EXCLUSIV (VIDEO) Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, despre cum a reușit România să fie inclusă în mecanismul EastInvest pe ultimă sută de metri

Publicat de Lucian Bălănuţă, 21 februarie 2026, 15:52

Semnarea declarației de intenție are loc pe 26 februarie, în prezența președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și a vicepreședintelui executiv Raffaele Fitto, alături de premierii statelor participante. Într-un interviu acordat în exclusicitate colegului nostrum, Lucian Bălănuță, Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, afirmă că România vizează trei regiuni de dezvoltare pentru mecanismul EastInvest și anume Nord-Vest, Nord-Est și Sud-Est – cu accent pe zonele de graniță și pe potențialul strategic al Mării Negre. Potrivit acestuia, mecanismul nu presupune alocări fixe pe țări, ci acces la finanțare prin intermediul băncilor europene și al Băncii de Investiții și Dezvoltare, cu posibilitatea de a multiplica fondurile prin combinarea instrumentelor financiare cu granturi din politica de coeziune. În paralel, România pregătește deja proiecte printr-un program derulat cu Banca Mondială pentru a crește capacitatea regiunilor de frontieră de a atrage investiții, inclusiv în perspectiva reconstrucției Ucrainei.

Lucian Bălănuță: Discutăm în exclusivitate cu Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, despre ce înseamnă concret această decizie și ce proiecte ar putea fi finanțate. Bună ziua și mulțumesc pentru că sunteți alături de noi!

Dragoș Pîslaru: Bună ziua, mulțumesc mult pentru invitație!

Lucian Bălănuță: Domnule Ministru, pentru început, ce este pe înțelesul tuturor acest program? Uniunea Europeană a avut de mult timp preocupări în acest sens de a găsi soluții pentru regiunile aflate în proximitatea conflictului ruso-ucrainean, încă de la debutul războiului, în cazul de față. Aș dori să vă rog, pentru început, să vorbim de ce a fost creat acest mecanism la nivel european, ce probleme încearcă să rezolve și cum a reușit România să facă lobby pentru o astfel de inițiativă?

Dragoș Pîslaru: În primul rând, trebuie să înțelegem că, Comisia Europeană a acordat într-adevăr o atenție importantă flancului estic și este foarte clar acest lucru pentru că zona care e la granița de peste 3500 de kilometri, dacă stăm să ne gândim cu Rusia și Belarus, 1500 de kilometri cu Ucraina și 600 de kilometri la Marea Neagră, toată această zonă și regiunile care s-au aflat în proximitate au avut de suferit ca urmare a agresiunii rusiei în Ucraina. Atât prin faptul că au fost prima linie de preluare a refugiaților, a celor care au trebuit să fugă din calea agresiunii ruse, până la, evident, faptul că investițiile nu s-au mai materializat din această rațiune clară a proximității față de conflict.

Și atunci, după multă vreme în care cumva, au existat declarații, de data aceasta, pe 18 februarie, Comisia Europeană a lansat această strategie comprehensivă, o strategie complexă pentru a susține zonele, regiunile de la graniță, de la frontiera estică. Și bineînțeles sunt câteva puncte importante pe partea de securitate și reziliență, pe partea de creștere și prosperitate economică, și aici este cadrarea pentru EastInvest, acest mecanism special financiar despre care o să vorbesc mai mult, dar și discuții legate de inovare, de conectivitate și mai ales de măsuri sociale și mod în care oamenii vor fi sprijiniți. Ceea ce este important, mai ales că în spațiu public au fost foarte multe voci care au spus că, inclusiv la conferința de securitate de la München, cumva alte țări au fost mai active decât România în ceea ce înseamnă materializarea unei agende pentru zona de flanc estic și aici mă refer, mai ales, la Finlandia și Polonia.

Trebuie să știm acum că România a recuperat și că se află acum în prima linie și e foarte important că putem să fim parte în această inițiativă East-Invest. Este adevărat și cumva, dacă vreți, rămâne în premiera această informație, că pe data de 9 februarie, deci nu cu foarte multă vreme în urmă, formula de EastInvest era o formulă care era limitată strict la granița cu Rusia și Belarus. Erau Polonia, Finlandia și țările baltice care își făcuseră practic lobby la nivelul Comisiei Europene ca să demareze această inițiativă.

Și totul a plecat de la faptul că pe data de 26 februarie are loc Consiliul de Afaceri Generale, formatul Coeziune. Deci, practic eu oricum urmează să fiu la Bruxelles la acea dată și am primit o scrisoare în care am fost invitat ca observator la o reuniune în care prim-ministrii din zona pe care am menționat-o vin alături de băncile lor de dezvoltare și semnează acest protocol EastInvest. E momentul în care eu recunosc că am luat foc instantaneu pentru că era un lucru foarte clar că se spărgea flancul estic într-un flanc estic nordic și un flanc estic sudic.

Eu pot înțelege motivele pentru care să spunem Ungaria și Slovacia în acest moment nu sunt printre copiii preferați ai jocului de la nivel european și aici vă las pe dumneavoastră să gândiți și să vedeți care sunt motivele, bineînțeles legate de agenda relativ antieuropeană a guvernelor respective, dar una peste alta România este unul din aliații clari și cum să spun asumați, în această campanie de susținere a sprijinirii Ucrainei, nu mai spun până aici rolul important pe care România l-a avut în sprijinirea Moldovei și practic ideea că noi am fi fost săriți din poză era inacceptabil. Am vorbit cu vicepreședintele executiv Raffaele Fitto, am explicat cum stau lucrurile, am avut ocazia să-l cunosc și am o relație foarte bună cu domnia sa. Sunt convins că doamna vicepreședinte executiv Roxana Mînzatu a jucat un rol important și iată, de pe 9 februarie, în câteva zile, deci în două zile mai bine spus, pe 11, am primit semnale că se poate extinde această invitație și către România.

Imediat am vorbit cu Banca de Investiții și Dezvoltare a României pentru a demara instantaneu demersurile tehnice pentru că devenea a doua barieră. Dacă suntem pregătiți să semnăm am ajuns la concluzia că avem nevoie de un memorandum în guvern. Am explicat că nu există posibilitatea să nu-l avem și aici îi mulțumesc colegului Alexandru Nazare de la Finanțe că evident e domeniul domniei sale și am avut o colaborare excelentă am obținut memorandumul în govern, Ministrul Afacerilor Externe, prin reprezentanța permanentă au fost absolut la înălțime și iată ca să ajungem la zi, România nu doar că este acum parte din EastInvest, deci semnează în prima linie pe 26 februarie, dar prim-ministrul României, Ilie Bolojan, este invitat la eveniment. Participă alături de prim-ministri din țările baltice, din Estonia, Letonia și Lituania, la acest eveniment la care participă, bineînțeles, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, Raffaele Fitto, doamna Nadia Calvino de la Banca Europeană de Investiții.

Deci, practic este exact acel tip de lineup de prezență de care România are nevoie pentru a demonstra că suntem într-adevăr un actor proactiv și este un succes diplomatic al României, cumva, repet, având acea participare la Consiliul de Afaceri Generale și fiind legată cumva de coeziune, să nu uităm  Politica de Coeziune este cea în care punem acest echilibru între regiunile mai dezvoltate și regiunile mai puțin dezvoltate.

Este parte din ce avem în tratatul Uniunii Europene, pe partea de coeziune și cumva legată de domeniul de care răspund și aceasta este istoria: 18 februarie a fost dată comunicarea Comisiei și urmează pe 26 februarie să fie semnată această declarație de intenție.

Discutăm de 28 de miliarde de euro potențiale în instrumente financiare pentru investiții pe flancul estic în cazul nostru în trei regiuni de dezvoltare a României, Nord-Vest, Nord-Est și Sud-Est și cu un potențial important și pentru inițiativele pe care vrem să le avem în Marea Neagră. Vă aduc aminte de acel hub militar strategic în Marea Neagră pe care România îl susține și dorește să aibă poziție de leadership pe acest subiect. Lucruri importante, lucruri care arată faptul că atunci când România se așează bine și se aliniază pentru a putea fructifica acest tip de inițiative vine și succesul și participarea pe care noi o așteptăm.

Lucian Bălănuță: Să vorbim puțin și despre implicațiile pentru regiuni, cum ajung concret banii aceștia, EastInvest la proiectele din România și dacă există o competiție între state sau fiecare țară are să spunem o alocare clară, matematică?

Dragoș Pîslaru: Nu există, să spunem, o alocare tradițională de tipul fiecare țară primește o sumă de bani. O dată ce, însă, Banca de Investiții și Dezvoltare din România participă în acest cadru poate după aceea declanșa operațiuni de finanțare și vreau doar să dau niște exemple. În acest moment Banca de Investiții și Dezvoltare are de exemplu pentru că suntem la vocea Moldovei, avem până la urmă regiunea de Nord-Est, are, în acest moment, în pregătire și foarte aproape de derulare un program pe regiunea de Nord-Est pe politica de coeziune și pe 2021-2027 care se derulează prin ADR Nord-Est și practice, urmează să sprijine interprindere mici și mijlociii, IMM-urile, din Regiunea de Nord-Est cu niște condiții extrem de favorabile de finanțare cu componente de grant cu componente de garanții și bineînțeles cu subvenții de dobândă și mi se pare un lucru foarte important că noi putem arăta că deja avem instrumente, deja folosim astfel de oportunități. Prin urmare momentul acesta în care semnăm pentru acest mecanism care atenție înglobează Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Consiliului Europei. bineînțeles Banca Nordică pentru proiecte mai relevante pentru țările baltice.

Deci toată toată această platformă va deschide accesul la finanțare prin intermediul Băncii de Investiții și Dezvoltare pentru toate proiectele investiționale mai mici sau mai mari în regiunile de grăniță. Acum evident se pune problema cum avem de jos în sus proiectele care să fie ridicate. Și aici am o veste foarte bună.

Există în acest moment un program care se numește Bridge adică pod traduse din limba engleză cu Banca Mondială prin care am decis deja să alocăm 2,5 milioane de euro exact pentru pregătirea regiunilor de graniță. O dată pentru reconstrucția Ucrainei foarte important și doi, pentru a putea să există un acces mai bun la oportunitățile de finanțare. Deci cumva inițiativa europeană se potrivește cu ceea ce noi lucrăm deja ceea ce este foarte interesant că am fost și noi în sfârșit proactivi și nu a trebuit să așteptăm să ne dea tonul Europa astfel încât pe de o parte vom avea aceaste analize care se vor face la nivelul regiunilor de dezvoltare pentru ce fel de lucruri și care sunt nevoile legate de specificul acesta de regiuni de frontier.

