#StareaEducației (INTERVIU) Bogdan Suruciuc, șeful ISJ Botoșani: ”Peste 12 mii de elevi beneficiază de hrană la școală. Pentru unii este singura masă pe zi./ Prin măsurile impuse vara trecută, am redus la mai bine de jumătate învățământul simultan în județ.”  

Publicat de andreeadaraban, 13 ianuarie 2026, 19:26 / actualizat: 14 ianuarie 2026, 11:07

La nivelul județului Botoșani, distribuția este relativ egală: aproximativ 50% dintre elevi beneficiază de masă caldă, iar ceilalți primesc pachet alimentar rece. Șeful ISJ spune că, acolo unde a fost posibilă organizarea mesei calde, aceasta este foarte apreciată atât de elevi, cât și de părinți. „Programul ‘Masă Sănătoasă’ este clar preferat față de ‘Laptele și Cornul’, pentru că este mai consistent și răspunde mai bine nevoilor copiilor”, a explicat Suruciuc.

Deși programul funcționează, în unele localități din județ au existat întârzieri cauzate de procedurile de achiziție publică. Municipiul Dorohoi, orașele Săveni și Flămânzi s-au confruntat cu blocaje generate de licitații, contestații și dificultăți în identificarea unor furnizori care să îndeplinească toate condițiile legale. ”Procedura este anevoioasă și depinde foarte mult de implicarea autorităților locale. Acolo unde acestea au întârziat, programul a ajuns mai greu la copii”, a mai spus șeful ISJ Botoșani.

Bogdan Suruciuc subliniază că programul „Masă Sănătoasă” și-a dovedit eficiența, mai ales în comunitățile vulnerabile. În corelație cu programul PNRAS, destinat prevenirii abandonului școlar, masa oferită la școală a contribuit la reducerea absenteismului și la îmbunătățirea rezultatelor școlare. ”Există copii pentru care masa primită la școală este singura masă a zilei”, a declarat inspectorul școlar.

În emisiunea Starea Educației, șeful ISJ Botoșani a vorbit și despre efectele măsurilor recente din educație. Una dintre cele mai importante realizări la nivel județean a fost reducerea învățământului simultan, de la aproape 3.800 de elevi la aproximativ 1.500 în anul școlar curent. Această schimbare a fost posibilă prin comasarea unor unități de învățământ și prin eficientizarea transportului școlar.

În ceea ce privește cadrele didactice, Bogdan Suruciuc a precizat că niciun profesor nu a rămas fără catedră, iar pentru anul școlar 2025–2026 toate posturile au fost ocupate. Reducerile s-au resimțit mai ales în zona „plata cu ora”, care a devenit mai puțin atractivă pentru profesori, a mai spus șeful ISJ Botoșani.

Redăm, mai jos, interviul integral:

Andreea Daraban:  În câte școli din județul Botoșani se derulează acest program și câți elevi beneficiază de o masă la școală?

Bogdan Suruciuc: Sunt 27 de unități de învățământ care derulează acest porgram, beneficiari fiind 12.293 de elevi. Practic, anul acesta rămân aceleași unități de învățământ care au fost și în 2025 pentru că acest program se derulează pe parcursul anului calendaristic, nu a anului școlar. Banii sunt alocați în bugetul fiecărui an și în acest an nu s-a mai suplimentat, ca în anii precedenți, cu nici o unitate de învățământ, dar, după cum bine știți, a crescut cuantumul sumei pentru fiecare elev, de la 15 la 16,50 lei, care se va regăsi într-un pachet alimentar, fie cald sau rece.

Andreea Daraban: Chiar beneficiază copiii de masă caldă sau majoritatea primesc doar pachet alimentar? Aveți unități unde elevii mănâncă ceva cald la școală?

Bogdan Suruciuc: La nivelul județului Botoșani, procentul este cam 50-50, unde se dă masă caldă și unde se dă pachetul alimentar rece, compus dintr-un sandwich și alte produse alimentare. Acolo unde s-a reușit punerea la punct a acestui sistem de masă caldă, pentru că dacă ne aducem aminte, prima dată proiectul s-a numit ”Masă caldă” și apoi a fost transformat în ”Masă sănătoasă”, acolo unde se reușește să ajungă la copii o masă caldă este foarte bine venită și apreciată de elevi, dar și de părinți. Este foarte bine și acolo unde există și produse alimentare reci, un sandwich care să respecte normele legislative și acesta este foarte bine primit. Aveam o discuție anul trecut cu elevii și comparând programul ”Masă sănătoasă” și ” Laptele și Cornul”, clar este preferat programul ”Masă sănătoasă” pentru că este mai consistent.

Andreea Daraban: Pentru că tot ați menționat despre programul ”Laptele și Cornul”, în județul Botoșani acesta se desfășoară în toate unitățile de învățământ, fără sincope?

Bogdan Suruciuc: Da, fără nicio problemă, la noi în județ acest program merge foarte bine, este apreciat și el, mai ales acolo unde nu se derulează în paralel cu programul ”Masă sănătoasă”.

Andreea Daraban: În unitățile unde există ”Masă sănătoasă” primesc și lapte și corn?

Bogdan Suruciuc: Primesc și lapte și corn pentru că aici este o discuție. Dacă unitatea de învățământ constată că acest program nu mai este dorit de elevi, acolo unde se desfășoară și masă sănătoasă, ei pot să renunțe, dar încă nu am avut astfel de solicitări.

Andreea Daraban:  În ceea ce privește acest program, ”Masă sănătoasă”, s-a desfășurat la fel ca ”Laptele și Cornul”,  fără sincope?  Ați avut probleme cu licitații, cu furnizori?

Bogdan Suruciuc: În unele localități au fost probleme cu aceste licitații, blocându-se, dar până la urmă au ieșit din impas și au putut oferi acest program elevilor. Din păcate, toată această procedură este destul de anevoioasă și în unele zone merge mai greu.

Andreea Daraban: De ce? Din cauza autorităților locale?

Bogdan Suruciuc: Da, din cauza autorităților locale și a demersului pe care îl au de făcut pentru a licita și a ajunge la un distribuitor de calitate toate aceste beneficii.

Andreea Daraban: Ne puteți da niște exemple, unde au fost probleme cu acest program?

Bogdan Suruciuc:  Au fost probleme în municipiul Dorohoi, în orașul Săveni. Au mers foarte greu procedurile de licitație și s-a întârziat foarte mult această procedură de a atribui către un operator local care să poată distribui aceste produse, pentru că nu întruneau condițiile, erau foarte multe contestații și de aici întârzierea, la fel și în orașul Flămânzi. Problemele pentru întârzierea acestui program în unele localități apar din această situație a licitațiilor.

Andreea Daraban: O masă oferită copiilor la școală este extrem de importantă, știm foarte bine asta, mai ales pentru cei proveniți din medii vulnerabile. Considerați că își ating scopul aceste programe?

Bogdan Suruciuc: Da, s-a dovedit că este foarte importantă această masă sănătoasă și prin aplicarea programului PNRAS, destinat prevenirii abandonului școlar în unitățile de învățământ, prin acest program oferindu-se și o masă sănătoasă după activitățile remediale. S-au văzut progresele care se realizează de către elevi, atât în rezultatele obținute cât și în lipsa absențelor de la școala. Chiar dacă trăim în acest secol al performanței, din toate punctele de vedere, avem în același timp zone foarte vulnerabile, sărace. Poate unora le vine greu să se creadă, dar sunt copii care se bucură de fiecare bucățită de pâine și vin la școală cu gândul de a primi acea masă sănătoasă, produse alimentare care pentru unii copii reprezintă singura masă pe zi.

Andreea Daraban: În urma a măsurilor luate în vara anului trecut, precum cele legate de creșterea normei didactice de predare, care a stârnit multe nemulțumiri sau a comasărilor de instituții, care au fost efectele pozitive semnalate în județul Botoșani?

Bogdan Suruciuc: Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am realizat la nivelul județului Botoșani a fost reducerea învățământului simultan. Pentru că, dacă cu un an de zile înainte aveam aproximativ 3.700-3.800 de elevi în învățământul simultan, în acest an școlar am redus la 1.500, iar această reducere a învățământului simultan va continua și pentru anul școlar viitor. Poate pentru unii această reducere este doar o tăiere, dar nu este o tăiere, este o creștere a performanței și a faptului că elevii au acces la un învățământ de calitate. Pentru că una este să fii într-o clasă cu elevi de aceeași vârstă și care studiază aceeași materie și alta este să studiezi într-o clasă în care mai sunt elevi de la încă cel puțin două clase și fiecare studiază materia lui.

Andreea Daraban: Prin comasarea instituțiilor s-a rezolvat, spuneți dumneavoastră, această problemă. Cum ați adus copiii la școlile centrale?

Bogdan Suruciuc: S-a eficientizat transportul școlar. Acolo au fost și unități de învățământ care au primit mijloace noi pentru a transporta elevii. Bineînțeles, acolo unde distanțele sunt foarte mari, nu se poate renunța la acest învățământ de tip simultan sau la a transporta elevii, mai ales atunci când vorbim de copii pentru învățământul preșcolar, care sunt foarte mici și clar se caută soluții locale pentru ca cei mici să poată merge la grădiniță.

Andreea Daraban: Ați pierdut profesori, odată cu creșterea normei didactice de predare?

 Bogdan Suruciuc: La nivelul județului Botoșani nu am avut cadre didactice care să nu poată obține o catedră. În unele zone mai îndepărtate, au fost și cazuri în care unele catedre au fost greu ocupate, după câteva serii de ședințe publice de către cadre didactice, pentru că era vorba despre navetă și de distanță destul de mare. Pentru anul școlar 2025-2026 am reușit să ocupăm toate catedrele și să răspundem profesorilor cu ore disponibile acolo unde au avut nevoie.

Andreea Daraban: Profesorii suplinitori nu au pierdut ore? Unii au renunțat poate la catedre?

Bogdan Suruciuc: Practic această lege, care s-a dat în august, a diminuat foarte mult numărul orelor care erau la plata cu ora. Reducerea s-a făcut de acolo, pentru că, în acest moment, noi avem foarte puține cadre didactice care mai au plata cu ora, în special în învățământul sportiv și la Liceul de Arte, pentru că acolo nu avem cadre specializate pentru a ocupa acele catedre. Dar în rest, foarte puțini colegi profesori au optat pentru a primi aceste ore la plata cu ora, pentru că nu mai sunt atractive.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Marcel Bartic, profesor de istorie: ”Mi-aș dori ca viitorul ministru al Educației să-și convingă colegii de guvern că acest domeniu nu mai poate rămâne cenușăreasa politicilor guvernamentale pentru că miza este una uriașă.”

Publicat de andreeadaraban, 12 ianuarie 2026, 12:46 / actualizat: 14 ianuarie 2026, 10:18

Nu doar cadrele didactice au fost afectate de măsurile de austeritate, ci și elevii și studenții. A fost redus drastic bugetul pentru bursele elevilor, au fost eliminate bursele pentru olimpici și a fost plafonat fondul alocat burselor universitare. Daniel David, ministru al educației și cercetării din decembrie 2024 până în decembrie 2025, a declarat că măsurile implementate nu sunt de reformă, ci de criză și austeritate, necesare pentru a asigura funcționarea sistemului și plata salariilor și burselor până la finalul anului.

Pe fondul acestor tensiuni și critici, Daniel David și-a depus demisia în decembrie 2025, subliniind că nu urmărea o carieră politică, ci o contribuție în vremuri de criză.

Sub mandatul ministrului Daniel David au fost generate o serie de schimbări ce au vizat atât organizarea învățământului liceal cât și conținutul predat elevilor începând cu clasa a IX-a.

„Educația a fost din nou prima sacrificată”

Invitat la început de 2026 la Starea Educației, profesorul de istorie Marcel Bartic, realizator de emisiuni la Europa FM,  a descris mandatul lui Daniel David ca fiind „un an extrem de dificil”, marcat de măsuri de austeritate aplicate rapid și fără o comunicare reală cu cei afectați. Deși admite că situația economică a României impunea restricții bugetare, Marcel  Bartic a subliniat că nemulțumirea majoră a profesorilor a venit din faptul că educația a fost din nou prima vizată. ”Ce a trezit însă nemulțumiri atât de mari din partea profesorilor  a ținut mai întâi de faptul că măsurile de austeritate au început, și din nefericire nu văd să se fie extins la alte categorii socioprofesionale sau la alte domenii de activitate,  au început cu noi. Știți de ce? Pentru că, în general, sistemul de învățământ e ala săracul care duce. Și duce, lasă că de la profesori și de la copii mai luăm. Ăștia și așa sunt aia care nu prea se revoltă foarte tare, nu sunt foarte vocali, nici nu contează foarte mult în ecuația electorală, în ecuația politică, ” a explicat profesorul Bartic.

Printre cele mai criticate decizii s-au numărat mărirea normei didactice fără studii de impact, comasarea școlilor și creșterea numărului de elevi în clasă. Aceste măsuri au dus la pierderea catedrelor pentru mii de profesori suplinitori, inclusiv cadre bine pregătite, care nu au avut șansa titularizării din lipsa posturilor disponibile. Consecințele s-au resimțit direct în școli, unde elevii și părinții s-au trezit fără profesorii cu care construiseră relații educaționale solide.

Un alt punct sensibil evidențiat de Marcel Bartic este lipsa unei comunicări oneste și coerente din partea autorităților. Profesorii, părinții și elevii nu au primit o perspectivă clară asupra duratei sacrificiilor sau asupra beneficiilor viitoare. ”Dacă ni s-ar fi spus clar că toată societatea strânge cureaua și că există un orizont de revenire, reacțiile ar fi fost cu totul altele”, a afirmat Marcel Bartic. În schimb, educația a rămas, în opinia sa, „Cenușăreasa bugetului”, domeniul sacrificat fără a primi măcar recunoașterea importanței sale strategice.

Reformă sau doar supraviețuire?

Deși mandatul lui Daniel David nu a fost definit exclusiv de austeritate, încercările de reformă curriculară – mai ales la nivel liceal – au rămas incomplete. Profesorul Marcel Bartic consideră că fostul ministru, provenit din mediul universitar, nu a avut o imagine suficient de clară asupra complexității învățământului preuniversitar, acolo unde se află cele mai mari probleme: abandonul școlar, inechitățile dintre urban și rural și calitatea actului educațional.

Totuși, Bartic subliniază că nevoia de reformă este reală și nu poate fi negată. Rezultatele slabe la testările internaționale, nivelul ridicat de analfabetism funcțional și polarizarea tot mai accentuată din societate sunt semnale de alarmă care își au rădăcina, în mare parte, în modul în care a funcționat școala românească în ultimele decenii. ”Nu contest că fostul ministru a avut toate bunele intenții. Pe de altă parte vine din zona sistemului universitar de învățământ, fără o imagine foarte clară cu ce presupune preuniversitarul. Și o mai spun încă o dată, zona preuniversitarului este cea mai mare provocare pentru orice ministru va veni la educație, pentru că acolo sunt problemele cele mai mari. De bine de rău, universitățile mai au un pic de autonomie, să zicem că își mai pot gestiona lucrurile cu ceva mai multă libertate decât o putem face noi în preuniversitar. Aici sunt problemele cele mai mari, aici ai mai bine de de două milioane și jumătate de elevi cu părinții lor, vreo 250.000 de profesori, aici apar cele mai mari dificultăți, ” a mai susținut Marcel Bartic.

Ce ar trebui să urmeze?

La început de 2026, Ministerul Educației se află încă fără un titular, iar acest vid de leadership ridică semne serioase de întrebare. În opinia lui Marcel Bartic, viitorul ministru ar trebui să aibă o carieră profesională solidă, experiență reală în preuniversitar și o credibilitate care să-i permită să reprezinte educația la masa deciziilor guvernamentale.

Printre urgențele imediate se numără finalizarea programelor școlare pentru liceu, clarificarea concursurilor pentru directori și inspectori, stabilirea unor standarde unitare de evaluare și continuarea planurilor-cadru alternative pentru liceu. La fel de importantă este depolitizarea reală a sistemului și recâștigarea încrederii profesorilor, elevilor și părinților, a mai spus profesorul Marcel Bartic. ”Mi-aș dori foarte tare ca viitorul ministru al Educației   să-și convingă colegii de guvern că acest domeniu nu mai poate rămâne cenușăreasa politicilor guvernamentale. Atenție, aici nu e vorba doar de bani. E vorba de atitudinea față de educație, de atenția pe care o acordă. Uitați-vă, a început școala în 2026 și noi nu avem ministrul al educației, ceea ce nu e în regulă. Vrem să vedem că educația chiar devine un domeniu esențial și știți de ce? Miza este una uriașă, uriașă. Nu e vorba doar de faptul că termină copiii și trebuie să dea niște evaluări naționale, niște examene naționale, un bacalaurat. E vorba de generațiile pe care le pregătim pentru viitor. Dacă ne uităm în prezent, s-ar putea să nu ne placă foarte tare ce a reușit să facă școala românească în ultimii 20-30 de ani. Avem în rândul adulților un procent de mai bine de 40% analfabetism funcțional. Adulți care nu înțeleg ideea principală dintr-un text scris. Avem grupări extremiste, o tendință de radicalizare a opiniilor în spațiul public, care cumva ne place sau nu ne place,  e o tendință care și are originea tot în felul în care am făcut sau n-am făcut noi școală în ultimele decenii. Și atunci, noul ministru ar trebui să-și asume să readucă sistemul nostru de învățământ și ideea de educație, să o readucă acolo unde trebuie să fie cu adevărat, respectiv prioritatea națională, nu o simplă lozincă rostită la festivitățile de început de an școlar sau la sfârșit sau când mai avem olimpici în aeroport,” a conchis Marcel Bartic.

 Varianta audio a interviului integral:

Piața muncii în 2026: realități și perspective

Publicat de andreeadaraban, 11 ianuarie 2026, 18:53

Cu toate acestea, piața muncii rămâne într-o dinamică permanentă, cu oportunități în domenii precum construcțiile, energia, serviciile, logistica și meseriile tehnice.

Analizăm  în emisiunea Dezbaterea Zilei de luni, 12 ianuarie, tendințele, riscurile și soluțiile pentru angajați și angajatori, într-o ediție dedicată evoluției pieței muncii.

Invitate: Gabriela Vasilache, director executiv al AJOFM Iași și Ana Călugăru, director de comunicare al companiei eJobs.

Emisiunea va putea fi urmărită și video live.

Realizator: Andreea Daraban

#StareaEducației -REMIGRANT ÎN ROMÂNIA -”Este destul de greu să existe o relație mai deschisă între profesor și elev în școala românească. Ceea ce mă dezamăgește pe mine este faptul că elevul nu este încurajat să pună întrebări la ore.” Povestea Ilincăi Antoci, elevă în clasa a XI-a, revenită în țară după ce a petrecut câțiva ani buni în sistemul educațional britanic.

Publicat de andreeadaraban, 5 ianuarie 2026, 10:21 / actualizat: 7 ianuarie 2026, 16:56

Totul a început în 2005, când familia Antoci a părăsit Iașiul și a ales Marea Britanie. După doi ani, s-au întors în România, însă dificultățile financiare și oportunitățile profesionale limitate i-au determinat să ia din nou calea străinătății. De această dată, decizia a fost influențată de jobul soțului, care lucra în construcții. „Am vrut să menținem familia unită și am decis să plecăm toți în Marea Britanie”, povestește Tamara Antoci.

La acel moment, Tamara era profesoară de Limba și literatura română. A ales însă să renunțe la carieră pentru a fi alături de copii. În Marea Britanie nu a lucrat, ocupându-se exclusiv de creșterea lor, într-un context în care sprijinul familiei extinse lipsea. „Acolo nu este nimeni să te ajute. Nu e mama, nu e bunica”, spune ea.

Ilinca avea doar trei ani când a plecat a doua oară din România. Deși născută aici, copilăria și primii ani de școală i-a trăit în sistemul britanic, de la clasa pregătitoare până la clasa a șasea. Adaptarea inițială nu a fost ușoară. Nu cunoștea limba, dar vârsta fragedă și sprijinul profesorilor au ajutat-o să învețe rapid. „Eram încurajați foarte mult să citim, iar lectura m-a ajutat enorm”, își amintește Ilinca.

În familie se vorbea românește, însă engleza a devenit, treptat, limba dominantă. Programul școlar era foarte încărcat, cu ore până după-amiaza și numeroase activități extrașcolare. Prietenii vorbeau engleză, la școală se vorbea engleză, iar româna a rămas, involuntar, pe plan secund. „Româna se auzea mai mult în weekend, în familie”, explică mama.

În 2019, după mai bine de un deceniu petrecut în Marea Britanie și cu trei copii – doi născuți acolo și unul în România – familia Antoci a decis întoarcerea definitivă acasă. Ilinca a intrat în clasa a cincea, la Colegiul ”Garabet Ibrăileanu” din Iași, iar șocul a fost puternic. Diferențele dintre cele două sisteme educaționale au devenit evidente încă din primele zile.

”Nivelul de materie și presiunea constantă m-au șocat”, spune Ilinca. În timp ce în Marea Britanie învățarea se făcea aproape exclusiv la școală, cu foarte puține teme pentru acasă, în România volumul de informații și temele zilnice erau copleșitoare. „Învățatul se face majoritatea timpului acasă. La școală reții conceptele de bază, dar detaliile trebuie fixate prin exercițiu”, explică ea. ”Cred că ar fi ajutat o clasă de acomodare pentru început, dar consider că, deși nu am avut parte de așa ceva, am reușit să fac față, mai ales fiindcă aveam vârsta de 10 ani, în care prinzi destul de ușor materia, deși este diferită.”

Cea mai mare provocare a fost, paradoxal, limba maternă. Deși vorbea românește, Ilinca nu știa să scrie corect, nu folosea diacritice și simțea că „reînvăța limba română de la zero”. La matematică, dificultățile au fost și mai mari: terminologia, ritmul, explicațiile profesorilor. A avut nevoie de pregătire suplimentară pentru a ține pasul. ”Am făcut pregătire la matematică, fiindcă simțeam nevoiul unui profesor care să stea cu mine și să lucreze în particular, mai ales fiindcă nu prea înțelegeam ce se întâmpla la școală, iar apoi am avut pregătire din nou la matematică înainte de Evaluarea Națională. La română m-a ajutat mama,” mărturisește Ilinca.

Profesorii nu au tratat-o diferit la școală, iar colegii au primit-o firesc. Și-a făcut prieteni, a socializat, iar interesul acestora pentru experiența ei din Marea Britanie a ajutat-o să se integreze. „Ne împărtășeam experiențele și asta m-a ajutat să înțeleg mai bine ambele sisteme”, spune ea.

Ceea ce o dezamăgește pe Ilinca este felul în care se raportează profesorii la elevi: ”Mi se pare o relație destul de formală. Consider că este destul de greu să fie o relație mai deschisă între profesor și elev. Ceea ce mă dezamăgește pe mine este faptul că elevul nu este încurajat să pună întrebări la ore. În momentul în care ridică mâna și chiar își dorește să afle un lucru, profesorii nu răspund cum și-ar dori elevii.”

În paralel cu lupta Ilincăi, Tamara Antoci a avut propria confruntare cu sistemul românesc. Revenirea în învățământ a însemnat reluarea examenelor de titularizare, într-un context în care programa se schimbase, manualele erau altele, iar posturile erau puține. A susținut titularizarea de opt ori, an de an, pentru a-și mări șansele de a obține un post stabil.

Astăzi, Ilinca este elevă în clasa a XI-a la Colegiul „Garabet Ibrăileanu” din Iași. Sora ei mai mare este studentă la Medicină, iar fratele cel mic este și el licean. Privind în urmă, mama recunoaște că au existat momente de reproș, de oboseală și frustrare. Dar și ceva mai important: depășirea obstacolelor. ”Cred că experiențele acestea le-au crescut stima de sine. Au văzut că pot face mai mult decât credeau”, spune Tamara Antoci.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) „Biblioteca Vie”, proiectul care aduce lectura mai aproape de elevii Liceului „Dimitrie Cantemir” din Iași. Directorul Anca Dimitriu: ”Biblioteca Vie este o reîntâlnire cu cartea sub altă formă, mult mai blândă decât cea impusă, să zicem, de rigorile programei școlare.”

Publicat de andreeadaraban, 22 decembrie 2025, 18:48 / actualizat: 5 ianuarie 2026, 9:25

 „Biblioteca Vie” este o bibliotecă în aer liber, gândită ca spațiu de lectură, întâlnire și reflecție. Inițiat de o fostă elevă a liceului, care conduce în prezent Asociația Natura 2.0, proiectul are o puternică valoare inter-generațională și beneficiază de finanțare din partea Primăriei Municipiului Iași. Scopul principal este de a oferi elevilor un contact mai blând cu lectura, departe de rigorile impuse de programa școlară.

Chiar dacă sezonul rece limitează activitățile în aer liber, „Biblioteca Vie” nu este în pauză. Până acum au fost organizate șapte ateliere creative, în cadrul cărora elevii de gimnaziu și liceu au participat la exerciții de scriere creativă și au rescris basme în viziune proprie. Atmosfera a fost completată, în prag de sărbători, de momente muzicale și colinde.

Pe lângă acest proiect cultural, Liceul „Dimitrie Cantemir” se află într-un amplu proces de dezvoltare a infrastructurii. Conducerea instituției a depus, prin Primăria Iași, un proiect de extindere a școlii, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, finanțat din fonduri europene. Acesta prevede construirea unui nou corp de clădire, dar și amenajarea unor spații sportive moderne, inclusiv un teren de baschet și o pistă de alergare.

Extinderea este importantă pentru eliminarea învățământului în două schimburi și pentru susținerea dezvoltării armonioase a elevilor. „Este important să ne gândim la activitățile în aer liber și la sănătatea copiilor, respectând principiul «Minte sănătoasă într-un corp sănătos»”, a subliniat directorul liceului.

În ceea ce privește schimbările aduse de Legea 141, care a modificat normele didactice, conducerea liceului a reușit să păstreze intactă întreaga resursă umană. Toate cadrele didactice sunt titulare, iar echilibrul a fost menținut printr-o gestionare atentă a disciplinelor opționale și a intereselor elevilor.

O altă provocare o reprezintă noile planuri-cadru pentru liceu, care reduc numărul orelor alocate limbilor moderne. Cu toate acestea, Liceul „Dimitrie Cantemir” își propune să își păstreze vocația multiculturală. Limbile străine,  de la engleză și germană, până la spaniolă, italiană, franceză și rusă,  vor continua să fie studiate, inclusiv prin oferta de curriculum la decizia elevului, în special la clasele cu profil umanist, a mai declarat Anca Dimitriu.

Redăm mai jos interviul integral:

 Andreea Daraban: La începutul lunii decembrie a fost inaugurat acest proiect, intitulat ”Biblioteca Vie”. Ce presupune mai exact această inițiativă?

Anca Dimitriu: A fost inaugurat acest proiect chiar în ziua de 1 decembrie, zi liberă prin lege, în care noi am optat să facem un cadou școlii noastre și românilor care trăiesc în școala noastră. Este un proiect cu valoare de simbol. Este un proiect inter-generațional. Este un proiect inițiat de o fostă elevă de-a mea, care în prezent deține Asociația Natura 2.0. Și e un proiect pentru comunitate, cu finanțare de la primăria Iași, care și-a propus și cred că va reuși și rezultatele se vor vedea, cred că mai mult în perioada de primăvară și în anotimpul cald, să asigure un spațiu de întâlnire cu cartea, un spațiu mai prietenos decât cel al sălii de clasă. Practic o reîntâlnire cu cartea sub altă formă, mult mai blândă decât cea impusă, să zicem, de rigorile programei școlare. Un spațiu în curtea liceului în care elevul să vină să-și aleagă o carte, să o răsfoiască, să o citească, să o ia acasă.

Andreea Daraban: Fondul de carte este de la biblioteca școlii?

Anca Dimitriu:  Fondul de carte, în momentul de față, este din donații și considerăm că el va spori. Nu-mi fac griji că nu vom avea cărți la Biblioteca Vie, pentru că noi am avut o bibliotecă mobilă și în școală, lăsată într-un hol la etajul 2, unde elevii puteau să-și ia orice carte doreau de acolo, cu condiția să aducă o carte de acasă înapoi.

Andreea Daraban: Acum e iarnă, ce se întâmplă la Biblioteca Vie?

Anca Dimitriu: Am avut deja șapte ateliere creative la Biblioteca Vie. Copiii au petrecut câte o oră în spațiul aferent căsuței, au rescris niște basme în viziune proprie. Am făcut aceste exerciții de scriere creativă și cu elevi de gimnaziu și cu elevi de liceu. Sigur mai sunt momente în care se ascultă și o colindă, pentru că tot se apropie sărbătorile de iarnă. Vremea ne-a ajutat, a fost blândă cu noi.

Andreea Daraban: Liceul ”Dimitrie Cantemir” din Iași a avut parte de o serie de proiecte de investiții. Ultimul pe care îl vizați se referă și la extinderea clădirii, pentru că aveți nevoie de mai mult spațiu pentru ca elevii să nu mai învețe în două schimburi. Acest proiect include inclusiv o pistă de alergare. Un proiect amplu, despre ce este vorba mai exact?

Anca Dimitriu: Am parcurs multe etape de consolidare, de modernizare și de creșterea valorii acestui liceu și ne-am obișnuit să lucrăm temeinic la proiectele școlii, fie că sunt proiecte de investiții, fie că sunt proiecte educaționale. De aceea ne definim în spațiul educațional ca o școală foarte serioasă. Sigur că, mai întâi, ne-am dorit să consolidăm clădirea școlii pe care am moștenit-o de la înaintașii noștri și am reușit lucrul acesta și suntem bucuroși că ne aflăm într-o școală modernă, curată, dotată, în care ne putem desfășura procesul de învățământ, dar nu așa cum ne-am dorit, pentru că încă la Liceul ”Cantemir” sunt două schimburi de învățare. De aceea, în anul 2025, am lucrat foarte intens, în colaborare cu departamente din Primăria municipiului Iași și am depus pe Axa 6 Nord-Est, un proiect de extindere a Liceului ”Dimitrie Cantemir”. Primăria a depus mai multe proiecte, printre care și acesta, al școlii noastre, care a fost bine primit în comunitate în sensul că este vorba de un nou corp de clădire și de spații amenajate pentru derularea activităților sportive aferente acestei clădiri. Este vorba de un teren de baschet, este vorba despre o pistă de alergare. Pista de alergare este absolut importantă să existe și să fie modernizată, pentru că dacă ne întoarcem în timp, ne aducem aminte că acest liceu a avut și clase cu profil sportiv, la un moment dat, și a avut rezultate foarte frumoase. Cred că cele mai frumoase rezultate le-a avut la atletism. Este un bun prilej, atunci când construim, renovăm, extindem să ne gândim la toate activitățile în aer liber pe care copiii le vor face în cadrul orelor de educație fizică și sport sau pe lângă aceste ore și care să ajute să se dezvolte armonios și să rămânem în sintagma ”Minte sănătoasă într-un corp sănătos”.

Andreea  Daraban: La cât se cifrează valoarea acestui proiect?

Anca Dimitriu: Este un proiect de mare anvergură, undeva la aproape 10 milioane de euro. Proiectele sunt în etapa de evaluare, în evaluare tehnică, în evaluare economică. Așteptăm rezultate, așteptăm ca primăria să ne certifice faptul că a reușit să absoarbă acești bani europeni,  destinați creșterii capacității educaționale și dezvoltării infrastructurii în județul Iași și sigur să fim beneficiarii acestui proiect pe care ne-l dorim.

Andreea  Daraban: Măsurile adoptate în această vară, prin legea 141, cum au afectat instituția pe care o conduceți?

Anca Dimitriu:  Măsurile au stârnit seisme. Evident nu a fost un lucru simplu. Pentru echipa managerială a școlii noastre a fost așa o piatră de încercare să reușim să configurăm și normele didactice crescute ale profesorilor, să păstrăm resursa umană pe care o avem și pe care am câștigat-o în timp și care aduce recunoașterea școlii, mergând cu mare atenție în zona de discipline opționale și răspunzând totodată și intereselor elevilor, am reușit să păstrăm absolut toate normele intacte la Liceul ”Dimitrie Cantemir”.

Andreea Daraban: Toate cadrele didactice sunt titulare?

Anca Dimitriu: Toate cadrele didactice sunt titulare, sunt de asemenea cadrele didactice titulare în alte școli care au o mică completare la Liceul Cantemir, o oră, două ore, trei ore, nu mai mult.  Și cadrele didactice care, de ani de zile, sunt titulare în două unități de învățământ, tot în municipiul Iași.

Andreea Daraban: La Liceul ”Dimitrie Cantemir” există o catedră diversificată de limbi străine. Se studiază limba rusă, limba spaniolă, italiană, engleză, germană, franceză, cele trei clasice pe care le studiem mai peste tot. De anul viitor, intră noile planuri cadru pentru liceu. Știm foarte bine că orele alocate disciplinelor limbi moderne au fost reduse, au fost altfel distribuite. Cum veți face față acestor provocări legate de limbile străine?

Anca Dimitriu: Aceste limbi străine care se studiază în Liceul Cantemir completează sau, mă rog, definesc vocația liceului. Nu putem renunța la studiul limbilor străine, așa cum a fost gândită această școală, să aibă o deschidere spre cultură prin învățarea limbilor străine. Nu sunt catedre întregi, sunt grupuri de ore. Ele sunt studiate ca limba modernă 2. Limba modernă 1 este limba engleză sau limba germană și limba modernă 2 poate fi spaniolă, italiană, limba franceză, limba rusă.

Andreea Daraban: Dar a fost redus la jumătate numărul orelor la limba modernă 2.

Anca Dimitriu: Așa este. Mă gândesc acum, pentru că în aceste zile lucrăm și la proiectul planului de școlarizare, mă gândesc că pentru clasele umaniste, în categoria de curriculum la decizia elevului, vor conștientiza elevii noștri și, sigur, noi vom face o ofertă generoasă, astfel încât să putem completa din paleta de discipline opționale ora de trunchi comun care a dispărut.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Rodica Leontieș, inspector general ISJ Iași: ”Nu au existat plecări masive din sistem, în urma aplicării legii 141/2025. Rezultatele slabe la matematică, în special în mediul rural, sunt cauzate și de faptul că elevii au devenit ceva mai superficiali.”

Publicat de andreeadaraban, 19 decembrie 2025, 13:25 / actualizat: 22 decembrie 2025, 17:46

În acest context, colega noastră, Andreea Daraban, a invitat-o la Starea Educației pe doamna Rodica Leontieș,  inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, pentru a înțelege cum au reușit școlile din județ să se adapteze în noilor realități și ce probleme întâmpină.

De asemenea, discuția a vizat și simulările examenelor naționale care s-au desfășurat în județul Iași, în perioada 8-10 decembrie. Nicio medie de 10 nu a fost înregistrată în județul Iași la simularea Evaluării Naționale. Au existat însă trei note de 10 la matematică, obținute de doi elevi de la Colegiul Național și unul de la Colegiul „Emil Racoviță”, precum și o singură notă de 10 la Limba română, aparținând unui elev al Școlii „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Iași. Pentru Bacalaureat, școlile din județul Iași trebuie să trimită rapoartele cu rezultatele pînă pe 19 decembrie.

Andreea Daraban:  Vă propun să începem discuția cu simulările examenelor naționale, pentru că tot au avut loc săptămâna trecută. Au fost simulări atât pentru evaluarea națională cât și pentru bacalaureate. Cum a decurs organizarea acestora?

Rodica Leontieș: În datele de 8, 9, respectiv 10 decembrie, au avut loc simulările pentru Evaluare Națională, respectiv pentru examenul de Bacalaureat și au decurs foarte bine. Școlile s-au organizat foarte bine. Ca element de noutate, la Evaluarea Națională am organizat împreună cu județele Botoșani și Vaslui, cu subiect unic pentru cele trei județe și cu evaluare pe platforma Ministerului. S-a finalizat și evaluarea. Comparativ cu anul trecut, s-a înregistrat o creștere a promovabilității la Limba și Literatura Română, respective 66,37%. În urban 84,69%,  iar în mediu rural 47,8%. Anul trecut, la aceeași disciplină am avut o promovabilitate, adică vorbim de note de minimum 5, 82,55%. În rural, anul trecut  am avut o promovabilitate de 45,98%, anul acesta de 47,8%. Practic la Limba și Literatura Română s-a înregistrat un progres. La matematică, în schimb, anul trecut am avut o promovabilitate de 42,01%, iar anul acesta de 35,46%. În mediu urban, anul trecut,  62,85% dintre elevi au avut note de minim 5 la matematică, iar anul acesta avem o scădere 56,41%.  În mediul rural, anul trecut, promovabilitatea la aceeași disciplină a fost de 19%,  anul acesta de  14,8%.

Andreea Daraban: O scădere destul de abruptă. De ce? Cum se explică aceste cifre?

Rodica Leontieș: O parte dintre elevi au privit subiectul la matematică ca fiind ceva mai dificil decât anul trecut. Eu, ca profesor de matematică, pot să spun că a fost un subiect de nivel mediu. În schimb, puțin altfel decât tipurile de probleme pe care le regăsim în diverse auxiliare și practic când scoatem elevul din șablonul respectiv se panichează și nu mai abordează subiectul apelând la logica matematică. Cred că asta e problema.Subiectul a fost frumos, dar puțin altfel. A fost un subiect pe care nu l-a conceput Iașiul, un subiect conceput de colegii din Botoșani.

Andreea Daraban: Dar la Limba română cine a conceput subiectul?

Rodica Leontieș: La Limba română au fost colegii de la Vaslui care au conceput subiectul. Nu am fost noi câștigători. Fiecare dintre cele trei județe a venit cu o propunere, s-a extras varianta câștigătoare și noi n-am avut subiect propus și ales nici la română, nici la matematică pentru această simulare. Și profesorii corectori au fost din județe diferite. Evaluarea s-a realizat pe platformă. Practic, profesorii din cele trei județe au fost profesori evaluatori, deci exact ca la examenul propriu-zis. Eu spun că doza de obiectivitate este mai mare și a fost mult mai bine și este un semnal de alarmă. Elevii trebuie să lucreze ceva mai mult și să depășim aceste bariere a evaluării standardizate și să mergem doar pe tipuri de probleme. Cred că aici este marea noastră problemă la matematică. Colegii de matematică, să știți că, fac ore și suplimentare și fiecare se străduiește cu elevii de clasa a VIII-a să lucreze cât mai bine și să respecte întru totul programa și cât mai susținut. Problema se pune, zic eu, la elevii care au devenit ceva mai superficiali.

Andreea Daraban: În mediul rural avem rezultate constant scăzute, poate că problema nu este doar la elevi.

Rodica Leontieș: Pentru mediul rural, noi, cel puțin, în județul Iași, să știți că avem profesori calificați la matematică. La nivelul județului sunt, în total,  73 de profesori necalificați de la diverse discipline, deci nu obligatoriu la matematică. Nu spun că n-ar fi unu, doi profesori de matematică necalificați în mediul rural. Problema se pune că elevul, acasă, probabil, nu mai lucrează și rămâne cu ceea ce se lucrează strict la școală. La matematică, dacă nu lucrezi puțin și acasă, măcar un exercițiu, două din tema dată, sau măcar să reiei exercițiile pe care le-ai rezolvat la școală, nu putem înregistra progres. Este clar. Este PNRAS (Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar). Noi am avut în județul Iași, 97 de unități școlare care au beneficiat de acest program. Prin acest program, elevii au beneficiat de ore suplimentare de matematică, vorbim de acele ore remediale. Ați observat și anul trecut, am avut rezultate frumoase și cu copii din mediul rural, care au obținut medii bune și au putut accesa licee din municipiul Iași și chiar licee foarte bune. Dar cred că copiii, o parte dintre ei, provin din familii vulnerabile și zone unde cred că și modul în care familia se implică lasă de dorit.

Andreea Daraban: Spuneați că sunt 73 de profesori necalificați în tot județul. Câți dintre aceștia sunt pe disciplinele de examen?

Rodica Leontieș: Să știți că nu am o situație exactă, să vă spun strict care sunt la matematică sau română, dar din ceea ce știu eu, în etapa de încadrare, puțini sunt pe română și matematică. Disciplinele deficitare la nivelul județului sunt chimia, disciplinele tehnice și TIC (Tehnologia informaţiei şi a comunicării) pentru gimnaziu.  Și asta pentru că, pe partea aceasta de informatică, nu am avut chiar mulți candidați la concursul de titularizare și mai avem, în mediul rural, școli unde nu au profesor calificat la disciplina Informatică. Din numărul total de cadre didactice la nivelul județului, respective, 9207, 75,12% sunt profesori titulari. Profesorii suplinitori sunt într-un procent de 22,9% iar 0,8% așa cum v-am zis, adică 73 sunt necalificați. Mai avem și profesori încadrați la plată cu oră, aici mă refer la profesori pensionari sau profesori asociați, pentru că pe profesorii asociați, de regulă,  îi regăsim la liceele vocaționale, la Colegiul de Artă, în special, pentru că sunt foarte multe ore specifice colegiului.

Andreea Daraban: Au acceptat plata cu ora, în acest regim redus, profesorii?

Rodica Leontieș: Profesorii titulari nu prea au ore la plată cu ora, pentru că aceste ore au fost date de către directori, profesorilor pensionari, pensionari ai școlii evident, care au acceptat, dar procentul nu este decât de 1,98% la plată cu ora, cadre didactice încadrate.

Andreea Daraban: Revenind la măsurile implementate vara care a trecut, câte norme au fost diminuate sau eliminate odată cu decizia de creșterea normei didactice de predare și de comasare a instituțiilor de învățământ în județul Iași?

Rodica Leontieș: În urma aplicării legii 141 pe 2025, la nivelul județului, noi am avut aproximativ 600 de norme diminuate, în schimb am avut doar 19 cadre didactice care au făcut obiectul restrângerii totale de activitate, adică numărul orelor asigurate în școală a scăzut sub 10, pentru că acum ne raportăm la 20 ore, și în restrângere parțială, adică cu o completare de normă în ședință publică, 57 de cadre didactice titulare.

Andreea Daraban: Ați avut cazuri în care profesorii au renunțat, au plecat din sistem în urma acestor măsuri?

Rodica Leontieș: Nu, nu. N-am avut profesori titulari care să renunțe și să știți că nici suplinitori, care aveau continuitate și care au rămas poate cu norma incompletă și au venit în ședințele publice, care s-au încheiat în septembrie, nu au renunțat. Am avut cadre didactice care, în schimb, s-au pensionat în timpul anului școlar, au solicitat pensionarea.

Andreea Daraban: Pentru că a crescut această normă didactică de predare?

Rodica Leontieș: Nu obligatoriu pentru că a crescut, dar, probabil, tipologia elevului s-a schimbat și profesorii care au putut ieși la pensie au considerat că este mai bine așa.

Andreea Daraban: În județul Iași avem cazuri de profesorii titulari care fac naveta la mai multe școli în localități diferite?

Rodica Leontieș: Completarea de normă asta presupune. Și completarea de normă pentru profesorii titular, care s-a realizat dintotdeauna conform metodologiei, pentru că conform calendarului, noi, mai întâi, în luna ianuarie fiecare unitate școlară își realizează încadrarea titularilor, după ce elevii au ales acele opționale și colegii directori au putut aproba în Consiliul de Administrație fișa de încadrare a titularilor și vacantarea posturilor. Orice profesor titular, care nu are norma asigurată în unitate, în cazul nostru 20 ore pentru anul următor școlar, va face obiectul completării de normă. Dacă coboară sub 10 ore va fi în restrângere de activitate. Ani de zile am avut profesorii în completare de normă. Au fost situații când profesorul și-a ales, în ședință publică, să-și completeze norma în mediul rural, dacă era titular de Iași sau invers, era titular în mediul rural și a venit în municipiu. Dar nu avem situații, eu știu, de completări de normă în 3-4 unități școlare. În schimb, avem încadrați, pe durata viabilității postului, adică eu profesor suplinitor mi-am completat norma în ședință publică și eu mi-am constituit norma în 3 unități. Și am posibilitatea să solicit celor 3 unități, în perioada prevăzută de calendar, să modific contractul de muncă pe durata viabilității postului. Și atunci, clar, eu am optat pentru 3 fracțiuni de normă în localități care pot fi la o anume distanță, considerabilă, de localitatea de domiciliu. Nu pot să spun că nu avem. Avem profesori care funcționează în 3 unități școlare, poate fi una în mediul urban, două în rural, dar la o anume distanță. Dar, repet, a fost cu acceptul lor, nimeni nu le-a impus. Dar profesori titulari, în situații similare, nu.

Andreea Daraban: Numărul profesorilor necalificați, odată cu măsurile impuse prin această lege, a scăzut față de anul precedent?

 Rodica Leontieș: Da, clar. Pentru că a fost anul în care profesorul titular a avut prioritate și atunci, în fiecare unitate școlară, în luna august, s-a realizat o nouă încadrare. Și atunci, numărul normelor, fiind mai scăzut, implicit și numărul profesorilor necalificație a scăzut. Pentru că orele au fost solicitate de către candidații care au participat la concursul de titularizare.

Andreea Daraban: Ministerul Educației trebuie să stabilească numărul preșcolarilor și elevilor incluși în Programul Național ”Masă Sănătoasă” pentru anul școlar 2026-2027, până pe data de 1 februarie. În județul Iași, în câte școli se derulează acest program ”Masă Sănătoasă”? Câți copii beneficiază de acest program?

Rodica Leontieș: Prin Hotărârea de Guvern din 20 februarie 2025, a fost aprobată lista cu unitățile de învățământ care beneficiază de acest program ”Masă Sănătoasă”. La nivelul județului, programul s-a implementat în 48 de unități de învățământ din mediul urban și rural, aparținând mai multor unități administrative teritoriale,  inclusiv în municipiu Iași. Pentru anul următor avem cu 700 de elevi mai mult. Am propus noi încă 3 unități școlare, pentru că reorganizarea rețelei a implicat unele modificări și atunci am avut unități școlare, care în cazul Părcovaciului, de exemplu, care avea grădiniță respectiv, nivel gimnazial,  nivelul preșcolar s-a dus la grădinița cu program prelungit din Hârlău și atunci a fost necesară și propunerea acestei unități școlare pentru a beneficia de ”Masă Sănătoasă” pentru că a preluat preșcolarii  de la Pârcovaci și respectiv Școala ”Petru Rareș” Hârlău, pentru că a preluat gimnaziul de la școala Pârcovaci. Și am mai propus Școala ”Ionel Teodoreanu” din Iași și Școala ”Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos.  Deci vom avea cu 700 de elevi beneficiari mai multe decât anul în curs.

Andreea Daraban: În ce constă această ”Masă Sănătoasă”? Ce primesc copiii?

Rodica Leontieș: Elevii beneficiază de o masă la prânz, iar sumele sunt repartizate pe fiecare UAT.  Deci nu gestionăm noi, Inspectoratul școlar, ci fiecare unitate administrativ-teritorială Noi am venit doar cu propunerea. Sumele sunt repartizate pe unități, fiind gestionate prin bugetele locale. Pot să vă spun că am avut 22.726 de elevi și preșcolari care au beneficiat de Masă Sănătoasă în cadrul acestui program, anul care s-a încheiat.

Andreea Daraban: În ceea ce privește celelalte programe, cum ar fi ”Laptele și Cornul”?  În județul Iași se mai derulează acest program?

 Rodica Leontieș: Este singurul care se regăsește în mai puține unități școlare.

Andreea Daraban: Așadar sunt unități școlare care primesc totuși lapte și corn?

Rodica Leontieș:  Da, în perioada noiembrie-decembrie, în anul școlar în curs, avem unități unde sunt distribuite fructe sau fructe și produse de panificație.

Andreea Daraban: Dar laptele a dispărut. De ce? Nu s-au organizat licitații? Care este motivul pentru care nu se mai distribuie acest produs în școli?

Rodica Leontieș: Nu știu dacă pot răspunde eu la această întrebare. Probabil nu au putut fi încheiate contracte cu furnizori Poate în județul Iași nu avem suficienți furnizori pentru acest produs Este doar o părere a mea Nu am această informație. Dar, la nivelul Iașiului, nu avem decât fructe și produse de panificație.

Andreea Daraban: În raportul ”Starea învățământului preuniversitar Iași”, realizat de Inspectoratul școlar județean pentru anul trecut, 1058 de elevi nu au promovat clasa în învățământul primar, fiind cea mai mare valoare a repetenției înregistrată în ultimii șase ani.  De altfel, în ultimii șase ani peste 5000 de elevi din clasele primare au rămas repetenți. Cum se explică aceste cifre?

Rodica Leontieș: Într-adevăr, în ”Starea învățământului pentru anul școlar 2024-2025” avem 109 copii care au abandonat la nivel primar, la gimnaziu 197 și 19 la învățământul profesional și tehnic Așa cum ați remarcat, procentul copiilor la nivel primar, aflați în această situație, este de 2,8%. Un procent care justifică nevoia unor activități, în primul rând remediale, similare celor realizate prin PNRAS, Odată cu ieșirea din perioada de pandemie, acest procent a înregistrat o creștere ușoară, dar constantă, semnalând nevoia unor intervenții pentru recuperare acestor pierderi în învățare. Numărul copiilor care abandonează școala în învățământul primar este generat și de faptul că părinții pleacă în străinătate își înscriu, într-o primă etapă copiii, după care iau copiii cu ei și, cred eu, că ăsta este principalul motiv al numărului crescut de copii care au abandonat.

Andreea Daraban: Care au abandonat, dar repetenți la clasele primare? Numărul este destul de mare și a crescut, de la an la an, din 2019 încoace. Adică ei nu au luat calificative de trecere, la cel puțin două discipline.

Rodica Leontieș: Am făcut niște verificări în unitățile școlare și asta am constatat. Ne-am întrebat și noi de ce a crescut numărul copiilor care abandonează la nivel primar și am constatat că părintele îl înscrie, așa cum spuneam, el apare în catalog înscris, în perioada ianuarie-februarie îl mai readuce puțin la școală, iarăși îl ia, vorbim, în special, de zonele defavorizate de zonele vulnerabile și atunci practic, el apare repetent și acest copil poate fi repetent unu, doi, trei ani.

Andreea Daraban: Ce se întâmplă totuși cu acești copii? Îi are cineva în evidență? Cum îi recuperăm pe acești copii?

Rodica Leontieș: Noi monitorizăm, din punct de vedere al inspectoratului, constant evoluția acestui fenomen, atât a repetenției cât și a abandonului școlar în unitățile de învățământ. Din analiza datelor furnizate de unitățile școlare și a constatărilor, pe care inspectorii școlari le-au obținut în urma controlelor tematice pe care le-au avut, acest fenomen este determinat de un cumul de factori. Numărul cel mai mare de elevi aflați în această situație, identificat cum am spus în mediul rural, acolo unde există un număr mare de copii care provin din familii vulnerabile, zone cu migrație mare a părinților în străinătate, familii cu condiții socio-materiale precare, e foarte greu de gestionat. Pentru că, eu cred, că acesta a fost și motivul pentru care unele unități școlare din mediul rural și-au pierdut personalitatea juridică, pentru că acești copii, practic, în SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România) nu au mai fost regăsiți, anul trecut școlar, pentru că, initial, au fost înscriși apoi au fost plecați. Nu ai cum să împiedici, pentru că depinde foarte mult de familie. Indiferent cât de mult s-ar implica școala, direcțiunea, profesorii, dirigintele, cred că depinde foarte mult, în primul rând, de familie.

Andreea Daraban: Orele acestea remediale, cum se desfășoară în județ?

Rodica Leontieș: La nivel primar sunt obligați să aibă cele două ore.  Se fac. Colegii de specialitate au făcut verificări, învățătorii realizează aceste ore și cred că și în învățământul gimnazial și nu numai și în învățământul liceal, noi putem realiza aceste ore remediale. Avem 25% din orele pe care le avem la dispoziția profesorilor, ore pe care le putem folosi pentru aceste ore remediale, adică pentru performanță sau pentru a putea acoperi niște lacune ale elevilor la disciplina pe care o predă fiecare.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației – REMIGRANT ÎN ROMÂNIA – ”Nivelul este mult mai ridicat în România și am fost nevoită să încep pregătirea la matematică din clasa a V-a.” Povestea Teodorei, născută în Cipru, care a început gimnaziul în sistemul public de învățământ românesc și care a reușit să facă performanță în ciuda dificultăților de adaptare întâmpinate  

Publicat de andreeadaraban, 16 decembrie 2025, 13:19 / actualizat: 18 decembrie 2025, 9:17

Povestea începe în 2005, la scurt timp după terminarea facultății. Daniela și soțul ei, ambii specialiști în IT, au realizat rapid că începutul lor de drum profesional nu putea avea loc în România acelor ani. ”Am lucrat un an aici și ne-am dat seama că nu avem nicio perspectivă: salariile erau foarte mici pe atunci, nu aveam locuință, nu aveam nimic. În Cipru era o cerere mare în IT și am plecat pe un salariu mult mai mare”, povestește Daniela.

Au ajuns în Limassol, un oraș cu un număr de locuitori comparabil cu Iașul, cosmopolit, cald și plin de străini. Inițial, planul era să rămână doar doi-trei ani. Viața însă a decis altfel: au apărut copiii, iar șederea temporară s-a transformat într-un trai de durată.

Teodora, prima născută, și-a petrecut copilăria în Cipru. A mers la creșă, grădiniță și școală primară într-un sistem educațional în care limba de predare era greaca. Acasă, părinții au insistat însă ca limba română să fie vorbită constant. ”În casă se vorbea doar română. Copiii mergeau și la o școală românească de sâmbătă, făceau două ore pe săptămână. Am încercat să păstrăm legătura cu România”, explică Daniela Chirilă.

Revenirea în România

În 2018, familia a decis să revină în România. Un motiv important a fost finalizarea ciclului primar de către Teodora.”Ne-am gândit că dacă nu facem pasul atunci, probabil rămânem definitiv acolo. În plus, viața devenise foarte scumpă, chiriile erau mari”, spune Daniela.

Revenirea a însemnat pentru Teodora intrarea în gimnaziu, la Școala „Ștefan Bârsănescu” din Iași. Deși, conform vârstei, ar fi trebuit să fie în clasa a VI-a, părinții au decis să o înscrie în clasa a V-a, tocmai din cauza barierei lingvistice.

Pentru Teodora, începutul a fost dificil.”A fost o schimbare majoră. Sistemul educațional de aici este foarte diferit. Primul an a fost greu, mai ales din cauza limbii”, își amintește ea.

Deși vorbea română acasă, exprimarea academică, scrisul și vocabularul școlar îi puneau probleme serioase. În Cipru, scria fluent în greacă, dar în România a trebuit să reînvețe să compună, să structureze idei și să respecte rigorile limbii române. ”Scrisul a fost un obstacol. În greacă nu se scrie legat, iar trecerea la alfabetul românesc a fost dificilă”, spune Teodora.

