#StareaEducației – REMIGRANT ÎN ROMÂNIA: Aurora Deliu, director Școala Miroslava: ”Ne dorim să venim în sprijinul acestor elevi și al părinților remigranți, pentru că de nenumărate ori din buzunarul lor suportă toată cheltuiala pentru a-și sprijini copiii să facă față programei școlare.”

Publicat de andreeadaraban, 18 martie 2026, 08:51 / actualizat: 19 martie 2026, 10:00

Un exemplu relevant se regăsește la Școala Gimnazială ”Colonel Constantin Langa” din Miroslava, județul Iași, unde în prezent sunt înscriși 13 elevi remigranți. Acești copii au petrecut perioade variate de timp în școli din alte țări, iar întoarcerea în sistemul de învățământ românesc vine cu provocări specifice. Integrarea lor presupune eforturi atât din partea elevilor și a familiilor, cât și din partea profesorilor și a conducerii școlii. Diferențele de curriculum, nivelul de cunoaștere a limbi române, adaptarea la cerințele academice și la relațiile sociale din clasă sunt doar câteva dintre aspectele care trebuie gestionate atent pentru a asigura o tranziție cât mai ușoară.

Despre modul în care școala răspunde acestor provocări, despre strategiile de integrare și sprijinul oferit elevilor remigranți, a discutat la Starea Educației, colega noastră, Andreea Daraban,  cu directorul Școlii Gimnaziale ”Colonel Constantin Langa” din Miroslava, Aurora Deliu.

Andreea Daraban: În prezent, aveți 13 elevi remigranți. Din ce țări provin aceștia copii și cât timp au studiat în sistemele educaționale de peste hotare?

Aurora Deliu: 13 elevi remigranți înscriși anul acesta, dar noi avem în fiecare an copii care vin din afară, din alte școli, din exteriorul României. Avem copii la clasa I, deci au făcut grădinița și clasa pregătitoare, chiar și clasa I  în străinătate, deci în clase primare, dar și la gimnaziu, clasele a VI-a, a VIII-a. Ei vin din Italia, din Danemarca, Marea Britanie. Dacă în anii trecuți aveam preponderent copii din Italia sau Spania, acum avem elevi veniți din Danemarca și Marea Britanie.

Andreea Daraban: Mai mulți la gimnaziu sau la școala primară?

Aurora Deliu: Anul trecut am avut mai mulți la gimnaziu, anul acesta sunt mai mulți copii la clasele primare veniți. La gimnaziu, unii dintre copii au început clasele primare în România, au plecat în străinătate, nu s-au adaptat sistemului din țara în care au mers și s-au reîntors în România. La clase primare au făcut grădinița și clasele I sau a II-a în străinătate și apoi au revenit.

Andreea Daraban: Care sunt principalele dificultăți pe care le întâmpină acești elevi atunci când revin în sistemul de învățământ din România?

Aurora Deliu: Dacă în familie nu s-a vorbit în limba română, prima dificultate este de a comunica în limba română și a înțelege, și a îndeplini sarcinile pe care le primesc ei la școală și de a scrie. Chiar dacă ei comunică, când ajung la scris, e dificil. Dar e dificil și la celelalte discipline, pentru că nici matematica nu e ușoară, nu înțeleg toate explicațiile date la clasă. La gimnaziu e și mai dificil, pentru că e materie foarte multă, se trece foarte repede prin ea, copilul nu are timp să o asimileze. Întâlnesc dificultăți copiii noștri, pe care îi avem de la clasă pregătitoare,  darămite acești copii care vin din străinătate.

Andreea Daraban: Ați avut cazuri în care elevii au renunțat la sistemul nostru educațional pentru că nu s-au adaptat?

Aurora Deliu: La clasele primare am avut un copil care a plecat înapoi în străinătate. A plecat înapoi în Anglia și am avut, cred că, acum  trei ani, un copil venit din Japonia, unde chiar este cu totul diferit față de Europa.

Am făcut tot posibilul în a-l integra, însă mergea acasă și spunea că își dorește cultura de acolo, tot ceea ce avea acolo. Era înscris în clasa a VI-a la noi, cunoștea foarte puțină română, nici engleza nu o stăpânea astfel încât să vorbească cu copiii. Pentru că aveam o clasă de intensiv engleză și am zis că poate reușește să comunice cu ei mai bine, dar a fost destul de dificil și la finalul anului școlar s-au reîntors. De anul trecut avem două fetițe venite din Peru. Mama este peruancă,  tatăl român. S-au adaptat, cea mică este în clasele primare, cea mare la gimnaziu,  în clasa a VII-a. Nu le-a fost ușor, dar s-au integrat în colectiv.

