Ascultă Radio România Iași Live

aplicatiile de dating

#StareaEducației: Campania #StaiSigurPeNet – Dragostea la un click distanță. Cum folosim aplicațiile de dating fără să devenim victime. Psihologul Irina Mitrea Iliescu : „Manipulatorii exploatează nevoile fundamentale ale oamenilor.”

Publicat de andreeadaraban, 30 iunie 2026, 15:21 / actualizat: 1 iulie 2026, 15:30

Aceste platforme oferă acces rapid la un număr impresionant de potențiali parteneri, însă odată cu oportunitățile apar și riscuri tot mai complexe: escrocherii romantice, profiluri false, sextorsionare, hărțuire online sau chiar trafic de persoane facilitat prin intermediul internetului.

În cadrul campaniei Radio România #StaiSigurPeNet, psihologul clinician Irina Mitrea Iliescu, de la Spitalul de Psihiatrie ”Socola” din Iași, a explicat de ce aplicațiile de dating sunt atât de atractive, cum ajung oamenii să fie manipulați și care sunt semnalele de alarmă pe care nu ar trebui să le ignorăm.

Potrivit psihologului, aplicațiile de dating sunt doar un instrument, iar efectele lor depind de modul în care sunt folosite și de așteptările utilizatorilor. „Ne oferă acces la un număr mult mai mare de persoane decât cercul nostru social obișnuit și putem găsi mai ușor oameni cu valori și interese comune”, explică specialistul.

În același timp însă, abundența opțiunilor poate transforma alegerea într-un proces aproape imposibil. „Cu cât avem mai multe opțiuni, cu atât alegerea devine mai dificilă. Mulți ajung să creadă că persoana perfectă este întotdeauna la următorul click.” În plus, primele impresii sunt construite în doar câteva secunde, pe baza câtorva fotografii și a unei descrieri scurte, ceea ce favorizează alegeri superficiale.

Un alt efect observat de psihologi este legat de stima de sine. Mulți utilizatori ajung să își măsoare valoarea personală prin numărul de aprecieri, potriviri sau mesaje primite. „Lipsa răspunsurilor este interpretată adesea ca o respingere personală. Problema nu este respingerea în sine, ci faptul că aceasta este transformată într-o concluzie despre propria valoare.”

Aplicațiile sunt utilizate în special de tineri, însă ele sunt atractive și pentru persoanele foarte ocupate sau pentru cei introvertiți. În mediul online, riscul emoțional pare mai mic. „Există o distanță psihologică. Față în față vezi reacția celuilalt, îi auzi tonul vocii și simți imediat respingerea. În online ai timp să te gândești înainte să răspunzi, să modifici mesajul și impactul emoțional este diminuat”, afirmă psihologul Irina Mitrea Iliescu.

Una dintre cele mai răspândite fraude este escrocheria romantică. Scenariul este aproape întotdeauna același: un profil aparent credibil începe o conversație, oferă atenție și afecțiune, construiește o relație emoțională, iar ulterior apare o urgență medicală, financiară sau familială pentru care sunt solicitați bani. „Manipulatorii nu exploatează lipsa de inteligență a victimelor. Ei exploatează nevoia de iubire, de apartenență, de validare și de siguranță”, spune Irina Mitrea Iliescu.

Victimele sunt, de regulă, persoane vulnerabile: oameni singuri, persoane recent divorțate, oameni fără o rețea de sprijin sau adolescenți aflați în căutarea propriei identități.

Evoluția inteligenței artificiale complică și mai mult fenomenul. Materialele de tip deepfake, fotografiile și videoclipurile false cu caracter sexual sunt folosite tot mai frecvent pentru șantaj și sextorsionare.

Psihologul Irina Mitrea Iliescu explică faptul că victimele nu ajung să trimită imagini intime pentru că sunt naive, ci pentru că, înainte de acest pas, sunt manipulate psihologic, izolate și controlate emoțional.

Recuperarea presupune timp și intervenție specializată. Primii pași sunt reducerea anxietății, reglarea emoțională și reconstruirea sentimentului de control asupra propriei vieți. „Persoana trebuie să învețe din nou să își stabilească limite, să își asculte instinctele și să își recapete autonomia”, explică psihologul.

Comentariile jignitoare, amenințările și campaniile de hate sunt adesea minimizate, însă efectele psihologice pot fi severe. Printre consecințe se numără anxietatea, depresia, insomnia, iritabilitatea, tulburările alimentare, dificultățile de concentrare și scăderea dramatică a încrederii în sine. Cele mai afectate sunt, potrivit specialistului, persoanele tinere.

Psihologul  Irina Mitrea Iliescu a explicat că aplicațiile de dating pot fi utile, însă nu trebuie să înlocuiască relațiile autentice. „Viața adevărată nu este în online. Este atunci când ieșim, ne întâlnim cu oamenii, citim o carte, ne dezvoltăm și construim relații reale.”

Interviul integral în varianta audio:

 Interviul în format video:

Campania Radio România #StaiSigurPeNet – Dragostea la un click distanță. – YouTube

Astăzi are loc vernisajul expoziției de pictură ”CÂND AM SIMȚIT CĂ PENTRU MINE, TU CERUL L-AI PICTAT”. Mihaela Bozariu în direct la Radio Iași
Emisiuni vineri, 11 septembrie 2026, 09:37

Astăzi are loc vernisajul expoziției de pictură ”CÂND AM SIMȚIT CĂ PENTRU MINE, TU CERUL L-AI PICTAT”. Mihaela Bozariu în direct la Radio Iași

Doctorița Mihaela Bozariu își deschide astăzi, la Iași, prima expoziție personală de pictură, „Când am simțit că pentru mine tu...

Astăzi are loc vernisajul expoziției de pictură ”CÂND AM SIMȚIT CĂ PENTRU MINE, TU CERUL L-AI PICTAT”. Mihaela Bozariu în direct la Radio Iași
Zilele Europene ale Patrimoniului, 11 – 13 septembrie 2026. Ala Sainenco, managerul Memorialul Ipoteşti – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” la ”Pulsul Zilei” –10.09.2026.
Emisiuni joi, 10 septembrie 2026, 13:36

Zilele Europene ale Patrimoniului, 11 – 13 septembrie 2026. Ala Sainenco, managerul Memorialul Ipoteşti – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” la ”Pulsul Zilei” –10.09.2026.

Ala Sainenco, managerul Memorialul Ipoteşti – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” ne pune în temă astăzi, joi, 10 septembrie 2026,...

Zilele Europene ale Patrimoniului, 11 – 13 septembrie 2026. Ala Sainenco, managerul Memorialul Ipoteşti – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” la ”Pulsul Zilei” –10.09.2026.
(PROMO) Avangarda rusă, între manifest, literatură și revoluția formelor. Dialog cu prof. univ. dr. Livia Cotorcea în emisiunea de vineri, 11 septembrie 2026, h 20:30, Radio Iași, cu Dumitru ȘERBAN
Emisiuni joi, 10 septembrie 2026, 12:47

(PROMO) Avangarda rusă, între manifest, literatură și revoluția formelor. Dialog cu prof. univ. dr. Livia Cotorcea în emisiunea de vineri, 11 septembrie 2026, h 20:30, Radio Iași, cu Dumitru ȘERBAN

În ediția de astăzi (vineri, 11 septembrie 2026, h 20 :30, Radio Iași) a emisiunii Dialog intercultural, stăm de vorbă cu doamna profesor...

(PROMO) Avangarda rusă, între manifest, literatură și revoluția formelor. Dialog cu prof. univ. dr. Livia Cotorcea în emisiunea de vineri, 11 septembrie 2026, h 20:30, Radio Iași, cu Dumitru ȘERBAN
„Festivalul Tradițional – De bun must și pastramă după gust!”. Interpretul de muzică populară Constantin Bahrin cu Mihai Florin Pohoață la ”Pulsul Zilei” –10.09.2026.
Emisiuni joi, 10 septembrie 2026, 12:12

„Festivalul Tradițional – De bun must și pastramă după gust!”. Interpretul de muzică populară Constantin Bahrin cu Mihai Florin Pohoață la ”Pulsul Zilei” –10.09.2026.

Organizarea aparține ExpoTexStil (ETS) alături de partenerul La Prânz și de mai mulți producători locali de tradiție culinară. Pe scena...

„Festivalul Tradițional – De bun must și pastramă după gust!”. Interpretul de muzică populară Constantin Bahrin cu Mihai Florin Pohoață la ”Pulsul Zilei” –10.09.2026.
Emisiuni joi, 10 septembrie 2026, 10:03

Încep cazările în campusul Tudor Vladimirescu. Prof.univ.dr. Bogdan Istrate, prorector Relația cu Studenții TUIASI, în matinal cu Adina Șuhan

Omul care aduce vestea: Pe 21 septembrie 2026 începe cazarea efectivă în Tudor Vladimirescu! Vrei să te cazezi în campus? Fii pe fază!...

Încep cazările în campusul Tudor Vladimirescu. Prof.univ.dr. Bogdan Istrate, prorector Relația cu Studenții TUIASI, în matinal cu Adina Șuhan
Emisiuni joi, 10 septembrie 2026, 09:21

„Dealul cu povești”, la Rediu: 400 de copii sunt așteptați la festivalul de lectură

Iași I 400 de copii citesc împreună pe deal! Scriitorul Lucian Dan Teodorovici, la Rediu, în acest weekend. Festivalul „Dealul cu...

„Dealul cu povești”, la Rediu: 400 de copii sunt așteptați la festivalul de lectură
Emisiuni joi, 10 septembrie 2026, 06:40

(audio) Din rafturile Iașului cultural, spre cititori: prof. Livia Iacob despre cărți, autori și proiecte editoriale

La Iași, în Parcul Copou, timp de trei zile, în perioada 29–31 august a.c., s-a desfășurat o nouă ediție a Târgului de carte „Zilele...

(audio) Din rafturile Iașului cultural, spre cititori: prof. Livia Iacob despre cărți, autori și proiecte editoriale
Emisiuni miercuri, 9 septembrie 2026, 15:30

Școala de azi și de mâine în România: Sunt universitățile pregătite să livreze profesori pentru noile generații? Dezbaterea Zilei cu Maria Nedelcu (09.09.2026)

Elevii își trăiesc astăzi viața în ritmul alert al videoclipurilor de câteva secunde, își rezolvă temele cu ajutorul Inteligenței...

Școala de azi și de mâine în România: Sunt universitățile pregătite să livreze profesori pentru noile generații? Dezbaterea Zilei cu Maria Nedelcu (09.09.2026)