Alexandru Chituță, o noua strategie pentru Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași

Alexandru Chituță, noul manager interimar al Complexului Muzeal Național „Moldova”, vorbește, la „Oameni și idei”, despre viitorul uneia dintre cele mai importante instituții culturale din Iași și din România.

Publicat de isoreanu, 31 august 2026, 18:46

Prioritățile noului manager interimar al Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași, Alexandru Chituță, sunt promovarea mai eficientă a muzeelor din subordinea instituției și internaționalizarea activității, prin dezvoltarea colaborărilor cu instituții similare din străinătate. În ceea ce privește activitatea angajaților, noul manager își propune să stimuleze munca în echipă și să impună o mai bună disciplină a muncii.

Marți, după știrile orei 15,00, Alexandru Chituță vorbește, la emisiunea „Oameni și idei” de la Radio România Iași, despre proiectele pe care dorește să le continue, dar și despre cele pe care intenționează să le inițieze la Complexul Muzeal Național „Moldova”.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video, în direct, pe pagina noastră de Facebook și pe canalul nostru de YouTube.

Ce a câștigat Iașiul din PNRR. Interviu cu președintele Consiliului Județean, Costel Alexe

Prejedintele Consiliului Județean, Costel Alexe, vorbește, la „Imperativ” despre proiectele PNRR ale Iașului.

Publicat de isoreanu, 27 august 2026, 18:43

PNRR, pe ultima sută de metri. 31 august este termenul-limită, iar miliarde de euro sunt în joc.

La Iași, Consiliul Județean și instituțiile aflate în subordinea sa au derulat mai multe proiecte prin PNRR: aproape 100 de milioane de lei pentru dotarea școlilor, microbuze electrice pentru transportul elevilor, investiții în digitalizarea spitalelor, echipamente pentru reducerea infecțiilor nosocomiale și proiecte sociale pentru persoanele cu dizabilități.

Întrebarea nu este doar cât s-a investit, ci și ce rezultate au produs aceste investiții.

Invitat la emisiunea „Imperativ”, de la Radio România Iași, vineri, după știrile orei 14,00, este președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

În culisele scenografiei

Despre scenografie, întâlnirea dintre regizor și scenograf, rolul decorului, al luminii și al obiectelor în construcția unui spectacol. Un dialog cu scenograful Vladimir Iuganu.

Publicat de isoreanu, 25 august 2026, 09:54

Povestea oricărui spectacol de teatru se naște într-un spațiu conturat prin decor, recuzită, lumini și obiecte. Scenografia influențează modul în care percepem un spectacol și înseamnă imaginație, documentare, schițe, materiale și multă muncă.

Marți, după știrile orei 14,00, la „Oameni și idei”, îl avem invitat pe scenograful Vladimir Iuganu, un artist care a colaborat cu nume importante ale teatrului românesc.

Vom vorbi despre întâlnirea dintre regizor și scenograf, despre rolul decorului, al luminii și al obiectelor în construcția unui spectacol.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostrum de YouTube.

„Oleacă de teatru”, un nou proiect independent la Iași

Marți, după știrile orei 14:00, la emisiunea „Oameni și idei”, vorbim despre teatru independent și despre un nou proiect, „Oleacă de teatru”, alături de doi actori independenți: Theodor Ivan și Alexandru Petrila.

Publicat de isoreanu, 18 august 2026, 09:05

Marți, după știrile orei 14:00, la emisiunea „Oameni și idei” de la Radio România Iași, vorbim despre teatru independent și despre un nou proiect: „Oleacă de teatru”.

Theodor Ivan și Alexandru Petrila, doi actori independenți, ne vorbesc despre spectacolul „De ce merită dimineața”, despre improvizație și despre conceptul de „long-form improv”, dar și despre spectacolele și proiectele pe care le pregătesc.

Realizator: Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită în format video live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

Noua lege a salarizării bugetarilor. Reformă sau compromis?

Legea salarizării în sectorul bugetarilor, subiectul unor negocieri complicate, este tema emisiunii „Imperativ”.

Publicat de isoreanu, 14 august 2026, 08:15

Legea salarizării în sectorul bugetar are mize importante. Educația și Sănătatea sunt două dintre domeniile în care miza este uriașă. Vorbim despre sute de mii de angajați, despre diferențe salariale semnificative, dar și despre sisteme în care lipsa de personal și condițiile de muncă au devenit probleme cronice.

Legea este legată de un jalon din PNRR, iar îndeplinirea acestuia este asociată cu deblocarea unei finanțări de aproximativ 770 de milioane de euro pentru România. Termenul-limită pentru adoptarea și promulgarea legii este 31 august 2026.

Discutăm despre toate aceste aspecte la emisiunea „Imperativ”, de la Radio România Iași, vineri, după știrile orei 14:00, împreună cu președintele Sanitas Iași, Iulian Cozianu, președintele Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui, Sorin Țiplea, și jurnalista Andreea Popa, de la Ziarul de Iași.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video live, pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

„În slujba Coroanei” – istoria Familiei Regale la Iași

Muzeografa Brîndușa Munteanu vorbește, la emisiunea „Oameni și idei”, despre expoziția „În slujba Coroanei”, deschisă la Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași.

Publicat de isoreanu, 10 august 2026, 18:06

La 160 de ani de la întemeierea Casei Regale a României, Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași, ne invită să redescoperim povești despre regi și regine, despre oameni politici, militari și personalități care au fost „În slujba Coroanei”.

Expoziția reunește documente, fotografii, ordine și medalii, obiecte de artă și elemente de vestimentație. Printre acestea se află și caseta oferită Principesei Maria cu prilejul căsătoriei sale, un obiect în care, în 1938, a fost așezată inima Reginei Maria.

Marți, după știrile orei 14:00, la emisiunea „Oameni și idei”, de la Radio România Iași, muzeografa Brîndușa Munteanu, inițiatoarea proiectului, ne va vorbi despre povestea acestei expoziții și despre legătura dintre Casa Regală și orașul Iași.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

„America de peste Pogrom” – o conversație cu scriitorul Cătălin Mihuleac

Despre „America de peste Pogrom”, vorbim cu scriitorul Cătălin Mihuleac, unul dintre cei mai importanți prozatori români contemporani.

Publicat de isoreanu, 4 august 2026, 08:04

Invitatul emisiunii „Oameni și idei” de la Radio România Iași, marți, după știrile orei 14,00, este scriitorul Cătălin Mihuleac, autorul romanului „America de peste Pogrom”, tradus în mai multe limbi și apreciat de critica internațională.

Vom vorbi despre documentare și ficțiune, despre simbolurile care străbat romanul și despre felul în care literatura poate păstra vie memoria unei tragedii istorice.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

Piața imobiliară: fiscalitate, tendințe și riscuri

TVA de 9% pentru locuințe a fost prelungită până la 1 octombrie. Adrian Lupu, consultant imobiliar/Realtor, explică la „Imperativ” cine mai poate beneficia de facilitate și ce condiții trebuie îndeplinite?

Publicat de isoreanu, 30 iulie 2026, 17:01

TVA de 9% pentru locuințe a fost prelungită până la 1 octombrie, după votul din Parlament.

Discutăm, la emisiunea „Imperativ” de la Radio România Iași, vineri, după știrile orei 14,00, cu Adrian Lupu, consultant imobiliar/Realtor, despre impactul acestei decizii asupra pieței, despre efectele blocajului de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și despre ce ar trebui să facă cei care sunt în plin proces de achiziție a unei locuințe.

Realizator Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

Cristina Simionescu Fântână – un destin muzical, pe scenă și la catedră

Cristina Simionescu Fântână, solistă a Operei Naționale Române din Iași, este invitata emisiunii „Oameni și idei”. Artista va vorbi despre drumul către performanță și despre echilibrul dintre talent și disciplină.

Publicat de isoreanu, 28 iulie 2026, 09:39

Invitata emisiunii „Oameni și idei”, marți, după știrile orei 14.00, la Radio România Iași, este o artistă pentru care muzica nu este doar o profesie, ci un destin.

Cristina Simionescu Fântână a crescut printre muzicieni, a interpretat roluri memorabile pe scena Operei Naționale Române din Iași, dar și pe alte scene din țară și din străinătate. De ani buni, formează noi generații de artiști, ca profesor de canto, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Vom vorbi despre copilăria petrecută în lumea muzicii, despre emoțiile dinaintea fiecărui spectacol, despre sacrificiile și bucuriile unei cariere dedicate scenei, despre profesorii care i-au marcat destinul.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

Dincolo de cuvinte: universul unei noi generații de artiști vizuali

Cum se formează un artist vizual și ce provocări îl așteaptă la începutul carierei? Patru tineri absolvenți ai Facultății de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași vorbesc, la „Oameni și idei”, despre anii de studiu și despre căutarea propriei identități artistice.