Andreea Daraban: În ce mod îi sprijin instituțiile statului pe acești copii în procesul de integrare? De exemplu, elevii remigranți pot alege orice școală, evitând acest principiu al teritorialității?

 Aurora Deliu:  Din păcate, nu. Dacă părintele are domiciliul în Miroslava, el trebuie să se îndrepte către școala de circumscripție. Ar avea posibilitatea să meargă și către o altă școală, din municipiul Iași sau chiar din Miroslava, cealaltă școală cu personalitate juridică, iar acolo este acceptat doar dacă nu depășește numărul de locuri din clasa respectivă. De obicei, se îndreaptă către circumscripția școlară, cel puțin în comunitatea noastră. Ei vin către noi, își depun dosarul, verificăm documentele, apoi se trimit către Inspectoratul școlar pentru echivalare. În cazul în care vedem după o lună, două, copilul nu face față, discutăm cu părinții, facem o evaluare și atunci merge către o clasă inferioară. Pentru că interesul copilului este nu neapărat să fie conform vârstei la clasa respectivă, ci să reușească să se integreze și să facă față provocărilor de la clasă.

Andreea Daraban: Există o lege care prevede că se pot înființa grupe de acomodare pentru acești copii. Face școala demersuri pentru a stimula înscrierea elevilor remigranți în aceste grupe de acomodare?

Aurora Deliu: Nu a făcut, însă vom face, pentru că, având în vedere numărul mare de elevi care, anual, vin către noi, vom face aceste demersuri și să înființăm o astfel de grupă, pentru că vedem că este nevoie. Vom studia legislația. Ne dorim să venim în sprijinul acestor copii și al părinților, pentru că de nenumărate ori din buzunarul lor suportă toată cheltuiala pentru a-și sprijini copiii  să facă față programei școlare.

Andreea Daraban: Există instrumente specifice pentru a măsura avansul sau regresul academic al elevilor remigranți?

Aurora Deliu: Sunt aceste teste inițiale pe care colegii le dau la clasă. Dacă este în mijlocul anului școlar, colegii fac pe nivel, se întâlnesc în comisie și pregătesc un test pentru acești copii și evaluăm. Se face și o comisie pentru copii audienți, pentru că ei nu sunt înscriși din start cu statutul de elev, ei sunt audienți. Se realizează o comisie, dacă nu are toate documentele din țara din care provine, toate documentele de studii, atunci școala este obligată să facă această evaluare. Dar noi o facem chiar și dacă nu avem aceste documente. Cu cât nivelul clasei este mare, cu atât și pentru ei este dificil în a se integra.

 Andreea Daraban: Putem vorbi despre un fenomen, acesta al remigranților?

Aurora Deliu: Da. Dacă în 2021 aveam, după pandemie,  șase, șapte elevi, s-a dublat numărul și încă nu s-a încheiat anul școlar. Pentru că părinții nu vin doar în vacanța de vară pentru a-și înscrie copiii în unitățile noastre școlare. Chiar săptămâna trecută s-au întors părinții din străinătate și și-au înscris copiii la noi. Când au schimbat și serviciul și au luat această decizie bruscă de a veni în timpul anului școlar, ei trebuie școlarizați. Nu pot rămâne acasă până la finalul anului școlar și să fie înscriși în următorul an școlar.

Andreea Daraban: De aceea ar trebui, cred că, un program coerent în acest sens, creat de Ministerul Educației, aplicat în fiecare județ din țară, în fiecare unitate școlară.

Aurora Deliu: Da. Să simtă și ei că sunt sprijiniți și că nu sunt, cumva, lăsati singuri, iar  părinții și copiii să se descurce. Oricât ne-am dorit noi să-i sprijinim, nici timp nu avem,  pentru că sunt  clase numeroase. Este dificil pentru colegii mei să reușească să fie atenți și să răspundă la fiecare solicitare a acestor copii. Uneori, ei sunt invitați să rămână, poate, după program și să lucreze.

