Milioane de alegători cu handicap din UE nu își vor putea exercita dreptul la vot la alegerile pentru PE

Publicat de Nicolae Tomescu, 22 martie 2019, 10:55 / actualizat: 22 martie 2019, 15:41

La 20 martie, Comitetul Economic și Social European (CESE) a publicat un raport de informare care prezintă situația actuală în ceea ce privește dreptul persoanelor cu handicap de a vota la alegerile pentru Parlamentul European.

Raportul, intitulat „Drepturile efective ale persoanelor cu handicap de a vota la alegerile pentru PE”, indică faptul că, în pofida numeroaselor documente juridice cu caracter obligatoriu care protejează drepturile persoanelor cu handicap din UE, milioane dintre ele nu vor putea sau nu vor avea dreptul să voteze în această primăvară sau cel puțin s-ar putea confrunta cu dificultăți în acest sens.

Autorul raportului, Krzysztof Pater, membru polonez, a declarat că „acest raport prezintă o față urâtă a Europei, o realitate care este departe de așteptările noastre, de actele juridice internaționale de bază și de declarațiile politice.”

Referindu-se la campania electorală lansată recent de Parlamentul European și la sloganul său „De data aceasta, votez!”, Pater a afirmat: „Se pare că, pentru factorii de decizie și mass-media, singura problemă este cum să-i motiveze pe cetățenii UE să voteze. Și totuși, milioane de cetățeni cu handicap pot spune doar atât: încă o dată, nu voi putea vota din cauza barierelor tehnice care încă există în țara mea. Sau: încă o dată, conform legislației naționale a țării mele, nu am dreptul să votez.”

Potrivit raportului, milioane de votanți vor fi descurajați de barierele tehnice din secțiile de votare, care nu țin seama de nevoile legate de diversele tipuri de handicap.

În plus, raportul estimează că aproximativ 800.000 de cetățeni ai UE care suferă de probleme de sănătate mintală sau de un handicap intelectual vor fi privați de dreptul de a vota din cauza normelor naționale în vigoare în 16 state membre, lucru pe care CESE îl consideră extrem de îngrijorător.

În nouă țări din UE, aceste persoane își pierd automat dreptul de vot dacă capacitatea lor juridică este redusă sau au un tutore desemnat. În șapte legislații naționale, capacitatea lor de a vota este evaluată individual fie de instanțe, fie de consiliile medicale.

Procedurile legate de revocarea dreptului de vot diferă în mod substanțial de la un stat membru la altul. În timp ce, în unele cazuri, ele au în vedere doar pacienții aflați într-o stare patologică gravă și nu pot interacționa cu alte persoane, în alte cazuri, mii de persoane trebuie să treacă printr-un proces complicat, care uneori include un test general de cunoștințe cu întrebări de fizică sau de istorie (cum ar fi „Care este viteza luminii?” sau „Cine a fost Ecaterina cea Mare?”).

Și cifrele variază de la o țară la alta: în timp ce, în Portugalia, doar circa 100 de persoane nu își pot exercita dreptul de vot, în Germania și Polonia numărul lor se ridică la 82 000 și, respectiv, 90 000.

În ceea ce privește barierele tehnice, problema adaptării secțiilor de votare este tratată în mod foarte diferit de statele membre. Șase țări nu dispun de norme privind accesul persoanelor cu handicap la secțiile de votare. Și, deși unsprezece dintre acestea aplică principiul general potrivit căruia toate secțiile de votare trebuie să fie adaptate, în practică, această accesibilitate este înțeleasă într-un sens destul de restrâns.

„Autoritățile publice definesc adesea o secție de votare ca fiind «accesibilă» doar pentru că permite accesul unei persoane în scaun cu rotile, trecând cu vederea nevoile persoanelor cu numeroase alte tipuri de handicap. Marea majoritate a secțiilor de votare din UE nu sunt pe deplin adaptate la nevoile persoanelor cu diferite tipuri de handicap”, a declarat Krzysztof Pater.

În 18 state membre, alegătorii nevăzători nu au nicio posibilitate de a vota în mod independent. În opt state membre, nu există forme alternative de vot, cum ar fi votul prin corespondență, votul electronic sau votul cu urna mobilă. Acest lucru înseamnă că orice persoană care se află în imposibilitatea fizică de a ajunge la o secție de votare nu își va putea exercita dreptul la vot. În 12 țări, normele naționale nu permit unui alegător să schimbe secția de votare pentru una mai bine adaptată nevoilor sale dacă accesul la aceasta din urmă nu îi este asigurat în virtutea adresei de domiciliu.

În ciuda imaginii sumbre, raportul oferă totuși motive de speranță. Krzysztof Pater enumeră 200 de exemple de bune practici și soluții pozitive care pot fi găsite în fiecare stat membru.

De exemplu, România le permite alegătorilor să facă un semn în dreptul numelui unui candidat cu ajutorul unei ștampile obținute de la comisia electorală. În Lituania, autoritățile furnizează o hartă online care identifică secțiile de votare cel mai bine adaptate alegătorilor cu mobilitate redusă. Toți cetățenii din Estonia pot vota prin mijloace electronice. Alegătorii din Danemarca au posibilitatea de a vota cu două zile până la trei săptămâni în avans, în secțiile de votare desemnate.

Raportul prezintă, de asemenea, progrese mai recente din statele membre, cum ar fi evoluția către desființarea privării automate de drept de vot în cazul cetățenilor aflați sub tutelă.

În sesiunea plenară de miercuri, membrii CESE au votat ca raportul să fie distribuit instituțiilor UE, guvernelor naționale, precum și ONG-urilor care reprezintă persoanele cu handicap sau care se concentrează pe drepturile omului.

Krzysztof Pater a afirmat că scopul raportului nu este acela de a critica țările UE. CESE speră, prin exemplele sale pozitive, să ajute factorii de decizie de la nivelul UE și de la nivel național să elaboreze soluții cuprinzătoare pentru eliminarea barierelor juridice și tehnice care împiedică acest grup important de cetățeni ai UE să își exercite drepturile fundamentale. De asemenea, acestea ar trebui să fie utile ONG-urilor care luptă pentru drepturile de vot ale acestor persoane la nivel național.

„Dacă ar fi puse în aplicare bunele practici din toate țările, ar apărea un sistem ideal în care fiecare cetățean al UE cu handicap, pe lângă faptul că s-ar bucura de drepturi depline de vot, ar putea și să aleagă modalitatea cea mai convenabilă de a-și exercita aceste drepturi” a afirmat Krzysztof Pater.

„Consider că acest raport va contribui la crearea unor norme care să garanteze că niciun cetățean european nu va fi privat de dreptul de a vota la alegerile pentru Parlamentul European din 2024” a încheiat raportorul polonez.

Context:

Raportul a fost elaborat pe baza sondajelor desfășurate în perioada 2016-2018 în toate statele membre ale UE, cu excepția Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Informațiile pe care le include au fost furnizate în cea mai mare parte de autoritățile publice responsabile cu procesul electoral și de ONG-urile care reprezintă sau sprijină persoanele cu handicap, dar și de deputați din Parlamentul European și de reprezentanți ai Forumului european al persoanelor cu handicap.

Linkuri:

Raportul complet în toate limbile UE este disponibil la adresa: https://www.eesc.europa.eu/en/our-work/publications-other-work/publications/real-rights-persons-disabilities-vote-european-parliament-elections-information-report

In limba română: https://www.eesc.europa.eu/sites/default/files/files/qe-02-19-153-ro-n.pdf

Rezumatul raportului (o broșură) este disponibil în limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană și polonă la adresa: https://www.eesc.europa.eu/en/our-work/publications-other-work/publications/breaking-down-barriers-persons-disabilities-and-their-right-vote-european-parliament-elections

Raportul referitor la audierea privind accesibilitatea alegerilor parlamentare europene este disponibil în engleză, franceză și italiană la adresa: https://www.eesc.europa.eu/en/news-media/news/no-stone-should-be-left-unturned-ensuring-eu-elections-are-accessible-all

Goethe: „Numai atâta ai trăit: cât ai muncit”…

Publicat de Nicolae Tomescu, 22 martie 2019, 10:30

Din perspectiva unora, rămâne o enigmă abandonul privind rigurozitatea tipic germanică, a frazei scurte, dar melodioase ca lirică, și trecerea directă la goticul literar, specific, mai curând, lui Wallpole sau Elly Barett.

Începuse să iubească literatura, pe care o putea găsi în vasta bibliotecă de circa 2.000 de volume a tatălui său (Johann Kaspar Goethe, înalt funcționar de stat). Era fascinat și de teatru; în casa părintească era prezentat, anual, un spectacol de teatru de păpuși.

În anul 1763,  a asistat la un concert al tânărului Mozart, care avea (pe atunci) șapte ani.

Cu ocazia unei vizite în Sessenheim, tânărul Goethe a ajuns într-o casă parohială ospitalieră unde s-a îndrăgostit de fiica pastorului, Friederike Brion. Poeziile pe care i le-a dedicat acesteia, numite mai târziu Sesenheimer Lieder, au fost, prin puterea lor expresivă, începutul revoluționar al unei epoci lirice noi.

În vara anului 1771, Goethe și-a susținut disertația juridică. Nu i-a fost aprobată, conținea opinii contrare doctrinelor bisericii.

În mai 1778, cu prilejul unei călătorii (de oficiu) spre Berlin, la Ilmenau, împreună cu Ducele Carl-August, Goethe a descoperit prezența unei mine vechi de argint și a tras speranța potrivit căreia comorile ar fi în măsură să-i rezolve dificultățile financiare. Drept consecință, geologia și mineralogia i-au devenit ocupații. Încerca să lege poezia, științele naturale, filosofia și politica. Activități practice și întîlnirile cu alți oameni, sunt reflectate în operele sale poetice și literare. Lucrările poetice se bazează pe întîmplări concrete. Goethe era fascinat de teoria cunoașterii a lui Kant. Teza „noi nu putem recunoaște obiectiv, obiectele filosofiei, doar putem să ne gîndim despre cele înregistrate” exprima tocmai convingeriile lui Goethe: Nun aber schien zum erstenmal eine Theorie mich anzulächlen („Acuma pentru prima dată mi-se pare să-mi surîdă o teorie”).

În iunie 1794, Schiller îl invitase pe Goethe să participe la noul sau jurnal, „Horen”. Goethe a acceptat invitația; între cei doi s-a dezvoltat repede o prietenie colegială (documentată în corespondența publicată în anii 1828-29), care avea să dureze până la moartea lui Schiller.

La Congresul din Erfurt (1808), Goethe a fost primit de Napoleon I, cu legendarul comentariu: Voilà un homme! („Iată, un om!”) și Crucea Legiunii de Onoare. Napoleon îi propusese lui Goethe să meargă la Paris și să scrie piese despre eroi…

În anul 1823, Goethe, se îmbolnăvește de inflamație a pericardului inimii. După ce s-a însănătoșit, a devenit mai preocupat de spiritualitate. Totuși, în Karlsbad, face cunoștință cu tânăra de 19 de ani (Christiane, soția lui, murise în anul 1816) pe care o cere în căsătorie (Ulrike von Levetzow îl respinge; anterior, Goethe o întîlnise, la Weimar, pe Charlotte von Stein, o curteană a ducesei Anna Amalia; fiind prietenă apropiată a lui Goethe, a familiei Herder și a lui Schiller, aceasta a influențat puternic viața și lucrările celor doi; în pofida faptului că doamna Stein avea șapte copii și era cu șapte ani mai în vârstă decât Goethe, el s-a îndrăgostit, iubire documentată în peste 1.700 de scrisori)…

La 22 martie 1832, Goethe a fost răpus de pneumonie. Ultimele sale cuvinte (relatate de medicul Carl Vogel) ar fi fost: Mehr Licht! („Mai multă lumină!”)…

La Mulţi Ani, Viorellya !

Publicat de Nicolae Tomescu, 21 martie 2019, 17:46

Încrederea că, prin muncă, îi va reuși tot ce își propune trebuie completată cu inspirație (artistică, socială, sentimentală) pentru noi proiecte și noi idei. Lumea muzicii rămâne „pastila pentru fericire, atunci când termin ceva de scris, sunt foarte fericită și sunt chiar mândră de ceea ce fac”. Pe viitor, își dorește să se perfecționeze și să-i inspire pe alții. „Lucrez, în paralel, la câteva proiecte, îmi doresc să am cu această producție mai multe concerte. Treptat, merg spre culmile succesului!” (Viorellya)

Imposibil să „imortalizăm” clipele magice din viața unui om (deși vineri, 22 februarie 2019, intervalul orar 13:00-14:00, transmiteam video live); păstrăm câteva minute pentru a surprinde, mai târziu, noi și noi momente de inspiraţie…

https://www.facebook.com/RadioIasi/videos/253638632257607/

Concert „Ţapinarii”, în Iaşi / 21 martie 2019…

Publicat de Nicolae Tomescu, 21 martie 2019, 15:06

În 2001, Cosmin Covei, pe atunci student la „Regie”, realiza un film-portret pentru un examen; subiectul ales, „piticul stripper din club-ul Office”, nu l-a ajutat – câtă vreme examenul s-a îndepărtat ca reuşită; noua încercare a vizat filmul cu Ion Dolănescu iar piesa „Sunt fericit”[1] este o ilustrare a celor care susţin că atunci când faci lucrurile pe care trebuie să le faci, va veni ziua în care vei putea face lucrurile pe care vrei să le faci când vrei să le faci…

Prima oară (nu şi ultima) când mi-au „demonstrat” că poţi începe schimbarea îndrăznind să fii diferit a fost proiectul lor „Anti-Valentine’s Day”: „Dragostea înseamnă mai mult decat inimioarele de pluş pe care le poţi cumpăra de la taraba din colţ. Ne-am săturat să vedem cum unii dintre noi profită de un sentiment şi-l transformă într-un act comercial. Pe de altă parte, nu suport aceste sărbători împrumutate, vezi «Halloween». Dacă tot vrem să ne iubim, măcar să o facem româneşte. Avem şi noi «Dragobetele»”.

Vreţi să-i contrazicem? Avem argumente? Trăim într-o clipă a eternităţii  în care am „reuşit” să uităm de noi, să ne „dezbrăcăm” de identitate şi am considerat că obiceiurile altora – cu o istorie şi o cultură (oarecum) marginale, merită să fie luate drept „exemplu” şi „urmate orbeşte”. De ce? „Mizeria” proprie şi mirajul prosperităţii „ne iau ochii” şi „înfig” în cultura noastră obiceiul de consum, obişnuinţa, pseudo-normalitatea în promovarea non-valorilor, anti-valorilor, pun accentul pe forme şi imagini (de cele mai multe ori, groteşti), uită, cu desăvârşire, de conţinutul moral. Nu maculez „Valentine’s Day”, reamintesc faptul că, în cultura şi tradiţiile româneşti, avem elemente care ne-au identificat; o parte din noi nu va putea fi ştearsă, niciodată; există ceva înnobilat prin obiceiuri, tradiţii şi sărbători pe care, oricât am încerca să le negăm, le vom avea mereu în suflet. Vârtejul zilnic, de orice natură ar fi acesta, ne fură atenţia şi o îndreaptă în direcţii pur pragmatice. Ne rătăcim în filosofia nimicului (nimicurilor) cotidian (zilnice), atât de vagi, goale, pe cât de „importante”; conştientul sau subconştientul aderă, teoretic, la o schimbare „necesară”; noi „întoarcem” pagina sau deschidem alt tab în browser…

Dar… dacă am vrea să întâlnim „Ţapinarii”? Sunt în Iaşi, parcă au şi mai multe cuvinte, pentru tot mai multe concerte. Nu le-am vorbit, nu i-am întrebat ce li s-a mai întâmplat (puteţi să o faceţi dumneavoastră, mergând la concert, citind despre ei ş.a.); oricum, mi-a răspuns şi m-a convins mesajul muzicii lor…

[1] Iată începutul carierei lor muzicale… Videoclipul piesei „Sunt fericit” s-a bucurat de premieră în noaptea de Înviere (anul 2001); la scurt timp de la lansare, melodia înregistra un „record”, fiind difuzată de 11 ori într-o singură oră, iar primul lor concert s-a desfăşurat „cu sala plină”…

Conferinţa de presă a senatorului Dan Lungu

Publicat de Nicolae Tomescu, 21 martie 2019, 12:45

Conferința începe la ora 11:30 și se desfăşoară la sediul USR Iași (Str. „Grigore Ureche”, nr. 3. Bl. „Walter Mărăcineanu”, mezanin, Iași).

În cadrul conferinței este prezentat un nou proiect al senatorului Dan Lungu; totodată, sunt înfăţişate rezultatele proiectului „Până hăt de carte!” (care împlinește doi ani de la lansare).

Mesajul președintelui Senatului României la cea de-a VI-a conferinţă parlamentară din Regiunea Dunării

Publicat de Nicolae Tomescu, 21 martie 2019, 11:28

Referitor la dimensiunea parlamentară a Strategiei UE pentru regiunea Dunării (SUERD), Călin Popescu-Tăriceanu a evidențiat, în mesajul transmis conferinței, că Senatul României a fost implicat activ, încă de la început, în implementarea SUERD şi a trecut în revistă istoricul reuniunilor dedicate acestei strategii în cadrul cărora parlamentarii dunăreni s-au angajat să o susţină politic, să implice cetăţenii în implementarea ei şi să acţioneze ca mediatori între preocupările acestora și administrațiile care o pun în aplicare.

Preşedinţia română a SUERD, a fost preluată de la fosta președinție bulgară la finele lunii octombrie 2018 şi lansată în cadrul Forumului Naţional care a avut loc la Palatul Parlamentului la începutul lunii noiembrie 2018 și se desfăşoară sub genericul “Întărim coeziunea pentru o prosperitate comună în regiunea Dunării”. În contextul suprapunerii parțiale a mandatului SUERD cu cel al Președinției Consiliului UE din primul semestru al acestui an, România își propune să creeze oportunități noi de revitalizare a Strategiei prin realizarea unor noi procese de cooperare între diverși actori implicați în implementarea acesteia.

Cea de-a VI-a conferinţă a parlamentarilor din Regiunea Dunării, organizată de Parlamentul României, are ca obiectiv evidenţierea resurselor valoroase ale SUERD precum cultura, turismul, educaţia şi cercetarea şi oferă un cadru adecvat pentru schimbul de opinii sub forma unor dezbateri tematice.

Delgaz Grid finalizează două proiecte de investiţii în valoare de peste 2,6 milioane de lei în zona metropolitană Iaşi

Publicat de Nicolae Tomescu, 21 martie 2019, 11:21

A doua etapă a investiţiilor pentru dezvoltarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice din zona metropolitană a municipiului Iaşi urmează a fi recepţionată. Au fost realizaţi aproximativ 6 km de reţea subterană de medie tensiune între staţia de transformare a energiei Galata, din municipiul Iaşi şi loc. Miroslava. În acelaşi timp, în staţia de transformare au fost montate echipamente noi, integrate în sistem SCADA, ce permit comanda şi controlul instalaţiilor de la distanţă.

Totodată, se află în execuţie o a treia etapă a investiţiilor, în valoare de circa 2 milioane de lei, ce presupune montarea unei reţele subterane de medie tensiune în lungime de aproximativ 7,5 km între staţia de transformare Galata şi loc Ciurea, precum şi echipamente integrate în sistem SCADA.

Prima etapă a investiţiilor, în valoare de peste 4 milioane de lei, a fost finalizată şi pusă în funcţiune în luna septembrie a anului trecut. În cadrul acestei etape a fost montată o reţea subterană de medie tensiune de peste 10 km, precum şi echipamente noi, integrate în sistem SCADA.

Specialiştii Delgaz Grid analizează şi alte lucrări pentru întărirea şi dezvoltarea sistemului de distribuţie a energiei electrice din zona metropolitană Iaşi în cadrul programului  demarat anul trecut, ce prevede investiţii de peste 10 milioane de lei. Prin realizarea acestor lucrări va creşte semnificativ capacitatea de racordare a noilor consumatori,  calitatea serviciului de distribuţie în zonele vizate, îmbunătăţind siguranţa în alimentarea clienţilor.

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, companie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 21.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord a României, respectiv o reţea de electricitate de peste 80.000 km în şase judeţe din Moldova. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, grupul E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de peste 2 miliarde de euro.

Dumitru Oprea: „Alegerile din 26 mai sunt importante pentru destinul fiecărui român!”

Publicat de Nicolae Tomescu, 21 martie 2019, 10:46

Sunt multe lucruri de făcut în țară, iar mare parte dintre ele se pot realiza cu fonduri europene. La bugetul Uniunii Europene contribuie și România, iar pentru fiecare euro plătit de țara noastră s-au primit înapoi trei. Dacă am avea o guvernare competentă, multiplul ar putea fi și mai mare! Doar prin intermediul implicării reale și oneste a reprezentanților noștri în Parlamentul Uniunii Europene, în executivul UE, România poate să obțină ceea ce i se cuvine pentru cetățenii săi.

În 26 mai ne decidem viitorul. Vom alege pentru Parlamentul European fie oameni care pot asigura, mai departe, o poziție demnă a României în Europa de mâine, fie pe cei aflați sub influența nefastă a lui Liviu Dragnea, care pot pune sub semnul întrebării democrația și statul de drept. Alegerile europarlamentare vor constitui și un barometru privind atitudinea românilor față de parcursul nostru european. Ne dorim să avem la Bruxelles reprezentanți care pot aduce României prestigiu și bunăstare. Nu ne dorim să fim părtași la un discurs al urii și al dezbinării așa cum este promovat de alianța PSD-ALDE, radicalizată și aflată în slujba unor conducători corupți.

România riscă să rămână o insulă a sărăciei în Uniunea Europeană dacă se va izola prin conducătorii săi, dând cu piciorul la resurse și la democrație. Iar acest pericol se manifestă deja prin acțiunile făcute de alianța PSD-ALDE de a ne exclude din UE!

Dacă România, alături de estul Europei, va intra în rândul contestatarilor UE, atunci, din păcate, proiectul Europa cu mai multe viteze poate deveni o realitate. Însă, românii, prin votul lor din 26 mai, pot lupta pentru menținerea Uniunii Europene ca spațiu al egalității între toți membrii săi!”

Despre statul Bhutan, de „Ziua Internaţională a Fericirii”…

Publicat de Nicolae Tomescu, 20 martie 2019, 21:15 / actualizat: 21 martie 2019, 10:33

*

Zborul spre Bhutan te poartă peste culmile înzăpezite ale Himalayei, oferind imagini de neuitat ale „Acoperișului Lumii” (vor fi înfăţişate într-o carte şi într-un film documentar)…

Survolînd, mai târziu, Valea Paro, am văzut meandrele râului argintiu Pa Chu, Dzong-ul Paro (dzong înseamnă fortăreață sau cetate) și turnul de observație Ta. După aterizarea pe aeroportul din Paro, cel de-al doilea oraș ca mărime din Bhutan, dar singurul înzestrat cu aeroport internațional, a urmat deplasarea prin fascinanta vale. La confluența râurilor Thimphu și Paro, am urcat și traversat un pasaj îngust, coborând apoi la Namseling, de unde ne-am îndreptat către Thimphu, capitala Bhutanului; ultima se evidențiază prin casele construite în stil tradițional bhutanez, cu un farmec special; odată ajunși în centru, iese în evidență mulțimea localnicilor din piața orașului, oameni îmbrăcați în costume tradiționale – care merg la treburile zilnice într-un mod liniștit, tipic bhutanez…

Aflat la poalele Munților Himalaya, învecinându-se la sud, est și vest cu India, la nord cu China (între Bhutan și Nepal se află statul indian Sikkim, iar Bengalul de Vest separă alcătuirea statală de Bangladesh), Druk Yul (Dzongkha), adică „Țara dragonului”, se află în primele 10 locuri din clasamentul celor mai fericite țări din lume (ultimul Shangri La’ – ţinut magic descris de James Hillton în cartea Orizont Pierdut – sinonim cu orice paradis terestru), singura unde buddhismul este religie de stat (și singura naţiune budistă Vajrayana din lume). Una dintre cele trei ramuri principale ale budismului (celelalte două fiind Theravada și Mahayana). Adepții lui Vajrayana susțin că învățăturiile lor tantrice au apărut în India și că provin direct de la Buddha Shakyamuni, caracterizate prin diferitele forme de ritualuri magice și ezoterice, îmbinate cu elemente din hinduismul tantric și din șamanismul tibetan; monahii se numesc lama, întreaga autoritate spirituală a acestei ramuri fiind deținută de Dalai Lama iar costumul național reprezintă portul obișnuit al locuitorilor. Din 1971, Bhutanul a adoptat un nou sistem de măsurare a progresului național. Pe lângă PIB, țara ia în calcul rezultatele sporului național de fericire (Fericirea Internă Brută), care contabilizează nivelul de sănătate, bunăstarea fizică și spirituală, statutul social al cetățenilor. Thimpu este singura capitală din lume fără semafoare, semnele de circulație de pe marginea drumului oferă alt tip de mesaje conducătorilor auto și pietonilor; sunt realizate manual și afișează o serie de „învățături”: Viața este o călătorie! Du-o până la capăt!, Lasă natura să te ghideze sau, în dreptul curbelor mai periculoase, Ne cerem scuze pentru neplăceri. În ultimele decenii, lumea s-a bazat pe indicatorii financiari pentru a măsura prosperitatea; însă, în lumina ultimelor trenduri economice în scădere, abordarea micului stat a suscitat un interes global, Națiunile Unite au dat undă verde abordării holistice din partea Bhutanului, mișcarea fiind susținută de 68 de țări; mai mult, ONU ia în considerație posibilitatea ca și alte națiuni să adopte modelul, Bhutanul servind drept exemplu și pentru dezvoltarea surprinzătoare pe care a înregistrat-o – ultimele două decenii au însemnat o dublare a speranței de viață, s-au facut importante schimbări în domeniul infrastructurii, s-a reușit integrarea copiilor în sistemul educațional…

Teritoriul Bhutanului, un soi de destinaţie exclusivistă, din cauza/datorită legilor date pentru a proteja mediul şi tradiţiile locale, a fost închis străinilor pentru o lungă perioadă de timp (primii turiști au pășit pe acest tărâm al fericirii abia în 1974); în prezent, numărul vizitatorilor este controlat şi limitat de guvern, în încercarea de a limita dimensiunile valului occidentalizării. În pofida piedicilor legate de căile de acces şi de limitările impuse de guvern, Bhutanul merită văzut, pentru perspectiva diferită asupra a ceea ce este, cu adevărat, important în viaţă, pentru peisajele de vis, pentru şocul cultural pe care îl reprezintă…

Încărcat de istorie şi de legende, universul bhutanez, îndepărtat de aglomeraţia urbană a secolului XXI, conservă tradiţiile şi superstiţiile, ritmul în care se desfăşoară viaţa este ancestral, un tempo al meditaţiei şi rugăciunilor, al armoniei şi feiricii venite din lucrurile simple. Bhutanul poate fi considerat un loc mitic şi utopic, unde te poţi simți (mereu) fericit, izolat şi protejat de restul lumii. O călătorie în această țară înseamnă o întoarcere, cu 2.000 de ani în urmă, la un stil de viaţă rustic şi pur. Casele se bucură de un regim aparte, fiind transmise din generaţie în generaţie – o locuință nu poate să găzduiască familii diferite, ci doar urmaşii aceluiaşi neam, motiv pentru care, atunci când o familie se stinge, casa se vede părăsită (numeroase construcţii, cu o vechime impresionantă, dar în foarte bună stare, sunt abandonate tocmai din această cauză). Dar prima impresie este dată de seninătatea cu care localnicii privesc lucrurile, urmând cu sfinţenie preceptele religioase budiste, complet mulţumiţi cu ceea ce au şi de locul în care se află; sunt calmi, respectuoşi, loiali, având o adevărată veneraţie faţă de familia regală şi mândrie naţională. Deşi au intrat în cotidian câteva dintre noutăţile tehnologiei moderne, tradiţiile sunt parte integrantă a vieții. Orezăriile de mătase se întind pe câmpuri; cât privește orezul comestibil am întâlnit, des, o varietate locală, roșie, secondată de unt – se folosește excesiv în bucătăria bhutaneză celebrul „ceai cu unt” (tipic acestei ţări) fiind, mai degrabă, unt cât cuprinde cu puţină aromă de plante.; ardeii iuţi devin o mâncare în sine, renunţând-se la statutul de condiment adăugat. Trasul cu arcul este sport naţional (sunt şi campioni mondiali), iar pădurea acoperă mai bine de jumătate din suprafaţa țării. Produsele excedentare sunt comercializate în India, îngrăşămintele chimice sunt interzise, la fel ca şi fumatul. Încă din 2005, comercializarea de ţigări şi fumatul în spaţii publice au interdicție în Bhutan, prima țară din lume care a dictat astfel de legi. Fiecare om este liber să fumeze în spaţiul privat, importul se rezumă la ceea ce hotărăște statul, din raţiuni de sănătate și datorită/din cauza faptului că budismul consideră fumatul ca fiind negativ pentru karma unei persoane. În Bhutan nu există sărăcie, foamete sau cerşetori, nu se poate vorbi nici de crime sau de fricţiuni politice. La 8 august 1949, prin tratatul semnat cu India, aceasta din urmă preia reprezentarea intereselor externe ale Bhutanului, iar, din 1961, și apărarea. Sistemul politic s-a dezvoltat, gradual, în ultimele cinci decenii, primele alegeri libere având loc pe data de 24 martie 2008. Parlamentul cuprinde 25 de membri în Senat și 47 în Camera reprezentanților (toți membrii partidelor politice provin din Camera reprezentanților). Politica externă se bazează pe acordul semnat cu India în 1949 (revizuit în 2007). Bhutanul nu are relații diplomatice cu China; este membru ONU din 1971, totodată membru în peste 150 de organizații internaționale…

Am vizitat „Fortăreața Glorioasei Religii”, Tashichho Dzong, care domină zona, într-un mod maiestuos, prin grandoarea și frumusețea stilului tradițional în care a fost construită. Este centrul guvernământului și centrul religios, aici aflându-se locul sălii tronului și sediul Je Khenpo (abatele-șef), construit în anul 1641 de Shabdnung Ngawang Namgyal, unificatorul politic și religios al Bhutanului, reconstruit în anii ’60 ai secolului XX în manieră tradițional bhutaneză. Am pătruns în Memorialul Chorten, devenit emblema Bhutanului, cea mai impresionantă stupă dedicată celui de-al treilea rege Jigme Dorji Wangchuck, supranumit „Tatăl Bhutanului Modern”, construită la inițiativa mamei sale, Regina Ashi Phuntsho Choden Wangchuck (în 1774), la doi ani după pierderea fiului său, un monument al păcii, înconjurat permanent de „pelerine” care murmură mantre și învârt roți de rugăciune. Turul de oraș continua cu Institutul de Medicină Tradițională, fondat pentru a îmbunătăți medicina tradițională din regat, Muzeul Textilelor – care prezintă o gamă vastă de produse din materiale textile, produse mesteșugărești și obiecte decorative, Changangkha Lhakhang, cel mai vechi templu din Thimphu – datează din secolul al XV-lea, Biblioteca Națională – care păstrează o colecție inestimabilă de manuscrise antice budhiste și Institutul Zorig Chusum, cu o școală importantă de pictură, unde studenții deprind mesteșuguri tradiționale, mai ales arta de a picta „thanka”, manuscrisele sfinte buddhiste. Guvernul a fondat și a sponsorizat, în anul 1971, acest institut național pentru a promova și păstra nealterată cultura, pentru a contribui la dezvoltarea economică a țării prin produse și servicii de calitate; de-a lungul istoriei, Bhutanul a conservat o tradiție istorică unică; aceasta a jucat un rol vital în modelarea patrimoniului cultural distinct a cărui continuitate este reflectată în cele 13 arte și meșteșuguri. Am ajuns apoi la Nunnery, unde maicile budhiste practică dharma, la punctul de belvedere Sangaygang, de unde se vede întreaga Vale Thimphu, la Mini Zoo pentru a vedea Takin–ul, animalul național al Bhutanului. Ne-am deplasat spre Punakha (capitala Regatului Bhutanez, până în anul 1955), localitate în care își are reședinta de iarnă Je-Khempo, conducătorul religios al Bhutanului. De-a lungul drumului ne întâmpinase, la tot pasul, armonia celestă dintre peisajele și liniștea montană de aici, dar și steagurile cu rugăciuni ale celor mai pioși budiști. Am trecut prin pasul Dochula, situat la o altitudine de aproximativ 3.100 m, unde am oprit pentru fotografii, nefiind posibil să distingem vârfurile de peste 7.000 m ale munților Himalaya de est, ratând – și la dus și la întoarcere – priveliștea asupra Gankher Puensum (7.497 m). Câmpuri terasate, zone împădurite, înainte de a ajunge la partea de sus a unor dealuri, apoi drumul coboară prin păduri de rododendroni și magnolii, după care am trecut printr-o zonă semi-tropicală cu portocali, bananieri, cactuși…

Am vizitat și cea mai impresionantă fortăreață, Punakha Dzong, construită strategic, la confluența râurilor Pho Chhu și Mo Chhu (1637). Fortăreața, loc de încoronare a regilor buthanezi, încă din anul 1907, a suferit – de-a  lungul timpului – diferite incendii, cutremure, inundații cărora le-a rezistat eroic, jucînd un rol important în istoria Bhutanului, devenind centrul administrativ și religios al districtului Punakha, totodată reședința de iarnă a conducătorului lama din Bhutan. Una dintre atracțiile fortăreței este sistemul de 21 de temple care încântă prin armonia decorațiilor și a arhitecturii; arată ca un vas gigantic, cu lucrări rafinate în lemn și picturi detaliate. În Paro, am vizitat Ta Dzong, turnul de observație construit pentru apărarea Rimpung Dzong (în timpul războaielor interne din secolul al XVII-lea), care a devenit, din 1968, Muzeul Național Bhutanez, adăpostind o moștenire culturală de o valoare inestimabilă. Colecțiile muzeului includ picturi religioase – thanka, obiecte de artă care datează din secolul al VII-lea, stampe bhutaneze și o colecție de arme, respectiv de armuri. De aici, coborâm spre Rimpung Dzong, care controlează toate activitățile religioase și sociale din vale. Dzongul, construit ca o cetate, în anul 1646, de primul lider temporal și spiritual al Bhutanului, găzduiește corpul monastic din Paro, biroul șefului administrativ – Dzongda, inclusiv biroul judecătorului districtului Paro – Thrimpon. Tot aici am privit podul acoperit Nermi Zam…

Înainte de a ajunge în Paro, am avut privilegiul să fotografiem, de la cațiva metri, după o ascensiune dificilă (dar de neuitat), celebrul „Tiger’s Nest”, în traducere „Cuibul Tigrului”, după cum este cunoscută Mănăstirea Taktshang Goemba, situată pe o stâncă la înălțimea de aproximativ 800 m deasupra văii. Legenda spune că, în secolul al VIII-lea, Guru Padmasambhava a zburat pe spatele unei tigroaice și, la o distanță de 3 ani, 3 luni, 3 săptămâni, 3 zile și 3 ore de meditație, într-o peșteră, a convertit întreaga vale Paro la buddhism; el este creditat cu introducerea buddhismului în această parte a lumii (reprezintă zeitatea tutelară a țării). Mai târziu, în secolul al XVII-lea, cel de-al patrulea lider temporal al Bhutanului, Tenzin Rabgye, a construit templul actual chiar pe locul unde Guru a meditat, numindu-l Taktsang. Templul este unul dintre cele mai sacre locuri de pelerinaj ale buddhiștilor din întreaga lume. A fost demolat, la propriu, de un cutremur – în anul 1998 – și reconstruit cu ajutorul guvernului din Bhutahn, donațiilor individuale, suportului financiar primit din partea altor țări.

Deși picioarele dădeau semne că nu mai vor să fie supuse, am vizitat unul dintre cele mai vechi altare sacre din Bhutan, Kyichu Lhakhang, construit în secolul al VII-lea. Potrivit legendei, regele tibetan Songtsen Gompo a înălțat, în întreaga regiune Himalayană, 108 temple într-o singură zi, pentru a supune demonii care terorizau aceste regiuni…

Nicolae Tomescu

redactor-şef

„Ziua Mondială a Poeziei” la Centrul „Mihai Eminescu” din Bârlad

Publicat de Nicolae Tomescu, 20 martie 2019, 11:39

Cu prilejul „Zilei mondiale a poeziei”, în România se organizează numeroase evenimente…

Joi, 21 martie 2019, intervalul orar 8:00-16:00, Centrul „Mihai Eminescu” din Bârlad sărbătoreşte „Ziua Mondială a Poeziei”.

„Statutul de invitat special îl va avea fiecare persoană, fără limită de vârstă, care va dori să citească sau să recite poezia dorită. Fiecare dintre noi poate omagia Poezia, prin acest gest atât de simplu dar foarte convingător, şi implicit poeţii, care prin creaţiile lor ne definesc existenţa şi cele mai frumoase sentimente.”  

Ce s-a întamplat în plenul Parlamentului European (11-14 martie 2019)

Publicat de Nicolae Tomescu, 20 martie 2019, 10:50

Ca urmare a respingerii acordului Brexit de către parlamentul britanic, deputații europeni au cerut ca Westminster să clarifice ce-și dorește. De asemenea, Parlamentul European a aprobat măsurile de urgență ce vor fi aplicate în cazul ieșirii Regatului Unit din UE fără acord, pentru a limita efectul negativ asupra oamenilor și afacerilor.

Produsele și serviciile importante pentru viața de zi cu zi, precum mașinile de vânzare a biletelor, telefoanele inteligente și bancomatele vor deveni mai accesibile pentru persoanele cu handicap și cele în vârstă. Parlamentul a aprobat actul european de accesibilitate.

Europarlamentarii au susținut, de asemenea, noile reguli ce facilitează depunerea cu succes a unor inițiative din partea cetățenilor.

În contextul alegerilor europene din 23-26 mai 2019, Parlamentul European a aprobat noi norme de sancționare a partidelor politice europene ai căror membri încalcă deliberat protecția datelor personale pentru a influența rezultatul alegerilor. Deputații au solicitat, de asemenea, Uniunii Europene să răspundă mai ferm la propaganda ostilă. Citiți mai multe în interviul cu președinta subcomisiei pentru apărare, Anna Fotyga.

În vederea asigurării unei reacții mai bune la provocările legate de securitate și migrație, europarlamentarii au aprobat reformele sistemului de informații privind vizele din UE.

„Este evident că izolaționismul, protecționismul și naționalismul nu sunt o soluție pentru a avansa în UE”, a declaratpremierul slovac, Peter Pellegrini, în timpul discuției cu europarlamentarii despre viitorul Europei. Dumnealui este cel de-al 18-lea lider european ce s-a adresat deputaților cu privire la viitorul Europei.

Marți, 12 martie, europarlamentarii au aprobat o nouă directivă care va asigura protecția tuturor agricultorilor și a întreprinderilor mici și mijlocii din UE împotriva practicilor de rea credință din partea partenerilor de afaceri mari, precum supermarketurile sau comercianții cu amănuntul.

Deputații europeni au adoptat, de asemenea, actul UE privind securitatea informatică, care reprezintă prima schemă de certificare a securității informatice la nivel UE. Aflați mai multe din infograficele noastre.

Marți, 12 martie, Parlamentul a votat asupra noilor priorități pentru programul Corpul european de solidaritate pentru perioada 2021-2027.

În aceeași zi, europarlamentarii au convenit că UE trebuie să rămână deschisă pentru a impune sancțiuni suplimentare dacă Rusia continuă să încalce legea internațională.

Joi 14 martie, Parlamentul și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că guvernele naționale UE au sabotat planul Comisiei Europene de a adăuga țări la lista neagră UE pentru spălarea de bani.

„Tatty”: „Fiecare vers, în parte, are o amintire”

Publicat de Nicolae Tomescu, 19 martie 2019, 16:30 / actualizat: 26 iulie 2019, 14:00

„Noua voce” (mai trebuie desluşit din autenticitatea şi subtilitatea acestui capitol), originară din Republica Moldova, are 22 de ani; primul ei single poartă titlul „Dragostea noastră”…

„Frumuseţea stilului, a graţiei, a ritmului şi armoniei depinde de simplitate” (ne-a învăţat Platon). Cei implicaţi în producția „Dragostea noastră” (protagonista Tatiana Frunzette; Veaceslav Tatar Slayk – muzică şi versuri; Viorellya – aranjament muzical; Veaceslav Daniliuc – mixaj și masterizare; la copertă au lucrat fotograful Ion Pleș Alexandru şi poetul Dumitru Rău/responsabil cu grafica) mi-au relevat structuri de profunzime la temelia câtorva împrumuturi din curente şi stiluri muzicale; invitaţia pe care le-am adresat-o în studioul de emisie Radio Iaşi (vineri, 29 martie 2019, secvenţa „Pulsul Zilei” cu Florin Daminescu”) se cuvine completată cu elementul care să permită „mutaţia” din limbajul vocal-artistic, să confere un sens evolutiv, să ne dezvăluie împletirea rădăcinilor mai adânci – prin cultivarea muzicalităţii…

https://www.facebook.com/RadioIasi/videos/791809064534120/

„Tatty” și-a scris propria poveste de dragoste. O cărare primejdioasă (doar cei care au curaj pot călători): „Este scrisă în urma unei despărțiri de cel căruia i-am oferit tot ce am avut mai scump cândva. De mult timp, mi-am dorit să am o melodie cu referire la ceea ce am trăit într-o căsnicie de scurtă durată. Mesajul melodiei se reflectă asupra uitării, a unui dor care se cere a fi uitat, iar imboldul este să căutăm cărarea, drumul și sentimentele adevărate care ne vor duce către persoana corectă.”(„Tatty”) „În lipsa ta duc amintiri… Înstrăinate de «tu» și «eu»… Noaptea adorm cu tine în gând… Ca o fugară mai rătăcesc”… Desigur, „Tatty” are nevoie să trăiască dragostea mai mult decât să vorbească despre ea și să o înțeleagă; unii vor spune că atunci când începem să vorbim despre dragoste, căutând să o înțelegem, nu iubim; dar, atunci când am experimentat iubirea, am simțit nevoia să o exprimăm în cuvinte, să o declarăm, să ne explicăm ce simțim; dincolo de trăire, fiecare căută să (se) cunoască, să priceapă, cu atât mai mult cu cât, uneori, trăim situații pe care nu știm cum să le interpretăm. „Fiecare vers în parte are o amintire. Fiecare amintire duce către refren, care trage o concluzie a unei povești mai puțin plăcute în viața mea. Nu este dificil să descoperi ceva ce trăiești cu adevărat. În ultima perioadă a vieții mele, trăiesc muzica și ea trăiește, cumva, prin mine. Înaintea clipei în care compozitorul a scris versurile acestei melodii, i-am povestit foarte multe din cele care mi s-au întâmplat în viaţă. Într-un fel, orice metaforă este trăită frumos și are o amintire aparte.”(„Tatty”) Ni se oferă un reper în reprezentarea dragostei – la care ne putem raporta cu gândurile, sentimentele și acțiunile proprii. „În ultima perioadă, îmi găsesc refugiul în cabina de înregistrări… Caut, caut… acel cuvânt prin intermediul căruia «eu» și «tu» vom fi «noi»!”(„Tatty”)… Poate că dragostea are nevoie de ceva apropiat şi nu de ceva îndepărtat, de ceva concret şi nu de ceva obscur. Ce este ea? Sentiment, pasiune, nevoie, aspiraţie de complementare, dorinţă de polarizare, plenitudine, fericire, contaminare euforică, elan frenetic şi irezistibil către celălalt, către Divinul muzicii (în cazul dat)?

*

Update:

Între timp, a apărut  #revista „Roua Stelară”; „Un proiect frumos cu Tatty în calitate de interpretă, doamnă cu tendințe noi în dezvoltarea unor lucruri bune pentru Republica Moldova, dar și o mamă bună pentru fiul ei.”

In Memoriam Leonida Maniu

Publicat de Nicolae Tomescu, 19 martie 2019, 13:04

Leonida Maniu debutase  cu recenzii la revista Iaşul literar (în 1965). A colaborat la: „Iaşul literar”, „Convorbiri literare (Serie nouă)”, „Cronica (Serie nouă)”,  „Viaţa (Serie nouă)”, „Collegium”, „Neamul românesc (Serie nouă)”, „Ateneu”,  „Glasul naţiunii”, „Vitraliu”, „Deşteptarea”, Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, Anuarul de lingvistică şi istorie literară al Institutului de Lingvistică, Istorie literară şi Folclor al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, „Studii şi cercetări ştiinţifice”. Universitatea din Bacău, „Studii eminescologice”, „Acta Iassyenssis Comparationis”, „Ardealul literar” etc.

Debutul editorial a avut loc în 1983, cu un volum, elaborat pe temeiul tezei de doctorat, Introducere în opera lui Mihail Dragomirescu. Lucrarea, prima cercetare amplă din literatura de specialitate dedicată concepţiei estetice a lui Mihail Dragomirescu şi fundamentelor ei filozofice, examina modul în care autorul Ştiinţei literaturii ajunge, inspirat de Integralismul său filozofic, nu de lingvistică, ca în alte părţi ale Europei, la necesitatea unei analize structuraliste a operei literare. Au urmat, în ordine cronologică: Poezia lirică a antichităţii greco-latine (2000);  Dor şi armonie eminesciană (2000); Coordonate literare universale (2000); Între estetică şi critică literară (2001); Tragedia greacă. Înflorirea şi declinul conştiinţei tragice eline (2003) .

A îngrijit ediţia critică Eminescu de Mihail Dragomirescu (1976) şi ediţia Descrierea Moldovei de Dimitrie Cantemir (1981).

În colaborare, a realizat volumele: De la „Viaţa românească” la „Ethos”. Publicaţii literar-culturale ieşene (1900-1950). Contribuţii monografice (1989);  Scriitori români. Comentarii şi analize literare (1990); Spiritul elen. Sinteze europene la revista „Cronica” din Iaşi (2008), Mihai Eminescu şi antichitatea greco-latină (2009).

A tradus Sonetti de Dante (1999); în colaborare, traducea Înflorire în pustiu de Rita Boumi-Pappa (1974); Un cântec despre România. Poezie contemporană greacă (1980); Surâsul Afroditei (1995); Soarele Verghinei (2003) şi  Zăvorăşte, Grecia, în inima ta. Poeţi greci contemporani (2005).

A transpus, în proză, Epopeea lui Ghilgameş (1999) şicapodopera lui Goethe, Faust (2007).

„Leonida Maniu va rămâne o pagină vie în literatura română.”

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

[1]„Străbunicul meu din partea mamei, Leonida Maniu de loc din Şibot (actualmente Hunedoara) a luat parte împreună cu fraţii săi Victor şi Nicolae la bătăliile de pe frontul de vest din Primul Război Mondial fiind înrolaţi încă de la început în armata austro-ungară în Batalionul al 12-lea, Compania 4. El s-a căsătorit cu Domnica în localitatea Pricaz şi aveau trei copii la izbucnirea războiului: Victoria, Olivia, Ludovic. Înainte de plecarea pe front întreaga familie s-a fotografiat, pentru ca Leonida să poată avea cu el pretutindeni imaginea celor dragi. Din păcate, în bătăliile din Galiţia a fost grav rănit într-o noapte, iar după o sângerare masivă a murit a doua zi, după cum au povestit ulterior camarazii care s-au întors de pe front. Aceeaşi soartă au avut-o şi cei doi fraţi ai săi, niciunul dintre cei trei fraţi nemaiîntorcându-se acasă după război. În scrisorile trimise acasă de pe front insista pe importanţa menţinerii unităţii familiei şi pe necesitatea de a avea grijă unii de alţii (îşi ruga soţia să aibă grijă de mama şi viceversa). Soţia îndurerată, Domnica, rămasă văduvă la 25 ani nu s-a mai recăsătorit niciodată şi şi-a dedicat viaţa creşterii copiilor.” („Povestea lui Leonida Maniu”)

Migrația și statul de drept pe agenda Adunării Parlamentare ACP-UE

Publicat de Nicolae Tomescu, 19 martie 2019, 12:35

În perioada 18-20 martie 2019, Adunarea reuneşte, în București, la Palatul Parlamentului, deputați din Parlamentul European și reprezentanți din 78 de țări din Africa, Caraibe și Pacific.

Programul sesiunii

Cea de-a 37-a sesiune plenară a Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE a fost deschisă oficial luni, 18 martie, de către Louis Michel și Joseph Owana Kono, copreședinți ai Adunării Parlamentare Paritare, Maria-Magdalena Grigore, Secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Călin Popescu Tăriceanu, Președintele Senatului României.

Membrii au participat la o dezbatere cu Neven Mimica, Comisar european responsabil pentru cooperarea internațională și dezvoltare, privind negocierile post-Cotonou și inițiativa UE-ONU de eliminare a violenței împotriva femeilor și fetelor. Compactul global privind migrația va fi tema dezbaterii principale. Adunarea discută şi despre impactul Brexit-ului asupra parteneriatului ACP-UE.

Miercuri, 20 martie, comisiile parlamentare reunite de Afaceri politice, Dezvoltare economică, Finanțe și comerț și Afaceri sociale și mediu vor vota trei rapoarte referitoare la:

Informații de background
Adunarea Parlamentară Paritară reunește deputați din Parlamentul European și reprezentanți ai statelor din Africa, Caraibe și Pacific care au semnat Acordul de la Cotonou, în baza căruia de desfășoară cooperarea ACP-UE și activitatea în domeniul dezvoltării.

Louis Bromfield: „Pâinea este regele mesei şi toate celelalte sunt doar curtea regală care îl înconjoară pe rege”

Publicat de Nicolae Tomescu, 18 martie 2019, 11:52

Odată căsătorit, în 1923, scriitorul, eseistul, jurnalistul, filosoful naturalist s-a mutat într-un sat din nordul Parisului, concentrându-se asupra scrisului. A primit o decorație pentru serviciul său în armata franceză (s-a alăturat acesteia la izbucnirea Primului Război Mondial). După încetarea ostilităților, a lucrat în calitatea criticului muzical în New York City (pentru câțiva ani)…

Pe parcursul anilor în care am putea vorbi despre „expatriere”, Bromfield a dăruit posterității Green Bay Tree/Copacul dafinului verde (1924), Possession/Posedații (1925), Early Autumn/Toamnă timpurie (1926) – pentru care a primit premiul „Pulitzer” din 1926; toate acestea, deși au fost scrise în Franța, deopotrivă cu A Good Woman/O femeie bună (1927), s-au concentrat asupra vieții din Statele Unite ale Americii, fiecare carte a fost sensibilă la încercările indivizilor de a scăpa de dominația familiei și a tradiției…

Un erou modern/A Modern Hero (1932); Trebuia să se întâmple/It Had to Happen (1936); Vin ploile/The Rains Came (1937) – romanul care mi-a marcat adolescenţa şi mi s-a părut a fi cel mai cunoscut (vândut în milioane de exemplare şi tradus în zeci de limbi), despre India colonială și transformările sale, despre căutarea identității, a scopului vieții, a dragostei, o creație literară mereu actuală în ceea ce privește regăsirea individului în perioade de criză; Noaptea la Bombay/Night in Bombay (1940) ar fi operele dintre două părți ale unui întreg…„Encyclopedia Britannica” crede că puține dintre lucrările sale ulterioare au atins profunzimea sau calitatea romanelor pe care le-a scris în Franța…

Odată cu debutul Celei mai Mari Conflagrații Mondiale, Bromfield s-a întors în S.U.A pentru a trăi și a lucra la ferma recent achiziționată („Malabar”, lângă Lucas-Ohio[1]); acolo, și-a continuat scrierile, cu Wild is the River/Sălbatic este râul (1941), Until the summer/Până în ziua de vară (1942), Mrs. Parkington/Doamna Parkington (1943), What has become Anna Bolton/Ceea ce a devenit Anna Bolton (1944); Colorado (Colorado)/1947; Din proprie experiență (From My Experience)/1955…

[1] În 1945, Humphrey Bogart și Lauren Bacall s-au căsătorit în casa lui Louis Bromfield (prietenul lui Bogie)...

Dunărea Călărași vs Poli Iași 1-2 (0-0)

Publicat de Nicolae Tomescu, 16 martie 2019, 18:37

După această a doua etapă din Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) /play-off și play-out/, competiția se întrerupe pentru acțiunile loturilor naționale/debutul României în preliminariile „EURO 2020”.

APAH-RO și Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie, parteneri pentru testarea hepatitei C

Publicat de Nicolae Tomescu, 15 martie 2019, 12:04

Testarea se realizează cu ajutorul testelor rapide de diagnostic (cu sânge din deget) și este gratuită pentru toate persoanele asigurate care ajung într-una dintre următoarele unități medicale:

• Centrul de Gastroenterologie și Hepatologie, Institutul Clinic Fundeni, București
• Centrul de Gastroenterologie și Hepatologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Spiridon”, Iași
• Clinica de Gastroenterologie și Hepatologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu”, Timișoara
• Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie ”Prof. Dr. Octavian Fodor”, Cluj-Napoca

În aceste centre se vor realiza testările primare, evaluare și tratament, precum și analiza epidemiologică. Se estimează că în primele trei luni ale proiectului vor fi testate aproximativ 50.000 de persoane în cele patru centre implicate. Pe viitor, numărul centrelor va crește astfel încât să fie acoperite cât mai multe orașe din țară.

„APAH-RO sprijină orice acțiune de testare prin care se încearcă eliminarea  hepatitelor, bolii cu transmitere, din rândul populației. Suntem onorați să fim partenerii Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie într-un proiect de o asemenea anvergură. Rolul asociației va fi acela de informare cu privire la afecțiunile hepatice, modalitățile de testare și tratament. De asemenea, pacienții și aparținătorii care au nevoie de suport psihologic, ni se pot adresa. APAH-RO face apel către populația generală și, în mod special, către persoanele aflate la risc să se testeze. Testarea este un gest de responsabilitate față de propria persoană și față de comunitatea în care trăim,” a declarat Marinela Debu, președinte APAH-RO.

În cursul anului 2018, APAH-RO a testat peste 2.000 de persoane la nivelul întregii țări prin intermediul diferitelor campanii și acțiuni desfășurate.

Obiectivele proiectului HepC A.L.E.R.T. vizează testarea și eliminarea hepatitei C din rândul pacienților aflați la risc, prevenirea progresiei bolilor hepatice și a posibilității de transmitere în rândul populației sănătoase, dar și reducerea impactului economic asupra sistemului de sănătate.

România ocupă primul loc în UE în ceea ce privește prevalența HVB cu 4,4% și locul al doilea la infecția HVC cu 3,3%. În România, în anul 2015, cirozele și cancerele hepatice secundare infecțiilor cu virusul B și C au dus la peste 5.000 de decese (peste 25 de decese la 100.000 de locuitori), mai multe decât cele provocate de diabet, tuberculoză și HIV/SIDA împreună.

În ultimii ani, România a făcut pași importanți în ceea ce privește diagnosticarea și tratarea pacienților cu hepatită: începând cu anul 2018, testele pentru hepatitele virale – atât cele pentru diagnosticare, cât și cele pentru monitorizare, sunt decontate de CNAS prin includerea în pachetul de bază la medicii de familie; autoritățile au amendat legislația privind contractul cost-volum-rezultat (tratamentul fără interferon pentru pacienții cu hepatita C), oferind acces la tratament începând cu gradul unu de fibroză și acces la toate terapiile din piață; viremia și fibroscanul sunt decontate în sistemul de spitalizare de zi – accesul la acest serviciu depinde de dotările unităților medicale.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), hepatitele virale B și C reprezintă provocări majore, afectând 325 de milioane de oameni. Aceste afecțiuni generează cancer hepatic și provoacă anual 1,34 milioane de decese deoarece cel puțin 60% din cazurile de cancer hepatic au la bază testarea târzie, respectiv accesul la tratament pentru hepatitele B și C în stadii avansate ale bolii.

***

APAH-RO este o entitate neguvernamentală, înfiinţată în 2009, la initiaţiva unui grup de pacienţi din întreaga ţară. Cu sloganul „Pentru drepturile tale!”, organizaţia militează pentru creşterea gradului de depistare şi accesul la tratament. Organizaţia militează pentru creşterea accesului la tratament a pacienţilor cu afecţiuni hepatice, desfăşurând activităţi de informare şi sprijin în rândul pacienţilor cu afecţiuni hepatice, a membrilor familiilor, întruniri cu scopul de a sensibiliza în ceea ce priveşte importanţa depistării cât mai rapide a hepatitelor cronice virale şi a importanţei tratamentului făcut la timp, ţinând cont strict de recomandările medicilor. www.hepato.ro

Senatorul Viorel Badea, membru al Delegaţiei Parlamentului României la APCE, în vizită de documentare la Roma

Publicat de Nicolae Tomescu, 15 martie 2019, 11:58

În cadrul discuțiile purtate, senatorul Badea a adus în atenția oficialilor italieni situația lucrătorilor migranți, inclusiv a celor intracomunitari a căror situație, în realitate, poate fi extrem de dificilă, în pofida cadrului  juridic și instituțional existent. În context, a arătat că efectele resimțite de copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, dar care locuiesc încă în țările de origine, sunt în cele mai multe cazuri devastatoare iar îmbunătățirea acestei situații presupune eforturi atât din partea statelor de origine, cât și a celor de destinație.

În cadrul dialogului raportorului român cu reprezentanții societății civile, aceștia din urmă s-au referit la situația precară a migranților din Italia, inclusiv a celor care sunt asimilați migrației intracomunitare, cu precădere în acele ipoteze în care nu este încheiat un contract individual de muncă sau când există o situația locativă incertă. În acest context, a fost menționată asistența juridică gratuită pe care numeroase organizații neguvernamentale din Peninsulă o pot pune la dispoziție grupurilor vulnerabile, în special sub aspectul unei mai bune informări asupra  drepturilor pe care aceste persoane le au, precum și cu privire la mecanismele de protecție juridică la care pot apela în vederea exercitării  acestor drepturi.

Reprezentanții guvernamentali (Ministerul pentru Familie și Dizabilitate) și parlamentari (Comisia parlamentară comună a Parlamentului Italiei pentru problemele copiilor și adolescenților) au prezentat o serie de bune practici referitoare la gestionarea situației migranților, un exemplu în acest sens fiind înființarea unui grup instituțional menit să elaboreze o nouă strategie pentru combaterea angajărilor ilegale și exploatarea prin muncă, în agricultură. De asemenea, au fost menționate programele destinate migranților care, printre altele, fac o delimitare netă între migranții economici de cei care au nevoie de protecție internațională și, în context, au fost amintite acordurile speciale de cooperare pe care autoritățile de la Roma le-au încheiat cu diverse state, precum și strânsa colaborare existentă cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR).

În încheiere, raportorul român și-a exprimat regretul că, deși se presupune că migranții intracomunitari au drepturi egale, situația acestora pare să fie subestimată sau puțin cunoscută la nivel european iar reprezentarea politică a intereselor lor este una extrem de modestă, fiind invers proporțională cu greutățile cu care adesea se confruntă.

Concluziile acestei vizite de documentare în Italia vor fi prezentate de senatorul Viorel Badea, în calitate de raportor, la o viitoare reuniune a Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă a APCE, iar principalele elemente desprinse în urma acestei misiuni vor fi cuprinse în proiectul său de raport.

Întrevederea lui Călin Popescu-Tăriceanu cu un grup de înalți reprezentanți ai Adunării Parlamentare Paritare Africa, Caraibi, Pacific – Uniunea Europeană

Publicat de Nicolae Tomescu, 15 martie 2019, 11:52

La întrevedere au participat Joseph Owona Kono, deputat în Parlamentul Republicii Camerun, președintele Adunării Parlamentare ACP și co-președintele Adunării Parlamentare ACP-UE, Lucie Milebou-Aubusson Mboussou, președintele Senatului Republicii Gabon, Chafo Tagesse, președintele Camerei Reprezentanților Poporului din Republica Federală Democratică Etiopia, Sir Louis Straker, viceprim-ministru și ministru de externe și al comerțului din Saint Vincent și Grenadine și Michael Peyrefitte, procurorul general și ministrul afacerilor juridice din Belize.

Călin Popescu-Tăriceanu a exprimat satisfacția pentru oportunitatea oferită de exercitarea de către România a președinției rotative a Consiliului UE pentru a găzdui un eveniment inter-regional de calibrul Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE, având astfel un prilej special de a demonstra disponibilitatea și capacitatea de a contribui activ, prin mijloacele diplomației parlamentare, la consolidarea relațiilor UE cu statele din Africa, Pacific și Caraibi. Domnia sa a trecut succint în revistă relațiile de cooperare între România și statele africane, evidențiind contribuția universităților românești în formarea de specialiști în diferite industrii care au sprijinit dezvoltarea țărilor independente de pe continent în cursul procesului de emancipare post-colonială. De asemenea, înaltul demnitar român a subliniat importanța acordată de România relațiilor cu CARICOM (Comunitatea și Piața Unică a Statelor Caraibiene – Comunitatea Caraibiană), menționând realizarea primelor trei proiecte de asistență tehnică dedicate de către România regiunii Caraibilor în 2018, prin intermediul RoAid.

Interlocutorii au discutat, de asemenea, despre stadiul actual si perspectivele dinamizării cooperării în plan multilateral, rolul diplomației multilaterale si importanta dialogului parlamentar pentru promovarea multilateralismului, în contextul priorității pe care președinția română a Consiliului UE o acordă consolidării sistemului multilateral, respectării dreptului internațional și dinamizării cooperării dintre UE și ACP.

*

Adunarea Parlamentară Paritară Africa, Caraibi, Pacific – Uniunea Europeană a luat ființă din dorința comună de a-i reuni pe reprezentanții aleși ai Comunității Europene – membrii Parlamentului European – și reprezentanții aleși ai statelor din Africa, Caraibi și Pacific („țările ACP”) care au semnat Acordul de la Cotonou, aceasta fiind singura instituție de acest gen pe plan mondial.

Este singurul for parlamentar internațional în care reprezentanții diferitelor țări se întrunesc cu regularitate pentru a promova interdependența între Nord și Sud. După intrarea în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană și după extinderea UE, a dobândit o importanță sporită. Un capitol important al activității Adunării Parlamentare Paritare este promovarea drepturilor omului și valorile  partajate ale umanității, activitate care a generat responsabilități comune asumate în cadrul conferințelor ONU.

Reprezentanții celor 78 de state care în conformitate cu Acordul de la Cotonou trebuie să fie membri ai parlamentelor naționale, se reunesc cu 78 de omologi din Parlamentul European în sesiuni plenare pe durata unei săptămâni, de două ori pe an. Adunarea Parlamentară Paritară se întrunește, alternativ, într-o țară ACP și într-o țară din UE.

Cei doi co-președinți și 24 de vicepreședinți (12 din ACP și 12 europarlamentari) sunt aleși de delegații ACP-UE. Co-președintele ACP este Joseph Owona Kono, deputat în Parlamentul Republicii Camerun, european și co-președintele european este Louis Michel, europarlamentar belgian (2009- prezent), fost ministru de externe al Belgiei (1999-2004), fost comisar european pentru cercetare (2004) și fost comisar european pentru dezvoltare și ajutor umanitar (2004-2009).

Întrevederea președintelui Senatului României cu André Antoine, președintele Parlamentului regiunii Valonia

Publicat de Nicolae Tomescu, 15 martie 2019, 11:43

Președintele Senatului României a evidențiat tendința ascendentă a schimburilor comerciale România-Belgia, subliniind rolul semnificativ pe care îl are comunitatea de cetățeni români rezidenți în această țară în consolidarea relațiilor economice bilaterale. Totodată, Călin Popescu-Tăriceanu a transmis dorința părții române de a încuraja diversificarea investițiilor belgiene în România în agricultură, energie regenerabilă și telecomunicații.

Președintele Senatului a exprimat aprecieri pentru cooperarea descentralizată între orașele și comunele din România și Belgia, aceste relații care s-au stabilit între comunități reprezentând o oportunitate de consolidare a contactelor interumane, schimburi culturale, transfer de bune practici și multiplicare a inițiativelor de cooperare. De asemenea, înaltul demnitar român a exprimat aprecieri pentru succesul ediției din 2019 a Festivalului Internațional de Artă Europalia, prin care România își promovează în Belgia patrimoniul cultural artistic.

15 martie: despre normalitatea şi anormalitatea controverselor româno-maghiare

Publicat de Nicolae Tomescu, 15 martie 2019, 11:30

(înregistrări audio: Nicolae Tomescu)

De fapt, este vorba de data declanşării revoluţiei paşoptiste maghiare. În acea zi – când vestea izbucnirii revoluţiei din Viena a ajuns la Pesta (oraşele Buda şi Pesta nu erau unite) – tinerii revoluţionari s-au adunat la cafeneaua „Pilvax”, au redactat manifestul care conţinea cele 12 revendicări, după care s-au dus la mai multe universităţi, de unde lumea s-a alăturat mişcării şi totul a continuat cu o mare adunare populară în piaţa Muzeului, unde Petőfi Sándor – figura emblematică a revoluţiei – a recitat poezia Nemzeti dal (Cântec naţional). Revoluţia maghiară din 1848 a avut şi o componentă naţională importantă şi face parte din mitologia vecinilor noştri/iată de ce este considerată ca fiind sărbătoarea tuturor maghiarilor, indiferent dacă trăiesc sau nu pe teritoriul Ungariei. Dar legislaţia nu statuează acest lucru, invocat foarte des de toţi politicienii/politicianiştii din Ungaria. Constituţia Ungariei, în articolul J alin. 1, defineşte 15 Martie ca sărbătoare naţională, dar nu şi ca sărbătoare de stat (aceasta din urmă este 20 August, ziua fondării statului maghiar).

În România, serbarea zilei de 15 Martie nu a fost interzisă niciodată în mod explicit, dar nivelul de toleranţă a guvernelor faţă de manifestările comunităţii maghiare au fost diferite (ani de zile, la Salonta, în preajma statuii lui Kossuth Lajos apărea un miliţian „ca nu cumva să îi vină cuiva ideea să depună o coroană de flori”). În primii ani de după 1990, sărbătorirea zilei de 15 Martie a fost însoţită de tensiuni, câteodată chiar şi de violenţe între români şi maghiari. În Parlament partidele naţionaliste ţineau discursuri despre presupusul caracter antiromânesc al acestui moment din istoria maghiarilor. În general, erau amintite două argumente pentru această teză: masacrarea a 40.000 (câteodată 60.000) de români de către revoluţionarii maghiari şi faptul că printre revendicările paşoptiştilor figura şi unirea Ardealului cu Ungaria. Reprezentanţii UDMR (organizată pe principii etnice) contestau, vehement, aceste acuzaţii şi puneau accent pe momentele în care revoluţionarii români şi maghiari au luptat împreună şi spuneau că, deşi au existat excese din ambele părţi, dimensiunea acestora era mult mai mică şi, oricum, nu aveau legătură cu scopurile revoluţiei şi momentul ei de declanşare/trebuie menţionat că şi naţionaliştii români s-au manifestat excesiv în această zi.

Cu toate problemele prezentate mai sus, sărbătorirea zilei de 15 Martie în România a devenit un lucru acceptat de către autorităţile române, mai mult, începând din 1996, în fiecare an, preşedintele şi/sau prim-ministrul ţării au salutat serbările din România ale comunităţii maghiare (cu excepţia lui Klaus Iohannis). La manifestările din Ardeal participă, de obicei, şi oficialităţi din Ungaria. Deputatul UDMR Kulcsár Terza József a dorit să legifereze această „practică”, declarând că depune „o iniţiativă legislativă pentru ca 15 Martie să devină sărbătoare naţională şi zi liberă în România”.

Mai nou, decizia Congresului UDMR (22-23 februarie a.c., la Cluj-Napoca) de a adopta, prin unanimitate de voturi, ca steagul roşu, alb şi verde să fie simbol naţional propriu al comunităţii maghiare din România, alături de steagul Ţinutului Secuiesc, de imnul Ungariei şi de imnul Ţinutului Secuiesc, comportă implicații în contextul geo-politic al Europei de Est…

*

În 15 martie 2011, la Miercurea Ciuc, Csibi Barna prezenta o scenetă în cadrul căreia a simulat „execuţia” lui Avram Iancu (a fost „spânzurată” o păpuşă îmbrăcată precum revoluţionarul român), în apropiere de locul manifestărilor organizate de UDMR (care s-a delimitat atunci de acţiunea lui Csibi)…

(Nichifor Crainic, „Puncte cardinale în haos”, Editura Timpul, Iaşi,1996)

„În istoria românismului, Avram Iancu, eroul revoluţiei ardelene de la 1848, re­pre­zin­tă un mo­ment din care putem desprinde două semnificaţii deosebite. Una e o sem­ni­­fi­ca­­ţie lo­ca­lă, pro­vincială, în­tru­cât revoluţia dezlănţuită de el priveşte soarta fraţilor tran­sil­vă­­ne­ni, în condiţii politice speciale, de frag­ment etnic gemând sub apăsarea unui neam străin.

A doua e semnificaţia naţională, întrucât fapta lui se în­­corporează în con­ştiin­ţa ro­mâ­­nis­mu­­lui integral şi e primită ca un spor al patrimoniului comun. Aceasta din ur­mă sem­­ni­fi­ca­ţie depăşeşte intenţia eroului nostru, care a vrut să fie numai un re­vo­lu­ţionar ar­de­lean; dar vo­inţa de viaţă a neamului întreg se regăseşte în el, se recunoaşte în el, îl re­ven­dică şi-l ve­ne­rează ca pe unul din falnicele ei simboluri istorice…

Anul 1848 e pentru popoarele Europei anul mesianismului naţional. Cuvântul de or­dine al re­vo­luţionarilor de pretutindeni e doborârea tiraniei medievale pentru libertatea naţiunilor şi dreptatea so­­cială. Un suflu de vag, dar molipsitor misticism politic investea pe fiecare popor cu o misiune divină şi, pentru a o îndeplini, era nevoie de ruperea lanţu­ri­lor robiei în afară şi în lăuntru. După exemplul Parisului de atunci, tineretul generos de pre­tutindeni se găsea pe baricade. În Moldova revoluţia se veştejise încă în mu­­gur, iar în Muntenia se prăbuşise sub apăsarea Rusiei reacţionare. Capii instigatori pribegeau acum pes­­­te hotare, prin Bucovina austriacă, pe la Braşov sau pe la Brussa turcească. În prin­ci­pa­tul Ardealului, care atârna direct de Casa habsburgică, lucrurile se înfăţişau într-o învălmă­şea­lă greu greu de descurcat. Anul revoluţiei surprinsese Ardealul cu trei naţiuni recunos­cu­te ca atare, ungurii, secuii şi saşii, cu o no­bi­li­­me încărcată de privilegii şi o ţărănime în­că­tuşată în lanţuri. Românii erau excluşi din rândul naţiu­ni­lor şi al privilegiilor. Ideea li­ber­tăţii naţionale, însă, şi a dreptăţii sociale însufleţea pe toate popoarele prin­­cipatului, fie­ca­­re înţelegând-o în felul lui, toate voind o egală îndreptăţire în viaţa de stat, afară de un­­­gu­­­ri, bineînţeles. Minoritatea maghiară din Ardeal, în acord revoluţionar cu cei din Un­ga­ria propriu-zi­să, voia o revoluţie în favoarea exclusivă a naţiei proprii, cu sa­cri­fi­ca­­rea ce­lorlalte popoare conlo­cu­i­toare, dar mai ales a românilor, care alcătuiau şi atunci ca şi acum majoritatea populaţiei. În fruntea miş­cării se agita marele demagog pa­şoptist Lu­do­vic Kossuth, slovac ma­ghia­rizat care, ca orice renegat, co­­vârşea în zel şo­vin pe orice un­gur de baştină. Problema revoluţiei maghiare este următoarea: fiindcă po­­poarele din Ardeal se frământau pe tema egalei îndreptăţiri, în caz de izbândă, ungu­ri­mea, care se men­­­ţinea prin privilegii, ar fi rămas o minoritate oarecare, în primejdie să fie înghiţită. Se impuneau deci două imperative: unul, unirea imediată a Transil­va­ni­ei cu Ungaria, al doilea, oprimarea mai de­par­­te a naţiunilor ardelene prin autoritatea statului maghiar astfel întregit. Dar cum principatul Ardealului atârna direct de Casa habsburgică, mişcarea unionistă maghiară de­ve­nea totdeodată un război contra Austriei. Judecând după ideologia europea­nă a revoluţiei de la 1848, un­­gurii erau pe linia ei, luptând împotriva tiraniei habsburgice şi a privilegiilor medievale legate de ea, dar se situau la antipodul spiritului european re­fu­zând ce­lorlalte neamuri egala îndreptăţire şi dreptatea so­cială, în numele cărora luptau. Nu era nici întâia şi nici n-avea să fie ultima oară când acest neam, în­fipt în inima Europei din ne­cunoscutul asiatic, se dovedea inadaptabil la ordinea lumii noastre.

La 15 Martie 1848, parlamentul Ungariei votă unirea cu Ardealul. E semnalul revoluţiei lui Avram Iancu. Procedeul maghiar obişnuit de a hotărî de soarta celui mai numeros şi mai vechi po­por al Ar­dea­­lu­lui fă­ră ca el să fie întrebat, şi aceasta într-o vreme când ideea de libertate um­plea văzduhul Eu­ropei, înfurie pe Români. Strigătul răsculării îl dădură doi tineri care se aflau la Târgu Mureşului: Avram Iancu şi Aron Pumnul. Ei chemau poporul la o pri­mă adunare în Blaj, la Duminica Tomii, adunare care pregăti le­gendara demonstraţie a celor 40.000, în ziua de 3/15 Mai, pe Câmpia Libertăţii…. Salturile în istorie ale ardeleni­lor sunt destul de rare, dar, atunci când se produc, valurile veacului urlă în furtună şi apa­ri­ţiile lor se numesc revoluţia lui Horia sau revoluţia lui Avram Iancu …. În ziua Libertăţii, de la Blaj, el (n.a. poporul) apărea brusc şi întreg pe scena istoriei, fiindcă cei pa­­tru­zeci de mii, iviţi din anonimatul su­ferinţei milenare, erau rezumatul întregului Ardeal ro­mânesc. Doi bărbaţi s-au impus atunci mulţimii în fierbere. Simion Bărnuţiu, în pelerina lui romantică de stu­dent tomnatic, reprezenta doctrina vremii, cerând în numele ei dreptul po­po­rului ardelean de a-şi făuri singur istoria. Avram Iancu, tânărul avocat care dăduse sem­­nalul mişcării, nu venea să demonstreze şi să ceară nimic, fiindcă el era însăşi voinţa şi ho­tărârea Ardealului de a face istorie românească. Avea numai 24 de ani şi cobora din munţii lui Horia. Era înalt şi ochenat, de o frumuseţe răpitoare dacă n-ar fi fost oarecum înăsprită de grava seriozitate a cugetului. Bărnuţiu aducea în pelerină argumente ju­ridice; el purta pistoale în chimirul care îi strângea cămaşa moţească. Vorbea rar, dar când deschidea gu­ra, din toată fiinţa lui emana o putere magică, nefirească, de care nici el nu-şi dădea seama de unde vine. Contimporanii spun că avea un temperament vijelios, pe care, totuşi, ştia să-l strunească în frâna minţii. La studii, în şcolile ungureşti, se remarcase printr-o inteligenţă eminentă. Avea tot ce trebuie pentru a domina; frumuseţe de Făt-Frumos pe gustul românesc, care fermeca mulţimile, şi energie gravă în glas şi-n gest pentru a se face ascultat. Un asemenea exemplar nimbat de geniul rasei, … nu devine căpetenie prin deliberare şi prin vot; instinctul gloatelor îl simte fulgerător şi i se supune cu voluptatea înnăscută în firea oamenilor de a se preda unei voinţe superioare să facă din ei orice-ar crede de cuviinţă. Puterea de fascinaţie a lui Avram Iancu sporea înmiit la gândul că el întrupează marea răzbunare a unui neam ţinut în veacuri în subteranele pline de caznă ale istoriei… Iancu e cel care a vărsat în sufletul Ardealului conştiinţa de stăpâni din neamul împărătesc, care a strălucit odinioară în Dacia… Avram Iancu e chipul spiritual al mândrului şi îndureratului Ardeal…”

Simpozionul „Obârşia Neamului nostru”, ediţia a II-a/30 martie 2019

Publicat de Nicolae Tomescu, 14 martie 2019, 14:07

Voturi în Parlamentul European, pentru a limita, pe cât posibil, impactul negativ al unui Brexit fără acord

Publicat de Nicolae Tomescu, 14 martie 2019, 13:51

La cererea Parlamentului European și a Consiliului, Comisia Europeană a propus măsuri de urgență pentru a diminua efectele în cazul retragerii Regatului Unit din UE fără acord.

Aceste măsuri includ garanții juridice pentru ca studenții și profesorii Erasmusîn sau provenind din Regatul Unit să își poată finaliza activitățile educaționale în străinătate, continuarea finanțării pentru asigurarea coeziunii si cooperării transfrontaliere în Irlanda și Irlanda de Nord, și măsuri pentru a menține servicii de bază în transportul aerian și rutier de marfă și pasageri între UE și Regatul Unit. Alte măsuri vor permite de asemenea navelor UE și britanice de pescuit continuarea activității reciproce.

Măsurile de contingență nu vor replica beneficiile statutului de membru al Uniunii sau ale unui acord de tranziție. Acestea sunt limitate în timp și adoptate unilateral de către UE cu condiția ca Regatul Unit să adopte măsuri similare (în regim de reciprocitate).

UE ia măsuri pentru contracararea propagandei străine

Publicat de Nicolae Tomescu, 14 martie 2019, 13:44

Relațiile cu Rusia 
În rezoluția adoptată cu 489 de voturi pentru, 148 împotrivă și 30 de abțineri, eurodeputații doresc să „atragă atenția asupra campaniilor de dezinformare rusești care constituie principala sursă de informații false în Europa”. Textul îndeamnă UE să întărească grupului operativ East Stratcom, înființat în 2015, pentru a deveni o structură cu drepturi depline în interiorul Serviciului European de Acțiune Externă, pentru a reacționa la propaganda rusească ostilă.

Tragerea la răspundere a furnizorilor de informații și identificarea surselor
Eurodeputații cer ca acțiunile furnizorilor de servicii de socializare, de mesagerie și de căutare online să fie reglementate prin lege. Companiile care nu șterg rapid știrile false sistematice trebuie trase la răspundere. Mai mult, este nevoie ca autoritățile să poată identifica și localiza autorii și sponsorii conținutului politic publicat.

Protejarea procesului electoral
Eurodeputații condamnă ferm imixiunea terților în alegeri și referendumuri. Statele membre sunt îndemnate să modifice cadrul legislativ electoral în așa fel încât să le ofere posibilitatea de a contracara în mod proactiv amenințările provenite din campaniile de dezinformare, atacurile și infracțiunile cibernetice, și încălcarea libertății de expresie la vot.

Este nevoie ca statele membre să sprijine țările asociate UE și Balcanii de vest pentru a se asigura de o apărare puternică a proceselor electorale în fața activităților de propagandă rău-intenționată.

Într-un vot care a avut loc marţi, Parlamentul a adoptat de asemenea un cadru legislativ menit să protejeze alegerile europene din mai 2019 împotriva folosirii ilegale a datelor personale, în urma cazurilor recente legate de referendumul pentru Brexit și de scandalurile Facebook / Cambridge Analytica. Noile reglementări introduc sancțiuni financiare împotriva partidelor politice europene și a fundațiilor care folosesc intenționat în mod ilegal date personale în campaniile pentru alegerile europene.

Citat
Raportorul Anna Elżbieta Fotyga (ECR, Polonia) a spus: „Dezinformarea otrăvește inimile și mințile. Nu mai putem nega faptul că instituțiile și societățile noastre sunt ținta propagandei ostile a Kremlinului, care face parte dintr-o strategie mai largă. Din fericire, avem experiența și determinarea necesare pentru a contracara împreună acest tip de activități. Răspunsul nostru depinde de flexibilitatea societății, de transparența mass-media și de încurajarea pluralismului, evitând în același timp cenzura.”

Background
Rezoluția face o evaluare a acțiunilor Serviciului European de Acțiune Externă în urma rezoluției PE cu privire la comunicarea strategică a UE pentru a contracara propaganda, adoptată pe 23 noiembrie 2016.

Parlamentul European decide dacă va relansa negocierile comerciale cu Statele Unite

Publicat de Nicolae Tomescu, 14 martie 2019, 12:46

În cadrul dezbaterii care a precedat acest vot, dezbatere la care a participat și Comisarul European pentru Comerț, Cecilia Malmström, eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, vicepreședintele Grupului S&D pentru politică externă, a făcut un apel la negociere și dialog cu Statele Unite pentru a evita introducerea de noi tarife și perpetuarea războiului comercial.

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „Cu toții suntem de acord că relația transatlantică se confruntă cu un număr important de provocări și întreruperi pe termen scurt. Rămân totuși convins că, pe termen lung, principiile fundamentale rămân și trebuie să rămână puternice.

Este important astăzi ca Uniunea Europeană să ia toate măsurile necesare pentru protejarea pieței interne a UE, a lucrătorilor și a industriilor noastre, ceea ce înseamnă a fi ferm și rapid pentru a contracara orice noi tarife și măsuri adoptate de Administrația SUA, dar, în același timp, pentru a ameliora tensiunile și pentru a evita un război comercial care ar putea afecta foarte mult ambele părți. Ei bine, nu există o modalitate mai bună de a evita noi tarife decât prin dialog și negocieri.

De aceea, am încredere că Comisia face ceea ce trebuie, salut eforturile depuse de președintele Junker și de comisarul Malmström și susțin începerea unor negocieri sectoriale limitate cu Statele Unite.”

Totodată însă, eurodeputatul Victor Boștinaru a subliniat și importanța strategică a relației transatlantice, concluzionând intervenția sa cu o interpelare adresată Comisiei Europene: „Voi încheia însă cu o întrebare, doamnă Comisar Malmström: Dacă spunem „nu” discuțiilor cu Statele Unite, atunci cui îi vom spune „da” în viitor?”.

Intervenția eurodeputatului Victor Boștinaru este disponibilă la acest link: https://youtu.be/4XhcuR8UN8w

Eurodeputatul Victor Boștinaru: „Modernizarea Uniunii Vamale va consolida legăturile strânse dintre UE și Turcia”

Publicat de Nicolae Tomescu, 14 martie 2019, 12:39

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „În primul rând aș vrea să mulțumesc Consiliului, Comisiei și Președinției rotative a României pentru analiza foarte echilibrată a relațiilor dintre UE și Turcia.

Rămân convins că Turcia este un partener important al Uniunii Europene. Procesul de extindere ne-a permis să influențăm în mod semnificativ drumul Turciei către democrație în ultimele decenii. Poate acest lucru a durat prea mult.

Regret însă să observ distrugerea unor realizări democratice începând din 2016. Am încredere totuși că o Turcie europeană este în beneficiul tuturor, fie că vorbim de UE, NATO sau fiecare stat membru în parte. Iată de ce noi, ca Uniune Europeană, trebuie să fim vigilenți și fermi în ceea ce privește condamnarea încălcărilor drepturilor omului, a libertăților și a statului de drept în Turcia, dar menținând dialogul puternic, regulat și constructiv cu această țară importantă.

Acest lucru include, de asemenea, un dialog strâns și o aliniere privind chestiunile legate de politica externă, apărare și securitate, cu un accent deosebit pe combaterea terorismului și pe probleme de importanță militară strategică – întrucât Turcia este un membru foarte important al alianței militare NATO.

Deși Turcia este al cincilea cel mai mare partener comercial al UE și Europa este de departe cel mai mare partener economic al Turciei, cu Germania în frunte, Uniunea Vamală rămâne depășită ca termen. Modernizarea Uniunii Vamale va consolida în continuare legăturile deja strânse dintre Turcia și UE și ar menține acest important partener ancorat la Uniunea Europeană. Prin urmare, invit Comisia să înceapă lucrările pregătitoare pentru modernizarea Uniunii Vamale, iar Consiliul să ofere mandatul cât mai curând posibil” a conchis eurodeputatul Victor Boștinaru.

Intervenția eurodeputatului Victor Boștinaru este disponibilă la acest link: https://youtu.be/X9LkjSRcyao

RECITAL VOCAL INSTRUMENTAL „PRELUDIUL GLORIEI”, DIN CADRUL FESTIVALULUI NAȚIONAL „REMEMBER ENESCU”

Publicat de Nicolae Tomescu, 14 martie 2019, 12:28

Muzeul „Vasile Pârvan” organizează o nouă întâlnire, prima din această stagiune, cu membrii Fundației Culturale „Remember Enescu”, cei care, de fiecare dată, ne încântă cu talentul și implicarea lor. Este vorba de tineri de la Colegiul Național „George Enescu”-București, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”-Iași, elevi de la Școala Gimnazială „Nicolae Tonitza”-Bârlad. Coordonatoarea, de mulți ani, a asociației este distinsa profesoară Mihaela Tomescu, prezentă și de această dată la Bârlad, adunând în jurul proiectului „Preludiul Gloriei” cele mai promițătoare talente, de la tineri din școlile de muzică din țară, până la studenți, masteranzi și doctoranzi de la universități din țară și străinătate.

În program: lucrări de J. S. Bach,  G. F. Haendel, F. Chopin, G. Verdi, S. Cardillo, G. Gounoud, T. Brediceanu, C. P. Basacopo…

MARIA ALESSIA BANU, EMILIAN RUSU-DONIGHIEVICI, MONICA RUSU-DONIGHIEVICI, GHEORGHE ROBERT GHEORGHIU, MATEI LABUNT, SILVIU STRATULAT, OCTAVIAN IONESCU, MIHAI PANAITE

sunt acompianiaţi de asistent univ. dr. AMARIEI RALUCA, lector univ. dr. ANDREI ENOIU, prof. EMILIA MOCANU

Recitalul are loc duminică 17 martie 2019, ora 11:00, la Pavilionul Expozițional „Marcel Guguianu”

Organizatori: profesor Mihaela Tomescu,

                      lector univ. dr. Andrei Enoiu

             dr. Mircea Mamalaucă

Simona Halep vs M. Vondrousova 2-6; 6-3; 2-6

Publicat de Nicolae Tomescu, 13 martie 2019, 00:20

Marketa Vondrousova (61 WTA) „bifează” a treia competiție din 2019 /și cea mai glorioasă victorie/ fiind eliminată, anterior, în turul al II-lea la Australian Open și jucând finala turneului din capitala Ungariei. Tenismena în vârstă de 19 ani are un singur titlu câștigat în carieră – în 2017, pe când avea 17 ani, s-a impus la Biel…

*

Indian Wells (California) reprezintă unul dintre cele mai apreciate locuri ale continentului nord-american; aici pot fi îmbinate pasiunile pentru tenis de câmp, schi, plajă și golf, câtă vreme îți poți da întâlnire cu 350 de zile însorite pe an (temperatura medie anuală este de 23 de grade Celsius). Aflată la 120 de mile (aproximativ 193 km) de Los Angeles și San Diego, la 200 de mile (aproximativ 322 km) de Santa Barbara, la 300 de mile (aproximativ 483 km) de Las Vegas, localitatea Indian Wells rămâne una dintre destinațiile favorite ale europenilor care ajung în S.U.A.

Competiția californiană impresionează la capitolul arene, oferă condiții de Grand Slam, fiind cel mai important turneu de sub egida „Big Four” (Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open): „Arena Centrală” are capacitatea de 16.100 de locuri (printre primele din lume), a doua arenă ca mărime are 8.000 de locuri iar „Stadionul 3” 6.200 de locuri… 

Mircea Eliade: „Fiecare om vrea să fie liber în viaţă, dar toţi fug de consecinţele libertăţii lor”…

Publicat de Nicolae Tomescu, 12 martie 2019, 20:30

Renumele şi, deloc întâmplător, numele lui Eliade era asemănător cu cel al lui Ion Heliade Rădulescu[4]…

S-a născut primăvara, într-o zi, spunea el, norocoasă: 13 martie 1907 (data exactă se bănuieşte a fi 13 martie; există mai multe variante/25 februarie/ 28 februarie/ 8 martie/ 9 martie/ 13 martie/ 19 martie, unele dintre acestea menţionate de Eliade însuşi, în documente diverse)…

Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informaţii autobiografice[5] legate de prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică şi metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influenţă decisivă asupra carierei sale[6]. Dorind să-şi lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade a învăţat limba italiană şi, cu prilejul unor călătorii în Italia, i-a cunoscut personal pe Giovanni Papini şi pe Vittorio Macchioro[7]. După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui[8]; întors din India la Bucureşti, îşi dă doctoratul în filozofie cu o dizertaţie despre Yoga; în 1933, romanul Maitreyi a dobândit mare popularitate, bazat pe experienţa din India şi pe date autobiografice. Între 1932 şi 1943, a publicat mai multe volume de proză literară, eseuri şi lucrări ştiinţifice. De la mijlocul anilor ’30 ai secolului al XX-lea, a îmbrăţişat[9] ideologia Mişcării Legionare[10]; în timp ce scria articole antisemite[11], a luat poziţie faţă de expatrierea unor mari intelectuali evrei, şi-a menţinut amiciţia cu Mihail Sebastian. În 1940, a fost numit ataşat cultural la Londra, apoi la Lisabona. Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică şi metafizică, din Universitatea Bucureşti[12], pe motiv de pornografie în literatură; când a fost exclus din diplomaţia română (1945), numărul cărţilor publicate ajunsese la 25.

Ocuparea și comunizarea României l-au determinat să ia calea exilului[13]; la Paris a trăit din cursuri[14]; se poate vorbi despte alternanța cu tot felul de conferinţe în marile centre şi universităţi europene; publică celebra lucrare Tratat de istorie a religiilor (1949)[15]. Din 1957, Mircea Eliade s-a stabilit în Chicago[16]; reputaţia sa va crește cu fiecare an şi cu fiecare nouă lucrare apărută, Eliade va deveni membru în instituţii ilustre, va primi mai multe doctorate honoris causa[17]. Catedra de „Istoria Religiilor” a Universității din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a contribuţiei la literatura din domeniu[18]. Din 1976, a început publicarea operei ştiinţifice esențiale – Istoria credinţelor şi ideilor religioase[19].

Zece ani mai târziu, din ce în ce mai slăbit[20], cu o mână pe ochelari şi cealaltă pe verighetă, a încercat ultimele gesturi de tandreţe[21] (scria Culianu): „Îi propune soţiei sale un joc, care va fi şi ultimul său gest înainte de a-şi pierde definitiv cunoştinţa: îi arată verigheta, prinsă cu o sârmă verde ca să nu-i alunece de pe deget, îi strânge afectuos mâna, pune verigheta sa alături de a ei, încearcă să-i ducă mâna la buze ca să i-o sărute. În rezervă, nu se varsă lacrimi. La ora 9:15 pe data de 22 aprilie (1986), Eliade adoarme definitiv pe patul de spital cu o carte în mână”…

„Toți suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi” (Noaptea de Sânziene)

[1] Eliade nu a fost un elev silitor, nici în şcoala primară, nici la liceu. Nu înţelegea de ce trebuia să-şi pregătească temele pentru şcoală, de ce trebuia să înveţe gramatica limbii franceze, „o disciplină absurdă şi ineficace”, de ce ar fi fost nevoit să parcurgă manualul de limba română pe care, oricum, îl citise cu mult timp înainte să ajungă la liceu. Era interesat doar de zoologie, astfel încât petrecea zile întregi căutând plante şi insecte; venea acasă cu borcane pline cu şopârle, broaşte şi tritoni. Rămâneau însă corigenţele, la română, franceză şi germană. Elevul era indisciplinat, dar lipsa lui de disciplină nu a dus, inevitabil, la eşec, ci la străucire… A reuşit să-şi ia corigenţele, chiar să ia numai note de 10 la limba română, pentru „compoziţiile de 15-20 de pagini”; scria ce vedea; „De unde le-ai copiat? Din ce carte?”, l-a întrebat profesorul… „Bravo! Sunt nevoit să-ţi dau 10!” – cuvintele însemnau prima sa victorie, în ciuda scepticismului părinţilor: „Tata mi-a spus că se va lăsa convins numai după ce va vedea nota zece trecută în carnet, adică la sfârşitul trimestrului!”…

[2] Bucuria pentru cărţile descoperite (atent aşezate pe rafturi) s-a transformat într-o „catastrofă”. Părinţii săi primesc sfatul învăţătorului: să nu-l lase să citească prea mult, deoarece are ochii slabi. Nu renunţă uşor: „Citeam ce-mi cădea în mână, romane în fascicole, Sherlock Holmes, Psaltirea, Cheia visurilor şi citeam pe ascuns, în fundul grădinii, în pod, în pivniţă”. Dioptriile creşteau mai „vioi” decât avea timp să-şi schimbe lentilele, iar medicul nu avea o soluţie încurajatoare: Eliade nu trebuia să-şi obosească ochii citind prea mult la lumina lămpii. „Dar cum aş fi putut să-mi menajez ochii într-un timp când aproape în fiecare săptămână descopeream un nou autor, alte lumi, alte destine? Încercam, totuşi să mă apăr, citind fără ochelari, cu bărbia lipită de carte, sau închizând când un ochi, când celălalt, sau apăsându-mi ochelarii pe nas, sau schimbând becurile, când albastre, când albe, când slabe, când puternice. Apoi, când ochii îmi lăcrimau şi mi se împăienjeneau de-a binelea, treceam în odăiţa de alături şi mă spălam cu apă rece. Rămâneam apoi câteva minute întins pe pat, cu ochii închişi, încercând să nu mă mai gândesc la nimic”, îşi amintea Eliade despre defectul care avea să poarte titlul uneia dintre cele mai cunoscute cărţi ale sale…

[3] Mircea Eliade a început prin a fi profesor la „Divinity  School”, o Facultate de teologie în cadrul Universităţii din Chicago. Practic, preda istoria comparată a religiilor unor teologi creştini; erau relativ puţini studenţi în sală; când a apărut mişcarea hippy în America, pe la jumătatea anilor ’60 ai secolului trecut, Eliade a observat că i se umple sala; a ajuns să predea în amfiteatre; amfiteatrele au devenit neîncăpătoare, arhipline, cărturarul a creat o efervescenţă în rândurile studenţilor săi; fusese în India, consumase narcotice (cannabis indica, opiu), ştia despre religiile orientale, ştia despre şamanism şi despre vrăjitorie, scrisese cărţi despre manifestările religioase şi despre yoga; putea să le fie bunic hipioţilor de 19 ani, cu manifestările lor şocante – practicarea amorului liber, pletele, modul de a se îmbrăca, atitudinea rebelă ş.a.m.d.; nu numai că studenții îl vroiau pe Eliade ca profesor, dar îl doreau ca pe un guru, ca pe un maestru care să se implice în vieţile lor; cărturarul a făcut pasul înapoi, i-a fost teamă de relaţia puternic emoţională şi existenţială. Important rămâne faptul că respectivele amfiteatre au dus la invitaţii din partea altor universităţi, din Los Angeles, Santa Barbara, California…

[4] Nicio asemănare de sânge… Gheorghe Ierimia, tatăl lui Mircea Eliade, ofiţer de infanterie din Tecuci, îşi schimbase numele în cinstea scriitorului. Mircea era al doilea dintre cei trei copii (alături de Corina şi Nicu) ai lui Gheorghe, „un flăcău tomnatec, cu mustaţă neagră, în furculiţă”, şi ai Janei, „o femeie frumoasă şi încă elegantă”… Cu cât tânărul Mircea dorea, tot mai mult, să citească fiecare carte care-i pica în mână, cu atât mai mult tatăl său îi încuraja calităţile – pe care i le considera excepţionale – de pianist; exersa cel puţin două ore pe zi, dar nu reuşea, oricât de mult ar fi repetat, să reţină o melodie: „Fugeam adeseori de la curs, sărind pe fereas­tră şi mă duceam să joc oina pe maidanul Primăriei. Alteori, nu veneam la şcoală, minţind că eram bolnav. Rupeam foile din carnetul de note, ca să nu vadă mama cât de proaste note aveam, sau mă prefăceam că l-am uitat acasă sau că l-am pierdut (Mircea Eliade, «Memorii»)…

[5] „Tinerețea e ispitită de mediocritatea sentimentală și cerebrală, de iluzia unei fericiri comode”

[6] Recunoscând talentul şi cunoştinţele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacţia ziarului „Cuvântul”…

[7] Care avea publicaţii în domeniul istoriei religiilor…

[8] Obţinând o bursă particulară, a început să studieze limba sanscrită şi Yoga – cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta (1928-1932); petrecuse şase luni în „ashram”-urile din Himalaia (locuri de retragere) şi călătorise în Birmania şi în Ceylon…

[9] Există și întâmplarea din 1938, atunci când este arestat, dus la poliție, doarme pe jos, i se fac percheziții la domiciliu, i se cere să semneze o declarație că se solidarizează cu mișcarea legionară; refuză să semneze, nu fusese în niciun partid politic. Odată transportat în lagărul de la Miercurea Ciuc, soția sa, Nina, adresează regelui o scrisoare prin care explică importanța apariției revistei „Zalmoxis” (unde colaborau cinci savanți), că soțul său și-a dedicat viața științei și literaturii. Preocupările lui Mircea Eliade nu aveau nimic comun cu politica, dar viața sa continua să fie zbuciumată, plină de datorii și necazuri după ieșirea din lagăr. Primește și subvenție pentru editarea revistei „Zalmoxis”. O contribuție la apariția revistei a avut-o și Constantin Noica, care-l felicită: „Ce impresionantă e revista, așa cu recenzii, note, clișee! Ai adus Occidentul în România și încă în ce Românie”…

[10] Cu toate acuzațiile, opera sa a rămas curată (deși Iphigenia pare a fi o alegorie a morţii lui Codreanu). Merită chiar să încercăm explicații mai profunde… Eliade a preferat să tacă. Public, nu a răspuns niciodată (rarisim, în particular). Motivele pot fi mai multe. În primul rând, pentru că a resimţit profund eşecul participării sale la istorie, implicit aderenţa sa la ideologia legionară, Eliade a ales să se retragă, ca un om înfrânt, de pe orice front politic. A ieşit definitiv din baricada politică. Un alt motiv este cel pe care îl explică într-o scrisoare din 1978, adresată lui Ioan Petru Culianu, după ce acesta insista şi îi adresase mai multe întrebări despre episodul din trecutul său. Eliade i-a spus că nu mai putem vorbi, obiectiv, despre Mişcarea Legionară, aşa cum a înţeles-o el în anii ’30 (ai secolului al XX-lea), «astăzi nu sunt acceptate decît apologiile (pentru un umăr infim de fanatici) sau execuţiile (pentru majoritatea cititorilor). După Auschwitz, chiar oamenii cinstiţi nu-şi mai pot îngădui să fie obiectivi – iată un principiu al istoricului şi, mai cu seamă, al istoricului religiilor…

[11] Unul dintre textele cu elemente antisemite? „De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare?”… A apărut pe 17 decembrie 1937, într-unul din ziarele cunoscute legionare, „Buna Vestire”, iar pe 20 decembrie aveau loc alegerile parlamentare; afirmă, într-o scrisoare adresată lui Gershom Scholem (n.n. – filosof israelian, profesor de mistică iudaică, prieten cu Mircea Eliade) că a fost vorba de o anchetă a ziarului şi ei au pus această întrebare, „De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare?”, mai multor scriitori, printre care şi lui; nu a fost o iniţiativă de-a lui Mircea Eliade; acesta pretindea că nu a scris textul şi că l-a rostit în redacţie, iar redactorii l-au notat, apoi l-au scris; susţinuse că accentele mai criticabile nu-i aparţin, ci acelora care au redactat răspunsul. Avem dreptul să fim rezervaţi, merg pe ideea lui Andrei Oișteanu; dacă ai probleme cu faptul ţi-au fost puse în gură cuvinte şi idei cu care nu eşti de acord, protestezi chiar a doua zi; Eliade nu a făcut-o…

[12] Mircea Eliade a fost profesor preț de 5 (cinci) ani la Facultatea de Litere și Filosofie din București; succesele cursului său erau răsunătoare, Emil Cioran amintindu-și: „Fără note, fără nimic, luat de o amețeală de erudiție lirică, asvârlea cuvinte convulsive și totuși coerente, subliniate de mișcarea crispată a mâinilor. O oră de tensiune, după care, veritabil miracol, nu părea epuizat, și nici poate nu era. Ca și cum ar fi posedat arta de a întârzia nedefinit oboseala”…

Numai atunci când corifeii (de la dreapta la stânga – Eliade, Ionescu, Cioran) erau împreună, Cioran vorbea în limba română (refuza, în alte situații)

[13] „După o anumită vârstă, toți oamenii au impresia că au naufragiat, că și-au ratat viața, că au trăit o viață idioată, absurdă – o viață care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viața altuia.. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înșine și nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viața noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.”

[14] Din 1945, predă la „Ecole des Hautes Etudes” din Sorbona, devine unul dintre cei mai importanţi istorici ai religiilor (potrivit unor opinii, Mircea Eliade a fost mai mult un „comparatist” decât un „istoric” în sensul pur al cuvântului)… În altă privință, judecați dumneavoastră ce a fost: nu uită că este român, tocmai atunci când i se oferă, în 1946, cetățenia franceză; o refuză cu mândrie; francezii l-au prețuit și i-au publicat opera…

[15] Examinând simbolismul apelor, pietrelor, al plantelor, Eliade evidenţiază ideologia proprie fiecarei religii şi, pe larg, a religiei ca atare, în opoziţie cu domeniul profanului. În cercetările sale, Eliade descoperă două categorii de oameni: homo religiosus (omul religios) cu universul său spiritual, care crede într-o realitate absolută /sacrul / şi îşi asumă în lume un mod de existenţă specific; homo areligiosus (omul nereligios), care refuză transcedentalul. Cercetarea gândirii omului religios îl face să se intereseze mai mult de popoarele lipsite de scriere. Îl întâlneşte pe C. G. Jung şi descoperă interpretări comune, fiind frapat de importanţa arhetipului. Se angajează pe o nouă cale, aceea a identificării transcedentalului în conştiinţa umană, aceasta desemnând orientarea decisivă către studierea sacrului, simbolului şi mitului, fiind convins că numeroase fenomene istorico-religioase ale umanităţii nu sunt decât expresii variate ale câtorva experienţe religioase fundamentale…

[16] În calitate de profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola”…

[17] Spre exemplu: în 1976, la Universitatea Sorbona din Paris, i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa; în anul 1985 a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii din Washington…

[18] La catedră i-a urmat asistentul său, Ioan Petru Culianu…

[19] 3 volume, pentru care statul francez i-a acordat „Legiunea de Onoare”, iar Academia Franceză premiul „Bordin”… Lucrarea reprezintă o sinteză a principalelor manifestări ale omului religios, din preistorie până în contemporaneitate. Analizând unitatea fundamentală a fenomenelor religioase, autorul subliniaz inepuizabila unitate a expresiilor lor. Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spaţiu şi timp sacru. Spaţiul sacru este centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiţie a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca orizontul unui anume grup religios. În concepţia respectivă, fiinţele umane arhaice erau orientate în timp şi spaţiu, cele moderne ar fi dezorientate; dar şi în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconştientă, guvernată de prezenţa secretă a unor profunde simboluri religioase…

[20] În 16 decembrie 1985, biroul cabinetului său de lucru a luat foc; au ars cărți, manuscrise, corespondență. Marcat profund, la câteva luni distanță de nefericitul accident, făcea o congestie cerebrală; tot atunci s-a constatat că avea metastaze în corp…

[21] „Niciun om nu decide în dragoste. Așa se petrece cu toată viața; numai întâmplarea alege, ea adună și desparte, mai ales în iubire, și aceasta e tragic, e inuman; că întâmplarea decide mai ales în iubire.” (scria Eliade în Întoarcerea din Rai)… Pare adevărat, câtă vreme cererea în căsătorie pentru Nina Mareş, funcţionara cu care avea o relaţie, a fost mai degrabă o întâmplare, decât un o dorinţă aprinsă a romancierului; a fost prins între funcţionara Nina şi actriţa Sorana mai bine de o jumătate de an – nu putea decide între cele două femei, astfel încât a considerat, în 1932, că cel mai bun lucru pe care l-ar putea face ar fi să pună punct ambelor relaţii; a ales să-şi anunţe, pe rând, iubitele în legătură cu decizia sa; când Nina îşi pregăteşte o eventuală sinucidere, Eliade schimbă întreaga strategie: vede în destinul lui menirea de a salva fiinţa nefericită, drept pentru care îi şi propune să-i devină soţie (femeia ar fi fost conştientă, de la bun început, de marele sacrificiu făcut de romancier, în scurta căsnicie pe care au avut-o dedicându-se, până la moartea sa din 1944, susţinerii activităţii literare a soţului său)… Anterior, fusese prins de fiorii pentru Maitreyi; mai târziu, prin intermediul primei iubiri, Sibylle, profesoara de latină din Paris, în primăvara lui 1948 o cunoaște pe Christinel Cotescu, marea dragoste…

Comunicat al Uniunii Ziariștilor Profesioniști (UZPR)

Publicat de Nicolae Tomescu, 11 martie 2019, 23:52

1. Adresa electronică respectivă nu are nicio legătură cu Uniunea noastră, includerea acronimului U.Z.P.R. fiind abuzivă, aspect care va fi supus unei analize juridice.

2. Atacurile exprimă frustrarea anonimilor care invidiază activitatea tot mai bogată și tot mai vizibilă a Uniunii noastre, înscrierea în U.Z.P.R. a tot mai multor jurnaliști activi și reputați. Consiliul Director consideră că membrii U.Z.P.R., cunoscători direcți ai vieții Uniunii, au capacitatea de a discerne și respinge personal minciunile.

3. Singurul aspect care implică lămuriri este minciuna referitoare la soluția pronunțată în dosarul nr. 9716/299/2018, prezentată de colportorii din umbră ca un mare eșec juridic. În realitate, s-a cerut înregistrarea hotărârii Adunării Generale din 28 martie 2018 privind completarea unui loc vacantat din Consiliul Director cu dl.Ionică-Răzvan Onesa, membru supleant. Pentru alte hotărâri nu era necesară înregistrarea de către instanță. Judecătorul a dispus completarea formalităților, însă echipa U.Z.P.R. a apreciat că, față de iminența ținerii Adunării Generale din anul acesta, este mai simplu să se voteze din nou candidatura domnului Onesa, cu satisfacerea tuturor formalităților. Completul chiar a găsit de cuviință să precizeze: „hotărârea instanței nu are autoritate de lucru judecat (…) petenta (adică U.Z.P.R. – nota ns.) poate reitera cererea formulată, urmând (…) să ofere instanței lămuririle necesare și să suplimenteze probatoriul”.

Exuberanța infantilă cu care denigratorii au preluat o disfuncție simplă și ușor de îndreptat, prezentând-o ca pe un mare eșec juridic dă, o dată în plus, măsura ranchiunii și josniciei cu care este atacat  U.Z.P.R.

4. Cu tot disprețul generat de practicile murdare menționate, Consiliul Director monitorizează existența acestora pentru a reacționa juridic atunci când va fi cazul.

                                     CONSILIUL DIRECTOR AL

                   UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA

Simona Halep vs Kateryna Kozlova 7-6(7-3); 7-5, în turul al III-lea la „Indian Wells”

Publicat de Nicolae Tomescu, 10 martie 2019, 21:56 / actualizat: 11 martie 2019, 9:34

În urma cu 4 ani, ucraineanca fusese depistată pozitiv (cu dimetilamilamină, o substanță abreviată ca DMAA, aflată, din 2010, pe lista interzisă, având efecte stimulative, similare substanțelor din clasa decongestivelor – cum ar fi efedrina sau pseudoefedrina); suspendată preț de un an din circuit, Kozlova a făcut apel iar pedeapsa i-a fost redusă la 6 luni. A câștigat un singur trofeu/„Dalian Open” 2017; la „Roland Garros” 2018, a fost a doua tenismenă din istorie care elimina campioana en-titre (pe atunci, Jelena Ostapenko) încă din primul tur…

Simona Halep evoluează în optimi împotriva Marketei Vondrousova (numărul 61 WTA a depăşit-o pe Jelena Ostapenko/22 WTA cu 4-6; 6-3; 6-4)…

Cutremurul din 11 martie 2011

Publicat de Nicolae Tomescu, 10 martie 2019, 18:46

Fotografia cu tânăra japoneză înfăşurată într-o pătură, care se uită deznădăjduită în depărtare, a făcut înconjurul lumii, imaginea devenind reprezentativă pentru dezastrul produs de cutremurul şi de tsunami-ul care i-a urmat acestuia (cf. „Daily Mail”); imaginea a fost surprinsă, de Tadashi Okubo, pentru ziarul „Yomiuri Shimbun”; fotografia, preluată de agenţiile de presă din întreaga lume, s-a transformat într-un dialog fără cuvinte cu dezastrul din 11 martie 2011, în urma căruia au murit circa 30.000 de oameni. Femiea poartă numele de Yuko Sugimoto şi are acum 37 de ani. În momentul în care a fost realizată fotografia, pe 13 martie 2011, în jurul orei 7:00, femeia se uita înspre grădiniţa în care se afla fiul ei, Raito; acesta fusese prins sub dărâmături. „Credeam că sunt doar 50% şanse ca fiul meu să fie în viaţă. Unii mi-au spus că micuţii din grădiniţă au fost salvaţi, alţii mi-au spus că cineva a văzut cum copiii au fost luaţi de tsunami”, a declarat Yuko. Ea încercase, cu disperare, să ajungă la grădiniţă, dar a fost nevoită să fugă din calea tsunami-ului, petrecând noaptea în maşină. A doua zi, femeia a reuşit să-şi găsească soţul. Cei doi au plecat în căutarea lui Raito prin centrele de evacuare. Tatăl copilului a mers cu o barcă până la grădiniţă, dar nu a găsit pe nimeni. A doua zi dimineaţă, cei doi au auzit că fiul lor, împreună cu alţi copii, au fost salvaţi de militari de pe acoperişul grădiniţei. „Când l-am văzut pe Raito în colţul camerei, am început să plâng atât de tare încât nu mai vedeam nimic”, a mărturisit Yuko Sugimoto. La un an de la tragedie, Yuko Sugimoto s-a fotografiat alături de fiul ei, Raito, în acelaşi loc în care a fost surprinsă de Tadashi Okubo. „Acum, fiecare zi este preţioasă. Mi-am dat seama că familia este cel mai important lucru din lume”, a conchis Yuko…

*

9 martie 2011: Alertă de tsunami după un cutremur cu magnitudinea de 7,2 produs în Japonia (regiunea insulei Honshu).

11 martie 2011: Un cutremur cu magnitudine 9 grade pe scara Richter și cu epicentrul în Oceanul Pacific a lovit orașul Sendai, aflat pe coasta de est a Japoniei. Seismul a fost urmat de numeroase replici de peste 6 grade și a declanșat un tsunami de peste 10 metri. A fost cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată în Japonia.

12 martie 2011: O explozie se aude la Centrala Nucleară de la Fukushima 1; patru muncitori sunt răniți și locuitorii zonei avertizați de scurgeri de radiații.

13 martie 2011: O altă explozie, de data asta la reactorul 3, are loc la Fukushima; trei muncitori sunt răniți și șapte sunt dispăruți.

14 martie 2011: A treia explozie are loc la reactorul 2 al centralei nucleare de la Fukushima. Magnitudinea cutremurului este reevaluată de la 8,9 la 9, acesta devenind al patrulea cel mai puternic cutremur din lume înregistrat după 1900.

15 martie 2011: Reactorul 4 de la Fukushima a luat foc. Purtătorul de cuvânt al guvernului japonez a anunțat că răcirea reactoarelor 5 și 6 „pare să nu funcționeze bine”, după ce sistemul de răcire al tuturor celorlalte patru reactoare ale centralei a fost afectat de cutremurul din 11 martie și de tsunami. Guvernul a cerut populației aflate pe o rază de 30 de km în jurul centralei să rămână în case.

16 martie 2011: Împăratul Japoniei, Akihito, a avut prima ieșire publică de la cutremurul din 11 martie, într-un discurs televizat calificat drept „fără precedent” de Agenția „Reuters”. Suveranul nipon s-a declarat profund îngrijorat în legătură cu criza cu care se confruntă țara sa în urma seismului, a tsunami-ului, și a cerut solidaritate. Un nou incendiu izbucnește la reactorul 4 al centralei Fukushima.

17 martie 2011: Patru elicoptere ale armatei japoneze au început să toarne apă pe reactorul 3 al centralei nucleare de la Fukushima ca să răcească barele de combustibil supraîncălzit. Agenția Internațională pentru Energia Atomică a afirmat că situația centralei nucleare rămâne foarte serioasă, dar nicio înrăutațire majoră nu a intervenit.

25 martie 2011: O nouă acumulare de apă puternic contaminată a fost descoperită în subsolul clădirii de la turbina reactorului numărul 1 de la Fukushima.

30 martie 2011: Nivel de radiație crescut într-un sat situat la 40 de km de Fukushima, în afara zonei de excludere.

3 aprilie 2011: TEPCO încearcă să elimine apa cu nivel înalt de radioactivitate, din care o parte s-a deversat deja în ocean, printr-o breșă de 20 de centimetri produsă într-un bazin legat de reactorul 2.

7 aprilie 2011: Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 care a lovit coasta de nord est a Japoniei a dus la decesul a două persoane și rănirea a 100 de oameni. Cutremurul a fost identificat ca o replică a seismului din 11 martie 2011.

12 aprilie 2011: Agenția japoneză de energie atomică a decis ridicarea gradului de gravitate al accidentului nuclear de la Fukushima Daiichi de la 5 la 7, nivel maxim pe scara internațională a accidentelor nucleare (INES), la fel ca și catastrofa de la Cernobîl din 1986…

*

„Acesta este cutremurul care a bătut multe recorduri”, afirmase Lucy Jones, cercetatorul-şef al proiectului Pericole Multiple/studiu geologic din S.U.A.

Cutremurul devastator din 11 martie 2011 şi tsunami-ul din Japonia au mutat insula mai aproape de Statele Unite şi au schimbat axa planetei. Cutremurul a determinat ruperea scoarţei terestre pe o suprafaţă de 400 de kilometri lungime şi 160 de kilometri lăţime. Zonele de lângă epicentrul cutremurului s-au apropiat cu 4 metri de Statele Unite, declara Shengzao Chen, geofizician la USGS.

Cel de-al cincilea cutremur ca intensitate din lume s-a produs în momentul în care placa tectonică a Pacificului a alunecat sub placa tectonică a Americii de Nord, fapt ce a apropiat Japonia de S.U.A., cu 4 metri. Seismul a deplasat, totodată, axa de rotaţie a Pământului cu 10 centimentri, a scurtat ziua cu 1,6 microsecunde şi a scufundat Japonia cu aproximativ doi metri. Cum a scurtat cutremurul ziua? Masa pământului s-a deplasat spre centru, stimulând planeta să se învârtă un pic mai repede. Şi cutremurul din 2010, din Chile, a scurtat ziua, dar cu o fracţiune de secundă mai puţin.

O companie germană de asigurări a calculat că pierderile economice pot fi estimate la cca 210 miliarde de dolari americani în prima jumătate a anului 2011 (cel mai costisitor cutremur de când firma adună statistici de acest gen/1979).

După cutremurul din 1995, Japonia a aşezat senzori performanţi în toată ţara, pentru a observa şi cele mai mici mişcări, de aceea oamenii de ştiinţă pot calcula cu exactitate orice clătinare a pământului…

Nicolae Tomescu

Redactor Şef

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=1I2jiYxZdRE[/youtube]

Marius Bodea (PNL): Femeile din România nu au nevoie de apreciere doar de 8 Martie, este necesară o schimbare profundă de mentalitate!

Publicat de Nicolae Tomescu, 8 martie 2019, 19:15

Nici „cotele de gen“ și nici un discurs exacerbat al „corectitudinii politice“ vor rezolva problema reprezentării corecte a femeilor în politica din România, ci o profundă schimbare de mentalitate. Prea adesea am văzut, în ultimii ani, promovări ale doamnelor în politică tot de către bărbați politici care își urmăreau doar agenda personală. Acest fapt poate produce în rândul electoratului exact efectul invers, inducând în mod pervers ideea că poate tot bărbații sunt mai competenți să fie miniștri sau parlamentari ori chiar prim-miniștri. Este suficient să urmărim ce minuni fac femeile zi de zi în mediul antreprenorial, în sănătate, în educație sau în societatea civilă pentru a avea proba supremă că femeilor cu adevărat valoroase nu li s-a dat decât în mod excepțional o șansă corectă în politică.

La fel de adevărat, politica românească a ajuns un spațiu insalubru, unul în care caracterele sunt pervertite, iar reputațiile călcate în picioare. De ce și-ar sacrifica atunci doamnele viața pentru a accede într-o lume pestilențială, unde lipsește construcția sănătoasă și unde meritocrația a fost înlocuită la cele mai înalte nivele ale statului cu „idiocrația“?

La fel ca în toate domeniile societății noastre, avem nevoie de o schimbare radicală de paradigmă, de multă investiție în educație sănătoasă și de o curățare de sus în jos a lumii politice, responsabilă de degradarea fără precedent a discursului public din România.

La final, doresc să urez din inimă un „La mulți ani!“ călduros tuturor femeilor din România și să le asigur că am fost, sunt și voi fi un partener onest al acestora. Oriunde am avut ocazia să conduc echipe, pe expertiza lor m-am bazat și pe puterea incredibilă de muncă pe care o au. Calități în fața cărora, s-o recunoaștem, mulți dintre bărbații României pălesc.

Dumitru Oprea: „Creșterea economică a guvernării PSD-ALDE dispare spectaculos”

Publicat de Nicolae Tomescu, 6 martie 2019, 20:44

Filosofia economică a actualei guvernări se rezumă la creșterea pe bază de consum, una care nu a funcționat în nici o țară civilizată. Se știe foarte bine că experimentele economice care nu au avut la bază o dezvoltare sustenabilă, bazată pe producție, exporturi sau investiții publice, au sfârșit prin falimentarea țărilor și generarea unor crize sociale incredibil de dureroase.

De aceea, PNL s-a poziționat deschis în Parlament împotriva prevederilor Ordonanței 114, populist numită „a lăcomiei“, și se va lupta pentru anularea tuturor prevederilor sale. Chiar guvernanții, speriați de înrăutățirea rating-ului de țară, încearcă să o „îndulcească“. Din păcate, răul a fost făcut! Bursa a înregistrat deja pierderi substanțiale, cea mai mare bancă din România, cu capital autohton, și-a sistat toate investițiile pentru acest an, iar mediul de afaceri, în ansamblul său, se așteaptă la o contractare a economiei. Aceste efecte, cumulate cu haosul din domeniul fiscal și al legislației muncii, au creat un adevărat cocktail Molotov pe cale să explodeze.

Încă doi ani de guvernare PSD-ALDE ar putea să ducă la slăbirea totală a capacității statului român de a face față unei posibile crize economice, la destabilizarea statului de drept și deturnarea justiției! Din acest motiv, pe lângă votul pe care îl avem la alegerile europarlamentare, suntem datori să uzăm, ca opoziție parlamentară, de toate căile democratice și constituționale, alături de președintele Klaus Iohannis, pentru a înlătura coaliția PSD-ALDE de la guvernare, astfel încât să mai poată fi reparat răul făcut acestei națiuni!

Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Deputat PNL de Iași

Michelangelo, omul-geniu care a înțeles că adevărata operă de artă este doar o umbră a perfecţiunii divine…

Publicat de Nicolae Tomescu, 5 martie 2019, 22:00

Cel despre care scriu astăzi, în ipostazele sale de pictor, sculptor, arhitect și… poet, s-a născut în Caprese/Italia, pe 6 martie 1475 și a trecut la cele veșnice pe 18 februarie 1564.

Adolescentul a fost trimis să locuiască și să studieze în casa lui Lorenzo de’ Medici[2]. Priceperea, talentul, toate ingredientele unui om diferit de ceilalți, l-au făcut, prea curând, ținta invidiei; Pietro Torrigiano, un tânăr rival, s-a înfuriat atât de tare (se poate să fi încercat și „efectele limbii ascuțite”) încât l-a lovit în nas, lăsându-l desfigurat pe Michelangelo[3].

La începuturile carierei, a sculptat un Cupidon (pierdut odată cu trecerea veacurilor) în stilul Antic grecesc[4]. Dorința de reprezentare a trupului uman, in toata splendoarea sa, l-a împins să profaneze morminte pentru studiul anatomiei[5]. În primele opere, artistul s-a concentrat asupra redării grandorii și frumuseții corpului uman[6], mai târziu a accentuat partea spirituală[7]. Riguros atunci când alegea marmura pentru sculptat, a făcut o excepție pentru David – folosind un bloc de marmură pe care alți artiști l-au refuzat, pe motiv că nu era bun[8]. Își semna lucrările și nu ne-a lăsat autoportrete formale; câteodată însă, ascundea autoportrete stilizate în picturile și în sculpturile lui[9]. Cunoscut, în esență, ca un artist vizual, era respectat, în vremea lui, și ca om de litere[10]. Devotat muncii sale, prefera să doarmă și să mănânce cât mai puțin ca să nu piardă timpul[11]. După o carieră care a durat mai bine de 70 de ani, și-a câștigat renumele aproape mitic: unul dintre cei mai proeminenți oameni ai Renașterii, omul care a adunat principi[12] și papi[13] printre admiratorii/patronii lui.

Michelangelo seamănă cu acel şir de artişti pe care eruditul Rudolf Wittkower i-a denumit „născuţi sub semnul lui Saturn”[14]. Preţul plătit de Michelangelo pentru geniul său a fost, probabil, o viaţă marcată de singurătate şi suferinţă. Nu a fost căsătorit şi nu a avut copii[15]. Detestat ca persoană şi neglijent ca stil de viaţă, nepăsător, până la insolenţă, cu cei care nu-l interesau, Michelangelo lucra fără pauză[16], absorbit în propria-i frenezie creativă.

Ca și când creația poate otrăvi sufletul altora cu amara frumuseţe a geniului, în 1972 un geolog[17] (instabil din punct de vedere psihic) a sărit peste zona de securitate a Bazilicii „Sfântul Petru”, a luat un ciocan și a lovit Pieta[18]. O soartă similară a avut și David, în 1991, atunci când o parte dintr-un deget al piciorului stâng al statuii a fost spartă cu ciocanul…

[1] Artist orgolios, conștient de talentul său… Într-o proverbială rivalitate cu Michelangelo Buonarotti, ar fi notat, cu un an înaintea morții: Io continuerò… („voi dăinui…”) Afirmația, o adevărată legendă urbană, nu se regăsește în notele sale, dar se suprapune oricărei realități/Leonardo da Vinci dăinuie…

[2] Unul dintre cei mai importanți „patroni ai artelor” din Europa…

[3] „L-am lovit atât de tare în nas, că am simțit că osul și cartilagiile se sfărâmă ca un biscuit”(…) „și acest semn al meu îl va purta cu el până la mormânt” – s-a lăudat, mai târziu, Torrigiano (agresorul)…

[4] Văzându-i munca, Lorenzo di Pierfrancesco de’ Medici (patronul lui Michelangelo), i-a propus să treacă, împreună, la o înșelăciune. „Dacă poți să faci statuia să pară că a fost îngropată”, i-ar fi spus Medici, „am să o trimit la Roma ca fiind o antichitate și ai putea să o vinzi mult mai profitabil”. Michelangelo s-a declarat de acord; Cupidon a fost vândut cardinalului Raffaele Riario – ca reprezentând o minune arheologică descoperită recent; Riario a auzit zvonuri despre fals, a primit banii înapoi, dar, impresionat de îndemânarea lui Michelangelo, l-a invitat pe acesta la Roma pentru o întâlnire; în următorii ani, tânărul artist a rămas în „Cetatea Eternă” și, în final, a primit comanda prin care trebuia să sculpteze Pieta, lucrarea care i-a adus faima de artist…

[5] (prin disecții pe cadavre)…

[6] Vasari afirmase: „(…)acest om extraordinar a refuzat întotdeauna să picteze altceva decât trupul omanesc cu proporții și forme perfecte, în cea mai mare varietate de posturi, exprimând în acest fel emoțiile și bucuriile umane”…

[7] Judecata de Apoi… Dintre toate imaginile de pe plafonul „Capelei Sixtine”, Crearea lui Adam rămâne cea mai mare realizare a lui Michelangelo; Vasari a descris personajul lui Adam ca unul „a cărui frumusețe, postură și contururi sunt atât de perfecte încât pare că a fost creat de Supremul Creator însuși și nu de pensula unui muritor de rând”…

[8] Cunoscut drept „Gigantul”, bucata masivă de piatră a fost scoasă din carieră cu aproape 40 de ani mai devreme, pentru o serie de sculpturi (finalmente abandonate) necesare Catedralei Florenței. Michelangelo a transformat blocul într-una dintre cele mai mai bune lucrări ale sale, dar analize recente ale statuii au arătat că marmura de proastă calitate ar fi putut să cauzeze degradarea statuii, mult mai rapid decât alte opere din marmură…

[9] Cel mai faimos dintre aceste autoportrete, Judecata de Apoi, se găsește în fresca lui (datată 1541) din „Capela Sixtină”; Sfântul Bartholomeu este, de fapt, un autoportret al artistului… Michelangelo și-a mai făcut autoportretul în așa numita Pieta Florentină, unde este Sfântul Nicodim. Istoricii de artă au arătat că artistul se mai regăsește într-o scenă din fresca lui, Crucificarea Sfântului Petru…

[10] Ne-a lăsat moștenire câteva sute de sonete, scriind, adesea, versuri în timp ce sculpta în atelierul lui. Niciuna dinte poezii nu a fost, în mod formal, publicată în timpul vieții artistului, dar ele circulau printre oamenii de litere ai Romei și compozitorii le puneau pe muzică…

„Când se iubesc doi oameni în tăcere,
încât destinul ce-ntre ei se-mparte
rănind pe unul, altul e pe moarte,
şi-n două inimi caste stă o vrere,

şi când, eternizat, un suflet cere
din două trupuri zbor spre cer, departe,
când c-o săgeată două piepturi sparte
aprinde-Amor cu tainică putere

şi când ei speră cu înfrigurare
într-un sfârşit comun şi, peste-aceste,
iubindu-se, nu se iubesc pe sine

şi când iubirea lor e mult mai mare
decât o mie de iubiri, cum este
în stare supărarea să-i dezbine?”

[11] Și-a petrecut cei mai mulți dintre anii lui „de aur” supervizând lucrările la Bazilica „Sfântul Petru” din Vatican. Chiar și după ce a devenit prea slab ca să mai meargă, superviza lucrările de acasă, trimițând schițe prin oamenii lui de încredere. Sculptura a rămas adevărata lui dragoste și a continuat să folosească dalta în atelier pâna ce clipele lui și-au terminat  numărătoarea. Cu câteva zile înainte să moară, la vârsta de 88 de ani, încă lucra la Rondanini Pieta (care îl înfățișează pe Iisus în brațele Fecioarei Maria)…

[12] În 1527, Michelangelo a fost numit director al fortificațiilor orașului Florența. Și-a luat în serios îndatoririle, a făcut schițe detaliate pentru santinele și chiar a călătorit în orașele învecinate să studieze zidurile de apărare. Michelangelo ar fi putut, ulterior, să fie executat pentru trădare, dar Clement VII l-a iertat și l-a reangajat imediat…

[13] Începând cu anul 1505 (de la Julius II până la Pius IV), Michelangelo a lucrat pentru 9 (nouă) pontifi catolici consecutivi. Lucrările lui pentru Vatican cuprind orice, de la mânere ornamentale pentru patul papal, la pictarea tavanului „Capelei Sixtine” (aici a muncit, până la epuizare, timp de patru ani)… „Nu te poţi înţelege cu el!” – aşa se plângea Iulius al II-lea, considerându-l pe Michelangelo un om foarte dificil, irascibil, necioplit, orgolios, iritabil şi intransigent. Papa, la rândul său, avea un caracter puternic şi irascibil, de aici relaţiile tensionate dintre cei doi, Michelangelo permiţându-şi lucruri pe care niciun alt artist nu şi le-ar fi îngăduit, riscând, prin comportamentul său, să provoace chiar un incident diplomatic între Roma şi Florenţa: astfel, la începutul anului 1506, când Michelangelo ajunge la Roma cu blocurile de marmură personal alese din Carrara pentru mausoleul lui Iulius al II-lea, comandă pe care însuşi Papa o făcuse, dar care nu a mai reprezentat o prioritate, acesta este constrâns să aştepte foarte mult timp în anticamera Pontifului, care nu era niciodată dispus să-l primească în audienţă; exasperat, artistul îi transmite Sanctităţii Sale: dacă acesta doreşte să-l vadă, să vină la el să-l caute, după care fuge la Florenţa; Papa s-a văzut nevoit să intervină de trei ori la autorităţile florentine înainte ca Michelangelo să accepte o întâlnire şi scuze…

[14] Influenţaţi de planeta care pare să guverneze temperamentele melancolice şi extravagante…

[15] „Eu stau aici cu o mare nelinişte în suflet şi un corp extrem de obosit, nu am prieteni de niciun fel şi nici nu-mi doresc să am”, îi scrie artistul unuia dintre cei patru fraţi ai săi, în 1509, la un an după începerea lucrărilor la „Capela Sixtină”…

[16] Atunci când lucra, a uitat să mănânce sau să doarmă, deseori continuând şi în timpul nopţii, când putea să picteze cu ajutorul unei pălării de carton în care punea o lumânare; sistemul ingenios îl leagă de un alt geniu „deviant” care a trăit mult după el – pictorul Van Gogh (a adoptat şi a perfecţionat stratagema pentru a desăvârși extraordinarele sale picturi nocturne). Geniul şi disperarea sunt, probabil, universale şi atemporale…

[17] Pe numele său Laszlo Toth…

[18] În urma atacului au fost afectate nasul, antebrațul, pleoapa și vălul Madonei. Echipa de restaurare a recuperat zeci de bucățele de marmură, inclusiv un fragment trimis prin poștă de un turist care o luase de la fața locului în momentul atacului. Reparațiile au durat zece luni, atât timp a trecut până când Pieta putea fi, din nou, expusă – de această dată, sub un strat de sticlă protectoare…

Poate exista „conceptul Prodigy” fără Keith Flint?

Publicat de Nicolae Tomescu, 5 martie 2019, 13:24

„Nicăieri ca în showbiz nu e mai vizibilă barbaria de fond a lumii noastre, lipsa ei de umanitate, de compasiune, de proiect, de orizont. Tinerii artişti, un val după altul, sunt antrenaţi şi aruncaţi în arenă, în groapa cu lei a unei uzuri şi a unei concurenţe sufocante. Sunt storşi literalmente de talentul pe care-l au şi, când cedează, când devin epave ciuruite de alcool, sex şi droguri, sunt aruncaţi afară, pur şi simplu, şi vin alţii în locul lor.” (Mircea Cărtărescu)

Toţi artiştii ştiu şi acceptă faptul că se manifestă o „sete” patologică de informaţii în legătură cu viaţa mondenă; mulţi nu ratează ocazia de a publica zvonuri despre „vedetele” la modă. Pe de o parte, în detrimentul chestiunilor sociale de fond, mass-media moderne au tendinţa de a propune eroi falşi, neglijându-i pe cei adevăraţi. Pe de altă parte, comercialul invadează scena profesioniştilor; mai mult, eşti ispitit de diavolul celebrităţii să ajungi la apogeu şi să pierzi simţul realităţii – investeşti în lux, extravaganţă, petreceri, mori în fiecare zi înainte să treci „dincolo”. Unii cred că destinul lor este să „plece” printr-un şoc la fel de mare precum ironia vieţii lor. Puterea celebrităţii te duce la inconştienţă, dar, în cazul vieţii, cu tine în rol principal, nu te poţi opri: alegi moartea; sau poate că moartea te alege atunci când greutăţile par să te împiedice să-ţi atingi orice scop autentic…

*

Prodigy a navigat pe „valul înalt al apelor muzicale”, echilibrând meritul artistic și vizibilitatea într-o măsură mai mare decât orice act de „cultură electronică” a anilor 1990. Prin înfrângerea, abilă, a atitudinii inconștientului imaginii majorității artiștilor în favoarea unui accent pus de Keith Flint și „Maxim Reality”, grupul a trecut de la esenţele muzicii pop la o experiență incendiară care a aproximat atmosfera originală a scenei rave britanice, chiar în timp ce componenţii înclinau către spectacolul rock din arenă și din „punctele de teatru” . Totuși, producătorul Liam Howlet, cu a sa „vrăjitorie” de studio, lansa Prodigy… iar începutul graficelor, pe timpul exploziei electronice din anii ’90, transformase o rețea de techno breakbeat (cu „ancore” de mari dimensiuni și mostre de neuitat)…

În pofida diversității muzicii electronice și a progresului rapid din anii ’90 ai secolului trecut – de la rave / hardcore la ambient / downtempo și din nou, datorită mișcării bass / drum’n’bass – Howlet a modificat, cu discernământ, „sunetul” Prodigy; schimbarea efectelor fluierului, ragga pentru corzile metalice și vocalele cântate s-au dovedit a fi singura diferență majoră în evoluția trupei, de la debut până la progresul său mondial/cu al treilea album „The Fat of the Land” (în 1997). Prodigy a dovedit capacitatea intrării consecvente în topurile britanice, cu peste o duzină de single-uri consecutive în „Top 20”. Trio-ul a fost alcătuit după ce Howlett s-a întâlnit cu Keith Flint şi Leeroy Thornhill (ambii îndrăgostiţi de Essex). Înregistrările lui Howlett au netezit drumul către un contract cu „XL Records”, care a re-lansat „What Evil Lurks” (în februarie 1991). Șase luni mai târziu, Howlett scotea cel de-al doilea single, „Charly„, construit în jurul unui eșantion (din „anunțul public al copiilor”); a ajuns pe locul I în  topurile dance britanice, apoi a început să impresioneze şi graficele pop (într-o măsură mai redusă/doar locul al III-lea); două single-uri Prodigy, „Everybody in the Place” şi „Fire / Jericho” au primit consacrarea în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la sfârșitul anului 1991 și începutul anului 1992…

La sfârșitul anului 1992, Prodigy a demonstrat că intrase în posesia unei „reţete-minune”, odată cu lansarea „The Prodigy Experience„, unul dintre primele LP-uri cu sens rave; amestecând breakbeats cu probele vocale din Lee „Scratch” Perry și World Crazy (al lui Arthur Brown) a clătinat „Top Ten” și a început să cântărească valoarea creaţiei proprii. În 1993, Howlett adăuga un MC de ragga / hip-hop numit „Maxim Reality” (Keeti Palmer) și se ocupa de remix-ul pentru „Frontul 242„, „Jesus Jones„ şi „Art of Noise„; totodată, a lansat single-ul „Earthbound„, cu un singur „album alb”, pentru a induce în eroare DJ „conștienţi de imagine” (cei care au etichetat trupa ca fiind fără speranță comercială). Începutul anului 1993 a adus lansarea comercială a filmului „Earthbound” (cel de-al șaptelea premiu al grupului „One Love”). După câteva luni de lucru, Howlett lansa următorul single Prodigy, „No Good (Start the Dance)”; chiar dacă „priza” single-ului a fost un etichetată diva-vocal (un rave timpuriu), următorul album, a oferit tranziția grupului de la piesele de pian și de la track-uri la mai multe inflexiuni de ghitară integrate de o manieră simplă („People Voodoo„); albumul a continuat cu intenţia manifestă a Prodigy pentru distrugerea drum’n’bass-ului; deși stilul a devenit comercial viabil (după o lungă perioadă de gestație în „dansul subteran”), Howlett l-a încorporat de la începutul carierei sale. „Music for the Jilted Generation„ a intrat în topurile britanice şi s-a oprit în dreptul primei poziţii, chiar din prima săptămână de la lansare; albumul a fost nominalizat, de asemenea, pentru un premiu „Mercury Music”, drept unul dintre cele mai bune albume ale anului…

Perioada 1994-1995 a însemnat un lung şir de turnee în întreaga lume, deopotrivă a făcut posibilă apariția „splash” la Festivalul „Glastonbury” (1995), dovedind că muzica electronică poate fi ascultată live”. Grupul îmbrăţişase, deja, o tranziție de la circuitul club/rave la locații mai tradiționale de rock, iar spectacolul Glastonbury” a definitivat ideea potrivit căreia nu mai reprezenta doar un „grup dance”. Noul personaj întruchipat de Flint – personajul perfect al punk-ului și maestrul de ceremonii pentru mulțimile aflate la „vârsta digitală” – a oferit un punct de referință pentru criticii de rock care nu se mai împotriveau lui Howett (mulţi îl văzuseră ca fiind un „jucător de tastatură glorificat”) .

Programul „drumului continuu” al lui Prodigy a cunoscut o oarecare relaxare, dar Howlett reușea să aducă următorul single Prodigy în martie 1996; „Firestarter” a intrat în topurile britanice (pe primul loc), deși videoclipul a fost aproape interzis din cauza plângerilor legate de ideea fixă a incendierii; mulți spectatori „Top of the Pops” s-au plâns și de faptul că Keith Flint „le-a speriat copiii”; calităţile vocale ale lui Flint – prima sa înregistrare – a dat o lovitură rapidă la nivel mondial și, deși „Firestarter” nu s-a transformat într-un succes major pe pământ american, locul său de top în „Buzz Bin” al MTV a introdus Prodigy în casele multor oameni de peste Ocean și a contribuit, în anul următor, la alimentarea „etichetei majore” pentru muzica electronică (deși Prodigy a respins ofertele de colaborare venite dinspre David Bowie, U2, Madonna). S-a renunțat la cel de-al treilea album, „The Fat of the Land”; în ciuda unor încercări, destul de evidente, în favoarea fanilor de rock mainstream (inclusiv mai multe spoturi oferite clienților și o acoperire L7), LP-ul a intrat (ca fiind numărul unu) atât în ​​topurile britanice, cât și în cele americane, schimbând mai multe milioane de opţiuni în întreaga lume. A urmat, ca întindere totală, „The Dirtchamber Sessions” (din 1999), un album mixat de Howlett…

În 2002, Leeroy Thornhil a părăsit formația. Maxim şi Keith Flint, deşi se aflau în trupă, nu s-au regăsit în „Always Outnumbered”, „Never Outgunned”; în schimb, albumul a inclus spoturi de la Oasis, Liam Gallagher, Kool Keith, Twista, actriţa Juliette Lewis. Flint şi Maxim s-au alăturat lui Howlett pentru un turneu la nivel mondial şi pentru a susține albumul lansat în octombrie 2004. Cinci ani mai târziu (2007), cu Flint în postura „omului de bază”, „Invaders Must Die” semnala o revenire la sunetul rave al debutului. „Omen” (single) a ajuns pe locul trei în topurile britanice/înaintea lansării albumului/, „Invaders Must Die” a obţinut primele locuri în topurile britanice privind albumele. A urmat albumul live „World of on Fire„…

La începutul anului 2015, grupul a anunțat cel de-al șaselea album de studio, „The Day Is My Enemy„; precedat de single-ul „Nasty”, albumul a inclus aparițiile Sleaford Mods şi Flux Pavilion. Curând, Howlett și-a anunțat intenția de a stopa lansarea albumelor și a produs doar EP-uri, cu promisiunea că „muzica nouă va veni în anul următor”; cu toate acestea, nici un PE nu s-a materializat până acum; în schimb, au trecut trei ani până în 2018, atunci când Prodigy anunța că semnează cu „BMG Rights Management” și, într-un final, „va lansa un alt album”/prefaţat de single-urile „Need Some1″ și „Light Up the Sky” (avându-i drept „oaspeți” pe Ho9909 și Barns Courtney, a apărut în noiembrie 2018 și a marcat întoarcerea la un sunet, mai puțin antrenant, de sint, mai puțin „rock”)/…

Zilele Universităţii „Apollonia” din Iaşi/ediţia a XXIX-a, 9 februarie-9 martie 2019

Publicat de Nicolae Tomescu, 4 martie 2019, 11:24 / actualizat: 5 martie 2019, 10:44

 
În perioada 28 februarie-3 martie a.c., a fost organizat Congresul Universității „Apollonia”/sub „sloganul Pregătim viitorul promovând excelența”.

Marius Bodea (PNL): „Liviu Dragnea începe să semene tot mai mult cu «Maduro» prin promovarea ideilor comuniste care duc statul la faliment!”

Publicat de Nicolae Tomescu, 3 martie 2019, 20:08

Iată replica deputatului Marius Bodea, secretarul Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, cu privire la subiect.

Dumitru Oprea: Stadiul realizării centrului multimodal Iași

Publicat de Nicolae Tomescu, 3 martie 2019, 18:43

„În programul de guvernare PSD-ALDE, în capitolul Politici pentru infrastructura de transport, absenţa unei reţele de transport rutier rapid (autostrăzi şi drumuri expres) este recunoscută ca fiind o una dintre problemele majore ale României, cu impact negativ asupra stării economice şi sociale a ţării.
Pe lângă Autostrada Iași-Târgu Mureș, este prevăzută și realizarea unor centre multimodale, în special, pe coridoarele europene, în zonele cu trafic comercial ridicat (inclusiv la Iași), prin accesarea fondurilor europene şi/sau în parteneriat public-privat“, a declarat parlamentarul ieşean.

În acest context, deputatul PNL Dumitru Oprea solicită un răspuns legat de locul şi numărul centrelor multimodale realizate până în prezent în ţara noastră, de asemenea detalii legat de costurile acestora. 

Mărțișor Radio Iași

Publicat de Nicolae Tomescu, 1 martie 2019, 15:30

Mi-am pecetluit gândul, descoperind că 1 martie ne apropie şi mai mult. M-am gândit la simboluri, la conotaţii şi echivalenţe. Pot să o fac, fie şi în completarea cuvintelor pe care le rostim. Simbolul este un semn cu o serioasă deschidere informaţională; dezvăluie, în majoritatea cazurilor, nu numai forţa evocatoare a arhetipurilor culturale sau percepţiilor moştenite, ci şi structura dinamică a minţii umane. Simbolul reprezintă, indirect şi în virtutea unei similitudini, un obiect concret, o fiinţă, o noţiune abstractă, o idee, un sentiment, o însuşire etc.

Ce reprezintă, pentru dumneavoastră, ghiocelul? Dar Ziua de 1 Martie? Pornind de la o realitate concretă, simbolul instituie raporturi extraraţionale şi imaginative între fapte, obiecte şi semne, dar şi între diferitele planuri ale existenţei, adică între lumea pământeană şi cea divină. El se revelează omului, adresându-se atât inteligenţei, cât mai ales sufletului său sensibil, declanşându-i rezonanţe emoţionale neaşteptate. Putem cunoaşte aproape toate conotaţiile unui simbol… În cazul ghiocelului: alinare, curaj, fidelitate, gingăşie, modestie, primăvară, puritate, răbdare, rezistenţă, smerenie, speranță, umilinţă acceptată; În cazul primăverii: ape ieşite din matcă, arbori înfloriţi, barză, brânduşă, buburuză, crin, ghiocel, întinerire, măr înflorit, narcisă, o nouă iubire, renaştere, smarald, speranţă, tinereţe, verde; primăvara veşnică duce cu gândul la paradis; În dreptul satului, găsim: stup de albine, fântână, nostalgie, leagănul copilăriei, amintire, obârşie; brad, cal, galben, livadă, primăvară, verde… Cam tot atâtea conotaţii pentru tinereţe… Pace: ape liniştite, oază, plug, smochin, verde, porumbel, ramură de măslin; Speranţă: alb, albastru, albină, amurg, apus de soare, coloană fără sfârşit, deal, dimineaţă, drum la capătul căruia răsare soarele, ghiocel, primăvară; Viitor: muguri; pentru singurătate, ca simbol, conotaţiile şi echivalenţele ar fi: bufniţă, coloană, copac izolat, cuc, plop, lup, zăpadă.

V-am redat câteva exemple şi (aproape) toate conotaţiile lor. Credeţi că amintitele simboluri vă definesc existenţa? „Călătorule”, ne învaţă un vechi proverb spaniol, „nu există drumuri; drumurile se fac păşind”. Îndrept mărţişorul către lumea Internetului, pe „recepţie” fiind prietenii care au făcut din Radio Iaşi ceea ce înseamnă inelul – adică alianţă, ataşament, continuitate, fidelitate, legământ, legătură liber acceptată, protecţie, putere, unire. Avându-se în vedere că lumea din jurul nostru abundă în motive simbolice, adică de fiinţe, lucruri, pictograme evocatoare de sens, trebuie să ştim cum să le identificăm, să le interpretăm, să le utilizăm inteligent – spre binele nostru, al comunităţii în cadrul căreia ne amnifestăm, ne mişcăm.

*

Luna Martie /sau a mărţişorului/ este legată de obiceiul cu acelaşi nume ce simbolizează sosirea primăverii. Renaşterea naturii, aducând oamenilor puteri şi speranţe noi se leagă, prin tradiţie, de invocarea bunilor auguri printr-un semn anume, care este mărţişorul – la originea sa, un bănuţ de aur sau de argint, găurit sau cu o toartă iscusit meşteşugită, atârnat de souă fire de bumbac colorate în alb şi roşu; el se oferea copiilor, mult mai târziu fetelor şi femeilor. Culoarea roşie a sângelui personifica viaţa, iar albul – puritatea luminii şi curăţenia florilor. Dăruirea unui mărţişor este o urare de fericire, sănătate, belşug şi frumuseţe, dar această credinţă avea (are) interpretări diferite de la regiune la regiune. Mărţişorul face parte din categoria talismanelor vechi, iar aceste mici obiecte pe care le purtăm au tradiţia de a ne proteja de pericole, de boli, de lucruri malefice. În cadrul diverselor credinţe şi civilizaţii, au virtuţi profilactice, iar încărcătura lor magică nu-şi găseşte egal decât în numărul dorinţelor: dragoste, putere, sănătate şi noroc.

Mărţişorul desemnează o tradiţie în România, Republica Moldova (conform unui mit care circulă în Basarabia, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel; iarna a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea şi ghiocelul a îngheţat, însă Primăvara a dat la o parte zăpada, rănindu-se la un deget din cauza mărăcinilor; o picătură de sânge fierbinte a căzut pe floare făcând-o să reînvie; în acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului fac trimitere la sângele roşu pe zăpada albă…) şi teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni. Obiceiuri similare sunt întâlnite în Bulgaria, Albania, Macedonia… Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşul – război. Arheologii au descoperit obiecte cu o vechime de mii de ani care pot fi considerate mărţişoare. Ele au forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, pentru a fi purtate la gât. Cele două culori sunt deschise interpretărilor: roşul poate semnifica vitalitatea femeii, iar albul – înţelepciunea bărbatului. Astfel, şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea. Răspândit în toate zonele ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu; în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi unele părţi ale Bucovinei exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1 martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. Moneda, legată cu un şnur roşu, un găitan din două fire răsucite din mătase roşie sau albă sau mai multe fire de argint şi aur se numeşte mărţişor, mărţiguş sau marţ. Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.

Mărţişorul, un mic obiect prins într-un şnur alb cu roşu, este oferit persoanelor apropiate, pe 1 Martie, ca vestitor al sosirii primăverii, primind însă, în ultimii ani, semnificaţii diverse, de la podoabă aducătoare de noroc la simbol al renaşterii naturii În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. În Moldova însă, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul. Semnificaţia firelor alb şi roşu ce se împletesc într-un şnur de care este prins un mic obiect este relevată şi de unele legende. Astfel se spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii. Se spune că, în vechime, mărţişorul era confecţionat din două fire răsucite de lână colorată – albă şi neagră sau albă şi albastră – şi era dăruit în prima zi din luna martie. Obiceiul mărţişorului este de fapt o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului – primăvara, la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei. Unele tradiţii spun că firul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia torcea firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic…

Nicolae Tomescu, Redactor Șef

Dumitru Oprea: „Dragnea vede Justiția ca pe moșia proprie!”

Publicat de Nicolae Tomescu, 1 martie 2019, 14:16

Momentul de cotitură în care se află România este de maximă gravitate, iar modul în care se duce bătălia pentru subordonarea Justiției în numele unui singur om este tot mai sofisticat. Capcana în care au intrat inclusiv aliații politici ai lui Dragnea este că nu urmăreşte amnistia sau grațierea membrilor coaliției, ci aservirea sistemului judiciar în folos propriu. Nici liderii ALDE nu au prea multe motive de optimism în privința adevăratelor intenții ale lui Liviu Dragnea și ale celui care le pune în operă, Tudorel Toader!

Nu „îndreptarea abuzurilor“ îi fac nopțile albe președintelui PSD! Țintele sale sunt pur personale: să scape de dosare și de condamnări (anularea sentinței definitive din dosarul Referendumului, precum și tragerea pe linie moartă a anchetelor Tel Drum sau Belina). Iar ca țintele să fie atinse trebuie să aibă controlul asupra Secției speciale de investigare a magistraților, încătușând astfel Justiția. De aceea, suntem datori, ca opoziție parlamentară, să îi susținem pe magistrați în protestul lor și să găsim căile legale pentru a anula OUG-urile toxice date de guvernarea Dăncilă!

Partenerii noștri europeni cunosc adevărata natură a masacrului statului de drept pusă în operă de coaliția PSD-ALDE. În plan extern am văzut că „împăratul este gol“. Dragnea a fost huiduit la Congresul socialiștilor europeni, iar mesajul liderului Frans Timmermans a fost foarte clar: dacă vrea să fie parte dintr-un club european, „Liviu“ trebuie să îi respecte regulile. Așa că preşedintele coaliției s-a întors de la Congres cu amenințarea că atât PSD, cât și ALDE sunt la un pas de a fi excluse din familiile lor politice europene.

Între timp, noi, în țară, trebuie să avem un singur scop: să nu-i permitem lui Dragnea să ne scoată din Europa!

Altă crimă a uitării şi intereselor: Casa „Vasile Alecsandri” din Bacău

Publicat de Nicolae Tomescu, 28 februarie 2019, 14:54 / actualizat: 1 martie 2019, 15:09

[1] Nu mă limitez la evenimente (politice), cuprind aspecte umane, economice, sociale, culturale…

[2] De importanţă naţională şi universală/recunoscută ca monument istoric de categoria A… Imobilul „Vasile Alecsandri” a fost clasat ca monument istoric încă din anul 1991, prin Ordinul nr. 2314/2004, care a preluat lista de clasare a imobilelor monumente istorice existentă la nivelul anilor 1991-1992…

[3] Într-adevăr, în 1930, Grigore Tabacaru publica un document al anului 1852, sub titlul „Clucerul Alecsandri a avut proprietăţi în oraşul Bacău”, numind casa din strada Alexandru cel Bun, nr.3 şi precizând în notele de subsol: „Azi, proprietatea generalului Dragomir Badiu” (sursa: „Vechiul Bacău”, p. 78)…

[4] „Tov. Arh. Nistor/ Lista este prezentată de Oficiul de Patrimoniu Cultural ca fiind cea propusă în 1976 etc.” În Lista monumentelor istorice, la categoria „Monumente şi ansambluri de arhitectură”, sub codul 04 B 0005, stă scris: „CASA G-RAL BADIU (în care s-a născut poetul VASILE ALECSANDRI); sf. sec. XVIII (azi, grădiniţă)”; informaţia este reluată, ori de câte ori a fost actualizată Lista (ultima ediţie, 2015), fiind numită, direct, Casa „Vasile Alecsandri”;

[5] În anul 1982, Florica Urziceanu (fiica generalului Dragomir Badiu, ultimul proprietar al Casei), scria Oficiului Judeţean pentru Patrimoniul Cultural: „Confirm că fosta mea locuinţă din Bacău, strada Alexandru cel Bun, nr. 3, împreună cu grădina şi curtea ce-o înconjurau, pe o suprafaţă de circa 2500 m2, mărginindu-se spre apus cu strada Vasile Alecsandri, au aparţinut pe timpuri poetului Vasile Alecsandri. […] În memoria marelui poet, tatăl meu, împreună cu dnul Veniamin Gheorghiu, în anul 1919-1920, a pus bazele primului aşezământ de cultură din oraşul Bacău: Casa de Sfat şi Citire «Vasile Alecsandri». […] Aş fi fericită să ştiu că acea casă […], care iniţial a aparţinut poetului Vasile Alecsandri, să poată fi consacrată drept Casa Memorială a Scriitorilor Băcăuani şi a Personalităţilor Băcăuane”…

[6] În anul 2000, „firmei Info-Terra” (condusă de Mario Maggi); se pare că intenţiile cetăţeanului italian au vizat demolarea clădirii şi folosirea terenului pentru alte construcţii (centrul Bacăului este ademenitor, nu-i aşa?), dar l-a împiedicat clasarea construcţiei ca imobil de patrimoniu clasa A…

[7] Proprietarul a încercat să scoată ruinele de pe lista monumentelor protejate de Statul român. Echipa de litigii a unei Case de Avocatură a câștigat (alături de Societatea Cultural-Știinţifică „Vasile Alecsandri” din Bacău și de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale), definitiv, menținerea clasării ca monument istoric a Casei Memoriale „Vasile Alecsandri”. 5 (cinci) ani la rând, societatea civilă și unii reprezentanți mass-media au invocat situația dezastruoasă în care ajunsese clădirea de patrimoniu, au militat pentru menținerea clasării ca monument istoric cu scopul protejării clădirii și al menținerii dreptului de preempțiune…

[8] Ioan Dănilă, conferenţiar la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (este fondatorul Societăţii Cultural-Știinţifice „Vasile Alecsandri”), afirmase că pretenţiile cetăţeanului italian din 2007 erau excesive, dar s-au „temperat” pe parcurs: „(…)Nu o poate restaura așa cum vrea el pentru că se află pe lista monumentelor istorice. Când a cumpărat-o nu știa acest lucru” (nimeni nu a fost şi nu este dispus să îi ofere suma cerută)…

[9] Primărie (Romeo Stavarache îşi luase „angajamentul”, în 2007, să aducă imobilul în proprietate publică; prin H.G. 1424/ 2007, Consiliul Local a primit suma de 82.000 RON pentru documentaţia renovării clădirilor istorice şi de patrimoniu, însă autorităţile nu au elaborat documentaţia care includea imobilul despre care scriu), Consiliul Judeţean, Direcţia Judeţenă pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bacău/DJCCPCN (conform legii, „inițiază, atunci când este necesar, sau solicită consiliului județean exproprierea pentru cauza de utilitate publică a monumentelor istorice, în vederea salvării acestora de la distrugere și degradare”)…

[10] În „Anul european al patrimoniului cultural”, la bicentenarul naşterii lui Vasile Alecsandri, în pregătirea zilei de 1 Decembrie…

[11] „Vom reda băcăuanilor acest obiectiv cu valoare de simbol” (Sorin Braşoveanu, preşedintele CJ)…

P.S.: „Există un dosar de soluţionare amiabilă între proprietarul imobilului şi autorităţile locale; în prezent, este suspendat – dat fiind faptul că nu a fost mandatat niciun reprezentant al autorităţii locale pentru a participa la procedura de mediere. În momentul de faţă, pentru soluţionarea cauzei, singurul lucru pe care ar trebui să-l facă autorităţile locale este să mandateze un reprezentant şi să mă contacteze pentru soluţionarea dosarului.” (Traian Dănceanu)

Marius Bodea (PNL): „Câți ani cu suspendare mai iau pacienții români din partea Guvernului PSD-ALDE?”

Publicat de Nicolae Tomescu, 28 februarie 2019, 11:55

28 februarie, Filă de calendar

Publicat de Nicolae Tomescu, 28 februarie 2019, 10:56

• 1863: S-a născut medicul Gheorghe Marinescu, fondatorul şcolii româneşti de neurologie.

A folosit, printre primii, metoda encefalografică în studiul fiziopatologiei sistemului nervos. Poate fi considerat un pionier al filmului ştiinţific mondial. Între anii 1898 şi 1901, împreună cu operatorul Constantin Popescu, a utilizat cinematograful în studierea unor maladii psihice – Tulburările mersului în hemiplegia organică. Însuşi Auguste Lumière recunoştea, într-o scrisoare din 29 iulie 1924: „Comunicările dumneavoastră asupra utilizării cinematografiei în studiul bolilor nervoase mi-au trecut, într-adevăr, prin mână, într-o vreme când primeam «La Semaine médicale», dar atunci aveam alte preocupări de ordin industrial, care nu-mi permiteau să mă consacru cercetărilor biologice. Mărturisesc că uitasem aceste lucrări şi vă sunt recunoscător de a mi le fi amintit. Din păcate, puţini savanţi au urmat calea deschisă de dumneavoastră”. A adus contribuţii originale în domeniile fiziologiei, histologiei şi clinicii sistemului nervos (teoria troficităţii reflexe, reflexul palmo-mentonier, chinetoplasma, cromatoliza, neuronofagia, degenerescenţa retrogradă ca urmare a secţiunii axonilor). În studiul celulei nervoase, Marinescu a folosit metode bazate pe cele mai recente descoperiri ale fizicii şi chimiei din vremea lui. Membru al Academiei Române din 1905, a fost vicepreşedinte al acestui for în perioada 1916-1918 şi 1925-1928.

• 1913: S-a născut etnomuzicologul Emilia Comişel.

În timpul studenţiei a fost remarcată de etnomuzicologul Constantin Brăiloiu şi a fost invitată să lucreze alături de acesta ca cercetător ştiinţific. În anii 1940 devenise profesoară de liceu la Ploieşti, iar din 1949 până în 1976 a predat la catedra de folcloristică a Conservatorului bucureştean. Cercetătoare la Institutul de Folclor din Bucureşti şi la Institutul de Studii Sud Est Europene din acelaşi oraş, a cules, de-a lungul carierei, peste nouă mii de cântece folclorice şi a publicat articole şi cărţi în scopul de a face cunoscută valoarea folclorului muzical românesc în ţară şi în străinătate. A colaborat cu publicaţii importante de peste hotare şi a fost membră a Societăţii Internaţionale de Folclor. A scris o biografie a lui Constantin Brăiloiu şi a tradus şi editat operele complete ale acestuia.

• 1916: S-a născut Vladimir Trebici, demograf şi sociolog, membru titular al Academiei Române (din 1992). Recensământul din anul 1977 s-a desfăşurat sub îndrumarea lui Vladimir Trebici, cel care a reprezentat România la Naţiunile Unite şi a condus mulţi ani Secţiunea Demografică a ONU, ca o recunoaștere a valorii ştiinţelor de demografie şi statistică româneşti. 

• 1922: S-a născut Radu Câmpeanu, jurist şi om politic liberal. A fost arestat pentru convingerile sale politice în perioada 1947-1953. Ulterior, emigrează în Franţa. Revine în România la începutul lunii ianuarie 1990. Preşedinte-fondator al Partidului Naţional Liberal, după reînfiinţarea partidului (1990-1993), a candidat la Preşedinţia României/alegerile din mai 1990 şi noiembrie 1996.

Şef al Tineretului Liberal înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, a fost student în decursul războiului. După cea mai mare conflagraţie mondială, participă la manifestaţiile anti-comuniste din 24-28 februarie 1945; arestat în 1948, a petrecut mai mulţi ani în închisorile comuniste. După eliberarea sa ca deţinut politic, emigrează în Franţa, împreună cu soţia (Monica) şi cu fiul lor (Barbu). La Paris, se arată foarte activ în rândurile exilaţilor; după sosirea lui Paul Goma, este suspectat ca informator al securităţii. În 1990 revine în ţară unde participă la reîntemeierea PNL/al cărui preşedinte va fi între 1990 şi 1995/, fiind ales senator în legislatura 1990-1992 în municipiul Bucureşti. A candidat şi la funcţia de preşedinte al României, la alegerile din 1990, unde a obţinut 10,64 % din voturi şi s-a „clasat” pe locul 2.

• 1926: S-a născut pictorul Virgil Almăşanu.

Virgil Almăşanu s-a născut pe 28 februarie 1926, la Baccealia (fostul judeţ Tighina). După absolvirea Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov, se înscria, în toamna anului 1945, la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-i ca profesori, printre alţii, pe N. Dărăscu şi Jean Steriadi. În 1952, Almăşanu a absolvit Institutul de Arte Plastice. În perioada 1958 – 1974 a realizat lucrări murale de mari dimensiuni: triptic mural pentru gara fluvială Galaţi, împreună cu Constantin Crăciun, o amplă frescă la Centrul Cultural al Tineretului Bucureşti şi mozaicul mural de la magazinul Muzica. La Teatrul Naţional din Bucureşti a lucrat la proiectul de decorare murală a faţadelor, împreună cu Traian Brădean, şi la tapiseria Odă Patriei, împreună cu Gheorghe Iacob. Din 1955, Almăşanu a participat la toate expoziţiile interregionale, anuale, de stat şi municipale, bienale de stat. De asemenea, a participat la 56 de expoziţii internaţionale. În 1965, a primit premiul Ioan Andreescu al Academiei Române, în 1968 a primit premiul Uniunii Artiştilor Plastici şi a fost ales secretar al Uniunii Artiştilor Plastici. În perioada 1970 – 1973, Almăşanu a fost vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici. În 1971, artistul a primit premiul pentru pictură al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, în 1974 a primit Meritul Cultural Clasa a II-a, iar în 2004 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de ofiţer. În perioada 1986 – 1990 a locuit în America de Sud şi în California. La revenirea în ţară, lucrările sale, caracterizate printr-o artă modernă a sintezei şi prin armonii cromatice pe tonuri de gri, au creat chiar un gen artistic.

• 1935: A murit colecţionarul de artă Anastase Simu. A adunat opere de o inestimabilă valoare aparţinând unor mari artişti români sau străini. În 1927 a dăruit casa şi întreaga colecţie statului, Muzeul „Simu” fiind unul dintre cele mai de seamă din Bucureşti şi din ţară. Este membru de onoare al Academiei Române din 1933.

Anastase Simu s-a născut la Brăila pe 25 martie 1854 într-o familie de agricultori foarte bogaţi, cu moşii întinse în diferite zone ale ţării. El devine moştenitorul acestei imense averi la vârsta de 19 ani, când încă era elev la Institutul Teresianum din Viena. Obţine licenţa în drept la Paris şi doctoratul în ştiinţe politice şi administrative la Bruxelles. Este numit secretar la Legaţia României din Berlin şi apoi senator de Brăila în trei legislaturi consecutive. Începând să se intereseze de colecţionarea lucrărilor de artă, Anastase Simu se implică în acelaşi timp şi în alte domenii ale vieţii sociale şi culturale. Este membru în Consiliul Consultativ al Artelor din Ministerul Instrucţiunii Publice (1910–1915), membru al Ateneului Român, membru de onoare al Academiei Române. Muzeul, care a fost inaugurat la 21 mai 1910 în centrul Bucureştiului, reprezentând o premieră instituţionalizată în România, demonstrează că artele plastice româneşti se pot alătura şi compara de acum artelor plastice universale. Bogata colecţie de opere de artă românească şi străină a donat-o statului român în 1927. Muzeul Simu a funcţionat până în anul 1960, când a fost dărâmat de autorităţile comuniste pentru a construi în locul său Magazinul de Confecţii Eva. O parte din această colecţie se află astăzi la Muzeul Naţional de Artă al României, iar o alta în colecţia Simu de la Pinacoteca oraşului Bucureşti. Colecţia cuprindea circa 1.200 de piese din toate genurile artistice: pictură, grafică, sculptură, artă decorativă.

• 1950: A murit istoricul literar Ştefan Ciobanu. A depus o intensă activitate politică şi culturală pentru unirea Basarabiei cu România. Este membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (1944-1948). Tatăl lui Valeriu Ciobanu, istoric literar şi folclorist.

Urmase şcoala primară în Talmaz şi Bairamcea, iar mai apoi, la Chişinău, Liceul Re­gional (în particular, în paralel cu Şcoala Normală). Elev eminent, termina cursurile liceale în 1905 cu premiul întâi. Din 1907, a devenit student al Facultăţii de Litere de la Universitatea din Kiev, ca bursier, până în 1911, când îşi lua licenţa magna cum laude. Între 1911-1912, a urmat un curs superior academic, cu o specializare pe profil pedagogic. În perioada studenţiei, profesorul Vladimir Peretz, eminent savant, bun cunoscător al literaturilor slave de răsărit, l-a îndrumat către studiul literaturii şi culturii româneşti, din perspectiva documentelor aflate în biblioteci şi arhive din Ucraina, Rusia şi Polonia. Din aceeaşi perioadă, datează şi debutul său publicistic, în ziarul „Viaţa BasarabieiŢ, unde semnează articole politice cu pseudonimul Silvan. Între anii 1917 şi 1928 a funcţionat ca profesor secundar la un liceu din Jitomir (Ucraina), apoi la Bolgrad şi Chişinău, continuându-şi însă munca de cercetare. În 1918 a fost ales membru în Sfatul Ţării, cu răspunderi în domeniul învăţământului. Tot în 1918 era primit în Academia Română, membru activ timp de peste treizeci şi trei de ani, dintre care şapte ca vicepreşedinte. Cariera sa universitară, de 23 de ani, a început în 1926, odată cu numirea ca profesor titular al Catedrei de istoria literaturii vechi la recent înfiinţata Facultate de Teologie, cu sediul în Chişinău, a Universităţii din Iaşi, unde a activat până în 1938. Din respectivul an şi până în 1949 va fi titularul cursului de istoria literaturii române vechi la Universitatea din Bucureşti. A studiat fenomenul literar în conjuncţie cu cel cultural-istoric, destinul pământului dintre Nistru şi Prut în condiţiile ostracizării spiritualităţii naţionale, dând o serie de lucrări remarcabile, care şi-au păstrat actualitatea: La Continuite roumaine dans la Bessarabie (1920),Contribuţia Basarabiei la dezvoltarea literaturii naţionale (1941), La Bessarabie. Sa population, son passe (1941). Lucrarea sa capitală în acest domeniu este monografia Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă (1923).

• 1958: S-a născut compozitorul Mihnea Brumariu

• 2000: A murit matematicianul Nicolae-Victor Teodorescu. Este considerat creatorul şcolii româneşti de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale. Membru titular al Academiei Române din 1963.

Este considerat creatorul şcolii româneşti de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale. Nicolae Teodorescu a dedicat cei peste peste 65 de ani de activitate Societăţii de Ştiinţe Matematice din Romînia. A început, ca de altfel majoritatea marilor matematicieni, rezolvînd probleme din Gazeta Matematică şi a continuat prin elaborarea de probleme. Din anul 1948 a fost vicepreşedinte al SSM, responsabil cu publicaţiile acestei instituţii, iar din 1975 a fost ales preşedinte. Nicolae Teodorescu a coordonat revista „Bulletin Mathematique”. A restructurat conţinutul vechii Gazete, adăugindu-i rubrici noi (Informatică, Concurs, Recenzii, probleme comentate etc). Sub egida lui NicolaeTeodorescu s-a înfiinţat Concursul Gazetei Matematice, continuînd astfel tradiţia vechii Gazete Matematice, sub numele de „Concursul anual al rezolvitorilor”. Pînă în 1980 Academicianul Nicolae Teodorescu a coordonat Olimpiadele Naţionale de Matematică. A organizat sub egida Societăţii de Matematică consfătuiri cu învăţători şi profesori de matematică dinînvăţămîntul gimnazial, liceal şi universitar ce au avut caracter metodic, metodologic şi ştiinţific. Academicianul profesor Nicolae Teodorescu ne-a părăsit în 2000 la vârsta de 92 de ani, lăsînd în urmă un adevărat tezaur pentru iubitorii matematicii.

• 2003: A murit Romulus Diaconescu, prozator şi teatrolog.

A urmat şcoala elementară în Bălăneşti, Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu (1956-1960) şi Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1960-1965). A devenit doctor în teatrologie cu teza Condiţia umană în dramaturgia postbelică (2002). Redactor şi şef de secţie la ziarul „Înainte” din Craiova (1966-1974), redactor şi redactor-şef adjunct la „Ramuri” (1974-2003). Din 2002 este cercetător la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopşor” şi profesor la Facultatea de Filologie, secţia teatru, din Craiova. A debutat publicistic în „Viaţa studenţească” în 1963 şi editorial în 1976, cu volumul de reportaje Timpul din ziduri. Rezultat al unor călătorii în ţară şi în străinătate, reportajele reunite sub titlul Timpul din ziduri se remarcă prin observaţiile la faţa locului, completate cu o amănunţită documentare. Spaţii teatrale (1979) anunţă un veritabil cronicar dramatic, consacrat prin următoarele volume. Volumul Trebuia să se nască Brăncuşi (1981) reuneşte eseuri despre arta şi personalitatea sculptorului, în care Diaconescu apelează la documente şi argumente istorice, etnofolclorice, de istoria artei româneşti şi universale.Romanul Migraţii fără sezon (1984), cu note autobibliografice, pune în dezbatere, prin destinul unui tânăr absol­vent de filologie repartizat în provincie, problema generaţiei de intelectuali din perioada postbelică. Şi un alt roman, Neuitatele amurguri (1988), radiografiază realitatea socială trăită de autor, în timp ce De veghe pentru învingători (I-II, 1987-1989), construit prin alternanţa unor secvenţe temporale situate în trecut şi în prezent, restituie dramatismul anilor primei conflagraţii mondiale.

• 2008: A murit Joseph M. Juran, inginer american de origine română, stabilit în SUA din 1912. Specialist în probleme de management, supranumit „arhitect al calităţii”, este fondator şi preşedinte de onoare al Institutului „Juran” şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991.

Joseph Moses Juran s-a născut la 24 decembrie 1904 la Brăila. A petrecut primii 8 ani în România, la Gura Humorului şi la Brăila, după care a emigrat, cu familia sa, în SUA. S-a stins din viaţă la vârsta de 103 ani. În Statele Unite ale Americii a fost licenţiat în inginerie electrică al Universităţii din Minnesota. Este doctor în ştiinţe juridice al Universităţii din Loyola iar ulterior, profesor de inginerie industrială la Universitatea din New York. A fost expert tehnic şi consultant pentru economie mondială al Administraţiei Centrale a SUA şi a unor mari companii americane sau transnaţionale. A înfiinţat, ca membru fondator, şi a fost membru de onoare al recunoscutului şi prestigiosului Institut Juran din SUA – instituţie de referinţă mondială în instruirea în domeniul calităţii. Cea mai mare realizare practică a fost programul de instruire în domeniul calităţii – controlul statistic al calităţii – pe care Joseph M. Juran 1-a întocmit şi condus, alături de marele specialist W.E. Deming, în Japonia distrusă economic după cel de al Doilea Război Mondial. A fost considerat drept unul dintre autorii şi iniţiatorii „miracolului japonez” şi, ca recunoaştere a acestor merite, împăratul Japoniei i-a acordat Ordinul Sacrei Comori – cel mai înalt ordin acordat străinilor. Este autorul a 16 cărţi în domeniu, traduse în 20 de limbi, o bună parte dintre ele fiind în prezent cărţi de referinţă în întreaga lume.

EVENIMENTE INTERNE

• 1820: S-a născut Sir John Tenniel, ilustrator şi caricaturist britanic. A făcut primele ilustraţii pentru Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor (1865) şi Dincolo de oglindă semnate de Lewis Carroll.

• 1857: S-a născut medicul francez Raphael Blanchard. De numele său se leagă punerea bazelor parazitologiei medicale moderne. A avut strânse legături cu specialiştii români. Este membru de onoare străin al Academiei Române din 1914.

• 1869: A murit Alphonse de Lamartine, scriitor, unul dintre iniţiatorii poeziei romantice franceze şi om politic francez – ministru de externe al Guvernului provizoriu în 1848. A sprijinit revoluţionarii din Principatele Române. În 1829 a devenit membru al Academiei franceze. Alături de Victor Hugo şi de Alfred de Vigny, a fost unul dintre iniţiatorii poeziei romantice franceze. A scris o poezie a emoţiilor delicate, spiritualizate, remarcabilă prin lirismul melancolic şi contemplativ, datorat aspiraţiei nostalgice către timpul trecut, retrăirea elegiacă a iubirii, consonanţa dintre natură şi starea sufletească a eului liric. 

• 1890: S-a născut, la Kiev/Ucraina, din părinţi polonezi, ambii cunoscuţi dansatori, renumitul balerin şi coregraf Vaslav Nijinsky. După o carieră fulminantă, s-a retras la numai 29 de ani, din cauza unei boli psihice.

• 1895: S-a născut pianista braziliană Guiomar Novães.

• 1901: S-a născut chimistul american Linus Pauling, autorul concepţiei rezonanţei structurilor de valenţă

A elaborat lucrări asupra naturii legăturilor chimice şi a structurii moleculelor, în special a macromoleculelor organice şi a cristalelor. Pauling a fost un profesor şi un autor remarcabil. Prima sa carte, The Nature of the Chemical Bond (1939) (Natura Legăturilor Chimice), a influenţat notabil chimia din secolul XX. A publicat, apoi, primul său tratat de specialitate,General Chemistry (1949) (Chimie Generală) – apărut şi în limba română. A scris numeroase articole privind consumul de vitamina C şi al altor nutrimente. A scris peste 1,000 articole pentru studenţi şi publicul larg privind ştiinţele, viaţa şi sănătatea. Este considerat părintele biologiei moleculare. A susţinut o intensă activitate de mobilizare a opiniei publice împotriva experienţelor nucleare. Este laureat al Premiului Nobel pentru chimie pe 1954 şi Premiul Nobel pentru pace pe 1962. Este membru de onoare al Academiei Române din 1965. 

• 1909: S-a născut Sir Stephen Spender, poet şi critic literar britanic.

• 1916: A murit Henry James, scriitor şi critic literar american naturalizat britanic.

Frate al filozofului şi psihologului William James, respectiv al diaristei Alice James, a fost un romancier, critic literar, dramaturg şi prozator american de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. James a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale în Europa, în special în Anglia, devenind spre sfârşitul vieţii sale cetăţean britanic. Deşi Henry James este mai ales cunoscut pentru romanele, nuvelele şi povestirile sale care sunt scrise din punctul de vedere al conştiinţei personajelor sale, celebritatea sa literară se datoreşte opticii sale novatoare asupra literaturii, corelată cu evoluţia filozofiei şi psihologiei. James a contribuit semnificativ la analiza şi critica operelor de ficţiune, insistând în mod cu totul particular asupra libertăţii tuturor scriitorilor de a prezenta propria lor viziune a lumii. Ideile sale novatoare asupra punctelor de vedere literare, monologului interior şi credibilitatea autorului însuşi, prezente în toate scrierile sale, au adus o altă adâncime şi un nou interes îndreptat înspre scrierile narative de ficţiune. Astfel, eseul său despre roman,The Art of Fiction, este una dintre acele strălucite scrieri care indică puterea sa critică de analiză. Fiind un scriitor extraordinar de productiv, James a scris şi publicat cărţi semnificative de călătorie, biografii, autobiografii, cărţi de ficţiune şi de critică de artă, alături de romanele, nuvelele şi eseurile sale de critică literară.

• 1922: Proclamarea independenţei de stat a Egiptului, ca monarhie constituţională. Independenţa va rămâne formală datorită prezenţei militare britanice pe teritoriul ţării până la lovitura de stat din 23 iulie 1952, „a ofiţerilor liberi”.

• 1936: A murit Charles Nicolle, medic şi bacteriolog francez. În 1909 a descoperit modalitatea de transmitere a tifosului exantematic. Este laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pe 1928.

După absolvirea Liceului Corneille din Rouen, Charles a studiat timp de trei ani la o şcoală medicală, apoi şi-a urmat fratele mai mare, Maurice, şi a lucrat la un spital din Paris. În acest timp a continuat studiile la Facultatea de Medicină, sub îndrumarea profesorului Albert Gombault, şi la Institutul Pasteur alături de profesorul Pierre Émile Roux. După finalizarea studiilor, a susţinut, în 1893, lucrarea de doctorat – Cercetări asupra şancrului moale. S-a întors apoi la Rouen pentru a deveni membru al Facultăţii de Medicină, iar în 1896 a preluat conducerea Laboratorului Bacteriologic până în 1903. Acesta a fost anul în care i s-a oferit postul de director al Institutului Pasteur din Tunis, Tunisia. A devenit foarte ataşat de acest loc şi şi-a păstrat funcţia până la sfîrşitul vieţii.

• 1986: A fost asasinat Olof Palme, om politic social-democrat suedez, prim-ministru în perioada 1969-1976 şi 1982-1986. Pe plan intern a aplicat măsuri sociale profunde, pe plan extern a dus o politică bazată pe acţiuni pacifiste.

• 1991: S-a încheiat operaţiunea Furtună în deşert. Declanşată împotriva Irakului care invadase Kuweitul, la 2 iulie 1990, de către coaliţia internaţională la care au participat SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită şi Kuweitul. Cu acest prilej au fost utilizate pentru prima dată rachetele americane „Tomahawk”. Acest prim „război din Golf”, cum va fi numit, s-a încheiat cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului. Guvernul României a considerat că declanşarea operaţiunilor militare împotriva Irakului a fost justificată

După 20 de ani, Editorial semnat de Nicolae Tomescu (20.02.2011)

• 2004: A murit scriitoarea spaniolă Carmen Laforet.

Carmen Laforet este numele cu cea mai mare rezonanţă din rândurile prozatoarelor contemporane din Spania. La 23 de ani, ea publica romanul Nimic, care avea să creeze adevărate valuri în Barcelona anilor ’40 şi să fie proclamat drept o carte de referinţă a secolului XX, corespondentul latin al romanului-cult De veghe în lanul de secară. La 18 ani, Andreea soseşte la Barcelona unde va urma cursurile universitare. Diferenţele de clasă, jocul păstrării aparenţelor, rudele ciudate care o găzduiesc şi prietenii avangardişti pe care şi-i face la facultate nu sunt altceva decât faţetele lumii în care fata începe să se maturizeze. 

• 2006: A murit Owen Chamberlain, fizician american, care împreună cu Emilio Segrè. A câştigat Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirea antiprotonului, o antiparticulă sub-atomică.

• 2010: A murit regizorul de film italian Nini (Antonio) Grassia. În anul 2008 a fost distins cu „Leul de Aur” pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneţia. Grassia intenţiona să facă un film-mărturie al vieţii reale şi crude din oraşul italian Napoli, pornind de la cazul unui român de etnie rromă împuşcat într-un atentat la o intrare în metroul din oraş, fiind confundat, pare-se, cu unul dintre şefii mafioţi din zonă. 

• 2011: A murit actriţa franceză de film şi teatru Annie Girardot.

După câteva filme comerciale, Rocco şi fraţii săi/ Rocco et ses frères, de Luchino Visconti (1960), i-a lansat cu adevărat cariera, fiind nominalizată la premiile BAFTA. Jucând în multe filme, alternând rolurile mari cu pelicule mediocre, s-a remarcat mai ales în Le mari de la femme à barbe (1963), Dillinger est mort (1969), de Marco Ferreri,Vivre pour vivre, de Claude Lelouch (1967), Mourir d’aimer, de André Cayatte (1971), şi Cache (2006), de Michael Haneke. A fost recompensată cu premiul Cesar pentru rolurile din Profesoara de pian, de Michael Haneke (2001),Mizerabilii (1995), Docteur Françoise Gailland (1976) şi a fost nominalizată la aceleaşi premii pentru rolul din The Key Is in the Door (1978). Totodată, a primit premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) în 2005. A fost căsătorită cu actorul italian Renato Salvatori – decedat în martie 1988, la mult timp după ce s-au separat, şi a avut o fiică, Giulia.

• 2011: A murit actriţa americană Jane Russell.

Producătorul Howard Hughes, care căuta o actriţă cu forme generoase, a descoperit-o la dentistul său, unde lucra ca recepţionistă. I-a oferit rolul din filmul Proscrisul/ The Outlaw, realizat în 1943. Fiica unei actriţe dintr-o trupă ambulantă, a făcut cursuri de pian şi de teatru, mai ales cu faimoasa actriţă rusă Maria Uspenskaia, şi poza adesea pentru fotografii de modă. Proscrisul a propulsat-o în lumea Hollywood-ului, i-a adus faimă, dar şi o aură de scandal – din cauza decolteului său prea generos filmul a fost cenzurat şi a fost lansat abia în 1946. Însă între timp a pozat pentru un poster devenit foarte popular în rândul soldaţilor americani din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.Domnii preferă blondele, de Howard Hawks, lansat în 1953, constituie apogeul carierei sale de actriţă. În acest film joacă rolul unei brunete idealiste, dar cu picioarele pe pământ, opusul personajului blondei naive şi venale interpretat de Marilyn. Atât pe marele ecran, cât şi în viaţă, cele două sunt prietene. În ciuda unei filmografii bogate, cariera cinematografică a lui Jane Russell s-a stins în anii 1960. Parţial s-a reconvertit în artistă de music-hall, la Las Vegas şi New York. Jane Russell, căsătorită de trei ori – şi de două ori văduvă -, se remarca în mediul hollywoodian progresist prin apărarea valorilor republicane, dar şi prin credinţa sa în Iisus.

Nicolae Tonitza: „În artă, forma nu e niciodată perfectă prin ea însăşi, ci prin ceea ce izbuteşte să exprime”

Publicat de Nicolae Tomescu, 25 februarie 2019, 22:12

Primul dintre cinci copii ai unui comerciant, a urmat Şcoala primară în orașul natal, dovedind calităţi excepţionale de caricaturist şi desenator. Înscris la Şcoala Normală din Iaşi[1], a călătorit în Italia (1903). Împreună cu Ştefan Dimitrescu[2] picta biserica din Grozăveşti[3]; în anul următor, a lucrat la decorarea capelei Palatului Mitropoliei din Iaşi[4].

Plecat la Munchen[5] (în 1907), acolo unde expune şi trimite caricaturi în ţară[6], deschide seria prezentărilor organizate, pentru a pune în lumină specificul activității sale, realizările artistului. La Munchen, Paris, Roma, Genova, s-a desăvârşit ca artist şi a fost atras, în primul rând, de experienţa impresioniştilor[7], de secretul luminii şi farmecul atmosferei. Considerat a fi un urmaş al lui Ştefan Luchian[8], Tonitza a rămas un adept hedonist al impresionismului, având, doar la prima vedere, o perspectivă mai optimistă asupra vieţii[9]. Primul autoportret, pe care pictorul l-a realizat privindu-şi figura tristă, datează din 1910 – pe când se afla în Paris; de atunci, autoportretul devine o preocupare permanentă, iar portretele se impun prin inspiraţia sinceră şi spontaneitate. Tonitza dăinuie și prin calitatea pictorului de compoziţie; când este liric, când este dramatic. Sinceritatea îl caracterizează, punerea în pagină este aportul lui de pictor cu mare experienţă. Desenul a rămas şi el ca un document tragic, dar real[10]. Esențială a fost propria lui existență; viaţa zbuciumată se traduce în războiul din 1916[11], lipsurile materiale, participarea la evenimentele politice de stânga[12], moartea prematură din cauza suferinţelor fizice… În 1937, fusese numit rector al Academiei de arte frumoase la Iaşi[13]…