Publicat de isoreanu, 21 iulie 2026, 09:25

Artiștii vizuali transformă propria viziune despre lume în imagini, prin desen, formă, culoare, fotografie, film experimental. Este o lume care nu are nevoie de cuvinte pentru a se exprima.

În ediția din această săptămână a emisiunii „Oameni și idei”, marți, după știrile orei 14,00, la Radio România Iași, descoperim universul unei noi generații de artiști. Patru tineri absolvenți ai Facultății de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași vor vorbi despre căutarea propriei identități artistice și despre provocările începutului de carieră. Claudia Nicola Ungureanu și George Alexandru Ifrim au absolvit studiile de master la specializarea Foto-Video. Daria Frunză a absolvit studiile de licență la specializarea Grafică, iar Nicușor Șerpe a absolvit studiile de licență la specializarea Pictură.

Realizator: Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video live pe pagina noastră de Facebook și pe canalul nostru de YouTube.

Mizele summitului Ucraina – Europa de Sud-Est. Despre război și pace

La Kiev s-a încheiat cea de-a cincea ediție a Summitului Ucraina – Europa de Sud-Est, cu o declarație comună prin care liderii participanți și-au reafirmat sprijinul pentru Ucraina și au subliniat necesitatea consolidării securității în regiunea Mării Negre.

Publicat de isoreanu, 17 iulie 2026, 08:43

Liderii din Europa de Sud-Est și-au reafirmat sprijinul pentru Ucraina la summitul desfășurat săptămâna aceasta la Kiev.

Discutăm la Imperativ, vineri, după știrile orei 14,00, cu Alex Craiu, corespondent de război aflat la Kiev și acreditat la summit din partea veridica.ro, și cu politologul Ștefan Daniel Țuțuianu despre mizele reuniunii, situația de pe front, evoluțiile din Rusia și perspectivele păcii.

Realizator: Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe canalul nostru de YouTube.

Cât de aproape sunt de realitate A8 și Trenul Metropolitan Iași?

Autostrada A8 face un nou pas spre Republica Moldova, iar proiectul Trenului Metropolitan a fost depus pentru finanțare europeană. Discutăm despre cele mai importante proiecte de infrastructură ale regiunii împreună cu Adrian Covăsnianu, membru fondator al Asociației „Moldova Vrea Autostradă” și fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Publicat de isoreanu, 3 iulie 2026, 09:10

Autostrada A8 face un nou pas spre Republica Moldova, odată cu semnarea contractului pentru tronsonul Iași – Ungheni, finanțat prin programul european SAFE. În același timp, Trenul Metropolitan Iași a intrat în etapa de evaluare pentru finanțarea europeană, după depunerea oficială a proiectului.

Vineri, după știrile orei 14,00, la emisiunea „Imperativ” de la Radio România Iași, discutăm despre aceste investiții cu Adrian Covăsnianu, membru fondator al Asociației „Moldova Vrea Autostradă”, specialist în mobilitate urbană.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

„Mergeți în sufletul meu!”, spectacol-lectură în memoria victimelor Pogramului de la Iași

În spectacolul-lectură „Mergeți în sufletul meu!”, inspirat din romanul „America de peste Pogrom”, de Cătălin Mihuleac, Maia Morgenstern și Cabiria Morgenstern au readus în atenția publicului drama victimelor Pogromului de la Iași.

Publicat de isoreanu, 2 iulie 2026, 13:34

Memoria uneia dintre cele mai întunecate pagini din istoria Iașului a fost evocată, luni, la Casa Muzeelor, în cadrul unui spectacol-lectură inspirat din romanul „America de peste Pogrom”, de Cătălin Mihuleac. Dramatizarea este semnată de Nicoleta Dabija. Prin interpretarea lor, actrițele Maia Morgenstern și Cabiria Morgenstern au prezentat drama victimelor Pogromului de la Iași.

Un reportaj de Ioana Soreanu.

Sala de Conferințe a Casei Muzeelor din Iași a găzduit, luni, un eveniment dedicat comemorării victimelor Pogromului de la Iași de la 29 iunie 1941. Maia Morgenstern și Cabiria Morgenstern au prezentat, într-un spectacol-lectură, dramatizarea semnată de Nicoleta Dabija, după romanul „America de peste Pogrom” de Cătălin Mihuleac.

Textul tulburător urmărește destinul unei fetițe, Golda, care își pierde mama, tatăl și fratele în timpul Pogromului de la Iași. Rămasă singură, încearcă să-și găsească familia și devine martora unor scene de o cruzime extremă, care îi marchează întreaga existență. Salvată de un rabin, care o ascunde și o protejează, Golda ajunge mai întâi la Viena, apoi în Statele Unite, unde își reconstruiește viața sub numele de Dora.

Dramatizarea se concentrează asupra atrocităților petrecute în ziua de 29 iunie 1941 și vorbește despre memorie, traumă și suferință, transmițând, în același timp, un mesaj puternic despre importanța cunoașterii istoriei și a păstrării memoriei victimelor.

Romanul lui Cătălin Mihuleac, „America de peste Pogrom”, a provocat, după cum a mărturisit chiar autorul, reacții diferite și foarte intense. Deși crimele comise în timpul Pogromului de la Iași au fost asumate oficial de statul român, ele sunt încă greu de acceptat de o parte a societății, iar reapariția mesajelor antisemite demonstrează acest lucru.

Cătălin Mihuleac: Am întâlnit asta chiar la oameni politici care îl neagă, la anumiți istorici din partidele extremiste din România, mai ales. Este o atitudine, zic eu, necinstită și care nu aduce servicii țării. Germania și-a recunoscut, foarte deschis, vina din cel de-Al Doilea Război Mondial. Cred că ține și de o lipsă de educație. Și de umanism, dar și de educație. Forțele manipulatoare se manifestă acum așa cum s-au manifestat în toate perioadele de criză economică și politică. Unul dintre efecte este acesta.

I.S.: Ați vorbit despre faptul că această carte a dumneavoastră a născut reacții foarte diferite, dar, în același timp, foarte puternice. De ce?

Cătălin Mihuleac: Pentru că este o carte cu o anumită forță. Te manifești împotriva cuiva care te deranjează, care îți atrage privirea, care ocupă un anumit loc, despre care tu crezi că s-ar cuveni altcuiva. Este o carte puternică și stârnește reacții pozitive și negative. Este primul semn că este o operă de artă reușită.       

Nicoleta Dabija a preluat replica rabinului din romanul lui Cătălin Mihuleac, „Mergeți în sufletul meu!”, și a intitulat astfel dramatizarea prezentată în cadrul evenimentului de la Casa Muzeelor:

Nicoleta Dabija: Este o replică din romanul „America de peste Pogrom”, de Cătălin Mihuleac, care mi-a plăcut foarte mult și mi s-a părut extrem de sugestivă pentru acest moment, pentru comemorarea Pogromului de la Iași. Până la urmă, dacă am merge în sufletul unui om bun, n-am mai face niciodată rău.

I.S.: De ce ați ales romanul lui Cătălin Mihuleac pentru acest moment?

Nicoleta Dabija: A fost dorința doamnei Maia Morgenstern. Ea iubește foarte mult acest roman și exista o dramatizare, dar care nu era neapărat pe gustul doamnei, din motivul că nu era concentrată pe Pogromul de la Iași. Și, dorind foarte mult să vină anul acesta la comemorarea Pogromului, mi-a spus: „Vrei să faci tu o dramatizare?” Și am zis că o să fac. Pentru că știu ce vreți: vreți să mă concentrez pe momentele acelea legate de Pogromul de la Iași. Și așa a apărut acest spectacol-lectură.

I.S.: Cum s-a născut acest eveniment?

Nicoleta Dabija: Am vrut să fac ceva diferit față de anii trecuți. În ultimii doi ani, cel puțin, am optat pentru filme. Și am observat că oamenii nu au neapărat răbdare să stea până la capătul unui film, care este mult mai lung. Și anul acesta a fost, așa, o conjunctură: doamna Maia Morgenstern dorea foarte mult să vină, mi-a sugerat acest roman și atunci am spus: o să facem un spectacol-lectură. Și, cu siguranță, prezența dumneaei aici, la Iași, este un plus de emoție pentru text și cred că a fost o alegere foarte inspirată.       