 Andreea Daraban: Care este plus valoarea pe care o aduc acești copii care revin din străinătate și vin în țară și încearcă să se integreze?

Aurora Deliu: Cultura cu care vin de acolo. Eu, la limba franceză, fac cu ei școala din zilele noastre și atunci ei trebuie să-și aleagă câte un model. Copiii care au studiat doar în România caută modele din alte țări, dar pe acești copii veniți din străinătate, eu îi rog să ne prezinte cum au învățat, cum este școala acolo. Și ajungem să aflăm lucruri foarte interesante și cu aplicabilitate, zic eu, și la noi. Ce ne lipsește nouă în școlile noastre pentru acești copii sunt și consilierii școlari.

Andreea Daraban: La școala dumneavoastră există un consilier școlar titular?

Aurora Deliu: Da, un consilier școlar la aproape 2000 de copii. Pentru că avem de la grădiniță până la clasele de gimnaziu. Cât poate un om și nu este de ajuns o întâlnire. Colega mea ar trebui să aibă cel puțin 4-5 ședințe cu acel copil până simte că s-a schimbat ceva, că a prins mai multă încredere în el. Doamna consilier merge la aceste clase și face activități de grup, de integrare. Încercăm pe cât posibil să-i sprijinim și să ținem aproape cu familia, pentru că întotdeauna, spunem noi, suntem la baza reușitei lor. Școala, familia și în vârf este copilul, dacă se înclină puțin, atunci nici copilului nu este bine.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației – REMIGRANT ÎN ROMÂNIA – ”Mi-a fost greu și încă îmi este uneori, mai ales, la scris, în limba română. Dar mă descurc.” Povestea lui Bogdan Agape din comuna ieșeană Grozești, care își continuă studiile la Liceul din Răducăneni, după ce tot parcursul său școlar s-a consumat în Spania.

Publicat de andreeadaraban, 5 martie 2026, 13:32 / actualizat: 7 martie 2026, 7:58

I-am întâlnit într-o zi rece de februarie. Drumul spre casă trece pe o porțiune neasfaltată, unde noroiul încă păstrează urmele iernii. Dincolo de vremea mohorâtă, atmosfera din locuința familiei este caldă și primitoare. Ionela și Bogdan au povestit cu deschidere despre anii petrecuți în străinătate și despre decizia de a reveni în țară.

Ionela a plecat în Spania în noiembrie 2004, la câteva luni după soțul ei. La acea vreme, România nu era încă membră a Uniunii Europene, iar plecarea peste hotare presupunea proceduri complicate.

Familia s-a stabilit în sudul Spaniei, în regiunea Andaluzia, în orașul Roquetas de Mar. Acolo s-a născut și Bogdan. Zona este cunoscută pentru agricultură, turism și industria hotelieră.

Inițial, familia a plecat cu gândul că se va întoarce într-o zi acasă. Cu timpul însă, planurile s-au schimbat. În jurul anului 2010, au decis să rămână definitiv în Spania și chiar au cumpărat un apartament prin credit bancar. Pandemia a schimbat însă multe lucruri. ”După pandemie au început să crească foarte mult prețurile și am observat și alte schimbări. În ultimii ani au venit tot mai mulți imigranți din afara Uniunii Europene. Zona a devenit foarte aglomerată și, uneori, nesigură”, povestește Ionela.

În 2025, familia a decis să revină definitiv în România și să se stabilească în comuna Grozești, județul Iași, locul de origine al soțului. Un rol important în această decizie l-a avut chiar Bogdan. ”În ultimii zece ani veneam în fiecare vară în România. Lui i-a plăcut foarte mult aici, mai ales la Iași. A văzut cum trăiesc verișorii lui și a simțit că ar vrea să fie mai aproape de familie”, spune Ionela.

Bogdan a fost înscris la Liceul ”Lascăr Rosetti” din Răducăneni. În sistemul spaniol, ar fi trebuit să fie deja în ultimul an de liceu. Părinții au ales însă să-l înscrie în clasa a XI-a, pentru a-i oferi timp să se acomodeze cu sistemul românesc și cu limba.

Deși în casă se vorbea românește, Bogdan a studiat toată viața în spaniolă. Cititul și scrisul în limba română au fost, la început, o provocare.

”Mi-a fost greu și încă îmi este uneori, mai ales, la scris. Dar mă descurc. Profesorii mă ajută foarte mult”,  afirmă el.

Mama sa spune că sprijinul profesorilor și al colegilor a fost esențial pentru integrarea lui. ”Diriginta s-a implicat foarte mult. Profesorii au fost înțelegători, iar colegii îl ajutau cu temele și îi explicau când nu înțelegea ceva.” Recunoaște, însă, că ar fi fost de ajutor  un program în școală care să-l ajute, în special cu limba română.

La matematică, diferențele dintre programe au fost evidente. Bogdan spune că nivelul este mai ridicat în România decât în Spania, însă reușește să țină pasul. ”Îmi place matematica și logica mă ajută mult. Profesorul explică foarte clar și asta contează foarte mult.”

După Bacalaureat, vrea să urmeze o academie în cadrul Poliției de Frontieră, specializarea securitate cibernetică. În ciuda schimbării majore din viața lui, nu regretă decizia de a reveni în România. Păstrează însă legătura cu Spania. Vorbește în continuare spaniolă cu familia și cu prietenii de acolo, pentru că nu vrea să uite limba în care a crescut.

Interviul integral, în varianta audio:

#StareaEducației -REMIGRANT ÎN ROMÂNIA -”Este destul de greu să existe o relație mai deschisă între profesor și elev în școala românească. Ceea ce mă dezamăgește pe mine este faptul că elevul nu este încurajat să pună întrebări la ore.” Povestea Ilincăi Antoci, elevă în clasa a XI-a, revenită în țară după ce a petrecut câțiva ani buni în sistemul educațional britanic.

Publicat de andreeadaraban, 5 ianuarie 2026, 10:21 / actualizat: 7 ianuarie 2026, 16:56

Totul a început în 2005, când familia Antoci a părăsit Iașiul și a ales Marea Britanie. După doi ani, s-au întors în România, însă dificultățile financiare și oportunitățile profesionale limitate i-au determinat să ia din nou calea străinătății. De această dată, decizia a fost influențată de jobul soțului, care lucra în construcții. „Am vrut să menținem familia unită și am decis să plecăm toți în Marea Britanie”, povestește Tamara Antoci.

La acel moment, Tamara era profesoară de Limba și literatura română. A ales însă să renunțe la carieră pentru a fi alături de copii. În Marea Britanie nu a lucrat, ocupându-se exclusiv de creșterea lor, într-un context în care sprijinul familiei extinse lipsea. „Acolo nu este nimeni să te ajute. Nu e mama, nu e bunica”, spune ea.

Ilinca avea doar trei ani când a plecat a doua oară din România. Deși născută aici, copilăria și primii ani de școală i-a trăit în sistemul britanic, de la clasa pregătitoare până la clasa a șasea. Adaptarea inițială nu a fost ușoară. Nu cunoștea limba, dar vârsta fragedă și sprijinul profesorilor au ajutat-o să învețe rapid. „Eram încurajați foarte mult să citim, iar lectura m-a ajutat enorm”, își amintește Ilinca.

În familie se vorbea românește, însă engleza a devenit, treptat, limba dominantă. Programul școlar era foarte încărcat, cu ore până după-amiaza și numeroase activități extrașcolare. Prietenii vorbeau engleză, la școală se vorbea engleză, iar româna a rămas, involuntar, pe plan secund. „Româna se auzea mai mult în weekend, în familie”, explică mama.

În 2019, după mai bine de un deceniu petrecut în Marea Britanie și cu trei copii – doi născuți acolo și unul în România – familia Antoci a decis întoarcerea definitivă acasă. Ilinca a intrat în clasa a cincea, la Colegiul ”Garabet Ibrăileanu” din Iași, iar șocul a fost puternic. Diferențele dintre cele două sisteme educaționale au devenit evidente încă din primele zile.

”Nivelul de materie și presiunea constantă m-au șocat”, spune Ilinca. În timp ce în Marea Britanie învățarea se făcea aproape exclusiv la școală, cu foarte puține teme pentru acasă, în România volumul de informații și temele zilnice erau copleșitoare. „Învățatul se face majoritatea timpului acasă. La școală reții conceptele de bază, dar detaliile trebuie fixate prin exercițiu”, explică ea. ”Cred că ar fi ajutat o clasă de acomodare pentru început, dar consider că, deși nu am avut parte de așa ceva, am reușit să fac față, mai ales fiindcă aveam vârsta de 10 ani, în care prinzi destul de ușor materia, deși este diferită.”

Cea mai mare provocare a fost, paradoxal, limba maternă. Deși vorbea românește, Ilinca nu știa să scrie corect, nu folosea diacritice și simțea că „reînvăța limba română de la zero”. La matematică, dificultățile au fost și mai mari: terminologia, ritmul, explicațiile profesorilor. A avut nevoie de pregătire suplimentară pentru a ține pasul. ”Am făcut pregătire la matematică, fiindcă simțeam nevoiul unui profesor care să stea cu mine și să lucreze în particular, mai ales fiindcă nu prea înțelegeam ce se întâmpla la școală, iar apoi am avut pregătire din nou la matematică înainte de Evaluarea Națională. La română m-a ajutat mama,” mărturisește Ilinca.

Profesorii nu au tratat-o diferit la școală, iar colegii au primit-o firesc. Și-a făcut prieteni, a socializat, iar interesul acestora pentru experiența ei din Marea Britanie a ajutat-o să se integreze. „Ne împărtășeam experiențele și asta m-a ajutat să înțeleg mai bine ambele sisteme”, spune ea.

Ceea ce o dezamăgește pe Ilinca este felul în care se raportează profesorii la elevi: ”Mi se pare o relație destul de formală. Consider că este destul de greu să fie o relație mai deschisă între profesor și elev. Ceea ce mă dezamăgește pe mine este faptul că elevul nu este încurajat să pună întrebări la ore. În momentul în care ridică mâna și chiar își dorește să afle un lucru, profesorii nu răspund cum și-ar dori elevii.”

În paralel cu lupta Ilincăi, Tamara Antoci a avut propria confruntare cu sistemul românesc. Revenirea în învățământ a însemnat reluarea examenelor de titularizare, într-un context în care programa se schimbase, manualele erau altele, iar posturile erau puține. A susținut titularizarea de opt ori, an de an, pentru a-și mări șansele de a obține un post stabil.

Astăzi, Ilinca este elevă în clasa a XI-a la Colegiul „Garabet Ibrăileanu” din Iași. Sora ei mai mare este studentă la Medicină, iar fratele cel mic este și el licean. Privind în urmă, mama recunoaște că au existat momente de reproș, de oboseală și frustrare. Dar și ceva mai important: depășirea obstacolelor. ”Cred că experiențele acestea le-au crescut stima de sine. Au văzut că pot face mai mult decât credeau”, spune Tamara Antoci.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației – REMIGRANT ÎN ROMÂNIA – ”Nivelul este mult mai ridicat în România și am fost nevoită să încep pregătirea la matematică din clasa a V-a.” Povestea Teodorei, născută în Cipru, care a început gimnaziul în sistemul public de învățământ românesc și care a reușit să facă performanță în ciuda dificultăților de adaptare întâmpinate  

Publicat de andreeadaraban, 16 decembrie 2025, 13:19 / actualizat: 18 decembrie 2025, 9:17

Povestea începe în 2005, la scurt timp după terminarea facultății. Daniela și soțul ei, ambii specialiști în IT, au realizat rapid că începutul lor de drum profesional nu putea avea loc în România acelor ani. ”Am lucrat un an aici și ne-am dat seama că nu avem nicio perspectivă: salariile erau foarte mici pe atunci, nu aveam locuință, nu aveam nimic. În Cipru era o cerere mare în IT și am plecat pe un salariu mult mai mare”, povestește Daniela.

Au ajuns în Limassol, un oraș cu un număr de locuitori comparabil cu Iașul, cosmopolit, cald și plin de străini. Inițial, planul era să rămână doar doi-trei ani. Viața însă a decis altfel: au apărut copiii, iar șederea temporară s-a transformat într-un trai de durată.

Teodora, prima născută, și-a petrecut copilăria în Cipru. A mers la creșă, grădiniță și școală primară într-un sistem educațional în care limba de predare era greaca. Acasă, părinții au insistat însă ca limba română să fie vorbită constant. ”În casă se vorbea doar română. Copiii mergeau și la o școală românească de sâmbătă, făceau două ore pe săptămână. Am încercat să păstrăm legătura cu România”, explică Daniela Chirilă.

Revenirea în România

În 2018, familia a decis să revină în România. Un motiv important a fost finalizarea ciclului primar de către Teodora.”Ne-am gândit că dacă nu facem pasul atunci, probabil rămânem definitiv acolo. În plus, viața devenise foarte scumpă, chiriile erau mari”, spune Daniela.

Revenirea a însemnat pentru Teodora intrarea în gimnaziu, la Școala „Ștefan Bârsănescu” din Iași. Deși, conform vârstei, ar fi trebuit să fie în clasa a VI-a, părinții au decis să o înscrie în clasa a V-a, tocmai din cauza barierei lingvistice.

Pentru Teodora, începutul a fost dificil.”A fost o schimbare majoră. Sistemul educațional de aici este foarte diferit. Primul an a fost greu, mai ales din cauza limbii”, își amintește ea.

Deși vorbea română acasă, exprimarea academică, scrisul și vocabularul școlar îi puneau probleme serioase. În Cipru, scria fluent în greacă, dar în România a trebuit să reînvețe să compună, să structureze idei și să respecte rigorile limbii române. ”Scrisul a fost un obstacol. În greacă nu se scrie legat, iar trecerea la alfabetul românesc a fost dificilă”, spune Teodora.

Sprijinul familiei a fost extrem de important. Bunica, profesoară de limba română, a ajutat-o constant, iar mama a încurajat-o să citească și să scrie zilnic. Mai târziu, au urmat și meditațiile, inclusiv pentru Evaluarea Națională.

Nu doar limba a fost o provocare. Matematica s-a dovedit la fel de dificilă. ”Programele sunt foarte diferite. În Cipru nu făcusem ecuații cu necunoscute în clasele primare. Prima mea notă la matematică în România a fost 6”, povestește Teodora.

Din clasa a V-a, a început pregătirea suplimentară la matematică, pe care a continuat-o pe tot parcursul gimnaziului. Munca a dat roade: Teodora a reușit să recupereze și să obțină rezultate foarte bune la Evaluarea Națională.

Deși profesorii au aflat că vine dintr-un alt sistem educațional, Teodora spune că nu a beneficiat de măsuri speciale. ”Am fost tratată ca toți ceilalți copii. Poate aș fi avut nevoie de mai multă răbdare, mai ales la română”, mărturisește ea.

Și Daniela crede că școala ar fi trebuit să se implice mai mult: ”Nu toate familiile își permit meditații. Ar fi necesare cursuri de sprijin la română și matematică pentru copiii care se întorc din străinătate. Altfel, totul cade pe umerii părinților.”

Astăzi, Teodora este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național din Iași. În liceu, a descoperit comunitatea  elenă din Iași, unde merge cu mare drag.  Aici, Teodora nu doar că și-a păstrat identitatea bilingvă, ci a și performat: a obținut premii la Olimpiada Internațională de Limba Greacă.

Deși s-a adaptat și a reușit în România, visul Teodorei rămâne legat de Cipru. ”Vreau să intru la Medicină în Iași, să termin studiile aici, apoi rezidențiatul în Grecia și, poate, să mă întorc în Cipru. Pentru mine, Cipru este acasă.”

Varianta audio a interviului:

(Andreea Daraban/ FOTO Radio Iași)

#StareaEducației – REMIGRANT ÎN ROMÂNIA – Povestea unei familii revenite din Grecia după aproape două decenii și provocările integrării celor doi copii în sistemul de învățământ românesc

Publicat de andreeadaraban, 3 decembrie 2025, 08:50 / actualizat: 3 decembrie 2025, 21:00

Tot mai mulți români care au ales calea străinătății decid astăzi să revină pe meleagurile natale. Deși pentru cei din țară reîntoarcerea poate părea firească, pentru familiile care au trăit ani întregi în alte țări, procesul este plin de provocări, mai ales când copiii sunt născuți și educați în sistemele de învățământ ale altor state.

Copiii remigranților întâmpină mari probleme când vine vorba despre adaptarea la sistemul nostru de educație.

Încercăm să înțelegem de ce și care sunt dificultățile cu care se confruntă chiar de la cei care au trăit astfel de experiențe, într-o serie de interviuri pe care le vom difuza săptămânal.

Ioana, pe numele său fictiv, pentru că nu a dorit să își dezvăluie identitatea, iar noi i-am respectat dorința, a locuit împreună cu soțul său în Grecia, timp de aproximativ 20 de ani. Acolo li s-au născut și cei doi copii, Victor și Tudor. În 2020, în plină pandemie, au decis să revină, definitiv, în România, la Iași. Experiența lor arată cât de dificil poate fi pentru copiii românilor remigranți să se adapteze la sistemul nostru de educație.

Viața în Grecia și decizia de a reveni acasă

Ioana a plecat din țară în 2002, alături de viitorul ei soț, renunțând la studii pentru a începe o viață nouă în Atena. Planul inițial era ca după câțiva ani să se întoarcă în România, să-și formeze aici o familie și să continue facultatea,  însă realitatea i-a ținut acolo două decenii.

Copiii au frecventat școala de stat grecească, însă părinții i-au înscris și la o școală românească de weekend, pentru ca limba și cultura română să nu le fie străine. Pandemia a fost impulsul decisiv pentru întoarcere: ”Eram hotărâți de mulți ani să revenim, pandemia doar ne-a ajutat să facem pasul”, mărturisește Ioana.

Primii ani în România: un început mai greu decât se așteptau

Deși copiii își doreau să vină în România, își petreceau deseori vacanțele în țară,   trecerea la sistemul educațional românesc a fost dificilă. Părinții au decis ca Victor și Tudor să repete clasa a V-a, respectiv clasa I, pentru a recupera diferențele de programă.

Ioana recunoaște că momentul revenirii, la Iași, în plină pandemie, a complicat foarte mult procesul: înscrierea s-a făcut online, nu existau vizite la inspectorat, iar consilierea  de care au beneficiat a fost minimă. Totul a fost descoperit „din mers”, cu multă implicare din partea părinților. ”Mulți profesori nici nu știau că băieții vin din alt sistem. Au aflat abia când au observat dificultăți la scriere sau la ritmul de lucru”, povestește Ioana.

Victor, băiatul cel mare al familiei, a avut parte de un adevărat șoc educațional.  La doar 11 ani, obișnuit în Grecia cu clase cu un număr de elevi redus, activități practice și o atmosferă relaxată, el a fost surprins de sălile aglomerate din școala gimnazială din Iași în care ajunsese, volumul mare de teorie și accentul pus pe cele două discipline de examen,  româna și matematică.

A făcut pregătire suplimentară, în privat,  la cele două materii și a învățat intens pe cont propriu. Deși unii dascăli au încercat, pe alocuri, să ajute, sprijinul a fost insuficient. Schimbarea repetată a profesorilor de matematică a îngreunat și mai mult situația.

Ioana povestește că de multe ori nu reușea să scrie tot, el nefiind foarte obișnuit cu alfabetul latin, iar din acest motiv a avut un start mai greu. A recuperat cu efort, însă nu  a reușit să ajungă la un liceu pe care și l-ar fi dorit. ”Aici trebuie să te încadrezi într-un tipar. Dacă nu excelezi la română și matematică, ești dat la o parte”, spune Ioana despre percepția fiului ei asupra sistemului educațional. Victor i-a mărturisit mamei sale, în primele luni după revenirea în țară, că profesorii din Grecia par să aibă mai mult suflet decât cei din România.

Tudor, mezinul familiei, a avut parte de o adaptare mai ușoară, dar nu lipsită de provocări. Ioana spune despre fiul ei mai mic că a privit tot procesul cu mai mult optimism. Pentru el, dificultățile au fost mai degrabă tehnice: colegii știau alfabetul și scriau mai rapid, lucruri pe care el le-a învățat în ritm propriu.

Legătura cu Grecia, păstrată cu ajutorul comunității elene din Iași

 Pentru a nu pierde contactul cu țara în care s-au născut, copiii urmează cursuri de limbă greacă la comunitatea elenă. Rezultatele sunt trecute în catalog la disciplina „Limba maternă 2”, ceea ce îi ajută să nu uite limba și să păstreze o punte către Grecia.

Diferențele dintre cele două sisteme educaționale sunt majore, spune Ioana.  Ea afirmă că în Grecia nu există presiunea examenelor pe care copiii o resimt în sistemul nostru, sunt mai puține teme și se pune accent pe activitățile artistice. De asemenea, este încurajată gândirea critică și exprimarea  propriilor opinii, fără teama de a greși sau a fi judecat.

Interviul integral în varianta audio: