(AUDIO) Elevii învață să citească mai bine cu ajutorul programului LexiScor

Publicat de Andreea Drilea, 27 martie 2026, 06:33

Intitulat LexiScor, acesta a fost creat ca răspuns la problema analfabetismului funcțional, evidențiată de testele PISA, care arată că aproape jumătate dintre copii nu înțeleg ceea ce citesc.

Sistemul folosește un algoritm care evaluează dificultatea textelor și recomandă cărți potrivite fiecărui nivel de citire. Copiii pot avansa gradual, în funcție de rezultatele obținute la testele de înțelegere, iar progresul este însoțit de recompense.

Programul a fost lansat recent în școli și implică activ profesori, părinți și elevi, după cum a declarat, în emisiunea Starea Educației, fondatoarea editurii ieșene Gama, Diana Mocanu: ”Ne-am dorit să punem umărul în această luptă și am creat cu echipa Editurii Gama un sistem de accelerare a citirii care, pe de o parte, să ofere copiilor cărți potrivite perfect nivelului lor de competență în citit și, pe de altă parte, recompense, motivare să înainteze în acest demers al deprinderii cititului, care e unul dificil pentru o vârstă atât de mică, cum sunt clasele primare.”

Programul se află în prezent într-o etapă pilot, iar cei interesați pot accesa platforma și individual, unde găsesc cărți organizate pe niveluri și teste aferente.

(Radio Iaşi/Andreea Daraban/FOTO lexiscor.ro)

(AUDIO) #StaiSigurPeNet: Specialiștii în tehnologie și siguranță online cer platformelor social media să își asume responsabilitatea privind protejarea minorilor

Publicat de Andreea Drilea, 24 martie 2026, 09:34

Reprezentanta Asociației pentru Tehnologie și Internet, Alexandra Ștefănescu, a declarat în cadrul campaniei #StaiSigurPeNet, că aceste companii cunosc efectele negative ale algoritmilor care creează dependență și afectează sănătatea mintală a minorilor. Cu toate acestea, responsabilitatea legală aplicată platformelor rămâne insuficientă, în ciuda reglementărilor existente la nivel european: ”În primul rând, ar trebui ca aceste companii să se supună rigorilor care deja sunt înscrise în legi. De exemplu, ameliorarea riscurilor sistemice, atât când vine vorba despre alegeri electorale, cât și când vine vorba de sănătatea mintală a persoanelor minore pe rețele și așa mai departe. Avem deja aceste legi, de exemplu, prin regulamentul Digital Services Act, la nivelul UE. Aceste mari companii, care sunt desemnate cu nume și prenume trebuie să ofere un mediu care ameliorează riscuri sistemice deja identificate, iar riscul de dependență, riscul de deteriorare a sănătății mintale sunt deja identificate. În momentul de față, vrem să vedem consecințe legale ale repetatei ignoranțe și ignorări ale acestor atribuții pe care le au. ”

Specialiștii atrag atenția că soluțiile propuse de guverne, precum interdicțiile sau verificarea vârstei, nu sunt suficiente fără implicarea directă a companiilor care dețin platforme de social media, ne-a mai informat coelga noastră, Andreea Daraban.

Radio România derulează, luna aceasta, campania #StaiSigurPeNet, un demers jurnalistic și educațional dedicat siguranței minorilor în spațiul virtual.

(Radio Iaşi/Andreea Daraban/FOTO AI)

(AUDIO) #StaiSigurPeNet: Prof. Cristina Mocanu: ”Trăim un paradox: vrem să interzicem accesul tinerilor la mediul online, dar și să formăm cetățeni digitali”

Publicat de Andreea Drilea, 23 martie 2026, 10:26

Profesoara Cristina Mocanu, formator pentru educație media digitală, a declarat, în cadrul campaniei #StaiSigurPeNet, că societatea modernă trăiește un paradox: dorim să limităm accesul la tehnologie, dar în același timp ne propunem să formăm cetățeni educați digital: ”Ceea ce cred că e important să facem la nivel de educație este să conștientizăm paradoxul în care ne aflăm. Pentru că, pe de-o parte, vrem să interzicem, sau e prima reacție, una dintre reacțiile noastre la toate aceste riscuri despre care tocmai s-a vorbit, și pe de cealaltă parte, în profilul de competențe pe care îl vizăm la terminarea studiilor preuniversitare, vrem să avem cetățeni educați digital, care să știe să se dezvolte în societatea viitorului. Și atunci, undeva, acest paradox cred că trebuie să se rezolve și aici intervine, cum spuneam, ideea de responsabilizare și responsabilitatea noastră ca adulți, să  îi responsabilizăm pe copii.”

Reamintim că Radio România derulează, luna aceasta, campania #StaiSigurPeNet, un demers jurnalistic și educațional dedicat siguranței minorilor în spațiul virtual. Proiectul aduce în prim-plan riscurile reale ale internetului, de la provocări virale periculoase, până la hărțuire online și dependență digitală.

(Radio Iaşi/Andreea Daraban/FOTO AI)

(REPORTAJ) Iași: Bullyingul, discutat deschis la grădiniță: prevenția începe devreme

Publicat de Andreea Drilea, 27 ianuarie 2026, 09:58

Sub titlul „Să fim prieteni fără bullying”, evenimentul a fost organizat de cadrele didactice ale instituției și s-a adresat părinților, oferindu-le informații și soluții concrete pentru gestionarea comportamentelor agresive la copiii preșcolari.

Seminarul face parte dintr-un program educațional mai amplu, derulat în grădinițe de organizația Salvați Copiii România. Participanții au subliniat importanța formării valorilor precum empatia, respectul și comunicarea încă de la cele mai fragede vârste. Prin activități interactive, jocuri și povești adaptate copiilor, educatoarele contribuie zilnic la prevenirea acestui fenomen și la construirea unui climat sigur în grădiniță.

Părinții au apreciat inițiativa, recunoscând că fenomenul bullyingului este o realitate cu care se pot confrunta încă din primii ani de viață ai copiilor. Mulți dintre participanți au recunoscut că s-au confruntat direct cu astfel de situații.

Un reportaj realizat de Andreea Daraban:

Grădinița cu Program Normal numărul 13 din Iași a devenit săptămâna aceasta un spațiu al dialogului deschis despre una dintre cele mai sensibile teme din educație, bullying-ul. Sub titlul ”Să fim prieteni fără bullying”, seminarul organizat de cadrele didactice ale instituției pentru părinți și-a propus să aducă în discuție modul în care se previne și se gestionează comportamentele agresive încă de la cele mai fragede vârste.

Seminarul face parte dintr-un program mai amplu, derulat în grădinițe de Organizația ”Salvați Copiii România”.

Pentru părinți, întâlnirea a fost nu doar binevenită, ci necesară. Bullying-ul nu este o noțiune abstractă pentru familii. Mulți dintre părinți recunosc că s-au confruntat direct cu astfel de situații.

Părinte 1: Am doi copii, ambii merg la școală, grădiniță, orice informație e binevenită, mai ales dacă este vorba despre cum să găsim o soluție la toate provocările de zi cu zi.

Reporter: Ați întâlnit astfel de cazuri de bullying? Copiii dumneavoastră s-au confruntat cu astfel de probleme?

Părinte 1: Copiii mei, copiii din familia mea, da, au fost victime sau au fost în preajma celor care făceau bullying sau a celor care erau victime. Este greu să le explici copiilor și în același timp este mai greu să discuți cu părțile implicate într-un asemenea conflict.

Părinte 2: Am copii de toate vârstele, de la grădiniță până la liceu și bullying-ul este o realitate, din păcate, foarte prezentă în viețile tuturor.

Reporter: Și cum le-ați gestionat?

Părinte 2: Prima măsură pe care încerc să o iau este să le creez lor reziliență la bullying, apoi să le dau uneltele necesare pentru a-i ajuta pe cei care sunt victime și apoi să le explic de ce nu facem asta, de ce nu este un comportament acceptabil, care sunt consecințele.

Echipa de cadre didactice de la Grădinița Numărul 13 cu Program Normal a ales să se implice în acest program educațional mai amplu dedicat prevenirii bullying-ului în educația timpurie, deoarece valorile esențiale care ghidează comportamente lipsite de violență se fundamentează la vârstă preșcolară, a spus educatoarea Carmen Gârlescu.

Carmen Cîrlescu: Copiii aici își formează personalitatea și ei trebuie să știe ce este bine, ce este rău. Trebuie să știm cum să gestionăm situația cu părinții. În cadrul programului sunt patru mari valori pe care copiii și le-au însușit: toleranță, respect, grijă și curaj. Ei trebuie să știe când să spună stop bullyingului pentru a nu se ajunge mai târziu la violență, să nu devină ei victimă sau agresor.

Reporter: În activitățile desfășurate cu cei mici, educatoarele transmit aceste valori prin joc, povești și materiale adaptate vârstie, inclusiv prin intermediul unor ursuleți, care devin vocea copiilor. La rândul său, Eliza Bucureșteanu, educatoare implicată în activitățile zilnice cu preșcolarii, a observat o deschidere reală din partea copiilor.

Eliza Bucureșteanu: Copiii sunt foarte atrași, mai ales că au acești ursuleți, care sunt oglinda lor și ei se pot manifesta folosind acești ursuleți. De multe ori, ei pot spune prin ursuleți ceea ce-i doare, ceea ce-i supără și noi putem să ajungem mai ușor la inimile lor.

Reporter: Programul se desfășoară pe tot parcursul anului școlar, atât la nivelul fiecarei grupe, cât și la nivelul întregii grădinițe. Copiii sunt puși în fața unor situații concrete și sunt încurajați să găsească singuri soluții. Un rol esențial în combaterea fenomenului de bullying îl au părinții. Daniela Iacob, educatoare la aceeași grădiniță, a subliniat de ce întâlnirile cu adulții sunt la fel de importante ca activitățile cu cei mici.

Daniela Iacob: Face parte din cadrul acestui proiect și, după cum am discutat și astăzi la seminar, în mare parte bullyingul pornește din familie, așa că părinții sunt în măsură să afle informații care să le fie de ajutor și să acționeze în ghidarea copiilor pe viitor.

Mesajul seminarului ”Șă fim prieteni fără bullying” organizat de cadrele didactice ale Grădiniței 13 cu Program Normal din Iași pentru părinți a fost unul clar. Prevenția începe devreme, iar soluțiile apar doar atunci când școala și familia devin parteneri reali.

(AUDIO) Mircea Bertea, consilier onorific al Ministrului Educației: Asociația Națională a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România cere programe școlare axate pe competențe, nu pe conținuturi

Publicat de Andreea Drilea, 16 decembrie 2025, 10:01

Acesta a explicat, pentru Radio Iași, că asociația a elaborat un document de fundamentare și evaluare, menit să corecteze direcția dezbaterilor publice, dominate în prezent de subiectivism și dispute centrate exclusiv pe conținuturi.

Potrivit lui Mircea Bertea, o programă modernă nu înseamnă liste de teme, ci dezvoltarea competențelor elevilor: ”Noile programe, în viziunea documentului programatic al ministrului Daniel David, Raportul QX, și în viziunea OECD, pentru că ne pregătim să intrăm în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, înseamnă, în primul rând, dezvoltare de competențe, înseamnă înlăturarea analfabetismului funcțional și, de ce nu, anticiparea intrării noastre, cu succes, în era revoluției Inteligenței Artificiale. Din acest punct de vedere, Asociația Națională a Colegiilor și Liceelor Pedagogice a pregătit un document de evaluare generală a programelor, care să-i oblige să iasă din aceste dezbateri pe conținuturi pasionale și să intre pe fondul problemei.”

În același timp, Mircea Bertea, președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România și consilier onorific al ministrului Educației, amintește că programele școlare ar fi trebuit finalizate încă de acum două decenii. El recunoaște dificultățile procesului actual, explicând că reforma se face cu resursele și oamenii existenți: ”Noi, inclusiv ca popor, prorogăm, amânăm, amânăm, amânăm. Este lăudabilă inițiativa lui Daniel Daniel și curajul de a intra în finalizarea acestor proiecte. Lucrezi cu oameni pe care nu i-ai selectat tu, cu resurse pe care nu le-ai selectat. Deci, noi anticipam anumite carențe și anumite opinteli. În mod normal, în țările dezvoltate există instituții care se ocupă cu aceste programe. Există oameni care sunt acreditați pentru a face programe și a le evalua. Noi am luat ce-am găsit.”

Noile programe şcolare pentru liceu au fost în dezbatere publică până la 12 decembrie.

Ministerul Educaţiei a anunțat, aseară, că perioada dedicată integrării sugestiilor primite pentru programa la disciplina Limba şi literatura română a fost extinsă cu o săptămână, având în vedere dezbaterile intense.

Următoarea etapă, prevăzută pentru finalul lunii ianuarie 2026, este publicarea programelor şcolare pentru toţi anii de studiu şi pentru toate disciplinele obligatorii prevăzute în noul curriculum liceal.

Noile programe şcolare pentru liceu ar urma să în vigoare începând cu anul şcolar 2026-2027.

(Radio Iaşi/Andreea Daraban/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)

(AUDIO) Bullyingul se previne încă de la grădiniță. Activități derulate cu preșcolarii din județul Iași pentru combaterea fenomenului

Publicat de Andreea Drilea, 2 decembrie 2025, 09:46

Programul se bazează pe patru valori esențiale – respect, grijă, curaj și toleranță – valori pe care copiii le învață și le exersează în fiecare zi, cu sprijinul educatorilor și al familiilor.

Inițiativa face parte dintr-un program național implementat deja în peste 600 de grădinițe în ultimii cinci ani. Corina Mighiu, reprezentant al Organizației Salvați Copiii, filiala Iași, a declarat în emisiunea ”Starea Educației”, că intervenția timpurie este esențială, iar prevenția începe odată cu formarea comportamentelor de bază: ”Pentru că așa putem face partea aceasta de prevenire și să nu uităm că în grădiniță are loc prima socializare a copilului în care se dezvoltă anumite abilități la copil. Și dacă începem de mici să creștem copiii în spiritul celor patru valori, putem preveni mult mai bine bullying-ul. Și s-au observat îmbunătății după primul an de implementare, peste 50% din copii se joacă împreună mai bine, sunt mai amabili în interacțiunile lor reciproce, s-au redus comportamentele de excluziune socială.”

Educatoarele din grădinițele din județul Iași, care derulează programul „Să fim prieteni fără bullying”, au participat la seminarii de formare, iar ulterior au primit valize educaționale, care includ materiele pentru activitățile anti-bullying.

Un studiu Salvați Copiii arată că fenomenul bullyingului apare încă de la grădiniță, opt din zece educatori declarând că au preșcolari care se confruntă cu acest fenomen.

(Radio Iaşi/Andreea Daraban/FOTO Salvați Copiii)

Forumul Educației România-Republica Moldova, cauzele analfabetismului funcțional în rândul elevilor și reforma olimpiadelor școlare, teme ale emisiunii Starea Educației (20.11.2025)

Publicat de andreeadaraban, 19 noiembrie 2025, 18:28

Discuțiile despre analfabetismul funcțional în rândul elevilor  au fost reaprinse în ultimele săptămâni, după ce ministrul Educației, Daniel David, a afirmat că profesorii poartă cea mai mare parte din responsabilitate.  Jurnalista Andreea Archip, redactor șef al publicației Școala9,  autoare a unei analize dedicate acestui fenomen,  va explica la Starea Educației  de ce fenomenul analfabetismului funcțional nu începe și nu se încheie la catedră.

Între timp, regulamentul olimpiadelor școlare se află în plin proces de schimbare, odată cu publicarea unui nou proiect de norme metodologice. Printre noutăți se numără digitalizarea evaluării, accesul elevilor la lucrări înainte de contestații și posibilitatea susținerii online a probelor. Societățile științifice solicită însă ajustări importante pentru a asigura respectarea standardelor internaționale și o mai mare transparență. Despre implicațiile acestor modificări și observațiile specialiștilor discutăm cu profesorul Adrian Panaete, vicepreședinte al SEPI și cadru didactic la Colegiul „A.T. Laurian” din Botoșani.

Realizator: Andreea Daraban

(AUDIO) 133 de profesori consilieri școlari activează în județul Iași. În școlile de la sate, un consilier poate acoperi chiar două sau trei unități

Publicat de Andreea Drilea, 12 noiembrie 2025, 09:48

Rezultatele acestuia vor fundamenta numărul de locuri la liceu pentru absolvenții de gimnaziu care ar urma să între în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027.

Măsura este o noutate față de anii anteriori, când planurile de școlarizare se bazau preponderent pe date statistice privind efectivele de elevi și cererea din partea școlilor.

În județul Iași activează 133 de profesori consilieri școlari. Ei își desfășoară activitatea în toate instituțiile de învățământ din județ.

În școlile de la sate, un consilier poate acoperi chiar două sau trei unități, pentru ca fiecare elev să beneficieze de astfel de servicii, a declarat, în emisiunea Starea Educației, Camelia Tamaș, consilier școlar în cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași: ”Un consilier școlar deservește un maxim de 500 de elevi, însă la momentul înființării posturilor s-a găsit o modalitate de a oferi servicii de consiliere tuturor elevilor și în felul acesta s-au constituit posturile din două sau trei unități școlare,  mă refer la cele din mediul rural. Sigur, e loc de îmbunătățire, sigur, nu am ajuns acolo unde trebuie cu oferirea acestor servicii, dar acum patru ani nici nu visam să mai avem încă 50 de posturi noi, așa cum s-a întâmplat în anul școlar 2023-2024, când s-a lărgit echipa în mod semnificativ.”

Activitatea consilierilor se concentrează, luna aceasta, pe orientarea școlară și profesională a elevilor de gimnaziu, mai ales a celor din clasele a VII-a și a VIII-a.

Scopul, spune Camelia Tamaș, este ca fiecare copil să își descopere resursele și să își construiască propriul traseu școlar: ”În luna noiembrie, de obicei, în fiecare an, deja este o tradiție în sensul acesta. Se aplică un chestionar de orientare școlară și profesională, prin care noi identificăm, pe de o parte, care sunt opțiunile școlare ale elevilor de clasele a VIII-a pentru clasa a IX-a, pe de altă parte, identificăm nevoile lor de informare și consiliere, pentru că acest chestionar cuprinde o serie de itemi care se referă la exprimarea acestor nevoi.”

Radio Iași/Andreea Daraban/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

(AUDIO) 200 de studenți de la Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iași sunt sprijiniți de World Vision România prin programul ”Vreau la facultate” pentru a-și continua studiile

Publicat de Andreea Drilea, 28 octombrie 2025, 10:47

Proiectul vine în sprijinul tinerilor proveniți din mediul rural, care au absolvit liceul cu sprijinul fundației și își doresc să urmeze o facultate, dar nu dispun de resurse financiare.

Prin acest program, studenții beneficiază de burse lunare de 870 de lei, mentorat, consiliere și sprijin educațional pe tot parcursul anului universitar. Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România: ”Ceea ce dorim este, practic, să ieșim din acea vulnerabilitate majoră a României, care are doar 8 din 100 de copii care merg din rural la facultate și din aceștia reușesc să termină facultatea, doar 2 din 8, practic. Astea sunt motivele care ne-au determinat să mergem mai departe cu copiii noștri care vin din programul ”Vreau în clasa a IX-a” și care doresc să meargă la facultate, au capacitatea educațională și intelectuală de a o face, dar nu au resursele materiale.”

În prezent, aproximativ 200 de studenți sunt înscriși în program la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. World Vision România derulează programul „Vreau la facultate” și în parteneriat cu alte universități din țară, după cum ne-a mai informat colega noastră, Andreea Daraban.

(Radio Iaşi/Andreea Daraban/FOTO radioiasi.ro)

(AUDIO) Autonomia financiară a universităților, printre temele centrale ale Consiliului Național al Rectorilor de la Iași

Publicat de Andreea Drilea, 24 octombrie 2025, 07:51

Reuniunea este programată să înceapă la ora 9,30, iar temele de discuție vor viza, cu prioritate, autonomia financiară a universităților, reforma cadrului legal pentru proiectele multianuale și provocările legate de finanțarea sistemului de învățământ superior, după cum a declarat, pentru postul nostru de radio, rectorul Universității ”Al. I Cuza” din Iași, Liviu Maha, vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor: ”Sigur, vor fi abordate probleme legate de finanțarea sistemului de învățământ universitar în general, modul în care se planifică aceste bugete, cât de fundamentate sunt. Cred că un subiect important va fi cel legat de autonomia financiară a universităților, pentru că în acest moment, deși pe alte paliere, autonomia este una ridicată în plan financiar există o dependență foarte ridicată de minister, de guvern în general. Legea finanțelor publice pune foarte multe bariere inițiativelor sau flexibilității, nu în sensul legalității, ci în sensul termenelor, adică e nevoie de foarte multe aprobări pentru a demara un proiect, chiar dacă scriptic există acei bani, pentru a-i folosi efectiv, e o birocratie îngrozitoare. Sigur, se va pune problema, poate chiar a schimbării acestui cadru legal în sensul proiectelor multianuale.”

Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Liviu Maha a tras un semnal de alarmă asupra nevoii urgente de autonomie financiară reală pentru universități. El a subliniat că, în prezent, instituțiile de învățământ superior sunt blocate de birocrația excesivă și de dependența de aprobările ministeriale, chiar și atunci când dispun de fonduri: ”E vorba, în primul rând, de posibilitatea de a folosi resursele de care dispui. Pentru că sunt proiecte europene, sunt fonduri atrase, ele apar în buget, apar și în bugetul Ministerului, ca urmare, acest fapt ne obligă să avem aprobarea Ministerului pentru a folosi acei bani. A scoate bugetul universităților din ceea ce înseamnă bugetul Ministerului și implicit bugetul consolidat, deci să funcționăm ca organizații autonome, cu același control al instituțiilor statului, cu aceleași alocări bugetare legate de numărul de studenți, doar în acest mecanism de planificare financiară și de posibilitatea utilizării tuturor oportunităților. De multe ori ratăm ocazii de a finanța anumite proiecte sau activități din cauza acestor mecanisme birocratice.”

(Radio Iaşi/Andreea Daraban)

Festivalul Apolodor transformă municipiul Botoșani în capitala literaturii pentru cei mici. Luminița Corneanu, director artistic al evenimentului: ”Miza noastră este puțin mai mare de atât, și anume de a atrage atenția publicului din România asupra importanței cărții, a cititului”

Publicat de Gabriela Rotaru, 18 septembrie 2025, 08:15

Între 18 și 21 septembrie, la Botoșani, are loc Festivalul Apolodor, un eveniment aflat la intersecția literaturii, artelor vizuale și educației, care aduce la un loc scriitori contemporani, ilustratori, critici literari, profesori, părinți și, cel mai important, cititori tineri.

Luminița Corneanu, scriitoare, critic literar, dar și director artistic al festivalului Apolodor i-a vorbit colegei noastre, Andreea Daraban, despre acest eveniment:

Andreea Daraban: Cum s-a născut ideea acestui eveniment și care a fost motivația din spatele acestui proiect?

Luminița Corneanu: Aș zice că plutea cumva în aer ideea aceasta în mediul cultural din România. Piața de carte în ultimii 10 ani a tot crescut, a tot crescut, au apărut autori noi. Ne lipsea un astfel de eveniment. Festivalurile mari, de exemplu, FILIT sau SepsiBook de la Sfântul Gheorghe, au deja câte o secțiune consistentă pentru copii. Au succes acest tip de evenimente și lipsea efectiv un festival dedicat exclusiv copiilor și ne-am gândit că ar fi cazul să le oferim micilor cititori așa ceva.

Andreea Daraban: De ce Apolodor? Ce simbolizează acest personaj în contextul festivalului?

Luminița Corneanu: Cred că este unul dintre cele mai îndrăgite personaje pentru copii din literatura română. Sigur că am pornit de la pinguinul drăguț, tenor,  al lui Gelu Naum, pe care acum Florin Bican de câțiva ani l-a preluat și îl poartă prin noi aventuri, dar în același timp Apolodor este și arhitectul de poduri, de punți, lucru pe care noi încercăm să-l facem, aducând împreună toate acele domenii pe care dumneavoastră le-ați menționat anterior. Am vrut să fie un nume sonor care să-i atragă pe copii, să recunoască de undeva acest nume.

Andreea Daraban: Programul festivalului este extrem de bogat și divers. Scriitori contemporani, importanți, cunoscuți vor fi prezenți zilele viitoare la Botoșani. Așadar, ne puteți spicui puțin din programul festivalului?

Luminița Corneanu: Da, desigur, vor fi, să zic așa, punctele centrale ale primelor trei zile, Serile de la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani, care îi vor avea ca invitați pe Matei Vișniec, pe Florin Bican, unul dintre cei mai îndrăgiți autori pentru copii, apoi pe Gabriela Adameșteanu în dialog cu Svetlana Cârstean. Ultima seară Mihnea Măruță le va vorbi copilor și părinților despre rețelele sociale, care atrag atât de mult pe copii și pe adolescenți și vom avea și un concert Ada Milea, iar scritorii de literatură pentru copii ca Alex Moldovan, Veronica D. Niculescu, Adina Popescu, Mircea Pricăjan, Adina Roseti, Dan Ungureanu, Mihai Mănescu vor fi printre copii, la Biblioteca Județeană, în școli, la Teatrul Național,  în Sala de marmură,  unde vor avea loc ateliere pentru copii, ateliere de ilustrație, ateliere de scriere creativă, ateliere de transformare a unui text literar, a unui scenariu dramatic și așa mai departe. Vor fi expoziții la Memorialul Ipotești, o expoziție de ilustrație de carte contemporană pusă la cale de profesoara Cezarina Caloian, de la Universitatea de Arte din Iași, care încearcă cumva să cartografieze ilustrațiile contemporane de carte pentru copii. La Memorialul Ipotești aș puncta o expoziție foarte specială,  un muzeu al comunismului făcut de elevi și de profesori de la Colegiul Tehnic Mârzescu din Iași. Itinerează ca expoziţie la Memorialul Ipotești,  ocazie pentru a le vorbi copiilor despre această bucată din istoria noastră într-un fel foarte inteligibil și foarte personal.

Andreea Daraban: Festivalul se desfășoară sub înaltul patronaj al reprezentanței Comisiei Europene și cu sprijin local. Cât de important este acest tip de susținere în derularea unui astfel de eveniment cultural?

Luminița Corneanu: Mărturisesc că în afară de scopul direct de a aduce copiii și în general publicul din Botoșani în fața autorilor și a-i pune în contact cu cartea,  miza noastră este puțin mai mare de atât, și anume de a atrage atenția, în general, publicului din România asupra importanței cărții, a cititului. Într-un stat modern, într-o democrație modernă, democrațiile sunt bazate pe cunoaștere, pe cetățeni educați și atunci această recunoaștere a Comisiei Europene în România, pentru noi a fost o asigurare că acest tip de festival și acest tip de activități ,pe care noi le propunem, promovează valorile europene ca ademnitatea umană, egalitatea, libertatea, drepturile omului, care sunt valori cumva inerente literaturii din cele mai vechi timpuri.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Mona Coțofan, profesor de Limba și literatura română:”Absența dramatică a elevului din centrul deciziilor este principala problemă a acestor schimbări din Educație. Școala s-a rezumat în această vară la norme, la buget, la bani și deloc la ceea ce are nevoie elevul ca să evolueze.”

Publicat de Gabriela Rotaru, 22 august 2025, 09:10

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre profesori, elevi, școală și despre cum se schimbă în tăcere sau cu zgomot lucrurile în interiorul unui sistem care ar trebui să formeze viitorul, cu doamna Mona Coțofan, profesor de Limba și literatura română la Colegiul Național”Vasile Alecsandri” din Iași, un observator atent și lucid al realităților din învățământ. Într-un text recent publicat pe blogul personal, Mona Coțofan a reușit să exprime frustrarea, oboseala, dar și speranțele unei întregi generații de cadre didactice.

Andreea Daraban: Ați început ultimul articol de pe blog cu o imagine literară, cea din vara în care mama a avut ochii verzi, romanul Tatianei Țâbuleac. Ce anume din acea carte v-a făcut să o aduceți în discuție în contextul acestui moment dificil din educație?

Mona Coțofan: E o carte pe care o am adesea în memorie pentru că în jurul ei am construit un dialog cu elevii din clasa căreia îi sunt diriginte și cu părinții acestora și a fost un dialog din care am avut foarte multe de învățat. Există în această carte o scenă în care tânărul, adolescentul Alexei, alergând printr-un lan în viteza bicicletei, nu mai reușește să vadă florile de mac și să se bucure de ele, fiindcă se transformă într-o dâră prelungă, sângerie. Mi s-a părut că, vara aceasta, în care școala a avut și ea ochii triști și plânși, așa cum îmi intitulam de altfel articolul de pe blog, în această vară nici noi n-am mai reușit să vedem frumusețea florilor de maci, la care ne gândim în fiecare vacanță, proiectându-ne activitatea pentru anul următor. Cred că fiecare profesor se gândește vara la elevii din clasa lui, aceia pe care îi cunoaște, la chipurile lor cunoscute și își proiectează întreaga activitate în funcție de nivelul, de așteptările și de nevoile acestor elevi. Ori în anul acesta, elevii noștri s-au transformat în niște dâre sângerii în goana aceasta, nu pedalând pe o bicicletă, ci pedalând uneori în van pe noua reformă sau schimbare de criză, așa cum ne-o prezintă Ministerul.

Andreea Daraban:  Ați vorbit despre faptul că vara aceasta s-a discutat mult despre școală, dar foarte puțin despre elevi. Cum explicați această absență a elevului din centrul deciziilor?

Mona Coțofan: Absența dramatică a elevului din centrul deciziilor, cred că este principala problemă a acestor schimbări, fiindcă școala s-a rezumat în această vară la norme, la buget, la bani, la cheltuieli, la deficit, la investiții, la criză și deloc la ceea ce are nevoie elevul ca să evolueze, să devină și să se încadreze într-un profil al absolventului pe care școala și-l asumă și care vara aceasta a fost uitat efectiv.

Andreea Daraban: Spuneați că ceea ce a reușit anul acesta ministerul, ajutat de sistem, a fost ”să ne transforme din profesori în angajați”. Ce ați dorit, de fapt, să spuneți prin asta?

Mona Coțofan: Îmi încep al 36-lea an din carieră și am ajuns până la această vârstă, e și ultimul an din cariera mea, pentru că intenționez să mă pensionez la cerere, dar n-am început niciodată anul școlar cu sentimentul că mă voi duce să muncesc pentru un salariu. Încă din primul meu an am avut emoția cunoașterii unor copii, ai părinților lor, m-am gândit la ce pregătesc pentru ei, ce schimb, ce n-a mers bine în anul precedent, ce îmi propun să modific, astfel încât lucrurile să meargă mai bine și evident că am avut în fiecare lună, ca orice profesor, așteptarea să-mi intre în cont plata pentru munca mea. Nu m-am gândit niciodată să-mi contabilizez numărul de ore, să văd dacă am parcurs cele 40 legale. Sentimentul a fost întotdeauna că le-am depășit, nu mi-am închis niciodată telefonul la ora 16. Am fost disponibilă, ca și colegii mei, pentru elevii noștri, la orice oră au avut nevoie de noi. Este primul an în care am simțit că sunt un angajat în pericol și chiar am fost în pericol pentru că în catedra noastră de Limba și literatura română de la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, până acum câteva zile, eram într-un deficit de ore, care ar fi condus ca unul dintre noi să intre în completare de normă. Așa încât, vara aceasta a fost vara unui angajat în sistem, a unui angajat care a încercat un dialog surd, din păcate, cu sistemul, pentru că răspunsuri la temerile noastre nu am primit sau am primit  într-o foarte mică măsură.

Andreea Daraban: În ce fel vă afectează, pe dumneavoastră, profesor titular cu vechime, creșterea normei didactice de predare?

          ”E clar că în sistem ar trebui operate niște modificări. Nu sunt absurdă să nu le văd. Dar, dincolo de statisticile Ministerului, în sistem sunt oameni și în cazul fiecărei unități de învățământ în parte au existat situații particulare de oameni care au avut în vara aceasta propriile lor drame profesionale și personale, până la urmă.”

Mona Coțofan: Având peste 25 de ani vechime, beneficiam de prevederile legii, iar în primăvară, când s-a făcut vacantarea, vacantarea mea s-a făcut pe 16 ore. Sunt și îndrumător de practică pedagogică, prin urmare completarea normei mele se făcea din aceste activități, depășind, așa cum spuneam, cu mult numărul celor 40 de ore pentru care un profesor este plătit. Acum a trebuit să am 4 ore în plus. Colegii mei mai tineri aveau 18 ore și s-au văzut nevoiți să aibă 20. Acest plus de ore a fost foarte greu de acoperit, prin modificări la nivelul ofertei de opționale a școlii pentru școala noastră, pentru acest an școlar. În alte situații sau la alte discipline, această acoperire nu a putut fi posibilă. În spațiul public, am văzut și reacții, poate din partea celor care cunosc mai puțin sistemul, referitoare la protestul față de cele două ore în plus. Ce e atât de greu pentru un profesor să lucreze două ore în plus?  Nu e deloc greu să facă lucrul acesta. Nu despre asta este vorba, ci este vorba despre o anumită planificare, despre felul în care vrei să implementezi într-un sistem o asemenea reformă, după ce s-au parcurs pași importanți din calendarul de mișcare, peste noapte dând unor oameni, care erau liniștiți și deja se gândeau la ceea ce vor face în anul școlar următor, perspectiva nimicului, pentru că sunt colegi care au rămas fără ore.

Andreea Daraban: În școala în care activați, există profesori care și-au pierdut postul sau sunt nevoiți să-și completeze norma în alte școli?

Mona Coțofan: Există profesori titulari care sunt nevoiți să-și completeze norma în alte școli. Un tânăr profesor coleg de matematică se află în această situație și există și profesori suplinitori care aveau o normă la noi, în condițiile legale ale suplinirii și care nu vor mai avea aceste ore. Dintre ei sunt diriginți și copiii în toamnă vor constata că nu o mai au în fața clasei pe doamna pe care ei o știau și alături de care construiseră o legătură afectivă. Fiindcă, dincolo de statisticile ministerului, pe care le înțeleg, e clar că în sistem ar trebui operate niște modificări. Nu sunt absurdă să nu le văd. Le văd și le cunosc și le asum. Dar, dincolo de statisticile Ministerului, în sistem sunt oameni și în cazul fiecărei unități de învățământ în parte au existat situații particulare de oameni care au avut în vara aceasta propriile lor drame profesionale și personale, până la urmă.

Andreea Daraban: Creșterea efectivului de elevi într-o clasă este o altă măsură ce se dorește a fi implementată din toamna acestui an. Care ar fi raționamentele din spatele unei astfel de măsuri? Există beneficii de pe urma unei astfel de decizii? Pe cine avantajează?

Mona Coțofan: Este limpede că în clasă, ca profesor, ești interesat să produci învățare și evoluție la nivelul fiecărui elev. Timpul, din păcate, nu poate fi dilatat. Și atunci, în același interval de timp pe care un profesor îl alocă unui colectiv, să te ocupi de mai mulți elevi înseamnă să aloci fiecăruia dintre ei mai puțin. E un calcul matematic simplu. Această creștere a numărului de elevi, două bănci, cum spunea domnul ministru, uneori și cele două bănci creează o problemă, pentru că sunt spații școlare în care cele două bănci abia încap. Dar în cele două bănci sunt niște copii, care vin dintr-un alt colectiv poate, care sunt rupți din mediul lor de învățare, care vor trece prin dificultăți de acomodare. Nu se pune problema, neapărat, a acestei dificultăți în mediul urban. Există și acolo o problemă, cea a posibilității unor transferuri necontrolate.  Știm care este dorința părinților de a duce copilul la o școală bună, cotată cu performanțe deosebite. Problema cred că va fi foarte gravă în mediul rural. Și știm, de asemenea, care sunt discrepanțele, care sunt decalajele și putem să intuim care sunt efectele dezastruoase ale unei asemenea mișcări. Copiii rupți din mediul lor, transportați în altă unitate școlară, reacomodați cu un sistem față de care erau oricum neîncrezători și pe punctul abandonului școlar.

”Statul, dacă vrea profesori performanți, trebuie să-și asume formarea lor performantă încă de la nivelul formării inițiale și apoi pe toată durata formării continue.”

Andreea Daraban: S-a vorbit mult despre reformarea sistemului educațional, despre reducerea ratei de analfabetism funcțional, despre planurile cadru pentru liceu. Există pași concreți care s-au făcut în aceste direcții și care să fi ajuns deja în cercurile de profesori?

Mona Coțofan: Se fac evident eforturi, cu siguranță că și de la nivelul decidenților și de la nivelul unor organizații, care își asumă aceste obiective și care sprijină educația, dar se vorbește mai mult decât se face. E o mare problemă aceasta, pentru că nu poți să transformi cu aceleași mijloace, nu poți face reformă cu aceiași profesori care nu sunt ei înșiși reformați prin cheltuiala sistemului. Pentru că profesorii, poate că mulți dintre cei care sunt în afara sistemului nu știu acest lucru, se formează an de an pe cheltuială proprie. Își cumpără din proprii bani resursele, cărțile, accesează cursurile. Suma pe care ministerul, din când în când, a pus-o la dispoziție este neacoperitoare pentru nevoile reale ale unui profesor. Sigur, e foarte adevărat că și în sistem sunt mulți profesori care nu fac această formare constantă și consistentă de-a lungul carierei lor. Și aici, evident că trebuie schimbat ceva, dar statul, dacă vrea profesori performanți, trebuie să-și asume formarea lor performantă încă de la nivelul formării inițiale și apoi pe toată durata formării continue. Și aici e o discuție amplă, care s-ar putea purta despre mentoratul didactic. S-a discutat mult, dar în practică el nu va avea efectele scontate.

Andreea Daraban: Așadar, considerați că ar trebui schimbată și această modalitate de selecție a profesorilor și de pregătire inițială a lor? Se vorbea despre masteratul didactic. Ar fi asta o soluție?

Mona Coțofan: Cred că masteratul didactic, în afara unei formări inițiale pe domeniul de competență foarte solide, nu poate aduce plus valoare. Este opinia mea, fără să am vreo expertiză specială în acest domeniu.

Andreea Daraban:  Așadar, un masterat profesional ar fi mai indicat…

Mona Coțofan: Cred că o formare inițială mult mai temeinică și când mă gândesc la formarea inițială, nu mă gândesc doar la formarea academică în mediul universitar, ci, până la urmă, la bagajul de cunoștințe și competențele cu care vin tinerii studenți chiar din perioada liceului. Cred că lucrurile sunt înlănțuite și cred că un masterat didactic nu poate să aducă beneficii în afara unei formări pe domeniul de competență foarte, foarte riguroase. Din păcate, aici este multă suferință în sistem și vedem la rezultatele pe care le obțin profesorii la examenele de validare în carieră, de intrare în carieră. Ele pun cu adevărat niște semne importante de întrebare.

Andreea Daraban:  Aveți studenți în practică pe care îi coordonați?

Mona Coțofan: Da.

Andreea Daraban: Nivelul lor cum este?

Mona Coțofan: E un nivel variabil, de la serie la serie și de la grupă la grupă, dar ceea ce e important este faptul că ei fac această practică pedagogică în condiții realmente precare, pe care reușim în școală uneori să le asigurăm. Nu avem spațiu, un spațiu în care să discutăm cu studenții.  Colegii mei se plimbă pe culoarele școlii, cu studenți,  cu scaunele pe care să stea într-un colțișor,  să discute o lecție. Facem discuțiile uneori online, după programul școlar. Dacă ne gândim la felul în care este proiectat în lege mentoratul didactic, lucrurile se vor petrece la fel. Un profesor care este mentor și care se ocupă de activitatea lui didactică și are în grijă un tânăr intrat în sistem, dar care are propriile clase și propria activitate, nu-și pot găsi împreună timpul necesar, astfel încât ei să învețe realmente unul de la celălalt, pentru că și mentorul învață de la studentul său în foarte, foarte multe împrejurări. Ori pentru asta, întotdeauna, deși suntem cu toții de acord că lucrurile ar trebui să fie schimbate, ne oprim la resursele financiare, la bani. Și o educație făcută cu lucruri ieftine se dovedește foarte scumpă în final.

”Cred că ar trebui o autonomie reală a școlilor. Dar pentru a avea o autonomie reală a școliilor, este necesar să avem o depolitizare a școlilor și, aș mai spune eu, și o desindicalizare a lor, în sensul de a vedea obiectivele școlare, nu numai strict prin prisma obiectivelor sindicale.”

Andreea Daraban: Premierul Ilie Bolojan a declarat că în ultimii ani în Educație au fost luate măsuri precum reducerea normelor didactice, scăderea numărului de elevi din clasă și creșterea salariilor profesorilor. Însă, cităm,”n-am văzut, din păcate, o îmbunătățire globală a sistemului de învățământ”, spune domnia sa. Aceste măsuri, care urmează să fie aplicate, vor conduce la îmbunatățirea sistemului de educație?

Mona Coțofan: Am citit și eu declarația domnului prim-ministru, am citit și declarațiile domnulului ministru. Mărturisesc, cu puțină jenă, că am trăit o naivitate a vârstei mele. Am fost extraordinar de entuziasmată de venirea dumnealor în sistem și îmi dau seama acum că, în primul rând, nu cred că sunt familiarizați cu ceea ce înseamnă în realitate sistemul. Una este să-l vezi pe hârtie și alta este să-l trăiești, așa cum îl trăim noi, uneori, decenii întregi în școală. Realitatea este că normele profesorilor nu au scăzut. În virtutea legii, s-a aplicat destul de târziu și după suficiente frământări sociale această prevedere de reducere a numărului de ore pentru profesorii cu peste 25 de ani de vechime. Numărul elevilor în clasă a scăzut tot în virtutea legii și tot după nenumărate frământări. Aceste modificări au fost considerate, și ele sunt în mod real, resurse ale calității. Acum nu știu care mai este calitatea vizată, de vreme ce revenim la aceste măsuri. Comasarea școlilor, de asemenea, nu poate duce spre creșterea calității, iar rezultatele școlare, adevărat, nici pe mine nu mă mulțumesc la nivel de sistem, dar cauzele nu sunt, cred, cele pe care le identifică domnul prim-ministru, ci poate trebuie căutate și într-o subfinanțare constantă a învățământului, de cel puțin 36 de ani încoace,  de când îl cunosc eu, lucrând în sistem.

”Construim elevul, fiecare în ora lui didactică, fără să ne punem de acord asupra prototipului, asupra tiparului în care vrem să-l încadrăm în final. Îl abordăm fiecare la ora noastră, îl încărcăm la ora noastră cu sarcini de lucru, fără să știm câte mai are el din afară.”

Andreea Daraban: Care ar fi schimbările majore, în opinia dumneavoastră, care ar putea aduce progres semnificativ în procesul de învăţare a elevilor, în tot ceea ce înseamnă îmbunătăţirea felului în care profesorii se raportează la elevi, în felul în care ei predau şi aşa mai departe?

Mona Coțofan: În primul rând, cred că ar trebui să pornim cu o autonomie reală a școlilor. Dar pentru a avea o autonomie reală a școlilor, este necesar să avem o depolitizare a școlilor și, aș mai spune eu, și o desindicalizare a lor, în sensul de a vedea obiectivele școlare, nu numai strict prin prisma obiectivelor sindicale. De asemenea, cred că la nivel de mentalitate trebuie foarte mult intervenit. Noi nu avem o practică a lucrului colaborativ și asta se vede și în consecințele acestor schimbări, față de care au fost foarte puține luări de poziție cu argumente. Una e să fim supărați, să ne propunem grevă și alta e să venim cu justificări, cu o serie de contraargumente, cu date, cu dialoguri care ar putea să modifice în bine lucrurile. Deci, nu există această practică în sistemul nostru. Noi nu vedem elevul ca pe un produs comun al tuturor. O să recurg la o metaforă, pe care am mai valorificat-o și în alte contexte, dar poate că ascultătorii dumneavoastră n-au auzit-o. Există o poezie a Ninei Cassian care definește un animal făcut din improvizații, preluate de la toate celelalte animale din jurul lui. Și cumva așa un fel de animal defect este și elevul nostru, pentru că îl construim fiecare în ora lui didactică, fără să ne punem de acord asupra prototipului, asupra tiparului în care vrem să-l încadrăm în final. Îl abordăm fiecare la ora noastră, îl încărcăm la ora noastră cu sarcini de lucru, fără să știm câte mai are el din afară. Clar și aici trebuie făcute schimbări, dar nu ne întâlnim să discutăm despre felul în care împreună putem să construim acest elev, astfel încât el să se simtă până la urmă bine la școală, valorizat și să devină omul pe care noi vrem să-l livrăm societății.

Andreea Daraban: O ultimă întrebare, pe finalul dialogului nostru, veți fi la școală pe 8 septembrie?

Mona Coțofan: Eu voi fi la școala pe 8 septembrie. Știu că există o nemulțumire, știu că există un îndemn la grevă. Sigur, mă voi solidariza, nu sunt membră de sindicat, mă voi solidariza cu deciziile majoritare ale colegilor, dar așa cum am făcut-o și în greva precedentă, voi renunța la salariu, dacă asta presupune greva, dar nu voi renunța la ore. Voi fi alături de elevii mei, pentru că la 8 septembrie anul școlar este deja întemeiat pe o normare, pe o repartizare la clasă și nu văd ce mai putem schimba dacă nu am schimbat până acum. Sigur că putem să schimbăm pentru anul viitor din timp și cu analiză și cu dialog, dar eu voi fi la ore.

Varianta audio a interviului:

Mona Coțofan este profesor de Limba și literatua română la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași, are gradul didactic I, este autoare de auxiliare școlare,  mentor, metodist, cu experiență profesională de 35 de ani. 

#StareaEducației (INTERVIU) Rodica Leontieș, inspector general ISJ Iași: ”Este clar că vor fi completări de normă pentru profesorii titulari din județ, dar nu se va pune problema ca un profesor titular să rămână fără catedră completă. Mărirea normei didactice de predare va avea repercusiuni asupra încadrării profesorilor.”

Publicat de Gabriela Rotaru, 1 august 2025, 10:34

Schimbările ce urmează să fie implementate au stârnit nemulțumiri și tensiuni, atât în cancelarii, cât și în rândul sindicatelor, care amenință cu ample proteste.

Invitata colegei noastre, Andreea Daraban,  este doamna profesor Rodica Leontieș, șefa Inspectoratului Școlar Județean Iași, care aduce lămuriri  privind efectele pe care aceste modificări legislative le au asupra școlilor din județul Iași.

Andreea Daraban: Creșterea normei didactice în învățământul preuniversitar, anunțată în contextul unui pachet de măsuri fiscale, a stârnit reacții diverse. Se vorbește despre posibile blocaje instituționale, despre profesori suplinitori care nu vor mai avea catedre, despre profesori titulari care nu vor mai avea cum să-și completeze norma în școala în care se află. Cum se prezintă situația în județul Iași  și care este atmosfera în rândul cadrelor didactice?

Rodica Leontieș: Într-adevăr, efectele legii 141/2025 implică și segmentul de educație. Vorbim despre o reorganizare a rețelei școlare și constituirea normelor didactice de predare ca urmare a aplicării acestor măsuri. La acest moment, noi avem la nivelul județului unități care își pierd personalitatea juridică. În municipiul Iași avem 19 unități, 15 grădinițe cu program prelungit și 4 școli, respectiv”Mihail Codreanu”, ”Carmen Silva , ”Veronica Micle” și ”Gheorghe Asachi”. În municipiul Pașcani avem două unități de învățământ,  respectiv o grădiniță și școala ”Ion Creangă” din Gâștești. În orașul Hârlău avem o grădiniță cu program prelungit și școala gimnazială ”Pârcovaci”, iar în orașul Târgu Frumos, o unitate  și anume Liceul Tehnologic ”Petru Rareș”. În mediul rural,  avem 10 unități de învățământ din 8 UAT-uri și anume Belcești, Deleni, Miroslava, Popricani,  Tomești, Țibana, Țibănești și Voinești.

Noi am avut deja o întâlnire cu primarii din aceste localități, ale căror unități își pierd personalitatea juridică pentru a discuta o eventuală reconfigurare  a rețelei școlare în vederea asigurării unei oferte educaționale coerente și adaptate nevoilor actuale. Practic, acesta este primul demers,  reorganizarea rețelei.  Știți că a apărut o procedură  privind reorganizarea unităților de învățământ  care este în dezbatere publică  până pe data de 6 august. Noi, până pe data de 8 august, avem obligația de a definitiva acea rețea școlară și abia apoi putem vorbi de încadrarea titularilor în unitățile școlare, conform tot unei proceduri  care este în dezbatere publică,  tot până pe data de 6 august. Într-adevăr, mărirea normei didactice  de predare pentru fiecare profesor, de la 18 la 20 de ore, este clar că va avea repercusiuni asupra încadrării profesorilor.  În primul rând, vom face încadrarea profesorilor titulari și este clar că numărul de ore care erau vacantate pentru suplinire se diminuează.

Andreea Daraban: Vorbeați despre reorganizarea rețelei școlare. Practic, aceste instituții care nu îndeplinesc criteriile pentru a avea personalitate juridică  vor fi comasate cu alte instituții?  Cum se va face această reorganizare mai exact?

Rodica Leontieș: Aceste unități școlare, care nu îndeplinesc condițiile  pentru a rămâne cu personalitate juridică, vor fi absorbite de alte unități care au personalitate juridică la momentul acesta. Noi intenționăm ca grădinițele să fie arundate  școlilor, deci celor patru din muncipiul Iași  clar că le vor fi arundate grădinițe,  pentru a-și menține personalitatea juridică. Deocamdată a fost doar o propunere,  vă dați seama că trebuie și o hotărâre de Consiliul Local și o adresă pe care noi o înaintăm Ministerului.  Nu știu dacă este oportun să spun,  acum, care au fost propunerile pentru arundare,  atât timp cât nu este o hotărâre de Consiliul Local și fiind și o procedură care este în dezbatere publică. După data de 8 august vă pot spune exact  care au fost arundările.

”În mediul urban,  în fiecare an, noi am pledat pentru calificare.  Dar dacă profesorul are o altă specializare, are posibilitatea să-și completeze norma pe a doua specializare, decât cea care este în actul de numire.”

Andreea Daraban: În ceea ce privește personalul din aceste unități care vor fi arundate, ce se va întâmpla cu personalul de conducere, dar și cu ceilalți profesori?

Rodica Leontieș: În primul rând, fiecare disciplină va include profesorul titular din unitatea A și respectiv din unitatea B, iar încadrarea să face per total norme  și în urma unei evaluări, dacă va fi cazul,  un cadru didactic va face obiectul completării de normă. Dar eu vă asigur că la nivelul județului Iași, este clar că vor fi completări de normă pentru profesorii titulari, dar nu se va pune problema ca un profesor titular să rămână fără normă, atât timp cât noi, la momentul acesta, avem peste o mie de posturi, catedre rezervate  sau vacante sau fracțiuni de normă. Deci,  posturi pentru profesorii titulari vor fi.

Andreea Daraban: Vor fi, dar profesorii vor fi nevoiți să facă naveta între școli.

Rodica Leontieș: Bine, dar și în acest moment avem profesori titulari în două sau trei unități școlare, deci nu este în premieră.

Andreea Daraban:  Odată cu mărirea normei didactice, de la 18 la 20 de ore, vor apărea și astfel de cazuri în care profesorii titulari nu își vor putea întregi norma în școala în care sunt.

Rodica Leontieș: Da, vor fi situații în care un profesor titular  nu își poate constitui norma de 20 de ore în unitatea în care este titular. Și atunci va participa într-o ședință publică pentru completarea normei în altă unitate școlară sau, conform metodologiei, am înțeles că nu numai în învățământul gimnazial, ci și în învățământul liceal, va fi posibil să își completeze norma la nivel de unitate până la o treime din aria curriculară.

Andreea Daraban: Adică să predea și altceva decât ceea ce predă în mod obișnuit.

Rodica Leontieș: Da, dar de regulă, noi în mediul urban,  în fiecare an, am pledat pentru calificare. Deci, dacă are o altă specializare, are posibilitatea să-și completeze norma pe a doua specializare, decât cea care este în actul de numire.

Andreea Daraban: Dacă un profesor este de matematică, va putea preda, de exemplu, și biologie?  

Rodica Leontieș: În mediul urban nu vom merge pe această variantă. În mediul rural, dintotdeauna un profesor titular a avut posibilitatea completării până la jumătate de normă în altă specializare și nu obligatoriu  conform specializării pe care a dobândit-o prin studii.

”Noile fișe de vacantare vor fi prezentate comisiei Inspectoratului Școlar în intervalul 8-14 august, astfel încât, pe data de 18 august, va fi publicată o nouă listă cu posturile vacante și ulterior vor fi ședințele publice, începând cu data de 20 august. ”

Andreea  Daraban: Aveți, la momentul de față, o situație cu profesorii titulari  care sunt nevoiți să își întregească norma? Aveți o estimare?

Rodica Leontieș: La momentul acesta nu avem, atât timp cât nu am primit din școli fișele de încadrare pentru anul următor școlar. În luna februarie, am primit fișele de vacantare cu încadrarea titularilor și cu posturile vacante pentru anul școlar următor.

Andreea Daraban: Care nu mai sunt valabile acum.

Rodica Leontieș:  Absolut. Această listă va fi modificată, deci aceste fișe de vacantare vor fi prezentate  comisiei Inspectoratului Școlar în intervalul 8-14 august, astfel încât, pe data de 18 august, vom publica o nouă listă cu posturile vacante și ulterior vor fi ședințele publice, începând cu data de 20 august. Dar să nu uităm că noi avem ședințe publice și pe data de 1 august, respectiv luni, 4 august. Vineri, 1 august, repartizăm pe posturile care sunt publicate deja cu viabilitate de cel puțin 4 ani,  candidații care au obținut  la concursul de titularizare din iulie 2025, minimum nota 7,  atât la proba scrisă, cât și la lecția, la clasă,  respectiv proba practică.

Andreea Daraban: Așadar, acei candidați care au susținut anul acesta titularizarea vor beneficia de posturile pentru care au candidat?

Rodica Leontieș: Absolut. Vor fi ședințele publice,  iar noi vom emite decizii în intervalul 5-8 august, astfel încât respectivul candidat să se poată prezenta la unitățile de învățământ în vederea încheierii contractelor  individuale de muncă.  Data limită de prezentare în unitatea școlară va fi 8 august.

Andreea Daraban:  Și au garanția că vor primi acel post pentru care au candidat în urma reorganizării rețelei școlare și a creșterii normei didactice?

Rodica Leontieș: Dumnealor vor avea încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată și vor intra în evaluare, în condițiile în care va fi o completare de normă sau o restrângere de activitate la catedra respectivă. Deci, în această procedură privind constituirea normelor, avem exact pașii pe care trebuie să îi întreprindă fiecare unitate școlară în vederea încadrării profesorilor titulari,  dumnealor având statut de profesor titular. Restrângerea de activitate implică asigurarea de către unitatea școlară a unui număr mai mic de 10 ore, deci jumătatea de normă. Cine are măcar 10 ore face obiectul completării de normă. Cine are sub 10 ore  face obiectul restrângerii totale de activitate. Asta presupune participarea în ședință publică și cu prioritate  poate fi detașat pe o catedră fie vacantă, fie rezervată pentru un an școlar.  Pentru că profesorul titular are prioritate în ședințele publice la completare, respectiv la restrângere de activitate.

”Nu cred că profesorii suplinitori  vor rămâne fără post, dar diminuare de normă cu siguranță va fi și vor fi și dumnealor  prezenți în ședință publică pentru a-și completa norma didactică. Nu pot să spun că nu vor fi afectați profesorii de aceste măsuri.  Vor fi afectați, dar profesorii titulari nu.” 

Andreea Daraban: Câți profesori suplinitori sunt afectați de aceste măsuri care urmează să fie luate în județul Iași?

Rodica Leontieș: Iarăși un răspuns la care nu pot fi foarte exactă. Pentru că depinde foarte tare de ceea ce se întâmplă cu profesorii titulari. Și atunci, implicit și profesorii suplinitori care au beneficiat de continuitate pot avea diminuată norma didactică.

Andreea Daraban: Pot rămâne și fără post?

Rodica Leontieș: Nu cred că vor rămâne fără post, dar diminuare de normă cu siguranță va fi și vor fi și dumnealor  prezenți în ședință publică pentru a-și completa norma didactică. Nu pot să spun că nu vor fi afectați profesorii de aceste măsuri.  Vor fi afectați, dar profesorii titulari nu.  În schimb, vom vedea cu profesorii suplinitori  în ce măsură putem să asigurăm  fiecăruia o catedră completă. Lista posturilor, clar că va suferi modificări. V-am zis că lista finală pentru ședințele  publice din august va fi pe data de 18.

”Nu voi permite să mai avem plata cu ora la profesorii  titulari. Acesta este contextul.  Încercăm să fim echilibrați și să avem o bună măsură în toate.”

Andreea Daraban: Sindicatele reclamă faptul că mișcările de personal nu se fac în mod echitabil. Profesorii spun că această creștere a normei didactice va scădea calitatea actului educațional la clasă. Cum priviți dumneavoastră aceste aspecte?

Rodica Leontieș: La nivelul județului Iași,  bună parte din profesori au avut plata cu ora.

Andreea Daraban: Ce se întâmplă cu plata cu ora acum?

Rodica Leontieș: Fiecare profesor  va fi încadrat cu 20 de ore, nu mai mult, pentru a asigura normele și profesorilor suplinitori.  Și personalul de conducere, îndrumare și control nu poate să presteze ore la plata cu ora. Cel puțin, la nivelul inspectoratului, nu voi permite să avem plata cu ora la profesorii titulari pentru a putea asigura norme pentru profesorii suplinitori,  pentru candidatii care au susținut  concurs și au dreptul și ei  la un număr de ore pentru anul următor școlar. Acesta este contextul.  Încercăm să fim echilibrați și să avem o bună măsură în toate.

Andreea Daraban: Așadar, putem spune că în județul Iași nu va mai exista plata cu ora pentru cadrele didactice din preuniversitar.

Rodica Leontieș: Eu așa îmi doresc. Vom prelua fișele, adică cel puțin  fișele pe care le vom prelua  la acest moment, vor fi doar cu 20 de ore  sau în cazuri excepționale,  dacă numărul de ore e multiplu de 3, clar că vor fi  21 de ore, că nu poți să iau o oră din 3. Dar, mai mult de atât, nu. Vor fi toate orele  vacantate pentru a putea fi repartizați candidații care au susținut concurs.

Andreea Daraban:  Directorii vor avea și ei  norma didactică mărită. Au fost voci care au spus că mulți directori  vor renunța la aceste funcții. Avem astfel de situații în județul Iași?

”Vom reorganiza colectivele.  Dar nu vă imaginați că vom  destabiliza foarte tare în unitățile  în care avem un singur rând de clase.”

 Rodica Leontieș: În momentul acesta nu am  nici o cerere pentru renunțarea la funcția de conducere.

Andreea Daraban: Creșterea numărului de elevi în clasă presupune  refacerea tuturor efectivelor de clase,  dacă măsura se va aplica  întocmii ca în contextul legii. Ce beneficii survin în urma  unei astfel de decizii?

Rodica Leontieș: În primul rând, pentru anul următor școlar,  într-adevăr, vom reorganiza colectivele.  Dar nu vă imaginați că vom  destabiliza foarte tare în unitățile  în care avem un singur rând de clase.  Dacă am 12 copii  minim, există posibilitatea prin derogare  cu 2 copii mai puțin, adică vom  funcționa și cu colective cu 10 elevi. Repet, în cazuri excepționale, dacă vom avea două clase  paralele cu câte 10 elevi, atunci vom constitui un singur colectiv. Și atunci încadrarea va suferi  modificări și implicit  și profesorii titulari  vor fi afectați și din acest motiv.

Dacă vorbim de 10 elevi, nu vorbim de învățământ simultan. Avem învățământ simultan, într-adevăr,  în zonele defavorizate. A apărut, într-adevăr, și un ordin pentru învățământul  simultan. Inclusiv clasa  a VIII-a nu mai este o clasă de sine stătătoare, dacă numărul elevilor este mult prea mic.  Și atunci va fi  în regim simultan și acea  clasă, cu preadarea, probabil, a matematicii și a limbii române, adică disciplinele de examen,  separat. Noi mergem pe  ideea de a avea cât mai puține clase în simultan,  doar în zonele, repet,  defavorizate, și să rămânem cu clase de sine stătătoare pentru a crește calitatea actului educațional.

Andreea Daraban: Unde avem cazuri în care există  doar 10 elevi într-o clasă, doar în  mediul rural, bănuiesc?

Rodica Leontieș: Da. Acolo se vor face reorganizări cu predilecție.  În mediul urban avem la Podu Iloaiei. Există un ordin privind modificarea metodologiei pentru organizarea claselor în regim simultan. Este aprobată prin ordin de ministru din 2024. Noi, în etapa de vacantare, din contră, am încercat să reorganizăm rețeaua de așa manieră încât numărul claselor care învață în simultan să fie cât mai mic.

Andreea Daraban: Până în prezent, numărul într-o clasă era în jurul a 26 de elevi. Ce se întâmplă  în clasele din mediul urban, din licee, din școli gimnaziale în care există acest număr minim de 26, vor mai fi  copii în plus?

Rodica Leontieș: În prezent, clasele de început vor merge exact așa cum au început, adică la liceu 26, nu 28. Modificările o să apară  în  formațiunile de studiu care nu  îndeplinesc condițiile de  12 elevi, în funcție de ce apare în această procedură.

Andreea Daraban: Deci doar în cazurile  acestea  se va suplimenta  numărul de elevi în clasă sau se vor uni clasele?

Rodica Leontieș: Da.

Andreea Daraban: Care sunt cele mai mari dificultăți cu care  vă confruntați în ceea ce privește  reorganizarea rețelei școlare?

Rodica Leontieș: Așteptăm un răspuns de la domnul primar de la Miroslava  pentru că acolo este o unitate care își pierde personalitatea juridică. Vorbim de un liceu cu profil agricol și încercăm să găsim cea mai bună soluție pentru a rămâne un  liceu cu profil agricol, ei având niște proiecte împreună cu Ministerul Agriculturii și să vedem ce unitate vom aronda,  probabil tot una dintre unitățile școlare care nu îndeplinește condițiile de a rămâne cu personalitate juridică.

Variana audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Ermina Covalciuc, elevă în clasa I la Școala ”Carol” din Iași, campioană europeană la șah școlar

Publicat de Gabriela Rotaru, 12 iulie 2025, 09:08

Tânăra sportivă, legitimată la clubul Șah Activ Iași, a avut un parcurs spectaculos, confirmând prin acest titlu european valoarea și tradiția școlii de șah din Iași. Clubul Șah Activ a avut o participare remarcabilă de altfel, fiind reprezentat de patru sportivi la Campionatul European de șah școlar.

Ermina Covalciuc, însoțită de antrenorul și mentorul său, domnul Emanuel Chifor, medic, absolvent al Școlii ”Carol” din Iași și coordonator al clubului ”Carol Șah”, precum și de doamna Claudia Cărăușu, directorul instituției de învățământ, au discutat cu Andreea Daraban despre drumul parcurs pentru a obține această performanță.

Emanuel Chifor a mărturisit că momentul cel mai emoționant a fost atunci când Ermina a urcat pe podium, pe primul loc și s-a intonat imnul României.

Andreea Daraban: Cum s-au desfăşurat probele? În ce a constat competiția? Au fost mai multe probe pe parcursul mai multor zile?

Emanuel Chifor: Competiția a durat 9 zile. Ermina a avut șapte partide, câte una fiecare zi și a luptat până în ultima clipă, chiar în ultima partidă, cu medalia pe masă. Avea nevoie de victorie pentru a ieși campioană europeană și a reușit rezultatul extraordinar.

Andreea Daraban: Ce a contat cel mai mult în obținerea acestei performanțe?

Emanuel Chifor: A fost o muncă îndelungată și o presiune mare, dar a fost rodul muncii unui an competițional plin. Ermina a ieșit campioană națională în luna ianuarie, a participat la Campionatul Mondial de Șah și la începutul lunii iunie a reușit să iasă campioană europeană, ca un cumul al experienței și muncii de aproape doi ani de zile.

Andreea Daraban: Campionatul mondial a fost în Serbia, dacă îmi aduc eu bine aminte. Cum a fost?

Emanuel Chifor: A fost o competiție cu adevărat dificilă. Au fost copii din toată lumea, școli de șah renumite la nivel mondial dar Ermina a avut un parcurs extraordinar și a venit cu o experiență consistentă. S-a văzut la această competiție.

Andreea Daraban: Cum descrieți parcursul Erminei până la acest rezultat?

Emanuel Chifor: Este o evoluție deosebită, se vede munca, se văd competițiile grele la care a participat, cu toate că pare ușor din relatările ei, să știți că a fost o presiune foarte mare, dar ea este un copil foarte ambițios, foarte muncitor și s-a văzut asta prin acest rezultat.

Andreea Daraban: De ce ar trebui ca părinții să-și îndrepte copiii spre acest sport al minții, spre șah?

Emanuel Chifor: Sincer să vă spun, majoritatea copiilor care, chiar dacă n-au continuat șahul de performanță dar îl fac ca sport de dezvoltare personală, să spunem, sau de folosire a imaginației și creativității, sunt printre primii la concursurile școlare, la olimpiadele școlare.

Andreea Daraban: Ce ne învață șahul? De fapt, ce ne învața și pe noi și pe copii?

Emanuel Chifor: Îi învață pe copii cea mai grea lecție, să învețe să piardă, să învețe să ia un eșec ca pe o viitoare reușită. Îi învață să fie mai perseverenți, mai luptători și să își impună punctul de vedere și să nu renunțe.

Andreea Daraban: Ermina, data viitoare, pe cine iei cu tine la competițiile la care vei mai participa? Pe sora ta câine o iei?

Ermina Covalciuc: O să ne fie destul de greu cu ea, că latră.

Andreea Daraban: Și vă deranjează, nu? Știu că tu mi-ai povestit la primul interviu că ai o soră câine și mi-a plăcut foarte mult cum ai spus. E foarte apropiată de tine, nu? Cum o cheamă?

Ermina Colavciuc: Cherry.

Andreea Daraban: Și te ajută la șah? N-a învățat încă șah?

Ermina Covalciuc: Nu, mai mult strică, dă cu coada peste piese.

Andreea Daraban: Alături de noi, așa cum am spus și la început se află și doamna director al Școlii ”Carol I” din Iași, doamna Claudia Cărăușu. Cum reflectă aceste performanțe misiunea educațională a școlii ”Carol” ?

Claudia Cărăușu: În primul rând, mă bucur să ne regăsim în acest studio care parcă ne poartă noroc. Catifeaua aceasta roșie cred că este emblema performanțelor. Ascultătorii Radio Iași, într-adevăr, nu o pot vedea pe Ermina, dar noi am denumit-o ”Fluturașul de la colțul mesei”, pentru că ajunge exact la colțul mesei de înălțime. Cred că orice participare nu aduce decât, în primul rând, pentru copiii Școlii ”Carol” un mare beneficiu. Faptul că își înfrâng niște emoții, faptul că își dezvoltă, așa cum zicea domnul doctor, absolvent al Școlii ”Carol”, acele elemente ce țin de dezvoltare personală. E foarte important să transmitem ascultătorilor ideea și îi spuneam Erminei, spuneam tuturor copiilor care intră în competiție, adversarul nu e o persoană. Adversarul este o problemă pentru care adevărații profesioniști găsesc soluții. Se pare că ”Fluturașul de la colțul mesei” a găsit soluțiile cele mai potrivite când domnul doctor spunea că până în ultima partidă s-a stat cu trofeul pe masă, iar Ermina a găsit soluția pentru a ieși învingătoare.

Andreea Daraban: Ermina, la școală joci șah cu colegii tăi?

Ermina Covalciuc: Mai jucăm când vine domnul de șah. Ne uităm la tablă mai întâi și după jucăm partide. Jucăm câte doi și dacă partida este interesantă, vin mai mulți copii și o privesc.

Andreea Daraban: De câte ori mergi la clubul de șah pe săptămână?

Ermina Covalciuc: Am fost luni, marți, miercuri, joi, vineri și sâmbătă.

Andreea Daraban: În fiecare zi mergi la clubul de șah?

Ermina Covalciuc: Câte două ore. Ne-am mai pregătit când mergeam la Campionatul mondial și duminica, o oră, dimineața.
Andreea Daraban: Știu că este o întrebare clișeu, dar eu aș vrea să știu ce ai dori tu să te faci când vei fi mare?

Ermina Covalciuc: Actriță, șahistă, balerină, cântăreață.

Andreea Daraban: O paletă largă de opțiuni. La șah nu renunți.

Ermina Covalciuc: Nu! Poate când o să am 100 de ani.

Andreea Daraban: Da, atunci cred că e momentul.

Varianta audio a interviului:

(Radio Iași/ Andreea Daraban)

#StareaEducației: (INTERVIU) Săptămâna viitoare începe Evaluarea Națională. Horațiu Sorin Hoară, primvicepreședinte al Federației Părinților – EDUPART: ”Părinții își doresc schimbarea acestui examen, dar să se facă etapizat. Să se știe din clasa a V-a ce va fi în clasa a VIII-a.”

Publicat de Gabriela Rotaru, 20 iunie 2025, 10:22 / actualizat: 22 iunie 2025, 8:41

În ultima perioadă, în spațiul public, s-au vehiculat foarte multe opinii legate de acest examen, plecând chiar de la afirmațiile ministrului Educației, domnul Daniel David, care a opinat, că Evaluarea Națională este, ca structură, depășită de cerințele prezentului. Ministrul Educației vrea să propună ca elevii să aibă, în Evaluarea Națională, subiecte de dificultate medie și din alte materii decât română și matematică. Domnia sa mai spunea că evaluăm la sfârșit de gimnaziu doar două competențe, într-un examen foarte dur, care se înscrie într-un ciclu de învățământ obligatoriu.

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre Evaluarea Națională și despre propunerile de reformare a acestui examen cu Horațiu Sorin Hoară, primvicepreședinte al Federației Naționale a Părinților – EDUPART.

Andreea Daraban: Evaluarea națională la clasa VIII-a este un moment de cotitură în parcursul educațional. Este un examen cu emoții, stres, dar și cu multe întrebări. Domnule Hoară, cum percep părinții acest examen în forma sa actuală?

Horațiu Sorin Hoară: Pentru început aș vrea să fac o mică introducere. Această federație reprezintă la ora actuală interesele părinților din România. Avem o reprezentativitate în 36 de județe din țară. La problemele actuale ale educației, de-a lungul anilor, începând cu 2019, am început cu niște sondaje dedicate Evaluării Naționale. Am avut foarte multe cereri de schimbare a acestui examen. Toți suntem conștienți că se dorește această schimbare, că suntem fixați într-un vechi sistem educațional care trebuie reformat din temelii, absolut toți. E dificil însă, nu vom putea fi noi decât niște paznici sau poate îndrumători, niște intermediari între interesele copilului și sistemul educațional din România.

La ultimul sondaj, pe care l-am făcut acum o lună, au răspuns peste 20.000 de părinți, din toate structurile, de la învățământul preșcolar pînă la cel liceal. A reieșit că părinții au cea mai mare încredere în școală, 38,41%. Biserica are 30%, armata are 25%, poliția la fel. Școala a rămas cu cel mai mare grad de încredere. Acest grad de încrere nu spune, însă,  că nu dorim schimbare. Problema care se pune este cum schimbăm acest sistem de învățământ. Deci suntem conștienți că trebuie să creștem educația în România. Concluzia la una dintre întrebările din acest sondaj a fost că, noi nu dorim creșterea aceasta doar prin resurse. Trebuie să se schimbe inclusiv cultura educațională. Părinții doresc în acest sens o educație cu logică,  o educație făcută de profesori bine pregătiți, care, pe lângă că sprijinul acordat elevilor, colaborează inclusiv cu familia.

Andreea Daraban:  În ceea ce privește Evaluarea Națională la clasa a VIII-a, cum percep părinții această evaluare? Sunt mulțumiți în prezent de felul în care arată? Ar dori să fie schimbată această modalitate de admitere în clasa a IX-a?

Horațiu Sorin Hoară: Noi, părinții,  nu suntem mulțumiți cu evaluarea aceasta care se face în prezent. Dar și o altă evaluare, dacă nu este bine structurată, dacă o facem de pe un an pe altul…Până acum, știți, începea clasa VIII-a, și de multe ori atunci aflai cum va fi examenul final. Acum s-a pus problema un pic înainte de clasa VIII-a. Părinții își doresc ca această schimbare să se facă etapizat. Să se știe din clasa a V-a ce va fi în clasa a VIII-a. Eu nu spun să nu luăm ideile din Franța, de exemplu, dar trebuie văzut ce să luăm. Elevii recunosc că gramatica este importantă, Informatica este importantă, Matematica este importantă. Și în același timp, cu un grad de peste 70%, este Istoria și Geografia. Dacă elevii vin și spun că aceste discipline sunt importante, ar trebui să fie incluse în această evaluare finală.

Andreea Daraban:  Cum vedeți propunerea făcută de Ministrul Educației, aceea de a introduce și un test la alte discipline, în afară de Matematică și Română? Ar fi bine venită o astfel de schimbare?

Horațiu Sorin Hoară:  Noi am avut o întâlnire cu domnul ministru chiar înainte de a ieși în presă cu asta. Nu am discutat punctual pe acest subiect. Eu ce am dedus din toate discuțiile este nu că va exista un test suplimentar, ci, posibil,  sistemul de teste să fie schimbat un pic.

Andreea Daraban:  Ar fi un test multidisciplinar și care să evalueze mai multe competențe, astfel încât la finalul clasei a VIII-a să avem o viziune clară asupra competențelor pe care le-au dobândit elevii de-a lungul gimnaziului. Propunerea de pilotare a acestui tip de testare vi se pare una corectă și ar fi necesară?

Horațiu Sorin Hoară: Ar fi necesar ca la nivelul clasei a VI-a să înceapă aceste teste. Sunt de acord că școala este ruptă de realitate, materia e prea multă, e prea puțin utilă, dar până la urmă, noi nu cerem o simplificare superficială, ci cerem să se adapteze curriculumul la vârsta copilului, la realitatea din școală și la nevoile de viață și cariera ale copilulului. Și atunci, da, copilul ar trebui pregătit din clasa VI-a, să vadă ce înseamnă, să aibă timp.

Andreea Daraban:  Credeți că această evaluare finală,  la clasa VIII-a,  ar trebui să constituie și un criteriu de selecție pentru liceu sau ar trebui să fie o evaluare separată de ceea ce înseamnă admitere?

Horațiu Sorin Hoară:  Este bună întrebarea. Acum, pentru că în același timp sunt și profesor la nivel universitar, ideea este următoarea. Eu trebuie să fac o selecție a elevului. Sistemul educațional se bazează pe cunoștințe, se bazează pe evaluarea acestora. În clasa VIII-a trebuie să facem această evaluare. A existat la un moment dat ideea unor examene la colegiile naționale. Concluzia majorității părinților a fost că nu sunt bune. Adică încă un examen pe care să îl dai în plus, este clar că acolo se va merge pe meditații. Două examene în același an ar trebui excluse, din start. Evaluarea Națională trebuie să fie un pic mai complexă din punctul de vedere al evaluărilor și să existe o consiliere pe plan educațional, nu obligatorie, de care să se țină cont, dar să existe o orientare dată de acest rezultat, care poate să fie făcută, inclusiv, ca răspuns în urma testului pe care l-a dat. Fiecare când își primește nota, să primească și o recomandare. Uitați, copilul dumneavoastră este bun pe direcția aceasta, pentru că și consilierea din timpul claselor V-VIII se face, dar sincer, copiii, de multe ori, nici în clasa a X-a nu știu ce vor să facă mai departe, nici noi nu am știut. Vedeți care este evoluția, inclusiv a mediului economic, cum se schimbă meseriile, cum dispar unele, apar altele. Copilul trebuie să fie pregătit pentru viitor, pentru viață. Noi asta ne dorim, cerem această reformă  care să fie centrată pe copil, pe realitate în special.

Andreea Daraban:  S-a vehiculat inclusiv ideea de a se folosi mediile la anumite discipline de pe parcursul gimnaziului pentru a se face selecția la liceu.

Horațiu Sorin  Hoară: Pentru o astfel de propunere, iarăși, da, să se facă,  dar să se știe nu cu un an de zile înainte.

Andreea Daraban:  Se vorbea despre necesitatea introducerii unei evaluări standardizate.

Horațiu Sorin Hoară:  Nu putem să schimbăm evaluarea, dacă nu acționăm și pe direcția cealaltă, a pregătirii profesorilor. Profesorii, în primul rând, trebuie să se schimbe, trebuia să readapteze noilor metode de predare, trebuie să fie pregătiți. Nu am prea văzut formări la nivel național a acestor cadre didactice. Prea puține. Sunt prea mulți profesori și prea puține locuri pentru formare. Și în plus, unii profesori sunt înrădăcinați în sistemul vechi de predare.

Andreea Daraban: Cum se implică Federația Părinților în dialogul cu autoritățile privind reforma examenelor naționale? S-au făcut propuneri de modificare a acestora din partea Federației?

Horațiu Sorin Hoară: Noi, de-a lungul anilor, începând cu 2019, am avut în permanență un dialog continuu. Am semnat parteneriate strategice foarte bune cu Ministerul Educației. Avem parteneriate cu Parlamentul României, suntem prezenți permanent la comisiile de învățământ, suntem consultați. În ultimii șase ani, au fost schimbări ale legii învăţământului, au apărut versiuni. La început, când la primele, am adus peste 120 de îmbunătățiri,  ni s-a acceptat vreo 20. Ce vă pot spune acum? Că la ultima, din 113 propuneri, au fost peste 90 de modificări acceptate. Nu vreau să spun că suntem mai puternici decât orice partid, dar realitatea este că se ține cont de noi.

Andreea Daraban:  În ceea ce privește evaluarea în general, oare ce vrem de fapt de la copii? Ce dorim noi de la ei când îi evaluăm? S-au pus în discuție aceste aspecte cu Ministerul Educației?

Horațiu Sorin Hoară:  Toți doresc să ieșim bine la nivel european. La testele PISA tot timpul suntem pe ultimele locuri.

Andreea Daraban:  Avem problema analfabetismului funcțional, care e majoră.

Horațiu Sorin Hoară:  Aceasta e o părere personală, analfabetismul funcțional vine în urma apariției internetului și apariției telefonului mobil, unde ai o informație în 30 de secunde, dacă știi să pui bine întrebarea. Și nu trebuie să vorbești gramatical corect ca să afli răspunsul. În ziua de astăzi a apărut AI-ul. Pe vremea tinereții mele, ca să aflu o informație, intram în bibliotecă și căutam în 20 de cărți. O aflam, dar în același timp mai aflam și alte informații care erau tangențiale sau pe lângă informația dorită. Fundamentele erau mult mai puternice. În ziua de astăzi elevul află punctual o informație, o memorează, posibil după 5 minute să o uite și mai mult ca sigur că o va uita. Și atunci discutăm de analfabetism funcțional. E foarte adevărat,  trebuie să ne adaptăm sistemul de învățământ la modificările actuale. Unele țări elimină telefonul din școli complet. Am avut într-una dintre discuții cu ministerul un subiect pe această temă, să scoatem telefonul din școală, să începem să găsim o metodă. Mulți nu au fost de acord.  S-a venit cu o explicație foarte pertinentă. Telefonul trebuie să fie la dispoziția profesorului, care să-l dea elevilor, pentru metode moderne de predare, să aibă acces rapid.

Andreea Daraban:  Părinții ar fi fost de acord să nu existe telefon la oră?

Horațiu Sorin Hoară: E foarte discutabilă chestiunea. Sunt păreri împărțite. Vocile care vor telefon, vor fi tot timpul mai puternice decât celelalte. Dar părinții au și o explicație. 74 la sută din părinți au recunoscut că violența în școală se află pe primul loc în rândul problemelor legate de școală. Le este frică tuturor părinților. Ei spun că da,  am dori să avem un telefon al copilului la dispoziția lui, prin care să anunțe, dacă este o problemă. Deși sistemul este foarte bine pus la punct. Adică primul apel al școlii este către părinte dacă apare o problemă. Al doilea apel este către salvare, poliție, dacă sunt chestiuni mai grave.

Andreea Daraban: Cum pot părinții sprijini copiii în perioada premergătoare examenului, dincolo de suportul academic?

Horațiu Sorin Hoară: Să încerce să înțeleagă, să accepte, că întotdeauna un examen este ceva dificil, e ca o întâlnire cu necunoscutul, chiar dacă au mai avut examene de-a lungul anilor. În discuțiile cu copiii mei și cu ai prietenilor,  ai cunoștințelor,  le spun,  învățați, ca la final voi să alegeți, nu școala să te aleagă. Elevul trebuie să decidă care este parcursul lui pe viitor. Și asta nu se poate face fără un rezultat bun la examen, fără cunoștințe solide și temenice pentru viitorul lui educațional.

Calendar Evaluarea Națională 2025

23 iunie 2025 – Limba și literatura română – proba scrisă

25 iunie 2025 – Matematică – proba scrisă

27 iunie 2025 – Limba și literatura maternă – proba scrisă

3 iulie 2025 – Afișarea rezultatelor inițiale, vizualiarea lucrărilor scrie și depunerea contestațiilor

4-5 iulie 2025 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

6-9 iulie 2025 – Soluționarea contestațiilor

10 iulie 2025 – Afișarea rezultatelor finale

Varianta audio a interviului:

Horațiu Sorin Hoară are trei copii. A terminat  Universitatea de Vest din Timișoara  și a fost  profesor de matematică. A predat la clasele V-XII, iar în prezent este cadru didactic universitar. Este  președinte al Consiliului Reprezentativ al Părinților județ Arad din 2012, an în care a aderat și  la Federația Națională a Părinților, în prezent fiind primvicepreședinte al Federației  Naționale a Părinților – EDUPART.

#StareaEducației (INTERVIU) Ministrul Daniel David: Este absurd să ai o evaluare atât de dură la clasa a VIII-a în cadrul unui proces de învățământ obligatoriu./Testarea la mai multe discipline nu e o idee nouă, dar mai întâi trebuie să cădem de acord că vrem o schimbare și apoi discutăm de când intră în vigoare.

Publicat de Andreea Drilea, 29 mai 2025, 06:28 / actualizat: 29 mai 2025, 8:22

Între concluziile importante, care ar putea sta la baza unor schimbări în educație, se numără și modificarea modului în care se susține Evaluarea Națională la clasa VIII-a. Potrivit documentului, aceasta ar trebui să includă cerințe din mai multe domenii de studiu, nu doar din limba română și matematică, pentru a reflecta mai bine competențele elevilor. O altă propunere se referă la reevaluarea periodică a cadrelor didactice și la modul de organizare a examenului de Titularizare. Despre aceste aspecte a discutat colega noastră, Andreea Daraban,  cu domnul Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării.

Andreea Daraban: Domnule ministru, propuneți o reformă majoră a Evaluării Naționale la clasa VIII-a, cu testare din mai multe discipline. Cum ar urma să arate acest examen în viziunea dumneavoastră?

Daniel David: În primul rând, haideți să înțelegem de ce Evaluarea pe care o avem acum nu este una în regulă. N-am în minte ideea de a face reforme de dragul reformei, n-am venit să schimb ceva dacă acel ceva ar funcționa bine. Modalitatea pe care noi o folosim în acest moment pentru a face Evaluarea Națională la clasa VIII-a este una restrictivă. Restrictivă în sensul că, deși noi, prin gimnaziu, ne propunem să formăm mai multe competențe cheie, în final testăm doar două. Mai mult, prin faptul că testăm doar două, nu știm cât de eficient a fost programul de gimnaziu printr-o evaluare standardizată la nivel național și nici nu dăm informațiile adecvate necesare profesorilor din clasa a IX-a, despre copiii pe care îi vor avea  acolo.  În al doilea rând, Evaluarea pe care o avem în acest moment este una punctuală, și pe o evaluare punctuală  se pune o valoare prea mare, fiindcă ea va marca traiectoria educațională și de viață a copilului. În al treilea rând, n-am prea găsit această evaluare, ca să nu spun că n-am găsit-o niciunde, ca bune practici în țările Uniunii Europene sau în țările vestice, la care noi de obicei ne raportăm. Deci, altfel spus, este o evaluare problematică, mai adaug doar că este și absurd să ai o evaluare atât de dură în cadrul unui proces de învățământ obligatoriu, nu chiar la mijlocul său, dar încă în cadrul procesului de învățământ obligatoriu, în condițiile în care învățământul obligatoriu este, prin lege de la 4 la 18 ani. Fiindcă am spus că demersurile mele aș vrea să se bazeze pe dovezi, dovezile sunt de diverse tipuri și anume date. În acest moment nu avem date care să ne arate că un sistem din vest este mai bun decât alt sistem din vest. Mă uit, dacă nu avem date, la setul de bune practici și văd practici foarte diferite, dar în același timp mă uit la principiile din spatele acelor bune practici și găsesc acele principii pe care le-am spus și aici. Evaluarea trebuie să fie relevantă, să evalueze mai multe competențe, nu doar două, nu te bazezi pe o evaluare punctuală și nu faci evaluări foarte dure în cadrul unui proces de învățământ obligatoriu în care oricum copiii trebuie sa ajungă în clasa a IX-a. De aici a venit ideea de a propune această schimbare și varianta sugerată este cea pe care am văzut-o în raport.

Andreea Daraban: Spre deosebire de evaluările de la clasa a II-a, a IV-a și a VI-a, cea de clasa a VIII-a are rol de selecție pentru liceu. Deci e diferită de cele anterioare, care doar constată nivelul de pregătire a elevului. Deci această Evaluare Națională de la clasa a VIII-a condiționează accesul unui elev la un liceu sau altul. Nu este vorba doar despre a verifica o serie de competențe. Nu ar trebui să facem o distincție între evaluare pentru anumite competențe și admitere la liceu?

Daniel David: Ar trebui sa fie ambele, în sensul că dacă în clasa a VI-a, în clasa IV-a, în clasa II-a avem aceste Evaluări Naționale standardizate cu rol informativ, ne-ar trebui și una în clasa a VIII-a cu rol informativ, ca să știm cum am încheiat nivelul de gimnaziu. Am reușit să transferăm cele 8 competențe cheie pe care le avem ca obiectiv sau nu? În condițiile în care tu nu faci o evaluare relevantă, mai comprehensivă, ci te reduci la două discipline, n-ai înțelegerea acestui lucru. 

”Până când vom reuși să reducem discrepanța între școli și vom împinge în față standarde de evaluare, pentru ca notele să nu fie atât de diferite ca semnificație între școli, nu putem să folosim portofoliul educațional.”

Andreea Daraban: Și atunci cum facem selecția pentru liceu?

Daniel David: Eu am propus o variantă intermediară, fiindcă spre exemplu, pentru viitor, mi-ar plăcea și mie, să se întâmple, așa cum se întâmplă în alte țări care folosesc portofoliul educațional, adică notele nu într-o evaluare punctuală, ci notele, de exemplu, pe care le ai pe parcursul anilor de studio,  clasa V-a, VI-a, VII-a, VIII-a, activități extracurriculare. Noi nu putem folosi acest lucru eficient, în acest moment, pentru că profesorii nu au o scală, nu au standarde de raportare comune pentru a da note. Adesea, nota 8 în București este diferită de un 8 din Satu Mare. Diferențele sunt uneori foarte mari. Și, de asemenea, există discrepanțe foarte mari între școli în ceea ce privește performanța educațională. De aceea, până când vom reuși să reducem discrepanța între școli și vom împinge în față standarde de evaluare, pentru ca notele să nu fie atât de diferite ca semnificație între școli, nu putem să folosim portofoliul educational, pe baza notelor obținute în cursul studiilor gimnaziale. Și atunci am spus că, ok, haideți să nu avem doar două competențe, să încercăm să evaluăm mai multe. Și lucrul ăsta nu este nou, se întâmplă și în Italia, se întâmplă și în Franța. Ca idee a apărut și în legea educației din 2011, doar că n-a fost implementată ideea respective. Să avem mai multe probe, și liceele, spre exemplu, în funcție de specializare, ar putea să dea ponderi diferite diverselor discipline.

Andreea Daraban: Așadar, în viziunea dumneavoastră, înțeleg că nu ar fi vorba despre o testare la fiecare disciplină în parte la finalul clasei a VIII-a, ci ar fi niște teste interdisciplinare, iar liceele ar putea să valorifice punctajele la disciplinele aferente unui anumit profil…

Daniel David: Corect. Adică dacă ești la specializarea Științe, de exemplu, evident că poți să valorizezi și Matematica și Limba Română, că sunt competențe fundamentale, dar dai o pondere mare și evaluării în zona de Știinte. Dacă eștii în zona de profil teoretic uman, începi să dai o pondere mai mare evaluărilor în zona Istoriei și Geografiei. Mi se pare absolut normal, logic, adică mă și gândesc de ce nu facem lucrul ăsta? Sigur, repet, în alte țări se face, l-am și gândit în 2011, dar nu l-am implementat pentru că probabil a fost mult mai comod să reducem totul la cele două discipline. Repet, importante, fundamentale, dar nu putem reduce toată evaluarea la două discipline.

”Mi-ar plăcea să dăm această testare la mai multe discipline la clasa a VIII-a, dar să nu o folosim ca modalitate de selecție, ci să folosim portofoliul. Nu suntem încă acolo.”

Andreea Daraban: Ar trebui schimbate și conținuturile și programa școlară pentru a putea avea o astfel de testare, la mai multe discipline?

Daniel David: Vedeți, suntem în faza în care lucrăm la planurile cadru și apoi la programele în învățământul liceal. După aceea vom vedea ce se întâmplă la nivel de gimnaziu. La nivel de gimnaziu a fost o reformă în 2017, sub aspectul planurilor cadru și sub aspectul programelor, care o să vedem dacă va da rezultate sau nu. Înțeleg că apar unele rezultate bune în zona de Matematică la gimnaziu. Avem unele probleme în zona de Științe, fiindcă performanța la Matematică s-a îmbunătățit, la Științe a scăzut, spre exemplu, în testele internaționale, dar mai așteptăm încă o testare.

Andreea Daraban: Există voci care susțin că povara unei evaluări la mai multe discipline și care are și rolul de selecție va cădea în primul rând pe umerii părinților, care vor trebui să facă și mai multe meditații cu proprii copii la mai multă discipline.

Daniel David: Eu am înțeles, dar ăsta este un argument că lucrurile merg prost și dacă lucrurile merg prost, să nu schimbăm lucrurila în bine, mai bine rămânem cu ce e prost, că dacă le schimbăm în bine efortul e mai mare. De ce alte țări pot să dea o testare din mai multe discipline? Dau exemplele Franța și Italia. De ce acolo se poate, dar la noi nu se poate? Eu zic, hai să ne uităm un pic la setul de bune practici. Repet, și mie mi-ar plăcea să dăm această testare, dar să nu o folosim pentru selecție, să folosim portofoliul. Nu suntem încă acolo.

Andreea Daraban: De când ar urma să intre în vigoare noua modalitate de susținere a evaluării naționale?

Daniel David: Asta este o discuție pe care trebuie să o avem dacă ne punem de acord. Vedeți că au fost diverse discuții în legătură cu acest raport. Cum anume, câte teste, la ce discipline, când? Eu am spus că acest raport este un raport de viziune, iar viziunea mea spune că testarea pe care o avem acum nu funcționează bine, trebuie schimbată și am spus principiile pe baza cărora trebuie făcută noua evaluare. Dacă ne punem de acord că vedem lucrurile la fel, că suntem de acord să o schimbăm și mergem cu aceste principii, după aceea discutăm câte teste și anume când. Sigur, în principiu, poți să gândești pe termen mediu, să spui ok, ar trebui să fie prima generație, după ce adoptăm noua testare, prima generație care intră în clasa a V-a. Dar ținând cont că este o evaluare națională din disciplinele care se studiază acum, nu ne oprește nimeni și nimic, dacă ne punem de acord. Eu niciodată ca ministru n-am vrut să forțez lucrurile, dacă n-am reușit să conving segmente largi din sistem. Nici nu le-am acceptat cum sunt, dar nici n-am vrut să împing o idee, chiar dacă eu cred că e bună, dacă nu reușesc să-i conving pe ceilalți.  Putem să convenim că, nu știu, intră în 2 ani sau 3 ani sau, repet, cu cei din clasa V-a. Țin minte că și în legea din 2011, când s-a propus o nouă examinare națională pentru clasa VIII-a, tot asta a fost discuția de când va intra. Dar aici este o discuție operațională cu actorii, cu partenerii de dialog social, cu Consiliul Elevilor, cu părinții. Asta nu este o problemă. Întâi trebuie să ne hotărâm dacă suntem de acord că nu-i bună metoda de acum, că principiile pe care le-am împins în față sunt în regulă și după aceea vom dezvolta și planurile operaționale.

Andreea Daraban: Există intenția de pilotare a unei astfel de inițiative?

Daniel David: Se poate și pilota, sigur că da. Sunt mai multe variante, dar hai întâi să ne hotărâm dacă vrem să o schimbăm și după aceea vedem de când o implementăm. Putem să spunem, ok, obligatoriu din clasa V-a, dar cei care doresc să o piloteze mai repede pot să o facă. Repet, sunt discuții operaționale unde există mare flexibilitate, dar hai să ne punem de acord că vrem să o schimbăm.

Andreea Daraban: Există un ordin de ministru care prevede că elevii de gimnaziu care obțin premiul I la Olimpiadele Naționale sau premiile 1, 2 sau 3 la cele internaționale pot intra la liceu fără examen. Se va mai menține această dispoziție?

Daniel David: Eu aș menține-o. Aș menține-o tocmai pentru faptul că nu cred că o evaluare punctuală, fie ea și mai nuanțată dacă vreți, și cu ponderi și cu mai multe discipline, ar trebui să stabilească traiectoria de viață a unui copil. Cred că dacă cineva e olimpic în biologie sau în chimie și ia acele premii, poate să intre în specializarea de Științe, spre exemplu, la profilul real. Nu văd de ce nu. Cred că nu trebuie să punem o piedică, un baraj prea mare în trecerea din clasa VIII-a în clasa IX-a, pentru că suntem, încă, sau ar trebui să fim, în logica învățământului obligatoriu.

”Am propus un examen de licențiere didactică și o variantă de angajare a profesorilor pe traiectorie nedeterminantă, iar avantajul este că pot trece de pe un post pe perioadă determinată, pe unul pe perioadă nedeterminată, fără să mai dea încă o dată un examen național de titularizare.”

Andreea Daraban: O altă schimbare în sistemul de educație face referire la modalitatea de angajare a cadrelor didactice, care ar urma să fie diferită. Ministerul Educației propune un nou sistem de intrare în cariera didactică, Examenul Național de Licențiere Didactică. Domnule ministru, explicați – ne cum va arăta acest examen și de când va intra în vigoare?

Daniel David: În primul rând văd o nemulțumire în ceea ce privește sistemul actual de Titularizare și pot să-i și înțeleg pe oameni de ce. Sigur că nemulțunirea este în cea mai mare parte a celor din sistem, dar nu înseamnă că toți sunt nemulțumiți cu acest sistem. Acum, practic, dacă ești angajat pe o perioadă nedeterminată, după un examen național, tu ești evaluat anual. Și în funcție de calificativul primit îți continui, sigur, activitatea. Însă foarte mulți, care la examenul național de titularizare au luat note mari, uneori 9, 9 și ceva, ajung să fie pe post pe perioadă determinată. Și dacă sunt pe acest post, ei nu pot să rămână și să devină titulari în sistem, să intre pe perioadă nedeterminată, decât dacă mai dau acest concurs. Unii de mai multe ori, dacă sunt într-o zonă de determinat pe continuitate, alții, o dată, dacă intră pe viabilitate și li se permite acest lucru, ceea ce nu este în regulă. Sistemul pe care l-am propus este un sistem care păstrează toate avantajele a ceea ce avem acum și aduce noi avantaje.  Sigur, ca până  acum, poți să fii din start angajat pe perioadă nedeterminată. Ai dat examenul de licențiere, ai peste 7, participi la concurs în diverse școli, ai postul pe nedeterminat. Numai că am mai propus o traiectorie, o variantă „tenure track„ adică o variantă de angajare pe traiectorie nedeterminantă.  În sensul că intri pe un post pe o perioadă determinată, putem stabili în funcție de ciclul de studiu, un an, doi sau trei, și dacă în fiecare an ai avut o performanță bună, după perioada determinată dacă postul mai este viabil, treci automat, fără să mai dai încă un concurs national, pe perioadă nedeterminat. Este în beneficiul profesorilor, este un mecanism care protejează și omul și calitatea în sistem. Și am mai spus un lucru, și asta vreau să fie foarte clar, fiindcă a fost interpretat în anumite segmente greșit, toți profesorii, așa cum sunt evaluați annual, ar trebui să aibă o evaluare sumativă tot la 5 ani. Ce înseamnă evaluare sumativă? Nu înseamnă că mai dai încă o dată un examen. Ci la 5 ani ne uităm ce s-a întâmplat în ultimii 5 ani, ce scoruri ai avut la evaluarea pe care ți-a făcut-o școală? Mai cerem feedback-uri de la colegi și de la elevi, iar dacă lucrurile funcționează bine, ai atins standardele minimale, mergi mai departe pe perioade nedeterminată. Dacă însă lucrurile merg prost, ai avut calificative de nesatisfăcător, de exemplu, este absolut normal să mergi la un curs de pregătire profesională pentru a-ți îmbunătăți performanțele. Nu e nicio problemă aici și fără a-ți fi afectat postul pe perioadă nedeterminată. Deci mergi la curs, te pregătești și după aceea vii și îți continui poziția de nedeterminant, sigur, dacă performanța ți se îmbunănătățește. Deci, în urma acestei evaluări la 5 ani îți continui activitatea sau dacă lucrurile merg prost, ai 2 ani la dispoziție să-ți îmbunătățești acel calificativ de nesatisfăcător. Dar nici nu putem accepta situația în care tu ești nesatisfacător mai mulți ani, dar totuși te păstrăm în școală.

Andreea Daraban. Există voci care spun că examenul de licențiere didactică nu schimbă cu nimic ceea ce avem în prezent, pentru că în prezent există definitivatul. Fără definitivat nu poți să devii titular în sistem și nu poți să predai mai mult de 5 ani. Deci care ar fi diferența între cele două?

Daniel David: Diferența majoră este că cei care sunt angajați pe perioadă determinată, pe tenure track, pot trece de pe post pe perioadă determinată, pe nedeterminată, printr-o performanță bună la școală, în fața copiilor și în fața colegilor, fără să mai dea încă o dată un examen național de titularizare.

”În acest an, examenul de titularizare funcționează exact așa cum a fost anunțat, fără să se schimbe nimic.”

Andreea Daraban: Cei care vor fi licențiați didactic vor avea parte de o serie de mentori? Va fi ca la rezidențiatul medical?

Daniel David: Nu. Cei care sunt licențiați în sistem au peste nota 7, vor da concursuri pentru posturi pe perioadă determinată sau nedeterminată în școli, iar acolo, odată ce și-au luat postul, vor evolua în carieră trecând prin ceea ce știm, gradele didactice.

Andreea Daraban: Ce se întâmplă cu cei care au luat notă sub 7?

Daniel David: Cei care au luat notă sub 7 nu sunt licențiați în sistem. Posturile care rămân libere, neocupate de cei licențiați, se scot la concurs de către școli, așa cum se scot și acum pentru suplinitori sau pentru cadrele didactice asociate.

Andreea Daraban: Școala ce rol va avea în acest proces de recrutare de personal?

Daniel David: Școala va avea un rol foarte important, fiindcă posturile sunt acolo, concursurile se organizează acolo și, așa cum am spus, treci de pe o perioadă determinată pe perioada nedeterminată, dacă ai convins copiii și școala că meriți lucrul ăsta.

Andreea Daraban: De când va intra în vigoare această nouă modalitate de angajare în sistemul educațional?

Daniel David: Va intra în vingoare după ce ne vom pune de acord, că suntem de acord cu această schimbare, după ce o să și-o asume Ministrul Educației și Cercetării sau Ministrul Educației, după ce ne punem de acord cu partenerii de dialog social că este în regulă așa, atunci va intra în vigoare. În acest an, examenul de titularizare funcționează exact așa cum a fost anunțat, fără să se schimbe nimic. Cel mai repede ar putea să intre în vigoare, dar nu înseamnă că intră, repet, sunt mulți pași până acolo, dar cel mai repede ar putea sa intre în vigoare de anul viitor, dar s-ar putea sa dureze și mai mult până când, repet, se asumă viziunea, se definește operațional și ne punem de acord cu actorii din domeniul.

Varianta audio a interviului:

FOTO edu.ro

#StareaEducației (INTERVIU) Gabriela Bartic, director BRIO: ”Sunt necesare standarde de evaluare în educație, pentru că avem nevoie de corectitudine în felul în care notăm copiii. În prezent ceea ce descrie nota 7 pentru un profesor, nu descrie și pentru un alt cadru didactic sau pentru altă clasă sau pentru altă școală.”

Publicat de Andreea Drilea, 18 mai 2025, 10:24

Inițiativa are ca scop nu doar să reducă diferențele dintre școli și regiuni, ci și să alinieze evaluarea cu standarde internaționale, precum cele din testările PISA sau TIMSS. Vorbim despre un sistem care să reflecte competențele reale ale elevilor, indiferent de mediul din care provin, iar pentru asta, Ministerul Educației colaborează și cu doi experți internațional de top în știința evaluării.

Colega noastră, Andreea Daraban, a stat de vorbă cu doamna Gabriela Bartic, director al companiei Brio, care a explicat ce înseamnă concret aceste standarde și ce impact vor avea asupra școlii românești.

Andreea Daraban: De ce avem nevoie de standarde de evaluare în sistemul educațional?

Gabriela Bartic: Avem nevoie de standarde de evaluare pentru că avem nevoie de corectitudine în felul în care notăm copiii. Evaluarea elevilor este atât de mult luată în seamă și atât de mult internalizată de actorii educaționali, cu cât actorii educaționali o percep ca fiind corectă față de ei. Altfel, este doar un alt  mod de a ne pierde timpul la școală. Ceea ce facem noi, acum, prin desemnarea acestor standarde de evaluare, este să ajungem în acel punct în care toate evaluările copiilor să fie comparabile, atât între copii cât și pentru ca acel copil să marcheze progres. Care ce înseamnă, de fapt? Că acel copil, fiind în fața unei intervenții educaționale, acumulând în plus față de evaluarea anterioară, evaluat din nou fiind, se vede în notă că s-a întâmplat ceva și asta va duce actorii educaționali să valorizeze mai bine feedback-ul cuprins în notă și să-l implementeze mai repede la clasă. Pentru că, de fapt, scopul, rostul notei în sistemul nostru de educație nu este să marcăm copilul cu nota 7 și să-i dăm acest verdict ”ești de 7” ci să folosim feedback-ul pe care ni-l oferă nota 7 și să-l folosim în sprijinul copilului. Să-i spunem unde poate să crească, care este ținta lui corectă de creștere și cum anume se poate îmbunătăți copilul. Și asta va aduce în sistemul de educație, ceea ce cerem cu toții de la sistem, corectitudine.

”Standardele ar trebui finalizate până în prima parte a anului școlar viitor și apoi pilotate în suficient de multe unități de învățământ, ulterior folosite în sistemul de educație în anul școlar 2026-2027.”

Andreea Daraban: Până când ar trebui finalizate aceste standarde și de când vor fi implementate?

Gabriela Bartic: Standardele ar trebui finalizate până în prima parte a anului școlar viitor, adică probabil până în decembrie, și apoi pilotate în suficient de multe unități de învățământ, ulterior folosite în sistemul de educație în anul școlar 2026-2027.

”România nu are standarde de evaluare, sunt desenate de fiecare profesor, pentru că suntem în situația în care îi trimitem la clasă lipsiți de acest instrument, dar ei trebuie să noteze totuși, și atunci își creează propriile standarde.”

Andreea Daraban: În prezent nu există standarde de evaluare? Cum se face notarea elevilor?

Gabriela Bartic: Voi fi foarte blândă cu profesorii, pentru că nu sunt vinovați că nu au instrumente. Fiecare profesor în acest moment își creează propriile standarde, ceea ce înseamnă că ce descrie nota 7 pentru un profesor, nu descrie un 7 pentru alt profesor sau pentru altă clasă sau pentru altă școală, ceea ce duce la inechități în sistem. Dar revenind, nu, nu avem standarde și standardele sunt desenate de fiecare profesor, pentru că suntem în situația în care îi trimitem la clasă lipsiți de acest instrument, dar ei trebuie să noteze totuși, și atunci își creează propriile standarde.

Andreea Daraban: Odată cu crearea acestor standarde naționale de evaluare, se va modifica și modalitatea de evaluare în cazul examenelor naționale, de exemplu?

Gabriela Bartic: În mod firesc ar trebui să se întâmple acest lucru, pentru că n-ar fi corect să evaluăm la clasă copiii într-un fel, iar apoi în fața examenelor naționale să fie evaluați altfel. Conform Legii Educației în vigoare în acest moment, sistemul de evaluare în ceea ce privește examenele ar trebui să se schimbe tot din același an, deci din 2026-2027. Nu știm însă dacă sistemul va fi suficient de flexibil astfel încât să absoarbă schimbările într-un singur an. Însă, oricum ar fi, faptul că se schimbă evaluarea la clasă va influența, cu siguranță, felul în care se face evaluare, inclusiv în zona de examene naționale.

”Standardele de evaluare vor putea fi folosite  la clasă în evaluări normale, în ascultare sau în teste pe care le concepe profesorul.”

Andreea Daraban: Pentru ca cei care nu cunosc acest sistem de testare standardizat, pe care platforma Brio îl promovează de ceva timp.  La Iași, de exemplu, a fost implementat și au fost testări inițiale Brio în școlile din municipiu și din județ. Spuneți-ne,  cum arată un astfel de test standardizat?

Gabriela Bartic: Testele standardizate sunt instrumente care folosesc standarde. Nu e obligatoriu ca ulterior creării standardelor de evaluare să se folosească exclusiv testare computerizată standardizată. Ele vor putea fi folosite și la clasă în evaluări normale, în ascultare sau în teste pe care le desenează profesorul. Instrumentul la care faceți referire, care este platforma de testare standardizată Brio, este o platformă care, în lipsa acestor standarde descriptive, evaluează copiii astfel încât să le putem arăta locurile în care ei trebuie să lucreze mai mult pentru a fi mai buni. Ce face diferit Brio, față de orice notare la clasă, este exact asta: îi arată copilului, capitol cu capitol, ce competențe ar trebui să aibă, unde se află și cât poate să crească,  transformându-l dintr-un instrument care constată, pentru că nota în acest moment la clasă doar constată un anume nivel de competențe, dacă se întâmplă lucrul acesta și nu descrie altceva, deci transformându-l dintr-un instrument care constată, într-un instrument care poate să modeleze actul educațional.  Este instrument foarte bun de feedback.

”Ce ne dorim noi de la sistemul de educație nu este neapărаt să ne arate că toți copiii sunt de 10, ci să ni-i arate corect, într-o ierarhie corectă.”

Andreea Daraban: Spuneați că odată stabilite aceste standarde naționale de evaluare, nu e musai să existe teste standardizate, digitalizate. Fiecare profesor își poate crea propriile teste bazate pe aceste standarde.

Gabriela Bartic: Cel mai simplu ar fi să fie digitalizate, dar, în mod evident, utilizarea lor sau felul în care ele vor fi scrise, va fi în ideea utilizărilor zi de zi la clasă, în felul în care se potrivește mai bine atât tipului de evaluare pe care profesorul vrea să-l aplice, cât și stilului pedagogic al profesorului. Deci, da, răspunsul este că profesorul își va putea crea propriile instrumente sau le va putea folosi pe cele existente.

Andreea Daraban: Așadar, ce probleme încearcă să rezolve aceste standarde în contextul actual al sistemului de învățământ?

Gabriela Bartic: În primul rând, inechitatea. Noi valorizăm locurile în care copiii noștri sunt văzuți corect, nu neapărat bine. Deci, ce ne dorim noi de la sistemul de educație nu este neapărаt să ni-i arate pe toți copiii că sunt de 10, ci să ni-i arate corect, într-o ierarhie corectă. Ce se întâmplă acum este că 85% dintre copiii de gimnaziu au medii între 9 și 10, ceea ce înseamnă că sistemul a răspuns acestei cerințe a noastre de echitate prin supraevaluarea tuturor copiilor, a întregului eșalon școlar. Ce vrem noi sau ce urmează să se întâmple prin aplicarea standardelor de evaluare este să nu-i mai mințim pe părinți, să nu mai spunem că toți copiii sunt minunați, ci să-i arătăm fiecărui copil unde se află și ce poate să facă mai mult pentru a fi mai bine.

”Evaluarea standardizată este  ca un set de analize medicale. Se constată ce ne lipsește și facem intervenția astfel încât ceea ce ne lipsește să fie asigurat prin intervenție ulterioară.”

Andreea Daraban: Spuneam că la Iași au fost deja introduse testări inițiale, fiind folosită platforma Brio. Ce beneficii au fost constatate în urma utilizării acestor teste?

Gabriela Bartic: Este al treilea an de când se utilizează evaluarea standardizată inițială la Iași. Analizăm an de an rezultatele și observăm că ceea ce și-a propus sistemul în Iași și anume reducerea decalajelor rural-urban, a început să se întâmple. Nu există intervenție educațională care să funcționeze peste noapte. Nu există așa ceva, însă, faptul că ei și-au propus, cu ajutorul acestui diagnostic inițial, să realizeze această intervenție, care înseamnă reducerea decalajelor, e un lucru foarte bun. Pentru că, de fapt, ce se întâmplă ca urmare a acestei evaluări este să avem o evaluare exactă, ca un set de analize medicale. Am constatat ce ne lipsește și facem intervenția astfel încât ceea ce ne lipstește să fie asigurat prin intervenție ulterioară. Este ceea ce spunem noi că îi lipsești sistemului și anume, acționabilitatea. Orice evaluare trebuie să fie acționabilă, să putem să facem o acțiune serioasă, bazată pe rezultatele pe care le obținem. Asta s-a întâmplat în Iași și asta constatăm de când facem evaluările inițiale, că diferențele dintre medii, dintre rural și urban, încep să se aplatizeze.

Andreea Daraban: Pe de altă parte, există critici față de aceste testări care apar ca niște rețete. Elevul învață rețetele și astfel devine un automatism. Dacă iese din șablon, ar putea avea dificultăți? Se susține o astfel de ipoteză?

Gabriela Bartic: Din contră, nu. Ceea ce facem noi acum prin Evaluările Naționale și Bacalaureat înseamnă o șablonizare mai mare decât ceea ce face orice tip de evaluare standardizată, dacă este corect făcută. Ce pot să spun cu siguranță legat de instrumentul Brio este că e foarte putin probabil ca un elev să poată să memoreze toți itemii existenți în platformă, deoarece discutăm despre sute de mii de itemi. Posibilitatea ca ei să fie învățați pe de rost în vreun fel de copil e complet ieșită din obișnuință. Pe de altă parte, mi-aș permite o glumă: ”Dacă un copil este atât de inteligent cât să rețină, pe de rost, 100.000 de itemi, este atât de inteligent încât chiar nu mai trebuie testat”. Dar dacă acest lucru nu se întâmplă și copilul răspunde serios și onest întrebărilor, răspunzând cu ceea ce știe el, măsurarea este mult mai corectă decât orice alt tip de măsurare  care există în acest moment pe piață în România.

”Sistemele, în general, nu sunt pregătite niciodată pentru schimbare. Cu atât mai puțin sistemele atât de ample cum este sistemul românesc de educație. Suntem printre ultimele țăre europene care nu au standarde de evaluare.”

Andreea Daraban: În cazul disciplinelor umaniste, și mă refer în special la Limba și Literatura Română, cum funcționează aceste teste standardizate atunci când trebuie evaluată, de exemplu, creativitatea?

Gabriela Bartic: Întâi aș spune că cele mai serioase teste de inteligență și de creativitate sunt teste standardizate. Este o critică complet nefondată care se aduce standardizării, faptul că n-ar putea să surprindă creativitatea. Când ne gândim la testele de IQ și la testele de gândire creativă, toate testele sunt teste standardizate. Reproșăm testelor standardizate faptul că există acest format de răspuns multiplu la întrebare și că nu ar exista un sistem de text pe care îl analizează ulterior cineva. Și aș răspunde în două feluri: cele mai importante teste de limbă străină, Toefl, Cambridge și așa mai departe, sunt teste standardizate. Ce se poate pentru alte limbi, se poate cu siguranță și pentru Limba Română. Ne tot alintăm și noi și cumva, și dintr-o mândrie națională exacerbată, că literatura sau reflecția critică asupra textului literar n-ar putea fi testată standardizat. Răspunsul este dacă se poate în alte limbi, se poate cu siguranță și în română. Dar noi suntem tributari felului de a gândi în care ne-am format noi. Ce vreau să spun este că dacă noi am dat Bacalaureatul în forma cu comentariul literar, ne este foarte greu să ne gândim că același tip de cerință poate fi operaționalizată și altfel, poate fi evaluată și altfel. E până la urmă o schimbare de mentalitate. Nu e o schimbarea spectaculoasă cea pe care o cere acest tip de tranziție dintre testare clasică către testare standardizată. Întrebarea este ”ce ne dorim mai mult?”. Să vedem că elevul poate să aibă niște inflexiuni cu siguranță interesante legat de interpretarea critică a unui text sau ne dorim să vedem că copilul înțelege textul și este capabil să formuleze idei pe care le găsește în text? Ce ne dorim de la copiii noștri, de fapt? Și răspunzând la această întrebare, o să răspundem și acestor temeri inevitabile care există la o schimbare de paradigmă în evaluare.

Andreea Daraban: Este sistemul românesc pregătit să adopte aceste standarde naționale de evaluare?

Gabriela Bartic: Sistemele, în general, nu sunt pregătite niciodată pentru schimbare. Cu atât mai puțin sistemele atât de ample cum este sistemul românesc de educație. Discutăm despre două milioane și ceva de mii de oameni incluși în sistemul activ de educație, elevi, respectiv profesori și așa mai departe. Firește că sistemul este inert. Pe de altă parte, principala noastră cerință de la sistem este să fie corect cu copiii. Ne dăm seama cu toții că locul în care am ajuns acum în sistemul de educație nu mai poate fi perpetuat multă vreme, fără să intrăm în colaps și atunci, da, cred că trebuie făcute niște schimbări. Nu știu dacă suntem pregătiți, însă ar fi bine să fim pregățiți, pentru că niște schimbări și niște schimbări radicale trebuie facute.

Andreea Daraban: Ce putem învăța din exemplele altor țări care folosesc deja standarde naționale în evaluare?

Gabriela Bartic: Suntem printre ultimele țăre europene și chiar și din Europa de Est, care nu au standarde de evaluare. Pot să vă dau exemplul Estoniei, care este miracolul Europei în ce privește testările PISA. Principalele reforme pe care le-au implementat, în momentul în care au ajuns la concluzia că în felul acesta nu mai pot continua, sunt reforma curriculară și reforma sistemului de evaluare, ceea ce ne spune că nu inventăm noi acest tip de intervenție, ci că acest tip de intervenție e necesar.

Varianta audio a interviului:

Gabriela Bartic este COO și Director al Diviziei Consumer Brio, absolventă de științe socio-umane, cu o vastă experiență în Comunicare, Media și Advertising. În ultimii 7 ani s-a dedicat educației, lucrând alături de profesorul Dragoș Iliescu, la prima platformă de evaluare educațională standardizată. Gabriela Bartic crede cu tărie în necesitatea unei abordări transformaționale și responsabile în educație, care să permită fiecărui elev să devină cea mai bună versiune a sa.

#StareaEducației (INTERVIU) Cristian Hatu, președinte al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale: ”Învățarea prin investigație, în care elevul are un rol activ în ajungerea la cunoștințe noi, dezvoltă gândirea critică și creativitatea. Proiectul ”Fizica Altfel”, bazat pe o astfel de metodă, a schimbat programa școlară și manualele. Nu mai putem rămâne într-un mod de predare la clasă de acum 50-60 de ani”.

Publicat de Andreea Drilea, 12 mai 2025, 06:39 / actualizat: 13 mai 2025, 6:43

Inițiat în urmă cu 14 ani, programul ”Fizica Altfel” a format aproape 3000 de profesori din învăţământul gimnazial şi liceal. Ministerul Educaţiei a recomandat utilizarea metodei de învăţare prin investigaţie în predarea fizicii.

Trei ani mai târziu a fost inițiat, tot de către Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, proiectul ”Chimia Altfel”, în primă fază fiind instruiți 250 de profesori pentru a aplica noile metode de predare a acestei discipline. Cel mai recent proiect este ”Matematica Altfel”, care se află în faza de derulare.

Centrul de Evaluare și Analize Educaționale din România, își propune, potrivit informațiilor de pe site-ul organizației, să cultive cercetarea, investigația și experimentul în sistemul de educație românesc, dorind să-i îndrume pe profesorii de științe să-și schimbe modul de lucru cu elevii, cu scopul de a reduce procentul de analfabetism științiific în rândul acestora.

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre metodele de predare prin investigație și despre beneficiile acestora în rândul elevilor, cu domnul Cristian Hatu, președinte și membru fondator al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale.

Andreea Daraban: Ce presupune această metodă de predare prin investigație și de ce este recomandată?

Cristian Hatu: Aș putea să o descriu comparând-o cu metoda clasică, în care profesorul vine în fața elevilor și începe să le predea o nouă temă din programă. Să zicem, la fizică, cum ar arăta Legea lui Ohm. Le enunță Legea lui Ohm, le scrie formula și încep să discute despre consecințe ale Legii lui Ohm, încep să facă exerciții, probleme. Deci, profesorul este o sursă de cunoaștere nouă pentru elevi. Elevii doar înregistrează, doar scriu în caiet cunoștințele noi. Au un rol pasiv. În cazul învățării prin investigație, profesorul nu mai are același rol ca cel anterior. Profesorul nu mai este furnizor de cunoaștere pentru elevi. Și elevii nu mai au un rol pasiv, ci ei capătă acum un rol activ. Când profesorul începe un nou capitol, o nouă temă din programă, cunoașterea nouă se construiește de către elevi, profesorul fiind un facilitator. Concret, ce înseamnă asta? Înseamnă că la o temă nouă din programă, profesorul le arată mai întâi elevilor un experiment,  fie îl face în fața lor,  fie arată un experiment filmat și îi pune pe elevi să se gândească la o explicație. De ce se derulază experimentul respectiv în acel mod? Sunt experimente care îi pun pe gânduri pe elevii, îi contrariază. Fenomenul se desfășoară altfel decât ar fi crezut ei, decât gândeau ei înainte. Și ideea este că profesorul îi lasă pe ei o vreme să își bată capul, îi împarte pe grupe și încep să se gândescă de ce lucrurile se desfășoară așa. Un elev din fiecare grupă de lucru prezintă explicația la care au ajuns.

Andreea Daraban: Practic, de la acest experiment, începe teoria.

Cristian Hatu: Da, teoria o descoperă elevii. Deci, reintră în rolul celor care au făcut descoperile științifice. Sigur, la altă scară, lucrurile sunt ajustate. Dar pentru cei care au gândit abordările de tipul acesta, a fost important acest lucru. Temele din programă sunt și pretexte ca elevii să gândească cu mintea lor, să analizeze cu mintea lor niște fenomene. Nu să li se dea explicația directă. În faza următoare sunt puși să facă niște experimente și să deducă ei formula. 

”Programul ”Fizica Altfel” a schimbat programa școlară, manualele. Metoda investigației a fost introdusă în programele de definitivat, de titularizare, de gradul II, examene pe care le dau profesorii de fizică.”

Andreea Daraban: Dar avem timp? Având în vedere programa școlară,  există timpul necesar pentru a aborda o astfel de metodă la clasă și pentru a parcurge și programa?

Cristian Hatu:  La Fizică, datorită acestui program, s-au schimbat lucrurile și în programa școlară. Deci nu mai sunt atâtea conținuturi.

Andreea Daraban: Programa școlară a fost adaptată acestei metode.

Cristian Hatu: Da, pentru că miza cu astfel de metode este că dezvoltă competențe de alt nivel,  care sunt foarte importante în felul cum arată societatea acum, economia. E nevoie de altfel de abilități. E nevoie de gândire structurată, de capacitatea de a rezolva probleme atipice, cu care elevii când vor ajunge să fie angajați se vor întâlni în diferite locuri de muncă. Sunt tot mai puține muncile rutiniere, în care cineva învață niște proceduri, niște pași și face ani de zile același lucru. Nu, o bună parte din activități au fost preluate de sisteme automate, de roboți. Acum nu mai discutăm și de ce se întâmplă cu inteligența artificială. Și atunci, muncile simple, rutiniere, sunt preluate tot mai mult de, hai să zicem, tehnologie. Și atunci ce rămâne în zona persoanelor ca joburi, au o complexitate mai mare. De asta este acum mai importantă gândirea critică, partea de problem solving, creativitatea. Ori, astfel de competențe se dezvoltă punându-i pe elevi să-și bată ei capul foarte mult. Dacă aș face o comparație cu un joc de puzzle, dacă în metoda clasică, pe masa respectivă ar fi așezate 70-80% din piese și mai rămân câteva locuri libere unde tu ca elev trebuie să completezi, în cazul învățării prin investigație sunt puse doar, nu știu, 15-20% din piese în diferite locuri și tu trebuie sa reconstitui imaginea. Deci elevul este pus să-și folosească gândirea într-o măsură mult mai mare.

”La elevii la care profesorii folosesc învățarea prin investigație, progresul este dublu față de elevii unde profesorii folosesc abordarea clasică.”

Andreea Daraban: Așadar, în ceea ce privește acest proiect ”Fizica altfel”, care este feedback-ul după ce l-ați implementat și după ce și Ministerul Educației a introdus această metodă în circuitul școlar și a adaptat programa în funcție de această metodă?

Cristian Hatu: Mai sunt niște lucruri care s-au întâmplat. Metoda investigației a fost introdusă în programele de definitivat, de titularizare, de gradul II, examene pe care le dau profesorii de fizică. Au apărut manuale de fizică de gimnaziu, redactate de profesorii implicaţi în proiect, cu multă experienţă în utilizarea învăţării prin investigaţie la clasă. Trei din  cinci manuale aprobate de minister sunt făcute de astfel de profesori. Care sunt efectele? V-aş spune mai întâi despre rezultatele unui studiu de impact pe care l-am derulat în 2021-2022. La elevii la care, să zicem, profesorii folosesc învățarea prin investigație, progresul este dublu față de elevii unde profesorii folosesc abordarea clasică. La cei din urmă progresul e undeva la 30%, la ceilalți progresul e de aproape 60%. Au dat elevii din ambele grupuri un test inițial și un test final. Deci vorbim acum de progrese pe ce înseamnă competențele specifice din programa școlară. Legat de percepția pe care o au elevii, devin mai interesați de fizică, de chimie, pentru mulți devine materia preferată.

Andreea Daraban. Așadar, proiectul ”Chimia Altfel” a urmat cumva în mod firesc.

Cristian Hatu: Da, mă rog, a fost o chestiune și în funcție de resursele financiare pe care le-am putut obține, pentru că proiectele noastre sunt derulate din fonduri private, respectiv fundații, companii.  Noi nu putem găsi finanțare din bani europeni, pentru că are un nivel de complexitate, acolo e o rigiditate destul de mare, e destul de multă birocratie și când aplici, dar și când derulezi proiectul. La noi, de multe ori, se fac ajustări pe parcurs în derularea proiectelor, pentru că sunt multe necunoscute. Ceea ce s-a întâmplat, s-a intâmplat cu aportul companiilor private.

Andreea Daraban: În ceea ce privește proiectul ”Chimia altfel”, a avut același rezultat ca cel anterior, cel legat de fizică?

Cristian Hatu: Nu a ajuns la aceeași amploare, pentru că și banii pe care i-am obținut nu s-au comparat cu suma pe care am obținut-o la fizică. Și atunci, noi n-am mai reușit să trecem printr-un proces de peer review unitățile de învățare făcute, n-am putut face un studiu de impact. La un moment dat a venit pandemia și lucrurile au început să nu mai funcționeze în aceiași parametri.

 ”Pentru mulți elevi, matematica este ca un ceai amar.”

Andreea Daraban: În prezent, însă, derulați un alt proiect, ”Matematica Altfel”. Acesta e într-o fază de derulare până în 2026. Ce se întâmplă în cadrul acestui proiect?

Cristian Hatu: Urmăm modelul de intervenție de la ”Fizica altfel”, ”Chimia  altfel”. Încercăm să construim unități de învățare, formulând, într-un limbaj mai puțin tehnic, sugestii metodologice pentru profesori, cum să abordeze diferite teme din programa școlară la clasă. Și începem cu un an de studiu, clasa a VI-a, vedem cum merg sugestiile metodologice când sunt aplicate la clase de către profesori, facem ajustări și după aceea intenționăm să facem și un studiu de impact, să vedem și dacă se pot observa progrese în ceea ce privește competențele elevilor.

Andreea Daraban: Ce v-a determinat să creați un astfel de proiect și pentru matematică?

Cristian Hatu: Aici e o discuție mai complicată. Am avut propuneri, cred că de prin 2018, au venit finanțatori mari care să ne propună să facem ceva sintetizat și pe matematică și am amânat destul de mult acest pas.

Andreea Daraban: De ce?

Cristian Hatu: Pentru că e puțin mai complicat. Am mai auzit și alte ONG-uri care au încercat să deruleze proiecte pe matematică. Lucrurile au mers ceva mai greu, s-au împotmolit, e materie de Evaluare Națională.

Andreea Daraban: Ce obstacole întâmpinați?

Cristian Hatu: E o presiune a părinților. ”Noi vrem ca copilul meu să ia notă cât mai mare, așa cum se predă, asta e. Fac pregătire cu el. Vreau să fie pregătit pentru a face față la subiectele de la Evaluarea Națională. Așa cum sunt gândite ele.” E o neînțelegere în privința  multor părinți, pentru că pentru mulți elevi este ca un ceai amar ce se întâmplă la orele de matematică. Ei spun că ăsta ”e examen de Evaluare Națională, învăț probleme tip, cum să le rezolv și să trec de hopul ăsta”. Dar problema este în ce măsură ei își dezvoltă competențe relevante pe acest mod de predare – învățare. Și cât mai țin ei minte peste câțiva ani din ce au făcut la matematică. Adică, în abordarea aceasta, mulți elevi memorează formule, memorează definiții, memorează reguli de calcul, după aceea le reproduc, învață algoritmi de rezolvare de probleme tip și mulți nu înțeleg ce e în spatele formulelor, ce e în spatele conceptelor, ce legătură au cu viața lor de zi cu zi. Vedem și rezultatele PISA. Analfabetismul în matematică e undeva la 48-49%, la ultimele teste.

”Orice țară cu sistem educațional performant a făcut deja acest pas, a trecut de la metode deductive la metode inductive, adică de la abordarea clasică la metode, să zicem, bazate pe învățarea prin investigație, în care elevul are un rol activ în ajungerea la cunoștințe noi.”

Andreea Daraban: Ați încercat să aveți dialog pe această temă cu reprezentanții Ministerului Educației, să propuneți o schimbare a programei? Mulți profesori de matematică spun că galopează prin programă. Este și o informație foarte mare pe care trebuie să o predea, iar elevii să o asimileze.

Cristian Hatu: Da, da. Așa a fost și la Fizică. La noi se face în clasa aVI-a, să zicem, la matematică, elemente care se fac în alte țări, în clasa a VII-a sau aVIII-a. Și asta în țări care sunt mult înaintea noastră la testele internaționale, dar și în ceea ce privește competitivitatea economică, care e la cu totul alt nivel și în ceea ce înseamnă inovație. Dar la noi e o tradiție, un mod de a înțelege lucrurile. Pentru mulți profesori sau  pentru cei care, să zicem, au un cuvânt de spus în programa școlară, sunt importante rezultatele elevilor la olimpiadele internaționale de matematică, dar nu se gândesc puțin care e prețul și pentru ceilalți elevi. Este acest mod de abordare a materiei,  în multe cazuri, poate formalizat, abstract, încă din gimnaziu, iar pentru unii elevi matematica e o limbă străină. Ne-au mai spus unii  profesori de Fizică, de Chimie, că ” să știți că nu va fi ușor, nu va fi la fel de ușor cu profesorii de matematică”.

Andreea Daraban: Și s-a confirmat lucrul acesta?

Cristian Hatu: Noi am găsit profesori și cu deschidere, să știți. Am început un curs, avem vreo 70-80 de profesori care au început cursul de formare și, sigur, este  mai mare reținerea, pentru că n-au mai văzut abordări de tipul acesta. Comunică ceva mai greu, dar încep să se dumirească, acum când a înaintat cursul și văd exemple concrete și spun că are sens abordarea aceasta. Este în orizontul de așteptare reacția lor. Sunt o idee mai rezervați pentru că e ceva cu totul nou pentru ei. Comisia Europeană a propus în 2007 să se treacă de la metode deductive la metode inductive, adică de la abordarea clasică la metode, să zicem, bazate pe învățarea prin investigație, în care elevul are un rol activ în ajungerea la cunoștințe noi. Și s-au băgat foarte mulți bani de către Comisia European în tot felul de proiecte pentru a se testa, pilota diferite metode de pădare-învățare de tip inductiv. Orice țară cu sistem educațional performant a făcut deja acest pas. Aici, noi nu venim cu, nu știu ce, inovații. La cum stau lucrurile în sistemul nostru de educație nu e loc acum pentru originalitate.  Noi am ales niște soluții bine fundamentate, care și-au arătat eficiența în multe țări.

Andreea Daraban: Cum contribuie aceste proiecte la combaterea analfabetismului științific?

Cristian Hatu: Acum e vorba și de analfabetismul matematic. E o altă componentă a analfabetismusului funcțional. Aceste proiecte dezvoltă competențele pe care le măsoară PISA, într-o măsură mai mare. Testele PISA măsoară partea aceasta de gândire critică, partea de problem solving. Dacă vă uitați cum arată competențele generale și specifice din programa de fizică, o să vedeți că sunt asemănătoare cu cele din framework-ul OECD PISA. Fundamentarea programei a ținut cont de framework-ul OECD de PISA, o argumentare destul de solidă în spate și pentru sugestia făcută sistemului de educație să formeze astfel de competențe și în sugestia de a se folosi astfel de metode de predare-învățare la clasă. Deci sunt zeci, sute de studii făcute de cercetători foarte buni care au avut ca rezultat schimbarea aceasta majoră de paradigmă.

Andreea Daraban: Dacă ar trebui să convingeți un profesor să adopte această metodă de predare prin investigație, ce i-ați spune?

Cristian Hatu: L-aș întreba în ce măsură elevii de la clasele la care predă mai sunt atenți la ore. Ce procent sunt elevi mobilă, care se uită pe pereți, se uită la ceas să vadă cât mai e din oră și în ce măsură, continuând cu modul de abordare de până acum, ei vor putea schimba lucrurile în felul cum se raportează elevii la ore. În ce măsură, continuând în același mod, le vor trezi elevilor curiozitatea, interesul, le vor dezvolta o gândire structurată, le vor dezolta capacitatea de a avea discernământ și în altfel de situații?  Elevii acum sunt puțin mai critici. Nu mai sunt cum erau generațiile noastre. Acum copiii sunt expuși, ma refer la partea pozitivă,  la tot felul de informații, există documentare pe care le văd la TV, pe care le văd pe YouTube, poate și pe social media. Sunt multe materiale care le stârnesc interesul, îi fac curioși, îi fac să gândească în mod investigativ. Cu asta concurează profesorul. Ori nu poți să rămâi într-un mod de predare la clasă de acum 50-60 de ani în astfel de vremuri, când concurența e atât de mare în afară, când presiunea pe sistemele de educație este atât de mare, având în vedere ce se întâmplă din punct de vedere economic, social și ce nevoie mare este de oameni cu gândire coerentă, structurată în anii care vin. Și nouă ne spun profesorii, după ce fac schimbarea aceasta,  că se duc din nou cu bucurie la școală. Așteaptă cu nerăbdare să înceapă ora. Își încarcă bateriile la ore, nu ies cu ele descărcate la sfârșitul zilei. Crește motivația elevilor legat de materia respectivă, crește interesul, crește iarăși curiozitatea sau reapare curiozitatea care exista în clasele primare. Asta s-a întâmplat în majoritatea țărilor unde s-a introdus această metodă.

Varianta audio a interviului:

Cristian Hatu este membru fondator și președinte al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale. A studiat Geofizica și Filosofia la Universitatea din București și a urmat un stagiu de instruire la Universitatea ”Ludwig Maximilian” din Munchen. În prima parte a carierei, a lucrat în cercetare în domeniul geofizicii (printre altele, a fost director al Observatorului Geofizic al Românei). Ulterior, s-a specializat în domeniul filozofiei științei (și-a luat doctoratul în domeniul istoriei și filosofiei științei în 2005 sub îndrumarea profesorului Ilie Pârvu) și a predat la Facultatea de Filozofie până în 2009. Primii pași în drumul către politici publice în domeniul educației, domeniul de care se ocupă acum în cadrul CEAE, au ținut de efortul de a înțelege ce anume a generat reformele educaționale din alte țări. O altă preocupare în perioada de început a fost cea de a înțelege cum se produce învățarea la elevi. Cel mai important program în domeniul educației în care s-a implicat a fost cel de reformare a predării fizicii în învățământul preunivesitar, pe care l-a demarat în 2011.

#StareaEducației: (INTERVIU) SARO, primul asistent AI motivațional din educație, va ajunge în școlile de stat și private din țară. Andreea Nistor, Digital Nation: “Această tehnologie nu este gândită să ofere informații de conținut și nici să facă predare. SARO îi sprijină pe tineri cu nivelul de motivație pentru sarcinile de învățare pe care le au.”

Publicat de Gabriela Rotaru, 6 mai 2025, 16:31

Implementarea SARO în învățământul public din România a debutat la facultatea de marketing de la Academia de Studii Economice din București. Peste 100 de studenți au început deja să interacționeze cu SARO. Soluția urmează să fie extinsă și în învățământul preuniversitar, în baza unui protocol de colaborare semnat între organizația Digital Nation și Ministerul Educației și Cercetării.

Liceele interesate au putut aplica pentru a introduce SARO în instituția lor, completând formularul disponibil până la 30 aprilie. Selecția unităților participante va fi anunțată în cursul acestei luni. Colega noastră, Andreea Daraban, a stat de vorbă despre  această inițiativă cu Andreea Nistor, director de dezvoltare și partener al organizației neguvernamentale Digital Nation, cea care a lansat asistentul virtual creat special pentru elevi și studenți.

Andreea Daraban:  Să explicăm, mai întâi, ce este SARO și cum a luat naștere această inițiativă.

Andreea Nistor:  SARO este un asistent personal pentru fiecare tânăr din România, fie că vorbim despre studenți sau despre elevi. Urmează să extindem acest proiect, pe care acum abia îl pilotăm, către unitățile școlare publice și private din întreaga țară. Este un asistent virtual care comunică cu tinerii prin whatsapp.  De ce pe whatsapp?  Pentru că ei deja sunt acolo și este cel mai facil mod de comunicare cu ei. Firește că face acest lucru cu permisiunea tinerilor, care trebuie să opteze pentru a putea să discute cu SARO. Iar noutatea din punct de vedere al inovației, chiar la nivel mondial, este că SARO este o soluție de tehnologie care comunică proactiv.  Noi suntem, aș îndrăzni să spun, mai degrabă învățați cu alte soluții online de inteligență artificială, pe care noi trebuie să le accesăm și trebuie noi să deschidem o pagină de căutare și să punem o întrebare. În schimb, SARO preia în mod proactiv inițiativa, îi contactează pe tineri și vorbește într-un mod absolut familiar și pe limba lor despre preocupările, provocările, oportunitățile și progresul lor școlar. 

Andreea Daraban:  Fără ca tinerii să întrebe neapărat.

Andreea Nistor:  Există și această funcțiune disponibilă, adică tinerii pot fi proactivi și ei, să intre în discuție cu SARO pentru afla, de exemplu, la ce birou al universității trebuie să se ducă ca să depună anumite dosare sau de unde pot să obțină o anumită informație sau care este data următorului examen. Însă asta nu este singura modalitate de dialog. SARO interacționează și proactiv. Valoarea cea mai mare este legată de capacitatea SARO de a crește nivelul de motivație și interes. De ce? Pentru că sistemul public de educație din România ne pune deseori în ipostaza de a ne întreba de ce mai învățăm matematică, de ce anume trebuie să trecem printr-un examen de statistică la facultate, de ce este necesar să terminăm o anumită temă la data respectivă. Iar ceea ce există din punct de vedere tehnologic în spatele SARO permite ca douăzeci de AI-uri multimodale să creeze o infrastructură tehnologică, prin care inteligența artificială dialoghează într-o manieră absolut umană și reușește să răspundă la întrebări, să coreleze informații care să te ajute să-ți regăsești interesul sau motivația, înțelegând că, de exemplu, dacă tu ai vrea să studiezi marketing și să ajungi să devii angajat într-o agenție de publicitate, statistica sau lucru cu bugetele clienților sunt niște competențe absolut critice. Ce este cel mai interesant de spus este că noi am folosit deja SARO în versiuni experimentale, în relație cu peste 1000 de studenți și tineri, asta înainte de pilotul pe care îl avem acum chiar cu Ministerul Educației. Rezultatele sunt fabuloase, pentru că tinerii care interacționează cu SARO reușesc să-și facă cu 28% mai multe teme decât cei care nu fac lucrul acesta. 9 din 10 tineri au spus că motivația lor pentru învățare a crescut datorită faptului că în permanență cum să apeleze la cineva care dialoghează într-o manieră prietenoasă, care nu le face lecțiile și temele, dar îi convinge pe ei să le facă. Și ăsta este motivul pentru care noi credem că vom reuși să ducem acest proiect în toate școlile și universitățile din România.

Andreea Daraban: Cum interacționează SARO cu utilizatorii?

Andreea Nistor:  Există două modalități. Una este prin chat-ul de pe whatsapp, în scris. Cealaltă modalitate este prin voce, în sensul în care SARO poate să asculte și să înțeleagă mesaje vocale din partea tinerilor și răspunde tot în scris.

Andreea Daraban:  Ce alte beneficii au elevii și studenții care folosesc SARO sau care vor ajunge să folosească acest tip de AI?

Andreea Nistor:  În primul rând, SARO are și o funcțiune de informare, care este foarte necesară. De exemplu, noi am folosit SARO ca să-i anunțe pe tineri că urmează să aibă loc o întâlnire fizică sau un eveniment sau o activitate la care  ei ar fi putut să participe, iar tinerii pot răspunde direct și în felul acesta confirmă participarea lor. Iar la nivelul unei instituții de învățământ, fie că vorbim de universități sau școli, vă dați seama că logistica organizării de tabere, cursuri, concursuri, evenimente, întâlniri este una foarte anevoioasă, atât pentru profesori, cât și pentru personalul administrativ. Deci SARO poate să preia și astfel de sarcini. De asemenea, poate să consulte tinerii cu privire la feedback-ul și motivația lor. De exemplu, le poate scrie,  în urma unui curs care a avut loc sau după ce se finalizează o lecție de matematică, ca să-i întrebe cum li s-a părut, dacă au înțeles anumite noțiuni și ce anume le-ar place să se întâmple diferit pentru ei. Aici ne-am concentrat mai mult, pentru că ne dorim ca feedback-ul să ajungă înapoi la profesori, dar întotdeauna într-o manieră agregată și statistică. Va fi o analiză sintetică a feedback-ului întregii clase, iar asta va putea fi pusă la dispoziția profesorilor, pentru ca experiențele de învățare ale tinerilor să fie îmbunătățite. 

Andreea Daraban: Așadar, ce rol joacă profesorii în acest proces? Este necesară o formare specială pentru ei? 

Andreea Nistor:  Nu este necesară nicio formare specială. Noi ne-a bazat pe tehnologia whatsapp, tocmai pentru că toată lumea sau aproape toată lumea, este deja familiarizată cu utilizarea ei. SARO  nu suplinește rolul profesorului, în sensul în care nu-l exclude din ecuație. Noi am avut și discuțiile acestea mai filozofice despre ce o să se întâmple cu profesorii în viitor și care este rolul tehnologiilor și ce se mai întâmplă cu profesorii și cu funcția lor? Perspectiva noastră este că SARO completează tot ceea ce profesorii fac, în sensul în care îi ajută și îi sprijină, pentru ca ei să aibă mai mult timp pentru lucrurile care contează cu adevărat și mai puțin timp pentru sarcini administrative, cum ar fi, de exemplu, să vorbească cu fiecare elev în parte ca să se asigure că toată lumea știe la ce ore să vină a doua zi la un anume laborator.

Andreea Daraban:  Spuneați că SARO îi motivează pe studenți, pe elevi să își facă temele. Pot apela elevii, tinerii la SARO pentru a-i ajuta la teme, pentru a le explica anumite noțiuni?  Le poate aduce un plus de informație? 

Andreea Nistor:  Nu, SARO nu va face acest lucru. Această tehnologie nu este gândită să ofere informații de conținut și nici să facă predare. SARO îi sprijină pe tineri cu angajamentul și cu informarea și cu nivelul de motivație pentru sarcinile de învățare pe care le au. O să dau un exemplu. Dacă, să zicem, există un termen până la care toți studenții trebuie să predea o anumită lucrare. SARO s-ar putea asigura că toată lumea cunoaște informația asta, că ei știu unde trebuie să trimită lucrarea, care este sarcina pe care trebuie să o îndeplinească și eventual să le amintească din timp, ca să se asigure că toată lumea ține cont de dead-line,  reușește să finalizeze în timp util, iar  cei care, eventual, nu reușesc să finalizeze sarcinile primesc atenționări suplimentare.

”SARO  reușește să folosească informații din catalogul școlar sau din bazele de date ale universităților sau unităților de învățământ, cu privire la progresul școlar, absențe, pentru a reuși să poarte niște conversații absolut personalizate.”

Andreea Daraban: Așadar, asta ar fi principala diferență dintre SARO și un alt instrument de tip AI.

Andreea Nistor: Absolut. Și în special, diferența majoră este că SARO  este proactivă, adică reușește să folosească informații din catalogul școlar, de exemplu, sau din bazele de date ale universităților, cu privire la progresul școlar, absențe, note și așa mai departe, ca să reușească să poarte niște conversații absolut personalizate. Iar obiectivul nostru este tocmai acesta, să reușim să personalizăm învățarea pentru fiecare elev, astfel încât el să aibă o experiență care e aproape imposibil de replicat în viața reală. Să ai 24 de ore din 24 pe cineva care să fie disponibil să discute cu tine, într-o manieră empatică și să fie la dispoziția ta și să-ți poată răspunde la întrebări și să cunoască totul despre tine, inclusiv parcursul și progresul tău școlar,  este aproape imposibil, iar asta este ceea ce face SARO.

Andreea Daraban:  Liceele care doresc să folosească SARO s-au putut înscrie pe platforma Digital nation. Cum plănuiți să implementați SARO în școli?

Andreea Nistor: Vom avea două etape. În primul rând, în decursul acestei luni vom avea o discuție cu Ministerul Educației, pentru ca împreună să alegem prima unitate școlară în care vom experimenta cu pilotarea, iar ulterior, în luna septembrie, ne-am dori să extindem disponibilitatea SARO și către alte unități școlare, lucru pentru care suntem în căutare de parteneri, atât de școli interesate, cât și în egală măsură de companii partenere din domeniul privat, care ar putea să susțină din punct de vedere filantropic implementarea tehnologiei noastre. Firește că, în contextul în care conversația publică despre finanțarea învățământului din România este una care ne arată că e mereu subfinanțat, extinderea acestor oportunități ar putea să facă scopul unui parteneriat public-privat.

”SARO va putea oferi feedback profesorilor după o lecție la clasă, dar întotdeauna într-o manieră agregată și statistică. Va fi o analiză sintetică a feedback-ului întregii clase, iar asta va putea fi pusă la dispoziția profesorilor, pentru ca experiențele de învățare ale tinerilor să fie îmbunătățite.”

 Andreea Daraban:  Practic, ce fac școlile și cum se ajunge ca elevii și profesorii să folosească această  tehnologie?

Andreea Nistor: SARO are nevoie să se integreze cu o bază de date a școlii, din care să poată să își procure informațiile necesare. Informațiile minime de care noi avem nevoie sunt, firește, numerele de telefon mobil are tuturor profesorilor și elevilor, pentru ca ei să aibă posibilitatea să opteze pentru SARO și să fie de acord ca SARO să înceapă să discute cu ei. SARO va putea fi folosită în combinație cu un catalog virtual, de exemplu, dar asta nu este neapărat o condiție.  Dacă școala are într-adevăr o bază de date sau un catalog virtual, SARO poate utiliza informațiile despre profilul fiecărui elev pentru a reuși să facă conversațiile cât mai personalizate. Dacă școala însă nu are așa ceva, și din păcate 80% din școlile din România nu au încă un catalog virtual, este suficient să primim datele de contact ale tuturor tinerilor, împreună cu, firește, consimțămintele aferente, care clarifică acordul Din momentul respectiv, SARO poate să inițieze discuții și să înceapă să-și procure singur informații. De exemplu, să-i întrebe ea pe elevi în ce clasă sunt, ce-și doresc să facă în continuarea studiilor, care sunt materiile lor preferate, care sunt materiile care le oferă provocări și așa mai departe. Calitatea SARO este că poate să rețină orice informație din conversațiile pe care le poartă, astfel încât să construiască, ulterior, pe lucrurile pe care le-a aflat, fix la fel cum ar face o memorie umană.

Andreea Daraban: De exemplu, dacă SARO stă de vorbă cu elevii dintr-o clasă despre o anumită disciplină. Li se pun elevilor tot felul de întrebări, există un grad de satisfacție din partea unora, un alt grad de nemulțumire din partea altora. Poate SARO să comunice profesorului de la clasă ceea ce gândesc elevii?

Andreea Nictor:  O va face într-o manieră sintetizată și care nu va corela deloc numele sau datele de identificare ale vreunuia dintre respondenți cu informația analizată, pentru a păstra în totalitate confidențialitatea.  Nici măcar testimoniale sau fragmente de conversație nu îi vor fi furnizate profesorului, ci doar analize de tip concluzie, cum ar fi, de exemplu că jumătate din elevi au considerat lecția de matematică, de ieri, că s-a desfășurat prea alert pentru ritmul lor și nevoile lor de înțelegere.

Andreea Daraban: Așadar, SARO ar reprezenta un feedback foarte bun pentru profesor pentru de ceea ce se întâmplă la clasă.

Andreea Nistor:  Absolut și în timp real și care poate fi folosit zi de zi. SARO poate acționa ca o soluție pentru a informa pe toată lumea cu privire la activitățile care urmează să aibă loc, la modul în care elevii trebuie să se pregătească pentru ele. Și nu în ultimul rând, SARO are această funcție de a reuși să-i aducă pe elevi să facă progresul necesar. Asta e o permanentă provocare, ca tinerii să țină pasul cu toate sarcinile de învățare pe care le au. Și ceea ce face SARO este că poate să afle dacă sarcinile de învățare au fost finalizate cu succes și respectiv să se întoarcă spre tineri și să afle care este motivul pentru care nu au reușit să termine. Dacă le lipsesc informații, să-i încurajeze, să-i ajute și să-i convingă să depășească aceste provocări, de îndată ce începe să se vadă un tipar de rămânere în urmă. Este mult mai ușor să eviți situația asta de lipsă de progres dacă o sesizezi rapid, dacă se poate interveni în timp real,   dacă vezi trei absențe consecutive, SARO poate să înceapă să discute despre ce s-a întâmplat, iar elevul are o șansă de a fi sprijinit mult mai mare, decât dacă se constată că el a lipsit de la școală timp de două luni.

Andreea Daraban: Va putea fi folosit SARO și de către părinții elevilor din școala în care este implementat?

Andreea Nistor: Nu în acest moment. În această etapă, SARO are în perioada de pilot o funcțiune axată special pe interfață cu tinerii și interfață cu conducerea școlii sau a facultății. Ar putea să facă scopul unor dezvoltări ulterioare.

”Tinerii care nu vor avea competențe tehnice și de gândire critică, de inginerie a unei cerințe către AI și capacitatea de a reuși să utilizeze tehnologiile transformative și inteligența artificială, vor fi foarte necompetitivi pe piața muncii.”

Andreea Daraban: Cum vedeți rolul inteligenței artificiale în educația din România în următorii ani?

Andreea Nistor: Citeam chiar zilele trecute o analiză a World Economic Forum cu privire la competențele viitorului și abilitățile care vor fi critice pentru angajabilitatea pe piața muncii în 2030. Dacă până acum câțiva ani între aceste competențe se regăseau lucruri precum educația socio-emoțională, competențe soft, capabilități antreprenoriale, iată că acum Formul Economic Mondial clarifică că tinerii care nu vor avea competențe tehnice și de gândire critică, de inginerie a unui prompt sau unei cerințe către AI și capacitatea de a reuși să utilizeze tehnologiile transformative și inteligența artificială, vor fi foarte necompetitivi pe piața muncii, în majoritatea joburilor disponibile. Felul în care piața muncii se schimbă este extraordinar de interesant. Noi suntem în dialog cu peste 100 de angajatori în această perioadă în legătură cu proiectele noastre și aflăm că joburile nu dispar, ele nu devin mai puține, însă se transformă. Există din ce în ce mai multe tipuri de locuri de muncă ce devin redundante, în general muncile fizice și există din ce în ce mai multe locuri de muncă noi, care până acum nici nu existau, tipuri de cariere cu care probabil nici nu ne-am întâlnit, care sunt bazate pe utilizarea tehnologiilor transformative. Și din acest punct de vedere, ca să mă întorc la întrebarea dumneavoastră, consider că capacitatea unui tânăr de a folosi inteligența artificială, indiferent de domeniul în care ai lucra, devine comparabilă cu felul în care folosim noi mailul azi. Da, deci nu prea mai poți să faci nimic profesional fără să ai un cont de email, să știi să-l operezi. Inteligența artificială devine una dintre competențeele critice și esențiale, iar tinerii nu au încotro decât să se familiarizeze cu ea și să învețe să-și dezvolte capabilitățile digitale, ceea ce e destul de diferit de faptul că generațiile actuale sunt native digital.  Deci, faptul că folosim telefonul foarte mult nu este unul și același lucru cu faptul că avem competențe profesionale în zona tehnologiei, iar acestea trebuie antrenate.

”Cred că valența umană a profesorului va rămâne o necesitate chiar și pentru mult timp de acum înainte.”

Andreea Daraban: Ar putea fi înlocuit profesorul de la clasă de un instrument AI?

Andreea Nistor:  Eu cred că valența umană a profesorului va rămâne o necesitate chiar și pentru mult timp de acum înainte. Deci, caracterul acesta prin care profesorii reușesc să se aplece cu empatie asupra nevoilor fiecărui copil și să reușească să sprijine clasa, ca mediu social de învățare, bazat pe proiect, bazat pe interacțiune, pe dezbatere, pe comunitate, asta cred că nu se va schimba. Și dimpotrivă, cred că ar trebui să se amplifice. Noi acum, deseori, ne ducem la școală doar cu creierul, nu și cu sufletul. În sensul în care poate că învățământul public ar putea să facă mai multe ca să accentueze competențele relaționale ale tinerilor. Dar, în ceea ce privește funcțiunea asta de predare, cum zicem noi, standard, chestiunea asta cred că va dispărea cu totul. Chiar și în ziua de astăzi, cei mai buni profesori sunt buni și sunt iubiți de copii pentru că fac învățarea una relevantă și autentică, astfel încât copiii să câștige competențe, nu doar să rămână cu niște cunoștințe. Și cred că această funcțiune va putea fi înlocuită din ce în ce mai mult de tehnologie, dar asta nu elimină nevoia unor copii sau a  unor tineri de a fi însoțiți în spațiul școlar de un profesor care să aibă un caracter de facilitator autentic.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Metoda ”KATA în clasă” promovată în tot mai multe școli din țară de Asociația ASCENDIS. Carmen Ciuraru: ”Este o metodă care  antrenează abilitățile de lucru în echipă, perseverența și ne ajută să vedem greșelile ca pe niște oportunități de învățare.”

Publicat de Andreea Drilea, 23 aprilie 2025, 10:00

Kata vine din limba japoneză și înseamnă un mod de a exersa o abilitate. Asociația ASCENDIS, care susține educația, având o echipă de 100 de traineri cu experiență, consultanți și psihologi, merge în școlile din România pentru a promova programul KATA.

Potrivit reprezentanților organizației, proiectul împărtășește motto -ul asociației și anume „de la potențial la performanță”. Astfel, sunt organizate în școli sesiuni interactive gratuite cu elevi și cadre didactice, cărora li se oferă un kit complet, cu toate materialele necesare pentru ca profesorii să poată aplica metoda adaptată la nevoile clasei lor. Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre acest program cu Carmen Ciuraru, coordonator programe Asociația ASCENDIS.

Andreea Daraban: Ce înseamnă, de fapt KATA și cum a ajuns această metodă din industrie în clasă?

Carmen Ciuraru: Asociația Ascendis traduce practic subiecte de training pe care le avem în companii către mediul educațional. Asta e menirea noastră, să aducem în zona de învățare subiecte și metode noi  sau instrumente pe care le folosim deja cu adulți. De aici și ideea acestui atelier numit “Kata în clasă”. Kata este un model care a început să fie folosit industrial, iar de către trainerii noștri este folosit în cursuri care îi ajută pe manageri, pe angajați, ajută echipele din companii să facă lucrurile mai bine,  având acest mindset, această gândire de tip științific, adică concentrându-se mereu pe ideea de cum aș putea să fac lucrurile mai bine. Mike Rother,  cel care a dezvoltat metoda alături de alți cercetători de la Universitatea din Michigan, a tradus această metodă în niște exerciții și un model simplificat pentru școli,   de aici și numele ”Kata în clasă”.

Andreea Daraban:  Cum arată concret o sesiune KATA în clasă? Ce se întâmplă în cele 45 de minute?

Carmen Ciuraru:  Elevii sau participanții,  pentru că adeseori desfășurăm acest atelier și cu profesorii,  au o misiune, respectiv pasul unu din metoda Kata, respectiv aceea de a atinge un obiectiv și anume să asambleze în echipă un puzzle de 15 piese,  în cel mai scurt timp, adică în câteva secunde. Au la îndemână câteva fișe, prin care încercăm să ne concentrăm pe modul în care acționăm și să găsim metode noi de a face lucrul asta mai bine, mai eficient, atât la nivel de cum se îndeplinește o sarcină, cum asamblăm puzzle-ul cât și la nivel de echipă, cum lucrăm în echipă. După fiecare încercare, în care noi ne propunem de fiecare dată un lucru nou, o strategie nouă, o idee nouă, avem zona de reflecție, în  care ne gândim dacă am implementat ce ne-am propus, ce am învățat din acest experiment, ce am învățat de la cei din jur și așa mai departe. Și practic acest proces de reflecție, în care tot timpul mă gândesc ce am învățat și ce aș putea să fac mai bine data viitoare reprezintă esența Kata.

Andreea Daraban: Ați mers prin multe școli din țară pentru a promova această metodă. De curând ați fost și la Iași.

Carmen Ciuraru:  Da, am fost în peste 40 de școli și aproape 2000 de elevi au beneficiat de acest atelier. La Iași, avem un parteneriat destul de lung cu școala din Valea Lupului, dar și cu alte școli, atât din Iași cât și din împrejurimi. Noi avem și un birou în Iași și cumva reușim să ajungem uneori și în această zonă.

Andreea Daraban: Așadar, mergeți și în alte județe ale Moldovei.

Carmen Ciuraru:  Da, orice școală care e interesată și își dorește să învețe mai întâi să experimenteze metoda KATA, ca apoi să o poată aplica la clasă este binevenită și încercăm să ajungem în toate școlile care solicită acest lucru.

Andreea Daraban:  Cum sprijină practic Asociația Ascendis școlile pentru a adopta această metodă?

Carmen Ciuraru: În primul rând, oferim aceste ateliere în mod gratuit. Atunci când școlile sunt interesate, venim în școala respectivă și susținem noi două ateliere, unul cu o clasă de elevi și unul cu o grupă de profesori. Atelierele sunt un pic mai extinse, deși ele se pot desfășura și pe parcursul unei ore de curs. Noi le desfășurăm pe parcursul a două ore,  tocmai pentru a avea mai mult timp în zona de reflecție, mai ales pentru profesori, pentru ca aceștia să poată identifica mai ușor și colabora pentru a vedea unde pot integra metoda Kata.  Deși vorbim despre o metodă de gândire științifică, nu are neapărat legătură cu științele exacte, așa cum mulți dintre noi  ar putea să o asocieze, ci are legătură cu absolut orice materie. De asta  la atelierele noastre sunt invitați și consilierii școlari și bibliotecari, oricine are legătură cu lucrul cu elevii, pentru că e mai degrabă un mod de a ne antrena gândirea flexibilă și cum anume învățăm din experimente.

Andreea Daraban:  Pentru ce clase este adresată această metodă?

Carmen Ciuraru:  De la clasa a IV-a în sus.  Ne comportăm ca niște oameni de știință și vom înregistra tot ceea ce am realizat în fiecare experiment și atunci participanții trebuie să poată exprima destul de rapid, în scris, niște idei, niște ipoteze, să măsoare timpul și așa mai departe. Am observat că deseori, chiar la clasele a IV-a,  dar și la a VII-a sau a VIII-a,  cei care sunt cumva înaintea unui examen beneficiază poate mai mult de învățămintele acestor experimente ”KATA în clasă”, pentru că în urma acestui șir de patru-cinci experimente pe care le facem, putem să observăm și o evoluție, să vedem că de fapt, evoluția nu e întotdeauna liniară, de la un rezultat mai slab la unul mai bun ci din contră,  aceasta oscilează. Iar asta le antrenează zona de perseverență, de planificare și modul în care se raportează la greșelile care pot apărea pe drum.

Andreea Daraban:  După participarea la aceste ateliere, profesorii pot să susțină la clasă astfel de cursuri?

Carmen Ciuraru: Da. Fiecare școală participantă primește la finalul atelirelor un Kit cu toate materialele necesare. Toate fișele și explicațiile sunt disponibile gratuit, online. După ce profesorii au trecut prin experiență, au discutat, au planificat, au văzut unde se poate aplica în planificarea școlară, în predarea fracțiilor, în modul în care analizăm un text sau un film pe o anumită temă, deja au planul și pot integra un astfel de atelier la propria clasă, iar kitul poate să circule, desigur, de la un profesor la altul.

Andreea Daraban: Ce aduce diferit ”Kata în clasă! față de metodele tradiționale de predare?

Carmen Ciuraru:  N-aș spune neapărat că e ceva diferit, căci din contră, e un lucru pe care cred că mulți dintre profesori îl aplică poate la nivel personal și se întreabă de fiecare dată când ies din clasă ce am făcut bine, ce au înțeles copiii, ce ar trebui să fac diferit data viitoare. Ceea ce facem prin această metodă, care este experențială, care ne invită să ne jucăm, este că dăm  vizibilitate  acestui proces al reflecției. Pentru că filosofia KATA nu este atât de mult despre schimbare, ci mai degrabă un ingredient pe care îl aducem în orice mediu de lucru, fie că e o chipă de la lucru, fie că e o clasă de copii, fie că e o echipă din cancelarie. E această obișnuință, acest mod de gândire în care ne concentrăm asupra a ce am putea să facem mai bine și chiar când am descoperit modul în care ne iese cel mai bine un lucru, să nu rămânem acolo, să ne dorim să experimentăm continuu și să vedem ce am putea să descoperim mai departe. Asta îi ajută mult pe copii  pentru a-și diversifica, spre exemplu, strategiile de învățare, pentru că deseori rămân blocați la ”mai citesc o dată”, ”mai scriu o dată” și nu experimentează poate moduri noi de învățare.

Andreea Daraban:  Așadar, ce abilități dezvoltă ”KATA în clasă” la elevi, dincolo de gândirea științifică?

Carmen Ciuraru:  Poate că cel mai frumos este să îi vedem cum lucrează în echipă și cum reacționează în fața eșecului. Și chiar printre concluziile lor, care mie mi-au rămas în minte și în suflet, a fost faptul că ei scriau ca o concluzie că atunci ”când sunt stresat nu mă pot concentra sau nu vreau să las un joc sau o greșeală să-mi strice o prietenie”. Așa că, uite, vorbim chiar și de zona asta de lucru în echipă și relaționare, iar cel mai mult cred că ne antrenează mentalitatea flexibilă, adică să nu ne lăsăm doborâți sau limitați de greșeli, ci să le vedem ca niște oportunități noi de învățare. Antrenează totodată perseverența, pentru că e nevoie de ea pentru a putea trece mai departe, precum și atenția la fapte și nu doar la ipoteze și păreri.

Andreea Daraban:  Asociația ASCENDIS are și alte proiecte care vin în sprijinul elevilor. Consilierea în carieră este unul dintre acestea. Ne puteți detalia?

Carmen Ciuraru:  Noi folosim un instrument psihometric, Harisson Assessment, validat internațional în mediul de business și așa cum vă spuneam, încercăm să folosim cât mai multe dintre instrumentele noastre și pentru mediul educațional.  Acest instrument  este potrivit pentru licenii de peste 16 ani și ne-am dorit ca el să fie cât mai mult accesibil acestora, pentru că vedem că nu există, la capacitatea necesară, acest serviciu în școlile din România. Așadar, oferim consiliere în carieră individuală pe baza acestor rapoarte. Practic, pentru școlile beneficiare oferim 10 burse, constând în rapoartele Harrison și consilierea acestor elevi. Noi, de obicei, colaborăm direct cu școlile, iar unitățile de învățământ  sunt cele care selectează cei 10 beneficiari. Ne dorim să extindem numărul acesta. Asta depinde foarte mult de fondurile disponibile pentru a face asta. Atunci când găsim și sponsori locali interesați să susțină comunitatea, aceștia pot susține și pot oferi burse pentru oricât elevii își doresc.

Andreea Daraban:  Și cuantumul acestor burse la cât se cifrează?

Carmen Ciuraru:  Pentru un elev, sesiunea de consiliere și  rapoartele Harrison au un cost de aproximativ 200 euro. Cele 10 licee în care am mers până acum,  anul acesta,  fac parte din proiectul asociației ASCENDIS numit ”Grow Your Carreer” și au fost până acum susținute integral de noi. Acum extindem aceste parteneriate la nivel de țară, iar la nivel local încercăm să găsim cât mai mulți sponsori pentru a oferi această șansă cât mai multor elevi.

Andreea Daraban: Ce trebuie să facă școlile pentru a beneficia de acest program de consiliere în carieră?

Carmen Ciuraru:  Există un formular pe site-ul nostru sau pur și simplu ne pot  scrie pe email pentru a se înscrie. Avem nevoie de un profesor coordonator care să ne ajute cu toată zona asta de organizare, de semnat documente și așa mai departe. Apoi fiecare școală își selectează elevii beneficiari.

Andreea Daraban:  Cine face această consiliere în carieră?

Carmen Ciuraru: Consilierii noștri care sunt acreditați pentru a folosi acest instrument. Sunt psihologi acreditați de sistemul Harisson Assessment.

Varianta audio a interviului:

Carmen Ciuraru este coordonator programe Asociația ASCENDIS. Are experiență în diferite medii: din corporate către antreprenoriat și ONG-uri. Pasiunea pentru marketing a explorat-o încă din studenție, în departamente de marketing. Începând cu 2009 a dezvoltat și coordonat, în mediul nonprofit, proiecte culturale și experiențe turistice ce promovează patrimoniul local, accesul liber la activități culturale și turismul responsabil, pentru localnici și străini. In Ascendis, s-a alăturat inițial diviziei de organizare evenimente în 2012. Ulterior, pasiunea pentru educație s-a întâlnit cu misiunea Asociației Ascendis și au continuat să se dezvolte împreună.

(REPORTAJ) La Iași a fost lansată Asociația PISC – Profesori Inovează Școala

Publicat de Andreea Drilea, 14 aprilie 2025, 12:24

Asociația PISC își propune să contribuie la o schimbare pozitivă în mediul educațional prin furnizarea de training-uri și de activități inovative pentru elevi și pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, adaptate nevoilor reale ale acestora, raportate la epoca în care trăim.

Lansarea organizației s-a făcut într-o atmosferă prietenoasă, la Zbor Hub, un centru educațional din Iași, eveniment la care au luat parte profesori, părinți și elevi.

Cristina Mocanu, președinta asociației: Noi ne-am început activitatea cu ceva ani în urmă, dar abia în 2025 ne-am înființat ca asociație dedicată comunității și dedicată educației, așa încât evenimentul de astăzi vine să prezinte comunității ceea ce am făcut până acum și ceea ce ne propunem să facem în continuare. Ne propunem să încurajăm comunitatea educațională să îmbrățișeze inovația prin ateliere pentru profesori, pentru părinți, pentru copii și nu în ultimul rând, prin evenimentul pe care îl organizăm în octombrie în Iași, unic de altfel în zona noastră, Connected.

Andreea Daraban: Prima ediție a Connected a avut loc anul trecut și a reprezentat o experiență interactivă pentru elevi, părinți și profesori. La eveniment au fost prezenți speakeri de renume, între care Oana Moraru, dar au fost organizate și ateliere pentru părinți și copii.

Antoneta Luchian, profesoară de muzică, a fost unul dintre trainerii care a susținut un curs pentru copii.

Antoneta Luchian: Sunt un colaborator încă de la primele lor evenimente. La Connected am avut bucuria de a fi formator cu un atelier de public speaking.

Andreea Daraban: De ce este importantă o astfel de asociație, cum îi ajută pe profesori, pe elevi, pe părinți?

Antoneta Luchian: În contextul contemporan, cred că este foarte important să avem o perspectivă duală. Ceea ce se întâmplă în școală este reglementat de Minister, dar iată că profesorii vin în întâmpinarea altor profesori cu expertiza lor în domenii diverse și ne ajută și de ce nu, copiii au nevoie și de acea educație non-formală, extracurriculară, care poate fi făcută prin astfel de asociații.

Andreea Daraban: Părinții spun că este important ca actorii din educație să fie aproape de elevi, iar școala să fie în ton cu societatea actuală. Claudia Clicinschi, reprezentantă a comunității părinților.

Claudia Clicinschi: Trăim vremuri în care paradigma din educație se schimbă și, așa cum spune și titlul, ”Profesorii inovează școala”, cred că este ceea ce avem nevoie acum în momentul acesta, de un nou stil, pentru că există o altă generație, o altă mentalitate, există alte resurse la dispoziție și e important ca mediul și actorii educaționali să le folosească tocmai în ideea de a se apropia de elevi pe de o parte și în ideea de a fi în trend cu lumea în care trăim.

Andreea Daraban: Și elevii consideră că lecțiile ar trebui să fie interactive, iar tehnologia introdusă în actul de predare. Daria Lică elevă în clasa a X-a la Liceul de Informatică ”Grigore Moisil” din Iași:

Daria Lică: Am avut experiențe cu școli în afară și a fost un șoc să revin înapoi în România și ar fi foarte util ca și sistemul românesc să adopte ce am văzut în afară și să ofere sprijin copiilor printr-o lecție sau mai multe interactive.

Andreea Daraban: Ceea ce se întâmplă deja. Profesorii de aici, de la Asociația PISC, fac astfel de lucruri, altfel decât la școală. Ai participa la atelierele lor?

Daria Lică: Am mai participat și de obicei se țin după școală, dar scopul cred că este să se țină în timpul școlii pentru toată lumea.

Andreea Daraban: Așadar, modelul acesta de lecție interactivă, care aduce și tehnologia în discuție este pe placul elevilor?

Daria Lică: Da, și am mai avut ocazia să și socializăm și am făcut cunoștință cu colegi de la alte școli și de la facultate.

Asociația PISC – Profesorii Inovează Școala își propune să creeze o comunitate în care cadrele didactice din Iași și nu numai, să găsească sau să-și împărtășească resurse, iar rolul organizației să fie acela de facilitator al acestei comunități, mai susțin inițiatorii.

Varianta audio a reportajului:

FOTO Asociația PISC

#StareaEducației (INTERVIU) Liliana Romaniuc, președinte al Asociației Române de Literație: ”Evaluarea profesorilor, în cele mai multe sisteme educaționale, nu are o miză salarială. Miza este să-l ajut pe profesor să devină mai bun, pentru a genera mai multă învățare în clasă.”

Publicat de Gabriela Rotaru, 11 aprilie 2025, 10:01

Oamenii de la catedră au reacționat la aceste afirmații, la fel și sindicatele, precum și organizațiile de părinți sau cele de specialitate. Numitorul comun al tuturor celor care și-au exprimat opinia a fost  modalitatea de evaluare și felul în care aceasta ar putea fi realizată.

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre acest subiect fierbinte, care a aprins spiritele în sistemul educațional, cu doamna Liliana Romaniuc, președinte al Asociației Române de Literație, fost inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, fondatoarea Colegiului ”Richard Wurmbrand” din Iași.  

Andreea Daraban: Există în prezent un sistem de evaluare a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. Și, dacă da, cum se face această evaluare?

Liliana Romaniuc:  Da,  există un sistem de evaluare a cadrelor didactice, care constă într-o fișă ce conține un număr de itemi, de criterii după care se face evaluarea profesorilor și această evaluare se face pe trei niveluri. Un prim nivel este cel al autoevaluării. Cadrul didactic se autoevaluează și-și acordă un anumit punctaj, după care un coleg din catedră face lucrul acesta și în final se aprobă punctajul respectiv în ședințele consiliului de administrație. Problema nu este în primul rând legată de faptul că nu ar exista o evaluare a cadrelor didactice, ci cred că m-aș duce mai mult în direcția a ceea ce conține fișa respectivă.  Mulți colegi spun că în fișa de evaluare sunt incluse foarte multe aspecte care țin de activități ce nu au legătură directă cu activitatea principală a profesorului, și anume generarea de învățare la elevi, la oră, la clasă. Sunt punctate activități care țin de aspecte ce nu pot fi atinse sau nu pot fi realizate de exemplu  în mediul rural pe de o parte, pe de altă parte sunt și multe activități care au legătură cu dimensiunea aceasta administrativă, gestionarea anumitor probleme care apar și care sunt în sistemul de educație.

Andreea Daraban: Spuneați că există itemi de evaluare. Se autoevaluează cadrul didactic, este evaluat de un coleg de specialitate din cadrul catedrei respective, dar directorul are un cuvânt de spus?

Liliana Romaniuc: Da, apoi evaluarea finală și se face o medie a punctajelor respective.

” Prea puțini dintre profesorii noștri au acces la gradația de merit și de asemenea, cred că mulți dintre ei nici nu mai fac dosarul respectiv, fiind consumator de energie și de timp.”

Andreea Daraban: Există în prezent un sistem de recompensare a cadrelor didactice pe criterii de performanță?

Liliana Romaniuc: Există, poate că nu este chiar atât de explicit exprimat și nu este, cred eu, perceput ca existând de către destul de mulți dintre profesorii noștri. Este vorba despre gradația de merit, care oferă un plus de 25% la salariu. Și dacă îmi amintesc eu bine, cred că este pe o perioadă de 3 sau 4 ani. A-ți depune dosarul pentru această gradație de merit presupune o muncă, cumva, lipsită de sens, pentru că aduni foarte multe documente, faci un dosar întreg. Asta este ceea ce spun profesorii.

Andreea Daraban: Dar ce contează la gradația de merit? Ce se evaluează?

Liliana Romaniuc:  Există și acolo o fișă care se completează cu tot felul de activități din școală, activități din afara școlii, participarea la concursuri, participarea la scrierea de programe, publicații, implicarea în școală. Sunt multe, multe aspecte incluse acolo. E o fișă destul de complexă și cumva adună rezultatele tale. Tu trebuie să vii cu dovezi, care se referă la acele aspecte din ultimii ani. Există acest lucru. Din păcate, prea puțini dintre profesorii noștri au acces la gradația de merit și de asemenea, cred că mulți dintre ei nici nu mai fac dosarul respectiv, fiind consumator de energie și de timp. Pe de altă parte, sunt mulți profesori care fac lucruri absolut deosebite la clasă și cred că acesta este lucrul cel mai important în final și care, de exemplu, nu au participat în grupuri de lucru la nivel național, nu sunt autori de manuale, nu sunt autori de resurse educaționale deschise, nu sunt autori de curiculum, dar fac niște lucruri absolut extraordinare la clasă pierd aceste puncte și nu pot să obțină gradația de merit respectivă. Din punctul meu de vedere, cred că e bine ca școlile să aibă cât mai multă autonomie. Cred că și aspectul acesta legat de recompensare,  cum i-ați spus, a rezultatelor profesorilor și a muncii lor, ar putea cumva să fie  adus mai mult la nivelul școlii. Desigur că și aici există discuții, că ar putea să existe subiectivismul directorului. Da, există modalități prin care analizele să poată fi făcute de către o comisie, astfel încât să obiectivăm cât mai mult posibil procesul acesta.

”Performanța, în general, în alte sisteme educaționale, se referă în primul rând la învățare și la progresul pe care fiecare elev îl face în învățare.”

Andreea Daraban: Cum definim performanța în sistemul educațional? Care sunt criteriile când vorbim despre performanță, la ce ne raportăm mai exact?

Liliana Romaniuc: E o întrebare bună și cred că noi suntem într-un moment în care trebuie să redefinim niște concepte. De exemplu: Ce înseamnă performanță? Ce înseamnă o școală bună? Ce înseamnă un profesor bun? Opinia mea cu privire la asta este fundamentată pe de o parte, pe ce spun studiile și cercetările și pe de altă parte, cumva, pe contextul nostru cultural, social, pentru că până la urmă facem educație în România. Performanța, în general, în alte sisteme educaționale, se referă în primul rând la învățare și la progresul pe care fiecare elev îl face în învățare. De asemenea, performanța se mai referă și la capacitatea sau abilitatea sau eforturile pe care profesorii sau școala le fac pentru incluziunea tuturor elevilor în procesul educațional,  în a-i ține pe elevi cât mai mult la școală. Performanța este în primul rând legată de ceea ce face profesorul la clasă, cu  elevii.

”Există peste 300 de factori care influențează învățarea. Dar am câțiva indicatori care îmi arată dacă în clasă are loc învățare. Un astfel de indicator este și relația de sprijin profesor-elev. Aceasta se traduce prin faptul că elevii au curajul să întrebe atunci când nu înțeleg ceva, indiferent cât de banal este lucrul respectiv.”

Andreea Daraban: Cum evaluăm acest lucru? Cum poate fi măsurată eficiența unui profesor în predarea unei lecții? Ce indicatori ar trebui să fie luați în considerare?

Liliana Romaniuc: Ne putem referi la lecție sau ne putem referi la ceva mult mai amplu, așa cum ați spus, la rezultatele elevilor și progresul pe care aceștia îl înregistrează în învățare. Există un concept care se numește învățarea vizibilă. Fiecare lecție  trebuie să fie, în primul rând,  generatoare de învățare pentru elevi. O lecție reușită este o lecție în care elevii înțeleg și învață,  cât mai mulți dintre ei. Acum o să-mi spuneți și pe bună dreptate, că elevii nu sunt toți la același nivel. Avem în clasă elevi de niveluri diferite, două, trei, patru niveluri chiar.  Spun că o lecție este reușită,  atunci când eu, ca profesor, prima dată cunosc nivelurile la care sunt elevii mei din clasa respectivă și doi, fiecare dintre elevi, indiferent de nivelurile la care ei sunt, înregistrează progres, înțeleg ceva conform cu nivelul la care el este. Conceptul acesta de învățare vizibilă, se referă la faptul că învățarea este o călătorie pe care o fac împreună, profesorul și elevii, și învățarea trebuie să fie vizibilă atât pentru elevi, cât și pentru profesor. Altfel spus, eu ca profesor, să pot vedea învățarea prin ochii elevului și elevul să devină propriul lui profesor. Pentru a vedea învățarea aceasta vizibilă, există câțiva indicatori. Există în primul rând mulți factori, peste 300 de factori care influențează învățarea. Dar eu am câțiva indicatori care îmi arată mie  dacă acolo are loc învățare.  Pentru că dacă are loc învățare, atunci eu trag concluzia că este o lecție bună, este o lecție reușită. Profesorul face performanțe acolo. Există și alt tip de performanțe, hai să zicem de un alt nivel:  olimpiade, concursuri, dar nu mă refer la acestea acum. Sunt importante,  foarte importante. Un indicator este măsura în care elevii sunt implicați, angajați în învățare. Dacă elevii lucrează în timpul orei și dacă profesorul facilitează activități prin care elevii să lucreze în perechi, individual, în grupuri, acesta este un indicator care îmi spune mie că acolo se va produce învățare. Un alt indicator este relația de sprijin profesor-elev. Eu sunt în clasă pentru a sprijini fiecare elev să progreseze în învățare. Această relație de sprijin se traduce prin faptul că elevii au curajul să întrebe atunci când nu înțeleg ceva, indiferent cât de banal este lucrul respectiv. Elevilor nu le este teamă să greșească, pentru că ei știu că eu, ca profesor, voi folosi greșeala ca pe o modalitate prin care să generez mai multă învățare, și nu pentru pedeapsă. Nu vreau să spun că elevii se trag de șireturi cu profesorii. Nu despre asta este vorba. Ci doar faptul că elevii nu trăiesc emoțiile acelea negative de teamă, de stres, ci este o stare în care învățarea poate să aibă loc. Asta nu exclude, evident, respectul față de autoritatea profesorului, disciplina, atenția. Sunt o grămadă de alte lucruri care sunt foarte importante în procesul acesta. Există și alți indicatori, de exemplu, dacă elevii colaborează între ei, dacă se susțin unii pe ceilalți. Evident că sunt mult mai mulți, v-am dat doar câțiva care îmi spun mie ca observator sau ca evaluator, sau ca un coleg care vine și observă lecția unui alt coleg, în ce măsură în clasa respectivă are loc învățare sau nu. Dacă în clasă are loc învățare, evident vor urma și niște rezultate. Cred că trebuie să ținem cont de un alt element foarte important. Școlile noastre, în general, sunt extrem de diferite, sunt foarte diverse. Un al doilea aspect:  între școlile din mediul rural și cele din mediul urban există un decalaj foarte mare. Progresul în învățare trebuie urmărit la orice școală. Dar, când mă uit la o școală din mediul rural care are un anumit context, în care, de exemplu, e foarte greu să-i aduci pe copiii la școală, un indicator poate fi și acesta: măsura în care școala, profesorii reușesc să reducă așa-numitul abandon școlar și să-i aducă pe copii la școală. Apoi zona de participare,  mediul în care se desfășoară învățarea, resursele pe care le folosește profesorul la clasă. Sunt alți indicatori care îmi arată mie măsura în care are loc sau nu învățare în clasa respectivă. Învățarea este extrem de importantă.

 ”Nu cred că putem vorbi despre evaluarea profesorilor înainte de a avea standarde profesionale. De asemenea, cred că trebuie să ținem cont de ce spun elevii. Ei nu ne evaluează cunoștințele, nu au competențele necesare,  dar pot evalua relația elev-profesor, mediul din clasă, dacă înțeleg lecția.”

Andreea Daraban: De către cine ar trebui să fie realizată evaluarea profesorilor? Ar fi binevenit un feedback din partea elevilor?

Liliana Romaniuc: Primul lucru pe care l-aș sublinia este că nu cred că putem vorbi despre evaluarea profesorilor înainte de a avea standarde profesionale și nu avem standarde profesionale funcționale, adică pe care să le folosim. Aș merge un pas mai în spate și aș spune că înainte de a face standardele profesionale, ar trebui eu, ca sistem de educație, ca decident, să mă uit la ce anume fac profesorii azi în școlile noastre. Altfel spus, să fac o analiză ocupațională. Păi, dacă facem o astfel de analiză ocupațională vom constata, și asta ne vor spune foarte mulți profesori, poate majoritatea dintre ei, că ei alocă foarte mult timp sau prea mult timp unor activități care nu au legătură directă cu învățarea și cu elevii. Altfel spus, acea zonă de birocrație și de hârtii cu care profesorii sunt din ce în ce mai mult încărcați. Această analiză ocupațională trebuie să o corelez cu idealul pe care eu îl am, cum vreau eu să arate sistemul de educație, cum vreau să fie absolventul, ce vreau să se întâmple în clasă. Plecând de aici, ar trebui să definim acele standarde de performanță și standarde, evident, de evaluare. Și după aceasta,  ar trebui să vin cu instrumente cât mai obiective și cât mai clare, care trebuie corelate cu acele standarde despre care tocmai am vorbit. Majoritatea sistemelor educaționale au standarde de evaluare, doar Finlanda nu are și are sens, pentru că în Filanda, focalizarea este pe autonomia profesorilor și pe această încredere în etica profesională pe care aceștia o au, ceea ce este absolut în regulă. Restul sistemelor educaționale și m-am uitat, cred că la peste zece, unsprezece  cele mai relevante din Europa, din Asia, din America de Nord și am observat că există standarde profesionale sau standarde de evaluare. Instrumentele pot fi fișe de evaluare, care sunt mult mai suple și mult mai clare decât ceea ce avem noi, cu trei-patru domenii, cu câțiva indicatori și apoi cu punctaje sau și mai simplu, dacă avem dovezi sau nu pentru asta. Pot fi asistențe la ore,  fie o oră întreagă, fie secvențe din oră, după o fișă, de asemenea,  foarte bine întocmită, clară și care este focalizată pe învățare. Pot fi interviuri, pot fi focus grupuri. Cam acestea sunt instrumentele de evaluare pe care le-am observat la sistemele de educație la care noi ne uităm cu admirație. Inclusiv Republica Moldova are aceste standarde și are un sistem de evaluare a profesorilor, aș spune eu, poate nu neapărat mai bun, dar mai clar decât cel pe care noi îl avem în în România.  Cine ar trebui să facă evaluarea? În general, partea aceasta de evaluare revine managementului. Sigur că în companii sau în lumea aceasta non-educațională există compartiment de HR și acolo există persoane care se ocupă de evaluarea personalului. În cazul nostru, cred că nu știu dacă numaidecât directorul școlii. E clar că are un rol în povestea aceasta, dar există un tip de evaluare care se numește evaluare de tip 360. Și vă răspund și la partea a doua a întrebării, dacă elevii ar trebui să participe.  În acest tip de evaluare te autoevaluezi, te evaluează cineva care este într-o poziție de autoritate, deasupra ta, te evaluează un coleg și de asemenea te evaluează dacă este cazul, cineva care îți este, să zicem, subaltern. Aceasta este o evaluare, sigur, mult mai complexă, dar în egală măsură mă gândesc că gradul de obiectivitate este mai mare și poate fi mai apropiată de realitate. Din punctul acesta de vedere, eu cred că trebuie să ținem cont de ce spun elevii. Nu ne evaluează cunoștințele, dar pot evalua ce am spus puțin mai devreme, relația dintre noi, mediul din clasă. Pot evalua dacă înțeleg sau nu lecția,  și nu corectitudinea științifică, pentru că acolo ei nu au competențe. Dar pot spune dacă înțeleg sau nu înțeleg, sigur că asta are legătură și cu nivelul la care sunt ei. Dar și așa, dacă am o clasă, de exemplu, în care 90% 80% 70% dintre copii spun: noi nu înțelegem ce ni se predă în clasă, acesta ar trebui să fie un semn de întrebare. Și e un lucru esențial pe care vreau să-l menționez și din punctul acesta de vedere. Nu îmi place cum în spațiul public este dezbătută povestea aceasta cu evaluarea profesorilor. Evaluarea profesorilor, în cele mai multe sisteme educaționale, cred că în toate pe care eu le-am documentat, nu are o miză salarială. Miza este să-l ajut pe profesor să devină mai bun, pentru a genera mai multă învățare în clasă. Miza nu este să îl pedepsesc pe profesor, să-i arăt ce nu știe, ci miza evaluărilor, și asta este ce mi-aș dori în sistemul nostru de educație,  un sistem de evaluare a profesorilor în care noi, profesorii, să avem încredere că trecând  printr-o astfel de evaluare,  vom  afla care ne sunt punctele tari, care ne sunt domeniile în care trebuie să mai învățăm, unde trebuie să  ne perfecționăm. Iar eu, ca evaluator, fie că este vorba de o comisie din școală, fie că este vorba de managementul școlii, trebuie să însoțesc profesorul pe drumul acela al îmbunătățirii.

 ”Noi trăim într-o țară și într-un sistem educațional în care de prea multe ori ținem sub preș niște realități ale sistemului.”

Andreea Daraban: Atunci cum facem aceste diferențe de salarizare între profesori, dacă nu ne raportăm la evaluare? Cum ar trebui plătit  un profesor mai bine față de un alt coleg, la ce ne-am putea raporta?

Liliana Romaniuc: Aceasta este o discuție pe care noi, din nou, trebuie să o ducem. Personal,  nu aș pleca de la aceasta, de la o diferențiere salarială. Eu aș pleca de la faptul că trebuie să îi ajut pe toți profesorii noștri să devină cât mai buni posibil pentru a-i ajuta pe copii și pentru a îmbunătăți învățarea la copii. Putem defini la un moment dat niște performanțe de excepție, care trebuie să ia în calcul, cred eu, atât performanța aceea de top, de excepție, pentru că aș face și aici o paranteză. La acea performanță contribuie ceea ce fac profesorii. Dar mai există cel puțin două elemente extrem de importante care intră în ecuație: munca pe care o depune copilul și capacitatea lui intelectuală. Și al doilea element,  investițiile pe care părinții le fac în copiii respectivi. Sigur că există și excepții. Știți, noi trăim într-o țară și într-un sistem educațional în care de prea multe ori ținem sub preș niște realități ale sistemului. Din punctul meu de vedere, cum nu am miză, îmi pot permite să și spun lucrurile astea. Nu spun că e rău ca părinții să facă investiții în copii, nu. Ce vreau să spun este doar să încercăm să fim onești. Am rezultatele acestea. Eu, ca profesor, contribui fără doar și poate, dar contribuie și familia. Și am alt tip de performanță care este mai puțin discutată în spațiul public, și anume școlile din medii vulnerabile, în care copiii nu îți vin la școală, pleacă cu părinții în străinătate  două-trei luni,  revin, iar tu trebuie să recuperezi.Ori mi se pare o muncă incredibilă acolo.  Și dacă tu, ca profesor,  reușești să-l duci pe un astfel de elev către o Evaluare Națională peste cinci, peste șase,  deja este o performanță.  Pentru că acolo nu ai pe nimeni, ești doar tu profesor. Așadar, există aceste situații cumva la extreme, cred că ar trebui punctate într-un fel, recompensate, dacă vreți într-un fel, pentru că la asta v-ați referit, dar n-aș face ca principiu de bază acest lucru, pentru că pe mine ca stat, pe mine ca sistem de educație mă interesează să-i am pe toți profesorii cât mai buni posibil pentru elevi.

”Cred că titularizarea ajută, în mod special, la asigurarea continuității în școală și a stabilității în sistemul de educație. Personal, aș pleda pentru titularizarea la nivelul școlii.”

Andreea Daraban: Cum ar trebui motivați profesorii? Ar fi o idee ca aceasta să pornească de la angajarea în sistem?  Mă refer aici la examenul de titularizare. Am citit opinia unui profesor care declara că examenul de titularizare ar trebui să fie modificat sau chiar desființat. Și el a motivat că examenul actual nu permite existența unei concurențe autentice între profesori.

Liliana Romaniuc:  Aici sunt două lucruri. Personal, nu cred că trebuie să existe numaidecât o concurență între profesori, ci aș zice că fiecare dintre noi trebuie să concurăm cu noi înșine, pentru că suntem foarte diferiți, avem clase diferite, avem contexte diferite, școli diferite și sistemul de educație nu este ceva din zona de business. Sigur că e importantă concurența, nu vreau să spun că nu e importantă, dar aș pleca în primul rând de la concurența cu mine. Și asta aș transmite și copilului, să devin mai bun și mai performant azi prin comparații cu ce am fost ieri și mâine prin comparație cu azi,  și nu  să mă compar cu vecinul, pentru că nu avem nici aceeași capacitate intelectuală, nici aceleași abilități cognitive, nu avem nici aceleași medii, nu avem nici aceleași aspirații. Legat de titularizare, aceasta este o temă care a apărut în spațiul public în ultimii ani destul de mult și sigur, poate că are legătură și cu faptul că avem mai multe școli private acum și acolo există un alt mod de angajare. A existat o vreme în care am crezut că e bine să renunțăm la titularizare. Acum cred că titularizarea ajută, în mod special, la asigurarea continuității în școală și a stabilității în sistemul de educație. Cred că este important să avem o formă de titularizare. Personal, aș pleda pentru titularizarea la nivelul școlii. Argumentul principal ține de faptul că eu vreau să-l leg pe profesor de școală, în primul rând, nu de sistem. Pe de altă parte, în momentul în care o catedră dispare sau locul de muncă este amenințat, cred că trebuie să existe cumva niște reglaje. Mi se pare un pic prea obositor pentru profesori și cumva nedrept pentru unii trecerea prin atâtea examene an de an și faptul că nu reușesc să obțină o catedră, un post, îi uzează destul de mult, își pierd din entuziasm, din încredere. Aș duce cumva lucrul acesta la nivelul școlii, dar din nou, asta are legătură cu acordarea autonomiei școlii în ceea ce privește resursele umane,  în ceea ce privește curriculum, în ceea ce privește dimensiunea financiară.

”Avem o problemă cu formarea inițială a profesorilor. Apoi, mai avem o problemă legată de modul în care sunt sprijiniți în școală să crească, să se dezvolte.”

Andreea Daraban: Experți ai Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică au recomandat României, în două rapoarte, să renunțe la examenul de titularizare sau să îl completeze cu metode de evaluare mai eficiente, cum ar fi recertificarea. S-a vorbit inclusiv despre contracte pe perioade determinate și cu posibilitatea de re-certificare, reînnoire. Ar fi mai motivați astfel profesorii?

Liliana Romaniuc: Este și acesta un model. Cred că este important să ținem cont și de contextul cultural, istoric al țării respective. Din punctul acesta de vedere, în România, sistemul nostru de educație are anumite caracteristici. Acest aspect al titularizării este extrem de important pentru profesori. Nu aș spune numaidecât că nu e bun, ci aș spune doar că ne-ar trebui o perioadă ca oamenii să înțeleagă lucrul acesta. Și înainte de a face orice schimbare de genul acesta, schimbare radicală, aș pilota mai întâi, pe școli din diferite medii,  atât partea de evaluare, despre care am discutat puțin mai înainte, cât și povestea aceasta cu titularizarea. Din punctul acesta de vedere, Republica Moldova este un exemplu, pentru că la ei are loc o dată la  cinci ani reconfirmarea gradelor didactice. Cred că ceva de genul acesta ne-ar putea ajuta și pe noi și când spun asta mă gândesc că ne-ar ajuta pe noi, profesorii,  să ne menținem într-o formă academică corespunzătoare pe de o parte, pe de altă parte, exemple din alte sisteme educaționale în care nu există acest lucru și care funcționează foarte bine îmi arată că se poate și fără. Deci, cred că atunci când luăm astfel de decizii ar trebui să ne uităm, pe de o parte, la ce spun studiile și cercetările, iar ce ne spun are legătură în primul rând cu o bună formare inițială a profesorilor și avem o problemă acolo. Deci noi trecem direct la certificări, recertificări, dar nu ne uităm la cum au fost pregătiți profesorii inițial. Deci avem o problemă acolo, apoi  la modul în care ei sunt sprijiniți în școală să crească, să se dezvolte. Nu vorbim despre lucrul acesta, dar avem așteptări de la ei. Abia după aceea mă duc către zona de evaluare, evaluare pe care, repet, ar trebui să o vedem ca pe o modalitate, un mijloc prin care îi sprijinim pe profesori să devină mai buni, arătându-le ce au de învățat, de ce cursuri au nevoie, planuri individualizate de învățare sau de dezvoltare profesională. Nu poți să aduci educația din Finlanda sau Singapore și să o clonezi aici, în România. Nu funcționează. Sunt niște modele absolut excepționale, dar nu funcționează, pentru că sunt culturi diferite, obiceiurile profesionale sunt diferite, relațiile sunt diferite, contextul politic economic, social, totul este diferit. Și atunci m-aș uita către ce se întâmplă acolo. M-aș uita la contextul nostru și apoi aș pilota, aș elabora niște modele și aș pilota doi- trei ani și aș vedea ce se întâmplă și abia după aceea aș merge către o politică educațională nouă în domeniul respectiv.

Varianta audio a interviului:

Liliana Romaniuc  este profesor, trainer, facilitator de învățare, doctor în științele educației – management și leadership educațional, profesor asociat la Universitatea ”Al. I Cuza” din Iași, fost inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Iași. A înființat și condus două școli private: una după curriculumul românesc și o școală Cambridge, în Iași. A treia organizație înființată este un ONG – Asociația Română de Literație. Misiunea acestei organizații este transformarea sistemului de educație, plecând din fiecare școală, clasă și cu fiecare profesor.

#StareaEducației (INTERVIU) Oportunități de internship sau activități de voluntariat pentru elevi pe platforma internii.ro. Andreea Paul, președinte INACO: ”Avem o realitate teribilă. În procente incredibil de mari, peste trei sferturi dintre absolvenții de studii superioare activează în viața profesională reală în alt domeniu decât în cel pentru care s-au pregătit.”

Publicat de Gabriela Rotaru, 31 martie 2025, 10:51

Un studiu realizat de Asociația INACO arată că peste jumătate dintre tinerii intervievați în cadrul cercetării invocă lipsa informațiilor despre programe de internship, voluntariat și workshop-uri, ei susținând totodată și că nu știu unde să le caute. Pentru a veni în sprijinul tinerilor, Asociația INACO a lansat platforma internii.ro, dedicată atât elevilor sau studenților care vor să participe la programe de internship, cât și companiilor, ONG-urilor sau instituțiilor publice care sunt invitate să își promoveze stagiile de practică pe platformă.

Colega noastră, Andreea Daraban, a stat de vorbă cu președintele Asociației INACO – Inițiativa pentru Competitivitate, Andreea Paul, despre importanța unei platforme precum internii.ro,  dar și despre cum poate un program de internship să-i ajute pe elevi sau studenți să își găsească un traseu profesional.

Andreea Daraban:  Cui se adresează platforma internii.ro și de ce o astfel de inițiativă?  

Andreea Paul: Programele și proiectele INACO pornesc de  la o nevoie reală. În acest caz,  de la nevoia elevilor de a găsi experți, mentori, stagii de voluntariat, de practică sau de internship, pentru a-și dezvolta abilitățile de viață aferente pasiunilor sau gândurilor profesionale pe care ar dori să și le dezvolte din acest punct de vedere.  Știam că acești elevi au acces la acest tip de experiențe doar prin intermediul cunoștințelor, profesorilor sau părinților, iar în situația în care nu sunt conectați social, elevii sunt privați de această oportunitate. Am pornit cu un sondaj la drum și sondajele ne-au arătat cât de gravă este problema și nevoia despre care discutăm concret. Tinerii cu vârste între 12 și 15 ani, într-o proporție extrem de redusă, de doar 3%, au avut acces la astfel de stagii de internship sau de practică sau de voluntariat. Mergem apoi la liceeni. La vârstele de 14-18 ani, procentul crește la 10%, total insuficient. În rândul studenților,  așadar, până la vârsta de 21 de ani, procentul crește ușor la 13% și abia la tinerii cu vârste între 21 și 24 de ani regăsim un procent semnificativ, de peste unu din patru. Această nevoie s-a tradus în crearea de către INACO a platformei internii.ro. Aceasta se adresează atât tinerilor, în special elevilor, cât și companiilor. Noi adresăm această invitație companiilor, instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale de a crea un cont pe platforma internii.ro,  care nu presupune absolut niciun cost, dar presupune foarte multă dorință de a întinde o mână de ajutor tinerilor care sunt în căutarea unor astfel de experți, de mentori sau de experiențe decupate din economia reală. Dorința noastră este aceea de a conecta tinerii cu piața reală și de a evita alegerea greșită a liceului sau a facultății sau a meseriei.

Andreea Daraban: Cum este structurată platforma?

Andreea Paul: Noi îi spunem cea mai simplă platformă, de accesare cu două clickuri. Deci elevul este la două clickuri distanță de accesul la o companie sau domeniu de activitate pe care elevul ar dori să îl descopere. În primul rând, companiile sunt invitate să-și creeze un cont,  care nu durează mai mult de  două minute și care facilitează accesul la informațiile puse la dispoziție de către companii. Mă refer, în special, la datele de contact, telefon, e-mail, respectiv, o foarte scurtă descriere a profilului, a domeniului de activitate a respectivei companii, astfel încât elevul să poată să opteze pentru experiențe variate. Sigur, mulți copii știu ce și-ar dori să experimenteze, dar foarte mulți nu pot încă să răspundă la întrebarea ce fel de meserie li s-ar potrivi, ce fel de profil,  la liceu sau la facultate, ar fi potrivit pentru dezvoltarea lor sau pur și simplu ce fel de abilități trebuie să-și dezvolte în viitor.  Și atunci, genul acesta de contact cu economia reală le facilitează dezvoltarea abilităților de viață,  la modul generic, pentru că orice experiență, orice conexiune cu economia reală deschide extrem de multe ferestre de oportunitate tinerilor de pe băncile școlii. Și noi asta încercăm să facem, la două clickuri distanță.

Andreea Daraban: Așadar, vârsta minimă la care un elev poate accesa un internship sau o activitate de voluntariat este 12 ani.

Andreea Paul: Noi așa am gândit-o,  pentru elevii de gimnaziu, dar mai ales pentru elevii de liceu. De ce spunem elevi de gimnaziu? Extrem de multe materii se axează acum pe proiecte de învățare. În acele proiecte, copiii sunt invitați să discute cu experți în domeniu. Vă dau un exemplu: la Biologie, un tânăr își alege un proiect de biotehnologie și atunci are nevoie de o companie sau de experți  care activează în respectivul domeniu și să înțeleagă rolul acestei biotehnologii în viața de zi cu zi. Dar elevii nu știu să caute, nu știu cum să ajungă la acețti experți și la aceste companii. Asta face platforma internii.ro. Și asta încercăm să transmitem și unităților de învățământ. Încercăm să integrăm cât mai multe domenii de activitate, aferente tuturor materiilor care se predau în școală și care să le faciliteze copiilor descoperirea, învățarea prin experimentare, prin contactul cu economia reală, pentru că asta cred că lipsește fenomenului de învățare din unitățile de învățământ.  Accesul este gratuit pentru utilizatori, atât  pentru elevi, cât și pentru companii. Iar platforma a fost creată integral de o echipă de voluntari  ai comunității din INACO și de către IT-ști și agenții care ne-au susținut în popularizarea acestei platforme, pro bono, și le mulțumim foarte mult din acest punct de vedere.

Andreea Daraban: Câte companii sau instituții publice sunt înscrise în prezent pe platformă?

Andreea Paul: Până acum sunt peste 30 de companii înscrise. Scopul nostru este ca atunci când trecem de pragul de 100 de companii să intrăm într-un dialog structurat cu Ministerul Educației Naționale și cu inspectoratele școlare din județele țării ca să ducem acest proiect la nivel național. Scopul nostru este să să le asigurăm elevilor companii din zonele foarte apropiate de școala unde ei învață și asta presupune un efort, din punctul nostru de vedere, de a populariza platforma internii.ro,  în mediul economic, astfel încât companii din toate colțurile țării să fie prezente din cât mai multe domenii de activitate pe platforma noastră. Acesta este un efort de durată, care ține de voluntarii INACO. De cealaltă parte, vrem ca profesorii, părinții  să afle că s-a născut această platformă, care integrează cât mai multe domenii de activitate și companii care să le faciliteze elevilor experiențe reale.

Andreea Daraban: Cum sunt verificate și validate informațiile despre aceste programe de internship  pe care le furnizează platforma? Există vreo metodă de control pentru asigurarea calității acestora?

Andreea Paul: Din punctul acesta de vedere, noi monitorizăm tot cu voluntarii INACO, veridicitatea informațiilor introduse, iar elevilor le deschidem posibilitatea de a oferi rating companiilor,  pentru a avea astfel un indicator calitativ de apreciere a rezultatului experienței copilului sau tânărului în compania respectivă. Deci o formă foarte simplă de rating, de evaluare, pe care elevul, care a fost găzduit de către o companie sau care  a interacționat cu o anumită companie, să o poată oferi, un  feedback pe platformă. Acest lucru facilitează următorilor elevi alegerea acelor companii care sunt cel mai bine evaluate.

Andreea Daraban: Există adresabilitate din partea companiilor?

Andreea Paul: Fiind un proiect la început de drum, e foarte greu să răspund pe îndelete la această întrebare, pentru că ea rămâne deschisă și pentru noi, pentru echipa de voluntari a INACO, dar sunt convinsă că o să găsim împreună soluții. Noi cînd am pornit la drum, am pus foarte mult acces pe simplitate, pe simplificarea accesului elevilor la aceste companii. Am vrut să nu hiper-birocratizăm procesul de a deschide ușa elevilor pentru stagiile acestea de practică sau de voluntariat sau de mentorat. Și atunci am simplificat la maximum, elevii se află la două clickuri distanță de platforma internii.ro.

Andreea Daraban: Din zona Moldovei aveți deja înscrise companii?

Andreea Paul: Foarte puține, dar ne așteptăm să activăm prin intermediul dumneavoastră și nu numai, în toate regiunile țării, pentru că am pornit la drum cu această misiune.  Sunt invitate toate companiile, din toate județele regiunii Moldovei, să se alăture acestui demers voluntar.

Andreea Daraban: De ce este important ca un tânăr să facă activități de voluntariat sau stagii de practică?

Andreea Paul: Pentru că avem o realitate teribilă de gestionat. La momentul absolvirii liceului sau a facultății, în procente incredibil de mari, peste trei sferturi dintre absolvenții de studii superioare activează în viața profesională reală în alt domeniu decât în cel pentru care s-au pregătit. Și atunci, fie este vorba despre oportunitate, fie despre alegerea greșită a domeniului de activitate. Multe dintre explicațiile acestor alegeri greșite sunt cauzate de lipsa consilierii vocaționale, de lipsa consilierii în carieră  sau de lipsa experienței practice. Consilierii vocaționali și de carieră lipsesc în școală. Gândiți-vă că avem, în medie, 800 de elevi pe umerii un consilier școlar, într-un singur an. Este inuman și imposibil să poți să le deservești acest interes. Și atunci am venit cu această platformă în anul 2025, care să completeze efortul nostru și chemarea noastră adresată Ministerul Educației de a întări calitatea și numărul consilierilor de carieră, consilierilor școlari și consilierilor vocaționali din unitățile de învățământ.  Platforma aceasta merge, oarecum,  pe un drum paralel, dar în directă conexiune cu eforturile consilierilor vocaționali și școlari.

Andreea Daraban: Voluntariatul nu atrage, după sine, vechime în muncă, dar constituie experiență profesională.

Andreea Paul: Să știți că există un cadru legislativ pe care îl va sintetiza Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, instituție care s-a alăturat eforturilor INACO pe această platformă și care ne vor descrie cât de multe stimulente și cât de multă legislație există în avantajul companiilor și al elevilor deopotrivă. Sunt inclusiv subvenții acordate companiilor private care acceptă elevii în stagii de practică. Dar sigur că toate acestea se vor regăsi  pe blogul internii.ro. Așteptăm aceste sinteze pe care ni le-a promis Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Fac o foarte mică paranteză. Acum 8 ani porneam la drum cu un alt proiect inovator intitulat SMART LAB, primul laborator educațional digital inteligent pe care l-am creat în școlile publice din România. Și atunci am pornit extrem de greoi. Astăzi, acest proiect este scalat la nivel național în Planul Național pentru Redresare și Reziliență. Întotdeauna începutul este extrem de greu.  Am senzația unei căruțe pe care o împingem la deal cu voluntarii INACO, dar cu foarte multă bunăvoință și deschidere. Încercăm să extindem și proiectul internii.ro la nivel național.

Andreea Daraban: Angajatorii acordă importanță experienței de voluntariat sau stagiilor de practică atunci când recrutează candidați?

Andreea Paul: Ei sunt extrem de dornici în măsura în care au în departamentele de resurse umane oameni deschiși să se ocupe de acești elevi, oameni care au timpul necesar. Timpul este cea mai scumpă resursă a angajaților din aceste companii private. Așadar, nu  au această disponibilitate, dar din ce în ce mai mulți antreprenori, mai ales companiile mari, înțeleg nevoia de a deschide ușa către elevi și către tineri pentru a avea în anii următori forța de muncă bine calificată pentru joburile pe care ei le oferă pe piața muncii. Noi însă nu discutăm despre joburi, discutăm despre experiențe practice,  pentru elevii care încă învață, care trebuie să-și aleagă un parcurs educațional și care să servească visului profesional al respectivului tânăr. Poate că unii știu ce vor să facă în viață, alții însă nu. Și atunci această experimentare facilitează, de fapt, alegerea parcursului educațional corect.  Și companiile vor fi în definitiv câștigate și societatea în ansamblu, dacă din ce în ce mai mulți tineri vor găsi un parcurs potrivit profilului lor profesional. Și rolul experimentării este esențial, pentru că răspunsul la întrebarea: Asta mi se potrivește? este la fel de important ca și răspunsul la întrebare: Asta nu mi se potrivește. Și nu trebuie să ne supărăm pentru treaba aceasta, ci pur și simplu să facilităm cât mai multe experiențe tinerilor.

Andreea Daraban: În ce măsură considerați că experiențele de voluntariat sau stagiile de practică pot influența alegerea unei cariere și succesul profesional ulterior?

Andreea Paul: Toate aceste stagii de voluntariat, de practică, de internship, de mentorat ne formează ca oameni, ne completează educația din școală. Aceste abilități de a colabora, de a comunica, de a lucra în echipă, de a accepta interculturalitatea, diversitatea umană, diversitatea profesională, diversitatea de expertiză sau de abilități completează profilul acestor tineri care se pregătesc la un moment dat,  fie să dea la o facultate, fie să intre pe piața muncii. Asta încercăm să le facilităm generațiilor tinere, acest tip de experiență și de dezvoltare, de abilități de viață, care lor să le permită să fie definitiv împliniți și fericiți profesional.

Varianta audio a interviului: 

#StareaEducației (INTERVIU): Prof.dr. Adrian Iftene de la Facultatea de Informatică a UAIC Iași: “Nu recomand elevilor și studenților de la licență utilizarea inteligenței artificiale în procesul de învățare. Recomand să o folosească atunci când știu să rezolve o problemă și nu atunci când nu știu. AI trebuie utilizată în cunoștință de cauză.”

Publicat de Andreea Drilea, 21 martie 2025, 12:27

Sunt și studii care susțin că instrumentele bazate pe inteligența artificială pot fi foarte utile pentru diverse obiective educaționale, însă există și riscul ca acestea să inhibe procesul de învățare. Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre beneficiile și riscurile utilizării inteligenței artificiale în procesul educațional cu domnul profesor doctor Adrian Iftene, de la Facultatea de Informatică a Universității ”Alexandru Ioan Cuza din Iași”, prorector al instituției.

Andreea Daraban: Mai întâi, v-aș ruga să ne explicați ce este de fapt inteligența artificială?

Adrian Iftene: Inteligența artificială încearcă să ne ajute cu task-urile repetitive, activități pe care noi le facem în mod zilnic. Le putem face mai ușor, mai repede, poate mai bine cu ajutorul inteligenței artificiale. Ca arie de acoperire, inteligența artificială prinde foarte bine în zona procesării de texte, gândiți-vă la ChatGPT, zona procesării de imagini, aici, gândiți-vă la deblocarea telefonului cu ajutorul amprentei sau cu ajutorul feței, zona de procesare audio, aici avem Shazam, avem vocile artificiale generate pe calculator, zona procesării de materiale video și aici sunt o mulțime de aplicații care identifică, de exemplu,  bagajele suspecte într-un aeroport, situații de criză în orașele care sunt monitorizate cu ajutorul camerelor video. Dar intră și zona roboticii. În zona roboticii am avansat destul de mult. În primul rând, sunt state, precum China, care au investit foarte mult în zona roboticii, iar în spitale sunt folosite în mod extensiv. Mai intră și zona de procesări de date de dimensiune mare. Sunt foarte multe aplicații pe care le avem pe telefon sau pe calculator care folosesc inteligența artificială. Gândiți-vă la aplicațiile pe care le folosim zilnic: mergem la serviciu cu ajutorul unui Google Maps, care are elemente de inteligență artificială, folosim operații de traducere, căutăm pe internet, scriem texte. În momentul în care scriem un text și e greșit, primim sugestie de corectare, inteligența articială intervine și încearcă să ne ajute. Peste tot primim ajutor, fie că știm, fie că nu știm, de la inteligența artificială.

Andreea Daraban: Care sunt beneficiile utilizării inteligenței artificiale în procesul educațional?

Adrian Iftene: Am să încerc să vă dau niște exemple din activitățile pe care le am eu cu studenții. În procesul educational, de multe ori ne ajută, dar ne poate și încurca, cum bine ați precizat. Inteligența artificială este un ajutor pentru cei care au un anumit nivel de pregătire. Dacă nu ai acel nivel de pregătire, s-ar putea ca inteligența artificială să te încurce din cauză că nu înțelegi calitatea răspunsurilor pe care le primești. Nu-ți dai seama că un răspuns este greșit sau că nu este adecvat întrebării pe care ai pus-o. Pe studenții din anii de licență, noi îi încurajăm să nu folosească inteligența artificială.  Să capete informațiile de bază, să studieze materiile pe care le au în cursul anilor, să-și facă temele săptămână de săptămână, să își ridice nivelul încet-încet, astfel încât la momentul când își termină licența și chiar la masterat sau doctorat, să folosească inteligența artificială în cunoștință de cauză, știind de fapt cum s-ar rezolva o problema. Și, astfel,  în loc să aloce timp pentru a rezolva 10 probleme în 10 ore, dacă o problemă  se rezolvă într-o oră, cu inteligența articială s-ar putea rezolva toate cele 10 probleme asemănătoare în doar jumătate de oră. În astfel de situații, când știi care este soluția la o problemă, este foarte util să folosești inteligența artificială. De aceea le recomand studenților, elevilor, să folosească inteligența articială când știu să rezolve o problemă, nu când nu știu să o rezolve. Inteligența artificială este foarte utilă. Le-am recomandat studenților să o folosească, de exemplu pentru pregătire la examen. Eu am undeva la 12 cursuri pe care le pregătesc. Am materiale video, am materiale PDF-uri, am pptx-uri, am o multitudine de tipuri de documente. Pentru a-și face un rezumat, pentru a-și extrage niște notițe din toate aceste materiale, inteligența articială este foarte utilă. Eu am făcut un experiment cu astfel de materiale și mi-a extras din peste 700 de slide-uri, deci un volum foarte, foarte mare de material, a extras 10 pagini în care toată această informație, inclusiv din video, a fost structurată într-un document în care erau precizate și sursele de unde și-a luat informația respectivă. Deci, în astfel de situații, ca să se pregătească pentru examen, să se pregătească pentru evaluări, poate fi folosită inteligența artificială.

“Le recomand elevilor să  folosească AI  la temele sau la proiectele unde ai nevoie de inventivitate, pentru a primi idei, dar nu pentru a rezolva tema respectivă sau proiectul respectiv.”

Andreea Daraban: Dar în ceea ce îi privește pe elev?  Sunt elevi în clase de gimnaziu, în clase de liceu care utilizează inteligența artificială.  E de recomandat, care sunt pericolele?

Adrian Iftene: La temele de la Matematică nu aș recomanda. La temele de la Limba Română, unde au de compus ceva, nu aș recomanda. Le-aș recomanda să o folosească la temele sau la proiectele unde ai nevoie de inventivitate. Și eu mai fac asta în momentul în care organizez, de exemplu,  un eveniment și vreau să mă gândesc la toate aspectele care ar putea intra în organizarea acelui eveniment. Să-mi spună ce părere are despre organizarea evenimentului, să-mi dea niște sugestii. De regulă, dă foarte multe sugestii. Eu am în minte deja două-trei sugestii, iar de multe ori, acestea sau planul meu se află în răspunsurile lui, dar aflu și două-trei direcții la care nu mă gândisem și care sunt foarte potrivite pentru a face tema respectivă, pentru a organiza evenimentul respectiv. În astfel de situații le recomand elevilor să o folosească, pentru a primi idei, dar nu pentru a rezolva tema respectivă sau proiectul respectiv.

“Profesorii ar putea utiliza inteligența artificială pentru personalizarea temelor sau a modului de predar, pentru a-i ajuta la evaluare și pentru a-i ghida în ceea ce fac.”

Andreea Daraban: În ceea ce îi privește pe profesori, mă refer atât la cei din mediul universitar, cât și la cei din preuniversitar, cum îi poate ajuta inteligența artificială?

Adrian Iftene: De multe ori noi lucrăm și cu elevi sau studenți care au dizabilități. Poate nu văd suficient de bine, poate nu aud suficient de bine, poate au nevoie de un program personalizat de învățare. În astfel de situații,  recomand folosirea inteligenței artificiale. Pe baza materialelor de la cursul meu, mi-am creat un ChatGPT, atât textual cât și vocal, cu care cineva care dorea să învețe materia respectivă putea să interacționeze. Deci, cineva se așază în fața calculatorului, începe prin voce să pună întrebări despre materia respectivă, primește definiții, primește exemple, primește soluții la problemele pe care le ridici. În astfel de situații, când avem astfel de copii care au nevoie de ajutor suplimentar, le recomand profesorilor să își creeze resurse personalizate pentru elevii respectivi și să le folosească. O studentă de-a mea are un proiect de licență în care s-a gândit să personalizeze lecțiile pentru elevi în funcție de nivelul acestora. Acesta ar fi un mare avantaj pentru profesori.  Să aibă niște unelte care să personalizeze temele, care, în funcție de nivelul lor, în funcție de răspunsurile pe care elevii le dau la teste, să personalizeze din nou actul învățării.

Andreea Daraban: Ar putea fi utilizată inteligența artificială pentru a personaliza modul de predare?

Adrian Iftene: Sigur.  Gândiți-vă la un test pe care îl generăm automat și acel test are întrebări din mai multe zone ale materiei, din capitolul introductiv, din capitolul doi, din capitolul trei și din capitolul patru. Elevii  vor răspunde în funcție de modul în care au învățat și cum au reținut sau în funcție de afinitățile pe care le- au avut pentru secțiunile respective din materie. În urma unui test, ne dăm seama că patru elevi au răspuns foarte bine la prima parte a capitolelor pe care le-au învățat. Alți elevi au răspuns mai bine în partea finală a materie pe care au studiat-o. Din acest punct poate să apară învățarea personalizată a elevilor. Li se pot da exerciții, se poate insista cu exerciții din zonele pe care nu le-au acoperit foarte bine sau unde nu au răspuns foarte bine, astfel încât, în viitor, nivelul lor în acele zone să crească. De asemenea, când avem teste, le recomand profesorilor să construiască teste, din cauză că acest proces, corectarea lor  reprezintă o activitate repetitivă, care mănâncă foarte mult timp, iar de la an la an, trebuie generate noi teste. Cu inteligența artificială astfel de provocări se pot face foarte ușor.

Andreea Daraban: Ar putea fi inteligența artificială utilizată și pentru o evaluare și pentru o notare echitabile?

Adrian Iftene: Pentru a ajuta pe profesorii la evaluare și pentru a-i ghida în ceea ce fac.  Dar nu pentru a-i înlocui pe profesori, din cauză că de multe ori inteligența artificială halucinează.

“Dorim să folosim inteligența artificială ca să ne ajute, nu să ne înlocuiască sau să ia decizii în locul nostru.”

Andreea Daraban: Dar ar putea introduce niște standarde? De exemplu, mă gândesc la învățământul preuniversitar, unde se vorbește despre inexistența unor standarde de evaluare și de inexistența unor evaluări standardizate.

Adrian Iftene: Eu n-aș lăsa inteligența artificială să stabilească aceste standarde.  Aș pune inteligența artificială să respecte niște standarde pe care le am eu în minte și pe care doresc să le urmărească. Asta da.  Sunt lucruri diferite, cum bine ați precizat, și dorim să folosim inteligența orticială ca să ne ajute, nu să ne înlocuiască sau să ia decizii în locul nostru.

Andreea Daraban: Mulți profesori vorbesc despre hățișul acesta birocratic cu care au de-a face, îi poate ajuta inteligența artificială în acest sens?

Adrian Iftene: Așa e, inteligența articială ne ajută să facem documente. De multe ori trebuie să creăm anumite documente conform standardelor pe care le avem în educație. În momentul în care îi spui ce anume să scrie în aceste documente, îi dai ideile principale, este în stare să-ți genereze o pagină de text în care îmbracă ideile pe care le ai tu într-o formă adecvată pentru a fi prezentate. Evident, ele trebuie verificate. Recomand și în momentul în care se generează teste și în momentul în care se realizează materiale de învățare, ca profesorul să verifice aceste materiale. Pentru diversitate ne ajută.  Dar acea diversitate s-ar putea să conțină și halucinare și atunci noi trebuie să o aducem pe drumul corect și să corectăm răspunsurile  sau  variantele pe care le dă inteligență artificială.

“Cred că în viitor, va fi preferat, la un loc de muncă, absolventul de facultate ce va stăpâni domeniul pentru care s-a pregătit, dar care va stăpâni și inteligența artificială pe domeniul respectiv.”

Andreea Daraban: Ar putea fi, într-un viitor îndepărtat, înlocuit omul cu inteligență artificială? E o temă care macină pe multă lume.

Adrian Iftene: Eu le recomad studenților, absolvenților de facultăți să vadă și cum inteligența artificială i-ar putea ajuta în ceea ce au învățat, în activitățile pe care le vor desfășura. Părerea mea este că, în viitor, între un absolvent de facultate care va stăpâni un domeniu și un absolvent de facultate care va stăpâni domeniul respectiv, dar va stăpâni și inteligența artificială pe domeniul respectiv,  va fi preferat cel care va avea inteligența artificială alături de el.

“Inteligența artificială ne va face mai leneși și va duce la atrofierea unor simțuri. În procesul de învățare, în momentul în care nu ne exersăm creierul să facă exerciții, el va deveni leneș, iar la un examen rezultatele nu vor fi bune.”

 

Andreea Daraban: Ce riscuri presupune totuși utilizarea inteligenței artificiale de către elevi, de exemplu? Am putea vorbi despre o posibilă dependență? S-a făcut un studiu în Statele Unite, la Universitatea din Pennsylvania. S-au realizat niște teste de antrenament la matematică și s-a constatat că inteligența artificială i-a ajutat foarte mult pe elevi să se antreneze, dar în momentul evaluării propriu-zise, când nu au mai avut alături inteligența artificială, rezultatul a fost dezastruos.

Adrian Iftene: Așa este.  Inteligența artificială, evident, ne va face mai leneși din cauză că vom apela la ea să găsim răspunsul mai repede și mai ușor, va duce la atrofierea unor simțuri. S-au făcut studii care arată că în momentul în care ne ghidăm cu ajutorul Google Maps, care preia funcțiile noastre de orientare, simțul nostru de orientare a fost afectat și nu ne mai orientăm așa ușor fără Google Maps, cu harta, cum făceam odată după soare, după râul care este în stânga noastră, după orașul care ar trebui să fie în dreapta, ar trebui să avem suficiente informații pentru a ne deplasa într-o anumită direcție, în direcția dorită. Ceea ce nu se mai întâmplă. Similar este și în procesul de învățare. În procesul de învățare, în momentul în care nu ne exersăm creierul să facă exerciție de matematică, el va deveni leneș și în momentul în care va avea un test nu va fi în stare să rezolve testul respectiv.

Andreea Daraban: La fel e și cu gândirea critică…

Adrian Iftene: La fel și gândirea critică. Dacă lăsăm gândirea critică pe baza inteligenței artificiale, ni se va atrofia gândirea critică și nu vom mai fi în stare să discernem ce este bun și ce nu este bun. Am să vă povestesc și eu despre un experiment pe care l-a făcut un profesor de la o universitate din străinătate. A dat un proiect la două grupe de studenți, același proiect. La prima grupă de studenți le-a dat voie să folosească inteligența artificială pentru a rezolva proiectul respectiv. La a doua grupă de studenți le-a dat voie să folosească orice de pe internet, căutare pe Google, materiale disponibile, documentație pentru a rezolva același proiect. Echipa 1, cea care a folosit inteligența artificială, a reușit să rezolve proiectul foarte repede și foarte bine.  La cea de-a doua grupă a durat mai mult până au înțeles de fapt ce trebuie făcut, care sunt pașii.  După ce au parcurs pașii, au reușit să rezolve și ei foarte bine proiectul, dar a durat mai mult. În a doua fază a experimentului, profesorul le-a cerut la ambele grupe de studenți să rezolve același proiect dat inițial, dar fără să folosească nicio resursă, nici inteligența artificială, nici resurse disponibile pe internet, absolut nimic, doar mintea proprie. Evident, prima grupă, care a folosit inteligența artificială și n-a înțeles ce a făcut inteligența artificială și cum s-a obținut soluția care i-a fost oferită, nu au fost în stare să rezolve deloc proiectul respectiv. Pe când cea de-a doua grupă a fost în stare să-și amintească pașii pe care i-a parcurs într-o primă etapă cu ajutorul materialului de pe internet și a reușit până la urmă să rezolve proiectul respectiv. Cam în aceeași situație sunt și elevii și studenții noștri. Le recomand să nu folosească inteligența greșeală când nu știu să rezolve o problemă, din cauză că nu înțeleg ce face inteligența artificială și nu înțeleg soluția care a fost oferită de inteligență artificială. Recomandarea mea este să învețe să rezolve probleme, să stăpânească foarte bine rezolvarea acelor probleme, să înțeleagă când o soluție este corectă, când o soluție nu este corectă, ceea ce spuneați de gândirea critică, să fie în stare să corecteze o soluție greșită, să facă să devină soluție corectă. Și în felul acesta, inteligența artificială nu-i va încurca, nu-i va dezavantaja când o vor folosi, ci îi va ajuta. Își vor da seama în momentul în care vor folosi inteligența artificială că o soluție la o problemă este corectă și atunci e foarte bine, trec la problema următoare, dar își vor da seama și când o soluție este incorectă. Și asta este cel mai important lucru. Să-și dea seama când soluția este incorectă și să-și dea seama cum să corecteze soluția respectivă.

Andreea Daraban: E foarte greu cu copii de vârste mici.

Adrian Iftene: Da, este greu să facem astfel de experimente, dar la vârstele mici, cum am zis și la început, aș ține inteligența articială cât mai departe de ei. I-aș lăsa să-și formeze gândirea pentru a rezolva problemele singuri și de-abia după aceea, într-o etapă ulterioară, să folosească inteligența artificială.

“Profesorii trebuie să știe până unde să le dea voie elevilor să folosească inteligența artificială. Și de asemenea, să-și dea seama când sunt elevii suficient de pregătiți  pentru a o folosi.”

Andreea Daraban: Estonia a lansat prima inițiativă mondială pentru introducere ChatGPT EDU și a chat-boturilor în toate școlile la începutul noului an școlar. 20.000 de elevi de liceu de clasele a X-a și a XI-a și cei 3000 de profesori ai acestora vor primi acces gratuit la ChatGPT și la alte instrumente de inteligență artificială.  Cum vedeți această inițiativă?

Adrian Iftene:  La clasa a X-a încă e mai bine decât la clasele primare sau gimnaziu. Dar, încă mi se pare devreme.  Acum depinde cum va funcționa acest ChatGPT pentru educație. Dacă le va da toată soluția, vor avea o problemă în viitor. Dacă le vor da pașii necesari pentru a construi soluția, va fi de ajutor pentru orice elev de clasa a X-a să știe ce pași trebuie să parcurgă pentru a rezolva un anumit tip de problemă.

Andreea Daraban:  Ar trebui niște cursuri care să-i pregătească pe elevi pentru folosirea inteligenței artificiale?

Adrian Iftene:  Da, dar și pe profesori. Din cauză că profesorii trebuie să știe până unde să le dea voie elevilor să folosească inteligența artificială și unde să zică stop în a folosi inteligența artificială. Și de asemenea, să-și dea seama că, din acest moment, elevii au un nivel suficient de ridicat și pot folosi inteligența artificială pentru a face ceva mai repede sau mai ușor sau mai inventiv sau mai creativ.

“La Facultatea de Informatică noi am decis ca studenții să folosească cât mai puțin inteligența artificială la nivel de licență. Dar în momentul în care o folosesc, ei trebuie să fie în stare să explice foarte bine ceea ce au obținut cu ajutorul AI.”

Andreea Daraban:  Mai puțin de 50% dintre școlile europene au o politică de utilizare a inteligenței artificiale. Sunt necesare niște norme clare pentru utilizare acestor instrumente și de ce?

Adrian Iftene:  Da, trebuie să stabilim niște norme clare. Se trece foarte ușor de la a folosi inteligența artificială la plagiat. Ne vine foarte ușor să zicem că ceea ce a generat inteligența articială este făcut de către noi și nu este adevărat. În cazul Facultății de Informatică, să știți că lucrurile nu sunt ușor de decis și de controlat. Noi am decis ca studenții să folosească cât mai puțin inteligența artificială în a și-a rezolvat temele la nivel de licență, la nivel de construire a lucrării de licență, a părții scrise, a părții practice, aplicate.  Dar în momentul în care o folosesc, să fie în stare să explice foarte bine ceea ce au obținut cu ajutorul inteligenței artificiale, să își dea seama ce este bun și ce nu este bună în soluția oferită.

“Se pune problema dacă este etic să avem articole științifice în care ChatGPT este unul dintre co-autori. Cred că ar trebui stabilite norme clare în privința domeniilor în care poate fi utilizată inteligența artificială.”

Andreea Daraban: Ar trebui și din punct de vedere etic să fie redactate niște norme…

Adrian Iftene: În zona etică este cel mai important. Vă dau un exemplu din zona scrierii de articole. Noi scriem articole științifice în urma proiectelor pe care le avem cu studenții la nivel de licență, la nivel de masterat, la nivel de doctorat. Sunt tematici actuale și e important să diseminezi rezultatele pe care le obții. De câțiva ani au început să apară articole în care unul dintre autori este ChatGPT și se pune problema dacă este etic să avem astfel de articole, în care ChatGPT este unul din co-autori. Și asta din cauză că e greu să delimitezi unde este munca ta, care este contribuția ta, care este contribuția inteligenței artificiale și e greu să tragi linia între ce gândești tu și ceea ce ai făcut tu și ceea ce a fost făcut cu ajutorul inteligenței artificiale. Din acest motiv, poate ne va fi mai ușor și mai simplu să interzicem foarte mult inteligența artificială și să precizăm foarte, foarte clar unde poate fi folosită, în zone precum aranjarea documentelor, precum formatarea documentelor, eliminarea erorilor, corectarea gramaticii. Deci să folosim inteligența articială, dar să știm cum a fost folosită și cum ne-a ajutat. Din cauză că dacă noi facem niște greșeli gramaticale și data viitoare vom folosi iar inteligența artificială, acele greșeli gramaticale vor rămâne în modul în care gândim sau în modul în care scriem și nu vrem asta. De aceea, partea aceasta de feedback, pe care îl obținem în urma folosirii unor astfel de resurse, este foarte important.

Andreea Daraban: Există instrumente care să prevină frauda atunci cândd este utilizată AI?

Adrian Iftene: Și da și nu.  Din cauză că sunt unelte care în momentul în care generați texte sau imagini sau video cu ajutorul inteligenței artificiale,  vă spun din start că sunt făcute 100% cu inteligența artificială, cu niște semne foarte vizibile, cum sunt, de exemplu,  acele evenimente în care vedem un poster și ne dăm seama că este făcut cu AI,  din cauză că e foarte complex, are foarte multe elemente, are foarte multe mesaje. Dar să știți că sunt unelte care fac ca textele, imaginile, vocea pe care o generează să pară umană. Adică începe să introducă niște imperfecțiuni în textul pe care l-a generat, în imaginile care au fost generate, în vorbirea generată și astfel încât detectăm sau nu detectăm că a fost utilizată AI. Și asta în funcție de ce unelte au fost folosite. Deci, sunt instrumente care fac ca un text să pară că nu a fost generat cu inteligență artificială.

Andreea Daraban:  Ar trebui introdus o disciplină opțională în școli, la liceu, la gimnaziu, legată de cum interacționăm cu inteligența artificială, cum ne raportăm la ea, cum o folosim, astfel încât elevii și viitorii studenți să capete această dexteritate și să o folosească în beneficiul lor și fără să încalce normele etice?

Adrian Iftene: Nu aș fi pentru introducere unor astfel de discipline, aș face altceva. Aș invita profesorii, ca pe domeniile pe care activează, să prezinte cum i-ar putea ajuta pe elevii inteligența artificială.  De exemplu, profesorul de matematică să vină și să spună elevilor: noi rezolvăm problema așa, dar uitați cum ar putea inteligența artificială să vă ajute în a face ceva în domeniul matematici. Similar la istorie. E greu ca cineva, care nu are toate aceste abilități de la toate materiile care se predau în liceu sau gimnaziu, să vină și să spună, specific ficărui domeniu, cum ar fi mai bine de făcut.  Profesorii să-și dea seama cum ar dori ei ca elevii să se comporte în interacțiunea cu inteligența artificială, când se discută de materia pe care o predau.

Andreea Daraban: Pe final, ca o concluzie, cum trebuie să privim inteligența artificială?  Cu precauție, cu teamă, cu interes…

Adrian Iftene: Cu toate.  E greu de zis. Suntem în etapa în care încă învățăm foarte multe despre cum putem folosi inteligența artificială în toate activitățile noastre. Sugestia mea este să nu ne speriem de inteligența artificială.  Să încercăm, chiar dacă o să ne lovim cu capul de multe ori, să o luăm alături de noi și să ne ajute în toate activitățile pe care le facem. Din cauză că, pe viitor, va fi important să fim mai eficienți, mai rapizi în a rezolva anumite probleme, mai ales la un viitor job. Poate că pe perioada învățării, elevilor nu li se cer să rezolve foarte, foarte multe probleme, să rezolve foarte multe, multe sarcini și atunci inteligența artificială ar putea fi lăsată deoparte. Dar în momentul în care ne vom angaja și vom avea cerințe din ce în ce mai mari de la șefii, sau în echipele în care vom fi implicați, atunci inteligența articială ne va ajuta foarte mult în ceea ce vom face. Deci, momentan, elevilor, studenților le recomad să mai aștepte, dar să aibă în minte ca inteligența articială să fie lângă ei în momentul în care vor termina studiile, în momentul în care se vor angaja pe viitor.

Varianta audio a interviului:

Adrian Iftene este profesor doctor la Facultatea de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prorector al instituției. Domeniile sale de interes includ  procesarea limbajului natural (recunoașterea entităților de tip nume și analiză de sentimente, sisteme de tip întrebare-răspuns, căutare documentară, supraveghere pe Internet) atât pe limba română, cât și pe limba engleză. De asemenea,  are experiență în analizarea rețelelor sociale (Twitter, Facebook, MySpace, Flickr), în realizarea profilurilor de utilizator și în credibilitatea resurselor;  procesarea imaginilor (folosind tehnici statistice, de învățare automată și rețele neuronale);  aplicații în zona tehnologii noi (realități augmentate și virtuale, Amazon Alexa, aplicații mobile și controlul aplicațiilor prin gesturi și cu ajutorul ochilor);  inginerie software (analiza cerințelor, modelare arhitecturală și detaliată, implementare și asigurare a calității).

În ultimii ani, a dezvoltat împreună cu studenții aplicații și platforme pentru orașe inteligente și sănătate inteligentă și a folosit inteligența artificială în boli precum cancerul colorectal, accidentul vascular cerebral, fibrilația atrială, Alzheimer, malaria și tuberculoza. Până acum, a fost implicat în 20 proiecte de cercetare (10 internaționale și 10 naționale), în 10 programe operaționale, în 6 mobilități ERASMUS și în 3 acțiuni COST. A publicat peste 300 de lucrări, indexate în baze de date internaționale.

#StareaEducației (INTERVIU): Claudia Oprescu, psihoterapeut: “Fenomenul de cyberbullying a luat amploare și a căpătat forme diverse, afectând tot mai mulți copii. Acest comportament poate să ia, adesea, forma unei infracțiuni și este important să se știe că există legislație pentru astfel de cazuri.”

Publicat de Andreea Drilea, 28 februarie 2025, 07:21

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre aceste aspecte cu doamna Claudia Oprescu, psihoterapeut și coordonator program siguranță online în cadrul Organizației “Salvați Copiii”.

Andreea Daraban:  Ce înseamnă cyberbullyingul? Cum se manifestă acesta?

Claudia Oprescu:  Aș numi acest comportament ca fiind un comportament cu note de agresivitate, intenționat, cu un caracter repetitiv. Se produce pentru a umili, pentru a denigra pe cineva. În ultima vreme observăm mai multe forme ale acestui fenomen, iar dimensiunile sunt foarte mari, deci nu numai că s-a diversificat, dar a luat și amploare, acest pericol din online afectând tot mai mulți copii. Iar dacă ne referim la această cercetare, care s-a realizat la nivel național, să știți că aceste cifre sunt reflectate și la nivel european. Copiii din toate țările se confruntă cu acest fenomen.

Andreea Daraban: Ne puteți da niște exemple de astfel de comportamente care s-au amplificat odată cu utilizarea excesivă a internetului?

Claudia Oprescu: Vorbim de insulte care se trimit prin mediul online, vorbim, de exemplu, despre excluderea din grup. Noi știm cât de important este ca un adolescent să facă parte dintr-un grup și să simtă aprecierea grupului. Iar dacă este exclus, ceilalți nu mai vorbesc cu el nici în viața fizică. Acest lucru poat să aibă efecte emoționale pe perioadă foarte mare. Putem să vorbim, de exemplu, de falsificarea unor imagini care se trimit apoi cu scopul de a-l umili pe rețele de socializare. Și iată cum acest fenomen, de cyberbullying, radiază, dacă vreți, în celelalte fenomene și în alte riscuri. De exemplu, dacă ești exclus din grup, nu mai pot să afli ce se întâmplă acolo, nu mai ești la curent cu nimic, te simți exclus, izolat, te simți singur, simți că nimic nu mai are sens. Simți după aceea că nu mai ai o plăcere pentru a merge la școală, poate nu vrei să mai mergi, ai un apetit mai scăzut pentru activitățile care îți făceau plăcere înainte, dificultăți de somn și așa mai departe. Vorbim, de exemplu, despre producerea unor imagini cu caracter defăimător, iar aici apar alte riscuri. Dacă vorbim, de exemplu, de captura unor conversații și după aia de transmiterea acesteia în alte medii, în alte grupuri, acest comportament se asociază cu alte riscuri, chiar și cu infracțiuni. Și să știți că avem foarte multe activități la clase prin care noi întrebăm copiii ce cred despre cyberbullying. Este o glumă sau este o infracțiune? Pentru că realmente acest fenomen poate să ia forma unei infracțiuni și este important să se știe că legea ne apără și ne protejează în astfel de cazuri.

“Noi, părinții, nu navigăm pe aceleași rețele sociale pe care navighează copiii. Nu ne întâlnim cu aceleași riscuri cu care se întâlnesc copiii.”

Andreea Daraban: Cum pot face copiii diferența între ceea ce înseamnă o glumă și bullying?

Claudia Oprescu:  Dacă mă simt jignit, dacă mă simt umilit, dacă îmi provoacă o stare de teamă constantă, atunci cu siguranță că nu mai este o glumă. Gluma care doare, nu mai este o glumă. Iar această percepție ar trebui să o aibă atât părinții, cât și cadrele didactice. Și dacă mă gândesc la părinți, pentru că și eu sunt mamă a trei copii, aici pot să-mi dau seama că noi, părinții, nu navigăm pe aceleași rețele de socializare precum navighează copiii. Nu ne întâlnim cu aceleași riscuri și cu amplitudinea lor și cu dimensiunile lor, în așa fel în care se întâlnesc copiii. Și atunci putem să avem o incorectă înțelegere asupra fenomenului. Și atunci ar trebui să știm foarte bine să vedem aceste statistici, noi, părinții, și să ne gândim cum am putea să obținem mai multe informații pentru a ști să reacționăm. Tehnologia evoluează. Un părinte ne mărturisea că el simte tehnologia ca pe un tren care a plecat din gară. Indiferent dacă a plecat trenul din gară, copilul este acasă și atunci trebuie să vorbim cu el. Comunicarea este baza, indiferent de cum și cât evoluează tehnologia.

Andreea Daraban:  Cu cine ar trebui să vorbească minorul care se simte agresat, atât în mediul real cât și în mediul online și de ce este important să reacționeze?

Claudia Oprescu:  Aș spune că tendința este ca acești copii, care sunt în postură de victimă, să nu vorbească. Ei nu spun adulților, tind să se ducă către grupul de prieteni și acolo nu știm cât de informați sunt. Copiii care ne-au spus că ei nu s-ar duce la părinții lor dacă s-ar întâmpla așa ceva, au spus că le este teamă să nu fie rușinați, pedepsiți, să nu li se taie accesul la internet. Deci acestea ar fi comportamentele estimate de către copii. Părinții, de altfel, ne spun că nu au înțelegere și că nu știu cum să reacționeze. De aceea insist foarte mult pe comunicare. Deci copilul ar trebui să se ducă la părinte, dar părintele când află că propriul copil nu este neapărat victimă, dar este în prag de a fi victimă sau este pur și simplu afectat emoțional de ceva ce s-a întâmplat în online, să nu învinuiască copilul, să nu-l pedepsească, să-l asculte, să-i valideze emoțiile, pentru că sunt firești. Aș spune că în aceste momente copii nu au neapărat nevoie de soluții rapide din partea părinților. Au mai degrabă nevoie de răbdarea părinților, să fie ascultați și văzuți, înțeleși. Noi am oferit o mulțime de resurse și pentru cadre didactice. Este și o metodologie în pachetul de resurse disponibil pe oradenet.ro și acolo sunt niște rute: ce să faci dacă simți că un elev din clasă este mai trist, este mai furios, simți că se petrece ceva în mediul online și nu știi cum să reacționezi. Sunt date acolo chiar exemple practice, de la care să pornească fiecare cadru didactic. Pe de altă parte, copiii au niște abilități digitale, poate mai avansate decât părinții, însă nu au maturitatea emoțională cu care să abordeze ce se întâmplă acolo. Este un exercițiu pe care îl fac des cu părinții când ne întâlnim. Eu îi rog să-și imagineze că sunt acasă cu copiii, că totul este bine, ei se află pe la bucătărie, copilul este acasă și este pe calculator, pe internet. Îi rog să-mi spună, în această situație, unde cred dumnealor că este copilul: este acasă sau este pe internet? Bineînțeles că toți îmi răspund că este pe internet, pentru că așa cum e valabil și la noi adulții, copilul este acolo unde atenția lui este. Și odată ce am stabilit că este pe internet, îi întreb cu cine vorbește copilul, pe cine urmărește, ce comunică, ce postează, cum reacționează, cum se simt copiii acolo. Majoritatea dintre părinți nu știe, predomină cumva o ceață. Și indiferent dacă știm sau nu știm, în acest punct o conversație trebuie începută. Și nu așa cu pumnul în masă sau cu piciorul în prag, ci cu multă curiozitate, cu multă înțelegere. Iar dacă acest copil vine și ne spune și ne arată, de exemplu, un videoclip pe o rețea de socializare, care nu o să ne placă sau un gen de muzică pe care-l ascultă și nu o să ne placă, important e cred că, în aceste momente, să nu reacționăm așa cum ne-ar veni, pentru că a doua oară, copilul nu va mai veni la noi să ne spună și ajungem iar în acel T zero în care nu știm ce face copilul pe internet.

“Salvați Copiii este notificator de încredere pe linia de hotline. Este o linie de raportare a conținutului ilegal pe internet și oricine care întâlnește conținut ilegal cu copii poate să-l raporteze pe oradenet.ro, iar mai departe se anunță autoritățile.”

Andreea Daraban:  Agresiunea de tip cyberbullying se pedepsește?

Claudia Oprescu:  Da, se pedepsește. Pe lângă aceste soluții emoționale sunt și soluții legale și soluții tehnice. Și de ce le menționez pe cele tehnice? Pentru că înainte de a avea soluții legale trebuie să știi să arhivezi. Au fost copii care s-au speriat, s-au dus la părinți și au spus că sunt într-o situație de genul acesta și când au vrut părinții să vadă, să înțeleagă ce se petrece, ce fel de mesaje au primit, nu le mai aveau pentru că au fost șterse. În primul rând trebuie arhivate. Dacă copilul simte teamă și a primit astfel de mesaje și este hărțuit în mediul online, le recomand să meargă la autorități. Dacă mergi la autorități trebuie să ai dovezi. Nu se poate construi un caz fără dovezi.

Andreea Daraban:  Pot fi trase la răspundere și companiile care administrează astfel de platforme de social media?

Claudia Oprescu:  Da, pot fi trase la răspundere. Noi, la Salvați Copiii, suntem notificator de încredere pe linia de hotline. Este o linie de raportare a conținutului ilegal pe internet și aici oricine care întâlnește conținut ilegal cu copii în ipostaze sexuale explicite sau un conținut violent sau care ar dăuna copilului, recomandăm să ne raporteze acest lucru pe oradenet.ro, pe linia de raportare. Colegii de acolo vor procesa conținutul și mai departe vor trimite la autorități, iar autoritățile mai departe vor localiza acel conținut și se vor ocupa de ștergerea lui de pe internet. Dar există și un formular de raportare pe oradenet.ro, unde oricine întâlnește un conținut dăunător, ne poate trimite și colegii de la linia de raportare vor procesa mai departe.

“Granițele sunt foarte fine între bullying și cyberbullying. Dacă vine copilul acasă lovit fizic, privesc vânătaia și reacționez. Dacă vorbim despre cyberbullying, rănile acestea sunt emoționale și nu le vezi fizic. Sunt mai greu detectabile.”

Andreea Daraban: Vorbeați despre implicarea atât a părinților cât și a școlii în gestionarea unor astfel de cazuri de cyberbullying. Cât de important este rolul școlii în prevenirea și depistarea cazurilor de acest tip?

Claudia Oprescu:  Este foarte important, mai ales că sunt granițele foarte fine între bullying și cyberbullying. Dacă vine copilul acasă lovit fizic, privesc vânătaia și reacționez. Dacă vorbim despre cyberbullying, rănile acestea sunt emoționale și nu le vezi fizic. Sunt mai greu detectabile, dar indiferent de această situație, copilul se duce la școală cu o stare de tristețe. Poate este mai irascibil, mai furios, poate copilul, nu știu, este mai retras, îl vezi izolat. Și atunci ar trebui cadrele dactice, și sunt convinsă că se face acest lucru, să identifice aceste semnale la copii și să se adreseze mai departe. Adică ori să vorbească cu ei sau poate cu părinții sau cu consilierii școlari. Noi prin acest program, oradenet.ro, am pus la dispoziție foarte multe resurse pe subiectul cyberbullying. Resursele se pot găsi pe oradenet.ro, la inițiative educaționale. Sunt scenarii didactice, sunt fișe, le-am dus chiar până la nivel de preșcolar. Sunt povești pentru preșcolari, ca în cazul în care văd, nu știu,un monstru în telefon și se sperie, să știe cum cum să reacționeze, să se ducă repede la un părinte. Sunt fișe de lucru, iar mergând la liceu, acolo i-am rugat pe elevi să citim legea împreună. Adică sunt materiale personalizate pe fiecare nivel de învățământ. Este o notă de fundamentare a acestui fenomen pentru profesori, pentru a înțelege cât se poate de bine, din perspectivă tehnică, juridică, legală, fenomenul.  Și mai mult decât atât, sunt invitați și părinții să aibă așa un moment reflectiv asupra acestui fenomen. Sunt întrebări de introspecție și pentru părinți și este și un videoclip pus la dispoziție. Deci cumva am abordat acest fenomen din mai multe puncte de vedere, pentru că doar cu toții la masă, profesorii, părinții, autoritățile, doar așa putem să facem față. Și nu am vorbit deloc în această intervenție despre martor. Pentru că momentul în care vorbim despre victime, aș extinde această semnificație și asupra acestora, asupra martorilor și a celui care inițiază acest comportament cu note agresive. Pentru că toți sunt victime. Și dacă ne gândim și mai larg, și părinții tuturor acestor copii implicați sunt victime. Nu de puține ori am auzit martori la fel de afectați de ce li se întâmplă și care nu au reacționat și după aceea s-au transformat ei în abuzatori, online sau fizic. Deci cumva aș fi atentă, ca și cadru didactic la ce se întâmplă în clasă, la cum se schimbă dinamica în clasă. Deci cumva trebuie să fim atenți și să nu-i lăsăm. Pentru că acești copii nu pot face față singuri acestor provocări, trebuie să le fim noi alături, noi, adulții, din ipostaza de părinte, sau cadru didactic. Consilierea școlară este o componentă foarte importantă. De foarte multe ori, consilierii știu, au toate metodologia la dispoziție, știu cum să abordeze acest fenomen și pot face minuni la clasă.

Varianta audio a interviului:

Claudia Maria Oprescu este de profesie psihoterapeut și coordonator al programului „Siguranța copiilor pe internet” în cadrul Organizației ”Salvați Copiii” România. A absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la  Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Oradenet.ro este o platformă coorodonată de Salvați Copiii România, cofinanțată de Comisia Europeană și care se aliniază obiectivelor internaționale ale Agendei Digitale pentru Europa, Strategiei Europene pentru un Internet mai bun pentru copii și Convenției ONU pentru Drepturile Copilului. În cadrul programului „Ora de Net”, se derulează seria de evenimente gratuite destinate părinților, abordând teme precum utilizarea excesivă a tehnologiei, informațiile false, cyberbullyingul și gestionarea activității pe rețelele sociale.

FOTO Salvați Copiii România

#StareaEducației (INTERVIU) Genoveva Farcaș, profesor de pedagogie: “Numărul orelor pentru fiecare disciplină nu este un indicator neapărat confirmat, într-o calitate superioară a rezultatelor învățării. Încremenirea curriculumului, a conținuturilor, în general, este cel mai mare pericol pe care îl avem noi în zona educațională”

Publicat de Gabriela Rotaru, 14 februarie 2025, 10:01

Propunerile privind planurile-cadru au generat numeroase dispute privind prezența sau ponderea unor materii în anii de liceu. Vorbim aici despre discipline care nu vor mai fi într-unchiul comun sau vor dispărea din curiculum de specialitate. Un element de noutate, adus de aceste planuri-cadru în sistemul de învățământ românesc, este introducerea curri culumului la decizia elevului din oferta școlii.

Astfel, elevii vor avea posibilitatea de a alege opționalele în funcție de preferințele proprii, însă dintr-o gamă stabilită de unitatea de învățământ. Conceptul principal constă în faptul că nu întreaga clasă va studia același opțional, ci grupuri de elevi din fiecare clasă vor putea selecta cursuri în funcție de nevoile și dorințele lor. Ministrul educației a spus că aceste planuri au rolul de a pune în centru elevul, de a susține profesorii și de a lăsa loc pentru implicarea părinților și societății.

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat  despre noutățile aduse de  planurile-cadru pentru liceu, cu doamna Genoveva Farcaș, profesor de pedagogie la Colegiul Național Pedagogic “Vasile Lupu” din Iași, doctor în științele educației, fost inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Andreea Daraban: Iată, odată lansate planurile-cadru au început și discuțiile aprinse. Nu e mai puțin adevărat că modificările în ceea ce privește legile educației, de-a lungul timpului, nu au fost majore, iar multă lume din sistem vorbește despre nevoia de schimbare. Sigur, îngrijorările unor profesori sunt firești, documentele puse în dezbatere sunt perfectibile și vor fi ajustate, cu siguranță. Însă cel mai important aspect este acela că există consultări, opinia publică, actorii din sistem sunt întrebați. E un pas înainte, doamna profesoară?

Genoneva Farcaș:  Da, este un mare pas, pentru că toți actorii educaționali trebuie să își exprime punctul de vedere. Ne interesează, în egală măsură, ca aceste planuri-cadru, care au fost construite de către oameni cu expertiză și experiență didactică educațională, să fie dublate de opinia beneficiarilor educației. Și aici mă raportez la vocea elevilor și, desigur, la vocea profesorilor, cei care practic vor implementa planurile-cadru, fiecare pe specialitatea sa.

Andreea Daraban:  Să explicăm mai întâi niște noțiuni. Vorbim despre trunchiul comun, despre curiculum de specialitate și de cel la alegerea elevului din oferta școlii. Le luăm pe rând ce înseamnă trunchiul comun?

Genoneva Farcaș: E acel ansamblu de discipline care sunt obligatorii pentru toți elevii de pe același nivel de clasă și specializare, filieră, profil. Desigur, discipline  care sunt reper pentru evaluările externe, la care elevii respectivi vor participa, în cazul nostru, examenul de bacalaureat. Sunt acele conținuturi pe care le studiază în mod obligatoriu toți elevii.

 Andreea Daraban: Curriculum de specialitate?

Genovea Farcaș:  Ei bine, această propunere inovativă i-aș spune, pentru acest moment, reprezintă ansamblul de discipline care sunt consonante cu filiera, profilul și specializarea elevului de liceu. Pentru elevii de la Matematică-Informatică, am consultat aceste planuri desigur și am văzut că în acest curriculum de specialitate întâlnim matematică, fizică, chimie și biologie, pentru profilul real, pentru specializarea Matematică-Informatică.  Va fi o posibilitate de studiu extins a acestor discipline. Și este firesc acest lucru, pentru că elevii din acest exemplu se formează în zona disciplinelor exacte. Mai mult, în cadrul acestui curiculum de specialitate există pentru fiecare clasă de liceu așa-numitul curiculum de specialitate flexibil. Ce înseamnă lucrul acesta? Se alocă în clasa a IX-a și a X-a câte o oră, în clasa a XI-a două ore,  iar în clasa a XII-a trei ore,  iată, dacă mă raportez la profilul și specializarea Matematică-Informatică. Sunt ore care vor putea fi accesate de către școală, dar într-o manieră particulară. Dacă elevii de la specializarea respectivă au un nivel înalt pentru matematică, se va merge pe un conținut pe care și-l alege școala, un conținut de dificultate mai mare, în cazul elevilor cu abilități înalte.  Curiculumul acesta de specialitate este dimensionat, pe de o parte,  într-un curiculum fix,  disciplinele despre care vă vorbeam,  și între o oră și trei ore – curriculum de specialitate flexibil.

Andreea Daraban: Și acest curiculum de specialitate este stabilit tot de școală?

Genoveva Farcaș:  Este stabilit, sigur că da,  de școală,  prin analiza oportunității acestei discipline pentru o clasă sau alta.    

“Această descentralizare moderată a noilor planuri-cadru propuse,  induce și această posibilitate ca elevii să-și aleagă, indiferent de clasa de liceu la care se află, un anumit curs opțional. Aici va fi o provocare majoră pentru directori, pentru liderii școlari.”

Andreea Daraban:  În ceea ce privește această noutate, curriculum la alegerea elevului din oferta școlii, va putea elevul să-și aleagă chiar ceea ce iși dorește?

Genoneva Farcaș: Acest curiculum la decizia elevului din oferta școlii vine să îi ofere posibilitatea elevului de a alege anumite discipline pe care să le studieze în funcție de interesele și aptitudinile pe care le are. Întrebați adineauri dacă aceste discipline opționale vor fi constituite, livrate de către școală sau le va impune ministerul sau de unde le vor lua profesorii pentru a le aduce în fața elevilor? Aceste discipline opționale vor putea fi alese, pe de o parte, din opționalele propuse de către Ministerul Educației. Sunt multe discipline care au fost deja constituite de-a lungul timpului: educație pentru sănătate, strategii meta-cognitive, managementul emoțiilor și exemplele pot continua. Dintre aceste discipline pot alege elevii pentru a avea acest curriculum la decizia lor, dar din oferta ministerului. După cum,  se pot propune, totodată, discipline  de către profesori, care își exprimă în acest fel preocuparea pentru un anumit domeniu de cunoaștere, la care elevii să acceadă. Această descentralizare moderată, i-aș spune eu, a noilor planuri-cadru propuse,  induce și această posibilitate ca elevii să-și aleagă, indiferent de clasa de liceu la care se află, un anumit curs opțional. Aici va fi o provocare majoră pentru directori, pentru liderii școlari, întrucât trebuie să fie un număr de elevi care să constituie până la urmă o grupă, o clasă, pentru ca ora respectivă să se poată desfășura, să putem încadra un profesor la specialitatea și la disciplina respectivă.  Va fi, spun eu, o provocare, la care nu trebuie să dăm înapoi, pentru că, într-adevăr, s-ar putea ca o disciplină, dau un exemplu, matematica financiară, să fie dorită de elevi din clase de liceu diferite. Ori, o formulă administrativă bună poate să vină în întâmpinarea nevoilor elevilor noștri de a alege această disciplină, indiferent de nivelul de clasă. Nu este, desigur, exclus ca o clasă întreagă să meargă către aceeași disciplină opțională, dacă este preferința majorității elevilor.

Andreea Daraban: În ceea ce privește liceele pedagogice, cum stau lucrurile ?

Genoveva Farcaș:  Pentru noi, liceele pedagogice, să spunem, noile planuri-cadru nu sunt totalmente diferite, pentru că noi și până acum aveam un curiculum diferențiat, ceea ce s-ar suprapune peste disciplinele acestea de specialitate, în cadrul cărora avem multe discipline psihopedagogice și, desigur, practica pedagogică pentru formarea competențelor viitorilor învățători și educatori. Avem și noi elemente inovative, pentru că, iată, între disciplinele acestea de specialitate apar două discipline, spun eu, atractive din punct de vedere al conținutului și foarte utile pentru viitorii învățători și educatori: “Managementul emoțiilor”, pe de o parte, pe de altă parte “Educație pentru stil de viață sănătos”. La noi curricula din zona disciplinelor de specialitate cuprinde foarte multe metodici de specialitate, care îi pregătesc pe elevii noștri pentru a putea preda pentru nivelul preșcolar și învățământul primar.

 “Nevoile de formare, pe zona de matematică aplicată pentru segmentul de vârstă la care vor preda absolvenții de licee pedagogice, sunt asigurate, prin noile planuri cadru.”

Andreea Daraban: Exista o discuție, la un moment dat,  legată de orele de matematică alocate pentru elevii liceelor pedagogice. În ultimii  doi ani de liceu  se spunea că vor fi scoase aceste ore.

Genoveva Farcaș: Este o dezbatere aprinsă și e firesc să fie așa, pentru că orice absolvent de liceu trebuie să dețină competențe STEM, competențe din domeniul matematicii, tehnologiei, competențe digitale, etc. Matematica își are rolul său foarte precis într-o curiculă pentru formarea cadrelor didactice, indiferent de nivelul la care acestea predau. Vin cu un exemplu, pentru profilul de învățători,  zona de învățământ primar.  În noile planuri cadru, în clasele a XI-a și a XII-a, matematica nu este ca disciplină în trunchiul comun, dar avem în zona disciplinelor de specialitate matematică aplicată. La fel regăsim în curiculumul de specialitate aritmetica. Cu alte cuvinte, nevoile de formare, pe zona de matematică aplicată pentru segmentul de vârstă la care vor preda absolvenții noștri, sunt asigurate.

Andreea Daraban: Așadar, nu vor fi văduviți viitorii absolvenți de licee pedagogice  de cunoștințe de matematică,  odată cu introducerea noilor planuri…

Genoveva Farcaș: Nu, nu au cum să fie. Și vom milita și în dezbaterea care se va produce la Iași, pe 25 februarie, pentru ca în curiculumul de specialitate, dacă nu în trunchiul comun, să apară matematica ca disciplină de studiu. Este firesc, pentru că vedeți, aceste planuri-cadruri, la toate filierele, profilurile, specializările, sunt construite avându-se în vedere competențele pe care trebuie să le dezvolte segmentul respectiv. Ori, pentru noi este important ca aceste competențe profesionale ale educatorilor, învățătorilor să cuprindă noțiuni, abilități din zona disciplinelor exacte, respectiv matematică.

Andreea Daraban: Modificările propuse prin aceste planuri-cadru nu urmăresc doar reducerea numărului de ore, ci și descentralizare a deciziei educaționale, astfel încât școlile și elevii să aibă un rol mai activ în conturarea parcursului școlar, susținea domnul ministru al educației, Daniel David. Domnia sa a mai spus că demersul înseamnă, de fapt, încurajarea unui registru opțional mai consistent pentru a personaliza educația. Ce înseamnă, practic, acest lucru? Cum arată un sistem educațional personalizat?

Genoveva Farcaș: Ceea ce propun noile planuri-cadru reprezintă un lucru extraordinar pentru sistemul de educație. Și nu doar pentru sistem, care e o noțiune abstractă, ci pentru elevii pe care noi îi educăm. Dacă la clasele a IX-a și a X-a, în ciclul inferior al liceului, trunchiul comun cuprinde 65% dintre discipline, în curriculumul de specialitate avem 25%,  respectiv 10 procente se alocă pentru aceste discipline opționale. În ciclul superior al liceului,  se merge pe posibilitatea ca elevul să aleagă trasee personalizate, în funcție de ceea ce își dorește să dezvolte în plan academic. Să spunem că este la un profil de “Științe ale Naturii”. În condițiile acestea, curriculumul de specialitate este mai bine dimensionat, respectiv 45% dintre discipline vin în această zonă de curiculum de specialitate, urmând ca disciplinele opționale pentru a XI-a și a XII-a să însemne 20% din totalul disciplinelor.  Dacă avem în vedere aceste două segmente, putem să spunem că da, într-adevăr, este o variantă optimă pentru ca elevul, pe de o parte, să se profesionalizeze, pentru că are anumite opțiuni de carieră, pentru a merge pe disciplinele care îl pasionează, îl interesează, pentru că va urma o facultate în profilul acela. Pe de altă parte, de ce nu, să mergem cu gândul și către ideea de bacalaureat diferențiat, care să îi permită dezvoltarea acestor domenii, pentru care el se pregătește și se prespecializează, spunem noi pedagogii, în ciclul superior al liceului, respectiv clasele a XI-a și a XII-a.

Andreea Daraban: Așadar, putem spune că prin introducerea acestor planuri-cadru se personalizează sistemul educațional românesc?

Genoneva Farcaș: E poate prea mult spus. Se diferențiază. Personalizarea vine într-o zonă individualității și doar prin acest curriculum opțional pot să mă gândesc la niște trasee personalizate, în sensul că eu, elev, aleg un opțional sau altul din această zonă a preocupărilor și a intereselor mele. Și aici, conceptorii de noi planuri-cadru au făcut o diferențiere bună, aș spune eu. Pentru clasele a IX-a și a X-a, plaja orară pentru aceste discipline opționale este între o disciplină și trei discipline. Dacă mergem către clasele a XI-a și a XII-a, avem mai multe discipline, între cinci și opt discipline opționale, pe care, iată, elevii și le pot alege pentru a merge în sensul celor spuse, a unei diferențieri, personalizări pe măsura nevoilor lor de formare.

“Într-o reformare curriculară, cel mai important pas este legat de conținuturile care vor fi în programele școlare pentru fiecare disciplină.”

Andreea Daraban: Aerisirea curriculumului trebuie să se facă apoi și la nivel de programe, spunea domnul ministru Daniel David. E vorba aici de conținuturi și de cum se vor prezenta acestea elevilor. E nevoie de schimbare și în ceea ce privește aceste aspecte esențiale, din punctul meu de vedere.

Genoveva Farcaș:  Într-adevăr, primul pas într-o reformare curriculară este acesta al construirii de noi planuri-cadru. Însă cel mai important este legat de conținuturile care vor fi în programele școlare pentru fiecare disciplină din curricula obligatorie, din trunchiul comun sau din cel de specialitate. Ei bine, aici se va da măsura dorinței noastre de reformare autentică, de schimbare a conținuturilor,  pentru că încremenirea curriculumului, a conținuturilor, în general, este cel mai mare pericol pe care îl avem noi în zona educațională. Au mai fost multe încercări de schimbare a planurilor-cadru pentru liceu. În 2017 a fost o dezbatere amplă: colegi profesori din Iași care au fost consultați, care și-au exprimat opinii foarte pertinente. Am trimis atunci ministerului un material cu argumentație pentru fiecare dintre propunerile noastre. Probabil au rămas acolo, într-un sertar.

Andreea Daraban: Cum poate fi stabilit dozajul de ore al disciplinelor, în așa fel încât să se obțină scopul urmărit, și anume îmbunătățirea calității educației?

Genovea Farcaș:  Aș spune că numărul orelor pentru fiecare disciplină nu este un indicator neapărat confirmat, într-o calitate superioară a rezultatelor învățării. Cu alte cuvinte, dacă aloc un număr mai mare unei discipline, nu e obligatoriu să obținem rezultate superioare, competențe mai bine formate elevilor. Sigur că sunt foarte multe elemente care trebuie luate în ecuația aceasta, foarte complexă, de altfel, a construirii unui curriculum. Sunt multe criterii avute în atenție. Pe de o parte, cultura generală care trebuie transmisă prin intermediul diferitelor științe către noile generații, noile descoperiri din domeniile epistemologice, științifice. Mergem mai departe către noile descoperiri în tehnologii, în zona socială, artistică, etc. și se pune în balanță și modul în care noi construim elevul din punct de vedere personal. Care sunt acele discipline care îl ajută să devină un cetățean implicat, un cetățean care să se exprime liber, să aibă gândire critică, să-și definească identitatea națională, culturală, geografică, istorică.  Sunt deopotrivă foarte importante aceste discipline în contextul în care vorbim despre formarea acestui tip de competențe. Însă nu putem să supraîncărcăm programul școlar al tinerilor noștri de liceu și nu numai. Am să vă dau un exemplu. Sunt dirigintă a unei clase a XII-a. Elevii au în catalogul școlar 20 de discipline. Actualmente, în afară de consiliere și orientare, dacă ne uităm foarte atent la curiculumul pentru același nivel de vârstă pentru ultima clasă de liceu din alte țări, vedem că state precum Germania, Franța sau Spania au între opt și  zece discipline care sunt studiate în acest moment, în care ei, repet, se află într-un nivel de orientare academică, către anumite domenii de formare. Sunt țări care au și mai puține, cum ar fi Suedia sau Marea Britanie, respectiv șase-șapte discipline pentru elevii care sunt în ultimul an de liceu. Cum împăcăm totuși această miză formativă?  Ne interesează să formăm buni cetățeni, să conturăm identitatea națională, dar să nu supraîncărcăm și să păstrăm acest echilibru formativ. Mă interesează ca absolventul de matematică-informatică, de exemplu,  să dispună în curriculă de suficiente ore din zona științelor exacte. Cred că sunt elemente pe care eu le-aș pune într-o altă formă.  Cel puțin pentru clasa a XII-a, m-aș duce cu focus către discipline care sunt în orizontul lor formativ academic, de opționalitate pentru o facultate.

“Odată schimbată arhitectura aceasta curriculară, trebuie să avem și disciplinele la care se susține bacalaureatul modificate.  În liceele pedagogice , deși formăm învățători și educatori, aceștia nu susțin probă de bacalaureat la niciuna dintre disciplinele psihopedagogice studiate.” 

Andreea Daraban: S-a tot vorbit despre importanța profilului absolventului la final de liceu. Există în prezent un astfel de profil conturat?  

Genoveva Farcaș: Da. Este foarte important. Pentru prima dată, profilul specific al absolventului de liceu este pentru fiecare dintre specializările din curriculumul național. Sunt acolo înscrise cunoștințe, abilități, valori pe care trebuie să le dețină absolventul de Matematică-Informatică, de Științe ale naturii, Științe sociale, Pedagogie și așa mai departe. Sunt repere importante în această construcție curriculară, pe care, personal,  o consider una complexă și foarte necesară. Nu mai putem sta deoparte pentru că timpurile sunt altele.  Elevii noștri au și alte nevoi de formare decât am avut noi acum 30 de ani, când eram ca ei și e momentul în care trebuie să se ia aceste decizii.

Andreea Daraban:  Odată cu modificările planurilor-cadru și a schimbării programelor școlare, trebuie regândit și bacalaureatul. Iată o altă provocare.

Genoveva Farcaș: Este o provocare care vine firesc, pentru că odată schimbată arhitectura aceasta curriculară, trebuie să avem și disciplinele la care se susține bacalaureatul modificate. Vă dau un exemplu care privește toate liceele pedagogice din țară. Deși formăm învățători și educatori, aceștia nu susțin probă de bacalaureat la niciuna dintre disciplinele psihopedagogice studiate în liceu și care cuprind, actualmente vorbind, un număr important de ore. În această manieră trebuie gândită și noua formulă de bacalaureat. Poate mai multe tipuri de competențe, poate, la fel, să lăsăm și elevul să-și exprime opțiunea pentru una-două dintre probe. E de gândit și sunt convinsă că lucrurile vor merge în această direcție, pentru că și contextul curicular ne obligă.

Varianta audio a interviului:

Genoveva FARCAȘ este profesoară de pedagogie la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, doctor în științele educației și cadru didactic asociat la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”.  A fost inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, dar și inspector de specialitate. A absolvit Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași, ca șefă de promoție, apoi Facultatea de Filosofie, secția pedagogie, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, urmând un masterat în educație integrată. În 2010 și‑a susținut teza de doctorat în științele educației cu teza “Formarea autonomiei personale și sociale a preșcolarului.” Coordonează lucrări pentru obținerea gradului didactic I, este membră în diverse comisii naționale organizate la nivelul Ministerului Educației. A publicat cărți de specialitate, între care amintim “Pedagogie. Fundamente ale pedagogiei. Teoria și metodologia curriculumului. Educația pentru cunoașterea științifică” (2008, coautor) și „Evaluarea elevilor din ciclul primar. Repere teoretice și aplicații” (2006).

#StareaEducației (INTERVIU) Performanță pentru două eleve de clasa pregătitoare de la Școala “Carol I” din Iași! Acestea vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Șah din Serbia. Claudia Cărăușu, director al instituției: „Este de datoria noastră, a școlii actuale, atunci când descoperim valoarea, să o șlefuim și să o valorizăm.”

Publicat de Andreea Drilea, 23 ianuarie 2025, 10:52

România are o tradiție în șah și a fost una dintre națiunile de top pe plan mondial, atât la nivel individual, cât și pe echipe. Performanțele țării noastre în acest domeniu sunt remarcabile.

Țara noastră a avut succese considerabile și la competițiile internaționale de șah pentru juniori, unde tinerii talentați au demonstrat abilități excepționale și au adus țării multe medalii și titluri. Anul acesta, două eleve de la Școala Primară “Carol I” din Iași, vor reprezenta țara noastră la Campionatul Mondial de Șah din Serbia, ce se va desfășura în perioada 19-29 martie, după ce au obținut premii la Campionatul Național Școlar “Elisabeta Polihroniade”, competiție ce s-a desfășurat în perioada  2-7 ianuarie. Evenimentul a reunit peste 300 de participanți, organizați în șase categorii de vârstă, atât pentru băieți, cât și pentru fete.

Ermina Ioana Covalciuc și Ruxandra Maria Teslariu sunt eleve în clasa pregătitoare și fac parte din clubul de șah “CarolȘah” al Școlii Primare “Carol”. Ioana este campioană națională la categoria fete U7, iar Ruxandra vice-campioană națională la aceeași categorie. Ele sunt antrenate de domnul Emanuel Chifor, absolvent al școlii “Carol”, de profesie medic. Toți trei, alături de doamna director al Școlii “Carol I” din Iași, doamna Claudia Cărăușu, au acceptat invitația colegei noastre, Andreea Daraban, de a fi alături de ascultătorii Radio Iași.

Andreea Daraban: În primul rând, felicitări pentru această performanță deosebită!  Ioana, tu de când joci șah?

Ermina Ioana Covalciuc: De un an și jumătate.

Andreea Daraban: Acum câți ani ai?

Ermina Ioana Covalciuc: Șase ani. 

Andreea Daraban: Cam de la 4 ani ai început să joci șah și de când ai intrat la școala “Carol I”  faci parte din clubul de șah?

Ermina Ioana Covalciuc: Da.

Andreea Daraban:  De atunci te pregătești intens, bănuiesc, pentru a participa la competiții. Ruxandra, tu când te-ai apucat de șah? 

Ruxandra Maria Teslariu: M-am apucat la 5 ani …

Andreea Daraban: … și ai făcut încă de la grădiniță șah?

Ruxandra Maria Teslariu: Da.

Andreea Daraban: Ai frățiorii tăi cu care te antrenezi în plus față de ce faci la școală, așa povesteai anterior…

Ruxandra Maria Teslariu: Da.

Andreea Daraban: Ioana, spune-mi, te rog, te-ai antrenat mult pentru competiția la care ai participat, acum, de curând?

Ermina Ioana Covalciuc: Da, foarte mult!

Andreea Daraban: De câte ori pe săptămână faceți șah la școală, la club?

Ermina Ioana Covalciuc:  5 ore în două zile…

Ruxandra Maria Teslariu: …într-o zi facem două ore și intr-o zi facem 3 ore.

Andreea Daraban: Am înțeles. Deci faceți 5 ore pe săptămână, într-o zi faceți 2 ore de șah, în altă zi 3 ore. Și vi se pare greu?

Ruxandra Maria Teslariu: Nu, nu! 

Andreea Daraban: Ce vă place cel mai mult la jocul acesta?

Ermina Ioana Covalciuc: Este un sport de gândire și ne ajută să fim buni și la matematică și să mergem și la mondiale.

Andreea Daraban: Aveți emoții?

Ermina Ioana Covalciuc: Nu!

Andreea Daraban: Cum vă pregătiți voi pentru campionatul mondial de șah? Ce faceți ?

Ermina Ioana Covalciuc: Facem multe fișe din caiet…

Andreea Daraban: … faceți și din caiete, deci nu vă jucați doar cu piesele, lucrați și pe caiet?

Ermina Ioana Covalciuc: Jucăm partide și intrăm pe chess.ro și mai jucăm si online.

Ruxandra Maria Teslariu: Și eu mai joc cu frații mei mai mari..

Andreea Daraban: Și ei sunt pasionați de șah?

Ruxandra Maria Teslariu: Da.

Andreea Daraban: Ioana,  tu cu cine mai joci acasă?

Ermina Ioana Covalciuc: Cu mama și cu tata.

Andreea Daraban: Tu nu ai frați și surori?

Ermina Ioana Covalciuc: Doar o “soră câine”…E mai mare decât mine…

Andreea Daraban: …și nu joacă șah. O vei învăța și pe ea până la urmă șah,  nu crezi? (fetițele râd.)

Andreea Daraban: Domnule Emanuel Chifor, sunteți antrenorul clubului de șah de la Școala “Carol”. Faceți asta din pasiune, pentru că dumneavoastră sunteți de profesie medic. Cum ați ajuns să antrenați elevii de la clubul de șah de la Școala “Carol”?

Emanuel Chifor: Este o pasiune pe care împărtășesc copiilor în continuare. Eu sunt șahist, de mic am făcut șah de performanță, am obținut și eu numeroase premii ca jucător de șah și cu toate că sunt medic, încerc să împărtășesc pasiunea către șah și micilor copilași și elevilor Școlii “Carol”, întrucât și eu sunt un fost absolvent al școlii și sunt legat sufletește de această școală.

Andreea Daraban: De cât timp sunteți antrenorul clubului de șah de la școala “Carol”?

Emanuel Chifor: De mulți ani, de înainte de pandemie, 5-6 ani, cel puțin.

Andreea Daraban: Nu vă e greu să vă împărțiți între activitatea aceasta de la școală și profesia pe care o aveți și care este una solicitantă?

Emanuel Chifor: Ba da, într-adevăr, este foarte greu, dar pasiunea pentru șah și bucuria de a împărtăși copiilor și de a colabora cu ei mă umple de energie și îmi de putere să mă împart pe aceste două planuri.

Andreea Daraban: Ce considerați că e cel mai greu pentru copii, în cadrul acestor competiții?

Emanuel Chifor: Șahul îi învață să piardă, să piardă într-un mod frumos și să învețe din greșeli. Asta cred că la vârsta lor este cel mai important lucru și asta îi învață să evolueze.

Andreea Daraban: Reușiți să gestionați eșecurile? Copiii sunt copii, știm foarte bine că atunci când pierd se supără.

Emanuel Chifor: Bineînțeles, asta este o parte importantă în progresul lor. De asta noi, după fiecare partidă jucată la campionatul național, partidele sunt notate de către ele, cu toate că sunt mici, ele deja știu să scrie și analizând partidele învățăm din greșeli și învățăm și să gestionăm momentele grele din timpul unui concurs.

Andreea Daraban: Sigur, despre beneficiile jocului de șah se tot vorbește, însă pot face performanță toți cei care aleg acest joc sau ce calități ar trebui să aibă un copil pentru a ajunge campion?

Emanuel Chifor: Principalul antrenament este studiul individual, pe lângă orele de la club, dar și perseverența, ambiția sunt lucruri care fac un campion să continue și să performeze.

Andreea Daraban: La Școala “Carol” aveți întâlniri cu elevii de două ori pe săptămână, 5 ore pe săptămână de șah. Cum e structurat clubul?

Emanuel Chifor: În principiu, sunt copiii cărora le place suplimentar șahul și care vor să performeze. Ei participă la acest club întocmai pentru a se pregăti pentru competiții, pentru a-și dezvolta și pasiunea pentru șah.

Andreea Daraban: Sunt primii copii pe care îi coordonați pentru a ajunge la Campionatul Mondial sau ați mai avut astfel de performanțe anterior?

Emanuel Chifor: Am mai avut astfel de performanțe anterior. Am lucrat, cred, că o știe toată lumea pe Miruna Lehaci, care e ieșit campioană mondială în timp ce lucram împreună ”cot la cot” pentru aceste performanță. Mai sunt și alți mici campioni care au ajuns la campionate europene sau mondiale, precum Darie Cleopatra sau mulți alți campioni naționali.

Andreea Daraban: Cum vă pregătiți pentru Campionatul Mondial din Serbia? Cum se desfășoară antrenamentul? E unul special pentru acest campionat?

Emanuel Chifor: Bineînțeles, o să avem o serie de competiții bine alese pentru a atinge punctul maxim de eficiență și de concentrare la acest Campionat Mondial, precum și sesiuni intense de antrenamente, pe lângă competiții.

Andreea Daraban: Așa cum spuneam și la început, alături de noi este și doamna profesoară Claudia Cărăușu, director al Școlii “Carol” din Iași. Iată, instituția promovează o serie de proiecte educaționale care nu rămân fără rezultate: Clubul de Șah, Clubul de Robotică, ce a dat campionii mondiali la robotică, Clubul de excelență Limba și Literatura Română, ș.a.m.d. Mai aveți și alte proiecte, doamna director?

Claudia Cărăușu: Avem, pentru că Școala “Carol I” a fost o școală model, a rămas o școală model, cred că își păstrează acest destin de reprezentativitate și acum, în contemporaneitate. Este de datoria noastră, a școlii actuale, și aici vorbesc generic, atunci când descoperim valoarea, să o șlefuim și să o valorizăm. Personal, sunt preocupată de tot ce înseamnă diversitate. Am învățat când am venit la Școala “Carol”, ca director, de la Liceu de Informatică, unde sunt profesor, că școala primară este locul de unde se pornește sau se dă startul în a deveni oameni mari. Cei care ne ascultă, nu ne pot vedea, însă eu pot descrie că alături de noi sunt două fetițe care abia ajung la colțul mesei, dar pe fruntea cărora va scrie România. Și va scrie România nu oricum și nu oriunde, ci în cel mai spectaculos sport al minții, șahul. Vorbim de două fetițe mici de statură, subțirele ca niște fluturași, care au o gândire extraordinar de bine structurată și care nu fac decât să ne onoreze comunitatea “Carol”, să ne onoreze pe noi ca dascăli, să-și facă mândrii părinții, dar în același timp să mulțumească, așa cum pot ele, cu mânuțele lor și prin mutările lor, pe cel care a fost absolventul școlii “Carol”, actualul antrenor. Cred că destinul generațiilor face să existe puncte de interferență. Emanuel a fost absolventul școlii “Carol”, un tânăr modest, astăzi îl vedem un antrenor de succes. Un medic care a învățat să dăruiască sănătate. În cazul clubului de robotică, vedem o generație precedentă care oferă, iar actuala generație primește. Ce poate fi mai frumos? Eu vreau să-i mulțumesc personal, să-i mulțumesc în numele comunității “Carol”, pentru că face acest efort și îl face de foarte mult timp. Îl face benevol și îl face indiferent de nivelul de vârstă al copiilor. Acum vorbim de copii de clasa pregătitoare, fluturașii de la colțul mesei, cum îmi place mie să-i numesc, extrem de isteți, cu mânuțe agere, dar cu minte sclipitoare. O face și cu copiii de clasa a IV-a. Important este că acest sport, cu certitudine le va dezvolta acele competențe care duc spre domenii de gândire. Mi-a plăcut foarte mult întrebarea dumneavoastră și abordarea aceasta din sfera prefigurării unui eșec. Cred că orice sport pe care trebuie să îl practicăm, și vorbeam anul trecut de robotică, când am venit aici și nu știam că vom fi campioni mondiali. Ca o paranteză, ne-ați purtat noroc, poate ne purtați și acum. Cred că este foarte important să ne educăm în spiritul faptului că adversarul niciodată nu este o persoană. Adversarul este o problemă pentru care adevărații profesioniști găsesc soluții, indiferent cât de mic sau mare ești.

Andreea Daraban: Cum le veți sprijini pe aceste două fetițe drăguțe pentru campionatul din Serbia?

Claudia Cărăușu:  În primul rând, doamna director are întotdeauna ceva minunat și extraordinar pe masă. Fetițelor, ce am eu pe masă tot timpul și ce mâncați voi tot timpul când veniți la mine în cabinet? Ce este acolo?

Fetițele: Bomboane magice.

Claudia Cărăușu: Întotdeauna, pe biroul meu, sunt bomboane magice. Este stimulentul meu pentru magia faptelor lor, și nu numai a lor, pentru toți copiii din școala “Carol”, pentru că sunt foarte atentă să descopăr, indiferent de domeniu, acolo unde se depune muncă adevărată, copilul care se duce spre performanță. Eu nu pot oferi multe, dar bomboane magice, să știți, că pot oferi. Am un proiect foarte frumos, se numește Ziua performanței. Toți copiii care, pe parcursul unei luni de zile, primesc certificări prin diplome la tot felul de competiții de muzică, de șah, de matematică, competiții școlare sunt premiați în cancelaria școlii “Carol” de întregul corp profesoral. Este un moment de mândrie pentru el. Ajungi în cancelaria școlii în două situații: ori când face o boacănă, dar nu e cazul,  ori când aduci un rezultat cu care te mândrești și atunci toți copiii sunt invitați în cancelaria școlii. O dată pe an ne întâlnim la “Seara performanței caroliștilor”. Îmi place să spun că am 550 de copii. În seara performanței, cred că am vreo 250, triați la sânge. Sunt de acord cu faptul că nu trebuie să dăm note sau să facem ierarhizări, dar nu sunt de acord să nu stimulăm valoarea. Copiii aceștia au renunțări la copilărie, au momente în care se gândesc, în cazul fetițelor, la partide de șah. Așa cum au spus, au caiete pe care le completează și ele abia sunt în clasa pregătitoare, când cei mici abia învață semnele grafice. Ele învață mutările tehnice pe caiete. Nu se poate să nu-i valorizăm. Ca ele sunt copii în diverse domenii și este de datoria mea, ca manager, să-i felicit, să-i valorizez, să le mulțumesc pentru munca depusă și să le transmit ideea că parcursul lor întotdeauna este susținut de oamenii mari, fie de părinți, fie de profesori.

Andreea Daraban: Doamna director, ați vorbit extraordinar de frumos,  se vede că iubiți comunitatea de elevi de la “Carol” și că le sunteți aproape mereu. Eu voiam să le mai întreb, pe final, pe cele două campioane naționale, ce vor reprezenta România în Serbia, ce vă doriți să câștigați acolo? Cu ce vreți să vă întoarceți?

Fetițele:  Cu locul I!

Andreea Daraban: Eu sper să vi se îndeplinească acest vis și să vă întoarceți de acolo pe locul întâi, să fiți pe podium și să veniți cu diplome, cu medalii și cu trofee. Eu sunt sigură că vom mai auzi de voi. Așa este, veți continua cu șahul, nu? 

Fetițele:  Da!

Claudia Cărăușu: Mulțumim și noi și sperăm să venim la dumneavoastră cu acele trofee obținute de copii mici într-o competiție foarte mare, cu un antrenor tânăr, dar plin de înțelepciune.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Anamaria Ghiban, profesor de Limba și Literatura Română: “Cred că reticența profesorilor față de utilizarea AI în procesul educațional poate fi depășită, iar introducerea acestui instrument trebuie făcută treptat, conștient și asumat.”

Publicat de Andreea Drilea, 10 ianuarie 2025, 09:28

Un workshop dedicat cadrelor didactice de gimnaziu și liceu, indiferent de disciplina predată, va fi organizat săptămâna viitoare, la Iași, de Asociația “Profesorii Inovează Școala – PISC”, ce își propune să împrietenească dascălii cu inteligența artificială și cu ideea că aceasta nu reprezintă un pericol pentru procesul educațional, ci poate deveni un instrument util sau chiar un partener de cursă lungă în procesul didactic.

Anamaria Ghiban, profesor de Limba și Literatura Română la Liceul de Informatică “Grigore Moisil”din Iași, este invitata colegei noastre, Andreea Daraban, fiind unul dintre trainerii acestui atelier creativ intitulat “AI sau nu AI? Aceasta este întrebarea!”, ce va avea loc pe 16 ianuarie.

Andreea Daraban: Cât de importante sunt astfel de workshop-uri pentru profesori, în care se discută despre tehnici de utilizare a inteligenței artificiale în procesul de predare-învățare?

Anamaria Ghiban: Este absolut evident că sunt foarte importante aceste workshop-uri, formări, training-uri menite să ne țină cumva, pe noi profesorii, aliniați la ceea ce se întâmplă în societate și, implicit, în educație, pentru că evoluția tehnologiei are un impact colosal asupra educației și asupra modului în care educația își pune amprenta în formarea tinerilor.

Andreea Daraban: Cum va fi structurat acest atelier?

Anamaria Ghiban: Este un atelier într-o formulă, să spunem, mai restrânsă. Mizăm pe prezența a 25 de participanți. Înscrierile încă sunt deschise. Va fi un workshop în care vom combina câteva lucruri teoretice cu aplicații practice.  Am zis că este onest să acceptăm că și noi, profesorii, indiferent de vârstă și de experiență, avem de învățat despre inteligența artificială. Prin urmare, vom veni cu câteva lucruri ce țin de teorie, ce este inteligența artificială, cum funcționează algoritmii, cum își poate pune ea amprenta asupra procesului educațional. Dar foarte important, venim și cu o parte practică, pentru că și eu, și Cristina Mocanu, colega mea trainer, aplicăm deja la clasă anumite lucruri, facem activități cu copiii care implică utilizarea inteligenței artificiale și atunci ne-am gândit că e de bun augur să combinăm cele două lucruri și să insistăm mai ales pe partea practică și pe cum să facem să aducem inteligența artificială în clasă, să nu ne fie frică de ea, pentru că este și aceasta o  realitate,  și să-i încurajăm pe copii să o folosească în sensul bun.

Andreea Daraban: Cum poate un profesor de română, pentru că este specializare ta, să folosească inteligența artificială în procesul de predare?

Anamaria Ghiban: Sunt multe feluri de a folosi inteligența artificială. De la a o folosi în sprijinul nostru, al profesorilor, ca un instrument care să ne ajute să ne creionăm lecțiile, până la a exersa împreună cu copiii în activități care să vedem, de exemplu, ce poate să facă inteligența artificială și ce nu poate să facă. Exerciții în care să vedem dacă putem compara creativitatea umană cu “creativitatea” inteligenței artificiale. Să știi că am făcut, de exemplu, un exercițiu – joc, în care le-am cerut copiilor să analizeze niște poezii, niște texte literare, iar în paralel, eu însămi am cerut AI-ului, m-am folosit Gemini de la Google, să analizeze același text. Și apoi, fără să le spun lucrul ăsta elevilor, am făcut o comparație și am dedus ce anume era făcut de inteligența artificială, ce era făcut de ei, cum s-au combinat informațiile, de ce în textul produs de Gemini nu apar anumite lucruri, ș.a.m.d.

Andreea Daraban: Nu au tendința copiii să folosească inteligența artificială pentru a le ușura cumva munca? De exemplu, dacă au de făcut o compunere, să le spună acestor instrumente,  cum sunt Chat GPT sau Gemini, să le creeze tema?

Anamaria Ghiban: Ba da, în primă instanță există tendința asta și cred că de aici am și pornit cu Cristina, când am gândit acest workshop, de la ideea că prima reacție a profesorului, firească de altfel, este să fie reticent, să condamne, să presupună, poate, că elevul a folosit inteligența artificială pentru a păcăli,  și atunci asta nu este ok, deci trebuie să interzicem. Am plecat de la gândul că, în loc să interzicem, putem să modelăm și să formăm copiii în așa fel încât să înțeleagă în ce fel pot folosi inteligența artificială astfel încât să le fie utilă. Pentru că ne place sau nu, inteligența artificială a pătruns deja în viețile noastre și este ceva util, dacă știm să gestionăm. Și atunci ne-am gândit că putem să-i formăm pe copii în așa fel încât să înțeleagă care sunt limitele utilizării inteligenței artificiale. Desigur că fiecare dintre noi, nu doar copiii, poate folosi inteligența artificială ca să producă texte, să spunem, în locul nostru. Dar nu despre asta este vorba. Și apropo de asta, o mică parte din workshop va fi dedicată și unei discuții despre etica folosirii inteligenței artificiale, pentru că e un domeniu absolut fascinant și se pune tot mai mult problema existenței unei conduite care aduce în discuție etica utilizări inteligenței artificiale. Să știi că elevii au discernământ și aleg între a o folosi ca să păcălească, să spunem, pe termen scurt, dar înțeleg că, pe termen lung, nu este în regulă să o folosești astfel.

Andreea Daraban: La un moment dat, după utilizarea mai îndelungată a unor astfel de instrumente, am putea căpăta experiența de a distinge între ceea ce este creat de inteligența artificială și ceea ce aparține omului?

Anamaria Ghiban: Intrăm aici și într-o altă zonă, aceea a educației media. Și vorbim de data asta de educație media digitală, care ne ajută să distingem, să înțelegem ce este creat de om, ce este creat de niște algoritmi, de niște mecanisme artificiale. Dar pentru asta este nevoie de experiență, e nevoie să înveți cum funcționează algoritmii și alte mecanisme, dar e nevoie de asemenea și de niște instrumente. Poți face asta tot cu ajutorul unor instrumente digitale. Există, de altfel, programe care detectează prezența unui conținut creat de inteligența artificială. Adică nu cred că este vorba doar de experiență, dar este vorba, în primul rând, de a-ți pune niște întrebări, de a vedea niște semne în anumite zone.

Andreea Daraban: Care sunt avantajele utilizării inteligenței artificiale în procesul de predare, învățare și evaluare?

Anamaria Ghiban: Cred că sunt aspecte diferite ale discuției și ele necesită aprofundare, dar privit așa în ansamblu, n-are cum să fie rău. Utilizarea inteligenței artificiale în procesul educațional,  dacă e să ne referim la un nivel minimal, înseamnă acces la informație mult mai rapid. Ce faci cu informația mai departe, asta este o altă discuție. Apoi, în ceea ce privește evaluarea, există deja numeroase discuții și idei care sunt puse în practică în legătură cu realizarea unei standardizări a evaluării și cred că inteligența artificială ar putea fi de ajutor în direcția asta. Și cred că, de asemenea, e important să știm lucruri despre inteligența artificială. Pentru că ne place sau nu, inteligența artificială e folosită peste tot în mass-media, de la a crea afișe publicitare până la a crea, nu știu, texte. Și atunci e important ca tinerii să discearnă între lucrurile astea.

Andreea Daraban:  Ajungem la o altă întrebare pe care voiam să ți-o adresez, legată de pericolele la care suntem expuși totuși, pentru că există și aceste riscuri atunci când utilizezi inteligența artificială, de exemplu. Apropo de creare de conținut, există site-uri care generează conținut și care livrează astfel de informații în spațiul public.

Anamaria Ghiban: Tocmai de aceea e important ce facem noi în școală. Adică e de la sine înțeles că educația are un mare rol și eu vreau să cred că am depășit de mult timp ideea că noi, în școală, pregătim copiii pentru examene naționale  și ca să intre cu brio la o facultate. Cred că accentul va fi din ce în ce mai intens pus pe ideea că școala ar trebui să-i pregătească pe tineri în primul rând pentru viață și pentru ceea ce se întâmplă în jurul lor și pentru a-i face să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lor. Și apropo de asta, aduc din nou în discuție ce vom face la workshop. Vom discuta puțin și le vom prezenta profesorilor și un instrument foarte interesant, pe care eu și Cristina l-am cunoscut într-un curs la Bruxelles și apoi Cristina a contribuit la traducerea în limba română a materialelor respective. Este vorba despre o expoziție virtuală, care se numește “Everywhere all the time”, gândită de organizația Tactical Tech, care vine în sprijinul profesorilor  ce vor să lucreze cu elevii și lucruri ce țin de inteligența artificială, să-i facă să înțeleagă cum funcționează AI-ul, cum funcționează algoritmii, cum distingem între conținutul creat artificial și care este prezentat drept conținut creat de om, ș.a.m.d.

Andreea Daraban:  Apropo de etică, poate că ar trebui precizat clar acest lucru, atunci când se utilizează inteligența artificială în diferite domenii.

Anamaria Ghiban: Să știi că este unul dintre primele principii în etica utilizării AI, să menționezi cât anume din conținutul pe care îl vehiculezi este creat de inteligență artificială și cât nu.

Andreea Daraban:  Sunt interesați profesorii să utilizeze AI? Sau există deocamdată această reticență din partea unora?

Anamaria Ghiban: Cred că există încă multă reticență. Pe de altă parte, evenimentele din societate din ultima vreme, chiar din societatea românească, și felul în care, de exemplu, rețelele sociale au avut impact în anumite conjuncturi sociale cred că îi face pe profesori să fie mai receptivi la AI.  Mă gândesc că multă ezitare vine din zona aceasta a neînțelegerii. Cum aș putea eu să conectez ce predau, disciplina mea, care nu are legătură, poate, cu științele exacte, cu informatica, cum aș putea eu să o conectez cu AI-ul? Ce treabă au una cu alta? Inteligența artificială nu e doar despre roboți și despre tehnologie și asta deja nu e o noutate și cred că e nevoie doar de puțină dorință, să zicem, de a depăși barierele tradiționale ale educației. De altfel, eu cred că e o falsă problemă, să spunem, reticența asta a profesorilor față de utilizarea ei și poate fi depășită. E exact aceeași poveste care a fost cu tehnologia și cu digitalizarea.  Din păcate, a fost nevoie de un astfel de eveniment, precum pandemia, pentru ca mediul educațional să se familiarizeze cu digitalizarea.

Andreea Daraban:  Poate înlocui AI profesorii? Iată o altă temere pe care o au unii și aceasta nu se regăsește doar în domeniul educațional.

Anamaria Ghiban: Personal, cred că AI nu poate înlocui profesorul. Poate înlocui, să spunem,   o parte din ceea ce face profesorul la clasă. Și dacă îmi amintesc eu bine un articol, parcă în Suedia deja s-a experimentat o lecție predată în totalitate de AI și au ajuns ei acolo la tot felul de concluzii. Nu, nu cred că încă poate să înlocuiască complet profesorul, pentru că în procesul educațional apare factorul uman, sunt emoțiile,  sunt empatia, conexiunea  cu elevii. Sunt implicate în procesul educațional mult mai multe aspecte decât cele pur informaționale, științifice, pedagogice.

Andreea Daraban: Există un studiu realizat de britanici în care părinții sunt de acord cu folosirea AI de către profesori în munca lor, dar ezită să accepte interacțiuni directe ale elevilor cu astfel de platforme, interacțiuni care, în opinia lor, ar reduce contactul uman direct și ar putea determina rezultate educaționale adverse. Iată, așadar, o altă perspectivă.

Anamaria Ghiban:  Păi nu prea ai cum, pentru că ideea de la care plecăm din capul locului și îți spuneam și workshop-ul nostru de acolo a plecat, este că n-ar trebui să ne fie frică de AI. Ideea este să-i familiarizăm pe copii, astfel încât ei, în momentul în care ies din școală și se duc în viața lor, unde oricum dau peste inteligența artificială, să poată să gestioneze, să înțeleagă că acolo e vorba de un produs creat de un algoritm, să vadă semnele acelea de care spuneai și tu, să nu se lase manipulați, păcăliți, dezinformați ș.a.m.d. Prin urmare, n-ai cum să faci lucrul acesta fără să îi expui pe copii la AI. Cred că, de fapt, cheia este găsirea unui echilibru. În procesul educațional introducerea AI trebuie să fie făcută cu măsură. Cred că sunt niște false temeri, până la urmă. E ezitarea, tind să cred, față de ceea ce este nou, necunoscut. Dar dacă interzicem și dacă necunoscutul rămâne necunoscut, atunci nu vom progresa și nu vom rezolva nimic. Și atunci, expunerea ușor-ușor la lucruri care țin de noutățile acestea tehnologice cred că este soluția cea mai bună. Dar atenție, expunerea asta făcută conștient și cu asumare, pentru că de aici am și plecat când am gândit un astfel de workshop. Cred că este nevoie ca noi, profesorii, să acceptăm că sunt unele lucruri care ne depășesc și pe care le putem învăța. Și odată învățate, procesate de noi, pot fi duse mai departe în clasă. Un alt aspect este și faptul că, de multe ori, tinerii sunt, poate, mai în temă cu anumite lucruri decât suntem noi. Ceea ce nu au ei însă suficient de bine formată e poate gândirea critică, discernământul, capacitatea de a vedea lucrurile și în detaliu, și în ansamblu. Și atunci intervenim noi, profesorii, cu tot ce înseamnă pedagogie, ș.a.m.d.

Varianta audio a interviului:

Anamaria Ghiban este doctor în Filologie, predă Limba și literatura română la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, având o experiență de peste 20 de ani la catedră și o vastă implicare în inițierea și coordonarea de proiecte educaționale europene ce promovează patrimoniul cultural, diversitatea, digitalizarea, cetățenia democratică etc. Este trainer specializat în educație media și educație cinematografică, formator național în Programul de educație media implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (București) în parteneriat cu Ministerul Educației, ambasador al proiectului european European Film Factory, coordonat de Institutul Francez (Paris) în parteneriat cu European Schoolnet (Bruxelles) și Arte Tv Education și finanțat de Comisia Europeană. Este, de asemenea, co-fondatoare al proiectului PISC – Profesorii inovează școala, un proiect dedicat profesorilor și elevilor care doresc să iasă din tiparele școlii tradiționale prin activități inovatoare.

#StareaEducației (INTERVIU) Tinu Bosînceanu, absolvent de Harvard: “Există pentru oricine o modalitate de a studia în străinătate. O facultate peste hotare nu-ți garantează, însă, o carieră de succes. Studiul în străinătate poate fi o rampă de lansare, dar dacă nu te situezi peste medie, șansele de angajare nu sunt la fel de mari.”

Publicat de Andreea Drilea, 27 decembrie 2024, 10:28

Invitatul colegei noastre, Andreea Daraban, este Tinu Bosînceanu. Originar din Suceava, el a pus la punct o afacere prin care îi ajută pe elevii de liceu să își găsească facultatea din străinătate cea mai potrivită, care să le ofere un parcurs profesional în concordanță cu dorințele și pasiunile lor.

Absolvent de Harvard, acolo unde a studiat matematica, Tinu Bosînceanu a lucrat și ca profesor asociat la prestigioasa instituție de învățământ, dar și în domeniul finanțelor.

A decis în 2016 să revină în România și să pună bazele unui proiect educațional, Upgrade Academy, care în 2022 s-a transformat în Upgrade Education.

“Am aplicat la cinci facultăți în Marea Britanie și la douăzeci în America și am intrat la toate în UK, iar în Statele Unite am intrat la cinci facultăți și m-am dus la Harvard pentru că era visul meu să văd ce înseamnă o educație de tip liberal arts.”

Andreea Daraban: Mai întâi vă propun să începem cu povestea dumneavoastră. Așadar, ați absolvit Universitatea Harvard din Statele Unite. Cum ați ajuns să studiați la prestigioasa instituție de învățământ?

Tinu Bosînceanu: Eu sunt din Suceava, așa cum ați spus, și în clasa a VIII–a am reușit să obțin o bursă de studiu în București, la un liceu privat care oferea burse pentru elevi olimpici la științe. Eu am fost olimpic la matematică. Și în București, la liceul acesta, foarte mulți elevi plecau să studieze în străinătate, la facultăți de top. Și aici e ceva important de menționat: puterea exemplelor este foarte mare și asta încercăm și noi să facem prin mentorii noștri, care sunt doar cu câțiva ani înaintea elevilor și care au avut succes pe aceeași rută pe care vor ei să o urmeze. Deci, eu am avut asta în școală, prin elevii mai mari și văzând că ei pot, am zis poate pot și eu. Și de când eram mic, părinții mei au vorbit întotdeauna despre facultăți foarte bune, de ce este peste limitele noastre, ce există dincolo de ce cunoaștem și am avut mereu curiozitatea asta de a mă duce peste linia orizontului. Așa că din clasa  a XI-a am încercat din răsputeri să ajung acolo. Chiar a fost unul dintre cele mai productive proiecte ale mele. A fost un proiect în care am simțit că sunt foarte motivat intrinsec. Nu mă forța nimeni, nu mă bătea nimeni la cap. Și am început să fac lucruri în plus. Pe lângă olimpiade, am descoperit Parlamentul European al Tinerilor, organizație europeană care simulează Parlamentul European, pentru elevi de liceu. Și am participat acolo la etapa regională, ulterior m-am calificat la etapa națională și apoi am fost ambasador al României la două etape internaționale, la Stockholm și Bruxelles, iar pe final m-am pregătit pentru examene. Adică în SUA ai nevoie de un examen, numit SAT. Am lucrat foarte mult pentru acesta. Eu eram, în general, destul de relaxat cu învățătura. La examenul acela, însă, cred că a fost prima oară când am muncit cu adevărat mult. Toată vara am muncit, am lucrat toate cărțile care existau pentru examenul respectiv și după aia m-am gândit și ce să fac în plus. Adică îmi doream foarte mult asta și știam că e o competiție foarte mare. Pe lângă ce rezultate aveam, m-am gândit și cu ce aș putea să ies în evidență. Eu cânt la tobe de când eram mic și mi-a venit ideea de cânta și la chitară și să învăț un pic de bas și am înregistrat o piesă de Michael Jackson la toate instrumentele și m-am filmat. Alergam mereu. Între pregătirile la matematică, mă duceam la studio. În clasa a XI-a, a fost foarte multă muncă și în final am fost admis. Am aplicat la cinci facultăți în Marea Britanie și la 20 în America și am intrat la toate în UK, inclusiv la Cambridge, iar în Statele Unite am intrat la cinci facultăți și m-am dus la Harvard pentru că era visul meu să văd ce înseamnă o educație de tip liberal arts, cum e în America, în care poți să studiezi mai multe lucruri, nu trebuie să te canalizezi pe unul singur din start. Și pentru că mi-au dat această bursă de ajutor financiar, aceasta este o particularitate foarte faină a facultăților din Statele Unite, că dacă ești admis, atunci 80 dintre ele au ceea ce se numește bursă de ajutor financiar. Și dacă ești admis, în funcție de venitul familiei, ei îți oferă o bursă astfel încât să-ți permiți să mergi acolo.

Andreea Daraban:  Pe dumnevoastră cine v-a ajutat? Cine v-a îndrumat pe acest drum?

Tinu Bosînceanu:  La școală erau elevii și mai era o profesoară de engleză care pregătea în domeniul ăsta, care era atunci la început. Eram câțiva elevi, ne adunam la ea acasă și mai lucram. Deci, am avut un fel de ghidaj. E destul de greu să mergi în procesul ăsta fără un ghidaj. E  foarte greu să-ți dai seama ce fel de eseuri se cer, cum să te poziționezi în aplicație.

“Spre deosebire de BAC-ul românesc, care e foarte mult despre reproducere și învățare pe de rost sau învățare de algoritmi specifici, la BAC-ul american, numit SAT, ei îți dau toate formulele.”

Andreea Daraban:  Spuneați că ați dat și un examen de admitere la Harvard. Explicați-ne, pe scurt, în ce constă admiterea la Harvard.

Tinu Bosînceanu: Americanii pun foarte mult accent pe gândire critică, ceea ce e o diferență mare față de România. Și atunci gândirea critică este exact abilitatea de a gândi cu forțele proprii versus a învățat pe de rost. Spre deosebire de BAC-ul românesc, care e foarte mult despre reproducere și învățare pe de rost sau învățare de algoritmi specifici, la BAC-ul american, numit SAT, ei îți dau toate formulele. Se suține la Engleză și Matematică. Matematica nu e complicată, dar îți pun întrebări care te fac să gândești. La engleză nu este vorba despre limba engleză propriu-zisă, ci despre înțelegerea textului. Iar textele pot proveni din artă, științe, jurnalism ș.a.m.d. Și întrebările testează cât de bine ai înțeles noțiunile cheie din text. Și la matematică examenul e cu noțiuni ușoare, cu materie până în clasa a IX-a, a X-a, doar că trebuie să faci problemele foarte repede și să ai foarte mare grijă la detalii.

Andreea Daraban: Și doar în acest examen constă admiterea? Sau trebuie făcut și un dosar?

Tinu Bosînceanu: Admiterea în Statele Unite este destul de complexă. Presupune un dosar întreg, care trebuie pregătit din timp. O componentă este partea academică, care se măsoară în notele de la școală, plus examenul SAT. Apoi este partea extrașcolară, unde se uită la ce activități ai făcut tu pe parcursul liceului și ce rezultate ai avut în fiecare activitate. Apoi trebuie luate recomandări de la profesori sau supraveghetori sau manageri pe care i-ai avut pe parcursul liceului, care să te caracterizeze cât mai detaliat din punct de vedere personal, profesional sau academic. Și ulterior ai și un interviu, în care vor să te cunoască mai bine, în care vorbești cu un reprezentant al facultății și se uită la personalitate, la motivații ș.a.m.d. Și în final, pentru Statele Unite, elementul cheie pentru admitere este eseul personal. Asta din cauză că Statele Unite e singurul sistem care măsoară și personalitatea candidatului în sistemul de admitere. Deci nu doar rezultatele, ci și personalitatea. Eseul creativ este un fel de autoportret în scris, în care tu, ca elev, încerci să le explici lor cum ești tu diferit, de exemplu, de un alt elev, din altă țară, care, să zicem, are exact aceleași rezultate academice ca și tine.

Andreea Daraban:  Cum ați defini felul în care se face educație la Harvard?

Tinu Bosînceanu:  Educația la Harvard se face la cel mai înalt nivel. În primul rând, aș începe cu profesorii. Profesorii sunt cercetători de renume mondial. De exemplu, dintre profesorii mei, cred că jumate aveau Premiul Nobel sau un echivalent. Sunt cumva cercetători de top din lume pe materia pe care o predau. Și asta generează foarte mult entuziasm și foarte multă dorință de a face bine. Nu sunt toți cei mai buni profesori, adică chiar dacă ești un cercetător foarte bun, poți să fii profesor foarte bun sau profesor mai puțin bun. La matematică, la un curs, am avut un om care era, cred, definiția geniului. Întâlnești astfel de oameni care predau, care te inspiră și după aia nivelul pe care ei îl cer de la munca individuală este foarte sus. Dificultatea cursurilor ți-o alegi tu. Singur îți alegi cât de dificil vrei să fie cursul. Sunt cursuri de la începător până la avansat și peste pentru fiecare materie. Ei te lasă pe tine să iei decizia asta. Dar oricare ar fi nivelul de dificultate, cantitatea de muncă este extraordinară, iar cursurile se văd destul de puțin. Ai 3 ore pe săptămână, de exemplu, de curs și un seminar de încă o oră. Deci interacțiunea cu sistemul este relativ mică. În schimb, tu la 4 ore de curs pe săptămână, aș zice că lucrezi pentru fiecare curs de la 10 la cel puțin 25 de ore.

Andreea Daraban:  Munca individuală este cea mai importantă.

Tinu Bosînceanu: Da, dar nu individuală. Asta mi se pare încă un lucru important în facultate, în America. Ești încurajat să lucrezi în echipă, pentru că ei înțeleg că partea asta de muncă în echipă este esențială ulterior în carieră, unde cu toții lucrăm în echipe. Și încearcă să dezvolte abilitatea oamenilor de a lucra în echipă și de a ști când să ajute și când să țină pentru ei și cum să fie lideri.

Andreea Daraban:  De ce v-ați decis să reveniți în România?  

Tinu Bosînceanu: A fost un mix de lucruri. Cred că unul dintre  motive a fost singurătatea. Eu am schimbat multe joburi după ce am ieșit din facultate. Nu mi-am găsit neapărat locul. Am lucrat în finanțe, ca trader. Am fost dat afară din primul job, după aia la al doilea job am încercat sectorul tehnologic și am lucrat la o companie, apoi am avut o altă oportunitate să încerc din nou trading și astfel m-am mutat cu jobul de trei ori în primii doi ani, ceea ce a fost foarte obositor și mă simțeam destul de singur. Ultimul loc de muncă a fost în Las Vegas, foarte departe de prieteni și pe un fus orar care nu îmi permitea să vorbesc cu România și ajunsesem să nu mai văd sensul lucrului pe care îl făceam. Mai era și chestia că industria pe care am ales-o, inițial, trading-ul, nu cred că se potrivea perfect cu abilitățile mele. Eu sunt mult mai înclinat spre interacțiunea cu oamenii decât spre obiectivitate rece. Iar în trading ai nevoie de a doua calitate, așa că din nevoia de a fi mai aproape de oameni am venit în România, dar și din nevoia de a face ceva cu mai mult impact și cu mai multe interacțiună umană, m-am gândit să fac ceva în educație.

         “Educația este una dintre cele mai puternice forțe ale civilizației moderne, fiindcă stă la baza tuturor progreselor care pot fi făcute, fără o influență de putere.”

Andreea Daraban: Ați și predat puțin la Harvard. Ați ținut acolo cursuri?

Tinu Bosînceanu: Da, la Harvard am fost asistent universitar pentru cursuri de geometrie, de inginerie electrică, de logica și filosofia matematicii. La Harvard, dacă luai note mari la un curs pentru care optai,  în anul următor puteai să fii asistent, să fii cel care ține seminarul, care corectează temele și care ajută profesorul cu predarea. Și am făcut asta aproape în fiecare semestru, pentru că era un job super mișto. Eu de când am aplicat la facultate credeam foarte mult în educație. Eu cred că am avut noroc extraordinar cu profesorii. La Colegiul Național “Petru Rareș” din Suceava, literalmente toți profesorii meu au fost niște modele și niște inspirații, mai ales profesoara mea de matematică.  La liceu, la fel. Deci când am intrat în facultate, chiar în eseul de admitere am scris despre cum cred eu că educația este una dintre cele mai puternice forțe ale civilizației moderne, fiindcă stă la baza tuturor progreselor care pot fi făcute, fără o influență de putere. Adică, poți să ai o societate care funcționează bine de la sine, sau poți să ai o societate care e foarte controlată. Ca să nu ai nevoie de foarte multe controale, dar totuși societatea să funcționeze bine, ai nevoie de educație. Totodată, educația este un vehicul de mobilitate socială foarte puternic. Deci, credeam foarte mult în asta de la început și după ce am încercat finanțele, care era un domeniu atrăgător și asta pentru că proveneam dintr-un mediu în care resursele materiale ale familiei erau foarte reduse, am fost tentat de un job foarte bine plătit. După care m-am gândit că poate pentru mine personal poate să conteze mai mult genul ăsta de lucruri.

“La Upgrade Education îi ajutăm pe elevi să își aleagă direcția, nu numai să se pregătească pentru admiterea la facultate. Avem un  program educațional foarte intens, de unu la unu, care te pregătește să fii acel candidat ideal pentru admitere.”

Andreea Daraban: Ați înființat mai întâi Upgrade Academy. Aceasta s-a transformat în Upgrade Education. Cum îi ajutați mai exact pe licenii care doresc să studieze peste hotare?

Tinu Bosînceanu: Sunt mai mulți pași aici. Primul pas este acela în care îi ajutăm pe elevi, și nu doar pe cei care merg în străinătate, să-și aleagă direcția. O problemă foarte mare în școală în România, mai ales pentru elevii de liceu de a IX-a și de a X-a, este legată de întrebarea ce fac mai departe. Noi avem un program foarte interesant, care e probabil cel mai bun din țară la momentul actual, în care o serie de teste îți spun, în funcție de valorile, interesele și abilitățile tale, cam ce ai putea să faci. Dar ce e unic la noi este că poți să-ți încerci programul universitar. Adică, dacă tu te gândești să faci Facultatea de Drept, de exemplu, o să lucrezi cu cineva care a studiat  Drept la o facultate top în străinătate, care îți face un modul ca și cum ai fi în prima lună la Facultate de Drept în străinătate. Și atunci îți dai seama mult mai bine, decât dintr-un test, dacă cu adevărat Dreptul ți se potrivește sau nu, fiindcă treci exact prin tipurile de studiu, de teme și afli despre oportunitățile pe care ți le oferă domniul de la cineva care face asta. După ce ți-ai ales direcția, urmează etapa de antrenament, de dezvoltare de abilități.

Andreea Daraban: Sunt niște lecții interactive?

Tinu Bosînceanu: Toată pregătirea noastră se face unul la unul, online. Noi avem o rețea de 140 de mentori de peste tot din lume și avem o platformă pe care elevul se conectează cu mentorul și fac pregătire unu-la-unu, live. Pentru că mentorii nu vor doar să-i învețe, să zicem, materia, dar vor să fie și modele. La noi, cumva, mentorii sunt chiar mentori. Adică nu sunt doar profesori, sunt și modele, discută și lucruri ce țin de viziune. Încearcă să te încurajeze, încearcă să te cunoască mai bine, să-ți pună întrebări clarificatoare, ca tu să-ți găsești drumul singur.

Andreea Daraban:  Așadar, nu este doar un soi de consultanță.

Tinu Bosînceanu: Nu, asta ne diferențează pe noi. Noi suntem un program educațional foarte intens, deci nu te ajutăm doar să îți pregătești dosarul sau chestiunile administrative pe care lumea le asociază cu conceptul de pregătire pentru admitere. Noi pur și simplu suntem un program educațional de unu la unu, care te pregătește să fii acel candidat ideal pentru admitere. Și abia apoi ne ocupăm de partea de admitere. Fiindcă, dacă tu nu ești un candidat cu șanse de admitere, nu ai ce să faci în pregătirea dosarului ca să-ți mărești șansele.

Andreea Daraban: Poate studia oricine în străinătate? Se vorbește despre niște costuri importante.

Tinu Bosînceanu:  Există pentru oricine o modalitate de a studia în străinătate. Bineînțeles, cu cât ai nevoie de mai multă susținere, cu atât procesul e mai dificil. De exemplu, oricare ar fi resursele tale materiale, în Statele Unite 80 de facultăți oferă burse integrale dacă tu reușești să fii admis. Acum, într-adevăr, ca să obții o bursă integrală în Statele Unite procesul este unul foarte competitiv și trebuie să te pregătești foarte bine. Dacă nu, există foarte multe variante în Europa, care în funcție de profilul elevului pot fi potrivite. Adică în țările nordice, de exemplu, educația e gratuită, trebuie să te ocupi doar de cazare. În Italia, de exemplu, sunt facultăți de medicină și psihologie care au burse. În Franța, la Sciences Po există un program de științe politice super bun, care are tot un fel de ajutor financiar. Dacă resursele familiei nu sunt suficiente, te ajută ei. Pentru fiecare tip de elev, în funcție de profil, în funcție de nevoile financiare, în funcție de ce dorește să studieze, sigur să găsesc opțiuni pe care să și le permită. Dar este chestia asta: cu cât ai nevoie de mai multă susținere financiară, cu atât ai nevoie să dovedești mai mult din punct de vedere academic și extrașcolar.

Andreea Daraban: Așadar, trebuie să fii foarte bine pregătit pentru a avea acces la aceste burse oferite de diferitele universități din Europa sau Statele Unite.

Tinu Bosînceanu: Da, trebuie să fii foarte bine pregătit și sfatul nostru numărul unu este să începi din timp, adică toată lumea amână. E ca mersul la doctor. Te duci la doctor când te doare măseaua, dar când te doare măseaua deja ar trebui să scoți nervul. Cel mai bine e să te duci la doctor la detartraj. Numai că foarte puțină lume se duce fără să fie provocată o durere. Și ăsta e sfatul nostru. Dacă vii din timp, înainte să fie prea târziu,  înainte să simți că ești confuz, ai timp. 85% din elevii noștri, care au venit cu cel puțin doi ani înainte în program, au fost admiși la facultăți din top 100.

Andreea Daraban: Când ar trebui să înceapă?

Tinu Bosînceanu: Cred că ar trebui să se înceapă cât mai devreme. În clasa a IX-a de exemplu. Nu există prea devreme ca să înțelegi procesul. Poți să-ți faci o idee despre ce înseamnă procesul în clasa a IX-a și să îți dai seama că tu vrei în Europa și că pentru tine procesul ar trebui să înceapă, cu adevărat, în clasa a XI-a. Dar dacă tu vii în clasa a IX-a și te gândești la Statele Unite, s-ar putea să trebuiască să începi chiar din clasa IX-a. Deci nu e niciodată prea devreme să vii, să-ți dai seama care sunt oportunitățile care ți se potrivesc ție și să afli ce ai de făcut ca să ajungi acolo unde îți dorești.  

Andreea Daraban: Care sunt specializările pe care le caută tinerii atunci când se gândesc să studieze în străinătate?

Tinu Bosînceanu: Foarte populare la noi sunt medicină, business, psihologie, computer science, drept, arhitectură. Cam în zona asta aș zice că sunt cele mai multe dorințe ale elevilor.

“Cartea de matematică e aceeași și în România și în Statele Unite și în Anglia. Ceea ce mi se pare însă că e important în străinătate, este că sistemul lucrează foarte mult în favoarea ta și este foarte încurajator. Și atunci meritocrația e foarte puternică.”

Andreea Daraban: Doar studiile în străinătate pot oferi în mod garantat o reușită în carieră?  Avem instituții de învățământ superior în România care scot absolvenți foarte bine pregătiți.

Tinu Bosînceanu: În primul rând, studiul în străinătate nu-ți garantează o carieră de succes. Studiul în străinătate poate fi o rampă de lansare spre anumite oportunități bune, dar dacă tu nu reușești să te descurci, să zicem, peste medie în străinătate, șansele de angajare acolo, să știți, că nu sunt la fel de mari. Nu e niciun fel de garanție nici dacă termini la Harvard. Dacă nu ești în prima jumătate, nu-i așa de ușor să găsești job acolo. Deci asta e de ținut minte. Într-adevăr, în România poți să te pregătești foarte bine. Cartea de matematică, cum îmi place mie să zic, e aceeași. Adică dacă te duci la școală și înveți, cartea de algebră, este aceeași în România și în Statele Unite, și în Anglia. Ce mi se pare însă că e important în străinătate,  este că sistemul lucrează foarte mult în favoarea ta și este foarte încurajator. Și atunci meritocrația e foarte puternică. Și atunci singurul lucru care stă în calea educației tale este persoana ta. Nu pot exista alte bariere, de altă natură. Pe când în România, uneori, pot să existe chestii de genul ăsta, nu zic întotdeauna, dar pot să existe metode de predare care nu stimulează gândirea critică sau dezinteres sau alte lucruri care pot afecta. Să zicem că tu vrei să faci treabă, dar ți se taie aripile din cauza sistemului, pe când lucrul ăsta e mult mai rar în străinătate.

“Elevii din România se plâng de faptul că nu văd foarte multă aplicabilitate în ceea ce studiază. La noi lipsește accentul ăsta pe gândire critică și pe caracter.”

Andreea Daraban:  Ce lipsește educației din România?

Tinu Bosînceanu: Eu cred că la noi lipsește accentul ăsta pe gândire critică și pe caracter. Cred că ăsta e elementul principal în Statele Unite și în vestul Europei. Este foarte mult pus accentul pe abilitatea elevului de a descoperi și de a-și rezolva singur problemele. Dicotomia principală între ce se face la noi și ce se face la facultăți de top în străinătate este că la noi înveți ce ți se dă și ești evaluat pe cât de bine poți să reproduci acel lucru, pe când în străinătate ești evaluat pe lucruri noi. În State, de exemplu, examenul e cu cartea deschisă. Îți formulează niște probleme pe care ai voie să le rezolvi cu cartea deschisă, dar ele sunt dificile într-un mod în care tu trebuie să-ți pui mintea la contribuție. Și asta se traduce foarte bine ulterior în carieră, în abilitatea de a rezolva probleme nestructurate. La job, când îți faci treaba, cu cât reușești să te descurci cu problemele pe care le ai în mod independent mai bine și cu cât poți să lucrezi în echipă mai bine, cu atât o să ai mai mare succes. Dacă te pregătești pe modul ăsta de a gândi singur, de a rezolva singur probleme și de a lucra în echipă, atunci șansele de succes în carieră sunt foarte mari. Dacă te pregătești pe modul de lucru în care înveți și te obișnuiești că totul trebuie învățat și dacă înveți ți se dă răspunsul, atunci n-o să poți să rezolvi acele probleme din mediul de business, care nu au răspuns și în care tu trebuie să faci asta. Și cred că asta e partea fundamentală.

 “Profesorul ideal nu taie și spânzură ci încearcă să pună întrebările necesare astfel încât elevul să poată să ajungă la răspunsuri singur. ”

Andreea Daraban: De ce se plâng elevii cu care intrați în contact în legătură cu programa școlară, cu felul în care se predă?

Tinu Bosînceanu: În principal, se plâng de faptul că nu văd foarte multă aplicabilitate în ceea ce studiază. Adică învățământul este foarte teoretic, ceea ce nu e o problemă că și în străinătate este teoretic. Dar în SUA, de exemplu, chiar dacă e teoretic, există mereu moduri de aplicație, de înțelegere. Chiar dacă înveți ceva teoretic, profesorul are grijă să-ți arate cum se aplică asta în viață reală sau în carieră sau așa mai departe. Dacă lași educația la nivel strict teoretic, arid, s-ar putea să pierzi interesul elevilor. În al doilea rând, este vorba despre interesul acordat elevilor și susținerea pe care le-o acordăm, precum și de abilitatea de a-i lăsa să descopere singuri. Ei ar vrea o metodă mai socratică. Ar vrea ca profesorul să pună mai multe întrebări decât să dea mai multe răspunsuri.

Andreea Daraban: Care este, în opinia dumneavoastră, portretul ideal al profesorului?

Tinu Bosînceanu: Cred că, în primul rând, un profesor trebuie să inspire. Adică trebuie să aibă pasiune ori pentru materia sa, ori pentru predat, astfel încât curiozitatea să fie transpusă către elevi. Mie asta mi se pare la nivel fundamental, cel mai important lucru. Dacă ai un profesor care e cu adevărat pasionat de ceea ce predă sau de actul predării, copilul o să simtă instant, acea pasiune. O să simtă că și el devine pasionat de materia respectivă. Partea asta de inspirare mie mi se pare cea mai importantă, iar partea a doua este cea de mentorat. În opinia mea, profesorul ideal nu taie și spânzură ci încearcă să pună întrebările necesare astfel încât elevul să poată să ajungă la răspunsuri singur.

Varianta audio a interviului

Tinu Bosînceanu este din Suceava și a absolvit matemtica la Harvard. A lucrat în finanțe și tehnologie în Statele Unite timp de 3 ani după care a fondat Upgrade Education, o platformă cu care îi ajută pe liceeni să ajungă la universități de top din străinătate.

#StareaEducației (INTERVIU) Sorin Borodi, profesor de matematică: “Meditațiile, în ultimă instanță, înseamnă o cvasidresură. Sunt cultivate niște automatisme, care au, într-o anumită măsură, valoarea lor. Însă în momentul în care acest stil de învățare a matematicii primează în fața învățării logice și cu aplicabilitate în viața reală, toată lumea are de suferit.”

Publicat de Andreea Drilea, 8 decembrie 2024, 05:59

Andreea Daraban:  Trebuie să spunem încă de la început că această platformă online Genizz, dedicată atât elevilor, profesorilor, cât și părinților, poate genera un plan de pregătire personalizat la matematică pentru elevi. Totodată, acesta poate fi completat cu sinteze și exerciții din toate capitolele importante. De asemenea, elevul își poate evalua progresul la această disciplină în vederea susținerii examenului de Evaluare Națională. Domnule profesor, am să vă rog să ne descrieți puțin cum funcționează această platformă și cum se desfășoară lecțiile de matematică pe care le susțineți.

Sorin Borodi: Aș veni chiar de la început cu o mică rectificare. Platforma e în curs de dezvoltare și deocamdată avem doar chestiuni aplicative pe platformă. E bine să spun că nu sunt eu principalul personaj din spatele platformei. Eu mă ocup doar de partea științifică, de conținutul în sine. De la început am apreciat foarte mult faptul că este oferit gratuit acest ajutor. Utilizarea e un lucru elementar, e foarte simplă. Profesorul sau elevul sau părintele accesează genizz.ro și din acel moment, după pașii obișnuiți, unde ți se cere să-ți confirmi e-mailul, cel care accesează poate deja să utilizeze ce oferă platforma. În plus față de o multitudine de alte apariții în această direcție, pentru că există, bineînțeles, multe alte platforme și valoroase, în plus, oferim o anumită sistematizare a cunoștințelor. În același timp, un lucru, credem noi, inedit, este faptul că elevul poate din start să se autoevalueze și astfel poate să constate într-un mod mult mai eficient progresul. Deocamdată punem la dispoziție doar exerciții și ceva noțiuni teoretice. Însă, va urma într-un viitor, nu foarte îndepărtat, și o parte a platformei în care vom oferi și lecții. Am încercat, chiar dacă în totalitate nu-i posibil, însă am încercat să ne legăm cât mai mult de viața reală, de exerciții cu aplicare imediată în viața reală, pentru că, făcând legătura cu rezultatele obținute de elevii noștri la testările PISA, care nu sunt deloc îmbucurătoare și nici la orizont se pare că nu vedem o îmbunătățire a situației. Ce constat eu de mulți ani, și e o mică bătălie pe care o port, matematica predată în România și matematica ce face obiectul examenelor e lipsită de conținut practic. Într-adevăr, recunosc, nu-i posibil să înveți matematică numai și numai bazat pe chestiuni practice. E nevoie și de acea componentă de abstractizare. Asta este o parte importantă a educației matematice. Însă, ținând cont că vorbim de matematică ce se adresează unor elevi de gimnaziu, nu-i permis, zic eu, să lipsească partea de aplicabilitate, pentru că elevul altfel, oricât ar fi de interesat, în momentul în care vede că ceea ce învață el la această disciplină nu este util în viață, abandonează. Avem într-adevăr un procent infim de elevi care sunt capabili de performanță și pe care partea aceasta de aplicabilitate în viața de zi cu zi îi interesează mai puțin.

Andreea Daraban: De ce nu reușesc elevii români să ia note mari la matematică? Care să fie explicația?

Sorin  Borodi:  Motivele sunt complexe. Însă unul dintre ele, este tocmai cel pe care l-am atins adineauri: lipsa de aplicabilitate practică a matematicii predate la noi.  Nu cumva să se înțeleagă că arunc eu aici vina pe profesori, ba dimpotrivă, ei fac ce pot. Însă, odată ce conținutul examenului așa ceva cere, noi, profesorii, nu ne putem îndepărta prea mult de aceste obiective. Deci avem o țintă, un examen care are o programă precisă. Mai mult de atât, avem mulți ani în urmă cu exemple clare de subiecte, vedem ce tipuri de probleme s-au dat și atunci nu poți să te îndepărtezi, să atingi multe lucruri, care altfel poate ar fi foarte interesante pentru elevi. E un cerc vicios. Profesorii spun că ar încerca să mai iasă puțin din zona aceea de teoretizare pură și să atingă și partea practică, dar la examen, ia uite ce se dă!  Pe de altă parte, autorii subiectelor, Serviciul Național de Evaluare, zice ”păi, nu putem elabora niște subiecte cu conținut practic, pentru că n-a fost predată matematica în acest mod”. Și atunci, din acest cerc vicios și foarte păgubos pentru educația matematică din România, uite că nu putem ieși.

Andreea Daraban: Unii experți educaționali vorbesc despre faptul că elevilor li se inhibă gândirea creativă, învățând atât la școală, cât și la meditații, niște scheme mecanice, iar când se află pe un teren necunoscut nu mai știu cum să se descurce. Le lipsește gândirea logică.

Sorin Borodi: Bineînțeles, pentru că meditațiile, în ultimă instanță, înseamnă o cvasidresură. Sunt cultivate niște automatisme, niște algoritmi. Bine că au și aceștia, într-o anumită măsură, valoarea lor. Însă în momentul în care acest stil de învățare a matematicii primează în fața învățării logice și cu aplicabilitate în viața reală, toată lumea are de suferit.

Andreea Daraban: Nivelul elevilor român la matematică intră în declin în timpul anilor de gimnaziu, arată raportul TIMSS 2023, publicat săptămâna aceasta.  De ce oare? Ce se întâmplă odată cu trecerea la gimnaziu?

Sorin Borodi:  Am văzut rezultatele prezentate în acest raport și într-adevăr, s-a constatat că la nivelul clasei a IV-a stăm binișor. Dacă rețin bine, ocupăm locul șase între țările participante la această examinare. În orice caz, nu suntem într-o poziție codașă și lucrurile, într-adevăr, cum zicea și raportul, se schimbă radical la gimnaziu. Pentru că în momentul trecerii la gimnaziu, vedeți dumneavoastră, are loc un adevărat șoc pentru elev. Și nu doar în ceea ce privește matematica. Materia e extraordinar de încărcată.

Andreea Daraban: Ar trebui schimbată programa pentru gimnaziu?

Sorin Borodi: Da, pentru că toți profesorii, de mulți ani ne plângem că trebuie să galopăm, ăsta e cuvântul, fără nicio exagerare, să galopăm prin materie. Nu există acele ore care ar fi obligatorii pentru fixare. Nu există așa ceva, ceea ce e dezastruos pentru priceperea materiei în ceea ce-l privește pe elev. Acesta este un motiv. Am spus, motivele sunt complexe. Deci când trebuie să analizăm cauzele eșecului în matematică, acestea sunt multe. Vina poate fi împărțită. O parte din cauze se regăsesc la familia elevului. O parte din cauze ne aparțin nouă, profesorilor și o mare mare parte în societate, în vremurile pe care le trăim. La tot pasul copilul vede lucruri mult mai atractive decât ceea ce i se predă în  clasă.

Andreea Daraban: Aveți o experiență vastă la catedră? S-a schimbat matematica de-a lungul anilor? S-au introdus noțiuni noi? Spuneați că e mult mai încărcată programa la gimnaziu.

Sorin Borodi: Într-adevăr, la unele lucruri s-a renunțat. Însă acum ce vedem de fapt? Vedem multe tipuri de exerciții care în trecut le întâlneai doar la olimpiadă, iar acum le vedem prezentate ca fiind exerciții curente pentru activitatea la clasă. Deci în ceea ce privește dificultatea, chiar dacă în anumite capitole putem zice că nu s-a schimbat substanțial, deci schimbări enorme nu au avut loc. Conținuturile sunt într-un procent de 75-80% aceleași ca în urmă cu 30-40 de ani. Ceea ce ne preocupă este că îi pierdem pe marea majoritate a elevilor. Mulți dintre ei ajung să urască timpuriu matematica. Eu zic că matematica trebuie să ofere în școala generală, atenție, nu mă refer la matematica din alte sfere, trebuie să ofere elevului și acea aplicabilitate, să vadă la ce este utilă.

Andreea Daraban: Cum ar trebui să arate examenul la matematică la Evaluarea Națională, în opinia dumneavoastră?

Sorin Borodi:  Am elaborat în urmă cu câțiva niște subiecte, după cum cred eu că ar trebui să fie. Ar trebui cel puțin jumătate din subiecte să aibă legătură directă cu viața de zi cu zi, cu practica.

Andreea Daraban:  Cum vi s-a părut examenul din acest an? Mulți s-au plâns că au fost foarte multe probleme de geometrie, mulți s-au plâns că n-au avut timp.

Sorin Borodi: Da, acel tip de probleme care au început să apară în subiect de doi, trei, poate patru ani, acelea sunt probleme pe care profesorul în clasă nu are cum să le atingă. Acel tip de probleme, problemele acelea de geometrie plană, în special la acestea mă refer, nu ai când să le atingi în clasă pentru că tu ai predat „Teorema lui Thales” în maximum o oră. Mai mult, nu poți să stai și trebuie să mergi mai departe. Acele probleme, ca să ajungă elevul să le înțeleagă și să fie capabil să le rezolve, nu-i posibil în felul în care funcționează lucrurile în zilele noastre.

Andreea Daraban:  În opinia dumneavoastră, ar trebui aerisită programa și schimbată modalitatea de Evaluare Națională la disciplina matematică?

Sorin Borodi: Eu aș impune, cu titlu de obligativitate, după fiecare lecție sau măcar după fiecare unitate de învățare, să urmeze o parte cu aplicații practice, însă 100% practice. Deci nu forțate să pară doar legate de viața de zi cu zi. Să vadă elevul plusul ce i l-a dus, să vadă la ce poate folosi cunoștințele din ultimele lecții. Ar trebui făcute restructurări în programă, pentru că sunt câteva chestiuni oarecum lipsite de logică, anumite noțiuni care poate depășesc puterea de înțelegere a elevului la o anumită vârstă, anumite fragmentări de capitole inutile, după părerea mea. Deci ar trebui făcute niște restructurări serioase în programă. Dacă constatăm că avem noțiuni care nu se pretează sub nicio formă în a le da o aplicabilitate practică, pur și simplu să renunțăm la ele, atunci să le transferăm ciclurilor superioare de învățământ, la liceu. În această situație s-ar putea încadra capitolul funcții din clasa opta, la care într-adevăr e destul de greu să găsim aplicabilitate practică dacă ne mișcăm doar în cadrul matematicii. Dacă acceptăm o interdisciplinaritate, atunci da, le găsim, zeci, sute, mii de aplicații. Însă cu asta ating altă problemă: acea interdisciplinaritate  pe care nu prea o văd într-un viitor apropiat posibilă.

Varianta audio a interviului:

Sorin Borodi este profesor de matematică la Şcoala Gimnazilală “Ion Creangă” din Cluj-Napoca. Cu o vechime la catedră de peste 30 de ani, are o bogată activitate în această specialitate, fiind coautor al unor manuale şi  auxiliare apărute de-a lungul anilor. Are numeroase probleme propuse la Olimpiada de Matematică. A câștigat mai multe premii pentru diverse softuri educaționale. Este o prezență online binecunoscută pe tărâmul matematicii, publicând într-o perioadă îndelungată, pe diverse site-uri de specialitate, numeroase materiale utile tuturor elevilor din țară.

#StareaEducației (INTERVIU) Roxana Mihai, psiholog: “În cazul utilizării rețelelor sociale de către adolescenți, nu aș merge pe ideea de interdicție, ci pe cea de responsabilizare. Controlul parental pe dispozitivele electronice este necesar până la o anumită vârstă.”

Publicat de Andreea Drilea, 1 decembrie 2024, 08:53

Cei mai afectați de utilizarea rețelelor sociale rămân, potrivit statisticilor, adolescenții și tinerii. Un studiu realizat de Salvați Copiii România arată că, în ultimii doi ani, unul din trei copii cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani a prezentat o formă de tulburare emoțională precum anxietate sau depresie, cauzate de expunerea îndelungată la rețelele sociale.

Conform ultimelor cercetări Salvați Copiii, intervalul de vârstă în care utilizarea acestora devine semnificativă este 5-10 ani.

Potrivit aceluiași studiu, 48,3% dintre copii petrec peste 6 ore pe zi online în cazul unei zile libere, fie că vorbim despre sfârșit de săptămână sau de vacanță, majoritatea acestui timp fiind dedicat rețelelor sociale.

Despre problemele emoționale pe care le poate cauza utilizarea excesivă de către adolescenți a rețelelor sociale și despre cum gestionăm folosirea acestora în beneficiul tinerilor, a discutat colega noastră, Andreea Daraban, cu doamna psiholog Roxana Mihai.

Andreea Daraban:  Care sunt cele mai frecvente tulburări emoționale cauzate de utilizarea rețelelor sociale?

Roxana Mihai: În principal, vorbim despre anxietate. Practic, acești copilași, că sunt mititei cei care folosesc aceste rețele sociale, dezvoltă foarte devreme tulburări anxioase care se văd în interacțiunile cu ceilalți. Ceva mai târziu, în preadolescență, vorbim despre stări depresive care pot să apară și cu niște complicații adiacente, și anume gânduri suicidare. Practic, vorbim de o perturbare a funcționării firești, normale, la vârsta copilăriei. Nu sunt de neglijat nici tulburările funcționale, în principal problemele oculare, pentru că sunt expuși mult prea devreme unor stimuli vizuali prea puternici, unor schimbări de cadre mult prea dese și practic “scrolatul” ăsta, cum se numește, cere ca ochiul să se adapteze la aceste schimbări de cadre. Oboseală accentuată, încețoșarea vederii sunt foarte deranjante, pentru că ei nu mai pot să focalizeze cum trebuie, nu mai pot să stea concentrați pe o sarcină.

Andreea Daraban: Concentrarea la școală iar este o problemă.

Roxana Mihai: Problemele de atenție sunt cvasi prezente. Practic, copiii de acum nu mai pot să stea concentrați pe o sarcină. Discutam cu diverse cadre didactice, maximum 10-15 minute pot  rămâne concentrați și chiar și în cazul celor mai mari, ei nu mai au această capacitate de a sta aplecați asupra a ceva, pentru că sunt obișnuiți ca acest conținut să se schimbe constant. Nu mai au răbdare, nu mai au nici capacitatea psihică în momentul acela să poată să rezolve ce au de rezolvat, să citească. Este o mare problemă. Copiii nu mai pun mâna pe carte. Unii, nu toți. Marea majoritate, însă, preferă să-și ia informațiile din online, ceea ce nu este neapărat rău. Haideți să vedem că am fost trimiși în online și practic, orele petrecute de către copiii noștri în școala online, în teme online, au luat, să zicem, puterea părintelui de a spune că nu e ok să stai în fața unui ecran.

Andreea Daraban: Trebuie totuși să ne adaptăm vremurilor. Internetul face parte din viața noastră.

Roxana Mihai:  Da, dar cu discernământ. Iar la cei mici, undeva până pe la 12 ani, responsabilitatea cade în sarcina a părinților, pentru că nu putem vorbi de discernământ decât după 18 ani, cel puțin din punct de vedere legal. În situații limitate, peste 16 ani. În situația în care copilul petrece foarte mult timp pe dispozitive, atât pentru școală, cât și în scopul distracției sau din alte motive, acel copil nu mai are altă viață, nu mai există în social, în interacțiuni, nici în mediul familial nu mai există.

Andreea Daraban: Ce spun tinerii, adolescenții? Cum se raportează ei la aceste rețele? Care este motivul pentru care le utilizează?

Roxana Mihai: În primul rând, ei spun că este un mijloc de distracție, de conexiune. Conexiunea aceea din fața blocului sau de pe ulița satului s-a mutat în online. Își trimit mesaje pe diverse aplicații, stând unul lângă celălalt. Am fost surprinsă să-i văd în tramvai, în diverse locuri unde se adună tinerii, că ei nu vorbesc unii cu ceilalți, ei vorbesc prin mesaje. Sunt acaparați și sunt acaparați la o vârstă la care ei nu pot, nu au dezvoltarea necesară pentru a înțelege cât de nociv este. Deci, un motiv ar fi distracția,  apoi conexiunea,  socializarea.  Apoi, efectiv pierd vremea, de plictiseală. M-ați întrebat ce spun ei. Cam asta spun.  În spate, e de fapt altceva. În primul rând este nevoia de a se conecta la altă realitate, o realitate virtuală, a unor influenceri care postează. Că de fapt, acolo ne ducem cu discuția, fiind inconștienți cât de multe capcane pot să existe. E nevoia de a fi altcineva, practic o fugă de realitate.

Andreea Daraban:  De ce simt asta?  De ce vor să evadeze din realitate? Interacțiunea aceasta cu rețelele sociale este un gest în sine sau efectul unor disfuncționalități în relațiile sociale ale copiilor, ale relațiilor cu cei de acasă, cu mediul social de la școală?

Roxana Mihai: Nu este ceva în sine, nu are cum să fie. Acest spectru de tulburări sunt generate de contextul familial, contextul școlar sau social. Inclusiv în acest studiu se spune foarte clar că acei copii care nu au părinții foarte prezenți în activități cu ei în mediul familial și se duc spre online. Mai vorbim și de situațiile abuzive, pentru că există și acestea, în care copilul își creează universul lui, pentru că este așa cum vrea el să fie. Deci, iată încă un exemplu că acest comportament este o consecință. În mediul școlar foarte des auzim despre bullying, acesta există și atunci și asta îi îndreaptă pe copii, pe tineri, pe adolescenți spre mediul online. Din aceste cauze decurg și cele ce țin de sfera socială, a interacțiunilor copiilor și astfel apare excluderea, apare etichetarea, catalogarea, apar tot felul de situații în care ei se simt inconfortabil și atunci încearcă să-și regleze puțin intensitatea emoțiilor, trăirilor prin a petrece timp pe rețele sociale.

Andreea Daraban:  Pe lângă acest conținut pe care ei îl caută, tinerii doresc să se și expună pe astfel de rețele. Expunerea aceasta timpurie iarăși cauzează o serie de probleme. Un părinte declara că uneori crede că fericirea propriului copil stă într-un like.

Roxana Mihai: Le validează nesiguranța, neîncrederea și incapacitatea de a-și expune un punct de vedere, fie el și eronat, în fața celor care sunt semnificativi pentru el. Întâlnesc deseori părinți care nu știu să asculte, nu știu să-și audă copilul, când acesta îl trage de mânecă. Răspunsuri de felul “nu am timp”,  „nu acum”, „mai târziu, dar ce te-a apucat”? îl determină pe copil să se refugieze.

Andreea Daraban: Este foarte important să distingem între tipurile de conținut pe care le accesăm pe internet. Petrecerea timpului pe internet nu este sinonimă cu petrecerea timpului pe rețelele sociale.

Roxana Mihai: Petrecerea timpului pe internet poate să aibă scop educativ. Aspectul acesta nu este unul deranjant sau dăunător. Pot să înțeleg că atâta timp cât folosești internetul pentru a te informa, pentru a-ți adăuga cunoștințe, poți să-l folosești și pentru distracție. Însă, în momentul în care timpul petrecut pentru așa-zisa distracție este mult prea mare, mult prea amplu, deja vorbim de o problemă. Sunt copii care, ajungând de la școală, își aruncă ghiozdanul pe unde pot, nu mai mănâncă, nu își  mai asigură o igienă corespunzătoare, nici a încăperii în care locuiesc, nici a lor personală, pentru că timpul acela ar fi timp pierdut. Adică procesele normale și firești, pe care toți ar trebui să le facem într-un mod așezat, deja sunt distorsionate. Tinerii petrec, iarăși, foarte mult timp, înainte de a adormi, pe diverse rețele, în diverse jocuri. Astfel,  somnul nu mai este unul de calitate, se culcă foarte târziu, sunt foarte obosiți, practic li se dă peste cap ritmul circadian. Ei sunt într-o stare de surmenaj continuu, sunt incapabili să mai asimileze informații la școală, sunt incapabili să mai fie prezenți în familie.

Andreea Daraban: Influența formatorilor de opinie este una importantă. Aceștia pot promova tot felul de stiluri de viață nerealiste sau un anumit tip de frumusețe sau produse dăunătoare. Cum îi ghidăm pe cei tineri?

Roxana Mihai: În primul rând, dacă noi, ca familie, avem niște valori sănătoase, cu siguranță vom reuși să transmitem o parte din ele și către copiii noștri. În momentul în care influencerii promovează tot felul de comportamente, produse, situații, trebuie să știm că în spate este un interes financiar. E pentru un câștig. Trebuie să-i ajutăm pe tineri să discearnă. E nevoie de timp de calitate petrecut cu copilul, să-l însoțim pe copil, nu să-l etichetăm, să îl catalogăm, să îl certăm, să îl pedepsim, pentru că nu rezolvăm absolut nimic. Îl vom înstrăina și mai tare de noi. Să știm să fim aproape de copii, pentru că în felul acesta vom ști și ce-i preocupă. Și ca adulți responsabili, putem să transmitem informațiile corect și atunci copiii, tinerii, adolescenții să nu mai cadă în capcanele întinse de diverși influenceri.

Andreea Daraban: Din datele pe care le aveți, fetele sau băieții sunt mai afectați de utilizarea acestor rețele sociale?

Roxana Mihai: Depinde. Băieții sunt afectați destul de mult în ceea ce privește tulburările somatice, dar și de tulburări din sfera psihologică, tulburări de dispoziție, cum sunt cele de anxietate, depresia. Doar că ei sunt învățați încă, ceea ce este, zic eu, o mare greșeală, că băieții nu au voie să plângă, nu au voie să sufere. Băieții sunt viitori bărbați, deci ei trebuie să fie puternici și atunci nu-și recunosc aceste probleme decât foarte târziu. Fetele, pe de altă parte, și ele trec prin această, să spunem, suită de probleme. Însă, la ele se adaugă și expunerea, pentru că am întâlnit fete care la indicațiile, cerințele unor persoane total necunoscute, au ajuns să trimită fotografii, filmări, în diverse ipostaze, care apoi au stat la baza unor situații de șantaj. Fetele sunt expuse și din acest punct de vedere. Copiii au o naivitate, ei nu văd întregul. Ei consideră că feliuța aceea pe care o cunosc ei este toată prăjitura. Într-adevăr, băieții stau, se pare, mult mai mult decât fetele, conform aceluiași studiu. Petrec mult mai mult timp pe rețele sociale, pe jocuri. Dar asta nu înseamnă că fetele nu compensează negativ, ca să spunem așa, prin expunerea efectivă.

Andreea Daraban: Instagram-ul și tiktok-ul sunt în topul preferințelor tinerilor, potrivit statisticilor. În Australia, de exemplu, s-a propus introducerea unei limite de vârstă pentru utilizarea Instagram, respectiv copiilor sub 16 ani să le fie interzis accesul pe această rețea. Este aceasta o soluție pentru a-i ține departe pe tineri de rețelele sociale?

Roxana Mihai: Și facebook-ul, care este legat de Instagram, are această interdicție. Nu poți să-ți faci cont dacă ai sub 18 ani. Și? bifezi acolo că ai 18, îți dai altă dată de naștere și se rezolvă. Copiii, adolescenții sunt foarte creativi. Ei vor reuși să păcălească setările de securitate. Nu știu dacă interdicția ar putea să ajute foarte tare, pentru că interdicția de obicei te duce în zona opusă, și anume a fructului oprit, care este mult mai savuros, mult mai interesant. Păi, de ce e interzis? Înseamnă că e fain tare. Cred că de fapt ceea ce ar trebui să se întâmple pleacă din familie. Practic, ar trebui în familie să se facă această educație, pentru ca ulterior aceasta să poată fi extinsă și la școală. O mare atenție trebuie acordată anturajului copilului. Chiar săptămânile acestea am avut, să zicem, ocazia să lucrez cu cineva care susținea ideea să interzicem copilului una, alta. Și copilul ce a făcut? S-a ascuns și tot le-a făcut. Și atunci, când e ascuns, e și mai repede și mai prost și cu niște consecințe asupra cărora noi, ca părinți, nu putem interveni pentru că nu le știm. Aflăm când este prea târziu. Nu aș merge pe ideea de interdicție, ci pe cea de responsabilizare.

Andreea Daraban: Cum pot sprijini adulții adolescenții din familie, astfel încât experiența acestora pe social media să fie una benefică și lipsită de riscuri?

Roxana Mihai: Timp de calitate petrecut cu copiii. Și când mă refer timp de calitate, spun timp care să fie dedicat și copiilor sau să fie integrați și copiii. A asculta copilul când vine, mă refer la copil în ideea de copil al familiei, că poate fi adolescent. A-i da sentimentul că el contează, că este important și că nimic altceva nu mai este mai important în momentul în care el are  nevoie de mine ca părinte. Totodată, puterea exemplului. Păi, dacă părintele, mama, învârte într-o mâncare și stă pe facebook și se amuză acolo de una singură, copilul ce poate să facă?

Andreea Daraban: O vină a părinților este că le și permit acestora, de la vârste foarte fragede, să utilizeze aceste rețele sociale.

Roxana Mihai:  Absolut. Este necesar, până la o anumită vârstă, controlul parental, timp în care începe pregătirea de fapt a viitorului adolescent pentru ceea ce presupune o oarecare independență în aspecte ce țin de utilizarea internetului. La un moment dat, control parental nu mai poate fi exercitat prin aplicație. Îi punem într-o situație jenantă pe copii când facem asta. De la o vârstă încolo însă, dacă le stimulăm un anumit grad de responsabilitate, un anumit nivel de conștientizare, le împărtășim credințele noastre cu privire la acele conținuturi, să zicem, pe care le vizionează, este clar că, deja, facem pași spre a crește nivelul de independență al tânărului. Pentru că până la urmă, ca părinți, noi ce ne dorim? Să creștem niște tineri responsabili, viitori adulți responsabili, independenți. Ori, ceea ce se întâmplă cu rețelele sociale este total opusul. Sunt total iresponsabili și sunt total dependenți. Abandonarea lor în fața ecranelor este și asta o mare problemă Am avut neșansa să ascult părinți care spuneau că așa stă cuminte, că așa tace. Îi pun tableta în brațe și mă lasă în pace. Nu putem fugi de copiii noștri pentru că ne așează mai bine nouă planurile pe ziua respectivă, cum spun mereu. Ești părinte 24 de ore din 24, 7 zile din șapte în fiecare zi a anului.

Andreea Daraban: Ce le putem spune părinților care au dificultăți în a-i determina pe adolescenți să se deconecteze de pe rețelele sociale?

Roxana Mihai: Aici deja e o problemă de adicție. Când deja a ajuns să fie adicție, nu mai poți să rezolvi în familie și atât. Adresarea la un specialist, în speță la un psiholog, ar fi de preferat. De ce nu și duhovnic, dacă sunt oameni care merg strict pe varianta asta. Este esențial să cerem ajutorul, să nu trăim cu senzația că putem să controlăm tot. Îi interzicem tânărului, îi luăm toate dispozitivele, le ascundem, le blocăm, le spargem, rezolvăm tot și gata. Copilul n-o să mai fie dependent. Greșit, efectele acelei dependențe n-au dispărut. Din contră, s-ar putea să-l adâncim și mai tare într-o stare de tristețe, de depresie, într-un sentiment de excluziune socială. Deci, practic el nu se mai integrează și vedem că se degradează. Soluțiile sunt clare: să recunoaștem că avem nevoie de ajutor, să cerem acel ajutor și să fim complianți la ceea ce ne va spune specialistul. Adică să investim cu acea cunoaștere, pe acel om către care ne adresăm, pentru ca împreună, formând o echipă, să reușim să scoatem tânărul din problema pe care o are. Întotdeauna spun, copilul este simptomul familiei. În momentul în care aduci un copil și-l bagi pe ușa cabinetului și spui are o problemă, vă rog rezolvați-o și tu faci stânga pe călcâie și ai ieșit, deja este o problemă majoră,  pentru că tu nu faci parte din rezolvare. Niciodată nu se va rezolva așa. Părinții trebuie să conștientizeze că suntem parte din schimbarea copilului nostru, din binele copilului nostru și din vindecarea lui, atunci când se pune problema în felul acesta.

Varianta audio a interviului

Roxana Mihai este psiholog, psihoterapeut, cu o experiență de peste 12 ani în lucrul cu adolescenții și copiii, atât individual sau cu familiile acestora cât și în cadrul grupurilor de suport.  A absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializare Psihologie din cadrul Universității “Al. I Cuza” din Iași, având un masterat de Psihologie clinică și psihoterapie. Totodată, dispune de o formare profesională în hipnoză clinică, relaxare și terapie ericksoniană, în cadrul Asociației Romane de Hipnoza clinică, relaxare și terapie ericksoniana (ARHTE), fiind asociată în cadrul Societății Civile de Psihologie Paval & Mihai din 2011.