În roman, după ce supraviețuiește Pogromului, Golda primește șansa unui nou început și își reconstruiește viața sub un alt nume: Dora. Numele Golda înseamnă „aur”, iar noua identitate păstrează, simbolic, același sens: în franceză, d’or înseamnă „de aur”.

Durerea provocată de atrocitățile comise în timpul Pogromului nu trebuie uitată. Poveștile celor care au trăit acele orori trebuie spuse, iar generațiile tinere trebuie să le cunoască, pentru ca astfel de crime să nu se mai repete, a subliniat actrița Maia Morgenstern:

Maia Morgenstern: Golda s-a transformat în Dora. Sigur, înțelegem și apropierea, traducerea numelui. Este curajul de a spune: aceasta este trauma, durerea mea, de care nu m-am vindecat și nu o să mă vindec. Durerea ei, durerea ei pe care o duce și o expune și nu lasă o poveste nespusă. Știu din familie, știu de la ai mei că exista un timp, o vreme când nu mai voiau să spună poveștile, refuzau să-și spună poveștile și… cine sunt eu să pot accepta? Am înțeles, înțelegeam: erau edituri, imediat după război: „Hai, dom’le, nu mai veniți iar cu o poveste, și iar cu o poveste, suntem suprasaturați!” Și sunt povești care s-au pierdut, și sunt mărturii, și asistăm la o răsturnare și o năuceală care pot sminti mințile unor oameni foarte tineri. Nu ne spunem poveștile, cei care știm sau poate știm din sursă directă. Sunt generații de oameni, oameni tineri, care nu au nicio vină că nu știu și, dacă nu li se vor spune adevărurile și situația, ei nu vor ști. Eu încerc să-mi fac treaba mea și ceea ce vreau să fac, și ceea ce pot să fac, în mod concret și direct. Aduc la lumină poveștile adevărate ale durerilor, ale atrocităților prin care au trecut ai mei, familia mea, fără spirit revanșard. Însă poveștile trebuie cunoscute. Nu-i vorba despre victimizare, dar, așa cum îmi știu greșelile, păcatele, derapajele, nedumeririle mele, așa cuvine-se să privim în oglindă, cu seriozitate și pornind de la surse serioase de informare: acesta a fost trecutul. Fie ca el să nu se repete!

Golda și rabinul se salvează unul pe celălalt, în roman, iar întâlnirea lor este o formă de renaștere, a explicat actrița Cabiria Morgenstern:

Cabiria Morgenstern: E vorba despre o formă de renaștere, de ambele părți, despre șansa la viață pe care o primește rabinul prin această întâlnire, întâmplare sortită, poate, cu Golda și, de asemenea, șansa ei nu doar la viață, ci la un viitor.

I.S.: De ce credeți că este atât de dificil pentru noi să ne asumăm, să recunoaștem aceste momente grele din istorie, oribile, și, iată, mesajele antisemite revin cu virulență?

Cabiria Morgenstern: Cred că, în primul rând, vine reacția de neasumare, pe de o parte ca o încercare de a disimula, pe de altă parte pentru a ascunde sau chiar a nega un sentiment de rușine. De la o generație la alta, dorința de a nu transmite această rușine, această vinovăție, această pată este contracarată de instinctul de a o ascunde, de a o nega, poate la un moment dat, când trece suficient de mult timp și noi putem să ne dezicem.

I.S.: Sigur, oficial a fost recunoscut.

Cabiria Morgenstern: Absolut că oficial a fost recunoscut, dar, în firea umană, și eu, atunci când folosesc, iată, pluralul la persoana întâi, deci când spun „noi”, nu este pentru că mă includ în așa ceva, ci pentru că cred că este ceva ce ține de psihologia omului care vrea să scape de ceea ce a săvârșit. Problema este că, odată ce ai ajuns destul de departe de acel ceva, încât să nu te mai identifici deloc cu el, e foarte ușor să repeți aceleași greșeli, pentru că în tine nu mai există sentimentul de responsabilitate. 

Evenimente precum cel organizat luni, la Casa Muzeelor, și cărți precum romanul lui Cătălin Mihuleac ne ajută să înțelegem ce s-a întâmplat în istoria noastră și în istoria orașului în care trăim. Ne îndeamnă să ne asumăm, cu responsabilitate, aceste momente tragice. Reprezintă o formă de a ne manifesta respectul și compasiunea pentru victime și de a arăta că noi, cei de astăzi, nu mai permitem ca astfel de tragedii să se repete.

Scenografia spectacolului a fost semnată de Corina Irimiță. Spectacolul-lectură „Mergeți în sufletul meu! a fost înregistrat video și va putea fi urmărit de vizitatorii Casei Muzeelor. Înregistrarea video și coloana sonoră au fost realizate de Ben Brucker.

Ultimul examen, primul pas în cariera artistică

La „Oameni și idei” îi întâlnim pe Mara Boană, Gabriel Scalschi, Luca Gumeni și Aurelian Iordache, proaspeți absolvenți ai Facultății de Teatru din Iași. Vorbim despre anii de studenție, despre formarea artistică și despre începutul unei cariere.

Publicat de isoreanu, 30 iunie 2026, 08:54

Ce înseamnă să fii student la Teatru? Câtă muncă și câtă emoție se ascund în spatele unui spectacol?

Marți, după știrile orei 14,00, la „Oameni și idei” îi întâlnim pe tinerii absolvenți ai Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași: coregrafa Mara Boană, regizorul și coregraful Gabriel Scalschi, precum și actorii Luca Gumeni și Aurelian Iordache.

Vorbim despre visurile începutului de carieră, despre profesori și mentori, despre reușite și eșecuri.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea va fi transmisă și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostrum de YouTube.

Blocaj politic la București. Cine va forma viitorul guvern?

Criza politică de la București se adâncește, iar soluția întârzie să apară. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier a deschis noi dispute între partide, dar și în interiorul PNL.

Publicat de isoreanu, 19 iunie 2026, 08:28

Criza politică din România nu pare să își găsească rezolvarea, dimpotrivă, se adâncește. Politicienii nu reușesc să negocieze formarea unui guvern care să obțină sprijinul Parlamentului. Medierea președintelui Nicușor Dan s-a dovedit, până în acest moment, un eșec. Acestea sunt faptele certe.

La emisiunea „Imperativ”, de la Radio România Iași, vom discuta despre mizele și posibilele soluții ale acestei crize împreună cu jurnaliștii Gabriel Gachi, de la Reporter de Iași, și Vlad Stoicescu, de la Judecata de Acum și Dela0.ro.

Realizator: Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video live pe pagina noastră de Facebook și pe canalul nostru de YouTube.

„Și fumul se ridica la cer” – povara memoriei

Scriitorul Bogdan Crețu vorbește la emisiunea „Oameni și idei” de la Radio România Iași despre cel mai nou roman al său, „Și fumul se ridica la cer”.

Publicat de isoreanu, 16 iunie 2026, 09:33

 „Și fumul se ridica la cer”, cel mai nou roman semnat de Bogdan Crețu, urmărește destinul unei familii pe parcursul mai multor generații, pe fundalul marilor tragedii ale secolului trecut și ale prezentului, de la cel de-al Doilea Război Mondial și comunism până la conflictele contemporane.

Invitat la emisiunea „Oameni și idei” de la Radio România Iași, marți, după știrile orei 14,00, este scriitorul Bogdan Crețu, profesor doctor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Vom vorbi despre memorie, despre iubire și libertate, despre relația cu Dumnezeu.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

„Principiul Incertitudinii”, Cel Mai Bun Film la SCI-FI-LONDON Film Festival 2026

„Principiul Incertitudinii”, un thriller science-fiction surprinzător și curajos. Un film independent despre care vorbim la „Oameni și idei”.

Publicat de isoreanu, 9 iunie 2026, 08:36

La emisiunea „Oameni și idei” de la Radio România Iași, după știrile orei 14,00, descoperim povestea filmului românesc independent „Principiul Incertitudinii”, câștigător al premiului pentru Cel Mai Bun Film la prestigiosul SCI-FI-LONDON Film Festival 2026. Un thriller science-fiction care îmbină fizica cuantică și întrebările despre conștiință și existență.

Invitați, regizorul Sebastian Bădărău și Nicolae Ionescu, unul dintre actorii din distribuție.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video/live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

Istoricul Oliver Schmitt, invitat special la IMPERATIV. Istoria, o lecție pentru prezent

La Imperativ, discutăm cu istoricul Oliver Jens Schmitt despre cultura politică, despre România și vecinii săi în contextul războiului din Ucraina.

Publicat de isoreanu, 5 iunie 2026, 08:57

În ediția de astăzi a emisiunii „Imperativ”, după știrile orei 14:00, îl avem ca invitat pe istoricul Oliver Jens Schmitt, profesor la Academia Austriacă de Științe și la Universitatea din Viena, unul dintre cei mai importanți specialiști ai Europei de Sud-Est. Vom aborda relația dintre cercetarea istorică și societatea contemporană, precum și felul în care interpretăm trecutul într-o epocă marcată de schimbări rapide și de provocări geopolitice majore.

Realizator: Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video pe pagina noastră de Facebook și pe canalul nostru de YouTube.

Mihaela Arsenescu Werner – 55 de ani de teatru

Actrița Mihaela Arsenescu Werner vorbește, la emisiunea „Oameni și idei”, despre vocație, despre marile roluri care i-au marcat destinul artistic, despre teatrul radiofonic și despre generațiile de actori pe care le-a format.

Publicat de isoreanu, 2 iunie 2026, 18:14 / actualizat: 2 iunie 2026, 19:17

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași și publicul au serbat-o pe actrița Mihaela Arsenescu Werner la împlinirea a 55 de ani de carieră. Imposibil de enumerat rolurile pe care Mihaela Arsenescu Werner le-a interpretat în teatru, la televiziune sau la radio. A pregătit și câteva generații de studenți la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Voi intra în detalii, despre toate acestea, în dialogul cu doamna Mihaela Arsenescu Werner, care se află în studioul Radio România Iași.

I.S.: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași și publicul au sărbătorit-o pe actrița Mihaela Arsenescu-Werner la împlinirea a 55 de ani de carieră. Imposibil de numerat rolurile pe care Mihaela Arsenescu Werner le-a interpretat în teatru, la televiziune sau la radio. A pregătit și câteva generații de studenți la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Voi intra în detalii despre toate acestea în dialogul cu doamna Mihaela Arsenescu Werner, care se află în studioul Radio România Iași, atât de familiar pentru dumneaei. Vreau să mai menționez că Mihaela Arsenescu Werner este o artistă distinsă cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate și este Cetățean de Onoare al Iașului. Bine ați venit, doamna Mihaela Arsenescu Werner, vă mulțumesc pentru bucuria pe care mi-ați făcut-o acceptând invitația Radio România Iași!

Mihaela Arsenescu Werner: Și eu vă mulțumesc pentru, de asemenea, bucuria pe care mi-ați făcut-o invitându-mă.

I.S.:  Aș vrea să ne povestiți cum a început legătura dumneavoastră cu teatrul.

Mihaela Arsenescu Werner: Cum a început? A început puțin sinuos, pentru că eu doream să fac jurnalism. Întâi am vrut să fiu comandant de navă, am aflat cu regret că nu se primesc fete, la vremea aceea, evident, și apoi am vrut să fac jurnalism. Era o facultate care dădea examenele mai devreme decât la facultatea de teatru. Între timp, soarta m-a dus pe o altă cale, adică i-am fost prezentată doamnei Dina Cocea, care mi-a fost profesoară, m-a pregătit pentru admitere și mi-a spus: „O, tu ai o voce nu știu cum și nu știu cum… și așa… ia gândește-te…”, și mi-a dat un repertoriu de excepție. M-a pregătit într-un fel special, o doamnă deosebită, îi păstrez o recunoștință extraordinară și mi-am spus așa: dacă e să reușesc la teatru, va fi din prima; dacă nu, renunț și mă duc pe drumul inițial. Am intrat prima, cu cea mai mare medie, din prima, adică aveam 17 ani și ceva.

I.S.:  Semnalul a fost clar.

Mihaela Arsenescu Werner: Da, semnalul a fost clar și am rămas pe drumul acesta, iată, de 55 de ani, nu-mi vine să cred.

I.S.:  Primii ani după terminarea facultății, la clasa profesorului Constantin Moruzan, i-ați petrecut la Teatrul Național Craiova, abia apoi ați venit la Iași. Cum și de ce?

Mihaela Arsenescu Werner: Am stat zece ani la Teatrul Național din Craiova, am făcut o ucenicie de excepție cu niște colegi minunați. Acolo l-am cunoscut pe soțul meu, actorul Dan Werner, care, din păcate, acum e plecat spre eternitate. Și el, fiind născut aici, părinții lui au plecat în refugiu în 1941, avea visul ăsta să se întoarcă cumva în locurile natale și atunci ne-am hotărât să plecăm. Am venit aici, cred că în ’81, el în ’82, și am jucat, am jucat și împreună. El era un actor vital, extrem de apreciat, un gen cu totul special, și comedie, și dramă.

I.S.:  Cum decurgea relația dumneavoastră pe scenă cu Dan Werner?

Mihaela Arsenescu Werner: Eram unul dintre cuplurile rarisime în care valoarea este oarecum echilibrată, oarecum egală. Știți că sunt cupluri în care unul e mai bun, unul e mai… și apar probleme, apar frustrări, oarece invidii.

I.S.:  Da? Se poate?

Mihaela Arsenescu Werner: Da, se poate, cum să nu, cum să nu? Dar sunt exemple celebre. La noi nu a fost cazul. Deci, la noi, a fost un fel de concurență așa, loială. Ne apreciam reciproc, ne corectam reciproc, ne ascultam. Am avut un parteneriat de excepție atât pe scenă, cât și în viață. Din păcate, terminat prea devreme din voința lui Dumnezeu.

I.S.:  Din atâtea roluri pe care le-ați jucat, a existat un rol sau câteva roluri care au rămas mai aproape de sufletul dumneavoastră?

Mihaela Arsenescu Werner: E foarte greu de spus. Mi s-a pus deseori întrebarea asta. E foarte greu de spus. Ei sunt ca niște copii. Sunt ca niște copii care nu cresc așa de mult, deci ei nu ajung la maturitate. Se nasc, merg în picioare și, pe urmă, la un moment dat, sunt lăsați pe drum, pentru că se nasc alți copii care trebuie învățați să meargă în picioare. Eu cam așa văd lucrurile. Din cauza asta, nu știu dacă… Sigur au fost partituri de excepție care mi-au rămas în amintire. Am primit și premii, și aprecierea publicului. Da, aș minți să spun că nu e așa. Însă am o… nu știu cum, o empatie pentru fiecare dintre ei. Pentru că personajele sunt niște ficțiuni, de cele mai multe ori sunt imagini ale unor personaje reale sau ficționale. Noi numim asta, iată, în facultate, că ați amintit, noi numim personaje de hârtie. Personajele sunt pe hârtie. Literatura le desfășoară pe orizontală, teatrul, arta dramatică, le desfășoară pe verticală. De aceea se cheamă construcție teatrală. Și atunci, noi ne străduim să le aducem la o verticală cât mai corectă. Le îndrăgesc, le îndrăgesc pe toate, au fost și partituri care nu mi-au corespuns, care nu mi-au plăcut.

I.S.:  Asta voiam să vă întreb: ați avut și roluri care v-au determinat să vă depășiți limitele, poate să le forțați? Cum le-ați construit, cum le-ați adus la dumneavoastră?

Mihaela Arsenescu Werner: Nu, eu nu îl aduc la mine niciodată. Nu, nu, nu, nu. Există două categorii, cred, de actori. Cei care sunt ei înșiși și sunt minunați, știți, exemple celebre, sunt ei înșiși în toate personajele. Nu e cazul meu, eu sunt o transformistă. Îmi place să mă apropii de personaj, de la imaginea fizică până la imaginea psihologică. Îmi place să înțeleg, îmi place să iert, dacă este ceva de… și îmi place să motivez. Știți că există o teorie: cel mai odios criminal își iubește pisica. Asta, în teatru, este o lege de fier. Nu ai voie să nu-ți aperi personajul, indiferent de ce structură ar avea. Sigur că au fost personaje care nu mi-au corespuns deloc ca personalitate, dar construcția este cu atât mai interesantă, este incitant să aduci niște date care nu sunt ale tale. Și atunci, ce se petrece? Personalitatea se îmbogățește. Dacă tot dai din tine în personaje, se întâmplă exact contrariul.

I.S.:  Există vreun rol pe care v-ați fi dorit să-l jucați și nu l-ați jucat?

Mihaela Arsenescu Werner: Există, nu multe. Eu sunt genul de actriță care nu își dorește neapărat un rol. Nu, îmi plac provocările, îmi plac propunerile regizorilor. Nu cred că mi-am dorit ceva. Au fost câteva pe care, într-adevăr, mi-aș fi dorit să le joc. Am trecut pe lângă ele, unele de comedie, unele din altă sferă, dar nu am suferit deloc, pentru că mi s-au oferit partituri interesante, complexe, incitante și atunci nici n-am avut timp să regret ceva.

I.S.:  Ați avut întâlniri cu regizori importanți. Care au fost regizorii care v-au schimbat, care v-au transformat fundamental modul de înțelegere a profesiei, poate? Care v-au transformat cariera, pe dumneavoastră, ca actriță?

Mihaela Arsenescu Werner: Nu știu dacă m-au transformat. M-au devenit, ca să zic așa, pentru că drumul meu a fost unul devenit. Ieșită din școală, cu o școală foarte bună de actorie, la toate capitolele, fiecare întâlnire cu un regizor și toți, cu personalități diferite, evident, metode de lucru diferite, toate mi-au adus un fel de zestre. Nimeni nu m-a transformat cu adevărat. Sunt o personalitate oarecum rebelă, deci nu prea mă las.

I.S.:  Și puternică în același timp.

Mihaela Arsenescu Werner: Da, e adevărat. În mod paradoxal, dacă nu am pornit atât de puternică, aceste întâlniri m-au făcut mai puternică prin diversitate, prin cerințele care mi-au fost adresate, prin provocări.

I.S.:  Care au fost regizorii cu care v-a plăcut cel mai mult să lucrați, poate? Sau v-au provocat cel mai mult?

Mihaela Arsenescu Werner: Sunt regizori care cer imposibilul. Mie îmi plac regizorii care vin cu temele făcute, ca să spunem lucrurilor pe nume. Nu îmi plac cei care sunt dezorientați, care așteaptă de la actor totul. Și am întâlnit asemenea oameni, și la Craiova, și aici. Multe nume, de la Valeriu Moisescu, Călin Florian, cu care am și debutat la Craiova. Aici, Irina Popescu, iată, cu care am și noua premieră, pentru cei 55 de ani. Ea a avut grijă de mine, mi-a dat partituri complexe, care să mă pună în valoare. A avut grijă de mine într-un fel de tandem, așa cum a avut Cătălina Buzoianu cu Valeria Seciu, de pildă. Adică s-au cunoscut foarte bine, s-au împrietenit și au știut ce să-și ofere una alteia. Asta e foarte important pentru o echipă. Și au mai fost și alți regizori, sigur, importanți, cu care am avut partituri deosebite. Astăzi nu mai este timp. Priveam, zilele trecute, o emisiune de prin 1995, a lui Iosif Sava, unde Ion Cojar, ca să zic așa, patronul didactic al nostru, al tuturor, deși nu mi-a fost direct profesor, spunea, în 1995, că nu mai există regizori pedagogi. Regizori care să formeze actorul.

I.S.:  Trebuie să fie regizorul un pedagog?

Mihaela Arsenescu Werner: Da, regizorul trebuie să fie un pedagog, asta este credința mea și cu asta mă voi duce unde mă voi duce, nu știu.

I.S.:  Și ce înseamnă un regizor pedagog?

Mihaela Arsenescu Werner: Înseamnă să aibă timp să facă școală cu actorul în timpul montării unui spectacol: aici ai mai făcut aceste gesturi, vezi cu glasul ce faci, vezi cu dicția, ai grijă, vezi cum te miști, vezi că aici nu știu cum… Nu mai există și vă spun și de ce: pentru că nu mai este timp, este criza de timp. Regizori importanți vin, stau 3 săptămâni, le pleacă avionul și actorii trebuie să se descurce. Acestea sunt partiturile, scape cine poate, cam asta e metoda.

I.S.:  Se simte lipsa acestui fel de regizor?

Mihaela Arsenescu Werner: Absolut uriaș se simte lipsa, de la dicție, de la respirație, de la felul de a înțelege personajele, extraordinar de mult se simte lipsa. Deci, cine are o zestre cât de cât se descurcă și se dezvoltă, așa, personal. Dar regizori, ca să mai aibă timp să fie pedagogi, nu mai există.

I.S.:  Criticii au vorbit în privința artei dumneavoastră despre „catifelata rigoare”.

Mihaela Arsenescu Werner: Da, cred că e Florin Faifer, dacă nu mă înșel. Da, am avut o relație foarte frumoasă. Am fost și profesori cam în același timp la Universitatea de Arte. Eu îi spuneam „domnule profesorule”, ceea ce îl amuza grozav, am avut o relație de respect, de amiciție, de apreciere reciprocă. El era o minte strălucită și el a scris, la un moment dat, „catifelata rigoare”. E, oarecum, un pumn de fier într-o mănușă de piele moale, fină, însă este ceva puternic. Cam la asta se referea el. Eu primesc, îmi place să fiu îndrumată, îmi place să mi se spună: vezi că aici ai mai făcut așa, poate faci așa… sau nu știu cum. Dar, până la urmă, curăț totul, trec totul prin filiera proprie și ce scot din laborator, da, e un produs viabil, deși conține toate, toate ingredientele care mi-au fost sugerate.

I.S.:  Sunteți o actriță și întotdeauna ați fost o actriță admirată și iubită și de public, și de critici.

Mihaela Arsenescu Werner: Am avut noroc, da, am avut noroc, e adevărat, la capitolul ăsta.

I.S.:  Dar nu știu dacă e noroc sau această apreciere vine în urma talentului și în urma muncii, pentru că un actor muncește foarte mult pentru un rol, pentru un spectacol.

Mihaela Arsenescu Werner: Da, de muncit am muncit, ce-i drept, așa și spun eu, am muncit 55 de ani. Sunt partituri care nu te solicită chiar așa de tare. Acum, să fim serioși, mai erau și pe vremea comunismului texte impuse, să spunem așa, pe linie, că totul se termina cu bine și partidul rezolva totul, îți dădea butelie, îți dădea casă etc. Și îți rezolva mai ales problemele personale, da, morale. Avea grijă de tot. Ei, astea nu cereau așa muncă, dar erau partituri care cereau foarte multă muncă, cum ar fi, iată, mai recent, aici, la Teatrul Național, „Vizita bătrânei doamne”, care a rămas un spectacol de referință, „Acasă, în miezul verii”, „Șase personaje în căutarea unui autor”, multe, multe, multe partituri la care e nevoie de muncă, de elaborare, cum spun eu.

I.S.:  Când construiți un personaj, ce anume căutați: adevărul, emoția? Care vă doriți să fie, mai degrabă, efectul asupra publicului?

Mihaela Arsenescu Werner: Eu mi-aș dori ca publicul să înțeleagă acel gen de om, pentru că, dacă nu înțelegi semenii, dacă vii să privești doar ca la un tablou, cred că nu este de ajuns. Deci, ceea ce facem noi, noi însuflețim imaginea aceea cu mijloacele noastre, evident: vocea, trupul, participarea emoțională. Dar, dacă fluxul nu funcționează între actor și spectator, atunci ceva nu este în regulă. Spectacolul este rece sau personajul este rece. Nu, publicul trebuie să înțeleagă acea parte care îi corespunde experienței, zestrei sufletești, emoției personale. Fără asta, degeaba muncim.

I.S.:  Aș vrea să vorbim puțin și despre spectacolul „Celebritate”, regizat de Irina Popescu Boieru, care a avut de curând premiera, mai poate fi urmărit pe 4 și 16 iunie.

Mihaela Arsenescu Werner: Exact, după care se încheie stagiunea.

I.S.:  La Sala Studio „Teofil Vâlcu” a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, este spectacolul prin care ați fost sărbătorită la împlinirea a 55 de ani de carieră. O interpretați pe Carlota Berlumi, o femeie consumată de resentiment și rivalitate. Ați găsit vreo formă de tandrețe sau de compasiune pentru Carlota? Vorbeați mai devreme despre faptul că actorul trebuie să găsească o legătură cu personajul, să-l înțeleagă și să-l apere. Cum ați apăra-o pe Carlota?