Ca să fiu foarte concret, pentru regiunea de Nord-Est este de așteptat ca pe lângă acești bani de coeziune și instrumentul de care făceam referire pentru IMM-uri, să putem avea alte instrumente puse la dispoziție pentru investiții mai mari și mai mici pe specificul acesta de regiuni de graniță, pe proiecte de, să spunem, lucruri care țin de inovare de soluții energetice, bio-economie, lucruri care țin de lanțurile de valoare europene ca să consolidăm și să dezvoltăm potențialul regiunilor, pe instrumentele acestea financiare sunt mai puțin, să spunem, componente clasice de grant, dar sunt proiecte care creează un acces la finanțare extraordinar și la care noi putem cupla componente de grant din Politica de Coeziune actuală sau din ce vom avea pe 2028-2034 și este absolut excelent pentru că folosesc acest prilej să explic că România schimbă o paradigmă, schimbă pe deoparte ce avem în spațiu public de la un model de creștere pe consum, la un model de creștere pe investiții și aici e o dezbatere întreagă și se întâmplă sub ochii noștri acum și al doilea lucru pe care îl face pentru fondurile europene, schimbă privirea fondurilor europene de la ideea că iei un euro și îl duci mai departe, îl iei, un euro, și îi creezi multiplicare și creezi dintr-un euro, 3-4 euro și asta se face prin instrumente financiare și prin tipul acesta de mecanisme pentru care avem acum un exemplu cum ar fi EastInvest și asta este foarte important, e noua paradigmă de dezvoltarea României în care multiplicăm fondurile europene și nu în ultimul rând trecem de la o privire care este exclusiv legată intern către interiorul României într-o privire în care ne cuplăm la inițiative multistat, la proiecte multistat, la inovare, care se întâmplă la nivel european și în modul acesta România dacă există riscul în Europa cu mai multe viteze scopul nostru este să fim în grupul țărilor care au viteza cea mai mare, cum ar fi formatul E6 sau alte formate de acest tip. De aceea România odată trebuie să fie acolo și trebuie să fie acolo chiar și cu regiunile care sunt poate cel mai afectate de ceea ce se întâmplă în conflictul din zona estică și de aceea este foarte important să ne susținem aceste regiuni de frontiere nord-est, nord-vest, sud-est.

Lucian Bălănuță: Mai mult ca o clarificare pentru că înțeleg, în cazul regiunii Nord-Est, vioara întâi pentru facilitarea acestor fonduri va fi Agenția de Dezvoltare Nord-Est, în competiția aceasta de proiecte intră instituții publice, unități administrativ-teritoriale, dar și companii private. Cum e structurat programul în sine?

Dragoș Pîslaru: Ca să fiu foarte explicit, evident că preferința ar fi să folosim ADR Nord-Est pentru experiența pe care o are și pe ideea că va exista o continuitate. Noi sperăm, de fapt, este un lucru destul de clar și în negociările pe regulament pentru 2028-2034, că vom păstra politica de coeziune sau principiile politicii de coeziune. Vom avea programe regionale în continuare, deci va exista un program regional al regiunii Nord-Est și da, cred că Agenția de dezvoltare regională nord-est este o structură instituțională puternică care ar trebui să își continue această activitate.

Vedem ADR Nord-Est ca fiind o structură potrivită pentru derularea unor astfel de inițiative. În ceea ce privește lucrurile care sunt de eligibilitate, menționați public și privat, într-adevăr discutăm cu siguranță și de inițiative publice și chiar de proiecte de infrastructură până la urmă care se poată să fie eligibile, dar ceea ce este foarte important este că discutăm de consolidarea securității economice, de diversificarea economiilor regionale, de acțiuni pentru IMM-uri, de acțiuni care sunt în sferea de dezvoltarea capitalului uman și coeziune socială, deci o largă paletă de proiecte. Eu ce aș vrea să avem în perioada următoare este un echilibru între investiția în zona publică și în zona privată. Vă mărturisesc că până acum noi investim preponderent în zona publică, deci avem zona privată undeva la 20% din banii europeni și poate că n-ar fi rău mai ales prin folosirea de instrumente financiare să putem într-adevăr atrage mai multe investiții private, atât de la investitorii care deja există în Regiunea Nord-Vest, cât și poate prin atragerea de investitori în Regiunea de Nord-Est.

Am mai spus-o și cu alte ocazii în trecut, văd Regiunea de Nord-Est ca o placă turnantă crucială, capăt de pod pentru reconstrucția Ucrainei. Evident în același mod sunt și regiunile de Nord-Vest și de Sud-Est, dar Nord-Estul este chiar așezat unde trebuie, în ceea ce înseamnă plasarea în apropierea Republicii Moldova și Ucrainei și mi se pare că printr-un parteneriat cu Republica Moldova, care e unul natural, putem să ne pregătim împreună pentru zona aceasta de reconstrucție a Ucrainei și consolidarea Regiunii Nord-Est.

Lucian Bălănuță: Pentru că ați vorbit despre infrastructură și aici, îndeosebi în Regiunea de Nord-Est, am avut acea experiență cu Coridoarele Solidarității și sigur a fost necesară o finanțare pentru modernizarea infrastructurii, inclusiv cea feroviară până în Portul Constanța. V-aș întreba dacă acest instrument poate fi privit drept complementar la finanțările deja existente și ar putea să atragă la rândul său proiecte mai mari de infrastructură?

Dragoș Pîslaru: Motivul pentru care polonezii și finlandezii și bineînțeles țări baltice au creat această jucărie pe care voiau să o promoveze este că ei promovează deja în mod activ, ca în cadrul financiar multianual 2028-2034, să existe o finanțare robustă dedicată problemelor de securitate și de dezvoltare în flancul Est. Cu alte cuvinte și-au găsit deja un identificator care să-i desprindă din zona aceasta de politici tradiționale, pe care România în continuare o cere. Coeziunea să rămână cum e, agricultura să rămână cum e și polonezii, finlandezii și balticii au sesizat oportunitatea de a schimba discursul și a spune: noi vrem și noi coeziune alături de țări cum ar fi România, dar la noi flancul de est este crucial pentru că noi ținem până la urmă, piept acestei agresiuni a Rusiei și cumva pentru România este crucial să nu pierdem și acest narrativ pentru că avem cea mai lungă graniță cu Ucraina pe care o are vreun stat membru al Uniunii Europene și este vital ca pe lângă narrativele noastre clasice să fim și în poză cu inițiativele pe care Polonia, Finlandia și celelalte țări le au. De altfel, o să am o reuniune bilaterală pe data de 25 februarie cu ministra de coeziune din Polonia, în care vom discuta asta. Urmează o vizită la nivel înalt în Polonia.

Cred că Polonia este o țară parteneră tradițională și un prieten al României și va trebui să lămurim că este un interes comun al României și Moldovei, nu să creăm două agende diferite în care România rămâne undeva în sudul Uniunii și Polonia își creează flancul estic de nord. Așa cum spuneam mai devreme și atunci miza care este în programarea viitoare, vom avea ceea ce se numește Planul de Parteneriat Național și Regional în care deja în regulament sunt vizate alocări pentru regiunile de frontieră. Deci noi știm deja și asta este o veste foarte bună pentru regiune că vor exista niște alocări adiționale locurilor clasice pentru aceste aspecte care țin de regiunile de frontieră.

Și atunci, acum vedem poza totală. Crearea unui instrument cum ar fi EastInvest creează deja mental faptul că pe lângă instrumente financiare care n-au componente de grant, vii cu granturile din cadrul financiar multianual și cele două se cuplează pentru a crea acel efect de multiplicare pe care l-am menționat. Deci nu e vorba numai de ce deja se întâmplă sau deja poate s-a derulat și mai ales cum putem într-adevăr stimula dezvoltarea și folosi bugetul considerabil pe care îl avem la dispoziție în cadrul financiar multianual.

Lucian Bălănuță: Pe principiul acesta, programul SAFE, spre exemplu, atât de important și pentru construcția autostrăzilor A7 și A8, acele capete care se întâlnesc în zona Pașcani este operațional până în 2030. Dumeavoastră vorbeați deja de următorul exercițiu financiar multianual 2028-2034. Ce strategie ar avea România pentru a asigura continuitatea lucrărilor și după această dată atunci când se încheie programul SAFE?

Dragoș Pîslaru: Vă pot confirma că în inițiativele pe care le-a subliniat deja Comisia, pe 18 februarie, există inițiative cum ar fi Eastern Flank Watch, European Drone Defense, European Air Shield, European Space Shield. Toate aceste inițiative sunt inițiative care urmează să fie finanțate în următorul cadru financiar multianual. România va putea continua în finanțările pe care le va avea în 2028-2034 inițiative de tip SAFE. Adică asta este exact gândirea SAFE, a fost introdus pentru că nu putem să stăm să mai așteptăm până în 2028. Deci acesta este motivul. Dar dacă țineți minte exact cum a fost cu mecanismul de redresare și reziliență (n.r. PNRR) care pe lângă faptul că e în sine o facilitate, acum principiile sale vor fi aplicate în finanțările viitoare, acelea cu reforme investiții și cu ținte și jaloane, la fel și SAFE-ul va fi continuat sub o formă sau cealaltă în perioada 2028-2034.

Ne așteptăm la o continuitate de model de dezvoltare. Acum avem și ideea aceasta de a extinde finanțări de tip SAFE sau mecanisme tip SAFE și către state care nu sunt în Uniunea Europeană. Am văzut Canada de exemplu care a făcut joncțiunea la SAFE.

Deci discutăm de mecanisme pentru care vom avea ocazia să prelungim finanțarea. Așteptarea mea este ca în condițiile în care ne jucăm bine cărțile, pe de o parte bineînțeles și să implementăm bine proiecte programul SAFE, adică nu e secret din acest punct de vedere, vor exista finanțări de acest tip pentru a continua și a exista continuitate în investițiile de infrastructură. Din perspectiva mea nu există în acest moment vreun risc ca regiunea de Nord-Est să rămână cumva doar cu investițiile care sunt acum avute în vedere, ci văd o ocazie excepțională pentru a asigura complet zona aceasta de conectare a regiunii de Nord-Est, atât în nord cât și către Republica Moldova și mai ales finalizarea, evident prin sursele pe care le avem deja sau le vom avea la dispoziție, a conectării cu Transilvania, deci acea Autostradă a Unirii care e foarte importantă.

VARIANTA AUDIO

Un interviu realizat de Lucian BĂLĂNUȚĂ

(INTERVIU) Charles Shapiro, fost Ambasador al SUA în Venezuela: „Entuziasmul din Venezuela nu va dura fără o tranziție politică reală”

Publicat de Lucian Bălănuţă, 13 ianuarie 2026, 17:27

Lucian Bălănuță: Bună ziua și bine ați venit la Radio România Iași. Invitatul nostru de astăzi este Charles S. Shapiro, fost ambasador al Statelor Unite în Venezuela și diplomat american de carieră, cu decenii de experiență în America Latină și politica externă a SUA. Ambasadorul Shapiro a servit la Caracas între 2002 și 2004, într-una dintre cele mai turbulente perioade ale relațiilor bilaterale, și a rămas de atunci o voce importantă în domeniul securității, diplomației și competiției dintre marile puteri. Discutăm cu domnia sa într-un moment de tensiune extraordinară în relațiile dintre SUA și Venezuela, cu implicații de amploare nu doar pentru regiune, ci și pentru geopolitica globală, inclusiv în ceea ce privește China și Rusia. Domnule ambasador, bună ziua și vă mulțumim că sunteți astăzi alături de noi la Radio România Iași. Bună ziua!

Charles S. Shapiro: Este o plăcere. Vă mulțumesc pentru invitație.

Lucian Bălănuță: Din punctul dumneavoastră de vedere, pentru a începe discuția, ne puteți spune care credeți că este obiectivul strategic final al Washingtonului în Venezuela în acest moment: schimbarea regimului, limitarea influenței sau descurajarea rivalilor?

Charles S. Shapiro: Probabil că este vorba de toate acestea, în grade diferite. Iar dacă l-ați urmărit pe președintele Trump, știți că obiectivele sale par să se schimbe de la o zi la alta. Îl aveți pe Rubio, secretar de stat și consilier pe probleme de securitate, care îl sfătuiește într-un cadru aproape neoconservator. Îl aveți pe vicepreședinte, care, pe de altă parte, este foarte precaut în privința implicării SUA în străinătate, mai ales a implicării trupelor americane. Și îl aveți pe Stephen Miller, adjunctul șefului de cabinet al Casei Albe, a cărui preocupare dominantă este imigrația ilegală în Statele Unite și cum poate fi stopată. Așadar, este vorba de toate aceste lucruri, da.

Lucian Bălănuță: Au existat multe discuții legate de aprovizionarea cu petrol. Dacă petrolul Venezuelei s-ar orienta mai mult către SUA, ce ar însemna acest lucru pentru piețele globale de energie și pentru planificarea strategică a resurselor de către China?

Charles S. Shapiro: Ei bine, ați văzut aceleași lucruri pe care le-am văzut și eu, în cadrul marii întâlniri pe care am avut-o cu directorii unui număr de companii energetice americane — cred că au fost 17 sau 18 firme prezente. Un aspect esențial de reținut este că guvernul Statelor Unite nu forează petrol; acest lucru este făcut de companii private. Iar ele nu o fac ca pe un act caritabil, ci pentru a obține profit. În cazul Venezuelei, ar fi necesară o investiție estimată la 10 miliarde de dolari pe an — nu milioane, ci miliarde — pe o perioadă de zece ani. Asta înseamnă 100 de miliarde de dolari. Este o sumă foarte mare. Este mult chiar și pentru Statele Unite și sunt sigur că este mult și pentru România. Este o sumă foarte mare chiar și pentru Exxon Mobil, cea mai mare companie petrolieră din Statele Unite.Pentru astfel de companii, decizia nu este pur și simplu dacă să investească în Venezuela sau să nu facă nimic. Întrebarea reală este dacă să investească în Venezuela sau să aloce acești bani în altă parte. De exemplu, Exxon Mobil este puternic implicată în Guyana, țara vecină, care este mult mai stabilă. Deși investițiile sunt costisitoare și acolo, investițiile în Venezuela sunt și mai scumpe — și considerabil mai riscante. Așadar, dacă sunteți directorul general al Exxon Mobil, vă măriți investițiile în Guyana sau direcționați capitalul către o Venezuela riscantă, unde situația politică este instabilă și unde cadrul legislativ existent nu încurajează investițiile? În România, este posibil să fi cunoscut astfel de situații în trecut. Legile în sine sunt descurajatoare. Întrebarea este simplă: vreți să operați într-un asemenea sistem? Vreți să investiți într-un asemenea sistem?

Lucian Bălănuță: Vorbeam despre țările din America Latină. Cum credeți că vor fi modelate relațiile din regiune după aceste evenimente din Venezuela?

Charles S. Shapiro: În primul rând, oamenii vorbesc despre America Latină ca și cum ar fi un singur lucru, o singură entitate, când, de fapt, nu este. Dacă adăugați și țările din Caraibe, sunt 34 de state în America Latină și Caraibe. Unele au guverne de stânga sau de centru, altele de dreapta sau de centru. Unele au economii mici și populații reduse, în timp ce Brazilia are aproximativ 220 de milioane de locuitori și cea mai mare economie din regiune. Diferențele sunt enorme.
Alegerile prezidențiale recente din ultimele patru-cinci țări arată o deplasare spre dreapta-centru în America Latină. Dar cele mai mari și mai importante două țări — Brazilia și Mexic — au președinți de stânga-centru și nu dau semne că și-ar schimba pozițiile.

Lucian Bălănuță: Cum ar putea SUA să echilibreze presiunea asupra Venezuelei pentru a rupe legăturile cu China și Rusia fără a antagoniza și mai mult acești actori globali?

Charles S. Shapiro: Vedem deja acest lucru, dar nu îmi este clar care ar fi mecanismul prin care s-ar realiza. Când președintele Trump spune: «ei bine, noi conducem Venezuela», nu îmi este deloc clar, în acest moment, în ce fel anume conducem Venezuela. Ceea ce avem este faptul că Maduro și soția sa, care este membră a Adunării Naționale, au plecat. Însă oamenii lui Maduro sunt încă la putere, inclusiv Delcy Rodríguez, dar mai ales ministrul de interne, Diosdado Cabello, care este omul forte — a fost întotdeauna omul forte în interiorul chavismului, mișcarea politică denumită după fostul președinte Hugo Chávez. El controlează poliția. Iar Cabello este inculpat; se află în același dosar de inculpare cu Nicolás Maduro și Cilia Flores.
Așadar, există o mulțime de inconsecvențe, poziții ilogice, care s-ar putea clarifica în timp, în următoarele săptămâni. Suntem încă într-o fază foarte timpurie. Dar cum ar face Statele Unite acest lucru? Nu sunt deloc sigur. Este însă destul de clar ce își doresc să facă: să întrerupă livrările de petrol către Cuba. Cred că acest lucru va fi primul pas pe care îl vom vedea. În primul rând, Cuba nu plătea pentru acest petrol. Era, în esență, un cadou, Cuba trimițând în schimb personal — personal de securitate, medici, stomatologi, kinetoterapeuți, instructori de balet. Așa se făcea plata pentru petrol: nu în bani, ci în personal. Iar eu cred că acest aranjament se va încheia destul de rapid. Iar acest lucru va pune o presiune enormă asupra Cubei, pentru că, dacă va fi nevoită să înlocuiască petrolul venezuelean la prețurile pieței, în condițiile în care economia sa este deja în declin, situația va deveni extrem de dificilă pentru Cuba. Ați menționat China. Ei bine, dacă Statele Unite — să spunem că dintre companiile care s-au întâlnit cu președintele săptămâna trecută, două sau trei, sau șase, sau zece decid să se implice în Venezuela — își vor vinde petrolul pe piața internațională. Iar, foarte probabil, dacă prețul este potrivit, îl vor vinde Chinei. Nu cred că vindem petrol Rusiei. Nu cred nici că Venezuela vindea petrol Rusiei. Ceea ce Venezuela cumpăra de la Rusia era un diluant. Fără a-i plictisi pe ascultătorii dumneavoastră, petrolul venezuelean este foarte gros, un petrol greu. Se folosește acest diluant — un agent chimic — pentru a-l subția suficient încât să poată curge prin conducte. Apoi, când ajunge la rafinărie, diluantul este extras și trimis înapoi, printr-o conductă paralelă, către capul sondei.

Lucian Bălănuță: Pentru noi, europenii, este important și contextul războiului Rusia–Ucraina. Poate deveni Venezuela o monedă de schimb în confruntările mai largi dintre SUA și Rusia?

Charles S. Shapiro: Nu am nicio idee. Nu înțeleg. Adică nu înțeleg ce face președintele Trump în acest moment în negocierile cu Rusia privind Ucraina și războiul din Ucraina. Este, sincer, extrem de complicat. Totuși, vă spun chiar acum că puteți găsi acest lucru pe Spotify. Există o melodie apărută probabil marțea trecută, intitulată ¿Dónde están los comunistas? — Unde sunt comuniștii?. Iar primul vers este: ¿Dónde está China? ¿Dónde está Rusia? — Unde este China? Unde este Rusia?. Cine a spus că vor veni în ajutorul lui Maduro? Și nu au venit. Iar de aseară și până în această dimineață, încă o mie de oameni s-au filmat dansând și cântând pe această melodie pe TikTok. Este uriaș, pur și simplu uriaș. Ca să fac un pas înapoi, implicarea Rusiei în Venezuela a fost minimă din punct de vedere militar. Rusia nu are capacitatea economică sau militară necesară pentru a fi implicată serios în Venezuela sau chiar în Cuba, de altfel, care le este aliat încă din 1959. Aveau, cred, o singură navă pe an care făcea escală într-un port din Venezuela. Și, cred, două bombardiere care mergeau în Venezuela, stăteau acolo două zile și apoi plecau. Dincolo de atașații lor din ambasadă, nu cred că rușii au trupe acolo. Cel puțin nu am auzit pe nimeni vorbind despre trupe rusești în Venezuela. Au vândut echipamente Venezuelei, echipamente pe care venezuelenii, în mod evident, nu le-au utilizat foarte eficient. Au cumpărat un sistem rusesc de apărare antiaeriană extrem de complex și foarte scump. Sunt sigur că rușii au câștigat bani din această tranzacție, dar nu văd în ce fel ar fi ajutat Venezuela. China, la fel cum procedează și în Europa — nu pot vorbi despre România, pentru că nu cunosc suficient situația — este dispusă să acorde împrumuturi guvernelor pentru tipuri de proiecte pe care Statele Unite nu sunt dispuse să le finanțeze: construirea de autostrăzi, baraje, facilități portuare. Au făcut acest lucru în Venezuela și l-au făcut în întreaga Americă Latină și în Caraibe. Însă, cu excepția unei stații chineze de interceptare și culegere de informații de semnale din Cuba, care spionează Statele Unite, nu cred că China are trupe, nave sau avioane în America Latină și Caraibe. Desigur, în afară de atașații de apărare și personalul din ambasade.
Așadar, prezența Chinei este una economică, nu una militară

Lucian Bălănuță: Revenind la Venezuela, cât timp poate supraviețui o autoritate de tranziție fără o legitimitate internă clară?

Charles S. Shapiro: Aceasta este întrebarea perfectă la care ar trebui să se concentreze toată lumea. Uitați, venezuelenii sunt încântați. Majoritatea venezuelenlor din Venezuela și din afara Venezuelei. Apropo, o treime din țară a fugit. Așadar, sunt 9 milioane de venezueleni în afara unei țări care, la un moment dat, avea 32 de milioane de locuitori. Nu știu care mai este populația acum, având în vedere câți oameni au plecat. Și oamenii sunt pur și simplu foarte fericiți. Sunt în contact cu prieteni de acolo și cu venezueleni din întreaga lume. Și sunt pur și simplu încântați. Dar cât va dura asta? O săptămână, o lună, șase luni? Nu pot să răspund. Dacă, așa cum spune președintele Trump, „voi conduce Venezuela”… și o face prin Delcy Rodríguez, care a fost învestită, așa cum se numește ea însăși, președinte interimar, pentru că încă îl recunoaște pe Maduro ca președinte al țării… V-ar fi greu să găsiți un politician mai puțin respectat în Venezuela decât Delcy Rodríguez.
Și președintele are o întâlnire săptămâna aceasta, după ce săptămâna trecută a fost foarte rece față de Maria Corina Machado, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, care, de fapt, este cel mai respectat politician din Venezuela. Așadar, avem această situație ciudată: oamenii sunt încântați că Maduro a plecat, dar sunt supărați că Delcy Rodríguez este președintele țării. Chaviștii sunt încă la putere. Și se vede în anunțul guvernului Delcy Rodríguez că vor elibera deținuți politici. În realitate, numărul celor eliberați este, după ce am văzut eu, poate 14 sau 15 persoane. Și, evident, ei și familiile lor sunt încântați.
Dar, conform organizațiilor neguvernamentale pentru drepturile omului, există peste 800 de prizonieri politici în Venezuela. Unde sunt aceștia? Care este evidența lor? Când vor fi eliberați? Evident, dacă este cineva din familia ta printre cei eliberați, te vei bucura pentru cei 14, dar nu pentru fiul tău, fratele tău, soțul sau soția care încă sunt închiși. Și cred că acest lucru se va intensifica în timp. Într-un fel, oamenii gândesc irațional că lucrurile se vor îmbunătăți peste noapte, că economia se va redresa peste noapte, că situația politică se va îmbunătăți peste noapte și că vom avea o democrație liberă și funcțională în Venezuela.
Și cred că mulți dintre acești oameni vor fi dezamăgiți. Este un proces dificil și complicat. Ați avut, la fel, acea experiență în România, nu? După căderea lui Ceaușescu, toată lumea se aștepta că totul va fi minunat peste noapte. Și sunt sigur că ați trecut prin tot felul de crize politice, crize economice. Cum gestionezi oamenii care au făcut parte din vechiul guvern, din vechiul stat? Ai nevoie de ei? Cât timp îi păstrezi? Povestiți-mi despre prizonierii politici din România. Cine îi deține? Toate aceste lucruri fac procesul extrem de complicat.

Lucian Bălănuță: Ultima întrebare: dacă ați putea sfătui decidenții de la Washington, care este cea mai mare greșeală pe care trebuie să o evite în viitorul apropiat?

Charles S. Shapiro: Ei bine, asta este o întrebare bună. Adică, eu cred că trebuie să se meargă spre democrație. Venezuela a avut 25 de ani de petrol și un guvern dictatorial. Este timpul să ai petrol și democrație. Venezuela nu va renunța la petrol — el este acolo în pământ. Este acest avantaj uriaș pe care îl are Venezuela pe scena internațională: cantitatea de petrol. Ar fi frumos să vedem încercându‑se o combinație între petrol și democrație.
Și provocarea va fi: cum faci asta? Cât de repede? Maria Corina Machado este programată să se întâlnească cu președintele Trump la Washington mai târziu în această săptămână. Nimeni nu mi‑a cerut opinia, dar o voi împărtăși cu tine.
Cred că trebuie găsit un mod de a pune cap la cap un grup de oameni — în spaniolă, cuvântul este notables, și sunt sigur că există un cuvânt similar în limba română — persoane respectate din punct de vedere politic, care nu sunt implicate direct în politică. Ar putea fi, știi tu, un rector de universitate, un avocat — nu tehnocrați, ci oameni cu influență. Oameni cu influență care nu fac parte nici din guvernul lui Maduro, nici din ceea ce urmează după. Lideri religioși — ar putea fi cardinalul sau un episcop, ar putea fi nunțiul papal, care să cheme oamenii la nunțiatură.
Dar să ai oameni care să negocieze o foaie de parcurs, nu ceva de tipul „puneți mâna pe toți acești oameni și arestați‑i”. Ci cum implementăm treptat o democrație într‑un sistem care a suferit sub un guvern jalnic, populist, autoritar și dictatorial timp de 25 de ani? Și asta aș face eu, să văd dacă se poate — adică sigur trebuie să existe o cale mai bună de a face asta decât să continui să lucrezi prin Delcy Rodríguez, tovarășa lui Nicolás Maduro.

Lucian Bălănuță: Domnule ambasador Charles Shapiro, vă mulțumim foarte mult pentru timpul și comentariile dumneavoastră. A fost o reală plăcere și onoare.

Charles S. Shapiro: Vă mulțumesc. Sper să vă fie de folos.

ENGLISH VERSION:

Lucian Bălănuță: Good afternoon and welcome to Radio Romania Iasi. Our guest today is Charles S. Shapiro, former United States ambassador to Venezuela and career American diplomat with decades of experience in Latin America and US foreign policy. Ambassador Shapiro served in Caracas from 2002 to 2004 during one of the most turbulent periods in bilateral relations and has since remained a leading voice on security, diplomacy and great power competition. We speak to him today at a moment of extraordinary tension in US-Venezuela relations with far reaching implications, not only for the region, but also for global geopolitics involving China and Russia. Dear Ambassador, good afternoon and thank you for being today with us at Radio Romania Iasi. Good afternoon.

Charles S. Shapiro: It’s a pleasure. Thank you for inviting me.

Lucian Bălănuță: From your point of view, to start our discussion, could you tell us please what do you believe is Washington’s ultimate strategic objective in Venezuela at this stage, either regime change, containment or deterrence of rivals?

Charles S. Shapiro: It’s probably all of the above to varying degrees.  And if you’ve been following President Trump, you know that I think what are his goals change from day to day. And you’ve got Rubio, Secretary of State and security advisor, advising him almost in a neoconservative framework. You’ve got the Vice President, who, on the other hand, is very wary of US involvement abroad, US troop involvement abroad. And you’ve got Stephen Miller, who’s the Deputy White House Chief of Staff, who’s overriding concern is illegal immigrants in the United States and how to get rid of them. And so this is all three of those. Yeah.

Lucian Bălănuță: And a lot of discussions were made related to the oil supply. And if Venezuela’s oil supply shifts towards the US, what does this mean for global energy markets and China’s strategic resource planning in this regard?

Charles S. Shapiro: Well, I mean, you’ve seen all the stuff I’ve seen in the big meeting that we had with the executives from a number, I think there were 17, 18 US energy firms that were there. The thing to keep in mind is that the United States government doesn’t drill for oil, private companies do. And they do it not as a charitable enterprise, but because they want to make money. And what’s required in Venezuela is an estimated investment of $10 billion, not million, billion dollars a year, over 10 years. So that’s $100 billion. And that’s a lot of money. It’s a lot of money in the United States. And I bet you that’s a lot of money in Romania. And it’s a lot of money for Exxon Mobil, the largest oil company in the United States. Because for them, it’s not just, do we put this money into Venezuela or do nothing? It’s do we put this money into Venezuela or do we invest somewhere else? For example, they’re heavily aged next door in Guyana, which is a much more stable nation, which I think the investment is expensive and the investment is expensive in Venezuela. And so if you’re the CEO of Exxon Mobil, do you increase your investment in Guyana or do you put your investment in risky Venezuela where the political situation is unstable, where the laws that are on the books are laws that are not encouraging investment? You in Romania may be familiar with a bunch of those from back when you were a kid, right? And the laws themselves are dissuasive. I mean, do you want to be in that system? Do you want to invest in that system?

Lucian Bălănuță: We were speaking about countries from Latin America. How would these relationships being shaped after this event from Venezuela?

Charles S. Shapiro: Well, first of all, people talk about Latin America as if it is a single thing, right? An entity, when in fact it’s not. You count all the Caribbean nations, there’s 34 countries in Latin America and the Caribbean. Some have left or center governments, some have right or center governments. Some have tiny little economies and small populations, while Brazil has what, 220 million people in the largest economy in Latin America. So it varies a great deal. The last presidential elections in the last four or five countries show a shift to the right of center among Latin American countries.

But the two biggest, most important Latin American countries, Brazil and Mexico, of course, I mean, their presidents have left the center and show no signs of changing their views.

Lucian Bălănuță:  And how might the US balance pressure on Venezuela to cut ties with China, Russia, without antagonizing those global actors further?

Charles S. Shapiro: I mean, you can see that happening. It’s not clear to me what would be the mechanism through which that would happen. I mean, President Trump saying, well, we’re running Venezuela. It’s not clear to me right now how we are running Venezuela. What you have is Maduro and his wife, who’s a member of the National Assembly, are gone. But Maduro’s henchmen are still in place, so including Delcy Rodriguez, but even more so the Minister of the Interior, Diostado Cabello, who is the strong guy, has always been the strong guy within Chavismo, the political movement, named after former President Hugo Chavez. He controls the police. And Cabello is indicted. He’s in the same indictment with Nicolas Maduro and Celia Flores. So I mean, there’s a whole bunch of inconsistencies, illogical positions that might sort out over time, over the next few weeks. I mean, it’s still very early days. But how would the United States do this? I’m not quite sure. Quite clearly, what they want to do is cut off oil to Cuba. I think you’ll see that first. First of all, Cuba wasn’t paying for the oil. So it was essentially a gift with Cuban sending personnel to Cuba, security personnel, doctors, dentists, physical therapists, ballet instructors.

And that’s how they were paying for the oil, not in money, but in personnel. And I think that will stop fairly quickly. And that’s going to put a huge amount of pressure on Cuba, because if it has to replace Venezuelan oil at market prices, while its economy is just shrinking, it’s going to be very, very difficult for Cuba.

You talked about China. I mean, if the United States, I mean, let’s say those companies that met with the president last week, you know, two or three or six or 10 of them decide they want to get involved in Venezuela, they’re going to sell their oil on the international market. And presumably, if the price is right, they’ll sell to China.

I don’t think we’re selling oil to Russia. I don’t think Venezuela was selling oil to Russia. What Venezuela was buying from Russia was a diluent.

Not to bore your listeners, but Venezuelan oil is very thick, heavy oil. And they use this diluent, a chemical, to dilute the oil enough that it will flow through the pipelines. And then when it gets to the refinery, they are able to extract the diluent and put it in a parallel pipeline back to the wellhead.

Lucian Bălănuță:  Okay. Also, for us Europeans, it is important to see different outcomes in relation to the Russia-Ukraine war. Could Venezuela become a bargaining chip in broader US-Russia confrontations elsewhere in the world? How do you see that?

Charles S. Shapiro: I have no idea. I don’t understand it. I mean, I don’t understand what President Trump is doing in negotiations with Russia over Ukraine right now and the Ukraine war. I mean, that’s really damn complicated. I will tell you right now, though, that you can find it on Spotify. There’s a song out that must have been made on Tuesday of last week, the title is Donde Están Los Comunistas? Where are the communists? And the first line is Donde está China? Donde está Rusia? Where’s China? Where’s Russia? Who said they were going to come to the assistance of Maduro? And they did not.

And it’s been like since last night and this morning, there are another thousand people putting themselves, dancing and singing to it on TikTok. I mean, it’s just huge, just huge. So to back up a little bit, I mean, Russia’s involvement in Venezuela was minimal from the military side.

Russia does not have the economic or military wherewithal to be very heavily involved in Venezuela or even in Cuba, for that matter. Which has been their ally since 1959. I mean, they had one ship a year that made a port call in Venezuela.

And I think two bombers that go to Venezuela, spend two days there and then leave. But beyond their attachés in the embassy, I don’t think the Russians have any troops. Not that I’ve heard anybody talk about troops in Venezuela.

They’ve sold equipment to Venezuela. Which the Venezuelans clearly did not use very well. I mean, they bought a very complicated, expensive Russian air defense system.

And I’m sure the Russians made money off the deal. But I can’t see that it helped Venezuela at all. The Chinese, like they do in Europe. I can’t speak to Romania because I don’t know enough about it. But they’re willing to make loans to governments for the sorts of things the US won’t do. To build highways, to build dams, to build port facilities.

And so they’ve done that in Venezuela and they’ve done that across Latin America and the Caribbean. But except for a Chinese signals intelligence listening station in Cuba, that spies on the United States, I don’t think the Chinese have any troops or ships or airplanes in Latin America and the Caribbean at all. Except for, you know, defense attachés and embassies.

You know, so China’s presence is an economic presence, not a military presence.

Lucian Bălănuță:  And coming back to Venezuela, how long can a transitional authority survive without this clear domestic legitimacy?

Charles S. Shapiro: That’s the perfect question that everybody ought to be focusing on. Listen, Venezuelans are delighted. Most Venezuelans in Venezuela and Venezuelans outside Venezuela. I mean, a third of the country has fled. So there’s 9 million Venezuelans outside of a country that at one point had 32 million people.

I don’t know what the population is now since so many people have left. And people are just happy as can be. You know, I’m in touch with friends there and friends and Venezuelans around the world.

And they are just delighted. But how long will that last? You know, a week, a month, six months? I can’t answer that. If, as President Trump says, you know, I’m going to be running Venezuela.

And he’s working through Delcy Rodriguez, who was sworn in as she calls herself the interim president, because she still recognizes Maduro as the president of the country. You’d be hard put to find a less respected politician in Venezuela than Delcy Rodriguez. And the president has a meeting this week that was very dismissive last week of Maria Corina Machado, the Nobel Peace Prize winner, who in fact is the most respected politician in Venezuela.

And so you’ve got this crazy situation where people are delighted Maduro is gone, but upset that Delcy Rodriguez is the president of the country, right? That the Chavistas are still in charge. And you see it in the Delcy Rodriguez government announced they were releasing political prisoners. In fact, there’s the number who’ve been released.

It’s something I saw, maybe it’s 14, 15 have been released. And obviously they and their families are delighted. But according to non-governmental human rights organizations, there’s more than 800 political prisoners in Venezuela. Where are they? Where’s the accounting for those people? When are they going to be released? Clearly, if they’re your family member, you’re going to be glad that the 14 got out, but not your son, your brother, your husband or wife who are still being held in jail.

And I think that will increase over time. I mean, people in a way, irrationally think that things are going to be better overnight, that the economy will turn around overnight, that the political situation is going to turn around overnight, and that we’re going to have a free and functioning democracy in Venezuela.

And I think a lot of those people are going to be disappointed, right? It’s a difficult and complicated process. I mean, you had that, again, you had that experience in Romania, no? After the fall of Ceaușescu, I mean, everybody wanted, you know, just thought everything was going to be wonderful overnight. And I’m sure you went through all kinds of political crises, economic crises, as you know, do you get rid of the people who are part of the former government, part of the former state? Do you need them? How long do you keep them on? Tell me about political prisoners in Romania.

I mean, who is holding them? All of that stuff makes it very, very complicated.

Lucian Bălănuță: And my last question, Ambassador, if you could advise today’s policymakers in Washington, what is the single most important mistake they must avoid from this point onward?

Charles S. Shapiro: Well, that’s a good question. I mean, I think they’ve got to move to democracy. I mean, Venezuela’s had 25 years of oil plus a dictatorial government. It’s time to have oil. Venezuela’s not going to move away from oil. I mean, it’s in the ground. It’s this huge advantage that Venezuela has internationally is the amount of oil. Be nice to see them try oil plus democracy.

And the challenge is going to be, how do you bring that on? How quickly? Maria Carina Machado is supposed to meet with President Trump in Washington later this week. Nobody has asked me my opinion, but I’m going to share it with you.

Is that there must be a way to put together a group of people, in Spanish, the word is notables, and I bet there’s a similar word in Romanian, of people who are respected politically, who are not directly involved in politics themselves, who could be, you know, a university rector, a lawyer, not technocrats, but people with influence. With influence who are not part of either the Maduro government, nor what comes next. Religious leaders, it could be the cardinal or a bishop, they could be the papal nuncio, could call people to the nunciatura.

But to have people negotiate a roadmap, not for an overnight, you know, take all these people and arrest them. But how do you gradually implement a democracy and a system that has been suffering from a miserable, populist, authoritarian, dictatorial government for 25 years? And that’s what I would do, and see if you could, I mean, there’s got to be a better way to do it than, you know, continuing to work through Delcy Rodriguez, the sidekick of Nicolás Maduro.

Lucian Bălănuță: Ambassador Charles Shapiro, thank you very much for your comments and for your time. It was a real pleasure and honor. Thank you very much.

Charles S. Shapiro: Well, thank you.I hope this is useful.

(VIDEO) România Metropolitană începe la Iași – Dialog cu Monica Manoliu – Manager programe de investiții la ADI – Zona Metropolitană Iași

Publicat de Lucian Bălănuţă, 20 noiembrie 2025, 12:18 / actualizat: 21 noiembrie 2025, 16:04

Trei zile în care s-a discutat despre finanțare integrată, transport metropolitan, urbanism modern, guvernanță multilevel, colaborare România–Republica Moldova, dar și despre obiectivul ambițios al României de a deveni o țară cu zone metropolitane funcționale și competitive până în 2030.

Astăzi avem un invitat care poate clarifica toate aceste direcții: Monica Manoliu, Manager programe de investiții la Asociația de dezvoltare intercomunitară – Zona Metropolitană Iași, una dintre persoanele care au moderat și coordonat dezbateri-cheie în cadrul conferinței.

Realizator: Lucian Bălănuță

(VIDEO) IMPERATIV – Securitate, guvernare, credibilitate – testele toamnei politice

Publicat de Lucian Bălănuţă, 31 octombrie 2025, 08:34 / actualizat: 31 octombrie 2025, 15:44

În această ediție a emisiunii Imperativ, analizăm cum deciziile de la București, Washington și de la Bruxelles se intersectează într-un moment marcat de schimbări la vârful guvernului și de noi provocări privind stabilitatea coaliției.

Vom discuta despre implicațiile deciziei americane în plan strategic, despre efectele politice ale numirii vicepremierului Oana Gheorghiu și despre miza legii pensiilor magistraților — un test major pentru credibilitatea guvernării.

Invitatul emisiunii este politologul Lucian Dîrdală — cu o analiză asupra celor trei coordonate care definesc săptămâna politică: securitate, guvernare, credibilitate.

Realizator: Lucian Bălănuță

(INTERVIU) Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu: Marea Neagră, prioritate strategică a UE. România urmărește amenajarea unui hub pentru securitate maritimă

Publicat de Lucian Bălănuţă, 16 octombrie 2025, 17:38

Lucian Bălănuță: Este Săptămâna europeană a regiunilor aici la Bruxelles și îmi face o deosebită plăcere să discut cu dumneavoastră. Ați avut la reprezentanța permanentă a României la Comisia Europeană, aici, la Bruxelles, o conferință organizată de către europarlamentarul Dan Barna, unde s-a discutat, printre altele, și despre strategiile de securitate maritime. Și cu siguranță ne interesează foarte mult strategia privind Marea Neagră. Avem inițiative, strategii, atât la Bruxelles cât și la Washington, cum ar putea România să fructifice la maximum această oportunitate, în așa fel încât să-și apere interesele de securitate?

Oana Țoiu: Suntem astăzi aici la Bruxelles, la conferința dedicată strategiei pentru Marea Neagră, cu un titlu destul de potrivit, considerăm, este timpul să livrăm. România a fost și continuă să fie parte din abordarea strategică a Uniunii Europene la Marea Neagră. De altfel, noi suntem printre cei care am inițiat acest efort în interiorul Uniunii Europene și în mai, în acest an, a fost această comunicare comună a Comisiei și a Cabinetului Vicepreședintei Kaja Kallas (n.r. Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate). De altfel, am avut-o alături de noi și astăzi pe comisara Marta Kos, responsabilă de extinderea Uniunii Europene, poate că cei care ne ascultă recunosc acest nume din multiplele vizite pe care le-a făcut în Republica Moldova pentru a asigura inclusiv legătura între Uniunea Europeană și Moldova, cât și o bună comunicare și reprezentare a investițiilor făcute de echipa europeană în țările din regiune și, specific, pe noi ne interesează foarte mult felul în care asta a generat un optimism și în Republica Moldova. Avem astăzi alături de noi grupurile europarlamentare care au o viziune comună în ceea ce privește importanța Uniunii Europene. A fost alături de noi și vicepreședintele grupului S&D, Victor Negrescu.

M-am bucurat să văd această largă susținere politică a grupurilor parlamentare, pentru că este foarte important ca subiectele de politică externă, specific Marea Neagră și abordarea strategică la Marea Neagră să aibă această largă susținere. Specific, pentru România, avem câteva ambiții proprii. Președintele Nicușor Dan a anunțat intenția României de a găzdui Hubul de securitate maritimă al Uniunii Europene și, în această direcție, lucrăm să putem să facem asta împreună cu Bulgaria.

De altfel, avem deja acțiuni comune cu Bulgaria și cu Turcia pe partea de deminare la Marea Neagră. Acest lucru este foarte important și pentru accesul comercial la Marea Neagră, dar și pentru proiectele pe care le avem acolo din perspectiva energiei. Poate nu toți știu că România este în acest moment principalul producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și, de îndată ce vom putea să avansăm pe exploatarea gazelor de la Marea Neagră, proiect la care lucrăm deja alături cu parteneri și investitori internaționali, vom crește semnificativ această resursă, miza fiind să scadă propriile noastre costuri la energie, dar și să putem să fim furnizori pentru regiuni.

Lucian Bălănuță: La Bruxelles, la Săptămâna europeană a regiunilor, vicepreședintele executiv, Rafaelle Fitto, a punctat nevoia și anunțarea ulterioară a unui Pact pentru regiunile, statele cu frontieră estică. Și, din acest punct de vedere, regiunea de Nord-Est are la rândul său o serie de preocupări, îndeosebi legate de infrastructură rutieră, feroviară. Avem acest instrument SAFE, care vine să completeze atât coeziunea cât și apărarea militară. Cum vedeți dezvoltarea acestui instrument în așa fel încât să avem parte și de securitate și de o mai mare prezență în plan extern?

Oana Țoiu: Este excelentă întrebarea dumneavoastră. De altfel, împreună cu Cancelaria Premierului, cu Ministerul Transportului și Ministerul Apărării, discutăm despre cum putem să folosim această oportunitate a finanțării din SAFE pentru a duce la bun sfârșit proiecte care sunt esențiale pentru România, strategice, chiar de dinainte ca ele să aibă și o importanță din perspectiva mobilității militare.

Autostrăzile sunt poate cel mai la îndemână exemplu și cu finanțare din SAFE ne propunem să finalizăm această conexiune esențială cu Republica Moldova și prin Republica Moldova cu Ucraina. Un alt punct important este portul Constanța. Evident, importanța strategică a portului Constanța a fost văzută deja de mulți dintre partenerii noștri internaționali, odată ce a izbucnit conflictul, războiul pornit de Putin împotriva Ucrainei și această importanță, odată ce este percepută de mai mulți partenerii internaționali, este și un element care să ne motiveze, până la urmă, să facem investițiile și reformele necesare astfel încât portul Constanța să rămână cu acest rol și să poată să genereze pentru România și influență în regiune, dar mai ales venituri, până la urmă, pentru că odată ce este mai mult folosit și în procesul de reconstrucție și în fluxurile comerciale, asigură o importanță mai mare a României în aceste lanțuri logistice.

Lucian Bălănuță: Totodată, ați avut o întrevedere recentă, bilaterală, cu Secretarul de Stat american, Marco Rubio, și acest instrument SAFE pus la dispoziție de către Comisia Europeană este foarte diversificat. Ar putea România la ora actuală să-și canalizeze atenția și spre Statele Unite pentru a utiliza tranșa asociată statului nostru în vederea îmbunătățirii aspectelor de ordin militar?

Oana Țoiu: Există, în acest moment, la nivelul întregii Uniuni Europene un set de reguli care prevede că nu pot fi mai mult de 35% din componente sau de investiții de la alte state decât cele ale Uniunii Europene sau care au semnat un acord pentru a face parte din programul SAFE, ceea ce înseamnă că discuția pe care noi o avem cu Statele Unite ale Americii privește fie alte surse de finanțare prioritar, fie posibilitatea pentru abordări viitoare care pot fi similare abordării SAFE de a avea împreună investiții și a construi capabilități, a revitaliza, până la urmă, propria noastră industrie de apărare alături de parteneri strategici și investitori pentru a putea să facem acest tip de ofertă, nu doar pentru propria noastră înzestrare, dar și ca un mecanism de generare a resurselor economice, de creștere economică și competitivitate în ofertele pe care potențial le putem face, împreună, altor țări din Uniunea Europeană.

Lucian Bălănuță: Și la conferința aceasta s-a anunțat faptul că oficiali europenii au întreprins vizite în Ucraina îndeosebi la facilitățile, fabricile de dezvoltare a dronelor. Știm că România are la rândul său un interes de a dezvolta astfel de capabilități în parteneriat cu Ucraina. Ce pași concreți ar fi în această direcție?

Oana Țoiu: Există mai multe inițiative în acest moment care țintesc întărirea flancului estic. Fie că vorbim de inițiativa Eastern Sentry în format NATO, fie de Zidul de Drone, o propunere a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. În ambele direcții, România este puternic implicată. În perspectiva producției comune de drone există două paliere. Primul dintre ele este cel privat. Există o încurajare a companiilor private de a construi împreună, de a folosi competența care a fost dezvoltată în această perioadă. Și există deja exemple pe piața din România și de colaborare română-ucraineană și de atragerea a investițiilor din Statele Unite ale Americii pentru acest lucru. A existat și un set de vizite și de discuții bilaterale a miniștrilor apărării ca să putem să avem această direcție aliniată.

Potențialul la producție comună de drone a fost unul dintre subiectele vizitei mele bilaterale în Ucraina. O să vedem cât de curând pași avansați în această direcție.

Lucian Bălănuță: Ați vorbit totodată despre ideea aceasta că eludarea, modul în care sancțiunile la adresa Federației Ruse sunt, să spunem așa, folosite ca un bypass, aspectul acesta să devină infracțiune. Aveți indicii privind modul în care s-a întâmplat lucrul acesta în România cu privire la companii românești sau exemple în această chestiune?

Oana Țoiu: Există o responsabilitate pe care o avem, toate statele Uniunii Europene, de a respecta decizia pe care am luat-o împreună și anume de a sancționa anumite companii care provin din Rusia și care prin profitul pe care îl generează la rândul lor finanțează acest război care, până la urmă, reprezintă un risc de securitate directă și pentru România. Până acum, în legislația noastră, acest tip de decizie de eludare a sancțiunilor fie prin prezentarea unor informații false, fie prin vânzarea produselor sau serviciilor către acest tip de companii din Rusia sau achiziționarea, contrar sancțiunilor stabilite la nivelul Unii Europene, de produse sau servicii de la acestea. Avem în acest moment o înăsprire a cadrului legal, o propunere legislativă care a fost dezvoltată de Ministerul Afacerilor Externe împreună cu Ministerul Justiției. Trebuie să recunoaștem aportul Ministerului Justiției, alături de experții noștri din Ministerul Afacerilor Externe, o decizie pe care am luat-o în guvern de a trimite această propunere către Parlament, pentru că este o modificare de Cod Penal și acesta este prerogativul principal al Parlamentului, de a modifica, a vota și a stabili legile care se aplică pe teritoriul României. Și nu doar atât, specific, această lege privește și eludarea sancțiunilor în afara teritoriului României, dacă vorbim de cetățeni sau de companii românești. Și pentru noi este foarte important, nu atât de mult, să fie un număr mare de oameni care să ajungă la închisoare pentru că fac asta, cât mai degrabă să funcționeze factorul de descurajare și să oprim acolo unde există aceste tentative de eludare a sancțiunilor, pentru că nu mai poate fi finanțat acest război cu bani din state care sunt la rândul lor expuse indirect unui risc de securitate.

Lucian Bălănuță: Și în final vă propun să punctăm și un eveniment important pe scena internațională de la începutul acestei săptămâni și anume prima fază a acestui acord de pace între Israel și Hamas, anunțată de către președintele american Donald Trump cu eliberarea ostaticilor, încetarea ostilităților armate în Fâșia Gaza. De-a lungul istoriei, România a menținut o relație echilibrată atât cu Israel cât și cu statele arabe din Orientul Mijlociu. Ce rol a avut, are sau mai are România în toată această dinamică de pace în Orientul Mijlociu?

Oana Țoiu: Ne-am bucurat de eliberarea ostaticilor și în același timp de deblocarea accesului la resursele umanitare atât de necesare în Fâșia Gaza. De altfel, tragedia acestor doi ani, morțile nenecesare, lipsa de acces uneori la elemente esențiale de sănătate sau de hrană, sunt niște elemente care, din păcate, au arătat și incapacitatea noastră colectivă internațională de a accelera acest proces necesar de pace. Așa că suntem recunoscători și optimiști că am ajuns în acest pas prin facilitarea Statelor Unite ale Americii, a câtorva state arabe. Turcia a fost și ea puternic implicată în acest proces.

În dreptul României, noi am contribuit și chiar și în perioada cea mai dificilă cu zboruri umanitare pentru copiii care aveau nevoie de acces la tratament oncologic în Fâșia Gaza. Și acest lucru, după distrugerea multor spitale, amenințarea medicilor, lipsa unor resurse esențiale, a devenit dificil, de-a binelea imposibil în Fâșia Gaza și atunci am ajutat unde am putut cu aceste zboruri umanitare. Vom continua să facem asta.

Urmează să continuăm acest efort parțial finanțat din resurse europene. Am discutat despre pașii viitor și în Statele Unite ale Americii și în întâlnirea bilaterală pe care am avut-o cu ministrul de externe german la București. Urmează să vedem în ce fel va fi construit planul și pașii viitori, dar din nou, atât România cât și celelalte state membre ale Uniunii Europene contribuim deja și prin angajamentul care a fost luat la nivelul Uniunii Europene, financiar, în partea de reconstrucție.

Ministrul român al afacerilor externe a participat la conferința „The Black Sea Strategic Approach: Time to Deliver”, organizată la Bruxelles de europarlamentarii Dan Barna și Ilhan Kyuchyuk. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European și ai statelor membre, precum și experți și membri ai societății civile.

(INTERVIU) Fondurile europene pot reduce decalajele regionale și educaționale – mesajul vicepreședintelui Comisiei Europene, Roxanei Mînzatu, la Bruxelles

Publicat de Lucian Bălănuţă, 16 octombrie 2025, 09:50

Lucian Bălănuță: În țara noastră există foarte multe probleme legate de domeniul educației, chestiuni ce țin de finanțare. Bursele studenților au fost limitate, profesorii se plâng de încărcarea normelor. Ce instrumente ar putea avea România, la nivel european, pentru a mai corecta din aceste dezechilibre?

Roxana Mînzatu: Uniunea Europeană sprijină statele membre, inclusiv România, prin funduri europene, sistemele educaționale, și vorbim aici nu numai de investiții în clădiri sau echipamente, școlare, pentru ateliere sau pentru cele de sport, dar vorbim de investiții în modernizarea programei, școlare, crearea de resurse educaționale, instruirea deascălilor, până la urmă, de multe ori, chiar și remunerarea deascălilor care sunt implicați în proiectele cu finanțare europeană.

Toate acestea reprezintă un suport pe care Uniunea Europeană îl oferă și e principala cale prin care sprijinim. În prezent, doar în actualul exercițiu 2021-2027, România are din Fondul Social European Plus parte din Politica de Coeziune, peste șapte miliarde de euro alocare și pentru partea de ocupare, de creare de locuri de muncă, dar și pentru partea de modernizare a sistemului educațional și combaterea abandonului școlar. Folosiți aceste fonduri inteligent, cu impact, este important ca fiecare apel, fiecare program de finanțare să fie gândit eficient, iar cei care îl accesează să implementeze proiectele la maxim de calitate.

Asta e important. Doi la mână, la nivel european, așa cum spuneam, Comisia Europeană nu are competențe, nu poate să vină și să spună unui stat membru ce să facă în zona educației, nu este o competență europeană, nu o pot spune nici în Danemarca, nici în Franța și nici în România, dar putem să ne stabilim o ambiție politică comună. Și asta discutam și cu miniștrii finanțelor, nu doar cei ai educației din alte state membre.

Vrem să fim mai competitivi, vrem să fim mai puternici față de China, față de Statele Unite. Cheia, pe termen lung, este educația. Și asta este important la nivelul întregii Unii Europene.

Dacă nu ne calibrăm investiția în mod coerent, sustenabil în sistemele educaționale, nu avem cum să sperăm la o competitivitate la rândul ei sustenabilă. Ea va fi pe termen scurt, cu anumite măsuri care să stimuleze industriile. Avem nevoie de oameni care să fie bine pregătiți și în învățământul vocațional, învățământ profesional, meseriași și în zona învățământului universitar.

Investim și cu Erasmus+, un alt program pe care îl coordonez. Investim în mobilitate, în crearea de resurse educaționale la nivel european. Ține și de fiecare stat membru să adere la această ambiție comună, căci educația este în centrul eforturilor economice pe care le realizează.

Lucian Bălănuță: Aveți și ca preocupare majoră o strategie privind combaterea sărăciei. Suntem la săptămâna europeană a regiunilor. Țara noastră, pe lângă disparitățile rural-urban, mai are totodată și disparități la nivel regional, îndeosebi regiunea de nord-est, de exemplu, regiunea Moldovei. Cum ar putea adresa această strategie și perspectiva regională la nivel european?

Roxana Mînzatu: Din nou, răspunsul trebuie să fie în primul rând prin folosirea inteligentă a banilor europene. Programul Incluziune și Demnitate Socială, care este alimentat și din Fundul Social European Plus, este un program care acum începe să-și producă efectele și prin care se pot dezvolta programe anti-sărăcie, deși nu îmi place acest termen.

Noi finanțăm, de exemplu, voucherele care au compensat scumpirile la costurile cu energia electrică, sau voucherele Sprijin pentru România, tichetele pentru persoane vulnerabile. Au fost finanțate și sunt finanțate din fondurile europene. Deci, deja facem lucruri în această direcție, dar trebuie să fie o strategie integrată.

Nu combatem sărăcia doar prin măsuri de sprijin social, ci și prin dezvoltare economică. Asta înseamnă accesarea tuturor oportunităților de finanțare prin programele regionale pe care le gestionează, în cazul dumneavoastră, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est. Foarte important sprijinul dat companiilor, infrastructurilor de sprijinire a afacerilor.

Este o abordare comprehensivă, cuprinzătoare, de care avem nevoie ca să diminuăm gradul de sărăcia unei regiuni. Investiția în infrastructură. Trebuie să ne uităm ce înseamnă PNRR, autostrada Moldovei.

Trebuie să ne uităm la investițiile pe care România își propune să le facă, inclusiv în cadrul acestui regulament SAFE, dedicat apărării europene, investiții în culoare de mobilitate rutieră cu uz dual și civil și militar. Ele vor deservi conexiuni în regiunea Moldovei. Deci se întâmplă lucruri, inclusiv în zona de infrastructură, de transport, cu bani europeni în mare parte și toate contribuie până la urmă la diminuarea gradului de sărăcie a unei regiuni.

Eu zic că Uniunea Europeană e foarte prezentă în modul în care poate fi soluționată și începe să fie soluționată această boală pe care, nu doar România, dar multe regiuni au sărăcia care încă afectează zeci de milioane de europeni. Noi trebuie să continuăm să lucrăm.

Lucian Bălănuță: Și pe scurt, ca să nu vă rețin și vă mulțumesc pentru timpul abordat, ați vorbit despre contextul acesta, ați conectat mobilitatea cu noțiunea de aptitudini, de educație. Cum ar putea fi fructificată în perioada următoare toată această chestiune, în așa fel încât să existe o dezvoltare uniformă la nivelul țării noastre?

Roxana Mînzatu: Sfatul meu pentru cei care vă urmăresc ar fi să se uite mai atent la programul Erasmus+. Pentru că e un program pe care lumea îl percepe ca fiind unul al mobilităților pentru studenție, e mult mai mult decât atât. Oferă oportunități și de dezvoltare educațională și pentru tineri care sunt în învățământul profesional, și pentru cadrele didactice, și din toate zonele educaționale.

Hai să vedem cum puteți să folosiți acest instrument. Urmăriți oportunitățile acestui program. Este un pic aparte, nu este doar oportunitate pentru studenți.

De la grădiniță până la universitate este o sursă de dezvoltare a calității oferte educaționale.

(INTERVIU) Bogdan Călinescu, directorul IREF Paris: „Impozitarea progresivă este foarte dăunătoare investitorilor!”

Publicat de Lucian Bălănuţă, 5 iunie 2025, 11:49 / actualizat: 5 iunie 2025, 13:33

Lucian Bălănuță: Aș dori să vă întreb, pentru început, cum vedeți evoluția economică a României în ultimul deceniu? Este România mai capitalistă sau mai dependentă de stat?

Bogdan Călinescu: Eu aș spune că evoluția economică a României e foarte interesantă și pozitivă în în ultimii ani. Am și scris de altfel în Franța. Am dat exemplu României de mai multe ori. Dacă ne uităm simplu la cifre, totul este clar. PIB-ul României a crescut foarte mult în în ultimii ani. De altfel, este de cinci ori mai mare decât atunci când a intrat în Europa, PIB-ul pe cap de locuitor mă refer, ceea ce este enorm. În acest moment acest PIB îl depășește pe cel al Greciei, al Ungariei, se apropie de cel al Estoniei. Deci, România a făcut progrese absolut remarcabili în ultimii ani, însă în ceea ce privește partea capitalistă de stat, știți ca în ca poantele cu “o veste bună, o veste rea” – sunt și lucruri bune și lucruri rele. Au au fost făcute multe investiții publice care au costat foarte mulți bani. Esti corupție la nivel public, știți foarte bine acest lucru, însă au fost și investiții din partea societăților străine în România foarte mult în acești ultimi ani, deci care au contribuit de altfel la creșterea produsul intern brut. Deci sunt părți bune, dar și părți părți rele. Situația de astăzi este puțin dificilă.

Lucian Bălănuță: Într-adevăr și agenda publică la ora actuală este dominată de subiecte ce țin de fiscalitate, de motorul economic al României , îndeosebi legându-ne de faptul că avem un deficit bugetar îngrijorător. Inclusiv Comisia Europeană a transmis o serie de recomandări mai ferme în această privință. În opinia dumneavoastră, cum vedeți o rezolvare în acest sens? Pentru că există foarte multe aspecte ce țin de o eficientizare a cheltuielilor, o tăiere a cheltuielilor publice, dar în același timp și discuția legată de creșterea taxelor.

Bogdan Călinescu: Un lucru important, care e valabil altfel pentru toate țările membre Uniunii Europene, atunci  când se intră într-o organizație economică trebuie respectate anumite reguli. România și alte țări nu le-au respectat. Vorbesc și de Franța, de altfel, iar la un moment dat este nevoie să se facă reforme, reforme dificile, dure. Este cazul României astăzi, care are un deficit public foarte ridicat, în jur de 9% din PIB, în Franța e de 5,8%, însă datoria publică în Franța este de cam de 118%, în România, la jumătate, de 54%, deci amândouă țările trebuie să taie din cheltuielile publice, trebuie să reducă numărul de funcționari, trebuie să facă economii pentru a respecta tocmai aceste aceste reguli. Să nu uităm că în cazul României sunt zeci de miliarde de euro care vor trebui, vor fi cheltuiți până în 2027. Cred că e vorba de 85-86 de miliarde de euro, ceea ce este foarte mult. Și Bruxelles ar putea pedepsi România pe bună dreptate, dacă nu se fac aceste a aceste reforme.

Lucian Bălănuță: Și în această chestiune, cum ar putea România să construiască un plan credibil într-un timp foarte scurt, dar și ținând cont și de presiunile sociale de la noi din țară?

Bogdan Călinescu: Presiuni sociale sunt peste tot. În Franța, sindicatele fac grevă de fiecare data când e vorba de o reformă, ies în stradă, blochează drumurile sau trenurile, circulația trenurilor. Însă oamenii politici nu trebuie să cedeze. România în acest moment are nevoie de o coaliție care să fie eficientă, să dea drumul la acțiuni, reforme importante, să fie curajoasă. Este nevoie de acest lucru în România. Dacă oamenii politici nu sunt conștienți și nu spun adevărul. La institutul meu insistăm asupra faptului că trebuie spus adevărul poporului. Nu e deloc populism acest lucru. Este vorba de de spus care este situația economică și ce trebuie făcut. Trebuie ca statul să facă, să sacrifice, să taie din cheltuielile publice și să intre pe calea pe calea reformelor importante, costisitoare și din perspectivă socială, așa cum cum bine ați subliniat.

Lucian Bălănuță: Însă, dacă ar fi să trasăm câteva priorități în această privință, pentru că și președintele României, la ora actuală, vorbește despre priorități și a desemnat deficitul bugetar ca fiind una dintre prioritățile în materie de combatere. În definitiv, care ar fi acestea, cum le vedeți dumneavoastră?

Bogdan Călinescu:  Trebuie văzut exact unde sunt cheltuielile publici inutile, trebuie privatizat cât mai mult. Și când spune acest lucru nu e vorba doar de România, e vorba și despre Franța. Sunt țări care au nevoie de reforme radicale din acest punct de vedere. Deci trebuie văzut ce poate fi privatizat. Dar în ceea ce ce mă privește, trebuie văzut unde este risipă, dacă sunt administrații care nu folosesc la nimic. Trebuie sacrificii. Dacă nu, dacă nu se fac sacrificii, din când în când, reforma nu va putea fi făcută singură. Tendința politicienilor este să crească taxele, impozitele. La fel și în Franța. Chiar cei de dreaptă sau de stânga, nu contează. Preferă să facă asta decât să impună anumite reforme care sunt necesare. Dar asta nu folosește la nimic. Ați vorbit acum câteva minute despre situația fiscală. Dau ca un exemplu bun rata de impozitare unică care există în România și vrem să fie adoptată și în Franța. Din acest punct de vedere, este un lucru foarte bun pentru România. A contribuit la creșterea economică din ultimii ani. În Franța, impozitele pe venit se pot ridica până la 60-62%, ceea ce este absolut enorm. Plus că este o o incertitudine fiscală permanentă. Atunci când există o rată unică, știm exact cât vom plăti. Deci nu trebuie ca politicienii din România să schimbe acest lucru, trebuie să continue pe această cale.

Lucian Bălănuță: Haideți să deschidem dezbaterea aceasta, căci  într-adevăr este un subiect fierbinte, acela al impozitării progresive versus cota unică. Noi am avut la începuturi o impozitare progresivă, dar asupra muncii, nu a capitalului sau a venitului global și avem o experiență de ceva timp cu această cotă unică, iar discuțiile la ora actuală, în formatul acesta al partidelor care ar putea forma o coaliție de guvernare se apleacă și asupra perspectivei de a introduce o impozitare progresivă, spunându-se de fapt că România a ajuns la un nivel economic ce ar permite un soi de solidaritate social, dacă ne referim la unul dintre partidele care militează pentru această cotă progresivă. Cum vedeți această noțiune într-un plan mai amplu?

Bogdan Călisescu:  Sper să nu să nu fie schimbată situația de astăzi. E suficient să ne uităm la statistici, la evoluția României în ultimii ani, să vedem atunci de când a fost introdusă cota unică și până astăzi au crescut veniturile statului, adică creșterea economică, salariile au crescut enorm. Am discutat, am prieteni, am  colegi, sunt foarte mulți care câștigă foarte bine astăzi în România, se poate trăi, se trăiește mult mai bine ca înainte. Am dat exemplu PIB-ul pe cap de locuitor, în putere de cumpărare. Sunt regiuni, dee exemplu, regiunea București-Ilfov este a 5-a regiune din Europa ca putere de cumpărare pe cap de locuitor, după Luxemburg, o regiune din Irlanda etc. Este absolut incredibil, deci dacă schimbăm ceva care merge, va fi mult mai mult, mai dificil. Impozitarea progresivă este foarte dăunătoare investitorilor, celor care câștigă din ce în ce mai mult, pentru că atunci când muncim mai mult, e normal să câștigăm și mai mult. Și am să vă dau un exemplu coconcret.  La institutul pe care îl dirijez, cel de Cercetări Economice și Fiscale, am publicat un studiu statistic, acum câțiva ani, în care am arătat că dacă s-ar introduce o impozitare unică de 15% în Franța, statul ar câștiga. Veniturile statului ar fi mult mai mari decât în situația actuală, când sunt patru-cinci rate de impozitare. Deci cu cât impozite sunt mai mici, ca să rezumăm studiul, cu cât impozitul este mai mic, cu atât banii la buget intră mai mai mult, în cantitate mai mare. Deci sunt exemple clare , exemple economice, exemple din mai multe state, în care se vede clar că mai bine ca impozitul să fie mai mic.

Lucian Bălănuță: Mă gândesc și la compoziția politică la ora actuală, care a devenit și în România mai fragmentată decât de obicei. Partidele tradiționale au început să să piardă teren. S-a întâmplat și în Franța. Pe acest fond și ținând cont că unul dintre semnalele transmise în timpul alegerilor a fost legat și de inechitățile sociale, aici cum vedeți o soluționare a acestei problematici românești?

Bogdan Călinescu: Acest discurs este prezent în toate țările. Și în Franța, și în Statele Unite și  trebuie văzut întâi, în timp, cum au evoluat lucrurile. Nu cred că există cineva astăzi în în România care să spună că suntem mai săraci ca acum 15-20 de ani. Ar fi o minciună gogonată pe care orice căutare pe Google a ar desființa-o imediat. Sunt oameni care s-au îmbogățit, sunt și mafioți și trebui să spunem lucrurilor pe nume. Sunt oameni care câștigă sume enorme, am văzut de altfel și pensii nesimțite și salarii nesimțite. La unii nu știm de unde provin aceste venituri, dar asta este alt lucru. Trebuie combătută corupția, bineînțeles, dacă nu, comparăm pe cineva care fură sau face business mafiot, care câștigă sume enome cu altcineva care câștigă mult mai puțin. Deci trebuie combătută această această inechitate datorată furtului. Însă peste tot sunt inegalități, dar inechitatea a scăzut, în  general, pentru că a crescut salariul minim. A crescut și în România în ultimii ani. Este absolut evident și în Franța și în alte țări. Ceea ce este important este ca această creștere economică să fie mare. Asta contribuie la îmbogățirea tuturor cetățenilor. Asta nu înseamnă că nu vor fi și mâine și poimâine persoane care vor câștiga mai puțin decât alții. Și ceea ce este un lucru absolut normal, inevitabil într-o societate modernă, capitalistă, democratică. Numai în comunist spuneam că toți suntem egali, doar unii erau mai egali de cât ceilalți.

Lucian Bălănuță: Uitându-ne puțin și la tabloul acesta general, chiar cu o forțare a notei: 2024-2025 față de 2008, 2009, 2010, în perioada crizei financiare, crizei economice, unde ne aflăm? Există un pericol care să escaladeze în așa fel încât să ajungem într-un punct pe care l-am mai resimțit la un moment dat?

Bogdan Călinescu: Și în Franța și România este un risc. Într-adevăr, este un risc din cauza deficitului, a datoriei publice. În Franța sunt foarte mari probleme cu pensiile, natalitate a scăzut. Deci pensiile sunt plătite de cei care sunt în în câmpul muncii și nu sunt. Nu sunt fonduri de pensii în Franța. În România sunt, de exemplu, alt  aspect pozitiv. Și sistemul se poate prăbuși, în sensul că nu vor mai fi bani pentru plătirea pensiilor în România. Riscul cel mai mare este ca politicienii să impună scăderea salariilor. Vorbesc de privat. Din sectorul privat dacă se impun mărirea impozitelor și mărirea taxelor, asta ar bloca, ar stopa net creșterea economică a României și ar avea repercusiuni. Și nu știm ce consecințe, economicie dezastruoase vor vor urma în contextul globalizării. Să nu uităm, economiile europene și celelalte din restul lumii interconectate. Când o economare începe să tușească și celelalte vor fi afectate și se vor îmbolnăvi. Deci, atenție la acest lucru.

Lucian Bălănuță: Dincolo de componenta strict tehnică, România înregistrează probleme semnificative și în ceea ce privește colectarea TVA-ului  la ora actuală. Cum s-ar putea, în definitiv, corecta, pentru că problema trenează de foarte mult timp și este, să spunem așa, un capitol la care dacă am reuși să colectăm mult mai eficient TVA-ul, poate că și unele dintre problemele structurale ale României nu ar mai fi atât de pronunțate?

Bogdan Călinescu: Poate că rata TVA e prea mare. Atenție, eu sunt pentru impozite și taxe mici. cum le-am precizat de mai multe ori, însă sunt împotriva fraudei. Legea trebuie respectată, chiar dacă e proastă, deci fiecare trebuie să plătească. Însă trebuie să ne întrebăm de ce e fraudă frauda? Poate pentru că sigur sunt oameni care fură instinctive,  aș putea spune așa. Însă frauda fiscală există și pentru că taxele și impozite sunt prea ridicate, sunt prea mari. Există în Franța discuții de ani de zile, sunt date exemple nenumărate despre oameni de afaceri, că s-au îmbogățit și care preferă să plece din Franța, să stabilească în Elveția, în Belgia sau în Statele Unite, tocmai pentru a nu plăti sume exorbitante, sume enorme Fiscului. Deci frauda trebuie combătută, însă cauzele, de asemenea. Dacă nu se colectează impozitele cum trebuie, înseamnă că sunt prea ridicate, sunt și ele prea ridicate. Este un infern fiscal. Faptul că cineva pleacă că plătește prea mari impozite, e de înțeles. Și să meargă în altă țară unde plătește mai puține impozite, e de înțeles. Deci mai bine să scădem impozitele și taxele ca să reușim să plătească mai mulți oameni. Asta am am observat-o și în Franța. Să vă dau un exemplu concret, 55% din francezi nu plătesc impozitul pe venit. Mai mult decât jumătate în populația, ceea ce este absolut inadmisibil. Dar dacă s-ar scădea impozitele, ratele de impozitari, mai mulți ar intra în categoroa celor care plătesc, deci bugetul statului crește, veniturile statului ar crește, deci este o modalitate foarte bună de a combate această fraudă care nu este fraudă, de fiecare data,  este scăderea a impozitelor și taxelor.

Lucian Bălănuță: Și în final, vreau să fac apel și la preocupările dumneavoastră legate de politică de politici publice. Totodată, discuția aceasta despre combaterea evaziunii fiscale, despre perspectiva de a colecta venituri la stat într-un mod cât mai efficient a căpătat, în aceste zile, o altă componentă, și anume perspectiva de a introduce și serviciile de informații în lupta de a combate evaziunea fiscală, de a ridica noțiunea de evaziune fiscală la rang de strategie de apărare a țării. Cum vedeți acest aspect?

Bogdan Călinescu: Legea trebuie respectată, cum am precizat, însă atenție, atenție să nu fie poliție fiscală, să nu ajungem la abuzuri, să controlăm acolo unde nu trebuie frauda. Într-adevăr, frauda trebuie căutată, însă să ne ferim de abuz, pentru că ajungem la un stat dictatorial. Sunt pentru transparență, însă la transparență  totală e și un un risc, un risc mare să intrăm într-un stat care controlează și vede absolut totul, ceea ce nu este bine. Statul trebuie să fie mic, eficient, să se ocupe de ceea ce trebuie, iar de restul, sectorul privat îl poate face foarte bine.

Interviul în variantă AUDIO:

BOGDAN CĂLINESCU s-a născut la Iași. În 1990 a plecat în Franța pentru studii și a absolvit Institutul de Științe Politice din Paris (Sciences Po).

A condus Institutul Francez de Politici Publice (IFRAP), unde a lansat revista Société Civile. În prezent, este director al Institutului de Cercetări Economice și Fiscale (IREF) din Paris. Este și fondatorul și președintele asociației Entrepreneur Junior.

Predă la Universitatea din Pontoise un seminar dedicat dezinformării economice și politice.

A publicat mai multe cărți de succes în Franța sub pseudonimul Nicolas Lecaussin. Printre cele mai cunoscute se numără:
– Cet État qui tue la France (Plon, 2005)
– L’absolutisme efficace (Plon, 2008)
– Au secours ! Ils veulent la peau du capitalisme (First Editions, 2009)
– À quoi servent les riches (Lattès, 2012)