Viorellya vine la Radio Iași
Publicat de Nicolae Tomescu, 21 februarie 2019, 22:08 / actualizat: 22 februarie 2019, 9:51
La vârsta de 11 ani, s-a înscris la o școală de muzică din orașul natal, studiind canto și pianul; a moștenit talentul de la mamă (cu toate că aceasta nu și-a creat o carieră în domeniu).
De curând (ianuarie 2019), și-a împlinit un vis, lansând primul său single. „Dezvăluie-mi Universul” a fost scrisă în vara anului 2018; o carte din patrimoniul literaturii universale i-a „șoptit” Viorellyei cuvintele: ,,Își dezvăluie universul”; de aici s-a născut ideea; versurile și linia melodică îi aparțin, iar cei care au ajutat-o să o producă sunt Veaceslav Daniliuc/producător și Veaceslav Tatar Slayk /este prezent, la rându-i, în Studioul de emisie Radio Iași).
„Momentele îmi zboară, nu le mai pot opri
E ultima oară când te-aștept să vii…”
Versuri: Viorellya / „Dezvăluie-mi Universul”
Încrederea că, prin muncă, îi va reuși tot ce își propune trebuie completată cu inspirație (artistică, socială, sentimentală) pentru noi proiecte și noi idei. Face și altceva (modeling), dar, cu certitudine, lumea muzicii rămâne „pastila pentru fericire, atunci când termin ceva de scris, sunt foarte fericită și sunt chiar mândră de ceea ce fac”. Pe viitor, își dorește să se perfecționeze și să-i inspire pe alții. „Lucrez, în paralel, la câteva proiecte, îmi doresc să am cu această producție mai multe concerte. Treptat, merg spre culmile succesului!” (Viorellya)
Imposibil să „imortalizăm” clipele magice din viața unui om (deși astăzi, 22 februarie, intervalul orar 13:00-14:00, transmitem și video live); putem să păstrăm câteva secunde magnifice pentru a surprinde, mai târziu, noi și noi momente de inspiraţie…
În 1903, este admis la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele obţinând diploma de inginer în 1908. A studiat domeniul electrotehnicii şi în străinatate. La reîntoarcerea în ţară începe lucrul la atelierele CFR şi Societatea de Tramvaie Bucureşti. Curând după aceea devine director tehnic al Societăţii Electrice din Bucureşti şi în 1916 profesor de Măsurări Electrice şi Electrotehnică în catedra de Electricitate şi Bucureşti). A fost asistent lui Nicolae Vasilescu-Karpen din 1 octombrie 1916. În 1926 devine profesor titular la cursurile Măsuri şi Tractiune electrică. Pe lângă apartenenţa la Academia Română, a fost activ în multe societăţi ştiinţifice internaţionale ca Société Française d`Electriciens şi Conférence Internationale des Grands Réseaux Electrique (CIGRE). A participat activ la adoptarea sistemului internaţional de unităţi SI si avut preocupari legate de metrologie. A introdus noţiunile de putere reactivă şi deformantă. Principala contribuţie ştiinţifică e studiul stărilor electrice deformante. A publicat o monografie intitulată Puissances réactives et fictives care e citată de majoritatea studiilor despre regimul deformant. A realizat unele tipuri de reostat cu lichid.
Lucia Demetrius (n. 16 februarie 1910, d. 29 iulie 1992) a fost o prozatoare, poetă, traducătoare şi autoare dramatică română. A fost fiica lui Vasile Demetrius şi a Antigonei (născută Rabinovici). A luat parte la şedinţele cenaclului „Sburătorul”, condus de Eugen Lovinescu. A fost favorita criticului, de care a fost legată chiar printr-o relaţie amoroasă. A urmat şcoala centrală Maria Brâncoveanu între 1921 şi 1928, apoi şi-a luat licenţa în litere în 1931 şi filosofie în 1932, urmând apoi Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, la clasa lui Ion Manolescu. Pe scenă, a debutat cu trupa dramaturgului G. M. Zamfirescu, 13 plus 1, pentru a reveni ulterior ca dramaturg. A studiat Estetica la Paris, din 1934. În perioada 1936-1938 a fost funcţionară la Uzinele Malaxa, profesoară de artă dramatică la Conservatorul de artă dramatică în perioada 1944-1949 şi regizor de teatru la Teatrele din Sibiu, Braşov şi Bacău, între anii 1950-1952. Ca dramaturg, în perioada stalinistă, după 1949, a îmbrăţişat cu deschidere maximă teatrul realist socialist, pentru ca după 1965 să revină la teatrul de idei sau de analiză sufletească.
Debutează editorial în 1939 cu Viaţa de glorie şi de pasiune a marii cântăreţe Darclee, o evocare romanţată, în care documentaţia riguroasă se dizolvă în pagini literare de bună calitate. Următoarele volume, cuprinzând comentarii şi însemnări critice privitoare la viaţa teatrală, dar şi memorialistică, apar după revenirea lui Carandino în zona preocupărilor gazetăreşti. De la „Electra” la „Dania cu camelii” (1971) include corespondenţe fanteziste cu actriţe inexistente, prilej de meditaţie lucidă şi avizată pe marginea unor partituri dramatice importante. În 1973, publică alte două cărţi din aceeaşi zonă tematică: Autori, piese şi spectacole şi Actori de ieri şi de azi, mărturii dense în idei asupra unor oameni de teatru pe care i-a cunoscut şi asupra spectacolelor în care au fost implicaţi. Radiografii teatrale (1976) este o carte definitorie pentru personalitatea criticului. File dintr-un jurnal teatral (1974-1975), include articole şi eseuri pe probleme de imediată actualitate, vizând repertoriul unei stagiuni, probleme specifice scenografiei sau regiei artistice, relaţia modă-modernism. De la o zi la alta (I, 1979) este o scriere cu caracter memorialistic, în care evocarea anilor copilăriei şi ai tinereţii se alătură meditaţiei asupra vieţii în general, asupra profesiunii de gazetar şi de critic teatral în mod deosebit. Volumul Teatrul aşa cum l-am văzut (1935-1945), apărut în 1986, reuneşte o parte din publicistica teatrală semnată într-un deceniu dominat de o acută criză economică, politică, dar şi repertorială. Nopţi albe şi zile negre (1992) cuprinde amintiri din perioada care a urmat anului 1944. Anterior acestei cărţi, Carandino publicase, la New York, volumul de amintiri intitulat Zile de istorie (1986).
publicat în 1857 prima colecţie de poezii, Rime. În calitate profesor de literatură italiană la Universitatea din Bologna, Carducci a fost foarte popular. Interesat de viaţa politică a Italiei, s-a manifestat ca anti-regalist şi partizan al înnoirilor pentru ca, spre sfârşitul vieţii, să vadă în monarhie o posibilitate fericită de împlinire a unităţii naţionale. Senator (1890), Carducci a activat consecvent în linia progresului social şi a democraţiei. În ultimii ani ai vieţii, bolnav, Carducci s-a retras din învăţâmânt în singurătatea bibliotecii, dar înconjurat de admiraţia lumii intelectuale italiene şi de un prestigiu european pe care atribuirea Premiului Nobel l-a confirmat amplificându-l. Conflictele din Risorgimento, momentul din secolul al XIX-lea marcat de unitatea politică italiană, este prezent în opere precum Juvenilia (1860) şi Versuri noi (1887). Volumul său anticlerical şi rebel Inno a Satana (Imn Satanei – 1865) a stârnit multe controverse. Pentru Carducci, Satana nu reprezenta întruchiparea răului şi a corupţiei, ci era sinonim cu progresul nestăvilit. Printre celelalte opere publicate ale lui Carducci, se numără monografii şi eseuri, precum şi alte lucrări în proză despre literatura italiană. Deşi reputaţia lui se datorează poeziei, opera sa poetică are numai patru volume din Operele complete ale lui Carducci (1939-41, 30 volume).
Pe 16 februarie 1961 – se naşte, în Newcastle – Andy Taylor – chitaristul formaţiei britanice Duran Duran. A început să cânte la chitară încă de la 11 ani iar până la 16 ani cânta în diverse trupe şi chiar era producător. Renunţă la şcoală pentru a concerta prin Marea Britanie şi Europa alături de diferite trupe. Andy Taylor intră în Duran Duran în anul 1980 – fiind considerat muzicianul cu cea mai mare experienţă din trupă. În timpul unei pauze a trupei a alcătuit împreuna cu basistul John Taylor – formaţia The Power Station care a avut două hituri şi care, în cele din urmă, a ajuns să cânta la concertul Live Aid din 1985. După acest proiect colegii din Duran Duran îl doreau în trupă, chiar dacă semnase deja contracte pentru a se lansa ca artist solo. În cele din urmă trupa îl dă în judecată pentru a-l convinge să termine înregistrările pentru albumul 
A studiat iologia la Leipzig şi Napoli, şi ulterior, în calitate de entomolog a descoperit numeroase specii de insecte. A servit o perioadă în Legiunea străină din Africa de Nord şi s-a remarcat în Primul Război Mondial, a fost rănit şi decorat cu Medalia de Merit. Între 1919 şi 1923 a fost ofiţer al Armatei Republicii de la Weimar. În 1927 s-a mutat la Berlin. Iniţial a simpatizat mişcarea nazistă, dar deja în 1933 s-a distanţat de regimul lui Hitler, care tocmai preluase puterea. A colaborat la numeroase ziare de dreapta, precum „Standarte”, „Die Kommenden” şi „Der Vormarsch”. A participat la al Doilea Război Mondial, având gradul de căpitan. Aderenţa sa la ideologia nazistă din anii douăzeci s-a transformat ulterior într-o acerbă critică a acesteia, mai ales după ce prietena sa, Else Lasker-Schüler, a fost molestată de Gestapo. În pofida controversatei sale relaţii cu nazismul, Jünger este considerat ca unul dintre cei mai importanţi gânditori şi scriitori germani ai secolului XX. Lucrările sale (proză artistică, eseuri, jurnale) s-au bucurat de o audienţă extrem de mare în lumea întreagă. De-a lungul îndelungatei sale vieţi (a trăit 103 ani) a scris mai bine de 50 de cărţi, inclusiv romanul autobiografic Furtuna de oţel (In Stahlgewittern, 1920) în care povesteşte despre experienţa sa din Primul Război Mondial. Romanul l-a inspirat pe Camil Petrescu în momentul când acesta a scrisUltima noapte de dragoste, întâia noapte de război.
