#StareaEducației (INTERVIU) Bacalaureatul a confirmat o realitate care persistă de ani de zile: elevii din mediul rural pornesc cu șanse inegale. Mihaela Nabăr, director World Vision România: „Este foarte greu să aduci un copil la nota 6 la Bacalaureat dacă pornește cu mari decalaje.” Robert, absolvent promoția 2026: Fără programul ”Vreau în clasa a IX-a” nu cred că aș fi putut continua liceul.

Publicat de andreeadaraban, 21 iulie 2026, 15:16 / actualizat: 24 iulie 2026, 19:13

În școlile din mediul rural, promovarea examenului de Bacalaureat rămâne semnificativ sub nivelul înregistrat în orașe. Pentru mulți adolescenți, drumul către liceu și apoi către examenul maturității este presărat cu obstacole precum lipsa resurselor financiare, naveta zilnică, profesorii care se schimbă de la un an la altul, responsabilitățile din gospodărie sau chiar abandonul școlar.

Există însă și exemple care demonstrează că aceste decalaje pot fi reduse atunci când sprijinul este constant și adaptat fiecărui copil. Programul „Vreau în clasa a IX-a”, derulat de Fundația World Vision România de aproape două decenii, este unul dintre ele. În acest an, 83% dintre elevii incluși în program au promovat examenul de Bacalaureat, peste media națională.

Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, și Robert, beneficiar al programului „Vreau în clasa a IX-a”, absolvent al Liceului ”Al. I Cuza” din Iași, au fost invitați în emisiunea Starea Educației, realizată de Andreea Daraban, unde au discutat despre inegalitățile dintre rural și urban, despre barierele care îi împiedică pe mulți tineri să ajungă la examenul maturității și despre soluțiile care pot face diferența.

Mihaela Nabăr: „Decalajul dintre rural și urban se vede încă din primii ani de școală.”

Directorul executiv al World Vision România, Mihaela Nabăr, spune că rezultatele examenelor naționale confirmă un fenomen care persistă de ani de zile. „Ceea ce este o constantă a acestor rezultate, și nu doar a rezultatelor de anul acesta, ci și a celor din anii trecuți, este că decalajul dintre rural și urban se menține.” În opinia sa, diferențele nu apar în clasa a XII-a, ci se acumulează pe parcursul întregului traseu educațional. „Nu vedem acest decalaj doar la examenul de Bacalaureat. El se vede mult mai devreme, încă de la Evaluarea Națională. Mai mult decât atât, ceea ce nu ne spun aceste date este câți copii nu au mai ajuns deloc să susțină Bacalaureatul și câți nu au mai ajuns nici măcar în clasa a XII-a.”

Potrivit Mihaelei Nabăr, sistemul pierde anual zeci de mii de copii care abandonează școala înainte de finalizarea studiilor. „Pierdem anual foarte mulți copii. Sunt elevi care rămân în urmă, care abandonează educația sau acumulează decalaje atât de mari încât devine foarte dificil să mai recupereze.”

Organizația a identificat, în cei aproape 20 de ani de activitate, principalele obstacole cu care se confruntă adolescenții din mediul rural. Prima dintre ele este lipsa resurselor financiare. „Foarte mulți elevi ajung să renunțe la școală pentru că au nevoie să câștige bani. Aleg să muncească în loc să continue studiile.”

La aceasta se adaugă implicarea copiilor în activitățile gospodărești. „Avem 37% dintre adolescenții din mediile vulnerabile care nu merg constant la școală pentru că participă la muncile din gospodărie, în special în anumite perioade ale anului.”

O altă problemă este lipsa cadrelor didactice stabile și bine pregătite în mediul rural. „În continuare, în urban avem profesori mult mai bine pregătiți decât în rural, unde foarte des sunt profesori navetiști sau cadre didactice care nu predau disciplina pentru care sunt specializate. De multe ori profesorii se schimbă în fiecare an, iar acest lucru afectează continuitatea învățării.”

Nici distanța până la liceu nu este un detaliu minor.„Pe măsură ce copiii cresc, liceul nu mai este în comunitatea lor. Timpul petrecut pe drum crește foarte mult și, în special iarna, lipsa transportului devine un motiv pentru care mulți elevi lipsesc de la școală.”

Mihaela Nabăr: ”Este foarte greu să aduci un copil care nu stăpânește competențele de bază până la o medie de minimum 6 la Bacalaureat.”

Mihaela Nabăr atrage atenția că succesul la examenul maturității depinde de recuperarea decalajelor încă din clasele gimnaziale. „Avem copii care ajung în liceu cu note foarte mici, chiar de 1, 2 sau 3 la evaluarea națională. Este foarte greu să aduci un copil care nu stăpânește competențele de bază până la o medie de minimum 6 la bacalaureat. Este nevoie de investiții serioase în recuperarea acestor decalaje.”

Programul „Vreau în clasa a IX-a” a împlinit în acest an 18 ani de existență. În județele Iași, Vaslui și Bacău au beneficiat de sprijin aproape 300 de elevi.

Rezultatele sunt peste mediile județene: în Iași, promovarea în program a fost de 92,31%, față de 84,8% la nivelul județului; în Vaslui, rata de promovare a ajuns la 86%, comparativ cu aproximativ 73% în județ; în Bacău, toți elevii din program au promovat examenul.

Succesul nu este întâmplător. Sprijinul oferit elevilor depășește cu mult pregătirea pentru examene. „Începem prin a identifica nevoile fiecărui copil. Avem pregătire suplimentară, mentorat individual și de grup, consiliere psihologică, consiliere vocațională, dezvoltarea abilităților de viață, educație financiară și acoperirea nevoilor de bază, precum transportul, cazarea sau rechizitele,” a explicat Mihaela Nabăr.

Programul continuă și pe timpul vacanțelor, prin tabere educaționale, activități de voluntariat și vizite în companii.

Robert: „Fără acest program nu cred că aș fi putut continua liceul.”

Una dintre poveștile care ilustrează impactul programului este cea a lui Robert, absolvent al Liceului „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, originar din comuna Focuri, județul Iași. A intrat în program după recomandarea directorului școlii gimnaziale și a fost admis la profilul Matematică-Informatică, după ce a obținut media 9 la Evaluarea Națională. La Bacalaureat a încheiat cu media 9,31.

Pentru el, mutarea dintr-o comună într-un oraș mare a fost prima provocare. „În clasa a IX-a cred că cel mai greu a fost acomodarea cu orașul. Veneam dintr-o comunitate în care toată lumea se cunoaște și, dintr-odată, m-am trezit într-un loc cu foarte mulți oameni, personalități și energii diferite.”

Șocul s-a resimțit și la liceu. „Aveam colegi care veneau din mediul rural, dar și colegi de la cele mai bune școli din Iași. A fost o explozie de diversitate, însă m-am adaptat destul de repede.”

Sprijinul oferit de program s-a dovedit decisiv. „Șederea la cămin a făcut parte din pachetul de beneficii oferit prin programul ”Vreau în clasa a IX-a”. În lipsa acestuia nu cred că aș fi putut continua și termina un liceu în oraș,” a mărturisit Robert.

Tînărul provine dintr-o familie monoparentală, iar costurile studiilor ar fi fost imposibil de suportat fără ajutor extern. „Familia nu ar fi putut să mă susțină singură. Situația este mai delicată.”

Pe lângă sprijinul financiar, a beneficiat și de pregătire suplimentară. „Am făcut pregătire la Limba română cu profesori universitari. S-a văzut diferența.”

Robert: „Am ales să ”pay it forward”. Vreau să îi ajut pe copiii mai mici la chimie.”

În această toamnă, Robert va începe studiile la Facultatea de Inginerie Chimică din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, domeniu pe care l-a descoperit în timpul liceului. „Am ales ingineria chimică din pasiune. Profesorii mei din liceu au reușit să-mi dezvolte această pasiune și le sunt recunoscător.”

Mai mult, tânărul și-a propus să întoarcă sprijinul primit către generațiile următoare. „Am ales să «pay it forward». Vreau să îi ajut pe copiii mai mici la chimie.”

Pentru Mihaela Nabăr, acesta este unul dintre cele mai importante rezultate ale programului. „Robert nu merge mai departe doar cu un loc la facultate. Merge mai departe cu dorința de a-i sprijini pe alți copii. Acesta este unul dintre cele mai frumoase efecte ale investiției în educație.”

Programul „Vreau în clasa a IX-a”, derulat de World Vision România, continuă și în noul an școlar, iar locurile eliberate de absolvenți vor fi ocupate de o nouă generație de liceeni din mediul rural. Mihaela Nabăr spune că organizația își propune nu doar să mențină numărul beneficiarilor, ci și să extindă intervențiile în comunități noi.

Mihaela Nabăr: ”Pentru noi este o dovadă că rezultatele bune atrag rezultate bune.”

Un alt program care sprijină tinerii aflați în dificultate este Pro Ruralis, preluat în acest an de World Vision România. Destinat elevilor cu rezultate foarte bune la învățătură, proveniți din familii cu posibilități materiale reduse din mediul rural, programul le oferă șansa de a urma un liceu de prestigiu în Iași, acoperindu-le costurile de cazare, masă și sprijin educațional pe parcursul celor patru ani de studiu.

Beneficiarii acestui program au înregistrat o promovare de 100% la examenul maturității. Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România, a explicat că toate cele 65 de persoane înscrise în program, care au susținut Bacalaureatul, au reușit să promoveze examenul. ”Pentru noi este o dovadă că rezultatele bune atrag rezultate bune”, a declarat Mihaela Nabăr.

Potrivit acesteia, performanța nu este întâmplătoare. Elevii admiși în Pro Ruralis sunt selectați încă de la început pe baza rezultatelor foarte bune obținute în gimnaziu și trebuie să își mențină performanțele pe tot parcursul liceului. „Încă de la momentul intrării în program a existat această condiție ca rezultatele lor să fie peste 9 și să se mențină de-a lungul celor patru ani.”

Varianta audio a interviului:

(AUDIO) 200 de studenți de la Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iași sunt sprijiniți de World Vision România prin programul ”Vreau la facultate” pentru a-și continua studiile

Publicat de Andreea Drilea, 28 octombrie 2025, 10:47

Proiectul vine în sprijinul tinerilor proveniți din mediul rural, care au absolvit liceul cu sprijinul fundației și își doresc să urmeze o facultate, dar nu dispun de resurse financiare.

Prin acest program, studenții beneficiază de burse lunare de 870 de lei, mentorat, consiliere și sprijin educațional pe tot parcursul anului universitar. Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România: ”Ceea ce dorim este, practic, să ieșim din acea vulnerabilitate majoră a României, care are doar 8 din 100 de copii care merg din rural la facultate și din aceștia reușesc să termină facultatea, doar 2 din 8, practic. Astea sunt motivele care ne-au determinat să mergem mai departe cu copiii noștri care vin din programul ”Vreau în clasa a IX-a” și care doresc să meargă la facultate, au capacitatea educațională și intelectuală de a o face, dar nu au resursele materiale.”

În prezent, aproximativ 200 de studenți sunt înscriși în program la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. World Vision România derulează programul „Vreau la facultate” și în parteneriat cu alte universități din țară, după cum ne-a mai informat colega noastră, Andreea Daraban.

(Radio Iaşi/Andreea Daraban/FOTO radioiasi.ro)

#StareaEducației (INTERVIU) Mihaela Nabăr, director World Vision România: Învățământul simultan a crescut cu 8% în România în acest an. Nu este o soluție ideală pentru școala românească, dar este o realitate a predării. Dacă nu facem nimic să investim în învățământul simultan, vom avea și mai mulți copii rămași în urmă.”

Publicat de andreeadaraban, 21 octombrie 2025, 09:06 / actualizat: 22 octombrie 2025, 9:57

Ghidul vine ca răspuns la una dintre cele mai persistente provocări din sistemul educațional românesc: organizarea eficientă a claselor simultane în care învățătorii predau în același timp elevilor din ani de studiu diferiți, în special în comunitățile mici, izolate sau slab conectate la infrastructura școlară.

Rezultatele obținute în perioada de testare sunt remarcabile: prezență aproape integrală, performanțe școlare vizibil îmbunătățite, profesori mai bine sprijiniți și copii mai implicați. Dincolo de cifre însă, acest Ghid înseamnă și recunoașterea faptului că profesorii care predau în învățământul simultan au nevoie de formare, metodologie și resurse adaptate.

Despre importanța acestui demers și despre impactul utilizării acestui Ghid în școlile rurale,  a discutat la Starea Educației colega noastră, Andreea Daraban,  cu doamna Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România și Republica Moldova, organizația care a inițiat și coordonat acest proiect strategic pentru viitorul educației din mediul rural.

Andreea Daraban: Cum a luat naștere ideea elaborării acestui Ghid național pentru învățământ simultan și ce v-a determinat să începeți acest demers?

Mihaela Nabăr:  World Vision România este o organizație care activează în cele mai vulnerabile zone din această țară, în special din rural, de peste 35 de ani. Asta înseamnă că suntem în comunitățile rurale, suntem în școlile din acele comunități și vedem cu ce se confruntă copiii noștri, părinții acestor copii și în special profesorii sau cadrele didactice la clasă. Acest Ghid metodologic a venit ca parte a unui program, ”Pâine și mâine”, pe care Fundația World Vision România îl implementează de multe vreme. Suntem la cincilea an de implementare în această formă și, practic, de la începutul lui 2024 implementăm acest program în școlile cu predare atipică, respectiv cu predare în regim simultan. La momentul în care am intrat în aceste școli, ceea ce am constatat a fost că, în primul rând, avem o foarte mare problemă de adaptare a copilului la ceea ce se întâmplă în clasă și de capacitatea cadrului didactic de a răspunde nevoilor multiple dintr-o clasă. Pentru că știm foarte bine, învățământul simultan în România apare ca urmare a scăderii numărului de copii. Acest tip de învățământ este în rural, de obicei în ciclul primar.  De anul acesta însă, urmare a schimbărilor care au apărut în sistemul educațional, ceea ce vedem este că sunt destul de multe clase cu predare simultană și în secundar, în ciclul gimnazial,  ceea ce înseamnă că și acolo această nevoie este extrem, extrem de vizibilă. Și, practic, acest Ghid a apărut datorită faptului că profesorii și cadrele didactice ne spuneau: ”Avem nevoie de ajutor, avem nevoie de suport astfel încât să putem să lucrăm măcar puțin cu fiecare elev”. Totodată, peste 78% dintre cadrele didactice ne spuneau cea mai mare problemă pe care o întâmpină este modul în care trebuie organizată clasa, deoarece erau amestecați copii de clasa I și de clasa a IV-a  sau copiii de clasele I-IV în aceeași sală de clasă. Și atunci, împreună cu specialiști educaționali și alături de colegii mei din teren, din județele acestei țări, am văzut ce funcționează la clasă, am organizat inclusiv infrastructura clasei astfel încât să permită punerea împreună a unor copii de vârste mai mari cu copii de vârste mai mici și să se poată produce acel act de ”peer-to-peer education”, adică copiii mai mari să aibă grijă de cei mici. Mai mult de atât, ne-am uitat la materialele educaționale de care au nevoie, atât copiii cât și profesorii, pentru că știm, din nou, tot conform datelor, că una dintre principalele probleme pe care ne le sesizează profesorii din învățământul simultan este că nu au materiale educaționale adaptate. Copiii, pe de altă parte sau părinții acestor copii, peste 60% ne spuneau că nu au resurse pentru a achiziționa materiale educaționale. Și atunci am mers în aceste clase și am reorganizat clasele. Mai mult de atât, am reușit împreună cu specialiștii educaționali să predăm aceeași materie către toate clasele. Adică atunci când vorbim de Comunicare și Limba Română, vorbim de Comunicare așa cum se cheamă ea și la clasa I și la clasa a IV-a, în același timp. Și atunci lucrăm diferențiat, dar folosind același text. Mai mult de atât, am reușit să și integrăm cumva componenta de digitalizare în procesul de învățare simultan și este prezent în acest ghid metodologic și acest aspect. De ce? Pentru că ceea ce am constatat în experiența noastră de ani de zile, în tipul acesta de școli, este că, de foarte multe ori, maniera clasică de predare nu are impactul dorit în zona de progres pe limba română, matematică și celelalte materii. Și atunci am folosit metode educaționale interactive cu ajutorul device-urilor și al tuturor aplicațiilor de tipul acesta, astfel încât să îi învățăm pe copii interactiv să citească și să socotească mult mai repede. Sunt situații în care, spre exemplu, în șase luni de zile am ajuns, împreună cu copiii de clasele a III-a, a IV-a, pentru că aveau foarte mari probleme la citit și în special la înțelegerea textului citit, să scriem și să citim, să socotim mult mai repede decât am fi făcut-o prin predare clasică.

Andreea Daraban: Ce înseamnă în mod concret că Ministerul Educației a avizat acest ghid? Ar putea fi un pas spre profesionalizarea învățământului simultan în România?

”Învățământul simultan nu este soluția ideală pentru școala românească și n-a fost niciodată. Conform statisticilor, rezultatele din simultan sunt mult mai slabe decât cele din învățământul tipic.”

 Mihaela Nabăr: Învățământul simultan nu este o noutate în România. Nu este o noutate nici în alte țări, pentru că știm foarte bine, sunt țări care îl folosesc, fie datorită constrângerilor pentru care și noi îl folosim în România, respectiv număr mic de elevi, infrastructură deficitară și așa mai departe, dar sunt și țări care folosesc învățământul simultan ca o metodă de inovare. Bineînțeles că asta înseamnă pregătirea profesorilor, înseamnă școli pregătite, înseamnă clase pregătite și materiale adaptate. România nu este acolo. Și în acest moment, învățământul simultan nu este soluția ideală pentru școala românească și n-a fost niciodată. Conform statisticilor, rezultatele din simultan sunt mult mai slabe decât cele din învățământul tipic. Acesta este motivul pentru care acum doi ani am decis să intrăm în aceste școli de simultan. Ce înseamnă acest aviz din partea Ministerului Educației? Înseamnă că acest ghid metodologic poate să fie folosit cu caracter de ghid auxiliar, de material auxiliar, în toate școlile cu predare simultană. Cum se întâmplă acest lucru? Și vreau să menționez foarte clar, nu există niciun fel de contract de finanțare sau un element de sprijin material pe care Ministerul Educației îl dă către World Vision România. Nu, este un proces normal, nu este singurul ghid pe care World Vision România îl are.  Sunt și alte fundații, alte organizații care își avizează materialele educaționale. A trecut ghidul prin acest proces de avizare după, repet, un an de pilotare și, practic, acest proces de avizare ne-a permis cumva să-l avem formalizat și să-l extindem către toate școlile cu predare simultană. Bineînțeles, asta înseamnă investiție de resurse din partea Fundației World Vision România, înseamnă capacitate, astfel încât specialiștii educaționali și colegii mei să ajungă în toate aceste școli și noi sperăm să ajungem la cât mai multe școli pentru că, pe date, învățământul simultan, anul acesta, a crescut cu aproximativ 8%, ori asta înseamnă că nevoia este și mai mare față de anul trecut.

 ”Învățământul simultan a crescut, anul acesta,  în România cu aproximativ 8%, iar numărul claselor a crescut și la ciclul gimnazial, nu doar la primar.”

Andreea Daraban: A crescut procentul de elevi care învață în simultan pentru că au avut loc aceste comasări de clase, aceste comasări de școli care au survenit în urma aplicării Legii 141?

Mihaela Nabăr:  Sunt mai multe elemente care au contribuit. Unul dintre motive este și procesul acesta de comasare, dar, pe de altă parte, să nu uităm că România are o problemă de demografie, în special, în rural și, atunci, bineînțeles că numărul mic de copii din rural și lipsa de investiție, să fim foarte realiști, pe care statul român o face în educație, te determină să iei aceste decizii și să ai, spre exemplu, mai mulți copii într-o clasă. Deci, da, comasările au impactat acest proces, dar nu numai. Practic, învățământul simultan a fost impactat destul de mult și de scăderea numărului de copii, în special din mediul rural sau al celor care învață în rural. Pentru că, să nu uităm, avem comunități în care părinții, spre exemplu, își transferă copiii de la o școală la alta și, atunci, în școlile din sate sau din comunele mai îndepărtate de centrele urbane sau din comunele mai sărace, rămân foarte puțini copii. Soluția pentru a avea o școală în comunitate a fost aceea de a avea acest tip de învățământ, care nu e nou. World Vision România s-a dus către Ministerul Educației cu acest ghid, a creat acest ghid.

”Ghidul Național pentru Învățământ Simultan  este parte a programului ”Pâine și mâine”. Este un program de  after-school, de educație remedială  și  avem o masă caldă zilnică pentru toți copiii din program, un aspect esențial pentr a-i ține la școală pe copiii din medii vulnerabile.”

Andreea Daraban: Nu ar fi trebuit, oare, să fie apanajul Ministerului Educației crearea unui astfel de document? Adică Ministerul Educației  să conceapă un astfel de ghid, având în vedere că învățământul simultan nu e nou în România?

Mihaela Nabăr: Aveți foarte mare dreptate. Sunt foarte multe lucruri pe care, la nivel sistemic, ar fi trebuit să le facem. Fie că vorbim de autorități publice locale, fie că vorbim de autorități publice centrale, în cazul acesta de Ministerul Educației. Revin la întrebarea dumneavoastră,  World Vision România a făcut acest lucru pentru că are un program pe care îl implementează în aceste școli și ne-am dat seama de doi ani de zile că nu putem să vorbim de calitatea educației copiilor fără a-i învăța pe profesori și fără a veni cu ceva concret care să-i ajute la clasă și să se reflecte asupra educației copilului. World Vision România nu a venit cu acest ghid pentru că i-a cerut Ministerul Educației, ci pentru că o face de foarte multă vreme. Acolo unde implementăm programe, venim cu ghiduri metodologice, cu instrumente care să ne ajute să creștem bunăstarea copilului și nivelul de educație. Și acest ghid nu este izolat, el este parte, așa cum spuneam, a programului ”Pâine și mâine”. Este un program practic de educație after- school, de educație remedială. În acest program avem educație remedială pentru copiii care au rămas în urmă, avem o masă caldă zilnică pentru toți copiii din programul nostru, avem această componentă de formare a profesorilor.

Andreea Daraban: Ați implementat ghidul în 22 de școli rurale. În Moldova în câte școli a fost pilotat și în ce localități?

Mihaela Nabăr: În Moldova, World Vision România implementează programul ”Pâine și mâine” de mulți ani. În acest moment sunt patru școli pe care noi le-am avut din această zonă, dar ceea ce pot să vă spun este că rezultatele pe care le avem în Moldova sunt absolut extraordinare și am văzut un angajament extraordinar al profesorilor, am văzut o implicare a părinților, pentru că și ei sunt cei care, spre exemplu, ne solicită să avem acest program în școală, cu atât mai mult cu cât este și componenta aceea de masă caldă, extrem de importantă pentru menținerea copilului în educație.  În acest moment avem cinci școli din Moldova: școala Golăiești, din județul Iași, școala Tătăran, școala Todirești și Parpanița din județul Vaslui și Satu Mare din județul Botoșani.

Andreea Daraban: Aveți cifre legate de câte școli din România practică acest tip de învățământ simultan?

Mihaela Nabăr:  Ceea ce știm este numărul de copii care învață în simultan, în mod normal. Toate referințele care se dau sunt pe număr de copii și bineînțeles că există și școlile din spatele acestui număr de copii, dar ceea ce pot să vă spun este că în toate județele acestei țări există școli cu predare simultană și ceea ce constatăm din acest an este că a crescut numărul școlilor cu predare simultană în învățământul secundar,  fapt care pune și mai mare presiune pe copiii noștri care sunt așteptați să participă la Evaluarea Națională.

Andreea Daraban: Un procent mare dintre profesorii care au folosit această metodologie, care au folosit acest ghid, s-au declarat foarte mulțumiți. Cu ce dificultăți se confruntă profesorii care predau în simultan,  în afară de lipsa acestei metodologii cu care dumneavoastră ați venit pentru a suplini acest gol?

Mihaela Nabăr:  Sunt foarte multe nevoi pe care profesorii le au la clasă și nevoi pe care le văd și în învățământul tipic pentru că, așa cum spuneam, World Vision România nu implementează programe doar în învățământul simultan și nu este singurul ghid de acest fel. Ceea ce constat de fiecare dată, atunci când vorbim de învățământul rural și ca probleme care cresc în învățământul simultan sau sunt mult mai accentuate, vorbim de, spre exemplu, copiii care nu vin tot timpul la școală, prezența nu este una constantă și coerentă și atunci, prin măsuri integrate, putem să aducem și să ne menținem copiilor la școală. O altă problemă pe care ne-o menționează, de fiecare dată,  cadrele didactice din învățământul primar este nivelul diferit de cunoștințe, de implicare a părinților în educația copilului, de acces la resurse a copiilor într-o clasă de simultan. Toate acestea sunt mult mai accentuate pentru că, spre exemplu, putem să găsim copii care au un nivel de cunoștințe foarte crescut și copii care sunt la limita cititului sau nu știu să citească și să socotească. Mai avem în clasă copii cu nevoi educaționale speciale și atunci învățătorul trebuie, practic, să își împarta atenția între un copil care poate să facă performanță, un copil care nu știe să scrie și să citească  și un copil care are nevoi educaționale speciale și trebuie să ne uităm cu atenție asupra lui.  Și nu cred că învățătorul este singurul care ar trebui să facă față aici, pentru că știm foarte bine că ar trebui să existe specialiști care să îI ajute pe învățători la clasă, în special atunci când avem copii cu CES. Și toate acestea, în învățământul simultan, sunt printre copiii care nu sunt de aceeași vârstă. Ceea ce am observat și ceea ce ne spun și cadrele didactice este că este foarte greu să îi menții pe toți copiii la același nivel de atenție și implicare o oră întreagă. Și atunci, în materialele pe care le folosim, avem tot felul de metode care cresc interactivitatea actului de predare, pentru că este singura manieră prin care poți să ții toți copiii conectați o perioadă cât mai lungă la clasă și la ceea ce se întâmplă în clasă.

Andreea Daraban: Ce ar trebui să înțeleagă publicul larg despre învățământul simultan? Este într-adevăr o opțiune educațională în beneficiul copilului?

Mihaela Nabăr: Așa cum menționam, sunt țări, inclusiv Finlanda, care folosesc învățământul simultan ca element de noutate și inovare, tocmai pentru a crește interactivitatea între copii, pentru a crește networking-ul, pentru a dezvolta acele abilități sociale, pentru a crește de mic copilul mai mare care să-l ajute pe cel mic. Deci, inclusiv Finlanda folosește acest sistem de simultan, doar că pregătește profesorii să îl folosească, investește în acest sistem. În România, așa cum spuneam în acest moment, dacă ne uităm și la provocările pe care comunitățile vulnerabile le au în ruralul românesc, unde găsim destul de multe școli cu predare simultană, nu este o soluție ideală pentru învățământ, dar este o soluție reală în acest moment. Este o realitate a predării. Cred că responsabilitatea noastră, a fiecăruia dintre noi, a celor care lucrăm în educație, este aceea de a nu-i lăsa în urmă, de a fi acolo și de a fi alături de ei și de profesori. Așa cum spuneam, este o soluție de criză, o soluție pe care România o are pentru a avea copii în școală din aceste comunități. Dar dacă nu facem nimic să investim în învățământul simultan, o să avem și mai mulți copii rămași în urmă, pentru că din păcate nu se va schimba de pe o zi pe alta nici trecerea din atipic în tipic și nici calitatea cadrelor didactice și bunăstarea educațională a copilului, fără să investim.

Varianta audio a interviului: