#StareaEducației: Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iași: ”55% dintre profesorii ieșeni au optat și pentru boicotarea actului de predare. Nu putem, însă, să știm, efectiv și ceea ce s-a întâmplat sau ce se întâmplă la orele respective.”

Publicat de andreeadaraban, 11 septembrie 2025, 20:12 / actualizat: 12 septembrie 2025, 12:40

Liderul USLIP Iași, Laviniu Lăcustă, a explicat că 55% dintre profesorii care au semnat tabelele au optat pentru boicot, însă a precizat că acest procent se referă doar la cei care au completat efectiv formularele și nu reflectă întreaga populație a cadrelor didactice din județ. De asemenea, Laviniu Lăcustă a spus că nu se poate ști, însă, efectiv și ceea ce se întâmplă la orele respective.

Pe de altă parte, Ministerul Educației a anunțat că în 98,2% dintre școlile din România activitatea s-a desfășurat normal.

Laviniu Lăcustă: În ceea ce privește boicotul din data de 8 septembrie, vă pot spune că, în general, curentul majoritar a fost acela de a fi boicotate acele festivități. În ceea ce privește protestele continuate, cu data de 9 septembrie, vă putem spune că noi avem o situație, o situație din care reiese că un număr de aproximativ 55% dintre colegii noștri, dintre cadrele didactice au optat și pentru boicotarea orelor la clasă, a actului de predare, evident, domnii profesori, fiind prezenți la oră. Nu putem însă să știm, efectiv, și ceea ce s-a întâmplat sau ce se întâmplă la orele respective, prin urmare ne putem baza doar pe aceste statistici, pe care le avem în față. Cu certitudine, formele de protest sau presiunile care vizează modificările pe care ni le dorim vor continua în fața Ministerului Educației Naționale, vom avea proteste, săptămânal, la minister, proteste lunare în fața Guvernului, iar în paralel, mai mult ca sigur, vom da drumul și la un referendum privind opțiunile pentru o grevă de avertisment și, eventual, ulterior o grevă generală.

Andreea Daraban: Când credeți că veți începe acest proces?

Laviniu Lăcustă: Deocamdată, este o problemă de oportunitate care încă se discută, legată de momentul cel mai potrivit în care am putea da drumul la ceea ce vă spuneam, la această formă de consultare, pentru că există, aș spune, două curente. Un curent în care m-aș încadra și eu,  care ar fi pe ideea de a demara această consultare imediat, spre sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, dar există și un alt curent care marșează, mai degrabă, pe ideea de a face această consultare în lunile aprilie-mai, pe ideea de a încerca să declanșăm greva, similar cu anul 2023, mai exact la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie.

Andreea Daraban: Domnul ministru (n.r. Daniel David) spunea că va convoca sindicatele, va convoca profesorii, elevii, la discuții pentru a fi găsite soluții în ideea de a ameliora o parte din măsurile luate deja. Ce se poate ameliora din ceea ce deja s-a făcut?

Laviniu Lăcustă: Din punctul nostru de vedere, sunt foarte multe lucruri care pot fi corectate. În primul rând, majorarea normei didactice poate fi anulată chiar și de pe o zi pe alta. Nu ar fi niciun fel de problemă să revenim la norma pe care am avut-o, cea de până în iulie, deoarece, așa cum se știe, diferența de ore ar putea merge fără niciun fel de probleme la plata cu ora. Deci, din punct de vedere, să o luăm strict al organizării, nu ar fi nicio problemă, din contra ar ajuta foarte mult, pentru că o parte din colegii care au trebuit să-și completeze norma didactică în alte unități de învățământ, ar putea ușor reveni acolo unde au avut norma de bază.

 Andreea Daraban: Ce facem cu creșterea numărului de elevi în clase și cu comasarea unităților de învățământ?

Laviniu Lăcustă: Evident, avem și problema creșterii numărului de elevi în clasă. Se poate reveni și aici fără niciun fel de problemă. Dacă nu s-ar putea în acest an, cu certitudine, în anul școlar 2026-2027, lucrurile pot fi foarte ușor corectate. Aș spune că este una dintre problemele foarte mari, această creștere a numărului de elevi la clasă, deoarece, așa cum se știe, un număr mai mare de elevi, evident că produce și o anumită dereglare a actului didactic și, aș spune, o scădere a calității predării, pentru că te adresezi mai multor elevi.

Andreea Daraban: Domnul ministru spunea că nu s-a tăiat de la educație, că tot ceea ce s-a făcut a fost să nu se mai aloce fonduri la rectificare.

Laviniu Lăcustă:  De fapt, domnul ministru confirmă două lucruri. Unul, că a mințit în luna februarie, când a afirmat că bugetul educației este mai mare cu 10% față de cel din 2024, iar în luna iulie ne-a spus că îi mai trebuie 2 miliarde de lei. Bun, în momentul în care spui că mai e nevoie de 2 miliarde, este evident că n-ai avut bugetul până la sfârșitul anului. Din acest punct de vedere, este un adevăr, în sensul în care nu ai avut bugetul pentru că nu ai fost finanțat. Neavând finanțare, nu prea poți să tai din ceea ce nu ai. Și atunci lucrurile se pun dintr-o altă perspectivă. Domnul ministru și cu domnul Ilie Bolojan au vrut să evite acea rectificare bugetară, în sensul în care ar mai fi fost necesare 2 miliarde de lei să-i aducă la acest buget al educației. Suma în sine este una nerelevantă, chiar pentru bugetul vlăguit al României. Este o sumă nesemnificativă prin raportare la toate problemele pe care le-au generat aceste măsuri din legea 141.

Andreea Daraban: Ce v-ar determina să renunțați imediat  la proteste?

Laviniu Lăscută: Lucrurile ar putea fi relativ simple. Anularea măsurilor din Legea 141 și ne referim în special la creșterea numărului de elevi la clasă și, evident, majorarea normei didactice cu două ore, mai exact anularea acestei decizii.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Metoda ”KATA în clasă” promovată în tot mai multe școli din țară de Asociația ASCENDIS. Carmen Ciuraru: ”Este o metodă care  antrenează abilitățile de lucru în echipă, perseverența și ne ajută să vedem greșelile ca pe niște oportunități de învățare.”

Publicat de Andreea Drilea, 23 aprilie 2025, 10:00

Kata vine din limba japoneză și înseamnă un mod de a exersa o abilitate. Asociația ASCENDIS, care susține educația, având o echipă de 100 de traineri cu experiență, consultanți și psihologi, merge în școlile din România pentru a promova programul KATA.

Potrivit reprezentanților organizației, proiectul împărtășește motto -ul asociației și anume „de la potențial la performanță”. Astfel, sunt organizate în școli sesiuni interactive gratuite cu elevi și cadre didactice, cărora li se oferă un kit complet, cu toate materialele necesare pentru ca profesorii să poată aplica metoda adaptată la nevoile clasei lor. Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre acest program cu Carmen Ciuraru, coordonator programe Asociația ASCENDIS.

Andreea Daraban: Ce înseamnă, de fapt KATA și cum a ajuns această metodă din industrie în clasă?

Carmen Ciuraru: Asociația Ascendis traduce practic subiecte de training pe care le avem în companii către mediul educațional. Asta e menirea noastră, să aducem în zona de învățare subiecte și metode noi  sau instrumente pe care le folosim deja cu adulți. De aici și ideea acestui atelier numit “Kata în clasă”. Kata este un model care a început să fie folosit industrial, iar de către trainerii noștri este folosit în cursuri care îi ajută pe manageri, pe angajați, ajută echipele din companii să facă lucrurile mai bine,  având acest mindset, această gândire de tip științific, adică concentrându-se mereu pe ideea de cum aș putea să fac lucrurile mai bine. Mike Rother,  cel care a dezvoltat metoda alături de alți cercetători de la Universitatea din Michigan, a tradus această metodă în niște exerciții și un model simplificat pentru școli,   de aici și numele ”Kata în clasă”.

Andreea Daraban:  Cum arată concret o sesiune KATA în clasă? Ce se întâmplă în cele 45 de minute?

Carmen Ciuraru:  Elevii sau participanții,  pentru că adeseori desfășurăm acest atelier și cu profesorii,  au o misiune, respectiv pasul unu din metoda Kata, respectiv aceea de a atinge un obiectiv și anume să asambleze în echipă un puzzle de 15 piese,  în cel mai scurt timp, adică în câteva secunde. Au la îndemână câteva fișe, prin care încercăm să ne concentrăm pe modul în care acționăm și să găsim metode noi de a face lucrul asta mai bine, mai eficient, atât la nivel de cum se îndeplinește o sarcină, cum asamblăm puzzle-ul cât și la nivel de echipă, cum lucrăm în echipă. După fiecare încercare, în care noi ne propunem de fiecare dată un lucru nou, o strategie nouă, o idee nouă, avem zona de reflecție, în  care ne gândim dacă am implementat ce ne-am propus, ce am învățat din acest experiment, ce am învățat de la cei din jur și așa mai departe. Și practic acest proces de reflecție, în care tot timpul mă gândesc ce am învățat și ce aș putea să fac mai bine data viitoare reprezintă esența Kata.

Andreea Daraban: Ați mers prin multe școli din țară pentru a promova această metodă. De curând ați fost și la Iași.

Carmen Ciuraru:  Da, am fost în peste 40 de școli și aproape 2000 de elevi au beneficiat de acest atelier. La Iași, avem un parteneriat destul de lung cu școala din Valea Lupului, dar și cu alte școli, atât din Iași cât și din împrejurimi. Noi avem și un birou în Iași și cumva reușim să ajungem uneori și în această zonă.

Andreea Daraban: Așadar, mergeți și în alte județe ale Moldovei.

Carmen Ciuraru:  Da, orice școală care e interesată și își dorește să învețe mai întâi să experimenteze metoda KATA, ca apoi să o poată aplica la clasă este binevenită și încercăm să ajungem în toate școlile care solicită acest lucru.

Andreea Daraban:  Cum sprijină practic Asociația Ascendis școlile pentru a adopta această metodă?

Carmen Ciuraru: În primul rând, oferim aceste ateliere în mod gratuit. Atunci când școlile sunt interesate, venim în școala respectivă și susținem noi două ateliere, unul cu o clasă de elevi și unul cu o grupă de profesori. Atelierele sunt un pic mai extinse, deși ele se pot desfășura și pe parcursul unei ore de curs. Noi le desfășurăm pe parcursul a două ore,  tocmai pentru a avea mai mult timp în zona de reflecție, mai ales pentru profesori, pentru ca aceștia să poată identifica mai ușor și colabora pentru a vedea unde pot integra metoda Kata.  Deși vorbim despre o metodă de gândire științifică, nu are neapărat legătură cu științele exacte, așa cum mulți dintre noi  ar putea să o asocieze, ci are legătură cu absolut orice materie. De asta  la atelierele noastre sunt invitați și consilierii școlari și bibliotecari, oricine are legătură cu lucrul cu elevii, pentru că e mai degrabă un mod de a ne antrena gândirea flexibilă și cum anume învățăm din experimente.

Andreea Daraban:  Pentru ce clase este adresată această metodă?

Carmen Ciuraru:  De la clasa a IV-a în sus.  Ne comportăm ca niște oameni de știință și vom înregistra tot ceea ce am realizat în fiecare experiment și atunci participanții trebuie să poată exprima destul de rapid, în scris, niște idei, niște ipoteze, să măsoare timpul și așa mai departe. Am observat că deseori, chiar la clasele a IV-a,  dar și la a VII-a sau a VIII-a,  cei care sunt cumva înaintea unui examen beneficiază poate mai mult de învățămintele acestor experimente ”KATA în clasă”, pentru că în urma acestui șir de patru-cinci experimente pe care le facem, putem să observăm și o evoluție, să vedem că de fapt, evoluția nu e întotdeauna liniară, de la un rezultat mai slab la unul mai bun ci din contră,  aceasta oscilează. Iar asta le antrenează zona de perseverență, de planificare și modul în care se raportează la greșelile care pot apărea pe drum.

Andreea Daraban:  După participarea la aceste ateliere, profesorii pot să susțină la clasă astfel de cursuri?

Carmen Ciuraru: Da. Fiecare școală participantă primește la finalul atelirelor un Kit cu toate materialele necesare. Toate fișele și explicațiile sunt disponibile gratuit, online. După ce profesorii au trecut prin experiență, au discutat, au planificat, au văzut unde se poate aplica în planificarea școlară, în predarea fracțiilor, în modul în care analizăm un text sau un film pe o anumită temă, deja au planul și pot integra un astfel de atelier la propria clasă, iar kitul poate să circule, desigur, de la un profesor la altul.

Andreea Daraban: Ce aduce diferit ”Kata în clasă! față de metodele tradiționale de predare?

Carmen Ciuraru:  N-aș spune neapărat că e ceva diferit, căci din contră, e un lucru pe care cred că mulți dintre profesori îl aplică poate la nivel personal și se întreabă de fiecare dată când ies din clasă ce am făcut bine, ce au înțeles copiii, ce ar trebui să fac diferit data viitoare. Ceea ce facem prin această metodă, care este experențială, care ne invită să ne jucăm, este că dăm  vizibilitate  acestui proces al reflecției. Pentru că filosofia KATA nu este atât de mult despre schimbare, ci mai degrabă un ingredient pe care îl aducem în orice mediu de lucru, fie că e o chipă de la lucru, fie că e o clasă de copii, fie că e o echipă din cancelarie. E această obișnuință, acest mod de gândire în care ne concentrăm asupra a ce am putea să facem mai bine și chiar când am descoperit modul în care ne iese cel mai bine un lucru, să nu rămânem acolo, să ne dorim să experimentăm continuu și să vedem ce am putea să descoperim mai departe. Asta îi ajută mult pe copii  pentru a-și diversifica, spre exemplu, strategiile de învățare, pentru că deseori rămân blocați la ”mai citesc o dată”, ”mai scriu o dată” și nu experimentează poate moduri noi de învățare.

Andreea Daraban:  Așadar, ce abilități dezvoltă ”KATA în clasă” la elevi, dincolo de gândirea științifică?

Carmen Ciuraru:  Poate că cel mai frumos este să îi vedem cum lucrează în echipă și cum reacționează în fața eșecului. Și chiar printre concluziile lor, care mie mi-au rămas în minte și în suflet, a fost faptul că ei scriau ca o concluzie că atunci ”când sunt stresat nu mă pot concentra sau nu vreau să las un joc sau o greșeală să-mi strice o prietenie”. Așa că, uite, vorbim chiar și de zona asta de lucru în echipă și relaționare, iar cel mai mult cred că ne antrenează mentalitatea flexibilă, adică să nu ne lăsăm doborâți sau limitați de greșeli, ci să le vedem ca niște oportunități noi de învățare. Antrenează totodată perseverența, pentru că e nevoie de ea pentru a putea trece mai departe, precum și atenția la fapte și nu doar la ipoteze și păreri.

Andreea Daraban:  Asociația ASCENDIS are și alte proiecte care vin în sprijinul elevilor. Consilierea în carieră este unul dintre acestea. Ne puteți detalia?

Carmen Ciuraru:  Noi folosim un instrument psihometric, Harisson Assessment, validat internațional în mediul de business și așa cum vă spuneam, încercăm să folosim cât mai multe dintre instrumentele noastre și pentru mediul educațional.  Acest instrument  este potrivit pentru licenii de peste 16 ani și ne-am dorit ca el să fie cât mai mult accesibil acestora, pentru că vedem că nu există, la capacitatea necesară, acest serviciu în școlile din România. Așadar, oferim consiliere în carieră individuală pe baza acestor rapoarte. Practic, pentru școlile beneficiare oferim 10 burse, constând în rapoartele Harrison și consilierea acestor elevi. Noi, de obicei, colaborăm direct cu școlile, iar unitățile de învățământ  sunt cele care selectează cei 10 beneficiari. Ne dorim să extindem numărul acesta. Asta depinde foarte mult de fondurile disponibile pentru a face asta. Atunci când găsim și sponsori locali interesați să susțină comunitatea, aceștia pot susține și pot oferi burse pentru oricât elevii își doresc.

Andreea Daraban:  Și cuantumul acestor burse la cât se cifrează?

Carmen Ciuraru:  Pentru un elev, sesiunea de consiliere și  rapoartele Harrison au un cost de aproximativ 200 euro. Cele 10 licee în care am mers până acum,  anul acesta,  fac parte din proiectul asociației ASCENDIS numit ”Grow Your Carreer” și au fost până acum susținute integral de noi. Acum extindem aceste parteneriate la nivel de țară, iar la nivel local încercăm să găsim cât mai mulți sponsori pentru a oferi această șansă cât mai multor elevi.

Andreea Daraban: Ce trebuie să facă școlile pentru a beneficia de acest program de consiliere în carieră?

Carmen Ciuraru:  Există un formular pe site-ul nostru sau pur și simplu ne pot  scrie pe email pentru a se înscrie. Avem nevoie de un profesor coordonator care să ne ajute cu toată zona asta de organizare, de semnat documente și așa mai departe. Apoi fiecare școală își selectează elevii beneficiari.

Andreea Daraban:  Cine face această consiliere în carieră?

Carmen Ciuraru: Consilierii noștri care sunt acreditați pentru a folosi acest instrument. Sunt psihologi acreditați de sistemul Harisson Assessment.

Varianta audio a interviului:

Carmen Ciuraru este coordonator programe Asociația ASCENDIS. Are experiență în diferite medii: din corporate către antreprenoriat și ONG-uri. Pasiunea pentru marketing a explorat-o încă din studenție, în departamente de marketing. Începând cu 2009 a dezvoltat și coordonat, în mediul nonprofit, proiecte culturale și experiențe turistice ce promovează patrimoniul local, accesul liber la activități culturale și turismul responsabil, pentru localnici și străini. In Ascendis, s-a alăturat inițial diviziei de organizare evenimente în 2012. Ulterior, pasiunea pentru educație s-a întâlnit cu misiunea Asociației Ascendis și au continuat să se dezvolte împreună.

#StareaEducației (INTERVIU): Claudia Oprescu, psihoterapeut: “Fenomenul de cyberbullying a luat amploare și a căpătat forme diverse, afectând tot mai mulți copii. Acest comportament poate să ia, adesea, forma unei infracțiuni și este important să se știe că există legislație pentru astfel de cazuri.”

Publicat de Andreea Drilea, 28 februarie 2025, 07:21

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre aceste aspecte cu doamna Claudia Oprescu, psihoterapeut și coordonator program siguranță online în cadrul Organizației “Salvați Copiii”.

Andreea Daraban:  Ce înseamnă cyberbullyingul? Cum se manifestă acesta?

Claudia Oprescu:  Aș numi acest comportament ca fiind un comportament cu note de agresivitate, intenționat, cu un caracter repetitiv. Se produce pentru a umili, pentru a denigra pe cineva. În ultima vreme observăm mai multe forme ale acestui fenomen, iar dimensiunile sunt foarte mari, deci nu numai că s-a diversificat, dar a luat și amploare, acest pericol din online afectând tot mai mulți copii. Iar dacă ne referim la această cercetare, care s-a realizat la nivel național, să știți că aceste cifre sunt reflectate și la nivel european. Copiii din toate țările se confruntă cu acest fenomen.

Andreea Daraban: Ne puteți da niște exemple de astfel de comportamente care s-au amplificat odată cu utilizarea excesivă a internetului?

Claudia Oprescu: Vorbim de insulte care se trimit prin mediul online, vorbim, de exemplu, despre excluderea din grup. Noi știm cât de important este ca un adolescent să facă parte dintr-un grup și să simtă aprecierea grupului. Iar dacă este exclus, ceilalți nu mai vorbesc cu el nici în viața fizică. Acest lucru poat să aibă efecte emoționale pe perioadă foarte mare. Putem să vorbim, de exemplu, de falsificarea unor imagini care se trimit apoi cu scopul de a-l umili pe rețele de socializare. Și iată cum acest fenomen, de cyberbullying, radiază, dacă vreți, în celelalte fenomene și în alte riscuri. De exemplu, dacă ești exclus din grup, nu mai pot să afli ce se întâmplă acolo, nu mai ești la curent cu nimic, te simți exclus, izolat, te simți singur, simți că nimic nu mai are sens. Simți după aceea că nu mai ai o plăcere pentru a merge la școală, poate nu vrei să mai mergi, ai un apetit mai scăzut pentru activitățile care îți făceau plăcere înainte, dificultăți de somn și așa mai departe. Vorbim, de exemplu, despre producerea unor imagini cu caracter defăimător, iar aici apar alte riscuri. Dacă vorbim, de exemplu, de captura unor conversații și după aia de transmiterea acesteia în alte medii, în alte grupuri, acest comportament se asociază cu alte riscuri, chiar și cu infracțiuni. Și să știți că avem foarte multe activități la clase prin care noi întrebăm copiii ce cred despre cyberbullying. Este o glumă sau este o infracțiune? Pentru că realmente acest fenomen poate să ia forma unei infracțiuni și este important să se știe că legea ne apără și ne protejează în astfel de cazuri.

“Noi, părinții, nu navigăm pe aceleași rețele sociale pe care navighează copiii. Nu ne întâlnim cu aceleași riscuri cu care se întâlnesc copiii.”

Andreea Daraban: Cum pot face copiii diferența între ceea ce înseamnă o glumă și bullying?

Claudia Oprescu:  Dacă mă simt jignit, dacă mă simt umilit, dacă îmi provoacă o stare de teamă constantă, atunci cu siguranță că nu mai este o glumă. Gluma care doare, nu mai este o glumă. Iar această percepție ar trebui să o aibă atât părinții, cât și cadrele didactice. Și dacă mă gândesc la părinți, pentru că și eu sunt mamă a trei copii, aici pot să-mi dau seama că noi, părinții, nu navigăm pe aceleași rețele de socializare precum navighează copiii. Nu ne întâlnim cu aceleași riscuri și cu amplitudinea lor și cu dimensiunile lor, în așa fel în care se întâlnesc copiii. Și atunci putem să avem o incorectă înțelegere asupra fenomenului. Și atunci ar trebui să știm foarte bine să vedem aceste statistici, noi, părinții, și să ne gândim cum am putea să obținem mai multe informații pentru a ști să reacționăm. Tehnologia evoluează. Un părinte ne mărturisea că el simte tehnologia ca pe un tren care a plecat din gară. Indiferent dacă a plecat trenul din gară, copilul este acasă și atunci trebuie să vorbim cu el. Comunicarea este baza, indiferent de cum și cât evoluează tehnologia.

Andreea Daraban:  Cu cine ar trebui să vorbească minorul care se simte agresat, atât în mediul real cât și în mediul online și de ce este important să reacționeze?

Claudia Oprescu:  Aș spune că tendința este ca acești copii, care sunt în postură de victimă, să nu vorbească. Ei nu spun adulților, tind să se ducă către grupul de prieteni și acolo nu știm cât de informați sunt. Copiii care ne-au spus că ei nu s-ar duce la părinții lor dacă s-ar întâmpla așa ceva, au spus că le este teamă să nu fie rușinați, pedepsiți, să nu li se taie accesul la internet. Deci acestea ar fi comportamentele estimate de către copii. Părinții, de altfel, ne spun că nu au înțelegere și că nu știu cum să reacționeze. De aceea insist foarte mult pe comunicare. Deci copilul ar trebui să se ducă la părinte, dar părintele când află că propriul copil nu este neapărat victimă, dar este în prag de a fi victimă sau este pur și simplu afectat emoțional de ceva ce s-a întâmplat în online, să nu învinuiască copilul, să nu-l pedepsească, să-l asculte, să-i valideze emoțiile, pentru că sunt firești. Aș spune că în aceste momente copii nu au neapărat nevoie de soluții rapide din partea părinților. Au mai degrabă nevoie de răbdarea părinților, să fie ascultați și văzuți, înțeleși. Noi am oferit o mulțime de resurse și pentru cadre didactice. Este și o metodologie în pachetul de resurse disponibil pe oradenet.ro și acolo sunt niște rute: ce să faci dacă simți că un elev din clasă este mai trist, este mai furios, simți că se petrece ceva în mediul online și nu știi cum să reacționezi. Sunt date acolo chiar exemple practice, de la care să pornească fiecare cadru didactic. Pe de altă parte, copiii au niște abilități digitale, poate mai avansate decât părinții, însă nu au maturitatea emoțională cu care să abordeze ce se întâmplă acolo. Este un exercițiu pe care îl fac des cu părinții când ne întâlnim. Eu îi rog să-și imagineze că sunt acasă cu copiii, că totul este bine, ei se află pe la bucătărie, copilul este acasă și este pe calculator, pe internet. Îi rog să-mi spună, în această situație, unde cred dumnealor că este copilul: este acasă sau este pe internet? Bineînțeles că toți îmi răspund că este pe internet, pentru că așa cum e valabil și la noi adulții, copilul este acolo unde atenția lui este. Și odată ce am stabilit că este pe internet, îi întreb cu cine vorbește copilul, pe cine urmărește, ce comunică, ce postează, cum reacționează, cum se simt copiii acolo. Majoritatea dintre părinți nu știe, predomină cumva o ceață. Și indiferent dacă știm sau nu știm, în acest punct o conversație trebuie începută. Și nu așa cu pumnul în masă sau cu piciorul în prag, ci cu multă curiozitate, cu multă înțelegere. Iar dacă acest copil vine și ne spune și ne arată, de exemplu, un videoclip pe o rețea de socializare, care nu o să ne placă sau un gen de muzică pe care-l ascultă și nu o să ne placă, important e cred că, în aceste momente, să nu reacționăm așa cum ne-ar veni, pentru că a doua oară, copilul nu va mai veni la noi să ne spună și ajungem iar în acel T zero în care nu știm ce face copilul pe internet.

“Salvați Copiii este notificator de încredere pe linia de hotline. Este o linie de raportare a conținutului ilegal pe internet și oricine care întâlnește conținut ilegal cu copii poate să-l raporteze pe oradenet.ro, iar mai departe se anunță autoritățile.”

Andreea Daraban:  Agresiunea de tip cyberbullying se pedepsește?

Claudia Oprescu:  Da, se pedepsește. Pe lângă aceste soluții emoționale sunt și soluții legale și soluții tehnice. Și de ce le menționez pe cele tehnice? Pentru că înainte de a avea soluții legale trebuie să știi să arhivezi. Au fost copii care s-au speriat, s-au dus la părinți și au spus că sunt într-o situație de genul acesta și când au vrut părinții să vadă, să înțeleagă ce se petrece, ce fel de mesaje au primit, nu le mai aveau pentru că au fost șterse. În primul rând trebuie arhivate. Dacă copilul simte teamă și a primit astfel de mesaje și este hărțuit în mediul online, le recomand să meargă la autorități. Dacă mergi la autorități trebuie să ai dovezi. Nu se poate construi un caz fără dovezi.

Andreea Daraban:  Pot fi trase la răspundere și companiile care administrează astfel de platforme de social media?

Claudia Oprescu:  Da, pot fi trase la răspundere. Noi, la Salvați Copiii, suntem notificator de încredere pe linia de hotline. Este o linie de raportare a conținutului ilegal pe internet și aici oricine care întâlnește conținut ilegal cu copii în ipostaze sexuale explicite sau un conținut violent sau care ar dăuna copilului, recomandăm să ne raporteze acest lucru pe oradenet.ro, pe linia de raportare. Colegii de acolo vor procesa conținutul și mai departe vor trimite la autorități, iar autoritățile mai departe vor localiza acel conținut și se vor ocupa de ștergerea lui de pe internet. Dar există și un formular de raportare pe oradenet.ro, unde oricine întâlnește un conținut dăunător, ne poate trimite și colegii de la linia de raportare vor procesa mai departe.

“Granițele sunt foarte fine între bullying și cyberbullying. Dacă vine copilul acasă lovit fizic, privesc vânătaia și reacționez. Dacă vorbim despre cyberbullying, rănile acestea sunt emoționale și nu le vezi fizic. Sunt mai greu detectabile.”

Andreea Daraban: Vorbeați despre implicarea atât a părinților cât și a școlii în gestionarea unor astfel de cazuri de cyberbullying. Cât de important este rolul școlii în prevenirea și depistarea cazurilor de acest tip?

Claudia Oprescu:  Este foarte important, mai ales că sunt granițele foarte fine între bullying și cyberbullying. Dacă vine copilul acasă lovit fizic, privesc vânătaia și reacționez. Dacă vorbim despre cyberbullying, rănile acestea sunt emoționale și nu le vezi fizic. Sunt mai greu detectabile, dar indiferent de această situație, copilul se duce la școală cu o stare de tristețe. Poate este mai irascibil, mai furios, poate copilul, nu știu, este mai retras, îl vezi izolat. Și atunci ar trebui cadrele dactice, și sunt convinsă că se face acest lucru, să identifice aceste semnale la copii și să se adreseze mai departe. Adică ori să vorbească cu ei sau poate cu părinții sau cu consilierii școlari. Noi prin acest program, oradenet.ro, am pus la dispoziție foarte multe resurse pe subiectul cyberbullying. Resursele se pot găsi pe oradenet.ro, la inițiative educaționale. Sunt scenarii didactice, sunt fișe, le-am dus chiar până la nivel de preșcolar. Sunt povești pentru preșcolari, ca în cazul în care văd, nu știu,un monstru în telefon și se sperie, să știe cum cum să reacționeze, să se ducă repede la un părinte. Sunt fișe de lucru, iar mergând la liceu, acolo i-am rugat pe elevi să citim legea împreună. Adică sunt materiale personalizate pe fiecare nivel de învățământ. Este o notă de fundamentare a acestui fenomen pentru profesori, pentru a înțelege cât se poate de bine, din perspectivă tehnică, juridică, legală, fenomenul.  Și mai mult decât atât, sunt invitați și părinții să aibă așa un moment reflectiv asupra acestui fenomen. Sunt întrebări de introspecție și pentru părinți și este și un videoclip pus la dispoziție. Deci cumva am abordat acest fenomen din mai multe puncte de vedere, pentru că doar cu toții la masă, profesorii, părinții, autoritățile, doar așa putem să facem față. Și nu am vorbit deloc în această intervenție despre martor. Pentru că momentul în care vorbim despre victime, aș extinde această semnificație și asupra acestora, asupra martorilor și a celui care inițiază acest comportament cu note agresive. Pentru că toți sunt victime. Și dacă ne gândim și mai larg, și părinții tuturor acestor copii implicați sunt victime. Nu de puține ori am auzit martori la fel de afectați de ce li se întâmplă și care nu au reacționat și după aceea s-au transformat ei în abuzatori, online sau fizic. Deci cumva aș fi atentă, ca și cadru didactic la ce se întâmplă în clasă, la cum se schimbă dinamica în clasă. Deci cumva trebuie să fim atenți și să nu-i lăsăm. Pentru că acești copii nu pot face față singuri acestor provocări, trebuie să le fim noi alături, noi, adulții, din ipostaza de părinte, sau cadru didactic. Consilierea școlară este o componentă foarte importantă. De foarte multe ori, consilierii știu, au toate metodologia la dispoziție, știu cum să abordeze acest fenomen și pot face minuni la clasă.

Varianta audio a interviului:

Claudia Maria Oprescu este de profesie psihoterapeut și coordonator al programului „Siguranța copiilor pe internet” în cadrul Organizației ”Salvați Copiii” România. A absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la  Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Oradenet.ro este o platformă coorodonată de Salvați Copiii România, cofinanțată de Comisia Europeană și care se aliniază obiectivelor internaționale ale Agendei Digitale pentru Europa, Strategiei Europene pentru un Internet mai bun pentru copii și Convenției ONU pentru Drepturile Copilului. În cadrul programului „Ora de Net”, se derulează seria de evenimente gratuite destinate părinților, abordând teme precum utilizarea excesivă a tehnologiei, informațiile false, cyberbullyingul și gestionarea activității pe rețelele sociale.

FOTO Salvați Copiii România

#StareaEducației (INTERVIU) Lect.dr. Magda Samoilă: “Portofoliul educațional introdus la grupa mijlocie este o carte de identitate educațională. Ar fi o măsură salutară ca rezultatul unei evaluări externe standardizate, să fie dublat de un astfel de portofoliu, care oferă și alte informații decât cele ce țin de educația formală”

Publicat de Gabriela Rotaru, 8 februarie 2025, 09:10 / actualizat: 8 februarie 2025, 16:25

Potrivit celui mai nou raport al Comisiei Europene privind educația timpurie pe continent, publicat luna trecută, România înregistrează printre cele mai scăzute rate ale participării copiilor la învățământul preșcolar, atât la nivel de creșă, cât și la nivel de grădiniță. În 2023, 37,5% dintre copiii cu vârste de până la 3 ani din Uniunea Europeană mergeau la creșă, în creștere majoră comparativ cu un deceniu în urmă. În țara noastră, doar 12,3% dintre copiii de până în 3 ani participă la formei de educație și îngrijire timpurie.

În ceea ce privește frecventarea grădiniței de către copiii de peste 3 ani, acesta fiind unul dintre indicatorii cheie folosiți la nivelul Uniunii Europene pentru a evalua calitatea educației, România înregistrează un regres.  Țara noastră a pierdut în ultimul deceniu nu mai puțin de 10 procente,  rata de participare la învățământul preșcolar, pentru copiii de peste  3 ani, coborând de la 84,1% în 2013, la 74,8% în 2022.

Colega noastră, Andreea Daraban, a comentat aceste statistici și a discutat despre importanța educației timpurii,  cu doamna lector doctor Magda Samoilă, prodecan al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, coordonator al unui amplu proiect de formare a specialiștilor în educație timpurie.

Andreea Daraban: De ce credeți că rata de participare la educație și îngrijire timpurie în România este încă atât de scăzută comparativ cu alte țări europene, unde aceste procente sunt mult mai mari?

Magda Samoilă: Există un cumul de factori care ne situează în aceste statistici, pe un loc care nu ne bucură. În primul rând, este vorba despre faptul că în România obligativitatea învățământului preșcolar, a  educației timpurii este garantată doar pentru ultimii  doi ani de grădiniță. Există politici educaționale recente și prevederi recente care garantează, într-adevăr, participarea pentru educație timpurie începând cu vârsta de 4 ani,  pentru grupa mijlocie din 2023, pentru grupa mare din 2020, odată cu înființarea clasei pregătitoare. Pe de o parte există aceste prevederi, pe de altă parte, tot în raportul pe care îl invocați, există o statistică destul de îngrijorătoare, care susține că România se află cu un procentaj ridicat,  de 35%, din punct de vedere al copiilor aflați în situație de risc, sub vârsta de 6 ani. Prin urmare, câtă vreme există zone defavorizate, câtă vreme există, provocări sociale majore pentru familii, cu siguranță că acest lucru impactează și participarea la educație a copiilor. Recentă este inițiativa aceasta a trecerii învățământului antepreșcolar în subordinea Ministerului Educației. O inițiativă foarte bună, care, cu siguranță, va contribui la creșterea participării la educație a copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 3 ani.

Andreea Daraban: De ce e un pas înainte trecerea creșelor sub umbrela Ministerului Educației?

Magda Samoilă: Este un pas înainte,  dacă este să ne uităm la ceea ce se întâmplă la nivel european. Cu cât gradul de cuprindere a copiilor în sistemul educațional este mai mare și ne raportăm la vârste mai scăzute, cu atât șansele de a frecventa nivelurile următoare de școlaritate cresc. De exemplu, dacă ne raportăm la copiii din învățământul preșcolar, 93% merg mai departe. Nu există această fractură. Urmează nivelul de învățământ primar. Pe de altă parte, ar trebui să existe o relație foarte strânsă între politicile sociale și politicile educaționale. Câtă vreme România, prin politicile sociale, garantează acest concediu pentu creșterea copiilor de doi ani, este explicabil de ce părinții amână înscrierea copilului în creșe. În alte țări acest concediu de creștere a copilului este redus. Prin urmare, acele țări au dezvoltat politici educaționale pentru a susține familiile prin astfel de instituții, prin creșe.

„În creșe, accentul s-a plasat pe componenta de îngrijire,  cea educațională a fost plasată pe plan secund. Câtă vreme creșele au intrat în subordinea Ministerului Educației,  există această preocupare pentru ca în creșe să fie specialiști care au competențe în sfera educației antepreșcolare.”

Andreea Daraban: În creșele publice sunt suficienți specialiști? Dacă un părinte dorește să revină mai repede la serviciu, își duce copilul într-un mediu în care este sigur că va fi bine îngrijit, va avea o dezvoltare corespunzătoare?

Magda Samoilă: În creșe, accentul s-a plasat pe componenta de îngrijire. Ați adresat foarte bine întrebarea, îngrijire, dezvoltare și educație. Componenta educațională a fost plasată pe plan secund.  Acum, câtă vreme creșele au intrat în subordinea Ministerului Educației,  există această preocupare pentru ca în creșe să fie specialiști. Și când spunem specialiști, ne referim la persoane care au competențe în sfera educației antepreșcolare. Iată, o formare de acest tip se impune. Deocamdată, suntem deficitari din punctul acesta de vedere. Într-adevăr, componenta de îngrijire este puternică și există bune practici. Dar, partea de educație trebuie să fie acoperită de personal care are acces la studii, care frecventează o specializare la finalul căreia demonstrează competențe în intervenția educațională cu copiii antepreșcolari.

“La Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul UAIC Iași vor exista două specializări distincte, care să vizeze pregătirea profesorilor pentru învățământul primar, respectiv pregătirea viitorilor specialiști în educație timpurie.”

 

Andreea Daraban:  Înțeleg că este și o inițiativă legislativă, care prevede existența unor studii de licență pentru educație timpurie, separat de ceea ce înseamnă învățământ preșcolar, învățământ primar. La Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” urmează să fie astfel de specializări?

Magda Samoilă: Până acum, în toate universitățile din țară a funcționat și funcționează încă specializarea “Pedagogia învățământului primar și preșcolar”. Din însăși denumirea acestei specializări reiese faptul că absolvenții noștri au competențe în ceea ce privește procesul educațional realizat în relație cu elevii din învățământul primar și cu cei din învățământul preșcolar. Componenta ce ține de antepreșcolaritate nu este acoperită prin această specializare și prin oferta de studii aferentă acestei specializări. Într-adevăr, există un ordin de ministru și există voință politică și, iată, deja prevederi normative importante, care obligă universitățile să-și regândească această ofertă de studii, astfel încât să existe două trasee de formare distincte pentru absolvenții facultăților de Psihologie și Științele  Educației din țară. Un traseu de formare care să vizeze pregătirea profesorilor pentru învățământul primar și un traseu de formare distinct, care să aibă drept finalitate pregătirea absolvenților și viitorilor specialiști în educație timpurie. De data aceasta, când vorbim despre educație timpurie, ne referim atât la învățământul antepreșcolar, cât și la cel preșcolar. Urmează să decidă fiecare universitate, în timp foarte scurt, dacă aceste rute distincte de formare se vor găsi în oferta de studii din anul universitar următor sau mai organizăm procesul de admitere încă un an, pe formula pe care o avem în prezent, urmând ca peste 2 ani să gândim aceste rute comune. Deci este un proces de decizie consultativ.

Andreea Daraban:  Există resursă umană la universitate pentru a acoperi mai ales partea aceasta de educație timpurie?

Magda Samoilă: Sigur că da. Există personal calificat.  La nivelul Facultății de Psihologie  și Științe ale Educației  există,  dincolo de această pregătire la nivelul programelor de licență,  și un program de pregătire la nivel de masterat pe problematica educației timpurii.  Însă, bineînțeles că există provocări, inclusiv pentru noi, pentru adaptarea cursurilor și a conținuturilor educaționale la specificul copilului antepreșcolar, la specificul nevoilor lui de învățare.

 Andreea Daraban:  Deși participarea copiilor de peste 3 ani la grădiniță are un procent ce depășește 70% în țara noastră, se constată totuși un regres în ultimii ani. Care să fie motivele?

Magda Samoilă:  Cred că cel mai important este cel pe care l-am și menționat, și anume faptul că există acest clivaj puternic între rural și urban și există un procent foarte mare de copii proveniți din zone defavorizate. Pe de altă parte, și România, asemenea celor mai multe state din Europa, se confruntă cu acest declin demografic. Există o țintă a Uniunii Europene, prin Tratatul de la Barcelona, ca până în 2030 să se asigure o participare de 45% ca medie a participării copiilor la educația timpurie, egalizând nivelul ante-preșcolar cu cel preșcolar. Cam acestea sunt motivele.

Andreea Daraban: Ce măsuri ar trebui luate pentru a reduce acest decalaj urban-rural? Se investește destul de mult în ceea ce privește infrastructura de educație. Adică avem grădinițe în mediul rural, unele arată mai bine decât cele din mediul urban și totuși copiii nu merg la grădiniță. Nu avem specialiști suficienți sau e vorba și de educația din familie?

Magda Samoilă: Cred că este un cumul de variabile care ar trebui să fie discutate. În primul rând, factorul social este important. Există comunități rurale care ajung să se populeze foarte mult în ultimii ani, pentru că foarte multe familii tinere decid să se întoarcă în țară și să își construiască o viață de familie în țară. În aceste comunități rurale și avem astfel de semnale din partea absolvenților noștri cum că, iată, capacitatea într-o grupă este de 30 de copii preșcolari într-o grădiniță aflată undeva într-o comună, la 80-90 km de un centru important urban. La fel cum există și comune depopulate, cu o populație îmbătrânită. Din punct de vedere al specialiștilor, și aici este mult de discutat, probabil că o măsură ce ar ține de descentralizare ar fi binevenită. Autoritățile locale din acele comunități cunosc cel mai bine nevoile comunității respective.  Totodată, știm foarte bine tendința absolvenților bine pregătiți de a concura pe posturi titularizabile în mediul urban, în școli și în grădinițe recunoscute. Deci sunt multe de spus. Dar da, analizând riguros situația în fiecare comunitate, într-un parteneriat cu autoritățile locale, se poate ajunge la o anumită soluție.

Andreea Daraban: Ce facem cu copiii care nu sunt trimiși la grădiniță de părinți? Pentru că există și situații în care părinții consideră că nu este necesar.

Magda Samoilă: Există astfel de situații, însă, din fericire, iată, odată cu introducerea obligativității grupei mijlocii, ni se semnalează faptul că foarte mulți copii vin la grădiniță pentru a putea raporta autorităților că asigură această nevoie educațională.

Andreea Daraban: Această obligativitate a participării copilului, încă de la vârsta de 4 ani, la educație timpurie vine la pachet cu o serie de dosare pe care trebuie să le realizeze educatorul, cel care se ocupă de copii. Este vorba despre acel portofoliu educațional.  Ne puteți explica despre ce este vorba mai exact?

Magda Samoilă: Acest portofoliu educațional reprezintă un indicator al cunoașterii copilului. În realitate, este o ipostază a evaluării copilului și nu poate fi realizată decât de către un specialist. Este vorba despre o măsură a Ministerului Educației. Dacă este să ne raportăm la portofoliul educațional obligatoriu pentru copii din grupa mijlocie și clasele pregătitoare, măsura este recentă. A fost publicată în Monitorul Oficial chiar în luna noiembrie a anului trecut și este importantă această probă și această ipostază a cunoașterii copilului, pentru că de acest portofoliu educațional și de rezultatele înscrise într-un astfel de document depinde traseul ulterior al acestui copil și, de ce nu, planul de măsuri individualizate, ancorat în cercetări, într-o cunoaștere autentică. Dincolo de faptul că poate părea ca fiind un dosar sau un element birocratic, în esență, măsura este binevenită, pentru că dacă discutăm despre portofoliul educațional pentru grupa mijlocie, iată, discutăm despre o carte de identitate, să spunem așa, educațională, realizată pentru un copil aflat la începutul unei etape de educație obligatorie. Prin urmare, este important să se știe de unde începe educația, de la ce nivel și ca în funcție de acest instrument să se poată realiza predicții, să se poată anticipa.

Andreea Daraban:  Acest portofoliu va fi transferat. Copilul merge cu acest portofoliu în clasele primare, îl va prelua învățătorul de la clasă.

Magda Samoilă: Există și acest element important, iată, există măsuri unitare astfel încât să nu se simtă rupturile între cele două etape. Dar, da, acest portofoliu educațional, realizat riguros de către profesorii din învățământul preșcolar, oferă ulterior, în învățământul primar, la clasa pregătitoare, informații importante profesorului din învățământul primar, legate de parcursul anterior al copilului.

Andreea Daraban: S-ar putea constitui acesta într-un instrument pentru a trece de la un ciclu educațional la altul? Adică un copil care intră acum în grupa mijlocie și deține acest portofoliu ar putea, la un moment dat, să  folosească acest dosar pentru o trecere de la un ciclu educațional la altul? Se discută astfel de chestiuni la nivel de specialiști?

Magda Samoilă:  Ar fi o măsură salutară. Portofoliul educațional, de altfel, nu reprezintă un element de noutate. Apare în Legea Educației Naționale din 2011, în prima variantă, ca ipostază a evaluării, ca metodă de evaluare complementară. În clipa de față, iată, trecerea de la o etapă la alta se realizează în baza examenelor, ce țin de această evaluare externă. Dar, de ce nu? Trăim în aceste timpuri în care înțelegem că elevul are tot felul de activități, tot felul de preocupări, participă la activități extra-școlare de foarte bună calitate, de multe ori chiar recunoscute prin certificate, prin diplome. Și iată, ar fi o măsură interesantă aceea ca, rezultatul unei evaluări externe standardizate, riguroase, să fie dublat de un astfel de portofoliu educațional, care oferă și alte informații decât cele ce țin de educația formală.

Andreea Daraban: Și care ar putea să ghideze,  eventual, copilul spre ceea ce cu adevărat îi place,  să îi scoată în evidență abilitățile.

Magda Samoilă:  Sigur că da, noi avem experiența universităților din afară și știm foarte bine că admiterea la universitățile din Europa sau în centre universitare recunoscute se realizează nu doar în baza examenului, ci și în baza acestui portofoliu și acestor activități pe care le desfășoară studentul. Rămâne de văzut, iată, într-adevăr, dacă există cercetări, dacă există studii, dacă există bune practici care demonstrează validitatea unui astfel de instrument, de ce nu? Diversificarea evaluării este binevenită.

“În cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației există un parteneriat cu cei de la ISU Iași pentru cursuri de prim ajutor, însă acestea sunt opționale.”

Andreea Daraban: Revenind la educația timpurie,  la educația preșcolară.  Acordarea primului ajutor este o necesitate. Studenții, elevii care se pregătesc să devină educatori, învățători au acces la astfel de cursuri? Ar trebui să fie obligatorii?

Magda Samoilă: Răspunsul este că, din fericire, în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației există astfel de cursuri, dar nu sunt obligatorii. Avem un parteneriat cu cei de la ISU Iași. Studenții optează dacă doresc sau nu să participe la astfel de cursuri de prim ajutor. De la un an la altul constatăm că, într-adevăr, crește numărul studenților, care optează pentru astfel de cursuri.

Andreea Daraban: Ca specialist în domeniu, vorbeați despre importanța educației timpurii. Care este legătura, de fapt, între educația preșcolară și ceea ce înseamnă performanțele educaționale ulterioare?

Magda Samoilă:  Aș vrea să vă spun că nu sunt singurul specialist în educație timpurie. Coordonez, în prezent, într-adevăr, un astfel de proiect important la nivel național, care are această componentă ce ține de formarea viitorilor specialiști. Însă în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației de la Iași există și alți specialiști valoroși. N-o spun cu modestie, ci chiar este o realitate. Da, există o legătură importantă pe care se pare că trebuie să o descoperim și încă repede, între această participare la educația de la cele mai fragede vârste a copiilor și reușita educațională și, de ce nu, reușita la nivelul vârstelor adulte, profesională ulterioară. Cu cât un copil are experiențe educaționale mai variate, cu atât există mai mari șanse ca participare la educație să continue și pe termen lung, cu atât cresc șansele de integrare profesională la finalizarea învățământului obligatoriu.  Și de ce nu, statul  va gestiona mai ușor această resursă umană pregătită, decât dacă ar fi în fața unei situații în care foarte multe persoane sunt lipsite de calificări, de educație, presează pe sistemul de prestații sociale prin șomaj și așa mai departe.

Varianta audio a interviului: 

Magda-Elena Samoilă este doctor în științele educației și lector la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan  Cuza” din Iași. Domeniile de activitate didactică vizează tematici precum: educația adulților, pedagogia socială, paradigme și teorii contemporane

#StareaEducației (INTERVIU) Performanță pentru două eleve de clasa pregătitoare de la Școala “Carol I” din Iași! Acestea vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Șah din Serbia. Claudia Cărăușu, director al instituției: „Este de datoria noastră, a școlii actuale, atunci când descoperim valoarea, să o șlefuim și să o valorizăm.”

Publicat de Andreea Drilea, 23 ianuarie 2025, 10:52

România are o tradiție în șah și a fost una dintre națiunile de top pe plan mondial, atât la nivel individual, cât și pe echipe. Performanțele țării noastre în acest domeniu sunt remarcabile.

Țara noastră a avut succese considerabile și la competițiile internaționale de șah pentru juniori, unde tinerii talentați au demonstrat abilități excepționale și au adus țării multe medalii și titluri. Anul acesta, două eleve de la Școala Primară “Carol I” din Iași, vor reprezenta țara noastră la Campionatul Mondial de Șah din Serbia, ce se va desfășura în perioada 19-29 martie, după ce au obținut premii la Campionatul Național Școlar “Elisabeta Polihroniade”, competiție ce s-a desfășurat în perioada  2-7 ianuarie. Evenimentul a reunit peste 300 de participanți, organizați în șase categorii de vârstă, atât pentru băieți, cât și pentru fete.

Ermina Ioana Covalciuc și Ruxandra Maria Teslariu sunt eleve în clasa pregătitoare și fac parte din clubul de șah “CarolȘah” al Școlii Primare “Carol”. Ioana este campioană națională la categoria fete U7, iar Ruxandra vice-campioană națională la aceeași categorie. Ele sunt antrenate de domnul Emanuel Chifor, absolvent al școlii “Carol”, de profesie medic. Toți trei, alături de doamna director al Școlii “Carol I” din Iași, doamna Claudia Cărăușu, au acceptat invitația colegei noastre, Andreea Daraban, de a fi alături de ascultătorii Radio Iași.

Andreea Daraban: În primul rând, felicitări pentru această performanță deosebită!  Ioana, tu de când joci șah?

Ermina Ioana Covalciuc: De un an și jumătate.

Andreea Daraban: Acum câți ani ai?

Ermina Ioana Covalciuc: Șase ani. 

Andreea Daraban: Cam de la 4 ani ai început să joci șah și de când ai intrat la școala “Carol I”  faci parte din clubul de șah?

Ermina Ioana Covalciuc: Da.

Andreea Daraban:  De atunci te pregătești intens, bănuiesc, pentru a participa la competiții. Ruxandra, tu când te-ai apucat de șah? 

Ruxandra Maria Teslariu: M-am apucat la 5 ani …

Andreea Daraban: … și ai făcut încă de la grădiniță șah?

Ruxandra Maria Teslariu: Da.

Andreea Daraban: Ai frățiorii tăi cu care te antrenezi în plus față de ce faci la școală, așa povesteai anterior…

Ruxandra Maria Teslariu: Da.

Andreea Daraban: Ioana, spune-mi, te rog, te-ai antrenat mult pentru competiția la care ai participat, acum, de curând?

Ermina Ioana Covalciuc: Da, foarte mult!

Andreea Daraban: De câte ori pe săptămână faceți șah la școală, la club?

Ermina Ioana Covalciuc:  5 ore în două zile…

Ruxandra Maria Teslariu: …într-o zi facem două ore și intr-o zi facem 3 ore.

Andreea Daraban: Am înțeles. Deci faceți 5 ore pe săptămână, într-o zi faceți 2 ore de șah, în altă zi 3 ore. Și vi se pare greu?

Ruxandra Maria Teslariu: Nu, nu! 

Andreea Daraban: Ce vă place cel mai mult la jocul acesta?

Ermina Ioana Covalciuc: Este un sport de gândire și ne ajută să fim buni și la matematică și să mergem și la mondiale.

Andreea Daraban: Aveți emoții?

Ermina Ioana Covalciuc: Nu!

Andreea Daraban: Cum vă pregătiți voi pentru campionatul mondial de șah? Ce faceți ?

Ermina Ioana Covalciuc: Facem multe fișe din caiet…

Andreea Daraban: … faceți și din caiete, deci nu vă jucați doar cu piesele, lucrați și pe caiet?

Ermina Ioana Covalciuc: Jucăm partide și intrăm pe chess.ro și mai jucăm si online.

Ruxandra Maria Teslariu: Și eu mai joc cu frații mei mai mari..

Andreea Daraban: Și ei sunt pasionați de șah?

Ruxandra Maria Teslariu: Da.

Andreea Daraban: Ioana,  tu cu cine mai joci acasă?

Ermina Ioana Covalciuc: Cu mama și cu tata.

Andreea Daraban: Tu nu ai frați și surori?

Ermina Ioana Covalciuc: Doar o “soră câine”…E mai mare decât mine…

Andreea Daraban: …și nu joacă șah. O vei învăța și pe ea până la urmă șah,  nu crezi? (fetițele râd.)

Andreea Daraban: Domnule Emanuel Chifor, sunteți antrenorul clubului de șah de la Școala “Carol”. Faceți asta din pasiune, pentru că dumneavoastră sunteți de profesie medic. Cum ați ajuns să antrenați elevii de la clubul de șah de la Școala “Carol”?

Emanuel Chifor: Este o pasiune pe care împărtășesc copiilor în continuare. Eu sunt șahist, de mic am făcut șah de performanță, am obținut și eu numeroase premii ca jucător de șah și cu toate că sunt medic, încerc să împărtășesc pasiunea către șah și micilor copilași și elevilor Școlii “Carol”, întrucât și eu sunt un fost absolvent al școlii și sunt legat sufletește de această școală.

Andreea Daraban: De cât timp sunteți antrenorul clubului de șah de la școala “Carol”?

Emanuel Chifor: De mulți ani, de înainte de pandemie, 5-6 ani, cel puțin.

Andreea Daraban: Nu vă e greu să vă împărțiți între activitatea aceasta de la școală și profesia pe care o aveți și care este una solicitantă?

Emanuel Chifor: Ba da, într-adevăr, este foarte greu, dar pasiunea pentru șah și bucuria de a împărtăși copiilor și de a colabora cu ei mă umple de energie și îmi de putere să mă împart pe aceste două planuri.

Andreea Daraban: Ce considerați că e cel mai greu pentru copii, în cadrul acestor competiții?

Emanuel Chifor: Șahul îi învață să piardă, să piardă într-un mod frumos și să învețe din greșeli. Asta cred că la vârsta lor este cel mai important lucru și asta îi învață să evolueze.

Andreea Daraban: Reușiți să gestionați eșecurile? Copiii sunt copii, știm foarte bine că atunci când pierd se supără.

Emanuel Chifor: Bineînțeles, asta este o parte importantă în progresul lor. De asta noi, după fiecare partidă jucată la campionatul național, partidele sunt notate de către ele, cu toate că sunt mici, ele deja știu să scrie și analizând partidele învățăm din greșeli și învățăm și să gestionăm momentele grele din timpul unui concurs.

Andreea Daraban: Sigur, despre beneficiile jocului de șah se tot vorbește, însă pot face performanță toți cei care aleg acest joc sau ce calități ar trebui să aibă un copil pentru a ajunge campion?

Emanuel Chifor: Principalul antrenament este studiul individual, pe lângă orele de la club, dar și perseverența, ambiția sunt lucruri care fac un campion să continue și să performeze.

Andreea Daraban: La Școala “Carol” aveți întâlniri cu elevii de două ori pe săptămână, 5 ore pe săptămână de șah. Cum e structurat clubul?

Emanuel Chifor: În principiu, sunt copiii cărora le place suplimentar șahul și care vor să performeze. Ei participă la acest club întocmai pentru a se pregăti pentru competiții, pentru a-și dezvolta și pasiunea pentru șah.

Andreea Daraban: Sunt primii copii pe care îi coordonați pentru a ajunge la Campionatul Mondial sau ați mai avut astfel de performanțe anterior?

Emanuel Chifor: Am mai avut astfel de performanțe anterior. Am lucrat, cred, că o știe toată lumea pe Miruna Lehaci, care e ieșit campioană mondială în timp ce lucram împreună ”cot la cot” pentru aceste performanță. Mai sunt și alți mici campioni care au ajuns la campionate europene sau mondiale, precum Darie Cleopatra sau mulți alți campioni naționali.

Andreea Daraban: Cum vă pregătiți pentru Campionatul Mondial din Serbia? Cum se desfășoară antrenamentul? E unul special pentru acest campionat?

Emanuel Chifor: Bineînțeles, o să avem o serie de competiții bine alese pentru a atinge punctul maxim de eficiență și de concentrare la acest Campionat Mondial, precum și sesiuni intense de antrenamente, pe lângă competiții.

Andreea Daraban: Așa cum spuneam și la început, alături de noi este și doamna profesoară Claudia Cărăușu, director al Școlii “Carol” din Iași. Iată, instituția promovează o serie de proiecte educaționale care nu rămân fără rezultate: Clubul de Șah, Clubul de Robotică, ce a dat campionii mondiali la robotică, Clubul de excelență Limba și Literatura Română, ș.a.m.d. Mai aveți și alte proiecte, doamna director?

Claudia Cărăușu: Avem, pentru că Școala “Carol I” a fost o școală model, a rămas o școală model, cred că își păstrează acest destin de reprezentativitate și acum, în contemporaneitate. Este de datoria noastră, a școlii actuale, și aici vorbesc generic, atunci când descoperim valoarea, să o șlefuim și să o valorizăm. Personal, sunt preocupată de tot ce înseamnă diversitate. Am învățat când am venit la Școala “Carol”, ca director, de la Liceu de Informatică, unde sunt profesor, că școala primară este locul de unde se pornește sau se dă startul în a deveni oameni mari. Cei care ne ascultă, nu ne pot vedea, însă eu pot descrie că alături de noi sunt două fetițe care abia ajung la colțul mesei, dar pe fruntea cărora va scrie România. Și va scrie România nu oricum și nu oriunde, ci în cel mai spectaculos sport al minții, șahul. Vorbim de două fetițe mici de statură, subțirele ca niște fluturași, care au o gândire extraordinar de bine structurată și care nu fac decât să ne onoreze comunitatea “Carol”, să ne onoreze pe noi ca dascăli, să-și facă mândrii părinții, dar în același timp să mulțumească, așa cum pot ele, cu mânuțele lor și prin mutările lor, pe cel care a fost absolventul școlii “Carol”, actualul antrenor. Cred că destinul generațiilor face să existe puncte de interferență. Emanuel a fost absolventul școlii “Carol”, un tânăr modest, astăzi îl vedem un antrenor de succes. Un medic care a învățat să dăruiască sănătate. În cazul clubului de robotică, vedem o generație precedentă care oferă, iar actuala generație primește. Ce poate fi mai frumos? Eu vreau să-i mulțumesc personal, să-i mulțumesc în numele comunității “Carol”, pentru că face acest efort și îl face de foarte mult timp. Îl face benevol și îl face indiferent de nivelul de vârstă al copiilor. Acum vorbim de copii de clasa pregătitoare, fluturașii de la colțul mesei, cum îmi place mie să-i numesc, extrem de isteți, cu mânuțe agere, dar cu minte sclipitoare. O face și cu copiii de clasa a IV-a. Important este că acest sport, cu certitudine le va dezvolta acele competențe care duc spre domenii de gândire. Mi-a plăcut foarte mult întrebarea dumneavoastră și abordarea aceasta din sfera prefigurării unui eșec. Cred că orice sport pe care trebuie să îl practicăm, și vorbeam anul trecut de robotică, când am venit aici și nu știam că vom fi campioni mondiali. Ca o paranteză, ne-ați purtat noroc, poate ne purtați și acum. Cred că este foarte important să ne educăm în spiritul faptului că adversarul niciodată nu este o persoană. Adversarul este o problemă pentru care adevărații profesioniști găsesc soluții, indiferent cât de mic sau mare ești.

Andreea Daraban: Cum le veți sprijini pe aceste două fetițe drăguțe pentru campionatul din Serbia?

Claudia Cărăușu:  În primul rând, doamna director are întotdeauna ceva minunat și extraordinar pe masă. Fetițelor, ce am eu pe masă tot timpul și ce mâncați voi tot timpul când veniți la mine în cabinet? Ce este acolo?

Fetițele: Bomboane magice.

Claudia Cărăușu: Întotdeauna, pe biroul meu, sunt bomboane magice. Este stimulentul meu pentru magia faptelor lor, și nu numai a lor, pentru toți copiii din școala “Carol”, pentru că sunt foarte atentă să descopăr, indiferent de domeniu, acolo unde se depune muncă adevărată, copilul care se duce spre performanță. Eu nu pot oferi multe, dar bomboane magice, să știți, că pot oferi. Am un proiect foarte frumos, se numește Ziua performanței. Toți copiii care, pe parcursul unei luni de zile, primesc certificări prin diplome la tot felul de competiții de muzică, de șah, de matematică, competiții școlare sunt premiați în cancelaria școlii “Carol” de întregul corp profesoral. Este un moment de mândrie pentru el. Ajungi în cancelaria școlii în două situații: ori când face o boacănă, dar nu e cazul,  ori când aduci un rezultat cu care te mândrești și atunci toți copiii sunt invitați în cancelaria școlii. O dată pe an ne întâlnim la “Seara performanței caroliștilor”. Îmi place să spun că am 550 de copii. În seara performanței, cred că am vreo 250, triați la sânge. Sunt de acord cu faptul că nu trebuie să dăm note sau să facem ierarhizări, dar nu sunt de acord să nu stimulăm valoarea. Copiii aceștia au renunțări la copilărie, au momente în care se gândesc, în cazul fetițelor, la partide de șah. Așa cum au spus, au caiete pe care le completează și ele abia sunt în clasa pregătitoare, când cei mici abia învață semnele grafice. Ele învață mutările tehnice pe caiete. Nu se poate să nu-i valorizăm. Ca ele sunt copii în diverse domenii și este de datoria mea, ca manager, să-i felicit, să-i valorizez, să le mulțumesc pentru munca depusă și să le transmit ideea că parcursul lor întotdeauna este susținut de oamenii mari, fie de părinți, fie de profesori.

Andreea Daraban: Doamna director, ați vorbit extraordinar de frumos,  se vede că iubiți comunitatea de elevi de la “Carol” și că le sunteți aproape mereu. Eu voiam să le mai întreb, pe final, pe cele două campioane naționale, ce vor reprezenta România în Serbia, ce vă doriți să câștigați acolo? Cu ce vreți să vă întoarceți?

Fetițele:  Cu locul I!

Andreea Daraban: Eu sper să vi se îndeplinească acest vis și să vă întoarceți de acolo pe locul întâi, să fiți pe podium și să veniți cu diplome, cu medalii și cu trofee. Eu sunt sigură că vom mai auzi de voi. Așa este, veți continua cu șahul, nu? 

Fetițele:  Da!

Claudia Cărăușu: Mulțumim și noi și sperăm să venim la dumneavoastră cu acele trofee obținute de copii mici într-o competiție foarte mare, cu un antrenor tânăr, dar plin de înțelepciune.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Anamaria Ghiban, profesor de Limba și Literatura Română: “Cred că reticența profesorilor față de utilizarea AI în procesul educațional poate fi depășită, iar introducerea acestui instrument trebuie făcută treptat, conștient și asumat.”

Publicat de Andreea Drilea, 10 ianuarie 2025, 09:28

Un workshop dedicat cadrelor didactice de gimnaziu și liceu, indiferent de disciplina predată, va fi organizat săptămâna viitoare, la Iași, de Asociația “Profesorii Inovează Școala – PISC”, ce își propune să împrietenească dascălii cu inteligența artificială și cu ideea că aceasta nu reprezintă un pericol pentru procesul educațional, ci poate deveni un instrument util sau chiar un partener de cursă lungă în procesul didactic.

Anamaria Ghiban, profesor de Limba și Literatura Română la Liceul de Informatică “Grigore Moisil”din Iași, este invitata colegei noastre, Andreea Daraban, fiind unul dintre trainerii acestui atelier creativ intitulat “AI sau nu AI? Aceasta este întrebarea!”, ce va avea loc pe 16 ianuarie.

Andreea Daraban: Cât de importante sunt astfel de workshop-uri pentru profesori, în care se discută despre tehnici de utilizare a inteligenței artificiale în procesul de predare-învățare?

Anamaria Ghiban: Este absolut evident că sunt foarte importante aceste workshop-uri, formări, training-uri menite să ne țină cumva, pe noi profesorii, aliniați la ceea ce se întâmplă în societate și, implicit, în educație, pentru că evoluția tehnologiei are un impact colosal asupra educației și asupra modului în care educația își pune amprenta în formarea tinerilor.

Andreea Daraban: Cum va fi structurat acest atelier?

Anamaria Ghiban: Este un atelier într-o formulă, să spunem, mai restrânsă. Mizăm pe prezența a 25 de participanți. Înscrierile încă sunt deschise. Va fi un workshop în care vom combina câteva lucruri teoretice cu aplicații practice.  Am zis că este onest să acceptăm că și noi, profesorii, indiferent de vârstă și de experiență, avem de învățat despre inteligența artificială. Prin urmare, vom veni cu câteva lucruri ce țin de teorie, ce este inteligența artificială, cum funcționează algoritmii, cum își poate pune ea amprenta asupra procesului educațional. Dar foarte important, venim și cu o parte practică, pentru că și eu, și Cristina Mocanu, colega mea trainer, aplicăm deja la clasă anumite lucruri, facem activități cu copiii care implică utilizarea inteligenței artificiale și atunci ne-am gândit că e de bun augur să combinăm cele două lucruri și să insistăm mai ales pe partea practică și pe cum să facem să aducem inteligența artificială în clasă, să nu ne fie frică de ea, pentru că este și aceasta o  realitate,  și să-i încurajăm pe copii să o folosească în sensul bun.

Andreea Daraban: Cum poate un profesor de română, pentru că este specializare ta, să folosească inteligența artificială în procesul de predare?

Anamaria Ghiban: Sunt multe feluri de a folosi inteligența artificială. De la a o folosi în sprijinul nostru, al profesorilor, ca un instrument care să ne ajute să ne creionăm lecțiile, până la a exersa împreună cu copiii în activități care să vedem, de exemplu, ce poate să facă inteligența artificială și ce nu poate să facă. Exerciții în care să vedem dacă putem compara creativitatea umană cu “creativitatea” inteligenței artificiale. Să știi că am făcut, de exemplu, un exercițiu – joc, în care le-am cerut copiilor să analizeze niște poezii, niște texte literare, iar în paralel, eu însămi am cerut AI-ului, m-am folosit Gemini de la Google, să analizeze același text. Și apoi, fără să le spun lucrul ăsta elevilor, am făcut o comparație și am dedus ce anume era făcut de inteligența artificială, ce era făcut de ei, cum s-au combinat informațiile, de ce în textul produs de Gemini nu apar anumite lucruri, ș.a.m.d.

Andreea Daraban: Nu au tendința copiii să folosească inteligența artificială pentru a le ușura cumva munca? De exemplu, dacă au de făcut o compunere, să le spună acestor instrumente,  cum sunt Chat GPT sau Gemini, să le creeze tema?

Anamaria Ghiban: Ba da, în primă instanță există tendința asta și cred că de aici am și pornit cu Cristina, când am gândit acest workshop, de la ideea că prima reacție a profesorului, firească de altfel, este să fie reticent, să condamne, să presupună, poate, că elevul a folosit inteligența artificială pentru a păcăli,  și atunci asta nu este ok, deci trebuie să interzicem. Am plecat de la gândul că, în loc să interzicem, putem să modelăm și să formăm copiii în așa fel încât să înțeleagă în ce fel pot folosi inteligența artificială astfel încât să le fie utilă. Pentru că ne place sau nu, inteligența artificială a pătruns deja în viețile noastre și este ceva util, dacă știm să gestionăm. Și atunci ne-am gândit că putem să-i formăm pe copii în așa fel încât să înțeleagă care sunt limitele utilizării inteligenței artificiale. Desigur că fiecare dintre noi, nu doar copiii, poate folosi inteligența artificială ca să producă texte, să spunem, în locul nostru. Dar nu despre asta este vorba. Și apropo de asta, o mică parte din workshop va fi dedicată și unei discuții despre etica folosirii inteligenței artificiale, pentru că e un domeniu absolut fascinant și se pune tot mai mult problema existenței unei conduite care aduce în discuție etica utilizări inteligenței artificiale. Să știi că elevii au discernământ și aleg între a o folosi ca să păcălească, să spunem, pe termen scurt, dar înțeleg că, pe termen lung, nu este în regulă să o folosești astfel.

Andreea Daraban: La un moment dat, după utilizarea mai îndelungată a unor astfel de instrumente, am putea căpăta experiența de a distinge între ceea ce este creat de inteligența artificială și ceea ce aparține omului?

Anamaria Ghiban: Intrăm aici și într-o altă zonă, aceea a educației media. Și vorbim de data asta de educație media digitală, care ne ajută să distingem, să înțelegem ce este creat de om, ce este creat de niște algoritmi, de niște mecanisme artificiale. Dar pentru asta este nevoie de experiență, e nevoie să înveți cum funcționează algoritmii și alte mecanisme, dar e nevoie de asemenea și de niște instrumente. Poți face asta tot cu ajutorul unor instrumente digitale. Există, de altfel, programe care detectează prezența unui conținut creat de inteligența artificială. Adică nu cred că este vorba doar de experiență, dar este vorba, în primul rând, de a-ți pune niște întrebări, de a vedea niște semne în anumite zone.

Andreea Daraban: Care sunt avantajele utilizării inteligenței artificiale în procesul de predare, învățare și evaluare?

Anamaria Ghiban: Cred că sunt aspecte diferite ale discuției și ele necesită aprofundare, dar privit așa în ansamblu, n-are cum să fie rău. Utilizarea inteligenței artificiale în procesul educațional,  dacă e să ne referim la un nivel minimal, înseamnă acces la informație mult mai rapid. Ce faci cu informația mai departe, asta este o altă discuție. Apoi, în ceea ce privește evaluarea, există deja numeroase discuții și idei care sunt puse în practică în legătură cu realizarea unei standardizări a evaluării și cred că inteligența artificială ar putea fi de ajutor în direcția asta. Și cred că, de asemenea, e important să știm lucruri despre inteligența artificială. Pentru că ne place sau nu, inteligența artificială e folosită peste tot în mass-media, de la a crea afișe publicitare până la a crea, nu știu, texte. Și atunci e important ca tinerii să discearnă între lucrurile astea.

Andreea Daraban:  Ajungem la o altă întrebare pe care voiam să ți-o adresez, legată de pericolele la care suntem expuși totuși, pentru că există și aceste riscuri atunci când utilizezi inteligența artificială, de exemplu. Apropo de creare de conținut, există site-uri care generează conținut și care livrează astfel de informații în spațiul public.

Anamaria Ghiban: Tocmai de aceea e important ce facem noi în școală. Adică e de la sine înțeles că educația are un mare rol și eu vreau să cred că am depășit de mult timp ideea că noi, în școală, pregătim copiii pentru examene naționale  și ca să intre cu brio la o facultate. Cred că accentul va fi din ce în ce mai intens pus pe ideea că școala ar trebui să-i pregătească pe tineri în primul rând pentru viață și pentru ceea ce se întâmplă în jurul lor și pentru a-i face să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lor. Și apropo de asta, aduc din nou în discuție ce vom face la workshop. Vom discuta puțin și le vom prezenta profesorilor și un instrument foarte interesant, pe care eu și Cristina l-am cunoscut într-un curs la Bruxelles și apoi Cristina a contribuit la traducerea în limba română a materialelor respective. Este vorba despre o expoziție virtuală, care se numește “Everywhere all the time”, gândită de organizația Tactical Tech, care vine în sprijinul profesorilor  ce vor să lucreze cu elevii și lucruri ce țin de inteligența artificială, să-i facă să înțeleagă cum funcționează AI-ul, cum funcționează algoritmii, cum distingem între conținutul creat artificial și care este prezentat drept conținut creat de om, ș.a.m.d.

Andreea Daraban:  Apropo de etică, poate că ar trebui precizat clar acest lucru, atunci când se utilizează inteligența artificială în diferite domenii.

Anamaria Ghiban: Să știi că este unul dintre primele principii în etica utilizării AI, să menționezi cât anume din conținutul pe care îl vehiculezi este creat de inteligență artificială și cât nu.

Andreea Daraban:  Sunt interesați profesorii să utilizeze AI? Sau există deocamdată această reticență din partea unora?

Anamaria Ghiban: Cred că există încă multă reticență. Pe de altă parte, evenimentele din societate din ultima vreme, chiar din societatea românească, și felul în care, de exemplu, rețelele sociale au avut impact în anumite conjuncturi sociale cred că îi face pe profesori să fie mai receptivi la AI.  Mă gândesc că multă ezitare vine din zona aceasta a neînțelegerii. Cum aș putea eu să conectez ce predau, disciplina mea, care nu are legătură, poate, cu științele exacte, cu informatica, cum aș putea eu să o conectez cu AI-ul? Ce treabă au una cu alta? Inteligența artificială nu e doar despre roboți și despre tehnologie și asta deja nu e o noutate și cred că e nevoie doar de puțină dorință, să zicem, de a depăși barierele tradiționale ale educației. De altfel, eu cred că e o falsă problemă, să spunem, reticența asta a profesorilor față de utilizarea ei și poate fi depășită. E exact aceeași poveste care a fost cu tehnologia și cu digitalizarea.  Din păcate, a fost nevoie de un astfel de eveniment, precum pandemia, pentru ca mediul educațional să se familiarizeze cu digitalizarea.

Andreea Daraban:  Poate înlocui AI profesorii? Iată o altă temere pe care o au unii și aceasta nu se regăsește doar în domeniul educațional.

Anamaria Ghiban: Personal, cred că AI nu poate înlocui profesorul. Poate înlocui, să spunem,   o parte din ceea ce face profesorul la clasă. Și dacă îmi amintesc eu bine un articol, parcă în Suedia deja s-a experimentat o lecție predată în totalitate de AI și au ajuns ei acolo la tot felul de concluzii. Nu, nu cred că încă poate să înlocuiască complet profesorul, pentru că în procesul educațional apare factorul uman, sunt emoțiile,  sunt empatia, conexiunea  cu elevii. Sunt implicate în procesul educațional mult mai multe aspecte decât cele pur informaționale, științifice, pedagogice.

Andreea Daraban: Există un studiu realizat de britanici în care părinții sunt de acord cu folosirea AI de către profesori în munca lor, dar ezită să accepte interacțiuni directe ale elevilor cu astfel de platforme, interacțiuni care, în opinia lor, ar reduce contactul uman direct și ar putea determina rezultate educaționale adverse. Iată, așadar, o altă perspectivă.

Anamaria Ghiban:  Păi nu prea ai cum, pentru că ideea de la care plecăm din capul locului și îți spuneam și workshop-ul nostru de acolo a plecat, este că n-ar trebui să ne fie frică de AI. Ideea este să-i familiarizăm pe copii, astfel încât ei, în momentul în care ies din școală și se duc în viața lor, unde oricum dau peste inteligența artificială, să poată să gestioneze, să înțeleagă că acolo e vorba de un produs creat de un algoritm, să vadă semnele acelea de care spuneai și tu, să nu se lase manipulați, păcăliți, dezinformați ș.a.m.d. Prin urmare, n-ai cum să faci lucrul acesta fără să îi expui pe copii la AI. Cred că, de fapt, cheia este găsirea unui echilibru. În procesul educațional introducerea AI trebuie să fie făcută cu măsură. Cred că sunt niște false temeri, până la urmă. E ezitarea, tind să cred, față de ceea ce este nou, necunoscut. Dar dacă interzicem și dacă necunoscutul rămâne necunoscut, atunci nu vom progresa și nu vom rezolva nimic. Și atunci, expunerea ușor-ușor la lucruri care țin de noutățile acestea tehnologice cred că este soluția cea mai bună. Dar atenție, expunerea asta făcută conștient și cu asumare, pentru că de aici am și plecat când am gândit un astfel de workshop. Cred că este nevoie ca noi, profesorii, să acceptăm că sunt unele lucruri care ne depășesc și pe care le putem învăța. Și odată învățate, procesate de noi, pot fi duse mai departe în clasă. Un alt aspect este și faptul că, de multe ori, tinerii sunt, poate, mai în temă cu anumite lucruri decât suntem noi. Ceea ce nu au ei însă suficient de bine formată e poate gândirea critică, discernământul, capacitatea de a vedea lucrurile și în detaliu, și în ansamblu. Și atunci intervenim noi, profesorii, cu tot ce înseamnă pedagogie, ș.a.m.d.

Varianta audio a interviului:

Anamaria Ghiban este doctor în Filologie, predă Limba și literatura română la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, având o experiență de peste 20 de ani la catedră și o vastă implicare în inițierea și coordonarea de proiecte educaționale europene ce promovează patrimoniul cultural, diversitatea, digitalizarea, cetățenia democratică etc. Este trainer specializat în educație media și educație cinematografică, formator național în Programul de educație media implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (București) în parteneriat cu Ministerul Educației, ambasador al proiectului european European Film Factory, coordonat de Institutul Francez (Paris) în parteneriat cu European Schoolnet (Bruxelles) și Arte Tv Education și finanțat de Comisia Europeană. Este, de asemenea, co-fondatoare al proiectului PISC – Profesorii inovează școala, un proiect dedicat profesorilor și elevilor care doresc să iasă din tiparele școlii tradiționale prin activități inovatoare.

#StareaEducației (INTERVIU) Un proiect transdisciplinar, care promovează gândirea critică și spiritul civic, susținut de mai multe instituții europene, s-a desfășurat la Colegiul Național “Costache Negruzzi” din Iași

Andreea Daraban: Critical Change Lab este mai mult decât un simplu proiect educațional, este un laborator de idei, spuneați voi în prezentare acestuia.  De ce anume și în ce au constat activitățile pe care le-ați desfășurat?

Clara Alexandra Burlea:  În primul rând, această activitate s-a bazat pe gândirea critică și cred că a avut scopul de a ne încuraja să ne regăsim pe noi înșine și de a găsi noi puterea de a ne exterioriza părerile și opiniile în ceea ce privește conflictele, diferitele competiții sau lucruri care ne-ar putea interesa într-un viitor apropiat.

Andreea Daraban:  Mai exact, ce ați făcut? Cum s-au desfășurat acele întâlniri pe care le-ați avut?

Daria Patricia Rusu: Pe parcursul celor trei ședințe, am abordat diferite activități care aveau ca scop dezvoltarea unei viziuni de ansamblu pentru a vedea cum putem rezolva problemele din punctul nostru de vedere.

Clara Alexandra Burlea:  În prima ședință, am abordat diferite cazuri legate de situații actuale, care se întâmplă la noi în țară, de exemplu alegerile, dar și o situație apărută  la o școală din Londra, care a suportat, la un moment dat, un regim unic, ca să spun așa, în care procentajele notelor copiilor au fost schimbate și au depins de alte lucruri. Această chestiune îi dezavantaja, iar copiii în situații critice din punct de vedere școlar sau din punct de vedere financiar aveau de suferit.  Nouă ni s-a dat ocazia, pornind de la aceste cazuri,  să ne exprimăm opinia și să încercăm să oferim diferite soluții și să identificăm cine a influențat pe cine în aceste situații.

Andreea Daraban: Ce abilități ați dobândit în urma participării la acest proiect, care este unul interdisciplinar?

 Daria  Patricia Rusu: Eu cred că am dobândit o abilitate un pic mai rară, aceea de a vedea imaginea de ansamblu, pentru că atunci când abordăm probleme majore tindem să ne gândim la soluții care ar elimina problema complet. Și noi, ca indivizi, nu putem face asta, dar totuși putem face o schimbare prin crearea de inițiative civice, de implicare în diferite proiecte

Andreea Daraban:  De ce este important, în opinia voastră, să avem spirit civic?

Clara Alexandra Burlea:   Cred că spiritul civic ne ajută din punct de vedere al înțelegerii și al încadrării în societate, deoarece, cum am spus și anterior,  este foarte important să învățăm să vedem lumea prin proprii ochi, dar nu trebuie să uităm de părerile celorlalți. Trebuie în continuare să le oferim la fel de multă validare, dar cred că cel mai important lucru este să știm mai întâi ce avem noi la bază, după care să luăm în considerare opiniile societății, deoarece trebuie să ne respectăm, trebuie să avem grijă unii de ceilalți. Trebuie de asemenea să fim implicați în proiecte externe sau să respectăm legile, evident.

Andreea Daraban: Cum se pot implica tinerii în procesul decizional?

Daria  Patricia Rusu: Deși nu avem drept de vot până la vârsta de 18 ani, putem să ne alăturăm unor mișcări, unor organizații sau să facem noi schimbări în comunitatea locală, pentru că schimbarea pornește de jos în sus. Inițiativele locale pot inspira oamenii de sus și pot pune în lumină situații care au nevoie de remediere.

Andreea Daraban: Știți astfel de inițiative civice? La nivelul  județului, al municipiului Iași? Ați interacționat cu oameni care au astfel de idei?

Daria  Patricia Rusu: În școala noastră se desfășoară un proiect numit “Snack week”, în care  eleviii pot dona anumite alimente pentru copiii din familii dezavantajate. În fiecare an,  banii, alimentele și celelalte produse neperisabile sau rechizite școlare se duc la centre diferite pentru a ajuta cât mai mulți copii.

Andreea Daraban:  Doamna profesoară Cristina Mocanu, ați coordonat activitățile din cadrul acestui proiect Critical Change Lab. Ce v-ați propus mai exact prin acest proiect?

Cristina Mocanu:  Așa cum ați spus la început, este un model pedagogic pe care l-au creat cei de la universitățile partenere în acest proiect, care pornește de la premisa că acele situații problematice cu care ne confruntăm ca indivizi pot fi rezolvate prin inițiativă proprie și asta încercăm să cultivăm în tinerii cu care lucrăm în aplicarea acestui model. Practic, au fost aceste trei sesiuni. În prima am vorbit despre influență și despre cum suntem influențați, cum putem influența pe alții, evident în moduri pozitive. În a doua sesiune, ne-am propus să analizăm și să examinăm situațiile care ne înconjoară, să ne dăm seama ce anume ne deranjează în societate, ce am putea noi să facem ca să nu mai existe aceste lucruri. Iar în ultima sesiune și cea mai importantă, aș spune eu, tinerii chiar au avut ocazia să-și exprime câteva inițiative, desigur, la nivelul de 16 ani. Unii, așa cum se spunea mai devreme, încercau să rezolve probleme globale, de tipul încălzirea globală, dar au găsit soluții locale. Alții au încercat să creeze un program de acces la informație pentru elevii din mediul rural, de exemplu, sau au discutat despre cum putem îmbunătăți anumite aspecte ale educației ș.a.m.d. Deci, această ultimă etapă a fost practic încununarea celor trei sesiuni în care ei și-au exprimat opinia și și-au expus aceste planuri, deocamdată unor invitați, printre care și un consilier local, care ar fi putut prelua din ideile lor și să le transforme în inițiative cu impact.

Andreea Daraban: Coordonat de Universitatea din Oulu, Finlanda, proiectul adoptă o abordare transdisciplinară, care reunește expertiza altor nouă instituții partenere din întreaga Europă, și spuneați că este vorba și despre crearea unui nou model pedagogic. Despre ce model pedagogic vorbim?

Cristina Mocanu:  Elevii și-au dat seama poate mai puțin de faptul că în spatele acestor sesiuni, pe care le-am facilitat împreună cu colega mea Dalia Mațoschi, se află, de fapt, și câteva sesiuni de pregătire cu partenerii internaționali. Modelul pornește de la simplu la complex, oferă exemple. Pe de o parte, așa cum a spus clar mai devreme, ne-am uitat la niște cazuri din spațiul geografic european și pornind de la aceste cazuri, pornind de la aceste exemple, încercăm să creăm. Deci, practic, modelul acesta promovează generarea de soluții noi. Bineînțeles, sunt tehnici didactice pe care le-am aplicat. Sunt aspecte ce țin de organizarea acestor sesiuni pe care iarăși nu le-am întâlnit până acum deloc în ceea ce facem noi  zi de zi, la ore.

Andreea Daraban: Cine sunt celelalte instituții implicate în acest proiect?

Cristina Mocanu:  Nu știu lista pe de rost a celor nouă, însă vă pot spune, cu certitudine, că sunt universități, sunt ONG-uri care au aplicat la rândul lor în alte grupuri de tineri acest model și în egală măsură sunt instituții de învățământ ca și a noastră, care nu au participat la crearea modelului, ci au fost invitate să testeze, să aplice, să contribuie mai departe la îmbunătățirea acestui model, până când el va deveni un produs intelectual de difuzat în toate celelalte țări europene. Pentru că noi nu suntem singura școală care face asta. Suntem singura din România, dar la nivel european sunt încă aproape 30 de alte instituții care implementează modelul și îl vor analiza și îl vor îmbunătăți.

Andreea Daraban: Cu  ce v-ați dorit să rămână elevii în urma participării la acest proiect?

Cristina Mocanu: În primul rând, ne-am dorit să-și dezvolte gândirea critică, pentru că și numele, iată, este Critical Change Lab. Întâmplarea a făcut ca proiectul nostru să se desfășoare, cel puțin prima sesiune, a doua zi după primul tur al alegerilor prezidențiale. Pentru că noi discutam despre acest proiect cu partenerii încă din septembrie, deci n-aveam de unde să știm ce urma să se întâmple. Dar s-a demonstrat că a fost nimerit să vorbim despre influență, având nu doar exemple internaționale, ci și exemplul local, național. Și cred că asta ne-am dorit să putem avea un dialog deschis, în egală măsură informat  și argumentat. Am vorbit despre cum funcționează algoritmii, am înțeles măcar puțin câte lucruri se pot întâmpla în spatele acestor algoritmi. Prin urmare, cred că acesta este un aspect esențial pe care l-au avut de câștigat: a vedea că aceste concepte, care uneori pot părea așa, foarte abstracte, odată ce sunt trecute prin filtrul conștiințe proprii și a gândirii proprii, îi ajută pe eleci să genereze soluțiile lor proprii în fața unor situații dificile.

Andreea Daraban: Va fi și o continuare a acestui proiect sau se oprește aici, deocamdată?

Cristina Mocanu: Următoarea etapă a proiectului este aceea de a face un raport în care să evaluăm ce s-a întâmplat și cum s-au desfășurat lucrurile la noi, urmând ca apoi, după ce el va fi finalizat ca produs al acestui proiect, să poată fi aplicat. Și ne-am propus la nivel de instituție să reluăm cu alte grupuri modelul final care va fi implementat la nivel european.

Andreea Daraban:  Plecând de la alte teme, bănuiesc, sau având același teme?

Cristina Mocanu:  Pornind de la conceptul de influență, întotdeauna. Pentru că asta ne propunem să realizăm, să influențăm comunitatea în bine. Însă, da, temele sunt întotdeauna la alegerea tinerilor, pentru că ei au fost cei care au venit în ultima etapă cu ideile și cu soluțiile pentru problemele respective.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Sorin Borodi, profesor de matematică: “Meditațiile, în ultimă instanță, înseamnă o cvasidresură. Sunt cultivate niște automatisme, care au, într-o anumită măsură, valoarea lor. Însă în momentul în care acest stil de învățare a matematicii primează în fața învățării logice și cu aplicabilitate în viața reală, toată lumea are de suferit.”

Publicat de Andreea Drilea, 8 decembrie 2024, 05:59

Andreea Daraban:  Trebuie să spunem încă de la început că această platformă online Genizz, dedicată atât elevilor, profesorilor, cât și părinților, poate genera un plan de pregătire personalizat la matematică pentru elevi. Totodată, acesta poate fi completat cu sinteze și exerciții din toate capitolele importante. De asemenea, elevul își poate evalua progresul la această disciplină în vederea susținerii examenului de Evaluare Națională. Domnule profesor, am să vă rog să ne descrieți puțin cum funcționează această platformă și cum se desfășoară lecțiile de matematică pe care le susțineți.

Sorin Borodi: Aș veni chiar de la început cu o mică rectificare. Platforma e în curs de dezvoltare și deocamdată avem doar chestiuni aplicative pe platformă. E bine să spun că nu sunt eu principalul personaj din spatele platformei. Eu mă ocup doar de partea științifică, de conținutul în sine. De la început am apreciat foarte mult faptul că este oferit gratuit acest ajutor. Utilizarea e un lucru elementar, e foarte simplă. Profesorul sau elevul sau părintele accesează genizz.ro și din acel moment, după pașii obișnuiți, unde ți se cere să-ți confirmi e-mailul, cel care accesează poate deja să utilizeze ce oferă platforma. În plus față de o multitudine de alte apariții în această direcție, pentru că există, bineînțeles, multe alte platforme și valoroase, în plus, oferim o anumită sistematizare a cunoștințelor. În același timp, un lucru, credem noi, inedit, este faptul că elevul poate din start să se autoevalueze și astfel poate să constate într-un mod mult mai eficient progresul. Deocamdată punem la dispoziție doar exerciții și ceva noțiuni teoretice. Însă, va urma într-un viitor, nu foarte îndepărtat, și o parte a platformei în care vom oferi și lecții. Am încercat, chiar dacă în totalitate nu-i posibil, însă am încercat să ne legăm cât mai mult de viața reală, de exerciții cu aplicare imediată în viața reală, pentru că, făcând legătura cu rezultatele obținute de elevii noștri la testările PISA, care nu sunt deloc îmbucurătoare și nici la orizont se pare că nu vedem o îmbunătățire a situației. Ce constat eu de mulți ani, și e o mică bătălie pe care o port, matematica predată în România și matematica ce face obiectul examenelor e lipsită de conținut practic. Într-adevăr, recunosc, nu-i posibil să înveți matematică numai și numai bazat pe chestiuni practice. E nevoie și de acea componentă de abstractizare. Asta este o parte importantă a educației matematice. Însă, ținând cont că vorbim de matematică ce se adresează unor elevi de gimnaziu, nu-i permis, zic eu, să lipsească partea de aplicabilitate, pentru că elevul altfel, oricât ar fi de interesat, în momentul în care vede că ceea ce învață el la această disciplină nu este util în viață, abandonează. Avem într-adevăr un procent infim de elevi care sunt capabili de performanță și pe care partea aceasta de aplicabilitate în viața de zi cu zi îi interesează mai puțin.

Andreea Daraban: De ce nu reușesc elevii români să ia note mari la matematică? Care să fie explicația?

Sorin  Borodi:  Motivele sunt complexe. Însă unul dintre ele, este tocmai cel pe care l-am atins adineauri: lipsa de aplicabilitate practică a matematicii predate la noi.  Nu cumva să se înțeleagă că arunc eu aici vina pe profesori, ba dimpotrivă, ei fac ce pot. Însă, odată ce conținutul examenului așa ceva cere, noi, profesorii, nu ne putem îndepărta prea mult de aceste obiective. Deci avem o țintă, un examen care are o programă precisă. Mai mult de atât, avem mulți ani în urmă cu exemple clare de subiecte, vedem ce tipuri de probleme s-au dat și atunci nu poți să te îndepărtezi, să atingi multe lucruri, care altfel poate ar fi foarte interesante pentru elevi. E un cerc vicios. Profesorii spun că ar încerca să mai iasă puțin din zona aceea de teoretizare pură și să atingă și partea practică, dar la examen, ia uite ce se dă!  Pe de altă parte, autorii subiectelor, Serviciul Național de Evaluare, zice ”păi, nu putem elabora niște subiecte cu conținut practic, pentru că n-a fost predată matematica în acest mod”. Și atunci, din acest cerc vicios și foarte păgubos pentru educația matematică din România, uite că nu putem ieși.

Andreea Daraban: Unii experți educaționali vorbesc despre faptul că elevilor li se inhibă gândirea creativă, învățând atât la școală, cât și la meditații, niște scheme mecanice, iar când se află pe un teren necunoscut nu mai știu cum să se descurce. Le lipsește gândirea logică.

Sorin Borodi: Bineînțeles, pentru că meditațiile, în ultimă instanță, înseamnă o cvasidresură. Sunt cultivate niște automatisme, niște algoritmi. Bine că au și aceștia, într-o anumită măsură, valoarea lor. Însă în momentul în care acest stil de învățare a matematicii primează în fața învățării logice și cu aplicabilitate în viața reală, toată lumea are de suferit.

Andreea Daraban: Nivelul elevilor român la matematică intră în declin în timpul anilor de gimnaziu, arată raportul TIMSS 2023, publicat săptămâna aceasta.  De ce oare? Ce se întâmplă odată cu trecerea la gimnaziu?

Sorin Borodi:  Am văzut rezultatele prezentate în acest raport și într-adevăr, s-a constatat că la nivelul clasei a IV-a stăm binișor. Dacă rețin bine, ocupăm locul șase între țările participante la această examinare. În orice caz, nu suntem într-o poziție codașă și lucrurile, într-adevăr, cum zicea și raportul, se schimbă radical la gimnaziu. Pentru că în momentul trecerii la gimnaziu, vedeți dumneavoastră, are loc un adevărat șoc pentru elev. Și nu doar în ceea ce privește matematica. Materia e extraordinar de încărcată.

Andreea Daraban: Ar trebui schimbată programa pentru gimnaziu?

Sorin Borodi: Da, pentru că toți profesorii, de mulți ani ne plângem că trebuie să galopăm, ăsta e cuvântul, fără nicio exagerare, să galopăm prin materie. Nu există acele ore care ar fi obligatorii pentru fixare. Nu există așa ceva, ceea ce e dezastruos pentru priceperea materiei în ceea ce-l privește pe elev. Acesta este un motiv. Am spus, motivele sunt complexe. Deci când trebuie să analizăm cauzele eșecului în matematică, acestea sunt multe. Vina poate fi împărțită. O parte din cauze se regăsesc la familia elevului. O parte din cauze ne aparțin nouă, profesorilor și o mare mare parte în societate, în vremurile pe care le trăim. La tot pasul copilul vede lucruri mult mai atractive decât ceea ce i se predă în  clasă.

Andreea Daraban: Aveți o experiență vastă la catedră? S-a schimbat matematica de-a lungul anilor? S-au introdus noțiuni noi? Spuneați că e mult mai încărcată programa la gimnaziu.

Sorin Borodi: Într-adevăr, la unele lucruri s-a renunțat. Însă acum ce vedem de fapt? Vedem multe tipuri de exerciții care în trecut le întâlneai doar la olimpiadă, iar acum le vedem prezentate ca fiind exerciții curente pentru activitatea la clasă. Deci în ceea ce privește dificultatea, chiar dacă în anumite capitole putem zice că nu s-a schimbat substanțial, deci schimbări enorme nu au avut loc. Conținuturile sunt într-un procent de 75-80% aceleași ca în urmă cu 30-40 de ani. Ceea ce ne preocupă este că îi pierdem pe marea majoritate a elevilor. Mulți dintre ei ajung să urască timpuriu matematica. Eu zic că matematica trebuie să ofere în școala generală, atenție, nu mă refer la matematica din alte sfere, trebuie să ofere elevului și acea aplicabilitate, să vadă la ce este utilă.

Andreea Daraban: Cum ar trebui să arate examenul la matematică la Evaluarea Națională, în opinia dumneavoastră?

Sorin Borodi:  Am elaborat în urmă cu câțiva niște subiecte, după cum cred eu că ar trebui să fie. Ar trebui cel puțin jumătate din subiecte să aibă legătură directă cu viața de zi cu zi, cu practica.

Andreea Daraban:  Cum vi s-a părut examenul din acest an? Mulți s-au plâns că au fost foarte multe probleme de geometrie, mulți s-au plâns că n-au avut timp.

Sorin Borodi: Da, acel tip de probleme care au început să apară în subiect de doi, trei, poate patru ani, acelea sunt probleme pe care profesorul în clasă nu are cum să le atingă. Acel tip de probleme, problemele acelea de geometrie plană, în special la acestea mă refer, nu ai când să le atingi în clasă pentru că tu ai predat „Teorema lui Thales” în maximum o oră. Mai mult, nu poți să stai și trebuie să mergi mai departe. Acele probleme, ca să ajungă elevul să le înțeleagă și să fie capabil să le rezolve, nu-i posibil în felul în care funcționează lucrurile în zilele noastre.

Andreea Daraban:  În opinia dumneavoastră, ar trebui aerisită programa și schimbată modalitatea de Evaluare Națională la disciplina matematică?

Sorin Borodi: Eu aș impune, cu titlu de obligativitate, după fiecare lecție sau măcar după fiecare unitate de învățare, să urmeze o parte cu aplicații practice, însă 100% practice. Deci nu forțate să pară doar legate de viața de zi cu zi. Să vadă elevul plusul ce i l-a dus, să vadă la ce poate folosi cunoștințele din ultimele lecții. Ar trebui făcute restructurări în programă, pentru că sunt câteva chestiuni oarecum lipsite de logică, anumite noțiuni care poate depășesc puterea de înțelegere a elevului la o anumită vârstă, anumite fragmentări de capitole inutile, după părerea mea. Deci ar trebui făcute niște restructurări serioase în programă. Dacă constatăm că avem noțiuni care nu se pretează sub nicio formă în a le da o aplicabilitate practică, pur și simplu să renunțăm la ele, atunci să le transferăm ciclurilor superioare de învățământ, la liceu. În această situație s-ar putea încadra capitolul funcții din clasa opta, la care într-adevăr e destul de greu să găsim aplicabilitate practică dacă ne mișcăm doar în cadrul matematicii. Dacă acceptăm o interdisciplinaritate, atunci da, le găsim, zeci, sute, mii de aplicații. Însă cu asta ating altă problemă: acea interdisciplinaritate  pe care nu prea o văd într-un viitor apropiat posibilă.

Varianta audio a interviului:

Sorin Borodi este profesor de matematică la Şcoala Gimnazilală “Ion Creangă” din Cluj-Napoca. Cu o vechime la catedră de peste 30 de ani, are o bogată activitate în această specialitate, fiind coautor al unor manuale şi  auxiliare apărute de-a lungul anilor. Are numeroase probleme propuse la Olimpiada de Matematică. A câștigat mai multe premii pentru diverse softuri educaționale. Este o prezență online binecunoscută pe tărâmul matematicii, publicând într-o perioadă îndelungată, pe diverse site-uri de specialitate, numeroase materiale utile tuturor elevilor din țară.