(AUDIO/FOTO) Blocaje la frontiera de est, din cauza unor probleme tehnice în Republica Moldova
Publicat de Andreea Drilea, 9 septembrie 2026, 11:10 / actualizat: 9 septembrie 2026, 12:58
UPDATE ora 12:00 – Problema tehnică ce a afectat temporar sistemele informaționale la punctele de trecere a frontierei din Republica Moldova a fost remediată.
Potrivit autorităților, toate sistemele funcționează acum în regim normal.
Punctul de trecere Tudora – Staro-kazacie rămâne însă temporar nefuncțional, după ce infrastructura punctului de pe teritoriul Ucrainei a fost afectată în urma unui atac cu drone.
Călătorii sunt îndrumați să folosească punctul de trecere Palanca – Maiaki – Udo-bnoe.
Sunt semnalate blocaje în tranzitarea punctelor de trecere a frontierei din estul țării.
Sistemul informatic al autorităților din Republica Moldova este nefuncțional, de dimineață, din cauza unor probleme tehnice.
În acest moment, verificările se efectuează manual.
Mai multe aflăm de la Constantin Mihai: ”În jurul ore 6 dimineața, sistemul informatic al punctelor de trecere a frontierei dintre România și Republica Moldova s-a blocat. Problemele sunt în partea din stânga Prutului, dar evident afectează întregul trafic de frontieră. Reprezentanții Poliției de Frontieră din România ne-au confirmat că problemele sunt în toate văimile de pe Prut, din județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați. Din partea forurilor abilitate din Republica Moldova, am fost informați că documentele se controlează manual. Traficul nu este oprit, dar este mult îngreunat. A doua măsură adoptată, s-au suplimentat punctele de trecere a frontierei pentru camioane. Pe partea română nu sunt probleme. La Albița și în Galați, unde traficul greu e de altă anvergură, se trece mai greu.”
Poliția de frontieră recomandă șoferilor să consulte aplicațiile de monitorizare a traficului la frontieră.
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO PTF Galați)