicei, sunt anunțate cu cel puțin o săptămână înainte. Cinematografia e mai plăcută după-amiaza, deci se întâmplă undeva pe la orele 17,00 – 18,00,  într-una din zilele săptămânii.

Anamaria Ghiban: Iar pe paginile noastre de social media sunt evenimente organizate în vederea înscrierii. Să nu se înțeleagă că dacă cineva nu s-a înscris și a aflat în ultima clipă și vrea să vină la Cinemaze nu-l primim. N-am ajuns încă până acolo, să avem public atât de numeros încât să nu mai putem primi pe cineva peste număr.

Andreea Daraban: Atelierele Find your voice sunt adresate copiilor de vârste mai mici.

Cristina Mocanu: Da. Acolo, intrând în zona de adolescență/preadolescență, grupul are un număr fix, tocmai pentru că activitățile presupun lucru în echipă. Trebuie să avem, logistic, un anume număr de copii și de fiecare dată am avut posibilitatea de a lucra cu maximum 12-14 copii, tocmai pentru a ne asigura că acele activități non-formale, despre care vorbea Anamaria mai devreme, își ating până la urmă scopul.

Andreea Daraban: Puteți enumera câteva dintre activitățile pe care le-ați desfășurat la aceste ateliere Find your voice?

Anamaria Ghiban: Programul a fost gândit ca o suită de cinci ateliere, legate cumva între ele, fiecare cu o altă tematică, dar am încercat să valorificăm de la un atelier la altul ceea ce copiii au învățat deja. Printre cele cinci s-au numărat un atelier des, unul de scriere creativă, un altul combinat, de educație digitală și cinematografică. Sunt și elemente de educație media, de gândire critică inserate. Uite, ca să-ți dăm un exemplu, am vorbit în unul dintre ateliere despre GDPR, despre politica de confidențialitate, despre copyright. N-ai zice că poți vorbi cu copii de 12-14 ani despre așa ceva, dar sunt foarte curioși și foarte deschiși să afle lucruri despre care poate au auzit și lucruri care le sunt folositoare în viitor.

”Odată cu lansarea Asociației PISC  ne dorim să creăm o comunitate, în care profesorii din Iași și de ce nu, și de la nivel național și chiar internațional, să găsească sau să-și împărtășească resurse, iar rolul nostru ar fi acela de facilitatori ai acestei comunități.”

Andreea Daraban: În statutul asociației, un obiectiv este reprezentat de inițierea unor hub-uri educaționale care să permită schimbul de experiență între actorii din educație. Despre ce este vorba, mai exact?

Anamaria Ghiban: Este unul dintre obiectivele noastre pe termen lung. Cu siguranță va mai trece ceva timp până vom reuși să punem o bifă în dreptul acelui obiectiv. Deocamdată, cum spuneam, ne bucurăm de colaborarea cu parteneri care ne susțin și spuneam că multe dintre activitățile noastre, inclusive lansarea Asociației PISC o vom face la ZBOR, dar privim așa în viitor și visăm la un spațiu în care să putem să ținem constant astfel de activități, la un spațiu în care să existe resurse pentru tineri, pentru profesori. O altă parte a publicului nostru țintă, la care ne-am gândit și pentru care n-am putea spune că am făcut deocamdată prea mult, sunt profesorii debutanți. Discutam că ar fi interesant și de bun augur să avem formări, training-uri, workshop-uri dedicate profesorilor debutanți. E nevoie de așa ceva.  Prin urmare, aceste spații noi așa le-am vedea, ca niște spații în care să se armonizeze și să se conecteze profesori, elevi și părinți.

Cristina Mocanu: Și mai mult decât spațiul pe care îl vizualizăm și așa ni-l imaginăm că va exista, ne dorim să creăm o comunitate, în care profesorii din Iași și de ce nu, și de la nivel național și chiar internațional, să găsească sau să-și împărtășească resurse, să își poată oferi unul altuia ceea ce au nevoie la un moment dat. Iar rolul nostru, zic eu, ar fi acela de facilitatori ai acestei comunități. Așa încât fie că vorbim de profesori care vor să urmeze un curs de formare, fie că vorbim despre elevi care caută ceea ce poate nu le oferă programa școlară și părinți care au nevoie de orice să poată să gestioneze educația copilului, să poată veni către noi.

”În Educație e nevoie de schimbarea de mentalități. E nevoie de deschidere și să nu opui rezistență la ceea ce nou.”

Andreea Daraban: Ați vorbit mereu despre nevoia de schimbare din sistemul educațional. Dacă v-ar sta în putere, ce ați schimba imediat?

Anamaria Ghiban: Eu aș schimba mentalități, dar e o contradicție, deoarce nu poți să schimbi mentalități imediat. Mentalitățile se schimbă în timp și e nevoie de ceea ce spunea Dana, de deschidere, să nu spui nu schimbării și să nu opui rezistență.

Andreea Daraban: Sunteți unii dintre profesorii care ați vorbit mereu despre importanța digitalizării în sistem, despre adaptarea metodelor de predare la nevoile elevilor și despre necesitatea introducerii tehnologiei în procesul educational. Cum se poate face acest lucru astfel încât elevii să fie cu adevărat beneficiari ai unei astfel de schimbări, iar reticența unor cadre didactice să fie depășită?

Cristina Mocanu: Din nou, vorbim de lucruri greu de făcut într-un termen foarte scurt. Dar uite că am pornit discuția noastră de la pandemie și, dacă e să ne aducem aminte, atunci am depășit destul de repede frica de tehnologie, pentru că era o frică, și am reușit să ne adaptăm, pentru că eram forțați să o facem. Cred că odată ce a dispărut această necesitate imediată, am revenit cumva, unii dintre noi, la acel confort de dinainte. Ori cred că exact de asta avem nevoie în continuare, ca să putem să funcționăm în spațiul digital, de conștientizarea faptului că e în continuare o nevoie, că elevii așteaptă de la noi, ca profesori, să fim digitali, să știm să folosim AI, să știm să integrăm inteligența artificială în ceea ce facem. Așa încât, odată ce vom fi înțeles că e nevoie în fiecare zi de digital, cred că îl vom și utiliza mai mult.

Există în continuare un decalaj și trebuie să-l recunoaștem, chiar dacă noi suntem profesori, între ceea ce știu unii dascăli și ceea ce știu elevii, în materie de utilizarea tehnologiei. Pe de altă parte însă, apropo de workshop-urile Find your voice, elevii își dau seama că sunt foarte multe lucruri pe care ei nu le știu. Și atunci, din discuțiile noastre, din workshop-urile pe care le facem, putem învăța și de o parte, și de cealalaltă și în felul acesta se va depăși, zic eu, și reticența de a folosi instrumente digitale.

”Credem că deschiderea este molipsitoare și dacă faci lucrurile bine și cu sens, ușor, ușor se întâmplă un transfer de cunoștințe, de mentalitate. Chiar credem în puterea exemplului personal, care funcționează și în cadrul colegial și în clasă.”

Andreea Daraban: Spuneați că Asociația PISC are la bază convingerea că schimbarea în educație trebuie să vină de la profesori, de la cei care sunt vectorii principali ai sistemului. Cum se poate îmbunătăți pregătirea cadrelor didactice? Sunt persoane autodidacte, dar sunt și persoane care nu au această apetență de a căuta noul. Se mulțumesc cu ceea ce au învățat deja. Și există o autosuficiență, trebuie să spunem, din partea unora, o autosuficiență pe care o regăsim în multe alte domenii, nu e numai educația vizată.

Dana Anghelescu: Dacă ești autosuficient în educație, ești condamnat la anulare. E o utopie să crezi că în secolul 21 poți să te împotrivești tehnologiei. Profesorul care refuză să folosească inteligența artificială sau tehnologia în clasă, într-o lecție integrată, nu va câștiga niciodată elevul. În plus, profesorul trebuie să accepte faptul că un elev poate să fie mai bine pregătit decât el în ceea ce privește utilizarea tehnologiei. Și cred că este necesar să creeze acea legătură cu elevul, să existe o colaborare. Și lecțiile pot să iasă extraordinară atâta vreme cât se adaptează și profesorul. Aici simt eu o mare nevoie de schimbare în educație. Profesorul este cel care trebuie să se adapteze, nu neapărat elevul. Reticența cea mai mare, ostilitatea cea mai mare, o întâmpinăm din partea anumitor profesori, care nu acceptă ideea că tehnologia trebuie să fie folosită în interesul elevului, al unei lecții valoroase și al lui, până la urmă.

Anamaria Ghiban: Inteligența artificială e subiectul anului în educație, cum e probabil subiectul anului și în multe alte domenii. Dar dacă e să vorbim de schimbări pozitive, pe mine termenul în sine de schimbare mă duce mereu cu gândul la un citat care îmi place foarte mult, al pedagogului Paulo Freire, care zice că ”educația nu schimbă lumea, ci educația schimbă oamenii care vor schimba lumea”. Prin urmare, da, e nevoie de schimbări, poate și în ceea ce privește legislația din sistem. Nu vorbesc neapărat de obligativitatea profesorilor în a urma cursuri sau a se perfecționa continuu. Dar atât timp cât există deschidere din partea unora dintre colegii noștri și n-aș vrea nici să dăm în extrema cealaltă, că noi am făcut asociația ca să sprijinim profesorii și să colaborăm, nu ca să arătăm cu degetul pe cineva care e reticent. Eu cred că deschiderea asta e molipsitoare și dacă faci lucrurile bine și cu sens, ușor, ușor se întâmplă un transfer de cunoștințe, de mentalitate. Chiar cred în puterea exemplului personal, care funcționează și în cadrul colegial și în clasă. Am remarcat asta de multe ori și la elevi. Dacă tu faci un lucru, ei vor lua exemplu. Dacă tu doar le spui un lucru și faci altceva, șansele sunt mici să se realizeze transferul.

Andreea Daraban: Revenind la Asociația PISC – Profesorii inovează școala. Ce se va întâmpla la lansarea din 12 aprilie, cum va fi acest eveniment?

Cristina Mocanu:  Va fi un eveniment de creare a unei comunități. Am invitat parteneri, persoane care ne-au fost alături de multe ori în activitățile noastre și bineînțeles, profesori, elevi și părinți. Ne propunem să trecem puțin în revistă activitatea noastră, să facem publicul să înțeleagă de ce am ajuns în punctul în care să înființăm această asociație și ce ne propunem să facem de aici încolo. Și bineînțeles că, în virtutea experienței noastre cu astfel de momente și de training-uri, vom pregăti pentru invitați o activitate educațională, pentru că, nu-i așa, n-ar putea fi o lansare a unei asociații care vizează educația, fără să și învățăm ceva.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Un proiect transdisciplinar, care promovează gândirea critică și spiritul civic, susținut de mai multe instituții europene, s-a desfășurat la Colegiul Național “Costache Negruzzi” din Iași

Andreea Daraban: Critical Change Lab este mai mult decât un simplu proiect educațional, este un laborator de idei, spuneați voi în prezentare acestuia.  De ce anume și în ce au constat activitățile pe care le-ați desfășurat?

Clara Alexandra Burlea:  În primul rând, această activitate s-a bazat pe gândirea critică și cred că a avut scopul de a ne încuraja să ne regăsim pe noi înșine și de a găsi noi puterea de a ne exterioriza părerile și opiniile în ceea ce privește conflictele, diferitele competiții sau lucruri care ne-ar putea interesa într-un viitor apropiat.

Andreea Daraban:  Mai exact, ce ați făcut? Cum s-au desfășurat acele întâlniri pe care le-ați avut?

Daria Patricia Rusu: Pe parcursul celor trei ședințe, am abordat diferite activități care aveau ca scop dezvoltarea unei viziuni de ansamblu pentru a vedea cum putem rezolva problemele din punctul nostru de vedere.

Clara Alexandra Burlea:  În prima ședință, am abordat diferite cazuri legate de situații actuale, care se întâmplă la noi în țară, de exemplu alegerile, dar și o situație apărută  la o școală din Londra, care a suportat, la un moment dat, un regim unic, ca să spun așa, în care procentajele notelor copiilor au fost schimbate și au depins de alte lucruri. Această chestiune îi dezavantaja, iar copiii în situații critice din punct de vedere școlar sau din punct de vedere financiar aveau de suferit.  Nouă ni s-a dat ocazia, pornind de la aceste cazuri,  să ne exprimăm opinia și să încercăm să oferim diferite soluții și să identificăm cine a influențat pe cine în aceste situații.

Andreea Daraban: Ce abilități ați dobândit în urma participării la acest proiect, care este unul interdisciplinar?

 Daria  Patricia Rusu: Eu cred că am dobândit o abilitate un pic mai rară, aceea de a vedea imaginea de ansamblu, pentru că atunci când abordăm probleme majore tindem să ne gândim la soluții care ar elimina problema complet. Și noi, ca indivizi, nu putem face asta, dar totuși putem face o schimbare prin crearea de inițiative civice, de implicare în diferite proiecte

Andreea Daraban:  De ce este important, în opinia voastră, să avem spirit civic?

Clara Alexandra Burlea:   Cred că spiritul civic ne ajută din punct de vedere al înțelegerii și al încadrării în societate, deoarece, cum am spus și anterior,  este foarte important să învățăm să vedem lumea prin proprii ochi, dar nu trebuie să uităm de părerile celorlalți. Trebuie în continuare să le oferim la fel de multă validare, dar cred că cel mai important lucru este să știm mai întâi ce avem noi la bază, după care să luăm în considerare opiniile societății, deoarece trebuie să ne respectăm, trebuie să avem grijă unii de ceilalți. Trebuie de asemenea să fim implicați în proiecte externe sau să respectăm legile, evident.

Andreea Daraban: Cum se pot implica tinerii în procesul decizional?

Daria  Patricia Rusu: Deși nu avem drept de vot până la vârsta de 18 ani, putem să ne alăturăm unor mișcări, unor organizații sau să facem noi schimbări în comunitatea locală, pentru că schimbarea pornește de jos în sus. Inițiativele locale pot inspira oamenii de sus și pot pune în lumină situații care au nevoie de remediere.

Andreea Daraban: Știți astfel de inițiative civice? La nivelul  județului, al municipiului Iași? Ați interacționat cu oameni care au astfel de idei?

Daria  Patricia Rusu: În școala noastră se desfășoară un proiect numit “Snack week”, în care  eleviii pot dona anumite alimente pentru copiii din familii dezavantajate. În fiecare an,  banii, alimentele și celelalte produse neperisabile sau rechizite școlare se duc la centre diferite pentru a ajuta cât mai mulți copii.

Andreea Daraban:  Doamna profesoară Cristina Mocanu, ați coordonat activitățile din cadrul acestui proiect Critical Change Lab. Ce v-ați propus mai exact prin acest proiect?

Cristina Mocanu:  Așa cum ați spus la început, este un model pedagogic pe care l-au creat cei de la universitățile partenere în acest proiect, care pornește de la premisa că acele situații problematice cu care ne confruntăm ca indivizi pot fi rezolvate prin inițiativă proprie și asta încercăm să cultivăm în tinerii cu care lucrăm în aplicarea acestui model. Practic, au fost aceste trei sesiuni. În prima am vorbit despre influență și despre cum suntem influențați, cum putem influența pe alții, evident în moduri pozitive. În a doua sesiune, ne-am propus să analizăm și să examinăm situațiile care ne înconjoară, să ne dăm seama ce anume ne deranjează în societate, ce am putea noi să facem ca să nu mai existe aceste lucruri. Iar în ultima sesiune și cea mai importantă, aș spune eu, tinerii chiar au avut ocazia să-și exprime câteva inițiative, desigur, la nivelul de 16 ani. Unii, așa cum se spunea mai devreme, încercau să rezolve probleme globale, de tipul încălzirea globală, dar au găsit soluții locale. Alții au încercat să creeze un program de acces la informație pentru elevii din mediul rural, de exemplu, sau au discutat despre cum putem îmbunătăți anumite aspecte ale educației ș.a.m.d. Deci, această ultimă etapă a fost practic încununarea celor trei sesiuni în care ei și-au exprimat opinia și și-au expus aceste planuri, deocamdată unor invitați, printre care și un consilier local, care ar fi putut prelua din ideile lor și să le transforme în inițiative cu impact.

Andreea Daraban: Coordonat de Universitatea din Oulu, Finlanda, proiectul adoptă o abordare transdisciplinară, care reunește expertiza altor nouă instituții partenere din întreaga Europă, și spuneați că este vorba și despre crearea unui nou model pedagogic. Despre ce model pedagogic vorbim?

Cristina Mocanu:  Elevii și-au dat seama poate mai puțin de faptul că în spatele acestor sesiuni, pe care le-am facilitat împreună cu colega mea Dalia Mațoschi, se află, de fapt, și câteva sesiuni de pregătire cu partenerii internaționali. Modelul pornește de la simplu la complex, oferă exemple. Pe de o parte, așa cum a spus clar mai devreme, ne-am uitat la niște cazuri din spațiul geografic european și pornind de la aceste cazuri, pornind de la aceste exemple, încercăm să creăm. Deci, practic, modelul acesta promovează generarea de soluții noi. Bineînțeles, sunt tehnici didactice pe care le-am aplicat. Sunt aspecte ce țin de organizarea acestor sesiuni pe care iarăși nu le-am întâlnit până acum deloc în ceea ce facem noi  zi de zi, la ore.

Andreea Daraban: Cine sunt celelalte instituții implicate în acest proiect?

Cristina Mocanu:  Nu știu lista pe de rost a celor nouă, însă vă pot spune, cu certitudine, că sunt universități, sunt ONG-uri care au aplicat la rândul lor în alte grupuri de tineri acest model și în egală măsură sunt instituții de învățământ ca și a noastră, care nu au participat la crearea modelului, ci au fost invitate să testeze, să aplice, să contribuie mai departe la îmbunătățirea acestui model, până când el va deveni un produs intelectual de difuzat în toate celelalte țări europene. Pentru că noi nu suntem singura școală care face asta. Suntem singura din România, dar la nivel european sunt încă aproape 30 de alte instituții care implementează modelul și îl vor analiza și îl vor îmbunătăți.

Andreea Daraban: Cu  ce v-ați dorit să rămână elevii în urma participării la acest proiect?

Cristina Mocanu: În primul rând, ne-am dorit să-și dezvolte gândirea critică, pentru că și numele, iată, este Critical Change Lab. Întâmplarea a făcut ca proiectul nostru să se desfășoare, cel puțin prima sesiune, a doua zi după primul tur al alegerilor prezidențiale. Pentru că noi discutam despre acest proiect cu partenerii încă din septembrie, deci n-aveam de unde să știm ce urma să se întâmple. Dar s-a demonstrat că a fost nimerit să vorbim despre influență, având nu doar exemple internaționale, ci și exemplul local, național. Și cred că asta ne-am dorit să putem avea un dialog deschis, în egală măsură informat  și argumentat. Am vorbit despre cum funcționează algoritmii, am înțeles măcar puțin câte lucruri se pot întâmpla în spatele acestor algoritmi. Prin urmare, cred că acesta este un aspect esențial pe care l-au avut de câștigat: a vedea că aceste concepte, care uneori pot părea așa, foarte abstracte, odată ce sunt trecute prin filtrul conștiințe proprii și a gândirii proprii, îi ajută pe eleci să genereze soluțiile lor proprii în fața unor situații dificile.

Andreea Daraban: Va fi și o continuare a acestui proiect sau se oprește aici, deocamdată?

Cristina Mocanu: Următoarea etapă a proiectului este aceea de a face un raport în care să evaluăm ce s-a întâmplat și cum s-au desfășurat lucrurile la noi, urmând ca apoi, după ce el va fi finalizat ca produs al acestui proiect, să poată fi aplicat. Și ne-am propus la nivel de instituție să reluăm cu alte grupuri modelul final care va fi implementat la nivel european.

Andreea Daraban:  Plecând de la alte teme, bănuiesc, sau având același teme?

Cristina Mocanu:  Pornind de la conceptul de influență, întotdeauna. Pentru că asta ne propunem să realizăm, să influențăm comunitatea în bine. Însă, da, temele sunt întotdeauna la alegerea tinerilor, pentru că ei au fost cei care au venit în ultima etapă cu ideile și cu soluțiile pentru problemele respective.

Varianta audio a interviului: