#StareaEducației – Campania Radio România #StaiSigurPeNet: Riscuri și responsabilitate online

Publicat de andreeadaraban, 24 aprilie 2026, 10:48 / actualizat: 28 aprilie 2026, 9:10

Subcomisarul de poliție Florin Zaborilă, din cadrul Compartimentului de combatere a infracțiunilor informatice al IPJ Iași, a subliniat că prevenirea este mai eficientă decât intervenția, atrăgând atenția asupra celor mai frecvente tipuri de fraude: schemele de investiții false, mesajele înșelătoare care circulă pe aplicații precum WhatsApp și tentativele de furt de date personale sau financiare. Acesta a explicat că multe dintre aceste atacuri se bazează pe manipulare emoțională și pe promisiuni nerealiste, iar lipsa de vigilență poate duce la pierderi financiare importante. De asemenea, a menționat că tinerii sunt expuși și altor riscuri, precum cyberbullying-ul, furtul de identitate sau chiar infracțiuni grave, inclusiv în zona exploatării online. Florin Zaborilă a insistat asupra importanței protejării datelor personale, a verificării identității persoanelor necunoscute și a evitării reacțiilor impulsive în mediul online.

La rândul său, Serinela Zara, profesoară de Limba și Literatura Română la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Iași,  a evidențiat faptul că hărțuirea între elevi nu este un fenomen nou, însă mediul digital îi amplifică efectele și îl face mult mai greu de controlat. Ea a oferit exemple din experiența sa didactică, arătând că astfel de situații pot avea consecințe grave asupra elevilor, inclusiv retragerea acestora din mediul școlar. Cadrul didactic a subliniat că, de multe ori, copiii nu comunică problemele din cauza rușinii sau pentru că le este teamă de reacțiile celor din jur, ceea ce face și mai important rolul profesorilor, al psihologilor și al altor adulți de încredere. În opinia sa, interzicerea tehnologiei nu este o soluție realistă, deoarece aceasta face parte din viața tinerilor, însă utilizarea ei trebuie ghidată constant. Serinella Zara a insistat asupra nevoii de educație repetată, de explicare continuă a riscurilor și beneficiilor, dar și asupra rolului familiei în oferirea unor alternative sănătoase de petrecere a timpului.

Alexandru Manole, elev în clasa a X-a la Colegiul Național Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași și președinte al Consiliului Județean al Elevilor, a oferit perspectiva tinerilor, arătând că aceștia petrec o mare parte din timp pe rețelele sociale, în special pe platforme precum TikTok, Instagram și WhatsApp. El a recunoscut că există cazuri reale de furt de conturi, parole oferite din neatenție și situații de hărțuire online, mai ales în grupurile de comunicare. Președintele Consiliului Județean al Elevilor a explicat că nivelul de conștientizare crește odată cu vârsta, însă este nevoie de educație încă din primii ani de utilizare a tehnologiei. Alexandru a susținut că interzicerea rețelelor sociale nu reprezintă o soluție eficientă și că accentul ar trebui pus pe educația digitală, pe dezvoltarea responsabilității și pe înțelegerea riscurilor. În ceea ce privește inteligența artificială, el a arătat că aceasta este deja utilizată de elevi, dar trebuie folosită conștient, deoarece poate genera erori și poate afecta dezvoltarea unor competențe esențiale. Totodată, a subliniat importanța dialogului cu specialiștii și a inițiativelor educaționale care îi ajută pe elevi să navigheze în siguranță în mediul online.

Varianta audio a emisiunii:

Varianta în fomat video a emisiunii:

Campania Radio România #StaiSigurPeNet: Riscuri și responsabilitate online

#StareaEducației (INTERVIU) ”JobNet Click pentru Tineret”: soluția prin care AJOFM Iași readuce tinerii NEET pe piața muncii. Gabriela Vasilache, directorul instituției: ”Este esențial să prevenim șomajul în rândul acestor persoane, motivându-le să revină la educație sau să urmeze cursuri de reconversie, cu scopul final de a se angaja.”

Publicat de andreeadaraban, 23 aprilie 2026, 09:47 / actualizat: 24 aprilie 2026, 9:33

Directorul executiv al instituției, Gabriela Vasilache, a declarat în emisiunea Starea Educației,  că accesarea fondurilor europene este esențială pentru dezvoltarea unor astfel de inițiative, oferind „o gură de oxigen” care permite focalizarea pe grupuri vulnerabile.

Principala problemă identificată este cea a tinerilor NEET (Not in Education, Employment or Training), adică acei tineri între 16 și 30 de ani care nu se regăsesc nici în sistemul educațional, nici pe piața muncii și nici în programe de formare. Aceștia sunt considerați „tineri pierduți” sau „tineri fantomă”, iar proiectul urmărește creșterea gradului lor de angajabilitate.

Un element central al inițiativei este crearea unei rețele de sprijin. Peste 80 de instituții și organizații care interacționează cu tinerii au fost identificate, dintre care 30 au fost incluse într-o rețea activă. Aceasta reunește instituții publice, organizații studențești, unități de învățământ și autorități locale, cu scopul de a oferi servicii integrate și personalizate. Prin această colaborare, proiectul își propune nu doar identificarea tinerilor NEET, ci și prevenirea intrării acestora în șomaj, prin orientarea lor către educație sau formare profesională.

Activitățile desfășurate sunt variate și adaptate intereselor tinerilor. Accentul este pus pe dezvoltarea competențelor transversale (soft skills), dar și pe ateliere practice precum fotografie, handmade, educație financiară, nutriție, sport sau creare de conținut pentru social media.

De asemenea, sunt organizate cursuri scurte și workshop-uri care vizează dezvoltarea personală și profesională, completând ceea ce sistemul educațional formal nu oferă.

Un aspect important îl reprezintă consilierea individualizată. Tinerii sunt evaluați prin teste de aptitudini, iar în funcție de rezultate sunt orientați către domenii potrivite și către cursuri de reconversie profesională.

Toate serviciile oferite sunt gratuite, inclusiv cele ulterioare înscrierii în baza de date a AJOFM Iași. În plus, tinerii sunt stimulați financiar pentru angajare: la obținerea primului loc de muncă, aceștia pot primi o primă de stabilitate timp de doi ani, iar angajatorii beneficiază, la rândul lor, de sprijin financiar.

Redăm mai jos interviul integral:

Andreea Daraban: Care sunt principalele nevoi ale tinerilor pe care acest proiect își propune să le acopere?

Gabriela Vasilache: Aș vrea  mai întâi să menționez că accesarea fondurilor europene nerambursabile reprezintă o gură de oxigen pentru noi, ca instituție publică, și putem să ne axăm pe acele grupuri vulnerabile. Bineînțeles, ținta este să creștem gradul de inserție, de ocupare a acestor tineri. Ideea scrierii unui astfel de proiect a pornit de la o problemă pe care noi o identificăm pe piața forței de muncă și problema pleacă de la  tinerii numiți NEET, este acronimul de la acei tineri cu vârsta între 16 și 30 de ani pe care nu îi regăsim nicăieri. Nu îi regăsim nici în sistemul de educație, nu îi găsim nici la un loc de muncă, nu îi găsim nici în cursuri de reconversie profesională.  Sunt acei tineri numiți în literatura de specialitate tineri pierduți sau tineri fantomă și bineînțeles că plecând de la această realitate pe care o întâlnim în toate țările Uniunii Europene, am scris un proiect prin care să găsim soluții astfel încât în urma unor activități, a aplicării unor metodologii, să creștem gradul de angajabilitate a acestor tineri.

Andreea Daraban: Practic în ce constă acest proiect?

Gabriela Vasilache: În primul rând, prin acest proiect,  am identificat peste 80 de asociații, fundații, instituții, autorități publice, locale, instituții deconcentrate din Iași, care prin prisma competențelor și activității desfășurate interacționează cu tinerii. În baza acestor atribuții am creat o rețea de tineret. Am identificat 80 de instituții, ne-am întâlnit, am discutat, am încheiat parteneriate și am creat o rețea de 30 de instituții, astfel încât prin servicii personalizate pentru fiecare tânăr să găsim soluții, să-i atragem. Și proiectul, de fapt, vizează în primul rând identificarea acestor tineri. Identificăm pe cei care în momentul actual nu-i găsim nicăieri, deci pe mergem pe prevenție. Este foarte important ca acești tineri să nu ajungă șomeri, ci prin serviciile pe care noi le oferim să le aducem, să le insuflăm dorința de a se întoarce ori la o formă de învățământ, de exemplu a doua șansă prin completarea studiilor, sau să-i atragem spre cursuri de reconversie profesională și, bineînțeles, cu finalitatea găsirii unui job. Am creat această rețea. La nivelul municipiului Iași, în această rețea sunt acum 30 de reprezentanți a instituțiilor și mi-aș permite să le numesc pe cele mai importante. În primul rând, partenerul de bază este Inspectoratul Școlar Județean, fără de care cred că nu puteam să implementăm acest proiect. Bineînțeles că avem reprezentanții Consiliului Județean Iași, care coordonează UAT-urile din județul nostru, primăria municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială. Cred că avem 10 organizații studențești din Iași, de la aproape toate facultățile, fiind un centru universitar. Avem școli din municipiul Iași, deci am creat o rețea care să fie eficientă și să știm ce instrumente aplicăm acestor tineri. Mai departe, am organizat un curs de lucrători de tineret. Pentru că trebuie să recunoaștem că metodele și instrumentele de lucru cu acești tineri diferă de la o generație la alta. Și noi, instituțional, trebuie să avem această capacitate de schimbare și de adaptare la ceea ce se întâmplă pe piața muncii. Și suntem veriga importantă dintre sistemul educațional și angajatori. Este o realitate cu care ne confruntăm în fiecare zi, pentru că dezvoltarea socio-economică a fost mult mai rapidă în ultimii cinci, șase ani, față de ceea ce învață copiii noștri pe băncile școlilor. Și atunci, noi suntem cei care ar trebui să armonizăm curricula școlară și să oferim, prin cursul de reconversie profesională, acele competențe care se cer de către angajatori pe piața muncii, vorbim de acele competențe reale, pentru că au un bagaj de cunoștințe teoretice. Noi oferim aceste competențe cerute de angajatori și suntem în relație cu angajatorii care știu ce doresc, s-au adaptat mai repede la cerințe și noi suntem veriga dintre cei doi actori.

Andreea Daraban: Ce tipuri de activități desfășurați în cadrul acestor centre?

Gabriela Vasilache: Am avut în vedere dezvoltarea unor soft skill-uri, competențe care să le creeze și să le insufle dorința de a lucra, pentru că acești tineri au renunțat timpuriu la școală și să știți că  în ceea ce privește rata de abandon școlar, România nu deține un loc foarte bun, dar nu numai în sistemul educațional preuniversitar, ci și în cel universitar, și aici rata de abandon este mare. Și atunci, cu acești tineri încercăm să organizăm niște cursuri scurte, de la 15 la 60 de ore, workshop-uri, de exemplu să le insuflăm niște valori. Avem cerințe, pentru că am făcut o analiză înainte de a scrie acest proiect, pe cursuri de ateliere ce vizează arta fotografiei. Sunt foarte dorite de către tineri. Ei vor să învețe cum să folosească strategic telefonul mobil. Mai avem ateliere de handmade. Vom avea ateliere de lectură pentru acești tineri. Vom avea cursuri-evenimente de viață sănătoasă, competiții sportive, ateliere de nutriție și gastronomie, ceea ce nu oferă, efectiv, școala.  Vom avea dezvoltare de competențe și creare de conținut pentru social media. A fost solicitare din partea acestor tineri. Educație financiară, să știe cum să-și gestioneze bănuții, ce înseamnă, de exemplu, când auzi de inflație. Să înțeleagă un grafic privind creșterea ratei șomajului în rândul tinerilor. Deci toate aceste noțiuni le vor fi explicate pe înțelesul lor, astfel încât să-i pregătim să vină spre noi, spre serviciul public de ocupare și după aceea, prin servicii personalizate, de informare, de consiliere…Noi facem profilare, aplicăm baterii de teste să vedem ce aptitudini native au, astfel încât să le transmitem abilități prin practică și să găsim competențele pe care le-ar putea avea să ocupe un loc de muncă la angajatori. Această linie de finanțare ne ajută să oferim toate aceste servicii tinerilor NEET.

Andreea Daraban: La cât se cifrează acest proiect?

Gabriela Vasilache: Grupul țintă al acestui proiect este de 1600 de tineri NEET. Dintre aceștia, în jur de 1200 vor participa la aceste cursuri de dobândiri de competențe și îi vom înregistra în baza de date a instituției, astfel încât să poate beneficia gratuit de servicii de informare, de reconversie profesională, să le mediem un loc de muncă.

Andreea Daraban: Toate aceste activități pe care le-ați propus în cadrul proiectului sunt gratuite?

Gabriela Vasilache: Toate sunt gratuite, inclusiv după înregistrarea în baza de date, serviciile noastre, ale Agențiilor județene de ocupare a forței de muncă, sunt gratuite. Mai mult decât atât, a fost adoptată o Hotărâre de Guvern, astfel încât să-i stimulăm pe tineri, iar la dobândirea primului job, tânărul va primi, timp de 2 ani, o primă de stabilitate. Se cheamă pentru primul job dobândit. În primele 12 luni va beneficia de 1000 lei lunar, în al doilea an, dacă își menține jobul, va primi 1250 lei în fiecare lună, timp de 12 luni, iar angajatorul, concomitent, pentru crearea acestui loc de muncă, va primi lună de lună, timp de un an, 2250 lei.

 Andreea Daraban: Fiecare județ va avea un centru de tineret? AJOFM Iași a fost deschizător de drumuri.

Gabriela Vasilache: Da, exact. Am încercat să creăm un spațiu care să le dea o anumită stare de confort acestor tineri. Este un centru fix, în locația noastră, Agenția Locală de Ocupare a Forței de Muncă. Acolo vor fi și acele ateliere de lectură, acolo vom invita angajatori care să le explice ce competențe au nevoie, să le descrie jobul pe care îl publică la noi că ar fi vacant, astfel încât tinerii să poată gândi încă de pe băncile școlii,  din ultimul an, pentru că noi ne adresăm și lor, pentru că sunt două categorii. Proiectul se derulează pe trei ani de zile. Deja am stat de vorbă în școli cu tinerii din clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a. Aceștia din urmă termină anul acesta și vor intra pe piața forței de muncă. Nu-i dorim șomeri, îi dorim să devină o forță activă, pentru că angajatorii întotdeauna ridică problema deficitului de forță de muncă. Avem problema migrației tinerilor în Europa. Încercăm prin diferite metode și cred că ăsta este un proiect care creează cadrul să-i ținem, plastic spus, să-i ținem, aici, acasă cum ar veni, lângă familie.

Andreea Daraban: Există și o categorie specială de tineri de etnie romă care beneficiază de aceste activități.

Gabriela Vasilache:  Bineînțeles și vizăm aici din cei 1600 de tineri, 250 de tineri de etnie romă. Am desfășurat deja două cursuri. Am făcut un curs de educație financiară la Răducăneni, unde au participat 22 de tineri până în 30 de ani și un curs de viață sănătoasă. Atelierul de nutriție și gastronomie l-am desfășurat la Șcheia, unde au participat 14 tinere. Li s-a părut deosebit de interesant acest curs și sperăm că acest interes să îl stârnim în rândul tuturor.

Andreea Daraban: În ceea ce privește acești tineri NEET, avem niște date statistice? Știm cam câți ar fi la nivelul județului Iași?

Gabriela Vasilache: Aceste date statistice nu sunt foarte exacte, pentru că știm că, la nivel național, rata șomajului în rândul tinerilor este în jur de 23%. La nivelul județului Iași nu este atât de mare, pentru că există o polarizare a educației în județul Iași. Are o anumită caracteristică. Vorbim de un mediu rural în Iași, care deține aproape 52% și mediul urban 48%. Vorbim de o situație socioeconomică a familiilor mai deficitară în mediul rural și noi, de fapt, spre acești tineri ne îndreptă, prin implementarea acestor proiecte. Pe ei încercăm să-i readucem, să le insuflăm dorința de a reveni la învățământ sau de a-și găsi un traseu profesional cu ajutorul nostru, astfel încât să-și ocupe un loc de muncă.

Andreea Daraban:  Care sunt rezultatele pe care doriți să le obțineți la finalul acestui proiect ”JobNet Click pentru tineret”, proiect finanțat prin fonduri europene?

 Gabriela Vasilache: Trebuie să atingem aceste ținte și eu sunt foarte optimistă în acest sens. 6.600 de tineri identificați în municipiul Iași și zona metropolitană, realizarea unui centru fix, care să devină un spațiu prietenos pentru acești tineri și unde să facem activități frumoase pentru ei, un parteneriat solid la nivelul județului Iași între instituțiile publice, servicii personalizate să oferim acestor tineri de informare, consiliere, reconversie, dezvoltare personală. Și mai mult decât atât, vreau să vă spun că pe aceeași linie de finanțare multiplicăm acest proiect și avem un proiect în oglindă, cu alte competențe transversale, cu alt grup țintă, încă 1.600 de tineri, un centru de tineret la Pașcani, pentru a acoperi municipiul Pașcani, Podu Iloaiei, Târgu Frumos și 42 de unități administrativi teritoriale din jurul municipiului Pașcani.  Rezultatele se multiplică, tinerii reprezintă o prioritate a serviciului public de ocupare și cuvântul de bază și al nostru este schimbarea. Societatea se schimbă, serviciile noastre trebuie să fie mai proactive. Previziunile se fac foarte greu, dezvoltarea este atât de rapidă încât nu mai putem vorbi de un orizont de timp foarte îndelungat. Trebuie să vedem ce se schimbă imediat. Dacă ne uităm în spate, la ultimii 5-6 ani, cine a putut să prevadă că va fi o pandemie, că va fi un război. Toate aceste evenimente neprevăzute bineînțeles că au impact și în sistemul educațional au impact și în rândul angajatorilor și au impact și în serviciile publice de care beneficiază cetățenii.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Inițiative care inspiră elevii la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Iași. Alla Apopei, directorul instituției: ”Concursul VESTIGIA LITTERARUM își propune să îi apropie pe elevi de antichitate, prin explorarea și interpretarea textelor autorilor latini și greci. Anul trecut am avut de luptat pentru a menține limbile clasice în programa școlară la liceu.”

Publicat de andreeadaraban, 20 aprilie 2026, 16:20 / actualizat: 22 aprilie 2026, 8:52

La Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași această direcție prinde conturi prin inițiative care îmbină tradiția cu abordări moderne și oferă elevilor experiențe de învățare autentice. Un astfel de demers este Festivalul Regional de Teatru ”Reflector spre Viitor”, aflat la prima ediție și programat în luna iunie a acestui an.

Evenimentul își propune să aducă în atenție teatrul ca instrument educațional, oferindu-le elevilor oportunitatea de a-și explora creativitatea, emoțiile și capacitatea de exprimare. Această inițiativă nu apare însă izolat, ci  se înscrie într-o viziune educațională mai amplă, susținută de proiecte solide, precum concursul național VESTIGIA LITTERARUM.

Dacă teatrul aduce în prezent trăirea artistică directă, acest concurs propune o întoarcere spre rădăcinile culturii europene, invitând elevii să exploreze universul antichității greco-latine prin eseuri, dramaturgie, desen și creație de jocuri educative.

Despre aceste inițiative și despre rolul lor în formarea elevilor, a  discutat colega noastră, Andreea Daraban, cu Alla Apopei, director al Colegiului Național ”Vasile Alecsandri” din Iași.

Andreea Daraban: Vă propun să începem dialogul nostru cu această competiție, VESTIGIA LITTERARUM, care abordează teme din antichitatea greco-latină. În ce constă acest concurs și cui se adresează?

Alla Apopei: Este un concurs unic la nivelul țării, pentru că suntem singura instituție care, în parteneriat cu Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”,  cu secția de Limbi clasice a Facultății de Litere, în urmă cu șase ani, exact în pandemie, am inițiat acest concurs, care a crescut și iată că a ajuns, după cum spuneam, la cea de-a șasea ediție. Ne-am gândit, inițial că, fiind copii, mai ales de la secțiile umaniste, profilul umanist, să poată să se apropie mai mult de textele latine, pentru că avem rezultate deosebite la concursuri naționale, internaționale. Iașiul este o oază a culturii și am vrut să venim în sprijinul lor și să putem să-i susținem, să dezvoltăm aceste competențe, aceste pasiuni ale lor prin explorarea și interpretarea textelor autorilor antichității greco-latine, precum Cicero, Seneca, Aristotel, Platon, Sfântul Augustin și alții.  Universitatea selecta textele și propunea elevilor de clasele liceale să le interpreteze, să dea o abordare personală și așa cum o simt ei, potrivit vârstei și viziunii moderne. Am văzut că era foarte mare interesul și din partea elevilor de gimnaziu și am introdus secțiunea de desene. La această secțiune avem sute de desene și ne ajută un juriu foarte competent, format și din specialiști de la Palatul Culturii, dar și de la Colegiul Național de Arte ”Octav Băncilă” și de la Palatul Copiilor. Ulterior am mers spre dramaturgie. E o formă a artei prin care elevii se descoperă, prin care elevii se afirmă, leagă conexiuni și se pot exprima mult mai ușor.

Andreea Daraban: Așadar, câte secțiuni are acest concurs?

Alla Apopei: Interpretare de text literar, dramaturgie, desen și anul trecut am venit cu o secțiune nouă, pe care am descoperit-o în interacțiunea noastră cu elevii, și anume jocul.  La orice vârste ne place să ne jucăm și am avut surprinderea și bucuria să constatăm că din toată țara, pentru că acest concurs este adresat elevilor din toată țara, să vină elevi cu jocuri foarte creative, inventate de ei, aplicând informațiile, cunoștințele despre mitologie, despre organizarea armatei romane, despre cucerirea teritoriilor de către romani, despre contextele moderne, pe care le transfigurează într-un spațiu al antichității și le readuc interpretate în viziunea lor.

Andreea Daraban: Concursul este structurat pe mai multe etape. Este etapa județeană? Etapă națională?

Alla Apopei: Da,  etapa județeană, care s-a încheiat, iar în  luna mai,  este programată etapa națională, mai exact  în perioada  15-17 mai.

Andreea Daraban: Există o aplecare a Colegiului ”Vasile Alecsandri” din Iași către limba, cultura și istoria lumii latine și elene.

Alla Apopei: Da, noi suntem o școală cu o tradiție umanistă. Dar ne bucurăm că putem crea acest echilibru între profilul real și profilul umanist, avem foarte mulți elevi pasionați de ”umanioare”, cum li se spunea anterior. Avem foarte multe premii la olimpiadele pentru limbile străine. Iată, de mai mulți ani, avem premii la Olimpiada Națională pentru Limbile Clasice, secțiunea Limba Latină, pornind de la elevii claselor a VII-a, pe care îi descoperim și îi creștem, până la clasa a XII-a. De asemenea, avem și concursuri internaționale și asta îi atrage pe elevi, atunci când știu că există și o competiție internațională. Motivația lor este și mai mare, dacă sunt elevi buni și, bine, nu ajung acolo chiar așa de la prima încercare, trebuie să parcurgă mai multe etape. Oricum, aceste concursuri pentru etapa internațională, sunt destinate elevilor de clasa a XII-a, adică nu poate participa unul de a VII-a sau de a IX-a, trebuie să crească, trebuie să se formeze, trebuie să simtă textul latin, trebuie să știe să-l interpreteze și anul acesta ne bucurăm că, la ”CERTAMEN ARPINAS”, Arpino este localitatea din Italia, patria lui Cicero, și în fiecare an se organizează  acest concurs internațional, unde vin elevi din toată lumea, nu doar din Europa. Iar Iașiul are două eleve, una de la Colegiul Național și una de la Colegiul ”Vasile Alecsandri”. La nivelul țării sunt doar șase elevi selectați care vor participa în perioada 7-10 mai la această competiție valoroasă, ”CERTAMEN ARPINAS”.

Andreea Daraban:  Iată, studiul limbii latine este agreat de elevi și mai mult decât atât au și rezultate, după cum povestiți dumneavoastră. Se mai dă bacalaureatul la această disciplină?

Alla Apopei: Anul trecut am avut de luptat pentru a menține limbile clasice, limba latină și limba greacă veche, în programa școlară la liceu și am fost susținuți și de Academia Română și de Universitate, pentru că o țară latină este imposibil să nu studieze limba latină în programa școlară, în curriculumul obligatoriu. Din păcate, din 2010, elevii de la profilul umanist nu pot susține, deci li s-a luat acest drept, Bacalaureatul la Limba Latină. Să sperăm că odată cu reforma sau restructurarea Bacalaureatului, ce vine în urma acestor noi planuri cadru, deci atunci în 2030,când anunță ministerul că Bacalaureatul va arăta altfel, va avea și Limba Latină pentru profilul umanist, locul ei, acolo, printre alte discipline, astfel încât elevii care-și doresc să o studieze și să-și construiască un parcurs, un traseu profesional legat de antichitate, de limba latină, pentru că sunt încă foarte multe lucruri nedescoperite, nespuse și e o nișă pentru elevii pasionați ca să putem, să readucem în lumina prezentului ceea ce au făcut anticii. Cine știe ce mai descoperim.

Andreea Daraban: Un alt proiect al Colegiului Național ”Vasile Alecsandri” este festivalul de teatru ”Reflector spre Viitor”, prima ediție, organizată în luna iunie acestui an. De ce un astfel de eveniment?

Alla Apopei: Și aici noi avem o tradiție, vedeți că se leagă, teatrul e o pasiune a elevilor și nu numai a elevilor de la Colegiul ”Vasile Alecsandri”, ci a elevilor de gimnaziu, pentru că avem o trupă, intitulată ”Albatros”, sau a elevilor de liceu, unde iar avem o trupă, respectiv ”Euridice”. Iar în perioada pandemiei se pare ca a fost un punct de cotitură și un timp propice pentru a aprofunda niște lucruri, pentru a le dezvolta, pentru că aceste trupe, cel puțin ”Euridice”, sub coordonarea doamnei profesor Daniela Bahrin, profesoară de română, au prins conturi atunci, în 2020. Copiii au obținut foarte multe premii la concursuri județene, la concursul organizat de Teatrul Luceafărul, la concursurile interjudețene. Doamna profesoară Bahrin a fost și este, în continuare, inițiatoarea și coordonatoarea unui proiect care a unit sub cupola colegiului nostru liceele care poartă numele Vasile Alecsandri din țară și din Republica Moldova. ”Valențe alecsandriste” s-a numit acest proiect. Dar ne-am gândit că sub egida acestui proiect, văzând preocuparea copiilor și interesul și premiile, să organizăm acest concurs, care reprezintă o nevoie la nivel interjudețean și este adresat și copiilor din Republica Moldova.

Andreea Daraban: Câte trupe vor participa din județele Moldovei și din Republica Moldova?

Alla Apopei: Încă este în derulare înscrierea. Și e interesant că avem și o secțiune de afișe în regulamentul concursului. Deci noi sperăm să avem 15, 20, 25 de trupe, pentru că avem și o sală de festivități foarte spațioasă, primitoare.

Andreea Daraban: Așadar se face întâi selecția trupelor și în zilele de 4 și 5 iunie va fi etapa națională.

 Alla Apopei: Exact, da. Deci vor primi invitație doar trupele selectate. Beneficiem pentru acest concurs de parteneriatul Universității de Arte ”George Enescu”.

Andreea Daraban: Considerați că rolul școlii este și acesta de a cultiva gustul pentru cultură?

Alla Apopei: Absolut, absolut. Școala nu înseamnă doar note. Catalogul este electronic, deci nu putem să punem doar note și catalog și cunoștințe. În epoca modernă, școala înseamnă un spațiu unde copiii se dezvoltă pe toate palierele, unde copiii învață să se exprime, unde copiii învață să fie, învață să trăiască în comun, învață să meargă la teatru, să citească. Avem și foarte multe cluburi de lectură. Eu sunt profesor la Colegiul ”Vasile Alecsandri” din anul 2000, deci am deja 26 de ani experiență doar în cadrul acestei instituții și vedem prin absolvenții noștri, care s-au format prin proiectele educative sau educaționale mult mai ample ale școlii, că am crescut cetățenii buni, implicați, antreprenori. Avem foarte, foarte mulți absolvenții valoroși.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Târgu Frumos găzduiește etapa națională a Concursului pentru elevi cu deficiențe de vedere. Cătălin Condrea, directorul Liceului Special ”Moldova”: Încă societatea civilă consideră școlile de învățământ special ca școli pentru bolnavi, ceea ce e o imagine falsă. România frânge destinele copiilor cu deficiențe de vedere printr-o falsă integrare în învățământul de masă.”

Publicat de andreeadaraban, 14 aprilie 2026, 08:53 / actualizat: 20 aprilie 2026, 8:54

 Colega noastră, Andreea Daraban, l-a invitat la Starea Educației pe directorul Liceului Special ”Moldova” din Târgu Frumos, Cătălin Condrea, pentru a vorbi despre această competiție de tradiție, despre rolul educației speciale, dar și despre importanța incluziunii și a tehnologiilor asistive.

Andreea Daraban: Cât de important este acest eveniment, care se va desfășura la Târgu Frumos, pentru comunitatea școlară?

Cătălin Condrea: Are, în primul rând, o importanță academică pentru a evalua competențele copiilor noștri și a vedea munca noastră la ce nivel se ridică. Este foarte important din punct de vedere profesional, dar are și o importanță, să spunem, de suflet, pentru că este un moment când specialiștii din toată țara, din domeniul educației copiilor cu deficiențe de vedere, se adună, au un schimb de experiență și celebrăm munca noastră. Este un eveniment foarte important, este un eveniment național, organizat și coordonat de Ministerul Educației. Noi, Liceul Special ”Moldova”, suntem gazda concursului. Coordonatorul, la nivelul județului, este Inspectoratul Școlar Județean Iași și partenerul principal Consiliul Județean Iași, instituții care ne patronează.

Andreea Daraban: Spuneam că este un eveniment de tradiție. Câte secțiuni are acest concurs și cum sunt selectați copiii care participă la această competiție?

Cătălin Condrea: Aș vrea ca să încep un pic cu istoricul concursului. Este un istoric interesant. El a debutat în 1987, ca o dorință a învățământului special pentru copii cu deficiențe de vedere de a avea o olimpiadă a nevăzătorilor. Și atunci, Asociația Nevăzătorilor din România și școlile din învățământul special pentru copii cu dizabilități de vedere au organizat acest concurs. Din 2000 este patronat de Ministerul Educației și se desfășoară ca un concurs național. La început erau probele de competențe academice, limba română, matematică, limba engleză pentru clasa a VIII-a  și limba română, istorie, engleză pentru liceu. Școlile de învățământ special pentru copii cu dizabilități de vedere sunt școli pe profilul filologie și atunci limba engleză este un obiect principal, cum e și istoria la liceu. Cu timpul, probele practice, TIC -ul, tehnologia informatică și a comunicării, alături de Lectură corectă și rapidă Braille, au câștigat teren și în ziua de astăzi aceasta este forma completă a concursului, cu disciplinele prezentate. Mai mult, geografia este introdusă ca obiect de concurs de câțiva ani. A fost o decizie foarte bună.

Andreea Daraban: Se adresează copiilor atât de gimnaziu cât și de liceu acest concurs?

Cătălin Condrea: Este un concurs care se adresează copiilor de clasa a VIII-a  și clasa a XII-a. Pentru probele practice e vorba de copii de gimnaziu și liceu.

Andreea Daraban: Spuneați că e foarte bine că s-au introdus și aceste discipline precum tehnologia informației,  geografie, lectura ca viteză și așa mai departe. Cum se desfășoară un astfel de concurs?

Cătălin Condrea: Vreau să informez ascultătorii dumneavoastră cu privire la accesibilizarea pentru copiii cu deficiențe de vedere și pentru persoanele cu deficiențe de vedere, în general. În România, această accesibilizare este la început, de asta cred că rolul la școlilor de învățământ special pentru copiii cu dizabilități de vedere este foarte important. De fapt sunt un centru de resurse. Accesibilizarea este de două forme. O accesibilizare a spațiului care necesită un covor pedotactil pentru orientare sau bare de ghidaj sau indicații Braille acolo unde se impune, cum ar fi liftul, cum ar fi trecerea de pietoni sau cum ar fi informările la intrarea într-o instituție publică. Dar și o accesibilizare a informației care se face prin cărțile Braille și prin tehnologii asistive pentru aceste persoane.

Andreea Daraban:  Ce rol joacă aceste tehnologii asistive? Despre ce vorbim când folosim acest termen, mai exact?

Cătălin Condrea: Tehnologiile asistive pleacă de la aparate speciale prin care nevăzătorul scrie în limbaj Braille, dar și aparaturi mult mai complexe, prin care sunt făcute grafice, hărți pentru a putea ca nevăzătorul să înțeleagă, de exemplu, orientarea la geografie sau la matematică, graficele la matematică sau, eu știu, în alte domenii statistice.

Andreea Daraban: Când este vorba de a accesa internetul, de a folosi calculatorul, cum se desfășoară pentru ei o astfel de activitate?

Cătălin Condrea: Sunt aplicații care sunt foarte importante, cum ar fi ”voice” pentru telefon, care traduce tot ceea ce e scris acolo prin audio, dar este și un display Braille,  de exemplu, care traduce totul printr-o formă tactilă. Este un aparat special, destul de scump și destul de rar în învățământul românesc, dar și altele, imprimanta Braille,  de exemplu, care e foarte importantă pentru a multiplica subiectele la un examen sau pentru a multiplica cărți pentru persoane nevăzătoare.

Andreea Daraban: Câți elevi învață, în prezent, la Liceul Special ”Moldova” din Târgu Frumos?

Cătălin Condrea: Eu cred că este o imagine greșit formată asupra școlilor de învățământ special, în general, și mai mult decât atât, pentru școlile de învățământ special, pentru copii cu dizabilități senzoriale, cum suntem noi, de vedere. Copiii ei cu dizabilități senzoriale au un intelect normal, considerat normal și de asta și programa de învățământ este o programă de masă, plus câteva obiecte care răspund nevoilor directe ale acestor copii. Cred că integrarea în învățământul de masă trebuie să fie limitată la proba resurselor pentru integrarea acestor copii. Resurse care se referă la alfabetizarea copilului cu dizabilități de vedere, ceea ce presupune o resursă umană importantă, cum este preparatorul, cel care lucrează cu copilul pentru scris, citit Braille.

Andreea Daraban: Câți preparatori sunt la Liceul Special ”Moldova” din Târgu Frumos?

Cătălin Condrea: Noi avem 8 preparatori, dar este vorba și de aparatura specifică și este vorba și despre design-ul educațional specific pentru acești copii, ceea ce în învățământul de masă, din punctul meu de vedere, nu există, lipsește în acest moment. Cred că ministerul ar trebui să accentueze mai mult rolul școlilor de învățământ special în zona de resurse, pentru că aici se creează și se experimentează design-uri educaționale, demersuri educaționale, tehnici, strategii sau tehnologii asistive pentru copii.

 Andreea Daraban: Știu că ați făcut și niște demersuri legislative în acest sens, despre ce este vorba mai exact?

Cătălin Condrea: Consider că legea trebuie modificată, cu limitarea integrării în școala de masă la proba resurselor pentru integrare și am discutat cu câțiva deputați, cu instituții din țară și am propus această modificare. Din păcate, pentru o voință politică este nevoie de mai mult decât un demers simplu și atunci, probabil că în viitorul apropiat, mă voi adresa experților în domeniul acesta, pentru a putea face o modificare reală.

Andreea Daraban: Care sunt, în prezent, provocările pe care le întâmpină copiii cu dizabilități de vedere?

Cătălin Condrea: Sunt provocări multe. Vă spuneam despre această integrare forțată și vă spuneam despre o falsă integrare. Astăzi, cred că România frânge destinele lor. Un copil cu dizabilități de vedere în ziua de astăzi, cu tehnologiile existente, poate ajunge orice își dorește. Poate șofer, nu, dar în viitor,  cu ajutorul AI, ar putea să fie și șofer. Și România nu ia în calcul lucrul ăsta. Încă societatea civilă consideră școlile de învățământ special ca școli pentru bolnavi, ceea ce e o imagine falsă și am auzit  acest lucru recent, la un târg de resurse educaționale. România nu are spațiu public accesibilizat, ceea ce presupune o dependență a nevăzătorului de o persoană văzătoare. Iar la copil acest lucru este și mai grav pentru că el învață să fie dependent. Nu consider că cineva e vinovat pentru lucrul ăsta. România trebuie să învețe. Cred că trebuie să ne creăm disponibilitatea de a accepta și a învăța. E foarte important. Dacă am putea promova mai mult nevoile, dacă am putea pune la dispoziție resurse, cred că spațiul public s-ar schimba foarte repede.

Andreea Daraban: Școala pe care o conduceți are tot ceea ce îi trebuie pentru a asigura un parcurs optim copiilor cu aceste dizabilități?

Cătălin Condrea: Da. În acest moment avem dotări noi, atât ca mobilier, cât și ca tehnologie, și din partea Ministerului, și cu sprijinul Consiliului Județean într-un proiect PNRR. Avem și noi un proiect PNRR. Am făcut Smart Lab Moldova, prin care am dotat un laborator cu tehnologie de vis.

Andreea Daraban: Copiii ce pot face în acest laborator?

Cătălin Condrea: Am adus tehnologia smart, de la tehnologie pentru realitate augmentată,  tehnologii 3D și aparaturile necesare, display-uri Braille, tehnologii foarte, foarte interesante. Și eu învăț și descopăr pas cu pas această tehnologie.

Andreea Daraban: Spuneați că programa pentru copiii cu dizabilități de vedere este una de masă, este o programă obișnuită. Practic ei la școală învață ceea ce învață orice copil de la o altă școală tradițională.

Cătălin Condrea: Noi suntem liceu teoretic, avem o programă de învățământ din masă, cu amendarea că avem discipline precum scrierea Braille, la limba română, la matematică, care nu este în învățământul din masă, ci doar specific liceelor speciale.

Andreea Daraban: Profesorii care predau celelalte materii, care nu țin de alfabetizare Braille, sunt și ei antrenați pentru a preda aceste discipline? Este o condiție pentru a se putea titulariza într-o astfel de instituție?

 Cătălin Condrea: Evident, fiind într-o școală cu specific, toți profesorii cunosc limbajul Braille, scrierea Braille.

Andreea Daraban: De ce au nevoie, în special, copiii care finalizează, de exemplu, liceul pentru a se putea integra pe piața muncii, pentru a fi independenți, pentru a duce o viață normală, în afară de ceea ce poate oferi spațiul public?

Cătălin Condrea: Eu nu cred că copilul sau tânărul absolvent are nevoie de ceva, ci cred că societatea are nevoie de ceva pentru a-l primi așa cum se cuvine, ca orice alt om. Copiii noștri, după ce termină 12 clase, mulți dintre ei merg în învățământul superior. Avem profesori foști elevi de-ai liceului, foști elevi de-ai noștri sunt directori de companii, lucrează în presă, sunt redactori de radio.

 Andreea Daraban: Majoritatea absolvenților urmează un parcurs universitar?

Cătălin Condrea: Nu neapărat. Nu pot să vă dau acum niște date, în ultimul timp cifrele s-au schimbat foarte tare, dar sunt mulți dintre ei care își doresc un parcurs universitar. Universitățile au început să ia în calcul accesibilizarea pentru tinerii cu dizabilități de vedere. Clujul a dat tonul, dar și Iașiul văd că este foarte interesat de accesibilizare, la fel ca Suceava. Am solicitări din partea universităților pentru a sprijini aceste demersuri și chiar studenți de- ai noștri care vin și cer să fie sprijiniți pentru a putea participa la cursuri și a fi la fel ca ceilalți.

 Andreea Daraban:  Dispune Liceul ”Moldova” de suficiente cadre didactice, de suficient personal pentru a asigura buna desfășurarea activității didactice?

Cătălin Condrea: Am avut un moment în care foarte mulți colegi s-au pensionat. Știți, probabil, momentul când s-a pus problema legii pensionării cu schimbarea condițiilor. Și atunci mulți colegi au ales să se pensioneze, lăsând un gol foarte mare în urmă și acum se resimte o nevoie de profesori și preparatori, dar și de alte materii, cum se resimte în întreg sistemul. De exemplu, fizica, chimie reprezintă o problemă națională, dar nu numai. Noi avem și nevoia de preparatori, de acei profesori nevăzători care pot face diferența într-o școală de profil.

Andreea Daraban: Câte școli sunt în toată țara dedicate copiilor cu deficiențe de vedere?

Cătălin Condrea: Sunt șapte școli și vor fi prezente toate la noi. Una în Arad, una în Timișoara, una în Cluj, două în București, una în Buzău și noi la Târgu Frumos.

Andreea Daraban: Cu ce ofertă educațională vine Liceul Special ”Moldova” din Târgu Frumos, județul Iași,  pentru anul școlar următor? Câte clase intenționați să faceți și cam ce populație școlară vizați?

Cătălin Condrea:  Noi suntem cu câte o clasă pe nivel. Avem câte o clasă de la clasa 0 până la clasa a XII-a și avem și trei clase de dizabilități senzoriale multiple. În principiu aștept copiii dornici să vină și să învețe la noi, pentru orice clasă.

Andreea Daraban: Există un recensământ pe care l-ați făcut? Știți cam câți astfel de copii sunt în anul școlar următor?

Cătălin Condrea: Din păcate, am să spun că lucrăm în orb. Există o temere de a pune la dispoziție datele astea, pentru protecția datelor și așa mai departe. O chestie care mi se pare puțin forțată, având în vedere că noi, profesorii, suntem specialiști. Și un specialist, prin deontologia profesională, are obligația de a păstra confidențialitatea datelor personale. Nu avem acces. Nu avem acces, doar așteptăm să vină cine dorește să vină la noi.

Andreea Daraban: Deci, faceți niște predicții fără să aveți datele concrete.

Cătălin Condrea: Exact. Pentru a ne face cunoscuți și pentru a putea lua contact cu părinți, am discutat cu direcțiile pentru protecția drepturilor copilului din județele Moldovei. Nu am reușit să ajung în toate județele, este un efort foarte mare și am oferit cursuri de parenting pentru părinți, prin care să le vorbim despre posibilitățile copiilor cu dizabilități de vedere, dacă au acces la resursele necesare, care va fi destinul lor. Și cred că asta e singura formă prin care putem să ajungem direct la copii și mulțumesc pe această cale celor care ne-au oferit sprijinul.

Andreea Daraban:  Acești copii care vin din alte județe, din alte localități, beneficiază de cazare, există un cămin internat?

Cătălin Condrea: Evident, avem un cămin, un internat. Avem pedagogi și supraveghetori de noapte care sunt pregătiți să aibă grijă de acești copii și vin în satisfacerea nevoilor lor și cred că copiii se integrează destul de bine la noi. Avem și activități extrașcolare, prin parteneriate cu ONG-uri, cu Fundația Bethany, de exemplu, activități absolut extraordinare. Eu cred foarte mult că un copil care vine la noi este un copil salvat, un copil care își poate atingi potențialul maxim, care își creează un destin puternic, solid.

Andreea Daraban: Revenind la concursul pe care Liceul Special ”Moldova” din Târgu Frumos îl găzduiește, câți copii așteptați din toată țara, începând cu 15 aprilie?

Cătălin Condrea: Vor veni peste 40 de copii, vor fi implicați 37 de profesori în Comisia Centrală și profesori însoțitori. Evident, vor fi implicați toți angajații Liceului Special ”Moldova” pentru pregătirea liceului ca să fie gazdă și să avem confortul, să avem acea ergonomie de care ai nevoie pentru un concurs.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Înscrierea în clasa pregătitoare, marcată de emoții la Botoșani. Bogdan Suruciuc, inspector general ISJ: ”Nu există niciun pericol ca un copil să nu prindă loc în școala de circumscripție. Încercăm să suplimentăm clasele step-by-step dacă există cerere.”

Publicat de andreeadaraban, 7 aprilie 2026, 17:42 / actualizat: 9 aprilie 2026, 12:42

La una dintre școlile din municipiul Botoșani, zeci de părinți au ajuns să stea la coadă chiar înainte de începerea oficială a înscrierilor, în speranța că vor reuși să obțină un loc pentru copiii lor într-o clasă step-by-step. Chiar dacă metodologia nu prevede că ordinea sosirii reprezintă un criteriu de departajare, presiunea locurilor limitate îi determină pe mulți să recurgă la astfel de gesturi.

Invitat în emisiunea #StareaEducației, inspectorul școlar general, Bogdan Suruciuc, a explicat cum se desfășoară procesul de înscriere și care sunt soluțiile pentru a răspunde cererii ridicate.

Pentru anul școlar viitor, în municipiul Botoșani sunt propuse 40 de clase pregătitoare, însumând aproximativ 900 de locuri. Dintre acestea, doar 5 clase sunt destinate alternativei step-by-step. Una dintre cele mai mari presiuni se înregistrează la Școala Gimnazială Nr. 7, unde din cele patru clase planificate, doar una este step-by-step.

Inspectorul școlar a subliniat că înscrierea nu se face în funcție de ordinea în care părinții ajung la școală, ci în funcție de circumscripția școlară. Toate cererile sunt centralizate, iar la finalul perioadei se analizează numărul solicitărilor. În funcție de acestea, există posibilitatea suplimentării locurilor sau chiar transformarea unor clase tradiționale în clase step-by-step. ”Nu există niciun pericol ca un copil să nu prindă loc în școala de circumscripție”, a dat asigurări Bogdan Suruciuc, precizând că, și în anii anteriori, deși au existat îngrijorări, nu au fost situații în care elevii să rămână nerepartizați.

Interesul crescut pentru alternativa step-by-step este explicat, în principal, prin programul prelungit, care permite copiilor să rămână la școală până în jurul orei 16:00. Pentru mulți părinți care lucrează, aceasta reprezintă o soluție practică. Totuși, organizarea unor astfel de clase implică resurse suplimentare, respectiv spații disponibile pe întreaga durată a zilei și câte două cadre didactice pentru fiecare clasă.

Deși există planuri pentru extinderea acestui tip de învățământ, în prezent acest lucru este limitat de infrastructura școlară. Mai multe unități de învățământ sunt în proces de reabilitare, iar spațiile disponibile sunt insuficiente pentru a susține noi clase step-by-step.

Comparativ cu anul trecut, numărul claselor pregătitoare este ușor în scădere, pe fondul diminuării numărului de copii. Totuși, presiunea rămâne ridicată în municipiul Botoșani, unde părinții tind să se orienteze către anumite școli considerate mai potrivite.

Pentru a veni în sprijinul părinților, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani pune la dispoziție un număr de telefon tip „tel verde”, dar și informații complete pe site-ul instituției, inclusiv metodologia și circumscripțiile școlare.

 Redăm mai jos interviul:

Andreea Daraban: Câte clase pregătitoare vor fi din anul școlar viitor în județul Botoșani și care este numărul de copii estimat pentru aceste clase?

Bogdan Suruciuc: Avem în municipiul Botoșani un număr de 40 de clase pentru nivelul primar, clasa pregătitoare. Din aceste 40 de clase, avem 5 clase pentru alternativa step-by-step. Aceste 40 de clase, cu un total de aproximativ 900 de locuri. Bineînțeles, a apărut această problemă la Școala Gimnazială numărul 7 din municipiul Botoșani, unde părinții au manifestat această îngrijorare că nu vor prinde loc la clasa de alternativă step-by-step.

La acea unitate de învățământ sunt propuse 4 clase de învățământ primar – clasa pregătitoare. Din cele 4 clase, una este alternativă step-by-step, celelalte 3 sunt tradiționale. Au manifestat această îngrijorare că nu vor prinde loc la acea clasă. I-am asigurat că metodologia nu spune nicăieri că ordinea în care se prezintă la unitatea de învățământ, pentru înscriere, reprezintă un criteriu, ci criteriul principal este circumscripția unității de învățământ, iar cererile vor fi procesate și înregistrate așa cum sunt ele depuse de către părinți. În urma centralizării acestor cereri, la finalul perioadei, vom vedea câte cereri sunt pentru această alternativă step-by-step și eventual putem suplimenta numărul de locuri la clasa respectivă.

Andreea Daraban: Practic, părinții, când înscriu copiii, au opțiunea de a bifa dacă vor alternativă step-by-step sau învățământ tradițional.

Bogdan Suruciuc: Ei bifează, și noi în funcție de numărul de solicitări, putem discuta dacă oferta pe care a făcut-o unitatea de învățământ este insuficientă.  Noi o putem ajusta, putem suplimenta numărul de locuri la clasa respectivă sau dacă cererile sunt foarte multe, putem, eventual, și transforma o clasă din învățământul tradițional în alternativă step-by-step.

Andreea Daraban: Așadar, putem să le spunem părinților că trebuie să stea liniștiți, pentru că vor avea loc toți la acest tip de clase?

Bogdan Suruciuc: Le-am comunicat că fiecare copil care are circumscripția în unitatea de învățământ, unde își face înscrierea,  se va regăsi în clasele din acele unități de învățământ. Nu există niciun pericol ca un elev să nu se regăsească în clasele respective și bineînțeles încercăm să venim în sprijinul părinților și bineînțeles al elevilor, să le îndeplinim cumva cererile pe care le au în limita spațiului disponibil, pentru că avem și unități de învățământ care își doreau să facă această alternativă step-by-step, dar din cauza sau datorită, aici e discutabil,  a lucrărilor de reabilitare a unităților de învățământ, nu au putut să facă în acest an această alternativă.

Andreea Daraban: Spuneați că la nivelul județului Botoșani există 40 de clase pentru nivelul – clasa pregătitoare – pentru viitorul an școlar, dintre care 5 sunt cu alternativă step-by-step în tot județul.

Bogdan Suruciuc: În municipiul Botoșani. Problema o reprezintă municipiul Botoșani, pentru că aici este o aglomerare a numărului de elevi și bineînțeles toată lumea încearcă să se îndrepte către școlile pe care și le doresc și pe care le consideră a fi mai potrivite pentru copii.  Și de aici apar și toate aceste probleme, cu toate că metodologia spune că pentru a te înscrie la clasa pregătitoare trebuie să faci parte din circumscripție. Își rezolvă și această problemă, pentru că este, cumva, rezolvabilă și prezintă documentele. Noi nu suntem în măsură să analizăm dacă acel părinte chiar stă la domiciliu respectiv, atât timp cât are un document emis de autoritățile competente și ne prezintă acele acte. Mai departe, se face repartizarea în clase conform procedurilor și metodologiei existente, dar până în acest an nu am avut probleme. Chiar dacă au mai fost îngrijorări și în anii trecuți, nu am avut probleme de a rămâne copii în afara claselor și în afara școlilor de circunscripție.

Andreea Daraban: Față de anul școlar trecut, sunt mai multe sau mai puține clase pregătitoare?

Bogdan Suruciuc: Sunt mai puține clase de pregătitoare, pentru că a scăzut numărul de elevi pentru acest nivel. Nu foarte mult, dar sunt puțin în scădere.

Andreea Daraban: Spuneați că există unități de învățământ unde numărul solicitărilor depășește frecvent numărul de locuri disponibile. Vorbim atât de municipiu cât și de localități din județ?

Bogdan Suruciuc: Nu, doar de municipiu.

Andreea Daraban: Și unde sunt aceste zone? Unde există aceste clase cu alternative step-by-step sau sunt alte criterii după care se orientează părinții?

Bogdan Suruciuc: Nu. Alternativa step-by-step, pentru că aceasta creează posibilitatea ca elevul să rămână la școală până la ora 16. Acesta este un prim aspect sesizat de foarte mulți părinți, faptul că nu au ce să facă cu copilul, nu are cine să aibă grijă de copil în perioada cât ei sunt la serviciu și apelează la această alternativă step-by-step. Dar pentru astfel de clase, trebuie să ai în unitatea de învățământ un spațiu liber de dimineață până după amiază, suplimentar, în loc de un cadru didactic, ai nevoie de două, plus activitățile care se desfășoară sub o altă formă decât în învățământul tradițional.

Andreea Daraban: Vă gândiți la extinderea acestui tip de învățământ step-by-step în viitor pentru a evita astfel de situații?

Bogdan Suruciuc: Sigur, cum am spus și mai devreme, sunt unități de învățământ care au posibilitate, adică au învățământ într-un singur schimb, au spații disponibile și luăm în calcul extinderea acestei alternative step-by-step. Dar, v-am spus, în acest an nu am avut această posibilitate, pentru că avem suficiente unități de învățământ care sunt în reabilitare, nu s-au terminat aceste lucrări și celelalte școli care au disponibil spațiu au primit alți elevi și clar acolo a apărut și schimbul  doi și nu avem spații pentru acest an să propunem alte clase. De asta s-a mers și pe acest număr de clase și de locuri.

Andreea Daraban: Vor exista și clase în regim simultan pentru clasa pregătitoare?

Bogdan Suruciuc: Nu. La nivel de propunere pentru clasa pregătitoare, nu.

 Andreea Daraban: În perioada înscrierilor și până la sfârșitul acestora, știu că la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani va fi disponibil un număr tel verde.

Bogdan Suruciuc: Da, este afișat acel număr tel verde, atât la unitățile de învățământ, cât și la Inspectoratul Școlar și pe site. Toată metodologia și circumscripțiile, tot ce ține de înscrierea elevilor în clasa pregătitoare, se regăsesc și pe site-ul Inspectoratului Școlar. Până pe 6 mai este prima etapă de înscriere, iar în etapa a doua se vor ocupa locurile rămase disponibile după prima etapă.

Varianta audio a interviului:

Dezbaterea Zilei: Elevii remigranți și provocările întoarcerii în școala românească

Publicat de andreeadaraban, 6 aprilie 2026, 08:47

Discutăm în ediția din 6 aprilie a emisiunii Dezbaterea Zilei despre aceste realități, despre cum ar putea arăta un traseu educațional adaptat acestor copii și despre resursele didactice necesare.

Invitați sunt Antonina Bliorț, inspector școlar pentru învățământ privat și alternative educaționale în cadrul ISJ Iași, profesor de Limba și literatura română la Colegiul Național Iași și Alexandru Cohal, cercetător la  Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași.

Emisiunea va fi transmisă și video live pe pagina noastră de Facebook.

Realizator: Andreea Daraban

#StareaEducației (INTERVIU) Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare: ”Sunt 30% dintre copii care nu au luat nota 5 la simularea Evaluării Naționale, iar acest procent înseamnă foarte mult pentru o generație.”

Publicat de andreeadaraban, 3 aprilie 2026, 17:24 / actualizat: 6 aprilie 2026, 10:23

În cadrul emisiunii #StareaEducației,  Andreea Daraban a discutat aceste rezultate cu Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, oferind o perspectivă detaliată asupra modului în care trebuie interpretate aceste date și asupra schimbărilor pregătite în sistem.

Bogdan Cristescu atrage atenția că rezultatele trebuie privite în context și nu interpretate simplist. Dincolo de procente, analiza reală se face la nivelul fiecărui item și al fiecărui elev. Compararea cu anii anteriori, calibrarea subiectelor și analiza comportamentului itemilor sunt esențiale pentru înțelegerea performanței.

Diferențele dintre Limba română și Matematică nu sunt o surpriză, acestea fiind constante în ultimii ani. Totuși, dimensiunea fenomenului rămâne îngrijorătoare: într-o generație de peste 150.000 de elevi, aproximativ 30% nu ating nivelul minim.

Un punct al discuției a fost și diferența dintre rezultate și performanță. Oficialul subliniază că accentul ar trebui mutat de la simpla notă la analiza modului în care elevul gândește și rezolvă sarcinile. De asemenea, s-a observat că elevii obțin rezultate mai bune la itemii care permit mai multe metode de rezolvare, ceea ce sugerează că flexibilitatea în gândire este un avantaj important.

Un alt aspect relevant este cel al corectării lucrărilor. Aproape 10% dintre lucrările la Limba română au necesitat reevaluare din cauza diferențelor dintre corectori. Chiar dacă procesul este digitalizat și implică mii de profesori, aceste variații indică o lipsă de uniformitate.

Ministerul Educației pregătește introducerea standardelor naționale de evaluare, menite să aducă mai multă unitate și predictibilitate în notare. Acestea nu vizează doar examenele naționale, ci și evaluarea curentă din clasă.

Potrivit lui Bogdan Cristescu, principalul rol al acestor standarde este de a oferi un feedback clar elevilor și de a crește încrederea părinților în sistem.  Implementarea  a început printr-o etapă de pilotare, urmată de validare și introducere treptată la nivel național. Procesul ar putea dura între unu și trei ani până la generalizare completă.

Deși Evaluarea Națională are un rol important în admiterea la liceu, directorul Centrului Național de Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a subliniat că scopul principal al acestor teste este diagnoza sistemului educațional.  Oficialul respinge ideea că rezultatul acestui examen determină definitiv parcursul unui elev, subliniind că există flexibilitate și posibilități de redirecționare în anii următori.

Bogdan Cristescu a mai spus că standardele de evaluare pentru liceu vor fi elaborate odată cu noile programe școlare. Cele pentru clasa a IX-a sunt realizate în proporție de aproximativ 90%, urmând să fie completate integral până în luna mai. În paralel, a fost demarat procesul de achiziție pentru manuale. Autoritățile estimează că vor exista manuale cel puțin în format digital la începutul anului școlar, însă distribuția fizică ar putea întârzia în unele cazuri, în funcție de procedurile administrative și eventualele contestații.

Redăm, mai jos, interviul integral:

Andreea Daraban: Ce ne spun rezultatele simulării examenului de Evaluare Națională din acest an?

Bogdan Cristescu: Este o întrebare foarte generoasă și ar trebui să vă răspund că depinde de cel care citește. Și anume, dacă mă întrebați ce îmi spun mie rezultatele, în calitatea mea de director general al centrului, sigur eu ar trebui să fac o comparație cu felul în care s-a răspuns la aceste întrebări anul trecut. Pentru că știți că atunci când se calibrează un item, acest item este calibrat, pe de o parte, la nivel de expert, apoi la nivel de profesor cu expertiză la clasă, iar într-un final o calibrare foarte bună ne dă aplicarea efectivă în teren, adică ceea ce primim acum de la elevi. Și atunci, la nivelul acesta se analizează itemii, se analizează comportamentul lor, se analizează din perspectiva recomandărilor, dacă vreți, de politică educațională, performanța elevilor. Mai departe, mai putem face niște analize de următorul tip, care transmise mai departe în sistem, pot ajuta. Și vă dau un exemplu. Sigur, ați vorbit de o diferență procentuală între limba română și matematică. Așa cum știți, aceasta este uzuală. Dacă stăm și ne gândim poate în ultimii 20 de ani, veți vedea că procentul la matematică, nu doar la simulare, ci și la examen, este poate un pic mai scăzut decât cel la limba română. Și totuși este un procent important. Mă refer al copiilor care iau sub 5, deși acum 5 nu mai este un prag obligatoriu pentru trecerea la liceu. Din nou, sunt lucruri care trebuie văzute, inclusiv în perspectiva aceea ce facem o dată la 3 ani sau 4 ani când apar rezultatele la testările internaționale. Da, sunt acești 30% dintre copii, care vă dați seama, înseamnă foarte mult, la o generație de 150.000-160.000, care nu iau nota 5 și pe care reușim să îi ridicăm cu greu. Pe de altă parte, la Matematică, dacă ne uităm, sunt aproape 17% de copii care au luat între 4 și 5. Sigur, noi putem defalca chiar mai mult de atât. Din punctul meu de vedere, copiii care au luat nu peste 4, ci chiar peste 3, sunt copiii care, în cele câteva luni până la examen, pot fi ridicați cu relativă ușurință lucrând specializat pe itemi. Și atunci, aș ajunge la nivelul următor de analiză, la nivel județean, unde în județe au avut și mai multe simulări. Și atunci nu trebuie să te uiți, din punctul meu de vedere, la procent, cât trebuie să te uiți la întrebări din aceeași familie, la itemi care adresează aceeași competențe și aceleași conținuturi și să faci o comparație, să vezi dacă ai un progres, să vezi dacă măsurile pe care le-ai luat la nivel județean au dat rezultat. La fel la nivelul școlii, pentru că, din punctul meu de vedere, itemii cam rămân, și sigur, asta unii o reproșează ca și șablonizare. Dar eu mă refer la locul itemului în test rămâne cam același. De exemplu, știm sigur că la I-4 avem o ecuație de gradul I. Și atunci, la ecuația de gradul I, ne uităm dacă a fost un progres față de anul trecut. Adică, dacă profesorul meu de la clasă și-a făcut o îmbunătățire a felului în care a predat acel conținut, în felul în care a format această competență.

Andreea Daraban: Comparativ cu anul trecut, cum sunt aceste rezultate? Puteți face o comparație în prezent?

Bogdan Cristescu: Este un răspuns foarte greu de dat așa. Procentul de 5 este un pic mai mic, nu mult mai mic, un pic mai mic. Pe tranșe de note stăm cam în aceeași imagine, național vorbind, dar vă dați seama, pentru fiecare copil este important cum stă el. Avem doi subitemi, 3b și 6b la Matematică, unde am identificat niște răspunsuri, bine, sunt acei numiți itemi, dacă vreți de diferențiere sau mai grei, unde am identificat un procent de răspuns corect mai mic. Dar de asta vă spun, eu degeaba compar un copil din clasa A cu un copil din clasa B. Trebuie să văd unde se situează el la nivelul clasei și să-l compar cu locul în care se situează el la nivelul școlii, trebuie să-l compar cu ce își dorește el să facă în clasa a IX-a. Deci, aceste rezultate trebuie tratate cu foarte, foarte mare atenție, dacă ne uităm la rezultate. Eu aș prefera să nu ne uităm doar la rezultate, aș prefera să ne uităm la performanța copiilor. În ce sens? Profesorul are teza în școală, are borderourile puse la dispoziție, e felul în care a fost evaluat copilul. Și atunci, poate discuta cu fiecare dintre ei unde a greșit, care poate fi motivul greșelii, unde nu a încercat, unde este un non-răspuns, la ce s-a gândit, care erau metodele de rezolvare. Pentru că, de exemplu, iarăși noi, când analizăm de-a lungul timpului, observăm că, de obicei, pentru un item care are mai multe căi de răspuns, rezultatele sunt mai bune. Ceea ce înseamnă că acel copil gândește, gândește matematic, dar uneori poate aparatul matematic legat de conținuturi, dacă nu îl restricționezi și deschizi un pic, el performează mai bine. Deci de asta vă spun, important este să analizezi performanța fiecăruia și să vezi unde o poți îmbunătăți.

Andreea Daraban: Cum sunt concepute subiectele pentru aceste testări? Ce se urmărește? Auzim mereu, anul acesta a fost mai greu la Matematică, anul trecut a fost mai ușor la Română și invers. Cum se calibrează aceste subiecte?

Bogdan Cristescu: Un examen are o așa numită matrice de specificații. Iar acea matrice de specificații, acolo sunt competențele, sunt conținuturile transport care pot fi utilizate pentru verificarea formării de dezvoltare a acelei competențe. Sigur, sunt niveluri de dificultate, deci toate aceste subiecte se încadrează, dacă vreți, într-o formă de standardizare și de comparabilitate cu ceilalți ani. Nu putem să avem o comparabilitate perfectă, cum este, de exemplu, la testările internaționale, pentru că un item odată văzut, deci gradul lui de familiaritate, afectează procentul de răspunsuri corecte. Și atunci, în secunda în care noi avem itemi publici, nu poți avea itemi așa numiți ancoră. De ce? Acești itemi ancoră, dacă vreți, sunt itemii la care ne așteptăm ca toți copiii să răspundă în același fel de la o generație la alta și, în funcție de ei, calibrăm rezultatele și vedem, dacă vreți, această variație. Cum este, nu știu, scorul 500 la PISA, sau cum este 1600 la SAT și așa mai departe. Deci acest lucru se pot face doar în contextul unor itemi care nu devin familiari, care nu sunt cunoscuți, nu sunt făcuți publici. Felul în care arată examenul nostru nu ne permite acest lucru. În secunda în care va crește gradul din încredere în sistem, eu cred că vom putea și noi trece, poate odată cu platforma digitalizată, vom putea trece și spre acest item și spre această comparabilitate. Sigur, asta nu înseamnă că nu se poate face comparabilitate deloc. Aceasta se poate face. Dar gradele dificultate, v-am spus, este gradul dificultate de tip expert, este gradul dificultate de tip practician și este și gradul dificultate, dacă vreți, al percepției elevului. Un elev, când știe, spune că a fost ușor, când nu știe, spune că a fost greu. Un elev care este interesat de notă peste 9.50, pentru el să ia 9.20 e puțin și înseamnă că a fost greu. Pentru un copil care nu ia nici 3, să spui că a fost greu, dar am luat 9.20 este un vis. Deci de asta vă spun, întotdeauna trebuie contextualizat acest răspuns. Dar subiectele se calibrează, sunt foarte multe runde de calibrare plecând de la această matrice unică de specificații. Se finalizează, este un număr de variante din care se extrage o variantă și o variantă de rezervă în ziua examenului.

Andreea Daraban: Ele sunt concepute, de obicei, după același model an de an, adică ceea ce se extrage face parte dintr-un set de subiecte pe care le rulăm an de an.

Bogdan Cristescu: An de an se realizează subiecte noi, nu le refolosim, sunt calibrate pe aceeași matrice de specificații.

Andreea Daraban: În ce măsură actualele teste măsoară cu adevărat competențele pe care spun că le evaluează?

 Bogdan Cristescu: Este o întrebare foarte dificilă și cred că necesită un pic de contextualizare. Din punctul nostru de vedere, uitându-ne la matricea de specificații, aceste teste măsoară ceea ce ne propunem să măsoare. Sunt corecte din punctul de vedere, dacă vreți, al profesiei noastre, a ceea ce facem. Nu trebuie să reducem toată evaluarea elevilor la aceste teste. Tocmai de asta ai o evaluare de-a lungul anului, tocmai de asta ai un profesor la clasă. Sigur, avem nevoie de standarde de evaluare, pe care le-ați menționat, ca să ajutăm colegii profesori, pe de o parte, să se calibreze, pe de altă parte să și crească nivelul de credibilitate în fața societății care, din păcate, a scăzut. Dar evaluarea este un proces continuu care merge odată cu învățarea. Dacă reducem un copil la un examen, eu nu cred că este foarte bine.

Andreea Daraban: Dar totuși îl reducem, în condițiile în care această evaluare națională presupune o selecție, o selecție către un liceu care poate să-i contureze parcursul elevului.

Bogdan Cristescu: Sunt de acord cu dumneavoastră că acest examen, pentru că este legat și de admitere pe baza acestor note, este un examen cu o miză foarte mare. Nu sunt de acord, și sunt și eu părinte, cu abordarea: este o predestinare. Foarte, foarte des, copiii ajung la o școală la care nu găsesc ceea ce și-ar fi dorit, se mai transferă, ajung la un profil pe care apoi, când încep să intre în profunzimea profilului, pentru că trec de cultura generală din gimnaziu, își dau seama că poate asta nu este pentru ei. Unii dintre ei descoperă ceva ce credeau că nu le place și devin foarte buni. Deci, din punctul meu de vedere, ar trebui să completăm acest examen și cu toate formele de evaluare anterioare. Dar pentru asta avem nevoie de standarde de evaluare și de o evaluare care să demonstreze în timp un grad de încredere.

Andreea Daraban: Dar aceste evaluări, așa cum sunt ele concepute în prezent, pot măsura și pot face distincția între elevii buni și foarte buni?

Bogdan Cristescu: Scopul principal al acestor evaluări nu este să fac această distincție. Scopul lor principal este o diagnoză de sistem. Ele, având și acest rol de selecție, suntem puși în situația, la matematică, în cele 24 de întrebări, să încercăm să le grupăm în ceea ce se numesc ”CAD scoruri”, adică să știm barierele, dacă vreți. Când trec de la, cum ați spus dumneavoastră, ”bun”, ”foarte bun”, să fie asociat unei note. Și dacă vă uitați, avem an de an și subpuncte care fac diferențele. Acum, dacă ați vrea să vă dau două exemple, că ne tot uităm la subiecte și ne facem analize. De exemplu, acum, la subiectul III, la Matematică, subpunctul 6b, deci ultimul dintre ele, care cerea un pic, dacă vreți, ieșirea din uzual, era un item frumos, dar care combina noțiuni matematice nu doar din clasa a VIII a, l-au făcut corect și complet, asta nu înseamnă că nu au avut și punctaj parțial, dar corect și complet l-au făcut 1% dintre copii. Deci, avem o modalitate de a-i diferenția. Tot la fel, itemul 3a, l-au făcut corect și complet mai puțini copii decât ne-am fi așteptat. Sunt niște variații de la un an la celălalt, dar sunt câteva întrebări care fac și diferența, apropo de liceele la care se intră cu note foarte, foarte mari.

Andreea Daraban: Cum interpretați rezultatele simulării din acest an din perspectiva calității evaluării, nu doar a performanței elevilor?

Bogdan Cristescu: Vă dați seama că aceasta necesită o analiză foarte, foarte profundă a fiecărui corector. Iar aceasta ia timp. Gândiți-vă că și în străinătate, nu știu, raportul de la un test TIMMS îl primești după un an și ceva, pentru că, în mod normal, ar trebui să te uiți la care dintre întrebări au fost variații, trebuie să te uiți apoi dacă variațiile acelea sunt specifice întrebării sau sunt specifice anumitor evaluatori. Apoi trebuie să vezi dacă acei evaluatori au variații și la alți itemi, pentru că dacă au doar la unul dintre ei, îți poți pune problema dacă baremul nu a fost destul de clar, dacă nu a fost destul de amănunțit. Dar, dacă vezi un coleg că a avut variații la mai mulți itemi, începi să te gândești și la performanța lui. Tot la fel, când vezi o diferență între doi corectori, chiar dacă după aceea ai încă doi corectori și ai patru corectori sau poate ajungi la șase, trebuie să vezi care dintre ei, dacă vreți, are o abatere mare, ca să îți pui întrebarea care ar fi evaluarea corectă și atunci, dacă ne uităm la Matematică, numărul de teze recorectate a fost de 0,1%. Un procent care era la fel și când corectarea nu era digitalizată. Poate la Matematică sunt mai puține zone unde interpretarea profesorului să intervină. La Română procentul este mai mare, dar chiar și așa este mai mic decât anul trecut, deci credem că încet, încet lucrurile devin mai bune. Ceea ce ar mai trebui spus este următorul lucru. Tezele intră la recorectare în secunda în care diferența este de un punct. Granularizarea noastră este la 1 din 100, nu la 1 din 10, deci vă dați seama, pentru a intra la recorectură trebuie să fie 10 diferențe de punctaj care să valoreze un punct din 100. Este destul de mult.

Andreea Daraban: Standardele naționale de evaluare ar urma să contribuie la reducerea acestor probleme care ar putea să apar în evaluarea unor lucrări, mai ales la o disciplină ca limba română, de exemplu?

 Bogdan Cristescu: Părerea mea este că și acesta ar putea fi un efect, dar este unul dintre efectele secundare. Ceea ce ar fi extrem de important este că standardele de evaluare, pe de-o parte, vor ajuta la o evaluare unitară, atât în clasă cât și la nivel extern, național, județean. În evaluarea de zi cu zi, pentru că acesta este scopul, în evaluarea curentă și formativă, standardele vor ajuta foarte mult pentru că ele sunt astfel încât formulate, încât conțin foarte clar ceea ce a făcut elevul față de așteptarea de la el. Și atunci sunt un foarte, foarte bun feedback, ceea ce, în opinia noastră, va ajuta profesorul în furnizarea de feedback și va ajuta părintele să aibă mai mult încredere în sistem, pentru că despre asta este vorba. Vor ajuta foarte, foarte mult la luarea în considerare pentru deciziile de carieră a unor răspunsuri calibrate. Faptul că, într-un final, în cazul unei corecturi digitalizate, profesorii vor uzita aceleași lucruri pe care le utilizează zi de zi, sigur, va conta și va îmbunătăți. Dar nu acesta este scopul. Revin, și noi repetăm asta foarte des, scopul învățării nu este această evaluare finală. Scopul evaluării este să ghideze învățarea prin feedbackul formativ și prin adresarea la nevoile elevi. Pilotarea a început. Este, bineînțeles, un schimb între noi și școli, pentru că avem colegi care, de exemplu, s-au hotărât să piloteze la mai multe clase, avem colegi care s-au hotărât să piloteze la o singură clasă, avem colegi învățători care și-au dorit să piloteze și standarde de română și standarde de matematică și încercăm să găsim un echilibru pentru a nu-i încărca foarte mult pe unii, pentru că presupune un efort pe care ei îl fac voluntar și ne ajută prin privirea, dacă vreți, a activităților zilnice și prin alte lentile. Vor urma și niște item calibrați și niște teste adresate copiilor, deci sunt trei luni pline în care acești colegi, cărora  le mulțumesc din nou, și directori care și-au asumat această pilotare.  Fac un efort extraordinar astfel încât la finalul lunii  iunie, așa cum este planificat, să avem validarea standardelor ca urmare a aplicării directe la clasă.

Andreea Daraban: Astfel, după această pilotare, luați feedbackul, se realizează validarea acestor standarde, iar din toamnă ar trebui introduse la nivelul întregii țări pentru ciclurile primar și gimnazial?

Bogdan Cristescu:  Da, planul acesta este ca după ce le privim și le validăm să le punem în transparență decizională, așa cum este normal, și să le adaptăm înainte de începerea noului an școlar pentru ca acestea să fie în vigoare. Am mai spus-o, dar o repet. Standardele sunt cuprinse în lege, dar sunt un element de noutate. Dacă ne uităm la programe, vedem că nu întotdeauna din primul an ele chiar au efect. Știți cum este, sunt întâi o masă de first followers, dacă vreți, care le implementează, apoi mai încep și alții, și alții. Decizia este o decizie de politică educațională și nu îmi aparține. Eu, dacă ar fi să fiu în postura de a decide, le-aș avea introduse, aș sublinia în primul an importanța folosirii lor și aș promova exemplele de bună practică și aș colecta eventuale observații, pentru că una este pilotarea, chiar dacă este pe eșantion, alta este aplicarea la nivel național. În primul an le-aș introduce în cercurile metodice, în lecțiile deschise, deci ca să ajute la adoptarea lor. În anul următor aș crește nivelul de adoptare prin, nu știu, luarea în considerare a lor și a folosirii standardelor de către directorii unităților de învățământ, în cadrul asistențelor la oră și așa mai departe. În al treilea an le-aș lua în cadrul inspecțiilor școlare, astfel încât după mai mulți ani în care ele sunt folosite și validate și oamenii încep să le folosească, iar noi să venim cu evaluări externe care să certifice că cele două abordări al evaluării interne și externe sunt convergente, să se treacă în zona de obligativitate. Dar asta este doar părerea unui om implicat în fenomen.

Andreea Daraban: Care ar fi orizontul de timp în care am putea vorbi de o evaluare standardizată în România?

Bogdan Cristescu: Să vorbim de o abordare obligatorie pe standardele de evaluare, depinzând de decizia de politica educațională, între un an și trei ani.

 Andreea Daraban: Pentru liceu când vor fi introduce aceste standarde? Se lucrează la ele?

Bogdan Cristescu: Pentru liceu, normalitatea este să realizăm aceste standarde odată cu programele școlare. Demersul de a realiza programele școlare este un demers și spun este pentru că el continuă, este un demers extrem de complex. Adică, dacă în decembrie am aprobat 87 de programe, acum de abia am trecut prin aprobările interne și prin transparența decizională alte 330 pe care le trimitem la Monitorul Oficial. Urmează ca în perioada următoare să finalizăm restul programelor pentru liceu. Vorbim de toți anii, adică încă aproape 200. Vă dați seama că a fost dificil, mai ales nici beneficiind de formarea anterioară la elaborarea standardelor, pentru că acest proces pe care îl facem acum a beneficiat de o formare cu experți internaționali, pentru că expertiza aceasta la noi, în țară, este suficient de redusă. Și atunci, eu cred că odată ce ne validăm munca în luna iunie și colegii mei au finalizat partea aceasta de programe de liceu, începem lucrul la standardele pentru liceu, începând cu clasa a IX-a,  cu fiecare programă.

Andreea Daraban: Că tot ați adus în discuție programele școlare pentru clasa a IX-a, acestea vor fi gata? Vom avea și manuale din toamnă?

 Bogdan Cristescu: Programele școlare pentru clasa a  IX-a sunt gata. Odată cu aceste 330 sunt gata. N-aș vrea să spun în procent de 100%, sunt în procent de 90%. Mai sunt câteva programe foarte de nișă, din zona vocaționalului teologic sau artistic, care afectează câteva clase de elevi, la care colegii încă nu au reușit să termine, dar noi ne așteptăm ca până în mai să fie gata. Referitor la manuale, din acest motiv am tras atât de tare, pentru că vrem să avem manuale și să nu începem cum am început cu gimnaziul, cu un an în urmă. Noi, la clasa a IX-a, am încărcat caietul de sarcini în SEAP, așteptăm o validare, pentru că se face o anumită verificare de către Autoritatea Națională de Achiziții Publice. Astăzi ar fi ultima zi în care o putem primi, să vedem pe ce tip de procedură intrăm, dacă este o monitorizare ex-ante sau o monitorizare continuă și caietul va deveni public. Sunt tot felul de pași administrativi. Dar da, începem această achiziție de manuale, depinzând de faptul că vom avea sau nu contestații. Vom avea, zic eu, manuale, cel puțin în format digital, adică încărcate în format digital, ceea ce cred că va fi un lucru foarte bun, pentru că, cu toate investițiile prin PNRR, acum majoritatea școlilor au infrastructura digitalizată, platforma manuale.edu.ro este o platformă user friendly. Faptul că sunt discipline, cum este Limba română, cred că la clasa a VIII a,  de exemplu, acum avem 6 manuale încărcate, profesorii pot lucra. Sigur, partea cealaltă, de comenzi, de ajuns manualul efectiv la elevi, n-aș putea garanta că se va întâmpla la toate disciplinele în septembrie, oricât ne-am dori noi. Depindem foarte, foarte mult de cum va merge această licitație, de termene, depindem și noi de alți parteneri, dar noi am început demersurile și ținem un ritm cât putem de susținut.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Colegiul Economic Administrativ din Iași a primit titulatura de colegiu de antreprenoriat. Gabriela Țiplic, director al instituției:”Reprezintă o recunoaștere a performanțelor obținute, a programelor educaționale dezvoltate și a parteneriatelor solide cu mediul de afaceri.”

Publicat de andreeadaraban, 1 aprilie 2026, 12:03 / actualizat: 3 aprilie 2026, 17:27

Invitată în emisiunea #StareaEducației,  Gabriela Țiplic, director al Colegiului Economic Administrativ din Iași, a vorbit despre semnificația acestui statut pentru instituție, despre oportunitățile pe care le deschide elevilor și despre modul în care școala se adaptează noilor cerințe ale unei economii dinamice și orientate spre inovație.

Andreea Daraban: Ce înseamnă concret pentru Colegiul Economic Administrativ Iași obținerea acestei titulaturi de colegiu de antreprenoriat?

Gabriela Țiplic: Aș începe, mai întâi, prin a spune faptul că titlul de colegiu de antreprenoriat apare ca o recunoaștere națională a unităților de învățământ preuniversitar cu profil economic, care au rezultate deosebite, care au un plan de dezvoltare a unei educații antreprenoriale și multiple parteneriate cu mediul de afaceri. Acest statut al colegiului de antreprenoriat a fost inițiat de Centrul Național de Dezvoltare pentru Învățământul Profesional și Tehnic în colaborare cu IMM România și Ministerul Educației, iar faptul că am primit acest titlu ne onorează și totodată îl privim ca pe o recunoaștere a calității programelor educaționale desfășurate în colegiul nostru, a rezultatelor pe care le obținem și, spuneam, a parteneriatelor pe care le avem cu Centrul de Afaceri.

Andreea Daraban: Acestea sunt principalele criterii care au stat la baza obținerii acestei distincții sau au mai fost și altele?

Gabriela Țiplic: Au mai fost. Pentru a putea primi acest titlu, în primul rând, trebuia să demonstrăm faptul că avem rezultate la competițiile școlare, că avem firme de exercițiu, există, funcționează și se dezvoltă activitățile prin firmele de exercițiu. La momentul actual avem 23 de firme de exercițiu, la clasele a XI-a și a XII-a.

Andreea Daraban: Ce înseamnă aceste firme de exercițiu, ca să înțeleagă toată lumea?

Gabriela Țiplic: Sunt metode didactice prin care se simulează activitatea unei firme reale. Este vorba despre o firmă virtuală, care este creată de un colectiv de elevi în care, efectiv, sunt simulate activitățile care au loc în diferite firme, în producții, în comerț. Elevii sunt cei care aleg obiectul de activitate al firmei, care caută societatea mamă, care este o firmă reală și care, în mod normal, ar trebui să sponsorizeze activitatea firmei de exercițiu și sunt simulate toate procesele tehnologice, operațiile economice care au loc la nivelul firmei respective.

Andreea Daraban: Spuneați că, în mod normal, firma mamă ar trebui să sponsorizeze. De cele mai multe ori nu se întâmplă acest lucru, înțeleg.

Gabriela Țiplic: Exact, apelăm la resurse proprii. Și, în afară de rezultatele care sunt luate în considerare pentru obținerea acestui titlu, am spus de existența și funcționarea firmelor de exercițiu, existența unui plan de dezvoltare a unei educații economice antreprenoriale la nivelul unității de învățământ, prin organizarea unor competiții de profil și, aici, m-aș referi la Concursul ”Inovație și Spirit Antreprenorial”, Concursul ”Dumitru Rusu”, care este un concurs interjudețean. Anul acesta este la 21-a ediție, ideea este aceea de stimulare a competitivității și a inovației și punerea în valoare a spiritului antreprenorial al elevilor. De asemenea, avem Târgul Național al Firmelor de Exercițiu ”Pași spre succes”. Anul acesta este la cea de-a 12-a ediție. Acest târg reunește, în fiecare an, în jur de 60-80 de firme de exercițiu din țară. Este realizat în colaborare cu Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, respectiv cu Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, dar avem și parteneri din mediul de afaceri și, aici, m-aș referi, în special, la Centrul de Afaceri ExpertMind, alături de alte firme de contabilitate, de expertiză.

Andreea Daraban: Cum se reflectă acest nou statut în oferta educațională a colegiului? Vor apărea discipline sau activități noi dedicate a antreprenoriatului?

Gabriela Țiplic: Discutăm acum la nivel de catedră discipline economice, pentru că aceste discipline noi,  putem să le introducem doar prin curriculum de aprofundare și inserție profesională și avem la masa tratativelor mediul de afaceri, principalii parteneri la care elevii noștri efectuează stagiile de pregătire practică. Pe baza discuțiilor pe care le vom avea, vom stabili ce noi competențe vom urmări, în funcție de nevoile de dezvoltare ale elevilor, nevoile de inserție profesională ale agenților economici cu care colaborăm. Aceste opționale sunt în discuție pentru clasele  a IX-a și a X-a, iar la clasele a XI-a și a XII-a, pentru că mergem pe vechile planuri cadru, avem discipline care privesc finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii, strategii de dezvoltare și inserție profesională, deci sunt adaptate la oferta de pe piața muncii.

Andreea Daraban: Aveți multe firme cu care colaborați, unde elevii pot face practică? E deschis mediul de afaceri local către a oferi sprijin elevilor de la Colegiul Economic?

Gabriela Țiplic: Principalul partener este Centrul de Afaceri ExpertMind. Elevii din  cele 11 clase de a XII-a efectuează stagiile de practică acolo. Trebuie să spunem că avem și două proiecte comune, proiecte care sunt cu finanțare prin Planul pentru Educație și Ocupare, în valoare de un milion de euro. Este un parteneriat foarte eficient și productiv, benefic pentru ambele părți. Centrul de Afaceri ExpertMind ne sponsorizează la târgul național al firmelor de exerciți, la concursul ”Dumitru Rusu”. În afară de ExpertMind mai avem stagii de practică efectuate la Contador, altă firmă de contabilitate și audit.

Andreea Daraban: Care sunt specializările pe care le pot urma elevii Colegiului Economic Administrativ din Iași?

Gabriela Țiplic: Noi pregătim elevii pentru profilul Servicii, domeniul Economic, respectiv domeniul Comerț. La domeniul Economic avem două specializări, respectiv tehnician în activități economice, care este o calificare de nivel 4, dar din anul școlar 2026-2027, când se intră pe noile planuri cadru, elevii care termină clasa a XI-a pot opta să nu mai finalizeze liceul și atunci ei vor rămâne cu o calificare de nivel 3, respectiv recepționer distribuitor. Spuneam că la domeniul Economic avem tehnician în activități economice, dar și tehnician în administrație, la fel, calificare de nivel 4. În afară de domeniul Economic, mai avem domeniul Comerț, aici avem calificare de nivel 4 – tehnician în achiziții și contractări. La fel, dacă nu doresc să finalizeze liceul și rămân doar cu 11 clase, vor avea o calificare de nivel 3, recepționer distribuitor.

Andreea Daraban:  Care este oferta educațională pentru anul școlar următor? Știm că au apărut o serie de schimbări, sunt noile planuri cadru, un număr crescut în clase de elevi, până la 28 de elevi, avem o populație școlară în scădere. Care este oferta dumneavoastră educațională în acest context?

Gabriela Țiplic: Pentru clasa a IX-a, noi am propus și ni s-au aprobat nouă clase, respectiv opt clase pentru domeniul Economic și o clasă pentru domeniul Comerț. La domeniul Economic, cu cele două specializări, tehnician în activități economice și acolo probabil vor merge 7 clase, o clasă va merge pe tehnician în administrație, iar cei care vor opta pentru domeniul Comerț vor fi pregătiți pentru tehnicieni în achiziții și contractări.

Andreea Daraban: Aceste specializări pe care le aveți dumneavoastră sunt în concordanță cu ceea ce se petrece pe piața muncii?

Gabriela Țiplic: Sigur că da, e fapt demonstrat și de modul în care absolvenții noștri, după ce finalizează cursurile liceale, se integrează pe piața forței de muncă, dar marea majoritate accede spre învățământul superior, spre Facultatea de Economie și Administrare Afacerilor. În jur de 75-85% dintre absolvenți optează pentru învățământul superior, un procent de  5-10% pentru o școală post-liceală, cea sanitară de exemplu, ceilalți se integrează pe piața forței de muncă. Desigur că mai este un procent de 1-2% de la care nu avem informații.

Andreea Daraban: Spuneați că aveți nouă clase în anul școlar următor. Sunt mai puține sau mai multe față de anii precedenți?

Gabriela Țiplic: Anul acesta finalizează 11 clase de-a XII-a. Și, într-adevăr, noi ne-am propus inițial 11 clase, dar noi trebuie să ținem cont că atunci când venim cu oferta educațională, aceasta trebuie să fie în concordanță și cu populația școlară existentă.

Andreea Daraban:  Există adresabilitate, vin elevii, este concurență?

Gabriela Țiplic: Da, este la clasa a IX-a. Anul trecut am avut ultima medie de admitere 8,15.

Andreea Daraban:  Cu ce schimbări vin noile planuri cadru pentru liceu?

Gabriela Țiplic: Sunt multe. Dacă ne referim la planurile cadru, au apărut discipline noi, cum ar fi educație muzicale, educație plastică la liceu/ Acestea nu erau înainte. La specialitate, dacă ar fi să mă refer, sunt foarte multe săptămâni de practică, ore de practică. Privind obiectiv, e bine și nu ei bine. Pentru că, până la urmă, elevii trebuie să știe și aspecte teoretice și practice discutate la sala de clasă și apoi se implementează la agentul economic.

Andreea Daraban:  Credeți că sunt cam multe ore de practică?

Gabriela Țiplic:  Sunt cam multe, da.  Noi avem ore de teorie, ore de laborator tehnologic și separat stagii de pregătire practică la agentul economic. Deci, noi oricum săptămânal, prin laboratorul tehnologic, îi pregătim pe copii cu ceea ce se întâmplă în viața reală.

Andreea Daraban: Ce alte modificări mai apar odată cu introducerea acestor noi planuri cadru?

Gabriela Țiplic: Punând mai multe săptămâni de practică, automat au scăzut orele de teorie și de cultură generală. De exemplu pentru pregătirea la Limba și literatura română, care vizează competențele de comunicare ale elevilor. La Matematică nu mai avem trei ore pe săptămână, cum era inițial, acum scad la două ore pe săptămână. Și dacă stăm să ne gândim, un viitor contabil trebuie să aibă competențe cheie bine formate pentru a putea lucra în domeniul financiar contabil.

Andreea Daraban: Vor fi afectate normele profesorilor odată cu aceste noi planuri cadru?

Gabriela Țiplic: Au fost afectate. Când s-a mers cu fișa de vacantare, am luat în considerare toate prevederile din noile planuri cadru și au fost colegi care au intrat în restrângere de norme. Alții  au fost nevoiți să plece în completări de normă. La Limba română avem completare de normă, la Matematică cineva a trebuit să intre în restrângere de normă, la Franceză, la fel, în restrângere de normă. La specialitate a dispărut o normă jumătate, în schimb au crescut săptămânile de practică, dar acolo avem profesori de instruire practică, care sunt angajați pe baza unui concurs. Ceilalți profesori de specialitate sunt pe economic-administrativ, adică sunt aspecte diferite pe care le-am avut în vedere la angajarea lor. Sigur că sunt afectați cu toții.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (REPORTAJ) Iași: Conferința ”Educație pentru Sănătate și Echilibru” – semnal de alarmă tras de specialiști privind lipsa educației sanitare în rândul tinerilor

Publicat de andreeadaraban, 30 martie 2026, 11:21

Un consorțiu alcătuit din organizații neguvernamentale și instituții publice a inițiat o serie de conferințe pe teme medicale, adresate adolescenților, părinților și cadrelor didactice.

Primul eveniment, desfășurat sub titlul „Educație pentru sănătate și echilibru”, a avut loc pe 21 martie, la Palatul Braunstein. Un radioreportaj de Ioana Soreanu:

Reporter: La Palatul Braunstein din Iași s-a desfășurat recent Conferința ”Educație pentru Sănătate și Echilibru”. Evenimentul a fost organizat de cluburile Rotary din Iași în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Jutețean. Lipsa educației pentru sănătate în școli a devenit o problemă acută, iar organizatorii au invitat specialiști care să le ofere adolescenților, părinților și profesorilor prezenți informații corecte. Acest lucru a fost explicat de coordonatoarea evenimentului, Ecaterina Ruso:

Ecaterina Russo:  Proiectul intitulat ”Educație pentru Sănătate și Echilibru”, este organizat de Rotary Club Iași. Este organizat în parteneriat cu toate celelalte cluburi Rotary din Iași și, bineînțeles, că domnul profesor Mircea Onofriescu a fost alături de mine în acest demers. Practic, suntem amândoi coordonatori de proiect și este în parteneriat și cu Inspectoratul Școlar Jutețean Iași, Muzeul Municipal Regina Maria Iași și Opera Națională Română Iași. Rolul nostru de rotarieni este de a identifica o nevoie reală și de a veni și cu soluția. Bineînțeles că cea mai mare lacună, din păcate, este educația pentru sănătate. Se întâmplă tot felul de lucruri, așa cum vedem și la știri și în mass media și cred că un astfel de eveniment poate ajuta foarte mult, astfel încât să avem viitorii tineri educați și echilibrați și sănătoși, bineînțeles. Evenimentul se adresează părinților, elevilor și cadrelor didactice, deoarece pot avea evenimente proprii în școli și pot prelua o informație verificată de la speakeri de top, informații dovedite științifice, pot prelua informații de aici și să le transmită mai departe elevilor care nu au reușit astăzi să participe.

Reporter: Profesor dotor Mircea Onofriescu, președinte de onoare al Societății Române de Obstetrică și Ginecologie, a atras atenția asupra lipsei de informare a tinerilor în ceea ce privește educația sanitară. Pe acest fond, a crescut consumul de tutun și alcool, precum și numărul cazurilor de diabet și obezitate. De asemenea, a crescut numărul mamelor minore. Anul trecut, la Maternitatea ”Cuza Vodă” din Iași au născut fete de 12, 13 și 14 ani.  Dacă în urmă cu 10 ani, trei pătrimi dintre mamele minore care au născut la maternitatea ieșană proveneau din mediul rural, anul trecut trei pătrimi au fost din mediul urban. Aceste probleme ar putea fi corectate printr-o lege care să permită introducerea educației sanitare în școli, pentru copiii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, fără acordul părinților. Prof. dr. Mircea Onofriescu a precizat că Societatea Română de Medicină Preventivă pregătește un astfel de act normativ:

Mircea Onofriescu: Din nefericire, nivelul de educație sanitară în România este foarte scăzut și trebuie să afirm că nu numai a adolescenților, dar și a părinților și, indiscutabil, în primul rând, educația sanitară trebuie făcută în familie și, pe locul doi, în școală. Dar, constatându-se niște deficiențe majore legate de această situație, am considerat necesar să facem niște prelegeri de educație sanitară. Colegii noștri din multiple specialități, sunt multe lucruri de discutat și de prezentat adolescenților, dar proiectul, pe termen lung, și cel mai important, pe care l-am discutat și la București, unde a fost a doua Conferință națională a Societății de Medicină Preventivă, încercăm să facem o inițiativă legislativă ca educația sanitară să se facă în școli între 14 și 18 ani, fără avizul părinților. Este o situație care este întâlnită frecvent în multe țări europene, în care s-a constatat aceeași lipsă de educație sanitară și sunt mult mai atenți cu această pregătire a adolescenților, care prin informațiile din mass media, dar în special de pe rețelele sociale, primesc o multitudine de informații incorecte. Este un exces de consum de tutun, un exces de consum de băuturi alcoolice, sunt deficiențe mari în nutriția adolescenților și a populației. În general, există o epidemie de diabet, de obezitate, pentru că nu se face o suficientă mișcare și nu sunt respectate niște reguli de nutriție adecvate, deci sunt o multitudine de aspecte de menționat. România este pe primul loc ca număr de nașteri de mame minore.  Anul trecut, în Maternitatea ”Cuza Vodă” din Iași,  care este cea mai mare și cea mai bună maternitate din România, au născut fetițe de 12 ani, au născut fetițe de 13 și 14 ani. Sunt niște tragedii la care noi participăm. Au fost fetițe de 17 ani care au născut pentru a doua oară. Și marea tragedie, datele statistice confirmă faptul că anul trecut, în 2025, trei pătrimi din mamele minore care au născut la Maternitatea din Iași au fost din mediul urban. În urmă cu 10 ani, trei pătrimi erau din mediul rural, dar acum totul s-a schimbat datorită excesului de pornografie și de informații absolut incorecte care sunt pe rețelele de socializare.

Reporter: Părinții care au participat la eveniment alături de copii au apreciat inițiativa și au admis că au nevoie de sprijinul specialiștilor pentru a avea acces la informațiile bazate pe fundament științific.

Părinte: Sunt de acord cu astfel de evenimente și cu prezența părintelui și a copilului la astfel de evenimente în prezența specialiștilor, pentru că este importantă sursa de informare a acestor copii și este important ca aceste evenimente să fie organizate cu specialiști, care să le ofere o informație valabilă, reală, bazată pe dovezi științifice, și nu pe informații mai puțin dovedite. Familia nu are de unde să aibă toate informațiile și atunci specialiștii pot face un pas către noi, către părinți, către elevi,  în cadrul școlii, către profesori, pentru că ei sunt alături de copii permanent și împreună cred că putem să facem ca generațiile care vin să fie mai informate și să-și aleagă cu discernământ sursele de informare.

Reporter: De asemenea, adolescenții sunt deschiși către astfel de inițiative, mai ales că în lipsa acestora și a educației sanitare în școli, principala sursă de informare rămână internetul.

Adolescentă: Copiii, cum a spus și mama mea, ar trebui să se informeze și ar trebui să știe ce se întâmplă și au nevoie de cineva care să le spună.

Reporter: În lipsa unor astfel de evenimente sau în lipsa orelor de educație sanitară la școală, de unde vă luați informațiile acestea?

Adolescentă: De pe internet, poate, pentru că acum copiii stau foarte mult pe diferite aplicații.

Reporter: Pe viitor vor mai avea loc astfel de evenimente, pentru ca tinerii și părinții lor să devină conștienți de pericolele informațiilor preluate din medii necontrolate și, totodată, să aibă acces la educație sanitară de calitate.

(FOTO/ Ioana Soreanu)

#StareaEducației (INTERVIU) Campania #StaiSigurPeNet -”Provocările virale, de la glumă la tragedie.” Cristian Grigore, psiholog clinician: Copiii nu caută riscul, ci nevoia de a fi văzuți și validați.

Publicat de andreeadaraban, 27 martie 2026, 10:47 / actualizat: 31 martie 2026, 16:53

În același timp, peste jumătate dintre copii învață singuri să navigheze online, iar aproape jumătate au folosit deja aplicații de inteligență artificială, fără o ghidare adecvată.

Specialiștii avertizează că lipsa supravegherii și a educației digitale poate expune minorii unor riscuri majore, de la furt de identitate și dependențe, până la agresiuni sau provocări periculoase. De altfel, provocările virale din mediul online au devenit un fenomen tot mai îngrijorător în rândul copiilor și  adolescenților.

De aceea, tema din această săptămână a campaniei #StaiSigurPeNet, derulată de Radio România, este tocmai aceasta: ”Provocările virale, de la glumă la tragedie.” Am discutat despre acest subiect  cudr. Cătălina Ionescu, director medical la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iași și cu Cristian Grigore, psiholog clinician la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași.

Andreea Daraban: De-a lungul timpului ați avut de a face cu foarte mulți copii care au ajuns la Urgențe în urma acestui trend, de a răspunde unor provocări de pe rețelele sociale sau din cadrul unor jocuri video online. Ne puteți da exemple de astfel de cazuri?

Cătălina Ionescu: În Unitatea Primiri Urgențe, în decursul anilor, am întâlnit cazuistică determinată de expunerea copiilor în spațiul virtual,  de la ”Balena albastră”, ”Spiderman”, ingestia diverselor produse, cel mai recent ingestie de lalele. A fost o perioadă, să zicem, între ”Balena albastră” și următoarea provocare, ”Spiderman”, de pauză. În 2024, am avut 24 de pacienți care s-au prezentat în unitatea primirilor urgențe cu fracturi, entorse, traumatisme toracice, abdominale,  în urma acestei provocări de pe social media, ”Superman Challenge”. De multe ori, însă, acești copii nu spuneau adevărul, pentru că le era rușine, le era frică să nu fie certați, însă, în unele situații, chiar dacă inițial nu au spus, ulterior au recunoscut, mai ales când, de exemplu, aveau o fractură care necesita intervenție chirurgicală și atunci acest lucru îi speria. În 2025 am avut 12 cazuri care au determinat fracturi, entorse și contuzii.

Andreea Daraban: Dar ce făceau mai exact acești copii?

Cătălina Ionescu: Acești copii săreau de la înălțime, erau jocuri în care se țineau unul pe celălalt și se aruncau în aer, de exemplu,  și se filmau.Urcau pe diverse clădiri înalte. Au fost care au urcat pe tren și de acolo săreau. Imaginația copiilor este foarte mare și pentru că întrucât se filmau, să pară și mai interesantă povestea, mergeau până la lucruri extreme. Am avut două cazuri anul trecut de ingestie de lalele, care au venit cu simptomatologie digestivă. Nu au pus probleme deosebite, dar nu cred că neapărat situația medicală extremă este importantă, adică are importanța ei, dar mai ales ce i-au determinat să facă acest lucru. Pentru că, din păcate, generația tânără nu reușește să realizeze că spațiul virtual nu este realitate. De fapt, acest spațiu ridică un mare semn de întrebare și afectează, pe de-o parte, siguranța lor fizică și, nu în ultimul rând, partea cognitivă a pacienților. De fapt și de drept, acești copii regăsesc în spațiul virtual o zonă în care să se manifeste, să se exprime. Dar se exprimă parțial, pentru că ei acolo sunt tot anonimi. Nu reușesc să colaboreze, să comunice între ei. Eu mă uit la spital. De exemplu, vin copiii în vârstă de 1, 2, 3 ani. Este șocant să vezi că părintele îi dă telefonul și copilul acela are o dexteritate fantastică, pe care eu, ca adult, nu o am de a umbla pe acel telefon. Deci, e clar că acel copil este obișnuit să facă asta. Și e foarte ușor, cu cât crește în vârstă, să îl pierzi în această zonă virtuală.

Andreea Daraban: Ce spun părinții care vin cu astfel de copii care fac tot felul de provocări virale de pe internet?

Cătălina Ionescu: De obicei, neagă. ”S-a întâmplat”, este expresia cel mai des folosită sau ”A vrut să vadă și el cum este. N-a mai făcut niciodată așa ceva.” E greu pentru un părinte să accepte. Exact cum se întâmplă atunci când un copil consumă alcool. A fost o experiență. Numai că, din păcate, lucrurile deviază ulterior, pentru că începe astăzi cu o provocare, peste două, trei zile, o lună, cinci, e o altă provocare și apoi ajung la vârsta de 16-17 ani când părintele nu se mai înțelege deloc cu adolescentul.

Andreea Daraban:  Cam ce vârste au avut copiii care au venit cu astfel de probleme, urmând aceste provocări online?

Cătălina Ionescu: Între 12 și 17 ani. Cei mai mulți sub 15 ani, când nu au încă un control a ceea ce înseamnă realitatea, a ceea ce înseamnă consecința acestor provocări.

Andreea Daraban: Care sunt mecanismele psihologice care îi fac pe tineri să se implice în astfel de provocări, chiar dacă riscurile sunt evidente, domnule Cristian Grigore?

Cristian Grigore: În primul rând aș dori să subliniez faptul că aceste comportamente nu apar deodată, spontan. Într-adevăr, cum spunea și doamna doctor, unii părinți nu conștientizează unele schimbări care sunt subtile și negative în interiorul copilului lor. Ce am observat: ei nu caută neapărat să provoace sau să se ducă către aceste riscuri, ci mai degrabă sunt un set de nevoi de bază, care caută să le fie satisfăcute. În perioada aceasta a preadolescenței și adolescenței, copiii au nevoie de apartenență, să aparțină unui anumit grup, au nevoie de a fi apreciați, validați, recunoscuți, au nevoie de putere și unii dintre ei au nevoie și de faimă. Încât, în situația în care nu găsesc aceste nevoi să fie satisfăcute în alte medii, caută să recurgă la aceste comportamente atât de nocive, dezinteresați de consecințele lor. Nu-i ajută nici biologia în această direcție, căci în adolescență este o zona creierului care este responsabilă de emoții și de plăcerea ei imediată, de recompensa imediată, care este foarte dezvoltată, în contrast cu o altă zona creierului care apreciază consecințele propriilor acțiuni, mult subdezvoltată. Desigur că nu putem să spunem de acum că biologia este factorul care împinge către aceste comportamente, ci mai degrabă nuanțele din mediu. Discutând cu acești adolescenți, am observat că sunt unele nevoi nesatisfăcute în mediul familial. Spre exemplu, copii care nu primesc afecțiune, atenție, iubire, validare de la părinți și în acest registru caută să le ia, cumva, dintr-o altă direcție, sau care au părinți foarte critici, foarte duri și autoritari și nu scot în evidență și calitățile acelor copilași, încât ei caută să se ducă către această zonă, ca un mecanism de supracompensare. De asemenea,  într-un anumit procent contribuie și bullyingul. Copiii care sunt agresați în mediul școlar, verbal sau fizic, caută cumva să-și creeze o nouă mască, o nouă identitate, o nouă imagine în spațiul online. Consideră că acolo pot să arate că sunt curajoși, încrezători, siguri pe ei înșiși și pot cumva să iasă în evidență prin aceste comportamente. Și ar mai fi totodată și anturajul.  Observ că, mai ales la această vârstă, copiii modelează ceea ce văd la ceilalți, sunt mult mai puțini deschiși la ceea ce le spunem noi, în calitate de părinți, ci mai degrabă imit ceea ce văd la ceilalți. Dacă ajunge copilul, cu cele mai bune intenții, într-un mediu ceva mai toxic, crește mult probabilitatea să se ducă către aceste comportamente, căci puterea grupului face cumva ca acele persoane să se degreveze de responsabilitatea personală. În acest sens, cred că este enorm de important, în calitate de părinți, să comunicăm cu ai noștrii copii, nu să ne ducem sub o formă de reproș sau agresivitate. ”Uite că am văzut că spunea doamna doctor la radio că au mâncat lalele. Ce e asta? Cum? Tu ai face vreodată așa ceva? Sper că nu faci.” Tot ceea ce  ei percep ca fiind reproș nu funcționează, astfel încât să genereze schimbări emoționale, ci mai degrabă să ne oferim un timp de calitate cu ei și să tatonăm terenul. ”Uite, am auzit o discuție interesantă. Ce crezi că l-a făcut pe acel copil să recurgă la acest gest? Oare cum se simțea el în acele momente? Oare a făcut-o că a vrut el sau să-i impresioneze pe ceilalți? Oare acum regretă sau nu actul făcut? Tu cum ai face sau cum ai gestiona astfel de situații?” Și atunci este o învățare mult mai blândă și indirectă și crește probabilitatea ca al nostru copil să-l transferăm în acel cadru și sunt șanse mult mai mari să nu recurgă la aceste acțiuni.

Andreea Daraban: Ați consiliat mulți copii, victime ale acestor provocări?

Cristian Grigore: Da, în ultimii ani tot mai multe persoane vin cu dependență de tehnologie, supuși factorilor de bullying, agresivității, adresabilitatea în ultima perioadă a crescut foarte mult. Acum vă mărturisesc că nu îmi dau seama dacă a crescut neapărat numărul lor sau pur și simplu adresabilitatea la specialiști este una mai mare.

Andreea Daraban:  Ce vârste au copiii pe care i-ați consiliat și care utilizează foarte mult, excesiv, tehnologia?

Cristian Grigore: De la 7-8 ani putem să vorbim de un impact al tehnologiei. Spre exemplu, mi-aduc aminte de câteva fetițe cu care am lucrat, aveau cam  8-9 ani  și care au venit cu niște stări de anxietate uriaș de intense și atacuri de panică vizavi de conținutul accesat pe tehnologie. Acești copii nu diferențiază foarte clar între real și imaginar. Uneori, dacă un copil își imaginează foarte intens ceea ce vede pe tehnologie, pe ecrane, se poate transpune și fuziona cu acele imagini ca și cum ei trăiesc în realitate. Și atunci au fost niște imagini groaznice pe care le-au văzut, încât spre exemplu, în cabinet una dintre fetițe evita să se uite într-o oglindă, apăreau tulburări de percepție, și avea impresia că vede fantome și diferite imagini îngrozitoare. Nu mai dormea cu lumina închisă, că iarăși această lume invizibilă simțea că o copleșește cu totul. Deci, de la o vârstă foarte incipientă apar deja aceste provocări  ale tehnologiei.

Andreea Daraban: Care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confruntă acești copii care petrec foarte multe ore pe ecrane?

Cristian Grigore: Consecințele sunt foarte multe.  Spre exemplu, chiar și structura creierului se modifică la persoanele care petrec mult timp pe tehnologie. Acum, acest termen ”mult timp” este o nuanță. În general, ce arată cercetările, cam până la 2-3 ani, copilul nu are voie copilul să petreacă timp pe telefon. Apoi, până la vârsta de 7-8 ani, maximum o oră, dar ne referim nu numai la un timp recreativ ci și la unul în  care copilul să-și dezvolte anumite abilități. Vrei să înveți câteva cuvinte dintr-o limbă străină sau dacă vrei un desene animat educativ în această direcție. Iar de la 8 până la 14-15 ani maximum două ore pe zi. Dar iarăși nuanțez, căci în cabinet, unii copii când auzeau,  de față cu părintele,  că pot sta  două ore pe zi pe ecrane, se bucurau. Dar nu vorbim de două ore pe zi numai pentru plăcere, ci vorbim și de educație folosindu-ne de ecrane. Deci, creierul se modifică foarte mult. Este acest concept de gratificare imediată, în care copilul nu mai are răbdare să depună efort în diferite registre ale vieții, ci pur și simplu caută plăcere imediată și devine foarte agitat. Dacă cerem unui copil să citească 3-4-5 pagini, pare enorm de mult,  împovărător, căci mintea nu mai poate să-și păstreze concentrarea atenției decât un timp foarte, foarte redus. Din păcate, cred că tehnologia are o anumită contribuție, nu singură, dar are o contribuție și vizavi de nivelul de inteligență.  Potrivit cercetărilor, de când s-a studiat inteligența, copiii aveau un coeficient mai mare decât al părinților. Din păcate, este prima dată când traversăm o perioadă  în care copilul începe să aibă un coeficient de inteligență mai scăzut decât al părintelui. Asta este o îngrijorare și o parte a realității. N-aș vrea acum să avem o atitudine foarte critică față de tehnologie. Este posibil cumva ca și formele de inteligență să se schimbe și atunci, în următoarele decenii să se pună accent pe o inteligență digitală sau pe o inteligență vizuală în contrast cu inteligența ca și gândire mai de profunzime, cum am fost noi obișnuiți.

Andreea Daraban: Doamna doctor, cum afectează ecranele sănătatea fizică a copiilor pe lângă cea mintală? Ce probleme pot apărea?

Cătălina Ionescu: În primul rând, după cum zicea și domnul doctor, acești copii sunt foarte anxioși. Foarte greu ajungi să comunici cu ei. Dau un exemplu banal: vine un pacient pentru o patologie respiratorie. Copil mare, care în mod normal ar trebui să-l întrebi, să reușești să scoți de la el trei cuvinte  și care să spună ce îl doare. Nu reușește să se exprime. Nu reușește să facă conexiunea între două idei. E dificil să stai de vorbă cu un copil, un adolescent de 16 ani de la care să nu reușești să ai o frază cursivă. Pe lângă tulburările de comunicare, sunt tulburări comportamentale, în sensul că au o agresivitate care o țin așa, să zicem, într-un echilibru instabil și orice apare din exterior și poate să declanșeze reacția lui, apare imediat. Și aici explic tot din ceea ce se întâmplă în camera de gardă. Vine un pacient, îl întreb ce s-a întâmplat și vin niște întrebări. Dar de ce? Reacția  în loc să fie un răspuns normal și firesc este extrem de agresiv. Este șocant ca un pacient de 8-9 ani să reacționeze agresiv la o întrebare banală, simplă. Lucru pe care l-am văzut și în comportamentul copiilor față de părinți. Pe lângă partea aceasta, să zicem, psihologică, comportamentală, sunt foarte mulți copii care au tulburări de vedere și poartă ochelari. În camera de gardă vin de multe ori pacienți cu cefalee cronică. Și părintele se duce deja cu ideea, că trebuie făcut computer tomograf,  trebuie să vedem ce e… De fapt, problema este banală, pentru că e o tulburare de vedere  și asta pentru că stau foarte mult în fața telefonului, uneori până la șapte-opt ore. De multe ori copiii aceștia stau pe telefon cât stăm noi la serviciu. După aceea, sunt foarte mulți care își petrec seara pe telefon. Părinții se duc la culcare, el rămâne pe telefon și adoarme la două, la trei noaptea. Și ajunge la spital, că are tulburări de somn, că a scăzut în greutate, că nu mai are poftă de mâncare și începi să te gândești la tot felul de afecțiuni hormonale, tiroidiene. Și, de fapt și de drept, cauza este una banală, să zicem așa, statul noaptea pe telefon. Exact ce zicea domnul doctor, părintele trebuie să descifreze și să discute cu copilul, să nu pună problema brutal, să-i descopere valorile copilului.

Andreea Daraban: Mulți părinți spun ”copilul meu stă în casă, deci este în siguranță”.

Cătălina Ionescu: Știți, ca să am eu ca părinte cinci minute libere și nu vreau să fiu înțeleasă greșit și judecată, dau copilului telefonul și alea cinci minute ale mele libere, de care mă bucur, se transformă în 10, în 15, în jumătate de oră și copilul acela stă pe telefon. Părintele nu știe cât a stat, pe ce a stat, ce a vizionat pe telefon. Copilul are dexteritatea de a prinde și se uită clar la ceea ce-i place. Mâine când va intra pe telefon, nu va căuta în general. Se va duce țintit pe acel lucru și de acolo tot așa mai departe.

Andreea Daraban: Controlul parental ar fi o soluție, în opinia dumneavoastră?

Cătălina Ionescu: E o soluție controlul parental, dar depinde și acest control parental cum se face. Adică nu numai că îl lași o oră și i-ai impus o oră, ci trebuie să și urmărești la ce se uită, să vizionezi tu ca părinte și să-l controlezi pe ce se uită pe telefon.

Cristian Grigore: Da, poate să fie o soluție, mai ales în primii ani în care el nu are încă puterea să pună stop tehnologiei. Întâlnesc atâtea cazuri în care copiii spun încă un pic, încă un pic, încă un pic. Acolo deja sunt primii pași care sugerează că pot să pășească către o dependență de tehnologie. Este important ca părinte să-i spunem și să fim transparenti cu ei când le punem acest control parental. Să nu o asocieze ca fiind o pedeapsă, ci mai degrabă împachetat în felul următor: ”uite, creierul tău nu poate acum să pună frână în unele situații. Algoritmul rețelelor e făcut astfel încât să-ți dea tot mai mult, tot mai mult, să te țină în priză și să-ți ofere emoție. Eu, în calitate de părinte, sunt responsabil pentru tine și atunci sunt aici ca să te ajut, astfel încât în momentul în care nu poți tu, să intervin eu, căci acesta este rolul meu de părinte.” Dacă reușim să facem  asta din primii ani de viață și să acceptăm că sunt unele reguli de aur care nu se negociază vizavi de tehnologie, avem o probabilitate mai mare că atunci când se duc către preadolescență, adolescență, să nu recurgă la aceste comportamente.

Andreea Daraban: Revenind la rețelele sociale și la jocurile video, online, ce vă spun copiii, domnule Grigore, cu ce situații periculoase s-au confruntat cel mai adesea pe internet?

Cristian Grigore: Este această formă de cyberbullying care le poate afecta foarte mult încrederea în ei înșiși și o încredere afectată poate să ducă la foarte multe suferințe, la foarte multe tulburări, vorbind de depresie, vorbind de anxietate, persoane care de la aceste agresivități se refugiază în tehnologie. Pe lângă asta, scade foarte mult performanța școlară și alunecă în tulburări de depresie, până la idei sau tentative suicidare, ceea ce este tragic,  și mai ales că unii dintre ei nici nu aleg să comunice cu părinții sau cu celelalte persoane, le țin mocnite o perioadă mare în interior, astfel încât când se adresează specialistului deja este într-o suferință destul de intensă. Deci forma de cyberbullying pe de-o parte, pe de altă parte sunt și foarte mari pericolele ca în spatele ecranului să fie un pseudonim al unui copil, care să creeze o anumită alianță și în numele jocului să se cunoască mai bine, dar de fapt să fie acei așa numiți ”prădători sexuali”.  Și într-adevăr,  am întâlnit, cred că acum vreun an am lucrat cu o persoană,  în clasa a IX-a o fată care a cunoscut o astfel de persoană în spațiul online. Au discutat o perioadă de timp, au avut o primă întâlnire, el era mult mai mare, avea vreo 28 de ani și ce a fost șocant pentru ea, chiar traumatizant, e că la următoarea întâlnire a venit poliția, i-a pus cătușele bărbatului respectiv, el făcând parte dintr-un soi de sistem de racolare a fetelor, pe care se le ducă înspre niște zone groaznice, teribile. Desigur că fata s-a speriat, părinții au venit și ei imediat. Ce e paradoxal uneori din acest punct de vedere e că unele adolescente, chiar dacă își dau seama apoi, cu mintea rațională că ”doamne, bine că am scăpat de o astfel de persoană”, emoțional o parte din ele încă mai rămâne atașate de acea persoană. E un paradox tare dificil de gestionat, fiindcă, la un moment dat, am căutat să am o relație terapeutică bună cu ea și am întrebat-o: ”dacă el ți-ar mai propune să vă vedeți, tu ce ai face?” Cu onestitate a spus că probabil că s-ar vedea, fiindcă este această iluzie că ea se simte cumva specială și că nu ar intra în acel complot al lui. Aceasta este marea provocare, un decalaj între emoții și raționalitate. Psihologic este și explicat în felul următor: sunt multe persoane în spațiul online care sunt extrem de periculoase și părinții au rolul să-i avertizeze cumva pe copii. Jocul de rol, spre exemplu, în relația cu copiii este foarte important, astfel încât să știe cam ce să urmărească la persoanelor cu care discută și unde să traseze niște granițe sănătoase. Copilul trebuie să știe: nu dai date despre tine, nu dai date despre unde locuiești, despre familia ta, iar ei  au nevoie să le fie exersate aceste abilități.

Andreea Daraban: Pe finalul dialogului nostru, ce înseamnă, în esență, a fi în siguranță pe internet?

Cătălina Ionescu:  În siguranță pe internet înseamnă să orientezi copilul, ca părinte vorbesc, să-l orientezi spre ceea ce îl ajută internetul, că e o chestie educațională, că e o chestie de relaxare, dar cunoscând limita. Timpul pe care îl petrece pe internet și modul în care părintele transmite valoarea și importanța acelui spațiu virtual, iar copilul să înțeleagă, de fapt, esența acestui lucru.

Cristian Grigore:  Este enorm de important ca părinții să fie prezenți în viața copilului, să se îngrijească de cantitatea  și de conținutul tehnologiei, astfel încât dacă el crește în spiritul acesta, va avea capacitatea să filtreze și să gestioneze aceste momente și, pe lângă acest aspect, este foarte important ca părinții să fie atenți la posibile schimbări în interiorul copilului. Dacă văd că al lor copil este mai obosit, e deja un semnal de alarmă. Dacă văd că devine mai nervos, mai agresiv, să se întrebe oare ce se întâmplă în interiorul lui, dacă e mai trist, mai abătut. Dacă observăm că renunță la activitățile care îi făceau plăcere cândva și tot mai mulți copii dependenți de tehnologie, vor renunța să mai iasă afară cu ceilalți copii,  tocmai din acest considerent, că e mai ușor să rămână pe tehnologie. Deci au nevoie să-și construiască o listă cu posibile stări emoționale ale copilului, iar când observă deja că acel copil alunecă într-o anumită direcție, să ia măsuri. Asta presupune să fie prezent constant. Înțeleg și partea cu părinții. Am și eu trei copii și știu cât de provocator este, dar avem nevoie să simțim că suntem responsabili pentru ei.

Varianta audio a interviului:

Varianta video a interviului:

„Starea educației” – Campania #StaiSigurPeNet: ”Provocările virale: de la glumă la tragedie”.

#StareaEducației (INTERVIU) LexiScor, programul care adaptează lectura la nivelul fiecărui copil pentru a combate analfabetismul funcțional. Diana Mocanu, fondatoarea Editurii Gama: ”Am creat un sistem care oferă copiilor, cu vârste între 6 și 9 ani, exact textul potrivit nivelului lor, pentru ca lectura să devină o plăcere.”

Publicat de andreeadaraban, 26 martie 2026, 11:42 / actualizat: 27 martie 2026, 10:49

Răspunsul propus de Diana Mocanu, fondatoare editurii Gama din Iași, vine sub formă a unui program inovator, LexiScor, primul sistem de lectură pentru clasele primare, construit pe evaluarea atentă a complexității textelor și pe adaptarea acestora la nivelul fiecărui copil. Gândit pentru elevii din clasele pregătitoare până la a doua, LexiScor nu este doar un instrument educațional, ci un mecanism care pornește de la psihologia reala a copilului, spun creatorii acestuia.

În loc să considere lipsa de interes drept cauza principală, programul schimbă perspectiva și pune accent pe calibrarea corectă a materialelor de lectură. Mai mult decât atât, introduce un sistem de progres vizibil, recomandări personalizate și o abordare care implică activ părinții și profesorii în formarea obiceiurilor de lectură. Colega noastră, Andreea Daraban, a invitat-o la Starea Educației pe Diana Mocanu, pentru a afla cum a luat naștere LexiScor  și ce probleme reale din educație încearcă să rezolve.

Andreea Daraban: Cum a apărut acest program LexiScor și ce problemă concretă din educație v-a determinat să-l creați?

Diana Mocanu: Noi am pornit de la îngrijorarea națională, care se numește analfabetismul funcțional, care a fost sesizat odată cu testarea PISA, ce a demonstrat că aproape 50% din copii citesc tehnic, dar nu înțeleg ceea ce citesc. Deci, ne-am dorit să punem umărul în această luptă și am creat, cu echipa editurii Gama, un sistem de accelerare a citirii, care pe de-o parte să ofere copiilor cărți potrivite perfect nivelurilor de competență în citit și, pe de altă parte, recompense, motivare să înainteze în acest demers al deprinderii cititului, care e unul dificil pentru o vârstă atât de mică, cum sunt clasele primare.

Andreea Daraban: Practic, în ce constă acest program?

 Diana Mocanu: Noi am înțeles câteva lucruri despre cum faci un cititor să devină un cititor pasionat. Și anume, sunt câteva lucruri foarte importante. Primul este o complexitate a textului care să fie potrivită fiecărui copil în parte, deci e ritmul său unic. Acest program, printr-un algoritm care ia în calcul dificultatea textului, pornind de la lungimea cuvintelor, lungimea propozițiilor, cuvintele, complexitatea lor și dificultatea cuvintelor, este un algoritm care scorează orice text, astfel încât noi putem oferi copilului textul care e potrivit nivelului său de competență în citire. Pentru că atunci când oferim o carte prea complexă, se pierde interesul, se pierde pasiunea și el renunță. Dacă e prea ușoară, atunci se plictisește. Deci ideea este să fie potrivită perfect nivelului său. Iar apoi, gradual, să treacă de la un nivel la altul, descoperind texte din ce în ce mai dificile. Pentru că la vârsta asta atât de mică, foarte important este să îl captezi și să îi oferi exact ceea ce i se potrivește.

Andreea Daraban: Cum funcționează acest program? Practic se pot înscrie copiii? Mergeți în școli? Cum intenționați să-l folosiți? Sau cum îl folosiți?

Diana Mocanu: Noi vrem să mergem în școli. Am lansat acest program săptămâna trecută în școlile din țară și ne adresăm cadrelor didactice, dar prin ele părinților și copiilor, pentru că e un program care lucrează în tandem sau în trei, să zicem, o echipă de trei: părintele, cadrul didactic și copilul. Și asta este și ideea, să-i implicăm pe toți, pentru că nu e ușor, e un demers destul de dificil și e important să existe suport de acasă, conștientizarea părinților, că este atât de important la vârsta aceasta să înveți să citești bine, pentru că după aceea ți se deschide efectiv un univers întreg și succesul în viață depinde foarte mult de felul în care tu știi să deschizi o carte, te atașezi de carte, înțelegi un text, sintetizezi ideile de acolo, știi să tragi concluzii, după ce ai înțeles un text.

Andreea Daraban: Dacă școala nu intră în acest program, există posibilitatea ca părinții, bunicii să intre în acest program în mod individual, separat?

Diana Mocanu: Da, se poate intra în mod individual pe site-ul editurii Gama. Există o secțiune care se numește LexiScor și acolo pot fi accesate, în primul rând, sistemul să-l poți înțelege și apoi oferta pe care noi o avem cu cărți, care sunt gradual ordonate în funcție de dificultatea la citire. Ce e foarte important și oferă acest sistem, și asta e principalul instrument cu care luptăm și ne dorim un citit funcțional, este faptul că după citirea unei cărți oferim un test de înțelegere a acelei cărți, pe care copilul intră și-l poate accesa electronic sau poate fi dat în clasă, împreună cu învățătorii. Ambele sisteme sunt valabile, iar în momentul în care a luat un punctaj mai mare de 80% din tot punctajul testului se consideră că acel scor a fost atins și se propun cărți de la următorul scor, iar dacă nu, se oferă copilului să aleagă de unul singur cărți din nivelul respectiv.

Andreea Daraban:  Cum au răspuns școlile la această inițiativă?

Diana Mocanu:  Sunt foarte deschiși și suntem foarte bucuroși că primul impact a fost foarte încurajator. Cadrele didactice ne spun: ”aveam nevoie de așa ceva, ce bine că ați venit cu asta pentru că e un sistem și care motivează copiii.” Noi oferim în cadrul proiectului recompense pentru copii, pe măsură ce îi trec de la un nivel la altul. Sunt foarte deschiși, noi de fapt acum suntem într-o fază de pilot, adică suntem în faza în care adunăm feedback de la cadrele didactice, ne propunem să implementăm toate îmbunătățirile pe care o să le considerăm potrivite. Deci, ne dorim să aducem un ”boost” de ”know-how” din partea cadrelor didactice și de aceasta le  invităm să se înscrie în programul nostru. Pe lexiscor.ro poți intra ca și cadru didactic și să te înscrii în proiectul acesta, iar noi venim imediat cu o prezentare a sistemului.

Andreea Daraban: De ce considerați că multe programe de lectură eșuează în raport cu nevoile reale ale copiilor?

Diana Mocanu:  Pentru că le îngrădesc, pe de-o parte libertatea de alegere. Ei trebuie să aleagă să citească stilul literar pe care și-l doresc. Pentru că poate lecturile nu sunt la fel de atractive cum sunt, de exemplu, ecranele. Știm că asta e provocarea generației. Ecranele sunt dinamice, sunt atractive, sunt adaptate copiilor, sunt testate. Și e mai facil. Pe când lectura presupune un efort. De asta noi insistăm pe ideea de a oferi cartea potrivită, să nu fie prea dificilă pentru că atunci va fi abandonată. Și în plus, ce mai oferim este această zonă de gamificare, adică intri pe calculator, faci un test, vezi dacă ai înțeles cartea, primești o recompensă. Deci, încercăm să facem o experiență interactivă de citire cu copilul, ca să-l putem atrage și să-l ținem acolo și să concurăm cu aceste platforme.

Andreea Daraban: Cum funcționează mai exact acest mecanism de evaluare a complexității textelor? Spuneați că prin acest program LexiScor, practic evaluați complexitatea textelor.

Diana Mocanu: Da. Cărțile care sunt cuprinse în acest program sunt toate scorate în funcție de cât de dificil e procesul de citire al cărții respective, luând în calcul lungimea cuvintelor, lungimea propozițiilor, lungimea textului, numărul de pagini și apoi un vocabular pe care noi l-am alcătuit cu lingviști și care este specific fiecărei clase. Deci, dacă cuvintele întâlnite în text se găsesc în vocabularul de cuvinte cheie sau cuvinte dificile ale vârstei respective, atunci ele primesc un scor de dificultate mai mare. La clasa pregătitoare avem scoruri de la 0 pornind până la 500. La clasa întâi de la 500 la 1500. Apoi la clasa a II-a continuăm până la 3000. Și noi ne propunem să fie un program care se va adresa claselor primare.

Andreea Daraban: De ce ați ales aceste vârste?  De ce acest interval de clase?

Diana Mocanu: Pentru că aici este începutul și aici noi trebuie să-i ajutăm să le dăm un boost de entuziasm și de atractivitate față de carte. Un cititor pasionat înseamnă un cititor care, în primul rând, citește cu ușurință. Și atunci, dacă avem un sistem care e prietenos, e atractiv pentru ei și care ține aproape de carte, atunci vor trece mai ușor prin toate aceste etape.

Andreea Daraban: Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac adulții atunci când aleg cărți pentru copii?

Diana Mocanu: Aleg cărți pe care poate ei și le doresc să le citească sau și-ar fi dorit să le citească atunci când erau copii, și nu-i lasă pe copii să-și facă alegerea lor. Eu consider că, până la urmă, atunci când este mic, nici nu contează ce citește, să spunem. Contează, de fapt, să citească, să stea cu cartea în mână, să-i placă foarte tare. Deci poate că dăm deoparte anumite titluri pe care considerăm că nu le aduc o valoare educativă atât de mare, dar, la acel nivel, cred că cel mai important este să citească în fiecare zi și să aibă constanță în proces.

Andreea Daraban: Ce impact credeți sau estimați că va avea programul asupra combaterii analfabetismului funcțional?

Diana Mocanu: Noi credem că, punând bazele de la clase atât de mici, impactul va fi foarte mare pentru că, pornind de acolo, dăm acest prim impuls unui copil să se simtă atras de carte și să considere că asta este o activitate, care face parte dintre activitățile lui zilnice. Având o frecvență, având un ritm pe care îl țin susținut, progresul vine natural.

Andreea Daraban: Cum poate fi cultivată în mod real plăcerea de a citi într-o lume dominată de ecrane? E nevoie și de exemplul părinților? E nevoie să avem și un anturaj în care suntem aplicați spre lectură?

Diana Mocanu: Da. Noi chiar am pornit de la aceste principii. Unul dintre ele este faptul că părintele trebuie să fie un model. Deci, dacă un copil își va vedea părintele citind zi de zi, va considera că asta e o deprindere absolut firească și o va face și el. Iar programul nostru LexiScor, asta își propune: să implice și părinții și celălalt adult din proces, cadrul didactic. Ei trebuie să formeze o echipă pentru același obiectiv. Și în al doilea rând, este vorba de a transfera acest model către tinerii cititori. Iar în cadrul programului LexiScor, anturajul reprezintă chiar colegii de clasă cu care tu, ca elev,  ești angrenat în tot acest joc, să spunem. Primești cărțile, apoi faci testele, discuți la școală despre subiecte. Ești într-o competiție prietenoasă cu colegii tăi.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Încrederea se învață prin joacă – povestea educatoarei Ana Maria Chelariu de la Gradinița din Miroslava, județul Iași, nominalizată la categoria ”Educatorul Anului din mediul rural” în cadrul Galei Teach for Romania

Publicat de andreeadaraban, 24 martie 2026, 11:37 / actualizat: 25 martie 2026, 15:40

De aceea, investiția în educatorii care trezesc în copii acele scântei de entuziasm, curaj și încredere în propriile forțe este importantă pentru un viitor educațional solid, iar faptul că organizația Teach for Romania a ales să premieze, an de an, astfel de profesioniști prin ”Gala Profesorul Anului din mediul rural”, arată că această contribuție nu este doar valoroasă, ci trebuie celebrată și recunoscută la nivel național.

Printre finaliștii din acest an la categoria ”Educatorul Anului din mediul rural” s-a numărat și Ana Maria Chelariu, profesor pentru învățământul preșcolar la grădinița cu program normal din Miroslava, județul Iași.

Ana Maria Chelariu i-a dezvăluit colegei noastre, Andreea Daraban, cum reușește să transforme joaca în învățare, cum colaborează cu părinții și ce reprezintă adevărata reușită în această profesie.

Andreea Daraban: Cum ați intrat în această competiție?

Ana Maria Chelariu: Am ajuns în această competiție fără să îmi dau seama.  A fost o nominalizare venită din partea părinților, ei sunt cei care m-au înscris și probabil au vorbit acolo multe lucruri despre mine și m-au adus în această etapă. Am fost anunțată așa în scurt timp, nu am știut că există o Gală a profesorilor până acum și am fost extrem de emoționată și de bucuroasă pentru că munca mea a trecut granițele grădiniței și a ajund la inima lor.

Andreea Daraban: Ce credeți că au văzut părinții la dumneavoastră, din moment ce v-au înscris?

 Ana Maria Chelariu: Probabil că au văzut schimbările în copiii lor.  Ei vin foarte încântați la grădiniță și foarte bucuroși. Ei se simt în largul lor cu mine zâmbim mult, ne jucăm și probabil că asta și le place.

Andreea Daraban: De cât timp sunteți educatoare și ce v-a determinat să alegeți această profesie?

Ana Maria Chelariu: Sunt educator de cinci ani de zile. Acest parcurs al meu a venit datorită propriilor mei copii. Am ajuns în punctul de a preda sau să zic de a atrage și alte suflețele și de a le dezvolta.

Andreea Daraban: Ați terminat Liceul pedagogic?

Ana Maria Chelariu: Nu am terminat Liceul pedagogic, am terminat un liceu economic, după care am făcut Facultatea de economie. Probabil că din dorința asta de a fi alături de copiii mei cât mai mult timp și de a-i ajuta pe ei să se dezvolte și de a le crea un viitor mai bun, m-am reprofilat și am făcut Facultatea de pedagogie.

Andreea Daraban: Așadar, venirea propriilor copii v-a determinat să schimbați parcursul profesional?

Ana Maria Chelariu: Și nu numai venirea lor, am și o prietenă foarte bună care este învățător și așa la o discuție, eu nu doream să mă mai întorc la fostul loc de muncă și mi-a zis ”de ce nu ai veni în educație, de ce nu ai face din nou facultatea?” Și a fost un pic dificil, am început să mă gândesc că ar trebui iar să fac facultatea, iar să dau licența. Aveam și doi copii mici. Eu cred că am spus ”da” pe loc atunci, fără să mă gândesc, după care am realizat ce mi-am dorit să fac.

Andreea Daraban: Dar nu regretați acum?

Ana Maria Chelariu: Nu, nu regret deloc și am mers înainte și mi se pare că timpul trece așa frumos lângă copilași. Fiind obișnuită cu vechiul loc de muncă, unde secundele treceau foarte greu, aici nici nu-mi dau seama când trece timpul și trebuie să plecăm acasă.

Andreea Daraban: Înainte de a ajunge la Grădinița cu program normal din Miroslava, ați mai lucrat și în alte grădinițe?

Ana Maria Chelariu: Am lucrat la grădinița numărul 26 din Iași, care aparține de Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga”, un singur a, apoi m-am titularizat la grădinița din Miroslava. În prezent am grupa mare și am 22 de copii înscriși. Este prima mea generație pe care o duc de la un capăt la celălalt.

Andreea Daraban: După cum bine știm, fiecare copil are propriul ritm și propriul univers, iar la preșcolari diferențele de dezvoltare sunt mai evidente. Ce este cel mai important la aceste vârste fragede pentru ca startul să fie unul bun?

Ana Maria Chelariu: Cred că să se simtă ei în siguranță e foarte important, că pot să fie deschiși, să spună orice, fără să simtă că ceea ce spun nu este corect sau nu este bine. Cred că e necesar să le dăm acea încredere în ei, că pot să facă și ei orice doresc, fără să le fie frică că este bine sau nu este bine.

Andreea Daraban: Cum se desfășoară o zi la dumneavoastră la clasă?

Ana Maria Chelariu: Cu multe întrebări. În primul rând ne conectăm unii cu alții, avem parte de zâmbete, de întrebări, ce ai mai făcut, cum mai ești. După care ne adunăm la întâlnirea noastră de dimineață și de acolo începem activitățile zilnice.

Andreea Daraban: A contat în această nominalizare la Gala Teach for Romania pentru ”Educatorul Anului din mediul rural” și activitățile pe care le faceți cu cei mici la grupă?

Ana Maria Chelariu: Da, posibil.  Mie nu mi-au cerut nimic cei de la Teach for Romania, doar m-au anunțat că am ajuns în acea etapă. Probabil ceea ce au transmis părinții mai departe a contat foarte mult pentru ei.

Andreea Daraban: În ce constau activitățile pe care le faceți? Ce apreciază părinții și  copiii la modul dumneavoastră de lucru?

Ana Maria Chelariu: Mie îmi place să mă joc foarte mult cu obiectele din natură, să folosim lemn, făină, folosim orez, folosim toate instrumentele astea care sunt palpabile și ne jucăm cu ele. Le plac foarte mult centrele noastre, cum le zicem noi, acele activități libere pe care și le aleg copiii. Eu deschid mai multe centre, avem nisip și apă, avem construcții, avem artă, joc de rol, bibliotecă. Se deschid în funcție de tema zilei și de materialele pe care le avem la dispoziție și ei își aleg unde vor să se ducă și ce vor să facă în ziua respectivă.

Andreea Daraban: Asta se întâmplă zi de zi?

Ana Maria Chelariu: Da, zi de zi, pe lângă celelalte activități de bază pe care le avem.

Andreea Daraban: Cum reușiți să transformați joaca în învățare și să vă asigurați că fiecare copil și-a atins potențialul?

Ana Maria Chelariu: Ne jucăm prin diverse personaje. Eu invit în grupa mea diverse marionete care îi ajută pe copii să se deschidă, vin și le îmbrățișează și discută cu ele. Deși ei știu că eu mă aflu  în spatele marionetei, ei se prefac și discută cu acea păpușă sau animaluț, ce aduc eu zi de zi în grupă. Probabil că asta  îi face pe ei să se deschidă, nu se simt constrânși să vorbească cu mine, dar cu un animaluț sau cu un personaj vorbesc mult mai liber și mult mai deschiși. Și atunci învață, se simt în largul lor și explorează mult mai mult.

Andreea Daraban:  Învățarea aceasta prin joc este foarte importantă la vârstele lor.

Ana Maria Chelariu: Da, este mult plăcut să mânuiești un material, să te joci cu o textură.

Andreea Daraban: Tot mai mulți educatori se plâng de faptul că, în prezent, există mulți copii cu deficit de atenție, hiperkinetism, toleranță mică la frustrare. Ați avut astfel de copii?

Ana Maria Chelariu: Sunt copii cu cerințe educaționale speciale. Chiar și eu în grupa mea, anul acesta, am doi copilași cu aceste cerințe, dar cred că în mediul acesta blând și liniștitor, ei se simt în largul lor. Și nu i-am forțat niciodată să vină să fac o activitate dacă nu-și doresc, ci au venit ușor, ușor, cu pași mici.

Andreea Daraban: Simțiți nevoia unei persoane în plus la grupa, având doi copii cu cerințe educaționale speciale? Ar fi necesar să fie mai mult personal?

Ana Maria Chelariu: Este necesar și, bineînțeles, de ajutor sprijinul unui însoțitor, dar eu până acum m-am descurcat cu ei și, nu știu, cred că eu mă simt mult mai în largul meu cu ei decât dacă ar veni cineva și n-aș putea să mă relaxez eu și să mă simt în largul meu. Momentan am reușit să fac față. Avem doar un logoped în grădiniță, care deja lucrează cu copilași care au probleme, dar nu este un consilier. Știu că la școală avem consiler, dar pe grădiniță este și dificil să se împartă o singură persoană la atâtea cazuri și sunt foarte mulți copii, din ce în ce mai mulți, cu aceste probleme ce presupun deficit de atenție.

Andreea Daraban: De ce credeți că a crescut numărul acestor copii?

Ana Maria Chelariu:  O cauză este posibil să fie această tehnologie și libertatea aceasta de a lăsa copii cât mai mult pe telefon, pe calculator, pe jocuri. Am copilași care îmi povestesc toată ziua despre jocuri vido,  că se joacă Minecraft sau altele. Sunt poate lucruri pe care ei nu  știu încă foarte bine să le facă, dar îmi povestesc despre jocuri video.

Andreea Daraban: Credeți că o cauză a schimbării unor comportamente poate fi și expunerea la ecrane?

Ana Maria Chelariu:  Uneori, ca părinți,  ar trebui să ne implicăm mult mai mult în viața copiilor și să fim acolo prezenți pentru ei, chiar și pentru 10 minute să îi ascultăm. Mulți poate sunt lăsați cu bunicii și atunci poate, pentru a avea liniște, le oferă dispozitivele acestea.

Andreea Daraban: Ce vă propuneți în continuare? Iată, ați fost  nominalizată la această gală a Teach for Romania. Vă doriți să obțineți acest  premiu pe viitor?

Ana Maria Chelariu:  Eu cred că deja sunt câștigătoare. Nu știu, pur și simplu acest imbold pe care mi l-au dat ei și această veste pe care mi-au adus-o,  m-au făcut să mă simt foarte bine și să mă simt apreciată pentru munca pe care o depun. Acum nu știu dacă aș dori să câștig neapărat premiul, pentru că premiul meu a fost câștigat odată cu ei, care m-au înscris la această gală.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației:(INTERVIU) Campania #StaiSigurPeNet – De ce ”interzis” pe net nu funcționează. Cristina Mocanu, formator pentru educație media digitală: ”Media și tehnologia sunt omniprezente, iar încercarea de a le interzice este nerealistă și chiar contraproductivă, deoarece ceea ce este interzis devine mai atractiv pentru copii și adolescenți.”

Publicat de andreeadaraban, 21 martie 2026, 11:50 / actualizat: 24 martie 2026, 11:39

Tema este cu atât mai actuală, cu cât se discută tot mai intens, despre limitarea accesului minorilor la rețelele sociale. De ce restricțiile nu dau rezultatele așteptate? Ce îi determină pe tineri să caute conținutul interzis? Cum reușesc platformele sociale să le capteze atenția și să creeze dependență? Ce alternative există pentru a construi o relație sănătoasă cu tehnologia, sunt întrebări la care colega noastră, Andreea Daraban, a căutat răspunsuri împreună cu invitatele sale,  Cristina Mocanu, profesoară la Colegiul Național ”Costache Negruzzi” din Iași, formator pentru educație media digitală și Alexandra Ștefănescu, reprezentantă a Asociației pentru Tehnologie și Internet.

Andreea Daraban: De ce nu funcționează, în practică, interdicțiile atunci când vine vorba despre comportamentul tinerilor în online?

Cristina Mocanu: Voi porni  de la experiența pe care o am în lucrul cu profesorii, unde avem aceste discuții și ne întrebăm și noi de ce nu funcționează interdicțiile. Și un prim aspect pe care îl discutăm în cursurile de educație media digitală este ce înseamnă, de fapt, media. Și ajungem foarte repede la concluzia că ea este peste tot și ne înconjoară. Și atunci, un prim motiv pentru care nu funcționează interdicția este acela că nu poți interzice ceva ce te înconjoară. Nu poți să te păzești chiar de tot ce există, pentru că nu tot ce există este neapărat rău. Mai mult decât atât, a interzice accesul la tehnologie, la lumea digitală, este, dacă vreți să facem o analogie, cu a selecta dintr-o bibliotecă câteva cărți pe care să decidăm că le interzicem. Și ne aducem aminte, dacă am experimentat sau își aduc aminte părinții noștri, ce a însemnat asta. Așadar, interdicția nu funcționează tocmai pentru că suntem în acel punct în care suntem înconjurați de tehnologie și, până la urmă, nici nu cred că este bine să discutăm despre a găsi metode de interdicție, ci mai degrabă de a găsi metode de responsabilizare.

Andreea Daraban: În România, mai multe inițiative legislative încearcă să reglementeze accesul copiilor și adolescenților la platformele online. În acest moment, toate inițiativele se află la Camera Deputaților, care este cameră decizională. Și la nivel european se discută despre aceste limitări ale accesului copiilor la platformele online. Din perspectiva Asociației pentru Tehnologie și Internet, ce riscuri comportă aceste inițiative care doresc, iată, interzicerea accesului?

Alexandra Ștefănescu: Poate cel mai important risc este faptul că toate aceste inițiative ne forțează să decidem cine este o persoană minoră pe internet și cine nu. Ca să putem face asta înseamnă să verificăm vârsta tuturor persoanelor care accesează internetul în mod constant. Există mai multe inițiative legate de cum se poate face asta și în unele țări sunt deja puse în practică, cum este Regatul Unit și Australia. Însă, orice formă de verificare continuă a vârstei implică o colectare continuă de informații, informații extrem de personale. Pot fi buletinele noastre, pot fi cardurile de credit de la bancă sau chiar date biometrice cu fața noastră, vocea noastră și așa mai departe. Toate aceste date, noi ar trebui să le încredințăm companiilor private care le procesează și care determină vârsta noastră, să avem încredere în aceste companii că nu ne vor da datele acestea mai departe sau nu le vor folosi pentru niciun alt scop decât pentru validarea vârstei, că pe toată durata de stocare ele vor fi în siguranță și nu doar atâta, că vom fi și identificați corect. Iar acest ultim pas vedem că scârție grav. În Australia, există deja nenumărate reportaje despre cum persoane sub vârsta la care ar avea acces la social media au reușit totuși să-și păstreze conturile pentru că algoritmii de detecție a vârstei nu au funcționat. Iar în Regatul Unit auzim despre faptul că alte tehnologii, precum tehnologia de tip VPN, le permite oamenilor să evite aceste verificări. Iar dacă pur și simplu multiplicăm cazurile de excepție și multiplicăm riscurile pentru viața noastră privată și pentru datele noastre, nouă ne este clar că nu aceasta este calea prin care putem să ne protejăm persoanele cele mai vulnerabile.

Andreea Daraban: Se vorbește tot mai mult despre dependența de social media. Ce anume din design-ul acestor platforme îi face pe tineri să rămână conectați atât de mult timp?

Alexandra Ștefănescu: În primul rând, avem destul de multe studii în momentul de față care identifică, rând pe rând, aceste mecanisme și știm deja care sunt efectele lor.n De exemplu, inclusiv Comisia Europeană a publicat niște concluzii preliminare, legate de TikTok, care spun că scroll-ul infinit de TikTok, laoaltă cu faptul că feed-ul îți este populat încă de când te-ai inscris cu foarte mult conținut care nu se termină niciodată și tot conținutul începe să se deruleze în momentul în care îl vezi pe ecran, deci tu nu apeși play niciodată, ci el deja se derulează odată ce l-ai văzut, toate acestea aduc persoanele care consumă conținut pe social media, de tip TikTok, într-o stare de dependență, în starea în care nu au niciodată un moment de finalitate, în care nu se pot opri din a consuma conținut. Mai mult decât atât, există foarte recent un articol la BBC, bazat pe mărturiile unor avertizori de integritate, care arată faptul că TikTok și Meta, amândouă, cunoșteau faptul că există foarte mult conținut pe platformele lor care e la limita legalității și care face foarte mult rău psihologic unor persoane vulnerabile, printre care și persoane minore. Și cunoscând acest fapt foarte bine au ales totuși să păstreze acest conținut pe platformă și să-l trateze cu mult mai puțină celeritate și cu mult mai puțină stringență decât alte tipuri de conținut periculoase.

Andreea Daraban: Care sunt principalele riscuri la care sunt expuși tinerii în mediul online, dincolo de conținutul nepotrivit?

Alexandra Ștefănescu: Cred că atât tinerii, cât și noi ca adulți, suntem expuși la riscul de a ne pune în niște situații emoțional dificile, când consumăm acest conținut, care ne este livrat într-un mod care dă dependență, ceea ce ne face să ne simțim permanent surescitați emoțional. Nu avem nicio supapă să ne exprimăm aceste emoții, nici un contact cu o persoană reală la celălalt capăt și chestia asta poate să ne pună într-o permanentă stare de anxietate, să ne dea senzația că ceva teribil se va întâmpla în orice moment. Dar pe lângă acest lucru, există și riscuri tehnice, riscurile de a ne fi colectate date cu caracter personal și folosite pentru a ne livra, de exemplu, reclame personalizate, sau și mai rău, aceste date pot fi colectate și pot fi apoi scurse din cauza unor atacuri de securitate. În momentul de față vedem din ce în ce mai puțin entuziasm din partea companiilor de a ne proteja datele cu caracter personal și din ce în ce mai mult entuziasm de a le folosi și pentru alte scopuri. Nu în ultimul rând, vedem că social media a căpătat și un caracter politic foarte important. Din Statele Unite  ale Americii am văzut anumite discuții cum că în momentul trecerii graniței, către țara lor, s-ar verifica inclusiv profilele de social media ale unor persoane. Și ca atare, în momentul în care noi interacționăm prin social media, nu realizăm chiar că aceste informații rămân acolo și că vor fi folosite nu doar pentru reclame sau pentru a ne arăta conținut care s-ar putea să ne placă, dar inclusiv pentru scopuri politice și cu greutate legală.

Andreea Daraban: În mod clar există conținut dăunător care trebuie reglementat, mai ales cu privire la minori. Cum putem face asta? Cum poate fi construit un comportament responsabil în online?

Cristina Mocanu: Cred că acesta este chiar cuvântul cheie, responsabilitate. Și într-adevăr, cred că este rolul esențial al educației în acest secol de a crea această responsabilitate în raport cu utilizarea rețelelor sociale și a tehnologiei, în general. Pentru că internetul nu înseamnă doar rețele sociale și aș vrea să avem asta în vedere atunci când discutăm și de interdicții și de date personale și așa mai departe. Însă, ceea ce cred că e important să facem la nivel de educație este să conștientizăm paradoxul în care ne aflăm. Pentru că, pe de-o parte, vrem să interzicem, sau e prima reacție, una dintre reacțiile noastre la toate aceste riscuri despre care tocmai s-a vorbit, și pe de cealaltă parte, în profilul de competențe pe care îl vizăm la terminarea studiilor preuniversitare, vrem să avem cetățeni educați digital, care să știe să se dezvolte în societatea viitorului. Și atunci, undeva, acest paradox cred că trebuie să se rezolve și aici intervine, cum spuneam, ideea de responsabilizare și responsabilitatea noastră ca adulți, să  îi responsabilizăm pe copii.

 Andreea Daraban:  Ce rol ar trebui să aibă școala în educația digitală? Este suficient ce se face până acum?

Cristina Mocanu: Nu m-aș aventura în a spune că e suficient sau nu. Mult timp s-a confundat ideea de responsabilizare digitală sau educație media cu ce înseamnă tehnologizare. Ne-am populat sălile de clasă cu tot felul de device-uri fără a ne preocupa mai mult de ceea ce facem cu ele. Într-adevăr, profesorii au început să participe la cursuri, să folosească tot felul de platforme educaționale, însă am ignorat, din păcate, trebuie să recunoaștem asta, felul în care se raportează elevii la ceea ce se întâmplă în mediul online. Și atunci, da, educația evident că ar putea și poate să facă multe lucruri, în primul rând gândindu-se la utilizatorul elev și nu la sistem care trebuie să facă, ci face pentru că e în beneficiul elevului.

Andreea Daraban: Sunt interesați profesorii de educație media digitală? Sunteți trainer, aveți cursuri pentru profesori pe care îi pregătiți tocmai pentru a-i învăța pe elevi cum să navigheze în lumea aceasta online.

Cristina Mocanu: Programul Național de Educație Media se desfășoară încă din 2017. Într-adevăr, în ultimii ani numărul de profesori înscriși a fost din ce în ce mai mare, iar interesul vine, pe de-o parte, din dorința de a stimula gândirea critică a elevilor, pe de altă parte, din dorința de a se edifica ei înșiși cu această lume digitală, așa încât în raport cu elevii să poată să aducă în discuție și ceea ce înseamnă date personale, și ceea ce înseamnă manipulare și toate acele lucruri care vin la pachet cu utilizarea mediului online, aș spune.

Andreea Daraban:  Din perspectiva Asociației pentru Tehnologie și Internet, cine ar trebui să poarte responsabilitatea principală pentru siguranța copiilor online? Statul, platformele, părinții, școala?

Alexandra Ștefănescu: Din perspectiva noastră, cel mai important lucru de realizat este că aceste platforme de social media, care dau dependență și care uneori aduc persoanele în stări negative din punct de vedere emoțional, sunt controlate de niște companii private care se supun legii. Se supun atât legii blocului Uniunii Europene, cât și legislației țării în care sunt înființate, în mare parte Statele Unite, cu excepția TikTok. Din punctul ăsta de vedere, noi nu vedem suficientă tragere la răspundere legală adresată companiilor. Vedem foarte, foarte mult entuziasm din partea guvernelor unor țări să rezolve problema local, prin interzicere sau prin verificarea vârstei sau prin alte mecanisme. Noi credem că, în primul rând, ar trebui ca aceste companii să se supună rigorilor care deja sunt înscrise în legi. De exemplu, ameliorarea riscurilor sistemice, atât când vine vorba despre alegeri electorale, cât și când vine vorba de sănătatea mintală a persoanelor minore pe rețele și așa mai departe. Avem deja aceste legi, de exemplu, prin regulamentul Digital Services Act, la nivelul UE. Aceste mari companii, care sunt desemnate cu nume și prenume, Facebook, Instagram, LinkedIn, TikTok și așa mai departe, trebuie să ofere un mediu care ameliorează riscuri sistemice deja identificate, iar riscul de dependență, riscul de deteriorare a sănătății mintale sunt deja identificate. Deci noi, în momentul de față, vrem să vedem nu doar responsabilitate într-un sens larg, ci consecințe legale ale repetatei ignoranțe și ignorări ale acestor atribuții pe care le au. Ne dorim foarte mult ca tot acest entuziasm de a identifica o persoană responsabilă, să identifice corect că aceste companii știu care sunt efectele, înțeleg faptul că, deteriorând sănătatea mintală a utilizatorilor, ei totuși au un avantaj prin faptul că utilizatorii stau din ce în ce mai mult pe platformă. Ei știu chestia asta și atunci noi ne dorim ca ei să acționeze în consecință de cauză, pentru că tehnologia poate să devină mai puțin toxică cel puțin. Nu ne aventurăm să spunem că poate deveni chiar benefică, dar poate deveni mai puțin toxică. Și exemplele concrete le și avem deja. Dacă feed-urile de social media ar fi ordonate cronologic și ar conține doar acele conturi la care noi am dat follow și ar putea să fie curatoriate de utilizatori prin blocarea unor anumite cuvinte sau blocarea unui anumit tip de conținut, atunci am avea niște tehnologii de social media mult mai puțin toxice.

Andreea Daraban:  În ce măsură pot platformele digitale să fie obligate să-și schimbe algoritmii sau modul de funcționare pentru a reduce riscurile pentru minori?

Alexandra Ștefănescu: Avem un precedent în acest sens. De exemplu, prin regulamentul mai sus menționat, Digital Services Act, regulament din blocul UE, platformele au fost obligate să ofere alternativa unui feed ordonat cronologic și populat doar de conturile pe care noi le urmărim. Au fost deja obligați să ofere asta și unele platforme deja o oferă. Nu toate, și aici încă putem lucra și îmbunătăți situația, dar unele oferă acest feed. Unele platforme s-au conformat într-un final după ce au pierdut în instanță și au făcut ca alegerea acestui feed să fie persistentă, astfel încât de fiecare dată când utilizatorul deschide o aplicație să-i apară feed-ul ordonat cronologic, considerat mult mai puțin nociv pentru sănătatea mintală. Deci avem un precedent în care aceste companii s-au conformat obligațiilor. Noi înțelegem că fiecare conformare este pentru ei un risc adus profitului și un risc adus modelului lor de business. Dar să ai un model de business a cărui consecință este erodarea sănătății mintale, nu este o situație pe care noi ar trebui să o acceptăm ca societate.

Andreea Daraban: Cum poate fi găsit echilibrul între protejarea minorilor și respectarea drepturilor fundamentale, cum ar fi viața privată sau libertatea de exprimare? Cum putem proteja sănătatea mintală a adolescenților și copiilor, dar să păstrăm toate aceste drepturi europene privind viața privată?

Cristina Mocanu: În primul rând, trebuie să le cunoaștem și mă bucur că invitata dumneavoastră a dus în discuție prevederile de la nivelul Uniunii Europene, pentru că într-adevăr se cunosc prea puțin drepturile, mai ales la nivelul minorilor. Așa încât ceea ce putem face în zona educațională și deja foarte mulți dintre colegii mei sunt convinsă că o fac deja, este să aducem în discuție aceste elemente. Să vedem ce anume din lucrurile pe care le vedem online respectă drepturile omului. Și de aici, iată să facem analogia cu ce ni se întâmplă nouă, la nivel personal, nouă mă refer și copiilor. În momentul în care ne ajunge în feed-ul acela ordonat, haotic aș zice eu în acest moment, ne ajunge o imagine care încalcă un drept al omului, să nu o ignorăm și să o scoatem într-o discuție care să dezvolte gândirea critică în clasă și în afara ei. Așa încât în direcția responsabilizării, zic eu, că e în primul rând cunoașterea și apoi dezvoltarea unor mecanisme sau chiar a unor obiceiuri, să le spunem, de a analiza ceea ce vedem. Nu doar de a face mindless scrolling, ci de a ne uita la un mesaj așa cum este el trimis, să ne întrebăm de ce ajunge mesajul respectiv la noi și nu, în ultimul rând, să identificăm poate și ce se află în spatele acelui mesaj. Și atunci, cred că în felul acesta vom balansa toate acele intenții maligne, despre care s-a vorbit, prin gândire critică, prin a ne proteja noi înșine ca indivizi și evident și copiii, a ne proteja noi înșine în relația cu ceea ce ni se servește, ca să spun așa.

Andreea Daraban: Care ar fi cele mai importante lucruri pe care un tânăr ar trebui să le știe pentru a fi în siguranță pe internet?

Cristina Mocanu: În primul rând, ar trebui să știe că niciun mesaj din zona online nu este acolo întâmplător. Fie că este creat de un autor uman sau de inteligența artificială, cineva l-a pus acolo cu un scop. Și odată ce am conștientizat că există acest scop, conștientizăm și mai departe de ce a ajuns la noi, cum funcționează poate algoritmul și intrăm în profunzimea analizei media, să spunem. Acesta ar fi un aspect. Un altul ar fi relația noastră cu informația, în general. Revin la ce spuneam la început, că trăim într-o lume înconjurată de media, populată de media și atunci cred că este de datoria noastră, ca adulți, înainte de a interzice ceva, să ne asigurăm că am făcut tot ce trebuie, am explicat totul așa cum trebuie copiilor, așa încât ei să poată funcționa.

Alexandra Ștefănescu: Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru este faptul că e o diferență enormă dintre cum se comportă oamenii online și cum se comportă offline. Adesea vedem mult mai mult răutate, mult mai mult polarizare și concluzii mult mai pripite în mediul online, decât sunt oamenii pregătiți să exprime atunci când sunt față-înfață. Și cred că cea mai importantă tehnologie, în momentul de față, este coerența socială. Cred că toți tinerii, dar inclusiv toți adulții, ar trebui să folosească mult mai mult tehnologii sociale, de a se aduna cu un scop sau pur și simplu pentru a sta la povești, de a face lucruri împreună în viața reală și mai ales a consuma și discuta știri împreună, de a discuta conținut, de a discuta media, de a discuta opere de artă împreună. Cuvântul acesta împreună cred că este cel mai important și cred că trebuie să ne amintim că el are cu totul altă valență în mediul online decât în mediul offline. După anul 2020 cu pandemia de COVID, coerența socială s-a deteriorat foarte foarte mult. Cred că toți suntem un pic datori să punem umărul la o reconstrui și a ne aduce împreună în afara telefonelor, în afara ecranelor, în afara algoritmilor de social media. Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la tehnologia digitală, la platformele de social media, la platformele de streaming, nu. Dar aceste lucruri nu trebuie să fie principala noastră cale către ideea de împreună. Trebuie să fie doar una dintre căi. Și din punctul ăsta de vedere, cred că suntem în momentul de față mult mai mult captivi în a fi împreună în digital decât mai suntem capabili să fim împreună în afara acestei tehnologii. Și cred că a reduce împreună digital și a crește împreună fizic, emoțional și chiar politic, de ce nu, ne-ar ajuta foarte foarte mult și ne-ar crește calitatea vieții.

Varianta audio a interviului:

Interviul în format video:

Campania #StaiSigurPeNet – Interzis pe net nu funcționează: ce punem în loc?

#StareaEducației – REMIGRANT ÎN ROMÂNIA: Aurora Deliu, director Școala Miroslava: ”Ne dorim să venim în sprijinul acestor elevi și al părinților remigranți, pentru că de nenumărate ori din buzunarul lor suportă toată cheltuiala pentru a-și sprijini copiii să facă față programei școlare.”

Publicat de andreeadaraban, 18 martie 2026, 08:51 / actualizat: 19 martie 2026, 10:00

Un exemplu relevant se regăsește la Școala Gimnazială ”Colonel Constantin Langa” din Miroslava, județul Iași, unde în prezent sunt înscriși 13 elevi remigranți. Acești copii au petrecut perioade variate de timp în școli din alte țări, iar întoarcerea în sistemul de învățământ românesc vine cu provocări specifice. Integrarea lor presupune eforturi atât din partea elevilor și a familiilor, cât și din partea profesorilor și a conducerii școlii. Diferențele de curriculum, nivelul de cunoaștere a limbi române, adaptarea la cerințele academice și la relațiile sociale din clasă sunt doar câteva dintre aspectele care trebuie gestionate atent pentru a asigura o tranziție cât mai ușoară.

Despre modul în care școala răspunde acestor provocări, despre strategiile de integrare și sprijinul oferit elevilor remigranți, a discutat la Starea Educației, colega noastră, Andreea Daraban,  cu directorul Școlii Gimnaziale ”Colonel Constantin Langa” din Miroslava, Aurora Deliu.

Andreea Daraban: În prezent, aveți 13 elevi remigranți. Din ce țări provin aceștia copii și cât timp au studiat în sistemele educaționale de peste hotare?

Aurora Deliu: 13 elevi remigranți înscriși anul acesta, dar noi avem în fiecare an copii care vin din afară, din alte școli, din exteriorul României. Avem copii la clasa I, deci au făcut grădinița și clasa pregătitoare, chiar și clasa I  în străinătate, deci în clase primare, dar și la gimnaziu, clasele a VI-a, a VIII-a. Ei vin din Italia, din Danemarca, Marea Britanie. Dacă în anii trecuți aveam preponderent copii din Italia sau Spania, acum avem elevi veniți din Danemarca și Marea Britanie.

Andreea Daraban: Mai mulți la gimnaziu sau la școala primară?

Aurora Deliu: Anul trecut am avut mai mulți la gimnaziu, anul acesta sunt mai mulți copii la clasele primare veniți. La gimnaziu, unii dintre copii au început clasele primare în România, au plecat în străinătate, nu s-au adaptat sistemului din țara în care au mers și s-au reîntors în România. La clase primare au făcut grădinița și clasele I sau a II-a în străinătate și apoi au revenit.

Andreea Daraban: Care sunt principalele dificultăți pe care le întâmpină acești elevi atunci când revin în sistemul de învățământ din România?

Aurora Deliu: Dacă în familie nu s-a vorbit în limba română, prima dificultate este de a comunica în limba română și a înțelege, și a îndeplini sarcinile pe care le primesc ei la școală și de a scrie. Chiar dacă ei comunică, când ajung la scris, e dificil. Dar e dificil și la celelalte discipline, pentru că nici matematica nu e ușoară, nu înțeleg toate explicațiile date la clasă. La gimnaziu e și mai dificil, pentru că e materie foarte multă, se trece foarte repede prin ea, copilul nu are timp să o asimileze. Întâlnesc dificultăți copiii noștri, pe care îi avem de la clasă pregătitoare,  darămite acești copii care vin din străinătate.

Andreea Daraban: Ați avut cazuri în care elevii au renunțat la sistemul nostru educațional pentru că nu s-au adaptat?

Aurora Deliu: La clasele primare am avut un copil care a plecat înapoi în străinătate. A plecat înapoi în Anglia și am avut, cred că, acum  trei ani, un copil venit din Japonia, unde chiar este cu totul diferit față de Europa.

Am făcut tot posibilul în a-l integra, însă mergea acasă și spunea că își dorește cultura de acolo, tot ceea ce avea acolo. Era înscris în clasa a VI-a la noi, cunoștea foarte puțină română, nici engleza nu o stăpânea astfel încât să vorbească cu copiii. Pentru că aveam o clasă de intensiv engleză și am zis că poate reușește să comunice cu ei mai bine, dar a fost destul de dificil și la finalul anului școlar s-au reîntors. De anul trecut avem două fetițe venite din Peru. Mama este peruancă,  tatăl român. S-au adaptat, cea mică este în clasele primare, cea mare la gimnaziu,  în clasa a VII-a. Nu le-a fost ușor, dar s-au integrat în colectiv.

Andreea Daraban: În ce mod îi sprijin instituțiile statului pe acești copii în procesul de integrare? De exemplu, elevii remigranți pot alege orice școală, evitând acest principiu al teritorialității?

 Aurora Deliu:  Din păcate, nu. Dacă părintele are domiciliul în Miroslava, el trebuie să se îndrepte către școala de circumscripție. Ar avea posibilitatea să meargă și către o altă școală, din municipiul Iași sau chiar din Miroslava, cealaltă școală cu personalitate juridică, iar acolo este acceptat doar dacă nu depășește numărul de locuri din clasa respectivă. De obicei, se îndreaptă către circumscripția școlară, cel puțin în comunitatea noastră. Ei vin către noi, își depun dosarul, verificăm documentele, apoi se trimit către Inspectoratul școlar pentru echivalare. În cazul în care vedem după o lună, două, copilul nu face față, discutăm cu părinții, facem o evaluare și atunci merge către o clasă inferioară. Pentru că interesul copilului este nu neapărat să fie conform vârstei la clasa respectivă, ci să reușească să se integreze și să facă față provocărilor de la clasă.

Andreea Daraban: Există o lege care prevede că se pot înființa grupe de acomodare pentru acești copii. Face școala demersuri pentru a stimula înscrierea elevilor remigranți în aceste grupe de acomodare?

Aurora Deliu: Nu a făcut, însă vom face, pentru că, având în vedere numărul mare de elevi care, anual, vin către noi, vom face aceste demersuri și să înființăm o astfel de grupă, pentru că vedem că este nevoie. Vom studia legislația. Ne dorim să venim în sprijinul acestor copii și al părinților, pentru că de nenumărate ori din buzunarul lor suportă toată cheltuiala pentru a-și sprijini copiii  să facă față programei școlare.

Andreea Daraban: Există instrumente specifice pentru a măsura avansul sau regresul academic al elevilor remigranți?

Aurora Deliu: Sunt aceste teste inițiale pe care colegii le dau la clasă. Dacă este în mijlocul anului școlar, colegii fac pe nivel, se întâlnesc în comisie și pregătesc un test pentru acești copii și evaluăm. Se face și o comisie pentru copii audienți, pentru că ei nu sunt înscriși din start cu statutul de elev, ei sunt audienți. Se realizează o comisie, dacă nu are toate documentele din țara din care provine, toate documentele de studii, atunci școala este obligată să facă această evaluare. Dar noi o facem chiar și dacă nu avem aceste documente. Cu cât nivelul clasei este mare, cu atât și pentru ei este dificil în a se integra.

 Andreea Daraban: Putem vorbi despre un fenomen, acesta al remigranților?

Aurora Deliu: Da. Dacă în 2021 aveam, după pandemie,  șase, șapte elevi, s-a dublat numărul și încă nu s-a încheiat anul școlar. Pentru că părinții nu vin doar în vacanța de vară pentru a-și înscrie copiii în unitățile noastre școlare. Chiar săptămâna trecută s-au întors părinții din străinătate și și-au înscris copiii la noi. Când au schimbat și serviciul și au luat această decizie bruscă de a veni în timpul anului școlar, ei trebuie școlarizați. Nu pot rămâne acasă până la finalul anului școlar și să fie înscriși în următorul an școlar.

Andreea Daraban: De aceea ar trebui, cred că, un program coerent în acest sens, creat de Ministerul Educației, aplicat în fiecare județ din țară, în fiecare unitate școlară.

Aurora Deliu: Da. Să simtă și ei că sunt sprijiniți și că nu sunt, cumva, lăsati singuri, iar  părinții și copiii să se descurce. Oricât ne-am dorit noi să-i sprijinim, nici timp nu avem,  pentru că sunt  clase numeroase. Este dificil pentru colegii mei să reușească să fie atenți și să răspundă la fiecare solicitare a acestor copii. Uneori, ei sunt invitați să rămână, poate, după program și să lucreze.

 Andreea Daraban: Care este plus valoarea pe care o aduc acești copii care revin din străinătate și vin în țară și încearcă să se integreze?

Aurora Deliu: Cultura cu care vin de acolo. Eu, la limba franceză, fac cu ei școala din zilele noastre și atunci ei trebuie să-și aleagă câte un model. Copiii care au studiat doar în România caută modele din alte țări, dar pe acești copii veniți din străinătate, eu îi rog să ne prezinte cum au învățat, cum este școala acolo. Și ajungem să aflăm lucruri foarte interesante și cu aplicabilitate, zic eu, și la noi. Ce ne lipsește nouă în școlile noastre pentru acești copii sunt și consilierii școlari.

Andreea Daraban: La școala dumneavoastră există un consilier școlar titular?

Aurora Deliu: Da, un consilier școlar la aproape 2000 de copii. Pentru că avem de la grădiniță până la clasele de gimnaziu. Cât poate un om și nu este de ajuns o întâlnire. Colega mea ar trebui să aibă cel puțin 4-5 ședințe cu acel copil până simte că s-a schimbat ceva, că a prins mai multă încredere în el. Doamna consilier merge la aceste clase și face activități de grup, de integrare. Încercăm pe cât posibil să-i sprijinim și să ținem aproape cu familia, pentru că întotdeauna, spunem noi, suntem la baza reușitei lor. Școala, familia și în vârf este copilul, dacă se înclină puțin, atunci nici copilului nu este bine.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Liceul ”Miron Costin” din Iași, în rețeaua națională de HUB-uri de inteligență artificială: profesori și elevi pot obține certificări internaționale ICDL

Publicat de andreeadaraban, 16 martie 2026, 12:05 / actualizat: 18 martie 2026, 8:52

Prin această selecție, Liceul Teoretic ”Miron Costin”  din Iași se alătură unei rețele naționale de instituții care integrează aplicații de inteligență artificială la clasă, formează cadre didactice și oferă elevilor oportunitatea de a obține certificarea internațională ICDL-AI. Programul vizează utilizarea responsabilă și aplicată a tehnologiei, cu accent pe gândire critică, creativitate și rezolvarea de probleme reale.

Despre ce înseamnă, concret, statutul de HUB – AI pentru școală, profesori și elevi, dar și despre modul în care inteligența artificială va fi integrată la clasă, a discutat  la Starea Educației, colega noastră, Andreea Daraban, cu profesoarele de informatică de la Liceul Teoretic ”Miron Costin”, Oana Boghiu și Alina Scutaru, coordonatoarea centrului ICDL.

Andreea Daraban: Cum a intrat Liceul ”Miron Costin”, singurul, de altfel, din județ, în acest program și ce înseamnă că instituția va fi un HUB de inteligență artificială?

Alina Scutaru: Liceul Teoretic ”Miron Costin”  din Iași este centru acreditat ICDL încă din anul 2011, deci avem o tradiție solidă în certificarea competențelor digitale. În cadrul campaniei naționale EduTech 2026, inițiată de ICDL România, centrele acreditate din țară au fost invitate să se înscrie în formare gratuită, pentru AI, pentru 2 profesori și 20 de elevi. Din fiecare județ s-a selectat un singur liceu, iar noi am avut onoarea să fim aleși pentru județul Iași. Statutul de HUB de inteligență artificială înseamnă că liceul devine un loc în care se învață organizat și responsabil despre inteligență artificială. Practic, deschidem o ușă către viitorul elevilor noștri.

Andreea Daraban: Ce presupune acest program derulat de ICDL România pentru profesori?

Alina Scutaru: Programul are două etape. Prima este formarea profesorilor. Noi am urmat cursuri de Inteligență Artificială și Prompt Engineering. Am susținut un examen și am obținut certificarea internațională. Acum suntem în etapa a doua, în care instruim 20 de elevi. Aceștia vor descoperi cum funcționează inteligența artificială și ce înseamnă să utilizeze responsabil instrumentele care au la bază inteligența artificială. Apoi și ei vor da examenul și vor obține certificarea internațională.

Andreea Daraban: Ce înseamnă această certificare internațională? Înțeleg că este un pas foarte important și cine obține are avantaje considerabile.

Alina Scutaru: Da, certificările internaționale date de ICDL facilitează elevilor obținerea de burse în străinătate, atunci când vor ajunge studenți, își pot echivala competențele digitale la examenul de Bacalaureat și pot participa la proiecte Erasmus. Sunt foarte bine văzute aceste certificări.

Andreea Daraban: Concret, cum se va integra la clasă AI-ul? Profesorii pot folosi aceste instrumente, de exemplu, pentru a personaliza învățarea?

Oana Boghiu: Da, bineînțeles. Integrarea AI în cadrul orelor nu înseamnă înlocuirea profesorilor sau a metodelor clasice, ci completarea lor. Profesorul rămâne în continuare ghidul. Inteligența artificială poate fi utilizată pentru simulări, generare de exemple, analiză de date, sprijin în documentare sau chiar în proiecte practice. Important este că elevii vor învăța să folosească aceste instrumente ca sprijin pentru învățare, nu ca substitut al efortului personal. Din punctul meu de vedere, rolul nostru este să îi învățăm pe elevi să folosească tehnologia corect și responsabil.

Andreea Daraban: Există instrumente AI care pot automatiza sarcinile administrative, cele repetitive, cum ar fi, de exemplu, corectarea testelor sau feedback-ul dat elevilor vă ajută pe dumneavoastră?

Oana Boghiu: Chiar la un astfel de instrument lucrez acum. Cele 20 de ore, da, știu, nu par multe. Pe lângă 18 câte aveam în normă, ce mai contează încă două ore? Practic e 10% acolo, da? Dar se adună. Și cele două ore au fost luate din pregătirea noastră, din timpul alocat acelor corectări de teste.

Andreea Daraban: Și lucrați tocmai la acest instrument AI care să faciliteze profesorului feedback-ul.

Oana Boghiu: Asta îmi doresc acum, pentru că am început să obosesc să corectez atât de multe teste și încerc să implementez un sistem, ca să-mi automatizez puțin acest proces. E un ”work in progress”. Încă nu am reușit.

Andreea Daraban: Aceste instrumente de AI pe care, dumneavoastră, le veți folosi la clasă, vor putea fi folosite doar la disciplina Informatică, sau vor putea fi folosite și la alte materii?

Oana Boghiu:  Se pot folosi foarte bine și la Limba și literatura română și la Istorie, atât de elevi cât și de profesori. Ideea este în felul următor. Nu trebuie să luăm de bun rezultatul generat de AI. Clar, trebuie verificat atât de profesor cât și de elev. Dar, atâta timp cât îi dai, nu știu, un curs de 500 de pagini și îi spui, generează-mi un test de 20 de întrebări din acest material. Eu zic că este un ajutor.

Andreea Daraban: Profesorii sunt interesați de utilizarea acestor instrumente AI?

Alina Scutaru: Da, chiar am făcut recent un curs, toți profesorii din școală au făcut un curs de pedagogie digitală. Era un program de formare a profesorilor prin PNRR. Dar revenim la elevi. Elevii deja sunt familiarizați cu tehnologia. Diferența este că acum vor înțelege mecanismele din spatele acestor instrumente. Când încep să descopere mecanismele din spate, reacția lor este una de interes autentic. Le place să simtă că înțeleg ceva ce ține de viitor. Ideea e că elevii trebuie să gândească, să analizeze și să verifice informația, nu doar să o accepte automat.

Oana Boghiu: Și nu este suficient să știm ce cerem, ci cum cerem. Pentru că dacă schimbăm acolo un parametru, doi, trei,  s-ar putea să primim un alt răspuns și e important să știi ce anume îi ceri, dar și cum îi ceri pentru a obține răspunsul care este cel mai aproape de realitate.

Andreea Daraban: Este evident că utilizarea inteligenței artificiale în școale are numeroase beneficii, dar există și o serie de provocări. Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai mari riscuri la care suntem expuși, atât elevii cât și profesorii?

Oana Boghiu: Riscul principal pentru elevi, elevul nu mai citește cerința de la fișa de lucru, îi dă lui ChatGPT, de exemplu, să rezolve și nu verifică răsunsul și de multe ori răspunsurile sunt greșite Ne-au mai spus colegi, care dau proiecte,  că la sfârșitul proiectului găsesc mesajul: ”vrei să te ajut și cu altceva, vrei o variantă simplificată?”  Elevul trebuie măcar să citească ce a  predat ca proiect.

Andreea Daraban: Unul dintre riscuri este de a copia fără discernământ niște informații, fără a le verifica și fără a învăța nimic până la urmă, pentru că dacă tu copiezi, automat e clar că nu rămâi cu nicio informație.

Oana Boghiu: Exact. Acesta este principalul pericol. Elevul ia de bună informația, nu o mai verifică în alte surse și…

Andreea Daraban: Cum facem să-i determinăm să verifice, să gândească?

Alina Scutaru: Acesta este rolul școlii, să-i învețe pe elevi să folosească tehnologia corect și responsabil.

Andreea Daraban: Revenind la acest program în care Liceul Teoretic ”Miron Costin” este implicat, derulat de ICDL România, practic îi pregătiți pe cei 20 de elevi să utilizeze aceste instrumente în mod corect și să le cunoască în profunzime, să afle ce este în spatele acelor programe.

Alina Scutaru: În formarea elevilor intră și un curs de Prompt Engineering, care exact asta învață, cum să folosească corect, cum să ceară corect, cum să verifice rezultatul.

Andreea Daraban: Orice elev, de la orice profil, poate să participe la un astfel de program sau e necesară o pregătire?

Alina Scutaru: Orice elev. Bine, având restricția asta de gratuitate. Doar pentru 20 de elevi avem gratuitate, noi acum am ales din elevii noștri, dar oricine mai departe poate, contra cost.  La final vor da un examen. Vor da exact același test pe care l-am dat și noi, profesorii.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) #StaiSigurPeNet: FOMO – frica de a nu fi în trend. De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție. Psihoterapeut Elena Filip: ”Este un fenomen social și psihologic, care a luat amploare odată cu dezvoltarea rețelelor sociale. Exprimă neliniștea și anxietatea pe care copiii și adolescenții o simt atunci când percep că ceilalți colegi pare că iau parte la evenimente, la oportunități diferite, iar ei le ratează.”

Publicat de andreeadaraban, 13 martie 2026, 11:18 / actualizat: 16 martie 2026, 10:10

Radio România derulează în această lună campania #StaiSigurPeNet, o campanie de conștientizare, care aduce în prim plan riscurile reale ale consumului irresponsabil de internet și social media în rândul copiilor și adolescenților.

Tema pe care ne-am propus să o abordăm săptămâna aceasta este ”FOMO – frica de a nu fi în trend.  De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție”. Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre acest subiect cu Elena Filip, psihoterapeut la clinica EFT Hub din Iași și cu asistent universitar dr.Sergiu Bortoș, de la Departamentul de Sociologie al Facultății de Filozofie și Științe Social-Politice din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Andreea Daraban: Vă propun că înainte de a începe dialogul nostru să ascultăm câteva opinii ale unor elevi, legate de utilizarea rețelelor sociale.

 Reporter: Ai cont pe rețelele sociale?

Elev 1: Da. Pe Instagram, Facebook.

Reporter: Postezi des pe rețelele sociale?

Elev1: Da, La două luni, cam așa. Asta pentru mine înseamnă că e des.

Reporter: Ai colegi care postează zilnic?

Elev1: Da.

Reporter: De ce crezi că postează zilnic? Ce doresc să obțină?

Elev1: O reafirmare, cumva să aprecieze lumea ceea ce fac.

Reporter: Și tu ești pe rețelele sociale? Ai cont?

Elev 2: Da, am cont pe fiecare rețea de socializare. Pe TikTok, pe Instagram. Am și Snapchat, am și Facebook.

Reporter: Câți ani ai? Și în ce clasă ești?

Elev 2: Am 18 ani și sunt în clasa a XII-a.

Reporter:  Și de cât timp utilizezi rețelele sociale?

Elev 2: TikTok a fost, cred că primul, prin pandemie mi l-am instalat.  De prin gimnaziu le folosesc.

Reporter:  De ce stai pe rețelele sociale? Care este principalul scop? Elev 2: Păi, cred că e o chestie așa generală pentru generațiile noastre. Încerc să nu mai stau așa de mult că simt că îmi mănâncă viața. Dar stau că e o sursă de relaxare. Adică, dacă nu mai am ce să fac sau vreau să mă reconectez un pic cu mine, mai stau pe telefon.

Reporter:  Te afectează faptul că nu primești like-uri? Că nu ai suficient utilizatori?

Elev 2:  Nu, nu, în niciun caz, nu. Adică, vă dați seama, ne bucurăm dacă primim mai multe like-uri la un story sau la o postare, dar nu a fost niciodată să intru în depresie că n-am primit de la nu știu cine like.

Reporter|: Unfollow ai primit?

Elev 2:  Am primit și unfollow (râde), dar am și dat unfollow. Adică mi se pare că e o chestie așa de selectare naturală. Nu mă deranjează cu nimic, nefiind ăsta scopul meu principal. Adică mai mult postez pentru mine, să-mi rămân amintiri și să promovez proiectele de la Interact.

Reporter: Postezi zilnic?

Elev 2:  Nu, nu. Eu pe mine mă postez mai rar, dar vreau să promovez proiectele de la voluntariat mai des, cam o data, de două ori pe lună. Elev 3: Sunt în clasa a XI-a și am 17 ani.

Reporter: Te afectează dacă nu primești like-uri la postările tale, dacă primești un unfollow, de exemplu?

Elev 3: Nu, pe mine nu mă afectează dacă primesc un unfollow sau nu primesc like-uri la story. Nu mă afectează.

Reporter: Ce cauți pe aceste rețele sociale? Ce te interesează?

Eleva 4: De obicei, mă uit mai mult pentru entertainment, ca să zic așa, glume, diferite meme-uri, să vorbesc cu prietenii. Cred că toată lumea care postează pe Instagram vrea să-și facă contul într-un anumit fel, adică cum ar vrea să apară, să pară, de fapt, personalitatea lor.

Reporter: Practic își construiesc imaginea.

Eleva 4: Da, da.

Reporter: Deci nu este o realitate ceea ce vedem.

Eleva 4: Normal, cred că toată lumea vrea să posteze când arată cel mai bine. Adică nu m-aș posta, nu știu, dacă arăt mai rău sau mă simt rău. Nu m-aș posta în aceste ipostaze.

Reporter: Doar când te simți bine postezi. Doar când ai o stare bună.

Elev 4: Da, cam așa.

Reporter: Faceți postări care rămân sau doar story-uri?

Elev 4: Cred că mai mulți story-uri decât postări. Personal, postez o poză foarte, foarte rar. Adică o dată la un an, doi, trei, o poză care-mi place foarte, foarte mult și vreau să rămână acolo pe cont. Story-urile trec după 24 de ore, dar putem să le punem și în highlights, dacă vrem să rămână.

Reporter: De ce credeți că facem asta?

Elev 2: Cred că e chestia asta, de imagine. Dar cei care postează super, super des pe contul de main, bănuiesc, că sunt mai mici decât noi. Adică eu, cel puțin, așa văd eu că cei din gimnaziu, de a IX-a, a X-a maximum, se postează mult mai des. Entru că e acum în trend să te postezi, să fii activ și să te vad băieții sau fetele. Na, adică este și o modalitate de a agăța, să zicem.

Elev 1: De exemplu,  clasa a VIII-a postează de 15 zile încontinuu grupul, așa că putem să zicem că poate, nu neapărat fac acest lucru ca să-și construiască o imagine, ci doar pentru fun, pentru amuzament.

Reporter: În ce clasă ești?

Elev 5:  În clasa a XI-a.

Reporter: Utilizezi rețelele sociale?

Elev 5:  Da, destul de mult. Zilnic chiar, Instagram, TikTok, Facebook mai rar, WhatsApp.

Reporter:  Ce postezi în general?

Elev 5:  Eu, în general, nu prea postez. Îmi place să mă exprim în social media, dar îmi place mai mult să mă uit la alții, să văd ce postează.

Reporter:  Ai avut colegi care au făcut acele provocări virale de pe internet, gen Superman Challenge, de exemplu?

Elev 5:  Da, clar. Din fericire, nu prea s-au postat. Adică, dacă s-au postat, au fost private. Dar da, s-au mai făcut provocări și la noi în clasă, s-au mai filmat, dar tot așa, privat. Nimic public, doar pentru noi se rămână amintirile.

Reporter:  Ce crezi că îi determină pe copii să facă lucrul ăsta? De ce fac astfel de provocări? De ce urmăresc influencerii aceștia și vor să-i imite?

Elev 5:  Pentru că îi consideră niște modele. Se uită la ei, le văd lifestyle-ul, cum se postează, care nu mereu este același cu viața reală. Ei se postează într-un fel pe internet și copiii văd și vor și ei să fie ca acești mari influenceri și de asta urmează și trendurile și încearcă să se poarte ca ei și să cumpere aceleași produse pe care le promovează și tot așa.

Andreea Daraban: Iată, am ascultat opiniile tinerilor, am aflat de ce stau pe rețelele sociale. Doamna Elena Filip, sunteți familiarizată cu aceste păreri ale tinerilor? Putem spune că sunt general valabile?

Elena Filip:  Absolut. Ne este cunoscută realitatea aceasta a adolescenților din ziua de azi. De mult timp am observat cum mare parte din interacțiunile sociale s-au mutat în mediul online. Totuși mă bucură să aud că, iată, o parte dintre ei pun și limite în interacțiunea asta din mediul online. E drept că tehnologia e hiper-excitantă, vine cu doză de dopamină și cumva crește nivelul acesta de plăcere. Auzeam în rândul lor că folosesc rețelele pentru amuzament, ne face să ne simțim bine.  Tehnologia e un mijloc cumva de, cum spuneau și ei, de a-și construi imaginea, de a arăta celorlalți părți din sine și, în același timp își hrănesc puțin și nevoia asta de validare, de acceptare, de recunoaștere. Spunea un adolescent că a răspuns provocărilor grupului, dar nu a postat să vadă toată lumea. Cumva și-a dorit să se conformeze grupului, să se simtă acceptat, că preia din tendințele grupului. Da, și asta le hrănește nevoia asta de apartenență la grup.

Andreea Daraban: Vorbeam despre acest termen apărut în literatura de specialitate, FOMO – frica de a nu fi în trend. Îl studiați de multă vreme între specialiști?

Elena Filip: Da, iată FOMO este acronimul pentru Fear of Missing Out,  teama de a nu rămâne în afara trendului sau teama de a nu lua parte la evenimente importante. Este un fenomen social și psihologic în același timp, care a luat amploare odată cu dezvoltarea rețelelor sociale. Exprimă neliniștea și anxietatea pe care copiii și adolescenții o simt atunci când percep că ceilalți colegi pare că iau parte la evenimente, la oportunități diferite, iar ei le ratează. Acest fenomen a apărut sau s-a amplificat la începutul anilor 2000, atunci când s-au dezvoltat rețelele sociale și datorită unui specialist în domeniul marketingului, care își dorea să analizeze comportamentul consumatorilor. Acest fenomen exprimă nevoia asta de validare și de apartenență.

Andreea Daraban: Vorbeați despre această apartenență la grup. Domnule profesor, din perspectivă sociologică, adolescenții care petrec mult timp pe aceste rețele sociale, care intră în anumite comunități, aparțin cu adevărat unui grup sau doar își creează această iluzie a apartenenței?

Sergiu Bortoș: Am putea spune că e mai degrabă o aparență, o iluzie, dar cred că trebuie, înainte de orice, să ne gândim la percepția pe care ei o au asupra acestei apartenențe, pentru că acum n-aș vrea să cădem neapărat în ruptura asta dintre generații și să discutăm așa din perspectiva noastră, din perspectiva lor. Cred că trebuie să înțelegem generațiile, să încercăm, cumva, să înțelegem noua apartenență. Acum acest fenomen, FOMO, putem să-l legăm din punct de vedere sociologic de nevoia de apartenență socială. Socialul în generațiile noastre, mai mult sau mai puțin, era perceput la cercul de prieteni, la colegi de școală, colegi de facultate, familie, amici și așa mai departe. Cumva ăsta era socialul nostru, aia era zona în care căutam de cele mai multe ori validare. Acum, dacă încercăm să înțelegem noul peisaj în care apar rețelele sociale, suntem conectați non-stop, notificările apar de fapt ca un mijloc prin care suntem încontinuu conectați în acest flux de informații, iar apartenența socială se naște, de fapt, prin acea imagine publică pe care o transmitem în mediul online. Am putut să remarc în mărturiile tinerilor pe care i-ați intervievat tocmai această tendință de a cenzura, de a spune, ok, nu e chiar realitatea, ne delimităm. Chiar una dintre tinere a spus și am remarcat foarte bine, ”pe contul de main”.  Apare această delimitare foarte clară între contul principal, contul public, contul pe care e prezentă familia, sunt prezenți și rude mai îndepărtate, persoane pe care poate nu le cunoaștem, dar există și un cont pentru prieteni.  Putem să vedem pe Instagram, ”close friends”, acea secțiune de prieteni apropiați, unde se postează doar informațiile sau doar ideile sau doar conținuturile care sunt pentru acest cerc restrâns. Sau dacă nu, putem să vedem acel cont de ”F-Insta” care funcționează exact după același mecanism. Avem, de fapt, o formă de apartenență în care avem un control maxim, avem o tendință foarte mare de cenzură, dar pe de altă parte, ce mai putem să aducem în atenție e modul în care rețelele sociale exploatează aceste vulnerabilități.  Pandemia a amplificat și mai mult această tendință de a fi conectați continuu, de la o parte de plăcere până la obligația de a face școală online, de a lucra online, de a lucra de acasă.  Toate aceste lucruri, ne-au mutat complet în mediul online și de fapt sunt niște rutine de care nu ne mai putem debarasa.

Andreea Daraban: Iată un comportament care se schimbă. Fragilizează acest comportament relațiile dintre tineri, dintre semeni, în general? Putem vorbi despre o astfel de tendință? Suntem conectați, dar pare că suntem mai puțin conectați.

Sergiu Bortoș: Cu siguranță, și cred că ne-am putea folosi chiar de mărturiile elevilor pentru că apare de fapt aceași tendință de cenzură. Arătăm doar ceea ce vrem să arătăm, comunicăm doar ceea ce vrem să comunicăm și apare această realitate filtrată, realitate de pe rețelele sociale, pe care putem să o vedem și în spațiul public, dar poate și în mediul privat, unde interacțiunea nu e trăită poate cu aceeași putere, amploare.

Andreea Daraban: Am auzit copii care spuneau că, pentru ei, rețelele sociale nu înseamnă doar acel ”scrollat” la nesfârșit, ci înseamnă prezență, înseamnă să fii văzut, să nu fii uitat. Asistăm așadar la această schimbare de comportament pe care o putem încadra într-un fenomen social?

Sergiu Bortoș: Cu siguranță e un fenomen social care, am putea zice, că e parte din realitatea, din ceea ce trăim în viața de zi cu zi. Sunt practic schimbări care apar odată cu noile tehnologii și care ne schimbă complet rutina socială. Practic asta va fi noua normalitate, deși nu e poate un termen mult prea academic acesta și poate comporta foarte multe critici. Dar asta e lumea în care interacționăm și trebuie să înțelegem cumva noile, expectanțele, noile așteptări, noile reguli în care interacționăm de acum, mai departe.

Andreea Daraban: Doamna Filip, sunt copiii pregătiți emoțional pentru această hiperstimulare, pentru violența din mediul online, pentru viețile perfecte ale altora?

Elena Filip: Da, nu știu dacă sunt sută la sută pregătiți pentru asta. E important cumva să se aloce timp dezvoltării socio-emoționale, dezvoltării personale și aici cred că un rol important îl au și părinții, de a oferi spațiu, astfel încât, să îi implice în activități recreative, ce țin de dezvoltare personală, teatru, care, iată, le pot dezvolta foarte bine abilitățile socio-emoționale și, odată cu asta, și în mediul online pot face față mult mai ușor.

Andreea Daraban: E clar că interzicerea accesului lor pe aceste rețele nu e neapărat benefică, pentru că a interzice este foarte ușor, dar e nevoie de niște limite.

Elena Filip: Absolut. Educație fără reguli nu există.  Iar limitele, da, sunt importante și în mediul online. Aici și școala are un rol important în a implica copiii în sesiuni de informare în ceea ce prevește siguranța pe internet, dar un rol important îl au și părinții, care pot veni cu informații obiective, clare, astfel încât să-i ajute să prevină victimizarea în mediul online.

Andreea Daraban: Mai sunt și foarte multe provocări virale, una dintre ele, ”Superman Challenge”, despre care am auzit, iar  în urma acestor provocări, foarte mulți copii au ajuns în spital cu diverse fracturi. Cum ajung aceste platforme să-i țină captivi pe copii?

Sergiu Bortoș: Dacă ar fi să discutăm despre platforme, putem să înțelegem foarte bine că fluxul de informații nu curge deloc natural. Discutăm, de fapt, de o realitate curatoriată algoritmic. Sunt, de fapt, informațiile filtrate algoritmic, iar ceea ce credem noi că e un feed, un flux de informații natural, e, de fapt, foarte bine ales, cules de un algoritm care să ne livreze ceea ce vrem, astfel încât să rămânem captivi în acest spațiu. De asta poate crește foarte mult și timpul petrecut pe rețele sociale, timpul petrecut în fața ecranului. Algoritmii, de fapt, în felul acesta sunt concepuți, tocmai pentru a gratifica. Există, cumva, și o parte de noroc neașteptat în momentul în care dăm scroll în feed, așteptăm să vedem postări noi și mecanismul e, cumva, adictiv. E la fel ca la jocurile de noroc. Apăsăm butonul și așteptăm marele câștig. Așa putem să vedem, cumva, modul în care algoritmii mențin captivi utilizatorii. Pe de altă parte, în ceea ce privește răspunsurile tinerilor la provocările acestea virale, ar putea fi foarte bine legate de acea nevoie de validare socială. Ei, trăind în spațiul online și obținând validarea pe care anterior puteam să o vedem obținută de la familie, de la prieteni, poate un compliment, poate o apreciere, se mută în spațiul online, în vizibilitate, în vizualizări, în like-uri, în comentarii, în distribuiri.  Iar asta e, de fapt, partea care alimentează și mai mult această tendință de conformism social. Răspundem unor provocări, e în trend, e în tendință să facem ceva ce fac și alții și poate reușim să devenim vizibili, reușim să obținem validarea tuturor sau a unei bune părți din cei din online.

Andreea Daraban: Utilizarea problematică a rețelelor sociale de către copii reprezintă un factor de risc în ceea ce privește sănătatea mintală. Ce probleme ați observat la copiii care petrec foarte mult timp online, în special pe rețelele sociale?

Elena Filip: Sunt manifestări de ordine emoțional, dar și comportamental. E clar că utilizarea excesivă a ecranelor lasă urme în ceea ce privește sănătatea lor mintală, dar și calitatea vieților de zi cu zi. E important, cumva, ca părinții să fie activi și să urmărească, să observe imediat aceste simptome.

Andreea Daraban: Care sunt aceste simptome? La ce trebuie să fie atenți?

Elena Filip: Apare lipsa autocontrolului, e neliniștea, de ce nu, anxietatea, o stare accentuată de tristețe. Ei ajung să se compare foarte mult cu ceilalți. Așa apare un sentiment de inadecvare, de frustrare.

Andreea Daraban: Putem spune că aceste rețele sociale fragilizează structura psihică a copiilor?

Elena Filip: Absolut, că îi vulnerabilizează în direcția aceasta emoțională. Le scade stima de sine, pentru că, iată, în mediul online sunt expuși, în mod constant, vieților cosmetizate ale celorlalți. Și atunci pare că toți sunt foarte bine, fericiți, iar ei nu pot lua parte la astfel de experiențe. Și ajung să creadă că nu sunt la fel de importanți, de valoroși și că nu pot conta la fel de mult ca ceilalți.

Andreea Daraban: Domnule profesor, așa va fi viața noastră de acum înainte, în online? Sau facem distincție, la un moment dat, între online și viața reală?

Sergiu Bortoș: Din păcate, cred că va fi tot mai greu să facem această distincție între online și lumea reală, între fizic și digital, pentru că e greu să mai percepem granițele. Vedem cumva noua normalitate. Spuneam că normalitatea poate fi supusă criticii, tocmai pentru că normalitatea, din punct de vedere sociologic, e o medie. E o medie care se poate schimba și e cumva foarte laxă. Dar putem să vedem cum digitalul ne-a acaparat viața și cum trebuie să ne adaptăm, de fapt, lumii online. Aproape am uitat, cred, unii dintre noi, când se spuneam că nu ai Facebook, nu exiști. Deja am multiplicat la TikTok, Instagram, Snapchat și poate alte rețele sociale care iau naștere între timp. Dar, cumva, putem să vedem o nouă realitate a interacțiunilor sociale, o nouă lume la care va trebui să ne adaptăm.

Andreea Daraban: Doamna Elena Filip, cum reușim să menținem copii echilibrați și care să nu fie atrași sau să nu cadă în capcana aceasta a”like, share and subscribe”, că tot e la modă.

Elena Filip: Cred că aș veni cu o recomandare pentru părinți, aceea în care e important să rămână conectați cu copii lor, să se reconecteze, dacă e nevoie, în sensul în care e important să repare certurile și conflictele care oricum sunt firești și ele există. Prin reparare,  apare reconectarea. Atât timp cât rămân aproape și îi țin aproape pe copii, nevoia aceasta de validare, de apartenență, de acceptare, poate fi împlinită. Ei pot simți că și ei contează, că sunt văzuți, auziți și atunci nu mai tind să cerșească această nevoie stridentă din mediul online. Atât timp cât părinții aleg să le atingă aceste nevoi, emoțional ei sunt mult mai bine și în mediul online pot face față cu brio. Asta pe de-o parte. Pe de-altă parte, e importantă limitarea accesului prelungit la aceste ecrane, tot prin intervenția părinților de altfel. A apărut acum cumva ca un antidot la FOMO, și anume JOMO – ”join of missing out”, cumva e bucuria de a rămâne deconectat de rețelele sociale, oferindu-ți ție timp să te conectezi cu tine, cu relațiile autentice. Și e bine ca părinții să încurajeze partea aceasta de a explora activitățile de timp liber și de a-i sprijini pe copii să se bucure și de relațiile sau interacțiunile autentice care ne țin conectați unii cu alții.

Varianta audio a interviului:

Varianta în format video a interviului: 

”FOMO- frica de a nu fi în trend/ De ce copiii fac lucruri periculoase pentru atenție.”

#StareaEducației (INTERVIU) Sorin Țiplea, liderul sindicatului”Didactica” Vaslui: ”Volumul de muncă pentru evaluatorii care ar urma să participe la simulările examenelor naționale va fi cel puțin dublu. Nu cred că nu vor fi sincope în desfășurarea acestor testări.”  

Publicat de andreeadaraban, 12 martie 2026, 13:23 / actualizat: 16 martie 2026, 8:55

Simularea Evaluării Naționale 2026 este programată să înceapă luni, 16 martie, cu proba la limba și literatura română.

Pe de altă parte, Mihai Dimian, ministrul Educației, afirmă că peste 90% din școli vor organiza această testare. Totodată, oficialul a mau precizat pe pagina sa de Facebook, că peste 8.700 de profesori s-au înscris deja ca evaluatori, număr considerat suficient pentru corectarea lucrărilor elevilor înscriși.

Mihai Dimian a invitat profesorii care doresc să participe, în calitate de evaluatori și nu sunt încă înscriși să își manifeste intenția în acest sens până astăzi, 12 martie,  inclusiv. Ministrul Educației se va întâlni cu reprezentanții sindicatelor din învățământul preuniversitar săptămâna viitoare, a mai anunțat oficialul.

Coelga noastră, Andreea Daraban, l-a invitat la  Starea Educației pe Sorin Țiplea, liderul Sindicatului Didactica Vaslui, afiliat Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, pentru a discuta despre situația din județ.

Andreea Daraban: Se vor ține simulările pentru Evaluarea Națională în județul Vaslui? Care sunt semnalele?

Sorin Țiplea: În județul Vaslui, în acest moment, sunt mai bine de 70% dintre cadrele didactice care au hotărât să nu participe la Evaluarea Națională. În ceea ce privește evaluatorii, eu am constatat, printr-o numărare de pe o listă care a fost întocmită de către Inspectoratul Școlar, aproximativ 140 de persoane, atât pentru Limba română cât și pentru Matematică. Nu aș putea să vă spun dacă este suficient sau nu. Cert este că lista respectivă cuprindea aproximativ 360 de persoane, 360 de evaluatori posibili în lista respectivă. La momentul respectiv erau doar 140 înscriși. Nu știu dacă, într-adevăr, ajung acești evaluatori, dar, cu siguranță, volumul de muncă pentru aceștia va fi unul cel puțin dublu față de cât s-ar fi preconizat într-o situație normală.

Andreea Daraban: Câți membri de sindicat au semnat pentru neparticipare? Vorbeați de un procent de 70%. În cifre, cum arată?

Sorin Țiplea: În cifre, în acest moment, înseamnă circa 2600 de persoane, personal didactic de predare din județul Vaslui, dintr-un total de  aproximativ  3800-3700 de cadre didactice din județul Vaslui.

Andreea Daraban: Domnul ministru spune că profesorii vor participa la aceste simulări și că totul se va desfășura fără sincope.

Sorin Țiplea: Nu cred că nu vor fi sincope, chiar dacă în anumite unități de învățământ se va realiza această simulare. Probabil, în anumite unități de învățământ vor supraveghea directorii de unități de învățământ, acolo unde avem efective foarte mici. Atunci când este vorba de o clasă într-o școală, și știm că în mediul rural există foarte multe astfel de situații, probabil în acele unități de învățământ se va realiza simularea. Dar în școlile mari, din toate informațiile pe care le avem noi, acolo este problematică această chestiune pentru că acești elevi nici nu pot fi mutați în alte unități de învățământ, fiind vorba de un număr foarte mare. Deci chiar dacă 90% dintre unitățile de învățământ au anunțat că ar susține simulările, dacă ar fi să raportăm la numărul de elevi, și chiar din niște cifre vehiculate în mass media am văzut că e vorba de vreo 100 de mii în loc de 160 de mii de elevi de clasa a VIII-a, constatăm că procentul nu este nici pe departe, 90%, așa cum anunță ministrul Educației.

Andreea Daraban: Revenind la revendicările sindicatelor,  care sunt acestea? Să le reamintim.

Sorin Țiplea: Reamintim faptul că principala revendicare este norma didactică, cea care a fost crescută din pix, fără nicio analiză reală în sistemul de învățământ românesc. Comparația cu alte state din Uniunea Europeană nu este una benefică, având în vedere că sunt situații total diferite privind stare economică a fiecărui stat în parte, infrastructura de care dispune un stat sau un altul. Este vorba, de asemenea, de modul în care s-a creionat această normă didactică, neținând cont de faptul că, în România, pentru a realiza o normă didactică majorată, un cadru didactic a trebuit să meargă în 2, 3 sau chiar 4 unități de învățământ. O altă revendicare este cea legată de plata cu ora. Știm foarte bine că aceasta a fost redusă la jumătate față de o plată normală și vreau să spun că, în fapt, aceste contracte la plata cu ora provin, în realitate, din niște norme care nu au fost ocupate cu personal titular. Prin urmare, dacă pe postul respectiv ar fi fost încadrat un profesor suplinitor sau un titular, salariul ar fi fost cel întreg în totalitate. De fapt, nu a fost decât o șmecherie de a reduce niște cheltuieli, în detrimentul muncii cadrului didactic. O altă chestiune legată de revendicările noastre este cea legată de norma de predare pentru director,  este vorba de naveta cadrelor didactice, care știm că în acest moment este oarecum suspendată în multe unități de învățământ,  este vorba de bursele elevilor. Știm foarte bine că acestea s-au redus drastic. De aceea, noi considerăm că este nevoie să ne întoarcem la dialog, dialog care ne-a fost refuzat timp de cel puțin 8 luni de zile.

Andreea Daraban:  Proiectul de buget pentru educație a fost publicat. Acesta urmează să fie dezbătut și aprobat în Parlament, iar forma finală poate suferi modificări în urma unor eventuale amendamente. Ați analizat cifrele? V-ați uitat pe acest proiect de buget?

Sorin Țiplea: Da, am analizat un pic acest proiect de buget. Constatăm o reducere a bugetului Ministerului Educației. Pentru mine, personal, sincer vă spun, nu este nici o noutate. Mă așteptam la acest lucru. Având în vedere că dacă anul trecut măsurile fiscal-bugetare au fost aplicate pentru 4 luni de zile, adică septembrie-decembrie, aceste măsuri fiscal-bugetare se aplică acum pentru întregul an financiar  2026, adică pentru 12 luni. Și mă așteptam că aceste tăieri din bugetul Educației să existe pe proiecția de anul acesta. Se vede clar că, per total, dacă facem și cealaltă analiză, legătura cu proiectul de buget general, însemnând cheltuieli salariale în tot sectorul bugetar, acolo știu că este vorba de un miliard în plus față de anul 2025, dar scăderi există, se pare, doar la învățământ, pentru că altfel nu ne explicăm cum de cheltuieli preconizate pentru anul 2026 pentru personal reprezintă cu un miliard în plus, dar la învățământ scade cu peste două miliarde.

Varianta audio a interviului:

Potrivit calendarului oficial, elevii de clasa a VIII-a susțin probele scrise al simumării examenului de Evaluare Națională   după următorul program:

16 martie – Simulare Evaluare Națională 2026 la Limba și literatura română

17 martie 2026 – Simulare Evaluare Națională 2026 la Matematică

18 martie 2026 – Simulare Evaluare Națională 2026 la Limba și literatura maternă (pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale)

30 martie 2026 – comunicarea rezultatelor.

Programul probelor scrise – simulare BAC 2026:

23 martie 2026 – Proba E.a: Limba și literatura română

24 martie 2026 – Proba E.c: proba obligatorie a profilului

25 martie 2026 – Proba E.d: proba la alegere a profilului și specializării

26 martie 2026 – Proba E.b: Limba și literatura maternă

Rezultatele simulării vor fi afișate în data de 3 aprilie 2026.

(FOTO/ Monitorul de Vaslui)

#StareaEducației (INTERVIU) Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare începe pe 31 martie. Ana Maria Pînzaru, inspector învățământ primar: ”În județul Iași sunt planificate aproximativ 439 de clase pregătitoare, în care ar urma să fie înscriși circa 8000 de copii. Numărul estimat de elevi este mai mare decât anul trecut”.

Publicat de andreeadaraban, 9 martie 2026, 08:44 / actualizat: 9 martie 2026, 21:59

Procesul continuă cu a doua etapă de înscriere, programată între 25 și 29 mai, destinată copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în prima etapă. Listele finale cu viitorii elevi de clasa pregătitoare vor fi afișate pe 16 iunie, la fiecare școală.

Despre modul în care se va desfășura înscrierea în județul Iași și despre pașii pe care trebuie să îi urmeze părinții a vorbit Ana Maria Pânzaru, inspector pentru învățământ primar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași, invitată în emisiunea Starea Educației, realizată de Andreea Daraban.

 Potrivit inspectorului școlar, înscrierea se face, în primul rând, la școala de circumscripție, adică unitatea de învățământ de care aparține copilul în funcție de domiciliu.

Deși cererea de înscriere poate fi completată online, părinții trebuie să știe că procedura nu este finalizată fără validarea la școală. „Chiar dacă se face înscrierea online, părintele trebuie să meargă la școală și să semneze acea fișă de înscriere. Nu este suficientă doar completarea online”, a explicat Ana Maria Pânzaru.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar dau asigurări că există suficiente locuri pentru toți copiii care trebuie să înceapă școala. ”Numărul de locuri este mai mare decât numărul estimat de copii. Nu trebuie să își facă griji părinții, niciun copil nu va rămâne neînscris”, a precizat inspectorul.

Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2026 trebuie înscriși obligatoriu în clasa pregătitoare. Cei care vor împlini 6 ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2026 pot merge la școală dacă există o recomandare pentru înscrierea în învățământul primar, eliberată fie de grădiniță, fie în urma evaluării realizate de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională.

Pentru anul școlar următor, în județul Iași sunt planificate aproximativ 439 de clase pregătitoare, în care ar urma să fie înscriși circa 7.997 de copii. Dintre acestea, aproximativ 80 de clase vor funcționa în regim simultan, în special în mediul rural. Numărul estimat de elevi este mai mare decât anul trecut, când s-au înscris aproximativ 7.351 de copii, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 500 de elevi.

Potrivit  inspectorului pentru învățământ primar, Ana Maria Pânzaru, în ultimii ani, tot mai mulți părinți aleg să își înscrie copiii în școlile din localitățile din jurul municipiului Iași, care s-au dezvoltat și au investit în infrastructură. Unități de învățământ din zone precum Lunca Cetățuii, Miroslava sau Valea Lupului au fost modernizate și atrag tot mai mulți elevi. În unele cazuri, numărul claselor de nivel primar a crescut semnificativ.

Repartizarea elevilor în clasa pregătitoare  se face aleatoriu. Inspectorul școlar,  Ana Maria Pânzaru, a subliniat că nu mai este posibilă alegerea unui anumit învățător, așa cum se întâmpla în trecut.

Redăm mai jos interviul integral:

Andreea Daraban: Pentru început, vă rog să ne explicați care sunt principalele etape ale înscrierii în clasa pregătitoare în acest an și ce trebuie să știe părinții despre această perioadă, 31 martie-6 mai.

Ana Maria Pânzaru: În perioada 31 martie-6 mai încep, într-adevăr, înscrierile la clasa pregătitoare. Părinții trebuie să știe că aceste înscrieri se fac la unitatea de circumscripție, acolo unde aparțin. Părinții trebuie să meargă la școală. Pe site-ul școlii, la avizierul școlii și pe site-ul inspectoratului sunt afișate documentele necesare. Aceștia trebuie să știe că trebuie să  prezinte la școală  atât copii cât și originalul actelor de identitate ale părinților. Sunt cazuri în care sunt părinți divorțați, se depun la înscriere și hotărârile judecătorești definitive, din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului. Sunt necesare, totodată, copii și original după certificatul de naștere, recomandarea de înscriere la clasa pregătitoare, acolo unde este cazul și alte documente care se ateste îndeplinirea criteriilor generale sau specifice, dacă este nevoie, dacă acea școală le solicită.

Andreea Daraban: Spuneați că înscrierea se face online sau la unitatea de învățământ, dar înțeleg că înscrierea online nu este oficială dacă nu este validată.

Ana Maria Pânzaru: Așa este, chiar dacă se face înscrierea online, părintele trebuie să meargă la școală și să completeze și să valideze acea fișă de înscriere online. Părinții trebuie să rețină că nu este suficientă doar înscrierea online și să considere că este validată înscrierea. Nu, trebuie să meargă și să semneze acea fișă la școala unde este repartizat copilul.

Andreea Daraban:  Ce se întâmplă dacă un părinte ratează prima etapă de înscriere? Știm foarte bine că există și o a doua etapă, dar mai rămân locuri, de obicei, pentru a doua etapă?

Ana Maria Pânzaru: De fiecare dată, numărul de copii, numărul alocat, este mai mare decât numărul de clase. Sunt locuri pentru absolut toți copiii în învățământul primar,  să nu-și facă părinții griji. Mai rămân locuri libere, se pot face înscrieri. Avem situații în care părinții vin și peste vară și se fac repartizările în circumscripțiile de unde ei aparțin. Deci, inclusiv în perioada 1 – 4 septembrie, la Inspectoratul Școlar este o comisie care se ocupă de aceste situații, cazuri speciale, bineînțeles, care au ratat, care vin din străinătate și nu este nicio problemă, nu va rămâne niciun copilaș neînscris la școală.

Andreea Daraban: Copiii care împlinesc șase ani până la 31 august trebuie obligatoriu înscriși în clasa pregătitoare. Cei care împlinesc această vârstă până în decembrie anul 2026 merg și ei la școală dacă vor.

Ana Maria Pânzaru: Sigur că da, merg și ei la școală, sunt primiți cu brațele deschise. Acești copilași care împlinesc vârsta de șase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026, în baza recomandării pentru înscrierea în învățământul primar, o recomandare care este eliberată de unitățile de învățământ cu nivel preșcolar, respectiv grădinița, sau, în baza evaluării Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, CJRAE.

Andreea Daraban: Câte clase pregătitoare sunt planificate în județul Iași pentru anul școlar următor?

Ana Maria Pânzaru: Pentru anul școlar următor, avem stabilite formațiuni de studiu de sine stătătoare, dar și în regim simultan, aproximativ 439 de clase pentru învățământul primar, pentru clasa pregătitoare, un număr de aproximativ 7997 de elevi estimat pentru a se înscrie în clasa pregătitoare în septembrie 2026.

Andreea Daraban: În regim simultan, câte clase sunt?

Ana Maria Pânzaru: În simultan, cu aproximație, ar fi 80 de clase, cele mai multe în mediul rural.

Andreea Daraban: Acest număr de clase și de copii pentru clasa pregătitoare, pe care l-ați estimat, este mai mare față de anii precedenți?

Ana Maria Pânzaru: Este un număr mai mare față de anul trecut, dacă e să fac o comparație. În acel an au fost aproximativ 7351 de copilași, se vede o creștere de aproximativ 500 de elevi pentru anul acesta școlar. Să sperăm că pe viitor va fi o creștere, ne dorim cât mai mulți copilași să ne înconjoare.

Andreea Daraban: Există zone sau unități de învățământ unde numărul solicitărilor depășește frecvent numărul de locuri disponibile? Vorbim atât de municipiu cât și de alte localități din județ.

Ana Maria Pânzaru: Au existat zone de acest fel, într-adevăr. Se vede o diminuare a acestor cereri în ultima perioadă, deoarece în jurul Iașiului s-au dezvoltat foarte frumos și foarte bine școlile din Lunca Cetățuii, de la Miroslava, de la Valea Lupului. Sunt școli foarte bine dotate, cu profesori competenți, cu cadre didactice foarte bine pregătite. Întâlnim o creștere a numărului de locuri de la 20, 30, chiar 40 de clase pe nivelul primar. Și o tendință a părinților de a rămâne în localitatea de domiciliu, de a nu își mai aduce copiii în municipiu, ceea ce este un plus pentru ei, pentru că locuiesc și învață în apropiere, traficul se descongestionează, care este o foarte mare problemă la noi, și au posibilitatea să-și valorifice timpul și altfel.

Andreea Daraban: Spuneați că sunt cu 20 până la 40 de clase în plus față de anii anteriori.

Ana Maria Pânzaru: Da, la nivel de învățământ primar. De exemplu, la Valea Lupului, dacă în ultimii 2-3 ani au fost 25-30 de clase pentru  învățământul primar, anul acesta se estimează să se ajungă la 44 de clase pe învățământ primar. Este aproximativ o dublare a numărului.  Și copiii merg în zonă, se construiește școală nouă acolo, au grădiniță nouă, au condiții extraordinar de bune.

 Andreea Daraban: În Iași, unde sunt unitățile mai aglomerate, spre ce se îndreaptă părinții? Sunt zone unde numărul solicitărilor e mai mare decât numărul de locuri?

Ana Maria Pânzaru: Solicitări foarte multe, să spunem că ar fi în centrul Iașiului, pentru că este un tranzit al părinților spre și dinspre locurile de muncă. Dar toate școlile au numărul necesar de copii, au cadre didactice pregătite foarte bine, deci să nu-și facă griji părinții că rămâne vreun copilaș pe dinafară.

 Andreea Daraban: Știți că există această tendință a părinților de a merge către un anumit învățător recomandat, părinții vorbesc între ei. În continuare, e valabilă chestiunea că mergem la școală pentru doamna X?

Ana Maria Pânzaru: Nu mai e valabilă de câțiva ani. Se face o împărțire aleatorie a elevilor. În momentul în care părintele depune dosarul, se face o triere. Dacă sunt cinci clase, ca să dăm un exemplu, fiecare copil se împarte în ordine alfabetică  la pregătitoare A, pregătitoare B, etc.  Nu poți să te duci cu dosarul și să ceri ca propriul  copil să meargă la doamna… Nu se mai poate. Metodologia nu ne dă voie, nu se prevede acest lucru. Și, într-adevăr, observ o respectare din ce în ce mai mult a acestei metodologii. Părinții încearcă și acceptă că împărțirea se face în mod aleatoriu. Se întâmplă  ca unii să nimerească acolo unde și-au dorit, dar sunt și care nu nimeresc. Toate cadrele didactice sunt pregătite și sunt bine puse la punct cu ceea ce urmează în anul școlar 2026-2027. Nu se mai fac împărțirii preferențiale, ceea ce este foarte bine.

Andreea Daraban: Care sunt criteriile de departajare în cazul în care sunt mai multe cereri decât locuri?

Ana Maria Pânzaru: Sunt criterii generale, cum ar fi existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap al copilului, existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți, existența unui document că viitorul elev este orfan de unul dintre părinți sau existența unui frate sau a unei surori care este înmatriculat/ă în unitate de învățământ respectivă. Acestea sunt criterii generale. Mai sunt și criterii specifice, care sunt aplicate după aplicarea criteriilor generale și numai dacă acestea nu asigură criteriile de departajarea între copii, cu excepția situațiilor prevăzute în metodologie, cele pe care vi le-am prezentat mai devreme. Aceste criterii sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ, în parte, dar sunt aplicate pe baza unor documente doveditoare, prezentate de către părinți și nu pot fi discriminatorii. Respectiv, trebuie să se țină cont de faptul că toți copiii au drepturi egale, indiferent de condiția socială, financiară, indiferent de naționalitate și așa mai departe.

Andreea Daraban: Care este maximum de copii pentru o clasă, potrivit noilor reglementări?

Ana Maria Pânzaru: În învățământul primar, clasa cuprinde în medie 16 elevi, dar nu mai puțin de 10, nu mai mult de 22. În cazuri excepționale, se adaugă 2, plus 2 elevi sau minus 2 elevi, dar toate acestea se fac cu aprobarea justificată, o cerere făcută de școală către Inspectoratul școlar.

Andreea Daraban: Așadar, la clasa pregătitoare, maximum de elevi ar fi 24. Ce sfaturi le-ați oferi părinților care își înscriu pentru prima dată copilul la clasa pregătitoare și nu au experiența aceasta a unui copil la școală?

Ana Maria Pânzaru: Să vină cu încredere către școală, să vină cu deschidere, să încerce să aibă o colaborare cât mai bună cu cadrul didactic, să se uite la acel cadrul didactic și să vadă în fața lui un om care are în față 20 de copilași, care încearcă să îi împace pe toți, 20, 20 și ceva de caractere, dar suflețele inocente și să existe o colaborare între părinți și să aibă încredere în copii că vor face față.

Varianta audio a interviului:

DEZBATEREA ZILEI – 9 martie 2026: Copii care devin mame, realitatea alarmantă a sarcinilor la adolescente

Publicat de andreeadaraban, 8 martie 2026, 12:37

Fenomenul maternității timpurii continuă să fie o realitate alarmantă, iar specialiștii atrag atenția că lipsa educației pentru sănătate și a informațiilor corecte contribuie direct la aceste situații.

Discutăm în emisiunea Dezbaterea Zilei, din 9 martie, despre amploarea acestui fenomen, despre consecințele pe care le are asupra vieții copiilor și adolescentelor, dar și despre rolul educației pentru sănătate în prevenirea sarcinilor nedorite și în recunoașterea abuzurilor.

Invitații ediției sunt:

Silvia Burcea – coordonator Program Sănătatea Mamei și a Copilului – Salvați Copiii România

Prof. univ. dr. Mircea Onofriescu, președinte de onoare al Societății Române de Obstetrică și Ginecologie

Cristina Dorcu, consilier școlar, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași

Realizator: Andreea Daraban

Emisiunea va putea fi urmărită și video live pe pagina noastră de Facebook, Radio România Iași.

(INTERVIU) Ateliere STEAM pentru copii la Iași. Laura Frențescu Tordai fondatoarea Clubului Cerc Experimentis: „Este important ca elevii să înțeleagă concepte din lumea înconjurătoare și să experimenteze.”  

Publicat de andreeadaraban, 7 martie 2026, 07:57 / actualizat: 9 martie 2026, 10:49

Ultimul atelier, intitulat ”Artă, Tradiție și Tehnologie, cum realizăm felicitări și mărțișoare cu ajutorul unui plotter cutter ”,   a avut loc weekendul trecut la Galeriile ”Grumăzescu” din Iași. Participanții au descoperit modul în care tradiția se îmbină cu tehnologia modernă, utilizând un echipament digital pentru a crea felicitări și mărțișoare personalizate.

 Laura Frențescu Tordai, fondatoarea Clubului Cerc Experimentis și a Asociației ”Cultură, Educație, Recreație”, cadru didactic asociat la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, i-a vorbit colegei noastre, Andreea Daraban, despre importanța îmbinării artei cu științele exacte în dezvoltarea copiilor.

Andreea Daraban: De cât timp organizați atelierele STEAM pentru elevi și ce v-a determinat să vă îndreptați către acestea?

Laura Frențescu Tordai: Atelierele acestea au loc în Iași, pentru copii, din 2019. Și ce ne-a determinat? Tocmai ne-a determinat experiența anterioară, și anume faptul că, înainte de 2019, soțul meu și cu mine am locuit în Germania. Am lucrat acolo și acest lucru ne-a oferit oportunitatea de a vizita foarte multe muzee de științe interactive pentru copii, unde am avut ocazia să vedem foarte multe experiențe de tipul acesta, care erau oferite atât copiilor care veneau însoțiți de părinți, dar erau și grupuri școlare. Și mai mult decât atâta, explorând domeniul, am observat că erau oferite ateliere, inclusiv pentru profesori, deci formare profesională. Și pentru că ne-am dorit să oferim și copiilor din Iași astfel de experiențe, când ne-am întors în țară, am fondat clubul și am pornit cu aceste tipuri de ateliere.

Andreea Daraban:  Cui sunt dedicate mai exact?

Laura Frențescu Tordai: Am avut copiii cu vârste de la grădiniță până spre liceu. Ce s-a înregistrat este că majoritatea copiilor care au venit la ateliere sunt din ciclul primar. Practic, activitățile s-au desfășurat preponderent pentru copiii din ciclurile primare și pot fi adaptate și pentru vârste mai mici sau mai mari.

Andreea Daraban:  A fost o deschidere mai mare din partea acestora, a celor de clase primare? Sunt mai curioși?

Laura Frențescu Tordai: Cred că toți sunt curioși, dar felul în care e structurată activitatea didactică și activitatea efectivă a copiilor, deja la gimnaziu intervin materiile, intervin olimpiadele și alte activități didactice, care le iau destul de mult timp copiilor. Și atunci, copiii din primar au mai multe șanse și părinții cred că optează pentru mai multe oportunități, astfel încât ei să aibă ocazia să cunoască diferite tipuri de activități.

Andreea Daraban: Unde desfășurați aceste ateliere pentru copii, în special pentru cei de clasele primare?

Laura Frențescu Tordai: O mică paranteză aș face la atelierele noastre, cele pe care nu le desfășurăm în școli. Pentru că țin să spun că o parte din ele se desfășoară în școli cu care avem parteneriate și mergem săptămânal, de cel puțin patru ani. Atelierele pe care le desfășurăm în afara școlilor, ne bucurăm anul acesta și am început un frumos parteneriat cu Muzeul Municipal ”Regina Maria” din Iași și practic la atelierele de weekend îi așteptăm pe cei curioși și dornici să exploreze, la locațiile Muzeului ”Regina Maria” și ele sunt deschise inclusiv părinților, pentru că am avut o experiență pre-pandemică, să spunem, dar și post-pandemică foarte frumoasă, în care și părinții își doreau și ei să experimenteze și să învețe cele mai interesante lucruri, așa că copiii pot fi însoțiți și de adulți.

Andreea Daraban: La cele extrașcolare, cele de weekend, copiii pot veni însoțiți de părinți care lucrează cot la cot cu cei mici?

Laura Frențescu Tordai: Exact, sunt și ei implicați și dacă nu lucrează în echipă, atunci au ocazia chiar să intre în pielea cercetătorului sau experimentatorului, ei înșiși.

Andreea Daraban: În ce constau aceste ateliere pe care le desfășurați în locațiile care aparțin de Muzeul ”Regina Maria” din Iași? Ne puteți da exemplu de un astfel de atelier? Cum se desfășoară activitățile?

Laura Frențescu Tordai:  Practic, fiecare atelier este ca o lecție, am putea spune, care are o parte introductivă, în care vrem să introducem și să clarificăm concepte, pentru că ne interesează nu numai să urmărim partea de ”wow” a experienței, ci să se înțeleagă concepte din lumea înconjurătoare și nu numai.  Și atunci prima parte este aceasta, apoi urmează o parte în care aplicăm efectiv ceea ce facem și atunci ori facem experimente, ori aplicăm împreună, lucrăm în echipă, ori, cum a fost atelierul despre care ați menționat, folosim efectiv un plotter cutter pe care îl programăm sau mai bine zis programăm designul a ceea ce vrem să realizăm, apoi realizăm și facem tot procesul împreună. Sâmbătă, 7 martie, de exemplu, vom avea un atelier care îmbină matematica și arta și pentru că tot e sezonul primăverii și al darurilor pentru oamenii dragi de lângă noi. Vom folosi matematica și algoritmica, practic, pentru a genera pas cu pas modele care ar putea fi transpuse în felicitări pentru bunici, mămici și nu numai.

Andreea Daraban: Iată cum se îmbină științele cu arta într-un mod armonios. Copiii sunt foarte încântați.

Laura Frențescu Tordai: Da, mai ales când realizează ei înșiși, cu mânuțele lor, un obiect și aplică o tehnică și văd că le iese rezultatul final, atunci este foarte satisfăcător și pentru ei și pentru noi, evident.

Andreea Daraban: Mergeți și în școli cu aceste ateliere, se desfășoară altfel?

Laura Frențescu Tordai: Da, sunt puțin diferite. Tematicile sunt aceleași sau să zicem așa, noi avem un catalog foarte mare. Deja, de câțiva ani de zile, s-au strâns foarte multe lecții care încearcă să acopere o paletă foarte largă și care să se conecteze la programa școlară, iar tematicile din școli le desfășurăm sau le organizăm în două moduri. O dată este, așa cum vă spuneam, sub formă de opțional săptămânal, deci practic cu o grupă de copii care se înscrie pot să participe și facem tematicile săptămână de săptămână sau primim invitații în ”Săptămâna Altfel” sau ”Săptămâna Verde” și atunci, anumite ateliere le desfășurăm dedicat în aceste intervale.  Evident și în funcție de tematicile pe care și le aleg, care să se asorteze, ca să spunem așa, cu săptămânile asta.

Andreea Daraban: Studiile arată că progresul în știință și tehnologie este un motor al creșterii economice. Țările cu un sistem educațional STEM puternic au tendința de a avea economii mai inovatoare și mai competitive la nivel global. Cum ar trebui să arate astfel de ore la nivel sistemic în școli?

Laura Frențescu Tordai: Pentru a le avea, în primul rând, am putea să profităm de oportunitatea pe care sistemul de învățământ în România o oferă acestor două săptămâni, ”Săptămâna Verde” și ”Săptămâna Altfel”, și atunci putem aplica chiar la clasă, chiar profesorii care sunt în cadrul unei școli pot organiza astfel de activități. Evident, e nevoie de puțină documentare, puțină pregătire este necesară, dar lucrurile astea deja începem să le tatonăm, inclusiv cu studenții, cum anume chiar putem realiza activitățile acestea.

 Andreea Daraban: Sunteți cadru asociat la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, mai exact la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației și îi pregătiți pe viitorii profesori în a aplica aceste metode STEAM în lecțiile lor de la clasă.

Laura Frențescu Tordai: Da, da, cercetarea mea din ultimii ani, tocmai acest lucru a vizat, cum pot profesorii în formare să conceapă activități care să fie transdisciplinare sau măcar multidisciplinare și să poată fi aplicate într-un astfel de context. Și rezultatele ne-au arătat că da, studenții sunt foarte receptivi, explorează, la recomandările noastre, și surse de documentare care există în muzee, în grădini botanice, expoziții și așa mai departe și atunci educația non-formală poate da mâna foarte frumos cu educația formală. Toți au aplicat la mai multe discipline, pentru că au descoperit că, de fapt, este normal că atunci când vorbești despre un subiect să îl contextualizezi, să-l poziționezi geografic, istoric și atunci, practic, toată povestea capătă un foarte frumos contur.

Andreea Daraban: Lucrați, în special, cu viitorii profesori de învățământ primar?

Laura Frențescu Tordai: Lucrez și cu viitorii profesori de la toate facultățile sau de la mai multe facultăți din universitate, care evident vor deveni profesori pentru ciclul gimnazial, cum ar fi matematică, fizică, biologie, geografie, informatică și practic sunt aceste două categorii, să-i spunem așa, profesorii care se pregătesc pentru primar și pentru gimnaziu și ulterior liceu.

Andreea Daraban: În afară de aceste ateliere STEAM, ce alte activități mai desfășurați în cadrul Asociației ”Cultură, Educație, Recreație” pe care o coordonați?

Laura Frențescu Tordai: În cadrul Asociației ”Cultură, Educație, Recreație” avem mai multe activități. De exemplu, participăm la diverse festivaluri care se desfășoară pe parcursul anului. Cel mai drag mie îmi este ”Noaptea Cercetătorilor” de la UAIC, care se desfășoară, în fiecare an, în ultimul weekend din septembrie.  Și pentru că tot un domeniu drag îmi este mie și arhitectura, prietena și vicepreședinta noastră, Oana, este arhitect și profesor la Facultatea de Arhitectură. Suntem mereu prezenți și la ”Romanian Creative Week” unde amenajăm spații în orașul nostru, spații potrivite pentru copii și pentru activități recreative și educative și atunci suntem alături de comunitatea ieșeană și bineînțeles ne implicăm în tot ceea ce poate însemna activități care promovează educația, cultura și știința.

Interviul în varianta audio:

#StareaEducației: Campania STAI SIGUR PE NET – ”Cum recunoaștem un copil dependent de ecrane?”. Diana Sofian, psihoterapeut: ”Când copilul refuză sistematic orice altă activitate și preferă să se refugieze în ecran, este un semnal de alarmă. Interdicția este metoda cea mai fragilă de prevenție a consumului de ecrane. Îți vine natural să o faci, dar ea are efecte pe termen foarte scurt.”

Publicat de andreeadaraban, 6 martie 2026, 13:59 / actualizat: 10 martie 2026, 17:39

Campania ”STAI SIGUR PE NET”, desfășurată de Radio România, urmărește o informare corectă și nu demonizează tehnologia, ci oferă instrumentele necesare pentru ca aceasta să fie utilizată fără a periclita echilibrul emoțional și siguranța tinerilor, dar și pentru ca părinții și profesorii să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat în universul digital al copiilor.

Campania se va desfășura pe tot parcursul lunii martie, pe toate frecvențele Radio România și în mediul online, pe site-urile și conturile noastre de social media. Tema pe care v-o propunem, pentru această săptămână, este ”Cum recunoaștem un copil dependent de ecrane”, dar și ce putem face pentru a veni în sprijinul acestuia.

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat la Starea Educației despre acest subiect cu Diana Sofian, psihoterapeut clinica EFT Hub Iași precum și cu Anamaria Ghiban, profesor de Limba și literatura română la Liceul de Informatică din Iași, cofondatoarea Asociației PISC- Profesorii Inovează Școala.

Andreea Daraban: Doamna Diana Sofian, care sunt primele semne că utilizarea ecranelor devine problematică sau este problematică?

Diana Sofian: Pragul cabinetului, în primul rând, îl trec părinții. Când ajung în cabinet, ei sunt cei care sesizează comportamentele care le pun semne de întrebare, iar în primă instanță lucrăm și discutăm mai întâi cu părinții, după care ne întâlnim și cu copiii. Principalele semnale ale utilizării mult mai frecvente a ecranelor, care poate duce într-o dependență, este acest control pe care ei nu-l mai iau. Această negociere constantă, încă 5 minute, încă 5 minute. De asemenea, plictiseală pe care ei o invocă, când vine vorba despre orice altă activitate pe care o pot avea în afara ecranului: ieșiri cu prietenii, hobby-uri, plimbări în natură. În momentul în care copilul refuză sistematic orice altă activitate și preferă să se refugieze în acel ecran, este un semnal de alarmă. Și, bineînțeles, ne uităm și la comportament: crize de furie, conflicte în familie foarte des de la luatul telefonului, de la opritul telefonului, imposibilitatea de a se regla emoțional. Unii, pentru că nu reușesc să aibă această reglare, ajung tot în ecran, unde ajung să se regleze emoțional. Trece furia, trece tristețea, pentru că ecranul îmi oferă acel ”instant gratification”, acea dopamină, pe care mi-o dă cu polonicul și mă simt bine când deschid ecranul și mă uit acolo.

Andreea Daraban: Ați avut la cabinet doar adolescenți sau și copii de vârstă mai mică?

Diana Sofian: Și copii de vârstă mai mică, pentru că ecranele, din păcate, intră în viața copiilor noștri încă de la vârsta preșcolară, uneori, ca să nu mai zic de vârste mai micuțe, în care folosim ecranele la rutinele biologice. Punem ecranul pentru ca cel mic să mănânce, sau să stea așezat pe oliță, pentru că altfel se plictisește și se ridică. Deci pot fi și astfel de cazuri.

Andreea Daraban:  Se poate face o distincție pe categorii de vârstă, privind această problematică? Una este să vorbim despre dependență de ecrane, la o vârstă mică, iată, preșcolari, clase primare, alta când ne raportăm la adolescenți, de exemplu.

Diana Sofian: Cu siguranță, discutăm și despre o expunere diferită și graduală a copiilor la ecrane și la tipul de conținut pe care ei îl consumă. Putem vorbi de categoria de 0-3 ani, acolo unde telefonul este folosit pe post de babysitter, să spunem, unde automat ecranul interferează cu relația pe care copilul și-o creează cu adultul. Dacă vorbim de etapa de dezvoltare 0-3 ani, în care este vorba despre atașament și explorare, senzorială și motorie, băgând ecranul, automat noi scoatem toate aceste variabile din discuție, iar copilul nu mai are dezvoltarea potrivită vârstei. Discutăm și despre preșcolaritate, 3-6 ani, în care copiii au fitilul foarte scurt, apar acele tantrumuri, refuzurile și în care intervine această frică, poate, sau nevoia părintelui de a-i da ecranul ca să fură un pic startul. Să învețe, poate, mai repede o limbă străină, să fie și el în contact cu desenele animate cu care se discută la grădiniță,  în clasa 0. Din nou, intervenim acolo unde copilul ar trebui să-și dezvolte anumite abilități de reglare emoțională. Ca să nu mai discutăm și despre timpul pe care ar trebui să-l petreacă, care este foarte limitat. Discutăm de 10-15 minute, începând cu vârsta de 3 ani, la care mai adăugăm încă 10-15 minute la fiecare an de viață, deci undeva pe la 7 ani ajungem abia la o oră de ecran, care ar putea fi considerată benefică, în anumite condiții. Școlaritatea, care vine cumva cu o preadolescență precoce, unde intervin jocurile video, YouTube-ul, uneori, din păcate, chiar și rețelele sociale. Dacă avem regula de 3, 6, 9, 12, fără telefon până la 3 ani, fără jocuri video până la 6 ani, fără internet până la 9 și fără rețelele sociale până la 12, realitatea este că ele apar destul de devreme. Avem exemple de bune practici, care vin din Australia, care lucrează să interzică prin lege rețelele sociale, de exemplu, până la 16 ani, pentru că ducându-ne spre adolescență, mergem spre etapa de vârstă în care se conturează identitatea, relațiile sociale, apartatența de grup. Iar a-l scăpa pe copil în acea junglă, fără niște prerechizite anterioare și fără o educație digitală poate duce la consecințe foarte grave.

Andreea Daraban: Există diferențe între dependența de jocuri video și dependența de social media? Putem face această distincție?

Diana Sofian: Există, datorită conținutului la care copilul poate fi expus. De asemenea,  și jocurile video au anumite categorie de vârstă pe care ar fi bine, poate, să o  luăm în considerare, plus anumite prerechizite, pentru că acum este foarte la modă la copii, de exemplu, să se joace Minecraft și Roblox. Dar, de exemplu, pe Roblox poți cumpăra robucși și astfel copilul ajunge să joace și să aibă acces la această tranzacție, pe care el o face online, dar poate că el n-a ajuns în etapa în care să fie lăsat să se ducă să cumpere singur o pâine de la colțul blocului.

Andreea Daraban: Când putem vorbi, din punct de vedere psihologic, de dependență și nu doar despre utilizare frecventă?

Diana Sofian: Dependența apare atunci când survin deteriorări evidente, când somnul este afectat foarte tare, când rutina biologică, de exemplu, luarea mesei este afectată vizibil, plus refuzul constant de a intra în anumite activități diferite care să nu implice ecrane.

Andreea Daraban: Inclusiv socializarea, uneori tot pe ecrane se face.

Diana Sofian: Da, tot pe ecrane, pentru că, vedeți, în ecran, copilul are butoanele, poate să dea undo, poate să dea fast-forward, poate să dea rewind, are acolo un ”instant gratification” și un control pe care noi nu-l avem ”in real life”, cum spun adolescenții și după aia îi spui, ok, du-te în parc cu Gigel și se duce în parc și îi spune: hai, Gigele să ne cățărăm! Și Gigel îî spune, ”dar eu nu vreau. Mie nu-mi place jocul ăsta”. Și atunci apare acea intoleranță la frustrare, că el e obișnuit cu ecranul, unde primește cu polonicul dopamină unde simte că deține controlul și astfel copilul nu își mai dorește să iasă în parc. Cum gestionează frustrarea? Cum gestionează respingerea? Cum gestionează colaborarea cu acel copil? Nu știe să ajungă la un compromis. Sunt niște abilități de relaționare sociale pe care copiii le câștigă în timp și în viața reală.

Andreea Daraban: Anamaria Ghiban, ați observat dificultăți de concentrare la elevi, generate de această expunere excesivă la dispozitivele digitale?

Diana Sofian: E greu ca eu, din perspectiva profesorului, să știu că aceste dificultăți de concentrare vin sau au legătură mai mult sau mai puțin cu ecranele. Dacă e să privesc în ansamblu, la generațiile actuale, copiii care vin în preadolescență, am observat și eu asta și observăm și noi, profesorii, că preadolescența și-a coborât un pic pragul. Pot să spun că sunt mai agitați și că de multe ori concentrarea este o problemă. Nu am, însă, datele necesare să afirm că acest lucru este cauzat de tehnologie. Probabil că și expunerea la tehnologie are o mare importanță. Sunt semnale pe care le văd în clasă și care, uneori, mă duc cu gândul la ideea aceasta. Dom’le, copiii ăștia sunt agățați de telefoanele lor. Nu mai departe de ieri, aveam două ore la aceeași clasă și ei în pauză au voie să-și ia telefoanele din cutiile unde doamna dirigintă le spune să le pună. Și eu le-am spus că nu o să merg în cancelarie, și că voi sta cu ei,  cele zece minute. Erau foarte frustrați, evident, că nu-și puteau lua telefoanele, pentru că trebuiau să mă deranjeze pe mine, la catedră. Și le-am zis, uite, o să facem așa: asta e pauza fără telefoane, ieșiți la joacă afară. Și reacția generală a fost: ”oh, doamne, cum, fără telefoane?” Până la urmă, au acceptat. Dar, asta spun, văd semnale de genul acesta.Nu știu dacă să pun neapărat în relație doar cu tehnologia, sunt o mulțime de alți factori. Felul în care a evoluat alimentația copiilor din zilele noastre, felul în care ajung la ei informații, nu doar din tehnologie, ci dintr-o multitudine de surse, o presiune socială care există în unele situații și așa mai departe.

Andreea Daraban: Există reglementări ale Ministerului Educației privind utilizarea telefoanelor la școală, că tot ați adus în discuția acest aspect, și spune Ministerul că utilizarea în timpul orelor de curs a telefoanelor mobile sau a oricăror alte echipamente de comunicație electronice de către elevi se poate face numai la solicitarea cadrului didactic, în situația folosirii lor în procesul educativ. Se respectă regulile acestea în școală?

Anamaria Ghiban: Acum, în școală în care predau eu, se respectă. Nu pot vorbi pentru toate școlile. Cum spuneam, copiii își pun telefoanele, au voie să  le ia în pauză, e dreptul lor. Nu știu dacă se respectă sută la sută. Probabil că în foarte multe școli a ajuns să se respecte regula asta, chiar dacă, la început, au fost reticenți. În momentul în care există legislație, nu mai comentăm și respectăm regula. Poate e mai greu la clasele de liceu, poate că acolo mai sunt compromisuri. Personal, la liceu folosesc mult tehnologia, atât  tehnologia din clasă cât și telefoanele. Îi pun pe copii să caute ăn DOOM, cuvinte, avem de lucrat pe grupe și au de vizionat un material pe care îl trimit la toată lumea în timp real pe Microsoft Teams, deci ei trebuie să-l vizioneze. Unde să-l vizioneze? Pe telefoane. Deci la liceu, personal folosesc și la orele mele se folosește telefonul. Îmi pare rău dacă dezamăgesc pe cineva. La cei mici, nu e același lucru. Acolo, într-adevăr, folosim tehnologia care există în clasă, proiector, laptop conectat și așa mai departe. Aș zice că se respectă acolo unde se dorește.

Andreea Daraban: Credeți că interzicerea utilizării telefonului în școală, chiar și la activitățile educative, ar fi o soluție pentru a-i ține departe pe elevi de tehnologie?

Anamaria Ghiban: În niciun caz nu pot să spun asta. Ar fi contrar principiilor mele. Eu, după cum bine știi, sunt și formator de educație media, facem multe cursuri pentru educația digitală și educația media digitală, atât pentru profesori cât și pentru elevi. Nu cred că interdicția totală este o soluție. Cred, în schimb, că educarea copiilor, încă de la intrarea lor în sistem, poate să ajute. Ei vin cu un bagaj de acasă. Cum spunea și doamna Sofian, din perspectiva specialistului, lucrurile astea încep dinainte de școală. Ecranul pus ca să mănânce copilul, ca să stea cuminte, ecranul babysitter. Ori, în momentul în care copilul intră la șase, șapte ani în școală, cu niște rutine care includ deja ecranele, atunci școala vine să educe, dar și părintele cred că are rolul lui. Nu cred, însă, că interdicția totală e o soluție, cum nici interdicția rețelelor sociale, că e o discuție întreagă în privința asta, nu cred că e o soluție.

Andreea Daraban: Nu e o soluție pentru copii sub șaisprezece ani?

Anamaria Ghiban: E discutabil, aș spune. Sunt niște limitări, am mai spus-o și am afirmat-o și în contexte oficiale. Cred că aici, pe de o parte, poate că presiunea ar trebui să fie mai mare pe dezvoltatorii platformelor de rețele sociale, apropo de filtrarea conținutului. Iar dacă aici, să spunem, că poate noi vorbim de România și de legislația din România, nu avem atât de mult control, că nu putem exercita, neapărat, presiunea supra dezvoltatorilor, cred că în alt aspect este legat tot de educație. Și iarăși revin, știu că fac lobby pentru educația media, dar cred că mai mult ca oricând este necesară. Pentru că dacă interzici rețelele sociale până la șaisprezece ani, am să-ți aduc un argument pe care mi l-au adus elevi de-ai mei. Dacă până la șaisprezece ani, la modul ideal, noi nu intrăm pe nicio rețea socială și la șaisprezece ani intrăm în social media, la optsprezece ani suntem cetățeni cu drept de vot. În cei doi ani, cum facem educație? Există riscul de manipulare media. Dacă acel copil, în mod ideal, până la șaisprezece ani n-a intrat pe nicio rețea, cum devine el cetățean cu drepturi depline, bombardat din toate părțile de aceste lucruri?  Cum reușește să se apere de dezinformare, de teorii ale conspirației care circulă în media, de tot ce circulă în social media. De aceea, aș zice că limitarea, nu interdicția, dublată de niște programe educaționale care să aibă în vedere educația media, educația digitală, ar putea fi o posibilă soluție.

Andreea Daraban: Ce greșeli fac, cel mai frecvent, părinții, doamna Sofian, atunci când încearcă să gestioneze această problemă a timpului petrecut pe ecrane?

Diana Sofian: Cred că a punctat foarte bine, doamna profesoară, că metoda cea mai naturală care ne vine este aceea de a interzice. Interdicția este metoda cea mai fragilă de prevenție a consumului de ecrane. Îți vine natural să o faci, dar ea are efecte pe termen foarte scurt. Părerea mea este că o greșeală foarte mare este că ne subminăm rolul nostru de părinți și de transfer de încredere pe care noi îl putem face către copii. Ar trebui să ne uităm mai atent un pic la noi, să vedem cum ne poziționăm noi în această eră digitală. Considerăm ecranele o otravă pentru ei? Considerăm că e raiul pe pământ și că trebuie să facă parte din lumea aia? Sau ne poziționăm undeva la mijloc,  unde poate vedem și beneficiile, că ne bucurăm că avem un roboțel, căruia îi dăm drumul în drum spre casa să ne facă curat, dar vedem și riscurile asociate.  Și din punctul acesta, în care ne uităm la noi și la relația noastră cu digitalul, putem avea perspectiva: ce ducem în relație cu copilul? Copilul  mă vede conectat la media în camera de lucru, să zicem, când e timpul de lucru,  sau mă vede în ecrane și când învârt cu lingura la bucătărie în oala de ciorbă? Totul pornește de la noi, ăsta este lucrul care mi se pare mie că părinții îl subminează. Noi suntem învățătorii principali, cel puțin cât ei sunt micuți. Până când ajung la,  preadolescență adolescență, ar trebui să profităm din plin de exemplul pe care noi îl putem da. Și bineînțeles, mă gândeam acum, cum spunea doamna profesoară, la acea pauză, fără telefoane și trebuie să mă duc afară să bat mingea sau ce trebuiau ei să facă. Când îl iei de la ecran, niciun copil nu o să-ți spună: da, mami, las ecranul și vin. Dar cu consecvență, te invita să te joci, nu te supăra frate. O să-ți spună, că e plictisitor. Normal că este plictisitor față de acel conținut pe care el poate îl consuma pe ecran. Dar cu consecvență, cu discuții de după, îi aducem în față beneficiile. Adulții trebuie să oferă alternative  sănătoase.

Andreea Daraban: Adolescența este o perioadă foarte sensibilă. Cum deschidem o conversație despre dependența digitală fără a isca un conflict?

Diana Sofian: Cred că discuțiile ar trebui deschise de dinainte de adolescență. Dacă am ajuns acolo, e un pic tardiv, dar, bineînțeles, mai bine mai târziu decât niciodată. Studiile făcute în România, pe copiii români, arată că 80% dintre ei au acces la internet, la conținut pornografic,  încă din clasele primare. Iar discuțiile cu ei ar trebui să înceapă înainte de a-i pune telefonul în mână copilului, astfel încât să-i dăm acele prerechizite de care spuneam,  pentru a-l pregăti, a-l pregăti pentru a-și proteja identitatea, intimitatea, a se proteja de cyberbullying. Una este să-ți facă bully un coleg de clasă unde ai, ai învățătorul, ai profesorul, îți face bully el cu gașca lui de prieteni și alta este să-ți iei ”hate” în online de la sute de utilizatori pe care nici măcar nu-i cunoști. Este copleșitor pentru un copil să treacă prin așa ceva.

Andreea Daraban: Anamaria Ghiban, credeți că instalarea acestor aplicații de control parental limitează accesul e o soluție? Putem să avem controlul asupra ceea ce se întâmplă?

Anamaria Ghiban: Până la o anumită vârstă, da, de acord, și eu acasă pe propriu copil,  am experimentat tot felul de soluții, am un adolescent în clasa a VII-a. Am utilizat și încă are niște aplicații, elemente de control parental apropo de ce spunea doamna psihoterapeut,  de accesul la pornografie, la tot felul de conținuturi pentru adulți, jocuri de noroc, alte minuni, dar astea au fost dublate și sunt total de acord, dublate de discuții de conștientizare cu copilul.  Pentru că e o iluzie, cred, și controlul parental. Până la urmă, se poate trece de el, din curiozitate cu tot felul de mișcări pe care ei le fac, să descopere parole și așa mai departe. Deci da, funcționează controlul parental până la o anumită vârstă, n-aș putea să spun exact acum care-i vârsta aceasta potrivită, dar neapărat, repet, dublat de educație. Educația nu înseamnă doar ce primește la școală, înseamnă și ce primește acasă și educația înseamnă inclusiv aceste discuții cu părinții, în momente propice, în care copilul să înțeleagă la ce pericole se expune. Evident, spuse lucrurile pe limba vârstei copilului.

Andreea Daraban: Pe finalul dialogului nostru, doamna Sofian, când este momentul să apelăm la specialist?

Diana Sofian: Momentul de a apela la un specialist, fie el psiholog, psihoterapeut, în cazuri foarte, foarte grave chiar un psihiatru pediatric, este atunci când observăm o deteriorare foarte mare a calității vieții. Copilul pierde somn, ăsta este un semnal foarte grav. Când are acces la ecrane, inclusiv în camera de odihnă, noaptea, când noi dormim și nu știm, performanța școlară scade.  Uneori, chiar utilizarea excesivă a rețelelor sociale în adolescență, în special la fete, lovește foarte mult în identitate, în imaginea de sine. Sunt aspecte comportamentale care reies de acolo și ar trebui să ne trimită către un specialist.

Varianta audio a interviului:

Interviul în format video:

#StareaEducației – REMIGRANT ÎN ROMÂNIA – ”Mi-a fost greu și încă îmi este uneori, mai ales, la scris, în limba română. Dar mă descurc.” Povestea lui Bogdan Agape din comuna ieșeană Grozești, care își continuă studiile la Liceul din Răducăneni, după ce tot parcursul său școlar s-a consumat în Spania.

Publicat de andreeadaraban, 5 martie 2026, 13:32 / actualizat: 7 martie 2026, 7:58

I-am întâlnit într-o zi rece de februarie. Drumul spre casă trece pe o porțiune neasfaltată, unde noroiul încă păstrează urmele iernii. Dincolo de vremea mohorâtă, atmosfera din locuința familiei este caldă și primitoare. Ionela și Bogdan au povestit cu deschidere despre anii petrecuți în străinătate și despre decizia de a reveni în țară.

Ionela a plecat în Spania în noiembrie 2004, la câteva luni după soțul ei. La acea vreme, România nu era încă membră a Uniunii Europene, iar plecarea peste hotare presupunea proceduri complicate.

Familia s-a stabilit în sudul Spaniei, în regiunea Andaluzia, în orașul Roquetas de Mar. Acolo s-a născut și Bogdan. Zona este cunoscută pentru agricultură, turism și industria hotelieră.

Inițial, familia a plecat cu gândul că se va întoarce într-o zi acasă. Cu timpul însă, planurile s-au schimbat. În jurul anului 2010, au decis să rămână definitiv în Spania și chiar au cumpărat un apartament prin credit bancar. Pandemia a schimbat însă multe lucruri. ”După pandemie au început să crească foarte mult prețurile și am observat și alte schimbări. În ultimii ani au venit tot mai mulți imigranți din afara Uniunii Europene. Zona a devenit foarte aglomerată și, uneori, nesigură”, povestește Ionela.

În 2025, familia a decis să revină definitiv în România și să se stabilească în comuna Grozești, județul Iași, locul de origine al soțului. Un rol important în această decizie l-a avut chiar Bogdan. ”În ultimii zece ani veneam în fiecare vară în România. Lui i-a plăcut foarte mult aici, mai ales la Iași. A văzut cum trăiesc verișorii lui și a simțit că ar vrea să fie mai aproape de familie”, spune Ionela.

Bogdan a fost înscris la Liceul ”Lascăr Rosetti” din Răducăneni. În sistemul spaniol, ar fi trebuit să fie deja în ultimul an de liceu. Părinții au ales însă să-l înscrie în clasa a XI-a, pentru a-i oferi timp să se acomodeze cu sistemul românesc și cu limba.

Deși în casă se vorbea românește, Bogdan a studiat toată viața în spaniolă. Cititul și scrisul în limba română au fost, la început, o provocare.

”Mi-a fost greu și încă îmi este uneori, mai ales, la scris. Dar mă descurc. Profesorii mă ajută foarte mult”,  afirmă el.

Mama sa spune că sprijinul profesorilor și al colegilor a fost esențial pentru integrarea lui. ”Diriginta s-a implicat foarte mult. Profesorii au fost înțelegători, iar colegii îl ajutau cu temele și îi explicau când nu înțelegea ceva.” Recunoaște, însă, că ar fi fost de ajutor  un program în școală care să-l ajute, în special cu limba română.

La matematică, diferențele dintre programe au fost evidente. Bogdan spune că nivelul este mai ridicat în România decât în Spania, însă reușește să țină pasul. ”Îmi place matematica și logica mă ajută mult. Profesorul explică foarte clar și asta contează foarte mult.”

După Bacalaureat, vrea să urmeze o academie în cadrul Poliției de Frontieră, specializarea securitate cibernetică. În ciuda schimbării majore din viața lui, nu regretă decizia de a reveni în România. Păstrează însă legătura cu Spania. Vorbește în continuare spaniolă cu familia și cu prietenii de acolo, pentru că nu vrea să uite limba în care a crescut.

Interviul integral, în varianta audio:

#StareaEducației (INTERVIU) Andreea Bujor, director de comunicare World Vision Romania:”Noi nu vedem investiția în educație o cheltuială. Este o investiție în viitorul nostru.”

Publicat de andreeadaraban, 3 martie 2026, 11:53 / actualizat: 4 martie 2026, 11:07

Peste 4 milioane de persoane au fost sprijinite în 36 de ani de activitate ai organizației, dintre care mai bine de 2 milioane sunt copii, care au fost ajutați în mod direct, prin intervenții ce au însemnat o masă caldă, sprijin financiar pentru a continua școala, meditații și ajutor la teme, mentorat, consiliere și activități de dezvoltare personală.

Andrea Bujor director de comunicare al World Vision Romania a vorbit la Starea Educației despre proiectele fundației.

Andreea Daraban: Ați marcat, la Iași, 36 de ani de existență a Fundației World Vision România, 30 de ani de activitate doar în regiunea de Nord-Est. Este vorba, în special, despre intervenții pe care le-ați desfășurat în comunitățile rurale fiind sprijiniți copii din medii dezavantajate. Ați realizat și un sondaj național intitulat ”Unde sunt astăzi alumnii World Vision”? Ne puteți da aceste cifre?

Andreea Bujor: Sigur că da! Noi tot timpul spunem că investiția în educație, ajutorul pe care îl dăm copiilor, mai ales, celor din medii vulnerabile, dă roade. Am făcut în urmă cu ceva ani un studiu care a dovedit că fiecare leu investit în educație, la bugetul de stat, aduce 8 lei. Acum am vrut încă o dată să vorbim pe cifre. Ne place foarte mult la World Vision să vorbim despre poveștile copiilor, alumnilor, celor care au terminat programele noastre, dar ne place să vorbim și documentat. Așadar, am făcut acest studiu, acest sondaj printre cei care au absolvit proiectele. Ne-au răspuns 500 de absolvenți la întrebările noastre. 9 din 10 ne-au spus că programele educaționale la care au participat le-au marcat traseul profesional și drumul în viață. Cam 80% dintre ei ne-au spus că aceste programe le-a crescut foarte mult încrederea în sine, motivația înspre a învăța, le-a influențat traiectoria în carieră. Am vrut să vedem și unde sunt ei astăzi. Cei care ne-au răspuns au între 18 și 24 de ani, așa că o parte dintre ei sunt studenți încă, dar mai mult de o treime lucrează. Lucrează chiar și în multinaționale, în companii cu capital românesc, deci s-au angajat chiar în domeniul în care au terminat studiile și foarte mulți consideră că, da, prezența noastră în viața lor, prezența colegilor mei care au fost acolo alături de ei, le-a influențat foarte mult parcursul.

 Andreea Daraban: Ce programe ați derulat mai exact? Cum i-ați ajutat practic pe acești copii?

Andreea Bujor: În acest moment, desfășurăm programe educaționale pentru copii de la grădiniță până la facultate. E adevărat că în urmă cu câțiva ani partea asta de grădiniță și facultate nu exista. La grădinițe avem sprijin pentru copii, pentru educatori, pentru a învăța cum să interacționeze cu copii și pentru părinți. După care, pentru copiii din ciclul primar, le dăm o masă caldă și ajutor la teme, pentru că de foarte multe ori noi lucrăm în acele comunități vulnerabile, în care poate părinții nu au terminat școala, poate că nu au suficient timp să îi ajute pe copii, poate că nu-și dau seama, ei înșiși, de importanța educației.  Așadar suntem acolo pentru a-i ajuta pe copii. După care avem proiecte și pentru gimnaziu, îi ajutăm pe copii să-și aleagă liceul potrivit, îi ajutăm cu mentorat și cu meditații și avem programe pentru liceu. La liceu ne axăm foarte mult pe  educația non-formală. Sigur că avem și partea formală, avem meditații, avem burse pentru elevi, dar și pe educație non-formală. Noi considerăm, în continuare că sunt subiecte care ar trebui abordate în liceu și poate mai devreme și nu sunt încă abordate așa cum trebuie în școala românească.  Facem cu ei educație financiară, de exemplu, consiliere vocațională, consiliere psihologică, acolo unde au nevoie și chiar dau roade. Copiii sunt extrem de încântați și de faptul că le creăm o comunitate. Avem tabere de vară. Acești copii, chiar dacă sunt la liceu, poate că este prima oară când ies din satul lor și se duc într-o tabără de vară, acolo unde cunosc alți copii, din alte zone ale României. Au parte de activități, iar felul în care se dezvoltă, chiar dacă sunt doar, poate, 4 zile. Am fost la astfel de tabere, este extraordinar, felul în care comunică între ei. Copiii chiar au nevoie de astfel de comunități și sunt mai importante pentru parcursul lor educațional decât am putea crede.  Și apoi sprijinul la facultate, la fel, le dăm o bursă.

Andreea Daraban: Care este cuantumul acestor burse pentru a-i sprijini să meargă mai departe la facultate?

Andreea Bujor: Diferă în funcție de program, așa cum am spus, dăm și la liceu. La facultate cuantumul  este de 400 de lei, dar primesc foarte mult ajutor extra, de exemplu laptop sau alte lucruri de care au nevoie și foarte multe activități, acest mentorat, acest ajutor pentru a învăța, adică este un program complex. Nu ne axăm doar pe zona aceasta de a da o sumă de bani, vrem cu adevărat să-i ajutăm și din ceea ce am discutat cu copiii,  de foarte multe ori, chiar cu alumnii care au absolvit. Nimeni nu ne-a spus că își amintește de acea bursă. Bineînțeles poate că după ani nu mai contează, dar ne-au spus de un anumit coleg care le-a dat un sfat,  Și-au amintit când au fost prima oară la teatru, de exemplu. Deci experiențele în viața copiilor sunt mult mai importante decât am putea crede.

Andreea Daraban:  În ce județe din zona Moldovei desfășurați activități?

Andreea Bujor: În momentul acesta, așa cum știți, suntem prezenți în Iași, suntem prezenți în Vaslui, chiar la evenimentul despre care ați menționat a venit un domn director din Negrești, acolo unde desfășurăm extrem de multe proiecte. Suntem prezenți în foarte multe județe. Am împlinit 30 de ani de activitate în zona Moldovei și ne dorim foarte mult acum să ne extindem și să extindem activitatea aici. Sigur că avem foarte multe rezultate, colegii noștri au făcut o treabă extraordinară, dar sunt în continuare foarte multe nevoi în această zona.

Andreea Daraban: Că tot ați vorbit despre această dorință de a vă extinde proiectele, în acest an, Organizația World Vision România a preluat proiectul Pro Ruralis, prin care elevi din mediul rural, cu rezultate excelente la învățătură, primesc sprijin financiar, educațional și de dezvoltare personală, pentru a-și continua studiile la liceu.

Andreea Bujor: Pro Ruralis este un proiect cu tradiție în comunitatea ieșeană. Suntem onorați că l-am preluat și suntem siguri că vom continua și copiii aceștia vor avea în continuare rezultate. Aici se va adăuga și experiența pe care World Vision o are în desfășurarea programelor educaționale. Copiii primesc, de asemenea, o sumă de bani, primesc masă, cazare la liceu, primesc și activități de mentorat, consiliere, intră și ei în programele pe care noi le desfășurăm în mod tradițional. Noi schimbăm, și este un specific al nostru, schimbăm și adaptăm programele în care copiii intră în funcție și de nevoile copilului. Dacă vedem că un copil are nevoie de meditație la engleză, vom face acest lucru. Dacă poate este mai aplecat pe zona aceasta civică, poate vrea să se implice, avem în World Vision un consiliu consultativ al copiilor cu care facem poziții pe zona aceasta de advocacy, politici publice, public speaking, adică încercăm să ne ducem personalizat. Și știm că este foarte greu să facă școala acest lucru, nu este ușor, dar în același timp rezultatele sunt extraordinare când te duci personalizat către nevoile elevilor.

Andreea Daraban: Cum se face selecția acestor copii care beneficiază de sprijin prin proiectul Pro Ruralis?

Andreea Bujor: Sunt copii din medii vulnerabile, dar copii cu rezultate foarte bune. În general, noi, la World Vision, mergem foarte mult pe zona de vulnerabilitate și pe zona de venituri pe care familia o are. Ei bine, în acest proiect se adaugă și zona aceasta de rezultate foarte bune. Deci copiii care își doresc să învețe și care au rezultate mai bune, dar nu ne axăm doar pe asta. În general, considerăm că este foarte important nu numai să fie un copil de 9 și 10. Și în momentul în care reușești să aduci un copil de la 5 la 7 este la fel de important și este un mare câștig în viața acelui copil.

Andreea Daraban: Iată că avem cifre îngrijorătoare. Doar aproximativ 4% dintre elevii de 15 ani din România ating nivelurile superioare de performanță la matematică, spun rezultatele PISA din 2022. Peste jumătate din copiii din mediul rural abandonează școala după clasa VIII-a. Aproape 1 din 2 adolescenți între 15 și 19 ani se află în risc de sărăcie sau excluziune socială. Aveți experiență pe zona aceasta a educației, mai ales în mediile vulnerabile de peste 3 decenii. Interveniți punctual acolo unde vă puteți desfășura activitatea. Dar vorbim despre o problemă sistemică. Ce măsuri urgente ar trebui să ia statul pentru a-i ajuta pe acești copii cu adevărat?

Andreea Bujor:  Noi tot timpul spunem că nu toți copiii au norocul să fie parte din proiectele noastre și tocmai de aceea facem la nivel național și zona aceasta de advocacy. Mergem și vorbim cu autoritățile și le dăm modelele pe care noi  le vedem, efectiv, că funcționează foarte bine și ne arătăm  disponibilitatea să îi ajutăm să le extindă. Să le ia ca modele de bună practică. În primul și în primul rând e nevoie de investiție în educație. Noi nu vedem investiția în educație  o cheltuială. Este o investiție în viitorul nostru. Așadar, nu se pot face programe educaționale extraordinare fără a fi investit un buget corespunzător. Mai apoi, ca măsuri punctuale, noi întotdeauna am considerat că trebuie extinsă masa caldă. În momentul acesta, jumătate de milion de copii din România beneficiază de această masă caldă, dar nevoile sunt mult mai mari, cel puțin un milion.  Aceasta este ținta care a fost asumată, dar chiar și mai mult de atât în măsura în care se poate. Considerăm că masa caldă cu adevărat face diferența.

Andreea Daraban: Asta pentru că ați avut rezultate în acest sens.

 Andreea Bujor: Exact, avem școli unde era absenteism și când am intervenit cu programul nostru ”Pâine și Mâine”, chiar s-a redus. Copiii vin la școală și pentru această masă caldă. Și aici am făcut studii, de multe ori această masă caldă, în comunitățile unde noi lucrăm, în comunitățile vulnerabile, este poate chiar singura masă din zi a copilului. De multe ori copiii nu mănâncă la cină, nu mănâncă la micul dejun, vin la școală efectiv pentru această masă. Pare că e de necrezut uneori, pentru că există acest decalaj foarte mare în România, însă chiar și pe noi, care eram acolo, ne-au surprins aceste rezultate și cât de mult și-au îmbunătățit performanța la școală copiii pentru că au avut această masă caldă. La liceu noi mergem foarte mult pe zona de educație non-formală. Este foarte important să aibă acces și la consiliere, vedem că sunt foarte multe probleme pe zona aceasta de violență, bullying, sigur că erau dintotdeauna, dar acum vedem niște cazuri șocante care se întâmplă în România, așadar această zonă de consiliere este foarte importantă.

Andreea Daraban: Și, din păcate, numărul consilierilor școlari este insuficient.

Andreea Bujor: Este insuficient și trebuie să ne aplecăm și asupra acestui subiect. Noi desfășurăm și programe pentru părinți, pentru că și părinții trebuie să știe, nici ei nu știu tot ceea ce trebuie pentru a-și educa copilul și credem că e important să-i ajutăm. Și statul are o strategie de educație parentală și noi avem programe care chiar au arătat rezultate. E nevoie de investiții în infrastructură și în formarea profesorilor.

Andreea Daraban: În ultima perioadă, în infrastructură s-au tot făcut investiții. Școlile arată frumos. Problema este resursa umană și programele care chiar să-i ajute pe acești copii, mai ales pe cei care nu-și permit să ducă o viață decentă. Acționați și în comunitățile vulnerabile din Republica Moldova. V-ați extins activitatea. Unde anume și în ce fel?

Andreea Bujor: Da, ne-am extins activitatea Republica Moldova. Suntem într-o etapă incipientă, deci în continuare facem o analiză a nevoilor acolo. Nu este atât de simplu. Știm, venim cu experiența pe care o avem în România și vedem ce se poate transfera. Nu tot ceea ce facem aici se poate transfera acolo. Ne dorim să începem tot așa pe zona aceasta de liceu, pentru copiii de liceu și sperăm că, în curând, o să putem să venim cu rezultate concrete și de acolo.  La sfârșitul anului trecut am extins, am deschis acolo filiale, dar începem cu pași mărunți. Nu putem să vorbim de rezultate sau de un anume impact, pentru că încă suntem într-o etapă incipientă.

Varianta audio a interviului:

Interviul în format video:

(REPORTAJ) Iași: Renovări fără sfârșit la Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” din Răducăneni: elevii împărțiți între școli și navetă zilnică

Publicat de andreeadaraban, 2 martie 2026, 18:25 / actualizat: 3 martie 2026, 11:55

Corpul principal de clădire al instituției este în renovare din 2016, iar termenul de finalizare a fost amânat până în august 2026. Cei aproximativ 1.100 de elevi învață în spații relocate, în mai multe clădiri din comună și din satele apropiate,  iar în jur de 250 de preșcolari și elevi de clase primare sunt nevoiți să facă zilnic naveta.

Întârzierile lucrărilor afectează întreaga comunitate, elevii, părinții și profesorii confruntându-se cu un program dificil și condiții provizorii de studiu.

Un reportaj de Andreea Daraban:

Liceul Teoretic ”Lascăr Rosetti” din Răducăneni, județul Iași, se află de ani buni în renovare. Cu aproximativ 1.100 de copii, de la grădiniță până la clasa a douăsprezecea, unitatea de învățământ din Răducăneni funcționează astăzi fragmentat, cu elevi împărțiți în mai multe corpuri de clădire și obligați, în unele cazuri, să facă zilnic naveta la câțiva kilometri distanță.

Corpul principal al Liceului este în reabilitare încă din 2016. Lucrările ar fi trebuit finalizate anul trecut, însă noul termen avansat este august 2026. De doi ani, elevii și profesorii nu mai pot folosi deloc clădirea, aceasta fiind din nou un plin proces de reabilitare și extindere, după cum a declarat directorul adjunct al instituției, Livia Panțâru: Corpul de clădire al liceului trebuia să se termine de anul trecut, din ce știu eu. Termenul de finalizare va fi august 2026. Care e în reabilitare de cât timp? El e în reabilitare cam de 2016, cu sincope. Am mai învățat într-o parte a clădirii, după aceea de doi ani de zile funcționăm în afară. De  doi ani este iarăși în reabilitare acest corp, cu extinderea respectivă.

Reporter: Elevii Liceului ”Lascăr Rosetti” unde învață în prezent?

Livia Panțâru: Ei învață într-un corp B. Învățăm la o structură, respectiv Școala primară Bazga, cu vreo 6 clase. Învățăm și dimineață și după amiază. Învățăm cu elevi de primar la școala Bohotin 1 și Bohotin 2.

 În paralel, alte trei corpuri de clădire din componența Liceului ”Lascăr Rosetti” din Răducăneni au intrat în renovare în urmă cu aproximativ 2 ani, prin proiecte derulate cu fonduri europene. Directorul adjunct, Livia Panțâru, recunoaște că este o situație dificilă, deoarece sunt aproximativ 250 de elevi și preșcolari, care fac, zilnic, naveta la Bohotin și Bazga, iar microbuzele sunt insuficiente: O parte dintre ei sunt transportați zilnic la Bohotin, avem 3 microbuze școlare, cu care facem foarte multe curse și dimineață și la prânz și seara, tocmai pentru a asigura acest tranzit al elevilor în locațiile respective.

Reporter: La Bohotin ce clase învață?

Livia Panțâru: Avem clase de primar, grupele de preșcolari de la o grădiniță care este și aceasta în reabilitare. M-ați întrebat la un moment dat câte corpuri de clădire avem, deci avem 3 corpuri de clădire actualmente, fără corpul liceului.

Reporter: Toate sunt în renovare?

Livia Panțâru: Toate sunt începute în același timp, că au fost prin acele proiecte PNRR.

Reporter: Acum câți ani au început? Odată cu Liceul, acum  zece ani?

Livia Panțâru: Acestea au început acum  doi ani, deci mai recent.

Reporter: Practic toți copiii din aceste structuri care sunt în renovare sunt relocați, cei mai mulți în corpul B, unde se învață în două schimburi, iar copiii de grădiniță și de școală primară sunt duși la Bohotin?

Livia Panțâru: La Bohotin, la Bazga.. Foarte, foarte greu.

Reporter: Cu cei mici cum faceți dimineața?

Livia Panțâru: Îi aduc părinții la microbuz, îi ducem la școală, când termină îi așteptăm, îi luăm, îi ducem iarăși, părinții îi așteaptă. Este un efort din partea tuturor și a părinților deopotrivă și a noastră a cadrelor didactice, pentru că cadrele didactice vin cu copiii, pleacă împreună cu ei, îi așteaptă, îi aduc înapoi în curtea veche a primăriei și de acolo îi așteaptă părinții. Mai ales cei mici, trebuie însoțiți permanent. E foarte greu.

Liceul din Răducăneni are în componență două grădinițe, două școli gimnaziale și o școală primară. În ansamblu, infrastructura școlară a comunei traversează o perioadă dificilă. Practic, majoritatea copiilor învață în spații improvizate sau relocate, în timp ce clădirile lor sunt în renovare. Speranța tuturor este ca în luna augusta acestui an, lucrurile să revină la normal, iar noul an școlar să înceapă în clădiri renovate, cu un program într-un singur schimb.

#StareaEducației (INTERVIU) Mioara Pește, director Școala ”N. Iorga” Iași: ”Noile standarde naționale de evaluare a elevilor reprezintă un instrument util atât pentru profesori, cât și pentru formarea capacității de autoevaluare a copilului. Dacă știi clar ce înseamnă nivel bază, mediu sau avansat, înveți de mic să te autoevaluezi.”

Publicat de andreeadaraban, 27 februarie 2026, 13:03 / actualizat: 2 martie 2026, 10:44

Demersul urmărește crearea unui sistem de evaluare unitar și coerent, centrat pe competențe, în care notarea să se bazeze pe standarde clare și comparabile la nivel național.

Despre modul în care se va desfășura această pilotare la nivel local și despre impactul noilor standarde asupra elevilor și profesorilor, a discutat colega noastră, Andreea Daraban, cu directorul Școlii gimnaziale ”Nicolae Iorga” din Iași, Mioara Pește.

 Mioara Pește: Este o bucurie pentru colectivul didactic pe care îl reprezint, pentru comunitatea școlară pe care o reprezint, să facem parte din acest demers. Privim ca pe o oportunitate pentru că vom avea șansa să luăm la cunoștință, să avem acces printre primii, la toate modificările care presupun această pilotare. E o oportunitate și de formare pentru că a avea învățământ de calitate presupune a avea resursă umană bine formată și ne-am bucurat foarte mult când am aflat că am fost selectați. Când a fost lansat provocarea de a ne înscrie, am făcut așa un chestionar rapid  printre colegi. Mulți dintre ei și-au exprimat dorința de a fi parte a acestui demers de cercetare, până la urmă. Am înscris școala, acum suntem în faza de bucurie că am fost acceptați.

Andreea Daraban:  Mai sunt câteva zile până intrăm în luna martie. Cadrele didactice au fost instruite pentru a utiliza aceste noi standarde de evaluare?

Mioara Pește: Nu, programul de instruire nu a început încă. Deocamdată, am fost selectați și așteptăm cu interes acest demers. Din câte am înțeles, vor fi două sesiuni online de 3-4 ore. Așteptăm și să fim anunțați la ce niveluri se vor aplica pentru că nu toată școala va participa. Vor fi selectate anumite discipline, anumite clase, anumiți profesori și aceia vor participa la formare și vor aplica standardele.

Andreea Daraban: Din ceea ce am citit,  este vorba despre disciplinele din trunchiul comun. Ce schimbări concrete, din informațiile pe care le aveți până în prezent, aduc aceste standarde în modul de evaluare?

Mioara Pește: Disciplinele din trunchiul comun sunt disciplinele obligatorii la nivel național. Trunchiul comun se completează în fiecare an cu curriculum la decizia școlii și a elevului, prin acele discipline opționale. Fiecare disciplină are o programă. În programă sunt precizate clar competențele specifice pe care la finalul anului un elev trebuie să le dobândească. Standardele vin și aplică fiecărei competențe trei niveluri. Nivelul bază, nivelul mediu de cunoștințe și nivelul avansat. În fiecare din aceste trei niveluri vor fi descriptori. Standardele, de fapt, vor preciza pentru fiecare nivel, pentru fiecare competență, ce știe elevul și mai ales ce poate și ce știe să aplice.

Andreea Daraban: Există și în prezent astfel de standarde.

Mioara Pește: Sigur că da, sigur că există.

Andreea Daraban: Cu ce  vin nou acum aceste standarde?

Mioara Pește: Noutatea este aceasta, împărțirea pe cele trei niveluri, pentru fiecare competență.  Dacă până acum am o competență pe care elevul trebuie să o atingă și eu ca profesor apreciez nivelul la care acesta a ajuns, standardele vin să precizeze cele trei niveluri și în cadrul fiecărui nivel, se va preciza exact, dacă știe două, trei, cinci noțiuni, înseamnă că este la nivelul de bază. Dacă știe mai multe sau are mai multe competențe în a aplica ceea ce știe, va fi spre nivelul avansat.

Andreea Daraban: Vor exista niște rapoarte? Practic, profesorul va face la disciplina pe care o predă un raport individualizat pentru fiecare elev care să justifice nota pe care o primește?

Maria Pește: Cred că aici se va ajunge și asta este foarte bine din punct de vedere al evaluării, pentru că este un instrument și pentru profesorul care face evaluarea și pentru cei care evaluează o unitate școlară, dar este un instrument de formare a capacității de autoevaluare a fiecărui copil. În momentul în care ai scris clar competența specifică, apoi cele trei niveluri și în cadrul fiecăruia ce ar trebui să știi ca să fii considerat bază, mediu sau avansat, atunci îți formezi, de mic, această competență de autoevaluare, lucru care este foarte important, nu numai în școală, ci și în viață.

Andreea Daraban: Ulterior ar trebui, dacă tot le aplicăm, să facem și niște ore remediale pentru copiii care nu ating nivelul indicat.

 Mioara Pește: Sigur, e mult mai ușor să-ți proiectezi ceea ce urmează, să faci o activitate menită să remedieze, să aprofundeze niște cunoștințe,  în momentul în care vezi că au fost atinse două, trei sau mai puține standarde din cele prevăzute. E un instrument foarte bun, care va fi, cu siguranță, dacă vom reuși să-l implementăm corect la nivel național, unitar, va fi un instrument care va susține elevul, dar și profesorul. Este, cred, pentru prima dată când se va face lucrul acesta, la acest nivel, de a acoperi fiecare bucățică. Nimic nu mai este, ”ei, dar poate e așa”. E standard, e un tipar în care trebuie să ne încadrăm. Plus că va fi și un element motivațional pentru elevi. Sună bine bază, dar sună mai bine mediu, dar sună și mai bine avansat.

Andreea Daraban: Rezultatele acestor evaluări standardizate se vor exprima prin calificative la clasele primare și prin note la gimnaziu. Cum verificăm dacă nota pusă de un profesor respectă standardele?

Mioara Pește: Nu știu la ce s-au gândit cei care implementează proiectul, dar presupun și cred că o variantă ține de faptul că standardele acestea, fiind publice, oricine poate verifica. Ai o verificare și un feedback din partea beneficiarilor educației, elevi, părinți, ai un feedback și la nivelul catedrei. Într-o școală sunt mai mulți profesori de aceeași disciplină, sigur că ei discută, lucrează împreună. Ai o evaluare la nivelul școlii, există acolo o echipă care are competențe în evaluare și mai departe structurile care vor funcționa și vor avea abilități. Sigur, și inspectoratele școlare și Centrul Național de Evaluare.

Andreea Daraban: Înțeleg că dacă un profesor nu respectă standardele ar putea fi sancționat disciplinar. E realistă această verificare a respectării utilizării acestor standarde de către inspectoratele școlare?

Mioara Pește:  Nu știu, în faza asta când sunt  în fața  unei noutăți, a unui proiect atât de bine gândit și necesar în procesul acesta de evaluare, care nu mai trebuie lăsat așa la sufletul și mintea fiecăruia, nu vreau să mă gândesc la sancțiuni.

Andreea Daraban: Considerați că noile standarde vor contribui la o evaluare mai echitabilă la nivel național? Că o notă de la o școală din Iași, de exemplu, va avea aceeași valoare ca una dintr-un sat din județul Vaslui?

Mioara Pește:  Așa ar trebui să fie, dar eu vă spun acum ca profesor, eu predau fizică. Dacă eu pun astăzi un 10 unui copil la fizică, mergem pe extreme, un 10 sau o notă mai mică, dar mergem pe 10. Nu înseamnă că acel copil știe de 10. Din punctul meu de vedere ca profesor, înseamnă sigur că a atins niște competențe specificate în programă, dar eu evaluez și munca pe care copilul a depus-o pentru sarcina dată. Și eu am grijă să le spun copiilor cu care lucrez faptul că ai primit o notă mică sau o notă mare, nu înseamnă că știi de această notă mică, mare și e ca o etichetă pe care cineva ți-a pus-o. Mai mult înseamnă atenția și munca pe care tu ai depus-o pentru o anumită sarcină de lucru. Astăzi ți-ai făcut treaba de 10, mâine poate de mai puțin sau invers, ceea ce e de dorit. Astăzi mai puțin, iar mâine vei atinge nivelul de performanță maxim. De asta cred eu că e prea mult spus că va fi unitar, pentru că fiecare profesor evaluează…

Andreea Daraban: Chiar și cu aceste standarde?

Mioara Pește:  Chiar și cu aceste standarde. Aș vrea, eu ca profesor, să am libertatea să încurajez și să susțin munca unui copil care atât a reușit, atât poate, și să am posibilitatea, libertatea mea profesională, de a aprecia munca și efortul acestui elevi și de a-i acorda un punct în plus pe o notă. Vedeți dumneavoastră, când ajungem la media pe an școlar, cum se calculează acum, deja lucrurile se autoreglează. De aceea, cred că nu va fi o cuantificare așa foarte precisă, riguroasă la a doua, a treia zecimală, dar sigur va fi mai unitar decât este acum.

Andreea Daraban: Credeți că odată cu această standardizare a evaluării și a notării am putea avea și examene modificate?

Mioara Pește: Cu siguranță! Examenul pentru intrarea în clasa a V-a e un concurs organizat de anumite unități școlare. Cu siguranță dacă noi formăm profesorii pe această direcție a standardizării, dacă elevii și părinții vor fi obișnuiți cu astfel de evaluări, nu putem veni cu examene, cu evaluări la final de ciclu de altă natură.

Andreea Daraban: Poate că dacă am avea aceleași note și am putea compara notele, am putea renunța la un astfel de examen.

 Mioara Pește: Evaluarea la final de ciclu gimnazial a trecut prin foarte multe modificări. Am început cu acel examen de capacitate la trei discipline, am renunțat la trei-patru, că erau la alegere, istoria și geografia, am renunțat la una dintre ele și am rămas doar pe cele două discipline, română și matematică. Există, din ceea ce a lansat ministerul ca schimbări în viitor, tendința aceasta de a merge pe evaluări la mai multe discipline la final de ciclu. Să nu uităm că există, de câțiva ani buni, în sistemul de învățământ gimnazial evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Aceste tipuri de evaluări sunt cu un pas înaintea aplicării standardelor, pentru că acolo ai descriptori de performanță, ai standarde minimale, ai coduri pentru fiecare tip de item pe care elevul îl are de rezolvat și nu trebuie să inventăm ceva, ci să îmbunătățim acest sistem și dacă este evaluare la  clasele a II-a, a IV-a și a VI-a,  poate va fi, în final, și la a VIII-a. Inițial, evaluările la a II-a, a IV-a și a VI-a,   au început la limba română și o limba modernă, acum s-a renunțat, se merge doar pe limba română, iar la matematică și științe, trei discipline, matematică, biologie, fizică. Deci se pot îmbunătăți aceste tipuri de evaluări și în final să ajungem la clasa a VIII-a cu un altfel de tip de evaluare.

Andreea Daraban:  Dar credeți că modalitatea de selecție a viitorilor liceeni ar trebui schimbată?

Mioara Pește: Rreprezentanții sistemului de învățământ sunt cei care au în față mereu alte generații de copii. E firesc ca și noi sistemul, prin reglementări și prin programe și prin toate acțiunile pe care le derulăm, să ne adaptăm, să ne schimbăm. Nu putem rămâne cu aceeași programă, cu aceleași manuale, cu aceleași modalități de evaluare. Și sigur admiterea la licee, din punctul meu de vedere, nu cred că va fi doar evaluarea de final de ciclu. Evaluarea de final de ciclu gimnazial e un instrument de evaluare a școlii, e un instrument de a arăta fiecărui copil unde se află, la ce nivel a ajuns, dar admiterea la liceu,  cred eu, că ar trebui, totuși, să aibă o formă de competiție. Și asta privită nu pentru a ierarhiza copiii, ci pentru a-i motiva. Vreau să studiez la un anumit liceu, la un anumit colegiu tehnic sau teoretic, fac tot ce pot ca să ajung acolo. Și e bine ca fiecare copil să aibă o țintă, un obiectiv și noi, adulții din viața lui, să-l sprijinim să și-l atingă. Personal, aș opta mai mult și pentru o variantă de concurs, de admitere, nu știu în ce formă, dar cred că ar face bine pentru copii. Plus că fiecare unitate liceală primește o anumită resursă, de o anumită calitate.

Andreea Daraban:  Nu credeți că este o presiune foarte mare la un copil de 14-15 ani să treacă printr-un astfel de examen? Adică să aibă și o evaluare de final de ciclu, să aibă și o admitere la liceu, separată, în condițiile în care avem învățământ obligatoriu până în clasa a XII-a?

 Mioara Pește: Și asta este adevărat, dar cum îi pregătim pe copii pentru viață? Nu sunt pentru a pune presiune, nu sunt pentru a merge pe extreme, dar nici pentru a evita sau a amâna la infinit  niște provocări, pe care trebuie, până la urmă, să le facem față toată viața. Nu dăm toată viața un examen de admitere, dar în fiecare zi, prin deciziile pe care le luăm acasă, în viața particulară sau în cea profesională, simțim această presiune. Ori în momentul în care nu putem să o controlăm și nu putem face față acestei presiuni, am putea să nu controlăm nici succesul, nici insuccesul. Cumva trebuie să ne pregătim. Nu apăsând foarte mult pe această pedala a presiunii, dar gândită o formă de evaluare, la admiterea la anumite colegii, pe baza unui portofoliu care să conțină rezultatele pe care copilul pe parcursul gimnaziului le-a obținut în diverse competiții, de exemplu.  Deci sunt multe modalități care pot fi incluse în această admitere. Nu neapărat o foaie albă sigilată, un examen de la 9 la 11, cu presiunea și cele două variante: de eșec emoțional, până la urmă, e un copil bine pregătit și nu face față stresului, sau de succes. E de gândit aici, dar eu aș merge totuși pe o selecție în funcție de opțiuni, pentru că ține lucrurile în mișcare. Prima dată când am văzut cum arată copiii de clasa a IV-a în curtea unui colegiu, atunci când susțineau admiterea la clasa a V-a, mi s-a strâns inima, pentru că dădeau probă de română și de matematică în aceeași zi, cu jumătate de oră pauză, în timp ce la clasa a VIII-a, era organizat pe atunci examenul de capacitate cu o zi liberă între cele două probe. E prea mult la clasa a V-a. Acolo e prea mult, din punctul meu de vedere. Dar sunt convinsă că sunt și contraargumente.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Violența școlară în județul Iași, în scădere: prevenția și parteneriatul, cheia unui climat sigur în unitățile de învățământ

Publicat de andreeadaraban, 24 februarie 2026, 09:06 / actualizat: 25 februarie 2026, 11:34

În emisiunea #StareaEducației, reprezentanții Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, agent șef principal Claudiu Mercaș și inspector principal Codruț Câmpeanu, au prezentat bilanțul ultimelor luni și măsurile implementate pentru prevenirea violenței în școli.

Comparând perioada septembrie–decembrie 2024 cu aceeași perioadă din 2025, autoritățile au constatat o reducere considerabilă a numărului de infracțiuni sesizate în unitățile de învățământ din județul Iași. Dacă în 2024 au fost înregistrate aproximativ 45 de infracțiuni, în 2025 numărul acestora a scăzut la 27.

În ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violențe, datele arată o diminuare de la 26 de cazuri la 14. Potrivit inspectorului principal Codruț Câmpeanu, această evoluție pozitivă este rezultatul unui cumul de factori, în special al activităților preventive desfășurate constant în școli.

 În perioada septembrie–decembrie 2025, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au organizat peste 200 de întâlniri cu elevii, cadrele didactice și părinții, la care au participat peste 6.000 de persoane, a mai  declarat  agent șef principal Claudiu Mercaș.  Practic, zilnic, polițiștii ieșeni au fost prezenți în unitățile de învățământ sau în zonele adiacente acestora, pentru a contribui la menținerea unui climat sigur.

Aceste demersuri sunt realizate în colaborare cu mai multe instituții partenere, printre care Inspectoratul Județean de Jandarmi Iași, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și Inspectoratul Școlar Județean Iași. Parteneriatul interinstituțional contribuie la o abordare integrată a fenomenului și la transmiterea unui mesaj coerent către elevi și părinți, a mai spus Claudiu Mercaș.

 Urban versus rural: probleme similare

Potrivit reprezentanților Birouli Suguranța Școlară din cadrul IPJ Iași, incidența faptelor este relativ similară în mediul urban și rural, fără diferențe majore care să indice o zonă mai vulnerabilă decât alta. Cele mai frecvente situații sunt întâlnite în rândul elevilor de gimnaziu și liceu, declară inspector principal Codruț Câmpeanu.

În cadrul întâlnirilor, polițiștii discută deschis despre răspunderea penală a minorilor, subliniind că, începând cu vârsta de 14 ani, aceștia răspund penal pentru faptele comise.

Accentul cade însă pe prevenție și pe conștientizarea consecințelor, nu doar pe sancțiuni, mai susține Codruț Câmpeanu. Mesajul transmis elevilor este acela că  violența nu trebuie să fie un răspuns la violență, iar conflictele trebuie comunicate părinților, profesorilor sau conducerii școlii. „A-ți face singur dreptate” poate transforma un moment de furie într-un dosar penal, mai declară inspector principal Codruț Câmpeanu.

Cyberbullying-ul – infracțiune în lumea reală

Un capitol important al intervențiilor îl reprezintă siguranța în mediul online. Polițiștii ieșeni atrag atenția că infracțiunile comise pe internet, precum amenințarea, hărțuirea sau șantajul sunt tratate și pedepsite la fel ca cele din viața reală.” Fapta este în mediul online, dar dosarul penal este în realitate”, subliniază inspectorul principal Codruț Câmpeanu.

Proiecte naționale și implicarea elevilor

Printre inițiativele derulate de Biroul Siguranța Rutieră Iași se numără proiectul național „Scoate violența școlară din anonimat”, lansat de Inspectoratul General al Poliției Române prin Direcția Siguranța Școlară. În cadrul acestuia a fost lansat concursul „Fii eroul din clasa ta”, desfășurat în perioada ianuarie–aprilie 2026, a declarat agent șef principal, Claudiu Mercaș.

Elevii sunt invitați să creeze materiale preventive, respectiv afișe, videoclipuri sau campanii care să promoveze comportamente non-violente și să contribuie la reducerea bullying-ului.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Prof.dr.Mihai Dimian, rectorul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava: ”Angajabilitatea trebuie să fie un element important al finanțării universităților. Trebuie să ne adaptăm programele către piața muncii.”

Publicat de andreeadaraban, 23 februarie 2026, 09:20 / actualizat: 24 februarie 2026, 9:09

Invitat în emisiunea #StareaEducației, rectorul USV, prof. dr. Mihai Dimian, a explicat miza acestui program într-un context în care învățământul superior românesc se confruntă cu provocări legate de finanțare, performanță și adaptarea la piața muncii.

Potrivit lui Mihai Dimian, noul master răspunde atât solicitărilor angajatorilor din regiune, cât și interesului manifestat de studenții din ultimii ani. Un element distinctiv al programului îl reprezintă colaborarea cu Universitatea din Tours și Universitatea Örebro. Expertiza combinată a celor trei instituții este considerată unică la nivel național. Studenții vor putea opta pentru un parcurs internațional: un semestru la Suceava, unul în Franța, unul în Suedia, iar ultimul – dedicat disertației – în universitatea unde își găsesc tema și coordonatorul potrivit. La final, absolvenții pot obține o diplomă multiplă, emisă de universitatea din România și cele două instituții partenere.

Referindu-se la declarațiile premierului Ilie Bolojan privind finanțarea universităților în funcție de calitate și eficiență, prof.dr. Mihai Dimian a subliniat, în emisiunea #StareaEducației, că aproximativ o treime din finanțarea actuală este deja alocată pe baza unor criterii de performanță stabilite la nivel național. El consideră că angajabilitatea absolvenților ar putea deveni un criteriu mai clar și mai important în metodologia de finanțare, dar atrage atenția că performanța nu este o dimensiune ignorată în prezent. În același timp, rectorul USV a remarcat că, deși finanțarea globală a învățământului superior din România rămâne scăzută comparativ cu alte state, universitățile au făcut progrese vizibile în dezvoltarea infrastructurii și a bazei materiale.

Pentru studenții deja înmatriculați, taxele de școlarizare vor rămâne neschimbate, a mai susținut Mihai Dimian. Pentru noii admiși, creșterea medie este de 9,7%, în linie cu rata inflației. Există însă programe la care taxele nu au fost majorate, precum cel de „Scenaristică-publicitate-media” sau programul de Medicină generală, aflat în al doilea an de funcționare.

În paralel, potrivit rectorului USV, Mihai, Dimian, universitatea a suplimentat fondul de burse cu 10% din veniturile proprii și a dezvoltat programe de sprijin suplimentare. Printre acestea se numără bursele din cadrul învățământului dual și bursele pentru studenții care sunt primii din familie la studii superioare. Un program distinct, USV ASIST, oferă aproximativ 200 de burse studenților din ani mai mari care îi sprijină pe cei din anul I, cu scopul de a reduce abandonul universitar, a mai spus prof.dr. Mihai Dimian.

Redăm, mai jos, interviul integral:

Andreea Daraban: Cu ce se diferențiază acest nou master în inteligență artificială și robotică socială de la Universitatea din Suceava de alte programe similare din țară?

 Mihai Dimian:  În primul rând, este important să dezvoltăm un program în domeniul inteligenței artificiale și pentru regiune. Sunt angajatori din zonă care ne-au solicitat acest lucru. Iar masteratul nostru era unul general,  de știința și ingineria calculatoarelor, era un masterat de securitate cibernetică și un alt masterat de rețele și software de telecomunicații și ne-au solicitat să facem un masterat orientat pe inteligență artificială. Pe de altă parte, și printre absolvenții noștri, studenții din ultimul an, a existat această solicitare. Expertiza implicată în cadrul masteratului, ce se compune din expertiza din Universitatea din Suceava, dar și Universitatea din Tours – Franța, Universitatea Örebro din Suedia, este una unică la nivel național. Iar studenții pot alege o cale prin care un semestru îl petrec la Suceava, un semestru în Franța, un semestru în Suedia, urmând ca semestrul final, pentru elaborarea lucrării de disertație, să fie efectuat acolo unde își găsesc tematica și profesorul potrivit interesului lor. Iată, în urma acestui proces, ei pot obține o diplomă multiplă, atât de la universitatea noastră cât și de la două universități parteneri. Pe de altă parte, dacă un student, un masterand, nu poate efectua întregul parcurs, sigur că el își poate desfășura întreaga activitate aici, la Suceava.

Andreea Daraban: Implică multe costuri pentru studenți, dacă optează să meargă să facă un semestru, două la universitățile partenere, eventual  să-și susțină disertația?

Mihai Dimian:   Pe un număr limitat de locuri, noi vom asigura burse, burse atât din categoria Erasmus, prin care ei pot pleca un semestru, ai voie la două semestre pe parcursul acestui program de studii  și atunci cele două semestre pot fi acoperite prin bursele Erasmus standard. Pe de altă parte, acest proiect se dezvoltă cu universități care sunt în cadrul Alianței universitare NEOLAiA. În total sunt nouă universități în această alianță, din nouă țări diferite, doar cu două dintre ele am dezvoltat acest masterat. Deci avem, să zicem, diverse direcții de dezvoltare cu partenerii din această alianță universitară europeană, care a câștigat în urmă cu trei ani un grant de 14,5 milioane de euro și inclusiv prin finanțarea obținută putem susține studenții în deplasarea din ultimul semestru. De asemenea,  fiecare universitate poate  să intervină în această susținere, adică poate să ofere un loc de cazare, poate să asigure poate o bursă proprie. Deci al treilea semestru poate fi susținut, chiar dacă nu prin programul Erasmus clasic, ci prin acest proiect de finanțare a Alianței universitare NEOLAiA.

 Andreea Daraban: Câte locuri vor fi la acest master dedicat inteligenței artificiale și care vor fi criteriile de admitere?

Mihai Dimian: Există, cum spuneam, un număr de locuri care este destinat acestui traseu multiplu, da, la multiple universități și acesta va fi limitat  undeva între 30 și 45, urmează să discutăm și cu universitățile partenere. În total vom scoate la concurs 50 de locuri. Criteriile de admitere, sigur că țin și de experiența anterioară pe parcursul studiilor în acest domeniu, de rezultatele obținute până acum, dar și de cunoașterea limbii engleze la nivelul adecvat, însă aceste lucruri urmează să le clarificăm în perioada următoare. Sunt, spuneam, standarde diferite în cele trei țări. Nu s-au armonizat, din păcate, legislațiile în această privință și în funcție de cerințele fiecărei țări vom stabili calea de urmat, astfel încât să fie o abordare unitară în cadrul masteratului.

Andreea Daraban: Cât de dificil este pentru o universitate regională să țină pasul cu ritmul accelerat al schimbărilor tehnologice?

Mihai Dimian: Nu știu dacă pot fi de acord cu această clasificare, să spunem, a Universității din Suceava  ca universitate regională. Pot înțelege că există o astfel de perspectivă. În același timp, trebuie să spun că 20% dintre studenții Universității ”Ștefan cel Mare” din  Suceava provin din afara țării, deci nu vorbim doar de o universitate care s-a extins la nivel național, ci de o universitate care s-a extins la nivel internațional. Sigur că majoritatea acestor studenți externi provin din Ucraina și Republica Moldova, dar, în general, sunt studenți din 25 de țări care studiază la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava.  E adevărat că am pornit de la o astfel de structură regională a studenților, dar în contextul în care numărul de studenți din România a rămas aproximativ constant, numărul studenților de la Universitatea din Suceava a crescut în ultimii ani, în fiecare an aproape, și am ajuns astăzi la 11.500 de studenți. Drept urmare, constrângerile de care aminteați la început, că sunt de natură financiară, că sunt de natură istorică, oarecum, adică o anumită imagine  pe care o avea poate în trecut Universitatea din Suceava, încercăm să le compensăm printr-o activitate intensă de dezvoltare, dezvoltare de programe noi, care să fie în zona de interes, cum spuneam, a angajatorilor și a tinerilor, și o treime din oferta universității noastre nu exista în urmă cu 10-15 ani. Pe de altă parte, sigur că atragerea studenților și din zona etnicilor români din Ucraina, din Republica Moldova și din alte țări, inclusiv prin, iată, dezvoltarea de programe în limbă engleză, reprezintă modalități de adaptare. Spre deosebire de învățământul preuniversitar, învățământul universitar trebuie să se caracterizeze printr-o dinamică ce se manifestă continuu.

Andreea Daraban: Recent, premierul Ilie Bolojan spunea că în învățământul superior finanțarea ar trebui să se facă și pe calitatea și eficiența educației, nu doar per student, și că este anormal să finanțezi, de exemplu, o facultate cu aceeași sumă, dacă absolvenții ei nu lucrează în domeniul pe care l-a absolvit. Cum apreciați aceste declarații, precum și nivelul actual al finanțării învățământului superior din România?

Mihai Dimian: Există, sigur, o justificare a acestor declarații, însă ele trebuie, probabil, puse într-un anumit context și detaliate, în sensul că, și în momentul de față, aproximativ o treime din finanțarea studentului provine din standarde de performanță. Deci, noi primim o sumă per student, punem o treime în coșul comun, după care analizăm aceste criterii, standarde, stabilite de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, care se referă la calitatea educației, cercetării și se redistribuie acea sumă către programe de studii, către universități, către studenți, în funcție de aceste performanțe. Probabil că, iată, se poate crește acest procent în direcția menționată. Poate că unul dintre criterii trebuie să fie tocmai această angajabilitate. Nu este clar, precizat, acum, în metodologie acest lucru și, iată, se poate interveni cu un astfel de criteriu nou, care să aibă o pondere importantă. Pe de-o parte, în mod evident, trebuie să ne adaptăm programele către piața muncii și asta am menționat și eu mai devreme, că există o dinamică a programelor. Unele se închid, altele se deschid pentru a face față competiției existente, dar și pentru a răspunde cerințelor angajatorilor. Și un astfel de element, angajabilitatea, trebuie să fie un element important al finanțării. Aici suntem de acord, dar n-aș vrea să se înțeleagă că, iată, performanța n-a fost până acum inclusă în finanțarea universităților. Revenind acum la finanțarea globală a învățământului superior, comparând cu alte state, cu alte universități, ea este una scăzută. Dar înțelegem că, să spunem, nevoile sau situația economică actuală impune sau a impus anumite măsuri și rectorii au fost de acord, în vara trecută, să ia măsuri în fiecare din universitate, pentru a reduce anumite costuri, crescând anumite norme, ajungând la o anumită reducere la plata cu ora. Poate s-a discutat mai puțin în spațiul public despre universitar și mai mult despre preuniversitar, dar, sigur, că aceste măsuri au fost discutate în comunitate. Sigur, rectorii au putut doar să spună că au aceste inițiative. Ele, în final, sunt aprobate de către senatele universităților, de către Consiliul de Administrație. Și încercăm să facem față unei situații care, nu cred că a fost generată de educație, dar nu putem să nu o constatăm: aceea a unui deficit mare, a unor împrumuturi mari și dorim în continuare să contribuim la dezvoltarea educației. Sunt laboratoare care au fost dezvoltate în ultimii ani în toate universitățile din România, sunt clădiri care s-au construit și care se construiesc în universitățile din România, deci cred că este o dezvoltare semnificativă a infrastructurii, a bazei materiale, oferind astfel studenților condiții mult mai bune de studiu și de cazare decât poate în urmă cu 10-15 ani. Și prin comparație cu universitățile din vest, unde am și studiat, am și profesat, pot să spun că universitățile din România, chiar în condițiile unei finanțări reduse, chiar în condițiile în care imaginea generală în societate ar fi că poate nu se află la nivelul la care societatea ar dori în privința topului internațional, universitățile au evoluat, se dezvoltă, sunt lucruri de îmbunătățit și împreună cu angajatorii, cu studenții, cred că putem să ne adaptăm, noi, profesorii și să le îmbunătățim.

Andreea Daraban: Intenționează Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava să modifice nivelul taxelor de școlarizare în următorul an?

Mihai Dimian: Noi am încheiat acest proces și s-au stabilit taxele pentru anul următor. Aici cred că trebuie analizată situația din două perspective. Este vorba despre studenții care se află, în prezent, la studii și care, potrivit legii, ar putea avea o creștere de taxe în limita ratei inflației. Împreună cu studenții și cu colegii noștri am decis să nu intervenim.

Andreea Daraban: Adică rămân taxele la același nivel pentru cei deja înmatriculați?

Mihai Dimian: Da, pentru studenții deja înmatriculați. În cadrul ofertei de admitere se vor prezenta noile taxe. Creșterea diferă sau uneori nu există deloc la unele programe, dar în medie este o creștere de 9,7%, în condițiile în care rata inflației din decembrie 2025 față de decembrie 2024 a fost 9,7%. N-am ajustat taxele în acest sens, dar la final cred că e un indicator interesant pentru cineva care analizează aceste creșteri. De asemenea, un alt indicator interesant a fost taxa medie, care cred că a ieșit undeva la 4.324 de lei, în condițiile în care salariul minim lunar brut va fi din iulie 4.325 lei. Adică taxa pe un an de studiu reprezintă salariul minim brut lunar.

Andreea Daraban: Spuneați că sunt facultăți, sunt programe de studii, unde nu s-au majorat taxele. Bănuiesc că sunt mai puține decât celelalte.

 Mihai Dimian: Sigur, sunt programe de studii care poate au fost înființate în ultimii 2-3 ani sau anul trecut și se stabilise deja o taxă mai apropiată de costurile aferente, de competiția care există în această zonă educațională. Avem un program nou, în domeniul cinematografie-fotografie-media, ”Scenaristică-publicitate-media” se numește, care a rămas la taxa de anul trecut. De asemenea,  programul de medicină generală se află în anul doi acum și a rămas la taxa de anul trecut.

Andreea Daraban: Aveți în vedere extinderea sistemului de burse sau alte forme de sprijin pentru studenții cu posibilități financiare reduse?

Mihai Dimian: Da, am luat deja măsuri în acest sens. În primul rând, în hotărârea Consiliului de Administrație, care prevede o suplimentare a fondului de burse cu 10% din veniturile proprii ale universității și, în felul acesta, sigur că scăderea a fost mult mai mare decât de 10%, dar cu atât am putut veni din veniturile proprii. Pe de altă parte, există diverse proiecte pe care le implementăm. De exemplu,  proiectele de învățământ dual, prin care oferim împreună cu angajatorii burse studenților care aleg această cale a învățământului tehnic dual, nou  introdus în România pentru mediul universitar.  Doar prin legea din 2023 am putut dezvolta astfel de programe și, iată, că în 2024 am dezvoltat primele programe din România. 5 din 18 programe de învățământ dual erau la Suceava și fiecare student care alege un astfel de învățământ, în care jumătate din timp îl petreci la angajator și jumătate în universitate, beneficiază de o bursă. Deci ăsta este un tip de intervenție. Un alt tip de intervenție este legat de primul student în familie. Avem proiecte care susțin studenții ce intră în această categorie și i se oferă burse. Avem, de asemenea, pentru zona practică, pe lângă cei 10% puși din venituri proprii, cred că am reușit să suplimentăm cu alți 10%. Pe de altă parte, noi am încercat și o schimbare a perspectivei. Dacă tot am intervenit cu veniturile proprii, încercăm să implicăm studenții în diverse acțiuni și cei care au candidat, de exemplu, la bursele USV ASIST, asistă studenții din anul I. Avem bursieri din anii III, IV, masterat anii I, II, care asistă studenții din anul I, și în felul acesta credem că pot contribui la reducerea abandonului universitar. 200 de burse, sigur, sunt mai multe categorii, dar aproximativ 200 de studenți primesc astfel de burse USV ASIST.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Piatra Neamț, capitala roboticii timp de două zile. Cristina Ciurezu, mentor al echipei ”Eu codez”: ”Nu doar meciul în sine contează pentru evaluarea participanților. Juriul analizează echipa precum și performanțele pe care elevii au reușit să le facă în domeniul mecanicii sau programării.”

Publicat de andreeadaraban, 20 februarie 2026, 16:57 / actualizat: 23 februarie 2026, 10:59

Încă din septembrie, participanții au proiectat, programat și testat soluții tehnice capabile să arunce elemente de joc la coș, să manevreze cu precizie piesele și să parcheze într-un spațiu extrem de îngust. Etapa regională este un moment decisiv. Aici se testează nu doar performanța tehnică, ci și strategia, comunicarea și capacitatea de lucru în echipă.

Miza este calificarea la etapa națională, iar pentru cei mai buni, șansa de a reprezenta România la Campionatul Mondial FIRSTdin Houston, Texas, Statele Unite.

Despre experiența din culisele competiției și despre ce înseamnă să construiești un robot ca într-un start-up tehnologic, a discutat la Starea Educației, colega noastră, Andreea Daraban, cu invitatele sale, Mara Nohai, elevă în clasa a XI-a la Colegiul de Informatică din Piatra Neamț, membră a echipei ”Eu Codez” și cu mentorul acestei echipe, profesoara Cristina Ciurezu.

Andreea Daraban: Cu ce provocări v-ați confruntat în organizarea acestui concurs, care are startul  la 21 februarie și de ce a fost ales municipiul Piatra Neamț pentru organizarea acestei etape regionale?

Mara Nohai: Anul trecut a fost organizată tot la  Piatra Neamț regionala, tot în Sala Polivalentă și ne-am gândit că, având în vedere că a găzduit atât de multe echipe, erau în jur de 50 de echipe, iar  desfășurarea evenimentului a fost foarte bună, astfel încât am încercat să aducem aici din nou Regionala, asta ne-am propus și am reușit.

Andreea Daraban: La evenimentul de la Sala Polivalentă poate participa oricine, adică e deschis publicului larg?

Mara Nohai: Da, pot veni să vizioneze, dar nu  să concureze.

Andreea Daraban: Doamna profesoară, care sunt criteriile de jurizare și cum sunt evaluate aceste echipe?

Cristina Ciurezu: Jurizarea este destul de complexă. Elevii, în septembrie primesc provocarea, în fiecare an provocarea este diferită. Anul acesta tema este cumva arheologia, dar această tema nu este decât pentru jocul de pe terenul de joc. Teoretic, roboții trebuie să culeagă niște bile de pe teren care se numesc artefacte și să le arunce în niște coșuri, ele coborând pe un tobogan în josul terenului și putând fi refolosite. Cu cât reușești să arunci mai multe artefacte, cu atât reușești să faci un scor mai mare. Însă nu doar meciul în sine contează pentru evaluarea echipelor. Ei merg dimineața, în prima zi de concurs, la jurizare și acolo sunt evaluați atât ca echipă, cât și ca performanțe pe care au reușit să le facă în domeniul mecanicii sau programării. La jurizare, echipele  își prezintă robotul, tot parcursul pe care l-au avut de când au început să îl proiecteze în minte, până la forma finală pe care o are acum. Trebuie să povestească celor din juriu toate problemele pe care le-au avut pe parcursul sezonului, cum au reușit să le rezolve, cum au reușit să-și găsească mentori din diverse specializări ca să rezolve problemele pe care le-au întâmpinat. Și trebuie, pe tot parcursul sezonului, să își itereze performanța, să facă teste și să crească performanța robotului, astfel încât să aibă cât mai puține erori în momentul concursului. Ei în echipă sunt împărțiți pe mai multe departamente. Sunt copii care fac parte din departamentul de mecanică și au anumite provocări. Sunt copii care fac parte din departamentul de programare și ei programează robotul să execute acele sarcini. Și sunt copii care fac parte din departamentul de PR, pentru ca să-și promoveze echipa, să atragă sponsori. Face parte din competiție.

Andreea Daraban:  Spuneați că elevii nu construiesc doar roboți, ci își dezvoltă echipele după modelul unui start-up tehnologic. Cam asta înseamnă, nu?

Cristina Ciurezu: Despre asta este vorba, da. Ei trebuie să-și facă singuri rost de fonduri pentru ca să-și cumpere piesele cu care construiesc roboții.

Andreea Daraban: Mara, aș vrea să te întreb de cât timp faci parte din echipa de robotică ”Eu codez” și ce ai învățat de când ești în această echipă?

Mara Nohai:  Sunt la First Tech Challenge de  doi ani, acesta este al doilea sezon al meu, dar fac robotică din 2018. M-a ajutat foarte mult să mă dezvolt ca persoană, în primul rând mi-a deschis foarte multe oportunități pe viitor. Am privit cu alți ochi ceea ce-mi doresc să fac eu pe viitor și m-am atașat foarte tare de munca asta și de colegii mei și de echipă. Am învățat cum să lucrez în echipă, cum să mă descurc pur și simplu în lume, rezolvând toate problemele care au apărut, nu neapărat în echipă, cât la competiții. Știu să manageriez un stres foarte mare și mă ajută foarte mult, inclusiv la liceu, la ore, când dau teste grele sau pur și simplu în viața de zi cu zi.

Andreea Daraban: Cât de important este drumul către campionatul mondial FIRST de la Houston pentru echipele din România, respectiv pentru echipa din care faci parte?

Mara Nohai:  E cea mai mare dorință noastră, ne dorim foarte mult să ajungem acolo, mai ales că anul trecut am fost foarte, foarte aproape, am avut niște rezultate excepționale. E un drum greu, un drum care uneori pare departe, dar pe măsură ce timpul trece și vezi că avansăm, mi se pare din ce în ce mai ușor și din ce în ce mai aproape de a ne îndeplini visul ca echipă.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Ministrul Educației de la Chișinău, Dan Perciun, anunță resetarea sistemului de învățământ: ”9 din 10 elevi din școlile mici nu ating nivelul minim la lectură, matematică și științe”, fiind semnalul de alarmă care accelerează reforma educației. ”Vrem ca 7 din 10 absolvenți de liceu să opteze pentru universitățile din țară.”

Publicat de andreeadaraban, 20 februarie 2026, 09:03 / actualizat: 23 februarie 2026, 9:21

O decizie centrală este integrarea Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul în Universitatea Tehnică a Moldovei, cu scopul de a întări centrul universitar din sudul țării, afectat de scăderea numărului de studenți.

Această măsură face parte dintr-un proces mai larg de consolidare universitară, prin care mai multe instituții și institute de cercetare au fost integrate pentru a crește competitivitatea și eficiența sistemului, a mai spus Dan Perciun.

În paralel, ministerul derulează campania „Învață în Moldova”, care urmărește ca până în 2028–2029 șapte din zece absolvenți de liceu să aleagă universitățile din țară.

La nivel preuniversitar, reforma vizează reorganizarea a 73 de școli, în special din mediul rural, unde rezultatele elevilor sunt semnificativ mai slabe. Școlile foarte mici vor fi comasate sau transformate, elevii urmând să fie transportați către instituții mai mari și mai bine dotate. Pentru a acoperi deficitul de cadre didactice, ministerul oferă stimulente financiare de până la 17.500 de euro pentru profesorii care aleg să predea în mediul rural sau la discipline STEM. ” Noi deja le oferim, oferim 10.000 de euro pentru cei care termină o facultate cu specializare pedagogică sau un colegiu pedagogic și acceptă să fie repartizați în sistem. Ceea ce vom adăuga va fi o diferențiere pe discipline a acestui stimulent. Astăzi îl oferim în sumă egală pentru toți”, mai susține ministrul Educației de la Chișinău.

Totodată, se reintroduc notele în clasa a IV-a la disciplinele de examen, pentru a facilita tranziția către gimnaziu. ”Logica este următoarea: astăzi copiii  se întâlnesc prima dată cu notele în clasa a V-a  și coincid două evenimente destul de stresante. Pe de-o parte apar mai multe discipline școlare, mai multe cadre didactice cu care interacționează și totodată vin și notele și atunci am considerat că ar trebui să separăm aceste două evenimente în viața lor”,  a mai declarat oficialul moldovean.

În ansamblu, reforma urmărește modernizarea sistemului educațional și reducerea inegalităților dintre mediul urban și cel rural, a mai spus ministrul Educației din Republica Moldova, Dan Perciun.

Redăm, mai jos, interviul integral:

Andreea Daraban: Guvernul de la Chişinău a adoptat, la 4 februarie, hotărârea prin care Universitatea de Stat ”Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul este absorbită în structura Universității Tehnice a Moldovei, urmând să fie instituit Centrul Universitar ”Bogdan Petriceicu Hașdeu” Decizia a născut dezbateri aprinse, atât în România, cât și în Republica Moldova. Fostul președinte al României, Emil Constantinescu, declara că desființarea Universității din Cahul ”nu este o problemă unilaterală, ci este a tuturor celor implicați.” Ea implică responsabilitatea partenerilor statali, întrucât are la bază angajamente internaționale asumate în 1997 de președinții României, Republicii Moldova și Ucrainei în cadrul colaborării euro-regionale la Dunărea de Jos, consultările reciproce fiind esențiale, mai spune fostul președinte Emil Constantinescu, citat de Edupedu.ro, înființarea Universității din Cahul având loc în mandatul său prezidențial. Domnule ministru, Universitatea din Cahul este o extensie a Universității ”Dunărea de Jos” Galați? V-ați consultat cu partenerii statali când ați luat această decizie?

Dan Perciun: În primul rând, obiectivele pe care noi le-am urmărit, prin această integrare în UTM,  este consolidarea centrului universitar din Cahul. Noi am zis foarte clar că ne dorim să existe un centru universitar puternic acolo, care să facă față provocărilor demografice, în primul rând, în următorii 50 de ani, și să reușească să devină, pe bune, un centru atractiv pentru sudul Republicii Moldova, având în vedere că în ultimii ani, numărul de studenți este în descreștere. Am avut mai puțin de 400 de studenți la frecvență de zi la Cahul și un spectru destul de îngust de specialități pe care universitatea le poate oferi acolo. Integrarea în UTM va permite o diversificare a specialităților, va permite accesarea resurselor adiționale, a investițiilor mai mari și va crește, credem noi, atractivitatea studiilor în sudul țării. Noi în procesul de integrare, mai ales în ultimele două luni, am avut discuții largi și la Cahul, am discutat și cu cei de la Galați și am apreciat poziția lor, prin care și-au manifestat deplina deschidere să continue colaborarea în oricare format. Cu Universitatea Tehnică din Moldova au o relație de lungă durată, se cunosc bine și acele colaborări care au fost pornite vor continua cu siguranță și în modelul propus și aprobat deja de Guvernul Republicii Moldova.

Andreea Daraban: Înțeleg că această decizie a stârnit nemulțumirea atât a unei părți a societății civile cât și a primarului din Cahul, o petiție de renunțare la acest obiectiv, fiind, de altfel, creată în acest sens. Cum răspundeți criticilor potrivit cărora această hotărâre ar putea afecta relațiile academice tradiționale cu partenerii din România?

Dan Perciun: În primul rând, orice decizie de fuziune, integrare, este o decizie complicată, care nu întotdeauna, pe termen scurt, este susținută de către cei vizați nemijlocit. Noi am avut, în ultimii ani, mai multe asemenea experiențe. Am avut Universitatea Agrară care a fost integrată în Universitatea Tehnică, Universitatea de Educație, Fizic și Sport care a fost integrată în Universitatea de Stat. În general, sistemul nostru universitar trece printr-un proces de consolidare pe fundalul, în special, al provocărilor demografice și din dorință de creșterea a competitivității și eficienței în sistemul nostru de învățământ universitar. Așa că nu este prima experiență de acest fel, și de fiecare dată au existat și suspiciuni și critici și anumite nemulțumiri, însă ce pot să vă zic, cu siguranță, e că vom demonstra la Cahul, așa cum am demonstrat și în precedentele fuziuni, că într-un final lucrurile se așază mai bine, vin resurse mai mari, crește capacitatea administrativă și acele temeri inițiale nu se justifică. Avem certitudinea că ne vom revedea peste un an de zile, inclusiv cu primarul de la Cahul, și acea percepție care există astăzi nu va mai fi una validă. Legat de relațiile cu partenerii din România, ele sunt foarte bune și am certitudinea că acestea vor continua să fie bune. România este un partener strategic pentru noi, inclusiv în domeniul învățământului superior, a cercetării, avem programe comune de finanțare a cercetării, avem schimburi academice foarte active, avem o bună colaborare și în învățământul general în ultimii ani și vedem România ca un exemplu, pe multe dintre procesele pe care le desfășurăm la Chișinău și un partener de încredere, inclusiv pentru modernizarea sistemului de învățământ superior. Noi nu am avut nicio poziție oficială de la Ministerul Educației, de la Ministerul de Externe, cu privire la decizia pe Cahul și cred că așa este și corect, pentru că,  în final, este o decizie a Republici Moldova, care ține de sistemul nostru de învățământ superior și cum îl organizăm noi. Și vă ziceam, obiectivul este acela de a crește  competitivitatea, atractivitatea studiilor în sudul Republicii Moldova, lucru de pe urma căruia va avea de câștigat, inclusiv, municipiul Cahul, dacă mai mulți tineri vor alege să meargă acolo la studii.

Andreea Daraban: Ce schimbări vor fi la Cahul, odată cu această decizie de absorbție?

Dan Perciun: Noi avem o decizie, inclusiv prin hotărârile de guvern, de a veni cu investiții suplimentare de jumătate de milion de euro în infrastructură și dotări, de a deschide mai multe funcții de cercetare, pentru ca să consolidăm acest aspect, care la moment este mai puțin prezent în universitate. Ne așteaptă o diversificare a specialităților pe zona tehnică, ceea ce ține de inginerie, IT, viticultură, ramuri tradiționale pentru economia din sudul Republicii Moldova. Și în același timp, cei din Cahul  vor fi plenar reprezentați în organele de decizie. Un prorector de la UTM va fi numit din rândul celor de la Cahul. Zece senatori vor veni de acolo, din regiune, deci aproape 10% din Senatul universitar. Și prin hotărârile din guvern am consfințit  și autonomia largă pe care o va avea centrul în cadrul Universității Tehnice din Moldova.  Credem că această integrare va avantaja ambele părți și va crea niște sinergii care să crească competitivitatea. Acesta  este obiectivul nostru cel mai mare.  La Cahul se așteaptă o reducere a numărului de elevi cu mai mult de 15% în următorii 5 ani, și probabil 30% în următorii 15 ani. Respectiv, este critic ca din ce în ce mai mulți absolvenți se aleagă să rămână în regiune și pentru asta trebuie să putem să le oferim studii de calitate, la nivel european, sper eu, inclusiv în sudul Republicii Moldova.

Andreea Daraban: Veți mai lua astfel de decizii de absorbție și în cazul altor universități? Și mă gândesc la cea din Bălți, de exemplu, unde Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iași are programe de studii, extensii?

Dan Perciun: Nu cred că ne mai așteaptă asemenea decizii pe viitor. Noi am avut acest proces de consolidare în Republica Moldova. Vă ziceam, mai multe universități au fost integrate în altele, mai mult, toate instituțiile de cercetare au fost integrate în universități, deci este un proces important de consolidare a rețelei și, cred, că odată cu integrarea celor din Cahul l-am finalizat. Acum ne concentrăm pe succesul acestor integrări. Ele nu sunt procese mecanice, necesită implicare, monitorizare, sudarea acelor comunități și sunt procese care durează, miza fiind, bineînțeles, ca aceste fuziuni să producă plus valoare într-un final, iar suma părților să fie mai mare decât părțile separate.

Andreea Daraban: Ați lansat această campanie ”Învață în Moldova”, prin care doriți, ca un număr tot mai mare de studenți, să meargă la universitățile din Republica Moldova. Aveți date statistice legate de câți absolvenți aleg să studieze peste hotare, câți se îndreaptă către Republica Moldova?

Dan Perciun: Într-adevăr, pentru noi este un obiectiv strategic, formulat și în programul nostru de guvernare, ca șapte din zece absolvenți de liceu din țară să aleagă să studieze la universitățile noastre până în 2028-2029. Noi am pornit acest calcul în 2024, și aveam cinci din zece absolvenți. Anul trecut am ajuns la șase din zece, inclusiv datorită campaniei, dar în primul rând datorită investițiilor de mai mult, de 30 milioane de euro din ultimii patru ani în universitățile noastre. Și obiectivul strategic e să ajungem la șapte din zece absolvenți  care aleg universitățile din republica Moldova. Noi ducem evidența acestei ponderi la nivelul fiecărui școli. Este un obiectiv strategic modernizarea, familiarizarea absolvenților cu ceea ce avem de oferit în țară și creșterea competitivității. Suntem pe deplin conștienți că succesul depinde și de partea de comunicare, pentru că trebuie să cunoască lumea ce avem de oferit, dar, în primul rând, depinde de calitatea ofertei și atunci ne concentrăm pe ambele lucruri simultan, promovăm ce avem și continuăm să investim în modernizarea învățământului superior.

 Andreea Daraban:  Ceilalți studenți, care nu aleg Republica Moldova, aveți date către ce programe de studii se îndreaptă, spre ce țări?

Dan Perciun: În mare parte merg în Uniunea Europeană, în primul rând în România. Nu avem aici o cifră exactă pe care să o ofer, dar din discuțiile cu elevi de clasa a XII-a, din experiența studenților noștri de peste hotare, majoritatea merg în România și, probabil, în proporție egală, în celelalte țări europene. Avem câteva destinații favorite. Mulți dintre ei, fiind și cetățenii români, merg cu costuri reduse la studii în universitățile europene. Cred că a doua destinație, în funcție de atractivități, este Olanda, în ziua de astăzi.

Andreea Daraban: Aveți date statistice legate de câți absolvenți de învățământ superior rămân să lucreze în Republica Moldova după terminarea studiilor? Revin cei care studiază în afară?

Dan Perciun: Nu avem o statistică a revenirilor, avem o statistică a celor care se angajează în țară, după absolvirea studiilor în Republica Moldova. Ea variază de la facultate la facultate și de la universitate la universitate. Aici, media pe țară este ușor peste 50%. La specialitățile unde noi avem așa numita repartizare, de exemplu la Pedagogie, la Medicină, unde se oferă și stimulente suplimentare de a rămâne în sistem după absolvire, avem, cred că, și mai mult de 70%, în special la Medicină, care se încadrează în sistem. Monitorizăm acest aspect, este și parte din formula noastră de finanțare a universităților. Deci universitățile care reușesc să înregistreze rate mai mari ale absolvenților care se angajează în țară beneficiază și de finanțare mai mare din buget.

Andreea Daraban: Dumneavoastră ați studiat la Universitatea din Cambridge, acolo aveți licență, ați finalizat un masterat la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, iată cumva cariera dumneavoastră academică nu este în linie cu ceea ce propuneți în continuare. Ce v-a determinat să schimbați această perspectivă?

Dan Perciun: Sistemul nostru universitar a trecut printr-un proces accelerat de modernizare, condițiile de studiu sunt incomparabile astăzi față de acum 10-15 ani,  când mergeam eu la universitate. Mai mult, mesajul nostru pentru absolvenți este foarte clar. Dacă ați reușit să obțineți un loc la Harvard, Cambridge, Oxford, cu siguranță mergeți  acolo, pentru că avem încă mult de lucru ca să ajungem la acel nivel. În același timp, în plan regional, suntem din ce în ce mai competitivi și găsiți și în Republica Moldova suficiente opțiuni de studiu, multe dintre ele fiind chiar foarte bune. Respectiv, la 15 ani distanță, din momentul în care alegeam eu unde să-mi fac studiile, sistemul nostru arată mult mai bine și eu sunt sigur că va arăta și mai bine în viitor, dacă continuăm ritmul reformelor pe care l-am pornit.

Andreea Daraban: Parlamentul din Republica Moldova a votat săptămâna trecută, în primă lectură, modificările Codului Educației care vizează îmbunătățirea calității învățământului și sprijinirea elevilor și cadrelor didactice. Între aceste modificări se numără și reorganizarea rețelei școlare, fiind vizate 73 de unități de învățământ. De ce o astfel de decizie și cum vor fi afectați elevii și cadrele didactice de aceste măsuri?

Dan Perciun: Noi pornim de la o realitate pe care o avem, consemnată și în rezultatele evaluărilor noastre naționale, evaluările de final de gimnaziu, dar și a rezultatelor PISA, o inechitate profundă în rezultatele elevilor, în șansa lor de a accesa educație de calitate în funcție de mediul de trai, urban, rural și în funcție de dimensiunea școlilor. Școlile mai mici înregistrează rezultate mai proaste, mult mai proaste, cele cu mai puțin de 200 de elevi, practic, având 9 din 10 elevi  care nu reușesc să atingă nivelul minim de performanță la lectură, matematică, științe, ceea ce evaluează PISA, cele cu mai mult de 1.000 de elevi, având din contra 7 din 10 elevi care ating acest nivel. Bineînțeles că nu există o cauzalitate directă între numărul elevilor și performanță, vorbim de o corelare, pentru că numărul mic vine la pachet cu infrastructură mai proastă, profesori care predau multe discipline, pe alocuri învățământ simultan, lipsă de concurență și alți factori care influențează calitatea studiilor. Și atunci, fiind pe deplin conștienți că noi nu vom reuși în viitorul apropiat să asigurăm, inclusiv, într-o școală unde învață 35 de elevi la gimnaziu, laboratoare de fizică, chimie, biologie bine dotate, o lecție de engleză făcută calitativ, activități extra-curriculare. Nu știu dacă vom reuși să asigurăm acea școală cu câte un profesor specializat la disciplina pe care o predă, cu grad didactic și experiență. Optăm pentru consolidarea rețelei, consolidare atentă, care în esență spune următoarele: gimnaziile care au mai puțin de 35 de elevi în clasele a V-a – a IX-a se reorganizează în școli primare, copiii beneficiind de un autobuz de ultimă oră și 50 de euro pe lună, timp de 2 ani de zile, pentru ca să meargă într-o școală apropiată, la cel mult 20 de km distanță, dar majoritatea, mai mult de 50%, vor face sub 10 km până la cea mai apropiată instituție de învățământ. Școlile primare care au mai puțin de 30 de elevi se reorganizează în școli primare – grădinițe. În esență, o instituție rămâne în localitate, utilizează o singură clădire, au un singur director, cele două bugete se comasează și devin suficiente pentru a putea asigura un nivel bun chiar de educație acolo, iar pentru școlile primare – grădinițe, care au mai puțin de 10 elevi, rămâne doar grădinița în localitate, copiii fiind transportați într-o școală din apropiere. Și în paralel cu procesul ăsta de consolidare, mergem și cu investiții în ceea ce am numit noi rețeaua școlilor model. Sunt 90 de instituții pe care le-am selectat, unde ne propunem să investim cam 2-2,5 milioane de euro pentru fiecare dintre ele, în special pentru renovarea infrastructurii și a dotărilor, pe lângă alte măsuri pe care le întreprindem deja ca să atragem mai mulți tineri în educație și în special pe disciplinele STEM.

Andreea Daraban: Vor primi niște stimulente financiare profesorii în acest sens, pentru a-i atrage pe cei tineri să rămână în sistem?

Dan Perciun: Noi deja le oferim, oferim 10.000 de euro pentru cei care termină o facultate cu specializare pedagogică sau un colegiu pedagogic și acceptă să fie repartizați în sistem și avem un număr în creștere, dar deficitul rămâne semnificativ. Ceea ce vom adăuga va fi o diferențiere pe discipline a acestui stimulent. Astăzi îl oferim în sumă egală pentru toți. Urmează să dăm un bonus, dacă doriți, pentru cei care merg în mediu rural și în special pentru cei care merg să predea  discipline STEM,  matematică, fizică, chimie, biologie, informatică. Ne propunem să ajungem până la 17.500 de euro pe care să ii oferim.  Și asta pentru că avem o situație cu adevărat dramatică la aceste discipline și atunci sperăm ca acest instrument să ne ajute să acoperim mai bine deficitul. Și suplimentar, însuși procesul de consolidare a rețelelor,  la fel vine să rezolve problema deficitului, obiectivul fiind să avem, pe de-o parte,  mai puține funcții, dar în același timp să reîncadrăm toți profesorii din instituții care intră în reorganizare, ca să nu pierdem pe nimeni în contextul acestei reforme.

Andreea Daraban: Spuneați că veți reorganiza rețeaua, copiii vor fi mutați de la o școală la alta. Sunteți sigur că din toamna acestui an vor avea  toate școlile mijloacele de transport necesare?

Dan Perciun: Da, noi în ultimii doi ani,  și aici trebuie să remarc, încă o dată, sprijinul generos al României,  am reușit să dotăm cu mai mult de 100 de autobuze școlare sistemul nostru, dintre care în jur de 70 au fost procurate cu sprijinul Guvernului României și suntem profund recunoscători. Continuăm achizițiile, de data aceasta din bugetul de stat, 50 – 55 de autobuze urmează să mai ajungă până luna august, ca să putem acoperi necesarul de transport pentru acei 1300 de copii și oferim și un sprijin financiar familiilor de 50 de euro, timp de 2 ani, pentru a acoperi anumite incomodități create și, în general, vorbim oricum de familii social vulnerabile de cele mai multe ori și chiar o să le prindă bine acești bani pentru rechizite, materiale didactice, alte necesități pe care le au cu siguranță familiile respective. Încercăm să avem abordare pe model win-win, înțelegând că orice reformă este una dureroasă, complicată, trezește multe emoții, multe polemici, mai ales la nivel local. Și atunci am încercat să gândim și măsuri de sprijin pentru toate părțile implicate,  ca să atenuăm din impactul resimțit pe termen scurt al reformei și să îi cooptăm în acest proces pe toți. Este o reformă necesară, nu simplă, dar esențială pentru sistem și care va reseta structura sistemului nostru de învățământ general.

Andreea Daraban: O altă modificare a Codului Educației din Republica Moldova vizează reintroducerea notelor în clasa a IV-a. De ce a fost considerată necesară această revenire, de la calificative la note?

Dan Perciun:  A fost o solicitare venită din partea învățătorilor, dar și din partea părinților pe care am discutat-o pe larg. Noi am pilotat în acest an această revenire. Acum modificăm și Codul pentru ca să putem să consfințim această decizie din septembrie 2026. Logica este următoarea: astăzi copiii  se întâlnesc prima dată cu notele în clasa a V-a  și coincid două evenimente destul de stresante. Pe de-o parte apar mai multe discipline școlare, mai multe cadre didactice cu care interacționează. Nu mai este doamna învățătoare alături de ei, cum a fost în clasele primare. Și totodată vin și notele și atunci am considerat că ar trebui să separăm aceste două evenimente în viața lor. Notele să fie introduse într-un mediu mai familiar pentru ei, alături de doamna învățătoare și să nu există acel șoc despre care ne spun mulți odată cu tranziția în clasa a V-a. Câteodată, copii cu calificativul ”Foarte Bine” au note de 6 – 7 și nu înțeleg cum a fost posibil acest decalaj. Părinții au multe întrebări, există neclarități, o pasare a responsabilității și atunci am zis să găsim un echilibru, să menținem pe de-o parte obiectivul fundamental legat de calificative la clasele primare, să nu fie despre competiție, să nu fie despre performanță academică, să fie despre curiozitate, descoperire, dezvoltarea competenților socio-emoționale, dar totodată, să ușurăm tranziția la note și să o facem într-un mediu familiar. Și atunci compromisul pe care l-am găsit este acesta.  La disciplinele de examen, respectiv română și matematică,  notele se introduc din clasa a IV-a. Evaluarea de clasa IV-a este obligatorie, similară celei de absolvire a gimnaziului și liceului.

Andreea Daraban: Începând cu 2027 intenționați ca școlile mari, cu peste 400 de elevi,  să aibă autonomie financiară deplină. Sunt pregătite toate instituțiile pentru această responsabilitate?

Dan Perciun: Acest proces a început la noi  cu 10 ani în urmă și atunci majoritatea, mai mult de 90%, deja au făcut această tranziție. Au rămas în jur de 50 de școli care încă nu au acceptat această provocare, pentru că era o decizie  care trebuia să vină la inițiativa lor și să fie aprobată de către Consiliul Municipal sau Consiliul Raional. În Republica Moldova finanțatorii școlilor sunt autoritățile publice locale de nivelul 2, respectiv județele din România. Și atunci mai avem acest număr de instituții care încă nu au făcut această tranziție, în special din Chișinău și din Bălți. Și am considerat că este bine să îi dăm un imbold legislativ ca să facă și ele acest salt. Ori autonomia financiară înseamnă posibilitatea pentru director să-și gestioneze de sine stătător bugetul, achizițiile, să fie stăpân în propria casă și dacă are de schimbat un geam sau de procurat cretă, să nu trebuiască să meargă cu hârtiuța la finanțator, în cazul nostru Direcția de Învățământ, Consiliu Raional, dar să poată decide de sine stătător. Noi, în general, credem foarte mult în autonomia școlară și ne dorim instituții de învățământ care iau un spectru cât mai larg de decizii. Asta le face mai puternice, mai reziliente și mai responsabile, într-un final, în fața comunității.

Varianta audio a interviului:

Varianta în format video a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Ana Maria Hanganu, profesoară de Educație plastică la Lunca Cetățuii, județul Iași, nominalizată la categoria ”Profesorul debutant din mediul rural”, gală organizată de Teach for Romania: ”Atunci când un elev creează și ceilalți se bucură. Într-un an, am schimbat școala prin picturile realizate cu elevii. Este o atmosferă plăcută, colorată, unită.”

Publicat de andreeadaraban, 18 februarie 2026, 07:48 / actualizat: 20 februarie 2026, 9:12

La ediția din acest an, câteva sute de profesori au fost nominalizați și evaluați în patru categorii: Profesorul Debutant, Educatorul Anului, Profesorul Anului și Directorul Anului din mediul rural. Printre finaliști se numără și Ana Maria Hanganu, profesor de Educație plastică la Liceul Teoretic ”Comandor Alexandru Cătuneanu”, din Lunca Cetățuii, județul Iași, nominalizată la categoria Profesorul Debutant. Gala va avea loc pe 20 februarie, la Cluj-Napoca.

Pentru Ana Maria Hanganu, nominalizarea a venit ca o surpriză. Nu s-a înscris singură în competiție, ci a fost propusă de colegii săi și susținută de conducerea școlii. ”M-au înscris colegii mei și doamna director, care m-a susținut de când am venit în liceu în toate activitățile mele. Mi-a dat libertatea de a crea și m-a făcut să simt că fac parte din familia Cătuneanu”, povestește profesoara.

Cu un an și jumătate de experiență la catedră, Ana Maria se află încă la început de drum. A predat inițial în două școli, iar în prezent are o catedră întreagă la Lunca Cetățuii. Deși nu este încă titulară, își dorește continuitate și intenționează să susțină din nou examenul de titularizare în acest an.

Absolventă a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, secția Pictură, Ana Maria Hanganu și-a construit parcursul profesional la intersecția dintre cariera artistică și cea didactică. Este membru stagiar al Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Iași, și are la activ cinci expoziții personale, alături de numeroase participări la expoziții de grup din Iași, București, Cluj și Piatra Neamț.

În paralel cu activitatea artistică, a organizat ateliere de pictură pentru copii încă din timpul facultății, experiență care a apropiat-o firesc de învățământ. ”Cariera didactică a fost cumva în paralel cu cea de artist plastic”, spune ea.

Ajunsă la Lunca Cetățuii, Ana Maria a început prin a picta pereții școlii. Inițiativa s-a transformat rapid într-un proiect amplu, realizat împreună cu elevii și în colaborare cu profesorii de la alte discipline. De la chimie și fizică, la sport și limbi străine, fiecare materie și-a găsit expresia vizuală pe holurile școlii. ”Într-un an pot să zic că am schimbat școala. Este o atmosferă plăcută, colorată, unită. Elevii abia așteaptă un nou proiect”, afirmă profesoara.

Experiența i-a schimbat și propria perspectivă. La început, recunoaște că a avut rețineri față de diversitatea etnică din comunitate. Însă tocmai elevii pe care îi privea cu teamă au ajuns să îi fie cei mai apropiați colaboratori. I-a încurajat să participe la concursuri, i-a sprijinit în alegerea unui liceu și a păstrat legătura cu ei. ”Dacă nu erau ei, probabil multe activități nu ar fi fost posibile”, mărturisește ea.

Pentru un profesor aflat la început de drum, sprijinul și încurajarea sunt esențiale. ”Un profesor debutant are nevoie de înțelegere, de implicare și de curaj”, spune Ana Maria Hanganu. Curajul de a sta în fața a 30 de elevi și de a transforma o disciplină adesea considerată „ușoară” într-o experiență interactivă și relevantă.

Privind spre sistemul de formare a viitorilor profesori, Ana Maria subliniază lipsa posturilor și insuficiența practicii pedagogice. Deși a urmat modulul psihopedagogic, consideră că experiența practică ar trebui extinsă, pentru a-i pregăti mai bine pe studenți pentru realitatea din școli.

Redăm, mai jos, interviul integral:

 Andreea Daraban: Cum ați ajuns să faceți parte din finaliștii Galei Profesorul Anului din Mediul Rural?

Ana Maria Hanganu: Am ajuns să intru în această competiție, nu pentru că m-am votat eu, nici nu m-am înscris singură. M-au înscris colegii mei de la Liceul Teoretic ”Comandor Alexandru Cătuneanu”, pe care îl am la suflet, precum și doamna director Ana Maria Chelaru, care m-a susținut de când am venit în acest liceu în toate activitățile mele. Mi-a dat libertatea de a crea, de a fi alături de copii direct și  m-a făcut să simt că fac parte din familia Cătuneanu, așa cum ne place să-i spunem.

Andreea Daraban: De cât timp sunteți profesoară de Educație plastică?

Ana Maria Hanganu: Am un an jumătate de când sunt profesor de Educație plastică. Anul trecut a început cariera mea didactică,  fiind prezentă în două școli. Prima dată am fost la o școală gimnazială din localitatea Bosia – Ungheni și ulterior am venit la Lunca Cetățuii, cumva mergeam în paralel, la ambele școli.  În prezent sunt doar la Lunca Cetățuii,  am o catedră întreagă, nu sunt titulară, dar mi-aș dori din toată inima pentru că m-am apropiat de școală, de mediu, de elevi mai ales.

Andreea Daraban: Intenționați să participați la examenul de titularizare din vara acestui an?

Ana Maria Hanganu: Da, anul trecut mi-am luat definitivatul și anul acesta intenționez să dau iarăși titularizarea pentru a avea continuitate.

Andreea Daraban: Nu ați prins un post titularizabil sau care a fost motivul?

Ana Maria Hanganu: Cam astea sunt motivele, nu au fost locuri….

Andreea Daraban: Ați finalizat studiile la Iași, la Facultatea de Arte din cadrul Universității de Arte ”George Enescu” și ați terminat și un liceu de profil din Piatra Neamț. Când ați venit la Iași, mai exact?

Ana Maria Hanganu:  Am venit la Iași acum 10 ani. Am început Facultatea de Arte, secția Pictură, ulterior am urmat și un master în același domeniu și mai apoi m-am dedicat profesiei mele de artist plastic și a fi cadru didactic pentru copilașii cei mici. Am început cu copilași de 2-3 ani, urcând treptat spre ateliere private și pentru adulți, dar și pentru copiii de 14-15 ani.

Andreea Daraban: Cariera didactică a fost dintotdeauna o opțiune pentru dumneavoastră?

Ana Maria Hanganu: Da, cumva a fost în paralel cu cea de artist plastic, deoarece am început să realizez prima dată ateliere de pictură pentru copilași în biserici,  mai exact icoane pe sticlă.Și am continuat pe partea asta, mă bucur că am ajuns aici și mă bucur că pot fi aproape de acest domeniu, să văd și reacțiile elevilor, să văd cum este totul.

Andreea Daraban: Spuneați că sunteți artist plastic, aveți lucrări, le expuneți, organizați expoziții?

Ana Maria Hanganu: Da, am cinci expoziții personale în galeriile din UAP Iași. Sunt și membru stagiar în Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Iași. Am avut și multe expoziții de grup și, momentan, particip la expozițiile de grup de la Uniunea Artiștilor. Nu am expoziții doar în Iași, am și în București, Cluj, Piatra Neamț și sunt aproape și de domeniul ăsta și nu o să uit de partea mea artistică niciodată, deși sunt profesor momentan.

Andreea Daraban: Cum e viața unui profesor debutant în școală? Cu ce provocări vă confruntați?

Ana Maria Hanganu: Eu nu am simțit o provocare când am ajuns la Lunca Cetățuii. Am avut surpriza de a avea mulți elevi alături de mine, încă din prima clipă când doamna director m-a pus să pictez un perete și mi-am dat seama că asta vreau să fac în continuare. Am întâlnit câțiva elevi de altă etnie și prima dată mi-am zis că nu o să stau aici din cauza asta.

Andreea Daraban: Ați avut prejudecăți?

Ana Maria Hanganu: Am avut cumva reținerea asta, da, pentru că până la urmă am în mediul acesta trăim. Dar cred că cel mai bine m-am înțeles cu ei. I-am îndrumat spre cariera artistică, i-am dus la concursuri directe și indirecte, i-am susținut la fiecare pas, urmând astfel studiile liceale, după terminarea ciclului gimnazial. Chiar și acum țin legătura cu ei și îi apreciez pentru ceea ce sunt, cum au devenit și cât de mult m-au ajutat în primul an de la Lunca Cetățuii pentru că dacă nu erau ei, probabil multe activități nu erau făcute, nu erau posibile. Colegii m-au încurajat din primele clipe, pentru că eu, când am ajuns la școala din Lunca Cetățuii, am pictat pereți. Colegii au observat cât de mult i-am apropiat pe elevi și nu doar între ei, ci și de mine. Picturile pe pereți au constat în echilibrul acesta dintre arte vizuale și alte materii. Am colaborat direct cu colegii pentru așa ceva. De exemplu, doamna profesor de chimie mi-a zis să fac o pictură pentru chimie, la fel s-a întâmplat și la sport și la fizică și la franceză, cam la toate materiile.

Andreea Daraban: Și toate aceste lucrări le-ați realizat împreună cu elevii?

 Ana Maria Hanganu: Da, într-un an. Pot să zic că am schimbat școala, este o atmosferă plăcută, colorată, unită, elevii abia așteaptă să avem un nou proiect.

Andreea Daraban: Ce contează pentru un profesor debutant cel mai mult? De ce are nevoie un profesor debutant?

Ana Maria Hanganu: Un profesor debutant are nevoie de încurajare, în primul rând, de înțelegere. Doamna director m-a ajutat foarte mult în primul an, dar un profesor debutant cred că mai are nevoie de implicare și de curaj. Trebuie să ai curaj ca să vii în fața a 30 de copii și să le vorbești despre Educație plastică mai ales, care nu este o materie chiar ușoară, pentru că elevii, de cele mai multe ori, se plictisesc la Educația plastică, așa că trebuie să fie o ora cât mai interactivă, de asta și avem activități și extra.

 Andreea Daraban: Că am ajuns în acest punct al discuției,  când eram eu copil, această disciplină nu era luată în serios de mulți dintre noi. În prezent s-a schimbat perspectiva? Este Educația plastică o disciplină bine primită și bine privită în comunitatea școlară?

 Ana Maria Hanganu: Nu știu cum este în alte școli, eu pot să zic cum este în comunitatea noastră școlară. Este bine primită, deoarece, pe lângă faptul că predau Educație plastică, sunt și  consilier educativ și combin, cumva, cele două lucruri, și având și mai multe activități artistice în școală, pe care colectivul practic le vede și văd cât de implicați sunt elevii, văd că și atmosfera este schimbată prin acțiunile lor. Mi se pare că atunci când un elev creează și ceilalți se bucură.

Andreea Daraban: Ar trebui să se acorde mai multă atenție acestor discipline care cultivă bunul gust, apetitul pentru frumos și care ne dezvoltă, iată, într-un mod complex?

Ana Maria Hanganu: Da, ar trebui să fie mai bine văzută această materie, deoarece un elev se poate dezvolta atât personal cât și creativ, poate avea o imaginație deosebită, poate descoperi lucruri pe care nu s-ar gândi că o să le descopere vreodată. Este ceva special să fii deschis pentru educație plastică, adică nu oricine face lucrul ăsta.

Andreea Daraban: Putem cultiva această deschidere către arte într-o singură oră pe săptămână sau este, de fapt, un exercițiu continu?

Ana Maria Hanganu: Nu putem realiza lucrul ăsta doar într-o singură oră, de asta noi avem și ateliere de pictură la nivel gimnazial și liceal. Noi mai stăm după ore și pictăm.

Andreea Daraban: Adică faceți asta în mod voluntar, după ore.  Împreună cu copiii realizați aceste ateliere?

Ana Maria Hanganu: Da.  Am ținut să facem lucrul ăsta pentru că o singură oră nu este de ajuns să înscriem și elevii la concursuri, nu este de ajuns să vorbim și despre artiști, de exemplu, nu este de ajuns să pictăm și pereți, de asta ori vin eu mai devreme și lucrez, ori rămân ei peste program, de cele mai multe ori.

Andreea Daraban: Ce credeți că ar trebui schimbat în felul în care sunt pregătiți studenții pentru o carieră didactică?

Ana Maria Hanganu: Cred că problema principală, pe care am simțit-o și anul trecut, este lipsa posturilor. Nu sunt posturi, studenții nu sunt încurajați spre partea asta didactică. Se și sperie, probabil, din cauza multor schimbări din școli.

Andreea Daraban: Ați făcut practică în timpul facultății?  A fost suficientă?

Ana Maria Hanganu: Da, am făcut. Nu, n-a fost suficientă. Ar trebui, într-adevăr, mai multă practică. Cred că am făcut practică doar în modul 1 pedagogic. Modul 2 deja nu a mai fost. Personal am simțit lipsa. Am făcut la mai multe școli din Iași, dar s-a simțit lipsa în modul 2.

Andreea Daraban: E nevoie de un mentor? V-a ghidat cineva când ați început cariera didactică?

Ana Maria Hanganu: Nu, nu m-a ghidat nimeni. Pot să zic că, momentan, mă ghidează doamna director, care a devenit și prietenă pentru mine și mă încurajează pentru a da în fiecare zi ce e mai bun din mine și de asta am devenit un profesor bun.

Andreea Daraban: Ce așteptări aveți pe 20 februarie? Vă duceți cu inima deschisă la Cluj-Napoca?

Ana Maria Hanganu: Da, am mari emoții pentru acest premiu, pentru că nu mă așteptam ca să fiu votată, să fiu printre finaliști. Sincer, eu nu știam de acest concurs, dar am fost sunată într-o seară și mi s-a zis că sunt printre cei trei finaliști și pentru mine a fost o mare bucurie și mândrie.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Radiologie și Chimie medicală, noi programe de studii la UMF Iași. Locuri neocupate anul trecut la Asistență medicală militară, în ciuda beneficiilor duble pentru studenți. Prof. dr. Ionela Lăcrămioara Șerban: ”Metodologia de admitere rămâne neschimbată, data examenului oficial nu a fost însă stabilită.”

Publicat de andreeadaraban, 16 februarie 2026, 17:25 / actualizat: 18 februarie 2026, 7:50

Pe lângă sesiunea din martie, universitatea a programat o a doua simulare în luna aprilie. Prima le permite elevilor să își evalueze nivelul de pregătire, iar cea de-a doua să măsoare progresul realizat între timp, a declarat prof. dr. Ionela Lăcrămioara Șerban. După susținerea probei, candidații primesc punctajul obținut și se realizează un clasament, cu respectarea principiilor de confidențialitate.

Metodologia de admitere la UMF Iași  rămâne neschimbată față de anii anteriori. Data exactă a examenului va fi stabilită de Consiliul Național al Rectorilor, astfel încât toate universitățile tradiționale de medicină din țară să organizeze concursul în aceeași zi, a mai spus prorectorul UMF Iași.

Două noi specializări din 2026

Începând cu anul universitar 2026–2027, UMF Iași introduce două noi programe de licență, fiecare cu câte 50 de locuri. Prof. dr. Ionela Lăcrămioara Șerban a declarat că la Facultatea de Medicină va fi lansată specializarea Radiologie și Imagistică Medicală, un program de trei ani care formează specialiști în tehnici moderne de diagnostic – de la radiologie convențională și tomografie computerizată până la rezonanță magnetică și ecografie.  La Facultatea de Farmacie va fi introdus programul Chimie medicală, tot cu durata de trei ani. Acesta va pregăti specialiști cu solide cunoștințe de chimie aplicată în medicină, biochimie și științe biologice, capabili să lucreze în laboratoare de diagnostic clinic, companii farmaceutice sau în cercetare.

 Medicina militară – oportunitate pentru viitorii candidați

Din 2025, UMF Iași oferă, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, două programe cu profil medico-militar: medicină militară (șase ani) și asistență medicală generală militară (patru ani). Prof. dr. Ionela Lăcrămioara Șerban a declarat că acestea se alătură programelor similare existente la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, iar mai recent și la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca.

Pentru medicină militară au fost alocate anul trecut 10 locuri, iar pentru asistență medicală militară, 15 locuri. Admiterea presupune, pe lângă examenul academic, parcurgerea etapelor de recrutare și selecție organizate de Ministerul Apărării: evaluări psihologice, probe fizice, interviuri și examinări medicale.

Studenții beneficiază de locuri bugetate, bursă din partea Ministerului Educației și soldă acordată de Ministerul Apărării.

Redăm, mai jos, interviul integral:

Andreea Daraban: S-au finalizat înscrierile pentru prima simulare din acest an a concursului de admitere. Există mulți elevi care doresc să participe, să-și testeze cunoștințele?

Ionela Lăcrămioara Șerban: Sigur, sunt mulți elevi înscriși pentru acest examen de simulare. Această simulare a concursului de admitere este un proiect educațional al universității noastre, iată am ajuns la ediția a 15-a, anul acesta, proiect educațional care este în colaborare cu societățile studențești din universitate și care reproduc condițiile și atmosfera concursului de admitere. Scopul lui este ca participanții să se familiarizeze cu formatul examenului, să-și testeze nivelul de pregătire și să identifice punctele slabe și să-și îmbunătățească strategia de învățare până la admiterea oficială.

Andreea Daraban: Mai există o simulare,  una organizată în aprilie.

Ionela Lăcrămioara Șerban: Este de pe acum anunțată, tocmai pentru ca absolvenții de liceu să planifice studiul și să poată să participe și la următoarea sesiune de simulare. De ce sunt importante două simulări? Pentru că prima te ajută să-ți evaluezi pregătirea și a doua te ajută să vezi progresul și ce ai muncit între timp și ai reușit să asimilezi pentru concursul oficial de admitere.

Andreea Daraban: Structura testului pentru simulare este similară cu cea a examenului de admitere, iar materia, programa, este aceeași ca pentru examenul propriu zis?

Ionela Lăcrămioara Șerban: Sigur trec prin toată materia. Formatul testului este de tip grilă, exact cum este și concursul oficial, durata este de trei ore, cu grad de dificultate a întrebărilor exact ca la concursul real, pentru că întrebările, subiectele sunt elaborate de cadrele didactice din universitatea noastră și respectă exact aceeași parametri ca examenul oficial de admitere. Simularea aceasta are aceleași reguli de timp, de structură și oferă posibilitatea elevilor să experimenteze real atmosfera concursului de admitere.

Andreea Daraban: Vom avea un clasament sau un feedback după simulare? Cum pot folosi candidații rezultatele acestor testări?

 Ionela Lăcrămioara Șerban: Sigur, respectând principiile de confidențialitate, avem clasamentul, fiecare candidat știe punctajul care l-a obținut la această simulare.

Andreea Daraban: Universitatea de Medicină din Iași mai are în plan sesiuni de pregătire la disciplinele de examen pentru viitorii candidați? Știu că au avut loc încă de anul trecut astfel de întâlniri între profesori și elevi.

Ionela Lăcrămioara Șerban: Da, sunt în fiecare săptămână. Au început de aproximativ o lună de zile aceste întâlniri, sâmbăta și duminica, la discipline precum  Anatomia și fiziologia omului, la Chimie, la Fizică, sunt astfel de întâlniri  la Matematică pentru candidații care optează pentru aceste discipline. Sunt cursuri gratuite, cu cadre didactice din universitatea noastră.

Andreea Daraban: Cum se va desfășura anul acesta concursul oficial de admitere la UMF Iași și în ce constă, practic, metodologia aprobată de universitate? Sunt schimbări?

Ionela Lăcrămioara Șerban: Nu sunt schimbări, sunt aceleași condiții ca în anii precedenți. Candidații se înscriu pentru concursul de admitere. În momentul în care dosarul este validat, conține toate documentele, primesc o legitimație de concurs, se prezintă în ziua respectivă la concurs. Trebuie să vă spunem că, deocamdată, exact ziua admiterii nu o cunoaștem, pentru că ea se stabilește de către Consiliul Național al Rectorilor pentru toate universitățile de medicină tradiționale în aceeași zi. Și în funcție de opțiunile candidaților, ei pot să susțină  examenul la Anatomia și fiziologia omului, Fizică sau Chimie la alegere pentru Medicină,  pentru Medicină dentară la fel, pentru Bioinginerie este Matematica, pentru Facultatea de Farmacie, Chimie organică sau Biologie vegetală. Aceste probe de concurs sunt precizate în metodologia de admitere care este postată pe site-ul universității. Nu sunt schimbări față de anii precedenții.

Andreea Daraban: Din anul școlar 2026-2027, Universitatea de Medicină din Iași  introduce două noi specializări pentru studenți. Despre ce este vorba  mai exact?

Ionela Lăcrămioara Șerban: Facultatea de Medicină a propus o specializare nouă, se numește Radiologie și Imagistică Medicală. Este o specializare în domeniul sănătate, pentru studii de licență de trei ani. Acest program pregătește specialiști în tehnici moderne de imagistică medicală, oferind în felul acesta studenților, care se înscriu la acest program, cunoștințe teoretice și practice în acest domeniu, și anume, pentru tehnici de radiologie convențională, pentru tomografie computerizată, pentru rezonanță magnetică nucleară, ecografie și alte proceduri imagistice moderne. Pentru că, așa cum știm și noi și am văzut, aceste competențe sunt cerute din ce în ce mai mult în sistemul nostru medical pentru diagnosticare și monitorizare a pacienților.

Andreea Daraban:  După ce finalizează cei trei ani de studii, practic, ce licență vor avea?  Ce vor putea face cu această diplomă?

Ionela Lăcrămioara Șerban: Sunt specialiști în domeniul radiologie și imagistică și pot lucra în centre de imagistică, în laboratoare de imagistică, în spitale, în unități medicale unde există un laborator de imagistică medicală, ca tehnicieni.

Andreea Daraban:  Pot continua apoi studiile pe partea de medicină, adică dacă ei vor să aprofundeze și să devină medici, pot urma în continuare studiile?

 Ionela Lăcrămioara Șerban: Sigur, se pot înscrie la programul medicină sau pot să-și continue studiile cu un program de masterat adecvat.

Andreea Daraban: Pentru studiile de medicină va fi nevoie de un nou examen?

Ionela Lăcrămioara Șerban: Da, va fi nevoie de un nou examen de admitere.

Andreea Daraban: Și durata studiilor va fi la fel ca a unui absolvent de liceu obișnuit?

Ionela Lăcrămioara Șerban: Da. Însă au o facilitate, făcând un astfel de program de licență, ei se pot înscrie ca și candidați la cea de-a doua facultate, pe care o urmează, care nu mai necesită un concurs de admitere, așa cum am văzut, ci este un concurs de dosare și pot să continue studiile fără un concurs de admitere clasic, de care am vorbit mai devreme.

Andreea Daraban:  Am înțeles, dar contracost.

Ionela Lăcrămioara Șerban: Da, contracost. Este al doilea program de licență. Dacă primul program de licență este la taxă, atunci al doilea poate fi la buget. Sau invers.

Andreea Daraban:  Și câte locuri vor fi pentru această nouă specializare?

Ionela Lăcrămioara Șerban: 50 de locuri. Anul acesta vom avea 50 de locuri.

Andreea Daraban:  Cealaltă nouă specializare este la Facultatea de Farmacie.

Ionela Lăcrămioara Șerban: Da, și Facultatea de Farmacie ne-a propus un nou program, care este și el autorizat, ca și cel de Radiologie. Se numește Chimie medicală. Este tot așa, un program de licență de 3 ani, care este conceput pentru a forma specialiști cu baze solide în chimie aplicată în medicină, în biochimie și în științe biologice. Aceștia vor fi chimiști în laboratoarele de diagnostic clinic și de diagnostic biomedical. Sunt chimiști care vor putea profesa în companii farmaceutice și biochimice, în cercetarea științifică și dezvoltarea de noi produse medicale, în industrie. Pentru această specializare avem tot 50 de locuri.

Andreea Daraban:  De anul trecut, Universitatea de Medicină din Iași pregătește și specialiști care să practice medicina militară. E un domeniu solicitat de Ministerul Apărării, iar locurile sunt finanțate de Ministerul Apărării. Cum s-a desfășurat anul trecut admiterea? S-au ocupat locurile?

Ionela Lăcrămioara Șerban: Într-adevăr, începând cu anul trecut, Universitatea noastră, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, oferă două programe de studiu de profil medico-militar, Medicină militară, șase ani de studiu, și Asistență medicală generală militară, patru ani de studiu. Numărul de locuri este în funcție de necesitățile Ministerului Apărării Naționale și în fiecare an, în funcție de necesități, se prezintă această cifră de școlarizare. Este o noutate pentru că aceste două programe, din Regiunea de Nord-Est a României, răspund nevoilor de formare a specialiștilor medicali în sistemul militar de sănătate. Pentru programul Medicină militară, scopul este să formăm ofițeri medici, pregătiți pentru a lucra în structurile sanitare ale armatei române. Studenții care urmează cursurile de medicină militară sunt alături de colegii lor civili, în schimb, în plus, beneficiază de o pregătire medico-militară specifică, organizată de Institutul Medico-Militar din București. După patru ani de studiu, studenții primesc gradul de sublocotenent și continuă ca și ofițeri pentru anii V și VI, iar la absolvire sunt repartizați ca ofițeri medici în unitățile medicale militare ale Ministerului Apărării Naționale. Noi avem avantajul că avem Spital Militar aici în Iași, care are nevoie de cadre specializate în acest domeniu, astfel încât este o oportunitate nemaipomenită pentru acești candidați.

Andreea Daraban: Examenul de admitere este similar cu cel de la Facultatea de Medicină, dar totuși există niște criterii în plus de care se ține cont.

Ionela Lăcrămioara Șerban: Exact, examenul de admitere este similar, dar înainte de a ajunge la examenul de admitere, acești candidați trebuie să treacă întâi prin procesul de recrutare și selecție al Ministerului Apărării Naționale. Acest proces include evaluări psihologice, evaluări motrice, interviuri și examinări medicale. După aceste testări, în momentul în care candidatul este declarat admis, susține examenul de admitere pe locurile speciale ale Ministerului Apărării Naționale, care sunt locuri bugetate.

Andreea Daraban: Câte locuri sunt pentru medicină militară?

Ionela Lăcrămioara Șerban:  Pentru Medicină, anul trecut au fost 10 locuri. Anul acesta s-ar putea să fie mai multe sau în funcție de necesitățile Ministerului Apărării Naționale.

Andreea Daraban: Pregătiți și asistenți medicali în acest domeniu.

 Ionela Lăcrămioara Șerban:  La fel și pentru Asistență medicală militară,  implică obținerea unui grad militar la finalul studiilor. Acesta este de sergent și, la fel, absolventul poate lucra în unitățile sanitare medicale militare. Anul trecut am avut 15 locuri.

Andreea Daraban: S-au ocupat?

Ionela Lăcrămioara Șerban:  Nu, nu s-au ocupat, pentru că Ministerul Apărării Naționale ne-a comunicat relativ tardiv numărul de locuri pe care ni-l oferă pentru asistență medicală și cred că noi nu am avut suficient timp pentru a face o promovare adecvată pentru candidați.

Andreea Daraban: Ce trebuie să știe candidații care vor să opteze pentru acest domeniu  al  asistenței medicale militare?

Ionela Lăcrămioara Șerban:  Trebuie să știe că trebuie să susțină aceste teste și în momentul în care sunt admiși, se pot prezenta la concursul de admitere pe locuri bugetate, patru ani de studiu.

Andreea Daraban:  Înțeleg că primesc și o soldă.

Ionela Lăcrămioara Șerban:  Primesc și o soldă atât cei de la Medicină militară cât și cei de la Asistență medicală. De asemenea, repet, sunt pe locuri bugetate, dar ei au, să spunem, beneficii duble, la fel ca și studenții de medicină civilă care primesc burse de la Ministerul Educației și acești studenți de la Medicină militară sau Asistență medicală militară primesc burse din partea Ministerului Educației, plus solda pe care o primesc din partea Ministerului Apărării Naționale.

Andreea Daraban:  Iată, așadar, specializări cerute de Ministerul Apărării. Ne putem gândi, oare or fi și în contextul acesta al războiului de la graniță sau care sunt raționamentele pentru care s-a dorit înființarea acestei specializări?

Ionela Lăcrămioara Șerban:  Nu cred că este în contextul războiului de la graniță pentru că Universitatea noastră a făcut de mulți ani demersuri în acest sens, pentru a avea pregătire și contract de colaborare cu Ministerul Apărării Naționale și abia acum am reușit să finalizăm acest proiect al nostru al Universității și obținerea de locuri pentru Medicină militară și Asistență medicală militară. Cred că este în ideea faptului că avem un Spital militar care se dezvoltă foarte frumos, care are finanțări foarte multe și are nevoie de cadre care să funcționeze în acest domeniu.

Andreea Daraban: Se făcea această pregătire la alte universități din țară?

Ionela Lăcrămioara Șerban:  Până anul trecut două Universități de Medicină făceau această pregătire, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, alături de Institutul Medico-Militar din București și Universitatea de Medicină, Știință și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. De anul trecut și Universitatea de Medicină din Cluj mai are o astfel de specializare și cred că și cea din Arad.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Aur european pentru UAIC Iași: echipa „TheOnesWhoKnock” a Facultății de Informatică scrie istorie. Asist.dr. Alexandru Ioniță: ”Este cel mai bun rezultat de până acum obținut de facultatea noastră, de departe.”  

Publicat de andreeadaraban, 13 februarie 2026, 23:11 / actualizat: 17 februarie 2026, 22:43

Concursul s-a desfășurat la începutul acestei luni, la Universitatea din Varșovia, și a reunit peste 50 de universități de top din Europa, din partea cărora au participat un total de 459 de echipe.

Andrei Boaca, Alexandru Gheorghieș și Robert Popa, studenți în anul II, au reușit să rezolve 5 probleme la egalitate cu echipa câștigătoare a Universității din Delft, diferența fiind făcută de penalizarea acumulată.

Este a doua medalie de aur obținută de echipa Universității în cadrul ICPC și, în același timp, prima medalie câștigată de o universitate românească la etapa europeană a concursului.

Cei trei studenți, Andrei Boacă, Alexandru Gheorghieș și Robert Popa, precum și  asistent universitar doctor Alexandru Ioniță, antrenorul principal al echipei care a adus medalia de aur la Iași, au vorbit la Starea Educației despre performanța lor.

Andreea Daraban: Ce înseamnă pentru dumneavoastră, pentru Facultatea de Informatică din Iași, această medalie de aur obținută de echipa universității, domnule profesor?

Alexandru Ioniță: Pentru noi este un mare pas înainte, e cel mai bun rezultat de până acum obținut de facultatea noastră, de departe, aș spune. Ne bucurăm foarte mult că am reușit să obținem o medalie la faza europeană, până acum obținusem medalii doar la faza sud-est europeană, faza imediat mai mică decât europeana, și sperăm, în continuare, să obținem un rezultat cât mai bun la faza mondială din noiembrie.

Andreea Daraban: Cât timp presupune pregătirea unui astfel de concurs, de acest nivel, și care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat?

Alexandru Ioniță: Pregătirea, cred că este continuă, adică ea începe din gimnaziu, de când începe elevii să participe la olimpiade de informatică, de matematică.  Oricare moment în care ei rezolvă o problemă de informatică, putem considera că este o pregătire pentru concursuri, la modul general, totul contează.

Andreea Daraban: Dar, efectiv, pentru această competiție, cum v-ați pregătit?

Alexandru Ioniță: Din momentul în care ei au intrat la facultate, noi din acel moment sau poate chiar dinainte, cred că de când erau încă clasa a XII a, le spuneam că ei vor participa la concursuri de tip ICPC și îi încurajam să participe în echipe, să dea simulări de concurs în formatulacesta sau în formate puțin diferite, pentru că atunci nu știau foarte clar care o să fie echipa lor.

Andreea Daraban: Așadar, i-ați cunoscut pe cei trei  tineri, înainte de a fi studenții dumneavoastră. În ce context?

Alexandru Ioniță:  Da, cred că îi știam pe toți trei încă de când ei erau clasa V-a. Eu și Paul Diac (n.r. conf.dr. Paul Diac, antrenor secund al echipei UAIC) ne ocupăm și de un centru de pregătire făcut de ”Hai la Olimpiadă” pentru gimnaziu și liceu și ei au participat din clasa a V-a, la acel centru.

Andreea Daraban: Trebuie să spunem că cei trei studenți prezenți la noi în studio sunt toți din Iași și fiecare dintre ei a absolvit alt liceu. Alexandru a terminat la Liceul de Informatică ”Grigore Moisil”,  Andrei la Colegiul Național ”Emil Racoviță” și Robert la Colegiul Național. Pasionați din gimnaziu de Informatică, așa este?

Andrei Boacă: Eu am început din clasa a VI-a să particip la olimpiade. Înainte mergeam doar la Matematică și mi-a plăcut foarte mult la Informatică. Și cred că și rezultatul inițial de la olimpiada națională din clasa a VI-a m-a motivat să continui și să-mi doresc să iau mai multe medalii.

Andreea Daraban:  La fel și la tine, Robert? A fost același parcurs?

Robert Popa:  Într-un fel, da, m-a motivat faptul că puteam să particip la mai multe etape, să văd niveluri diferite. Eu, în gimnaziu, participasem la mai multe, la Matematică, la Fizică,  la Informatică și Chimie. În liceu m-am axat pe Informatică.

Andreea Daraban: La fel și în cazul tău, Alexandru?

 Alexandru Gheorghieș: Da, aproximativ. Bineînțeles a ajutat faptul că părinții mei sunt amândoi programatori. Mie mi-a plăcut Informatica încă de la prima oră, când am văzut că am luat 100 de puncte pe o problemă. Am fost foarte fericit. Nu știu, am ajuns la națională încă din clasa a V-a, dar m-am apucat să învăț mai serios când am avut un rezultat mai prost la olimpiada din clasa a VI-a și după aia, din clasa a VII-a, zic că m-am descurcat mai mult sau mai puțin ok.

Andreea Daraban: Pe lângă antrenamentele individuale și de echipă, un rol important l-a avut experiența acumulată, am înțeles, în taberele de pregătire organizate în Cipru, Croația și Polonia. Cum s-au desfășurat aceste tabere?

Andrei Boacă: Da, de câteva ori pe an sunt organizate aceste tabere care constau,  să zicem, în  șapte sau opt concursuri susținute  pe o perioadă de 10 sau 11 zile și concursurile sunt în exact același stil ca finala mondială sau ca faza europeană, scopul lor fiind să vedem cât mai multe tipuri de probleme, să și interacționăm cu diverși profesori de la alte universități sau cu colegii noștri competitori.

Andreea Daraban: În pregătirea voastră folosiți inteligența artificială?

Andrei Boacă: Aș zice că prea puțin în pregătirea noastră pentru concursuri, deoarece noi când dăm simulări, de exemplu, avem și soluții de cele mai multe ori, pe care le citim de multe ori și rezolvăm probleme care nu ne-au ieșit și atunci, învățând din soluțiile scrise deja de profesori sau de propunători, acumulăm mai multe experiență decât dacă am experimenta cu inteligența artificială.

Andreea Daraban:  În ce au constat probele acestui concurs la care ați luat pe echipă medalia de aur?

Robert Popa: Probele au constat în mai multe probleme, în general, în jur de 12, de data asta au fost 11, pe care noi trebuie să le rezolvăm având anumite restricții, de exemplu limite de timp sau de memorie la probleme, de exemplu faptul că avem un singur calculator la trei persoane și, evident, n-avem acces la internet, trebuie să ne descurcăm doar cu cunoștințele pe care le avem noi. Se desfășoară într-o singură zi, o probă de 5 ore.

Andreea Daraban: Explicați-ne ce înseamnă acea penalizare. Înțeleg că ați rezolvat 5 probleme și ați avut același punctaj cu Universitatea din Olanda, dar totuși ați câștigat pentru că ați avut mai puține puncte de penalizare, am înțeles bine?

Andrei Boacă: Da, aveam mai puține față de ceilalți de sub noi care aveau 5 probleme, dar cei din Olanda, în mod particular, aveau mai puțină penalizare decât noi. Penalizarea constă într-o sumă de timpi, practic. Pe fiecare problemă se adună timpul la care am rezolvat problema respectivă și acest factor a fost introdus fix ca să decidă, în caz de egalitate, cine se va clasa pe locul mai bun.

Andreea Daraban: Cum funcționează echipa în timpul competiției? Cum vă împărțiți sarcinile?

Alexandru Gheorghieș: La început ne împărțim problemele, să vedem cine  și  ce anume citește. De regulă, o persoană citește prima treime din probleme, a doua persoană citește următoarea treime și așa mai departe. După care rezolvăm ce putem din problemele alea și mai târziu ne mai împărțim problemele între noi, ne gândim mai mulți la aceleași probleme, în funcție de caz. Dar, în principiu, fiecare dintre noi are un tip sau mai multe tipuri de probleme care le sunt mai comode și le rezolvăm.

Andreea Daraban: Domnule profesor, îi pregătiți și în mod individual sau în echipă, pe studenții dumneavoastră?

 Alexandru Ioniță: În principiu, scopul meu sau cu ce ajut eu cel mai mult echipa este să încerc să îi țin motivați să lucreze, le selectez simulările, încerc să le fac un program după care ei să lucreze. Efectiv, să le predau lucruri nu prea mai am ce. Adică ei știu deja teoria, ar fi foarte puține subiecte pe care nu le știu și alea sunt foarte nișate oricum. Singurul lucru pe care ei ar trebui să-l facă este să rezolve cât mai multe probleme, dând simulări de concurs și apoi rezolvând problemele pe care nu le-au făcut în simulări.

Andreea Daraban: În cadrul acestei competiții europene, ați avut niște competitori de care v-a fost teamă?

Alexandru Gheorghieș: Cred că merită menționați cei din Harkiv – Ucraina. Ei ne-au bătut la etapa sud-est europeană, dacă nu mă înșel. În tabere, din nou, noi am luat locul 3, ei au luat locul 2, doar că la acest concurs noi am făcut mai bine, așa că eu zic că ei sunt un barometru bun pentru performanța noastră.

Andreea Daraban: După ce terminați facultatea, care sunt planurile voastre? Vreți să rămâneți în universitate, mergeți către companiile private, vreți să plecați din țară, ce vă propuneți?

 Andrei Boacă: Personal, în cazul meu, mi-aș dori să merg un timp la companii, dar pe termen lung aș dori și o carieră în universitar. Încă nu-mi dau seama dacă în țară sau în afară.

Robert Popa: Eu sunt puțin indecis între companii și mediul universitar, oricum,  pe termen lung vreau să rămân în mediul academic, depinde mult ce oportunități o să apară.

Alexandru Gheorghieș: Personal aș tinde mai mult spre mediul privat, dar și eu sunt un pic indecis.

Andreea Daraban: Că tot am menționat mai devreme inteligența artificială,  reprezintă aceasta o amenințare pentru domeniul programării, domnule profesor?

 Alexandru Ioniță: Da, sunt clar un număr destul de mare de probleme care au apărut odată cu evoluția inteligenței artificiale. Cred că cea mai mare problemă este faptul că nu mai sunt concursurile online la fel de relevante cum erau înainte. Înainte erau mai multe site-uri pe care primeai un anumit rating. Acum, cu ajutorul inteligenței artificiale, se poate foarte ușor obține un rating foarte bun pe acele site-uri și atunci devin mai puțin relevante, se mizează foarte mult pe onestitatea participanților. Practic cam tot ce înseamnă programare competitivă, concursuri de algoritmi în mediul online, devin implicit mai puțin relevante. Pentru concursurile care au loc fizic, într-o anumită locație, cum a fost faza europeană, concursurile respective nu sunt foarte afectate, pentru că acolo, oricum, participanții nu au acces la internet, nu au acces la instrumente din astea avansate de inteligență artificială și atunci lucrurile se desfășoară ca și până acum.

Andreea Daraban: Dar în ceea ce privește profesia de programator, ar putea fi amenințată? De exemplu, companiile să folosească mai mult inteligența artificială în acest scop?

Alexandru Ioniță: Cred că e greu de spus. Sunt, clar, niște unelte care pot ajuta programatorii. Părerea mea este că nu prea au cum să îi înlocuiască complet. Tot trebuie să fie cineva care înțelege ce se întâmplă acolo și să știe cum să folosească aceste unelte ca să obțină rezultat final cât mai bun.

Andreea Daraban: Voi ce credeți? E o amenințare inteligența artificială pentru acest domeniu al programării?

Andrei Boacă: Cred cam la fel ca domnul profesor, că în sfera programării în industrie ar putea mări viteza cu care se dezvoltă produsele, însă nu poate elimina programatorii complet. Iar în sfera programării competitive, din nou, la concursuri oficiale, nu afectează sub nicio formă.

 Robert Popa: Eu cred că ar putea reprezenta o amenințare poate pentru programatorii mai puțin pricepuți, mai puțin pregătiți, dar pentru cei care au un nivel mai înalt, ce obțin acum nu se poate compara deloc.

Alexandru Gheorghieș: Eu cred că rămâne de văzut ce se întâmplă, dar într-adevăr sunt niște unelte utile în industrie.

Andreea Daraban: Pe finalul dialogului nostru, iată urmează etapa finală a acestei competiții importante de programare care va avea loc în Dubai. Acolo veți întâlni competitori din toată lumea, ați început deja pregătirea?

 Andrei Boacă: Cred că pregătirea era, cum a zis și domnul profesor, încă dinainte și de faza sud – est europeană, doar că acum trebuie să creștem un pic nivelul problemelor și să mai intensificăm un pic programul de lucru.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Prof. dr. Denis Constantin Țopa, prorector al Universității de Științele Vieții ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași: Campusul AGRITECH, destinat studenților și elevilor, va fi o bijuterie la nivelul Regiunii Nord-Est. Agricultura modernă înseamnă tot mai mult tehnologie: utilaje complet computerizate, drone, sisteme inteligente de monitorizare și analiză. Avem nevoie să pregătim specialiști în acest sens.

Publicat de andreeadaraban, 11 februarie 2026, 11:56 / actualizat: 13 februarie 2026, 12:12

În acest context, la Iași, prinde contur proiectul AGRITECH, primul consorțiu de învățământ dual avizat la nivel național, care presupune realizarea unui campus educațional modern în zona Ezăreni – Valea Adâncă.

Fondurile sunt oferite prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar valoarea investiției depășește 25 de milioane de euro. Viitorul campus va integra spații de cazare, laboratoare, ateliere de practică, hale pentru creșterea animalelor, infrastructură sportivă și facilități administrative, într-un ecosistem educațional complet.

Coordonator al acestui proiect este Universitatea de Științele Vieții ”Ion Ionescu de la Brad”, din Iași, alături de Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi”, fiind implicate unități de învățământ preuniversitar, autorități publice locale și agenți economici din domeniul agroalimentar.

Despre stadiul lucrărilor, rolul strategic al proiectului în dezvoltarea educației tehnice și agricole, dar și despre modul în care învățământul dual poate contribui la retenția tinerilor și la dezvoltarea comunităților locale, a discutat Andreea Daraban, în emisiunea Starea Educației, cu domnul profesor doctor Denis Constantin Țopa, prorector cu dezvoltarea instituțională al Universității de Științele Vieții ”Ion Ionescu de la Brad”, din Iași.

Andreea Daraban: Se împlinesc trei ani de când a fost început acest proiect, AGRITECH. În ce stadiu sunt lucrările și când ar trebui finalizat?

Denis Constantin Țopa: Da, s-a început cu trei ani în urmă, prin scrierea proiectului, depunerea solicitării pentru a fi finanțat. În mod practic, am început construcția acestui campus care, spunem noi, va fi o bijuterie la nivelul  Regiunii Nord-Est, acum un an,   și am început prin demolarea vechii ferme Ezăreni. Campusul nostru va fi pe două hectare din această fermă. Iar în prezent sunt ridicate aproape toate construcțiile de care avem nevoie. Vom avea laboratoare. Noi suntem în parteneriat, în primul rând, cu Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași și aceste laboratoare le vom împărți între noi, precum și cele două cămine. Unul va fi dedicat universității noastre și unul dedicat Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi”. În afară de aceste clădiri, le spunem noi, civile, mai avem trei microferme. Vom face o microfermă pentru creșterea găinilor ouătoare, fermă pentru vaci de carne și fermă pentru capră-oaie. Va fi și un loc pentru studenți unde să-și petreacă timpul liber, o sală de sport cu vestiare, precum și un teren de fotbal exterior. Construcțiile sunt ridicate în diferite etape. Construcțiile civile, laboratoarele și cele două cămine sunt în stadiul de finisaje interioare. Vremea potrivnică din această iarnă, nu ne așteptam la zăpezi încă din luna decembrie, ne-a întârziat un pic. Nu se pot turna betoanele la temperaturi negative și din acest punct de vedere suntem într-o ușoară întârziere, dar se lucrează la interioare.

Andreea Daraban: Dar care ar fi deadline-ul?

Denis Constantin Țopa:  La 31 iulie, anul curent, ar trebui să recepționăm tot ceea ce înseamnă clădiri, echipamente și tot ceea ce ar trebui pus în valoare în acest proiect. Termenul este foarte limitat, ca pentru toate proiectele care se desfășoară cu fonduri din PNRR.

Andreea Daraban: Vor fi laboratoare unde studenții, dar și elevii din unitățile partenere vor putea face practică?

Denis Constantin Țopa:  Da, într-adevăr, vor putea face practică la noi. Alături de Universitatea Tehnică mai suntem parteneri cu cinci  colegii, licee.  Trei sunt din Iași, Colegiul Agricol și de Industria Alimentară ”Vasile Adamache”, Colegiul Tehnic ”Mihail Sturza”, Liceul Tehnologic Agricol ”Olga Sturza” din Miroslava și două licee din Suceava și Târgu Neamț, ”Vasile Lovinescu” Fălticeni și Colegiul Tehnic ”Ion Creangă” din Târgu Neamț. Învățământul dual nu înseamnă doar școală, în liceu sau universitate, și practică în laboratoarele universităților, ci înseamnă și practică în fermele partenerilor noștri, în societățile comerciale, care sunt parteneri în prezent sau care vor fi pe viitor parteneri cu noi sau cu liceele de profil.

Andreea Daraban: Și vor primi și niște bonusuri, vor avea și niște avantaje financiare?

Denis Constantin Țopa:  Ei vor putea primi burse de la parteneri. Cuantumul acestor burse este echivalentul bursei pe care îl oferim și noi în universități. Cred că este undeva la 900 de lei, în prezent.

Andreea Daraban: Laboratoarele pe care le veți pune la dispoziție elevilor și studenților, cu ce vor fi dotate și ce anume vor putea face mai exact în aceste laboratoare?

Denis Constantin Țopa:  Cele două universități partenere și-au configurat undeva la nouă laboratoare fiecare. Dacă ar trebui să vă dau un exemplu din cadrul universității noastre, Universitatea pentru Științele Vieții, avem laboratoare pentru digital farming, în sectorul vegetal. Să zicem așa, va fi o meserie de viitor, o meserie nouă, pentru că, în prezent, agricultura nu înseamnă doar lucrat cu utilaje mecanice, ci înseamnă utilaje computerizate.

Prețul lor este foarte mare. Sunt computerizate total și este nevoie de oameni special pregătiți pentru a opera aceste utilaje agricole, dar vorbim și de noile tehnologii care apar, utilizarea dronelor în agricultură, tot mai mult se vorbește despre agricultura inteligentă și trebuie să formăm oameni pe aceste sectoare. Laboratoare de digital farming în sectorul zootehnic, de asemenea avem și laboratoare pentru procesarea laptelui, a cărnii sau de morărit și panificație.  Dacă ar fi să dăm câteva exemple, de la partenerii noștri de la Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași, sunt laboratoare de robotică și mecatronică, laboratoare de realitate virtuală și augmentată, sănătate și siguranță în muncă sau bioinginerie. Ar fi doar câteva exemple din cele 8-9 laboratoare care se vor configura la partenerii noștri. Atât studenți la programele de licență, cât și masteranzi, dar și doctoranzi pot participa în ruta duală.

Andreea Daraban: Iar în ceea ce privește învățământul preuniversitar, elevii vor fi coordonați de mentorii lor din școlile respective? Vor avea acces la aceleași facilități?

Denis Constantin Țopa:  Absolut. Pot oricând să acceseze facilitățile campusului AGRITECH și, bineînțeles, sunt invitați să vadă ce echipamente noi sunt și cum se lucrează într-un campus foarte modern, cum este cel pe care îl realizăm în prezent.

Andreea Daraban: Ce aduce nou acest campus față de alte forme de pregătire profesionale existente până acum?

Denis Constantin Țopa:  V-am spus de meseriile viitorului, de această tehnologizare a agriculturii. Noi, la universitate, am început să predăm cursuri de digitalizare a agriculturii încă de acum 5 ani. Cred că suntem prima universitate din țară care a introdus curs de smart farming, dar prin fondurile pe care le avem pe acest proiect, de peste 20 milioane de euro, reușim să aducem echipamente de ultimă generație la nivelul anului 2026 și, prin astfel de echipamente,  simulatoare, atât studenții noștri cât și elevii pot învăța noi tehnici care sunt cerute de către partenerii noștri din piață. Andreea Daraban: Universitatea de Științele Vieții ”Ion Ionescu de la Brad” a stabilit deja calendarul admiterii pentru anul universitar următor. Admiterea candidaților se va realiza pe baza notelor obținute la Bacalaureat. În mod concret, este vorba despre nota la limba și literatura română – 50% și nota la o altă probă scrisă, la alegerea candidatului 50%. Doar la programele de învățământ organizate în dual se va susține și un interviu care să permite evaluarea motivației candidaților. Ce ne puteți spune despre acest program? Ce presupune acest program de învățământ organizat în dual?

Denis Constantin Țopa:  Noi, în dual, la programul de licență, am dat drumul la specializarea ”Exploatarea mașinilor și instalațiilor pentru agricultură și industrie alimentară”, un program foarte cerut  în mod deosebit  de către băieți. Cei care au inclinație mai mult spre tehnic accesează acest program. An de an, în perioada anterioară, am avut undeva la 20-30 de studenți care au accesat acest program și începând de anul trecut introducem acest program și în ruta duală, pentru ca pregătirea lor să fie complementară. Pentru că în învățământul dual este practic vorba de o tripartită, universitatea, studentul și antreprenorul.  Și considerăm că prin învățământul dual ei se vor specializa mai bine, conform cerințelor care există în piață. Cerințe care vin de la antreprenori în prezent.

Andreea Daraban: Aveți parteneriate cu agenți economici în acest sens?

Denis Constantin Țopa:  Strict în cadrul proiectului avem un parteneriat cu cinci agenți economici din zona noastră, din Regiunea Nord-Est, dar parteneriatul este deschis, ne vom căuta în continuare și alți parteneri, dar bineînțeles și cei pe care ii avem și nu fac parte din proiect, pot susține acest învățământ dual, o parte dintre ei elaborând cereri către noi, trimițând solicitări pentru a trimite studenții în practică, chiar dacă nu sunt în ruta duală și facem asta de foarte mulți ani.

Andreea Daraban: Există adresabilitate către această rută duală? Vin studenții, vor să aibă încă din studenție acces la lucrul efectiv într-o societate?

Denis Constantin Țopa:  În prezent simțim o ușoară reticență și suntem și limitați strict la acest program, respectiv ”Exploatarea mașinilor”. Adresabilitatea actualmente, pe această specializare, este strict spre băieți. Am văzut asta din absolvenții anilor trecuți. Am simțit o ușoară reticență și practic suntem limitați la jumătate din candidații care vin, la noi, la universitate, doar băieții accesând în anii anteriori acest program.  Există niște burse care vor fi date de către antreprenori, prin care studenții se pot întreține la studii în universitatea noastră.

 Andreea Daraban:  Altele decât ceea ce oferă universitatea?

Denis Constantin Țopa:  Altele decât ceea ce oferă universitatea, decât ceea ce oferă Ministerul Învățământului.

Andreea Daraban: Vă gândiți poate și la alte rute de tip dual, pe alte domenii?

Denis Constantin Țopa:  Da, vom încerca rute duale la master.  La licență, în următorul an universitar, nu vom scoate o altă rute duală, vom încerca să targetăm acest program, ”Exploatarea mașinilor și instalațiilor”,  și să facem mai mult marketing în zona asta pentru a atrage studenți care vor dori să urmeze ruta duală.

 Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Alina Cuciureanu, director Colegiul Silvic ”Bucovina”: ”Este clar că tiparul școlii în 2026-2027 nu mai poate fi același ca acum 10 ani, sau măcar ca acum 5 ani. Am anticipat aceste schimbări. Am deschis prima clasă de matematică-informatică din istoria instituției și am decis să renunțăm la domenii care nu mai răspundeau cererii pieței muncii.”

Publicat de andreeadaraban, 10 februarie 2026, 18:15 / actualizat: 11 februarie 2026, 11:00

Cu o tradiție solidă în formarea specialiștilor din sectorul forestier, colegiul este singura unitate de învățământ preuniversitar cu profil silvic din zona Moldovei și una dintre puținele de acest tip la nivel național.

Reformele anunțate pentru anul școlar 2026-2027, între care reorganizarea învățământului profesional, integrarea școlilor profesionale în liceele tehnologice, modificările privind autorizarea calificărilor și noile criterii de funcționare a unităților de profil, aduc atât oportunități cât și provocări majore pentru liceele tehnologice.

În același timp, acestea continuă să fie evaluate public prin indicatori care nu reflectă pe deplin misiunea lor reală, formarea de competențe profesionale cerute de piața muncii.

Colegiul Silvic ”Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc se distinge prin performanță educațională, atractivitate în rândul absolvenților de gimnaziu și deschidere către inovare.

Alina Cuciureanu, directorul Colegiului Silvic ”Bucovina”, a vorbit la Starea Educației despre provocările și neajunsurile sistemului, despre presiunile administrative și de percepție publică asupra liceelor tehnologice, dar și despre performanțele, proiectele și direcțiile de dezvoltare ale unei școli care continuă să formeze generații de specialiști într-un domeniu extrem de important pentru viitorul României.

Andreea Daraban: Sunteți un liceu unic în peisajul educațional din Moldova. Iată, elevii, vin spre dumneavoastră, cel puțin așa arată statisticile, cum reușiți să vă mențineți în topul preferințelor absolvenților de clasa a  VIII-a?

Alina Cuciureanu:  E un subiect, poate, extrem de delicat pentru multe școli. Cum reușim să ne menținem, cum reușim să creștem, pentru că noi  creștem pe an ce trece. Este vorba de muncă, e vorba de implicare, e vorba de decizii înțelepte, e vorba de a fi în permanență cu un pas înainte, e vorba de a anticipa tot ceea ce se întâmplă, pentru că lumea este într-o continuă mișcare. Este o școală mare, o familie mare, cu 1243 de elevi, unica școală silvică din România care deține titlul de colegiu, unica școală silvică din România care a adus țării un trofeu al Campionatului European al Tinerilor Silvicultori cu un lot de fete. E o școală în care se muncește enorm, e o școală în care am investit extrem de mult în formarea colegilor mei, atât prin programele de formare din România cât și din străinătatea. E o altfel de școală, în care deciziile se iau pe baza unor analize reale, concrete și corecte, având în permanență grijă să vedem nevoile viitorilor absolvenți ai învățământului gimnazial, dorințele părinților și de ce nu, ceea ce ne solicită agenții economici.

Andreea Daraban: Majoritatea elevilor sunt din județ sau vin și din alte zone ale Moldovei?

Alina Cuciureanu: Vin și din alte zone ale Moldovei, doar 20% din elevii noștri sunt din municipiul Câmpulung Moldovenesc, 18% sunt din alte județe.

Andreea Daraban: Reforma anunțată pentru anul școlar 2026-2027 aduce schimbări majore în organizarea învățământului profesional și tehnologic. Cum va influența această reorganizare activitatea colegiului și oferta educațională pentru elevi?

Alina Cuciureanu: La noi, lucrurile stau foarte bine, pentru că am anticipat cumva acum câțiva ani, odată ce se auzea de inteligență artificială, de toate aceste schimbări ce țin de digitalizare și așa mai departe, era clar că odată cu apariția inteligenței artificiale vor dispărea niște meserii și vor apărea altele noi. Era clar că tiparul școlii în 2026-2027 nu mai poate fi același ca acum 10 ani, sau măcar ca acum 5 ani. Noi am făcut un pas foarte important acum un an și jumătate când am depus documentația la ARACIP și de anul acesta școlar, 2025-2026, avem prima clasă de matematică-informatică din istoria colegiului Silvic ”Bucovina”. Continuăm cu alți pași, în anii școlari următori, de data aceasta ținând cont de ce calificări vor dori agenții economici să facem aici, la noi, la școală. Suntem în discuții, dar repet, nu este o surpriză pentru noi că lucrurile se schimbă și se vor schimba în permanență. Nu suntem deloc afectați. Dimpotrivă, faptul că și la noi au dispărut două clase, este spre binele nostru.

 Andreea Daraban: Din anul școlar următor organizați cu două clase mai puțin.

Alina Cuciureanu: Da, practic, același număr de elevi pe care îl avem anul acesta, un număr care era ca și medie undeva la 22 de elevi, vor fi organizați în numărul de clase pe care îl avem anul școlar următor, un număr potrivit. Și a fost o decizie care ne-a ajutat, cumva, să renunțăm la un domeniu care nu mai merge nici în zonă, care nu ne aducea nici performanță, la care am fi dorit să renunțăm, cred că de acum vreo 10 ani. Este vorba despre domeniul mecanică. Era un domeniu un pic străin. Numărul elevilor care s-au înscris la mecanică era din ce în ce mai mic de pe un an pe altul și cumva trăgeam de clasa asta care ne-a dus la diminuarea acelui număr de elevi pe clasă sub 24. Trebuie să fim foarte bine ancorați în realitate și să luăm o decizie corectă în permanență, decizie luată în echipă.

Andreea Daraban: Așadar, dispare clasa de mecanică și ce altă clasă?

Alina Cuciureanu: Și încă o clasă pe domeniul servicii, tehnician în administrație. La fel, nici acolo nu a mers întotdeauna pe numărul maxim de elevi.

Andreea Daraban: Ce specializări va avea Colegiul Silvic ”Bucovina” în anul școlar următor?

Alina Cuciureanu: Mergem pe domeniul de bază, respectiv silvicultura, cu tehnician în silvicultură și exploatări forestiere, mergem pe ecologie, tehnician ecolog și protecția calității mediului. Mergem pe clasa de real, matematică – informatică și pe două clase de servicii, respectiv tehnician în activități economice și tehnician în turism. Sunt domenii de maximă căutare în momentul acesta pe piață, domenii care vor exista, cu toată inteligența artificială care se va implementa în educație pe viitor.

Andreea Daraban: În spațiul public, liceele tehnologice sunt adesea evaluate, aproape exclusiv, prin rata de promovare la Bacalaureat. În ce măsură considerați că acest criteriu reflectă realitatea și performanța unui liceu cu profil silvic?

Alina Cuciureanu: La toate liceele tehnologice există un dublu avantaj. Copiii aceștia termină și cu certificat de calificare pe nivel 4 și termină și cu Bacalaureat. La capitolul Bacalaureat, după cum știți, mediile de admitere la liceele tehnologice sunt extrem de mici, dar prin muncă și efort susținut și permanent, reușim să-i aducem pe copiii aceștia până la un final frumos. Tot ce vă spun acum, vă spun doar în numele acestei școli.  Deci, acum doi ani, rata de promovare la Bacalaureat, la Colegiul Silvic ”Bucovina” a fost de 91%, iar anul trecut de 88%. Asta înseamnă muncă, să reușești să-l aduci pe copil acolo unde poate el să ajungă. Dar trebuie să jucăm cumva cu cărțile pe masă. Ei vin în clasa a IX-a cu lacune extraordinar de mari, asta este marea mea problemă, nu știu ce se întâmplă în învățământul gimnazial, de ajung în clasele a IX-a copii care nu știu să scrie și să citească. Am avut ani în care am invitat alături de noi învățători de la școlile generale și am lucrat cu copiii aceștia, cu abecedarul. Aceasta este realitatea și nu-mi este rușine să o recunosc și am muncit și i-am adus pe acești copii să promoveze Bacalaureatul. În ultimii ani suntem mult peste media națională la rata de promovare a Bacalaureatului, dar doar noi știm câtă muncă avem cu ei, dar muncim cu sufletul. Atât timp cât acești copii ne-au ales, ei trebuie să plece pe un drum extrem de frumos. Să știți că elevii, în mare parte, nu doresc Bacalaureatul, dar părinții acestora doresc și atunci dacă tot doresc, facem un efort, recuperăm, remediem. De exemplu, în CDEOȘ-urile (n.r. curriculum la decizia elevului din oferta școlii) care vor fi din anul școlar următor, avem posibilitatea să prindem și aceste programe remediale, apoi când vor ajunge în clasa a X-a, deja putem să prindem ore de pregătire pentru Bacalaureat. Lucrurile se schimbă și se schimbă în bine. Dar nu înțeleg starea asta de panică. Trebuie că ne adaptăm acestor lucruri care se schimbă în permanent.

Andreea Daraban: Cum evaluați rezultatele absolvenților dumneavoastră, dincolo de examenul de bacalaureat, în ceea ce privește inserția profesională și integrarea pe piața muncii? Aveți statistici de acest fel?

Alina Cuciureanu: Pentru mine, bucuria este că fiecare copil a reușit să-și găsească un loc de muncă. Tristețea este că ei,  și nu știu de unde mirajul ăsta al străinătății, că toți copiii, pe care i-am avut în loturile cu care am participat la Campionatul European, au fost cumva cooptați de Austria, de Suedia și imediat au primit oferte și au plecat să lucreze acolo. Lucru care ne și bucură, dar ne și întristează. Copiii prind niște aripi foarte serioase, pentru că noi facem o pregătire practică reală. Poate mulți din alte școli se feresc. Hai să nu ieșim cu ei în teren, că dacă alunecă. Hai să nu  scoatem motoferăstraiele, că dacă se taie. Noi nu facem așa. Învățăm să facem. E foarte important ca acești copii să știe să-și facă meseria. În străinătate, dacă trebuie să te angajezi, poți să ai 10 la bacalaureate, 10 unde vrei tu, treci de testarea practică, ești angajat. Dacă nu, la revedere.

Andreea Daraban: Vă întrebam dacă aveți statistici privind integrarea pe piața muncii în țară, la noi. Copiii după ce termină acest liceu, își găsesc un loc de muncă?

Alina Cuciureanu: Sigur că da. Elevii nu vin aici doar pentru a învăța o meserie, vin aici pentru că să se face carte și mulți pleacă să dea admitere în străinătate. Alții pleacă către Facultatea de Medicină în România, către Informatică, către Drept. Deci, avem și o astfel de baterie de copii care își formează o pregătire solidă pentru admitere în alte țări sau la facultăți care n-au nicio treabă cu silvicultura sau cu serviciile. Dar da, se duc către studii superioare și se duc și către piața muncii.

Andreea Daraban: Revenind la performanțele Colegiului Silvic ”Bucovina”, spuneați că o elevă de clasa XII-a va reprezenta România la Campionatul Mondial al Tăietorilor de Lemne, o competiție ce va avea loc în Slovenia, în perioada 12-15 martie. În ce constau probele unui astfel de concurs?

Alina Cuciureanu: Sunt exact probele pe care le-am avut la Campionatul European, campionat la care noi suntem pe podium de foarte mulți ani. Probele sunt: tăierea de precizie, tăierea combinată, cepuirea, cum spunem noi și doborârea arborilor și vreau să vă spun că Mihaela Boca, elevă în clasa a XII-a,  ea va fi cea mai tânără participantă din tot campionatul.

Andreea Daraban: De altfel, Colegiul Silvic ”Bucovina”, cum spuneam, este deja un nume cunoscut pe plan european, cu medalii de aur, argint și bronz, obținute la competițiile de profil. Spuneați că echipa din Câmpulung Moldovenesc a câștigat Campionatul European al tinerilor silvicultori în anul 2024.

Alina Cuciureanu: Așa este. A fost o provocare și cu acest campionat, pentru că în foarte mulți ani, colegii mei care se ocupă de antrenarea loturilor de drujbit, n-au vrut lot de fete. Eu am vrut neapărat lot de fete. Și vreau să vă spun că am organizat acest campionat al cărui trofeu l-am câștigat în 2024. Este o maximă onoare pentru noi.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Gabriela Dima, manager regional Teach for Romania: ”Un copil care ajunge la liceu din mediul rural se confruntă cu o realitate extrem de dură: la multe discipline are un decalaj de trei ani față de colegii lui. Avem un deficit major de cadre didactice, ceea ce duce la fluctuație mare de personal. Dacă profesorii se schimbă de la un an la altul, nu poți construi o învățare sistematică.”  

Publicat de andreeadaraban, 9 februarie 2026, 10:34 / actualizat: 10 februarie 2026, 11:48

În spatele acestor cifre nu se află doar eșecuri individuale, ci un cumul de factori structurali: sărăcie, lipsă de resurse, deficit de profesori, politici publice incoerente și o profundă lipsă de predictibilitate. ”Nu este neapărat o surpriză”, spune Gabriela Dima, director regional Teach for Romania, într-un interviu acordat emisiunii Starea Educației, realizată de Andreea Daraban. ”Studiile arată că în România decalajul dintre rural și urban este de aproximativ trei ani,” mai susține Gabriela Dima.

Pentru mulți copii din mediul rural, clasa a VIII-a vine fără competențe de bază la citire și matematică. Fără sprijin educațional acasă, fără acces real la programe remediale consistente și cu o școală adesea subdimensionată, acești elevi ajung la examene naționale deja învinși de sistem.

Matematica este disciplina unde diferențele sunt cele mai vizibile, iar explicațiile țin inclusiv de criza de profesori din domeniile STEM. ”Avem un deficit major de cadre didactice, ceea ce duce la fluctuație mare de personal. Or, condiția de bază pentru învățare este siguranța. Dacă profesorii se schimbă de la un an la altul, nu poți construi o învățare sistematică, ” explică Gabriela Dima.

Deciziile recente din educație, precum comasarea școlilor, creșterea normei didactice și reducerea numărului de ore pentru anumite discipline, au avut efecte vizibile mai ales în comunitățile rurale. În lipsa unei evaluări naționale standardizate de impact, concluziile vin din teren. ”Pentru un profesor din mediul rural, norma de 20 de ore poate însemna să predea în cinci sau șase școli diferite. Este extrem de dificil”, spune Gabriela Dima. Mai grav este faptul că, pentru a completa normele titularilor, au fost sacrificate discipline întregi sau au fost predate de profesori fără specializare. Inițial, artele și educația tehnologică au fost primele eliminate, dar acum sunt afectate inclusiv fizica, chimia și biologia. ”Nu putem funcționa doar în cap și să ne mirăm că nu există empatie sau bun simț, dacă nu cultivăm artele și dezvoltarea holistică a copilului”, avertizează directorul Teach for Romania.

În comunitățile vulnerabile, rolul profesorului devine decisiv. ”Un profesor bun este, înainte de toate, un profesor căruia îi pasă”, spune Gabriela Dima. Un profesor care își pune întrebări și încearcă să înțeleagă cauzele profunde ale abandonului și neîncrederii în educație.”Orice copil vrea să fie văzut, apreciat, să simtă că poate contribui. Dacă reușești să construiești asta, progresul apare mai întâi în zona socio-emoțională și apoi în cea academică.”

Lipsa de continuitate și asumare politică avfectează grav Educația. ”Ministerul Educației este ministerul cu cea mai mică durată a mandatelor. Nu există predictibilitate, nu există viziune pe termen lung”, spune Gabriela Dima. În lipsa unui acord politic transpartinic, reformele rămân pe hârtie.

Redăm, mai jos, interviul integral:

Andreea Daraban: Iată raportul Inspectoratului Școlar Județean Iași arată că peste 85% dintre elevii din mediul rural nu au obținut nota 5 la matematică la simularea Evaluării Naționale, organizată în luna decembrie. Când vine vorba despre examene, există un decalaj constant între rural și urban, dar de data aceasta el pare extrem de pronunțat. Ce factori explică această prăpastie? Lipsa profesorilor, sărăcia, curriculum sau toate acestea la un loc?

Gabriela Dima: Cred că sunt multipli factorii care contribuie. Nu este neapărat o surpriză pentru noi, fiindcă studiile spun că în România decalajul dintre rural și urban este de 3 ani. Astfel încât, un copil care finalizează clasa a VIII-a și merge la liceu va trebui să se confrunte, după ce a ajuns la liceu, cu această realitate extrem de dură pentru el, care îi face foarte dificilă integrarea. Și anume că pentru multe dintre discipline are un decalaj de aproximativ 3 ani. Sunt multipli factori, de la cum este văzută educația la nivel de societate, la nivel cultural. Al doilea factor care contează, cred că este dat de atractivitatea carierei didactice. Nu mai este considerată una dintre profesiile cele mai onorante, deși rolul ei în societate poate fi critic. Tinerii nu-și mai doresc, nu au ca primă opțiune să se ducă la catedră, ci mai degrabă, mă refer la cei mai buni absolvenți, ci caută mai degrabă cariere care sunt și din punct de vedere financiar mult mai atractive, dar nu este vorba numai de asta. Ci este vorba și de recunoașterea pe care ei o primesc în rândul semenilor în momentul în care aleg lucrul acesta. De asemenea,  sunt o serie de factori care țin de veniturile copiilor, de statutul socio-economic al părinților, sunt o serie de factori care țin de cultură și climat școlar. De asemenea, cum arată pregătirea inițială și continuă a cadrelor didactice, cum arată selecția cadrelor didactice, dacă avem sau nu programe naționale care să intervină în zona asta de decalaj. Decalajul este mai mare pe matematică și iarăși nu este o surpriză, fiindcă în ultimii ani cel puțin, mai ales toate disciplinele din zona STEM sunt foarte puțin atractive pentru tineri. Și știm că ne vom confrunta cu o foarte mare criză de personal în următoarii șase-zece ani pe STEM. În contextul în care tu ai un deficit de cadre didactice pe STEM, asta înseamnă o fluctuație foarte mare de personal. Condiția primordial, ca să existe învățare, este ca copilul să se simtă în siguranță. În lipsa unei relații și dacă cadrul didactic se schimbă de la an la an, este foarte greu să se pună baza, fundația, pentru o învățare care este sistematică pentru ei. Ar avea nevoie de continuitate, ceea ce lipsește din păcate.

Andreea Daraban: Ultimele decizii luate în educație, mai ales cele de anul trecut, această lege 141, prin intermediul căreia s-au comasat școli, a crescut numărul de elevi la clasă, au fost mărite normele didactice ale profesorilor,  din semnalele pe care le aveți dumneavoastră, lucrând în aceste comunități vulnerabile, au existat consecințe?

Gabriela Dima: Cu siguranță. Ar fi fost necesar să ai o evaluare inițială și o evaluare finală a copiilor ca să vezi care a fost impactul măsurilor. Nu avem această evaluare standardizată pentru toate disciplinele la nivel national, pentru ca, în mod real, să spunem care a fost impactul. Ce putem să spunem, însă, uitându-ne la niște date calitative și mergând pe teren și discutând cu directori și discutând cu profesorii noștri care sunt în program și care sunt acolo la catedră, este că nu este rău să se mărească norma didactică. Este un trend care este la nivel internațional, adică este ceva ce regăsim și în alte sisteme de educație, deci problema nu este în numărul de ore pe care îl au. Ce apare însă ca un efect? Comunitățile rurale suferă de o depopulare masivă, migrație foarte mare, dinspre rural, înspre urban, dar și din România spre alte țări. Și atunci îți scade foarte mult populația școlară și asta înseamnă că ai cel mult o clasă pe nivel, dacă nu ai clase simultane, iar pentru un cadru didactic, ca să facă o normă de 20 de ore, asta va însemna că trebuie să predea în 5-6 școli pe disciplinele care au o oră-două pe săptămână, ceea ce este foarte greu. Ce se întâmplă în realitate și ce s-a întâmplat în realitate este că, așa cum prevedea legea, prima obligație era să asiguri norma didactică pentru cadrele didactice titulare, care erau la nivel de școală și au mai fost sacrificate niște discipline. Pentru că s-au dat în completare de normă ore, dar nu pe specialitate. Și dacă, în mod tradițional, aveam sacrificate discipline ca educație tehnologică, desen, muzică, discipline care sunt foarte importante în dezvoltarea, complexă, holistică a copilului. Pentru că nu putem funcționa doar în cap ți să ne mirăm de ce nu există compasiune, de ce nu există empatie, de ce nu există bun simt și bun gust, atât timp cât eu nu cultiv artele care îmi dezvoltă personalitatea într-o anumită direcție, care îmi cultivă frumosul. Dacă eu nu ofer atenție acestor discipline, să nu mă mir că oamenii mei îmi par un pic abrutizați ca adulți și insensibili. Deci, pe lângă aceste discipline, au început să fie sacrificate și altele, orele de fizică, orele de chimie, orele de biologie, care încep și ele să fie sacrificate. Adică ceea ce vedem în momentul ăsta, s-ar putea să vedem că se adâncește în timp, fiindcă ăsta a fost, din păcate, un efect extrem, extrem de nefast pentru ceea ce vizează calitatea educației. Să sacrifici discipline, ducând persoane care nu sunt de specialitate. O astfel de măsură trebuie pregătită cu mult timp înainte și înseamnă să ai mastere didactice care au dublă specializare, astfel încât persoanele care ajung la catedră să poată să-și facă norma, predând și biologie, și fizică, și chimie. Și atunci tu nu mai trebuie să mai sacrifice, pentru că omul ăla o să-și facă norma didactică din două, trei școli.

Andreea Daraban: Spuneați, la un moment dat, că un profesor bun poate schimba radical traiectoria unui copil. Ce înseamnă concret un profesor bun într-o comunitate vulnerabilă?

Gabriela Dima: Aș spune că un profesor bun este un profesor căruia îi pasă, în primul rând. Un profesor care înțelege și care nu rămâne indiferent la această inechitate profundă care există. Al doilea lucru extrem de important este să-și dea voie să chestioneze staus quo-ul. Pentru că dacă se duce în comunitate cu mentalitate că nu se poate și că părinții nu sunt interesați de educație, fără să-și dorească să înțeleagă care sunt cauzele profunde pentru care au ajuns să nu mai creadă în educație, în realitate nu poate să schimbe nimic, fiindcă după câțiva ani o să fie absorbit de cultura locală care spune că nu se poate. Și atunci tu ai nevoie să ai această disponibilitate și această curiozitate și această dorință de a regândi și de a-ți chestiona permanent credințele și de a chestiona permanent ceea ce pare a fi realitate și să vezi ce este dincolo de acea realitate. Orice copil își dorește să fie văzut, își dorește să primească apreciere, recunoaștere, să contribuie, să fie pus într-un context în care să contribuie și să-i fie recunoscută contribuția. Și dacă tu, în calitatea de cadru didactic, reușești să construiești chestia asta, o să-l ai pe copil în clasă și va avea și progres. Întâi în zona socio-emoțională și apoi se va vedea și în zona academică.

Andreea Daraban: Cât de pregătiți sunt profesorii din sistemul public pentru educația incluzivă și pentru lucrul cu elevii aflați în risc social?

Gabriela Dima: Sunt două momente de pregătire a lor. Atunci când se întâmplă pregătirea academică efectivă și aici din păcate, în continuare, este mult prea puțin semnificativă și consistentă partea de pregătire practică, practică în medii diverse, adică să predea și în mediul rural, să predea și la simultan, să predea și copiilor cu cerințe educaționale speciale. Asta lipsește. Nu contează doar teoria, trebuie să aibă mai multe contexte de practică pedagogică și este un prim punct în care trebuie intervenit. Al doilea palier ține de pregătirea continuă. Pentru că una este ce mi se întâmplă în facultate sau în timpul liceului pedagogic și alta este ce întâlnesc eu efectiv ca realitate de zi cu zi, fiindcă copiii se vor comporta într-un fel, într-o interacțiune ocazională și cu totul altfel când se familiarizează cu cadrul didactic și atunci este nevoie de această susținere și pregătire permanentă. Din păcate, însă, ce am sesizat și nu aș vrea să generalizez, dar sunt doar câteva observații și este ceva ce eu îmi propun să explorez mai mult. În ce măsură avem o abordare și o strategie în ceea ce privește formarea continuă a cadelor didactice și mentoratul lor, prin intermediul inspectoratelor școloare și a caselor corpului didactic. Prin modul în care ne formăm rețeaua de mentor și de profesori metodici, cum ne alegem curriculum, ne selectăm curriculum de formare pentru cadele didactice din județ, în funcție de nevoia care este acolo. Nu pare, în momentul acesta, că există o strategie sau că există neapărat o coerență și aici este opinia mea personal. Este foarte complicat să aduci o viziune pentru dezvoltarea curriculară și nevoia de formare a cadelor didactice, când tu ai o normă didactică de 14 ore și ești și director de CCD sau ai 10 ore, predai în fiecare zi și ești inspector școlar general. Pot să înțeleg nevoia de contact cu realitatea, dar nu ne putem aștepta să facem și un management bun, să dezvoltăm și curriculum de formare, să capacităm profesorii metodiști și mentorii, să monitorizăm intervenția lor când omul acela predă 14 ore din 20 ore, care înseamnă normă întreagă pentru un cadru didactic. Și mai este ceva, în momentul în care eu sunt inspector școlar sau profesor în CCD angajat și mă duc la clasă și nu mă prezint cum trebuie, e firesc ca ziua următoare să vuiască toată presa că eu m-am dus nepregătit. Ce o să prioritizez? Personal, ca om, ca manager, ca director regional care are în echipă șase oameni, nu îmi dau seama cum reușesc oamenii ăștia să gândească și strategic și să monitorizeze un plan de dezvoltare pentru cadrele didactice dintr-un județ când au o normă didactică de 14 ore. Și vorbim de toți inspectorii și directorii de CCD. Da, cred că lipsește această viziune și această înțelegere profundă a ce presupune în mod real o pregătire inițială și continuă de calitate și un sprijin constant pentru cadrele didactice după ce ajung la catedră.

Andreea Daraban: Teach for Romania lucrează în școli vulnerabile. Cum reușesc profesorii asociației să recupereze decalaje mari de învățare într-un timp relativ scurt? Cum îi pregătiți?

Gabriela Dima: Teach for Romania este un program de leadership. Noi căutăm acei oameni care vor să contribuie pe termen lung în sistemul de educație și care înțeleg că acești doi ani de program, cât ei sunt alături de noi, sunt doar prima etapă, pentru ca după aceea, din rol de alumni,  să poată să continue mai departe. Pe parcursul acestor doi ani, fără să vreau să sperii pe nimeni, vorbim, în primul rând, de un proces de selecție foarte riguros. Suntem acum în acest proces de selecție. Cei care vor dori să fie parte din comunitatea noastră, încă pot să o mai facă până pe 18 martie. Va urma procesul de selecție și apoi, pe perioada verii, în primul an când începe programul, avem un bootcamp de formare, o academie de leadership și formare în educație de cinci săptămâni. Sunt cinci săptămâni intensive, două săptămâni online, trei săptămâni fizic, cu două săptămâni de practică efectiv, mers în fiecare zi la clasă și după aceea, pe parcursul celor doi ani, vorbim în fiecare an de peste 100 de ore de formare și mentorat pe direcții critice, de impact la elevi, literație, numerație, dezvoltare socio-emoțională a copiilor. Ne uităm la cum anume putem dezvolta leadership-ul la copii, aducând inițiative, proiecte în comunitate pe care să le facem împreună cu elevi și să fie implementate de către elevi. Avem mentorat aplicat, fiecare profesor lucrează cu un tutore, are un tutore care merge de câteva ori pe an în vizită la clasă, cu care are check-in-uri periodice. Face parte dintr-o comunitate care se întrunește iarăși periodic cu un grup de profesori cu care lucrează în mod periodic, de la zona de proiectare didactică până la, nu știu, poate provocări pe care le are în zona de relație cu părinții, gestionarea comportamentelor provocatoare sau, nu știu, decalajele în învățare. Rezultatele ne spun că evaluăm la începutul anului școlar pe literație, pe numerație, pe dezvoltare socio-emoțională și există progres semnificativ la finalul anului școlar, pentru fiecare dintre aceste direcții. Însă, se face valuare inițială, se face un plan de intervenție remedială, profesorii lucrează cu un mentor pe literație, pe numerație, pe socio-emoțional și gândesc o strategie pe care o implementează, ceva ce poate fi dus la nivelul întregii clase, dar lucrează și cu grupe mici de copii. Și educație remedială nu înseamnă că lucrez cu toată clasa. Și aș mai îndrăzni să spun, educație remedială nu înseamnă educație pentru performanță. Înseamnă să lucrezi cu grupe de 4-5 copii și urmezi o anumită metodică, un anume mod de lucru cu ei, astfel încât să pot să-i ajut să recupereze decalajele.

Andreea Daraban: În câte școli din Moldova acționează Teach for Romania?

Gabriela Dima:  Peste 60. Pentru că anul acesta susținem 64 de profesori și în același timp avem intervenție la nivel de școală, lucrând cu o masă mai mare de profesori în 3 școli.

Andreea Daraban: Un model care e aplicabil, îl face un grup restrâns de oameni, spuneați că cel puțin pe Moldova sunt șase oameni în subordinea dumneavoastră care lucrează pentru a implementa astfel de programe. De ce nu facem și la nivel național astfel de activități, astfel de intervenții?

Gabriela Dima:  Am povestit mai devreme despre fluctuația de personal ca fiind una dintre cauzele decalajelor care există și a faptului că e foarte greu să menții interesul pentru educație din partea copiilor. De aceeași fluctuație vorbim la cel mai înalt nivel în Ministerul Educației, fiind ministerul în care durata unui mandat este cea mai scăzută, comparativ cu toate celelalte ministere. Din păcate, nu pare că educația este o prioritate și în actualul context geopolitic nici nu cred că va fi o prioritate pentru noi ca societate, deși vedem consecințele, refuzăm însă să privim în oglindă și să înțelegem că, cu fiecare an care trece, mai omorâm niște vieți. Efectiv, suntem responsabili pentru omorârea destinului unor copii.

Andreea Daraban: Prin lipsă de acțiune, prin lipsă de predictibilitate.

Gabriela Dima: Exact, da. Și lipsă de asumare, până la urmă. Toate marile reforme ale sistemelor de educație s-au întâmplat prin acordul tuturor partidelor politice. În momentul în care, real, educația va fi o prioritate și o să înțelegem asta și această inechitate profundă o să ne doară, o să putem să ne așezăm la masă, să trecem dincolo de orgolii. Pentru că dacă se va schimba politica la fiecare mandat și la fiecare ministru, nu o să avem o viziune și o strategie pentru sistemul de educație. Și oamenii s-au străduit. Avem un profil al absolventului foarte fain, avem un profil al profesorului foarte fain. Ai nevoie însă de o arhitectura a sistemului care să-ți poată susțină implementarea lor. Sigur, ele sunt foarte frumoase, dar sunt pe hârtie. E nevoie să se așeze la masă toate partidele politice și să fie de acord și să urmeze acel plan, indiferent ce altă schimbare politică apare. Din păcate, acum, cu contextul geopolitic, nu știu ce va fi.  Dacă până acum n-am reușit să prioritizăm, cum am putea fix acum, în acești ani, să facem din educație o prioritate. Nu sunt foarte optimistă.

      Varianta audio a interviului:

Sub 16 ani pe rețelele sociale: interdicție totală sau acces controlat și educație digitală?

Publicat de andreeadaraban, 8 februarie 2026, 15:07 / actualizat: 11 februarie 2026, 21:03

Studiile Organizației Mondiale a Sănătății arată că peste 22% dintre copiii români cu vârste între 11 și 15 ani prezintă semne de sevraj psihologic atunci când li se taie accesul la telefon, iar specialiștii avertizează asupra riscurilor pentru sănătatea mintală.

Este interdicția soluția sau avem nevoie de reguli mai clare, platforme mai sigure și educație digitală?

Despre riscuri, beneficii și responsabilitate discutăm, la Dezbaterea Zilei din 9 februarie, cu  dr. Mirela Dracinschi, psihoterapeut, Genoveva Farcaș, profesoară de pedagogie la Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași și Cristina Jamscheck, director de programe al Centrului pentru Jurnalism Independent.

Realizator: Andreea Daraban

Emisiunea va putea fi urmărită și video live pe pagina noastră de Facebook.

Linkul emisiunii: https://www.youtube.com/live/xJbduTb_LQk?si=hpMZOHkLJEbJFzeV

#StareaEducației (REPORTAJ) Ziua Internațională a Cititului Împreună, celebrată cu entuziasm la Școala „Varlaam Mitropolitul” din Iași

Publicat de andreeadaraban, 6 februarie 2026, 17:31 / actualizat: 9 februarie 2026, 10:36

Evenimentul este  sărbătorit în peste 170 de țări din întreaga lume și a fost inițiat de organizația neguvernamentală LitWorld, cu sediul în New York.

Ziua Internațională a Cititului Împreună a fost marcată și în acest an la Școala „Varlaam Mitropolitul” din Iași, unde lectura reprezintă o componentă esențială a procesului educațional.

Elevii și profesorii s-au reunit într-o atmosferă caldă, demonstrând că cititul cu voce tare este mai mult decât o activitate școlară, este o experiență care apropie oamenii.

În acest an, elevii au citit volumul „Băiatul, Cârtița, Vulpoiul și Calul”, o carte care a permis atât reflecții profunde, cât și exerciții de traducere în limba engleză.

Un reportaj de Andreea Daraban:

Reporter: Ziua internațională a cititului împreună a fost celebrată și anul acesta la școala Varlam Mitropolitul din Iași, unde lectura nu este doar o activitate ocazională, ci o adevărată tradiție educațională. Evenimentul a reunit elevi și profesori într-o atmosferă caldă și prietenoasă. Bianca Năstase, învățătoarea clasei a IV-a A, a subliniat importanța lecturii în parcursul educațional al elevilor: ”Lectura în școala Varlaam Mitropolitul este o parte foarte importantă a întregului proces. La toate clasele, începând de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a și apoi continuând gimnaziul și liceul, acordăm o mare atenție. Avem inclusiv trecută disciplina Lectură în orar, astfel încât nu este neapărat o noutate faptul că noi studiem o carte și aprofundăm și avem discuții și activități pe baza ei, ci este o activitate constantă în școală.”

Reporter: Anul  acesta, elevii clasei A4-A de la școala Varlam au citit și analizat cartea ”Băiatul, Cârtița, Vulpoiul și Calul”, o alegere potrivită atât pentru sensibilitatea copiilor cât și pentru exerciții de traducere și reflecție în limba engleză. Activitatea a continuat o tradiție frumoasă. Anul trecut, elevii au tradus și citit poezii de Mihai Eminescu, atât în română cât și în engleză, după cum ne-a mărturisit Alina Turtă, profesoară de limba engleză: ”Ne-am propus să aducem lectura mai aproape de copii și anul acesta și având această lectură comună, pe care am parcurs-o și în limba română și în limba engleză, ne-am gândit să intrăm un pic pe partea analitică. Pe lângă o traducere, am încurajat copiii să-și exprime ideile față de ceea ce iau din aceste povești cu ei, mai departe de clasă.  Reporter: Cât de important este acest citit împreună, cu voce tare? Contează poate mai mult decât simpla lectura acasă, în intimitate? ”Noi încurajăm să se continue această activitate și în cadrul familiei. Este important să ne auzim și să ne vedem și cu atât mai mult susținem această activitate în clasă. O  dată pentru că ne vedem noi, profesori împreună alături de copii, și a doua oară pentru că și copiii se simt văzuți, apreciați și ascultați. Și da, este un pas important în devenirea lor.”

Reporter: Elevii clasei a IV-a A, îmbrăcați în uniforme elegante, aveau pe bănci aceeași carte, ”Băiatul, Cârtița, Vulpoiul și Calul” pe care au citit-o împreună. Discuțiile cu ei au scos la iveală o relație sinceră și profundă cu lectura. Copiii au descoperit cartea în urma unei prezentări la ”Rubrica de dimineață”, o activitate zilnică, specifică școlii, unde elevii prezintă povești, autori sau teme diverse.

Elev 1: Îmi place să citesc cărți de la Arthur, de la Funny Green, în special, de la Roald Dahl și de David Williams.

Elev 2: Ca să citești în zilele noastre este minunat și cu ocazia acestei zile, dacă toți citim împreună, ne putem apropia unii de alții și mai mult.

Reporter: Ce cărți îți place să citești?

Elev 2: Îmi plac cărțile cu aventură. E ca și cum ai avea o aventură în capul tău, prin care te întâlnești cu atâtea personaje imaginare. E ca și cum creierul tău și-ar lua o vacanță, pur și simplu.

Reporter: Îți place mai mult să citești decât să stai pe telefon?

Elev 2: Depinde ce cărți citesc. Unele cărți îmi plac, unele cărți nu. Îmi plac doar unii autori, dar mi-au plăcut foarte mult poeții care au scris poezii, cum ar fi, poetul nostru Mihai Eminescu, pe care îl îndrăgim foarte mult. Pe scurt, pentru mine, a citi e una dintre activitățile mele preferate.

Reporter: Ce ți-a plăcut cel mai mult la această carte pe care o citiți împreună? Acțiunea, personajele?

Elev 3: Povestea, cum s-a exprimat autorul și desenele erau foarte interesante.

Reporter: Tu citești și acasă mult? E o obișnuință zilnică aceea de a citi? Elev 3: Cititul este una dintre pasiunile mele cele mai mari și nu cred că există o zi în care să nu citesc, pentru că, nu știu, mă simt foarte calmă când citesc.

Elev 4: Cred că este important să citim împreună în fiecare zi, pentru că acest lucru ne ajută să creștem, să ne dezvoltăm vocabularul. Ne aduce împreună.

Reporter: Dar părinții acasă îți citesc?

Elev 4: Păi nu, de obicei citesc eu. Când nu știam să citesc, da, mi-au mai citit.

Reporter: Ce ți-a plăcut la această carte pe care astăzi o citiți din nou împreună?

Elev 5: Mie mi-a plăcut în special cum se exprimă autorul. Mi-a plăcut foarte mult acțiunea și ce te învață această carte. Dacă ar fi să aleg, ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că nu trebuie să-ți fie rușine când ceri ajutorul și dacă ceri ajutor este mai mult că ești curajos și că ai încercat deja.

#StareaEducației (INTERVIU) Alfabetizarea emoțională digitală, o soluție imediată pentru copiii expuși riscurilor online. Diana Todea, vicepreședinte al Asociației Mindcare for All: ”Nu vorbim despre demonizarea tehnologiei sau despre reducerea forțată a timpului petrecut online, ci despre capacitatea tinerilor de a-și recunoaște emoțiile și de a înțelege ce se află în spatele propriilor comportamente.”

Publicat de andreeadaraban, 4 februarie 2026, 07:19 / actualizat: 5 februarie 2026, 13:39

Asociația Mindcare for All propune o soluție educațională imediată, prin lansarea unui toolkit de alfabetizare emoțională digitală, oferit gratuit școlilor și adolescenților. Conceput ca un instrument practic de intervenție, toolkitul vine în sprijinul elevilor care navigează zilnic într-un spațiu digital greu de controlat, dar și al profesorilor care resimt tot mai clar impactul emoțiilor online în sala de clasă.

Creatorii acestui instrument spun că nu este vorba despre limitarea timpului petrecut pe telefon sau despre demonizarea tehnologiei, ci despre dezvoltarea unor competențe importante, recunoașterea emoțiilor trăite online, reglarea reacțiilor și construirea rezilienței emoționale.

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat la Starea Educației despre cum funcționează acest instrument și de ce este nevoie de alfabetizare emoțională digitală cu Diana Todea, psihoterapeut și vicepreședinte al Asociației Mindcare for All.

Andreea Daraban: Ce v-a determinat să creați un astfel de instrument care să ajute la gestionarea emoțiilor copiilor care petrec mult timp în online?

Diana Todea: Din păcate, în România avem un nivel destul de ridicat al fenomenului de cyberbullying, am identificat această nevoie, mai ales a tinerilor, a celor prezenți în școli, de a înțelege puțin de ce oferă bullying atunci când oferă bullying, ce pot să fac atunci când primesc bullying și am observat că este un nivel destul de ridicat, mai ales pe rețelele sociale și în tot ceea ce înseamnă lumea digitală. Pentru că în ziua de astăzi se petrece foarte mult timp acolo, în online. Totodată, asta ne-a arătat și partea de studii, se poate oferi bullying în online mult mai ușor decât față în față, pentru că pare că ești mai protejat dacă o faci din spatele unui ecran.

Andreea Daraban: De ce credeți că soluțiile de tip interdicție sau limitarea accesului la social media nu sunt suficiente pentru a proteja copiii?

Diana Todea: Pentru că noi considerăm, și asta am încercat să facem și prin acest toolkit, care într-adevăr este gratuit și se găsește pe site-ul Asociației Mindcare for All, considerăm că este foarte important ca fiecare tânăr, în primul rând, să-și recunoască stilul de comunicare în online. E foarte important să ia pauze fără a se simți obligat și să se deconecteze complet de la tehnologie dacă simte. Credem că este foarte important să reușească să înțeleagă de ce simte să ofere cyberbullying.  De ce numim toolkit-ul acesta de alfabetizare emoțională digitală, ca să răspund mai concis la întrebare, pentru că niciodată o soluție nu va fi orice comportament extrem, ci mai degrabă să stăm, să încercăm să identificăm emoțiile, să ne dăm seama de ce simtim nevoie să facem anumite comportamente și ce putem să facem ca să fim o variantă mai sănătoasă de a noastră.

Andreea Daraban: Care sunt cele mai frecvente probleme emoționale pe care le observați la copii și adolescenți, generate de mediul online?

 Diana Todea: Simptomatologia pe partea de anxietate. Prin proiectul pe care l-am derulat, am avut oportunitatea să mergem și în școli.  Acolo am reușit să identificăm că una dintre problemele des întâlnite este anxietatea, iar o alta scăderea încrederii în sine, în momentul în care cineva se confruntă cu partea aceasta de a primi ură în online.

 Andreea Daraban: Ce este concret toolkit-ul de alfabetizare emoțională digitală și cum diferă el de alte inițiative de educație digitală?

Diana Todea: În primul rând, considerăm că ne diferențiem prin partea de alfabetizare emoțională digitală, într-un mod care să fie suficient de atractiv, căci a fost gândit împreună cu tinerii cu care am colaborat. Am reușit să facem un toolkit care este gândit pentru elevi, dar și pentru profesori, dar și pentru părinți sau pentru oricine își dorește o relație mai echilibrată cu tehnologia. E o resursă utilă pentru toți cei care vor să regăsească liniștea într-o lume conectată foarte mult la online. Ce oferim noi? Oferim strategii clare, exerciții care pot fi făcute pentru a reuși să înțelegi de ce simți nevoia să fii răutăcios uneori, ce poți să faci să te protejezi. Totodată, avem și un set de scenarii care pot să fie de ce nu unele reale, care se întâmplă fie pe WhatsApp, fie pe Instagram, lucruri cu care s-au confruntat tinerii și soluții eficiente pentru a putea să ai grijă de sănătatea ta mintală.

Andreea Daraban: Puteți oferi un exemplu de situație reală din mediul online care este abordat în acest toolkit?

Diana Todea: Da, să spunem că este grupul clasei, cel de care elevii aparțin, Ești elev și vezi că tocmai a fost distribuit un filmuleț cu un coleg, care din păcate îl dezavantajează pe colegul respectiv. Și atunci, cred că e foarte important să încercăm să ne punem în locul fiecărui personaj, care a fost implicat în povestea aceasta și să spunem în felul următor. Să zicem că tu ești persoana care este nevoia să distribui acel filmuleț. De ce ai ales să faci asta? Să spunem că tu ești unul dintre tinerii care vede că a fost distribuit acest filmuleț. Ce ai ales să faci? Să spunem că tu ești elevul din filmuleț. Ce ai ales să faci? Astfel încât îi încurajăm să treacă prin fiecare scenariu, prin fiecare personaj în parte și să reușească să identifice soluții eficiente pentru fiecare situație.

Andreea Daraban:  Cum poate fi folosit acest instrument în școli, în mod concret, de către profesori?

 Diana Todea: Am avut și un atelier de pregătire a profesorilor în școlile în care deja am fost prezenți. În primul și în primul rând noi stăm la dispozitie profesorilor care au nevoie de îndrumare. Toolkit-ul îl găsesc pe site-ul asociației, precum am menționat deja și oferim câteva recomandări de folosire ale acestuia. În primul rând, toolkit-ul are o secțiune de părți teoretice care se află în introducerea fiecărui subcapitol. Totodată are partea de exerciții și are și partea de aprofundare a conținuților teoretice și practice. Include și o anexă cu diferite alte exerciții care pot fi făcute. Ce încurajăm pe fiecare profesor care își dorește acest toolkit? Îl încurajăm foarte mult, în primul rând, să îl parcurgă, dar de ce nu să încerce și aceste exerciții. Sunt destul de intuitive și nu au nevoie neapărat de un ghidaj din partea unui psiholog. Asta ne-am dorit foarte mult, să reușim să oferim un material care poate fi folosit de sine stătător. Un alt exemplu ar fi, cum îți recunosc și clasifici mai bine comportamentele, de exemplu. Profesorii interesați pot intra pe site-ul asociației Mindcare for All și pot descărca gratuit acest toolkit, la fel cum o pot face atât elevii cât și părinții.

Andreea Daraban:  Sunt necesare, în opinia dumneavoastră, reglementări clare la nivel național privind utilizarea rețelelor sociale de către copii și adolescenți?

Diana Todea: Da, dar în același timp, ce consider eu ca psihoterapeut că ar fi important să se deruleze tot mai des în școli este partea aceasta de diferite programe de alfabetizare digitală, emoțională, dar nu doar digitală. Mă refer la  diferite programe care să-i ajute pe copii să-și înțeleagă un pic mai bine sănătatea mintală. Am spus și o să o spun de fiecare dată, cu fiecare oportunitate, că este foarte bine că avem diferite programe de educație fizică în școli, dar că ar fi benefic să fie și mai multe programe de educație psihică în școli.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Performanță istorică pentru dezbaterile școlare românești. Alexia Teodoru, elevă la Colegiul ”Garabet Ibrăileanu” din Iași, în top 10 vorbitori ai competiției: ” Trăim într-o societate tot mai polarizată. Dezbaterile ne învață să nu fim neapărat de acord, dar să știm să argumentăm, să ascultăm și să dialogăm.”

Publicat de andreeadaraban, 2 februarie 2026, 11:56 / actualizat: 4 februarie 2026, 7:20

Printre membrii lotului național s-a numărat și Alexia Teodoru, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” din Iași, care s-a remarcat printr-un parcurs impecabil, clasându-se în top 10 vorbitori ai competiției. Alături de ea, profesoara Cristina Chiprian, coordonatoarea Clubului de Dezbateri „Garabet Debate”, a vorbit, în emisiunea Starea Educației,  despre munca din spatele acestor rezultate și despre rolul educativ al dezbaterilor.

Pentru Alexia Teodoru, participarea la Campionatele Euroasiatice reprezintă mai mult decât o reușită personală. ”Sunt rezultate istorice, pe care România nu le-a mai avut până acum la competiții internaționale. Ele arată clar că nivelul dezbaterilor românești a crescut și că există un potențial enorm”, spune eleva.

Selecția în lotul național nu a fost una ușoară. Procesul a început cu aplicarea pe bază de CV, urmată de o etapă de selecție live, la București, unde 24 de elevi au trecut prin interviuri și meciuri de dezbateri în echipe alcătuite aleatoriu. Doar zece dintre ei au fost selectați pentru lotul național, care a intrat apoi într-o perioadă intensă de pregătire, desfășurată pe parcursul mai multor luni.

Profesoara Cristina Chiprian subliniază că, dincolo de talentul nativ, dezbaterile presupun un efort susținut și o muncă de echipă constantă. ”Ore întregi și zile întregi de pregătire, rescrierea discursurilor, colaborarea între colegi, toate acestea sunt esențiale. Nimeni nu câștigă singur într-o dezbatere”, explică aceasta.

Într-o echipă de debate, fiecare vorbitor are un rol clar, iar succesul depinde de modul în care membrii se completează reciproc. Deși pot exista orgolii sau emoții, acestea trebuie gestionate pentru binele echipei. „Vorbitorul final este cel care face sinteza, care pune cap la cap toate ideile”, mai afirma profesoara Cristina Chiprian.

Dezbaterile nu ar trebui privite exclusiv ca activități competiționale, au subliniat ambele invitate. Alexia Teodoru atrage atenția asupra rolului educativ al acestora: dezvoltarea gândirii critice, a capacității de argumentare și a dialogului. ”Trăim într-o societate tot mai polarizată. Dezbaterile ne învață să nu fim neapărat de acord, dar să știm să argumentăm, să ascultăm și să dialogăm”, afirmă ea.

În opinia sa, un prim pas pentru extinderea dezbaterilor la nivel național ar fi promovarea opționalelor de dezbateri în școli, dar și utilizarea dezbaterii ca metodă pedagogică la clasă, indiferent de disciplină.

Alexia Teodoru, alături de doamna profesoară Cristina Chiprian, coordonatoarea Clubului de Dezbateri ”Garabet Debate”, au acceptat invitația de a ne dezvălui detalii care țin de pregătirea unor astfel de competiții.

Andreea Daraban: Cum ai descrie în câteva cuvinte experiența de la Campionatele Euroasiatice de Dezbateri? Cât de important este pentru tine acest rezultat pe care l-ai obținut?

Alexia Teodoru: Cred că cel mai simplu mod în care pot să descriu acest lucru este faptul că sunt niște rezultate istorice. Sunt niște rezultate pe care România nu le-a mai avut niciodată la participarea în cadrul unor competiții internaționale, lucru care poate să arate doar faptul că nivelul de dezbateri românești a crescut, că este o practică care este făcută din ce în ce mai mult de către elevi și că este ceva ce ar trebui să fie în atenția noastră pentru că există foarte mult potențial.

Andreea Daraban: Cum ai fost selectată în echipa României la acest campionat?

Alexia Teodoru: De anul acesta fac parte din lotul național la României, iar procesul de selecție este bazat pe mai multe etape. Prima dată este bazat pe aplicarea prin CV. Practic orice copil care face dezbateri sau care nu are experiență poate aplica pentru lotul României. Apoi se face o triere. Anul acesta,   24 de elevi s-au dus la o selecție live, printre care și eu, la București. Acolo am avut mai multe interviuri cu antrenorul principal Laura Drăgoi și cu alții antrenori ai lotului, iar apoi a trebuit să jucăm niște meciuri între noi, în echipe, care au fost trase la sorți aleatoriu. Asta a însemnat că ne-au fost testate abilitățile de dezbateri și am fost puși să ne adaptăm la diferite condiții, la oameni cu care noi nu am mai lucrat și la diferite moțiuni pe care noi nu le-am mai jucat. Apoi au fost aleși 10 oameni care să meargă mai departe în lotul național al României, iar apoi din octombrie până acum am avut o perioadă de pregătire intensă. Aceasta a fost prima competiție fizică la care am mers în format complet cu lotul.

Andreea Daraban: Ai mai participat și la alte competiții, dar au fost online?

Alexia Teodoru:  Da, am mai participat la o competiție în decembrie, o competiție online la ”Avocara Open”. Competițiile online sunt total diferite față de cele fizice, pentru că dezbaterile, în sin,e se întâmplă pe Zoom. Aceasta a fost o competiție fizică și a fost prima dată când am avut acest tip de experiență pentru mulți dintre noi.

Andreea Daraban: Ai mai participat și la alte competiții naționale. Ai obținut și rezultate la olimpiadele naționale?

Alexia Teodoru: Am participat în cei doi ani de dezbateri pe care i-am făcut înainte să intru în lot. Am participat la multe competiții naționale. Cred că printre cele mai notabile sunt Olimpiada Națională de Dezbateri – Tinerii Dezbat, la care în ambii ani am ajuns în fazele eliminatorii ale competiției. În primul meu an, la debutanți, am ajuns în sferturi de finală și am luat locul patru individual. Iar în anul 2025 am participat la secțiunea de avansați și am ajuns până în semifinalele competiției. La individual am luat locul trei, iar coechipierul meu, Tudor Tănase, a luat locul întâi. Pe lângă Olimpiada Națională, sunt și multe alte competiții care nu sunt în sfera celor organizate de către Ministerul Educației și sunt cele organizate de Asociația Română de Dezbateri – ARDOR Acolo, cred că cea mai notabilă este Formul Național de Dezbateri, care este o competiție cu zeci de echipe. Acolo am ajuns până în sferturile de finală și am luat locul șapte la nivelul topului vorbitorilor. Iar alte competiții au mai fost, de exemplu, la Timișoara sau la Cluj, în care, la fel, am ajuns în fazele eliminatorii și am avut topuri individuale.

Andreea Daraban: În ceea ce privește pregătirea pentru acest campionat de la Istanbul, cum s-au desfășurat pregătirile?

Alexia Teodoru: Competiția a fost în limba engleză. Este un stres adăugat, pentru că nu este limba noastră nativă. Ne este mai greu să ne exprimăm. Iar, din punct de vedere al pregătirilor, am avut trei subiecte, trei moțiuni pe care a trebuit să le pregătim de acasă. La acestea am lucrat împreună cu co-echipierii mei și am avut îndrumarea antrenorilor noștri de la lot. Și a fost o perioadă destul de lungă de pregătire. Ne-am pregătit undeva la o lună înainte de competiție. Au fost pregătiri, practic, zilnic, în care stăteam și ne informam despre acele subiecte, ne făceam argumentele și analizam, modul în care putem câștiga acele moțiuni.

Andreea Daraban: Campionatul a avut o secțiune pe echipe și o secțiune individuală. Aceasta din urmă în ce a constat?

Alexia Teodoru: Secțiunea individuală, practic, nu este diferită. Se decide în același timp în care se decid și meciurile. Se decide, practic, pe punctajele pe care le ia fiecare. Pentru că modul în care funcționează dezbaterile și modul în care câștigi o dezbatere este pentru că fiecare discurs, pe care noi îl dăm, este punctat pe o grilă, bazat pe stil, adică modul în care vorbim, cât de frumos ne exprimăm, gestica pe care o avem, conținut, adică calitatea argumentării, să nu facem greșeli logice, de exemplu, și strategie, adică strategia de echipă și punctul de vedere din care  abordăm acea moțiune. Iar fiecare discurs pe care noi îl dăm este punctat. La final, aceste punctaje contează în primul rând pentru clasarea noastră ca și echipă, pentru că diferențierea se face atât pe numărul de victorii pe care le avem, cât și pe numărul de punctaje pe care le avem, iar la nivel individual se face un top al celor mai buni vorbitori, indiferent de echipa în care au fost.

Andreea Daraban: Doamna profesoară, Cristina Chiprian,  ce înseamnă în practică pregătirea pentru o competiție de dezbateri? Cum se pregătesc elevii pentru a deveni buni oratori, dar și pentru a-și antrena această capacitate de argumentare?

Cristina Chiprian: Aș putea spune că multe calități sunt născute, și perseverența, și voința, și ambiția, și așa mai departe. Deci, atunci când luăm un elev în club, mai băgăm de seama și la aceste calități. Ore întregi și zile întregi trebuie să te pregătești, trebuie să compui discursul, să-l refaci, și să faci schimb cu colegul, să colaborezi. Așa cum a spus și Alexia, toate astea se fac în echipă și există un vorbitor unu, un vorbitor doi, un vorbitor trei, fiecare cu rolul lui. Trebuie să se coreleze și de aici rezultă și punctajul despre care spunea ea. Și profesorul stă cu elevul de dimineață până seara, uneori toată vara, că așa s-a întâmplat în istoria clubului nostru.

Andreea Daraban: La competițiile de dezbateri se pune mai mult accentul pe munca individuală sau pe lucrul în echipă?

Cristina Chiprian:  Foarte puțin pe munca individuală, pentru că nu vorbește nimeni singur. Poate se mai remarcă de unul singur în final, dar nu vorbește nimeni singur. Adică ce spune el se rămână doar că a spus el, trebuie să vină următorul care să reia, să evidențieze și așa mai departe, iar cel care dă discursul final, de sinteză, trebuie să le pună cap la cap pe toate.

Andreea Daraban: Cum se construiește o echipă bună de dezbateri? Care sunt elementele esențiale?

Cristina Chiprian: Bineînțeles că trebuie să avem în vedere, mai ales, calitățile individuale, dar pentru a face rolul 1, 2 și 3, trebuie să exersăm mult,  să facem probe.

Andreea Daraban: Și să trecem peste orgolii și să încercăm să ne controlăm emoțiile.

Cristina Chiprian: Da, da, așa este, ați spus bine, însă sunt unii care vor să fie doar vorbitorul 1. Evident, vorbitorul 2 e cel mai tare. Și vorbitorul 3 este foarte important să aibă calitățile lui speciale. Pentru că el trebuie să prindă din zbor toate ideile. Dacă nu au fost rostite, să le completeze, deci el face statuia, în final. Ceilalți fac bucățelele.

Andreea Daraban: Într-o echipă de debate e necesar ca membrii să se completeze cumva când participă într-un astfel de concurs? Adică unul să vorbească foarte frumos, celălalt să aibă o logică mai bună, altul capacitate de sinteză…

Cristina Chiprian: Rolul, da, presupune, în primul rând, una dintre aceste calități, dar toți trebuie să le aibă pe toate pentru ca să iasă un tot.

Andreea Daraban: Alexia, în opinia ta, ce calități trebuie să aibă un bun debater?

Cristina Chiprian: În primul rând, cred că trebuie să vorbim despre lucruri care, cum a spus doamna profesoară, s-ar putea să fie născute. De exemplu, calitatea vorbirii. Sunt unii oameni care, natural, sunt foarte buni la vorbit. În al doilea rând, o gândire critică foarte bună. Acest lucru înseamnă să discerni între o idee care doar sună bine sau o idee care chiar are logică în spate și să poți argumenta de ce o idee nu este bună. De asemenea, cred că trebuie foarte multă perseverență și trebuie să ai foarte multă motivație. Pentru că, pe lângă calitățile pe care poți să le ai înnăscute, ce face diferența dintre un om care poate să facă dezbateri și un om care chiar ajunge la un nivel foarte înalt? Sunt ore nesfârșite de muncă, pentru că ține de foarte multă pregătire în spate și cred că asta este cea mai importantă calitate, să ai acea motivație în tine, pentru că nu este ceva ușor.

Andreea Daraban: Contează și să citești foarte mult, contează documentarea, logica, nu? Trebuie să-ți structurezi argumentarea. Există o tehnică, doamna profesoară?

Cristina Chiprian: Există o tehnică, sigur că da. Există enunțul argumentului, există dezvoltarea lui, exemplificarea și impactul pe care îl am la sfârșit. Toate acestea trebuie să le parcurgi. Sigur că unii nu le parcurg și atunci nu iau punctajele suficiente. Așa cum spunea și Alexia, noi nu vrem ceva. Noi avem tocmai prin faptul că facem. Noi vrem să facem bine.

Andreea Daraban:  Credeți că rezultatele la competițiile internaționale de profil, pe care le-a obținut România de-a lungul ultimilor ani, din ce în ce mai bune, au legătură și cu faptul că în foarte multe școli s-au creat astfel de cluburi de dezbateri?

 Cristina Chiprian: Nu știu exact câte multe cluburi s-au creat sau câte mai merg, pentru că de multe ori sunt abandonate, fie de elevi, fie de profesori. Nu știm exact motivele, dar iarăși mă întorc la dorința de a face, atât la profesori cât și la elevi. De acolo pornește. Și eu cred că drumul ascendent al dezbaterilor românești ține poate și de interesul pe care îl depune ministerul, dar și ARDOR. Și faptul că cele două entități se înțeleg în ultima vreme foarte bine.

Andreea Daraban: Când ați înființat acest club, ”Garabet Debate”?  De cât timp ființează în cadrul colegiului?

Cristina Chiprian: Cu denumirea aceasta de vreo doi ani, trei ani, dar clubul e mai vechi, are vreo 20 de ani. Și am participat și la competițiile regionale, că așa erau pe vremuri, mai mult regionale, unde ne-am remarcat mai mult sau mai puțin, nu așa de bine ca acum.

Andreea Daraban: Pe finalul dialogului nostru, cum credeți că ar trebui să fie susținută educația prin dezbateri la nivel național?

Cristina Chiprian: Este mai greu decât orice, pentru că și elev dacă ești, și profesor dacă ești, trebuie să ai o structură psihică specială. De aceea, se găsesc greu și elevii, dar mai ales profesorii, care acceptă să facă dezbateri. Pentru că a face dezbateri înseamnă să fii alături de debateri, să nu îți împui ideile, ceea ce mulți vor să o facă. De aceea e minunat așa cum e și e foarte greu.

Alexia Teodoru: În opinia mea, ceea ce ar trebui să facem este să ne uităm mai mult, nu neapărat spre cluburile de dezbateri, pentru că acest lucru necesită mai multe resurse, dar ar trebui mai mulți profesori și copii să știe că, de exemplu, există opționale de dezbateri în școli. Este ceva care este accesibil, există resurse de la minister pentru cum ar trebui să se facă acest opțional. Și poate că școlile ar trebui să creeze aceste opționale. Cred că acesta ar fi un prim pas. Apoi să ne uităm mai departe spre a implementa dezbaterile ca o metoda pedagogică, pentru că nu este ceva ce trebuie făcut neapărat la nivel de competiții, la nivel de cluburi, la nivel de a ști teorie, ci la orice oră, indiferent de materie, o simplă discuție între elevi, în care vorbim despre un anumit subiect și vedem dacă suntem de acord sau nu și facem acest lucru într-un mod argumentat și într-un mod care are logică, practic îi ajută pe elevi mult mai mult decât o lecție teoretică, să spunem. Suntem într-o perioadă a României în care suntem din ce în ce mai polarizați ca oameni, începem să nu mai fim la fel de deschiși către dialog și începem să nu mai argumentăm punctele de vedere pe care le avem. Cred că fix acum este momentul în care ar trebui să oferim dezbaterilor o platformă mai mare, pentru a putea, nu să fim mai de acord cu oamenii, dar în momentul în care nu suntem de acord cu ei, să putem să argumentăm de ce, să ne ascultăm unii pe ceilalți mai mult. Ar trebui să ne uităm mai mult către dezbateri, ar trebui să fie ceva care să fie accesibil pentru orice copil care vrea să facă asta, pentru că te dezvoltă mai departe.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Dascălii amenință cu proteste și grevă generală. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoșani. ”Legea 141 a produs un dezastru în învățământ. Cred că ar trebui să avem un ministru care să nu urască angajații din acest domeniu.”/ Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iași: ”Foarte multe cadre didactice riscă să rămână cu catedre incomplete.”

Publicat de andreeadaraban, 30 ianuarie 2026, 10:44 / actualizat: 2 februarie 2026, 11:58

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a decis declanșarea unui referendum intern, în luna februarie,  în urma căruia va fi luată o decizie prin care se vor propune mai multe variante de protest.

Despre tensiunile din sistemul de educație au vorbit, în emisiunea Starea Educației din 29 ianuarie, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Iași, Laviniu Lăcustă, și Liviu Axinte liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoșani.

Potrivit liderilor sindicali, nemulțumirile profesorilor sunt profunde și generalizate, fiind generate în principal de efectele Legii 141 și de noile planuri-cadru de învățământ pentru liceu.

”Starea de spirit din unitățile de învățământ este una foarte tensionată. Avem mai multe restrângeri și completări de norme ca niciodată”, a declarat Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iași. Acesta atrage atenția asupra așa-numitului „efect de domino” produs de reducerea numărului de ore: „Dacă dispar ore într-o școală, ele dispar și în toate celelalte. Unde să-ți mai completezi catedra? La 30–50 de kilometri distanță pentru două ore? Nici nu e funcțional, nici normal.”

Situația este la fel de gravă și în județul Botoșani. Liviu Axinte, lider sindical, spune că reducerea activității va afecta sute de cadre didactice. „În vara anului 2025 au dispărut aproximativ 380 de norme. Anul acesta anticipăm alte peste 200 de cadre didactice afectate, în special din cauza constituirii claselor de liceu la numărul maxim de elevi permis de lege, ceea ce este anormal”, a explicat Liviu Axinte.

Cele mai afectate discipline sunt limba română, limbile străine, în special franceza, dar și fizica, chimia și biologia. Liderii sindicali acuză Ministerul Educației că a ales să reducă orele la disciplinele exacte pentru a masca lipsa profesorilor calificați, în loc să adopte soluții reale pentru atragerea tinerilor în sistem.

Sindicatele avertizează că există riscul ca tot mai mulți profesori să rămână cu catedre incomplete, ceea ce înseamnă, în fapt, diminuarea salariilor.

Renunțarea la proteste ar fi posibilă, potrivit liderilor sindicali, doar în cazul revenirii la situația anterioară adoptării Legii 141. ”Este o șansă la un miliard să se întâmple asta”, spune Laviniu Lăcustă. Printre revendicările urgente se numără revenirea la norma didactică de 18, respectiv 16 ore, și constituirea claselor de liceu la un număr mediu de elevi, nu la maximul legal.

În contextul schimbării conducerii Ministerului Educației, sindicatele cer un ministru cu putere politică, capabil să apere educația în Guvern, dar și un om „uman”, care să cunoască realitățile învățământului preuniversitar. ”Nu vrem un ministru care să urască profesorii”, a spus Liviu Axinte.

Andreea Daraban: Săptămâna viitoare, mai exact pe 4 februarie, se anunță un amplu protest în capitală. Ce semnale aveți de la profesori, domnule Lăcustă, în acest sens?

Laviniu Lăcustă: Starea de spirit din unitățile de învățământ  este una destul de proastă, tensionată. Colegii noștri sunt foarte îngrijorați de aceste măsuri. Eu vă pot spune că, cel puțin în județul Iași,  în acest moment, avem mai multe restrângeri și completări de norme ca niciodată. Ori toate aceste lucruri sunt din cauza ordonanței din anul 2025. Mă refer la celebra ordonanță 141, dar, evident, toate acestea se coroborează și cu noul plan cadru, în special la liceu și, mai ales, la liceele tehnologice. Dar nu doar la liceele tehnologice, probleme sunt peste tot în ceea ce privește posibilitatea colegilor noștri de a-și completa norma, pentru că dacă nu găsești orele respective în școală, trebuie să te duci în altă unitate de învățământ. Ori aici avem un efect de domino, cel în care aceste ore dispar nu doar în unitatea ta, ci nu le mai găsești nici la unitățile din jur. Și ca să te duci pentru două ore sau trei la 30 sau 40 sau 50 de kilometri nu este atât de plăcut și nici nu știu dacă este funcțional.

Andreea Daraban: Până pe 22 ianuarie trebuiau făcute încadrările pentru anul următor. Iar până astăzi, 30 ianuarie,  trebuie definitivat planul de școlarizare. Înțeleg că vor fi clase mai puține la unele licee din cauza numărului redus de elevi. Care este situația în județul Botoșani din acest punct de vedere? Ce semnale aveți, domnule Axinte?

Liviu Axinte: Da, noi în această perioadă am avut contact permanent cu colegii care se află în situații de reducere de activitate. Situația este una destul de gravă la nivelul învățământului din Botoșani. O să fie foarte multe cadre didactice afectate de reducerea de activitate. Această reducere urmând celei care s-au produs în vara anului 2025, când intempestiv, prin legea 141, Guvernul Bolojan a luat singurile măsuri de austeritate pe care le-a luat într-un domeniu de activitate economică a țării și anume în învățământ. Dacă în vara am avut o reducere de aproximativ 380 de norme la nivel de Botoșani, anul acesta anticipăm încă vreo 200 și ceva de profesori care vor fi afectați din cauza constituirii claselor a IX-a de liceu cu un număr foarte mare de elevi. Practic, obligația școlilor de a constitui clasele la numărul maxim prevăzut de lege, ceea ce este anormal. În mod normal, constituirea claselor ar trebui să se facă la nivelul mediu prevăzut în legislație și nu la nivelul maxim. De sigur avem situații foarte mult de reducerea normelor  la limba română, la franceză, la fizică, biologie și chimie, în special. Aceste discipline sunt încet de mai afectate. Din păcate, pe un anumit interval de timp, toate măsurile pe care le-a luat Guvernul au fost în sensul reducerii numărului de ore la limba română. În primă fază la gimnaziu, prin planurile cadru aplicate la gimnaziu, iar acum cu noile planuri cadru la liceu, din nou s-au tăiat ore la limba română. A doua limbă străină, care este cel mai adesea franceza și disciplinele acestea din domeniul  științelor, care au fost afectate pentru că singura metodă pe care ministerul a găsit-o de a suplini lipsa profesorilor calificați, care sunt tineri, debutanți în învățământ, nevenind acești tineri, atunci ministerul a tăiat orele de fizică, de chimie, matematică, din planurile cadru. Nu cred că aceasta este soluția, să tăiem aceste discipline exacte din planurile cadru de învățământ pe fondul incapacității ministerului de a găsi soluții adevărate asupra acestui fenomen.

Andreea Daraban: Secretarul de stat, Sorin Ion, a declarat, recent, că în spațiul public au apărut aceste temeri că reducerea claselor ar putea duce la pierderea locurilor de muncă pentru profesori, iar Sorin Ion a respins această interpretare arătând că ajustările de personal nu sunt direct proporționale cu numărul de clase. Îl citez pe domnul Sorin Ion: ”nu înseamnă că dacă scad 500 de clase dispar 750 de norme și pleacă oamenii acasă. Nu așa se aplică matematica atunci când vorbim de personal. Într-un liceu pot dispărea două ore de română sau patru ore de matematică pe întreg liceul, iar situațiile se reglează prin completări de normă și prin redistribuiri”, spune Sorin Ion.

Laviniu Lăcustă: Dar ceea ce nu spune domnul Sorin Ion este următorul lucru. Dacă dispar patru ore în școală la mine și în școala vecină, îmi dispar de asemenea patru ore și în toate școlile din județ.  Dispar, de asemenea, aceleași ore, mă întreb unde mă duc să completez catedra? La ce unitate de învățământ?  Deci vorbim de acel efect de domino la care făceam referire, pentru că aici nu este o situație punctuală. Această lege operează pe toate unitățile de învățământ, în toată țara, nu doar într-un anumit județ sau într-o anumită zonă a unui anumit județ. Dacă într-adevăr măsura s-ar aplica doar pe o anumită zona a județului, să spunem doar pe mediul rural sau doar pe mediul urban, evident că ar fi niște ore, ar fi niște rezerve pe care le-ai putea găsi în școlile vecine. Dar acest lucru nu se întâmplă. În acest caz, matematica domnului Sorin Ion nu este una funcțională, categoric.

Andreea Daraban: Există riscul ca profesorii să-și piardă astfel catedrele?

Laviniu Lăcustă: Există riscul să rămână, în primul rând, cu catedra incompletă, lucru pe care ei deja l-au prins în acea ordonanță, adică ei au prevăzut această posibilitate, s-au gândit că foarte multe cadre didactice vor rămâne fără orele respective, nu vor mai avea catedra completă și au spus bine, dacă nu vor să-și completeze sau dacă nu au unde pot rămâne și așa. Asta de fapt este, practic, o tăiere de salarii pe anumite segmente, de la anumiți colegi de-ai noștri, lucru care este corect și care trebuie respins total. Pentru că eu cred că orice reformă pe care o faci, indiferent că vizează o anumită austeritate sau vizează anumite economii, nu poate merge atât de departe încât să ajungi ca un întreg sistem să-l faci nefuncțional sau să aibă disfuncții grave.

Andreea Daraban: O altă problemă semnalată de sindicate a fost cea legată de plata decontului navetei cadrelor didactice. Cum stăm la acest capitol în județul Botoșani, domnule Axinte? Sunt profesori care nu primesc acești bani?

Liviu Axinte: În general, naveta a fost decontată până acum de autoritățile locale. Am avut câteva cazuri punctuale unde ne-am adresat instanțelor de judecată pentru a obține acest drept pentru cadrele didactice pe care le reprezentăm. Ne este teamă că problema se va acutiza în perioada următoare. Nu este un fenomen generalizat în județul Botoșani până acum.

Andreea Daraban: Urmează un protest săptămâna viitoare, pe 4 februarie,  în capitală. Ce v-ar determina pe dumneavoastră, sindicatele, să renunțați la aceste proteste?

Laviniu Lăcustă: Revenirea la situația anterioară, dinaintea legii 141. Ăsta ar fi singurul lucru care ne-ar putea face să anulăm aceste acțiuni. Dar este foarte puțin probabil. Este cam o șansă la un miliard să se întâmple acest lucru în următoarea perioadă. Și tocmai ăsta este și sensul prezenței noastre la București. Poate vom reuși să-i convingem că ceea ce s-a întâmplat în învățământ este, în primul rând, nedrept. Nu doar incorect.

Andreea Daraban: Mă gândeam că dacă ar exista o negociere la ce ați vrea să se renunțe prima dată? Care ar fi principala urgență?

 Laviniu Lăcustă: Principala urgență, în opinia noastră, și sunt convins și că Liviu, colegul de la Botoșani are aceeași părere, ar fi renunțarea sau revenirea la norma didactică de predare de 18 respectiv 16 ore. Asta ar rezolva din punctul nostru de vedere cam 80% din probleme.

Liviu Axinte: Desigur că, cel mai rapid, ar trebui date dispoziții de la minister în ceea ce privește constituirea claselor la liceu. Nu la numărul maxim de elevi, ci la numărul mediu. O măsură care ar rezolva imediat câteva zeci de norme în fiecare județ. Și desigur că revendicarea noastră principală este cea din vara trecută, anularea legii 141, care a produs un adevărat dezastru în învățământ.

Andreea Daraban: Iată, pe 30 ianuarie, este posibil să aflăm numele viitorului ministru al educației. Care ar trebui să fie profilul viitorului ocupant al acestui portofoliu în opinia sindicatelor?

Liviu Axinte: Sincer, nu știu ce să vă răspund această întrebare. În opinia mea, de-a lungul timpului observând lucrurile, mi s-a conturat ideea că ar trebui să avem un ministru al educației, un om politic puternic în partid, care să poată să apere acest domeniu în fața celor care iau decizii în cadrul acelui partid. Pentru că am avut miniștri care nu au avut putere politică și nu au putut să își impună punctul de vedere, în cadrul guvernului din care au făcut parte. Și acest lucru a condus la o slabă finanțare sau subfinanțarea sistemului de învățământ. Pentru că noi și astăzi avem prevederi legale care stabilesc o anumită pondere a cheltuielilor bugetare care trebuie dirijate în învățământ din cadrul PIB-ului, din cadrul bugetului și lucrul acesta nu se respectă.

 Andreea Daraban:  Domnule Lăcustă, în opinia dumneavoastră, cum ar trebui să arate viitorul ministru al educației?

 Laviniu Lăcustă: Uman. Cam ăsta este cuvântul, pentru că  comparăm cu ceea ce am avut. În anul 2025, noi nu am avut un dialog social cu domnul David, au fost doar monologuri din partea acestuia. La toate protestele pe care le-am avut în fața ministrului, nu am fost invitați niciodată la o discuție cu ei. De altfel, domnul ministru David nici măcar n-a fost prezent acolo. și, vedeți, poate și apartenența acestuia la învățământul superior a fost o problemă, pentru că, în opinia noastră, este destul de dificil să înțelegi mecanismele învățământului preuniversitar, chiar din postura unui om din sistem, dar din învățământul superior. Și eu cred că ar trebui să avem, în primul rând, un om din învățământul preuniversitar, dacă ar fi posibil. Învățământul preuniversitar reprezintă cam 70-80% din totalul educației din România. Deci, haideți să fim, totuși, echilibrați și să înțelegem că este nevoie de o persoană care ar trebui să provine de acolo, pentru a înțelege un sistem.

Liviu Axinte: Și eu sunt de acord cu ceea ce spune Laviniu. Cred că ar trebui să avem neapărat un ministru care să nu urască angajații din acest domeniu. Pentru că ultimul ministru al nostru efectiv ne-a urât. Orice declarație a lui a fost o jignire împotriva corpului profesoral, în special din mediul preuniversitar.

Andreea Daraban: S-a vehiculat inclusiv ideea împărțirii portofoliului. Să fie un ministru pentru domeniul universitar, un altul pentru preuniversitar, ar fi asta o soluție?

 Laviniu Lăcustă: Eu cred că nu ar fi o soluție, pentru că este evident, puterea de decizie este la un singur, la o singură persoană, deci ministru plin, el are decizia. Dacă vorbim de un ministru, fie secretar de stat, fie ministru pentru învățământul preuniversitar, vorbim practic de o persoană subordonată acestuia. Dacă împărțim lucrurile și facem două ministere, evident că vorbim de cu totul altceva, dar în cazul de față vorbim de un ministru plin și de un ministru delegat pentru învățământul preuniversitar, care nu schimbă prea mult datele problemei. Rămâne practic o funcție aproape similară celui de secretar de stat.

Liviu Axinte: Chiar și acum avem patru secretari de stat pentru învățământul preuniversitar.

Varianta audio a interviului, difuzat în emisiunea Starea Educației din 29 ianuarie 2026:

#StareaEducației (INTERVIU) ReflectORplay, primul festival național de teatru multidisciplinar pentru tineri, organizat de liceeni, va avea loc, la Iași, în vara acestui an

Publicat de andreeadaraban, 27 ianuarie 2026, 12:17 / actualizat: 28 ianuarie 2026, 10:49

Despre ideea acestui festival și despre impactul pe care îl poate avea asupra comunității locale, a discutat colega noastră, Andreea Daraban, cu Diana Roman, actriță la Teatrul Național din Iași, președinte al Asociației Culturale ”Artwork Atelier”. Diana nu a venit singură, ci însoțită de trei tineri, membri ai trupei de teatru Artwork. Este vorba despre Maria Oglinzeanu, Emanuel Toma și Simon Vlad.

Andreea Daraban: Cum a apărut ideea acestui festival ReflectORplay și ce ascunde numele acestuia? E un joc de cuvinte?

Diana Roman:  Da, e un joc de cuvinte. Ideea a fost, cred eu, însămânțată acum foarte mulți ani, în suflețelele copiilor mici, între timp sunt tineri adolescenți frumoși.  Ne-am tot plimbat pe la festivaluri de teatru din țară, zeci de festivaluri, și trecând prin experiențele acestora, ne-am gândit cum ar fi să avem și la Iași un festival și să vină la noi trupe de copii și de adolescenți.  Și a rămas, așa, ideea undeva bine păstrată și iată că, vara trecută, a venit din partea lor propunerea: ”hai să facem un festival la Iași”. Ne-am gândit mult la nume, așa cum se întâmplă întotdeauna. A pornit de la cuvântul reflector, cel care ne pune în lumină pe scenă și ne-am gândit cum ar fi dacă reflector ar deveni reflect or play și de aici au pornit mai multe idei, reflect or act, reflect or teach și așa mai departe. Avem foarte multe variante pentru fiecare activitate care se va desfășura în cadrul festivalului.

Andreea Daraban: Cei care organizează festivalul sunt chiar tinerii din trupa Artwork, parte din ei fiind astăzi alături de noi. Cui se adresează mai exact acest festival? Liceenilor, studenților care joacă în trupe de teatru?

Maria Oglinzeanu: Noi ne-am dorit ca festivalul să ajungă la un număr cât mai mare de persoane și în cadrul proiectului sunt activități pentru mai multe categorii de vârstă. Trupele de teatru care vin în festival sunt trupe de liceeni, ca noi, și lor li se adresează. Sunt trupe cu care ne-am cunoscut la festivaluri sau trupe noi, abia înființate, dar avem în plan activități și pentru copii atât din medii defavorizate cât și din oraș. Vom face ateliere outdoor pentru publicul ieșean, ateliere pentru mult mai multe vârste. Spectacolele de adolescenți nu se adresează numai copiilor sau adolescenților. Majoritatea au mesaje foarte puternice, cu impact, care de multe ori sunt înțelese mult mai profund și în adevăratul sens chiar de adulți și se adresează și adulților. Așa că nu pot să clasific festivalul într-o categorie de vârstă, cred că se pliază pe toate.

 Andreea Daraban: Invitații, însă, în acest festival sunt din această categorie a tinerilor.

Maria Oglinzeanu:  Da, trupe de liceeni. Desigur, dacă sunt și studenți în trupe nu este o problemă, dar nu sunt trupe studențești, este vorba despre trupe de liceeni.

Andreea Daraban: Unde se va desfășura acest festival?

Maria Oglinzeanu: Noi avem un parteneriat cu Teatrul Național din Iași. Spectacolele se vor desfășura la Sala Cub a Teatrului. Atelierele vor fi în cadrul Facultății de Teatru. Și avem, desigur, mai multe locații cu care am încheiat parteneriate, cum este și Colegiul Național ”Costache Negruzzi”. Avem și un parteneriat cu Cercetașii României, filiala Sapatino.

Andreea Daraban: Cu ce se diferențiază acest festival ReflectORplay de alte astfel de manifestări care au loc la Iași? Avem Festivalul pentru Publicul Tânăr, organizat de Teatrul Luceafărul,  avem Festivalul ”Hai la Teatru”.

Simon Vlad: Desigur, au mai fost multe inițiative de a aduna comunitatea tinerilor pasionați de teatru și de actorie, cum ar fi numite concursuri care îi strâng împreună. Doar că, ReflectORplay se diferențiază prin caracterul de festival propriu-zis. Pentru că nu a mai fost în Iași un festival care să aibă și activități multidisciplinare și moduri în care să strângă comunitatea ieșeană. Nu numai pasionați de teatru, ci și oameni care, pur și simplu, vor să guste un pic din cultură și să vadă ce pot face tinerii în ziua de azi.

Andreea Daraban:  Să dezvăluim puțin din programul acestui festival. În afară de reprezentațiile teatrale, unde vor fi invitate trupe de teatru din țară,  aceste ateliere cui sunt adresate și care este specificul lor?

Emanuel Toma: Noi avem programul făcut pe cinci zile. Ar fi o zi în care trupele ajung și am inclus o zi de orientare în carieră, în care dorim să promovăm universitățile din Iași pentru viitorii studenți. În a doua zi ne-am propus să introducem aceste ateliere multidisciplinare, în care participanții vor avea întâlniri cu diferiți traineri din cadrul Universității de Arte sau cu actori ai Teatrului Național. Iar în zilele trei și patru am structurat spectacolele trupelor participante. Cum spunea și colega mea, la sala CUB a Teatrului Național din Iași vor avea loc aceste reprezentații. Programul mai cuprinde și spectacole profesioniste susținute de actori ai Teatrului Național.

Andreea Daraban: Așadar și actorii de la Teatrul Național sunt implicați în acest proiect?

Diana Roman: Și actori, dar și coregrafi și dansatori, pentru că vor fi și spectacole de teatru dans. Și ce voiam să mai completez, la ceea ce a spus Simon,  este faptul că, spre deosebire de alte festivaluri care se mai desfășoară în Iași și care sunt la nivel local sau județean, festivalul ReflectORplay va aduna trupe de la nivel național. Din toată țara vor fi selectate trupe, care vor veni să joace aici și să cunoască orașul și să cunoască universitățile din Iași, în ideea în care poate, mai târziu, vor veni aici să-și continue studiile universitare.

Andreea Daraban: Cum se va face selecția acestor trupe de teatru? Există niște criterii după care veți selecta spectacolele ce vor fi în festival?

Maria Oglinzeanu: Noi avem o dorință de a include toate tipurile de artă, pentru că noi considerăm că într-un spectacol actorii sunt performeri, de fapt. Știu să cânte, să danseze, cumva combină mai multe tipuri de artă. Și asta ne dorim și noi, să vedem spectacole în care adolescenții, coordonatorii și echipa întreagă din spatele acelui spectacol creează momente deosebite, mai mult decât teatru. Să fie mai multe tipuri de artă combinate. De asta ne dorim ca atelierele noastre să aibă acest caracter multidisciplinar. Cumva este cuvântul cheie al festivalului ReflectORplay,  această dorință de a combina și a include toate tipurile de artă.

Andreea Daraban: Proiectul are și o dimensiune de responsabilitate socială, integrând copiii din medii cu acces limitat la cultură. Cum veți face acest lucru? Ce vă propuneți mai exact?