Sprijinul familiei a fost extrem de important. Bunica, profesoară de limba română, a ajutat-o constant, iar mama a încurajat-o să citească și să scrie zilnic. Mai târziu, au urmat și meditațiile, inclusiv pentru Evaluarea Națională.

Nu doar limba a fost o provocare. Matematica s-a dovedit la fel de dificilă. ”Programele sunt foarte diferite. În Cipru nu făcusem ecuații cu necunoscute în clasele primare. Prima mea notă la matematică în România a fost 6”, povestește Teodora.

Din clasa a V-a, a început pregătirea suplimentară la matematică, pe care a continuat-o pe tot parcursul gimnaziului. Munca a dat roade: Teodora a reușit să recupereze și să obțină rezultate foarte bune la Evaluarea Națională.

Deși profesorii au aflat că vine dintr-un alt sistem educațional, Teodora spune că nu a beneficiat de măsuri speciale. ”Am fost tratată ca toți ceilalți copii. Poate aș fi avut nevoie de mai multă răbdare, mai ales la română”, mărturisește ea.

Și Daniela crede că școala ar fi trebuit să se implice mai mult: ”Nu toate familiile își permit meditații. Ar fi necesare cursuri de sprijin la română și matematică pentru copiii care se întorc din străinătate. Altfel, totul cade pe umerii părinților.”

Astăzi, Teodora este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național din Iași. În liceu, a descoperit comunitatea  elenă din Iași, unde merge cu mare drag.  Aici, Teodora nu doar că și-a păstrat identitatea bilingvă, ci a și performat: a obținut premii la Olimpiada Internațională de Limba Greacă.

Deși s-a adaptat și a reușit în România, visul Teodorei rămâne legat de Cipru. ”Vreau să intru la Medicină în Iași, să termin studiile aici, apoi rezidențiatul în Grecia și, poate, să mă întorc în Cipru. Pentru mine, Cipru este acasă.”

Varianta audio a interviului:

(Andreea Daraban/ FOTO Radio Iași)

#StareaEducației (INTERVIU) ”Mate cu Dora” și lecția simplificării matematicii pentru o nouă generație. Profesoara Doroteea Silion: „Este nevoie de mai multă răbdare și timp pentru lecții, pentru că graba impusă de examene nu îi ajută pe copii.”

Publicat de andreeadaraban, 15 decembrie 2025, 12:53 / actualizat: 16 decembrie 2025, 13:20

Dora a transformat rețelele sociale în propriul ei laborator de învățare, unde mii de elevii intră zi de zi ca să descopere că matematica poate fi prietenoasă.

Doroteea Silion, profesoară de matematică la Iași,  a mers acolo unde îi găsim, cel mai adesea, pe elevii din ziua de azi, pe rețelele sociale, pentru a-i face să iubească această disciplină.

Andreea Daraban: De cât timp ați intrat în sistemul de educație?

Doroteea Silion: Acesta este al treilea an în care predau copiilor și mă bucur foarte mult de fiecare an, de fiecare clasă pe care o am.

Andreea Daraban: Ați terminat facultatea la Iași.

Doroteea Silion: Așa este, am terminat în 2025 facultatea, pe dubla specializare matematică-informatică.

Andreea Daraban: Anul acesta ați terminat facultatea și lucrați cu copiii dinainte, de când erați studentă?

Doroteea Silion: Așa este, încă din vara primului an de facultate, mi-am dat seama că am foarte mult timp înainte, fiind o vară liberă și m-am gândit să mă angajez la un centru de meditații din Iași. I-am contactat, însă pe motiv că sunt prea tânără și cumva ei căutau studenți, poate din anii 2-3, din ani mai mari, ușa aceasta s-a închis. Însă, Dumnezeu mi-a arătat că există mereu oportunități și atunci când ușile par aparent închise. Așa că, într-o discuție pe care am avut-o cu părinții, tatăl meu mi-a sugerat să creez videoclipuri gratuite pentru copii la matematică. Așa că, zis și făcut.  M-am apucat de treabă și cu emoții am deschis această pagină, ”Mate cu Dora”. Am postat primul videoclip și m-am bucurat foarte mult de feedbackul primit de la copii.

Andreea Daraban: Așadar, ați început încă din studenție această aventură online.

Doroteea Silion: Așa este.

Andreea Daraban:  Ulterior, v-ați angajat după ce ați terminat facultatea, dar nu în sistemul public de învățământ.

Doroteea Silion: M-a bucurat foarte mult o propunere primită de la domnul director al unei școlii private din Iași. El a observat munca pe care o aveam în online, în social media și mi-a propus să încerc să predau în clasele lor. De atunci până acum, deja au trecut trei ani, și mi-a plăcut tare mult și colectivul de profesori, elevii. M-am îndrăgostit de viața de predat și de aceea am ales acest lucru.

Andreea Daraban: Aveți o comunitate numeroasă care vă urmărește. Aveți feedback de la urmăritori?

Doroteea Silion:  Da, și mă bucur de fiecare dată. Mereu când postez câte un videoclip, sper ca măcar un copilaș să beneficieze de acesta și având în vedere că le postez concomitent cu modul în care ei studiază la școală. De exemplu, dacă săptămâna aceasta au discutat despre arii, încerc să vin și eu cu un videoclip despre acest subiect. De fiecare dată caut ca lecțiile pe care le predau să fie în pas cu programa școlară. Lucrez și în privat cu copilașii și mă ajută foarte mult să fiu la curent cu ce au studiat săptămâna curentă la școală și, da, lucrul acesta mă ajută foarte mult să vin cu videoclipuri relevante pentru copii.

Andreea Daraban: Cât de greu este să comprimi o lecție de matematică într-un clip de câteva zeci de secunde sau de câteva minute, uneori?

Doroteea Silion: Poate că pare că munca din spate este tot de câteva minute, însă realitatea este că se întinde pe câteva ore. Totul începe cu planul. Mă gândesc exact dacă lecția să fie pentru gimnaziu, pentru liceu, apoi aleg subcategoria, respectiv  algebră sau geometrie. Apoi stabilesc pentru ce clasă creez lecția, o structurez,  după care pregătesc tabla, totul pentru filmat, lavaliere, microfoane, tot ceea ce trebuie și mă pregătesc de filmat. După ce filmez,  editez și ulterior postez pe toate rețelele de socializare.

Andreea Daraban: Câți urmăritori aveți pe toate rețelele sociale pe care sunteți?

Doroteea Silion: S-a strâns o comunitate de aproape 30.000 de urmăritori.

Andreea Daraban: Acum sunteți în sistemul privat, ați terminat anul acesta facultatea, prin urmare aveți de gând să vă duceți și spre sistemul public, adică să vă prezentați la titularizare, de exemplu?

Doroteea Silion: Orice lucru e frumos la vremea lui, încă nu m-am gândit exact la pașii concreți, însă este o opțiune ce nu e închisă momentan. Îmi place foarte mult locul în care lucrez și copilașii și clasele și, așa cum spuneam și mai devreme, chiar mă regăsesc în locul unde sunt acum.

Andreea Daraban: Citeam recent declarația unui profesor de matematică, el spunea așa: ”matematica se învață doar cu creionul în mână, nu din povești, nu din tutoriale, nu din intenții bune, din exercițiu, din antrenament real. În ultimele zile am tot auzit că tehnologia schimbă paradigma, există o realitate pe care nici o tehnologie și nici un ordin ministerial nu o poate anula, creierul nu primește upgrade, creierul se antrenează.” Așadar, se poate învăța matematica fără creion în mână și fără exercițiu repetitiv și constant?

Doroteea Silion: Cred că se poate ajunge la anumite rezultate, însă nu cred că se poate atinge excelența, fără să stăm ore întregi și să muncim la exerciții, iar când vorbim de liceu, unde intră derivatele, integralele, lucruri mai abstracte în calcul, cred că este necesar aprofundarea acestora. E ca mersul pe bicicletă.  La început poate ne chinuim cu roțile acelea ajutătoare și avem nevoie să tot repetăm, să repetăm, dar după aceea devine o plăcere și acest repetat. Și cred că putem să facem din aceste repetiții, bineînțeles, mai schimbăm necunoscute, schimbăm paranteze, schimbăm minusuri, dar cred că un astfel de mecanism ne poate ajuta să ajungem departe. De multe ori copiii, într-adevăr, spun că nu sunt buni la matematică și nu cred că este o afirmație corectă.

Andreea Daraban: Foarte mulți copii spun că matematica nu este o disciplină prietenoasă. Ce stă la baza acestor afirmații ale lor?

Doroteea Silion: Așa este, aud des lucrul acesta și cred că este faptul că, poate, la un moment dat, s-a pierdut filmul, poate la un moment dat au apărut niște lacune și mă gândesc la un film. Dacă nu am fost atentă la primele 20 de minute, poate să fie cel mai tare film, că nu înțeleg după aceea povestea, construcția personajului. La fel este și la matematică. Dacă nu știu exact puterile, nu prea am cum să trec la integrale sau la derivate. Trebuie să fiu atent la fiecare pas în învățarea aceasta a matematicii. De aceea, dacă copilul a fost atent la ore, a făcut temele, de asemenea și de la clasă, dacă a primit un raport pozitiv din partea profesorului, feedback și toate cele, cred că dacă nu lasă goluri, nu are cum să nu fie bun la matematică. E o disciplină frumoasă care poate fi învățată de oricine.

Andreea Daraban: Adică nu trebuie să ai calități speciale ca să înveți matematică. Nivelul de matematică al unui copil obișnuit, nu vorbim de excelență,  poate fi dobândit cu ușurință dacă se exersează și dacă nu se sar etape.

Doroteea Silion: Așa este. Acesta e cel mai important lucru. Dacă am sărit etapele, după aceea nu se mai leagă lucrurile. E ca la o temelie. Dacă primele cărmizi nu sunt puse cum trebuie, totul se clatină după.

Andreea Daraban: De ce credeți că nu reușesc elevii români să ia note mari la matematică, la testele de evaluare PISA, de exemplu, sau la alte testări internaționale sau chiar  la Evaluarea Națională. Ce se întâmplă?

Doroteea Silion: Cred că este exact lucrul de care povesteam împreună mai devreme, golurile acumulate. Materia devine din ce în ce mai complicată. Însă, dacă întrebi un copilaș de clasa a III-a, a IV-a, el va spune că iubește matematica.

Andreea Daraban: Problema e la gimnaziu.

Doroteea Silion: Așa e. Ați amintit de Evaluarea Națională. Acolo este geometria 3D, lucruri de văzut în spațiu. Este foarte important să le traducem copiilor pe limba lor aceste noțiuni. Să nu le predăm doar așa totul din manual cu punct și virgulă. Asta încerc eu să fac. Îmi place foarte mult să vin cu exemple din viața de zi cu zi. E foarte important lucrul acesta pentru că altfel, pentru ce învață matematica dacă nu se le formeze mintea, să-i ajute pe viitor să devină organizați și disciplinați?

Andreea Daraban: Ce ați schimba la matematica de gimnaziu? Că tot vorbeați că aici apar dificultățile. Copiii de clase primare spun că iubesc matematica, apoi în gimnaziu apare această, aparent, ruptură.

 Doroteea Silion: Cred că este nevoie de mai multă răbdare sau timp stat mai mult pe anumită lecție. Cred că totul este într-o grabă continuă, că vine examenul, trebuie să ne pregătim, terminăm materia de examen mai repede,  ca să avem timp de teste după aceea. Și cred că această grabă nu-i ajută neapărat pe copii. Îi determină mai degrabă să se gândească ca au înțeles ceva pe termen scurt, dar de fapt pe termen lung, dacă îi întrebi peste două luni, nu-și mai amintesc anumite concepte. De aceea, cred că este foarte important să stăm mai mult pe anumite lecții și pur și simplu să-i încurajăm în modul acesta.

Andreea Daraban: Revenind la platforma ”Mate cu Dora”, această aventură pe care ați pornit-o online. Ați simțit că prin online îi ajutați pe copiii care poate nu au curajul la ore să spună că nu au înțeles?

Doroteea Silion: Da, da. Și nu puține sunt aceste comentarii pozitive, că fix asta am avut la test la școală sau fix asta studiez acum și mă bucură foarte mult că sunt exemple relevante pentru copii și de folos. Am reușit să lucrez chiar cu mulți copilași din medii defavorizate, cu mulți copilași care nu știau că au acest talent în ei.

 Andreea Daraban: Cum ați lucrat cu ei? Pe rețelele sociale ați reușit să dialogați și să-i ajutați dincolo de ceea ce prezentați dumneavoastră?

Doroteea Silion: Da, da. Erau foarte curioși, îmi trimiteau poze în privat cu temele lor și mă rugau să le explic. Făceam lucrul acesta, apoi ne-am mai întâlnit și online, pe apeluri video, și  i-am mai ajutat. Cunosc un caz concret, chiar de anul acesta, o elevă care pur și simplu era blocată în note de 2 la școală, nu reușea să mai scape. După câteva săptămâni împreună, am reușit să ajungă la note de 10, ceea ce îmi confirmă, din nou, faptul că sunt atât de mulți copii la care putem ajunge cu online-ul, din toate mediile posibile, copii care au acest talent în ei, care au această bucurie și o ușurință în a lucra la matematică și nici măcar nu o recunosc. De aceea e foarte important să ajungem la ei prin mediul acesta și să îi încurajăm.

Andreea Daraban: Fetița respectivă a apelat la dumneavoastră pentru că nu se descurca la școală și ați ajutat-o în mod gratuit?

Doroteea Silion:  Da. În mod gratuit am lucrat cu ea un an întreg aproape. Era din mediul rural, un mediu în care nici conexiunea la internet nu funcționa și de multe ori se întrerupea, dar ea a fost ambițioasă și a depășit toate condițiile, astfel încât să ia note foarte mare la Evaluarea Națională.

Andreea Daraban: Și a reușit?

Doroteea Silion: Da.  A reușit să îi întreacă pe mulți cu care am mai lucrat, poate din orașele mari și cu altfel de condiții.

Varinata audio a interviului:

#StareaEducației(INTERVIU) Mona Coțofan, profesoară de limba română: ”Limitele impuse temelor pentru acasă, prin ordin ministerial, nu sunt realiste, cred că e o estimare ruptă de realitatea sistemului.”/ Genoveva Farcaș, profesoară de pedagogie: ”La noi, temele nu prea sunt raportate la vârstele elevilor. La clasele primare, sarcina efecturării temelor este supradimensionată.”

Publicat de andreeadaraban, 12 decembrie 2025, 08:45 / actualizat: 15 decembrie 2025, 12:38

În plus, școlile, prin intermediul directorilor și diriginților, vor colecta, annual, feedback de la elevi și părinți pentru a evalua utilitatea acestor activități. Colega noastră, Andreea Daraban, a încercat să înțeleagă cum se vor aplica aceste măsuri și ce impact pot avea asupra procesului de învățare, împreună cu cele două invitate ale sale, Mona Coțofan, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași și Genoveva Farcaș, profesoară de pedagogie la Colegiul Național Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași.

Andreea Daraban: Reglementări privind temele pentru acasă existau încă din anul 2016. Sunt trei ordine de acest fel, dacă îl includem și pe ultimul de săptămâna trecută, semnat de domnul ministru Daniel David. Practic, acesta completează dispozițiile aflate deja în vigoare. Pe de altă parte, utilitatea temei pentru acasă este una dintre cele mai dezbătute teme în științele educației, spun specialiștii. Există mai multe curente. Au fost voci care au spus că ar trebui scoase de tot temele pentru acasă, așa cum au fost și voci, și mă refer aici în special la unii părinți, care au afirmat că elevii trebuie să aibă de lucru acasă cât mai mult pentru a avea ocupație. Până la urmă, care este soluția? Cât de mult e prea mult? Și cât de puțin e prea puțin când vorbim de volumul de teme?

Mona Coțofan: Eu voi vorbi din perspectiva profesorului care are experiența directă a anilor la catedră. Un profesor care nu folosește instrumentul temei pentru acasă în mod excesiv, asta aș putea spune, poate chiar într-o dimensiune foarte redusă, pentru că eu cred că învățarea trebuie să se producă în clasă. Și acasă, sigur că elevii primesc, în funcție de timpul pe care îl avem între o oră și alta, mici sarcini de lucru și uneori teme mai ample, de sinteză, pentru perioade mai lungi. Exprim acest punct de vedere și pornind de la faptul că, discutând cu elevii mei și chestionându-i la un moment dat, ei au sentimentul că învățarea nu se produce în intervalul 8-14, adică nu la școală, ci doar acasă. În ceea ce privește discuția pe care ne-ați propus-o astăzi, toate aceste ordine, cu distanțe între ele în timp, pot confirma faptul că, deși există un punct de vedere transmis de la autoritate în jos, în sistem, în realitate nimic nu se schimbă la firul ierbii și poate că aceasta este perspectiva cea mai concretă și poate cea mai eficientă de abordare a unei discuții pe marginea temelor suplimentare. Ce trebuie să schimbăm și din sistem către nivelul decidenților, nu numai prin transmiterea unui ordin, care, așa cum s-a văzut, n-a schimbat nimic.

Andreea Daraban: Doamna Genovea Farcaș, ați văzut ordinele de la început, le-ați studiat, ați vrut să vedeți care sunt diferențele.

Genoveva Farcaș: Da, într-adevăr, din 1996 este primul ordin cu privire la efectuarea temelor pentru acasă, ordin dat de ministrul Andrei Marga, ulterior a mai fost unul în 2016 și iată, acum, în 2025, ordinul Ministerului Educației și Cercetării. Sunt opțiuni legislative care se petrec, să spunem, la noi în sistemul educațional românesc. Dacă ne uităm la alte sisteme educaționale, majoritatea nu reglementează, în mod official, temele pentru acasă, modul de desfășurare, dozarea acestora, ci mai degrabă au niște politici coerente la nivelul clasei, al școlii, cu un accent, să spunem, mai important pe autonomia instituțională. Ca atare, temele pentru acasă sunt, într-adevăr, din perspectivă pedagogică, un bun al învățării. Învățarea se petrece și trebuie să se petreacă în clasă, așa cum spunea și colega mea, este foarte important ca, în primul rând, învățarea să fie acolo, împreună cu profesorul, în ora de clasă, dar în egală măsură trebuie să ne raportăm și la consolidarea acestor noțiuni predate, exersate, învățate. Sunt discipline de învățământ, dacă ne raportăm la cele care presupun exercițiu mai îndelungat, matematica, limbile moderne, care sunt mult mai optimizate, din punct de vedere al achizițiilor, dacă învățarea continuă și prin efectuarea temelor de acasă. Temele pentru acasă, cum să fie ele? Cred că accentul, mai degrabă pentru noi, profesorii de la catedră, trebuie pus să vedem noi cum trebuie să privim, într-o paradigmă actualizată, prin raportare la vârsta copilului care efectuează o temă, la diferențierea sacinilor de lucru din tema de acasă. Sunt foarte multe aspecte pe care trebuie să le avem în vedere și cred că un ordin de ministru nu va putea reglementa, sub nicio formă, practici educaționale din afară.  Ele trebuie asumate, cunoscute, asumate de profesori, elevi și părinți.

Andreea Daraban:  Așadar, există o metodologie a temelor pentru acasă? Avem o astfel de metodologie?

 Mona Coțofan: În practica școlară, din ce știu eu, nu. Dar aș completa ceea ce a subliniat foarte corect doamna profesor Farcaș și faptul că un studiu din 2017, al Institutului de Științe ale Educației, pornește de la ordinul din 2016 cu o analiză foarte bine argumentată, pe un număr important de respondenți, poate că nu atât cât ar fi trebuit, doar 10.000 de profesori, dar 70.000 de respondenți în total, cu niște concluzii pe care nu le-am văzut în niciun fel reflectate în această nouă perspectivă legislativă. În școala românească, în general, cred că lipsesc câteva practici și ele au legătură și cu această metodologie posibilă și necesară a temelor pentru acasă: practica feedback-ului, cred că e mult de discutat pe tema aceasta, practica lucrului colaborativ al profesorilor, care împreună generează același produs, copilul care va fi absolvent, prin tot ceea ce a acumulat el, ca achiziții, la toate disciplinele de studiu. Doar precizarea unui ordin de ministru că un diriginte monitorizează, raportează, informează, așa ca un fel de polițist al temelor pentru acasă, nu va substitui absența acestor practici care trebuie cultivate și educate în sistem prin alte metode și prin alte tipuri de investiții, cu siguranță.

Andreea Daraban: Doamna Farcaș, cum vedeți această prevedere din ordin care stipulează că diriginții, directorii trebuie să culeagă acest feedback din partea elevilor și părinților?

Genoveva Farcaș: Acest ”trebuie” va pune o presiune și mai mare asupra dirigintelui, asupra profesorilor și implicit a directorului școlii. Mult mai oportun văd ca acest reglaj, să spunem, al dozajului temelor, să fie realizat în echipa consilului profesoral al clasei, pentru că sunt elemente care într-adevăr trebuie discutate. Eu am să vă dau un exemplu, pentru că în vreme ce eram dirigintă, într-adevăr la o clasă de elevi de liceu,   îmi spuneau elevii faptul că în cutare săptămână sunt foarte multe lucrări de control, au foarte multe evaluări, teme pentru acasă. Acest reglaj îl făceam prin discuțiile, atât cât se putea, cu colegii mei, profesori, și chiar aveam afișată o listă, pe ușa clasei noastre, în care profesorii își notau, fie lucrările sumative mai semnificative, fie temele pentru acasă. Deci nu trebuie un formalism al reglării temelor pentru acasă, ci mai degrabă o colaborare și o eficientizare în echipa de profesori. Ea este necesară pentru că, într-adevăr, sunt situații în care elevii sunt supracapacitați. E o altă discuție. Aș porni în această dezbatere de la vârsta elevilor. La noi, practic, temele nu prea sunt raportate la vârstele elevilor. Există o răsturnare, dacă vreți, valorică. Elevii din clasele primare au, din păcate, deseori, foarte multe teme, ori vârsta copiilor este una destul de fragilă, încărcătura emoțională, psihologică crește în momentul în care sunt sarcini foarte multe pentru nivelul de învățământ primar, de exemplu. Multe țări europene, de fapt majoritatea, au teme foarte ușoare și foarte reduse cantitativ la acest nivel de vârstă. Un maxim de jumătate de oră, de o oră pentru copilul de clasa a III-a, a IV-a, nicidecum mai mult. La noi, dimpotrivă, sarcina efecturării temelor este supradimensionată, de multe ori, pentru acest nivel de vârstă. Competitivitatea accentuată a acestei testări, de la finalul clasei a IV-a,  pune presiune, în egală măsură, pe profesori, elevi și părinți și de aici, iată, ca un bumerang vine și această problemă a temelor pentru acasă. Dar dacă mergem mai departe și aici sunt dovezi, sunt studii care ne semnalează faptul că performanța academică corelează cu efectuarea temelor, dar la vârstele mai mari. Ordinul acesta prevede două ore maximum la gimnaziu, două ore maximum la liceu. Ori eu văd lucrurile puțin diferențiat. În momentul în care elevul de liceu are o complexitate a domeniilor pe care le studiază, se pregătește pentru o facultate sau pentru o zonă profesională, aici încărcătura temelor, volumul și complexitatea pot să fie mai reprezentative. Pentru că altfel cum îl formăm noi pe elevul de liceu, din punct de vedere al achizițiilor care sunt mult mai complexe, iar pe de altă parte cum îi dezvolt responsabilitatea adultului de mai târziu, autonomia în învățare?  Noi vorbim, ca pedagogi, de învățare autoreglată, ori lucrul acesta se petrece, foarte bine, prin exersarea unor teme bine alese, structurate și pe măsura vârstei educabililor.

Andreea Daraban: Avem însă foarte multe exemple de elevi de gimnaziu copleșiți de teme. E nevoie de acest reglaj? Orele impuse prin ordin, o oră la clasele primare, două ore la gimnaziu, din perspectiva dumneavoastră sunt niște limite realiste?

Mona Coțofan: Nu, din perspectiva mea sunt niște limite care cred că nu au în spate o analiză temeinică la nivelul întregului sistem, care presupune școli foarte diferite, medii școlare foarte diferite, elevi pentru care jumătate de oră de teme suplimentare înseamnă foarte mult și elevi pentru care jumătate de oră de teme suplimentare înseamnă abordarea unui număr poate că de 10 ori mai mare de exerciții și de cerințe, de itemi. Deci, cred că e o estimare ruptă de realitatea sistemului. Mai mult decât atât, citeam în ordin faptul că la liceu, de pildă, putem să dăm doar o temă de sinteză pe modul. Într-un modul, de pildă la clasa a XII-a, elevii mei studiază doi mari scritori, fiecare dintre ei, cu finalizarea demersului de învățare într-o temă de sinteză. La care dintre ele ar trebui să renunț ca să fiu corectă în respectarea legii și care ar fi avantajul pentru copii, să las următoarea temă de sinteză pentru un alt modul, când ei deja s-au detașat de conținutul respectiv și se focalizează pe un altul? Mai mult decât atât, ceea ce semnala doamna profesoară este întru totul adevărat. Din școala primară există o practică a temelor în cantități foarte mari, doar la anumite discipline, acelea care sunt evaluate la celebrele și, din punctul meu de vedere, foarte păguboasele testări pentru clasa a V-a. La gimnaziu se continuă această practică, cel puțin în partea a doua a gimnaziului, cu teme excesive la română și matematică, elevul neavând practica firească a unor teme care să-i formeze complex personalitatea și care să-l încadreze în tiparul pe care noi îl vrem, până la urmă, pentru un absolvent. La liceu lucrurile se perpetuează în această formula, pe care copiii deja o practică și atunci, când vorbim de teme suplimentare, există riscul să ne gândim, mai ales, la temele disciplinelor de examen și nu doar ele formează un copil. Aceasta este, din păcate, realitatea de care noi nu ținem cont, în ciuda întregului demers legislativ de, iată, două decenii, de mai bine de două decenii încoace.

Andreea Daraban: În acest ordin, publicat săptămâna trecută, avem clar diferențiate temele obligatorii și cele facultative, înțeleg, totuși că existau aceste prevederi și în ordinele precedente. Cât de necesară este o astfel de distincție?

Mona Coțofan: Eu cred că distincția aceasta trebuie să o facă profesorul de la clasă. Noi lucrăm la clasă într-un context foarte particularizat, foarte explicit. Ceea ce se potrivește clasei mele, cu siguranță se potrivește clasei doamnei profesor. Ceea ce se potrivește clasei mele în această lună, clar nu se mai potrivește clasei mele în anul viitor. Noi discutăm astăzi despre copii care, de la ultimul studiu care s-a făcut, s-au transformat. Vorbim de o nouă generație, copii care au la îndemână inteligența artificială, capabilă să resolve, într-un timp foarte scurt, temele suplimentare, iar profesorul este lipsit de mijloacele de a verifica, de fapt, corectitudinea și eficiența acestor teme.

Andreea Daraban: Așa este, în învățământul preuniversitar nu există metode de a verifica, în cel superior există tot felul de programe care pot detecta cât dintr-un proiect, cât dintr-o temă este făcut cu AI. Dacă tot am ajuns la această discuție, poate că ar trebui regândită, inclusive, modalitatea de evaluare a temelor făcute acasă?

Genoveva Farcaș: Da, tocmai mă gândeam la faptul că acest ordin are și niște specificații, indicații pentru profesori, care s-ar putea să îi ajute. În momentul în care dai o temă, ea este eficientă dacă, așa cum spunea și doamna profesoară Mona Coțofan, tu ca profesor îi acorzi feedback, o evaluezi. Și de ce nu specifică ordinul acesta un 10 minute de testare, de evaluare din tema aceasta obligatorie? Poate că acest lucru ar spori, să spunem, angajarea elevului pe sarcină, dar în anumite condiții. Tema pe care eu i-o dau elevului să fie una scurtă și relevantă, să fie făcută de către toți elevii, pentru ca ceea ce eu am făcut în ora mea de predare – învățare, în clasă, să se continue acasă ca temă și nu să fie la un nivel de dificultate extraordinar de mare sau cu conținuturi extraordinar de diferite de ceea ce am făcut în cadrul lecției de predare – învățare. Și atunci ar crește responsabilizarea și motivația elevului pentru a-și face, pe bune, tema. Pentru că dacă nu, găsește diverse soluții, cum spunea și colega mea. Inteligența artificială rapid îi generează un răspuns, fără ca el să-l interiorizeze, ori dacă monitorizarea efectuării temei se aduce mai în profunzime asupra conținutului, fie printr-o evaluare orală, fie prin rezolvarea acelor puncte din temă, care n-au putut fi realizate de către un elev sau altul, atunci tema își găsește justificarea pedagogică.

Mona Coțofan: Dacă îmi permiteți doar să completez, temele, însele, sunt foarte diferite de la o disciplină de studiu la alta, de la elev la elev, de la clasă la clasă. De pildă, din perspectiva disciplinei pe care eu o predau, lectura suplimentară, zilnică, este o temă, este o obligație școlară fără de care copilul nu poate merge mai departe în demersul lui de învățare. A integra în cele două ore zilnice, la un elev de liceu, o jumătate de oră de lectură înseamnă deja foarte puțin pentru nivelul vârstei lui, îl ducem aproape la nivelul de lectură necesar pentru un copil de clasa a IV-a. Mai mult decât atât, în studiul din 2017,  cei 32.000 de respondenți elevi, jumătate din totalul respondenților, deci dovadă că tema aceasta era de mare interes și este în continuare de mare interes pentru copii, subliniau dorința lor de a avea și teme colaborative, teme care să-i pună împreună. Și în școala noastră aceste teme nu sunt neapărat practicate pentru o evaluare corectă, pentru că e și dificilă și profesorii ar trebui, probabil, să fie și mai bine formați și antrenați în sensul acesta, al evaluării și pentru temele colaborative, care sunt un alt tip de temă.

Andreea Daraban: Revenind la prevederea aceasta din ordin legată de colectarea feedback-ului, credeți că diriginții, părinții au instrumentele necesare pentru a decide dacă volumul de teme dat la școală este cel optim?

Mona Coțofan: La momentul acesta, anual, elevii au obligația de a oferi feedback profesorilor lor și școala are obligația de a asigura canalele necesare pentru a se face acest lucru. Eu pot să vă spun, din datele la care am acces, că acest feedback, eu am de exemplu 150 de elevi și primesc în fiecare an feedback de la cel mult 10 elevi, un feedback care este nu neapărat un feedback, ci ori o apreciere, ori o supărare transmisă de unii dintre ei. Pentru a oferi feedback e necesar să fie copiii instruiți despre ce înseamnă feedback, despre care sunt avantajele și beneficiile lui. Și în egală măsură și profesorii cred că au nevoie să se reîntoarcă la semnificația autentică a feedback-ului. Deci nu cred că un feedback, care e deja practicat și arată o vulnerabilitate a sistemului va deveni, dintr-o dată, eficient pe o situație care e lipsită de temeiurile ei, așa cum s-a discutat.

Genoveva Farcaș: Subscriu și eu celor spuse de colaga mea. Nu cred că un ordin care formalizează un aspect pedagogic, îl va regla. Ci aș vedea eu,  mai degrabă, niște activități mai în profunzime.   Pe de o parte, componenta aceasta de formare a profesorilor mai tineri sau cu mai multă experiență în gestionarea temelor, pornind de la niște ateliere de lucru, workshop-uri, dezbateri bazate, după cum spuneam, pe cercetări și pe evidențe, pe bune practici internaționale, cred că ar contribui, în bună măsură, pe de o parte, la informarea profesorilor privind această gestionare a temei pentru acasă, pe de altă parte, la îmbunătățirea practicilor de la clasă și, de ce nu, la comunicarea între noi: cum procedez, cum ar trebui făcut aici. Și iată, am un elev de gimnaziu care, elevii de gimnaziu știm bine, la clasa a VII-a au un plan cadru foarte încărcat, trei zile cu câte șapte ore, ei, acolo sunt foarte multe lucruri de gestionat. Pe de o parte, m-aș duce către formarea profesorilor. Din perspectiva aceasta, niciun curs de la universitate, de la modulul pedagogic, nu prevede elemente care țin de gestionarea temelor pentru acasă ale elevilor. În egală măsură, m-aș duce, atât cât se poate, repet, prin raportare la vârsta educabililor, către a-i motiva, la modul autentic pe elevi, din perspectiva realizării unei sarcini în școlare. Vrem să îi formăm autonomi în învățare, ori lucrul acesta nu apare așa peste noapte. Toate aceste abilități, până la urmă, și deprinderi de muncă intelectuală trebuie antrenate la elevi, prin raportare la vârsta lor, diferențiat. E nevoie, cu alte cuvinte, de a pătrunde în discuții de profunzime, autentice, pentru ca temele pentru acasă ale elevilor să vină în completare și să fie eficiente pentru o învățare. Secvența de învățare în clasă este una foarte importantă, după care urmează consolidarea prin temele pentru acasă, teme creative, teme care să-i stârnească pe elevi, să îi implice și să se producă o învățare vizibilă.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași – 170 de ani de tradiție, excelență și vocație în formarea dascălilor. Lăcrămioara Iordăchescu, directorul colegiului: „Este o instituție reper, cu cele mai multe clase de profil pedagogic din țară, căreia trebuie să-i redăm locul pe care îl merită.”

Publicat de andreeadaraban, 9 decembrie 2025, 09:27 / actualizat: 9 decembrie 2025, 16:10

Pe 15 decembrie, la Teatrul Național din Iași, va avea loc ceremonia aniversară dedicată acestui moment istoric, un prilej de a onora generațiile de dascăli care au trecut prin această instituție și de a privi spre viitorul educației pedagogice din România.

Colega noastră, Andreea Daraban, a invitat-o pe doamna profesoară Lăcrămioara Iordăchescu, directorul Colegiului Național Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași, să vorbească despre semnificația acestei aniversări, despre moștenirea și identitatea colegiului, dar și despre provocările și direcțiile actuale ale formării pedagogice.

Lăcrămioara Iordăchescu: Colegiul Național Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași este cea mai veche instituție formatoare de învățători și educatoare din țară, mai precis 170 de ani, așadar suntem onorați de faptul că facem un efort și sufletesc și material să marcăm cum se cuvine, iar pentru mentalul colectiv ieșean și național să rămână ca reper. În perioada interbelică, această instituție era considerată drept model pentru toate școlile pedagogice din Peninsula Balcanică. Atunci se cuvine să-i redăm locul pe care îl merită, cu atât mai mult cu cât, este instituția care are cele mai multe clase de profil pedagogic din țară,  21 de clase cu profil pedagogic, iar de 30 de ani avem o simbioză reușită cu învățământul teologic romano-catolic, am făcut și exercițiul cu învățământul teologic ortodox. Anul acesta a fost, într-adevăr, sub semnul 170, toate activitățile pe care fiecare colectiv de lucru le-a organizat au fost sub acest generic.

Andreea Daraban: Clădirea Colegiului ”Vasile Lupu” se află în ample lucrări de reabilitare, elevii învață în prezent într-o școală modulară. Cum se desfășoară activitatea?

Lăcrămioara Iordăchescu: Este o poveste care a fost generată din dorința de a ne întoarce acasă, pentru că începând din 2023 am fost relocați din motive de reabilitare, consolidare seismică și modernizare a corpului principal. O clădire istorică, construită încă din 1891, la fel ca și capela. Cele două sunt deja pe lista monumentelor istorice și nevoia de ne întoarce pentru că aveam și cămin și cantină, dar acum și cantina a intrat din iunie 2025 în renovare, iată că era nevoie de un spațiu în care să-și dezvășoare activitatea elevii noștri, astfel încât suntem acasă și ne este foarte bine. Într-adevăr, chiar sub semnul acesta al provizoratului, dar este un ambient bun, călduros, primitor, corespunde standardelor de învățare și eu cred că lucrul acesta a fost benefic și a fost o investiție utilă din partea primăriei.

Andreea Daraban:  Lucrările de reabilitare în ce stadiu sunt, atât la cantină, cât și la clădirea principală, cea care este desemnată monument istoric?

Lăcrămioara Iordăchescu: Structura corpului principal, adică liceul propriu-zis, este realizată în proporție de 98%, structura corpului de clădire a cantiniei este realizată în proporție de 30%, șarpanta corpului principal este realizată în proporție de 90%, învelitoarea de tablă de zinc 15%, instalația electrică 10%. Însă, pe parcursul lucrărilor au apărut ceva probleme legate de consolidare, care au implicat schimbări de soluții și unele întârzieri, care se remediază între timp. De asemenea, s-a reproiectat sistemul Smart School la cererea primăriei și a conducerii liceului, iar implementarea implică și o mică extensie de timp. În tot cazul, suntem periodic convocați la ședințele de lucru de pe șantier, monitorizăm foarte atent și bineînțeles că lucrurile merg deocamdată bine.

Andreea Daraban: Care ar fi deadline-ul pentru finalizarea investiției?

Lăcrămioara Iordăchescu: În 2027. Este un proiect de anvergură, susținut de către Guvernul României. Este o investiție de 57 de milioane de lei.

Andreea Daraban: O adresabilitate crescută către Colegiul Național Pedagogic? Vin elevii către dvs?

Lăcrămioara Iordăchescu: Există cerință crescută. Cel puțin patru pe un loc la probele eliminatorii, fără acestea ei nu pot accede către o repartizare și nu pot să ocupe un loc. Există și exigențe, pentru că trebuie să ai minimum nota 8 la purtare, trebuie să ai minimum media 6 la Limba română, la Matematică și la disciplinele psihopedagogice. Prin urmare, există un standard care impune o anumită calitate a învățării și bineînțeles că lucrul acesta obligă.

Andreea Daraban: Tinerii așadar se îndreaptă către Colegiul Național Pedagogic, vor să devină dascăli.

Lăcrămioara Iordăchescu: Da, este o opțiune frumoasă și pe de altă parte mergem și către varianta aceasta că,  după terminarea liceului, în mod obișnuit, ei parcurg un stagiu universitar și faptul că fac această pregătire psihopedagogică la universitate le conferă, în primul rând, o siguranță și o privire critică asupra profesiei. Secolul XXI impune o altă paradigmă în educație. Domnul Trantafir se modifică, se schimbă și el. Relațiile cu părinții și cu alte persoane sunt diferite, sunt alte abordări și atunci trebuie să fim la curent cu ceea ce se întâmplă.

Andreea Daraban: Așadar, care sunt calitățile unui dascăl în secolul XXI, dacă tot am ajuns aici cu discuția?

Lăcrămioara Iordăchescu: În primul rând, buna pregătire în specialitate și asta presupune și disponibilitatea psihopedagogică, dar și o bună pregătire pe toate disciplinele, pentru că ce are un plus un absolvent de liceu vocațional pedagogic față de oricare alt absolvent este aceea că el stăpânește sau trebuie să stăpânească foarte bine metodica predării.

Andreea Daraban: Există o tradiție a Școlii Normale. Aceasta își propunea recrutarea tinerilor de la sate, dar și a angajamentul acestora de a se întoarce acasă după finalizarea studiilor pentru a-și exercita profesia. Mai vin tineri din mediul rural către Colegiul Pedagogic?

Lăcrămioara Iordăchescu: Cu siguranță, da. Noi avem tineri din mediul rural, o proporție bună chiar. Există în continuare copii de învățători, copii de preoți, dar nu numai, fruntașii satului își îndreaptă copiii și către partea aceasta vocațională. Avem cam în jur de 60%, plus minus, să spunem, de elevi care vin dinspre mediul rural înspre noi, însă câștigă mult teren învățământul vocațional în rândul tinerilor de la școlile importante și chiar liceele de prestigiu din Iași, pentru că ce contează foarte mult în activitatea noastră este dragostea pentru elev și dorința de a împărtăși cunoașterea.

Andreea Daraban: O componentă esențială pentru formarea unui dascăl este practica pedagogică. Unde fac elevii colegiului practică?

Lăcrămioara Iordăchescu: Există un număr de școli care sunt selectate de către șefa de departament pentru practica pedagogică, pentru mentorat. Sunt școli foarte bune și grădinițe foarte bune. Majoritatea din Iași. Dar avem, începând de anul acesta, și câteva grădinițe și chiar creșe în zona din apropierea Iașiului, în zona metropolitană, lucru care ne ajută foarte tare. Încă un lucru foarte bun, pe care noi îl exersăm de un număr de ani. Elevii noștri participă, prin proiectele Erasmus, în afară, în zona Italiei, Spaniei, Franței și participă la activitățile de acolo. Este un lucru extraordinar. Două săptămâni desfășoară, de fapt,  practică observativă. Sunt foarte receptivi, se implică și sunt foarte bine apreciați. Chiar acum avem un grup care este în Nordul Franței și care derulează practică la grădinițe. Accederea către aceste stagii de proiecte se derulează pentru clasele a X-a și a XI-a, în special. Mai există o preocupare a noastră, într-un viitor apropiat, să încercăm realizarea unei clase de bilingv franceză și măcar o clasă de intensiv limbă franceză. Este foarte important lucrul acesta, mai ales că există niște programe care ne pot facilita asemenea specializări. Sunt niște câștiguri pentru elevii noștri. De ce? Pentru că, într-un viitor, să sperăm că ar putea și absolvenții noștri, de ce nu, să concureze și să poată să predea în afară, în alte state.

Andreea Daraban: Elevii fac practică în școlile din municipiul Iași, cu precădere, dar iată și în zona metropolitană. Există, totuși, o nemulțumire legată de plata mentorilor.

Lăcrămioara Iordăchescu: Din păcate, cuantumul practicii este calculat în programul de salarii pentru sume mici, care  îi nemulțumesc pe colegii noștri, însă unitățile care au acceptat practica, și mulțumesc și pe această cale a undelor tuturor colegilor și directorilor, au pus mai presus activitatea de practică decât suma încasată pentru această activitate.

Andreea Daraban: Revenind la sărbătoarea Colegiul Național Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași. Pe 15 decembrie este punctul culminant, pentru că evenimentele s-au succedat de-a lungul anului.

Lăcrămioara Iordăchescu: Un moment de sinteză și, pe de altă parte, un moment care așează această instituție în locul școlilor de prestigiu. Avem marea adunare, zicem noi, adunarea festivă și, pe data de 16, terminăm cu un spectacol al colegiului, în nota specială și elegantă, ”Armonii pe portativ de iarnă”.  Manifestarea se derulează la sala de festivității a Universității Științele Vieții, cu care suntem parteneri. E un program amplu și la care s-a muncit mult.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Marian Staș, consultant în educație: ”Ar fi sănătos să se facă pilotări de programe școlare alternative. E păcat să începem să proiectăm planuri cadru alternative deștepte și, pe urmă, să le blocăm, să ne înțepenim în restul pașilor, cum ar fi, de pildă, programe școlare care nu sunt suficient de flexibile și de deschise.”

Publicat de andreeadaraban, 5 decembrie 2025, 11:45 / actualizat: 9 decembrie 2025, 8:17

În acest context, am  discutat cu Marian Staș, consultant în educație și membru al Comisiei Ministerului Educației pentru pilotarea curriculară strategică, despre viziunea din spatele noilor programe, riscurile, avantajele și provocările aduse de planurile-cadru alternative.

Deși programele au la bază un model de competențe considerat foarte bine construit, Marian Staș atrage atenția asupra riscului de conservatorism și rezistență la schimbare: „Există un tip de reticență axată mai mult pe norme și salarii, și mai puțin pe curajul de a oferi copiilor o școală de secol XXI.” Acesta avertizează că, fără asumare reală, programele riscă să repete greșelile vechiului sistem, unde formulările moderne au rămas adesea doar la nivel declarativ.

Feedbackul din spațiul public indică, spune Marian Staș, că unele programe, precum cea de fizică, sunt promițătoare, dar prea încărcate.

Soluția propusă: pilotarea de programe alternative, după modelul pilotării planurilor-cadru.„Există profesioniști respectabili care văd lucrurile altfel. E păcat să blocăm planuri-cadru inteligente cu programe insuficient de flexibile,” afirmă Marian Staș.

Până la 15 ianuarie, liceele se pot înscrie pentru a pilota planurile-cadru alternative. Peste 100 de școli au semnalat deja interesul.

Ce aduce nou acest model? Trunchiul Comun (TC) este identic pentru toate liceele – 1.800 de ore pe parcursul celor patru ani. Noutatea: Curriculum la Decizia Elevilor din Oferta Școlii (CDEOȘ). Liceele pot proiecta până la 2.200 de ore de curriculum flexibil, construit pe nevoile elevilor.

Redăm mai jos interviul:

Andreea Daraban:  Atât de multă așteptate, aceste noi programe au stârnit discuții aprinse în spațiul public odată cu publicarea lor. Cele mai multe referiri au fost legate de Limba și literatura română. Au fost însă exprimate opinii și în legătură cu alte discipline. Domnule Marian Staș, programele sunt niște instrumente folosite de profesori. Ce calități ar trebui să aibă acestea din punct de vedere structural, care sunt practic obiectivele pe care le urmărim?

Marian Staș:  Sunt cel puțin trei obiective de fond, de principiu. În primul rând, să ofere profesorilor reperele de conținut relevante pentru disciplinele pe care le predau. În al doilea rând, să ofere un numitor comun și o platformă la care toți profesorii, care predau anumite discipline, să se poată raporta în cunoștință de cauză și cu încrederea că ceea ce văd acolo este profesionist, are relevanță și are consistență atât din punctul de vedere al conținutului cât și din punctul de vedere al procesului pedagogic. Și în sfârșit, al treilea aspect pe care eu l-aș numi aici egal de important, dar poate chiar mai relevant strategic, în condițiile pe care le-ați menționat, de 20 de ani n-au mai fost programe școlare noi în liceu, e realmente ceea ce eu aș dori, o deschidere spre viitor. Cu alte cuvinte, un echilibru sănătos între ceea ce înseamnă reperele clasice, necesare ale oricărei discipline, dar în același timp faptul că recunoașterea și materializarea în programă, faptul că suntem în secolul 21, copiii care vor studia pe aceste programe școlare au nevoie de lucruri bune pentru ei și pentru competențele lor pentru următorii 10 ani, deci vorbim de 2030, vorbim de 2035  și așa mai departe. Astea ar fi cele trei componente pe care eu le-aș urmări în evaluarea setului acestei programe școlare.

Andreea Daraban: Cum sunt formulate competențele? Sunt atinse competențele cheie? Se pune accent pe competențele transversale? Ați avut ocazia să le consultați?

Marian Staș: Am văzut câteva programe și aici aș face mai degrabă o analiză de risc, cu mențiunea că eu sunt optimistul incurabil,  eu mai degrabă văd sticla pe jumătate plină. Și acum, revenind la analiza de risc, deja avem o exemplificare, în sens mai degrabă negativ,  la planurile cadru. Și anume, riscul este ca modelul de competențe, care este unul foarte bine construit, deștept făcut în urmă cu vreo doi ani, cam așa l-au pus cei din minister în discuția publică, să fie mai degrabă o formă fără fond. Adică, cu alte cuvinte, ne facem că facem. Nu e cazul foarte, foarte extins, dar există un anume tip de rezistență la schimbare, pe care l-am văzut manifestat atât în proiectarea planurilor cadru, cât și în proiectarea programelor școlare. Numitorul lor comun este un anume tip de conservatorism, un anume tip de reticență centrată mai degrabă, dacă vreți, între ghilimele, pe normele și  salariile profesorilor și mai puțin pe curajul de a oferi copiilor școală de secol XXI. E normal, e firesc să se întâmple până la un punct lucrul acesta, pentru că, repet, suntem într-un proces blocat în paradigma lui de 15-20 de ani, atât la nivelul planurilor cadru, cât și la nivelul programelor școlare. Și, evident, atunci când doresc să vin cu un lucru nou, dintr-odată apar temeri, prejudecăți, incompetențe, imposturi, calcule, tot felul de alte componente care, mai degrabă, tind să țină procesul cât de mult blocat într-o paradigmă depășită.

Andreea Daraban: Sunt mai aerisite aceste programe, așa cum ar fi vrut domnul Daniel David, de exemplu? Pentru că s-a exprimat în repetate rânduri pe acest subiect.

Marian Staș: Cel puțin, unde m-am uitat eu și din comentariile pe care le-am auzit în spațiul public, de la oameni care știu și pedagogie și știu și meseria lor,  de exemplu, la fizică, am primit un feedback, cum că zona aceasta, într-o bună măsură, are ce-i trebuie, dar e încă foarte, foarte bogată, prea încărcată. Aici suntem acum. De aceea, și încă o dată, nu doresc să fac un proces de intenție chestiunii ca atare. E firesc,  e normal să fie așa, până la un punct. Pentru că e un proces care n-a mai avut precedent de 20 de ani. Și atunci, când fac un lucru pe care nu l-am mai făcut de 20 de ani, pun în el, și pun în el, și pun în el, până la Dumnezeu și înapoi. De aceea, spun eu, că ar fi sănătos, în acest cadru al programelor școlare, un proces similar pilotării din planurile cadru, care să deschidă pilotări de programe școlare alternative. De pildă, la  Limba și literatura română.  Sunt în acest domeniu o multitudine de oameni, cât se poate de respectabili și cât se poate de deschiși  și cum să zic așa, cu prețuire față de cei care au scris până acum programele școlare, dar care văd lucrurile altfel și merită, fără doar și poate, să creeze astfel de alternative de pilotare, tot sistemică. Pentru că, repet, cele două merg mână-n mână. E păcat de Dumnezeu să începem să proiectăm planuri cadru deștepte și, pe urmă, să le blocăm, să ne cramponăm, să ne înțepenim în restul pașilor, cum ar fi, de pildă, programe școlare care nu sunt suficient de flexibile și de deschise. Pasul tehnic următor, după programele școlare, după ce Ministrul Educației zice aprob, este construirea sau redactarea manualelor care să reflecte acele programe școlare. Prin urmare, sunt două instrumente esențiale aici, în contul profesorilor. Pe de-o parte, pregătirea lor pedagogică și de specialitate față cu aceste programe școlare și, în al doilea rând, felul în care manualele școlare vor fi scrise,  astfel încât, realmente, să le fie unelte de ajutor profesorilor și să nu fie  încă o piedică pe calea unei bune predări în clasă. L-am creditat pe ministrul Daniel David și îl creditez pe ministrul Daniel David cu curajul și viziunea, în sfârșit, să creeze istorie în învățământul preuniversitar, semnând un ordin care pune alternativele de planul cadru pe aceeași putere, pe aceeași forță echivalentă cu planurile cadru convenționale, pentru că ambele au forța asemnăturii de ministru. Un alt aspect esențial aici,  este o teză otrăvită, în opinia mea, păcătoasă, pe care, acum, o demontăm împreună. Teza este în felul următor: ”Lasă,  domnule! Fie planurile cadru cât de proaste, fie programele școlare cât de vai mama lor, dacă profesorii sunt buni, o să fie bine și nu o să fie rău.” Este cât se poate de eronată teza asta. Pentru că toți profesorii care vor fi foarte, foarte buni și foarte profesioniști, ei ca profesori, vor începe să șmecherească și planurile cadru și programele școlare ca să facă ei cum știu  că e bine acolo. Păi, nu mai bine le facem pe toate cum trebuie? Și planurile cadru și programe școlare și manuale, astfel încât oamenii aia să își împlinească menirea, să fie profesioniști pe bune, așa cum se cuvine, și nu se înceapă să inventeze tot felul de scurtături, ca să iasă din clinciuri de proiectare proastă de planuri cadru și de programe școlare. Asta este de fapt teza, care evident că presupune, în această cheie, deopotrivă manuale bine scrise în primul și întoarse cu fața către copii și în al doilea rând, profesori bine pregătiți, antrenați, așa cum a menționat ministrul educației, pe ceea ce înseamnă aceste noi conținuturi care vor intra în operă începând cu anul școlar 2026-2027.

Andreea Daraban: Spuneam că liceele se pot înscrie, până pe 15 ianuarie, în programul național pentru pilotarea sistemică de planuri cadru în învățământul liceal de stat, particular și confesional. Am înțeles că sunt deja peste 100 de licee din țară care ar dori să opteze pentru aceste planuri cadru alternative. Ce trebuie să știe cei care ne ascultă? Practic, ce e diferit la aceste planuri cadru de cele oficiale?

Marian Staș:  Minunată întrebarea asta. Totul este diferit, cu excepția ancorei comune pentru întregul sistem public al educației, care poartă numele de Trunchi Comun (TC). Tehnic, practic, liceele care doresc să-și proiecteze propriile planuri cadru au la îndemână un cadru extrem de deschis, care definește bugetul de ore de trunchi comun, identic celorlalte planuri cadru convenționale, în număr de 1800 de ore între clasele a IX-a și a XII-a și acestea este sfânt pentru toată lumea. Cu alte cuvinte, fie că pilotez, fie că nu pilotez, toate liceele din România au de executat ceea ce scrie în acel trunchi comun de 1800 de ore pentru toată lumea. Acum, conceptul esențial, care deschide jocul, poartă numele de Curriculum la Decizia Elevilor din Oferta Școlii (CDEOȘ), iar în aceste planuri cadru alternative, bugetul de ore alocat acestei componente este de până la 2200 de ore. Este excepțional și este istoric. Câte licee și-au mai proiectat planurile cadru având la dispoziție 2200 de ore, până acum? Răspuns corect, niciunul. Prin urmare, este un exercițiu excepțional, care deschide creativitatea, inspirația, curajul, dorința reală. Este o formă cu fond prin definiție. N-are cum să fie șmecherit procesul acesta, pentru că odată proiectate planurile cadru, din clasa a IX-a pînă în clasa a XII-a, ele vor intra în funcțiune și vor schimba pe veci cultura organizațională a școlilor respective. În plus, mă bucur să menționez că, prin ordin, există o comisie foarte bună de profesioniști, oameni care sunt deschiși schimbării, în același timp foarte, foarte competenți și care, cu siguranță, vor modela procesul de monitorizare, astfel încât planurile cadru, pe care liceele le vor pune în fapt, începând cu anul școlar următor, să fie cât mai bune și cât mai deschise. Prin urmare, ca să sintetizez răspunsul la întrebarea dumneavoastră, elementele esențiale sunt așa: schimbarea paradigmei de la curriculum centralizat la curriculum proiectat de școală, extragerea din acest model a procentului de curriculum de specialitate despre care nu mai facem vorbire și focalizarea doar pe cele de două componente, Trunchi comun și Decizia Elevilor din Oferta Școlii. Astfel, în clasele a IX-a și a X-a, aproximativ 60% din bugetul de ore este pentru TC și aproximativ 40% pentru CDEOȘ, iar în clasele a XI-a și aXII-a, procentul se inversează. Până la 40%  TC și până la 60% CDEOȘ, așa cum e firesc, așa cum e normal, pentru că pe măsură ce copiii se apropie de finalizarea studiilor liceale, fiecare dintre ei dorește să meargă pe un traseu profesional cât mai individualizat. Elevii vor trebui să aleagă din oferta școlii, iar școala trebuie să vină cu o ofertă bogată, astfel încât să-i susțină pe elevi.

Andreea Daraban: Sunt capabile școlile să creeze programele și discipline, astfel încât să vadă interesul elevului mai mult decât interesul profesorului?

Marian Staș: În mod cert, liceele care nu știu, nu vor și nu pot să facă așa ceva, nu vor da deloc semnal că doresc să fie liceu pilot. Toate cele peste 90 de licee, care au dat semnal, până acum, știu, vor și pot să facă ceea ce dumneavoastră ați menționat. Pentru că există două mari ancore de sprijin în tot acest proces, pe care le-am testat și le-am trăit și eu cu liceele cu care am lucrat până acum. Prima o reprezintă faptul că există licee cu profesori isteți, profesioniști, curajoși, și care știu, vor și pot să proiecteze planuri cadru. Și al doilea aspect important este că, deopotrivă, liceele au la îndemână inteligența artificială ce le vine în sprijin.

Andreea Daraban: Care sunt avantajele pentru elevi? Pentru elevii care învață într-un astfel de liceu și care alege să piloteze planurile cadru? Care vor fi beneficiile?

Marian Staș:  Am să vă dau răspunsul meu, subiectiv, așa, știind foarte bine procesul, pentru că eu am creat conceptul de Curriculum la Decizia Elevilor din  Oferta Școlii, cu 15 ani în urmă. E al meu conceptul, așa că știu exact despre ce-i vorba în el. Cea mai importantă competență pe care copiii ăștia o vor exersa, este aceea de a decide, de a opta, de a evalua alternative. Din clasa a IX-a pînă în clasa a XII-a vor avea o paletă de opțiuni din ce în ce mai consistentă, în care copiii ăștia să învețe să gândească cu mintea lor, să gândească critic, să evalueze alternative, să decidă ce vor fiecare dintre ei, să-și asume consecințele și să trăiască foarte, foarte bine și în cazul în care au fost fericiți că au ales ceva la care s-ai așteptat să fie bine, dar și în cazul în care alegerea nu e așa cum s-ar fi așteptat. Un al doilea lucru real, într-adevăr, consistent, este centrarea în proporție de peste 80%. mai mult decât până acum,  a învățării pe elevi. Și în sfârșit, al treilea lucru, pe care iarăși îl dau în scris, fără niciun fel de problemă, în mod cert, elevii care vor parcurge aceste modele alternative vor obține, statistic, rezultate mai bune la bacalaureat decât celelalte licee. Pentru că așa e făcută școala, așa e croit planul cadru, să fie cât mai aproape de felul lor de a învăța.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației – REMIGRANT ÎN ROMÂNIA – Povestea unei familii revenite din Grecia după aproape două decenii și provocările integrării celor doi copii în sistemul de învățământ românesc

Publicat de andreeadaraban, 3 decembrie 2025, 08:50 / actualizat: 3 decembrie 2025, 21:00

Tot mai mulți români care au ales calea străinătății decid astăzi să revină pe meleagurile natale. Deși pentru cei din țară reîntoarcerea poate părea firească, pentru familiile care au trăit ani întregi în alte țări, procesul este plin de provocări, mai ales când copiii sunt născuți și educați în sistemele de învățământ ale altor state.

Copiii remigranților întâmpină mari probleme când vine vorba despre adaptarea la sistemul nostru de educație.

Încercăm să înțelegem de ce și care sunt dificultățile cu care se confruntă chiar de la cei care au trăit astfel de experiențe, într-o serie de interviuri pe care le vom difuza săptămânal.

Ioana, pe numele său fictiv, pentru că nu a dorit să își dezvăluie identitatea, iar noi i-am respectat dorința, a locuit împreună cu soțul său în Grecia, timp de aproximativ 20 de ani. Acolo li s-au născut și cei doi copii, Victor și Tudor. În 2020, în plină pandemie, au decis să revină, definitiv, în România, la Iași. Experiența lor arată cât de dificil poate fi pentru copiii românilor remigranți să se adapteze la sistemul nostru de educație.

Viața în Grecia și decizia de a reveni acasă

Ioana a plecat din țară în 2002, alături de viitorul ei soț, renunțând la studii pentru a începe o viață nouă în Atena. Planul inițial era ca după câțiva ani să se întoarcă în România, să-și formeze aici o familie și să continue facultatea,  însă realitatea i-a ținut acolo două decenii.

Copiii au frecventat școala de stat grecească, însă părinții i-au înscris și la o școală românească de weekend, pentru ca limba și cultura română să nu le fie străine. Pandemia a fost impulsul decisiv pentru întoarcere: ”Eram hotărâți de mulți ani să revenim, pandemia doar ne-a ajutat să facem pasul”, mărturisește Ioana.

Primii ani în România: un început mai greu decât se așteptau

Deși copiii își doreau să vină în România, își petreceau deseori vacanțele în țară,   trecerea la sistemul educațional românesc a fost dificilă. Părinții au decis ca Victor și Tudor să repete clasa a V-a, respectiv clasa I, pentru a recupera diferențele de programă.

Ioana recunoaște că momentul revenirii, la Iași, în plină pandemie, a complicat foarte mult procesul: înscrierea s-a făcut online, nu existau vizite la inspectorat, iar consilierea  de care au beneficiat a fost minimă. Totul a fost descoperit „din mers”, cu multă implicare din partea părinților. ”Mulți profesori nici nu știau că băieții vin din alt sistem. Au aflat abia când au observat dificultăți la scriere sau la ritmul de lucru”, povestește Ioana.

Victor, băiatul cel mare al familiei, a avut parte de un adevărat șoc educațional.  La doar 11 ani, obișnuit în Grecia cu clase cu un număr de elevi redus, activități practice și o atmosferă relaxată, el a fost surprins de sălile aglomerate din școala gimnazială din Iași în care ajunsese, volumul mare de teorie și accentul pus pe cele două discipline de examen,  româna și matematică.

A făcut pregătire suplimentară, în privat,  la cele două materii și a învățat intens pe cont propriu. Deși unii dascăli au încercat, pe alocuri, să ajute, sprijinul a fost insuficient. Schimbarea repetată a profesorilor de matematică a îngreunat și mai mult situația.

Ioana povestește că de multe ori nu reușea să scrie tot, el nefiind foarte obișnuit cu alfabetul latin, iar din acest motiv a avut un start mai greu. A recuperat cu efort, însă nu  a reușit să ajungă la un liceu pe care și l-ar fi dorit. ”Aici trebuie să te încadrezi într-un tipar. Dacă nu excelezi la română și matematică, ești dat la o parte”, spune Ioana despre percepția fiului ei asupra sistemului educațional. Victor i-a mărturisit mamei sale, în primele luni după revenirea în țară, că profesorii din Grecia par să aibă mai mult suflet decât cei din România.

Tudor, mezinul familiei, a avut parte de o adaptare mai ușoară, dar nu lipsită de provocări. Ioana spune despre fiul ei mai mic că a privit tot procesul cu mai mult optimism. Pentru el, dificultățile au fost mai degrabă tehnice: colegii știau alfabetul și scriau mai rapid, lucruri pe care el le-a învățat în ritm propriu.

Legătura cu Grecia, păstrată cu ajutorul comunității elene din Iași

 Pentru a nu pierde contactul cu țara în care s-au născut, copiii urmează cursuri de limbă greacă la comunitatea elenă. Rezultatele sunt trecute în catalog la disciplina „Limba maternă 2”, ceea ce îi ajută să nu uite limba și să păstreze o punte către Grecia.

Diferențele dintre cele două sisteme educaționale sunt majore, spune Ioana.  Ea afirmă că în Grecia nu există presiunea examenelor pe care copiii o resimt în sistemul nostru, sunt mai puține teme și se pune accent pe activitățile artistice. De asemenea, este încurajată gândirea critică și exprimarea  propriilor opinii, fără teama de a greși sau a fi judecat.

Interviul integral în varianta audio:

#StareaEducației (INTERVIU) Programul „Să fim prieteni fără bullying”, al Organizației Salvați Copiii România, implementat în 15 grădinițe din județul Iași. Eliza Bucureșteanu, educatoare: ”Comunicarea clară cu părinții și copiii ne face o echipă puternică. E important să construim un cerc al siguranței și astfel de comportamente pot fi prevenite.”

Publicat de andreeadaraban, 2 decembrie 2025, 09:01 / actualizat: 3 decembrie 2025, 9:41

Implementat din 2020, proiectul a ajuns la peste 600 de grădinițe, reușind să schimbe felul în care comunitățile educaționale înțeleg relațiile bazate pe cooperare, respect și siguranță emoțională.

În emisiunea Starea Educației, colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre impactul programului cu Corina Mighiu, reprezentantă Salvați Copiii Iași – organizația care a adus metodologia internațională „Free of Bullying” în grădinițele din România și cu Eliza Bucureșteanu, educatoare la Grădinița nr. 13 din Iași, care a beneficiat de formare în acest sens, fiind deja implicată în activități cu preșcolarii.

În județul Iași, peste 15 grădinițe aplică deja programul. După participarea la seminariile de formare din vară, cadrele didactice au primit valize educaționale pentru a implementa activitățile atât în grădiniță, cât și în comunitățile lor, inclusiv în zonele rurale.

Programul se bazează pe patru valori fundamentale: respect, grijă, curaj și toleranță. Conform Corinei Mighiu, educația timpurie bazată pe valori este extrem de importantă pentru dezvoltarea unor relații sănătoase.

De ce este important să vorbim despre bullying încă de la grădiniță?

Prima socializare are loc în grădiniță. Acolo copiii își formează deprinderi sociale și emoționale care îi însoțesc toată viața. ”Dacă începem de mici să cultivăm aceste valori, prevenim mult mai eficient bullyingul”, a declarat Corina Mighiu. Măsurătorile făcute după primul an de implementare arată îmbunătățiri semnificative: peste 50% dintre copii se joacă mai bine împreună, iar comportamentele agresive și excluziunea s-au redus.

Educatoarea Eliza Bucureșteanu susține că la vârsta preșcolară, formele cele mai frecvente de bullying includ tachinările, îmbrâncirile sau excluderea din joc, comportamente care apar adesea fără conștientizare. De aceea, educatoarea pune accent pe comunicare și joc de rol, metode care îi ajută pe cei mici să înțeleagă cum se simte copilul afectat și ce pot face pentru a repara situația.

Una dintre ideile centrale ale programului este responsabilitatea adulților.

De aceea,  pentru a avea rezultate, intervenția nu  trebuie să se oprească la ușa grădiniței, iar colaborarea cu familia nu trebuie să lipsească. „E important să construim un cerc al siguranței. Comunicarea clară cu părinții și cu copiii ne face o echipă puternică”, a afirmat Eliza Bucureșteanu.

Redăm mai jos interviul:

Andreea Daraban:  În câte grădinițe din Iași se derulează acest program,  ”Să fim prieteni fără bullying”?

Corina Mighiu: În acest moment sunt implicată în program peste 15 grădinițe. Noi am avut în vară seminarii de formare a educatorilor, iar după aceste seminarii, educatorii au primit valizele educaționale pentru a putea implementa programul în grădiniță, de fapt în comunitatea lor, pentru că sunt grădinițe din tot județul, nu sunt grădinițe doar din orașul Iași, ci programul merge și în zona rurală.

Andreea Daraban:  În ce constă practic acest program? Ați vorbit despre aceste valize educaționale.

Corina Mighiu: Programul se bazează pe patru valori, învățarea copiilor acestor patru valori și învățarea comunității să poată să le promoveze și să se conformeze acestor valori.  Iar valorile sunt respect, grijă, curaj și toleranță, pentru că toate studiile arată că educația bazată pe valori este utilă, relevantă și eficientă și atunci când valorile familiei și comunității școlare sunt congruente, copilul are predictibilitate constantă în relațiile cu adulții de încredere, că sunt părinții sau că sunt specialiștii. Și de aceea am spus că este un program în care, având aceste valori la nivelul tuturor grădinițelor și a tuturor membrilor din grădiniță, nu doar doamnele educatoare, toată lumea din grădiniță, atât părinții cât și copiii, trebuie să aibă acțiuni în spiritul acestor valori, respectiv respect, grijă, curaj și toleranță. Iar copiii au în valiză câte un ursuleț, care e prietenul lor, dar au și prietenul mare care e la doamna educatoare.

Andreea Daraban: În cinci ani ați ajuns la peste 600 de grădinițe în care derulați acest program la nivel național. De ce este nevoie să discutăm despre bullying încă de la grădiniță?

Corina Mighiu:  Pentru că așa putem face partea aceasta de prevenire. Și să nu uităm că în grădiniță are loc prima socializare a copilului, în care se dezvoltă anumite abilități. Și dacă începem de mici să creștem copii în spiritul celor patru valori, putem preveni mult mai bine bullyingul. Și toate studiile arată că după ce s-a aplicat acesta, pentru că noi facem și măsurători, să vedem eficiența acestui program, și s-au observat îmbunătățiri după primul an de implementare. Peste 50% din copii se joacă împreună mai bine, sunt mai amabili în interacțiunile lor reciproce, s-au redus comportamentele de excluziune socială, se reduc și comportamentele agresive dintre copii, iar copiii devin mai curajoși și încep să aibă mult mai multă încredere în ei. Iar toate lucrurile astea, dacă le dezvoltăm la copii, ajută ca atunci când cresc să nu cadă atât de ușor victime ale bullyingului.

Andreea Daraban: Doamna Eliza Bucureșteanu, sunteți educatoare cu experiență. Ce v-a determinat să intrați în programul ”Să fim prieteni fără bullying”?

Eliza Bucureșteanu: Am urmărit acest program de câțiva ani, chiar l-am văzut și la alte colege educatoare implementându-l și mi s-a părut important să abordăm acest fenomen încă de la cele mai fragede vârste. Așa cum spunea și doamna Mighiu, aceste comportamente pot fi prevenite dacă intervenim asupra lor de cât mai devreme. Acesta a fost motivul pentru care mi s-a părut interesant și am văzut că oferă extrem de multe resurse foarte utile și foarte drăguțe pentru copii, dar și pentru noi, cadrele didactice. Și părinții vor fi implicați în acest proces pentru că vom avea sesiuni împreună cu ei, în care să conștientizăm mai mult despre bullying.

Andreea Daraban: Cum au primit copiii aceste activități?

Eliza Bucureșteanu: Au fost foarte încântați. Abia suntem la început. Am avut o activitate cu toți copiii și au îmbrățișat ursuleții. Le-am explicat că vom folosi ursuleții atât la activitățile la nivel de grădiniță cât și în clasă, atunci când vom aborda anumite teme și jocuri, activități care au legătură cu bullyingul și împreună vom construi și vom încerca să conștientizăm aceste patru valori care sunt atât de importante.

Andreea Daraban: Cum se derulează acest program la grupa dumneavoastră? Ce activități vă propuneți să faceți pentru ca acei mici  să înțeleagă de fapt ce este bullyingul?

Eliza Bucureșteanu: Avem discuții, în primul rând, cu ei pe baza unor povești. Avem în materialele pe care le-am primit cartonașe informative ilustrate, planșe în care ei trebuie să descopere ce se întâmplă în acea imagine, ce se întâmplă cu copiii care fac o anumită acțiune în acea imagine,  de exemplu, de marginalizare și apoi să încercăm să-i provocăm pe ei să conștientizeze ce ar putea face ca să ajute acea persoană, să îi poarte de grijă, aceasta fiind și una dintre valorile din program, să o includă în grupul lor. Pentru că, de obicei, la grădiniță cam asta e formă de bullying cea mai întâlnită, iar copiii acționează astfel fără să realizeze, de cele mai multe ori.

Andreea Daraban: Doamna Corina Mighiu, în program se afirmă că bullyingul este responsabilitatea adulților. De ce este periculos când adulții minimizează anumite comportamente ale copiilor? Auzim deseori: ”ei, sunt copii, așa fac ei”!

Corina Mighiu: Pentru că există riscul ca acel comportament să fie validat, adică să fie încurajat, în momentul în care nu avem o atitudine foarte clară, să se înțeleagă sau să se subînțeleagă că este permis. Ăsta este riscul cel mai mare. În momentul în care noi, ca adulți, intervenim, practic, arătăm că nu este permis să avem toleranță scăzută sau să nu arătăm respect față de altcineva. Noi suntem modele pentru copii, iar copiii știm că învață prin imitare.  Și dacă observă la noi niște lucruri, s-ar putea să le facă și ei. Și de asta este foarte important ca noi, adulții, să fim atenți la comportamentele noastre, la cuvintele pe care le folosim, astfel încât să nu încurajăm repetarea unor comportamente care mai târziu s-ar putea să nu ne mai placă nici nouă. În funcție de ce resurse reușim să atragem, vrem să mergem mai departe cu acest program, să îl extindem Acest program este susținut și de diferiți finanțatori publici sau privați, pentru că sunt costuri destul de ridicate. Programul este unul care se aplică în mai multe țări și este dezvoltat de cei din Danemarca, de la Fundația Mary, a reginei Danemarcei.

Andreea Daraban: Revenind la doamna Bucureșteanu, care sunt formele de bullying care se manifestă în rândul copiilor de grădiniță, în mod frecvent?

Eliza Bucureșteanu: De cele mai multe ori, copii îmbrâncesc, pot tachina și, cum știm, bullyingul este o acțiune repetată. Și nu este doar la nivel fizic, este și psihic și emoțional și de aceea încurajez copiii la grupă să spună atunci când un copil îi deranjează și încercăm împreună să găsim soluții astfel încât și unul să se simtă bine și celălalt. Să ajungem la un numitor comun.

 Andreea Daraban: Care este primul lucru pe care ar trebui să-l facă un educator când observă un comportament agresiv, de excludere, din partea unui copil?

 Eliza Bucureșteanu:  Cred că comunicare este cheia. Ca în orice situație cu care ne confruntăm și noi, adulții,  și în cazul copiilor, comunicare este cheia. Și atunci când observăm un anumit comportament e foarte important să vorbim cu copilul respectiv sau cu actorii care sunt implicați în acea situație și să încercăm să ne punem noi în locul copilului marginalizat. Cred că jocul acesta de rol e foarte util într-o astfel de situație și îi ajută pe ei să conștientizeze mai mult că acel comportament nu e potrivit.

Andreea Daraban: Programul ”Să fim prieteni fără bullying” începe la grădiniță, dar ar trebui continuat acasă, nu?

Eliza Bucureșteanu: Cu siguranță. E importantă această colaborare între grădiniță și familie și să facem acel cerc al siguranței de care avem nevoie. O comunicare clară cu părinții și cu copii va face ca echipa să fie puternică și de aceea vom avea câteva întâlniri cu părinții, în care le vom acorda și anumite materiale pe care le pot folosi acasă.

Varianta audio a inetrviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Cosmin Florea, profesor de istorie, creatorul platformei ”Ora de Istorie”: ”La noi în țară, istoria nu este tratată serios. Este văzută ca o disciplină de mână a doua și apoi ne mirăm de ce tinerii cad pradă teoriilor conspiraționiste.”

Publicat de andreeadaraban, 1 decembrie 2025, 12:09 / actualizat: 3 decembrie 2025, 9:02

Astăzi, cu peste două milioane de utilizatori și o comunitate de aproape 100.000 de urmăritori, ”Ora de Istorie” este mai mult decât o colecție de materiale. Este un spațiu digital unde trecutul prinde viață, iar educația devine cu adevărat accesibilă tuturor. În spatele acestui proiect se află un dascăl curajos.

Este vorba despre Cosmin Florea, profesor de istorie la școlile gimnaziale ”Constantin Popovici” din Buhoci și ”Ștefan Cel Mare” din Buhuși, județul Bacău, care i-a acordat un interviu colegei noastre, Andreea Daraban.

Andreea Daraban: De ce un astfel de proiect, domnule Cosmin Florea?

Cosmin Florea: Pentru că atunci când am intrat în învățământ, în 2016, m-am lovit imediat de o birocrație excesivă. Documentele pe care trebuia să le procur, programele școlare, regulamentele și multe altele erau risipite pe diferite site-uri ale Ministerului, erau foarte greu de găsit și de urmărit. Așadar, mi-am dorit să creez o platformă, în care colegii mei tineri, aflați la început de carieră și nu numai, să poată găsi toate aceste materiale într-un singur loc. În acest fel, am zis că aceștia pot economisi timp prețios, pe care îl pot direcționa către activități didactice, cu adevărat importante. Totodată, am vrut să pun la dispoziție lecții clare, accesibile, construite pe înțelesul tuturor.

Andreea Daraban: Platforma a ajuns la peste două milioane de utilizatori. V-ați așteptat la un asemenea impact?

Cosmin Florea: Într-adevăr, din 2021 până în prezent, ea a fost accesată de peste două milioane de utilizatori, iar numărul acestora crește constant. Ținând cont de faptul că, pe internet, sunt foarte multe platforme educaționale, dar majoritatea cu abonament, oarecum știam că platforma se va dezvolta foarte mult în timp, datorita faptului că accesul este gratuit.

Andreea Daraban: Ce conține această platformă oradeistorie.ro?

Cosmin Florea: Conține lecții de istorie, fișe de lucru, teste, prezentări. De curând, am introdus și o secțiune de modele 3D și o să mai adaug și alte resurse, care să-i ajute pe elevi să înțeleagă, să exploreze și să ajungă într-un finat să iubească această disciplină.

Andreea Daraban: Așadar, este dedicată atât elevilor cât și profesorilor.

Cosmin Florea: Corect, dar ea este accesată și de părinți, studenți sau pasionați de istorie, care vor doar să afle ce să mai studiază în școală sau să aprofundeze anumite teme istorice.

Andreea Daraban: Platforma este construită urmărind programele școlare?

Cosmin Florea: Da, platforma urmărește toate programele școlare, atât de la nivel primar, cât și gimnazial și liceal, și nu sunt doar lecții de istorie pură, ci și lecții de istoria evreilor, istoria comunismului și istoria minorităților.

Andreea Daraban: Ce apreciază cel mai mult elevii,  profesorii la platforma oradeiastorie. ro? Aveți feedback din partea lor?

Cosmin Florea: Da, atât elevii cât și profesorii și părinții apreciază faptul că este gratuită, că lecțiile pe care le ofer, conținutul sunt aerisite, nu sunt reclame intruzive. Ceea ce, din păcate, nu oferă platforma, în momentul de față, este un feedback. Adică să știu că elevul poate da un test inițial, parcurge materia și la final să dea un test de evaluare, pentru a vedea care este, în cele din urmă, nivelul de cunoștințe acumulate.

Andreea Daraban: Există anumite materiale sau secțiuni ale site-ului care sunt mai populare decât altele?

Cosmin Florea: Da, este secțiunea dedicată examenului de bacalaureat, pentru că, într-adevăr, și numărul de elevi care accesează această secțiune este uriaș. Vorbim anual de câteva zeci de mii de persoane, nu doar proaspăt absolvenți, cât și persoane care, din motive diferite, nu au dat examenul maturității la vremea potrivită.

Andreea Daraban: Pe lângă lecții, pe lângă informații legate de anumite teme, ei găsesc acolo și subiectele date în anii anteriori, la diferite examene și olimpiade?

 Cosmin Florea: Am centralizat aproape toate subiectele de la bacalaureat din 2011 până în prezent, cu tot cu teste de antrenament, atât subiecte cât și barem. La fel și în cazul  olimpiadelor de istorie sau concursuri.

 Andreea Daraban: Vă ocupați singur de această platformă sau sunteți ajutat și de alți profesori?

Cosmin Florea: Cele mai multe materiale de pe platformă au fost realizate de mine. Din păcate, numărul colegilor care au trimis materiale spre publicare este foarte mic. Nu înțeleg din ce motive. Probabil, dacă aș putea elibera o adeverință pentru contribuția adusă, numărul lor ar crește. Am deschis de curând un ONG,  Asociația ”Ora de Istorie” și încerc să închei un protocol cu Ministerul Educației. Pentru că acea adeverință pe care o pot elibera să le fie folositoare.

 Andreea Daraban: Sunteți titular în două școli din județul Bacău. Faceți zilnic naveta. De ce nu ați reușit să vă titularizați într-o singură școală?

Cosmin Florea: Este foarte greu. Pentru că istoria are foarte puține ore în planul cadru. Și pentru a avea toate orele într-o singură școală, unitatea de învățământ trebuie să aibă un număr foarte mare de clase, dacă vorbim de o școală gimnazială. Dacă vorbim de un liceu, ar trebui să aibă și un profil uman. La noi în țară, istoria nu este tratată serios, cum e tratată în alte țări europene. De exemplu, noi, din cauza faptului că facem naveta în mai multe școli, înseamnă să pierdem ritmul de lucru, iar organizarea noastră să nu fie tocmai eficientă. Și tot timpul pierdut pe drum ar putea fi dedicat pregătirii lecțiilor, realizării de materiale didactice, discuțiilor individuale cu elevii. Mobilitatea asta forțată afectează și calitatea actului educațional, fiindcă profesorul nu mai poate participa constant la activitățile comunității școlare, nu reușește să creeze legături solide cu elevii și nu de puține ori să se implice în proiecte pe termen lung. Eu, de exemplu, în fiecare zi mă duc la o anumită școală.

 Andreea Daraban: Mergeți în trei școli, de altfel. Sunteți titular în două școli, din Buhuși și Buhoci, din județul Bacău, și de asemenea mai predați la o școală din municipiul Bacău. Aveți câteva ore și acolo.

 Cosmin Florea: Da, într-adevăr, de anul acesta am luat câteva ore pentru că nimeni nu le-a luat în cadrul ședințelor. Plata cu ora este foarte mică. Spre deosebire de anii trecuți, suma a scăzut la mai puțin de jumătate, deci poate chiar 60%. Suma diferă în funcție de vechime, în funcție de gradul didactic. Probabil că pentru un debutant care este în primul an de muncă, să spunem, suma  este 22 de lei. În cazul meu este undeva la 27-28 de lei, nu știu să vă spun exact, cam pe acolo, dar sunt în al zecelea an de învățământ și am și gradul didactic 2.

Andreea Daraban: Aveți 10 ani de când predați, când ați reușit să vă titularizați?

Cosmin Florea: În 2023. Am dat examen de titularizare de aproximativ 8 ori, în condițiile în care de două ori am fost și primul pe județ. Și cu toate acestea, la ședință nu a fost niciun post titularizabil.  Am fost nevoit să iau un post rezervat. Sunt de părere că nu ai cum să atragi tineri valoroși în învățământ dacă nu plătești corespunzător. La noi, întotdeauna, educația a fost tratată foarte, foarte rău. Niciodată nu s-au alocat cei 6% din PIB. Întotdeauna, când a fost vorba de tăieri, educația a fost pe primul loc. Și ați văzut și ce s-a întâmplat în această vară. Norma didactică a crescut la 20 ore. Dar creșterea norme didactice, în sine, nu reprezintă o problemă pentru profesori. Problema a fost perioada în care a anunțat ministerul această creșere a normei. Pentru că a dat un întreg calendar peste cap. Am colegi care s-au transferat de la o școală la alta. Și la școala unde s-au transferat, din cauza faptului că norma didactică a crescut la 20 ore, au pierdut orele. Ori ministerul nu știe acest lucru sau se face că nu știe.

 Andreea Daraban: Credeți că, în prezent, se acordă suficientă atenție disciplinei istorie? Au fost foarte multe discuții, la un moment dat, mai ales când s-au aflat în dezbatere publică noile planuri cadru pentru liceu.

Cosmin Florea: Din păcate nu. Pentru că la noi istoria este tratată ca o disciplină, să spunem, de mâna a doua. În gimnaziu istoria are alocat un număr de șase ore, în liceu, în funcție de profil. Și după aceea ne mirăm de ce tinerii cad pradă teoriilor conspiraționiste. O societate dezvoltată întotdeauna pune accent pe educație. Și pe educație de calitate. Nu numărul orelor, să spunem, este problema, ci programele școlare. Foarte stufoase, foarte învechite. Să vă dau un exemplu. La clasa cincea sunt două ore pe săptămână. În schimb sunt aproximativ cincizeci și ceva de conținuturi. Aproape ora și lecția.

Andreea Daraban: Revenind la discuția noastră inițială. Am plecat de la această platformă pe care ați creat-o dumneavoastră, ”Ora de istorie”. Ce vă propuneți în continuare? Cum doriți să o dezvoltați?

Cosmin Florea: Pe termen mediu și lung, vreau să creez un forum unde profesorii, elevii și nu numai să discute teme de istorie, să se ajute între ei, fiindcă platforma, în momentul de față, are doar o secțiune de comentarii. Însă profesorul sau elevul nu poate crea un subiect. Iar pe un forum pot crea subiecte și pot discuta. De asemenea, îmi doresc foarte mult să introduc pe platformă un asistent pe bază de inteligența artificială cu care să pot discuta. Dar după mai multe căutări am realizat că este aproape imposibil de făcut acest lucru pentru că sunt costuri extrem de mari. Vorbim de o sumă colosală pe care, din păcate, în momentul de față, nu pot obține. De ce inteligența artificială? De ce am vrut și doresc acest lucru? Pentru că, în prezent, de câțiva ani, elevii folosesc inteligența artificială la realizarea temelor. Doar că inteligența artificială preia informațiile până la un anumit punct și de pe anumite site-uri. Și, nu de puține ori, inteligența artificială poate oferi informații greșite. Prin introducerea inteligenței artificiale pe platformă, practic, aceasta scanează întregul site și informația pe care o oferă utilizatorului, este luată doar din conținutul site-ului, nu din exterior. Eu sper să reușiți să vă duceți la bun sfârșit proiectele pe care vi le-ați propus și să dezvoltați platforma așa cum visați dumneavoastră, pentru că, iată, este un instrument valoros care vine în sprijinul elevilor și profesorilor.

Varianta audio a interviului:

(AUDIO) Controverse în jurul noilor programe pentru clasa a IX-a la Limba și literatura română. Profesorii ieșeni, Camelia Gavrilă și Emil Munteanu, avertizează că elevii riscă să se îndepărteze de lectură

Publicat de andreeadaraban, 28 noiembrie 2025, 15:57 / actualizat: 30 noiembrie 2025, 22:03

În spațiul public au apărut însă reacții, mai ales după prezentarea programei pentru Limba și Literatura Română de clasa a IX-a.

Profesorul Emil Munteanu, de la Colegiul Național Iași, cofondator Alecart, avertizează că mutarea studiului literaturii vechi la începutul liceului poate crea o ruptură între elevi și lectura autentică: „În momentul de față, în clasa a XI-a, predau literatura veche și am observat la ei, deși au reflexul acesta de a citi, o anumită reticență. În prezent, la clasa a IX-a, materia este organizată tematic. De fapt, e o invitație pentru elevi să descopere altfel literatura, să observe că literatura este despre ei, despre stările lor, despre sentimentele lor. Ori în momentul în care îi aruncăm direct în istoria literaturii, în momentul în care îi confruntăm cu textele vechi, cred că vor manifesta, de-a lungul întregului liceu, această reticență față de literatură. Ori obiectivul meu este să pun în mâna elevului o carte, să-l fac să citească, să vadă că literatura e mai mult decât o materie pentru bacalaureat, că literatura devine,la un moment dat, chiar o necesitate. Din punctul meu de vedere, clar îi îndepărtăm. Pentru mine e foarte important cum intră în liceu un elev, cum reușesc să-i aduc textele, am în vedere aici, nu neapărat textele din literatura contemporană, să fim înțeleși, cum îi fac să problematizeze și cum îi fac să intre în dialog unii cu alții pe marginea textelor pe care le propun. Ori programa actuală, de clasa a IX-a,  îmi permitea lucrul acesta, fără să renunț la acei autori canonici.”

O poziție mai nuanțată are Camelia Gavrilă, profesor de Limba și Literatura Română și director al Colegiului „Costache Negruzzi” din Iași. Aceasta nu respinge criteriul diacronic propus de autorii programei, dimpotrivă, consideră firesc ca elevii să înțeleagă evoluția fenomenului literar în relație cu contextul istoric și social. În opinia sa, problema esențială nu este cronologia, ci faptul că programa se limitează prea mult la opere dintr-un timp puțin apropiat de universul adolescentului de astăzi. Fără un contact cu literatura recentă, comparativă, elevii riscă să nu găsească repere contemporane care să le ofere sens și ancore în actualitate: „Eu am așa o poziție cumva echilibrată, pentru că faptul că în centrul conceptului acesta curricular se află criteriul diacronic, adică ideea de cronologie, de înțelegere a evoluției fenomenului literar în relație cu cel istoric, social, plecând de la mit, de la literatura populară, de la cronicari, apoi de la iluminism, principiile Școlii ardelene, mergând spre perioada pașoptistă, romantism și așa mai departe,  nu este rău. Pentru că e firesc să proiectăm evoluția fenomenului literar pe un context cultural, pe un context istoric și sunt niște temeiuri care trebuie așezate în școală. Ce este deficitar însă în programă este că aceasta se cantonează foarte mult pe lucrări, fie ele poezii, memorial de călătorie, romane, nuvele, ale unui timp puțin desuet și dacă rămânem doar în zona aceasta, la momentul de început al anilor de liceu și de conturare a unor obișnuințe de lectură, este foarte grav.  Pentru că e greu să îți poți imagina că vei atrage spre literatură un tânăr, un adolescent, care va pierde din anumite puncte de vedere un an, mergând pe ideea de cronică literară, o literatură mai puțin apropiată de timpurile sale. Pe de altă parte, e firesc să așezăm și această istoricitate a fenomenului literar și lingvistic, dar este firesc să avem și comparația cu elemente de literatură din actualitate.”

Camelia Gavrilă  propune introducerea unui grupaj de aproximativ 20 de autori români contemporani, validați critic, din ale căror opere profesorii să poată alege fragmente. Astfel, elevii ar putea observa cum teme ca iubirea, istoria sau condiția umană sunt reflectate atât în secolele trecute cât și în prezent: ”Ce s-ar putea face la momentul acesta, păstrând principiile de la care autorii au pornit, ar fi să existe, să se adauge anumite momente de comparații între texte ale secolului al XVIII sau XIX și texte din actualitate. Modul cum o temă istorică sau o temă socială sau tema erotică se regăsește în literatura timpului, aflat sub lupa cronologică și cum se regăsește prin alte fragmente de text din actualitate. Nu sunt nici adepta unei explorări, așa neorientate, în literatura actuală, care încă este în proces de facere și de judecare valorică. Avem nevoie și de validări critice. De aceea, aș propune să existe un grupaj de 20 de scriitori valoroși, deja consacrați, să spunem, Ioana Pârvulescu, Radu Vancu, Radu Paraschivescu, Ioana Nicolae, Simona Antonescu, Dan Lungu. Deci nume care au confirmat și care sunt receptate și critic și în conștiința modernă, postmodernă și din care să se studieze fragmente, texte, dar în mod obligatoriu din cei, să spunem, 20 propuși de programă, să existe un grupaj, la alegerea profesorului, care să se regăsească pentru a avea în oglindă timpul, secolul respectiv aflat la un început de evoluție literară și timpul actual, pentru a nu pierde cititorii de mai târziu.”

Profesorul Emil Munteanu,  de la Colegiul Național Iași, cofondator Alecart,  subliniază, la rândul său, că momentul intrării în liceu este decisiv pentru modul în care elevii vor percepe literatura în următorii patru ani: „Nu sunt pentru eliminarea scriitorilor care, să spunem, pentru unii, ar părea anacronici. Vă dau un singur exemplu, ”Ion”, de Liviu Rebreanu, este unul dintre romanele preferate ale elevilor mei. Nu funcționează această prejudecată că unii autori ar fi anacronici doar pentru că au ca teme lumea satului, țăranului etc. Nu. Problema este să găsim textele care să-i facă pe ei să intre, cu adevărat, în dialog cu colegii lor și apoi cu ei înșiși.”

Camelia Gavrilă, director al Colegiului „Costache Negruzzi” din Iași, atrage atenția, totodată, asupra modului netransparent în care programelor  școlare li s-au conturat principiile: ”Ce constatăm este că, nu știu, poate graba, poate un exces de organizare, s-a păstrat așa un mister și un mod destul de închis de lucru încât, aceste programe au apărut, acum, fără să fi fost cumva anumite principii supuse discuției. Eu sunt sceptică asupra faptului că dialogurile care vor urma și propunerile mai pot fi integrate întru totul, deși fiind, să spunem, la momentul dezbaterii, teoretic, ar trebui să se întâmple acest lucru. Și să nu repetăm povestea planurilor cadru, care au lăsat multă dezamăgire în privința raportării la Limba și literatura română: 3 ore pe săptămână în clasele a IX-a, X-a, 2 ore pe săptămână în clasele a XI-a, a XII-a. Spun acest lucru pentru că am văzut o opacitate față de propunerile formulate și că am văzut, de asemenea, o doză de iresponsabilitate, poate e dur termenul, față de o disciplină fundamentală pentru valorile identitare ale tinerilor pe care îi formăm, ale adulților, românilor care vor intra în lume mai departe.”

Prima generație care va învăța după noile programe este cea care intră în clasa a IX-a în septembrie anul viitor, generație care va susține bacalaureatul în 2030, după o structură curriculară regândită.

(Andreea Daraban/ FOTO imagine ilustrativă)                

#StareaEducației: (INTERVIU) Regulamentul olimpiadelor, în pragul schimbării: experții cer flexibilitate și coerență în metodologia națională. Prof. Adrian Panaete, vicepreședinte SEPI: ”Este nefericită alegerea formulării din metodologia cadru care propune ridicarea pragului minim de calificare la etapa națională de la 40 la 60% din punctajul maxim.”

Publicat de andreeadaraban, 26 noiembrie 2025, 09:00 / actualizat: 27 noiembrie 2025, 20:14

 În acest context, Societatea de Științe Matematice din România și Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI) au transmis Ministerului un set amplu de propuneri, solicitând adaptarea regulamentului la standardele competițiilor internaționale, precum și o mai mare transparență echitate și implicare a societăților științifice în organizare.

 Pentru a înțelege mai bine implicațiile acestor modificări și poziția experților din domeniu, am discutat, la Starea Educației, cu domnul profesor Adrian Panaete de la Colegiul ”A.T. Laurian” din Botoșani, vicepreședinte al SEPI, care ne va explica ce aduc nou normele propuse, care sunt punctele sensibile identificate de specialiști și ce soluții consideră necesare pentru ca olimpiadele școlare să devină cu adevărat relevante și corecte pentru toți elevii.

Adrian Panaete:  În primul rând, aș vrea să încadrez problema, în sensul de a defini foarte clar ce înseamnă această metodologie cadru. Ea reprezintă un set de reguli generale, care trebuie aplicate la toate olimpiadele și această problemă generală se duce în niște cazuri particulare. Adică, pentru fiecare olimpiadă în parte trebuie să există reguli proprii. Aceste reguli proprii sunt reglementate prin alte documente, numite regulamente specifice. Astfel, avem o problemă generală care este rezolvată de metodologia cadru și mai multe cazuri particulare rezolvate de regulamentele specifice. Ceea ce se întâmplă în această problemă e ca ceea ce se întâmplă în orice problemă de matematică. Rezolvarea generală trebuie să cuprindă toate cazurile particulare. În cazul nostru, pentru a putea scrie regulile specifice pentru fiecare olimpiadă, trebuie să ne supunem acestei metodologii cadru. Din acest motiv apare o necesitate foarte clară ca metodologia cadru să fie un document flexibil, care să permită adaptarea tuturor regulamentelor specifice la regulile respective, pentru că toate prevederile din metodologie, adru devin obligatorii în elaborarea regulamentelor specifice. Din acest motiv, apariția unor, hai să zicem, reguli nu tocmai bine formulate în metodologia cadru, poate duce la situații destul de neplăcute, uneori la blocaje, uneori la lipsă de coerență între metodologia cadru și regulamentele specifice. Într-o altă ordinii de idei, aș vrea să fac și o prezentare a celor trei participanți, să zicem, la acest demers al nostru. Este întâi Ministerul Educației, cel care elaborează metodologia cadru și care pune la dispoziție specialiști, în termeni generali, legați de olimpiade. Pe de altă parte, societățile de matematică și de informatică sunt compuse, eu aș spune, din cei mai capabili și cu gradul cel mai mare de expertiză în domeniile respective. Mulți dintre noi avem o expertiză la nivel internațional.  Acum, din această perspectivă, trebuie amintit că există un protocol de colaborare între SEPI și Ministerul Educației, între SSMR și Ministerul Educației și între SEPI și SSMR. Din acest motiv, eu aș spune că demersul nostru este unul în spiritul acestor protocoale de colaborare. Nu este un gest de adversitate față de Ministerul Educației. Este pur și simplu ceea ce decurge în mod natural ca obligație și drept al nostru de a ne implica în formulările care apar în metodologia cadru.

Andreea Daraban: Cu ce propunere ați venit dumneavoastră? Ce ați dori să fie nuanțat în acest document?

Adrian Panaete: Documentul conține 25 de propuneri referitoare la 25 dintre articole. Am căutat să fie un document cât să poată concentrat pe esențial și care să rezolve exact acele probleme de care spuneam, de neadaptare a prevederilor din metodologia cadru în cazul situațiilor particulare.

Andreea Daraban: De exemplu, Ministerul propune ridicarea pragului minim de calificare la etapa națională de la 40 la 60% din punctajul maxim, iar numărul de locuri rămâne neschimbat. În ce fel sunt afectați elevii care participă la Olimpiada de Informatică de această măsură?

Adrian Panaete: Dacă eu să mă refer, strict, la cazul de față, eu aș spune așa.  Mai întâi este nefericită alegerea formulării din metodologia cadru care spune 60 de puncte din 100. Asta ce înseamnă? Că noi la nivelul informatic ar trebui să modificăm standardul internațional, în care fiecare problemă este punctată cu 100 de puncte și să ne ducem în loc de 300 de puncte total să ajungem la 100. Acele 60 de puncte reprezintă 60% din punct. Trebuie să înțelegem că interesul nostru principal este pe de-o parte să oferim elevilor, care nu au același acces la instruire, pentru că trebuie să înțelegem că există diferențe. Există centre universitare, unde posibilitățile de pregătire sunt mai bune, există și alte județe în care posibilitatea de instruire nu este la fel de amplă, cum ar fi în centrele universitare. Interesul nostru este, pe de-o parte să alegem elevii cei mai buni, pe de alta parte să dăm acces celor foarte talentați, dar care nu au avut parte de aceeași șansă de instruire, să fie participanți la etapa națională.

Andreea Daraban: Așadar, acest prag limitează accesul unor elevi la Olimpiada Națională?

Adrian Panaete: Fără îndoială, fără îndoială. Pe de altă parte, datorită modificării acestui prag, în cazul nostru era de 40% din punctaj la informatică, cred că la matematică era 50% din punctaj, apare cumva și obligativitatea ca noi să adaptăm nivelul de dificultate al subiectelor, pentru aceste noi condiții. Ce înseamnă asta? Să scădem practic nivelul de dificultate al subiectelor, în așa fel în care să dăm o șansă unor elevi să participe la etapa națională. Trebuie înțeles că nu putem să punem egalitate între bacalaureat și competiție, adică la competiții cu siguranță nivelul de dificultate este mult mai mare. Șansele elevilor de a obține un punctaj de 60% nu este exact același ca la Bac, pentru că s-a invocat, din ce țin eu  minte, acest motiv. Faptul că la bacalaureat este vorba de nota minimă 6. Nu există termeni de comparație. O competiție școlară este cu totul altceva. Ideea generală a SEPI și a SSMR este că în momentul în care există anumite laturi specifice unor olimpiade, prevederile legate de acel aspect să fie lăsate la latitudinea regulamentului specific.  Adică, pentru a nu exista aceste constrângeri, care fac uneori anumite aspecte din organizarea și desfășurare a olimpiadei ori imposibile, ori ușor aberante, ca să zic așa, acolo unde există particularități, se poate acționa în două feluri. Fie se precizează olimpiadele la care se poate rezolva problema prin regulament specific, în particular eu mă refer în special la acele olimpiade care au etapă internațională, matematică, informatică, fizică, chimie, geografie, biologie și cele mai reprezentative sunt și cu materii care există în programa actuală și situațiile la aceste olimpiade sunt ușor speciale, datorită existenței etapei internaționale. În aceste cazuri, ori se face excepție de la regulamentul cadru și se mută dreptul de decizie pe regulamentul specific, ori se lasă, în general, pe regulamentul cadru dreptul ca acel aspect să fie reglat prin regulament specific. Asta este soluția, nu văd altă soluție și nu numai la această problemă, ci la toate cele 25 indicate din noi, în propunerile înaintate către Minister.

Andreea Daraban: Un punct important se referă la redefinirea statutului de olimpiadă națională. De ce considerați necesară stabilirea unui prag de participare de 75% dintre județe și cum ar influența această modificare competițiile existente?

 Adrian Panaete: În propunerea înaintată de SSMR și SEPI se spune, 75% sau un alt procent, adică nu este bătut în cuie acest procent de 75%. Eu înțeleg că intenția Ministerului nu este să blocheze sau să desființeze aceste olimpiade, în niciun caz. Sunt convins că scopul este o definire mai clară a aspectelor, dar când citești, literă cu literă, îți dai seama că este suficient ca dintr-un singur județ să nu apară concurent la etapa națională pentru ca rangul olimpiadei să scadă. Sunt sigur că nu asta a fost intenția Ministerului Educației. Dacă ne referim la informatică și la matematică sunt olimpiadele cu cel mai mare grad de participare și se întâmplă să avem județe fără participanți. Sunt destul de mici, dar există posibilitatea ca un județ, la o anumită clasă, să nu aibă reprezentant, să nu se califice, pur și simplu, să nu există interes la clasa respectivă, în județul respectiv, din partea vreunui elev să participe. Atunci, dacă, luăm literă cu literă, ceea ce scrie acest regulament, Olimpiada Națională de Informatică se va transforma în Olimpiadă Regională, pentru că nu are 100% participare din absolut toate județele.  Adică,  un pic de flexibilitate din acest punct de vedere trebuie să existe. În momentele, să zicem, limită, în momentele critice, ne trezim, pur și simplu, cu retrogradarea unei competiții care are și etapă internațională. Regulile de la internaționale prevăd ca o competiție internă, națională, să selecteze loturile care participă.

Andreea Daraban: Ați semnalat că regula, potrivit căreia, un elev poate participa o singură dată, într-un an de studiu, la o competiție produce discriminare în cazul elevilor de mare performanță. Ne puteți explica?

Adrian Panaete: Da. Ceea ce scrie metodologia cadru poate fi tradus în felul următor. Dacă eu sunt elev în clasa a VII-a și optez să particip la clasa a VIII-a, am dreptul, conform metodologiei cadru, dar în momentul în care ajung în clasa a VIII-a nu mai am voie să particip la clasa a VIII-a, pentru că am participat deja o dată la acest nivel. Noi am cerut o clarificare a acestui aspect. Sunt sigur, de asemenea, că nici în acest punct al metodologiei cadru nu asta a fost intenția Ministerului, dar în momentul în care elevul respectiv participă la VIII-a a doua oară și câștigă, să zicem, competiția,  imediat poate să vină o contestație, a unui alt concurent care este pe locul 2 și care să spună, dar iată, acest elev, care este pe primul loc, nu avea dreptul să participe sau din start nu îi dăm șansa acelui elev să participe. Acum imaginați-vă că acel elev, din moment ce are un rezultat excepțional la clasa a VIII-a în momentul în care el este în clasa a VII-a, este un elev de înaltă performanță, adică nu numai că îi tai accesul la participare anul următor, tai și șansele României de a beneficia de valoarea acestui elev,  în eventualitatea unei competiții internaționale. Este vorba doar de o formulare, aș spune, nefericită în metodologia cadru,  care trebuie rectificată și noi am semnalat acest lucru și sperăm să țină cont de ceea ce am spus acolo.

Andreea Daraban: Propuneți includerea Olimpiadei de Inteligență Artificială în rândul competițiilor naționale. Ce argumente susțin această solicitare și ce beneficii ar aduce recunoașterea oficială a unei astfel de olimpiade?

Adrian Panaete: Este chiar primul amendament, pe care noi îl facem. Sunt enumerate o serie de olimpiade care pot fi organizate și este menționată Astrofizica, Astronomia, cred că și  Securitatea cibernetică. Noi am dorit să fie explicit inclus în acest articol Inteligența Artificială. De ce? Pentru că, totuși, cred că din domeniile care sunt, hai să zicem, fără prezență în programa școlară, este una dintre cele mai relevante. Adică Inteligența Artificială este practic domeniul cel mai la modă în momentul de față și mi s-a părut firesc că dacă apare acolo Securitate cibernetică, să apară și Inteligența Artificială.

Andreea Daraban: Practic, doriți o distincție clară între această Olimpiade de Inteligență Artificială și de Securitate cibernetică?

Adrian Panaete: Da, bineînțeles, pentru că sunt chestii cu totul diferite.

Varianta audio a interviului:

(AUDIO) Luciana Antoci, consilier de stat: ”În educație, nu vor mai exista măsuri suplimentare de austeritate, iar discuția despre reduceri nu va mai fi reluată în următorii ani. Odată cu posibile recalibrări bugetare, se va putea reveni asupra unor decizii restrictive.”

Publicat de andreeadaraban, 24 noiembrie 2025, 16:05 / actualizat: 24 noiembrie 2025, 17:12

Oficialul a explicat că toate ajustările bugetare, care vizau acest domeniu, au fost deja realizate, iar discuțiile privind noi tăieri s-au închis definitiv.

Luciana Antoci a precizat că, în funcție de evoluția bugetului, ar putea fi reanalizată plata cu ora pentru profesorii încadrați în acest regim: Nu există niciun risc din această perspectivă.  Ceea ce educația a putut să aducă în forma de sacrificiu al domeniului de activitate educațional, în acest context de austeritate generală și din prisma limitărilor pe care le impune și contextul internațional foarte complicat, s-a închis deja. Discuția pe domeniul educației, cu privire la reduceri, nu va mai fi reluată în următorii ani, ba mai mult decât atât în măsura în care recalibrările bugetare o vor permite,  se va relua discuția privitoare la plata cu ora pentru profesorii care sunt încadrați în acest regim și evident se va reveni, dacă se va putea, ulterior și asupra altor decizii restrictive.

Luciana Antoci, consilier de stat în Cancelaria prim-ministrului, a mai declarat, pentru postul nostru de radio,  că în primăvara anului viitor este programat concursul pentru ocuparea posturilor de directori de unități de învățământ și posibil pentru inspectorii școlari:. Ea a anunțat că, odată cu aceste concursuri, se va reevalua și formula privind obligația de normă pentru aceste funcții: Din această perspectivă se va regândi formula de obligație de normă. Vom vedea în ce măsură pentru directori și inspectori numărul foarte mare de ore, reclamat deja din școli în acest moment, poate fi păstrat.– Se va regândi și din perspectiva normei didactice de predare a profesorilor? Asupra normei didactice de predare nu cred că va fi o revenire, pentru că 20 de ore pe săptămână înseamnă puțin sub media europeană. Ultimul raport al OCDE reflectă faptul că media europeană este undeva mai aproape de 21 de ore pe săptămână, ceea ce înseamnă că din această perspectivă suntem, cumva, așezați.

(Andreea Daraban/ FOTO Radio Iasi)

#StareaEducației (INTERVIU) Andreea Archip, redactor șef Scena9: ”Pentru a rezolva problema analfabetismului funcțional este nevoie ca toți actorii din sistem să stea la aceeași masă, fără gâlceavă. Profesorii au nevoie de o altă formare, astfel încât ei să poată toți, indiferent de disciplină, să predea literație și numerație.”

Publicat de andreeadaraban, 24 noiembrie 2025, 10:36 / actualizat: 25 noiembrie 2025, 15:01

 Colega noastră, Andreea Daraban, a invitat-o în emisiunea Starea Educației pe Andreea Archip, pentru a discuta despre ce înseamnă, cu adevărat, să formezi competențe într-o țară în care prea mulți copii duc în spate poveri invizibile, iar profesorii nu se mai bucură de respectul cuvenit.

Andreea Daraban: Cum vezi declarația domnului ministru legată de cine poartă vina pentru prezența analfabetismului funcțional în rândul elevilor? Este vorba despre neînțelegerea realității din școli sau despre o strategie de mutare a responsabilității?

Andreea Archip: Cred că aici putem doar specula. E drept că anul ăsta, dacă ne uităm la declarații după declarații, care pentru mulți din școala românească au avut rezonanța  unui, nu știu, ciocan aruncat într-o cratiță, e clar că se apelează la emoția noastră, la reacția noastră emoțională. De asta rolul nostru, al jurnaliștilor, este să ne uităm un pic în afara declarațiilor, pentru că da, multe vin de la ministrul Educației, Daniel David, de tipul paternalist. Rolul ăsta în care eu, ca tată de familie, vă spun treziți-vă, avem o problemă. Și este valid, pentru că da, avem probleme, școala românească are o groază de probleme, dar de fapt soluțiile sunt cheia aici. Ce facem cu toții, împreună, fără să îndreptăm degetul acuzatorul unii către ceilalți? Asta nu mai poate funcționa. E clar că e foarte important să avem dezbateri despre educație, dar trebuie să ne uităm, un pic, așa cu lupa, pe ce se poate face. Și asta am încercat eu. Să sparg, de fiecare dată, aceste declarații în bucăți mai mici și să înțeleg ce poate fi util acolo și cum putem construi, nu distruge.

      Când și cât de mult sunt profesorii responsabili de analfabetismul funcțional? Lecția Irlandei

Andreea Daraban: Comisia Europeană și OCDE au identificat mai multe cauze ale analfabetismului funcțional în rândul elevilor, între care se regăsește și calitatea programelor de formare inițială a profesorilor, dar și a celor de dezvoltare profesională continuă. Când am putea pune vina pe umerii profesorilor pentru acest fenomen, cel al analfabetismului funcțional?

 Andreea Archip: Vorbim de atâția și atâția ani despre o reformă. Se vorbește destul de mult despre cum profesorii au nevoie de o altă formare, ca ei să poată toți, nu doar învățătorii, absolut orice profesor, de orice disciplină, să predea literație și numerație. Și înainte să fac eu pronosticuri cu privire la când ar trebui să le cerem profesorilor astea, vreau să vă dau exemplul unei țări, respectiv Irlanda, care acum mai bine de 10 ani s-a trezit într-o situație similară cu cea din România. La testările PISA au avut niște rezultate care pur și simplu i-a speriat la nivel național. Ce au făcut ei diferit de noi? S-au dus într-o zonă de reformare pe bune, în care absolut toți actorii au stat la masă. Nu le-a luat 10 ani să ducă un proiect ca România Educată într-o lege, ci pur și simplu într-un an de zile au avut această reformă, repet, angajându-i în acest proces pe toți oamenii școlii și pe toți experții. Și concluziile la care au ajuns este ceea ce vă spuneam mai devreme, și anume că orice profesor, de orice disciplină, trebuie să-și schimbe mentalitatea și să înțeleagă că de la cea mai mică clasă până la ultimele clase trebuie să fii și profesor de literație și numerație, că aici avem problema adevărată. Dacă o luăm la un nivel superficial, faptul că ministrul Daniel David spune că, da, de când a intrat elevul în școală, profesorul îl are în grijă și el are responsabilitatea, cred că aici putem fi de acord.  Că nu o să vorbim, nu știu, despre doamna secretară de la școală care să îl învețe pe elev să scrie, să citească și să înțeleagă ce citește, nu? E clar, profesorii știu că au rolul ăsta. Cum fac asta? Cred că nu știu atât de mult. Și asta se vede de fapt în studii. Și nu e de ajuns să spui către ei aveți responsabilitate, treziți-vă, ci să vii cu politici care să îi ajute. Cum spuneam, în Irlanda au luat această decizie, au pornit reforma și au acționat în mare parte pe a schimba acest mental al profesorului, această mentalitate. Auzim poate de multe ori un profesor de istorie care spune ce treabă am eu cu literația? Dacă mie nu mi-a venit din școală primară cu aceste abilități de bază, eu nu am ce construi și cu asta basta. E drept, nu putem să stăm cu mâinile în sân, indiferent de ciclul la care se află elevul. Cred că, în primul rând, trebuie să înțelegem că fiecare poate să contribuie, chiar dacă este profesor de istorie sau de fizică. Și nu e greu nici la științe exacte. Cu toți specialiștii cu care am discutat, au spus clar: să citești enunțul cu voce tare în clasă și să te asiguri că acel copil a înțeles, înseamnă să faci și literație. Da, și poți face asta și la fizică și la matematică. A fost exemplu Irlandei, de pildă, și ce vreau să spun este că au un final fericit. Rezultatele lor s-au îmbunătățit. Adică nu trebuie copiat totul, cuvânt cu cuvânt, sub nicio formă, trebuie adaptat la nevoile noastre, dar există atât de multe bune exemple de la care ne putem inspira.

Andreea Daraban:  În articolul scris pentru Școala9 vorbești despre cât de mult influențează sărăcia rezultatele școlare ale elevilor. De ce crezi că această realitate nu e prezentă în discursul oficial?

Andreea Archip: Cred că ar trebui să ne uităm, la fel, cu o lupă mai puțin emoțională. E drept că în ultimul an s-a discutat mai puțin despre asta. Eu însă, având peste 20 de ani în presă, știu că periodic, măcar din sectorul ONG, vin aceste alertări. Și anume că avem copii în risc de sărăcie, un procent foarte, foarte mare. Și mai mult decât atât, știm sigur, din cercetările OECD, organizația aceasta internațională care face testările PISA și se uită și la mediul elevilor, știm că dacă un elev nu a avut nicio carte acasă în copilăria mică, timpurie, dacă un elev are părinți care ei, înșiși, nu au fost la școală și nu înțeleg până la capăt rolul școlii, dacă vine dintr-o localitate rurală, toate lucrurile astea sunt corelate cu rezultate slabe la învățătură. Și ca să nu mai spunem, că persoanele care au măcar liceul au și o sănătate mai bună pe tot parcursul vieții și câștigă mai bine pe tot parcursul vieții decât ceilalți. Și măcar asta ar trebui să ne motiveze. Avem toate datele astea, la care trebuie să ne uităm și trebuie să meșterim acolo la motorul ăsta al sărăciei, de fapt, în primul rând. Deci nu e doar despre ce se întâmplă în școală, pentru că acești copii nu trăiesc în aceste bule numite școli, ei trăiesc într-o societate, pe care o știm cu toții, că și noi trăim în ea, are foarte, foarte multe inechități. Chiar săptămâna asta am fost într-o școală din mediul rural, cu foarte multe probleme, unde populația este majoritar de etnie și unde o mână de profesori foarte, foarte dedicați, care fac o navetă extrem de grea, încearcă să facă minuni, dar nu pot de unii singuri. Adică ar trebui să nu mai folosim zona asta absolut incontrolabilă, că hai să facem minuni, că nu e despre minuni, e vorba de a ne uita la știință, care îți spune exact cum trebuie să intervii. Ei bine, vorbind acolo cu un ONG, care s-a dus să ducă cărți copiilor, discutam și spunea persoana respectivă: ”păi, educatoarea asta ar trebui să primească cel puțin un salariu dublu.” Pentru că realitatea este, și ne-a spus-o foarte franc, nu știe dacă ea, anul viitor, va mai merge acolo, având în vedere dificultățile. Cum îi ții pe acești oameni care se chinuie să facă ”minuni”, uneori împotriva sistemului, decât ajutați de el, să se ducă acolo unde e cea mai mare nevoie? Și asta spun studiile. Măsurați-ne calitatea și interveniți acolo, în primul rând. Și, bineînțeles, ce vorbeam anterior, formarea inițială a profesorilor, care este esențială.

Andreea Daraban: Cât din analfabetismul funcțional poate fi explicat de contextul socio-economic și cât ține efectiv de școală?

Andreea Archip: Aici diferă de la o situație la alta. Adică, nu poți să zici 30% vine de acolo, 40% de nu știu unde. E clar că sunt lucruri care, da, pot fi măsurabile, dar nu avem lucruri foarte exacte. Uneori poate să difere de la o școală la alta, alteori chiar de la o clasă la alta. Și de asta, experții în educație spun: uitați-vă la copiii voștri și la specificul claselor voastre. Poate că e nevoie să mergeți acasă uneori, poate asistentul social dintr-o localitate poate să facă asta. Pentru că realitatea este că se pune în cârca școlii foarte, foarte mult. În multe comunități, doar școala este organismul ăla funcțional, care se zbate. Și până anul trecut făcea și dosarele de bursă socială, ceea ce era un efort birocratic foarte, foarte mare. Când, de fapt, ai mai multe organizații ale statului care ar fi grozav dacă ar putea să lucreze împreună.

              Sprijinul real pentru profesori: mentorat, autonomie, politici publice

Andreea Daraban: Opusul analfabetismului funcțional este gândirea critică. Trăim încă în epoca în care elevilor le este teamă să adreseze întrebări profesorilor. Și mai este un aspect, sunt mulți profesori care consideră că întrebările elevilor le ar putea știrbi din autoritate.

Andreea Archip: Așa este, pentru că ai un corp profesoral care, iată, este lovit constant, care, dintr-o dată, trebuie să gestioneze o generație pentru care respectul nu mai poate fi câștigat doar prin faptul că intri și lași un catalog pe catedră, și atât, cum era odată. Și atunci apare această ruptură. Eu cred în același timp că sunt foarte, foarte mulți profesori care își înțeleg rolul, care se simt revigorați de tinerele generații, care le dau scena, le dau prilejul să-și spună vocea și în sala de clasă și în afara ei. Ba chiar este un exemplu, aici, în București, în care un elev împreună cu un profesor de la un liceu au făcut o petiție ca să fie reabilitată școala lor și au trimis-o către primărie și încearcă o mișcare comunitară acolo. Adică sunt inițiative de genul ăsta către care ne putem uita. Avem o masă critică de cadre didactice care fac asta? Nu. Pentru că se vede în rezultate, se vede în nemulțumiri și de o parte și de alta. Uneori este foarte greu ca un singur profesor  sau doar câțiva să schimbe o școală întreagă. Aici trebuie lucrat mai degrabă la formarea asta inițială și tot ne întoarcem la acest aspect. Secole la rând am tot discutat despre profesori, despre această minunată profesie ca fiind una de vocație și e clar că trebuie să ai pasiune pentru asta. În același timp este ceva ce se poate învăța. Să sperăm că sunt universități responsabile, care în programele lor de pregătire a personalului didactic, în modulele psihopedagogice, se gândesc activ la asta și schimbă, mișcă lucrurile. Putem doar să sperăm în momentul ăsta.

Andreea Daraban: Ai scris despre faptul că în țările performante profesorii primesc formare, mentori, autonomie. Ce-ar însemna în România să vorbim, serios, despre sprijinul acordat profesorilor?

Andreea Archip: Cred că și de la Cotroceni au venit, în ultimele săptămâni, mesaje către societatea civilă: veniți și sprijiniți-ne cu politici publice, pe care noi să le putem aplica. Înțelegem cu toții că aparatul de stat poate să fie depășit de la un punct încolo și atunci ai mare nevoie să te sprijine și societatea. Și mi se pare grozav că se întâmplă asta. Problema este, așa cum au mai spus-o și alții, că de mulți ani societatea civilă vine cu politici publice către instituțiile statului și ele aleg, așa, să-și acopere urechile sau să-și închidă ușile, uneori. Noi avem acest proiect de jurnalism de soluții, se cheamă ”Rezolvat” și îi invităm pe ascultătorii dumneavoastră să intre pe Școala9.ro și să se uite pe materialele de acolo. Noi, în aceste articole, am adăugat acest strat în plus, anume ce au făcut alții, ce poate fi replicabil, ce nu funcționează și e o măsură care poate nu merge la noi. Toate discuțiile astea le-am adus acolo și există modele bune, sunt oameni care știu cum se face, trebuie doar să ne adunăm la aceeași masă și fără gâlceavă, fără să ne certăm, că se pare că anul ăsta doar ne-am certat. Dar eu întotdeauna am zis, cei care au puterea au și mai mare responsabilitate și e firesc să ne uităm către instituțiile publice și să avem pretenția ca, în primul rând, ei să-și deschidă ușa către restul lumii.

                 Finanțarea – o condiție minimă, nu suficientă

 Andreea Daraban: Poate ar trebui plecat chiar de la o finanțare corespunzătoare.

 Andreea Archip: Ar fi minunat să se întâmple asta, dar sunt profesori care, în ciuda lipsei de finanțare, reușesc să facă lucruri, dar nu asta este soluția. Nu putem să facem cu improvizații educație de calitate. Nu putem, când profesorul se simte umilit, când își vede fluturașul, să avem pretenția ca el să performeze la maximum. Deși, în cercetările internaționale vedem că nu crește neapărat substanțial calitatea,  atunci când profesorii primesc un salariu mai mare. Asta spun cercetările făcute pe alte state, însă știm cu toții că e o măsură decentă, care ar ajuta foarte mult măcar la stima de sine și măcar ar pregăti terenul ca tu, atunci când îi plătești bine, le acorzi sprijin, să poți, într-adevăr, să le bați și obrazul când nu există performanță.

Varianta audio a interviului:

Andreea Archip este jurnalistă de peste 20 de ani. În prezent, este redactor- șef  al publicației independente de educație Școala9. A lucrat în presa scrisă, televiziune și online, mereu gravitând în jurul temelor de educație, social și drepturile omului.

Educația între măsuri de austeritate și reforme

Publicat de andreeadaraban, 23 noiembrie 2025, 20:01

#StareaEducației (INTERVIU) Forumul Educației România – Republica Moldova, VI-a ediție. Liliana Romaniuc, președinta Asociației Române de Literație: ”Informația este foarte aproape de noi, dar a avea acces la aceasta nu este egal cu învățare sau cunoaștere. Nu trebuie să interzicem elevilor utilizarea AI, însă e necesar ca noi, profesorii, să ne schimbăm modul de predare și evaluare.”

Publicat de andreeadaraban, 21 noiembrie 2025, 18:34 / actualizat: 25 noiembrie 2025, 17:22

Potrivit președintei Asociației Române de Literație, Liliana Romaniuc, unul dintre organizatorii evenimentului, Forumul Educației România–Republica Moldova și-a propus, încă de la început, să creeze un spațiu de învățare comun pentru profesioniștii celor două sisteme educaționale. „Urmărim să învățăm împreună, să preluăm bune practici și să construim parteneriate reale între școli de o parte și de alta a Prutului”, a declarat în emisiunea Starea Educației, Liliana Romaniuc.

Cei peste 500 de participanți înscriși confirmă interesul ridicat pentru tema acestei ediții. Invitat special este prof. univ. dr. Mircea Miclea, fost ministru al educației și una dintre cele mai respectate voci în psihologia cognitivă din România. Tema intervenției sale: ce înseamnă învățarea într-o epocă în care informația este la un click distanță, dar cunoașterea, în sens real, rămâne dificil de construit.

Liliana Romaniuc a amintit că accesul la informație nu este sinonim cu învățarea: „Informația este foarte aproape de noi, dar a avea acces la informație nu este egal cu cunoaștere.”

Elevii folosesc AI în mod intens, adesea mai mult decât cadrele didactice., iar profesorii se află încă în etapa de explorare. „Și nu întotdeauna reușim să identificăm ce este făcut de copil și ce de o aplicație de inteligență artificială,” a mai spus președinta Asociației Române de Literație.

Una dintre cele mai frecvente preocupări ale profesorilor este „copiatul digital”: elevii folosesc AI pentru teme sau proiecte.

Liliana Romaniuc a respins însă  ideea interzicerii utilizării acestor aplicații. „În nici un caz nu trebuie să le interzicem. Nu există soluție magică. Mai întâi trebuie să înțelegem ce poate și ce nu poate face AI, apoi să ne schimbăm modul de predare și evaluare.”

Printre temerile principale identificate de Liliana Romaniuc, atunci când vorbim despre utilizarea AI de către elevi,  se află posibila diminuare a capacității cognitive a copiilor.

Redăm, mai jos, interviul integral:

Andreea Daraban: Săptămâna viitoare se desfășoară, la Iași, mai exact marți, 25 noiembrie, Forumul Educației România – Republica Moldova, ajuns la a șasea ediție. Evenimentul va avea loc în Aula Magna a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Ce vă propuneți prin organizarea acestui forum și cine sunt invitații?

Liliana Romaniuc: Da, așa cum bine ați spus, un eveniment care, iată, are deja ceva istorie în spate, suntem la cea de a șasea ediție. Avem un pic de tradiție, aș putea spune. Un eveniment care se desfășoară, anual, la Iași, în toamnă, octombrie sau noiembrie și în primăvară la Chișinău. Forumul Educației România – Republica Moldova își propune să aducă la aceeași masă, în același spațiu de învățare, specialiști și profesioniști în domeniul educației din cele două țări. Și ceea ce urmărim este, pe de o parte să învățăm împreună, pe de altă parte să ne uităm la ce face bine fiecare dintre cele două sisteme educaționale, ce fac bine școlile noastre, ce fac mai puțin bine și, în felul acesta, să preluăm practicile bune, practicile profesionale care merită a fi implementate, care au dovedit că au impact pozitiv asupra învățării elevilor. Un al doilea obiectiv pe care îl avem este să stabilim cât mai multe colaborări și parteneriate între școlile și instituțiile situate de o parte și de alta a Prutului.

Andreea Daraban: Tema de anul acesta este ”Predarea și învățarea față-în față cu inteligența artificială.” Cum este structurată agenda? Cum v-ați propus să se desfășoare lucrările?

Liliana Romaniuc: Lucrările se vor desfășura pe durata unei zile.  Vom începe cuinvitatul nostru special, domnul  profesorul universitar doctor Mircea Miclea, cunoscut în România nu doar pentru faptul că a fost ministru al educației, aș spune eu, cel mai bun, pentru o perioadă scurtă de timp adevărat, dar cu impact mare după aceea, dar și pentru faptul că are preocupări numeroase, consistente, extrem de riguroase în ceea ce privește învățarea din perspectiva psihologiei cognitive și educația, în general. Așadar, profesorul Mircea Miclea va vorbi despre învățare, despre predare într-un context nou. Contextul acesta în care ni se pare nouă sau înclinăm să credem că informația și, mai bine zis, cunoașterea este foarte aproape de noi. În realitate, informația este foarte aproape de noi, dar a avea acces la informație nu este egal cu învățare și nu este egal cu cunoaștere. Și atunci, dumnealui va aborda tematica noastră din această perspectivă, luând în calcul și efectele pe care utilizarea inteligenței artificiale, mai bine zis, a aplicațiilor de inteligență artificială, fac o mică paranteză, nu sunt sigură că inteligența artificială este chiar artificială și nu sunt sigură nici că este atât de inteligentă. Așadar, împreună vom trece prin informațiile legate de aceste influențe și impactul acestor aplicații ale inteligenței artificiale asupra dezvoltării cognitive a copiilor, pe de o parte, dar și asupra noastră a adulților. Am citit foarte recent un studiu despre impactul pe care folosirea aplicației de inteligență artificială, numită ChatGPT, o are asupra creierului uman și asupra omului. Autorii studiului spuneau că dacă folosești trei luni, în mod constant ChatGPT, unu, devii dependent și doi, capacitatea ta de gândire și de analiză scade.  Sigur, încă suntem la început cu studiile, dar au început deja să apară. Eu sunt o persoană care folosește inteligența artificială, care crede că este important să ne folosim de aceste aplicații, dar în egală măsură, am foarte multe întrebări legate de acest subiect.

Andreea Daraban: Credeți că sunt pregătite școlile și profesorii pentru integrarea inteligenței artificiale în procesul de predare, în procesul de învățare?

Liliana Romaniuc: Nu știu să răspund cu exactitate. Știu că elevii o folosesc mai mult decât o folosim noi, profesorii. Nu sunt foarte sigură dacă noi suntem conștienți de lucrurile acestea și dacă reușim să identificăm, de fiecare dată, și să facem diferența între ce a produs efectiv copilul și ce a produs o aplicație de inteligență artificială. Tocmai de aceea, în cadrul forumului, pe lângă profesorul Mircea Miclea, vom avea în partea a doua și specialiști din mediul IT, care vor veni cu perspectiva lor, iar la final o sesiune surpriză, în care vom încerca să aducem, la aceeași masă, perspective diferite, nu cu intenția de a trage niște concluzii, pentru că mi se pare că e prea devreme să tragem concluzii pentru așa ceva, ci doar pentru a face această invitație la reflecție, la interogație și la foarte multă atenție atunci când apelăm, noi, adulții, pe de o parte, și cu atât mai mult atunci când aceste aplicații sunt folosite de copii, de elevi, de studenți. Care sunt riscurile asupra dezvoltărilor, care sunt riscurile din punct de vedere etic, pentru că nu-i formăm pe copiii aceștia doar cognitiv, ci și din punct de vedere moral, etic, deci foarte multe lucruri sunt ,foarte multe aspecte și cred că va urma o perioadă în care tema aceasta, legată de aplicațiile de inteligență artificială, temele acestea vor ocupa spațiul nostru conversațional și e bine să fie așa.

Andreea Daraban: Pe câți participanți mizați la acest eveniment? Aveți deja multe înscrieri?

 Liliana Romaniuc:  Da, sunt peste 500 de înscrieri. Participanții sunt profesorii din mediul universitar și preuniversitar din Iași, din județele apropiate, pentru că suntem aici în nord-estul țării, dar și colegi de-ai noștri din Republica Moldova. Organizatorii forumului sunt din România,  Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, Asociația Română de Literație, compania Quartzmatrix, care a venit alături de noi chiar de la început și suntem recunoscători pentru lucrul acesta, și colegiul Richard Wrumbrand din Iași, din Republica Moldova, Universitatea de Stat din Republica Moldova, Asociația AGIRoMd și Liceul Teoretic Republican ”Aristotel”.

Andreea Daraban: O problemă foarte des semnalată de profesorii este faptul că elevii, din ce în ce mai des, folosesc inteligența artificială pentru a-și face temele. Cum poate fi gestionat acest aspect?

Liliana Romaniuc: În nici un caz prin a le interzice. Nu cred că aceasta este soluția și nu există soluție de tip magic sau panaceu. Și noi, profesorii, suntem la început.  Trebuie să recunoaștem, aplicațiile acestea de inteligență artificială sunt seducătoare, te fascinează realmente și crezi că toate lucrurile pe care ea le produce sunt bune, dar nu sunt toate bune. Deci erorile și halucinațiile sunt imense și atunci, în primul rând noi, profesorii, cred că trebuie să ne convingem de ceea ce poate face, de pericolele pe care le poate aduce, de cum poate influența sau afecta învățarea la elevi. Dar, dincolo de asta, cred că modul în care noi predăm, modul în care noi evaluăm trebuie să se schimbe în mod fundamental. Cred că suntem într-o altă perioadă. Adică perioada aceea, în care profesorul era singura persoană care deținea cunoștințele, cunoașterea și o împărtășea cu cei din jur, o transmitea elevilor, acele timpuri au trecut. Așa cum am spus la început, accesul la informații este foarte facil pentru oricine. Acum, modul nostru de predare trebuie să meargă către alte niveluri.

Andreea Daraban: La fel și evaluarea.

 Liliana Romaniuc: Fără doar și poate. Trebuie să ne îndreptăm către mai multă interactivitate. Activități prin care elevii să fie puși în situații cât mai apropiate de ceea ce se întâmplă în viața reală, la dezvoltarea competențelor de literație. Adică capacitatea de a înțelege ceea ce citești. Că până la urmă, orice aplicație de inteligență artificială, mai ales cele generative, îți generează un text, pe care tu trebuie să îl citești. Dar dacă tu nu îl înțelegi, practic, sunt niște elemente fundamentale, fără de care poți să ai oricât de multe aplicații, fie de inteligență artificială, mai mult sau mai puțin artificială sau inteligentă. Până la urmă, dacă tu nu înțelegi despre ce este vorba, practic nu are loc învățare.

Andreea Daraban: În afară de această chestiune, trebuie să știi ce întrebare să pui ca să obții un răspuns.

Liliana Romaniuc: Exact. În ce rol îi ceri unei aplicații de inteligență artificială să îți răspundă la întrebare? Dar în calitate de ce? Pentru că dacă îi spui, uite, dacă ești profesor, cum ai răspunde la această întrebare? Dar dacă ești un cercetător? Dar dacă ești o persoană care analizează critic? Răspunsurile sunt diferite. Dacă ești un elev care este într-un proces de învățare? Deci e un element care nouă ne scapă, dar acesta este foarte important. Rolul în care tu pui sau îi soliciți aplicației de inteligență artificială să se pună sau să caute atunci când îți oferă răspunsul respectiv. Legat de competențele acestea de literație, sunt competențele de gândire critică, capacitate de analiză, de a compara rezultatele, de a face legătură cu ceea ce tu știai dinainte sau cu ceea ce se întâmplă în jurul tău. De asemenea, dezvoltarea și legat de competențele acestea de literație sunt competențele de gândire critică.  Oricât de atractivă este o aplicație de inteligență artificială, în final este foarte important ceea ce fiecare persoană știe, înainte de a pune întrebarea. Altfel, poate fi victima manipulării și victima unor răspunsuri greșite.

Andreea Daraban: Care considerați că ar fi cel mai mare risc al utilizăriei AI în educație?

Liliana Romaniuc:  Nu sunt sigură de răspuns și eu studiez și documentez foarte mult domeniul acesta din perspectiva, evident, pedagogică, din perspectiva educațională. Am o teamă, de fapt am mai multe temeri, am foarte multe întrebări, dar una dintre temerile mele majore are legătură cu capacitatea cognitiva a copiilor.  Creierul nostru este până la urmă, și știm  asta, e ca un mușchi,  pe care dacă nu îl exersezi, la un moment dat, va intra într-o stare latentă și lucrul acesta nu ni-l putem permite cu copiii. Deci, temerea mea cea mai mare are legătură cu capacitatea cognitivă a copiilor, cu capacitatea lor de a învăța, de a-și dezvolta abilitățile, funcțiile cognitive, funcțiile executive.  Fără asta nu se poate în viață.

Andreea Daraban: Ar putea utilizarea excesivă a tehnologiei de către elevi să adâncească această problemă a analfabetismului funcțional?

 Liliana Romaniuc: Sigur,  nu avem încă date de cercetare, dar mă gândesc că dacă tu nu-ți folosești creierul, dacă nu te concentrezi să înțelegi și dacă iei totul de-a gata, nici măcar nu încerci să mai reții, asta nu va conduce la învățare. Există, în mod clar, un pericol, pe de o parte din această cauză a, știu eu, folosirii insuficiente și a dezvoltării insuficiente a capacității lor cognitive, dar mai este încă ceva. Decalajul dintre mediul rural și mediul urban este foarte mare și atunci mă gândesc că există și acest pericol, ca elevii care vin din mediul rural sau din medii defavorizate să nu aibă acces egal, pentru că, știu eu, din cauza faptului că poate le lipsesc device-urile, să nu aibă acces egal la aceste  aplicații de inteligență artificială. Și atunci, da, de la un anumit punct încolo, s-ar putea ca acești copii, din nou, să fie lăsați în urmă.

Andreea Daraban:  Cauzele analfabetismului funcțional sunt multiple, Dumneavoastră sunteți președinta Asociației Române de Literație. Cât de importantă este literația pentru a rezolva această problemă a analfabetismului funcțional?

Liliana Romaniuc: Noi spunem că literația, care înseamnă, de fapt, să ai aceste competențe de alfabetizare funcțională sau de literație funcțională, cum vrem noi să le spunem, care înseamnă să fii capabil să citești, să înțelegi ceea ce citești, să gândești și apoi să folosești informația respectivă în contexte diferite. Și noi obișnuim să spunem că literația schimbă vieți. Adică în momentul în care tu, ca persoană, că până la urmă noi îi pregătim pe copiii aceștia nu doar pentru timpul pe care ei îl petrec în școală, ci pentru ce se va întâmpla după școală. Și dacă tu ești o persoană care ai această capacitate de a citi și îți place și dorești să citești, poate că nu-ți place foarte mult, dar conștientizezi că fără a citi, practic, este imposibil să reușești în viață și înțelegi ceea ce citești și poți folosi informațiile respective în contexte de viață cât se poate de diverse, e clar că acesta este un avantaj, prin comparație cu o persoană care să zicem că citește bine, memorează bine, reproduce bine, dar nu e capabilă să înțeleagă și atunci, când ai scos-o dintr-un anumit context este pierdută. Mie mi se pare fundamental, aș putea spune, că aceste competențe de literație sau de alfabetizare funcțională sunt chiar metacompetențe, pentru că dacă ai această metacompetență, cum e literația, atunci tu vei fi capabil să-ți dezvolți și alte competențe în contexte diverse de viață.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Beatrice Darie, fundația Bethany Iași: ”În prezent, legislația privind voluntariatul este foarte vagă, nu există norme metodologice de implementare.”/ Conf. dr. Romeo Asiminei: ”Metodologia de admitere la universitățile din România este destul de restrictivă. Prea puțin se pune accentul pe experiența de voluntariat.”

Publicat de andreeadaraban, 20 noiembrie 2025, 11:10 / actualizat: 21 noiembrie 2025, 18:36

La ediția din acest an a Târgului Ofertelor de Practică, Voluntariat și Internship, organizat de Departamentul de Sociologie, Asistență Socială și Resurse Umane al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, interesul studenților a fost din nou crescut: 14 instituții partenere și aproximativ 270 de studenți de la specializarea asistență socială au participat la eveniment.

Decanul facultății, conf. dr. Romeo Asiminei, a subliniat în emisiunea Starea Educației,  rolul acestor activități în formarea competențelor transversale și în profesionalizarea tinerilor. „Practic, studenții încep cu activitatea obligatorie de practică, iar apoi, dacă există compatibilitate între interesele lor și profilul organizației, continuă prin activități de voluntariat. De cele mai multe ori, acest drum duce firesc spre angajare”, explică acesta. Tot el atrage atenția asupra faptului că voluntariatul este încurajat la nivel instituțional, chiar dacă metodologia de admitere în universități nu pune încă suficient accent pe cetățenia activă.

Experiența organizațiilor din teren confirmă importanța voluntariatului. Fundația Bethany din Iași, cu o tradiție de aproape 30 de ani în sprijinirea copiilor din medii dezavantajate, lucrează constant cu voluntari și observă beneficiile acestor implicări. Directorul de programe, Beatrice Darie, explică faptul că voluntarii reprezintă o resursă importantă, dar și una care necesită eforturi administrative și financiare: „Organizațiile trebuie să aloce resurse pentru coordonare, documentație și pentru a asigura mobilitatea voluntarilor. Legislația este încă vagă, iar lipsa normelor metodologice complică gestionarea corectă a voluntariatului”.

Redăm, mai jos, interviul integral:

Andreea Daraban: Un studiu realizat de Asociația Inaco arată că peste jumătate dintre tinerii intervievați în cadrul unei cercetări invocă lipsa informațiilor despre programe de internship, voluntariat și workshop-uri, ei susținând totodată și că nu știu unde să le caute. La Iași, avut loc recent,  cea de-a 10 ediție a Târgului Ofertelor de Practică, Voluntariat și Internship în domeniul Asistenței sociale. Evenimentul a fost organizat de Departamentul de Sociologie, Asistență Socială și Resurse Umane din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice. Domnule decan, Romeo Asiminei, iată, de 10 ani există acest eveniment care încurajează practicarea voluntariatului, a internship-ului, dar nu numai că încurajează astfel de activități, există și o relație instituțională cu organizațiile care sunt în căutare de tineri dornici să practice astfel de activități.

Romeo Asiminei: Organizăm și venim în întâmpinarea nevoilor  studenților de oferte de practică, practica fiind, de asemenea, o disciplină, dacă vreți, obligatorie în parcursul formării studenților, cel puțin la specializările din cadrul facultății noastre. Dar regula este generală pentru mare majoritatea studiilor superioare. În afară de această chestiune care, să spunem, este obligatorie, există, de asemenea, din partea partenerilor noștri, oferte de voluntariat și de internship. Târgul se adresează, în primul rând, studenților la specializarea asistență socială licență și masterat, dar ceea ce înseamnă componenta de voluntariat este deschisă nu doar către acețti studenți, ci către studenții întregii universități. Este o modalitate, cum bine spuneați, prin care tinerii iau contact cu realitatea și este și o formă, dacă vreți, de întoarcere, de a da înapoi societății, pe de o parte. Pe de altă parte, discutăm despre o profesionalizare. Aceste competențe care se dezvoltă în cadrul activităților de voluntariat sunt ceea ce noi numim competențe transversale, care asigură până la urmă și ne asigură că avem cetățeni mai buni pentru o societate mai sănătoasă.

Andreea Daraban: De-a lungul celor 10 ani, probabil că ați făcut și o statistică, există rezultate în urma acestor târguri? S-au dus studenții către instituții, către organizații, au rămas acolo, poate și-au găsit un loc de muncă?

Romeo Asiminei: Doar aș aminti câteva cifre. În acest an, de exemplu, la cea de-a 10-a ediție, am avut 14 instituții partenere, publice și non-guvernamentale, iar la târg au participat circa 270 de studenți de la asistență socială, doar ca să-i numărăm pe ei. Acum, rezultatul acestor târguri poate să pară cumva subiectiv din perspectiva voluntariatului. Târgul, în primul rând, își atinge obiectivul în ceea ce înseamnă oferta de practică. Deja există o primă autoselecție a studenților în ceea ce înseamnă orientarea către un anumit tip de practică.

Andreea Daraban: Trebuie să facem diferența între practică și voluntariat.

Romeo Asiminei: Voluntariatul nu este o activitate obligatorie, trecută în curricula de învățământ. Voluntariatul, în schimb, este puternic încurajat și noi îl încurajăm, cât de mult putem, prin diferite activități pe care le facem, în primul rând, cu partenerii noștri instituționali. O statistică, cred că de anul trecut sau de acum  doi ani, arăta faptul că studenții de la asistență socială sunt studenții de la specializarea cu cea mai mare rată a celor care fac activități de voluntariat. Este și specificul, dar cu siguranță este și rezultatul acestui târg.

Andreea Daraban: Doamna Beatrice Darie, Fundația Bethany din Iași are o tradiție de aproape 30 de ani în sprijinirea copiilor proveniți din medii dezavantajate. Ați avut de-a lungul timpului mai mulți voluntari. Din experiența dumneavoastră, care e cea mai mare dificultate pe care o întâmpinați atunci când vine vorba de a lucra cu voluntarii?

Beatrice Darie: Fundația Bethany din Iași are o experiență destul de lungă în lucrul cu voluntarii. Acum câțiva ani am și gestionat un centru de resurse pentru voluntariat în Iași. Poate că ar fi nevoie, din nou, să avem un astfel de centru. De-a lungul timpului am avut diverse experiențe. Sigur, în cea mai mare parte tinerii se implică, au dorință să contribuie și asta este un lucru foarte bun, pe care noi îl încurajăm. De asemenea, noi considerăm, ca instituție care lucrăm în domeniul social, că este chiar o datorie și o responsabilitate pentru noi să fim mai departe modele, mentori pentru tânăra generație și atunci, cu atât mai mult, ne implicăm și îi susținem. Dacă ne uităm spre zona aceasta de dificultăți, sigur, sunt o serie de dificultăți. La momentul acesta, legislația în domeniul voluntariatului, vorbim de legea 78 din 2014, este destul de vagă, să spunem așa. În prezent nu există niște norme metodologice de implementare a acestei legi. Fundația Bethany împreună cu alte organizații din țară au încercat să contribuie la schimbări în domeniul acesta. Din păcate, aceste schimbări nu au trecut, nu au fost aprobate și atunci, în continuare, există o serie, să zicem, de minusuri.

Andreea Daraban: Voluntariatul, deocamdată, nu reprezintă vechime în muncă, iar unul dintre aspectele pentru care ați militat este și acesta.

Beatrice Darie: Și acesta, da, și în special aceea de a face din aplicarea legii voluntariatului o direcție unitară, ca toată lumea să respecte aceleași reglementări.  Pentru că, până la urmă, voluntarii sunt efectiv o resursă umană și atunci ei trebuie tratați cu multă grijă. Din perspectiva organizațiilor, să zicem așa, ca dificultăți, este faptul că fiecare organizație trebuie să aibă alocate resurse aparte pentru a gestiona voluntari, plecând de la coordonatorul de voluntari până la zona de documentație, care este aproape similară cu documentația care se subscrie Codului Muncii. Practic, orice inspector de la ITM poate veni oricând să verifice un dosar de voluntariat și atunci trebuie să ai toată această documentație în ordine. Și când zicem resurse ne gândim și la cele pentru a asigura desfășurarea activității voluntarilor, pentru că voluntarii nu stau în loc, mai ales dacă vorbim de programe din zona de social. Ei au nevoie de mobilitate, să meargă în zonele vulnerabile în care noi lucrăm și atunci ei au nevoie de resurse, pornind de la transport sau alte tipuri de echipamente de care ei au nevoie. Organizațiile în continuare se confruntă cu aceste probleme. Sigur, legislația voluntariatului este ușor integrată și în zona de social, adică și autoritățile publice locale au obligativitatea de a pune la bătaie resurse pentru voluntari, însă deocamdată, așa cum sunt multe alte domenii din societatea noastră, iată și acest domeniu este unul cu resurse puține.

Andreea Daraban: Aceste activități de internship, aceste activități de voluntariat pot deschide ochii studenților, tinerilor spre ceea ce înseamnă o viitoare carieră. Mulți dintre ei pot constata că ceea ce și-au propus, nu este de fapt pe placul lor. Contactul cu realitatea îi poate determina, poate, să-și schimbe viziunea și traseul profesional.

Romeo Asiminei: În ceea ce privește, cel puțin asistența socială, aproape că avem un șablon de activitate. Studenții la asistență socială încep să facă practică, spuneam, este obligatorie. După ce epuizează numărul de ore obligatorii de practică, de foarte multe ori rămân în organizațiile respective, mai ales dacă există compatibilitate între interesele lor și specificul respectivei organizații în care fac practică și încep să desfășoare activități de voluntariat. Și aproape natural, de cele mai multe ori, discutăm de fapt despre angajare, despre integrare în respectiva organizației. Spuneam că este un șablon, este o poveste pe care o auzim de multe ori de la studenții noștri și cred că un astfel de mecanism, o astfel de practică, asigură o integrare mult mai bună într-o organizație.

Andreea Daraban: Doamna Darie, cum selectați voluntarii pentru a lucra cu copiii din medii vulnerabile? Ce abilități sau ce trăsături considerați esențiale pentru a fi un voluntar eficient în acest domeniu?

Beatrice Darie: Sigur, avem mai multe tipuri de strategii, să zicem, pe care le abordăm. E în funcție de capacitatea pe care o avem, de nevoile pe care le avem în organizație. Iată, de exemplu, chiar în acest moment desfășurăm un proiect foarte frumos, în care tineri de la diverse facultăți ale Universității ”Alexandru Ioan Cuza” devin mentori, fac meditații pentru tinerii vulnerabili de liceu cu care noi lucrăm și observăm un foarte mare interes.  Cred că au fost peste 50 de tineri studenți de la facultățile de matematică, de română, de geografie. Iată, apropo de ce spuneați, vor putea să și vadă dacă într-adevăr profesia pe care și-au ales-o este cea dorită. Este clar că vorbim de câștig-câștig și pentru noi ca organizație, că sprijină tinerii, dar și pentru ei.

Andreea Daraban: Câți copii din medii vulnerabile sunt incluși în acest proiect?

Beatrice Darie: Aproximativ 40 de tineri, iar la momentul acesta chiar funcționează foarte bine relația aceasta, unu la unu,  între studenți și elevii noștri.

Andreea Daraban: Și câți voluntari din facultățile Universității aveți?

Beatrice Darie: Cred că s-au înscris cam 50, iar colegii noștri au trebuit să facă o selecție undeva până în maximum 20 ca să putem să asigurăm funcționarea activității, pentru că ei, practic, fac aceste activități la sediul nostru. De asemenea avem voluntari, așa cum povesteam, de la asistență socială, psihologie, care vin și lucrează direct cu copiii. Aici interesul este și într-o zonă tehnică de asistență socială, cum funcționează asistența socială într-o instituție. Ne uităm desigur la dorința pe care o au voluntarii. Ei trebuie să-și dorească, să aibă un sens pentru ei munca pe care o fac.  Cei mai mulți dintre ei vin cu această idee, că îți doresc să își pună timpul și resursele pe care le au la dispoziția celorlalți. Deci ne uităm la motivație, ne uităm la disponibilitatea de timp, pentru că atunci când ești voluntar ai și o responsabilitate, îți asumi practic  responsabilitates de a respecta programul organizației.

Andreea Daraban: Aveți o cifră? Câți voluntari activează, în prezent, la Fundația Bethany?

 Beatrice Darie: Anul acesta e neobișnuit, tocmai pentru că am investit mai mult timp și resurse în asta. La momentul acesta, sunt 20 de studenți într-un parteneriat pe care îl avem cu Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, incluzând și studenții de la asistență socială, însă lucrăm și cu voluntari mai tineri, în orașul Târgu Frumos. Sun voluntari de liceu, care sunt implicați acolo în activitățile Centrului de zi pentru copii și părinți, pe care îl administrăm în zona Târgu Frumos. Ne dorim și acolo, în zone vulnerabile, să oferim tinerilor lecții de cum se pot implica în comunitatea lor, mai ales dacă vorbim de comunități vulnerabile.

Andreea Daraban: Legislația noastră prevede o limită de vârstă pentru ca elevii să poată face voluntariat.

Beatrice Darie: Așa este, da. Deci, la fel, este aliniată cu codul muncii. Practic, ei se pot implica atunci când au capacitate de muncă, ceea ce înseamnă peste 16 ani. Între 16 și 18 ani trebuie să aibă consimțământul părinților, însă de la 18 ani, ei se pot implica seamnând singuri contractul de voluntariat.

Andreea Daraban: În multe universități din vestul Europei, ca să nu mai vorbim de cele din Statele Unite, experiențele de voluntariat sunt esențiale în dosarul de candidatură pentru un viitor student. La noi contează acest aspect, domnule decan?

Romeo Asiminei:  Din păcate, metodologia de admitere la universitățile din România, îndrăznesc să spun, este destul de restrictivă. De foarte multe ori discutăm fie doar de prezentarea unui dosar, din care sunt extrase, de fapt, rezultatele la examenul de bacalaureat sau la examene desfășurate pe parcursul liceului, fie  susținerea diferitelor probe scrise și prea puțin se pune accentul pe formarea unei cetățenii active, acest aspect este lăsat în plan secund. Cel puțin, la noi, în cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, la admiterea pentru licență, examenul de admitere este unul standardizat, dar pentru admiterea la masterat discutăm despre elaborarea unei scrisori de motivație, în care apare inclusiv această dimensiune a voluntariatului.

Varianta audio a interviului:

Forumul Educației România-Republica Moldova, cauzele analfabetismului funcțional în rândul elevilor și reforma olimpiadelor școlare, teme ale emisiunii Starea Educației (20.11.2025)

Publicat de andreeadaraban, 19 noiembrie 2025, 18:28

Discuțiile despre analfabetismul funcțional în rândul elevilor  au fost reaprinse în ultimele săptămâni, după ce ministrul Educației, Daniel David, a afirmat că profesorii poartă cea mai mare parte din responsabilitate.  Jurnalista Andreea Archip, redactor șef al publicației Școala9,  autoare a unei analize dedicate acestui fenomen,  va explica la Starea Educației  de ce fenomenul analfabetismului funcțional nu începe și nu se încheie la catedră.

Între timp, regulamentul olimpiadelor școlare se află în plin proces de schimbare, odată cu publicarea unui nou proiect de norme metodologice. Printre noutăți se numără digitalizarea evaluării, accesul elevilor la lucrări înainte de contestații și posibilitatea susținerii online a probelor. Societățile științifice solicită însă ajustări importante pentru a asigura respectarea standardelor internaționale și o mai mare transparență. Despre implicațiile acestor modificări și observațiile specialiștilor discutăm cu profesorul Adrian Panaete, vicepreședinte al SEPI și cadru didactic la Colegiul „A.T. Laurian” din Botoșani.

Realizator: Andreea Daraban

(AUDIO) 59 de profesori pensionari țin ore în școlile din județul Iași. Numărul acestora este mic, raportat la totalul cadrelor didactice din județ, susține purtătorul de cuvânt al ISJ, Antonina Bliorț

Publicat de andreeadaraban, 19 noiembrie 2025, 14:53

Dintre aceștia, 43 activează în mediul urban, iar 16 în mediul rural, acoperind discipline și arii curriculare variate. Numărul acestora nu este foarte mare, având în vedere că în județul Iași activează 10 mii de cadre didactice, a mai declarat Antonina Bliorț.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean  Iași a mai spus că toți profesorii pensionari sunt la plata cu ora: Trebuie să menționăm că ei predau la discipline diferite. Nu avem, să zicem, o arie curriculară care este dominantă în această situație. Avem și învățători și profesori pentru diferite discipline. Ei predau în școli atunci când este solicitată, să zicem, înlocuirea unui profesor pe motive medicale sau alte probleme personale pe care aceștia le au. Sunt plătiți la plata cu ora.

La nivel național, s-a vehiculat, recent, posibilitatea interzicerii cumulului pensiei cu salariul și în educație, printr-un proiect de ordonanță de urgență destinat reducerii cheltuielilor bugetare. Măsura ar fi afectat direct funcționarea școlilor.

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat, astăzi, pentru Edupedu,  că acest aspect reprezintă „un element de funcționare a sistemului, nu un privilegiu”. La rândul său, premierul Ilie Bolojan a declarat, tot astăzi, pentru Edupedu, că educaţia nu va fi afectată de alte reduceri bugetare, în afară de cele aplicate deja prin Pachetul 1 de reformă. (Andreea Daraban/ FOTO imagine ilustrativă)

#StareaEducației (INTERVIU) „Antrenament județean pentru titularizare”- soluția ISJ Suceava pentru pregătirea viitoarelor cadre didactice și acoperirea lipsei de profesori din zonele defavorizate. Ciprian Anton, inspector general: ”Pot face eu zece simulări județene pentru Evaluarea Națională, dacă nu ai specialiști, degeaba le faci.”

Publicat de andreeadaraban, 18 noiembrie 2025, 10:57 / actualizat: 19 noiembrie 2025, 11:29

 Inspectorul general Ciprian Anton a explicat în emisiunea Starea Educației că inițiativa a pornit dintr-o discuție cu rectorul Universității din Suceava, Mihai Damian, ambii dorind să creeze o punte reală între pregătirea universitară și cerințele examenelor de titularizare.

 Proiectul își propune să familiarizeze viitorii candidați cu structura subiectelor, cu cerințele riguroase și cu metodele specifice fiecărei discipline, pentru a evita erori ce pot duce chiar la anularea lucrării, așa cum s-a întâmplat în unele cazuri din anii trecuți. Programul se va desfășura în luna aprilie, timp de o săptămână, în spațiile Universității din Suceava.

 În paralel cu acest antrenament, ISJ Suceava demarează și un proiect complementar destinat zonelor greu accesibile, unde lipsa profesorilor calificați este acută. Un exemplu este școala gimnazială din Brodina–Izvoarele Sucevei, unde patru clase de gimnaziu nu au profesor calificat la matematică, orele fiind susținute de o învățătoare.

 Deși postul a fost scos la concurs de mai multe ori, niciun candidat nu s-a prezentat, distanța și costurile nefiind atractive pentru tinerii absolvenți. În acest context, inspectoratul poartă discuții cu primării din zonele defavorizate pentru a asigura locuințe de serviciu, masă și diurnă pentru tinerii dispuși să predea în aceste comunități.

Redăm mai jos interviul integral:

Andreea Daraban: Cum a apărut ideea proiectului ”Antrenament județean pentru titularizare” și ce v-a determinat să o transformați într-o inițiativă concretă?

Ciprian Anton: Ideea a plecat de la o simplă discuție cu domnul rector de la Universitatea din Suceava, Mihai Damian, căutând împreună să aducem un plus pentru cei care urmează facultatea, pentru cei care termină și nu se regăsesc în sistemul nostru de învățământ. Trebuie să fim conștienți, să analizăm și să vedem, pentru că avem mai multe etape în ceea ce înseamnă titularizarea în învățământ, și anume titularizarea națională, după care poți să iei o notă peste 7 să devii titular al sistemului, dar nu poți să-ți găsești job, nu poți să intri în sistem, poți să iei între 5 și 7 și ai doar o suplinire calificată. Și în același timp, ceea ce m-a făcut să gândesc mai mult, faptul că avem și acele concursuri județene de suplinire calificată și concurs județen  pentru post de necalificat, acolo unde, din păcate, o catedră de matematică poate fi suplinită din un profesor necalificat, într-o zonă îndepărtată. Și atunci, împreună cu domnul rector, am pus umărul la două proiecte, nu doar unul, ele se completează unul pe altul. Primul proiect este ca, în perioada următoare, să avem discuții și am avut discuții cu anumiți primari din zone îndepărtate și că acum sunt primari care doresc să dezvolte comunitatea locală. Îi aducem și îi rugăm, pentru anul următor, calendaristic să prindă în bugetul lor, împreună cu Consiliul Local, cheltuiele aferente unui locuințe de serviciu. Și aici mă refer la cazare, masă, respectiv diurnă pentru un tânăr absolvent, un tânăr în anul terminal, sau un tânăr care a terminat facultatea  de un an de zile. Încercăm să-l ducem în acea zonă defavorizată, pentru că este foarte, foarte dificil.  De exemplu, noi avem în județul Suceavă, într-o zonă destul de îndepărtată, spre graniță, avem acest caz,  la disciplina matematică predă o doamnă învățătoare. Și atunci, cred eu că un tânăr care termină facultatea și este specializat într-o anumită disciplină, nu spunem că doar matematica este importantă sau româna, noi facem pentru toate disciplinele, credem că ar fi un câștig să-l ducem acolo, dacă ar avea și o locuință de serviciu și ar avea facilitățile pe care ar trebui să le aibă.

Andreea Daraban: Unde aveți acest caz?

Ciprian Anton: La Brodina – Izvoarele Sucevei, într-o zonă destul de îndepărtată, acolo este acest caz, este o școală gimnazială.

Andreea Daraban: Câți elevi de gimnaziu nu au profesor calificat la matematică?

Ciprian Anton:  În momentul de față, sunt patru clase, câte una pe nivel. Postul a fost scos la concurs, dar nimeni nu a vrut să se ducă în acea zonă îndepărtată, nici un profesor nu a vrut. Nu e rentabil, din punct de vedere financiar, cred eu.  Dar în niciuna din etapele de titularizare nu s-a prezentat nimeni. Pot face eu cinci simulări sau zece simulări județene pentru Evaluarea Națională, dacă nu ai specialiști, degeaba le faci. Trebuie să ne gândim cum aducem specialiști în sistemul de învățământ.

Andreea Daraban: Așadar, încercați un parteneriat cu autoritățile locale.

Ciprian Anton:  Noi, ca inspectorat încercăm parteneriatul cu autoritățile locale, alături de noi vine și Universitatea din Suceava, care îi va recomanda și va încerca să-i convingă pe acei tineri din anii terminali sau care au terminat, din un an de zile cel puțin, că este bine să vină în sistemul de învățământ.

Andreea Daraban: În ceea ce privește acest antrenament județean pentru titularizare, practic, care este obiectivul principal al acestui proiect?

Ciprian Anton: Tot acest antrenament va fi în cadrul universității, ei își doresc pentru studenții lor să facă un antrenament. De ce? Pentru că sunt anumite metode care nu se regăsesc și nu bat cu ceea ce apare în subiectele noastre naționale de titularizare. Comisia  va fi a inspectoratului, subiectele vor fi de la inspectorat, de toată logistica se va ocupa Universitatea din Suceava. La final, după ce vom corecta și după ce vom avea toate documentele, vom avea și o discuție, împreună, într-un cadru adecvat, în care să spunem de ce trebuie să scriem într-un anumit fel și de ce trebuie să se lase în anumite locuri liber sau să nu se scrie, de exemplu. Pot spune că au fost cazuri în care, de exemplu, la Educație fizică, în momentul în care un candidat a dat titularizarea, a avut undeva de scris anumite lucruri într-o căsuță și, fără să știe, studenții și-au scris numele acolo numele și prenumele și au fost considerate semn. Și atunci au fost dezavantajați și a fost anulată lucrarea. Încercăm să preîntâmplinăm lucruri de genul acesta. Pentru fiecare disciplină există anumite metode care fac referire doar la acea disciplină și atunci, asta se dorește prin acest antrenament , ca cei care vin către sistemul de învățământ să fie pregătiți pentru ceea ce urmează.

Andreea Daraban: Este adresat acest antrenament doar studenților sau se pot înscrie și alte persoane care doresc o carieră în educație?

Ciprian Anton: Din fericire, putem spune că vom face acest antrenament pentru toată lumea. În primă fază este pentru studenți, pentru că ei sunt cei care ne găzduiesc, dar în același timp am cerut și am primit acceptul ca noi să ne deschidem o platformă în care să se înscrie cei doritori. Dacă sunt prea mulți o să facem două serii, dacă nu, îi vom aduce odată cu studenții.

Andreea Daraban: Pe ce perioadă de timp se va desfășura acest proiect?

Ciprian Anton: Așteptăm să vedem un feedback după titularizarea din acest an și în cazul în care va  fi unul pozitiv, ne dorim să fie pe o perioadă îndelungată. În aprilie va fi acest antrenament, timp de o săptămână, să spunem, după care îi vom lăsa pe candidați să se pregătească pentru examenul care va fi în luna iulie.

Andreea Daraban: Ce rezultate sperați să obțineți după prima ediție din aprilie?

Ciprian Anton: Este un proiect pe termen mediu, dar nu așteptăm rezultate din primul antrenament. Ne dorim să-i familiarizăm pe foarte mulți din cei care vor să vină către sistemul de învățământ și să capete încredere că și sistemul de învățământ poate oferi posibilitatea unui job de lungă durată.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Radu Szekely, consilier onorific al Ministrului Educației: ”Sistemul de învățământ din România nu este pregătit să piloteze planurile cadru alternative pentru liceu. Nu este pregătit pentru că este un sistem foarte centralizat. De zeci de ani a funcționat fără a da profesorilor sau unităților de învățământ un grad minim de autonomie în decizie, la orice nivel.”  

Publicat de andreeadaraban, 17 noiembrie 2025, 13:55 / actualizat: 18 noiembrie 2025, 10:58

Andreea Daraban: Ce presupune pilotarea planurilor cadru pentru liceu? De anul viitor vor intra în vigoare, în mod obligatoriu, noile planuri cadru despre care au avut loc dezbateri intense. Ceea ce propune spre pilotare ministerul este însă diferit.

Radu Szekely: Da, într-adevăr, momentul a fost poate cel mai bine ales. A fost momentul oportun, pentru că din anul școlar următor intră în vigoare noile planuri cadru, care au fost dezbătute foarte mult timp și vizavi de care mulți au exprimat nemulțumiri, respectiv că sunt, în continuare, foarte rigide și nu permit suficientă libertate de a dezvolta în funcție de resursele umane, de resursele locale și de interesele și nevoile comunității locale programa și curriculumul școlar. Și atunci am profitat, dacă vreți, de acest moment și în paralel cu planurile cadru standard, ministerul dă posibilitatea liceelor curajoase, care vor să-și stabilească propriile planuri cadru, să facă acest lucru într-un mod legal, adică să vină cu o propunere care este a lor. Ministerul a stabilit prin Ordinul de ministru 4444 un plan cadru foarte general, care poate fi pilotat. În ideea în care se dă un număr minim de ore care fac parte din trunchiul comun, care trebuie să fie acoperite și asigurate de liceul respectiv, asta reprezintă aproximativ 40% din bugetul total de ore pe care îl au la dispoziție elevii pe durata parcursului liceal. Restul de 60% sunt la dispoziție a liceului. Profesorii, directorul, împreună cu elevii, împreună cu agenții economici, împreună cu ONG-uri pot să stabilească ce programe educaționale doresc în aceste 60% din ore, pe principiul subsidiarității. Adică, noi trebuie să dezvoltăm anumite competențe, care sunt prevăzute în lege, dar cum o facem rămâne de acum înainte la latitudinea acestor licee și trebuie să vină cu niște propuneri  foarte concrete. De exemplu, pe lângă orele obligatorii din trunchiul comun, să spunem la matematică, biologie, chimie, fizică, pe restul de 60% din orele care sunt pe bugetul total se pot face programe transdisciplinare, se pot face proiecte, se poate face învățare la locul de muncă, de exemplu, dacă vorbim de liceele tehnologice sau în alte spații decât în școală. Pot să vină cu orice tipuri de activități de învățare, coordonate, care să dezvolte acele competențe, fără să mai fie limitați de programa sau de planul cadru standard, care spune că trebuie să aibă, de exemplu, două ore de matematică pe săptămână.

Andreea Daraban: Va putea fi totuși acoperită programa, având în vedere că există un buget de ore pentru trunchiul comun mai redus? La final, toți elevii de liceu vor da același bacalaureat.

Radu Szekely: Corect. Bacalaureatul se dă în mare parte pe trunchiul comun. Programa de bacalaureat se va defini în funcție de trunchiul comun. În ordinul de ministru de pilotare este prevăzută obligativitatea de a asigura competențele necesare pentru examenul de bacalaureat. Cei care propun proiecte de pilotare trebuie să se asigure că aceste competențe sunt dezvoltate. Însă, eu sunt convins că niciun liceu nu va veni cu propuneri de plan cadru în care să nu acopere ceea ce este necesar pentru bacalaureat. Noi ne așteptăm, dimpotrivă, să se acopere asta și mult mai mult, pentru că se poate face într-un mod mai flexibil și mai interesant. Să nu uităm că, în felul acesta, dacă un elev decide că dorește să dea bacalaureatul la chimie, să spunem, sau la o limbă străină, poate pe parcursul anilor să aleagă mult mai multe ore din acea arie curriculară, astfel încât să-și dezvolte competențele necesare și pentru bacalaureat, dar și pentru că îl interesează subiectul respectiv sau disciplina respectivă.

Andreea Daraban: Asta dacă va găsi un opțional în oferta școlii.

 Radu Szekely: Nu mai vorbim de opționale aici, pentru că curriculumul la decizie a elevului din oferta școlii trebuie să acopere toate aceste discipline.Adică școala trebuie să ofere pe toate ariile curriculare. Nu poate decide că nu acoperă aria curriculară științe, de exemplu. Doar că bugetul de ore îi permite să organizeze în ce discipline dorește sau în ce tipuri de cursuri dorește această disciplină, dacă vreți, acest subiect, această arie curriculară, fără să mai fie limitat. Aici intervine inovarea, momentul, dacă vreți, de schimbare de paradigmă. Li se spune profesorilor ce anume trebuie să acopere, dar cum o fac este decizia lor. Important este să atingă acele obiective de învățare care sunt prevăzute la nivel de liceu. Nu este o libertate absolută, în sensul în care o anumită școală poate să acopere anumite competențe și o alta decide să nu o facă. Această a doua decizie nu există. Pot decide doar cum fac acest lucru, dacă predau, de exemplu, chimia și fizică separat sau fac un subiect transdisciplinar, care se numește științe sau predau astronomie, de exemplu, și în cadrul unui an de astronomie să acopere și geografie și fizică și chimie și așa mai departe. Aici este inovarea. Deci, să nu ne temem că elevii nu vor avea acces la programe care le dezvoltă competențele necesare. Vor avea acces la programe diferențiate care tind spre aceleași competențe.

Andreea Daraban:  În ce mod această pilotare va influența direct viața elevilor? Reflectă ceea ce a spus domnul ministru, Daniel David, că avem nevoie ”să intrăm în logica școlii pentru copii”?

Radu Szekely:  Da. A fost punctul de plecare. Inițial, legea și planurile cadru standard prevedeau un număr mult mai mare de ore la decizia elevului din oferta școlii, lucru care nu a fost posibil în urma recalibrării planului cadru standard. După consultările publice, s-a revenit la o formă destul de rigidă, care era centrată pe ofertă, mai degrabă decât pe cerere. Și atunci discuțiile în jurul planului cadru alternativ au fost să mergem înspre elevi. Ce-i interesează pe elevi? Sunt totuși destul de maturi la liceu, deja știu ce-i interesează, ce vor să studieze, știu cum pot să studieze, ce le place să studieze sau cum le place să studieze. Și atunci va fi o oarecare negociere peste tot între ceea ce oferă școala și ceea ce își doresc elevii. O temere foarte mare a fost că dacă elevii nu sunt interesați de un anumit curs, pe care îl oferă școala. Aici, din nou, intervine schimbarea de paradigmă. Dacă nu sunt interesați de acest curs, trebuie să vedem de ce nu sunt interesați și cum îl schimbăm astfel încât să-i facem interesați sau să răspundem la interesul lor, cu ceea ce trebuie noi să oferim. Deci este o școală pentru copii, în sensul în care dacă ne gândim că din cele minimum 4.000 de ore pe care un elev trebuie să le parcurgă în cei 4 ani de liceu, 2.200 sunt la decizia elevului din oferta școală. Adică ei aleg din aceste 2.200 de ore. Oferta școlii, evident, nu va exploda din primul an. Aici să nu ne facem iluzii că deja din toamna anului viitor vom avea extrem de multe cursuri în plus în școli, din care elevii pot să alege. Va dura puțin pentru că și pe profesori va fi o presiune destul de mare să dezvolte oferta curriculară. Nu avem experiența ofertei curriculare la nivel local, încă, în România. Cursurile opționale erau de foarte multe ori, sau sunt, în contiuare, foarte limitate, la aceeași arie curriculară sau suplimentar la ceea ce facem la clasă. Va fi nevoie de o inovare profundă în ceea ce oferă școlile. Și poate că un lucru care trebuie menționat acum, apropo de inovare, este că orarul nu mai trebuie făcut pe clasă. Orarul se face pe cursuri, iar la un anumit curs se pot înscrie elevi din clase diferite, care doresc să studieze acel subiect.

Andreea Daraban: Vor fi afectate normele profesorilor? Când se vor aplica astfel de planuri inovative, vor fi unii profesori care ar putea rămâne pe dinafară?

Radu Szekely:  Nu, nu este vorba despre asta. Dinmpotrivă, va fi greu, cred, pentru directori, în primii ani, să asigure tot necesarul de resurse umane pentru a diversifica atât de mult oferta, încât elevii chiar să aibă de unde alege. Să nu uităm că,  momentan, normarea s-a făcut pe minimul necesar în majoritatea liceelor, minimul necesar pentru a acoperi programa. Adică ceea ce are școala de oferit, nu ceea ce primim din programă, nu ceea ce își dorește elevul. Acum, pentru a permite, într-adevăr, o alegere din partea elevilor, să poată opta, trebuie să aibă, în loc de două ore de chimie pe săptămână, cât era în program, trebuie să aibă, probabil, undeva șase sau măcar patru, ca să pot să spun că alege nu programul acesta de chimie, ci pe celălalt. Deci va crește necesarul de ore în licee. Din nou, având în vedere că este treptat, se intră cu un an, deci cu clasa a IX-a, anul viitor, și pe urmă crește. Va trebui să identificăm, la nivelul fiecărui liceu, în parte, ce resurse umane suplimentare sunt necesare în sens de, fie norme, fie resurse umane în afara normelor, pe care le au în momentul de față, adică să angajeze oameni, să aducă oameni noi, colaboratori din alte domenii. Dar asta, evident, este și o problemă bugetară, la care nu aș putea să răspund cât de urgent se va rezolva, însă nu este vorba de asta. S-ar putea să existe profesori care sunt, nu știu, mai populari, mai căutați, mai doriți de către elevi în unele licee și alții mai puțin populari. Nu cred că se va ajunge vreodată la situația în care să nu există cerere pentru cursurile unui profesor. Și acolo unde nu există, este datoria directorului și a conducerii școlii să sprijine acel profesor în a-și actualiza modul de lucru, în a-și îmbunătății competențele și oferta de cursuri, astfel încât să atragă elevii înspre programele pe care le oferă. Cumva și temerea aceasta, pe care am mai auzit-o, că nu vor fi ore suficiente, reprezintă o întelgere greșită a realității, pentru că numărul de ore pe care le oferă liceul trebuie să crească, astfel încât elevii chiar să aibă de unde alege, altfel n-am rezolvat nimic.

Andreea Daraban: Liceele care se înscriu în acest proiect vor pilota timp de 5 ani și abia atunci vom putea vedea rezultatele. Care sunt indicatorii prin care se va măsura succesul acestei pilotări?

Radu Szekely:  Nu ne dorim ca după 5 ani acest program să înceteze, dimpotrivă, peste 5 ani ar trebui cumva calibrat, deși nu cred că vom aștepta 5 ani. Pe măsură ce descoperim cum funcționează, vor exista calibrări anuale ale programului, însă ideea este ca pe parcursul celor 5 ani să identificăm ce funcționează, ce nu funcționează, să facem un program, dacă vreți, generalizat, de adoptare a unor planuri cadru alternative, în care liceele să aibă un grad mult mai mare de autonomie, fără să mai treacă printr-un proces atât de strict de evaluare ex-ante, inițială, a proiectului de pilotare și așa mai departe, adică să poată decide la nivel local. Ideea acestui program strategic, de-aia se numește strategic, este să ajungem la momentul în care liceele chiar au autonomie în a-și decide programa școlară, cu condiția asigurării trunchiului comun și a competențelor minimale prevăzute în lege. Însă, ca să ne convingem că lucrul ăsta funcționează, trebuie să trecem printr-o perioadă de pilotare, în care vom evalua cu cât crește oferta școlii, adică dacă este reală creșterea ofertei și elevii chiar au de unde alege, cât de mult crește, de fapt, curriculumul la deciziei elevului din oferta școlii, ăsta este unul din criteriile importante de evaluare. Diversificarea ofertei, adică nu oferim de patru ori același curs, ci să vedem că există o diferență între cursurile care se oferă și de unde elevii aleg, cât de diferit se profilează liceele, astfel încât să existe o diferență între ele și o competiție sănătoasă între ele și gradurile de satisfacție ale elevilor. Vor fi niște evaluări făcute de Institutul de Științe ale Educației, care deocamdată sunt în pregătire, în discuție, cu un grup de control, evident, din liceele care nu pilotează, să vedem dacă există o îmbunătățire a competențelor mai rapide sau o formare mai eficientă în aceste licee, deci vor fi niște indicatori care sunt evaluați.

Andreea Daraban: Din experiența dumneavoastră, cât de pregătit este sistemul nostru educațional pentru o reformă bazată pe inovație și flexibilitate?

Radu Szekely:  Nu este foarte pregătit. Dacă era foarte pregătit, cred că nu mai aveam nevoie de pilotarea aceasta. Rolul pilotării este să-l pregătească, să vedem unde sunt punctele slabe și unde trebuie să intervenim. Nu este pregătit pentru că este un sistem foarte centralizat. De zeci de ani a funcționat centralizat, fără a da profesorilor sau unităților de învățământ un grad minim de autonomie în decizie, la orice nivel, de la finanțare la angajarea personalului, la organizarea orarului, la curriculum. Abia în ultimii ani, am început să permitem o anumită flexibilitate pe care multe școli nu au știut cum să o folosească. Aș vrea să dau ca exemplu Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar, așa scurt, ca o idee care a fost construită pe principiul descentralizării.  Adică, se dă o sumă de bani unităților de învățământ, care erau într-o situație dezavantajată, pentru a încerca să rezolve problema, să caute soluții și să rezolve problema abandonului școlar. Temerea a fost atât de mare,  încât după un an de zile s-a intervenit în program și au început să apară directive, cu ghilimele de rigoare, de la centru cu ce trebuie să facă școlile pentru că nu aveau experiența asumării unor măsuri. Întrebau mereu, pot face asta? Pot face asta? Și când faci asta cu 2500 de școli, câte erau în program, este extrem de complicat. Și atunci s-a revenit la o formulă centralizată. Ca să nu ajungem în aceeași situație, vom începe pilotarea planurilor cadru cu un număr mic de licee în primul an și pe urmă numărul va tot crește, pe măsură ce se construiește capacitatea. Acum, sistemul nu este pregătit. Și nu din cauza oamenilor din sistem, ci din cauza faptului că nu a existat, de-a lungul timpului, niciun pic de libertate și de autonomie pe care sistemul să le exerseze. Acum încercăm să dăm această libertate și sunt convins că în 5 ani  va exista suficientă capacitate de autoadministrare în sistemul de învățământ.

Varianta audio a inetrviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Zile de sărbătoare la Colegiul ”Emil Racoviță” din Iași, între tradiție și provocările noilor schimbări din educație. Mihaela Gotcu, directorul instituției:”Introducerea noilor planuri-cadru va aduce modificări în organizarea catedrelor. Pregătim o strategie, analizând impactul pe următorii patru ani și modul în care poate fi structurată oferta educațională.”

Publicat de andreeadaraban, 14 noiembrie 2025, 10:54 / actualizat: 17 noiembrie 2025, 13:13

Pînă duminică se desfășoară ”IașiMUN” – o conferință de tradiție națională,  ajunsă la cea de-a 16-a ediție.  Conferința reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte educaționale ale Colegiului ”Emil Racoviță” din Iași. Evenimentul este coordonat de elevii de liceu, sub îndrumarea profesorilor de limba engleză. Participanți din întreaga țară – București, Brașov, Bacău, Botoșani și Iași – iau parte la dezbateri în limba engleză, asumând rolul unor delegați ai Națiunilor Unite.  Regulile sunt stricte: ținută alb-negru, exprimare în stil diplomatic, fără persoana întâi și respectarea procedurilor formale. „Este minunat să vezi tineri care chiar îmbracă rolul delegatului și caută soluții la problemele actuale ale lumii”, subliniază directorul Colegiului ”Emil Racoviță” din Iași, Mihaela Gotcu.

Pe de altă parte, dincolo de momentele aniversare, instituția se confruntă și cu o serie de provocări legate de măsurile de austeritate sau de schimbările ce vor surveni în anii următori.

Creșterea normei didactice, impusă de Legea 141, nu a generat pierderi de personal în cadrul Colegiului „Emil Racoviță”. Totuși, efectele asupra cadrelor didactice sunt vizibile la nivel de încărcătură și oboseală, spune directorul instituției, Mihaeal Gotcu.

Introducerea noilor planuri-cadru, prevăzută pentru anul viitor, aduce schimbări importante în organizarea catedrelor. Un impact major va fi resimțit la limbile moderne: limba modernă 2 va avea doar o oră pe săptămână, în loc de două, la toate clasele de liceu. Deși planurile lasă loc pentru introducerea opționalelor, școala trebuie să găsească un echilibru între nevoile elevilor – majoritatea orientați către studii universitare – și necesitatea de a asigura norma profesorilor, astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să completeze ore în alte instituții.

Pentru a anticipa și gestiona aceste schimbări, conducerea colegiului pregătește o strategie pe termen lung, analizând impactul pe următorii patru ani și modul în care poate fi structurată oferta educațională.

Redăm, mai jos, interviul integral:

Andreea Daraban:  An de an, Zilele Școlii aduc activități variate și momente memorabile. Care sunt principalele evenimente pregătite pentru ediția din acest an?

Mihaela Gotcu: Ca de fiecare dată ne bucurăm, de momente artistice, concursuri. Spiritul competițional este extrem de important la Colegiul Racoviță, dar și de evenimente care reunesc generații de profesori, de elevi și, bineînțeles, evenimente care sunt în principal pentru elevi, pentru a le dezvolta capacitățile și competențele de comunicare, de dezbatere, de gândire critică, de vorbire în public. Marți a fost concertul tradițional, ”Acordurile toamnei”, la care au urcat pe scenă nu doar elevii racovițiști, care au talente deosebite muzicale, ci și absolvenții  noștri, care au fost pe scenă ani de-a rândul în timpul liceului și care au revenit, fiind acum studenți sau chiar profesioniști în diferite domenii, au revenit alături de noile generații și a fost o atmosferă extrem de energică și entuziastă în sală ca de fiecare dată. Bineînțeles, concursurile, după cum spuneam, ”Urmașii lui Racoviță”, un  concurs de biologie, concursul ”Leris” de matematică, concursul internațional de programare ”Bebras”, pe care-l organizează catedra de informatică. O serie întreagă de activități și, să spunem așa, unicat, a fost întâlnirea cu doamna Maia Morgenstern, o întâlnire efervescentă, care a adus în atenție teatrul ca formă de cunoaștere și de recunoaștere a ceea ce înseamnă principalele valori după care ar trebui să ne ghidăm în viața de zi cu zi. Iar, bineînțeles, joi ne-am bucurat de întâlnirea tradițională ”Arc peste timp”, o întâlnire între profesorii de astăzi și profesorii seniori ai colegiului nostru, dar și de conferința națională ”IașiMUN”, care se va termina duminică.

   IașiMUN – o conferință de tradiție națională care reunește 107 elevi din mai multe județe din țară

Andreea Daraban: În ce constă această conferință? Cine participă?

Mihaela Gotcu: Este cea de-a 16-a ediție a conferinței naționale. Este un eveniment deosebit pentru că este organizat, în principal, de către elevii de liceu, sub coordonarea unui IașiMun advisor, în prezența unui profesor, doamna profesor Petrina Frunză, alături de întreaga catedră de limba engleză de la Colegiul Racoviță, și presupune o serie de dezbateri academice. Elevii de liceu se înscriu din toată țara.  Anul acesta avem elevi din București, Brașov, Bacău, Botoșani, dar preponderent sunt elevi din Iași. Ceea ce se întâmplă pe parcursul desfășurării conferinței, trebuie să fie de esență, să fie dezbateri de bună calitate, toate se desfășoară în limba engleză. Ele, de fapt, iau forma dezbaterilor academic,e după modelul Națiunilor Unite. Participarea la conferință presupune asumarea rolului unui delegat al unei țări membre ONU. Ei se interesează și fac cercetare pentru a afla cât mai multe informații despre țara pe care o reprezintă. Elevii vor lucra în anumite comitete, cum sunt ele numite,  comitetul de drepturile omului, comitetul de sustenabilitate, iar în timpul conferinței au loc dezbateri în cadrul acestor comitete. Există anumite tematici, iar delegații trebuie să respecte o serie de reguli. De exemplu, nu au voie să se exprime la persoana întâi, totul se desfășoară după niște reguli foarte stricte.Ținuta este una obligatorie, doar alb și negru și se insistă foarte mult pe aceste reguli legate de ținută, de exprimare. Este o efervescență impresionantă, e minunat să vezi niște tineri care chiar îmbracă rolul acesta al delegatului, care își reprezintă o țară și care încearcă să găsească soluții la problemele actuale ale lumii.

Creșterea normei didactice, impusă de Legea 141, nu a generat pierderi de personal în cadrul Colegiului „Emil Racoviță”. Totuși, efectele asupra cadrelor didactice sunt vizibile la nivel de încărcătură și oboseală.

Andreea Daraban: Măsurile impuse prin legea 141, cum au afectat Colegiul ”Emil Racoviță”? Creșterea normei didactice de predare a avut repercusiuni asupra activității instituției?

Mihaela Gotcu: La acest moment nu le vedem. Ele cu siguranță, zic eu, că vor apărea. Sperăm să nu fie multe și să nu fie lucruri pe care noi să nu le putem regla. Ceea ce aș putea eu spune că observ, dincolo de ceea ce poate ne-am propus la începutul anului școlar și am spus că nu vom mai desfășura atât de multe activități educative sau extrașcolare, pentru că vom avea o încărcătură mai mare, lucrul acesta nu s-a întâmplat. Tot  au avut loc activități la fel de numeroase și interesante. Însă există o anumită, să spunem, încărcătură mentală, oboseală, pe care, cu siguranță, unii colegi o resimt. Mai ales, mă refer la acei colegi care, de exemplu, au fost încadrați până acum cu 16 ore, pentru că exista acea prevedere care le permitea lucrul acesta și ei noi la școală erau destul de mulți, având în vedere că le permiteau prevederile legale și aveau rezultate foarte bune, era dreptul lor. Chiar un coleg de fizică mi-a spus, acum o lună de zile, lucrul acesta. Să știi, Mihaela, că astea 5 ore, mai are și o oră în plus, pentru că n-am avut cui să o dăm altcuiva, deci are 5 ore suplimentare, față de ce a avut în ultimii ani, și mi-a spus, să știi că le resimt foarte mult,  gradul de oboseală este foarte mare.

Andreea Daraban: Ați pierdut cadre didactice, odată cu creșterea normei de predare?

Mihaela Gotcu: Slavă Domnului, nu. Am făcut în așa fel încât am reorganizat oferta educațională din punct de vedere al cursurilor opționale. Ne-am sfătuit cu domnii profesori diriginți, am avut acordurile părinților. Articolul 8 din Legea 141  ne-au permis să facem lucrul acesta și am intervenit la clasele unde am putut, încercând să afectăm cât mai puțin și să introducem, de exemplu, discipline opționale la română, matematică, limbi străine, care să fie utile elevilor sau în concordanță cu ceea ce înseamnă profilul și specializarea clasei respective. Și n-am avut probleme. Le mulțumesc pe această cale colegilor din comisia de curriculum, colegilor din Consiliul de Administrație, părinților, în primul rând, care au avut înțelegerea și înțelepciunea să fie alături de noi și să înțeleagă faptul că a fost o vară provocatoare.

Introducerea noilor planuri-cadru, prevăzută pentru anul viitor, va aduce schimbări  în organizarea catedrelor. Un impact major va fi resimțit la limbile moderne. Pregătim o strategie, analizând impactul pe următorii patru ani și modul în care poate fi structurată oferta educațională.

Andreea Daraban:  Iată, de anul viitor vor fi introduse noile planuri cadru. Va fi o nouă organizare a catedrelor, nu?

Mihaela Gotcu: Categoric, așteptăm cu interes și metodologia de mișcare a personalului didactic în învățământul preuniversitar. Să vedem dacă vor fi aceleași prevederi legate de normare, vorbim de cele 20 de ore, după cum vă spuneam. S-a tot vehiculat ideea introducerii acestei posibilități, a colegilor care aveau înainte 16 ore să aibă măcar o degrevare de 2 ore, să spunem așa, fără diminuarea drepturilor salariale. Și dacă lucrul acesta se va întâmpla, atunci vom simți o ușurare, să spunem, și o diminuare a presiunii, a tensiunii pe care o avem pe partea de normare. Însă, pentru că tot menționați de planurile cadru, vom avea colegi afectați, cu siguranță. Nu în anul școlar următor, însă pe măsură ce vom începe implementarea și introducerea noilor planuri cadru, vor fi catedrele de limbi moderne afectate, limba modernă 2. De aceea, noi, la nivelul școlii, ne-am gândit că după ce trece această săptămână de sărbătoare, să începem să construim o strategie pe termen lung, în sensul de văzut cum facem oferta educațională, pentru că studiul limbilor moderne este unul extrem de important. Și să vedem dacă putem măcar să avem, nu știu, anticiparea diminuării normelor unor colegi, măcar să îi pregătim, dacă va fi cazul. Vom încerca să contracărăm, să spunem, sau să umplem golurile. Nu știu dacă vom reuși. Vom face o prognoză pe următorii patru ani. Ce înseamnă introducerea noilor planuri cadru? Cum va arăta încadrarea și necesarul de ore? Ce strategii aplicăm?

Andreea Daraban: Trebuie să menționăm faptul că s-a diminuat numărul orelor alocate disciplinelor limbi străine,  pentru limba a doua de studiu. Câte ore sunt prevăzute în noile planuri cadru?

Mihaela Gotcu: Vorbim de reducerea la jumătate a numărului de ore la toate clasele de liceu, de la două ore alocate, la o singură ore. Bineînțeles, planurile cadru prevăd și posibilitatea ca școlile să oferteze cursuri opționale, iar lucrul acesta este puțin diferit față de vechile planuri cadru. Știm toate opțiunile pe care le avem. Noi, ca școală, în construirea acestei oferte trebuie să ținem cont, în primul și în primul rând, de ceea ce au nevoie elevii, dincolo de nevoile noastre ca școală, de ceea ce au nevoie elevii pentru pregătirea lor profesională, academică în principal, pentru că absolvenții Colegiului Racoviță din Iași se duc spre universități, puțini sunt cei care intră direct în câmpul muncii. Asta doar dacă au la pachet și studiile universitare și, bineînțeles, dezvoltarea lor armonioasă, în sensul de dezvoltare personală. Deci, va trebui să fim extrem de flexibili, extrem de abili, în așa fel încât să împletim nevoile de învățare, de dezvoltare ale elevilor, cu ceea ce avem noi la nivel de instituție, pentru normarea profesorilor, în așa fel încât, după cum spuneați, să nu plece niciunul într-o altă școală, în completare de normă. Vom vedea în ce măsură vom putea să facem lucrul acesta pentru toți colegii, așa cum am reușit în anul școlar în curs.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Camelia Tamaș, consilier Centrul Județean de Resurse și Asistență Socială Iași: ”Orientarea școlară și profesională înseamnă un parcurs, un proces, care însoțește elevul de-a lungul întregii școlarități.”/ Liliana Moșneguțu, Salvați Copiii România: ”Noi toți suntem responsabili să creștem fiecare copil drept și orientat pe drumul lui. Și asta presupune resursă umană, resursă financiară care trebuie alocate constant.”

Publicat de andreeadaraban, 11 noiembrie 2025, 16:44 / actualizat: 12 noiembrie 2025, 13:43

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre această platformă, despre beneficiile utilizării unui astfel de instrument, dar și despre rolul consilierului școlar în parcursul educațional și profesional al elevilor, cu Liliana Abibac Moșneguțu, reprezentant al organizației Salvați Copiii România, precum și cu Camelia Tamaș, coordonator Servicii de Consiliere în cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Socială din Iași.

Andreea Daraban:  Doamna Moșneguțu, cum funcționează platfoma  ”What’s Next” și cum anume îi ajută pe copii să-și planifice parcursul educațional și profesional?

Liliana Bibac Moșneguțu: Sper ca proiectul nostru să fie de mare folos copiilor din toată țara, chiar dacă noi am început să pilotăm la București. Platforma interactivă” What’s Next” este un instrument digital, dedicat orientării vocaționale și încercăm să-i sprijinim cu ajutorul platformei, pe elevi, profesori, consilieri școlari și părinți să lucreze împreună, să colaboreze și să să descopere interesele și potențialul fiecărui elev. Trebuie să știți că accesul pe platformă se face în cazul adulților pur și simplu prin conectare. În schimb, copiii au nevoie de acordul părinților. Ne dorim să fie ceva sigur, în care să creăm o comunitate sigură, în care copiii să poată să exploreze, să lucreze, dar în siguranță.

 Andreea Daraban: Cum funcționează această platformă?

 Liliana Bibac Moșneguțu: Ea e concepută pe mai multe module. Avem modulul de evaluare și autocunoaștere, avem un modul de explorare a carierelor, unde am pus 42 de domenii, între care medicină, IT, arte, antreprenoriat. Mai avem și resurse interactive, unde vom pune tutoriale video. Avem, de asemenea, și modelul care presupune provocări de autocunoaștere, unde copiii pot să facă teste rapide de personalitate. Și mai avem și modulul 5, integrarea comunității, resurse pentru părinți și profesori, acolo vom pune și ghidurile care au fost concepute în cadrul proiectului pilot. Ne dorim să ajutăm elevii, în primul rând, să se cunoască, să știe ce pot, care este potențialul lor la momentul ăsta, să încerce să vadă cam ce vor ei de fapt și să vadă ce le-ar mai trebui pentru a ajunge acolo unde își doresc ei să fie. Acest lucru este valabil și pentru părinți. Pentru că noi am discutat, când am început proiectul pilot, am discutat în cadrul unor focus grupuri, cu copiii și cu părinții. Și răspunsurile au fost cam așa. Copiii au spus că mai sunt platforme și mai sunt informații online, dar sunt plictisitoare, nu le vorbesc pe limba lor. Sunt niște instrumente create de adulți pentru adulți, iar copiii vor să li se vorbească pe limba lor, în propoziții scurte, în mesaje interactive. Iar părinții au avut o altă întrebare, au spus așa, ok, avem și noi nevoie de o platformă și de informații pe platformă. Pentru că noi nu știm tot ce se mai întâmplă, nu suntem la curent cu felul  în care evoluează piața muncii, care este trendul, ce va fi în viitor. Noi știm doar părticica noastră, în sfera noastră unde lucrăm și mai mult nu putem să îi direcționăm pe copii.

Andreea Daraban:  Ce rezultate ați avut în urma implementării acestui proiect?

Liliana Bibac Moșneguțu: Da, am pilotat în București și am avut niște rezultate foarte bune și frumoase. În primul și în primul rând a crescut notorietatea disciplinei de orientare și consiliere în carieră, pentru că ea este prevăzută în progarmă. Consilieri școlari au printre atribuții  facă cu copiii și orientare și consiliere în carieră, dar de multe ori copiii au ignorat această disciplină, n-au fost atenți. Din ianuarie am început implementarea la clasă. S-au făcut activități cu copiii, rezultatele sunt foarte bune, așa cum spuneam, a crescut notorietatea disciplinei de la 67% cât era la începutul proiectului, la 89%. De asemenea, participarea efectivă la activități de orientare și consiliere în carieră a crescut de la 23% la 78%. Deci a crescut cu peste 60%.

Andreea Daraban: Înțeleg că doriți să extindeți această platformă la nivelul întregii țări.

Liliana Bibac Moșneguțu: Practic, platforma, în acest moment, este funcțională și oricine poate să se logheze la platformă. Dar vom face într-adevăr și un eveniment în care să lansăm platforma,.

Andreea Daraban: Doamna Camelia Tamaș, un astfel de instrument îi ajută pe consilierii școlari? Știu că ați accesat platforma, vi s-a părut foarte prietenoasă.

Camelia Tamaș: Așa este. Este un proiect interesant pentru că pentru tinerii de astăzi este mai facilă, poate, accesarea activităților de orientare școlare și a instrumentelor în varianta aceasta digitală și ideea aceasta de a transpune în format digital activități de orientare școlare este foarte bună. Sigur,  este nevoie și de o abordare unitară la nivel național a acestor servicii de orientare școlară și profesională și vorbesc din perspectiva profesorului consilier școlar. De altfel, intervenția doamnei Moșneguțu m-a dus cu gândul la un proiect pe care noi, la nivelul județului Iași, îl derulăm. Este vorba despre proiectul ”Interviu cu viitorul meu”, un proiect care vizează întâlniri cu specialiști din diverse domenii de activitate care au reușit din perspectivă profesională, dar vin și cu povestea lor de viață, pentru că tinerii de astăzi au nevoie de a da o față profesiilor pe care le regăsesc pe platforme, le găsesc în diverse contexte, iar întâlnirile acestea și-au avut efectul, în sensul că au avut ocazia și copiii din mediul urban care au acces la informație, dar și cei din mediul rural să aibă interacțiuni cu acești specialiști. Ei au venit și cu povestea lor de viață, în sensul că au vorbit despre determinare, despre învingerea obstacolelor, despre perseverență, despre schimbarea planului de carieră, dacă s-au aflat într-un context care a impus acest lucru. Și consideram că este un proiect care cumva completează activitățile pe care profesorii consilieri școlari le desfășoară în mod obișnuit, în cabinet,  în sălile de clasă sau în contextul școlar.

Andreea Daraban: În câte școli din județul Iași se desfășoară acest proiect?

Camelia Tamaș: Proiectul a pornit de la inițiativa unor colegi din școlile din municipiul Iași, și anume 10 consilieri școlari au desfășurat primele activități de acest gen, după care l-am extins la nivelul județului. Aceste întîlniri, fiind online, toți copiii care și-au manifestat interesul pentru o anumită profesie, o anumită specializare, o anumită calificare, s-au putut conecta, prin intermediul profesorilor consilieri școlari, care au promovat evenimentele respective.

 Andreea Daraban: Ce dificultăți întâmpină de obicei elevii atunci când trebuie să-și aleagă un parcurs educațional sau profesional?

Camelia Tamaș: Este o întrebare interesantă, pentru că și pentru noi, profesorii consilieri școlari, care avem între atribuții și această componentă a orientării școlare și profesionale, este o activitate provocatoare aceasta a orientării școlare. De ce spun asta? Aparent, ea se desfășoară după o rutină, care presupune parcurgerea unor etape, etapa de autocunoaștere, adică îi orientăm pe copii spre a-și descoperi potențialul, resursele de care dispun, aptitudinile, interesele, valorile, după care își aleg profesia, iar apoi parcurgem etapele de informare cu privire la piața muncii, structura locurilor de muncă. Însă, aparent, această activitate este una de rutină, dar spun eu că este provocatoare pentru că tinerii de astăzi au un profil care presupune accesul la informație. Ei reușesc, însă,  mai greu să stabilească care este informația relevantă pentru o orientare corectă și realistă. Pe de altă parte, sunt tineri pragmatici care își doresc câștiguri și rezultate imediate, ca urmare a desfășurării unei activități. Sunt tineri care își doresc să se implice social, își doresc să-și aducă contribuția, dar poate de multe ori refuză să se mai înscrie în structurile sociale existente. Își doresc multă flexibilitate la locul de muncă, un program care să le permită și munca de acasă. Deci, sunt niște provocări cu care vin tinerii spre angajatori. De aceea, cumva, se vorbește chiar și în literatura de specialitate despre o adaptare a locurilor de muncă și a ofertei angajatorilor la acest profil al tinerilor. Și aceasta ar fi o provocare și pentru noi, dar și pentru tinerii de astăzi. Pe de altă parte, m-aș gândi și la piața muncii și la modul în care aceasta evoluează, pentru că noi desfășurăm activități de informare cu privire la structura locurilor de muncă, cum arată piața muncii astăzi. Însă, aceste informații s-ar putea să nu mai fie relevante peste cinci ani, peste șapte ani, când acești tineri își vor căuta un loc de muncă. Acestea sunt provocările și aș considera că, dincolo de aceste activități de orientare școlară, pe care noi le desfășurăm, cred că este mai important ca noi, profesori din jurul tinerilor și adulții în general, să vizeze dezvoltarea acestor capacități de adaptare la noile realități, de flexibilizare, de abilități care să-i determine, la un moment dat, să-și poată reorganiza activitatea profesională și să se adapteze la noile contexte realități în care se vor afla.

Andreea Daraban: Cât de important este rolul consilierului școlar în procesul de dezvoltare personală și profesională a elevilor?

Camelia Tamaș: E foarte important rolul profesorului consilier școlar în procesul de orientare școlară și profesională, dar aș vrea să înțelegem această activitate ca și proces, exact cum am și menționat, în sensul că, de multe ori, poate se consideră că orientarea școlară și profesională este o etapă de la finalul unui ciclu școlar, fie că vorbim despre finalul gimnaziului, fie că vorbim despre finalul liceului, clasa a opta, când copilul este în situația de a alege o calificare, o specializare ori finalul liceului, când este în situația de a alege un parcurs academic sau o integrare pe piața muncii.  Ori orientarea școlară și profesională înseamnă, de fapt,  un parcurs, un proces, care însoțește elevul de-a lungul întregii școlarități. Și este important, sigur, profesorul consilier școlar prin expertiza pe care o are pe această componentă, dar aș insista asupra ideii că fiecare profesor este important și fiecare părinte este important în acest proces, pentru că  a-l ajută pe tânăr să se descopere înseamnă, de fapt, a-l ajuta să descopere dacă îi place o anumită disciplină de studiu, dacă îi place un anumit domeniu profesional, să-l situăm în contexte de viață care să-l ajute să-și descopere aceste resurse cu care va merge toată viața pe parcursul lui profesional.

Andreea Daraban: Dar la școală, consilierul școlar are întâlniri cu elevii pe această problematică? Dacă îi lăsăm doar pe elevi să se adreseze consilierului școlar, nu cred că o vor face foarte curând.

Camelia Tamaș: Așa este, cu siguranță consilierul școlar are între atribuții orientarea școlară și profesională și este una dintre prioritățile profesorului consilier școlar. Și se întâmplă lucrul acesta în școli, fie că vorbim despre activitățile individuale la cabinet și acestea, într-adevăr, sunt la solicitarea beneficiarilor, elevi, părinți, profesori, dar sunt organizate și activități, proiecte, colaborări, atât în cadrul instituției școlare cât și între instituțiile școlare, colaborări și cu agenții economicii, așa încât consilierul școlar vizează activități de informare și de consiliere și orientare în carieră pe tot parcursul anului școlar. Și dacă ar fi să mă refer, la această etapă, în care ne aflăm, în lunile octombrie-noiembrie, se desfășoară activități de informare cu privire la rețeaua școlară pe filiere, specializări, activități care vizează, în mod special, elevii de clasele a VII-a și a VIII-a. Sunt activități organizate de toți profesorii consilieri școlari, astfel încât aceștia să fie pregătiți să își exprime opțiunea școlară, pentru că în luna noiembrie, de obicei, în fiecare an, deja este o tradiție în sensul acesta. Se aplică un chestionar de orientare școlară și profesională, prin care noi identificăm, pe de o parte, care sunt opțiunile școlare ale elevilor de clasele a VIII-a pentru clasa a IX-a, pe de altă parte, identificăm nevoile lor de informare și consiliere, pentru că acest chestionar cuprinde o serie de itemi care se referă la exprimarea acestor nevoi.

Andreea Daraban: La Iași există suficienți consilierii școlari? Este acoperit necesarul?

Camelia Tamaș: La momentul acesta, la nivelul județului Iași, vorbim despre o echipă de 133 de profesori consilieri școlari, coordonați de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, profesori care își desfășoară activitatea în unitățile școlare din municipiul Iași, din orașele Pașcani, Hârlău, dar și în unitățile școlare din mediul rural. Adică, la momentul acesta, în fiecare unitate școlară, există un profesor consilier școlar, sigur, normat în funcție de cum s-a structurat postul în momentul în care s-a înființat.

Andreea Daraban: Adică, un consilier poate merge la mai multe școli?

Cmelia Tamaș: Da, exact, așa se întâmplă în mediul rural. Sunt colegi care merg la două sau chiar trei unități școlare, însă partea bună este că putem vorbi despre servicii de consilieri în toate unitățile școlare.

Andreea Daraban: Ce prevede legea? Un consilier școlar câți elevi trebuie să deservească?

Camelia Tamaș: Un consilier școlar deservește un maxim de 500 de elevi, însă la momentul înființării posturilor s-a găsit o modalitate de a oferi servicii de consiliere tuturor elevilor și în felul acesta s-au constituit posturile din două sau trei unități școlare,  mă refer la cele din mediul rural. Sigur, e loc de îmbunătățire, sigur, nu am ajuns acolo unde trebuie cu oferirea acestor servicii, dar acum patru ani nici nu visam să mai avem încă 50 de posturi noi, așa cum s-a întâmplat în anul școlar 2023-2024, când s-a lărgit echipa în mod semnificativ.

Andreea Daraban: Pe finalul dialogului nostru, o întrebare adresată atât doamnei Moșneguțu, cât și dumneavoastră. Ce ar trebui schimbat în sistemul educațional pentru ca orientarea vocațională să devină o prioritate reală?

Liliana Bibac Moșneguțu: Ce ar trebui schimbat? Poate nu ar trebui schimbat nimic, ci poate ar trebui îmbunătățit, pentru că doamna Tamaș a spus mai devreme despre faptul că se aplică instrumentele acestea copiilor, chestionarele. Am vorbit și noi la București cu colegii noștri consilieri școlari și ne-au povestit că, sigur, ar trebui aplicate mai multe instrumente copiilor și să se lucreze și mai profesionist. Dar vedeți dumneavoastră, aceste instrumente costă. Deci toate evaluările psihologice sunt cu bani și nu sunt puse la dispoziția consilierilor școlari în mod gratuit. Oamenii trebuie să găsească resurse și ăsta este un efort pe care consilierii școlari, cei care scriu proiecte, îl fac în detrimentul oferirii de servicii, să spunem așa. E în plus. Oamenii fac ei proiecte, caută ei instrumente de finanțare pentru că nu au niște instrumente moderne, adaptate la școlile lor, pe care să le aplice. Cel puțin așa era la București. Cam asta ar trebui făcut. Un copil este responsabilitatea tuturor, nu doar al profesorului, nu doar al școliii, nu doar al părintelui. Noi toți suntem responsabili să creștem fiecare copil drept și orientat pe drumul lui. Și asta presupune resursă umană, resursă financiară care trebuie alocate constant. Deci nu poți să-i dai o dată și să crezi că ai rezolvat. Educația e un proces de cel puțin 12 ani, care trebuie susținut constant.

Camelia Tamaș: Da, sunt de acord cu ideea doamnei Moșneguțu și susțin această abordare unitară a serviciilor de consiliere și orientare la nivel național. De altfel, noua legislație prevede ca, de exemplu, la finalul clasei a VIII-a elevul să primească o recomandare de orientare școlară și profesională, pe care o realizează profesorul diriginte, în colaborare cu profesorul consilier școlar. Iar un sistem unitar de evaluare, de abordare a acestor servicii, în special spre finalul ciclului școlar, ar fi de mare folos. Și, sigur, lărgirea serviciilor de consiliere, astfel încît profesorul consilier școlar să poată desfășura programe coerente de orientare școlară. El acum, sigur, se străduiește și, spuneam, și prin activități de consiliere individuală și prin activități colective, la nivelul claselor, și prin proiecte, se străduiește să acopere cât mai mult din nevoile elevilor în privința  orientării școlare. Însă o suplimentare a acestor servicii cu siguranță ar fi de folos, așa încât un copil să poată fi urmărit în mod consecvent, coerent pe parcursul întregii școlarități.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (REPORTAJ) Școala în regim simultan, între efort și dăruire: lecții de la Cilibiu, comuna Golăiești, județul Iași

Publicat de andreeadaraban, 11 noiembrie 2025, 08:42 / actualizat: 11 noiembrie 2025, 16:46

La școala din Cilibiu, unde învață 43 de elevi, învățătorii Iulian Dulman și Tudor Sofrone gestionează zilnic provocarea de a preda în același timp generații diferite.

Într-o sală, copiii de clasa I și a III-a studiază limba română, în timp ce în alta, cei de pregătitoare și a IV-a rezolvă exerciții de matematică sau decupează forme din hârtie. În spatele fiecărei ore se află o muncă atent planificată și multă răbdare: „Activitatea în simultan este plăcută, dar solicitantă. Cu eforturi mari reușim să parcurgem materia pentru ambele clase”, mărturisește Iulian Dulman.

Deși sistemul aduce dificultăți, noul Ghid metodologic pentru învățământul simultan, aprobat de Ministerul Educației, le oferă dascălilor sprijin în organizarea lecțiilor și exemple de bune practici care încurajează colaborarea între elevii mari și cei mici. „Partea de noutate este că pune accent pe învățarea elevului, nu doar pe transmiterea de cunoștințe”, spune Tudor Sofrone.

Sprijinul vine și din partea Fundației World Vision România, prin proiectul „Pâine și mâine”, care oferă copiilor o masă caldă și activități remediale după ore. Totuși, cadrele didactice recunosc că efortul depus este considerabil, iar recompensele materiale nu sunt pe măsura implicării.

Un reportaj de Andreea Daraban:

La 22 de kilometri de Iași, pe malul Prutului, se află comuna Golăiești, acolo unde 77 de copii de clase primare învață în regim simultan. Într-o dimineață ploiasă de noiembrie, am ajuns la școala din satul Cilibiu, structură care aparține de școala gimnazială Golăiești. Aici sunt 43 de elevi, grupați în trei săli de clasă. M-a întâmpinat învățătorul Iulian Dulman. În clasa destul de întunecată, pentru că la acel moment era o pană de curent, două generații de elevi, de clasa I și clasa III, studiau la Limba și literatura română. Cei mici scriau în caiete o nouă literă, iar cei mai mari citeau un text din manual.

Iulian Dulman spune că există multe provocări în acest sistem de învățământ în care sunt amestecați copii de vârste diferite, însă cea mai mare problemă este gestionarea timpului, cum îl împarți astfel încât fiecare copil să primească atenția de care are nevoie.

Iulian Dulman: –  Activitatea în simultan este plăcută, dar în același timp solicitantă.

-Reușiți să parcurgeți în timp util materia pentru ambele clase?

-Cu eforturi considerabile reușim. Mai scurtăm din timpul alocat, încercăm să comprimăm materia acolo unde se poate, unde copiii stăpânesc noțiunile, pentru că sunt situații în care trebuie să insistăm mai mult pe tema respectivă sau pe capitolul la care lucrăm.

Într-o altă clasă, copii de pregătitoare și de clasa a IV-a lucrează separat. Cei mai mari fac adunări peste ordin cu numere mari, iar colegilor mai mici decupează. Se bucură când mă văd, iar copiii de pregătitoare mărturisesc că mai duc încă dorul grădiniței, deși le place la școală.

Copii: Îmi plăcea la grădiniță pentru că ne jucam.  Mie îmi place mai mult la școală, că avem de scris, de decupat, de colorat. Ne mai dă timp să ne și jucăm. Cum vă înțelegeți cu colegii voștri de clasa a IV-a? Bine.

Colegii lor de clasa a IV-a, deși au grijă de ei, spun că uneori mai sunt deranjați de prezența celor mici.

 Copii: – E un pic greu, pentru că atunci când domnul învățător este afară sau la baie, noi trebuie să avem grijă de ei.

– Dar în timpul orei?

-Sunt un pic gălăgioși.

-Cum faceți activitățile?

-Uneori facem separat, uneori mai facem și împreună cu ei. În săptămâna verde, noi făceam o echipă cu cei mai mici ca să-i ajutăm și pe ei.

Învățătorul claselor zero și a IV-a, Tudor Sofrone, este în primul său an de activitate la Cilibiu, dar în trecut a mai lucrat în regim simultan. Recunoaște că există o serie de dificultăți, dar dacă activitățile sunt foarte bine organizate, lecțiile pot decurge fără probleme.

Tudor Sofrone: Este puțin provocator pentru că sunt două grupe, de vârste diferite, care necesită atenție în mod special și activități diferențiate, dar ne adaptăm și mergem pe încrederea acordată către cei mari, că ei pot lucra și în mod individual, pentru a mă ocupa, atunci când este nevoie, de cei mici, de clasa pregătitoare. În clasa pregătitoare avem șase copii, iar în clasa a IV-a, șapte.

– Cei mici îi văd că sunt puțin mai agitați, fiind în clasa pregătitoare. Nu vă deranjează când aveți chestiuni mai dificile cu cei mari?

-Dacă ne organizăm și știm ce avem de făcut, nu. Cred că nu trebuie să existe timpi morți. Ei sunt agitați doar în momentul în care nu au acțiune de făcut sau își pierd atenția. Dar dacă le găsim mereu acțiune și un exercițiu sau avem pregătită o fișă, nu își vor pierde atenția și nu vor deveni agitați.

În comuna Golăiești, din județul Iași,  în alte două sate, Petrești și Cotul lui Ivan, mai învață, în același regim, alți 34 de copii. Motivul principal pentru care s-a recurs la acest tip de învățământ este scăderea numărului de copii, a explicat Maria Pântea, responsabilă a proiectului ”Pâine și mâine”, derulat de Fundația World Vision România în școala din Golăiești.

Maria Pântea: După terminarea orelor de curs, copiii servesc o masă caldă, asigurată de Fundația World Vision, apoi învățătorii de la clasă rămân încă două ore, desfășurând activități remediale cu copiii. World Vision, chiar anul trecut, ne-a oferit un curs de formare, ne-a fost prezentat un ghid metodologic pentru învățământul simultan. Ne-a fost de mare ajutor, pentru că nu exista un astfel de ghid pentru învățământ simultan.

 Ghidul metodologic pentru învățământul simultan, aprobat anul acesta de Ministerul Educației, oferă foarte multe resurse care ușurează activitatea la clasă a cadrelor didactice, spune învățătorul Tudor Sofrone.

Tudor Sofrone: Pot spune că m-a ajutat și că voi aplica mare parte din ce s-a propus în ghid. Ghidul este relativ nou, dar este acreditat de Minister. Partea de noutate a ghidului este că, în primul rând, este concentrat pe competențele specifice din programa propusă de Minister și vine cu un set de măsuri, care efectiv se concentrează pe învățarea elevului și nu doar pe transmiterea de cunoștințe și pe pendularea între clase. Setul de bune practici e plin de exemple de activități în care cele două clase devin partenere, iar elevii se ajută și se susțin reciproc.

Învățătorul Iulian Dulman recunoaște că învățământul simultan nu are aceleași rezultate precum cel clasic, iar efortul depus este unul consistent pentru ca actul educațional să fie unul de calitate.

 Iulian Dulman: – Depinde foarte mult de ceea ce facem la clasă, dar de cele mai multe ori efortul este foarte mare și nu… adică tot timpul suntem cu un pas în spate, să recunoaștem.

-Știu că faceți aceste ore remediale, sunteți plătit pentru aceste ore remediale în plus?

-Pentru orele remediale suntem plătiți separat, suma pentru care lucrăm nu este chiar atât de mare, dar compensăm prin bunăvoință și plăcerea de a lucra cu copii.

 La rândul său, Maria Pântea, responsabilă de proiectul ”Pâine și mâine”, derulat de Fundația World Vision România, susține că plata pentru activitățile remediale desfășurate de cadrele didactice din simultan a scăzu, odată cu introducerea în mod obligatoriu a celor două ore remediale pe care învățătorii trebuie să le desfășoare la nivel național.

  Maria Pântea: Odată cu introducerea celor două ore remediale pe săptămână, obligatorii, orele de activități remediale în cadrul fundației au scăzut, astfel și plata pedagogilor s-a diminuat.

În comuna Golăiești, din județul Iași,  pe lângă cei 77 de copii care învață în regim simultan în structurile din cele trei sate, mai există alți 330 de elevi care studiază la școala din centrul comunei, unde clasele sunt în regim clasic. Lipsa spațiului a determinat conducerea instituției să organizeze orarul în două schimburi.

 Varianta audio a reportajului:

#StareaEducației (INTERVIU) Ines Crețu, inspector de matematică în cadrul ISJ Iași: ”Prin programul Mate Remedial se acționează înainte ca elevii să rămână în urmă și se aplică pedagogia recuperării. 58 de școli din județ s-au înscris în acest proiect, care își propune o manieră de predare diferită.”

Publicat de andreeadaraban, 10 noiembrie 2025, 10:04 / actualizat: 11 noiembrie 2025, 8:32

În județul Iași, Inspectoratul Școlar a coordonat procesul de informare și înscriere a școlilor interesate să implementeze platforma digitală MATE REMEDIAL, destinată atât activităților remediale cu elevii cât și perfecționării cadrelor didactice.

Pentru a afla mai multe despre modul în care acest program va fi aplicat în școlile din județul Iași, despre beneficiile și provocările pe care le aduce, colega noastră, Andreea Daraban, a stat de vorbă Ines Crețu, inspector pentru disciplina matematică,  în cadrul ISJ Iași.

Andreea Daraban: Câte școli din județul Iași s-au înscris în acest program ”Mate Remedial”?

Ines Crețu: Programul vine în sprijinul cadrelor didactice, în reducerea decalajelor de învățare la matematică. S-au putut înscrie toate școlele care au dorit, în special cele din PNRAS, dar nu exclusiv. Toate școlile care au considerat că au nevoie de o resursă digitală gratuită, pusă la dispoziție de Ministerul Educației, în colaborare cu Banca Mondială, au putut face acest lucru. În județul Iași există 58 de școli deja înscrise, majoritatea din mediul rural, dar și din cel urban, din Iași sau Târgul Frumos. De asemenea, 144 de profesori doresc să utilizeze pachetul de resurse digitale pus la dispoziție prin acest program.

Andreea Daraban: Aveți și o cifră estimativă a elevilor care vor urma aceste activități?

Ines Crețu: În momentul în care o școală se înscrie, se presupune că toți elevii de gimnaziu din acea școală vor participa la program.

Andreea Daraban: Practic, în ce constă acest program și ce își propune?

Ines Crețu: Acest program, după cum spuneam, cuprinde un pachet gratuit de resurse digitale cu două secțiuni complementare. Există un modul de activități remediale pentru elevi, ce constă în 45 de ore și 10 unități de învățare, și, de asemenea, un modul pentru profesori, format din 20 de ore. Aceștia au acces la modul de pedagogie AI, tehnologii digitale. În concret, acest program pune la dispoziție un container digital. Acest container digital poate fi accesat și offline, este pus la dispoziția școlii și cuprinde diverse resurse. Prin resurse înțelegem fișe teoretice, materiale video, teste inițiale și finale, ghiduri de implementare. De asemenea, nouătatea este că există un asistent digital la clasă, care are și un nume atractiv, se numește Relu. Este un avatar digital integrat. Rolul său este de a sprijini elevii și de a ghida profesorii în utilizarea programului. Este o atracție pentru copii, are câteva atribuții principale, explică noțiunile cheie prin mesaje clare și prietenoase. Practic, este mai apropiat de vârsta copiilor de gimnaziu. Oferă instrucțiuni pas cu pas pentru desfășurarea activităților și mai ales încurajează elevii și oferă un feedback imediat. De asemenea, vine și în sprijinul profesorilor prin explicare, prin sugestii metodologice. Deci, cred că este în acest fel un program mai ușor de utilizat, mai motivant pentru profesori, dar și pentru elevi.

Andreea Daraban: Credeți că vor începe copiii să iubească mai mult matematica? Știm cu toții că această disciplină uneori este o sperietoare pentru mulți dintre elevi.

Ines Crețu: Eu îmi doresc să nu mai fie o sperietoare, ca să vă citez. Până la urmă, matematica are frumusețea ei, trebuie doar descoperită și personal cred că matematica nu este doar despre calcule, despre ecuații, despre algoritmi, ci, mai ales, despre a înțelege. Și dacă acești copii reușesc să înțeleagă, până la urmă acesta este idealul unui profesor. Iar învățarea remedială nu înseamnă neaparat mai mult, înseamnă altfel. Și nu înseamnă neapărat predarea acelorași conținuturi și în aceeași formă. Cred că noutatea este diversificarea și până la urmă, maniera în care subiectul poate fi abordat, cred că face diferența.

Andreea Daraban: Prin această platformă schimbăm puțin modalitatea de predare a conținuturilor.

 Ines Crețu: Exact. Sunt altfel de abordări. Până la urmă se acționează înainte ca elevii să rămână în urmă și se aplică pedagogia recuperării. Activitățile remediale nu trebuie să stigmatizeze elevii, nu trebuie să eticheteze elevii, ci doar să îi sprijine.

Andreea Daraban: De ce s-a ales nivelul gimnazial ca public țintă pentru pilotarea acestui program, Matei Remedial?

 Ines Crețu: Cred că este un început, există un început în toate și nivelul gimnazial, deocamdată, se pretează pe acest lucru.

Andreea Daraban:  Rezultatele studiului internațional TIMSS 2023 evidențiază un contrast semnificativ între performanțele elevilor români de clasa a IV-a și cele ale elevilor de clasa a VIII-a la matematică. Și erau date niște punctaje, de la 542 de puncte la clasa a IV-a ajunseseră la doar 496. O diferență, considerată de experți, una dintre cele mai abrupte din Uniunea Europeană. Din perspectiva dumneavoastră, care sunt principalele cauze ale acestui declin între ciclul primar și cel gimnazial, se produce o ruptură acolo la clasa a IV-a spre a V-a.

Ines Crețu: Cred că aveți dreptate, există până la urmă diverse abordări. Într-adevăr, există un pas, n-aș spune chiar o ruptură, între clasa a IV-a și clasa a V-a, așa cum există un alt pas între clasa a VIII-a și clasa a IX-a.

 Este firesc, copiii se maturizează, evoluează, însă sunt convinsă că atât învățătorii,  cât și profesorii sprijină elevul cu tot ceea ce au mai bun, astfel încât să se diminuieze acest pas.

Andreea Daraban: E vorba despre conținut, despre modalitatea de predare sau de ce credeți că se ajunge la o performanță mai scăzută?

Ines Crețu: Poate că și modul de abordare contează, știți cum se spune, omul sfințește locul. Sunt convinsă că în  Iași există astfel de dascăli, profesorul poate face această trecere mai lentă.

Andreea Daraban:  Credeți că un program precum ”Mate Remedial” poate contribui la reducerea acestui decalaj?

Ines Crețu: Poate asigura o tranziție reală de la clasa a IV-a la clasa a V-a, o tranziție reală de la gimnaziu la liceu. Și până la urmă își propune să prevină eșecul școlar, abandonul școlar chiar.

Andreea Daraban: Acest program va fi implementat încă de la clasa a V-a?

Ines Crețu: Pentru tot gimnaziul, de la clasa a V-a până la clasa a VIII-a. Există resurse pentru fiecare clasă de gimnaziu. Să știți însă că județul Iași, și în acest domeniu al implicării în acest program, se numără printre județele fruntașe. Județul Iași, împreună cu Timiș, se află în top. Matematica strălucește la Iași. Strălucește prin rezultatele obținute la Bacalaureat, prin rezultatele obținute la examenul de Evaluare Națională din acest an. Cred că este o abordare foarte bună a profesorilor de matematică din județul nostru.

Andreea Daraban: De când intră în vigoare acest program, Mate Remedial? Iată, pe 31 octombrie s-au încheiat înscrierile. De când va fi implementat?

Ines Crețu: Chiar de acum, din luna noiembrie. Din această săptămână va fi pus la dispoziție acel link către școli, care să permită accesul la containerul digital. Și, după cum spuneam, acest container digital poate fi folosit și offline. Nu necesită internet și este foarte securizat.

Andreea Daraban: Sunteți profesoară de matematică la Liceul de Informatică ”Grigore Moisil” din Iași, dincolo de statutul pe care îl aveți în prezent, cel de inspector. În opinia dumneavoastră, ar trebui schimbat felul în care arată, în prezent, examenul la matematică pentru Evaluarea Națională de clasa VIII-a? Există foarte multe discuții pe acest subiect.

 Ines Crețu: Într-adevăr, eu sunt profesor de matematică, cu peste 25 de ani vechime și cunosc toate provocările și de acum și din trecut, dintotdeauna, aș putea spune. Schimbări pot exista mereu în bine. Loc de mai bine există întotdeauna.

 Andreea Daraban: Se discută foarte mult despre faptul că elevii învață după niște șabloane și atunci când ajung la liceu, chiar și cei care sunt la clase de Mate – Info au lacune, tocmai din cauza faptului că au învățat o serie de rețete. E adevărat?

Ines Crețu: Să știți că un profesor de matematică tocmai asta face, încearcă să iasă din șabloane. Ca profesor de matematică îmi place să cred că nu îi încorsetez cu șabloane.

Andreea Daraban:  De ce credeți că matematica este o disciplină pe care mulți elevi o consideră aridă și neprietenoasă?

Ines Crețu: Pentru că suntem într-un context al schimbării, poate ar trebui să începem schimbarea și din acest punct de vedere. Și să arătăm că matematica poate fi frumoasă și este frumoasă. Eu cred că nu este întotdeauna aridă. Depinde de la elev la elev și este firesc să fie așa. Fiecare are talentul său. Nu înseamnă că un copil care știe mai multă matematică sau mai puțină matematică este mai valoros sau mai puțin valoros. Dimpotrivă, fiecare copil își ar propria cale. Rolul nostru, al profesorilor de matematică, este să îl atragem și să-i arătăm că matematica este frumoasă.

Varianta audio a interviului:

(AUDIO) Iași: A zecea ediție a Târgului ofertelor de practică, voluntariat și internship în domeniul asistenței sociale

Publicat de andreeadaraban, 7 noiembrie 2025, 17:24

Evenimentul a fost organizat de Departamentul de Sociologie, Asistență Socială și Resurse Umane din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice.

Târgul a reunit 14 parteneri – organizații non-guvernamentale și instituții publice – oferind studenților ocazia de a cunoaște direct domeniul în care se vor forma ca viitori asistenți sociali. Scopul principal este acela de a facilita legătura dintre mediul academic și cel profesional, prin stagii de practică și programe de voluntariat, a declarat decanul Facultății Filosofie și Științe Social-Politice, Romeo Asiminei:                 

Ofertele de voluntariat prezentate sunt deschise nu doar studenților de la Asistență Socială, ci și celor din alte specializări interesați să se implice în activități cu impact social.

Beatrice Darie, director de programe al Fundației Bethany din Iași, una dintre organizațiile participante la târg, a declarat că organizația este interesată de tineri care să fie implicați si dornici să învețe:                  

Studenții care au venit, astăzi, la Târgul ofertelor de practică, voluntariat și internship în domeniul asistenței sociale spun că a face voluntariat reprezintă o oportunitate și o șansă pentru a găsi mai ușor un loc de muncă:

(Andreea Daraban/ FOTO Andreea Daraban)

#StareaEducației (REPORTAJ) Întâlnirile Clubului Logos la FILIT: O poveste scrisă în cuvinte și imagini

Publicat de andreeadaraban, 6 noiembrie 2025, 13:39 / actualizat: 10 noiembrie 2025, 10:06

Clubul Logos, coordonat de profesoara de Limba și literatura română, Serinella Zara, a fost un partener constant al FILIT, încă de la a doua ediție, iar colaborarea cu acest eveniment s-a transformat într-o adevărată poveste de prietenie între elevi și invitați din diverse domenii, de la scriitori la regizori și critici de film.

Serinella Zara a vorbit cu entuziasm despre cum elevii din Clubul Logos au reușit să dezvolte o legătură deosebită cu scriitori de renume precum Matei Vișniec sau Tatiana Țâbuleac, iar anul acesta s-au întâlnit cu personalități din lumea cinematografiei și a criticii de film, precum Mimi Brănescu sau Andrei Gorzo.

”Logosul nu este un club de literatură, ci unul care să provoace gustul pentru literatură. Nu este un cenaclu literar, ceea ce coordonăm noi, ci o provocare. Mai curând, dorința mea este să îi fac pe copii să fie curioși, pentru că ei oricum sunt curioși, dar știți că e foarte dificil să le impui un lucru. Și atunci merg pe această premisă că plăcerea vine mâncând,” spune Serinella Zara.

În ultima zi festivalului, am intrat în culisele clubului și am asistat la întîlnirea pe care adolescenții au avut-o cu scriitorul Corin Braga.

Un reportaj realizat de Andreea Daraban:

#StareaEducației (INTERVIU) Scriitoarea Veronica D. Niculescu: ” Pentru mine, FILIT înseamnă ieșirea din singurătate. Întâlnirile cu elevii și copiii sunt impresionante, mai ales când vii între ei și vezi bucuria din ochii lor, mânuțele care tremură când vin la un autograf. Întrebările adresate sunt sofisticate și aparțin, de obicei, adolescenților.”

Publicat de andreeadaraban, 4 noiembrie 2025, 13:10 / actualizat: 5 noiembrie 2025, 13:43

Pentru  scriitoare, aceste zile de festival au fost o reconfirmare a puterii literaturii de a crea punți între lumi și generații. „FILIT este cel mai important festival din România și cel mai emoționant pentru participanți, fie ei cititori sau scriitori. Ce m-a impresionat cel mai mult au fost întâlnirile cu copiii și adolescenții. Ei citesc, au spirit critic, pun întrebări foarte deștepte”, a mărturisit autoarea.

Despre rolul lecturii și al scriitorilor în formarea tinerilor, Veronica D. Niculescu crede că totul începe de la frumusețea poveștii. „Dacă arunci în lume o carte frumoasă, vin către ea cititorii. Mulți copii mi-au spus că au început cu ”O vară cu Isidor” și au continuat apoi cu ”Iarna lui Isidor”. Pentru mine, acesta este un câștig extraordinar. Speranța mea este ca prin cărțile pentru copii să ajungă, mai târziu, și la cele pentru adulți.”

Cel mai recent volum al scriitoarei, ”Roșu, roșu, catifea”, este o colecție de 15 povestiri ce ne poartă în perioada României comuniste. „Literatura e o punte între generații, o cale de cunoaștere. Se vede dorința elevilor de a înțelege o epocă despre care, uneori, se vorbește într-un ton prea roz, inadecvat.”

 Pentru Veronica D. Niculescu, participarea la FILIT are o semnificație profund personală: „O să vă răspund foarte simplu: ieșirea din singurătate.

Interviul integral:

Andreea Daraban: Pe parcursul celor cinci zile, cât a durat  Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) de la Iași, ați avut ocazia să vă întâlniți în școli cu elevi, ați fost în diferite licee și școli din municipiu. În ultima zi a evenimentului ați fost alături de elevii de la ALECART, în prezența scriitoarei Tracy Chevalier, pe care ați și tradus-o în limba română.  Cum a fost întâlnirea cu elevii din școli, cu elevii de la ALECART? Ce v-a impresionat cel mai mult în dialogul cu ei?

Veronica D. Niculescu: Vă mulțumesc pentru ocazia de a spune câteva cuvinte despre FILIT, cel mai important festival din România și cel mai emoționant pentru participanți, fie ei cititori sau scritori. Este un loc senzațional și în primul rând sunt aceste întâlniri cu cititorii, fie că sunt copii de gimnaziu, elevi de liceu, studenți și până la adulți. Exact aceste întâlniri m-au impresionat cel mai tare și mai exact nivelul pregătirii copiilor. Eu nu știu cum sunt ei la matematică sau la geografie, am o bănuială că sunt buni cam la toate materiile, dar ce am văzut la întâlnirile cu cititorii, întâlnirile despre literatură, un interes extraordinar care, sigur, este  și rezultatul muncii cu profesorii, dar nu neapărat la clasă. Acești copii citesc, citesc, selectează, au spirit critic, pun întrebări deștepte, foarte deștepte.

Andreea Daraban: Apropo de întrebări, ce întrebări v-au impresionat din public?

Veronica D. Niculescu:  Sunt acele întrebări poetice, filozofice, cum a primit și Tracy Chevalier pe scena teatrului (n.red. Teatrului Național din Iași) când s-au pus întrebările din public. Acele întrebări care te fac așa să rămâi mut, să-ți dai seama că la asta aș vrea să răspund în scris, să mă ridic întâi, să mă uit pe fereastră, să mai beau din cafea. Nu se poate răspunde pe loc, sunt niște întrebări sofisticate și astea sunt de obicei ale adolescenților.

 Andreea Daraban: Cum putem păstra viu interesul pentru citit în rândul copiilor și adolescenților? Astfel de întâlniri sunt extrem de importante, nu?

Veronica D. Niculescu: Da, și ele sunt organizate de profesori, mai e părintele care, sigur, că e la bază și acum o să răspund din punctul de vedere al scriitorului. Am observat că dacă arunci în lume o carte frumoasă, vin către ea cititorii. Mie asta mi s-a spus la întâlnirile cu copii.  Ei au început să citească ”O vară cu Isidor”, le-a plăcut povestea și s-au dus mai departe. Pentru mine ăsta e un câștig extraordinar. Eu nu sunt neapărat un scriitor pentru copii, culmea, sunt excepții cărțile acestea destinate copiilor și speranța mea e ca ei, prin cărțile frumoase pentru copii, să ajungă la cele pentru adulți.

Andreea Daraban: V-ați așteptat ca romanele ”O vară cu Isidor” sau ”Iarna lui Isidor să aibă un asemenea succes?

Veronica D. Niculescu:  Nu m-am așteptat deloc, cred că nici editorii, nimeni în România, cred că nu se așteaptă. Știu că ne ferim să folosim cuvântul succes, dar pentru că altul mai la îndemână nu avem și până la urmă se potrivește. Eu acasă, singură fiind, văd, să zicem, vânzările și drepturile de autor. Dar e mult mai important când vii între ei și vezi bucuria din ochii lor, mânuțele care tremură când vin la un autograf. Pentru mine asta înseamnă mult mai mult decât faptul că s-a mai vândut, nu știu ce, tiraj dintr-o carte. Este foarte important pentru orice autor să-și vadă cartea circulând și iubită.

Andreea Daraban: ”Roșu, roșu, catifea”, ultimul dumneavoastră volum este o colecție de 15 povestiri ce ne poartă în perioada României comuniste. Un volum emoționant care explorează copilăria într-o epocă marcată de constrângeri, dar și de momente de bucurie și inocență. În ce fel credeți că literatura poate face legătura între generația care a trăit acele vremuri și cea care le cunoaște doar din cărți?

 Veronica D. Niculescu: Este cu siguranță o punte, literatura, e o cale de a cunoaște, și noi citim despre multe alte epocii pe care nu le-am trăit niciodată. Putem să citim despre Veneția anilor 1800 și să ne transpunem acolo, dacă este bine documentată cartea. A fost marea mea surpriză să văd că aceste cărți cu povestiri sau roman din perioada comunistă sunt de interes pentru tineri, pentru că ei pun foarte multe întrebări. A fost marea mea surpriză la Olimpiada Națională de Limba Română, de exemplu, în primăvara asta, la Pitești, adolescenții să vină cu cele mai multe întrebări din  romanul ”Toți copiii librăresei”. Și ”Roșu, roșu, catifea” este cartea pereche cu ”Toți copiii librăresei”.

Andreea Daraban: Dacă un adolescent v-ar întreba de ce să citesc o carte despre anii 80, ce i-ați răspunde?

Veronica D. Niculescu: În primul rând, oricui i-aș spune să citească exact ceea ce vrea. O carte duce la alta. Dar, în zilele noastre, cred că este interesant să deschidem un pic ochii și să cunoaștem perioade foarte grele, foarte complicate, despre care, pe ici pe colo, a început să se vorbească într-un ton roz, complet inadecvat, de cei care uită sau de cei care habar nu au cum a fost de fapt. Intenția mea, când am scris poveștile, nu a fost să scriu neapărat o carte despre comunism. Și nici nu cred că este. Este o carte despre oameni, despre probleme de familie, simple, dar implicit fundalul e acela. Și acum, privind în urmă, îmi dau seama că, cred, că face și acest serviciu cartea, descrie o epocă.

Andreea Daraban: Ce înseamnă pentru dumneavoastră participarea la FILIT,  acest festival, care aduce împreună cititori de toate vârstele, scriitori, critici de carte?

Veronica D. Niculescu: O să vă răspund foarte simplu: ieșirea din singurătate. Și mulțumesc organizatorilor, orice scriitor din România, și deja nu doar din România, își dorește să fie aici.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației: (INTERVIU) Prof. Mircea Bertea, președinte ANCLP: ”Plata practicii pedagogice pentru profesorii care îndrumă viitorii învățători și educatori este o bătaie de joc.” /Prof. Adriana Robu, director adjunct Colegiul Pedagogic Iași: ”Este nevoie de o adaptare a programelor școlare pentru învățământul pedagogic, pentru că cele vechi nu mai bat cu realitatea zilelor noastre.”

Publicat de andreeadaraban, 3 noiembrie 2025, 12:31 / actualizat: 5 noiembrie 2025, 13:43

De asemenea, proiectul de regulament cadru stabilește și modalitatea prin care elevii liceelor pedagogice vor efectua practica de specialitate și, în acest caz, apărând o serie de schimbări.

Despre implicațiile acestor modificări și despre modul în care vor fi reorganizate liceele pedagogice a discutat colega noastră, Andreea Daraban,  cu doamna Adriana Robu, director adjunct al Colegiului Național Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași și cu domnul Mircea Bertea, președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România (ANCLP), consilier al Ministrului Educației.

Andreea Daraban: Care sunt principalele rațiuni pentru care specializările învățător-educator și educator-puiericultor au fost eliminate din noul cadru legislativ?

Adriana Robu: Această schimbare vine ca urmare a dorinței noastre, a tuturor celor care facem parte din Asociația Colegiilor și Liceelor Pedagogice din țară, dar și a directorilor, profesorilor, învățătorilor, educatorilor prinși în această mișcare, de a ne adecva la nomenclatorul actual legat de profesii, pentru că era nevoie de această modificare. Vorbim din anul școlar următor, de specialist în educație timpurie, echivalentul specialistului puericultor, apoi vom avea o specializare distinctă pentru învățători, pedagogia învățământului primar, și așa cum ați amintit, vorbim de mediator școlar-pedagog și specialist în educație non-formală.  Deci era o necesitate și, pe de altă parte, era nevoie să facem distincție clară între aceste specializări și să pregătim oameni pe niveluri de vârstă a copiilor, pe cicluri de învățământ.

Andreea Daraban: Domnule profesor Mircea Berte, Asociația Națională a Colegiilor și Liceelor Pedagogice solicita încă din anul 2023 ca învățătorii să poată fi formați în liceele de profil, aceștia urmând să se titularizeze în sistem, după ce termină facultatea.

Mircea Bertea: Dacă ne place sau nu ne place, adevărul e că dacă vrei să schimbi lumea, în cazul nostru România, trebuie să începi cu școala. Adică să ai o școală bună, iar învățământul pedagogic românesc a fost și este reprezentantul acestei școli bune. Învățământul superior a încercat, în perioada dezbaterii pe noile lege ale educației, deci în perioada 2022-2023, să desființeze liceele pedagogice, în sensul ca specializările pentru educație timpurie și pentru învățământul primar să se facă doar prin învățământul superior. S-a încercat acest lucru, nu s-a reușit și bine că nu s-a reușit.  Și atunci, s-a ajuns la acest compromis pe care, vedeți, îl discutăm astăzi și care a produs și o confuzie, pentru că aproape că nu este nimic nou. Învățământul pedagogic s-a adaptat realității învățământului românesc.

Andreea Daraban: Așadar, ceea ce s-a întâmplat în 2023, dorința aceasta de eliminare a acestor specializări și cumva trecerea lor la nivel superior, v-a determinat să puneți măcar această condiție? A fost ca un compromis pe care l-ați încercat.

 Mircea Bertea: Da, pentru învățători am reușit. Pe undeva e normal și înțelegem că e nevoie de studii superioare. Pe de altă parte, dacă ne uităm la învățământul superior românesc, mai ales la unele facultăți și la cererea de pe piață, cred că și la Iași, dar la Cluj și în altă parte, mai ales grădinițele, creșele particulare, caută absolvenți de liceu pedagogic și nu absolvenți de învățământ superior. Nu vreau să spun că învățământul superior nu e bun la noi. Și învățământul superior e ca învățământul preuniversitar, mai bun și mai puțin bun.

Adriana Robu: Aș completa aici cu un lucru esențial. Spunea domnul președinte că liceele pedagogice scot specialiști foarte buni. Da, este adevărat. Sigur că ne uităm și la învățământul universitar, însă este o explicație foarte clară aici. La colegiile pedagogice se fac patru ani de școală și în condițiile acestea, o zi pe săptămână este alocată practicii pedagogice, spre deosebire de universitate unde există mai puțină practică pedagogică.

Andreea Daraban: Practic, acest proiect de regulament cadru pus în dezbatere publică, cu ce vine nou? Ce se schimbă?

Mircea Bertea: Se pun în practică prevederile legei 198, legea învățământului preuniversitar, care, după cum ați observat, deși aprobată în 2023 a fost prorogată o parte, că așa suntem noi românii, tot amânăm, suntem specialiști în prorogări și în amânări. Deci se pun în aplicare aceste prevederi ale legii, respectiv noile specializări. Sunt două deosebiri importante, care se reflectă și în curriculum acestor licee pedagogice. Unul este dubla specializare pentru educație timpurie, adică educator-puericultor, ceea ce nu exista până acum, erau învățător-educator, de o parte și educator și puericultor separat. Deci avem dubla specializare pentru educație timpurie și avem acum învățător care nu se va putea titulariza decât după ce își va termina studiile universitare. Până acum, învățătorul, prin dubla specializare, putea să lucreze și să fie titular învățător în urma concursului de titularizare.

 Andreea Daraban: Dacă va dori să urmeze o altă specializare la facultate, dacă va dori să se îndrepte spre un alt domeniu, nu va putea profesa?

 Mircea Bertea:  Nu va putea profesa ca titular.

Andreea Daraban: Aceste noi specializări, doamna director, vor intra în vigoare din anul școlar următor, vor fi și noi programe școlare, adaptate pentru aceste noi specializări.  Înțeleg că sunteți unul dintre profesorii care lucrează la aceste programe școlare.

Adriana Robu: Da, se lucrează intens în grupurile de lucru constituite de minister pentru gândirea și regândirea programelor școlare, pentru că suntem conștienți cu toții că ele sunt învechite și cele care sunt valabile pentru discipline ce vor rămâne în continuare cu vechile denumiri și cu structura lor, dar, sigur,  că este nevoie și de noi programe pentru disciplinele care se vor introduce. Eu, spre exemplu, lucrez în grupul de lucru dedicat gramaticii limbii române, pentru liceele și colegiile pedagogice. Este nevoie de o adaptare, pentru că programele vechi nu mai bat cu realitatea zilelor noastre, nu mai spunem de manuale, că și ele vor trebui reactualizate și puse în oglindă cu programele școlare.

          ”La disciplinele pedagogice, trebuie să spunem că după anul  2000, nu s-au mai tipărit manuale.”

Andreea Daraban: Înțeleg că, în prezent, nu există manuale școlare pentru multe discipline de specialitate la nivel liceal.

Adriana Robu: Da, sunt carențe și aici, dar marea problemă rămâne faptul că sunt vechi. Eu, la limba și literatura română, aproape că nu mă mai folosesc de manual și sunt nevoită să vin cu alte materiale auxiliare.  Sigur, aprobate de minister sau să alcătuiesc eu diverse prezentări și structurări de material.

Andreea Daraban: La fel fac și colegii dumneavoastră pe celelalte discipline de specialitate, pedagogie și altele.

Mircea Bertea: La disciplinele pedagogice, trebuie să spunem că după anul  2000, nu s-au mai tipărit manuale. Iată, de 25 de ani, la disciplinele pedagogice și psihologice nu avem manuale noi.

          ”Plata practicii pedagogice este o bătaie de joc în acest moment în țară, pentru că Ministerul Educației nu înțelege nevoile pentru vocația pedagogică.”

Andreea Daraban: Și fiecare profesor se descurcă așa cum poate, cu resursele și cu ghidurile  puse la dispoziție de Ministerul Educației.

 Mircea Bertea: Ministerul Educației n-a pus la dispoziție niciun ghid. Ministerul Educației nu prea ne-a sprijinit și din păcate e pe cale să nu ne sprijine nici acum. Dacă vă uitați la proiectul de regulament cadru pus în dezbatere, acesta nu acoperă pe deplin necesitățile pedagogice și administrative pentru a pune în practică,  așa cum se cuvine, legea 198 și noile specializări. Mă refer concret aici la carențe privind prevederile regulamentului în a asigura școli de aplicație pentru liceele și colegiile pedagogice, respectiv nerepartizarea circumscripțiilor școlare, pentru că liceele pedagogice sunt instituții de învățământ unice pe județ. Ele, ca să poată funcționa la parametrii optimi și să rămână așa cum le știm, ca exemplu de cum trebuie făcută școală în învățământul primar și ca modele pentru formarea învățătorilor și educatoarelor,  au nevoie de școli de aplicații ale lor. Aceste școli de aplicații trebuie să îndeplinească anumite cerințe și aceste cerințe nu pot fi îndeplinite de o școală primară, de exemplu, care este de cartier. Clasele de aplicație, grădinițele de aplicație, creșele de aplicație n-ar trebui să deservească în primul rând o comunitate locală, ci să susțină formarea practică și profesională a viitoarelor cadre didactice. Aici este un rol strategic pe care unii funcționari din Ministerul Educației nu-l înțeleg. Este una dintre obiecțiile importante pe care le-am făcut în dezbaterea acestui proiect și pentru care ne vom bate pentru forma finală a regulamentului. Mai este, apoi, plata practicii pedagogice, care este o bătaie de joc în acest moment în țară, pentru că Ministerul Educației nu înțelege nevoile pentru vocația pedagogică. Suntem rămași în urmă foarte tare. Actualul ministru a preluat un minister rămas puternic în urmă. Știți, are o misiune imposibilă, cam Tom Cruise în filmele acelea. Efectiv nu este o metaforă ce spunem. Sigur la Iași, la Cluj, la Timișoara, sunt câteva centre mari, cu licee pedagogice de tradiție, dar avem vreo 48 de licee în care există clase de învățământ vocațional pedagogic, deci ele nu sunt licee pedagogice propriu -zise, au doar clase. Acolo se pune altfel problema. Acolo unde sunt licee pedagogice propriu zise și care au școlile lor de aplicație,  problema aceasta, în parte, este rezolvată, dar pentru celelalte 48 de licee care au clase de învățământ pedagogic, problema practicii pedagogice, dacă rămâne așa, cum s-a propus în regulament, nu va fi rezolvată. Cu plata derizorie a sporului de practică, plată legală prevăzută de legea 153,  care este în vigoare și pe care ministerul nu o  respectă, nicio școală din perimetrul liceelor care școlarizează și învățători, educatori, educatori – puericultori, nu va primi elevii noștri în practică pedagogică. Ne lovim de acest lucru. O problemă pe care ministerul o cunoaște și pe care am discutat-o și la nivelul de conducere a ministerului și pe care sperăm să o rezolvăm, acum, la concluziile dezbaterilor din liceele pedagogice.

”Este nevoie să pătrundem și instituțiile de învățământ private pentru a face practică pedagogică și, pe de altă parte, să avem în vedere și echivalarea stagiilor de practică pedagogică din străinătate, din mobilitățile de tip Erasmus.”

Andreea Daraban: Revenind la practica pedagogică, înțeleg că vor apărea o serie de modificări. Iată domnul profesor Bertea vorbea despre plata acestei practici pedagogice. Cum stăm la Iași din acest punct de vedere?

Adriana Robu: Pot să spun că, la Iași, s-a diminuat plata practicii pedagogice pentru că există o diferență de interpretare a legislației. Noi credem că o să se rezolve acest lucru, prin aprobarea acestui regulament cadru de funcționare și organizare a învățământului pedagogic, pentru că au fost aceste diferențe de la un județ la altul. Să avem, de exemplu, profesori atât îndrumători – coordonatori cât și cadre didactice care primesc elevii să facă practica în școli, să fie plătiți cu 10-15 lei pe oră. Este o bătaie de joc acest lucru, pentru că se pune problema între timpul efectiv de lucru și plata aferentă orei clasice. Când vorbim de practică pedagogică și coordonarea unui elev pentru a susține o lecție, noi, ca îndrumători, de exemplu, dincolo de faptul că stăm la ore și îi asistăm pe elevi în cele patru ore sau câte sunt pe zi, sau să luăm exemplul unui singur elev, pe care îl asistăm când susține o lecție de practică la ciclu superior de învățământ a XI-a și a XII-a, când ei intră deja la clasă să predea. Pe lângă această oră pe care o țin ei, noi în spate mai avem o muncă de cel puțin o oră și jumătate: alegerea temei, pregătirea scenariului didactic, verificarea întregului demers pe care și l-a propus elevul.  Corectăm, discutăm, evaluăm ulterior lecția. Este o diferență majoră între ora efectivă de prezență la școală, la clasă, la practică și munca aferentă unei pregătiri de acest tip. Pe de altă parte, legat tot de practică pedagogică, noul regulament vine cu o propunere interesantă și anume aceea de a efectua această practică atât în instituții publice cât și private din țară, pentru că cele private până acum nu erau agreate. Ori știm foarte bine că învățământul privat este uneori mai bun, în sensul că are mai multe mijloace, are alte condiții și este mai deschis noilor metode. Este nevoie să pătrundem și în aceste instituții de învățământ private și, pe de altă parte, să avem în vedere și echivalarea stagiilor de practică pedagogică din străinătate, din mobilitățile de tip Erasmus, de exemplu, cu practica din școală. Pentru că, de exemplu, noi, Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu”  din Iași, avem foarte multe proiecte de mobilitate pentru elevi. Acum sunt plecați în Spania 18 elevi, într-o mobilitate în școli și grădinițe. Ei vin cu această nouă experiență pe care ar fi, să spunem, nedrept să nu o echivalăm cu practica pe care ei au făcut-o în perioada aceasta. Deci este vorba de o adecvare la realitățile școlii din zilele noastre.

Andreea Daraban: Revenind la programele școlare, când ar trebui finalizate, în ce stadiu sunteți?

Adriana Robu: Sunt câteva etape, în funcție de urgența pe care o impune fiecare disciplină. În cazul nostru, în echipa de gramatică pentru liceul pedagogic, avem o urgență, pentru că va fi nevoie să se predea gramatică în curriculum special. Adică avem ore de trunchi comun și curriculum de specialitate, iar în acestea, în funcție de specializare, va fi o oră sau două de gramatică pe săptămână. Deci gramatica este cu urgență, adică acum la început de noiembrie, trebuie să avem o formă aproape de final a programei. Celelalte, cred că pot fi finalizate până spre luna februarie, astfel încât să se treacă de toate celelalte etape de verificare și ulterior să poată fi folosite, începând din anul școlar următor.

Mircea Bertea: Să mai facem o precizare. Urgențe sunt programele pentru materiile care se vor preda în clasele a IX-a, anul viitor. Sunt 1.500 de oameni angajați, de profesori, de experți angajați în lucrul acestei programe. E o forță care trebuie să se miște rapid pentru a rezolva pentru clasa a IX-a, dar sigur, per total, când începi lucrul  la o programă, trebuie să știi cu ce începi și cu ce sfârșești. Deci la clasele a IX-a se lucrează și după aceea se va trece la manuale.

Andreea Daraban: Există riscul să apară un deficit de cadre calificate pentru învățământul primar și preșcolar, odată cu aceste schimbări?

Adriana Robu: Nu cred că se va întâmpla asta, pentru că noi facem și o analiză de piață, să spunem așa, de fiecare dată, în fiecare an când solicităm numărul de clase aferente specializărilor. Prin urmare nu, mai ales că vorbim și de o concurență acerbă, cel puțin, la noi, la Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași. Am avut anul acesta 450 de candidați pe 130 de locuri, astfel încât nu se va pune problema de lipsă în acest sens.

Mircea Bertea: Problema nu este de criză la elevi pentru școlarizare, problema este de criză la cadre didactice, cele care efectiv se vor duce să lucreze în învățământ. Avem destule județe unde există criză de învățători, pentru că destui elevi absolvenți de Pedagogic se duc spre alte facultăți. Încă salariile pentru începători sunt insuficiente, cel puțin pentru marile orașe.

Andreea Daraban: Avem aceeași problemă și la Iași, doamna Robu? E o criză de profesori, nu se îndreaptă spre învățământul primar absolvenții?

Adriana Robu:  Criză n-aș spune. La noi nu e cazul din ceea ce am observat, pentru că mulți dintre absolvenții noștrim cred că în proporție de 60%, se duc în învățământul primar, în grădinițe, în creșe. Prin urmare, încă nu ne confruntăm cu această problemă.

Andreea Daraban: Există o tradiție la noi, la  Iași cel puțin.

Adriana Robu: Sigur, fiind și cel mai vechi colegiu pedagogic din țară, cred că încă lucrurile stau bine și se păstrează într-o armonie.

Varianta audio a interviului:

(INTERVIU) Doru Căstăian, profesor MERITO: „Educația nu înseamnă să parcurgi programa, ci să formezi oameni.”

Publicat de andreeadaraban, 2 noiembrie 2025, 16:50 / actualizat: 5 noiembrie 2025, 13:42

Distins cu premiul Meriton 2018 pentru excelență în educație, Doru Căstăian este cunoscut pentru abordarea sa empatică și umanistă, pentru felul în care își provoacă elevii să gândească și să pună întrebări.

Prezent la Iași, la conferința Connected 3.2, organizată de Asociația PISC – Profesorii Inovează Școala, Doru Căstăian a acceptat invitația colegei noastre, Andreea Daraban, de a discuta despre cum arată în viziunea domniei sale un profesor bun în secolul XXI, ce provocări presupune această profesie în România de astăzi și ce înseamnă în mod real să formezi elevi, să îi educi și nu doar să-i pregătești pentru examene.

„Nu știu dacă există o definiție clară a vocației”, spune Doru Căstăian. „Pentru mine, vocația ține de un soi de motivație profundă pentru a face meseria respectivă. O motivație care îți dă echilibru și stabilitate și care nu fluctuează de-a lungul anilor în funcție de ceea ce se întâmplă, de contexte.”

Totuși, profesorul atrage atenția că în România s-a abuzat de acest concept: „S-a speculat ideea de vocație ca pretext pentru a justifica lipsuri și abuzuri. De parcă, dacă ești profesor cu vocație, trebuie să accepți orice nedreptate ”de dragul copiilor”. În plus, sub umbrela vocației s-a ascuns uneori lipsa de rigoare profesională. Cred că trebuie să măsurăm ce e de măsurat și să nu măsurăm ceea ce nu e bine să nu măsurăm. Dar, repet, vocația, așa cum o putem cât de cât defini, nu ar trebui să fie un motiv pentru care de pe profesori să se tragă pielea și să fie ostracizați în diferite feluri doar pentru că sunt niște vocaționali.”

Întrebat dacă actualul sistem de formare favorizează descoperirea unei vocații autentice, răspunsul său este tranșant: „Evident, nu. Noi vorbim frumos despre curiozitate, valori, formarea morală a elevilor, dar când ajungi la sala de clasă vezi că sistemul valorizează conformismul, alinierea la normă și gândirea de tip bifă. Rezultatele se văd acum, în lipsa de spirit critic și în vulnerabilitatea socială la manipulare și dezinformare. Efectele sunt cumulative și catastrofale.”

Doru Căstăian vorbește adesea despre „ambivalența emoțională” a meseriei de profesor: exaltare și disperare, fascinație și îndoială. „Ambivalența e firească atunci când lucrezi într-un domeniu viu, uman, pe termen lung. Important e să nu pierzi abilitatea de a distinge între ceea ce contează și ceea ce nu contează”, explică el.

Printre strategiile sale de echilibru se numără întoarcerea periodică la întrebarea fundamentală: „De ce mai fac asta?” — o formă de autoevaluare care, spune el, te poate salva de epuizare. „Dacă răspunsul e că nu mai găsești sens, poate e timpul să faci altceva.”

Vara trecută, sistemul educațional românesc a trecut printr-o furtună de decizii și reforme. Profesorul spune că elevul nu a fost în centrul acelor decizii. „Evident că pentru elev am construit tot sistemul ăsta. Dacă nu ar fi copiii, nimic din toate lucrurile astea nu s-ar justifica. Apropo de lucrurile esențiale, poți să te întrebi, eu încerc să o fac tot timpul, intru în clasă ca să fac ce? Pentru că auzi de foarte multe ori profesori care spun trebuie să parcurg programa, am rămas în urmă, n-am timp să fac aia, trebuie să merg mai departe. Și atunci îți vine să întrebi astfel de oameni, tu de ce intri în clasă? Intri ca să predai? Sau ca să înveți elevul? Pentru că sunt două lucruri diferite.”

Despre măsurile luate de actualul guvern, Doru Căstăian este dur: „ Au fost măsuri crâncene, lipsite de umanitate și lipsite de înțelegere. Și partea cea mai rea este că au agravat masiv probleme care existau deja în sistem. Cel mai afectat segment, spune el, este cel al profesorilor tineri: „ Abia intrați în sistem, sunt cei care nu aveau încă catedre titularizabile. Asta fiind, de fapt, una dintre marile probleme ale sistemului, că nu mai atrage tineri. Pentru mine e absolut incomprehensibil de ce s-au luat măsurile astea, care au lăsat răni adânci, răni care nu se vor vindeca cu una, cu două.”

Despre noile planuri-cadru, profesorul recunoaște că există unele direcții pozitive, mai ales în domeniul socio-uman: „E un pas bun că filosofia se va studia  în clasa a XI-a, când elevii sunt mai deschiși către reflecție.”

Cea mai profundă schimbare, susține Doru Căstăin, ar fi aceea a muncii efective de la catedră. ”Cea mai profundă dintre reforme, cea pe care aș vrea să o văd în timpul vieții mele, măcar începută, este cea muncii efective la clasă. Pentru că degeaba avem planuri cadru, degeaba avem 3 ore și nu 4, 4 și nu 6 și așa mai departe. Dacă vom continua, cel puțin la liceu, să lucrăm în felul în care o facem acum, o cunoaștere extensivă în care e valorizată exclusiv memorarea de foarte multe ori, greșeala este sancționată, nici măcar programele nu vor conta.”

Pentru o schimbare reală, Căstăian propune o reformă curajoasă a sistemului de evaluare: „ Pentru că ceea ce testează examenele și ceea ce măsoară examenele va fi ceea ce va fi prioritar învățat. E o lege sociologică simplă, nimeni nu o contestă, e foarte bine fundamentat. Atât timp cât tu ai încă subiecte de bacalaureat care pot fi făcute pe căi care o colesc învățarea serioasă, asta se va întâmpla. Lucrul ăsta nu se va schimba nici cu discursuri moralizatoare, nici cu ateliere de bune practici.”

 Deși critic, Doru Căstăian nu este pesimist. Reforma educației nu se face din pix, la București, ci în clasă, în dialogul autentic dintre oameni, consideră profesorul. ”Pentru că venim din sistemul ăsta foarte autoritar, sistemul ăsta de comandă, de sus în jos, oamenii nu prea înțeleg ideea de sistem colaborativ. Plimbăm conceptul ăsta din gură în gură, dar nu prea îl aplicăm. Pentru că, de exemplu, în sistemele care merg ceva mai bine decât la noi, se folosește foarte mult tipul ăsta de colaborare. Profesorii înțeleg conceptul de predare într-o școală, se duc unii la alții, își văd orele, schimbă impresii. Pe noi ne apucă tremuriciul când vine cineva în clasă. Falsa solidaritate de breaslă ne face să nu ne spunem adevărul.”

Interviul integral poate fi ascultat mai jos:

#StareaEducației (INTERVIU) Prof.dr. Dan Cașcaval, vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor: „A fost o agendă incisivă a CNR de la Iași, cu multe teme sensibile, dar prezența președintelui Nicușor Dan a calmat spiritele. I-am dat teme domnului președinte, de la autonomia financiară și flexibilizarea reglementărilor bugetare, până la investițiile în domeniile STEM și internaționalizarea universităților.”

Publicat de andreeadaraban, 31 octombrie 2025, 16:26 / actualizat: 3 noiembrie 2025, 12:38

Printre temele principale s-au numărat autonomia financiară a universităților, flexibilizarea utilizării fondurilor proprii, dar și sprijinul acordat domeniilor STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică). „Prezența domnului președinte a calmat spiritele. A ascultat cu atenție, și-a notat observațiile noastre și, de această dată, noi i-am dat teme domniei sale”, a explicat rectorul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași, prof.dr. Dan Cașcaval, vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor din România.

Dan Cașcaval a subliniat importanța ca România să urmeze direcția Uniunii Europene, care va investi zeci de miliarde de euro în domeniile STEM în următorii ani, considerând aceste investiții o prioritate strategică de securitate.

Un alt subiect abordat la reuniune a fost extinderea participării universităților românești la consorțiile universitare europene. În prezent, 23 de instituții de învățămînt superior din România fac parte din astfel de alianțe, iar rectorii cer continuarea sprijinului financiar pentru dezvoltarea lor. „Pentru noi, aceste consorții înseamnă foarte mult. Studenții ar putea obține o diplomă comună, recunoscută în toate universitățile partenere din Europa”, a precizat Dan Cașcaval.

Universitatea Tehnică din Iași face parte dintr-un consorțiu care reunește zece universități din Germania, Italia, Franța, Suedia, Finlanda, Grecia, Bulgaria și Spania – coordonatoarea programului. În contextul internaționalizării, s-a discutat și despre strategii pentru atragerea studenților din afara Uniunii Europene. Unii rectori au propus înființarea unor consuli în educație la ambasadele României, pentru a promova oferta academică națională. La TUIASI învață, în prezent, 500 de studenți străini non-UE și 1.300 din Republica Moldova, a mai declarat rectorul universității tehnice, Dan Cașcaval.

O altă temă de interes major a fost autonomia financiară. Deși universitățile dispun de solduri proprii, acestea nu pot fi folosite liber din cauza restricțiilor bugetare impuse de Ministerul Finanțelor.

În privința burselor studenților, Dan Cașcaval a confirmat că universitatea pe care o conduce încă așteaptă deblocarea unor fonduri promise, pentru a compensa tăierile bugetare. Rectorul a menționat că instituția caută soluții pentru sprijinirea studenților de la taxă care obțin performanțe academice, prin scutirea parțială sau totală de taxă – o formă indirectă de bursă.

Pe de altă parte, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași se numără printre instituțiile care nu au pierdut niciun proiect finanțat prin PNRR. În prezent, TUIASI derulează 19 proiecte în valoare de peste 19 milioane de euro, iar recent au fost aprobate două proiecte noi, în domeniile electronicii și tehnologiei informației, în valoare totală de 31 de milioane de euro.

Redăm mai jos interviul integral:

Andreea Daraban:  Care sunt concluziile principale ale Consiliului Național al Rectorilor din România și Republica Moldova? A fost un eveniment organizat într-un moment aniversar.

 Dan Cașcaval: Da, a fost un eveniment, aș putea spune, în cascadă și un eveniment cu o simbolistică aparte. Am spus în cascadă pentru că el, de fapt, a continuat întâlnirea comună a Consiliului Național al Rectorilor din Republica Moldova și din România, care a avut loc la Chișinău, cu două zile înainte, cu prilejul aniversării a 80 de ani de la înființarea Universității de Medicină din Chișinău, președintele Consiliului Național al Rectorilor din Republica Moldova fiind chiar rectorul Universității de Medicină. Și apoi a continuat la Iași. Evident că pentru noi a avut o semnificație aparte, am sărbătorit prima universitate din România, Universitatea ”Al. I Cuza”, un motiv de mândrie, cel puțin pentru ieșeni, și prima Universitate de Arte din România. Iată, un alt motiv de mândrie.  Deci, a fost o reuniune a Consiliului Național al Rectorilor prilejuită de acest moment, cu o simbolistică aparte pentru educația românească ți cam toate lucrările și toate discuțiile s-au axat pe acest eveniment. A fost un eveniment în două zile, o zi pur festivă, ziua de vineri, 24 octombrie, când la Teatrul Național din Iași, așa cum prea bine știți, au fost aniversate cele două universități, în prezența președintelui României, domnul Nicușor Dan, în prezența reprezentanților din Guvernul României, din Administrația Prezidențială, din Parlamentul României și, evident, toți reprezentanții universităților din cele două țări.

Andreea Daraban: A doua zi, v-ați reunit, ați început discutații punctual, a fost prezent și domnul președinte Nicușor Dan. Au fost abordate probleme legate de finanțarea sistemului de învățământ universitar?

Dan Cașcaval:  Da, au fost mai multe probleme abordate. Noi, de fapt, ne și făcusem o agendă de lucru. Ar fi fost o agendă foarte incisivă și fierbinte, aș spune eu, și așa cum i-am spus domnului președinte, prezența domniei sale a calmat, cumva, spiritele. A fost o oră și jumătate de discuții privind mai multe probleme. Ceea ce pe mine m-a surprins foarte plăcut, din partea domnului președinte, este că a ascultat și a fost foarte atent la ceea ce am propus noi, și-a notat ceea ce am propus noi. Cum spunea cineva, o să vină domnul președinte și o să ne dea ”teme”. A fost cumva invers, noi i-am dat teme domnului președinte, de fapt l-am rugat ca, în măsura posibilităților și a pârghiilor legale pe care le are, să poată rezolva câteva probleme. Problemele au fost ridicate de rectori din întreaga țară, au fost vreo cinci sau șase care am luat cuvântul, pentru că la un moment dat am avut și eu de transmis o rugăminte Am început de la problemele financiare și mai ales de la autonomia financiară, flexibilizarea autonomiei financiare, care de altfel a fost un punct în programul de guvernare, este clar specificat acest lucru. Apoi alte probleme au fost, cea pe care am pus-o eu. Având în vedere faptul că în Uniunea Europeană se pune un accent deosebit pe domeniile STEM, pe susținerea domeniilor STEM, în următorii șapte ani, practic, suma care se va investi în susținerea acestor domenii, de la școlarizare, la dezvoltare de competențe, la recunoașterea competențelor, la mobilități este de ordinul  zecilor de miliarde de euro. Până la urmă este și o problemă de securitate a țărilor Uniunii Europene. L-am rugat, de asemenea, pe domnul președinte să își folosească pârghiile de care dispune, în mod evident, pentru ca acestor domenii STEM să li se acorde importanța cuvenită și în țara noastră. O altă problemă a fost legată de internaționalizarea universităților. Așa cum știți, sunt 23 de universități românești care fac parte din consorțiile europene și, într-adevăr, ministerul ne-a sprijinit financiar, alocând fiecărei dintre aceste universități încă o dată suma pe care o primește în cadrul consorțiului. Dar, problema care s-a pus este de mărire a numărului de universități românești participante la aceste consorții. Va mai fi o competiție și au vrut să se asigure, cei care au luat cuvântul, că ministerul, evident, la îndemnul președintelui, va continua să susțină financiar participarea noastră în cadrul acestor alianțe, pentru că nu suntem decât într-o primă etapă de constituire alianțelor. Urmează etapa a doua, în care vom deveni entități legal constituite la nivel european. Este un pas destul de greu și trebuie să fim susținuți nu doar financiar, ci și din punct de vedere al procedurilor, să spunem.

Andreea Daraban: Ce înseamnă în practică acest lucru? Care sunt beneficiile?

Dan Cașcaval: Noi aici discutăm, în primul rând, de existența unei universități, nu neapărat virtuale, constituite, să zicem ca, în cazul nostru, al Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași, în 10 state din Europa: Germania, Italia, Franța, Suedia, Finlanda, Grecia, Bulgaria, Spania, Italia. Spania, în momentul de față, este coordonatorul programului la noi. Și am avea un campus existent, studenții ar putea să aibă programe de oriunde din cele 10 universități, mobilități asigurate de consorțiu în cele 10 universități. Și, când spun programe de studii, ar putea să aleagă un semestru într-o universitate, un semestru într-o altă universitate și tot așa. Deci ar fi un fel de programe recunoscute de întreaga în Uniunea Europeană și în care absolvirea, pregătirea, căpătarea competențelor s-ar face în oricare din cele 10 universități, evident că în condițiile în care există un parteneriat pe un anumit domeniu, pentru că nu toate universitățile, cum e cazul nostru, sunt tehnice. Avem 8 universități pur tehnice, mai avem una de medicină, una de științe economice. Evident că nu începi ingineria mecanică la noi și continui, după aia la științe economice. Dar poți face inginerie mecanică la noi, apoi în Spania, în Franța, în Italia și capeți competențe, pe domeniul tău, în fiecare din aceste state.

Andreea Daraban: Acest lucru nu se poate realiza în prezent?

Dan Cașcaval: Acest lucru se poate împrezent prin programele Erasmus, cunoscutele programe Erasmus, dar diploma o obții numai într-o țară. În cadrul acestor consorții, diploma o obții în toate țările în care tu ai participat la absolvirea specializării respective. Poate fi o diploma comună sau poate fi o diploma în fiecare din universitățile în care tu ai avut un modul de studiu.

 Andreea Daraban: Revenind la întrebarea inițială,  ce alte aspecte ați mai discutat în cadrul Consiliului Național al Rectorilor?

 Dan Cașcaval: Un aspect important a fost cum putem atrage studenți, sau cum putem atrage într-un mod, coerent, controlat cumva, sau ajutați de către minister,  studenți din alte state. Și chiar un coleg de-al meu rector a propus să existe consul în educație la fiecare dintre ambasadele României. Bine, domnul președinte a și spus că e foarte greu să ai la 140 de ambasade câte un consul pe educație. Dar putem, pe anumite zone, să reunim, să spunem, mai multe ambasade, sau să ne concentrăm pe zonele din care noi aducem mai mulți studenți. În prezent, știm foarte bine că sunt, în special, din zona magrebiană, din zona Orientului Apropiat. Să ne concentrăm pe aceste zone și să avem, într-adevăr, consultanți în educație. Pentru că de la noi pleacă mulți studenți în afară, dar și din afară vin, dar poate că nu cunosc foarte bine oferta noastră educațională. Noi am participat, fiecare universitate din România a participat, la numeroase târguri educaționale cu efecte benefice. De exemplu, la noi, la Facultatea de Inginierie Civilă, numai în ultimii două ani am avut 250 de candidați și studenți, nu numai candidați, din Maroc, Alger, Tunisia, tocmai datorită participării noastre în acea zonă.

Andreea Daraban: În prezent, câți studenți străini sunt la Universitatea Tehnică?

Dan Cașcaval: În prezent, studenți străini, și nu mă refer la cei din Republica Moldova. Din Republica Moldova sunt 1300. În  prezent avem 500 de studenți străini, care nu sunt din Uniunea Europeană, pentru că aceștia au același regim ca și studenții noștri, evident. Dar avem 500 de studenți din țări, spunem noi terțe, deci non-UE, în afară de Republica Moldova.

Andreea Daraban:  O altă chestiune pe care ați menționat-o a fost legată de autonomia financiară. Ce ar trebui reglementat pentru ca universitățile să beneficeze de această autonomie financiară? Trebuie modificat cadrul legislativ?

Dan Cașcaval: Avem o autonomie financiară relativ extinsă, dar nu este suficientă. Pentru că, de exemplu, multe dintre universități au solduri. Știți, la orice casă de gospodar e bine să ai ceva pus deoparte. Nu am făcut neapărat economie absurdă, dar de-a lungul timpului, pentru că finanțarea pe care o primesc universitățile este o finanțare după numărul de studenți și după câteva criterii de calitate. Nu e după posturi sau după persoane angajate, pentru că atunci lucrurile, să spunem, ar fi cumva mai limitative. Nu, după numărul de studenți. Și noi în fiecare an am avut astfel de solduri. Această autonomie financiară trebuie să ne permită să ne utilizăm soldurile ca pe orice cont bancar, adică dacă doresc să retrag bani ca să fac ceva, evident, în temeiul legii, să pot folosi banii aceia. Ori noi, în momentul de față, avem nevoie de o întreagă serie de aprobări de la Ministerul Educației, de la Ministerul de Finanțe, ca să ne putem folosi soldurile. Nu întotdeauna ne vin aceste aprobări, pentru că soldul nostru face parte din Produsul Intern Brut consolidat, iar utilizarea lui, deși el provine din economiile universității, utilizarea lui ar putea să crească deficitul României. În același timp, finanțarea instituțională poate fi folosită numai pentru cheltuieli care nu sunt de natura cheltuielor investiționale sau cheltuieli în infrastructură mare. Ori și acest lucru s-a rezolvat, cumva, parțial de-a lungul timpului. În ultimii doi sau trei ani au fost câteva ordine de ministru în care 10% din finanțarea instituțională se putea folosi pe aceste tipuri de cheltuieli, cheltuieli de capital. Dar acest lucru ar trebui prevăzut tot așa. Deci sunt banii pe care universitatea îi primește. Categoric că ea trebuie să asigure salarii, utilități, deci necesarul pentru funcționarea universității, dar e nevoie să ai posibilitatea să poți face și cheltuieli mai mari. Acest lucru în acest moment nu se poate, conform legii.

Andreea Daraban: În ceea ce privește bursele studenților, miercuri aceștia au protestat din nou alături de confederațiile sindicale din România. Spuneați la un moment dat că încercați să mai corectați din măsurile de austeritate luate de guvern și ați cerut deblocarea unei sume pentru a acoperi necesarul de burse, pentru a mai suplini din tăierile făcute. Ați reușit să obțineți acești bani?

Dan Cașcaval: Vin în continuarea a ceea ce am spus înainte. Vedeți câți pași trebuie făcuți ca să-ți poți folosi proprii bani, până la urmă? Deocamdată nu am primit un răspuns. Nu înseamnă că va fi un răspuns negativ, dar nu am primit un răspuns. Am încercat să folosim resursele pe care le mai avem. Nici nu putem utiliza absolut toate resursele de care dispunem în acest moment, pentru că, așa cum bine știți, sunt foarte multe proiecte în derulare. În momentul de față avem, numai prin PNRR, aproape 50 de milioane de euro proiecte în derulare. Proiecte care necesită mai întâi să cheltuiești bani, ce să putem investi. Dar am încercat, am avut o discuție cu studenții, am modificat procedurile în conformitate cu noile reglementări. Studenții au înțeles situația. Noi așteptăm ca Ministerul să ofere și celelalte instrumente, cum ar fi accesarea fondurilor europene, pentru compensarea cumva a dispariției fondului de burse și să ne ofere, cum a spus, poate la anul, și alte soluții. Nu cred că se va reveni prea repede la situația cu care am început anul acesta, privind fondul de burse. Dar încercăm și așteptăm să deblocăm soldul de burse, dar, repet, este o soluție temporară, pentru anul acesta. Practic, nu e o soluție pe termen lung. Adică în momentul când am cheltuit și soldul de burse pe care îl avem, alte soluții nu prea mai sunt, nu numai la noi, la nicio universitate din România.

Andreea Daraban: Studenții spuneau că își doresc creșterea procentului din salariul minim net, pe care se calculează acum valoarea costului standard pentru constituirea fondului de burse, de la 10% la 17,5%. Ar fi fezabil acest lucru?

Dan Cașcaval: Nu știu dacă ar acoperi reducerea fondului de burse. Nu-mi dau seama, n-am făcut un calcul, dar nu cred că ar acoperi cam 40% din fondul de burse. Noi, la universitate, am pierdut 41% prin reducerea aceasta. Nu cred această creștere va compensa ceea ce s-a pierdut din fondul de burse. Probabil că este un minim pe care studenții l-ar accepta, mă gândesc. Dar nu cred că se va ajunge la situația cu care am început anul.

Andreea Daraban: Studenții de la taxă nu mai primesc bursă conform legii 141. V-ați gândit la modalități de a-i sprijini pe aceștia,  dacă sunt performanți?

Dan Cașcaval: Da, am discutat și în Consiliul Național al Rectorilor. Am avut, anterior întâlnirii de la Iași, pe cea de la Timișoara.mAm discutat mai multe soluții. O dată pot fi din venituri ale universității, venituri care nu sunt din finanțarea instituțională. Sau, cel mai fezabil, cel mai rapid este ca, în funcție de performanța lor, studenții de la taxă să poată fi scutiți de taxă. Și faptul că sunt scutiți de taxă pe un semestru, pe un an, depinde de fiecare universitate, este ca și cum le-ai acorda acea taxă sub formă de bursă.

Andreea Daraban: În septembrie, înaintea începerii anului universitar, președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Câmpeanu, menționa că în sistemul universitar există în prezent un blocaj al angajărilor.

Dan Cașcaval: Nu știu dacă vorbim de angajări sau de promovări. Este un pic diferit. În tot acest an, prin legea 141, practic, angajările au fost blocate în sistemul de învățământ, atât la cadre didactice, cât și la personal administrativ, specificându-se că sunt permise doar angajări pe posturi unice. Un administrator financiar, un administrator de patrimoniu, un îngrijitor, nu sunt posturi unice. La cadrele didactice, posturile didactice pot fi considerate unice în sistemul universitar pentru că structura postului este unică. Chiar dacă mai putea avea aceleași discipline ca cele dintr-un alt post, ai structura orelor diferite. Există posibilitatea să fie considerate unice, ceea ce s-a întâmplat în primul semestru, când am avut permisiunea pentru a organiza concursuri, atât de promovare, cât și de angajare. Că la asistenț poți doar să îl angajezi. N-ai cum să îi promovezi. De această dată, se pare că pentru primul semestru a existat un memorandum care a fost acceptat la nivelul Ministerului Educației. De această dată, din nota pe care ați citit-o și care ne-a venit de la minister, ministerul a încercat să găsească soluții. Dar nu mai este vorba de angajare. Practic este vorba de a doua posibilitate, prevăzută în legea 199, legea învățământului universitar, de promovare. Deosebirea între concurs și promovare este că la promovare, pe un post vacant, unic, pot candida doar candidați din interiorul universității. Deci, practic, nu ai angajări din afară. La un concurs poate veni oricine. Dar partea proastă este că nu putem angaja asistenți. Noi avem nevoie de tineri. Ei n-au de unde promova. În cazul lor,  nu putem organiza promovare. Noi avem nevoie de tineri titulari pe care să-i formăm.

Andreea Daraban: Foarte multe proiecte, finanțate prin PNRR, au fost suspendate. Universitatea ”Gheorghe Asachi” a fost afectată?

Dan Cașcaval:  Nu. Suntem singura universitate ieșană care nu a pierdut nici un proiect prin PNRR. De altfel, până săptămâna trecută, noi derulam prin PNRR 19 proiecte, în valoare de 19 milioane de euro. Și aici mă refer la proiectul de digitalizare, început acum 3 ani, la reabilitarea celor 3 cămine din campus și a terenului de sport. Începând de acum trei zile, mai avem două proiecte pe zona de dezvoltare, în electronică și microelectronică și  tehnologia informației, care împreună însumează 31 milioane de euro. Acestea sunt proiecte noi. Dar din cele vechi, în urma evaluărilor, noi am atins gradul de maturitate, deși e un termen care mie nu îmi place, am atins gradul de maturitate, care a făcut ca cei care au analizat proiectele la nivelul guvernului, la nivelul ministerului, să nu respingă niciunul dintre proiectele noastre.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Adriana Mahu, mentor Smarty Kids Iași: ”Aritmetica mentală dezvoltă gândirea și funcționarea ambelor emisfere cerebrale în sincron. Avem copii care ne spun capitalele în timp ce calculează sau copii care pot face două calcule în același timp.”

Publicat de andreeadaraban, 29 octombrie 2025, 09:16 / actualizat: 31 octombrie 2025, 16:40

La Iași, sub coordonarea Adrianei Mahu, profesor și mentor la Smarty Kids – Păcurari și Tătărași, această metodă nu doar că prinde rădăcini, ci oferă și rezultate remarcabile. Anul acesta, Matias Aneculăesei, de numai 9 ani, a devenit campion la Olimpiada de Aritmetică Mentală din Dubai, iar colegul său, Mihnea Mahu, în vârstă de 8 ani, a ocupat locul al doilea, performanțe obținute într-o competiție cu aproape 200 de participanți din 12 țări.

Colega noastră, Andreea daraban, a stat de vorbă la Starea Educației cu Adriana Mahu, coordonatoarea acestor mici campioni, pentru a descoperi ce înseamnă aritmetica mentală, ce presupune această metodă, cum se desfășoară antrenamentele și ce transformări apar în dezvoltarea copiilor care o practică.

Andreea Daraban: Ce este, de fapt, aritmetica mentală? Cum funcționează metoda pe care o folosiți? Cu ce se deosebește de aritmetica tradițională?

Adriana Mahu: Aritmetica este o ramură a matematicii, iar aritmetica mentală este metoda de calcul pe care noi o facem cu ajutorul abacului japonez, numit și Soroban. Practic aceasta este deosebirea, în modul în care se lucrează pe abac.

Andreea Daraban: Ce are special acest abac?

Adriana Mahu: Este special faptul că se lucrează în baza nouă. De fapt, biluțele de pe abac reprezintă numerele. Avem mai multe spițe. Pe spița din mijloc lucrăm, de obicei, pe unități. Următoarea este zeci, sute, mii, zeci de mii. Ele sunt așezate și le vizualizăm exact ca în scrierea noastră obișnuită, la matematică. Practic, asta le ușurează copiilor vizualizarea numerelor. Cum îi ajută aritmetica mentală? Așa cum se știe din psihopedagogie, până la vârsta de 8-9 ani,  copiii au nevoie de obiecte concrete pentru a-și însuși și pentru a putea lucra cu noțiuni abstracte. Numerele sunt abstracte atât timp cât nu le asociem cu un obiect concret. Am observat la lecțiile demonstrative, unde invităm părinții alături de copii, că cei mici, dacă le dai un calcul, de exemplu 2 plus 2, se blochează. Nu știu ce să facă cu acele numere. Dar dacă le spui, eu am două mere și tu două, câte avem împreună? Imediat își imaginează obiectele concrete și pot lucra cu ele. Asta face de fapt abacul. Pun mâna concret pe biluțe, îi ajută să integreze apoi noțiunile și să lucreze cu ele în minte, în abstract.

Andreea Daraban: Practic, ce operații învață copiii cu această metodă? Doar de adunare și scădere sau și alte operații?

Adriana Mahu: Noi învățăm adunare, scădere, înmulțire, împărțire, calcule cu numere negative, cu fracții zecimale, cu virgulă, și scoaterea de sub radical a radicalilor perfecți până la 100. Totul folosind abacul. La un moment dat, se pot face și în minte. Cele mai complexe se pot face și în minte, bineînțeles, numai că este nevoie de exercițiu foarte mult. Cum acționează? Practic, copiii întâi învață operațiile de adunare și scădere și nu e vorba neapărat de învățare. Pe cei mici, da, putem să spunem că îi ajută să învețe adunarea și scăderea atunci când ei nu cunosc aceste noțiuni. Antrenamentele de aritmetică mentală sunt foarte benefice și pentru copiii mai mari, care sunt deja la școală, în clasele a II-a, a III-a, a IV-a și îi ajută să își îmbunătățească anumite funcții cognitive. Ce facem noi la aritmetică mentală nu este să învățăm matematică nouă, ci să o exersăm și să ne antrenăm mintea. Practic, e un fitness pentru creieraș. Abacul reprezintă aparatele și greutățile cu care copiii se antrenează și tot antrenând creierașul cu metodele pe care noi le avem, lor le este mai ușor apoi să înțeleagă la școală cerințele de la exerciții, textele pe care le citesc, să le fie mult mai ușor, să nu mai fie școala o povară. Este un feedback pe care l-am primit de la părinți, anume că acei copii care vin la cursurile de aritmetică mentală și se antrenează pe o perioadă mai lungă de timp, nu vorbim de o lună, două, că nici la sală dacă te duci o lună nu scade burtica, acești copii sunt fruntași în clasă,  pentru că au niște abilități care îi ajută să învețe mai ușor, le crește viteza de gândire, memoria, memoria de lucru, pot sta în sarcină mai mult, adică antrenăm foarte multe funcții cognitive.

Andreea Daraban: Pot face și calcule rapide, cu trecere peste ordin, cu zeci, cu sute, cu mii, totul în minte foarte rapid.

Adriana Mahu: Pot să facă asta, copiii facă asta, dar noi începem cu un grad de dificultate foarte mic și progresiv creștem gradul de dificultate, astfel încât copiilor să nu li se pară greu de la început. Și mai mult de atât, să sedimenteze informațiile și să le poată folosi cu ușurință. Adică dacă din prima îi dai un calcul greu, se blochează și zice, nu mă mai duc acolo,  eu nu înțeleg nimic. Dar dacă începem pas cu pas, nici nu-și dau seama cum ajung să se priceapă la calcule foarte complexe.

Andreea Daraban: De la ce vârstă pot începe copiii aritmetica mentală? Există o limită minimă, o limită maximă?

Adriana Mahu: Eu recomand în jurul vârstei de 5 ani. Avem materiale și pentru copii mai mici, de 3-4 ani, dar prefer să le recomand părinților să se joace cu copiii de 3-4 ani, să modeleze plastilină, nisip kinetic, să facă gogoși, pâine împreună, ca să-și dezvolte musculatura degetelor, astfel încât coordonarea lor la scriere să fie una bună. Atunci când le este greu să scrie, copiii încep să refuze scrisul și asta împiedică procesul de învățare. De aceea, în jurul vârstei de 5 spre 6 ani, copiii sunt mai pregătiți, pot să scrie, e mai ușor să învățăm scrierea numerelor, a cifrelor și începând cu 5 ani este mai potrivit. Limita maximă, sinceră să fiu, nu există, pentru că oricine se apucă de antrenamente cu aritmetică mentală, vede rezultate.

Andreea Daraban: Dar înțeleg că în același timp pot face și alte lucruri. Adică ei pot calcula, dar în același timp pot purta o conversație și în minte se derulează calculele.

Adriana Mahu: Practic dezvoltăm gândirea și funcționarea ambelor emisfere cerebrale în sincron, dar totul se întâmplă în urma antrenamentului. Știți, mi-am făcut abonament la sală, după trei luni mă duc pe acolo să văd ce se întâmplă, că n-am slăbit deloc. Cam așa este și cu aritmetică mentală.10-15 minute de antrenament zilnic. Și 10 minute nu e mult. Noi avem și o platformă unde copiii se antrenează. Pe platformă sunt foarte multe simulatoare și aplicații care îi ajută și le antrenează memoria, viteza de reacție. Antrenamentul  pe această platformă, la un moment dat îi face capabili să gândească două acțiuni în același timp. Să calculeze, să dea răspunsul corect la calcul, dar și să spună un cântecel sau o poezie sau să răspundă la niște întrebări. Avem copii care ne spun capitalele în timp ce calculează, avem copii care răspund la întrebări despre ei, avem copii care cântă dacă au și acest talent și copii care pot face două calcule în același timp. Adică cu mintea poți să faci două calcule cu o viteză atât de mare și să dai două răspunsuri corecte. Practic sunt două ecrane pe care rulează numere și trebuie să faci separat pentru fiecare ecran calculele. Și da, mulți dintre ei reușesc, dar totul ține de antrenament.

Andreea Daraban: Cum decurg antrenamentele pe categorii de vârstă? Bănuiesc că există niște diferențe în funcție de grupele în care sunt înscriși copiii.

Adriana Mahu: Copiii lucrează diferențiat. Să presupunem că avem o grupă de copii de șapte ani care au început toți în același timp. Să știți că se diferențiază chiar dacă au aceeași vârstă, chiar dacă au început în același timp. Pentru că un impact foarte mare îl are ce fac ei în restul timpului și cum sunt ei construiți. Și atunci, cel care se mai antrenează și acasă, cu siguranță va progresa și va ajunge mai departe. Din acest motiv, grupele noastre nu sunt formate de copii pe aceeași categorie de vârstă și pe același nivel. Pentru că nu putem să îi ținem pe unii în funcție de ceilalți. Fiecare avansează în funcție de capacitatea și ritmul său. Platforma noastră online ne oferă posibilitatea de a lucra diferențiat și de a face setările în funcție de capacitatea fiecărui copil, astfel încât ei fac calcule fără să fie influențați de ce știe colegul. Iar lucrul individual, pe suportul de curs, pentru că o mare parte din timp se lucrează cu pixul în mână și pe numărătoare, scriind pe caiețele, la fel nu este influențat de nivelul celorlalți, deoarece ei își urmăresc materialul lor, adică suportul lor de curs. Fiecare învață de pe suportul propriu.

Andreea Daraban: Această metodă este extinsă la nivelul întregii țări, sunt centre în toată țara care practică această metodă. De cât timp ați început să lucrați în acest domeniu?

Adriana Mahu: Eu am deschis centrul Smarty Kids Păcurari, în parteneriat, în anul 2021 și ulterior am rămas singura coordonatoare, iar în țară Smarty Kids anul acesta împlinește șase ani de când este deschis. Avem mai multe centre la nivelul țării, sunt peste 350 de centre. De fapt, nu suntem numai în România, sunt mai multe țări în care se află centre Smarty Kids și în Republica Moldova, în Bulgaria, în Ungaria și acum se extind în Slovenia și Germania și sunt peste 20.000 de copii care practică aritmetică mentală în franciza noastră. Bineînțeles că au mai apărut și alte școli de aritmetică mentală, deoarece fiecare are libertate să facă asta.

Andreea Daraban: Concursurile la care participă copiii, în ce constau? Ce au ei de făcut practic acolo? Sunt mai multe probe?

Adriana Mahu: Sunt și concursuri cu mai multe probe, sunt și concursuri cu o singură probă. De-a lungul timpului am fost atât la concursuri naționale cât și internaționale. Copiii noștri au fost pe podium și chiar sunt încântată de rezultatele lor. Bineînțeles că meritul este al copiilor, al celor care îi antrenează, dar și al părinților, pentru că sunt foarte implicați și susțin copiii și financiar, dar și moral. Anul acesta a fost în Dubai concursul Smart Kids, unde am avut o singură probă de 10 minute de calcule scrise. În aprilie am fost în Belgia, la un concurs unde, pe lângă proba scrisă, au fost copii care au avut și calcule mentale de făcut în fața unui ecran și am avut și acolo un fruntaș. Și asta ar fi cea de-a doua probă. Pe de altă parte, mai sunt concursuri care se desfășoară online, unde copiii au de făcut mai multe tipuri de calcule și mai multe tipuri de operații. Anul acesta am participat la concursul mondial organizat de India și avem rezultate foarte, foarte bune. La concursul din Dubai, unde am fost doar cu doi copii, a fost în august, când toată lumea era în concedii, și era după cel din iulie, pentru că și în iulie am fost în Cairo la un concurs, cu patru copii, din care doi au fost super campioni și doi au luat locul întâi. Iar în Dubai am fost doar cu cei doi copii, cu Matias Aniculăesei și cu Mihnea Mahu. Mihnea este băiețelul meu, a fost primul lui concurs. Matias s-a calificat în categoria în care el a participat, ca fiind copilul cu cele mai multe calcule corecte și a fost campion.

Andreea Daraban: Contează viteza și corectitudinea calculelor la astfel de concursuri.

Adriana Mahu: Da, da, contează corectitudinea. De exemplu, există un număr maxim de calcule pe care ei îl au de făcut cu anumiți termeni. Pot fi cu 5 termeni, cu 6 termeni, adunări, scăderi, pot fi cu 10, pot fi cu unități, pot fi și înmulțiri, împărțiri. Sunt mai multe grade de dificultate, în funcție de nivelul copilului și în funcție de vârstă. Ei au fost la categoria Starter, adică începători, și numărul maxim de calcule era 200. Acum, cu precizie, nu pot să vă spun cât au făcut, dar să știți că sunt mai rare cazurile în care copiii fac toate cele 200 de calcule corect. E presiunea concursului, concurența, emoțiile și oboseala de pe drum., nu sunt condițiile de acasă și sunt foarte mulți factori care influențează rezultatele, dar au reușit și asta ne face foarte mândri de ei.

Andreea Daraban: Copiii care exersează această metodă de mici se adaptează cu ușurință aritmeticii clasice?

Adriana Mahu: Da. Întrebarea dumneavoastră poate fi interpretată cumva dacă această metodă ar putea să încurce în învățarea matematicii de la școală. Nu, nu poate să încurce. Este o metodă de a dezvolta gândirea. Nu are cum să-i încurce. Dar există un moment în parcursul copiilor, la cursul de aritmetica mentală, în care ei pot fi confuzi. Atunci când sunt la început și în aritmetica mentală și la școală. Pentru că practic nu le stăpânesc bine pe niciuna și asta poate crea confuzie. Dar în momentul în care ei învață bine și stăpânesc ambele metode sau măcar una dintre ele, știu sigur că nu le pot încurca. Pentru că noi avem creierul suficient de deștept astfel încât să putem învăța mai multe limbi străine fără să le întrepătrundem cuvintele într-una. Putem rezolva o problemă de matematică prin mai multe metode fără să le amestecăm. Gândirea noastră logică și structura gândirii noastre ne ajută. Dar e vorba poate de un pic de confuzie, vă spun, în momentul în care ei nu sunt siguri pe ceea ce au de făcut. După ce stăpânesc metoda, nu există ca această metodă să-i încurce la școală, din contra le oferă suport, să le fie mai ușor și să înțeleagă matematica mai ușor.

Varianta audio a interviului|:

#StareaEducației (INTERVIU) Bogdan Rațiu, profesor Merito, autor de manuale și auxiliare școlare: ”Eu cred că vocea noastră, a profesorilor, nu prea este auzită. Și poate de aceea tot ce vine de sus în jos undeva se rupe. Nu cred că suntem ascultați, nu cred că înțelegem ce înseamnă a negocia niște idei, niște viziuni și nu cred că ni se dă foarte multă încredere.”

Publicat de andreeadaraban, 27 octombrie 2025, 20:02 / actualizat: 29 octombrie 2025, 9:18

La Iași, s-a desfășurat conferința Connected 3.2, care a adus împreună profesori, elevi și părinți ce au discutat despre educație și tehnologie. Printre invitați s-a regăsit și Bogdan Rațiu, doctor în filologie, profesor de Limba și literatura română. Activitatea sa profesională este strâns legată de orașul Târgu Mureș, unde predă atât în licee de prestigiu, cât și în cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade”. În prezent este director adjunct al Liceului Universității și vicepreședinte al Asociației Profesorilor de Limba Română ”Ioana M. Petrescu” din Cluj-Napoca. A fost distins cu premiul Merito pentru inovație în educație, este autor și coautor de manuale, programe școlare, auxiliare didactice, dar și de cărți de specialitate.

Andreea Daraban: Cum vedeți impactul Inteligenței Artificiale în procesul educațional actual? Poate fi un aliat real al profesorilor și al elevilor sau riscă să devină un instrument de superficializare a cunoașterii?

 Bogdan Rațiu: Cred că trebuie să ne uităm în trecut, pornind de la apariția tiparului, apariția internetului, a smartphone-urilor și acum discutăm despre apariția Inteligenței Artificiale. Cred că e un moment de cotitură. E un moment în care trebuie să ne reconfigurăm, să ne revitalizăm, dacă îmi permiteți cuvântul acesta, pentru că în acest moment ce face un instrument AI? Aduce informație mult mai ușor, însă trebuie să vedem dacă școala vrea doar informație sau vrea să producă cunoaștere. Vrem cunoaștere, vrem competențe și dacă răspunsul este afirmativ, înseamnă că ne vom uita cu mai multă atenție la ce se întâmplă în sala de clasă. Adică nu mai putem să ignorăm formarea competențelor care conțin și atitudini și cunoștințe. Cred, e o opinie personală, foarte mulți ani ne-am dus spre dezvoltarea de abilități și acolo ne-am cam oprit, fără să vedem cum trebuie să dinamizăm un conținut pe abilități cognitive superioare sau cum să formăm o anumită atitudine în fața conținutilor pe care le predăm. Inteligența Artificială poate fi privită, pe de o parte, ca un act de superficializare, dacă nu le dezvoltăm elevii lor noștri discernământul, gândirea critică, reflexivitatea, poate fi o modalitate prin care vom vedea foarte mulți elevi care vor trece prin blocaje, pentru că le va fi stopată creativitatea, capacitatea de a discerne între ce este adevărat și ce este fals, inclusiv fake news-urile, inclusiv toată viața lor pe rețelele sociale. Dar în același timp, cred că este și o oportunitate extraordinar de mare. De ce? Eu sunt unul dintre profesorii care folosește AI, instrumente foarte multe, cred că am vreo 5-6 pe care le folosesc constant, care mi-au facilitat drumul spre cunoaștere, care mă ajută să-mi documentez cursurile și lecțiile foarte bine, lucruri pe care înainte poate le făceam într-o lună, acum pot să le fac și în 10 minute. E adevărat că discut foarte mult cu o anumită aplicație, dar după aceea merg spre cealaltă aplicație unde mă adâncesc, apoi caut resursele în diferite baze de date. Recunosc, pe mine mă ajută să fiu foarte informat și să-mi formez o opinie validată prin foarte multe studii.

”Atât timp cât tu creezi în elevul tău valori, atitudini proactive, niciodată nu va cădea în mirajul superficialității pe care îl oferă AI-ul.”

Andreea Daraban: E nevoie însă de o maturitate pentru a putea face acest lucru, de o experiență profesională, de cunoștințe destul de aprofundate.

Bogdan Rațiu: Cred că trebuie să punem din nou accentul pe cunoștințe. Acum, mai mult ca niciodată, elevul sau tânărul trebuie să fie conștient de paradigme, de curente, de modul în care a evoluat lumea, în care a evoluat o anumită știință, pentru că atunci când ai gândire critică, încerci să gândești în nuanțe. Nuanțele înseamnă o anumită subtilitate a gândirii, a rafinamentului. Momentan, aceste instrumente ne oferă niște informații generale, create după niște modele. Dacă discutăm despre cunoștințe, ele trebuie legate de valori. Atâta timp cât tu creezi în elevul tău valori, atitudini proactive, niciodată nu va cădea în mirajul superficialității pe care îl oferă AI-ul. Pe lângă valori, atitudini, spuneam și gândire critică. Dar gândire critică înțeleasă așa cum spune litera științei, nu așa cum uneori o improvizăm la clasă. Când a apărut smartphone-ul, a fost așa o stare de revoluție, a apărut internetul la fel, acum a apărut AI-ul, haideți puțin să ne punem întrebarea. ”Dezvoltăm procesele cognitive superioare la elevi?” Pentru că sistemul, din păcate, lasă o ampretă puternică asupra oamenilor care intră la clasă. Evaluările pe care noi le dăm, de atâția și atâția ani, faptul că sistemul se mișcă foarte greoi, programele se schimbă după zeci de ani, în loc să fie ceva foarte dinamic în care cunoașterea să intre în școli rapid, din păcate, toate astea lasă o amprentă puternică pe profesori și cred că în ultima perioadă am diminuat foarte mult modul în care înțelegem procesele cognitive superioare, modul în care înțelegem creativitatea, modul în care îmbinăm cunoștințele la nivel transdisciplinar. Noi deseori mergem spre pluridisciplinaritate, dar nu ajungem spre transdisciplinaritate, deși e un concept pe care îl vehiculăm foarte des. Și atunci discuția aceasta aș vrea să o punctez cu o idee importantă: adevărul de la clasă e adevărul științei. Profesorul trebuie să ducă în clasă adevărul științific pentru ca elevul cu adevărat să fie format. Pentru că acum, datorită acestor tool-uri, minusurile se vor vedea foarte rapid. Carențele apar instant.

”Dacă nu modificăm experiența de învățare a elevilor, nu vom putea lupta cu toți factorii care îi impactează în mediul digital. Și nu vorbesc doar de AI.”

Andreea Daraban: Credeți că profesorii din România sunt pregătiți să integreze AI în activitatea didactică? Ministrul Educației vorbea recent despre un ghid de utilizare a Inteligenței Artificiale care ar urma să apară în scurt timp.

 Bogdan Rațiu: Așa e, am citit și eu în presă și e foarte bine că s-au gândit la un astfel de proiect. Sunt curios cum apare și vă spun de ce. În liceul în care lucrez, noi în momentul de față gândim cum să integrăm Inteligența Artificială la fiecare disciplină. Dar, dincolo de acest aspect, mai există o disciplină care a apărut în spațiu anglosaxon de ceva timp, se numește ”Literație AI”. Ca să vă ofer un context, literația apare de câte ori e nevoie de un nou subiect al cunoașterii. Ai o problemă în educație? Apare un tip de literație. Acum avem o problemă cu AI-ul. Există programe foarte bune, deja construite, care te ajută să conștientizezi cât, cum să folosești inteligența artificială, dar în același timp îți creează și un algoritm. E important să fie o viziune coerentă pentru că nu ne interesează doar cum s-a creat modelul, să înțelegem cum funcționează, cum îl aplicăm noi la clasă, cum îl aplicăm în formarea noastră, ci și cum formăm etica. Până nu există discernământ și etică în utilizarea acestor instrumente, tot ceea ce noi îi învățăm la clasă pe elevi va fi diminuat sau nu va mai fi relevant de la o zi la alta. Dar, dincolo de modul în care utilizăm Inteligența Artificială, eu cred că e foarte important să reconfigurăm procesul din clasă, modul în care ne proiectăm lecția. De ce spun asta? Eu trec puțin, ca practician, dincolo de statistici, dincolo de cifrele care apar în politicile educaționale. Noi, profesorii de la clasă, ne analizăm elevii, vedem ce fac în bancă, mergem înapoi în cancelarie și începem să reflectăm. De ce n-a putut să fie atent elevul? Ce i s-a întâmplat? De ce ceea ce a mers la altă clasă, la ei nu a mers. Tot procesul acesta reflexiv ne duce spre o primă ipoteză de lucru. Dacă nu modificăm experiența de învățare a elevilor, nu vom putea lupta cu toți factorii care îi impactează în mediul digital. Și nu vorbesc doar de AI. Toată această multimodalitate care le ocupă mintea, ea trebuie să se găsească sub o anumită formă și în clasă. Poate chiar să concurăm cu ea. E greu, dar să știți că zona asta de cercetare, care cred că trebuie să devină relevantă pentru profesori, vorbește deja despre activități care nu mai sunt doar formative și informative, deci nu doar îmi formează caracterul, mintea, nu doar mă informează asupra unui subiect, ci sunt și activități performative. Elevul e dornic de cunoaștere, e dornic de experiențe. Ar trebui încă să ne bucurăm de lucrul acesta și să creăm un alt fel de etos, un etos al încrederii în clasă, în care profesorul să vină deschis, să primească întrebări, să-i învețe pe elevi să adreseze cât mai multe întrebări.

Andreea Daraban: Nu mi-ați răspuns însă la întrebarea, credeți că profesorii din România sunt pregătiți să integreze AI în activitatea didactică?

 Bogdan Rațiu: Cred că sunt medii și medii. România are foarte multe variabile. Avem urban mare, urban mic, capitală, mediul rural. Cred că în mediul urban, profesorii se vor adapta rapid. Cred că în mediul rural vor fi niște sincope, însă eu cred că e nevoie automat de cursuri de formare. Cred că aceste cursuri de formare îi vor ajuta, dar eu am încredere în profesorii din urbanul mare și urbanul mic, că vor încerca. Vor încerca pentru că e presiunea prea mare din partea elevilor.

”În nicio altă țară nu se formează competențele având modele de subiecte.”

Andreea Daraban: Sunteți autor de manuale, de auxiliare didactice care să-i ajute pe elevi pentru examenele naționale. Cât de relevante sunt Evaluarea Națională, Bacalaureatul, în formele lor actuale, pentru ceea ce înseamnă viitorul elevilor?

 Bogdan Rațiu: Ține foarte mult de o anumită viziune pe care o are țara. Voi spune ”țara”, nu voi spune sistem, nu voi spune minister, pentru că până la urmă toți suntem răspunzători de cum sunt evaluați copiii noștri. Dacă la Evaluarea Națională se simte un progres în ultimii ani, la Bacalaureat stagnăm. De ce? Pentru că programele școlare n-au mai fost revizuite de 20 de ani.

 Andreea Daraban: Se lucrează acum.

 Bogdan Rațiu: Acum se lucrează și cred că undeva în patru ani va apărea un nou examen de Bacalaureat. Dar mai avem o tradiție, îi voi spune tradiție. Voi folosi acest eufemism, să apară tot timpul modele de subiecte. Noi ne dorim foarte tare să formăm competențe. În nicio altă țară nu se formează competențele având modele de subiecte. Și fiind așa o isterie, dacă nu ai un item identic cu cel de pe model, subiectul a fost împotriva copiilor noștri. Nu e niciodată împotriva copiilor noștri. Și știu că părinții vorbesc foarte mult între ei. Anul acesta va fi mai greu, anul acest se dă liric, etc. Niciodată nu cred că ministerul a vrut să dea ceva care să-i pună în dificultate pe elevi, ci poate a încercat să evalueze și competențe. Eu cred că mergem pe drumul bun, dar cred că e nevoie de a schimba această atitudine și a părinților și a profesorilor față de ce înseamnă modelele de subiecte. Permanent să ai siguranță, dar a avea o competență, a-ți fi dezvoltat o competență înseamnă să faci față la un transfer în orice situație. Și atunci, cumva, prin aceste modele pe care noi le primim, de fapt, anulăm o parte din ceea ce înseamnă formarea competențelor la elevii noștri. Cred că în timp vor începe să fie mai relevante, dacă ne vom asuma puțin că oamenii se învață în timp. Sunt niște riscuri pe care cu toții trebuie să ni le asumăm, însă mi se pare că sistemul se mișcă greoi. E rezistent la schimbare, e rezistent la foarte mult adevăr științific. Să știți că de aceea am plecat din zona unei cercetări academice și am trecut spre carte educațională pentru că mi-am dat seama că nu totdeauna auxiliarele, manualele, au în spate un fundament științific, de care autorul să fie conștient. Ceea ce am încercat împreună cu echipele în care lucrez a fost să cobor marea știință, teoriile mari de conferințe, de simpozioane în sala de clasă pentru că atunci, de fapt, ești cu adevărat relevant, dacă ceea ce tu ai cercetat și ajunge la elevul din față.

 Andreea Daraban: Se discută tot mai mult despre schimbarea examenului de Evaluare Națională. Spunea domnul ministru (n.r. Daniel David,) la un moment dat, că nu e suficient să testăm copiii doar la matematică și la limba română, că ar trebui introduse mai multe discipline. Cum vedeți aceste aspecte?

 Bogdan Rațiu: Dacă m-ați fi întrebat acum 5-6 ani, v-aș fi spus da, să o facem mâine. Acum o văd cu mai multă chibzuință și spun așa: noi avem o tradiție didactică, noi avem niște profesori alături de care încercăm să ne formăm elevii. O schimbare a examenului de română și de matematică, care există de zeci de ani, mi se pare hazardată, dar cred că e nevoie și de încă o evaluare care să îmbine mai multe conținuturi, mai multe discipline, mai multe competențe. Însă nu cred că de pe o zi pe alta se poate anula un examen ca matematica sau română, ci e nevoie de timp și e nevoie ca noi și să integrăm nevoia de a face o schimbare.

Andreea Daraban: Și poate să îi pregătim din timp pe copii pentru un astfel de examen. Poate că la clasă ar trebui să ne raportăm în acest fel la viitorul examen.

 Bogdan Rațiu: Și mai ales de când începe un ciclu. Nu poți să faci schimbări în mijlocul unui ciclu de învățare. Adică pentru cei care încep clasa V-a, da, ne putem gândi la așa ceva. Dar aici aș mai rămâne pe o idee, dacă îmi permiteți. Eu cred că vocea noastră, a profesorilor, nu prea este auzită. Și poate de aceea tot ce vine de sus în jos undeva se rupe. Pentru că eu nu cred că intențiile din minister nu sunt bune. Nu pun sub semnul îndoielii. Chiar cred că oricine e în sistem, vrea binele sistemului. Însă nu cred că suntem ascultați, nu cred că înțelegem ce înseamnă a negocia niște idei, niște viziuni și nu cred că ni se dă foarte multă încredere. Pentru că, să știți, eu fac parte dintr-un colectiv de profesori la școală, la Merito, în Asociația Profesorilor de Limba Română, am parte tot timpul de oameni foarte bine pregătiți. Oameni care citesc constant. În ultima perioadă s-a tot spus că profesorii nu mai citesc, profesorii nu mai fac carte. Să știți că în bula mea oamenii citesc. Și atunci, de ce nu ne folosim de ei? Cu siguranță sunt și pe alte discipline oameni care, cu adevărat citesc, sunt informați, pot face o sincronizare cu ceea ce se întâmplă în spațiul occidental, dar pot să o facă asumat și mizând pe integrarea acelor concepte în sistemul cumva de cunoștințe pe care profesorul îl are.

”Mi se pare că în documente noi ne-am updatat. Avem cuvinte mari, frumoase. Problema e cum le punem în practică.”

Andreea Daraban: Dar ce ar trebui, în opinia dumneavoastră, să măsoare aceste examene? Cele precum Evaluarea națională, Bacalaureatul, cunoștințele acumulate, competențele de viață, gândirea critică?

 Bogdan Rațiu: Se întâmplă, iarăși, o scurtcircuitare în momentul în care plecăm de pe ce scrie într-un document curricular și ce se întâmplă în practică. Cum vă spuneam mai devreme, ceva de sus ni se spune să facem, până jos lucrurile încep să fie viciate. La fel se întâmplă și în documente. Mi se pare că în documente noi ne-am updatat. Avem cuvinte mari, frumoase, dacă nu avem literație, avem înțelegere de text, avem texte multimodale, avem conștiință lingvistică, conștiință matematică, deci avem toate cuvintele mari și frumoase care sunt și în spațiul occidental. Problema e cum le punem în practică. Pentru că eu, dacă vreau să evaluez gândirea critică, eu nu evaluez gândirea critică pe un anumit tip de item pe care știu că îl dau de 10 ani și acel item deja poate primi un șablon și rămânem în zona șabloanelor chiar dacă intenția a fost foarte bună. Deci dacă nu schimbăm din mers, lucrurile intră într-o rutină care nu ne face bine. Lucrurile acestea se pot distruge dacă avem curaj, dacă suntem asumați.

Andreea Daraban: Așadar, șablonizarea este o mare problemă a sistemului educațional.

 Bogdan Rațiu: Dar nu e doar vina ministerului, e și vina profesorilor care așa au fost învățați să gândească de-a lungul timpului. Știți ce se poate șabloniza? Procesele cognitive inferioare. Doar acelea. Unui proces cognitiv superior niciodată nu vei putea să-i dai un șablon. Dacă îl lași pe elev în fața unui text liric și ceri semnificație și spui lumea textului cu propriile tale cuvinte, dacă am face un barem în care să fim foarte atenți, așa cum sunt la examenele Cambridge, de exemplu, în care știm foarte clar nivelul, tipul de cuvânt, dacă am exersa puțin altfel baremul de corectare, cred că am ajunge mult mai sus. Deci nu sunt niște schimbări totale, dar ar trebui niște nuanțe.

”Când folosești standarde, nu te mai interesează testul de la sfârșitul unității. Te interesează evaluarea ca formă de învățare.”

Andreea Daraban: Ce schimbări ar fi necesare pentru a avea o evaluare autentică? Știu că în lipsa unor standarde de evaluare la nivel național, și la acestea se lucrează în prezent, ați contribuit la o serie de standarde ale comunității Merito, din care faceți parte.

 Bogdan Rațiu: Am încercat. A fost un proces de învățare. N-am avut scopul de a fi publicate, a fost pe final ideea aceasta de a le publica. Știți de ce am făcut-o? Am citit foarte mult despre standarde. Am citit despre standarde de învățare, standarde de evaluare și am spus, împreună cu Antoaneta Luchian, profesoară de muzică la Iași, hai să încercăm să vedem ce iese. Să știți că noi am lucrat mult la ele. Un an de zile ne-a luat. Le-am încercat. Le-am dus la clasă. Ne-am mai luat aproape de noi cinci, șase, zece colegi de-a lungul timpului, care să le aplice la clasă și să știți că le-a fost greu.

 Andreea Daraban: De ce?

 Bogdan Rațiu: Le-a fost greu pentru că, din nou, nu au fost învățați niciodată să lucreze așa. Un curs de formare de 4, 10, 20 de ore nu îți rezolvă un mindset, o mentalitate în fața evaluării. Pentru că, de fapt, când folosești standarde, nu te mai interesează testul de la sfârșitul unității. Te interesează evaluarea ca formă de învățare. Eu permanent îi dau feedback elevului meu, dar el și părinții trebuie să primească feedback-ul, să știe ce să facă cu el și va produce progres, categoric. Dar e nevoie și de comunitate, care să înțeleagă impactul. De asemenea, acolo nu mai poți mușamaliza anumite procese cognitive superioare pe care elevul trebuie să le facă, o anumită complexitate a gândirii sau o anumită profunzime a cunoștințelor. Și după ce noi le-am scris, să știți că am mai făcut un pas important. Am încercat să le ducem în clasă. Am încercat să-i învățăm să-și proiecteze lecțiile. După aceea să facă evaluare, să dea feedback constant. I-am format, dar să știți că efectul nu a fost cel pe care l-am sperat. De ce? Pentru că e nevoie ca tot sistemul să fie coherent, de la standardele de la clasa 0 până la clasa a-IV-a, fără ruptura aceea de la a II-a la a III-a, pe care cred că toți părinții au resimțit-o împreună cu ai lor copii. De asemenea, să nu fie ruptură între clasa a-IV-a și clasa a V-a, la sfârșit de clasa a VIII-a. În momentul în care spunem răspuns critic, să fie cu adevărat răspuns critic cu nuanțe și nu doar o opinie. Și atunci, continuând idea, trebuie să fie totul coherent, inclusiv realizarea de manuale, inclusiv evaluările la  -a, a IV-a și a VI-a. Când vom avea suficientă viziune încât să oferim coerență unui curriculum de la clasa 0 până la clasa a XII-a, lucrurile vor dobândi consistență, cu mențiunea că e nevoie ca acestea să fie integrate și de profesori universitari din Departamentele de Pregătire ale Profesorilor, și atunci da, cu adevărat sistemul poate să fie relansat. E foarte important să nu mai lucrăm insular. Vedeți, noi lucrăm acum, ca țară, la noile programe de liceu. Ele trebuiau să fie făcute de foarte mult timp pentru că au terminat, trei sau patru generații deja de când trebuiau să fie făcute. Deci, sunt niște sincope, de asemenea nu știu dacă există o viziune coerentă, de exemplu, pe competența de lectură de la clasa 0 până la clasa a XII-a, competența specifică matematicii, cum raționalizează copilul, ce tipuri de deducții să facă, ce tipuri de argumente să folosească în logică, etc. Deci, sunt foarte multe concepte, idei pe care dacă nu le vedem coerent, ele vor produce niște sincope. Vom spune ”da”, sunt doar pe hârtie. Nu, tot ce este pe hârtie în clasă se simte de 10 sau de 20 de ori mai puternic.

”Cred că leadership-ul din școli poate fi schimbat și atunci mult mai mulți profesori vor fi cu speranță.”

Andreea Daraban: Ce vă dă speranță în ciuda tuturor dificultăților cu care se confruntă școala românească?

 Bogdan Rațiu: Ca profesor am fost mereu omul clasei, nu am fost omul școlii. Nu prea am știut ce se întâmplă în cancelarie, nu prea am știut ce se întâmplă în fiecare colțișor al școlii, dar am știut foarte bine ce se întâmplă în clasă, cu elevii mei. Și cred că de aceea sunt cu foarte multă speranță. Cred că leadership-ul din școli poate fi schimbat și atunci mult mai mulți profesori vor fi cu speranță. E adevărat că simțim o anumită blazare, o anumită lipsă de speranță,  o rutină care ne-a făcut să ne îngrădim mintea și trăirile în ceea ce privește educația, dar cred că, atunci când ai parte de colegi foarte buni, când poți să admiri, când te poți bucura de reușita elevilor tăi și când ești omul clasei, cu siguranță vei fi un om cu speranță și care nu va mai sta să asculte fiecare Breaking News din educație. Pentru că eu cred că e momentul să ne mai și purificăm puțin de acest Breaking News din educație și să vorbim mai calm, mai așezat, mai înțelept, pe specificul pe care îl are fiecare în clasă, să înțelegem că nu sunt soluții valide pentru toți, să ne bucurăm că suntem oameni ai cărții.

Andreea Daraban: Pe finalul dialogului nostru voiam să vă întreb, este adevărat că ați fost corigent la limba română?

 Bogdan Rațiu: Am fost corigent la limba română pentru că poate am fost un copil pe care sistemul l-a uitat. Eram copilul acela invizibil din bancă, foarte cuminte, dar care nu înțelegea câtă bucurie poate să-ți ofere o lectură sau cunoașterea dintr-o anumită disciplină.

Andreea Daraban: În ce clasă erați când ați rămas corigent?

 Bogdan Rațiu: Eram în clasa a IX-a. După aceea, în clasa a X-a, o nouă profesoară tânără, extrem de riguroasă, foarte atentă la fiecare moment al lecției, a început să mă ridice, pas cu pas. Și astăzi sunt profesor de limba română, categoric că dacă nu era un om care să-mi construiască mintea, nu aș fi evoluat, nu mi-aș fi depășit condiția, nici cea socială și nici cea umană. De aceea, cred că soluția țării noastre e în profesori. E în profesori și în dialog constructiv, în comunități care să instituie un dialog constructiv.

Varianta audio a interviului:

Bogdan Rațiu este doctor în filologie, cadru didactic al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Parcursul său academic și profesional este strâns legat de orașul Târgu Mureș. În prezent, este director-adjunct în cadrul liceului universității, profesor de Limba și literatura română și asistent universitar la Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”. Este vicepreședinte al Asociației profesorilor de Limba și literatura română „Ioana Em. Petrescu” din Cluj-Napoca, profesor laureat MERITO pentru inovație în educație și cetățean de onoare al orașului Târgu Mureș (2022). Bogdan Rațiu este coautor de manuale școlare publicate în România și Republica Moldova, de resurse didactice, programe școlare, auxiliare educaționale, cărți și studii de specialitate, precum și de articole de opinie. În calitate de fondator al centrului educațional AGIR EDU TRAINING SRL, organizează workshopuri, ateliere și conferințe educaționale la nivel național și internațional, contribuind activ la formarea unei culturi educaționale moderne, centrate pe inovație, competență și valori autentice.

(AUDIO) Iași: O profesoară de biologie de la liceul din Răducăneni și-a dat demisia, după ce ar fi apărut în ipostaze indecente pe un site de adulți

Publicat de andreeadaraban, 27 octombrie 2025, 15:59

Profesoara vizată are 24 de ani, este originară din Arad și a absolvit Facultatea de Biologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Ea a predat biologia timp de aproximativ trei ani la Liceul „Lascăr Rosetti” din Răducăneni, atât la clase de gimnaziu, cât și la liceu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Ramona Bojoga, a declarat, pentru postul nostru de radio, că profesoara și-a depus vineri demisia, iar conducerea instituției i-a desfăcut contractul de muncă: ”Am comunicat cu conducerea unității de învățământ. Mi s-a transmis că doamna profesor și-a depus demisia vineri, pe 24 octombrie. Unitatea de învățământ a luat act de demisia doamnei profesoare și a procedat la încetarea contractului de muncă. Și în aceste condiții nu mai avem obiect pentru cercetarea abaterilor disciplinare.”

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Ramona Bojoga, a mai declarat că postul rămas liber va fi ocupat de un cadru didactic ce s-a prezentat anul acesta la examenul de titularizare, dar căruia nu i-a fost repartizată o catedră: ”La Inspectoratul Școlar, la Departamentul Resurse Umane, colegii mei au deja cereri în așteptare de la cadre didactice care au susținut examenul de titularizare și nu au prins un post în urma repartizărilor publice și vor fi contactați de colegii de la Resurse Umane,  în ordinea descăscătoare a mediilor.”

(Andreea Daraban/ FOTO imagine ilustrativă )

#StareaEducației (INTERVIU) Andrei Nemțișor, elevul fenomen al Iașiului, medaliat cu aur și argint la olimpiadele internaționale de Matematică și Informatică: ”Mă motivează competiția în sine, să fiu din ce în ce mai bun. Lucrez și rezolv probleme din plăcere.”

Publicat de andreeadaraban, 24 octombrie 2025, 00:00 / actualizat: 27 octombrie 2025, 19:47

Rezultatul vine ca o continuare firească a unui parcurs spectaculos: anul acesta, în primăvara Andrei a fost dublu medaliat cu aur la Olimpiadele Naționale de Matematică și Informatică, iar în iunie a obținut medalie de aur și punctaj maxim la Balcaniada de Matematică pentru Juniori, desfășurată în  Macedonia de Nord.

Pasiunea lui pentru cifre, algoritmi și rezolvări elegante se împletește cu o maturitate surprinzătoare și cu o modestie rară.

În spatele acestor performanțe se află ore de muncă, susținere din partea părinților și mentoratul unor profesori dedicați, precum doamna Lucia Miron, profesor de informatică  și domnul Adrian Zanoschi, profesor de matematică.

Andreea Daraban a stat de vorbă cu Andrei Nemțișor pentru a afla    ce înseamnă, cu adevărat, performanța școlară și cum se scrie succesul la Informatică și Matematică.

 Andreea Daraban:  Cum ai trăit momentele în care ai aflat că ai câștigat medalia de aur la Balcaniada de Matematică și medalia de argint la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori?

Andrei Nemțișor: Medalia de aur la Olimpiada de Matematică și medalia de argint la Olimpiada de Informatică reprezintă cele mai importante rezultate obținute de mine până acum.

Andreea Daraban: Asta și pentru că e prima participare internațională la aceste competiții, nu?

Andrei Nemțișor: Da, sunt primele competiții internaționale importante la care am participat. Sigur că am fost foarte bucuros când s-au afișat rezultatele, când am aflat că am primit medalia. România a avut, în general, un rezultat foarte bun la ambele competiții.

Andreea Daraban: Știu că România a obținut la Balcaniada de Matematică locul întâi pe națiuni.

Andrei Nemțișor: Da, a obținut detașat locul întâi, nu mai știu exact la câte puncte.

Andreea Daraban: Cum este experiența aceasta a olimpiadelor internaționale? Sunt competiții mult mai acerbe, cu un nivel mult mai ridicat de dificultate al subiectelor.

Andrei Nemțișor: Sigur că probele au fost foarte dificile, au fost probleme interesante. Pe lângă probe și experiența în sine a fost una unică. Am interacționat cu copiii foarte talentați din alte țări. De exemplu la olimpiada de matematică, după probă, am vorbit cu echipa Turciei, am întrebat ce au făcut, am discutat problemele. Am mai vorbit cu echipa Bulgariei, care și ea a avut un rezultat foarte bun.

Andreea Daraban: Ai reușit într-un singur an să obții medalii la nivel național și internațional la două discipline foarte dificile. Ce te motivează să te pregătești cu așa o rigurozitate?

Andrei Nemțișor: În primul rând lucrez și rezolv probleme din plăcere. Sunt pasionat încă din clasele primare de matematică și de informatică. Sunt două discipline care se completează foarte bine împreună. De asemenea, mă motivează competiția în sine, să fiu din ce în ce mai bun și să concurez și cu alți copii talentați.

Andreea Daraban: Cum arată o zi obișnuită din viața ta? Cât timp dedici studiului și cum reușești să-ți păstrezi echilibrul între muncă și timp liber?

Andrei Nemțișor: Numărul de ore pe care le aloc în fiecare zi, pregătirea pentru olimpiade diferă foarte mult, depinde. În apropierea olimpiadelor lucrez 3-4 ore pe zi și sigur că îmi rămâne suficient timp și pentru mine să mă întâlnesc cu prietenii.

Andreea Daraban: Ai și alte pasiuni, în afară de matematică și informatică? Mai reușești să faci și altceva pe lângă cele două discipline?

Andrei Nemțișor: Acum câțiva ani făceam șah, adică eram foarte bun la șah, dar nu prea mai fac, nu prea mai am timp.

Andreea Daraban: Cum îți structurezi învățarea când te pregătești pentru cele două discipline? Alternezi sau le separi complet?

Andrei Nemțișor: De regulă, încerc să lucrez în fiecare zi, și  la matematică, și la informatică. Sigur că problemele sunt diferite și lucrez separat, dar încerc să le îmbin și să lucrez în fiecare zi  la ambele.

Andreea Daraban: Îți amintești vreo problemă care te-a pus în dificultate?

Andrei Nemțișor: Da, se întâmplă des să mă gândesc timp de mai multe zile la o problemă și câteodată îmi iese, câteodată nu, mă uit pe soluții.

Andreea Daraban: Ai avut vreodată perioade în care ți-a fost greu să te concentrezi? Ai avut un blocaj? Ai avut momente când ai dorit să renunți?

Andrei Nemțișor: Nu am avut momente în care mi-am dorit neapărat să renunț la pregătirea pentru olimpiadă. Sigur că am avut perioade dificile, cu un program mai încărcat, în care nu am reușit poate să lucrez foarte mult, dar am continuat și sper să mă pregătesc cât mai mult timp pentru aceste olimpiade.

Andreea Daraban:  Trebuie să spunem că Andrei nu este la primele premii anul acesta la olimpiadele de Informatică și Matematică, încă din clasa 5-a ai participat la astfel de competiții, nu?

Andrei Nemțișor: Prima olimpiada a fost în clasa a IV-a, când am participat la Olimpiada Națională de Informatică și am luat medalie de aur.

 Andreea Daraban: Dar există Olimpiadă de Informatică la clasa IV-a?

Andrei Nemțișor: Am participat cu elevi de clasa a V-a.  Apoi în clasa V-a am obținut premiul I la Matematică și premiul III la Informatică. În clasa VI-a am obținut premiul III la Matematică și anul acesta am obținut premiul I la ambele discipline.

Andreea Daraban: Dacă ai putea alege între o problemă de Matematică și una de Informatică, pe care ai rezolva-o mai întâi și de ce?

Andrei Nemțișor: La acest moment nu pot să aleg între Matematică și Informatică. Depinde de zi, adică când lucrez la Informatică, mi se par problemele de Informatică foarte interesante, când lucrez la Matematică, mi se par cele de Matematică foarte interesante.

Andreea Daraban: Ce este cel mai greu pentru tine la competițiile la care participi, exceptând subiectele, care de fiecare dată, la fiecare etapă, sunt cu un grad de dificultate mai mare?

Andrei Nemțișor: Cel mai greu cred că sunt zilele dinaintea competiției, când am cele mai multe emoții, când nu știu cât de greu se va da, cum va fi.

Andreea Daraban: În ziua examenului propriu zis?

Andrei Nemțișor: Cred că reușesc să-mi gestionez destul de bine emoțiile în timpul examenului. O dată ce văd problemele, nu mai am așa de multe emoții.

Andreea Daraban: Și cum reușești zilele acestea,  dinainte de competiție să-ți păstrezi calmul, să fii echilibrat? Ai un anumit ritual, faci ceva în mod special?

Andrei Nemțișor: Nu, de obicei, înainte de competiții, câteva zile înainte, mai fac probleme, mă mai antrenez și încerc să nu mă gândesc neapărat la competiția care va urma.

Andreea Daraban: Ce rol au avut profesorii tăi, doamna Lucia Miron și domnul Adrian Zanoschi, în parcursul tău? Cum te-au ajutat să evoluezi?

Andrei Nemțișor: În cadrul pregătirii pentru olimpiadă, profesorii sunt foarte importanți. Atât doamna Miron cât și domnul Zănoschi m-au ajutat foarte mult. Am participat și la CEX-ul la Informatică – Infogim Iași. Acolo îmi selectau probleme, mă ajutau când nu înțelegeam foarte bine anumite soluții.

Andreea Daraban: Contează relația aceasta dintre elev și profesor, să fie una apropiată?

Andrei Nemțișor:  Da, contează foarte mult.

Andreea Daraban: Mama e mereu cu tine. Și acum la radio e cu tine și la alte evenimente am văzut-o, e mereu în preajma ta. Familia te susține necondiționat.

Andrei Nemțișor Da, sigur, familia este și ea foarte importantă. Familia mă sprijină de fiecare dată, indiferent de rezultat.  Îmi asigură tot ceea ce este nevoie.

Andreea Daraban: Iată, anul acesta, Bursele de excelență olimpică au fost eliminate. Te ajutau acești bani? Erau importanți pentru tine?

 Andrei Nemțișor: Bursa de excelență, pe care am luat-o în anii trecuți, nu era atât de mare precum cea pe care ar fi trebuit să o iau anul acesta datorită competițiilor internaționale, dar sigur că era un sprijin important.

Andreea Daraban:  Cum vezi chestiunea aceasta cu scoaterea burselor? Cum vezi această decizie?

Andrei Nemțișor: Bursele reprezentau un oarecare mijloc de susținere, un mijloc care să arate că sunt preciat, că sunt susținut și mă motivau într-o oarecare măsură.

 Andreea Daraban: Ești deja admis la liceu, datorită premiilor obținute la olimpiade. Unde vei dori să mergi mai departe în clasa noua? La ce liceu?

 Andrei Nemțișor: Nu m-am decis încă, nu m-am gândit la asta. Mai am destul timp să mă gândesc. Ar putea să fie și Colegiul ”Costache Negruzzi”, dar iau în calcul și alte variante.

Andreea Daraban:  Sunt mulți elevi care te privesc ca pe un model. Ce le-ai spune celor care ar vrea să participe la olimpiade, dar nu îndrăznesc? Alții poate se gândesc că n-ar putea niciodată obține niște performanțe similare…

Andrei Nemțișor: În primul rând, ar trebui să le placă materia, ar trebui să le placă problemele și dacă le place și vor să participe, nu văd de ce nu.

Andreea Daraban:  Ca să faci performanță într-un anumit domeniu, ce contează foarte mult? Contează cunoștințele? Contează să știi să-ți gestionezi emoțiile? Contează să fii competitiv, să nu renunți, să muncești mult?

Andrei Nemțișor: Cred că cel mai mult contează cât de mult te pregătești înaintea competițiilor, cât de multă experiență ai și cât de concentrat ești în ziua probei, că poți să ai zile mai bune, zile mai rele.

Andreea Daraban: Astăzi (24 octombrie) începe o competiție foarte importantă la care participi. Este vorba despre Balcaniada de Informatică, ce se desfășoară anul acesta în Cipru.

Andrei Nemțișor: Eu mă consider pregătit pentru această competiție, am destul de multă încredere în mine că o să obțin un rezultat bun. Este o competiție importantă, dar sunt sigur că va fi foarte bine.

Andreea Daraban: Câți participanți din România sunt la această competiție?

Andrei Nemțișor: Sunt patru participanți. Eu și încă trei elevi din București. Există două zile de concurs, în fiecare zi sunt câte trei probleme, un interval de patru ore în care le avem de rezolvat și fiecare problemă valorează câte o sută de puncte și se adună punctajele.

Varianta audio a interviului:

(INTERVIU) Autonomia financiară, temă centrală la Consiliul Național al Rectorilor de la Iași. Universitățile cer mai multă libertate în gestionarea fondurilor. Rectorul UAIC, Liviu Maha: ”Vrem să putem folosi resursele de care dispunem. Pentru că sunt proiecte europene, sunt fonduri atrase, ele apar în buget, apar și în bugetul ministerului. Ca urmare, acest fapt ne obligă să avem aprobarea ministerului pentru a folosi acei bani.”

Publicat de andreeadaraban, 22 octombrie 2025, 09:55 / actualizat: 23 octombrie 2025, 11:54

Prof. dr. Liviu Maha, rectorul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor,  i-a vorbit, într-un interviu acordat colegei noastre, Andreea Daraban,  despre importanța participării la acest eveniment a omologilor de peste Prut, dar și despre prioritățile din acest an ale reuniunii de lucru de la Iași.

Liviu Maha: Participarea rectorilor din Republica Moldova e una firească. E un proiect început, anul trecut, în toamnă, când a avut loc prima reuniune a Consiliului Național al Rectorilor din România și Republica Moldova, deci o întâlnire comună la Chișinău. În acel moment au fost stabilite priorități la nivel de instituții de învățământ superior, sisteme de învățământ superior, deci priorități strategice care vizează perioada următoare și e firesc ca aceste discuții să continue. S-a convenit ca astfel de întâlniri să aibă loc cu o frecvență anuală, de obicei toamna. În acest an, întâlnirea are o dublă semnificație. Dincolo de această colaborare cu universitățile din Republica Moldova avem și sărbătorirea celor două universități din Iași,  Universitatea ”Al. I. Cuza”, respectiv Universitatea Națională de Arte ”George Enescu”, dar și a colegilor de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Chișinău. Cu alte cuvinte, primele două zile se desfășoară aceste lucrări la Chișinău, urmând ca de vineri la prânz aceste lucrări să se desfășoare la Iași, în România.

        Universitățile cer  la Consiliul Național al Rectorilor mai multă libertate în gestionarea fondurilor.

Andreea Daraban: La Consiliul Național al Rectorilor, ce se va discuta anul acesta? Care sunt prioritățile?

Liviu Maha: Problemele mai stringente vor fi cele de natură financiar-bugetară. Sigur vor fi abordate probleme legate de finanțarea sistemului de învățământ universitar, în general modul în care se planifică aceste bugete, cât de fundamentate sunt. Cred că un subiect important va fi cel legat de autonomia financiară a universităților, pentru că în acest moment, deși pe alte paliere, autonomia este una ridicată, în plan financiar există o dependență foarte ridicată de minister, de guvern, în general. Legea Finanțelor Publice pune foarte multe bariere inițiativelor sau flexibilității, nu în sensul legalității, ci în sensul termenelor, adică e nevoie de foarte multe aprobări pentru a demara un proiect, chiar dacă scriptic există acei bani pentru a-i folosi efectiv. E o birocrație îngrozitoare.Sigur se va pune problema, poate chiar, a schimbării acestui cadru legal, în sensul proiectelor multianuale. În acest moment, legislația nu neapărat nu permite, ci nu oferă un cadru clar pentru a finanța proiecte de investiții care au un caracter multianual. Deci sunt aspecte legale care vizează această dimensiune financiară. Se vor discuta, cu siguranță, aspecte legate de cooperarea cu universității din Republica Moldova. Iașul are un rol important în acest context, poate fi o punte de legătură între cele două sisteme de învățământ universitar. Importanța strategică a acestei zone va fi evidențiată și în contextul evoluțiilor,  sperăm cât mai favorabile, în ceea ce înseamnă conflictul, războiul din Ucraina și procesul de integrare  a Republicii Moldova și a Ucrainei.

Andreea Daraban: În ceea ce privește chestiunile legate de finanțarea universităților, cum ați vedea dumneavoastră această autonomie financiară?

Liviu Maha: E vorba, în primul rând, de posibilitatea de a folosi resursele de care dispui. Pentru că sunt proiecte europene, sunt fonduri atrase, ele apar în buget, apar și în bugetul ministerului. Ca urmare, acest fapt ne obligă să avem aprobarea ministerului pentru a folosi acei bani. Deci, cred că a scoate bugetele universităților din ceea ce înseamnă bugetul ministerului și implicit bugetul consolidat, deci să funcționăm ca organizații autonome, cu același control al instituțiilor statului, cu aceleași alocări bugetare legate de numărul de studenți, de calitatea pe care o oferim beneficiarilor diverși, inclusiv comunității, doar în acest mecanism de planificare financiară și de posibilitatea utilizării tuturor oportunităților. De multe ori ratăm ocazii de a finanța anumite proiecte sau activități din cauza acestor mecanisme birocratice.

         Suspendarea finanțărilor PNRR a blocat investiții esențiale în campus, un proiect important al UAIC trece pe venituri proprii.

Andreea Daraban: Înțeleg că ați fost foarte afectați de pierderea unor fonduri din PNRR. Cât de afectată este universitatea și ce proiecte nu ați putut realiza, pe care le aveați în lucru sau în perspectivă?

Liviu Maha: Au fost disfuncționalități în planificarea unor activități legate de acest program, de proiectele finanțate prin PNRR. Ele s-au oprit în august, intempestiv, neanunțat, și am stat pe locul cu lucrări în cămine, deși era clar că acele proiecte vor merge mai departe, fiind proiecte mature. Pe de altă parte, evaluarea proiectelor în vederea stabilirii celor care se vor suspenda, date fiind constrângerile legate de buget, a fost una birocratic-administrativă, mai puțin bazată pe evaluarea concretă a riscurilor, dar și a șanselor de reușită. Din păcate, un proiect a trebuit să-l mutăm pe o altă sursă de finanțare, pe venituri proprii, tocmai pentru că, deși era foarte avansat raportat la momentul începerii, pentru că a început la sfârșitul anului trecut, era mai puțin avansat decât unele aprobate pentru finanțare cu un an și doi ani înainte. Și atunci a trebuit să-l mutăm. Suntem afectați în ceea ce privește un singur proiect dintre cele finanțate, este vorba despre Corpul R al Universității. E vorba de fostul sediu Romtelecom, o investiție de 3-4 milioane de euro pe care o facem pentru modernizare, recompartimentare. E un proiect frumos, inclusiv pentru comunitate, și de aceea merge mai departe. Acum suntem pe procedură în a achiziționa serviciile de proiectare în vederea autorizării lucrărilor.

          Expoziția ”Flori de toamnă” și inaugurarea Centrului Cultural Japonez de la Iași, printre manifestările organizate cu prilejul împlinirii a 165 de ani de existență a Universității ”Al. I Cuza”

 Andreea Daraban: În ceea ce privește zilele Universității, iată anul acesta marcați acest moment împreună cu Universitatea de Arte, va fi o ceremonie la Teatrul Național.

Liviu Maha: Tradițional avem foarte multe manifestări științifice. Luna octombrie înseamnă zilele Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, înseamnă foarte multe manifestări științifice la toate facultățile, departamentele, catedre, laboratoare de cercetare. Cam fiecare coleg este implicat într-o astfel de activitate. În plus față de aceste manifestări științifice, avem deschiderea Expoziției ”Flori de toamnă”, ediția a 49-a. Ieșenii s-au obișnuit cu acest eveniment, îi invit în următoarele 3-4 săptămâni să ne viziteze pentru a vedea, pe lângă ceea ce oferă toamna, ca frumuseți ale naturii și această expoziție de crizanteme. Vom inaugura, ca noutate, un Centru cultural japonez. Nu există unul similar în Regiunea de Nord-Est, deși în restul țării sunt mai multe astfel de inițiative. Împreună cu Ambasada Japoniei, cu excelența sa Ambasadorul Japoniei, vom inaugura vineri un astfel de centru cultural. Sperăm să fie o sursă de inspirații pentru colegi, pentru comunitatea, în a dezvolta relațiile bilaterale, relațiile de cooperare.

Andreea Daraban: Unde va avea sediul  Centrul cultural japonez?

Liviu Maha: Momentan va fi pe strada Gheorghe Asachi. Este o clădire administrativă a universității. Acolo funcționează și Centrul cultural portughez și Centru cultural sud coreean. Ulterior, după renovarea corpului R al universității ”Al. I. Cuza”,  două etaje vor fi dedicate tuturor acestor centre culturale, lectorate. Deci, va fi un spațiu și comun pentru evenimente, conferințe, cursuri și spații pentru biblioteci, birouri și alte activități. E adevărat, momentul central va fi pe lângă CNR, România- Republica Moldova, deci această întâlnire a rectorilor, care are un caracter mai mult lucrativ, și o ceremonie festivă la Teatrul Național din Iași. Aceasta  are și o componentă artistică și una, să spunem, festivă, în sensul mesajelor transmise de diferiți parteneri, că vorbim de instituții publice, administrație publică, centrală, locală, parteneri din mediul academic, socio-economic, în general. E o ceremonie organizată în parteneriat cu colegii de la Universitatea Națională de Arte. Le oferim invitaților, pentru că sunt sute de invitați, atât pe ceea ce înseamnă CNR, dar și parteneri din țară și din străinătate, care și-au dorit să fie alături de noi în acest moment.

Andreea Daraban: Este așteptat inclusiv președintele României, domnul Nicușor Dan.

Liviu Maha: Domnul președinte a fost invitat la acest eveniment. Sunt semnale că ar putea participa în Iași la mai multe activități în acea perioadă. Noi ne asigurăm să oferim toate condițiile pentru ca participarea dumnealui la ceremonie, dacă se va concretiza, să fie în bune condiții.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Mihaela Nabăr, director World Vision România: Învățământul simultan a crescut cu 8% în România în acest an. Nu este o soluție ideală pentru școala românească, dar este o realitate a predării. Dacă nu facem nimic să investim în învățământul simultan, vom avea și mai mulți copii rămași în urmă.”

Publicat de andreeadaraban, 21 octombrie 2025, 09:06 / actualizat: 22 octombrie 2025, 9:57

Ghidul vine ca răspuns la una dintre cele mai persistente provocări din sistemul educațional românesc: organizarea eficientă a claselor simultane în care învățătorii predau în același timp elevilor din ani de studiu diferiți, în special în comunitățile mici, izolate sau slab conectate la infrastructura școlară.

Rezultatele obținute în perioada de testare sunt remarcabile: prezență aproape integrală, performanțe școlare vizibil îmbunătățite, profesori mai bine sprijiniți și copii mai implicați. Dincolo de cifre însă, acest Ghid înseamnă și recunoașterea faptului că profesorii care predau în învățământul simultan au nevoie de formare, metodologie și resurse adaptate.

Despre importanța acestui demers și despre impactul utilizării acestui Ghid în școlile rurale,  a discutat la Starea Educației colega noastră, Andreea Daraban,  cu doamna Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România și Republica Moldova, organizația care a inițiat și coordonat acest proiect strategic pentru viitorul educației din mediul rural.

Andreea Daraban: Cum a luat naștere ideea elaborării acestui Ghid național pentru învățământ simultan și ce v-a determinat să începeți acest demers?

Mihaela Nabăr:  World Vision România este o organizație care activează în cele mai vulnerabile zone din această țară, în special din rural, de peste 35 de ani. Asta înseamnă că suntem în comunitățile rurale, suntem în școlile din acele comunități și vedem cu ce se confruntă copiii noștri, părinții acestor copii și în special profesorii sau cadrele didactice la clasă. Acest Ghid metodologic a venit ca parte a unui program, ”Pâine și mâine”, pe care Fundația World Vision România îl implementează de multe vreme. Suntem la cincilea an de implementare în această formă și, practic, de la începutul lui 2024 implementăm acest program în școlile cu predare atipică, respectiv cu predare în regim simultan. La momentul în care am intrat în aceste școli, ceea ce am constatat a fost că, în primul rând, avem o foarte mare problemă de adaptare a copilului la ceea ce se întâmplă în clasă și de capacitatea cadrului didactic de a răspunde nevoilor multiple dintr-o clasă. Pentru că știm foarte bine, învățământul simultan în România apare ca urmare a scăderii numărului de copii. Acest tip de învățământ este în rural, de obicei în ciclul primar.  De anul acesta însă, urmare a schimbărilor care au apărut în sistemul educațional, ceea ce vedem este că sunt destul de multe clase cu predare simultană și în secundar, în ciclul gimnazial,  ceea ce înseamnă că și acolo această nevoie este extrem, extrem de vizibilă. Și, practic, acest Ghid a apărut datorită faptului că profesorii și cadrele didactice ne spuneau: ”Avem nevoie de ajutor, avem nevoie de suport astfel încât să putem să lucrăm măcar puțin cu fiecare elev”. Totodată, peste 78% dintre cadrele didactice ne spuneau cea mai mare problemă pe care o întâmpină este modul în care trebuie organizată clasa, deoarece erau amestecați copii de clasa I și de clasa a IV-a  sau copiii de clasele I-IV în aceeași sală de clasă. Și atunci, împreună cu specialiști educaționali și alături de colegii mei din teren, din județele acestei țări, am văzut ce funcționează la clasă, am organizat inclusiv infrastructura clasei astfel încât să permită punerea împreună a unor copii de vârste mai mari cu copii de vârste mai mici și să se poată produce acel act de ”peer-to-peer education”, adică copiii mai mari să aibă grijă de cei mici. Mai mult de atât, ne-am uitat la materialele educaționale de care au nevoie, atât copiii cât și profesorii, pentru că știm, din nou, tot conform datelor, că una dintre principalele probleme pe care ne le sesizează profesorii din învățământul simultan este că nu au materiale educaționale adaptate. Copiii, pe de altă parte sau părinții acestor copii, peste 60% ne spuneau că nu au resurse pentru a achiziționa materiale educaționale. Și atunci am mers în aceste clase și am reorganizat clasele. Mai mult de atât, am reușit împreună cu specialiștii educaționali să predăm aceeași materie către toate clasele. Adică atunci când vorbim de Comunicare și Limba Română, vorbim de Comunicare așa cum se cheamă ea și la clasa I și la clasa a IV-a, în același timp. Și atunci lucrăm diferențiat, dar folosind același text. Mai mult de atât, am reușit să și integrăm cumva componenta de digitalizare în procesul de învățare simultan și este prezent în acest ghid metodologic și acest aspect. De ce? Pentru că ceea ce am constatat în experiența noastră de ani de zile, în tipul acesta de școli, este că, de foarte multe ori, maniera clasică de predare nu are impactul dorit în zona de progres pe limba română, matematică și celelalte materii. Și atunci am folosit metode educaționale interactive cu ajutorul device-urilor și al tuturor aplicațiilor de tipul acesta, astfel încât să îi învățăm pe copii interactiv să citească și să socotească mult mai repede. Sunt situații în care, spre exemplu, în șase luni de zile am ajuns, împreună cu copiii de clasele a III-a, a IV-a, pentru că aveau foarte mari probleme la citit și în special la înțelegerea textului citit, să scriem și să citim, să socotim mult mai repede decât am fi făcut-o prin predare clasică.

Andreea Daraban: Ce înseamnă în mod concret că Ministerul Educației a avizat acest ghid? Ar putea fi un pas spre profesionalizarea învățământului simultan în România?

”Învățământul simultan nu este soluția ideală pentru școala românească și n-a fost niciodată. Conform statisticilor, rezultatele din simultan sunt mult mai slabe decât cele din învățământul tipic.”

 Mihaela Nabăr: Învățământul simultan nu este o noutate în România. Nu este o noutate nici în alte țări, pentru că știm foarte bine, sunt țări care îl folosesc, fie datorită constrângerilor pentru care și noi îl folosim în România, respectiv număr mic de elevi, infrastructură deficitară și așa mai departe, dar sunt și țări care folosesc învățământul simultan ca o metodă de inovare. Bineînțeles că asta înseamnă pregătirea profesorilor, înseamnă școli pregătite, înseamnă clase pregătite și materiale adaptate. România nu este acolo. Și în acest moment, învățământul simultan nu este soluția ideală pentru școala românească și n-a fost niciodată. Conform statisticilor, rezultatele din simultan sunt mult mai slabe decât cele din învățământul tipic. Acesta este motivul pentru care acum doi ani am decis să intrăm în aceste școli de simultan. Ce înseamnă acest aviz din partea Ministerului Educației? Înseamnă că acest ghid metodologic poate să fie folosit cu caracter de ghid auxiliar, de material auxiliar, în toate școlile cu predare simultană. Cum se întâmplă acest lucru? Și vreau să menționez foarte clar, nu există niciun fel de contract de finanțare sau un element de sprijin material pe care Ministerul Educației îl dă către World Vision România. Nu, este un proces normal, nu este singurul ghid pe care World Vision România îl are.  Sunt și alte fundații, alte organizații care își avizează materialele educaționale. A trecut ghidul prin acest proces de avizare după, repet, un an de pilotare și, practic, acest proces de avizare ne-a permis cumva să-l avem formalizat și să-l extindem către toate școlile cu predare simultană. Bineînțeles, asta înseamnă investiție de resurse din partea Fundației World Vision România, înseamnă capacitate, astfel încât specialiștii educaționali și colegii mei să ajungă în toate aceste școli și noi sperăm să ajungem la cât mai multe școli pentru că, pe date, învățământul simultan, anul acesta, a crescut cu aproximativ 8%, ori asta înseamnă că nevoia este și mai mare față de anul trecut.

 ”Învățământul simultan a crescut, anul acesta,  în România cu aproximativ 8%, iar numărul claselor a crescut și la ciclul gimnazial, nu doar la primar.”

Andreea Daraban: A crescut procentul de elevi care învață în simultan pentru că au avut loc aceste comasări de clase, aceste comasări de școli care au survenit în urma aplicării Legii 141?

Mihaela Nabăr:  Sunt mai multe elemente care au contribuit. Unul dintre motive este și procesul acesta de comasare, dar, pe de altă parte, să nu uităm că România are o problemă de demografie, în special, în rural și, atunci, bineînțeles că numărul mic de copii din rural și lipsa de investiție, să fim foarte realiști, pe care statul român o face în educație, te determină să iei aceste decizii și să ai, spre exemplu, mai mulți copii într-o clasă. Deci, da, comasările au impactat acest proces, dar nu numai. Practic, învățământul simultan a fost impactat destul de mult și de scăderea numărului de copii, în special din mediul rural sau al celor care învață în rural. Pentru că, să nu uităm, avem comunități în care părinții, spre exemplu, își transferă copiii de la o școală la alta și, atunci, în școlile din sate sau din comunele mai îndepărtate de centrele urbane sau din comunele mai sărace, rămân foarte puțini copii. Soluția pentru a avea o școală în comunitate a fost aceea de a avea acest tip de învățământ, care nu e nou. World Vision România s-a dus către Ministerul Educației cu acest ghid, a creat acest ghid.

”Ghidul Național pentru Învățământ Simultan  este parte a programului ”Pâine și mâine”. Este un program de  after-school, de educație remedială  și  avem o masă caldă zilnică pentru toți copiii din program, un aspect esențial pentr a-i ține la școală pe copiii din medii vulnerabile.”

Andreea Daraban: Nu ar fi trebuit, oare, să fie apanajul Ministerului Educației crearea unui astfel de document? Adică Ministerul Educației  să conceapă un astfel de ghid, având în vedere că învățământul simultan nu e nou în România?

Mihaela Nabăr: Aveți foarte mare dreptate. Sunt foarte multe lucruri pe care, la nivel sistemic, ar fi trebuit să le facem. Fie că vorbim de autorități publice locale, fie că vorbim de autorități publice centrale, în cazul acesta de Ministerul Educației. Revin la întrebarea dumneavoastră,  World Vision România a făcut acest lucru pentru că are un program pe care îl implementează în aceste școli și ne-am dat seama de doi ani de zile că nu putem să vorbim de calitatea educației copiilor fără a-i învăța pe profesori și fără a veni cu ceva concret care să-i ajute la clasă și să se reflecte asupra educației copilului. World Vision România nu a venit cu acest ghid pentru că i-a cerut Ministerul Educației, ci pentru că o face de foarte multă vreme. Acolo unde implementăm programe, venim cu ghiduri metodologice, cu instrumente care să ne ajute să creștem bunăstarea copilului și nivelul de educație. Și acest ghid nu este izolat, el este parte, așa cum spuneam, a programului ”Pâine și mâine”. Este un program practic de educație after- school, de educație remedială. În acest program avem educație remedială pentru copiii care au rămas în urmă, avem o masă caldă zilnică pentru toți copiii din programul nostru, avem această componentă de formare a profesorilor.

Andreea Daraban: Ați implementat ghidul în 22 de școli rurale. În Moldova în câte școli a fost pilotat și în ce localități?

Mihaela Nabăr: În Moldova, World Vision România implementează programul ”Pâine și mâine” de mulți ani. În acest moment sunt patru școli pe care noi le-am avut din această zonă, dar ceea ce pot să vă spun este că rezultatele pe care le avem în Moldova sunt absolut extraordinare și am văzut un angajament extraordinar al profesorilor, am văzut o implicare a părinților, pentru că și ei sunt cei care, spre exemplu, ne solicită să avem acest program în școală, cu atât mai mult cu cât este și componenta aceea de masă caldă, extrem de importantă pentru menținerea copilului în educație.  În acest moment avem cinci școli din Moldova: școala Golăiești, din județul Iași, școala Tătăran, școala Todirești și Parpanița din județul Vaslui și Satu Mare din județul Botoșani.

Andreea Daraban: Aveți cifre legate de câte școli din România practică acest tip de învățământ simultan?

Mihaela Nabăr:  Ceea ce știm este numărul de copii care învață în simultan, în mod normal. Toate referințele care se dau sunt pe număr de copii și bineînțeles că există și școlile din spatele acestui număr de copii, dar ceea ce pot să vă spun este că în toate județele acestei țări există școli cu predare simultană și ceea ce constatăm din acest an este că a crescut numărul școlilor cu predare simultană în învățământul secundar,  fapt care pune și mai mare presiune pe copiii noștri care sunt așteptați să participă la Evaluarea Națională.

Andreea Daraban: Un procent mare dintre profesorii care au folosit această metodologie, care au folosit acest ghid, s-au declarat foarte mulțumiți. Cu ce dificultăți se confruntă profesorii care predau în simultan,  în afară de lipsa acestei metodologii cu care dumneavoastră ați venit pentru a suplini acest gol?

Mihaela Nabăr:  Sunt foarte multe nevoi pe care profesorii le au la clasă și nevoi pe care le văd și în învățământul tipic pentru că, așa cum spuneam, World Vision România nu implementează programe doar în învățământul simultan și nu este singurul ghid de acest fel. Ceea ce constat de fiecare dată, atunci când vorbim de învățământul rural și ca probleme care cresc în învățământul simultan sau sunt mult mai accentuate, vorbim de, spre exemplu, copiii care nu vin tot timpul la școală, prezența nu este una constantă și coerentă și atunci, prin măsuri integrate, putem să aducem și să ne menținem copiilor la școală. O altă problemă pe care ne-o menționează, de fiecare dată,  cadrele didactice din învățământul primar este nivelul diferit de cunoștințe, de implicare a părinților în educația copilului, de acces la resurse a copiilor într-o clasă de simultan. Toate acestea sunt mult mai accentuate pentru că, spre exemplu, putem să găsim copii care au un nivel de cunoștințe foarte crescut și copii care sunt la limita cititului sau nu știu să citească și să socotească. Mai avem în clasă copii cu nevoi educaționale speciale și atunci învățătorul trebuie, practic, să își împarta atenția între un copil care poate să facă performanță, un copil care nu știe să scrie și să citească  și un copil care are nevoi educaționale speciale și trebuie să ne uităm cu atenție asupra lui.  Și nu cred că învățătorul este singurul care ar trebui să facă față aici, pentru că știm foarte bine că ar trebui să existe specialiști care să îI ajute pe învățători la clasă, în special atunci când avem copii cu CES. Și toate acestea, în învățământul simultan, sunt printre copiii care nu sunt de aceeași vârstă. Ceea ce am observat și ceea ce ne spun și cadrele didactice este că este foarte greu să îi menții pe toți copiii la același nivel de atenție și implicare o oră întreagă. Și atunci, în materialele pe care le folosim, avem tot felul de metode care cresc interactivitatea actului de predare, pentru că este singura manieră prin care poți să ții toți copiii conectați o perioadă cât mai lungă la clasă și la ceea ce se întâmplă în clasă.

Andreea Daraban: Ce ar trebui să înțeleagă publicul larg despre învățământul simultan? Este într-adevăr o opțiune educațională în beneficiul copilului?

Mihaela Nabăr: Așa cum menționam, sunt țări, inclusiv Finlanda, care folosesc învățământul simultan ca element de noutate și inovare, tocmai pentru a crește interactivitatea între copii, pentru a crește networking-ul, pentru a dezvolta acele abilități sociale, pentru a crește de mic copilul mai mare care să-l ajute pe cel mic. Deci, inclusiv Finlanda folosește acest sistem de simultan, doar că pregătește profesorii să îl folosească, investește în acest sistem. În România, așa cum spuneam în acest moment, dacă ne uităm și la provocările pe care comunitățile vulnerabile le au în ruralul românesc, unde găsim destul de multe școli cu predare simultană, nu este o soluție ideală pentru învățământ, dar este o soluție reală în acest moment. Este o realitate a predării. Cred că responsabilitatea noastră, a fiecăruia dintre noi, a celor care lucrăm în educație, este aceea de a nu-i lăsa în urmă, de a fi acolo și de a fi alături de ei și de profesori. Așa cum spuneam, este o soluție de criză, o soluție pe care România o are pentru a avea copii în școală din aceste comunități. Dar dacă nu facem nimic să investim în învățământul simultan, o să avem și mai mulți copii rămași în urmă, pentru că din păcate nu se va schimba de pe o zi pe alta nici trecerea din atipic în tipic și nici calitatea cadrelor didactice și bunăstarea educațională a copilului, fără să investim.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației(INTERVIU) Orele remediale adevărate provocări pentru învățători. Corina Dina, profesor învățământ primar: „Nu cred că cei care au decis introducerea acestor ore s-au gândit la copii. Noi, învățătorii, făceam oricum astfel de activități dacă observam copii care aveau nevoie. Nu era necesar să se introducă obligativitatea acestora.”

Publicat de andreeadaraban, 20 octombrie 2025, 12:39 / actualizat: 21 octombrie 2025, 9:58

Aceste ore remediale deschid însă, în practică, și o serie de provocări administrative și profesionale pentru dascăli. Metodologia de organizare a acestor activități impune noi reguli și cerințe, precum planuri de intervenție, acorduri scrise și evidențe birocratice.

Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat cu doamna Corina Dina, profesor de învățământ primar la școala gimnazială ”Ștefan Bârsănescu” din Iași, despre ce înseamnă în mod real aceste ore remediale pentru învățători și ce provocări apar în implementare.

Andreea Daraban: Ce presupune organizarea acestor ore remediale? Dumneavoastră aveți clasa a III-a anul acesta.

Corina Dina: Aceste ore remediale reprezintă o piatră pusă clar pe umerii noștri și nu numai pe umerii noștri, ci și pe umerii copiilor și ai părinților. Vorbim despre descentralizare, vorbim despre ore mai puține, copiii să stea mai puțin la școală și noi, prin aceste ore ,îi aducem mai mult. Noi, învățătorii, atunci când observam o problemă sau o dificultate de învățare, de înțelegere a unui conținut, și înainte făceam activități cu copiii, fără să ni se impună acest lucru, benevol, cu acei copii care efectiv aveau nevoie. Dar revenind la ceea ce spuneați dumneavoastră, pornim de la simplul termen, ”remedial”. Ce înseamnă a remedia dacă ne ducem la dicționar? Înseamnă a repara. Ori, noi nu putem să asociem termenul de remediere cu termenul de performanță, pentru că în metodologie, alături de remediere apare și termenul  de performanță. Ori facem remediere, ori facem performanță. Până la urmă sunt doi termeni care, de fapt, se exclud unul pe celălalt.

Andreea Daraban: Cum ați organizat dumneavoastră activitatea? Iată, metodologia a fost publicată, sunteți nevoiți să faceți aceste ore. Cum le-ați gândit ca să fie bine și pentru copii, și pentru a vă putea desfășura activitatea într-o școală în care se învață în două schimburi?

Corina Dina:  Învățând, anul acesta, după-amiază,  am hotărât, pentru că am reușit să găsesc spațiu, ca una dintre ore să fie de la 12, iar cealaltă de la ora 16. Un program destul de greu dacă ne gândim la un copil de clasa a III-a. I-am împărțit în două grupe și vă spun și de ce. Pentru că dacă tot facem aceste activități, copiii să vină în fiecare săptămână, o singură dată, toți copiii. Dacă ar fi grupe mai mici, ar trebui să le vină rândul o dată, poate la lună sau chiar mai târziu.

Andreea Daraban: În metodologie este prevăzut un număr de 6-12 elevi în grupă. E posibil așa ceva?

Corina Dina: Da, pentru că se precizează că pot fi mai puțin de 6 sau pot fi mai mult de 12.

Andreea Daraban: Cum ați făcut selecția copiilor și ce fel de activitate desfășurați? Remedială sau de performanță?

Corina Dina: Dacă citim metodologia, acolo se precizează că grupele de copii  trebuie să fie eterogene. Ori, dacă dorim să facem remedial și să facem și performanță, grupele ar trebui să fie omogene. Ori nu avem această posibilitate, deci vom lucra la fel ca și la clasă, diferențiat,  și remedial și performanță.

Andreea Daraban: Părinții cum au primit această veste? Au fost de acord? Copiii ce spun?

Corina Dina: Să știți că la mine la clasă chiar au fost toți de acord. Să vedem, probabil, în momentul în care oboseala își vă spune cuvântul, s-ar putea să apară cererile de retragere.

Andreea Daraban: Orele sunt de 45 de minute. Cum arată programul la clasa a III-a?

Corina Dina: Ei au, fără aceste ore remediale, în fiecare zi, patru ore. O dată pe săptămână, fiecare grupă are câte cinci ore.

Andreea Daraban: Și după amiaza nu e greu cu ei după patru ore de școală?

Corina Dina: Ba da. Să știți că, indiferent că este la început sau la sfârșit, vorbim despre cinci ore în care copiii trebuie să stea în bancă, cinci ore în care trebuie să respecte și să lucrăm efectiv, inclusiv la această activitate remedială.

Andreea Daraban: În ceea ce privește volumul birocratic, iată, avem un catalog separat, avem rapoarte de făcut, e o muncă în plus.

Corina Dina: Corect. Nu se justifică să punem absențe. De ce să punem absențe, pe un catalog al nostru? Părintele, dacă dorește, își poate retrage copilul după o unitate, pe baza  unei cereri. La fel, trebuie să facem planuri, trebuie să facem pentru fiecare copil ce are nevoie fiecare. Deci mi se pare o muncă titanică pentru noi, și așa, având și atâtea alte lucruri de făcut, pentru activitatea efectivă de la clasă.

Andreea Daraban: Sunt suficiente aceste ore pentru a îndrepta, într-adevăr, unele carențe pe care le au copiii, dacă vorbim despre copii cu dificultăți de învățare? Adică sunt importante, contează?

Corina Dina: Să știți că dacă am fi putut constitui grupe de elevi omogene, atunci am fi vorbit  poate despre altceva.. Veneam și punctam ceva sau explicam anumite conținuturi. Dar încă o dată, ceea ce am spus și la început, noi învățătorii, dacă observăm că ceva nu este în regulă, un copil nu înțelege sau mai mulți, noi făceam orele acestea. Sau nu neapărat oră. Aici este iarăși o problemă. De ce 45 de minute? De ce trebuie să stăm cât o oră de clasă, dacă noi putem să facem o activitate de jumătate de oră și copilul să înțeleagă niște lucruri și să mai repetăm acea activitate în săptămâna următoare? Și acum gândindu-ne și la clasa pregătitoare. Da, precizează în ordin, clasa întâi, clasa pregătitoare au 30 de minute, iar restul de timp alte activități. Dar de ce să-i mai ținem și la alte activități în clasă? Deci până la urmă, efectiv, este tot o oră în care trebuie să facem o oră normală de școală.

Andreea Daraban: A fost o problemă și cu faptul că aceste decizii au fost anunțate în scurt timp, chiar după începerea anului școlar. Înțeleg că ați avut dificultăți de organizare.

Corina Dina: Este o problemă în școlile aglomerate, pentru că spațiu efectiv nu este. Noi învățăm în două schimburi, tot din acest motiv, pentru că nu este spațiu suficient pentru toate clasele dimineața. Nu suntem singurii care ne confruntăm cu acest lucru. Și atunci legea spune că trebuie să ne adresăm autorității locale, iar primăria ne poate pune la dispoziție un spațiu conform activităților noastre. Întrebarea mea este cum ne deplasăm în acel spațiu? Pentru că bănuiesc că nu este lângă școală, lângă orice școală. Părinții sunt de acord să desfășurăm activitatea în altă parte decât în școala în care învață copiii?

Andreea Daraban: Ați fost consultați în momentul în care s-a luat această decizie de a introduce orele remediale?

Corina Dina: Din păcate, nu. Și cred că dacă eram consultați, 99% dintre cadrele didactice din învățământul primar considerau că nu este necesar să facem, obligatoriu, aceste activități cu copiii. Dacă se dorea ca învățătorii să rămână în școală două ore în plus, oricum având atâtea documente de realizat, se putea face efectiv o programare, fiecare unitate să aibă o programare, în care fiecare învățător să știe când va fi în școală și atunci învățătorul să realizeze, fie activități cu copiii sau cu copilul care, eu știu, are nevoie de anumite remedieri, fie să completeze diferite documente școlare.

Andreea Daraban: Care credeți că sunt punctele forte și minusurile unei astfel de decizii?

Corina Dina: Cred că sunt mai multe minusuri, sincer. Nu cred că cei care au conceput această lege s-au gândit efectiv la copii. Nu s-a gândit nimeni la copii. Să nu mai vorbim despre noi, cadrele didactice  sau despre părinți. Un minus este oboseala. După patru ore este imposibil să dai același randament. Vorbim despre un copil de șase ani, mă refer la cei de la pregătitoare, e imposibil să dai randamentul așa cum îl dai după a doua oră, a treia oră. Deci la a patra oră, copiii nu mai dau randamentul 100%. La a cincea oră despre ce să mai vorbim. Intervine oboseala. Și în ceea ce îi privește pe părinți,  la fel, este foarte greu pentru că trebuie să-și gestioneze în așa fel timpul pentru a-l putea lua pe copil de la școală la ore diferite. S-ar putea ca și copiii să fie bulversați, să nu mai știe nici ei când trebuie să termine mai devreme, când trebuie să termine mai târziu. Un plus ar fi că se lucrează pentru a se mai consolida anumite lucruri. Dar cred că plusul acesta îl puteam rezolva și noi altfel,  găsind timp pentru astfel de activități o dată la două săptămâni, o dată la trei săptămâni, atunci când era efectiv nevoie pentru fiecare copil și pentru fiecare clasă, pentru că nu suntem toți  la fel.

Varianta audio a interviului:

#StareaEducației (INTERVIU) Întâlnirile ALECART la FILIT – cinci zile în care adolescenții dialoghează de la egal la egal cu scriitorii. Prof. Nicoleta Munteanu: ”Există o diferență între maniera în care citești literatura atunci când ești de unul singur, între felul în care te raportezi la o carte atunci când știi că trebuie să o pregătești pentru o oră de literatură  și modul viu în care poți să te apropii de carte, atunci când din spectator ai devenit de fapt tu personaj, alături de personajele din cărți.”

Publicat de andreeadaraban, 17 octombrie 2025, 11:45 / actualizat: 20 octombrie 2025, 12:41

          Scriitori, traducători, editori, critici literari, jurnaliști culturali și cititori de toate vârstele se vor întâlni în zeci de spații din tot orașul într-un maraton al literaturii.

          De 17 ani, revista de atitudine culturală ”ALECART”, inițiată de profesorii Nicoleta și Emil Munteanu de la Colegiul Național din Iași, formează cititori pasionați, iar implicarea în cadrul FILIT este una consistentă. În fiecare an, sub umbrela clubului ”ALECARTt”, zeci de elevi urcă pe scenă alături de autori contemporani, moderează discuții, pun întrebări sau publică cronicile acestor dialoguri, chiar a doua zi, pe site-ul revistei, scriu recenzii ale volumelor citite. Clubul de lectură este însă foarte activ pe tot parcursul anului.

Colega noastră, Andreea Daraban, a stat de vorbă cu Nicoleta Munteanu, profesoara de Limba și Literatura Română, cofondatoare a revistei și clubului ”ALECART” despre cum se formează cititorii de mâine și cum pot fi aduși tinerii mai aproape de literatură, prin dialoguri reale cu scriitorii contemporani.

Andreea Daraban: Într-un sistem care valorizează performanța școlară în cifre și diplome, FILIT și ALECART oferă un alt tip de scenă, una în care literatura nu este materie de examen, ci pretext pentru întâlnire. Cum s-a născut acest parteneriat dintre ALECART și FILIT și ce înseamnă acest festival pentru alecartieni?

Nicoleta Munteanu: Ne bucurăm să spunem că ALECART a fost partener FILIT încă de la prima ediție a festivalului și cred că este bine să amintesc numele celui care ne-a adus aproape de FILIT, este vorba despre Dan Daia, care acum lucrează în Franța, dar care, iată, ne-a propus să intrăm în jocul acesta al întâlnirilor cu scriitorii în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și de Traducere Iași. Pentru alecartieni, FILIT-ul este momentul de grație de la începutul fiecărui an școlar, care de-a lungul timpului ne-a adus foarte aproape de scriitori importanți, dar și de nume pe care nu le cunoșteam și pe care le-am descoperit prin intermediul festivalului. Și înseamnă, în primul rând, ocazia de a trage de mână scriitorul, de a discuta liber cu el, bineînțeles, cunoscându-i cărțile și astfel putând să ducem dialogul într-o zonă cu adevărat interesantă și din care copiii, adolescenții să rămână cu o altă imagine despre felul în care poți vorbi despre literatură.

”Elevii sunt cu adevărat în prim plan la întâlnirile ALECART de la FILIT. Nu autorul sau nu autorii invitați sunt personajele principale, ci chiar nucleul de bază al clubului.”

Andreea Daraban: Care este rolul elevilor în cadrul întâlnirilor ALECART de la FILIT? Cum se pregătesc ei pentru aceste evenimente?

Nicoleta Munteanu: Elevii sunt cu adevărat în prim plan. Ceea ce descoperă, de fiecare data, cei care vin la întâlnirile ALECART de la FILIT este că nu autorul sau nu autorii invitați sunt, să spunem, personajele principale, ci chiar nucleul de bază al clubului. Elevii încep să se pregătească pentru întâlnirile cu scriitorii încă din timpul verii, ceea ce mi se pare extraordinar. Căută volumele, aleg după aceea împreună cu noi volumul care va fi, în primul rând, sub lupă la întâlnirea cu scriitorul și, din momentul în care festivalul se apropie, e o adevărată, să spunem, competiție în care ei prezintă la clasă colegilor, care nu au reușit să citească volumele, felul în care au văzut ei cărțile citite, provocându-i în același timp să le descopere. Se stabilește printr-o competiție extrem de interesantă, spun eu, cine va prezenta cartea în fața autorului invitat. Iar anul acesta, la ședința de redacție, am văzut, deopotrivă, lacrimi, zâmbete, bucurie, emoții. A fost așa un moment în care au apreciat discursurile colegilor cu care intrau în competiție, au văzut care sunt modalitățile de a-și cuceri colegii, la sfârșit ei au votat și așa se stabilește persoana care va prezenta cartea. Dar prezentarea aceasta este întotdeauna gândită nu ca o prezentare făcută pentru autor, ci în primul rând pentru colegii care vin în sală, pentru cei care vor fi alături de ALECART. Pentru că, de fapt, există evident un nucleu forte ALECART, format din redactorii care, așa cum ați precizat, scriu pe tot parcursul anului și colegii lor de clasă sau alți invitați, persoane care își doresc să fie acolo. Dintre colegii de clasă, de obicei, au citit una sau două cărți, astfel încât ceilalți doar se familiarizează cu volumele scriitorilor, iar colegii care și prezintă, bineînțeles, sunt cei care trebuie să-i facă, să ajungă, fie și după FILIT, la aceste cărți.

Andreea Daraban: Faptul că elevii nu sunt doar spectatori, ci parteneri activi în astfel de festivaluri le schimbă percepția asupra modului în care se raportează la literatură?

Nicoleta Munteanu: Categoric! Ei înșiși constată că există o diferență între maniera în care citești literatura atunci când ești de unul singur, între felul în care te raportezi la o carte atunci când știi că trebuie să o pregătești pentru o oră de literatură, când știi că miza este doar un examen, care de multe ori se poate lua cu o notă mare și fără a avea lectura integrală a volumului, respectiv modul viu în care poți să te apropii de carte, atunci când din spectator ai devenit, de fapt, tu personaj alături de personajele din cărți. De aceea, cei de clasa a IX-a după FILIT, prima reacție pe care o au este ”Uau, nu am crezut niciodată că poate să arate așa o întâlnire cu un scriitor!”. Și cred că acest lucru este cel mai important. Dacă nu au avut ocazia în gimnaziu să cunoască astfel de cluburi, pentru că pe lângă ALECART trebuie să amintim și clubul LOGOS de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, pentru că, în Iași, sunt mulți profesori care se străduiesc și realizează astfel de întâlniri, pentru un astfel de copil, care este pus pentru prima dată față-în-față cu un scriitor și constată că literatura poate să fie și altceva decât o suită de clișee sau de lucruri care trebuie învățate, cred că este modalitatea cea mai apropiată de a face din el un potențial cititor pe termen lung.

”Un element nou pe care îl aduce ALECART la FILIT, anul acesta, este faptul că într-una dintre zilele festivalului, în timpul unor ore, copiii vor constata că alături de profesorul de română, care trebuie să își facă ora, va fi invitat unul dintre scriitorii de la FILIT.”

Andreea Daraban: Anul acesta, ce scriitori sunt invitați la întâlnirile ALECART?

Nicoleta Munteanu: Aș vrea să precizez că avem, întotdeauna, la FILIT privilegiul de a aduce aproape de adolescenți, în primul rând, scriitorii străini. Ne dorim să avem cât mai mulți scriitori străini, pentru că este cea mai bună ocazie de a ne întâlni și de a vorbi despre spații culturale diferite de al nostru și pentru că pe parcursul anului cu scriitorii români ne putem întâlni și altfel, grație parteneriatului cu Polirom, grație parteneriatului cu Anansi, grație parteneriatului cu Humanitas și cu editurile de la noi. Așadar, anul acesta ne vom întâlni cu Nick Bradley, cu Nicola Scott, chiar miercuri în prima zi a festivalului. A doua zi îl avem ca invitat pe Michel Bussi, pe care ieșenii îl pot vedea de altfel și în cadrul Serilor FILIT și cu Andrei Gorzo, pentru că apoi să-l avem invitat pe Carlo Vecce, un autor absolut extraordinar, profesor universitar și care a scris un roman despre mama lui Leonardo da Vinci, o poveste care încearcă să fie cât mai aproape de realitate, un scriitor original din Georgia, născut în Tbilisi și care vorbește despre realitatea georgiană, Leo Vardiashvili. Apoi, în ultima zi, grecul Isidoros Zourgos, cu ”Câteva nopți și încă una”, iarăși o carte absolut extraordinară și George Cornilă cu ”Silex”, pentru ca să încheiem absolut miraculous duminică, aș spune eu, cu Tracy Chevalier alături de Veronica D. Niculescu, o întâlnire cum nu se poate mai miraculoasă, pentru că o parte dintre romanele lui Tracy Chevalier au fost traduse chiar de Veronica D. Niculescu. În afară de aceste întâlniri propriu-zise, care țin de ALECARTUL mare, joi, în a doua zi de festival, vom avea ocazia să o avem în sala de festivități a Colegiului Național Iași, pe Veronica D. Niculescu, de data aceasta cu ”Isidor”, o carte care a cucerit generații de-a rândul și, de fapt, cele două cărți cu și despre Isidor fac elevii de gimnaziu să se îndrăgostească de literatură. Ce aș vrea, de asemenea, să mai spun este că, în afară de aceste întâlniri, avem un moment special de câțiva ani la FILIT, se numește Zoon Poetikon, o întâlnire în care adolescenții au ca invitați poeții, pentru că există, știm foarte bine, o seară a poeziei în cadrul FILIT și la Zoon Poetikon se întâlnesc atât cu poeți consacrați, cât uneori și cu poeții care nu au debutat încă în volum. Iar anul acesta vom schimba un pic, pentru că nouă nu ne place să rămânem așa încremeniți într-o formulă, vom schimba un pic felul în care gândim întâlnirea de la Zoon Poetikon. Oricum, ceea ce pot să spun, încă de pe acum, este că la Zoon Poetikon vor fi alături de noi Dan Coman, Cristina Drăghici și Robert Șerban. Și iarăși, un element nou pe care îl aduce ALECART la FILIT, anul acesta, este faptul că într-una dintre zilele festivalului, nu vreau să spun care, pentru că surpriza trebuie să rămână, în timpul unor ore, copiii vor constata că alături de profesorul de română, care trebuie să își facă ora, va fi invitat unul dintre scriitorii de la FILIT, fără să știe despre cine este vorba, astfel încât și scriitorul să simtă dinamica și ei să vadă cum este să ai într-o altă ipostază scriitorul. Ce pot să zic este că unul dintre cei invitați va fi Cristian Fulaș la gimnaziu și Dan Coman la cei de liceu.

Andreea Daraban: Multe școli din Iași au scriitori invitați în această perioadă a festivalului, o practică ce se dezvoltă de la an la an.

Nicoleta Munteanu: Este un lucru extraordinar faptul că FILIT înseamnă, cu ajutorul Inspectoratului Școlar Județan, această aducere a scriitorilor în cât mai multe școli din județul Iași, pentru că nu doar în Iași, ci și în Pașcani și în alte locuri, scriitorii au ocazia să se întâlnească cu cititorii lor. Acum, chiar dacă nu este vorba despre cititori, cred că este foarte important ca cei care vin la aceste întâlniri să se familiarizeze cu operele celor invitați, să simtă un fel de curiozitate și să ajungă la volumele lor, chiar după momentul acestor întâlniri. De-a lungul timpului am constatat că e un soi de efervescență din aceasta foarte frumoasă, e ca un soi de sărbătoare. Îți vine un scriitor pe care îl atingi, îl vezi, îl interoghezi și între tine și el se interpune o carte. Cred că e lucrul formidabil care se poate întâmpla și iată că se întâmplă de ani buni în școlile ieșene grație FILIT.

Andreea Daraban: Ce preferă tinerii să citească în ziua de astăzi? Este literatura contemporană agreată în detrimentul celei clasice?

Nicoleta Munteanu: Dacă e să ieșim strict din ceea ce înseamnă lectura pentru orele de literatură, eu aș paria necondiționat pentru literatura contemporană. Și argumentele vin din faptul că am constatat că literatura contemporană este resimțită ca fiind mult mai aproape de ei. E o literatură care vorbește pe limba lor, e o literatură de foarte multe ori contondentă, în sensul că le scurtcircuitează conștiința, îi obligă să problematizeze și să se gândească la relația lor cu lumea în care trăiesc și atunci se regăsesc mult mai ușor în situațiile de viață în care sunt puse personajele, recunosc anumite aspecte legate de istoria recentă sau mai puțin recentă și atunci cred că nada cu care putem să-i atragem pe adolescenți astăzi rămâne literatura contemporană. Însă, noi, la ALECART, am constatat, de-a lungul timpului, că de la un punct încolo, cam de prin clasa a XI-a, atunci când lucrurile sunt mai așezate și curiozitatea, nu că s-a mai domolit, ci a devenit interiorizată, pasiunea este deja formată, elevii noștri se întorc cu foarte multă plăcere la literatura clasică.  Felul în care citesc literatură clasică este mult mai adevărat și poate mai adecvat, pentru că au deja o grilă de lectură dinspre literatura contemporană.

  ”Profesorul este catalizatorul pasiunii pentru literatură.”

Andreea Daraban: Cum reușiți să-i faceți pe elevi să citească? Există o rețetă?

Nicoleta Munteanu: Nu știu dacă există neapărat o rețetă. Cred că acum, în ceea ce privește ALECART, pentru că, iată, sunt ceva ani în spate de când există ALECART, un rol important are și povestea aceasta a ALECART, care se scrie de la an la an și de la generație la generație și ca orice poveste, bineînțeles, că ea funcționează, îi atrage pe cei mici, de clasa a IX-a, să vadă ce este de fapt, ce se întâmplă la ALECART, cum arată o întâlnire. Există o legătură strânsă pe care noi o păstrăm cu absolvenții Colegiului Național Iași care au rămas în Iași și care adeseori vin la întâlnirile de redacție și, ca atare, cei mici nu ne văd pe noi, profesorul de la clasă în prim plan, ci pe cei de o vârstă cu ei. Cât despre rolul nostru, ca profesori și noi obișnuim să le vorbim elevilor la clasă despre cărțile care ne plac, despre cărțile care înseamnă ceva pentru noi și, în momentul în care ne văd ieșind un pic doar din ceea ce înseamnă ora de română obișnuită, evident că ei se obișnuiesc și ajung să se întrebe ”Măi, dar ce o fi având cartea asta, ce e cu autorul ăsta de s-a apucat profa să vorbească despre el? Oare nu ar fi interesant să deschidem și volumul de poezii, nu știu, a lui Robert Șerban sau a lui Dan Coman, să vedem ce este acolo?” Este suficient să arunce, așa, o nadă, un sâmbure către ei și, o parte, au niște reacții absolut fabuloase și o lectură, care de foarte multe ori este mai atentă și mai bună decât a noastră a profesorilor.

”Nu ne-am propus niciodată la ALECART să scoatem scriitori, să scoatem critici literari. Ne-am propus, în primul rând, să scoatem cititori.”

Andreea Daraban: Așadar, profesorul are un rol esențial în a-l transforma pe elev într-un cititor.

Nicoleta Munteanu: Da, profesorul joacă un rol important pentru că el trebuie să fie catalizatorul pasiunii elevilor. Nu înseamnă că profesorul poate să facă totul. Lumea în care trăim este complexă, ei vin din medii diferite, au nevoi și pasiuni diferite. Însă, din momentul în care reușești, în fiecare clasă, să găsești câțiva în care să sădești sau să trezești dorința aceasta de a privi lumea și prin alți ochi, aceea a literaturii, pariul nostru este câștigat. Pentru că jocul se propagă de la noi la câțiva și de la nucleul acesta al câtorva către mai mulți. Nu ne-am propus niciodată la ALECART să scoatem scriitori, să scoatem critici literari. Ne-am propus, în primul rând, să scoatem cititori și în momentul în care ei termină liceul să aibă ochiul de a ști care este cartea ce vorbește pe limba lor și cartea pe care să o găsească în momentul în care au nevoie să simtă că cineva le este aproape.

”Oricât de mult ai încerca să determini, să trezești în copiii aceștia pasiunea de a citi, în momentul în care se apropie și se lovesc de examenele naționale, mai devreme sau mai târziu, unii dintre ei ajung tot la o plasă de siguranță. Există o presiune foarte mare, cea a notei.”

Andreea Daraban: Examenele naționale din România măsoară bagajul literar al elevului? Felul în care sunt construite oferă posibilitatea elevilor să iasă în evidență, dacă au în spate lecturi consistente?

Nicoleta Munteanu: Mi-ar plăcea foarte mult să spun că da. Din păcate, realitatea din system, din punctul meu de vedere, este ușor diferită. Am constatat, de-a lungul timpului, că oricât de mult ai încerca să determini, să trezești în copiii aceștia pasiunea de a citi, în momentul în care se apropie și se lovesc de examenele naționale, mai devreme sau mai târziu, unii dintre ei ajung tot la o plasă de siguranță. Subiectele la clasa a VIII-a arată foarte frumos. Ele, din afara sistemului, pot părea interesante și ofertante pentru adolescenți. Din păcate, realitatea este că și pe aceste subiecte frumoase putem ajunge să facem din elevii noștri un fel de mici roboței care să caute, să identifice niște teme, niște trăsături, să coreleze într-o anumită direcție, care poate fi așa sugerată, ca să rămân ”la a sugera” și nu altfel, de către profesorul de la clasă, pentru că există o presiune foarte mare, a notei. În ceea ce privește elevii de clasa XII-a, ei au, într-o anumită măsură, o mai mare libertate de mișcare pentru că, da, spui Bacovia, de exemplu și autor canonic, dar nu e obligatoriu să te gândești sau să alegi poezia ”Plumb”. Poți să te duci către o postumă bacoviană, ai libertatea să alegi orice text dorești dacă ești suficient de curajos ca să faci acest lucru. Din păcate, iarăși, la eseul de la subiectul al treilea de la Bacalaurat, de multe ori constatăm că tendința, așa cum arată baremul, pentru profesor este să noteze, în momentul în care se află în fața unui eseu bine scris, chiar dacă este evidentă lipsa de originalitate a eseului respective.  Pe când atunci când un copil își gândește propriu-zis teza, îl vezi că se chinuie și că vrea să fie el însuși, evident, pot apărea mici probleme de exprimare, pot apărea anumite stângăcii, indiferent cât de bun cititor este sau cât de bun are condeiul. Și există realitatea unei note pe care constați că nu e ceea pe care știi că ar merita-o copilul. Așadar, e greu să găsești la un examen național, indiferent că e vorba de clasa VIII-a sau a XII-a, acel echilibru. Dar rămân la ideea că, dincolo de aceste examene, rolul profesorului de română este să-i formeze în direcția aceasta a unei sensibilități, a unei acuități a lecturii pe care ei să o păstreze pe termen lung. Și să depășească ideea că citesc doar pentru o notă sau citesc doar pentru un examen.

Andreea Daraban: Să revenim la ALECART și la FILIT. Suntem norocoși că avem acest festival la Iași.

Nicoleta Munteanu: Categoric. Noi am spus, de la început, că cel mai frumos lucru care se poate întâmpla în Iași în ceea ce privește literatura este FILIT. Un  festival care înseamnă cinci zile pline cu întâlnirii diferite și ca format și, evident, ca număr de invitați, cu foarte mulți tineri care se întâlnesc, se cunosc, descoperă lucruri diferite, iar întâlnirile ALECART, aș spune eu, că spre deosebire de alte întâlniri, au această particularitate: niște tineri care vorbesc liber, care gândesc pe marginea unor cărți și care au posibilitatea de a fi în mijlocul unor oameni care simt aceeași pasiune pentru literatură ca ei. Așteptăm cu nerăbdare fiecare zi și fiecare întâlnire ALECART.