ArmoniE TRIO din Italia, la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău
29 septembrie 2026, 19:30
Centrul de Cultură „George Apostu”, în parteneriat cu Filarmonica „Mihail Jora”, organizează vineri, 9 octombrie 2026, de la ora 17.00, la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”, recitalul susținut de ArmoniE TRIO din Italia, ansamblu alcătuit din Palma di Gaetano – flaut, Giordano Muolo – clarinet și Danilo Panico – pian.
Concertul, intitulat „Dansuri… în albastru”, propune un program construit în jurul ritmului, dansului și diversității timbrale, reunind lucrări din repertoriul clasic și creații reprezentative pentru muzica secolului XX. Parcursul muzical pornește de la Dansurile norvegiene de Edvard Grieg și Danza macabra de Camille Saint-Saëns, continuă cu celebra La Danza de Gioachino Rossini și ajunge la jazzul lui George Gershwin, prin Rhapsody in Blue, precum și la universurile cinematografice create de Ennio Morricone și Nino Rota. Lucrările sunt prezentate în aranjamente pentru flaut, clarinet și pian, unele dintre acestea fiind realizate de pianistul Danilo Panico.
ArmoniE TRIO a luat ființă în ianuarie 2015, sub egida Asociației ArmoniE (OdV), iar activitatea celor trei muzicieni s-a dezvoltat în jurul cercetării repertoriului pentru flaut, clarinet și pian. După mai bine de 10 ani de studiu împreună, ansamblul își construiește programele printr-o combinație de repertoriu existent, transcripții și lucrări originale, multe dintre adaptări fiind realizate de Danilo Panico.
Cei trei membri ai formației au o pregătire clasică și o vastă experiență scenică, activând ca soliști, muzicieni de cameră și instrumentiști de orchestră atât în Italia, cât și în străinătate.
Palma di Gaetano, flautistă și cadru didactic, a obținut diploma de flaut la Istituto Musicale Pareggiato din Ceglie Messapica, sub îndrumarea maestrului Luigi Bisanti, iar ulterior și-a perfecționat pregătirea cu reputați flautiști. A câștigat numeroase concursuri naționale și internaționale și a colaborat cu mai multe orchestre italiene. Activitatea sa concertistică include apariții în Italia și în străinătate, precum și participarea la proiecte dedicate muzicii contemporane. A luat parte la realizarea unei înregistrări discografice a lucrării Studi sull’intonazione del mare, de S. Sciarrino, interpretată în primă audiție absolută la Festival delle Nazioni 2000, la Città di Castello. Este titulara catedrei de flaut la Istituto Comprensivo „F.G. Pignatelli” din Grottaglie.
Giordano Muolo, clarinetist și cadru didactic, absolvent al Conservatorului de Muzică „Tito Schipa” din Lecce, are o activitate concertistică și pedagogică susținută, desfășurată în Italia și în mai multe țări europene. Este titularul catedrei de clarinet la Istituto Comprensivo „F.G. Pignatelli” din Grottaglie. A făcut parte din mai multe formații camerale și a colaborat cu Orchestra Internazionale della Magna Grecia și Orchestra Festival Paisiello Taranto.
Danilo Panico, pianist, a absolvit pianul la Liceo Musicale „G. Paisiello” din Taranto, apoi și-a continuat formarea în Rusia, la Universitatea de Muzică „M. Musorgskij” din Ekaterinburg, precum și la Accademia Pianistica delle Marche, Italia. A obținut diplome academice în muzică vocală de cameră și didactică muzicală și calificarea de maestru colaborator la Teatrul Lirico Sperimentale „A. Belli” din Spoleto. Desfășoară o intensă activitate camerală în Italia și în Europa, inclusiv cu ArmoniE Trio.
(Comunicat de presă)
