#StareaEducației: Campania #StaiSigurPeNet – Dragostea la un click distanță. Cum folosim aplicațiile de dating fără să devenim victime. Psihologul Irina Mitrea Iliescu : „Manipulatorii exploatează nevoile fundamentale ale oamenilor.”

Publicat de andreeadaraban, 30 iunie 2026, 15:21 / actualizat: 1 iulie 2026, 15:30

Aceste platforme oferă acces rapid la un număr impresionant de potențiali parteneri, însă odată cu oportunitățile apar și riscuri tot mai complexe: escrocherii romantice, profiluri false, sextorsionare, hărțuire online sau chiar trafic de persoane facilitat prin intermediul internetului.

În cadrul campaniei Radio România #StaiSigurPeNet, psihologul clinician Irina Mitrea Iliescu, de la Spitalul de Psihiatrie ”Socola” din Iași, a explicat de ce aplicațiile de dating sunt atât de atractive, cum ajung oamenii să fie manipulați și care sunt semnalele de alarmă pe care nu ar trebui să le ignorăm.

Potrivit psihologului, aplicațiile de dating sunt doar un instrument, iar efectele lor depind de modul în care sunt folosite și de așteptările utilizatorilor. „Ne oferă acces la un număr mult mai mare de persoane decât cercul nostru social obișnuit și putem găsi mai ușor oameni cu valori și interese comune”, explică specialistul.

În același timp însă, abundența opțiunilor poate transforma alegerea într-un proces aproape imposibil. „Cu cât avem mai multe opțiuni, cu atât alegerea devine mai dificilă. Mulți ajung să creadă că persoana perfectă este întotdeauna la următorul click.” În plus, primele impresii sunt construite în doar câteva secunde, pe baza câtorva fotografii și a unei descrieri scurte, ceea ce favorizează alegeri superficiale.

Un alt efect observat de psihologi este legat de stima de sine. Mulți utilizatori ajung să își măsoare valoarea personală prin numărul de aprecieri, potriviri sau mesaje primite. „Lipsa răspunsurilor este interpretată adesea ca o respingere personală. Problema nu este respingerea în sine, ci faptul că aceasta este transformată într-o concluzie despre propria valoare.”

Aplicațiile sunt utilizate în special de tineri, însă ele sunt atractive și pentru persoanele foarte ocupate sau pentru cei introvertiți. În mediul online, riscul emoțional pare mai mic. „Există o distanță psihologică. Față în față vezi reacția celuilalt, îi auzi tonul vocii și simți imediat respingerea. În online ai timp să te gândești înainte să răspunzi, să modifici mesajul și impactul emoțional este diminuat”, afirmă psihologul Irina Mitrea Iliescu.

Una dintre cele mai răspândite fraude este escrocheria romantică. Scenariul este aproape întotdeauna același: un profil aparent credibil începe o conversație, oferă atenție și afecțiune, construiește o relație emoțională, iar ulterior apare o urgență medicală, financiară sau familială pentru care sunt solicitați bani. „Manipulatorii nu exploatează lipsa de inteligență a victimelor. Ei exploatează nevoia de iubire, de apartenență, de validare și de siguranță”, spune Irina Mitrea Iliescu.

Victimele sunt, de regulă, persoane vulnerabile: oameni singuri, persoane recent divorțate, oameni fără o rețea de sprijin sau adolescenți aflați în căutarea propriei identități.

Evoluția inteligenței artificiale complică și mai mult fenomenul. Materialele de tip deepfake, fotografiile și videoclipurile false cu caracter sexual sunt folosite tot mai frecvent pentru șantaj și sextorsionare.

Psihologul Irina Mitrea Iliescu explică faptul că victimele nu ajung să trimită imagini intime pentru că sunt naive, ci pentru că, înainte de acest pas, sunt manipulate psihologic, izolate și controlate emoțional.

Recuperarea presupune timp și intervenție specializată. Primii pași sunt reducerea anxietății, reglarea emoțională și reconstruirea sentimentului de control asupra propriei vieți. „Persoana trebuie să învețe din nou să își stabilească limite, să își asculte instinctele și să își recapete autonomia”, explică psihologul.

Comentariile jignitoare, amenințările și campaniile de hate sunt adesea minimizate, însă efectele psihologice pot fi severe. Printre consecințe se numără anxietatea, depresia, insomnia, iritabilitatea, tulburările alimentare, dificultățile de concentrare și scăderea dramatică a încrederii în sine. Cele mai afectate sunt, potrivit specialistului, persoanele tinere.

Psihologul  Irina Mitrea Iliescu a explicat că aplicațiile de dating pot fi utile, însă nu trebuie să înlocuiască relațiile autentice. „Viața adevărată nu este în online. Este atunci când ieșim, ne întâlnim cu oamenii, citim o carte, ne dezvoltăm și construim relații reale.”

Interviul integral în varianta audio:

 Interviul în format video:

Campania Radio România #StaiSigurPeNet – Dragostea la un click distanță. – YouTube

#StareaEducației: Campania #StaiSigurPeNet – Scamurile online devin tot mai sofisticate și mai greu de identificat. Alexa Josephs, DNSC: „Atacatorul încearcă să te grăbească, să te sperie și să îți câștige încrederea.”

Publicat de andreeadaraban, 18 iunie 2026, 11:57 / actualizat: 19 iunie 2026, 14:57

În cadrul campaniei #StaiSigurPeNet, realizată de Radio România, Alexa Josephs, expert al Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), a explicat care sunt cele mai frecvente tipuri de scamuri, cum pot fi recunoscute și ce măsuri de protecție ar trebui să adopte utilizatorii.

Potrivit specialistului DNSC, un scam reprezintă o tentativă de înșelăciune prin care atacatorul încearcă să determine victima să acționeze împotriva propriului interes. „Scopul este să convingă victima să trimită bani, să ofere date bancare, coduri de autentificare, copii după documente de identitate sau să acceseze link-uri și aplicații periculoase”, explică Alexa Josephs.

Spre deosebire de alte atacuri cibernetice care se bazează pe vulnerabilități tehnice, scamurile exploatează în principal factorul uman. Atacatorii construiesc povești credibile și exercită presiune pentru a determina reacții rapide și impulsive.

Specialiștii DNSC se confruntă constant cu mai multe categorii de fraude online. Una dintre cele mai răspândite metode constă în trimiterea unor mesaje care par să provină de la bănci. Victimelor li se solicită actualizarea datelor sau verificarea contului prin accesarea unor link-uri false. Consecința poate fi furtul datelor bancare, al informațiilor personale sau compromiterea conturilor financiare.

Tot mai mulți utilizatori primesc mesaje privind colete blocate, taxe suplimentare de livrare sau întârzieri fictive. În realitate, link-urile incluse direcționează către pagini false care colectează datele cardurilor bancare.

 Fraudele cu investiții sunt răspândite. Acestea promit profituri rapide și fără riscuri. În multe cazuri sunt folosite imagini, videoclipuri sau declarații false atribuite unor persoane publice pentru a crește credibilitatea platformelor frauduloase. O tendință recentă este utilizarea tehnologiei deepfake pentru a crea materiale video aparent autentice.

 Scamurile romantice sunt adesea folosite de infractorii cibernetici. Atacatorii dezvoltă relații online de lungă durată, câștigă încrederea victimei și solicită ulterior bani sub diverse pretexte: probleme medicale, dificultăți financiare sau costuri de călătorie.

 Sextortion este șantajul bazat pe rușine și teamă. În astfel de situații, atacatorii susțin că dețin imagini intime, conversații private sau că au acces la camera dispozitivului victimei. Ulterior, amenință că vor distribui materialele către familie, prieteni sau colegi dacă nu primesc bani.

Utilizatorii sunt încurajați să folosească instrumentele de raportare disponibile pe platformele sociale pentru conținutul suspect sau fraudulos.

În plus, DNSC pune la dispoziție Platforma Națională pentru Raportarea Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), unde cetățenii pot transmite detalii despre incidente, capturi de ecran și link-uri suspecte.

Potrivit Alexei Josephs,  raportarea nu contribuie doar la protejarea victimei, ci poate ajuta la identificarea și sancționarea infractorilor.

Interviul integral în variantă audio:

#StareaEducației: Campania #StaiSigurPeNet – Sorin Mierlea, președintele INFOCONS: „Nicio bancă nu vă va cere PIN-ul cardului. Dacă se întâmplă asta, este o fraudă. În comerțul online, responsabilitatea nu este doar a autorităților, ci și a consumatorilor.”

Publicat de andreeadaraban, 16 iunie 2026, 11:10 / actualizat: 17 iunie 2026, 18:00

În cadrul campaniei Radio România #StaiSigurPeNet, Sorin Mierlea, președintele InfoCons, a explicat care sunt cele mai frecvente probleme întâlnite de consumatori, ce drepturi au aceștia și cum se pot proteja în fața practicilor comerciale înșelătoare.

Potrivit lui Sorin Mierlea, consumatorii trebuie să trateze cumpărăturile online cu aceeași atenție ca pe cele realizate într-un magazin fizic.„Trebuie să avem acces la toate informațiile despre produs: dimensiuni, greutate, compoziție, caracteristici și condiții de utilizare. Dacă observăm că lipsesc informații importante sau există suspiciuni privind autenticitatea produsului, este recomandat să evităm achiziția și să sesizăm problema”, a explicat acesta.

Un aspect  important  îl reprezintă dreptul de retur. Pentru produsele cumpărate online de la comercianți din Uniunea Europeană, consumatorii beneficiază de o perioadă de 14 zile în care pot returna produsul și solicita rambursarea banilor, fără a fi obligați să justifice decizia. „Mulți consumatori nu știu că pot returna produsul chiar dacă pur și simplu nu îl mai doresc. Acest drept este garantat în cadrul Uniunii Europene”, a subliniat președintele InfoCons.

 Una dintre cele mai mari preocupări ale organizațiilor de protecție a consumatorilor este comercializarea produselor care nu respectă standardele europene de siguranță. Printre categoriile de produse care au generat alerte de risc se numără jucăriile, cosmeticele, parfumurile, bijuteriile, componentele auto, încărcătoarele, prelungitoarele și diverse gadgeturi electronice.„Există produse care pot reprezenta un risc real pentru sănătate și siguranță. Consumatorii trebuie să verifice dacă produsul pe care intenționează să îl cumpere figurează în sistemele europene de alertă pentru produse periculoase”, a avertizat Sorin Mierlea.

Potrivit acestuia, verificarea se poate face prin intermediul aplicației InfoCons, care permite identificarea produselor aflate în alertă prin scanarea codului de bare sau prin căutare directă.

Înainte de a plasa o comandă, consumatorii ar trebui să verifice dacă magazinul online oferă informații clare despre operatorul economic.

Datele de contact, numărul de telefon și informațiile fiscale reprezintă primele elemente care trebuie analizate. În cazul magazinelor din România, existența companiei poate fi verificată prin intermediul bazelor de date publice.„Dacă pe site nu există date de identificare sau dacă informațiile sunt incomplete, este un semnal de alarmă. Consumatorii trebuie să fie atenți și să facă verificări minime înainte de achiziție”, recomandă reprezentantul InfoCons.

În cazul produselor alimentare comandate online, acesta atrage atenția că trebuie să fie disponibile toate informațiile privind ingredientele, valorile nutriționale, conținutul de zahăr, sare și aditivi alimentari.

 Pe lângă riscurile legate de produse, cumpărăturile online pot expune consumatorii și la tentative de fraudă cibernetică.

Sorin Mierlea consideră că cele mai multe incidente apar atunci când utilizatorii accesează link-uri malițioase sau furnizează date sensibile unor persoane care se prezintă drept reprezentanți ai unor instituții sau companii.„Nicio bancă și niciun comerciant serios nu vă va solicita PIN-ul cardului sau alte date confidențiale prin e-mail, SMS sau telefon. Dacă vi se cer astfel de informații, este foarte probabil să fie vorba despre o tentativă de fraudă”, avertizează acesta.

Cardurile virtuale pot reprezenta o măsură suplimentară de siguranță, însă protecția depinde în primul rând de comportamentul utilizatorului și de atenția acordată tranzacțiilor efectuate online.

Deși multe platforme internaționale atrag prin prețuri reduse, acestea nu oferă întotdeauna aceleași garanții și mecanisme de protecție ca magazinele din spațiul european.

În cazul unui conflict cu un comerciant din afara Uniunii Europene, recuperarea prejudiciului poate deveni extrem de dificilă și poate presupune proceduri internaționale complexe. „Uneori, ceea ce pare mai ieftin la prima vedere se poate transforma într-o pierdere mult mai mare dacă apar probleme și nu mai există posibilitatea recuperării banilor”, atrage atenția președintele InfoCons.

 Interviul integral poate fi ascultat mai jos:

#StareaEducației: Campania #StaiSigurPeNet – Phishingul, una dintre cele mai răspândite fraude online. Alexa Josephs, expert DNSC: ”Phishingul nu exploatează doar tehnologia, ci și emoțiile oamenilor.”

Publicat de andreeadaraban, 7 iunie 2026, 10:43 / actualizat: 9 iunie 2026, 10:31

Despre acest fenomen și despre modalitățile prin care oamenii se pot proteja a vorbit Alexa Josephs, reprezentant al Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) și expert în securitate cibernetică, invitată în cadrul campaniei Radio România #StaiSigurPeNet.

 Alexa Josephs a explicat că phishingul reprezintă, în present, cea mai răspândită formă de atac cibernetic și că succesul acestor fraude nu se bazează exclusiv pe vulnerabilități tehnice, ci mai ales pe exploatarea comportamentului uman. „Atacatorii nu încearcă doar să ne fure parolele, ci să ne facă să reacționăm fără să gândim. Folosesc urgența, panica, frica, recompensa sau curiozitatea pentru a ne determina să acționăm impulsiv”, a declarat Alexa Josephs.

Reprezentanta DNSC a explicat că termenul de phishing este asociat cel mai frecvent cu mesajele frauduloase trimise prin e-mail, însă fenomenul este mult mai complex.

Astăzi, atacatorii folosesc mai multe canale pentru a intra în contact cu potențialele victime. Astfel, pe lângă phishingul clasic prin e-mail, există și smishingul, respectiv fraudele realizate prin SMS, precum și vishingul, care presupune apeluri telefonice prin care infractorii încearcă să câștige încrederea utilizatorilor. „Mulți oameni cred că phishingul înseamnă doar e-mail. În realitate, atacurile apar și prin SMS, pe aplicații precum WhatsApp sau Telegram și chiar pe rețelele sociale. Infractorii aleg platformele pe care le folosim zilnic, pentru că acolo suntem mai puțin suspicioși”, a explicat expertul DNSC.

Potrivit acesteia, în multe situații atacatorii se prezintă drept reprezentanți ai unor instituții publice, ai unor bănci sau ai unor companii cunoscute pentru a crea impresia unei comunicări legitime.

În majoritatea atacurilor de phishing, elementul central îl reprezintă linkul transmis victimei. Acesta redirecționează utilizatorul către o pagină falsă care imită aproape perfect site-ul unei bănci, al unei instituții publice, al unei platforme de plăți sau al unei rețele sociale.

Scopul este ca victima să introducă singură datele de autentificare, informațiile cardului bancar sau alte date confidențiale. „Este foarte important să nu accesăm direct linkurile primite prin mesaje suspecte. Dacă avem dubii, trebuie să verificăm informațiile prin canalele oficiale ale instituției sau companiei respective”, a explicat reprezentanta DNSC.

Varianta audio a interviului:

Interviul în format video:

Campania Radio România #StaiSigurPeNet: Phishing-ul, una dintre cele mai răspândite fraude online

#StareaEducației: Campania Radio România – #StaiSigurPeNet – Capcanele rețelelor sociale: dating online și relații virtuale. Prof. Anca Voicu: ”Adolescenții trebuie să învețe să spună nu atunci când apar semnale de alarmă și să aibă curajul să se retragă dintr-o situație periculoasă.”

Publicat de andreeadaraban, 22 mai 2026, 15:22

În cadrul campaniei Radio România  #StaiSigurPeNet, profesoara Anca Voicu de la Colegiul Național ,,Costache Negruzzi” din Iași, trainer  pentru educație media digitală, și Andreea Hurezeanu, coordonator al platformei Ora de Net din cadrul organizației Salvați Copiii, au vorbit despre modul în care copiii și adolescenții pot fi ajutați să navigheze responsabil într-un univers digital care le influențează profund viața socială și emoțională.

    ”Consider că rețelele sociale sunt utile, dar abuzarea lor poate duce la consecințe foarte grave.”

Elevii și studenții, intervievați  în cadrul unui vox-pop difuzat în debutul emisiunii,  recunosc că folosesc zilnic platforme precum Instagram, TikTok, WhatsApp sau Facebook și admit că mediul online poate deveni periculos. ”Consider că rețelele sociale sunt utile, dar abuzarea lor poate duce la consecințe foarte grave”, spune o studentă în anul III la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor din cadrul UAIC Iași.  Tânăra povestește că a cunoscut persoane pe internet, însă relațiile create online „nu au devenit relații stabile”.

Un elev de clasa a X-a vorbește despre înșelătoriile care circulă pe rețelele sociale: „Au fost agățați de fete, dar erau băieți. Le-au cerut bani.” Deși spune că nu a trecut personal prin astfel de situații, recunoaște că are colegi și prieteni care au fost păcăliți.

În același timp, adolescenții susțin că interdicțiile totale nu sunt soluția. „Nu mi se pare corect să interzici platformele social media”, spune un elev de clasa a XII-a, care consideră că și părinții au un rol esențial în supravegherea activității online a copiilor.

   „Peste o treime dintre copiii cu vârste între 12 și 14 ani au profiluri publice pe rețelele sociale, ceea ce facilitează interacțiunea cu persoane necunoscute.”

Potrivit unui studiu al Salvații Copiii România,  80% dintre copii navighează pe internet fără restricții sau filtre de conținut, după cum a declarat  Andreea Hurezeanu, coordonatoarea Ora de Net.  „Peste o treime dintre copiii cu vârste între 12 și 14 ani au profiluri publice pe rețelele sociale, ceea ce facilitează interacțiunea cu persoane necunoscute”, explică aceasta.

Mai mult, jumătate dintre tinerii intervievați au declarat că au fost contactați online de străini, iar o treime au trecut prin experiențe de hărțuire sau interacțiuni care le-au creat disconfort. Alte date arată că peste două treimi dintre copii au fost expuși la conținut cu impact emoțional negativ, iar 60% au asistat la situații de cyberbullying. „Poate cel mai grav indicator nu este frecvența acestor riscuri, ci reacția copiilor la ele. Majoritatea aleg să gestioneze singuri situațiile și doar 5% spun că ar cere ajutorul unui adult”, atrage atenția Andreea Hurezeanu.

Ea subliniază că adolescenții sunt vulnerabili în fața mecanismelor de recompensă socială create de platformele digitale precum like-uri, comentarii, distribuiri sau numărul de vizualizări. „Creierul unui adolescent aflat în dezvoltare reacționează foarte puternic la aceste recompense sociale. Relaționarea se transformă într-o comparație permanentă cu viețile perfecte pe care le văd online.” Consecințele pot merge de la scăderea stimei de sine până la anxietate, izolare sau modificări ale comportamentului social.

     ,,Interdicția, mai ales pentru generațiile actuale, înseamnă o provocare. Vor căuta soluții și vor ajunge în zone mult mai periculoase.”

 Pentru profesoara Anca Voicu, soluția nu este interzicerea tehnologiei, ci educația digitală și dezvoltarea unor mecanisme sănătoase de protecție. „Interdicția, mai ales pentru generațiile actuale, înseamnă o provocare. Vor căuta soluții și vor ajunge în zone mult mai periculoase”, spune aceasta. Profesoare, trainer pentru educație media digitală,  consideră că elevii trebuie învățați să își stabilească limite personale și să recunoască semnele manipulării online. „Trebuie să fie capabili să spună nu atunci când apar semnale de alarmă și să aibă curajul să se retragă dintr-o situație periculoasă.”

În același timp, ea atrage atenția asupra rolului exemplului oferit de adulți. „Dacă noi, ca adulți, le oferim variante reale de comunități, activități în aer liber, voluntariat sau cluburi unde să interacționeze direct, atunci îi ajutăm să nu își transfere întreaga existență în online.”

Atât specialiștii, cât și adolescenții intervievați au ajuns la aceeași concluzie, și anume aceea că tehnologia nu trebuie eliminată, dar relațiile reale rămân esențiale. „Dacă știm să facem diferența între profilul nostru online și identitatea noastră reală, atunci avem șansa să ne păstrăm echilibrul”, spune Anca Voicu.

Varianta integrală, în format audio, a dezbaterii:

Varianta integrală, în format video, a dezbaterii:

Capcanele rețelelor sociale – dating online și relații virtuale

#StareaEducației: Campania Radio România – #StaiSigurPeNet – Fraudele online de tip delivery și cum profită infractorii de rutina noastră digitală. Mihai Rotariu, manager comunicare DNSC: ”Trebuie să ne facem niște reflexe de securitate în online, așa cum avem în viața reală.”

Publicat de andreeadaraban, 16 mai 2026, 09:20 / actualizat: 19 mai 2026, 9:46

În cadrul campaniei Radio România #StaiSigurPeNet, Mihai Rotariu, manager al Direcției de Comunicare din cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), a explicat cum funcționează cele mai frecvente fraude online și de ce utilizatorii devin victime atât de ușor. ”Atacatorii sunt foarte abili în a exploata contextul social, contextul politic, contextul din acea perioadă”, a declarat Mihai Rotariu.

Potrivit specialistului DNSC, perioadele aglomerate, precum sărbătorile sau campaniile de reduceri, sunt exploatate intens de infractorii online. ”De sărbători vedem un val al tentativelor de fraudă, tocmai pentru că atunci suntem într-o goană după cadouri, facem mai multe cumpărături online și tindem să devenim mai vulnerabili”, a explicat acesta.

Fraudele de tip ”delivery” se bazează pe un mecanism simplu: utilizatorii primesc SMS-uri sau e-mailuri prin care sunt anunțați că un colet este blocat, că trebuie achitată o taxă minimă sau că este necesară confirmarea unei adrese de livrare. ”În momentul în care primim acel mesaj, suntem alertați, deci suntem emoționați. Iată primul pas pe care-l fac atacatorii în cadrul acestei inginerii sociale”, spune Mihai Rotariu. Acesta avertizează că mesajele sunt trimise către sute sau chiar mii de persoane simultan, iar infractorii mizează pe faptul că o parte dintre destinatari chiar așteaptă un colet.

Una dintre metodele frecvent utilizate presupune redirecționarea victimei către un site fals, unde i se cere autentificarea prin WhatsApp sau introducerea datelor cardului. ”În momentul în care noi acceptăm să ne conectăm cu WhatsApp-ul, ne vine un cod de autentificare pe telefon, pe care dacă îl furnizăm, practic oferim atacatorilor acces direct la contul nostru”, a explicat reprezentantul DNSC.

După compromiterea contului, atacatorii continuă frauda folosind identitatea victimei. ”De regulă cer bani împrumut în numele nostru către toată agenda: «Dă-mi și mie 1.400 de lei până diseară, ți-i voi înapoia»”, a precizat Mihai Rotariu.

O altă schemă presupune solicitarea unei taxe modice, de câțiva lei, pentru livrarea coletului. În realitate, scopul este furtul datelor bancare. ”Victima se gândește: «Ce pot să pierd?». Dar, de fapt, pierde datele de card”, avertizează specialistul.

Deși fraudele online pot afecta orice categorie de utilizatori, persoanele în vârstă sunt considerate cele mai expuse. ”Persoanele de peste 60 de ani sunt cele mai vulnerabile. Există o foarte mare încredere în ceea ce se întâmplă în mediul online”, a explicat Mihai Rotariu. Acesta spune că mulți seniori folosesc aplicațiile digitale într-o manieră automatizată și nu observă semnalele de alarmă. „Același comportament în mediul online nu ridică niciun red flag și persoanele respective au tendința să furnizeze date”, a mai spus el.

În schimb, copiii și adolescenții, deși petrec mult timp online, înțeleg mai bine modul de funcționare a aplicațiilor digitale. ”Sunt mai atenți pentru că folosesc și mai intensiv mediul online și înțeleg procesele din spatele aplicațiilor”, afirmă reprezentantul DNSC.

Specialiștii recomandă verificarea atentă a linkurilor și a sursei mesajelor înainte de orice acțiune. „Trebuie să ne facem niște reflexe de securitate, așa cum avem în viața reală”, spune Mihai Rotariu. Acesta compară securitatea online cu gesturile automate din viața de zi cu zi: „Atunci când plecăm de acasă, încuiem ușa. La fel trebuie să ne obișnuim și în mediul online să verificăm linkurile și sursa mesajelor.”

În cazul în care cineva suspectează că a devenit victima unei fraude online, primul pas este contactarea serviciului de urgență al DNSC. „Ar trebui să sune la 1911, numărul național de urgență pus la dispoziție de Directoratul Național de Securitate Cibernetică”, a precizat acesta.

Specialistul atrage atenția că recuperarea banilor este dificilă și rareori se rezolvă rapid. „În 2024, doar aproximativ 4% dintre persoane reușeau să-și recupereze banii după ce au fost păcălite”, a declarat Mihai Rotariu.

Reprezentantul DNSC subliniază că majoritatea atacurilor nu sunt sofisticate din punct de vedere tehnic, ci se bazează pe manipulare și grabă. „Atacatorii ne targetează cu o poveste și ne pun pe noi să facem acțiunile respective”, explică acesta. „Dacă facem niște verificări minimale, o să putem evita tentativele de fraudă foarte simplu”, a concluzionat Mihai Rotariu.

Varianta audio a interviului:

Varianta în format video a intrviului:

Campania #StaiSigurPeNet: Fraudele online de tip ”delivery” sau când „coletul” devine o capcană

#StareaEducației: Campania Radio România – #StaiSigurPeNet – ”Dark web-ul și pornografia infantilă sunt pericole reale pentru copii”, avertisment lansat de fostul judecător Cristi Danileț/ ”Rușinea îi face pe copii să ascundă abuzul”, atrage atenția psihoterapeutul Mirela Dracinschi

Publicat de andreeadaraban, 8 mai 2026, 11:08 / actualizat: 11 mai 2026, 12:35

Invitații ediției au fost psihoterapeutul Mirela Dracinschi de la Centrul de Resurse pentru Educație și Familie DOXAMUS Iași și Cristi Danileț, fost judecător și fondator al asociației VeDem JUST, inițiator al proiectului EDUIURIS – Educație juridică pentru copii și tineret.

Cristi Danileț a explicat că, deși la nivel european există reglementări privind protecția minorilor pe platformele pentru adulți, aplicarea lor rămâne deficitară. ”În luna iunie a anului trecut a apărut o reglementare la nivel european cu privire la obligativitatea furnizorilor de astfel de site-uri să găsească o formă de filtrare pentru cititorii minori. Problema este că avem o mare dificultate tehnică și nu știm cum anume să se facă acest blocaj”, a declarat fostul judecător. Acesta a atras atenția că, în România, verificarea vârstei se reduce adesea la simpla bifare a unei căsuțe care confirmă că utilizatorul este major. ”Reglementare există, dar implementare nu. Copiii sunt în continuare expuși la conținut nepotrivit, cu toate pericolele generate de aici”, a subliniat Danileț.

Dark web-ul, o realitate cunoscută de copii

Un alt subiect alarmant adus în discuție a fost accesul minorilor la dark web. Potrivit lui Cristi Danileț, mulți adolescenți cunosc deja metodele de accesare a acestei zone ascunse a internetului. ”Copiii de 9-10 ani au auzit deja de dark web, știu cum să intre acolo și cunosc modalitățile de ascundere a identității reale”, a spus acesta. Fostul magistrat consideră că dialogul și educația sunt mai eficiente decât măsurile exclusiv tehnice de blocare a accesului. ”Discuțiile cu minorii pot fi mult mai de efect decât modalitățile tehnice de restricționare”, a adăugat el.

Psihoterapeutul Mirela Dracinschi a explicat că expunerea timpurie la conținut pornografic poate afecta profund dezvoltarea emoțională a copiilor.

”Atunci când instinctul sexual nu este activat încă, vorbim despre un abuz asupra inocenței unei ființe, care poate destabiliza întreaga structură psihică”, a explicat specialistul. Ea a atras atenția că lipsa educației sexuale și rușinea asociată acestor subiecte contribuie la vulnerabilizarea copiilor și adolescenților. ”Rușinea este unul dintre motivele fundamentale pentru care victima nu face vizibil abuzul sau manipularea”, a afirmat Mirela Dracinschi. Psihoterapeutul a subliniat și faptul că agresorii exploatează nevoile emoționale ale copiilor. Ei construiesc relații bazate pe validare și pe falsa impresie că ”eu te înțeleg mai bine decât părinții tăi”, a explicat aceasta.

Pornografia infantilă, una dintre cele mai grave infracțiuni

Cristi Danileț a reamintit că legislația din România interzice strict deținerea, distribuirea și publicarea materialelor pornografice cu minori. ”Pedepsele pentru stocare, difuzare sau publicare urcă până la 18 ani de închisoare”, a precizat el. Totodată, fostul judecător a avertizat că multe dintre imaginile intime circulă pe grupuri private de WhatsApp sau în conversații directe, unde intervenția autorităților este dificilă, fără reclamații. ”Dacă sunt martori sau victime ale distribuirii unor imagini intime, copiii trebuie să știe că au dreptul de a fi protejați și pot face sesizare la poliție chiar și fără acordul părinților”, a declarat Danileț.

Fenomenul „revenge porn” și trauma victimelor

Invitații au discutat și despre cazurile în care imagini intime sunt distribuite din răzbunare după încheierea unei relații. ”Fetele se deschid mai repede, trimit poze către băieții pe care îi consideră iubiți, iar după despărțire acestea sunt distribuite pe internet sau pe grupuri private”, a spus Cristi Danileț. El a insistat că victimele nu trebuie culpabilizate. ”Poate că nu au fost prevăzătoare, dar nu ele poartă responsabilitatea pentru fapta celui care le șantajează sau le umilește”, a afirmat fostul magistrat.

La rândul său, Mirela Dracinschi a explicat că recuperarea psihologică presupune procese terapeutice complexe și restaurarea încrederii în sine.

”Victima trebuie să înțeleagă că este mai mult decât acel episod și că identitatea sa nu se reduce la incidentul respectiv”, a explicat psihoterapeutul.

Metoda „loverboy”, folosită tot mai des online

Un alt fenomen analizat în cadrul emisiunii a fost metoda „loverboy”, utilizată de traficanții de persoane pentru recrutarea victimelor. Potrivit Mirelei Dracinschi, manipularea începe prin satisfacerea unor nevoi emoționale fundamentale. ”Nevoia de a fi iubit, văzut și protejat există în fiecare dintre noi”, a explicat aceasta.

Cristi Danileț a confirmat că numărul cazurilor de trafic de minori recrutați online a crescut semnificativ în perioada pandemiei. ”Unii agresori investesc chiar șase luni într-o victimă și discută simultan cu zece persoane. Statistic, două-trei cad în plasă”, a declarat el. Potrivit fostului judecător, victimele sunt de regulă copii vulnerabili emoțional, care nu au o relație apropiată cu părinții și provin adesea din medii defavorizate.

Atât psihoterapeutul, cât și fostul magistrat au insistat asupra importanței educației sexuale, juridice și digitale. ”Tot ceea ce este interzis în offline este interzis și în online”, a spus Cristi Danileț, subliniind că regulile de siguranță trebuie aplicate și în mediul virtual.

Mirela Dracinschi a afirmat că prevenția și comunicarea deschisă sunt esențiale. ”Dacă tu, ca părinte, nu poți discuta despre aceste lucruri, lasă pe altcineva să o facă, dar nu lăsa copilul nepregătit”, a transmis specialistul.

La finalul emisiunii, Cristi Danileț a concluzionat: ”Am discutat, de fapt, despre trei subiecte fundamentale: educație sexuală, educație digitală și educație juridică. Dacă aceste informații minimale ar fi cunoscute, copiii noștri ar fi mult mai protejați.”

Înregistrarea audio a dezbaterii:

Înregistrarea video a dezbaterii:

Campania #StaiSigurPeNet – Pericolele din online

#StareaEducației (INTERVIU) Campania #StaiSigurPeNet -”Provocările virale, de la glumă la tragedie.” Cristian Grigore, psiholog clinician: Copiii nu caută riscul, ci nevoia de a fi văzuți și validați.

Publicat de andreeadaraban, 27 martie 2026, 10:47 / actualizat: 31 martie 2026, 16:53

În același timp, peste jumătate dintre copii învață singuri să navigheze online, iar aproape jumătate au folosit deja aplicații de inteligență artificială, fără o ghidare adecvată.

Specialiștii avertizează că lipsa supravegherii și a educației digitale poate expune minorii unor riscuri majore, de la furt de identitate și dependențe, până la agresiuni sau provocări periculoase. De altfel, provocările virale din mediul online au devenit un fenomen tot mai îngrijorător în rândul copiilor și  adolescenților.

De aceea, tema din această săptămână a campaniei #StaiSigurPeNet, derulată de Radio România, este tocmai aceasta: ”Provocările virale, de la glumă la tragedie.” Am discutat despre acest subiect  cudr. Cătălina Ionescu, director medical la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iași și cu Cristian Grigore, psiholog clinician la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași.

Andreea Daraban: De-a lungul timpului ați avut de a face cu foarte mulți copii care au ajuns la Urgențe în urma acestui trend, de a răspunde unor provocări de pe rețelele sociale sau din cadrul unor jocuri video online. Ne puteți da exemple de astfel de cazuri?

Cătălina Ionescu: În Unitatea Primiri Urgențe, în decursul anilor, am întâlnit cazuistică determinată de expunerea copiilor în spațiul virtual,  de la ”Balena albastră”, ”Spiderman”, ingestia diverselor produse, cel mai recent ingestie de lalele. A fost o perioadă, să zicem, între ”Balena albastră” și următoarea provocare, ”Spiderman”, de pauză. În 2024, am avut 24 de pacienți care s-au prezentat în unitatea primirilor urgențe cu fracturi, entorse, traumatisme toracice, abdominale,  în urma acestei provocări de pe social media, ”Superman Challenge”. De multe ori, însă, acești copii nu spuneau adevărul, pentru că le era rușine, le era frică să nu fie certați, însă, în unele situații, chiar dacă inițial nu au spus, ulterior au recunoscut, mai ales când, de exemplu, aveau o fractură care necesita intervenție chirurgicală și atunci acest lucru îi speria. În 2025 am avut 12 cazuri care au determinat fracturi, entorse și contuzii.

Andreea Daraban: Dar ce făceau mai exact acești copii?

Cătălina Ionescu: Acești copii săreau de la înălțime, erau jocuri în care se țineau unul pe celălalt și se aruncau în aer, de exemplu,  și se filmau.Urcau pe diverse clădiri înalte. Au fost care au urcat pe tren și de acolo săreau. Imaginația copiilor este foarte mare și pentru că întrucât se filmau, să pară și mai interesantă povestea, mergeau până la lucruri extreme. Am avut două cazuri anul trecut de ingestie de lalele, care au venit cu simptomatologie digestivă. Nu au pus probleme deosebite, dar nu cred că neapărat situația medicală extremă este importantă, adică are importanța ei, dar mai ales ce i-au determinat să facă acest lucru. Pentru că, din păcate, generația tânără nu reușește să realizeze că spațiul virtual nu este realitate. De fapt, acest spațiu ridică un mare semn de întrebare și afectează, pe de-o parte, siguranța lor fizică și, nu în ultimul rând, partea cognitivă a pacienților. De fapt și de drept, acești copii regăsesc în spațiul virtual o zonă în care să se manifeste, să se exprime. Dar se exprimă parțial, pentru că ei acolo sunt tot anonimi. Nu reușesc să colaboreze, să comunice între ei. Eu mă uit la spital. De exemplu, vin copiii în vârstă de 1, 2, 3 ani. Este șocant să vezi că părintele îi dă telefonul și copilul acela are o dexteritate fantastică, pe care eu, ca adult, nu o am de a umbla pe acel telefon. Deci, e clar că acel copil este obișnuit să facă asta. Și e foarte ușor, cu cât crește în vârstă, să îl pierzi în această zonă virtuală.

Andreea Daraban: Ce spun părinții care vin cu astfel de copii care fac tot felul de provocări virale de pe internet?

Cătălina Ionescu: De obicei, neagă. ”S-a întâmplat”, este expresia cel mai des folosită sau ”A vrut să vadă și el cum este. N-a mai făcut niciodată așa ceva.” E greu pentru un părinte să accepte. Exact cum se întâmplă atunci când un copil consumă alcool. A fost o experiență. Numai că, din păcate, lucrurile deviază ulterior, pentru că începe astăzi cu o provocare, peste două, trei zile, o lună, cinci, e o altă provocare și apoi ajung la vârsta de 16-17 ani când părintele nu se mai înțelege deloc cu adolescentul.

Andreea Daraban:  Cam ce vârste au avut copiii care au venit cu astfel de probleme, urmând aceste provocări online?

Cătălina Ionescu: Între 12 și 17 ani. Cei mai mulți sub 15 ani, când nu au încă un control a ceea ce înseamnă realitatea, a ceea ce înseamnă consecința acestor provocări.

Andreea Daraban: Care sunt mecanismele psihologice care îi fac pe tineri să se implice în astfel de provocări, chiar dacă riscurile sunt evidente, domnule Cristian Grigore?

Cristian Grigore: În primul rând aș dori să subliniez faptul că aceste comportamente nu apar deodată, spontan. Într-adevăr, cum spunea și doamna doctor, unii părinți nu conștientizează unele schimbări care sunt subtile și negative în interiorul copilului lor. Ce am observat: ei nu caută neapărat să provoace sau să se ducă către aceste riscuri, ci mai degrabă sunt un set de nevoi de bază, care caută să le fie satisfăcute. În perioada aceasta a preadolescenței și adolescenței, copiii au nevoie de apartenență, să aparțină unui anumit grup, au nevoie de a fi apreciați, validați, recunoscuți, au nevoie de putere și unii dintre ei au nevoie și de faimă. Încât, în situația în care nu găsesc aceste nevoi să fie satisfăcute în alte medii, caută să recurgă la aceste comportamente atât de nocive, dezinteresați de consecințele lor. Nu-i ajută nici biologia în această direcție, căci în adolescență este o zona creierului care este responsabilă de emoții și de plăcerea ei imediată, de recompensa imediată, care este foarte dezvoltată, în contrast cu o altă zona creierului care apreciază consecințele propriilor acțiuni, mult subdezvoltată. Desigur că nu putem să spunem de acum că biologia este factorul care împinge către aceste comportamente, ci mai degrabă nuanțele din mediu. Discutând cu acești adolescenți, am observat că sunt unele nevoi nesatisfăcute în mediul familial. Spre exemplu, copii care nu primesc afecțiune, atenție, iubire, validare de la părinți și în acest registru caută să le ia, cumva, dintr-o altă direcție, sau care au părinți foarte critici, foarte duri și autoritari și nu scot în evidență și calitățile acelor copilași, încât ei caută să se ducă către această zonă, ca un mecanism de supracompensare. De asemenea,  într-un anumit procent contribuie și bullyingul. Copiii care sunt agresați în mediul școlar, verbal sau fizic, caută cumva să-și creeze o nouă mască, o nouă identitate, o nouă imagine în spațiul online. Consideră că acolo pot să arate că sunt curajoși, încrezători, siguri pe ei înșiși și pot cumva să iasă în evidență prin aceste comportamente. Și ar mai fi totodată și anturajul.  Observ că, mai ales la această vârstă, copiii modelează ceea ce văd la ceilalți, sunt mult mai puțini deschiși la ceea ce le spunem noi, în calitate de părinți, ci mai degrabă imit ceea ce văd la ceilalți. Dacă ajunge copilul, cu cele mai bune intenții, într-un mediu ceva mai toxic, crește mult probabilitatea să se ducă către aceste comportamente, căci puterea grupului face cumva ca acele persoane să se degreveze de responsabilitatea personală. În acest sens, cred că este enorm de important, în calitate de părinți, să comunicăm cu ai noștrii copii, nu să ne ducem sub o formă de reproș sau agresivitate. ”Uite că am văzut că spunea doamna doctor la radio că au mâncat lalele. Ce e asta? Cum? Tu ai face vreodată așa ceva? Sper că nu faci.” Tot ceea ce  ei percep ca fiind reproș nu funcționează, astfel încât să genereze schimbări emoționale, ci mai degrabă să ne oferim un timp de calitate cu ei și să tatonăm terenul. ”Uite, am auzit o discuție interesantă. Ce crezi că l-a făcut pe acel copil să recurgă la acest gest? Oare cum se simțea el în acele momente? Oare a făcut-o că a vrut el sau să-i impresioneze pe ceilalți? Oare acum regretă sau nu actul făcut? Tu cum ai face sau cum ai gestiona astfel de situații?” Și atunci este o învățare mult mai blândă și indirectă și crește probabilitatea ca al nostru copil să-l transferăm în acel cadru și sunt șanse mult mai mari să nu recurgă la aceste acțiuni.

Andreea Daraban: Ați consiliat mulți copii, victime ale acestor provocări?

Cristian Grigore: Da, în ultimii ani tot mai multe persoane vin cu dependență de tehnologie, supuși factorilor de bullying, agresivității, adresabilitatea în ultima perioadă a crescut foarte mult. Acum vă mărturisesc că nu îmi dau seama dacă a crescut neapărat numărul lor sau pur și simplu adresabilitatea la specialiști este una mai mare.

Andreea Daraban:  Ce vârste au copiii pe care i-ați consiliat și care utilizează foarte mult, excesiv, tehnologia?

Cristian Grigore: De la 7-8 ani putem să vorbim de un impact al tehnologiei. Spre exemplu, mi-aduc aminte de câteva fetițe cu care am lucrat, aveau cam  8-9 ani  și care au venit cu niște stări de anxietate uriaș de intense și atacuri de panică vizavi de conținutul accesat pe tehnologie. Acești copii nu diferențiază foarte clar între real și imaginar. Uneori, dacă un copil își imaginează foarte intens ceea ce vede pe tehnologie, pe ecrane, se poate transpune și fuziona cu acele imagini ca și cum ei trăiesc în realitate. Și atunci au fost niște imagini groaznice pe care le-au văzut, încât spre exemplu, în cabinet una dintre fetițe evita să se uite într-o oglindă, apăreau tulburări de percepție, și avea impresia că vede fantome și diferite imagini îngrozitoare. Nu mai dormea cu lumina închisă, că iarăși această lume invizibilă simțea că o copleșește cu totul. Deci, de la o vârstă foarte incipientă apar deja aceste provocări  ale tehnologiei.

Andreea Daraban: Care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confruntă acești copii care petrec foarte multe ore pe ecrane?

Cristian Grigore: Consecințele sunt foarte multe.  Spre exemplu, chiar și structura creierului se modifică la persoanele care petrec mult timp pe tehnologie. Acum, acest termen ”mult timp” este o nuanță. În general, ce arată cercetările, cam până la 2-3 ani, copilul nu are voie copilul să petreacă timp pe telefon. Apoi, până la vârsta de 7-8 ani, maximum o oră, dar ne referim nu numai la un timp recreativ ci și la unul în  care copilul să-și dezvolte anumite abilități. Vrei să înveți câteva cuvinte dintr-o limbă străină sau dacă vrei un desene animat educativ în această direcție. Iar de la 8 până la 14-15 ani maximum două ore pe zi. Dar iarăși nuanțez, căci în cabinet, unii copii când auzeau,  de față cu părintele,  că pot sta  două ore pe zi pe ecrane, se bucurau. Dar nu vorbim de două ore pe zi numai pentru plăcere, ci vorbim și de educație folosindu-ne de ecrane. Deci, creierul se modifică foarte mult. Este acest concept de gratificare imediată, în care copilul nu mai are răbdare să depună efort în diferite registre ale vieții, ci pur și simplu caută plăcere imediată și devine foarte agitat. Dacă cerem unui copil să citească 3-4-5 pagini, pare enorm de mult,  împovărător, căci mintea nu mai poate să-și păstreze concentrarea atenției decât un timp foarte, foarte redus. Din păcate, cred că tehnologia are o anumită contribuție, nu singură, dar are o contribuție și vizavi de nivelul de inteligență.  Potrivit cercetărilor, de când s-a studiat inteligența, copiii aveau un coeficient mai mare decât al părinților. Din păcate, este prima dată când traversăm o perioadă  în care copilul începe să aibă un coeficient de inteligență mai scăzut decât al părintelui. Asta este o îngrijorare și o parte a realității. N-aș vrea acum să avem o atitudine foarte critică față de tehnologie. Este posibil cumva ca și formele de inteligență să se schimbe și atunci, în următoarele decenii să se pună accent pe o inteligență digitală sau pe o inteligență vizuală în contrast cu inteligența ca și gândire mai de profunzime, cum am fost noi obișnuiți.

Andreea Daraban: Doamna doctor, cum afectează ecranele sănătatea fizică a copiilor pe lângă cea mintală? Ce probleme pot apărea?

Cătălina Ionescu: În primul rând, după cum zicea și domnul doctor, acești copii sunt foarte anxioși. Foarte greu ajungi să comunici cu ei. Dau un exemplu banal: vine un pacient pentru o patologie respiratorie. Copil mare, care în mod normal ar trebui să-l întrebi, să reușești să scoți de la el trei cuvinte  și care să spună ce îl doare. Nu reușește să se exprime. Nu reușește să facă conexiunea între două idei. E dificil să stai de vorbă cu un copil, un adolescent de 16 ani de la care să nu reușești să ai o frază cursivă. Pe lângă tulburările de comunicare, sunt tulburări comportamentale, în sensul că au o agresivitate care o țin așa, să zicem, într-un echilibru instabil și orice apare din exterior și poate să declanșeze reacția lui, apare imediat. Și aici explic tot din ceea ce se întâmplă în camera de gardă. Vine un pacient, îl întreb ce s-a întâmplat și vin niște întrebări. Dar de ce? Reacția  în loc să fie un răspuns normal și firesc este extrem de agresiv. Este șocant ca un pacient de 8-9 ani să reacționeze agresiv la o întrebare banală, simplă. Lucru pe care l-am văzut și în comportamentul copiilor față de părinți. Pe lângă partea aceasta, să zicem, psihologică, comportamentală, sunt foarte mulți copii care au tulburări de vedere și poartă ochelari. În camera de gardă vin de multe ori pacienți cu cefalee cronică. Și părintele se duce deja cu ideea, că trebuie făcut computer tomograf,  trebuie să vedem ce e… De fapt, problema este banală, pentru că e o tulburare de vedere  și asta pentru că stau foarte mult în fața telefonului, uneori până la șapte-opt ore. De multe ori copiii aceștia stau pe telefon cât stăm noi la serviciu. După aceea, sunt foarte mulți care își petrec seara pe telefon. Părinții se duc la culcare, el rămâne pe telefon și adoarme la două, la trei noaptea. Și ajunge la spital, că are tulburări de somn, că a scăzut în greutate, că nu mai are poftă de mâncare și începi să te gândești la tot felul de afecțiuni hormonale, tiroidiene. Și, de fapt și de drept, cauza este una banală, să zicem așa, statul noaptea pe telefon. Exact ce zicea domnul doctor, părintele trebuie să descifreze și să discute cu copilul, să nu pună problema brutal, să-i descopere valorile copilului.

Andreea Daraban: Mulți părinți spun ”copilul meu stă în casă, deci este în siguranță”.

Cătălina Ionescu: Știți, ca să am eu ca părinte cinci minute libere și nu vreau să fiu înțeleasă greșit și judecată, dau copilului telefonul și alea cinci minute ale mele libere, de care mă bucur, se transformă în 10, în 15, în jumătate de oră și copilul acela stă pe telefon. Părintele nu știe cât a stat, pe ce a stat, ce a vizionat pe telefon. Copilul are dexteritatea de a prinde și se uită clar la ceea ce-i place. Mâine când va intra pe telefon, nu va căuta în general. Se va duce țintit pe acel lucru și de acolo tot așa mai departe.

Andreea Daraban: Controlul parental ar fi o soluție, în opinia dumneavoastră?

Cătălina Ionescu: E o soluție controlul parental, dar depinde și acest control parental cum se face. Adică nu numai că îl lași o oră și i-ai impus o oră, ci trebuie să și urmărești la ce se uită, să vizionezi tu ca părinte și să-l controlezi pe ce se uită pe telefon.

Cristian Grigore: Da, poate să fie o soluție, mai ales în primii ani în care el nu are încă puterea să pună stop tehnologiei. Întâlnesc atâtea cazuri în care copiii spun încă un pic, încă un pic, încă un pic. Acolo deja sunt primii pași care sugerează că pot să pășească către o dependență de tehnologie. Este important ca părinte să-i spunem și să fim transparenti cu ei când le punem acest control parental. Să nu o asocieze ca fiind o pedeapsă, ci mai degrabă împachetat în felul următor: ”uite, creierul tău nu poate acum să pună frână în unele situații. Algoritmul rețelelor e făcut astfel încât să-ți dea tot mai mult, tot mai mult, să te țină în priză și să-ți ofere emoție. Eu, în calitate de părinte, sunt responsabil pentru tine și atunci sunt aici ca să te ajut, astfel încât în momentul în care nu poți tu, să intervin eu, căci acesta este rolul meu de părinte.” Dacă reușim să facem  asta din primii ani de viață și să acceptăm că sunt unele reguli de aur care nu se negociază vizavi de tehnologie, avem o probabilitate mai mare că atunci când se duc către preadolescență, adolescență, să nu recurgă la aceste comportamente.

Andreea Daraban: Revenind la rețelele sociale și la jocurile video, online, ce vă spun copiii, domnule Grigore, cu ce situații periculoase s-au confruntat cel mai adesea pe internet?

Cristian Grigore: Este această formă de cyberbullying care le poate afecta foarte mult încrederea în ei înșiși și o încredere afectată poate să ducă la foarte multe suferințe, la foarte multe tulburări, vorbind de depresie, vorbind de anxietate, persoane care de la aceste agresivități se refugiază în tehnologie. Pe lângă asta, scade foarte mult performanța școlară și alunecă în tulburări de depresie, până la idei sau tentative suicidare, ceea ce este tragic,  și mai ales că unii dintre ei nici nu aleg să comunice cu părinții sau cu celelalte persoane, le țin mocnite o perioadă mare în interior, astfel încât când se adresează specialistului deja este într-o suferință destul de intensă. Deci forma de cyberbullying pe de-o parte, pe de altă parte sunt și foarte mari pericolele ca în spatele ecranului să fie un pseudonim al unui copil, care să creeze o anumită alianță și în numele jocului să se cunoască mai bine, dar de fapt să fie acei așa numiți ”prădători sexuali”.  Și într-adevăr,  am întâlnit, cred că acum vreun an am lucrat cu o persoană,  în clasa a IX-a o fată care a cunoscut o astfel de persoană în spațiul online. Au discutat o perioadă de timp, au avut o primă întâlnire, el era mult mai mare, avea vreo 28 de ani și ce a fost șocant pentru ea, chiar traumatizant, e că la următoarea întâlnire a venit poliția, i-a pus cătușele bărbatului respectiv, el făcând parte dintr-un soi de sistem de racolare a fetelor, pe care se le ducă înspre niște zone groaznice, teribile. Desigur că fata s-a speriat, părinții au venit și ei imediat. Ce e paradoxal uneori din acest punct de vedere e că unele adolescente, chiar dacă își dau seama apoi, cu mintea rațională că ”doamne, bine că am scăpat de o astfel de persoană”, emoțional o parte din ele încă mai rămâne atașate de acea persoană. E un paradox tare dificil de gestionat, fiindcă, la un moment dat, am căutat să am o relație terapeutică bună cu ea și am întrebat-o: ”dacă el ți-ar mai propune să vă vedeți, tu ce ai face?” Cu onestitate a spus că probabil că s-ar vedea, fiindcă este această iluzie că ea se simte cumva specială și că nu ar intra în acel complot al lui. Aceasta este marea provocare, un decalaj între emoții și raționalitate. Psihologic este și explicat în felul următor: sunt multe persoane în spațiul online care sunt extrem de periculoase și părinții au rolul să-i avertizeze cumva pe copii. Jocul de rol, spre exemplu, în relația cu copiii este foarte important, astfel încât să știe cam ce să urmărească la persoanelor cu care discută și unde să traseze niște granițe sănătoase. Copilul trebuie să știe: nu dai date despre tine, nu dai date despre unde locuiești, despre familia ta, iar ei  au nevoie să le fie exersate aceste abilități.

Andreea Daraban: Pe finalul dialogului nostru, ce înseamnă, în esență, a fi în siguranță pe internet?

Cătălina Ionescu:  În siguranță pe internet înseamnă să orientezi copilul, ca părinte vorbesc, să-l orientezi spre ceea ce îl ajută internetul, că e o chestie educațională, că e o chestie de relaxare, dar cunoscând limita. Timpul pe care îl petrece pe internet și modul în care părintele transmite valoarea și importanța acelui spațiu virtual, iar copilul să înțeleagă, de fapt, esența acestui lucru.

Cristian Grigore:  Este enorm de important ca părinții să fie prezenți în viața copilului, să se îngrijească de cantitatea  și de conținutul tehnologiei, astfel încât dacă el crește în spiritul acesta, va avea capacitatea să filtreze și să gestioneze aceste momente și, pe lângă acest aspect, este foarte important ca părinții să fie atenți la posibile schimbări în interiorul copilului. Dacă văd că al lor copil este mai obosit, e deja un semnal de alarmă. Dacă văd că devine mai nervos, mai agresiv, să se întrebe oare ce se întâmplă în interiorul lui, dacă e mai trist, mai abătut. Dacă observăm că renunță la activitățile care îi făceau plăcere cândva și tot mai mulți copii dependenți de tehnologie, vor renunța să mai iasă afară cu ceilalți copii,  tocmai din acest considerent, că e mai ușor să rămână pe tehnologie. Deci au nevoie să-și construiască o listă cu posibile stări emoționale ale copilului, iar când observă deja că acel copil alunecă într-o anumită direcție, să ia măsuri. Asta presupune să fie prezent constant. Înțeleg și partea cu părinții. Am și eu trei copii și știu cât de provocator este, dar avem nevoie să simțim că suntem responsabili pentru ei.

Varianta audio a interviului:

Varianta video a interviului:

„Starea educației” – Campania #StaiSigurPeNet: ”Provocările virale: de la glumă la tragedie”.

#StareaEducației:(INTERVIU) Campania #StaiSigurPeNet – De ce ”interzis” pe net nu funcționează. Cristina Mocanu, formator pentru educație media digitală: ”Media și tehnologia sunt omniprezente, iar încercarea de a le interzice este nerealistă și chiar contraproductivă, deoarece ceea ce este interzis devine mai atractiv pentru copii și adolescenți.”

Publicat de andreeadaraban, 21 martie 2026, 11:50 / actualizat: 24 martie 2026, 11:39

Tema este cu atât mai actuală, cu cât se discută tot mai intens, despre limitarea accesului minorilor la rețelele sociale. De ce restricțiile nu dau rezultatele așteptate? Ce îi determină pe tineri să caute conținutul interzis? Cum reușesc platformele sociale să le capteze atenția și să creeze dependență? Ce alternative există pentru a construi o relație sănătoasă cu tehnologia, sunt întrebări la care colega noastră, Andreea Daraban, a căutat răspunsuri împreună cu invitatele sale,  Cristina Mocanu, profesoară la Colegiul Național ”Costache Negruzzi” din Iași, formator pentru educație media digitală și Alexandra Ștefănescu, reprezentantă a Asociației pentru Tehnologie și Internet.

Andreea Daraban: De ce nu funcționează, în practică, interdicțiile atunci când vine vorba despre comportamentul tinerilor în online?

Cristina Mocanu: Voi porni  de la experiența pe care o am în lucrul cu profesorii, unde avem aceste discuții și ne întrebăm și noi de ce nu funcționează interdicțiile. Și un prim aspect pe care îl discutăm în cursurile de educație media digitală este ce înseamnă, de fapt, media. Și ajungem foarte repede la concluzia că ea este peste tot și ne înconjoară. Și atunci, un prim motiv pentru care nu funcționează interdicția este acela că nu poți interzice ceva ce te înconjoară. Nu poți să te păzești chiar de tot ce există, pentru că nu tot ce există este neapărat rău. Mai mult decât atât, a interzice accesul la tehnologie, la lumea digitală, este, dacă vreți să facem o analogie, cu a selecta dintr-o bibliotecă câteva cărți pe care să decidăm că le interzicem. Și ne aducem aminte, dacă am experimentat sau își aduc aminte părinții noștri, ce a însemnat asta. Așadar, interdicția nu funcționează tocmai pentru că suntem în acel punct în care suntem înconjurați de tehnologie și, până la urmă, nici nu cred că este bine să discutăm despre a găsi metode de interdicție, ci mai degrabă de a găsi metode de responsabilizare.

Andreea Daraban: În România, mai multe inițiative legislative încearcă să reglementeze accesul copiilor și adolescenților la platformele online. În acest moment, toate inițiativele se află la Camera Deputaților, care este cameră decizională. Și la nivel european se discută despre aceste limitări ale accesului copiilor la platformele online. Din perspectiva Asociației pentru Tehnologie și Internet, ce riscuri comportă aceste inițiative care doresc, iată, interzicerea accesului?

Alexandra Ștefănescu: Poate cel mai important risc este faptul că toate aceste inițiative ne forțează să decidem cine este o persoană minoră pe internet și cine nu. Ca să putem face asta înseamnă să verificăm vârsta tuturor persoanelor care accesează internetul în mod constant. Există mai multe inițiative legate de cum se poate face asta și în unele țări sunt deja puse în practică, cum este Regatul Unit și Australia. Însă, orice formă de verificare continuă a vârstei implică o colectare continuă de informații, informații extrem de personale. Pot fi buletinele noastre, pot fi cardurile de credit de la bancă sau chiar date biometrice cu fața noastră, vocea noastră și așa mai departe. Toate aceste date, noi ar trebui să le încredințăm companiilor private care le procesează și care determină vârsta noastră, să avem încredere în aceste companii că nu ne vor da datele acestea mai departe sau nu le vor folosi pentru niciun alt scop decât pentru validarea vârstei, că pe toată durata de stocare ele vor fi în siguranță și nu doar atâta, că vom fi și identificați corect. Iar acest ultim pas vedem că scârție grav. În Australia, există deja nenumărate reportaje despre cum persoane sub vârsta la care ar avea acces la social media au reușit totuși să-și păstreze conturile pentru că algoritmii de detecție a vârstei nu au funcționat. Iar în Regatul Unit auzim despre faptul că alte tehnologii, precum tehnologia de tip VPN, le permite oamenilor să evite aceste verificări. Iar dacă pur și simplu multiplicăm cazurile de excepție și multiplicăm riscurile pentru viața noastră privată și pentru datele noastre, nouă ne este clar că nu aceasta este calea prin care putem să ne protejăm persoanele cele mai vulnerabile.

Andreea Daraban: Se vorbește tot mai mult despre dependența de social media. Ce anume din design-ul acestor platforme îi face pe tineri să rămână conectați atât de mult timp?

Alexandra Ștefănescu: În primul rând, avem destul de multe studii în momentul de față care identifică, rând pe rând, aceste mecanisme și știm deja care sunt efectele lor.n De exemplu, inclusiv Comisia Europeană a publicat niște concluzii preliminare, legate de TikTok, care spun că scroll-ul infinit de TikTok, laoaltă cu faptul că feed-ul îți este populat încă de când te-ai inscris cu foarte mult conținut care nu se termină niciodată și tot conținutul începe să se deruleze în momentul în care îl vezi pe ecran, deci tu nu apeși play niciodată, ci el deja se derulează odată ce l-ai văzut, toate acestea aduc persoanele care consumă conținut pe social media, de tip TikTok, într-o stare de dependență, în starea în care nu au niciodată un moment de finalitate, în care nu se pot opri din a consuma conținut. Mai mult decât atât, există foarte recent un articol la BBC, bazat pe mărturiile unor avertizori de integritate, care arată faptul că TikTok și Meta, amândouă, cunoșteau faptul că există foarte mult conținut pe platformele lor care e la limita legalității și care face foarte mult rău psihologic unor persoane vulnerabile, printre care și persoane minore. Și cunoscând acest fapt foarte bine au ales totuși să păstreze acest conținut pe platformă și să-l trateze cu mult mai puțină celeritate și cu mult mai puțină stringență decât alte tipuri de conținut periculoase.

Andreea Daraban: Care sunt principalele riscuri la care sunt expuși tinerii în mediul online, dincolo de conținutul nepotrivit?

Alexandra Ștefănescu: Cred că atât tinerii, cât și noi ca adulți, suntem expuși la riscul de a ne pune în niște situații emoțional dificile, când consumăm acest conținut, care ne este livrat într-un mod care dă dependență, ceea ce ne face să ne simțim permanent surescitați emoțional. Nu avem nicio supapă să ne exprimăm aceste emoții, nici un contact cu o persoană reală la celălalt capăt și chestia asta poate să ne pună într-o permanentă stare de anxietate, să ne dea senzația că ceva teribil se va întâmpla în orice moment. Dar pe lângă acest lucru, există și riscuri tehnice, riscurile de a ne fi colectate date cu caracter personal și folosite pentru a ne livra, de exemplu, reclame personalizate, sau și mai rău, aceste date pot fi colectate și pot fi apoi scurse din cauza unor atacuri de securitate. În momentul de față vedem din ce în ce mai puțin entuziasm din partea companiilor de a ne proteja datele cu caracter personal și din ce în ce mai mult entuziasm de a le folosi și pentru alte scopuri. Nu în ultimul rând, vedem că social media a căpătat și un caracter politic foarte important. Din Statele Unite  ale Americii am văzut anumite discuții cum că în momentul trecerii graniței, către țara lor, s-ar verifica inclusiv profilele de social media ale unor persoane. Și ca atare, în momentul în care noi interacționăm prin social media, nu realizăm chiar că aceste informații rămân acolo și că vor fi folosite nu doar pentru reclame sau pentru a ne arăta conținut care s-ar putea să ne placă, dar inclusiv pentru scopuri politice și cu greutate legală.

Andreea Daraban: În mod clar există conținut dăunător care trebuie reglementat, mai ales cu privire la minori. Cum putem face asta? Cum poate fi construit un comportament responsabil în online?

Cristina Mocanu: Cred că acesta este chiar cuvântul cheie, responsabilitate. Și într-adevăr, cred că este rolul esențial al educației în acest secol de a crea această responsabilitate în raport cu utilizarea rețelelor sociale și a tehnologiei, în general. Pentru că internetul nu înseamnă doar rețele sociale și aș vrea să avem asta în vedere atunci când discutăm și de interdicții și de date personale și așa mai departe. Însă, ceea ce cred că e important să facem la nivel de educație este să conștientizăm paradoxul în care ne aflăm. Pentru că, pe de-o parte, vrem să interzicem, sau e prima reacție, una dintre reacțiile noastre la toate aceste riscuri despre care tocmai s-a vorbit, și pe de cealaltă parte, în profilul de competențe pe care îl vizăm la terminarea studiilor preuniversitare, vrem să avem cetățeni educați digital, care să știe să se dezvolte în societatea viitorului. Și atunci, undeva, acest paradox cred că trebuie să se rezolve și aici intervine, cum spuneam, ideea de responsabilizare și responsabilitatea noastră ca adulți, să  îi responsabilizăm pe copii.

 Andreea Daraban:  Ce rol ar trebui să aibă școala în educația digitală? Este suficient ce se face până acum?

Cristina Mocanu: Nu m-aș aventura în a spune că e suficient sau nu. Mult timp s-a confundat ideea de responsabilizare digitală sau educație media cu ce înseamnă tehnologizare. Ne-am populat sălile de clasă cu tot felul de device-uri fără a ne preocupa mai mult de ceea ce facem cu ele. Într-adevăr, profesorii au început să participe la cursuri, să folosească tot felul de platforme educaționale, însă am ignorat, din păcate, trebuie să recunoaștem asta, felul în care se raportează elevii la ceea ce se întâmplă în mediul online. Și atunci, da, educația evident că ar putea și poate să facă multe lucruri, în primul rând gândindu-se la utilizatorul elev și nu la sistem care trebuie să facă, ci face pentru că e în beneficiul elevului.

Andreea Daraban: Sunt interesați profesorii de educație media digitală? Sunteți trainer, aveți cursuri pentru profesori pe care îi pregătiți tocmai pentru a-i învăța pe elevi cum să navigheze în lumea aceasta online.

Cristina Mocanu: Programul Național de Educație Media se desfășoară încă din 2017. Într-adevăr, în ultimii ani numărul de profesori înscriși a fost din ce în ce mai mare, iar interesul vine, pe de-o parte, din dorința de a stimula gândirea critică a elevilor, pe de altă parte, din dorința de a se edifica ei înșiși cu această lume digitală, așa încât în raport cu elevii să poată să aducă în discuție și ceea ce înseamnă date personale, și ceea ce înseamnă manipulare și toate acele lucruri care vin la pachet cu utilizarea mediului online, aș spune.

Andreea Daraban:  Din perspectiva Asociației pentru Tehnologie și Internet, cine ar trebui să poarte responsabilitatea principală pentru siguranța copiilor online? Statul, platformele, părinții, școala?

Alexandra Ștefănescu: Din perspectiva noastră, cel mai important lucru de realizat este că aceste platforme de social media, care dau dependență și care uneori aduc persoanele în stări negative din punct de vedere emoțional, sunt controlate de niște companii private care se supun legii. Se supun atât legii blocului Uniunii Europene, cât și legislației țării în care sunt înființate, în mare parte Statele Unite, cu excepția TikTok. Din punctul ăsta de vedere, noi nu vedem suficientă tragere la răspundere legală adresată companiilor. Vedem foarte, foarte mult entuziasm din partea guvernelor unor țări să rezolve problema local, prin interzicere sau prin verificarea vârstei sau prin alte mecanisme. Noi credem că, în primul rând, ar trebui ca aceste companii să se supună rigorilor care deja sunt înscrise în legi. De exemplu, ameliorarea riscurilor sistemice, atât când vine vorba despre alegeri electorale, cât și când vine vorba de sănătatea mintală a persoanelor minore pe rețele și așa mai departe. Avem deja aceste legi, de exemplu, prin regulamentul Digital Services Act, la nivelul UE. Aceste mari companii, care sunt desemnate cu nume și prenume, Facebook, Instagram, LinkedIn, TikTok și așa mai departe, trebuie să ofere un mediu care ameliorează riscuri sistemice deja identificate, iar riscul de dependență, riscul de deteriorare a sănătății mintale sunt deja identificate. Deci noi, în momentul de față, vrem să vedem nu doar responsabilitate într-un sens larg, ci consecințe legale ale repetatei ignoranțe și ignorări ale acestor atribuții pe care le au. Ne dorim foarte mult ca tot acest entuziasm de a identifica o persoană responsabilă, să identifice corect că aceste companii știu care sunt efectele, înțeleg faptul că, deteriorând sănătatea mintală a utilizatorilor, ei totuși au un avantaj prin faptul că utilizatorii stau din ce în ce mai mult pe platformă. Ei știu chestia asta și atunci noi ne dorim ca ei să acționeze în consecință de cauză, pentru că tehnologia poate să devină mai puțin toxică cel puțin. Nu ne aventurăm să spunem că poate deveni chiar benefică, dar poate deveni mai puțin toxică. Și exemplele concrete le și avem deja. Dacă feed-urile de social media ar fi ordonate cronologic și ar conține doar acele conturi la care noi am dat follow și ar putea să fie curatoriate de utilizatori prin blocarea unor anumite cuvinte sau blocarea unui anumit tip de conținut, atunci am avea niște tehnologii de social media mult mai puțin toxice.

Andreea Daraban:  În ce măsură pot platformele digitale să fie obligate să-și schimbe algoritmii sau modul de funcționare pentru a reduce riscurile pentru minori?

Alexandra Ștefănescu: Avem un precedent în acest sens. De exemplu, prin regulamentul mai sus menționat, Digital Services Act, regulament din blocul UE, platformele au fost obligate să ofere alternativa unui feed ordonat cronologic și populat doar de conturile pe care noi le urmărim. Au fost deja obligați să ofere asta și unele platforme deja o oferă. Nu toate, și aici încă putem lucra și îmbunătăți situația, dar unele oferă acest feed. Unele platforme s-au conformat într-un final după ce au pierdut în instanță și au făcut ca alegerea acestui feed să fie persistentă, astfel încât de fiecare dată când utilizatorul deschide o aplicație să-i apară feed-ul ordonat cronologic, considerat mult mai puțin nociv pentru sănătatea mintală. Deci avem un precedent în care aceste companii s-au conformat obligațiilor. Noi înțelegem că fiecare conformare este pentru ei un risc adus profitului și un risc adus modelului lor de business. Dar să ai un model de business a cărui consecință este erodarea sănătății mintale, nu este o situație pe care noi ar trebui să o acceptăm ca societate.

Andreea Daraban: Cum poate fi găsit echilibrul între protejarea minorilor și respectarea drepturilor fundamentale, cum ar fi viața privată sau libertatea de exprimare? Cum putem proteja sănătatea mintală a adolescenților și copiilor, dar să păstrăm toate aceste drepturi europene privind viața privată?

Cristina Mocanu: În primul rând, trebuie să le cunoaștem și mă bucur că invitata dumneavoastră a dus în discuție prevederile de la nivelul Uniunii Europene, pentru că într-adevăr se cunosc prea puțin drepturile, mai ales la nivelul minorilor. Așa încât ceea ce putem face în zona educațională și deja foarte mulți dintre colegii mei sunt convinsă că o fac deja, este să aducem în discuție aceste elemente. Să vedem ce anume din lucrurile pe care le vedem online respectă drepturile omului. Și de aici, iată să facem analogia cu ce ni se întâmplă nouă, la nivel personal, nouă mă refer și copiilor. În momentul în care ne ajunge în feed-ul acela ordonat, haotic aș zice eu în acest moment, ne ajunge o imagine care încalcă un drept al omului, să nu o ignorăm și să o scoatem într-o discuție care să dezvolte gândirea critică în clasă și în afara ei. Așa încât în direcția responsabilizării, zic eu, că e în primul rând cunoașterea și apoi dezvoltarea unor mecanisme sau chiar a unor obiceiuri, să le spunem, de a analiza ceea ce vedem. Nu doar de a face mindless scrolling, ci de a ne uita la un mesaj așa cum este el trimis, să ne întrebăm de ce ajunge mesajul respectiv la noi și nu, în ultimul rând, să identificăm poate și ce se află în spatele acelui mesaj. Și atunci, cred că în felul acesta vom balansa toate acele intenții maligne, despre care s-a vorbit, prin gândire critică, prin a ne proteja noi înșine ca indivizi și evident și copiii, a ne proteja noi înșine în relația cu ceea ce ni se servește, ca să spun așa.

Andreea Daraban: Care ar fi cele mai importante lucruri pe care un tânăr ar trebui să le știe pentru a fi în siguranță pe internet?

Cristina Mocanu: În primul rând, ar trebui să știe că niciun mesaj din zona online nu este acolo întâmplător. Fie că este creat de un autor uman sau de inteligența artificială, cineva l-a pus acolo cu un scop. Și odată ce am conștientizat că există acest scop, conștientizăm și mai departe de ce a ajuns la noi, cum funcționează poate algoritmul și intrăm în profunzimea analizei media, să spunem. Acesta ar fi un aspect. Un altul ar fi relația noastră cu informația, în general. Revin la ce spuneam la început, că trăim într-o lume înconjurată de media, populată de media și atunci cred că este de datoria noastră, ca adulți, înainte de a interzice ceva, să ne asigurăm că am făcut tot ce trebuie, am explicat totul așa cum trebuie copiilor, așa încât ei să poată funcționa.

Alexandra Ștefănescu: Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru este faptul că e o diferență enormă dintre cum se comportă oamenii online și cum se comportă offline. Adesea vedem mult mai mult răutate, mult mai mult polarizare și concluzii mult mai pripite în mediul online, decât sunt oamenii pregătiți să exprime atunci când sunt față-înfață. Și cred că cea mai importantă tehnologie, în momentul de față, este coerența socială. Cred că toți tinerii, dar inclusiv toți adulții, ar trebui să folosească mult mai mult tehnologii sociale, de a se aduna cu un scop sau pur și simplu pentru a sta la povești, de a face lucruri împreună în viața reală și mai ales a consuma și discuta știri împreună, de a discuta conținut, de a discuta media, de a discuta opere de artă împreună. Cuvântul acesta împreună cred că este cel mai important și cred că trebuie să ne amintim că el are cu totul altă valență în mediul online decât în mediul offline. După anul 2020 cu pandemia de COVID, coerența socială s-a deteriorat foarte foarte mult. Cred că toți suntem un pic datori să punem umărul la o reconstrui și a ne aduce împreună în afara telefonelor, în afara ecranelor, în afara algoritmilor de social media. Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la tehnologia digitală, la platformele de social media, la platformele de streaming, nu. Dar aceste lucruri nu trebuie să fie principala noastră cale către ideea de împreună. Trebuie să fie doar una dintre căi. Și din punctul ăsta de vedere, cred că suntem în momentul de față mult mai mult captivi în a fi împreună în digital decât mai suntem capabili să fim împreună în afara acestei tehnologii. Și cred că a reduce împreună digital și a crește împreună fizic, emoțional și chiar politic, de ce nu, ne-ar ajuta foarte foarte mult și ne-ar crește calitatea vieții.

Varianta audio a interviului:

Interviul în format video:

Campania #StaiSigurPeNet – Interzis pe net nu funcționează: ce punem în loc?

#StaiSigurPeNet: Dependența de ecrane și conținutul violent online pot determina comportamente agresive la copii, avertizează specialiștii

Publicat de Gabriela Rotaru, 11 martie 2026, 08:18

Tot mai mulți specialiști în sănătatea mintală a copiilor atrag atenția asupra efectelor pe care consumul excesiv de conținut online le poate avea asupra comportamentului celor mici.

Expunerea constantă la jocuri video sau filme cu scene violente, dar și dependența de ecrane pot determina reacții agresive, mai ales în cazul copiilor care nu își pot controla emoțiile.

Președinte al Societății Române de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adolescentului, psihiatrul Adriana Cojocaru spune că episoadele de violență pot apărea inclusiv atunci când părinții încearcă să limiteze accesul copiilor la telefoane, tablete sau alte dispozitive electronice.

Potrivit acesteia, dependența de ecrane poate genera reacții puternice de frustrare. În momentul în care dispozitivul este oprit sau restricționat, unii copii percep gestul ca pe o pedeapsă sau ca pe un obstacol major, ceea ce poate duce la reacții agresive. În unele cazuri, copiii pot deveni violenți verbal sau chiar fizic față de părinți.

Specialista atrage atenția și asupra influenței conținutului violent din mediul online. Jocurile, filmele sau interacțiunile din rețelele sociale pot expune copiii la un volum mare de agresivitate verbală sau fizică, iar aceștia pot ajunge să reproducă comportamentele pe care le văd.

În același timp, mulți copii nu au încă dezvoltate mecanismele necesare pentru a-și regla emoțiile, iar furia sau frustrarea se pot transforma rapid în impulsuri agresive.

“Pe de o parte, vine violența din faptul că sunt dependenți, le-ai închis ecranul și ești cel mai mare dușman, obstacol în calea fericirii lor, să zic așa, și atunci devin violenți. Am avut copii care au spart tot prin casă, i-au lovit pe părinți când le-au închis dispozitivele electronice. Pe de altă parte, vine violența pe care o întâlnesc pe internet, violența din jocuri, violență din filme. Dacă stăm să ne uităm acum la ceea ce este în mediul online, observăm că e multă violentă, fie că e verbală, fizică, dar există violență. Și atunci ei nu fac distincția și, în plus, ei nu știu să-și regleze emoțiile și atunci, efectiv, când sunt furioși, sunt impulsivi, nervoși și trec la violențe”, a explicat Adriana Cojocaru pentru Radio România Timișoara.

Specialiștii recomandă părinților să stabilească limite clare privind utilizarea dispozitivelor electronice și să monitorizeze tipul de conținut la care copiii au acces. De asemenea, discuțiile deschise despre ce văd sau experimentează online și încurajarea activităților offline pot contribui la reducerea dependenței de ecrane și la dezvoltarea unor comportamente sănătoase.

(EXCLUSIV) #StaiSigurPeNet: Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, trage un semnal de alarmă asupra hărțuirii online

Publicat de Lucian Bălănuţă, 10 martie 2026, 12:46

„Poveștile despre hărțuirea online au ajuns, de ani buni, în prim-planul titlurilor din presă. Dincolo de cazurile grave de abuz online direct, persistent și agresiv, există și forme mai subtile, dar la fel de nocive – jignirile, ironia disprețuitoare și umilirea constantă – care ajung să definească, tot mai des, modul în care se desfășoară dialogul în mediul digital. Nu putem ignora faptul că ne confruntăm cu o problemă reală a societății contemporane. Nu putem ignora nici faptul că femeile și fetele sunt afectate în mod disproporționat de acest fenomen. Dimensiunea reală a problemei este încă insuficient discutată, iar, din acest motiv, victimelor le este adesea foarte dificil să găsească sprijin. Această situație este inacceptabilă. În acest context, violența de gen din mediul online devine o problemă societală mult mai amplă, care ține de discriminare și de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului. Pentru a o combate eficient, este nevoie de trei direcții esențiale de acțiune: prevenție, protecție și sancționare. Acestea sunt pilonii principali în lupta împotriva violenței de gen în mediul online.”

Tema siguranței în mediul digital este abordată și în campania „Stai Sigur pe Net”, derulată de Radio România. Inițiativa oferă informații despre bune practici și despre utilizarea responsabilă a internetului, adresându-se copiilor, adolescenților și adulților. Campania urmărește creșterea gradului de conștientizare a riscurilor din mediul online și promovarea măsurilor de prevenție pentru o utilizare sigură a internetului.

(Lucian Bălănuță/FOTO Lucian Bălănuță)

#StaiSigurPeNet: „Copiii pot ocoli ușor filtrele online”

Publicat de Gabriela Rotaru, 10 martie 2026, 12:05

Schimbările bruște de comportament, izolarea de prieteni sau activitatea online ascunsă pot fi semne că un copil este expus unor riscuri în mediul digital.

Avertismentul a fost lansat de la Mădălina Petrea, Cybersecurity Marketing Leader și Head of Marketing la compania CyberGlobal, într-un interviu acordat Radio România Reșița, realizat în cadrul campaniei naționale „Stai sigur pe net” desfășurate de Radio România.

Potrivit specialistului în securitate cibernetică, unul dintre primele indicii că un copil ar putea întâmpina probleme în mediul online este modificarea bruscă a comportamentului.

„Semnele pot varia atunci când un copil devine victimă a exploatării online. De multe ori, ele apar în viața de zi cu zi: izolarea de prieteni sau alte schimbări de comportament”, a explicat Mădălina Petrea.

Astfel de semnale pot sugera că minorul interacționează cu persoane necunoscute sau se confruntă cu situații de presiune, manipulare ori intimidare în mediul digital.

Platformele folosesc tehnologii pentru verificarea vârstei
Pentru a limita accesul copiilor la conținut nepotrivit, platformele online utilizează tot mai frecvent instrumente tehnologice de verificare a vârstei.

Teoretic, unele rețele sociale folosesc sisteme bazate pe inteligență artificială pentru a analiza comportamentul utilizatorilor și a estima vârsta acestora. De asemenea, platforme precum TikTok sau YouTube solicită acordul părinților pentru crearea conturilor de către utilizatori sub 13 ani.

În practică, aceste măsuri pot fi însă ocolite.

„Copiii sunt extrem de inventivi și găsesc rapid metode de a depăși aceste filtre, folosind o vârstă falsă sau contul unui adult”, a precizat specialistul.

Controlul parental are limite
Multe servicii online solicită confirmarea părinților prin documente semnate digital sau prin verificări prin e-mail. În paralel, au apărut aplicații de monitorizare care îi pot alerta pe părinți atunci când copiii încearcă să creeze conturi sau să acceseze anumite platforme.

Aceste instrumente folosesc adesea algoritmi de inteligență artificială pentru a identifica comportamente suspecte, însă eficiența lor nu este absolută.

„Inteligența artificială poate ajuta la detectarea unor comportamente suspecte, însă realitatea este mult mai complexă decât scenariile pentru care sunt antrenate aceste sisteme”, a explicat Mădălina Petrea.

Protecția datelor personale rămâne esențială
Un alt aspect important discutat în interviu este protejarea datelor personale ale copiilor. Deși platformele digitale își îmbunătățesc constant mecanismele de securitate, siguranța totală în mediul online nu poate fi garantată.

„Este extrem de important să discutăm în familie despre ce postăm online: nume, date de naștere, diplome sau fotografii care conțin informații personale”, a avertizat expertul în cybersecurity.

În unele situații, chiar părinții pot publica, fără să realizeze, informații sensibile despre copii.

Amprenta digitală poate rămâne permanentă
Specialiștii atrag atenția și asupra amprentei digitale pe care o lasă utilizatorii pe internet. Chiar dacă anumite fotografii sau mesaje sunt ulterior șterse, acestea pot fi deja salvate sau copiate de alte persoane.

De exemplu, informații aparent banale trimise într-un chat – precum detalii despre locuință, programul părinților sau fotografii personale – pot rămâne în mediul digital și pot fi utilizate ulterior de persoane rău intenționate.

Pe termen lung, tehnologiile bazate pe inteligență artificială și machine learning ar putea contribui la identificarea mai rapidă a conturilor suspecte, a conținutului abuziv sau a comportamentelor periculoase din mediul online.

Totuși, specialiștii consideră că este necesar un echilibru între protecție și respectarea drepturilor utilizatorilor tineri.

„Trebuie să fim atenți până unde mergem cu aceste tehnologii, pentru a nu transforma protecția într-o limitare excesivă a drepturilor”, a subliniat Mădălina Petrea.

Campania „Stai sigur pe net”
Interviul face parte din campania națională „Stai sigur pe net”, lansată de Radio România, care urmărește să aducă în atenția publicului riscurile reale din mediul digital și soluțiile pentru protejarea copiilor și adolescenților.

Prin dezbateri, interviuri cu specialiști și discuții cu tineri, inițiativa oferă părinților și profesorilor informații despre siguranța online, dependența de ecrane, cyberbullying și protecția datelor personale.

Internetul ascunde o serie de pericole pentru copii şi adolescenţi

Publicat de Gabriela Rotaru, 10 martie 2026, 06:55

Medicii atrag atenţia că în lipsa acestor explicaţii unele comportamente sau scenarii din jocuri şi animaţii pot fi percepute de cei mici ca fiind normale.

Medicul pediatru Ioana Vârtosu, fondatoare Asociaţiei „Şcoala mamei junior”, explică: Părintele nu îi explică diferenţa între virtual şi realitate copilului. Acum doi ani de zile, într-o campanie în care am mers cu foarte multe cursuri de prim-ajutor în şcoală, una din întrebările care se repeta în mod constant a fost: doamna, ce facem dacă înjunghiem pe cineva pe stradă? Nu dacă suntem înjunghiaţi sau vedem pe cineva. Şi la un moment dat au început să îmi explice că se jucau cu toţii un fel de anime în care, de la anumit nivel, prindeau superputerea de a omorî prin înjunghiere. Şi pentru copii de clasele V-VIII era o normalitate, pentru că ei nu ştiau că e grav, pentru că nimeni nu le-a explicat. Şi cred că, dincolo de dependenţa de ecran, cel mai important este filtrarea informaţiei care vine.

Un studiu al Asociaţiei Salvaţi Copiii arată că aproape 80% dintre minori navigează pe internet fără nicio formă de filtrare a conţinutului, iar supravegherea din partea părinţilor scade, pe măsură ce copiii cresc, transmite Radio România Timişoara.

(AUDIO) Psihologii trag un semnal de alarmă: dependența de ecrane apare tot mai devreme

Publicat de Andreea Drilea, 7 martie 2026, 08:49

Psihoterapeutul Diana Sofian, de la Clinica EFT HUB din Iași, a declarat în cadrul campaniei derulate de Radio România ”Stai sigur pe net”, că primii care observă problema sunt, de obicei, părinții, atunci când copilul nu mai poate renunța la dispozitiv și negociază constant „încă cinci minute”: ”De asemenea, plictiseala pe care ei o invocă, când vine vorba de orice altă activitate pe care o pot avea în afara ecranului, ieșiri cu prietenii, hobby-uri, plimbări în natură, mișcare, în momentul în care copilul refuză sistematic orice altă activitate și preferă să se refugieze în acel ecran, este un semnal de alarmă. Și, bineînțeles, ne uităm și la comportament: crize de furie, conflicte în familie foarte des de la luatul telefonului, imposibilitatea de a se regla emoțional.”

Psihologul Diana Sofian a mai declarat că, în cabinet ajung și copii foarte mici, nu doar adolescenți. Specialiștii explică faptul că ecranele apar adesea în viața copiilor încă din primii ani, uneori chiar înainte de vârsta preșcolară, fiind folosite de părinți pentru rutine zilnice: ”Putem vorbi de categoria de 0-3 ani, acolo unde telefonul este folosit pe post de babysitter, să spunem, unde automat ecranul interferează cu relația pe care copilul și-o creează cu adultul. Dacă vorbim de etapa de dezvoltare, 0-3 ani în care este vorba despre atașament și explorare senzorială și motorie. Băgând ecranul, automat noi scoatem toate aceste variabile din discuție, iar copilul nu mai are dezvoltarea potrivită vârstei.”

Recomandarea specialiștilor este ca accesul la ecrane să fie limitat și adaptat vârstei, pentru a preveni apariția dependenței.

Vă reamintim că Radio România derulează pe parcursul acestei luni campania națională ”Stai sigur pe net”, un demers jurnalistic și educațional dedicat siguranței minorilor în spațiul virtual.

(Radio Iaşi/Andreea Daraban)

#StareaEducației: Campania STAI SIGUR PE NET – ”Cum recunoaștem un copil dependent de ecrane?”. Diana Sofian, psihoterapeut: ”Când copilul refuză sistematic orice altă activitate și preferă să se refugieze în ecran, este un semnal de alarmă. Interdicția este metoda cea mai fragilă de prevenție a consumului de ecrane. Îți vine natural să o faci, dar ea are efecte pe termen foarte scurt.”

Publicat de andreeadaraban, 6 martie 2026, 13:59 / actualizat: 10 martie 2026, 17:39

Campania ”STAI SIGUR PE NET”, desfășurată de Radio România, urmărește o informare corectă și nu demonizează tehnologia, ci oferă instrumentele necesare pentru ca aceasta să fie utilizată fără a periclita echilibrul emoțional și siguranța tinerilor, dar și pentru ca părinții și profesorii să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat în universul digital al copiilor.

Campania se va desfășura pe tot parcursul lunii martie, pe toate frecvențele Radio România și în mediul online, pe site-urile și conturile noastre de social media. Tema pe care v-o propunem, pentru această săptămână, este ”Cum recunoaștem un copil dependent de ecrane”, dar și ce putem face pentru a veni în sprijinul acestuia.

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat la Starea Educației despre acest subiect cu Diana Sofian, psihoterapeut clinica EFT Hub Iași precum și cu Anamaria Ghiban, profesor de Limba și literatura română la Liceul de Informatică din Iași, cofondatoarea Asociației PISC- Profesorii Inovează Școala.

Andreea Daraban: Doamna Diana Sofian, care sunt primele semne că utilizarea ecranelor devine problematică sau este problematică?

Diana Sofian: Pragul cabinetului, în primul rând, îl trec părinții. Când ajung în cabinet, ei sunt cei care sesizează comportamentele care le pun semne de întrebare, iar în primă instanță lucrăm și discutăm mai întâi cu părinții, după care ne întâlnim și cu copiii. Principalele semnale ale utilizării mult mai frecvente a ecranelor, care poate duce într-o dependență, este acest control pe care ei nu-l mai iau. Această negociere constantă, încă 5 minute, încă 5 minute. De asemenea, plictiseală pe care ei o invocă, când vine vorba despre orice altă activitate pe care o pot avea în afara ecranului: ieșiri cu prietenii, hobby-uri, plimbări în natură. În momentul în care copilul refuză sistematic orice altă activitate și preferă să se refugieze în acel ecran, este un semnal de alarmă. Și, bineînțeles, ne uităm și la comportament: crize de furie, conflicte în familie foarte des de la luatul telefonului, de la opritul telefonului, imposibilitatea de a se regla emoțional. Unii, pentru că nu reușesc să aibă această reglare, ajung tot în ecran, unde ajung să se regleze emoțional. Trece furia, trece tristețea, pentru că ecranul îmi oferă acel ”instant gratification”, acea dopamină, pe care mi-o dă cu polonicul și mă simt bine când deschid ecranul și mă uit acolo.

Andreea Daraban: Ați avut la cabinet doar adolescenți sau și copii de vârstă mai mică?

Diana Sofian: Și copii de vârstă mai mică, pentru că ecranele, din păcate, intră în viața copiilor noștri încă de la vârsta preșcolară, uneori, ca să nu mai zic de vârste mai micuțe, în care folosim ecranele la rutinele biologice. Punem ecranul pentru ca cel mic să mănânce, sau să stea așezat pe oliță, pentru că altfel se plictisește și se ridică. Deci pot fi și astfel de cazuri.

Andreea Daraban:  Se poate face o distincție pe categorii de vârstă, privind această problematică? Una este să vorbim despre dependență de ecrane, la o vârstă mică, iată, preșcolari, clase primare, alta când ne raportăm la adolescenți, de exemplu.

Diana Sofian: Cu siguranță, discutăm și despre o expunere diferită și graduală a copiilor la ecrane și la tipul de conținut pe care ei îl consumă. Putem vorbi de categoria de 0-3 ani, acolo unde telefonul este folosit pe post de babysitter, să spunem, unde automat ecranul interferează cu relația pe care copilul și-o creează cu adultul. Dacă vorbim de etapa de dezvoltare 0-3 ani, în care este vorba despre atașament și explorare, senzorială și motorie, băgând ecranul, automat noi scoatem toate aceste variabile din discuție, iar copilul nu mai are dezvoltarea potrivită vârstei. Discutăm și despre preșcolaritate, 3-6 ani, în care copiii au fitilul foarte scurt, apar acele tantrumuri, refuzurile și în care intervine această frică, poate, sau nevoia părintelui de a-i da ecranul ca să fură un pic startul. Să învețe, poate, mai repede o limbă străină, să fie și el în contact cu desenele animate cu care se discută la grădiniță,  în clasa 0. Din nou, intervenim acolo unde copilul ar trebui să-și dezvolte anumite abilități de reglare emoțională. Ca să nu mai discutăm și despre timpul pe care ar trebui să-l petreacă, care este foarte limitat. Discutăm de 10-15 minute, începând cu vârsta de 3 ani, la care mai adăugăm încă 10-15 minute la fiecare an de viață, deci undeva pe la 7 ani ajungem abia la o oră de ecran, care ar putea fi considerată benefică, în anumite condiții. Școlaritatea, care vine cumva cu o preadolescență precoce, unde intervin jocurile video, YouTube-ul, uneori, din păcate, chiar și rețelele sociale. Dacă avem regula de 3, 6, 9, 12, fără telefon până la 3 ani, fără jocuri video până la 6 ani, fără internet până la 9 și fără rețelele sociale până la 12, realitatea este că ele apar destul de devreme. Avem exemple de bune practici, care vin din Australia, care lucrează să interzică prin lege rețelele sociale, de exemplu, până la 16 ani, pentru că ducându-ne spre adolescență, mergem spre etapa de vârstă în care se conturează identitatea, relațiile sociale, apartatența de grup. Iar a-l scăpa pe copil în acea junglă, fără niște prerechizite anterioare și fără o educație digitală poate duce la consecințe foarte grave.

Andreea Daraban: Există diferențe între dependența de jocuri video și dependența de social media? Putem face această distincție?

Diana Sofian: Există, datorită conținutului la care copilul poate fi expus. De asemenea,  și jocurile video au anumite categorie de vârstă pe care ar fi bine, poate, să o  luăm în considerare, plus anumite prerechizite, pentru că acum este foarte la modă la copii, de exemplu, să se joace Minecraft și Roblox. Dar, de exemplu, pe Roblox poți cumpăra robucși și astfel copilul ajunge să joace și să aibă acces la această tranzacție, pe care el o face online, dar poate că el n-a ajuns în etapa în care să fie lăsat să se ducă să cumpere singur o pâine de la colțul blocului.

Andreea Daraban: Când putem vorbi, din punct de vedere psihologic, de dependență și nu doar despre utilizare frecventă?

Diana Sofian: Dependența apare atunci când survin deteriorări evidente, când somnul este afectat foarte tare, când rutina biologică, de exemplu, luarea mesei este afectată vizibil, plus refuzul constant de a intra în anumite activități diferite care să nu implice ecrane.

Andreea Daraban: Inclusiv socializarea, uneori tot pe ecrane se face.

Diana Sofian: Da, tot pe ecrane, pentru că, vedeți, în ecran, copilul are butoanele, poate să dea undo, poate să dea fast-forward, poate să dea rewind, are acolo un ”instant gratification” și un control pe care noi nu-l avem ”in real life”, cum spun adolescenții și după aia îi spui, ok, du-te în parc cu Gigel și se duce în parc și îi spune: hai, Gigele să ne cățărăm! Și Gigel îî spune, ”dar eu nu vreau. Mie nu-mi place jocul ăsta”. Și atunci apare acea intoleranță la frustrare, că el e obișnuit cu ecranul, unde primește cu polonicul dopamină unde simte că deține controlul și astfel copilul nu își mai dorește să iasă în parc. Cum gestionează frustrarea? Cum gestionează respingerea? Cum gestionează colaborarea cu acel copil? Nu știe să ajungă la un compromis. Sunt niște abilități de relaționare sociale pe care copiii le câștigă în timp și în viața reală.

Andreea Daraban: Anamaria Ghiban, ați observat dificultăți de concentrare la elevi, generate de această expunere excesivă la dispozitivele digitale?

Diana Sofian: E greu ca eu, din perspectiva profesorului, să știu că aceste dificultăți de concentrare vin sau au legătură mai mult sau mai puțin cu ecranele. Dacă e să privesc în ansamblu, la generațiile actuale, copiii care vin în preadolescență, am observat și eu asta și observăm și noi, profesorii, că preadolescența și-a coborât un pic pragul. Pot să spun că sunt mai agitați și că de multe ori concentrarea este o problemă. Nu am, însă, datele necesare să afirm că acest lucru este cauzat de tehnologie. Probabil că și expunerea la tehnologie are o mare importanță. Sunt semnale pe care le văd în clasă și care, uneori, mă duc cu gândul la ideea aceasta. Dom’le, copiii ăștia sunt agățați de telefoanele lor. Nu mai departe de ieri, aveam două ore la aceeași clasă și ei în pauză au voie să-și ia telefoanele din cutiile unde doamna dirigintă le spune să le pună. Și eu le-am spus că nu o să merg în cancelarie, și că voi sta cu ei,  cele zece minute. Erau foarte frustrați, evident, că nu-și puteau lua telefoanele, pentru că trebuiau să mă deranjeze pe mine, la catedră. Și le-am zis, uite, o să facem așa: asta e pauza fără telefoane, ieșiți la joacă afară. Și reacția generală a fost: ”oh, doamne, cum, fără telefoane?” Până la urmă, au acceptat. Dar, asta spun, văd semnale de genul acesta.Nu știu dacă să pun neapărat în relație doar cu tehnologia, sunt o mulțime de alți factori. Felul în care a evoluat alimentația copiilor din zilele noastre, felul în care ajung la ei informații, nu doar din tehnologie, ci dintr-o multitudine de surse, o presiune socială care există în unele situații și așa mai departe.

Andreea Daraban: Există reglementări ale Ministerului Educației privind utilizarea telefoanelor la școală, că tot ați adus în discuția acest aspect, și spune Ministerul că utilizarea în timpul orelor de curs a telefoanelor mobile sau a oricăror alte echipamente de comunicație electronice de către elevi se poate face numai la solicitarea cadrului didactic, în situația folosirii lor în procesul educativ. Se respectă regulile acestea în școală?

Anamaria Ghiban: Acum, în școală în care predau eu, se respectă. Nu pot vorbi pentru toate școlile. Cum spuneam, copiii își pun telefoanele, au voie să  le ia în pauză, e dreptul lor. Nu știu dacă se respectă sută la sută. Probabil că în foarte multe școli a ajuns să se respecte regula asta, chiar dacă, la început, au fost reticenți. În momentul în care există legislație, nu mai comentăm și respectăm regula. Poate e mai greu la clasele de liceu, poate că acolo mai sunt compromisuri. Personal, la liceu folosesc mult tehnologia, atât  tehnologia din clasă cât și telefoanele. Îi pun pe copii să caute ăn DOOM, cuvinte, avem de lucrat pe grupe și au de vizionat un material pe care îl trimit la toată lumea în timp real pe Microsoft Teams, deci ei trebuie să-l vizioneze. Unde să-l vizioneze? Pe telefoane. Deci la liceu, personal folosesc și la orele mele se folosește telefonul. Îmi pare rău dacă dezamăgesc pe cineva. La cei mici, nu e același lucru. Acolo, într-adevăr, folosim tehnologia care există în clasă, proiector, laptop conectat și așa mai departe. Aș zice că se respectă acolo unde se dorește.

Andreea Daraban: Credeți că interzicerea utilizării telefonului în școală, chiar și la activitățile educative, ar fi o soluție pentru a-i ține departe pe elevi de tehnologie?

Anamaria Ghiban: În niciun caz nu pot să spun asta. Ar fi contrar principiilor mele. Eu, după cum bine știi, sunt și formator de educație media, facem multe cursuri pentru educația digitală și educația media digitală, atât pentru profesori cât și pentru elevi. Nu cred că interdicția totală este o soluție. Cred, în schimb, că educarea copiilor, încă de la intrarea lor în sistem, poate să ajute. Ei vin cu un bagaj de acasă. Cum spunea și doamna Sofian, din perspectiva specialistului, lucrurile astea încep dinainte de școală. Ecranul pus ca să mănânce copilul, ca să stea cuminte, ecranul babysitter. Ori, în momentul în care copilul intră la șase, șapte ani în școală, cu niște rutine care includ deja ecranele, atunci școala vine să educe, dar și părintele cred că are rolul lui. Nu cred, însă, că interdicția totală e o soluție, cum nici interdicția rețelelor sociale, că e o discuție întreagă în privința asta, nu cred că e o soluție.

Andreea Daraban: Nu e o soluție pentru copii sub șaisprezece ani?

Anamaria Ghiban: E discutabil, aș spune. Sunt niște limitări, am mai spus-o și am afirmat-o și în contexte oficiale. Cred că aici, pe de o parte, poate că presiunea ar trebui să fie mai mare pe dezvoltatorii platformelor de rețele sociale, apropo de filtrarea conținutului. Iar dacă aici, să spunem, că poate noi vorbim de România și de legislația din România, nu avem atât de mult control, că nu putem exercita, neapărat, presiunea supra dezvoltatorilor, cred că în alt aspect este legat tot de educație. Și iarăși revin, știu că fac lobby pentru educația media, dar cred că mai mult ca oricând este necesară. Pentru că dacă interzici rețelele sociale până la șaisprezece ani, am să-ți aduc un argument pe care mi l-au adus elevi de-ai mei. Dacă până la șaisprezece ani, la modul ideal, noi nu intrăm pe nicio rețea socială și la șaisprezece ani intrăm în social media, la optsprezece ani suntem cetățeni cu drept de vot. În cei doi ani, cum facem educație? Există riscul de manipulare media. Dacă acel copil, în mod ideal, până la șaisprezece ani n-a intrat pe nicio rețea, cum devine el cetățean cu drepturi depline, bombardat din toate părțile de aceste lucruri?  Cum reușește să se apere de dezinformare, de teorii ale conspirației care circulă în media, de tot ce circulă în social media. De aceea, aș zice că limitarea, nu interdicția, dublată de niște programe educaționale care să aibă în vedere educația media, educația digitală, ar putea fi o posibilă soluție.

Andreea Daraban: Ce greșeli fac, cel mai frecvent, părinții, doamna Sofian, atunci când încearcă să gestioneze această problemă a timpului petrecut pe ecrane?

Diana Sofian: Cred că a punctat foarte bine, doamna profesoară, că metoda cea mai naturală care ne vine este aceea de a interzice. Interdicția este metoda cea mai fragilă de prevenție a consumului de ecrane. Îți vine natural să o faci, dar ea are efecte pe termen foarte scurt. Părerea mea este că o greșeală foarte mare este că ne subminăm rolul nostru de părinți și de transfer de încredere pe care noi îl putem face către copii. Ar trebui să ne uităm mai atent un pic la noi, să vedem cum ne poziționăm noi în această eră digitală. Considerăm ecranele o otravă pentru ei? Considerăm că e raiul pe pământ și că trebuie să facă parte din lumea aia? Sau ne poziționăm undeva la mijloc,  unde poate vedem și beneficiile, că ne bucurăm că avem un roboțel, căruia îi dăm drumul în drum spre casa să ne facă curat, dar vedem și riscurile asociate.  Și din punctul acesta, în care ne uităm la noi și la relația noastră cu digitalul, putem avea perspectiva: ce ducem în relație cu copilul? Copilul  mă vede conectat la media în camera de lucru, să zicem, când e timpul de lucru,  sau mă vede în ecrane și când învârt cu lingura la bucătărie în oala de ciorbă? Totul pornește de la noi, ăsta este lucrul care mi se pare mie că părinții îl subminează. Noi suntem învățătorii principali, cel puțin cât ei sunt micuți. Până când ajung la,  preadolescență adolescență, ar trebui să profităm din plin de exemplul pe care noi îl putem da. Și bineînțeles, mă gândeam acum, cum spunea doamna profesoară, la acea pauză, fără telefoane și trebuie să mă duc afară să bat mingea sau ce trebuiau ei să facă. Când îl iei de la ecran, niciun copil nu o să-ți spună: da, mami, las ecranul și vin. Dar cu consecvență, te invita să te joci, nu te supăra frate. O să-ți spună, că e plictisitor. Normal că este plictisitor față de acel conținut pe care el poate îl consuma pe ecran. Dar cu consecvență, cu discuții de după, îi aducem în față beneficiile. Adulții trebuie să oferă alternative  sănătoase.

Andreea Daraban: Adolescența este o perioadă foarte sensibilă. Cum deschidem o conversație despre dependența digitală fără a isca un conflict?

Diana Sofian: Cred că discuțiile ar trebui deschise de dinainte de adolescență. Dacă am ajuns acolo, e un pic tardiv, dar, bineînțeles, mai bine mai târziu decât niciodată. Studiile făcute în România, pe copiii români, arată că 80% dintre ei au acces la internet, la conținut pornografic,  încă din clasele primare. Iar discuțiile cu ei ar trebui să înceapă înainte de a-i pune telefonul în mână copilului, astfel încât să-i dăm acele prerechizite de care spuneam,  pentru a-l pregăti, a-l pregăti pentru a-și proteja identitatea, intimitatea, a se proteja de cyberbullying. Una este să-ți facă bully un coleg de clasă unde ai, ai învățătorul, ai profesorul, îți face bully el cu gașca lui de prieteni și alta este să-ți iei ”hate” în online de la sute de utilizatori pe care nici măcar nu-i cunoști. Este copleșitor pentru un copil să treacă prin așa ceva.

Andreea Daraban: Anamaria Ghiban, credeți că instalarea acestor aplicații de control parental limitează accesul e o soluție? Putem să avem controlul asupra ceea ce se întâmplă?

Anamaria Ghiban: Până la o anumită vârstă, da, de acord, și eu acasă pe propriu copil,  am experimentat tot felul de soluții, am un adolescent în clasa a VII-a. Am utilizat și încă are niște aplicații, elemente de control parental apropo de ce spunea doamna psihoterapeut,  de accesul la pornografie, la tot felul de conținuturi pentru adulți, jocuri de noroc, alte minuni, dar astea au fost dublate și sunt total de acord, dublate de discuții de conștientizare cu copilul.  Pentru că e o iluzie, cred, și controlul parental. Până la urmă, se poate trece de el, din curiozitate cu tot felul de mișcări pe care ei le fac, să descopere parole și așa mai departe. Deci da, funcționează controlul parental până la o anumită vârstă, n-aș putea să spun exact acum care-i vârsta aceasta potrivită, dar neapărat, repet, dublat de educație. Educația nu înseamnă doar ce primește la școală, înseamnă și ce primește acasă și educația înseamnă inclusiv aceste discuții cu părinții, în momente propice, în care copilul să înțeleagă la ce pericole se expune. Evident, spuse lucrurile pe limba vârstei copilului.

Andreea Daraban: Pe finalul dialogului nostru, doamna Sofian, când este momentul să apelăm la specialist?

Diana Sofian: Momentul de a apela la un specialist, fie el psiholog, psihoterapeut, în cazuri foarte, foarte grave chiar un psihiatru pediatric, este atunci când observăm o deteriorare foarte mare a calității vieții. Copilul pierde somn, ăsta este un semnal foarte grav. Când are acces la ecrane, inclusiv în camera de odihnă, noaptea, când noi dormim și nu știm, performanța școlară scade.  Uneori, chiar utilizarea excesivă a rețelelor sociale în adolescență, în special la fete, lovește foarte mult în identitate, în imaginea de sine. Sunt aspecte comportamentale care reies de acolo și ar trebui să ne trimită către un specialist.

Varianta audio a interviului:

Interviul în format video:

(AUDIO) Influencer și student UMF Iași, Mourad Karami folosește rețelele sociale pentru a combate dezinformarea medicală

Publicat de Andreea Drilea, 5 martie 2026, 07:18

Dezinformarea medicală circulă rapid în mediul online, iar informații neverificate despre vaccinuri sau terapii pot ajunge la mii de utilizatori înainte de a fi analizate critic. În acest context, un student al Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a ales să folosească rețelele sociale pentru a promova medicina bazată pe dovezi.

Mourad Karami, originar din Maroc și student în anul I la Medicină, linia de predare în limba franceză, spune că a ales Iașul pentru rigoarea academică și deschiderea internațională a universității. Pe termen lung, își propune să devină medic specialist și să continue implicarea în educația pentru sănătate, printr-o legătură între practica medicală și comunicarea digitală.

Activitatea sa online a început în iunie 2024, cu scopul declarat de a combate dezinformarea, în special în rândul tinerilor. Sub numele Doc.karami, el are în prezent aproximativ 140.000 de abonați pe Instagram și peste 15.000 pe TikTok, iar unele dintre materialele publicate depășesc zeci de mii de vizualizări.

Studentul atrage atenția asupra diferenței dintre influenceri și modelele reale din domeniul sănătății și subliniază importanța utilizării responsabile a platformelor digitale.

Mourad Karami: „Cred că influencerii pot deveni modele atunci când își folosesc platformele în mod responsabil. Creatorii de conținut din social media au adesea un public numeros, mai ales în rândul tinerilor, iar informațiile pe care le distribuie pot avea un impact real. De aceea, este important ca influencerii să promoveze informații de încredere și să evite răspândirea dezinformării. În cazul meu, încerc să folosesc platforma pe care o am pentru a distribui conținut educativ și pentru a încuraja oamenii să se bazeze pe știință și pe surse medicale verificate.”

Inițiativa sa a fost menționată și în publicații internaționale, precum Hespress și Morocco World News, care au abordat fenomenul dezinformării medicale în mediul online.

Reamintim, Radio România derulează în această perioadă campania ”Stai sigur pe net”, prin care urmărește o mai bună informare a copiilor și tinerilor, cu privire la pericolele din mediul online.

Radio Iași/Lucian Bălănuță

Radio România lansează campania ‘Stai sigur pe net’, pentru siguranţa digitală a minorilor

Publicat de Gabriela Rotaru, 25 februarie 2026, 12:41 / actualizat: 28 februarie 2026, 8:29

Într-o eră în care viaţa copiilor şi adolescenţilor se mută online, Radio România aduce în dezbatere riscurile reale ale internetului: de la provocări virale tragice, la hărţuire şi dependenţă digitală. Proiectul urmăreşte informarea corectă a adolescenţilor cu privire la riscurile la care se expun pe reţelele sociale.

Tehnologia fără filtre: de la instrument, la pericol

Într-un context în care hărţuirea online (cyberbullying), provocările virale periculoase şi dependenţa de validare virtuală afectează tot mai mulţi minori, Radio România propune o abordare bazată pe dialog şi educaţie, nu pe restricţii ineficiente.

Campania ‘Stai sigur pe net’ nu demonizează tehnologia, ci oferă instrumentele necesare pentru ca aceasta să fie utilizată fără a periclita echilibrul emoţional şi siguranţa tinerilor, oferă ‘traducerea’ necesară pentru ca părinţii şi profesorii să înţeleagă ce se întâmplă cu adevărat în universul digital al copiilor.

Iniţiativa abordează teme tabu sau insuficient explorate: fenomenul FOMO (frica de a nu fi în trend), mecanismele din spatele jocurilor care dau dependenţă, riscurile de tip grooming şi sexting, precum şi impactul pe termen lung al traumei online.

Obiective strategice şi impact social

Campania se va desfăşura pe toate frecvenţele Radio România şi în mediul online, pe site-urile şi conturile de social media, având ca priorităţi:

* Identificarea semnelor timpurii ale dependenţei digitale şi ale izolării sociale.

* Descurajarea participării la provocările virale periculoase care au provocat tragedii.

* Activarea dialogului real între copil, părinte şi şcoală, dincolo de bariera ‘interzisului’.

* Crearea de conţinut educaţional, care să devină material didactic în şcoli.

* Promovarea modelelor reale: Analiza contrastului dintre viaţa ‘filtrată’ de pe internet şi realitate, încurajând valorile autentice în detrimentul hype-ului periculos.

Voci autorizate pentru soluţii reale

Pe parcursul campaniei, studiourile Radio România vor găzdui psihologi şi psihiatri pediatrici, specialişti în cybercrime din cadrul Poliţiei Române, experţi în algoritmi AI şi creatori de conţinut responsabil. De asemenea, campania va prezenta mărturii cutremurătoare ale unor tineri care au trecut prin bullying sau dependenţă, oferind o perspectivă autentică asupra pericolului.

‘Internetul este parte din viaţa copiilor noştri, un aspect pe care nu îl putem ignora. Putem doar să îl înţelegem şi să îi învăţăm pe cei mici să se protejeze de ceea ce este periculos. Prin campania Stai sigur pe net, Radio România îşi asumă rolul de partener al părinţilor, profesorilor şi al tinerilor, aducând în spaţiul public informaţie verificată, explicaţii clare şi soluţii reale. Este un demers de responsabilitate publică, pornit din convingerea că educaţia digitală este în zilele noastre o formă esenţială de educaţie civică’, spune preşedintele director-general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Robert C. Schwartz.

Prin campania ‘Stai sigur pe net’, Radio România îşi reconfirmă misiunea de serviciu public, ca principal vector în efortul de a creşte o generaţie digitală echilibrată, conştientă şi, mai ales, în siguranţă.