Mihaela Arsenescu Werner: Foarte interesantă întrebare. Da, și corespunde felului în care am conceput partitura. Carlota e măcinată de frustrări. Aici a trebuit să construiesc, pentru că eu nu am avut frustrări, nu am avut rivalități. Știți că piesa inițial se chema „Rivala”, da? Că este după nuvela lui Schmitt (n.r. Eric Emmanuel Schmitt). Eu nu am avut așa ceva. Deci, iată, a trebuit să aduc ceva în plus ca să o salvez, pentru că e periculos să prezinți publicului un personaj doar frustrat, doar măcinat de invidii, de dorința de, eu știu, de anihilare a celuilalt. E vorba, în speță, de Maria Callas. Și atunci a trebuit să imaginez o cale. Cea mai inspirată a fost umorul, calea umorului. Deci am dat mult umor Carlotei. Fără asta, cred că era seacă, era pierdută în fața publicului. Publicul ar fi respins-o, fără îndoială. Și din scriitură mai are două momente în care autorul o salvează și atunci eu am contribuit și mai mult, am salvat-o și mai mult, în care își admiră rivala, recunoaște valoarea rivalei. Asta nu poate face decât un artist adevărat. Înseamnă că ea, sub toate straturile acestea de frustrare și de rivalitate, era un artist adevărat.

I.S.:  Credeți că lumea artistică de astăzi este mai puțin vulnerabilă la invidie și competiție decât cea descrisă în această poveste? Sau, dimpotrivă?

Mihaela Arsenescu Werner: Nu știu ce să cred, nu știu ce să cred. Eu constat o… nu știu cum, o înstrăinare a trupei sau a trupelor de teatru, într-un mod particular, pe de-o parte, și profesional, pe de altă parte, pentru că trupele, se știe, și în București sunt destul de eterogene, se formează, după aceea se disipează și așa mai departe. Nu au timp sau timpul pe care îl aveam noi, pe vremea noastră, știți formula celebră, nu mai au timpul respectiv să se vadă cu adevărat, să se apropie, să glumească împreună, să petreacă timp împreună. Nu, așa ceva nu se mai întâmplă. Și atunci constat acest vânt rece, nu știu, care bate. Eu încerc să mă țin departe, recunosc, de acest vânt rece, eu închid fereastra și încerc să mă simt bine cu universul pe care mă străduiesc să-l construiesc.

I.S.:  Ce înseamnă pentru dumneavoastră celebritatea și cât de diferită este de valoarea artistică? Pentru că ați vorbit și despre valoarea artistică.

Mihaela Arsenescu Werner: Da, e diferită, într-adevăr. Celebritatea poate fi și o notorietate agresivă sau, eu știu, rutinieră, oferită de televiziune, de exemplu. Televiziunea te poate face, nu-mi place deloc termenul „vedetă”, pentru că e atât de depreciat, dar te poate face. Aparițiile dese încep să creeze o confuzie între valoare și aparență. Și atunci, celebritate, nici nu știu ce înseamnă, eu nu sunt o actriță celebră, deși un coleg al nostru, care nu mai trăiește, îmi spunea Meryl Streep de România, după ce am jucat în „Acasă în miezul verii”. Nu pot să zic că sunt celebră, dar sunt cunoscută, apreciată. Dacă merg pe stradă…

I.S.:  Aveți notorietate.

Mihaela Arsenescu Werner: Da, din cinci oameni, doi mă recunosc, mă opresc: „vai, v-am văzut, v-am…”. Asta este satisfacția. Pentru asta am trăit și, câteodată, chiar mi se pare că nu am trăit degeaba, când sunt asemenea momente.

I.S.:  De ce a fost important pentru dumneavoastră să transmiteți mai departe experiența acumulată pe scenă și ați devenit profesor?

Mihaela Arsenescu Werner: A fost foarte important, pentru că și noi, generația noastră, ne-am format tot așa, împrumutând, furând de la profesorii noștri, de la actori celebri, acumulând. Și atunci mi-am dat seama că trebuie să lași ceva în urmă. Da, spectacolul de teatru, după cum știți, este o aripă de fluture. Deci, el este efemer. Poate să aibă 100 de reprezentații, poate să aibă doar 3 sau 4. Și atunci se pierde spiritul acela. Actorul are senzația că e văduvit de toată munca și de toată strădania, de toate îndoielile și așa mai departe. Și am fost obsedată de gândul ăsta, de a lăsa ceva în urmă. Și, într-adevăr, am avut… 30 de ani a durat cariera mea didactică și mă mândresc cu niște tineri care zboară singuri și zboară foarte bine, prin mai toate teatrele din țară, inclusiv la Teatrul Național din Iași. Unii mi-au fost și parteneri. Nu cred că există satisfacție mai mare decât asta.

I.S.:  Ce încercați să formați mai întâi la un student, actorul sau omul? Mihaela Arsenescu Werner: Primele noastre întâlniri cu studenții se bazează aproape exclusiv pe formula „cunoaște-te pe tine însuți”, după aceea să-i poți cunoaște pe ceilalți. Pentru că nu poți să dai viață unor alte existențe, fie și fictive, dacă nu te cunoști pe tine. Mie mi s-ar părea absolut imposibil. Se întâmplă în ziua de astăzi. Există așa-numiți actori funcționari dramatici, nu actori artiști. Eu fac distincția între aceste două categorii. Și atunci, important este să se cunoască, să-și știe posibilitățile. Eu am încercat să estompez limitele și să dezvolt cât mai mult valențele fiecăruia dintre ei. Atât cât s-a putut. Nu toți au bastonul de mareșal în raniță. Asta trebuie știut și recunoscut cu franchețe.

I.S.:  Ce calitate nu poate fi înlocuită nici de talent și nici de tehnică, în teatru, pentru un actor?

Mihaela Arsenescu Werner: Cred că empatia, felul în care resimte actorul personajul acela de hârtie. Ce anume îi stârnește, ce stare, ce emoție, ca să o poată transmite, pe urmă, mai departe. Există actori extrem de inteligenți, și am cunoscut, care nu pot trece bariera asta emoțională. Nu pot transmite. E o limită. Nu știu dacă e un defect, este o limită. Oricât s-ar strădui. Și atunci, tot efortul este în zadar. Există alți actori care au, eu știu, puține defecte de dicție încă necorectate, sunt impulsivi, sunt mai neglijenți cu, eu știu, cu ținuta scenică. Însă reușesc să transmită, ajung la sufletul publicului, la înțelegerea lui. Și asta este esențial.

I.S.:  Dar ce credeți că este mai important, talentul sau munca unui actor?

Mihaela Arsenescu Werner: Nu știu, eu cred că amândouă. Amândouă nu pot fi separate. Talentul fără muncă nu spune mare lucru și se epuizează repede. E ca un izvor, așa, care curge din ce în ce mai puțin și, pe urmă, nu mai curge deloc. Munca susține talentul, îl dezvoltă, îl maturizează și îl face potrivit pentru un traseu îndelungat. Pentru că există actori tineri care sunt minunați în prima parte a activității, sunt tineri, entuziaști, frumoși și așa mai departe. Nu toți trec această barieră către roluri de maturitate. Nu au glasuri potrivite, eu știu, nu au înțelegerea potrivită a psihologiei personajului. Și atunci munca, numai munca, studiul, intuiția… Eu cred foarte mult în intuiție. Trebuie citit mult, trebuie văzut mult, multe imagini. Toată munca în privința unui personaj începe cu imagini, nu începe cu cuvinte. Cuvintele, de altfel, eu știu, i-am deprins pe studenții mei cu această ordine, poate nefirescă. Pentru mine, cuvântul este abia pe locul patru, să spunem. Un loc onorabil, deci se rostește frumos, dar este abia pe locul patru. Dacă nu vezi o imagine anume…

I.S.:  Și pe primele trei?

Mihaela Arsenescu Werner: În primul rând, această intuiție, imaginea. Cum vezi personajul? Ce vezi? Cum îl vezi? Că nu ești tu. Cum îl vezi? Trebuie să-ți apară o imagine, nu se poate. Apoi mijloacele, aducerea mijloacelor de expresie către imaginea respectivă. Cum vorbește, cum stă, cum merge. Asta e munca. Apoi relațiile cu ceilalți. Cum vede relațiile cu ceilalți? Nu le vede ca tine. Nu interesează pe nimeni cum ești tu ca persoană particulară. Asta e o lege dură, să știți. Publicul nu este interesat de imaginea personală a actorului, ci de imaginea pe care o oferă asupra personajului. A, mi-a plăcut cutare, nu știu ce… E adevărat că uneori se confundă acele două planuri și zic că „am urât-o pe regină”, dar asta înseamnă o reușită a actorului, paradoxal.

I.S.:  Se spune că meseria de actor cere multe sacrificii. Așa este? Ce fel de sacrificii? Sau e doar un mit?

Mihaela Arsenescu Werner: Nu știu dacă e doar un mit. În privința mea, e o realitate și o realitate destul de tristă. De pildă, eu nu am avut timp să mă ocup destul de copii, de cei doi copii ai mei. Din când în când, îmi și reproșează. Această meserie este ca o dragoste unde nu mai este loc de altceva. Este o meserie egoistă. Asta le-am spus și studenților. Fiți pregătiți, pentru că această meserie te înghite. Trebuie să te ții puternic, să te agăți puternic. Altfel, nu mai suportă altceva. Nu suportă mult timp pentru viața de familie. Nu suportă mult timp pentru plăcerile personale. Nu, te înghite. Deci, dacă speli vase, dacă grijești un copil, dacă te obsedează anumite imagini… Cum să fac în tabloul respectiv? Cum să trec de la o stare la alta? Mărturisesc, atunci când am jucat Elisabeta I, iarăși un rol foarte drag mie, mergeam pe stradă și îmi imaginam cum ar fi să tai capul câte unui trecător. Priveam într-un anume fel, pentru că gândeam într-un anume fel, și oamenii se întorceau destul de mirați. Probabil că aveam o expresie ciudată, după care mi-am dat seama. Dar nu puteam să fac nici măcar ceva absolut normal, pentru că mă obseda, pur și simplu. Cum să fac? Cum? Nu e bine așa? E mai bine așa?

I.S.:  Dumneavoastră ați vrut să deveniți jurnalistă. Ne aflăm la radio, deci sunteți în locul potrivit.

Mihaela Arsenescu Werner: Abia acum.

I.S.:  Cariera dumneavoastră s-a intersectat, nu s-a intersectat, s-a împletit foarte mult cu radioul. Ați colaborat foarte mult cu radioul, și la teatrul radiofonic, și în recitaluri de poezie, emisiuni de divertisment. De aceea aș vrea să discutăm puțin și capitolul acesta. Cum a început colaborarea dumneavoastră cu radioul?

Mihaela Arsenescu Werner: A început atât de frumos, printr-un coleg al nostru, un actor uitat astăzi, din păcate, Țuchi Raiciu (n.r. Virgil Raiciu), care a colaborat multă vreme și a făcut și regia unor spectacole de teatru.

I.S.:  Era foarte interesat de radio și de cum funcționa radioul.

Mihaela Arsenescu Werner: Da, era un om deosebit, cu totul deosebit, astăzi, pe cale de dispariție. Eu și soțul meu ne mutasem, de curând, într-un bloc cu 9 etaje, parcă, 9, da, pe Independenței (n.r. Bulevardul Independenței), și liftul nu era instalat, iar Țuchi Raiciu a urcat cele șapte etaje, până unde locuiam noi, pe jos, ca să ne invite la o emisiune de radio, teatru la microfon, evident. Asta n-am s-o uit niciodată, așa a început colaborarea, printr-un om deosebit. Și pe urmă am cunoscut mulți oameni deosebiți, cu care am colaborat. Chiar mă mândresc cu această colaborare la Radio Iași. E ceva care rămâne. Sper!

I.S.:  Care au fost întâlnirile care v-au marcat, la Radio Iași, cu oamenii pe care i-ați întâlnit aici?

Mihaela Arsenescu Werner: Ooo, au fost atât de multe, că nici nu știu. Cu Camelia, cu Gabi Câmpeanu.

I.S.:  Camelia Savitescu, Gabriela Câmpeanu.

Mihaela Arsenescu Werner: Exact. Cu Aurel Brumă. Zeci de emisiuni de divertisment, împreună cu dragul de Teo Corban, colegul nostru care, iarăși, s-a dus printre stele. Emisiuni de poezie. Chiar îmi cer scuze, nu-mi mai amintesc chiar numele tuturor colaboratorilor, dar aici au fost oameni care au construit ceva de-a lungul timpului. Și teatrul la microfon era foarte apreciat. Am făcut nu știu câte emisiuni de genul ăsta. Rămâne ceva. Teatrul la microfon este forma de teatru prin care eu m-am îndrăgostit de această meserie, în copilărie. Ascultam teatrul la microfon, cu teatrul din Iași, de exemplu, deși eu eram în București, cu mari actori. Și prin undele radio se crea acea magie, pentru că acolo nu vezi nici decor, nici trupul actorului, nici costumele și atunci vocea suplinea totul. Vocea era magia. Și asta mi s-a întipărit pentru totdeauna.

I.S.:  Vorbirea pentru radio presupune o expresivitate aparte. Există o tehnică specifică a actorului de teatru radiofonic? Este rezultatul unei discipline și al unui exercițiu sau este o predispoziție nativă?

Mihaela Arsenescu Werner: Cred că e o predispoziție nativă pe care ți-o poți perfecționa cu timpul, pentru că înveți, sigur că da. Nu te duci acolo și spui: eu știu tot! Și apoi, depinde foarte mult de natura emisiunii respective, de specificul ei. Dacă e o emisiune distractivă, unde poți să faci zeci de glasuri, recitalurile de poezie, unde glasul trebuie să sune altfel, sau personaje la teatru la microfon. Eu am încercat să-i școlesc și în privința asta. I-am dus pe la imprimări, pe la radio. Chiar și aici, la Radio Iași, au venit studenții mei și le-am explicat că e puțin diferit față de tehnica de scenă. Tocmai că trebuie să concentrezi în expresia vocală tot ceea ce nu se vede.

I.S.:  Poate fi numit radioul o școală de vorbire?

Mihaela Arsenescu Werner: Eu cred că da. În primul rând, pentru că cere o dicție perfectă, cere o anumită căldură a vocii, care ajunge la ascultător. Fără asta nu cred că trece, iarăși, bariera respectivă. Și apoi, o predispoziție spre cel căruia ei se adresează. Pentru că e foarte important. Nu te adresezi unei mase reci, informe. Nu, te adresezi unor oameni. Și atunci trebuie, cumva, să te faci înțeles.

I.S.:  Sunt actori foarte buni pe scenă, dar care nu au aceeași expresivitate în teatrul radiofonic sau la radio, în emisiunile de poezie sau în emisiunile de divertisment? Credeți în teoria asta? Sau credeți că orice actor poate să facă și teatru radiofonic?

Mihaela Arsenescu Werner: Nu, nu orice actor poate să facă. Și nu înseamnă că nu s-a încercat. Sigur, s-a încercat. Numai că, într-adevăr, nu toată lumea poate, după cum nu toată lumea știe să spună versuri. Eu am încercat să suplinesc. Nu, nu se mai studiază acum în școală nici măcar versul antic, care te învață cu adevărat ce înseamnă să susții o partitură. Nu se mai studiază așa ceva și cred că e o lacună foarte importantă. Versul te deprinde cu sugestia. Pentru că acolo nu e totul, eu știu, dezvoltat, cum este în dramaturgie. Acolo este concentrat. Și e concentrat în așa fel, încât tu, ca interpret, trebuie să înțelegi și apoi să găsești mijloacele să transmiți. Ca omul să spună: da, am înțeles ce-a vrut să spună poetul respectiv sau nu am înțeles absolut nimic din felul cum se rostește.

I.S.:  În ce măsură diferă modul de construire a unui personaj pentru teatru radiofonic față de același proces într-un spectacol pe o scenă clasică? Există instrumente specifice pentru teatrul radiofonic în construcția personajelor?

Mihaela Arsenescu Werner: Da, există, ceea ce spuneam adineauri. Există și trebuie să suplinești tot ceea ce nu se vede. Și nu mă refer la efectele pe care le știți foarte bine, care se introduc…

I.S.:  Scenografia sonoră.

Mihaela Arsenescu Werner: Exact, exact, da. Nu, mă refer la disponibilitatea de a modela vocea după evoluția personajului. Timpul este mult mai scurt, trecerile sunt necruțătoare, nu ai timp să dezvolți. La teatru se repetă, să spunem, trei săptămâni, o lună, poate și mai bine, uneori. La radio, trebuie să faci o cursă, cumva, contra cronometru, adică să exprimi cât mai mult în timpul alocat. Să reușești să dai expresia concentrată a acelui personaj. Și mai este o obsesie, că el rămâne, spectacolul de teatru radiofonic poate să aibă o viață mult mai lungă decât un spectacol scenic.

I.S.:  În teatrul radiofonic, relația dintre partenerii de joc se construiește exclusiv prin voce și ascultare. Cum se naște această complicitate artistică? Lipsa contactului direct cu publicul, invizibilitatea actorului favorizează o altă formă de comunicare între interpreți?

Mihaela Arsenescu Werner: S-ar putea. Da, ați intuit foarte bine. Eu cred că așa este. Favorizează, într-adevăr. E mult mai dificil. Mult mai dificil. Uneori, ești inclus într-o distribuție cu actori care nu-ți sunt colegi la teatru. S-a mai întâmplat și asta. Și atunci nu știi nimic despre ei. Cum lansează replica, dacă sunt actori de tip mecanic sau actori creatori. Pentru că și aici e o distincție. Actorul mecanic, dacă nu îi spui ultima silabă, este incapabil să îți dea replica. Celălalt intuiește, știe, acoperă, suplinește. E un anume tip de înțelegere între actorii care seamănă, care sunt artiști, să spunem așa. Și da, trebuie un anume gen de înțelegere, de comunicare. Ascultătorul n-are cum să știe, dar la radio este și un cod secret, să spunem așa, de gesturi, deoarece nu-l vedem.

I.S.:  Aveați astfel de…

Mihaela Arsenescu Werner: Aveam un cod, sigur că da. „Vino aici, umple spațiul”, „aici lungește replica”, „aici…” și așa mai departe. Da, există, cum să nu?

I.S.:  Aveți foarte mult umor și…

Mihaela Arsenescu Werner: Mulțumesc lui Dumnezeu, da.

I.S.:  Și ați participat, așa cum ați povestit, la foarte multe emisiuni de divertisment. Care era atmosfera?

Mihaela Arsenescu Werner: Atmosfera era minunată și o regret, sincer. Pentru că am și lucrat, sigur, foarte mult cu Teo Corban și eram același gen de actori, intuitivi, cu umor, ne-nțelegeam perfect, din priviri ne-nțelegeam. Da. Cum să lansăm o poantă, cum să o punem în valoare. Cum să mai născocim, pentru că mai născoceam, deci… Da, contribuiam și noi.

I.S.:  Contribuiați la textul scris.

Mihaela Arsenescu Werner: O, da, sigur, sigur, sigur că da. Și chiar Aurel Brumă se bucura, pentru că, da, pentru că erau îmbogățite. Foarte bine ne simțeam și, mai ales, ne simțeam bine pentru că primeam ecouri, de multe ori, de la ascultători: „Am ascultat de Anul Nou emisiunea…”

I.S.:  Scriau, primeați scrisori sau sunau…

Mihaela Arsenescu Werner: Dar ne întâlneam cu ei sau mai veneau la teatru: „Vai, v-am auzit la nu știu care emisiune și, vai, ce ne-a plăcut!” Asta era mulțumirea noastră. Te simți bine când reușești să împărtășești umorul cu cineva. Mai degrabă decât tristețile sau frustrările, sau rivalitățile.

I.S.:  Au existat, înainte de 1989, emisiuni care au întâmpinat dificultăți din cauza cenzurii. Știu că existau acele „șopârle”. Cum era?

Mihaela Arsenescu Werner: Da, da. Asta se întâmpla și pe scenă. Și pe scenă, deși era o mulțime de comisii de vizionare care pândeau fiecare aluzie, actorul avea posibilitatea să introducă niște mici „șopârlițe”.

I.S.:  Și cum făceați?

Mihaela Arsenescu Werner: De multe ori, prin nuanțe. Eu cred foarte mult în nuanțe. În diferite tonuri. O coloratură mai deosebită a replicii, care antrenează sugestia. Și sugestia este o cale foarte importantă de comunicare a unei păreri. Depinde, da, ce fel de părere.

I.S.:  Și era o complicitate între public și actori, cei care transmitau, pentru că publicul învățase să înțeleagă aceste mesaje.

Mihaela Arsenescu Werner: Ooo, nu numai că le înțelegea, dar le aștepta. De cele mai multe ori, le aștepta. Și era o mulțumire în sală și o ușurare. „Spune tu ceea ce nu pot să spun eu.” „Vai, ce bine că ai spus!” Și aplauzele, uneori, pe măsură, dar asta ne aducea și nouă o oarecare mulțumire, sigur că da.

I.S.:  Dar la radio se întâmpla să planificați aceste lucruri cu partenerii sau cu redactorul care făcea emisiune, sau erau spontane?

Mihaela Arsenescu Werner: Erau spontane. De multe ori, sigur că le mai cenzuram, pentru că, uneori, erau atât de spontane, încât erau greu de suportat și pentru redactori, erau cu niște riscuri. Și atunci spuneam: nu, haide să o îndulcim pe asta un pic.

I.S.:  Am ajuns și la ultima întrebare din întâlnirea noastră de astăzi. Dacă Dumnezeu a turnat peste actor o ploaie de aur, așa cum spuneți, care este responsabilitatea celui care a primit acest dar?

Mihaela Arsenescu Werner: Este foarte mare. Este foarte mare, pentru că am spus că Dumnezeu a turnat peste un om obișnuit. Actorul este un om obișnuit, dar, din când în când, iese sub cerul liber și se întâmplă ca Dumnezeu tocmai atunci să toarne puțină ploaie de aur. Asta îl face foarte responsabil. Îl face foarte, cum se spune, conștient că trebuie să dea înapoi ceva. Neapărat. Publicului, partenerilor, meseriei respective. Altfel, cred că menirea de artist nu este împlinită.

Mihaela Arsenescu Werner – 55 de ani de teatru

Actrița Mihaela Arsenescu Werner vorbește, la emisiunea „Oameni și idei”, despre vocație, despre marile roluri care i-au marcat destinul artistic, despre teatrul radiofonic și despre generațiile de actori pe care le-a format.

Publicat de isoreanu, 1 iunie 2026, 17:27

Invitata emisiunii „Oameni și idei” de la Radio România Iași, de marți, după știrile orei 14:00, este actrița Mihaela Arsenescu Werner, una dintre vocile distincte ale teatrului românesc, societar al Teatrului Național din Iași, artistă distinsă cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate și Cetățean de Onoare al Iașului.

Vă invităm să ascultați un dialog despre vocație, marile roluri și întâlnirile care i-au marcat destinul artistic, despre legătura sa cu radioul și despre bucuria de a forma noi generații de actori.

Moda, între consum și responsabilitate

Cumpărărm tot mai multe haine, dar ce se întâmplă cu ele după ce nu le mai purtăm? În contextul în care industria textilă se numără printre sectoarele cu impact major asupra mediului, discutăm despre soluții pentru un consum mai responsabil și despre rolul educației, cercetării și digitalizării în construirea unui viitor sustenabil.

Publicat de isoreanu, 26 mai 2026, 08:47

Cumpărăm mai multe haine ca niciodată. Dar ce se întâmplă cu ele după ce nu le mai purtăm? Un cetățean european consumă, în medie, 19 kilograme de textile pe an, iar milioane de tone de îmbrăcăminte ajung la gropile de gunoi sau sunt incinerate. În România, aproximativ 160.000 de tone de deșeuri textile sunt generate anual, în timp ce reutilizarea și reciclarea rămân la niveluri foarte reduse. Ce rol joacă, în această situație, fenomenul fast fashion și cum pot sustenabilitatea și noile tehnologii să schimbe viitorul industriei textile?

La „Oameni și idei” discutăm despre un proiect european care își propune să găsească soluții pentru una dintre cele mai mari provocări ale societății de consum: gestionarea responsabilă a textilelor. Proiectul reunește șase universități partenere, printre care se numără și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.

Invitați: prof. univ. dr. ing. Mirela Blaga, doctoranda Claudia Irimiea și studenții Georgiana Petrea și Mihai Nicușor Dorobăț de la Facultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor din cadrul TUIași.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

România, din nou, în criză politică: un nou guvern sau alegeri anticipate?

Vineri, la emisiunea „Imperativ”, jurnalista Rodica Culcer și consultantul în comunicare Pavel Lucescu analizează criza politică, fragilitatea actualelor alianțe și mizele unui moment decisiv pentru România.

Publicat de isoreanu, 22 mai 2026, 09:22

România traversează una dintre cele mai complicate perioade politice din ultimii ani: negocieri dificile pentru formarea unui nou guvern, tensiuni între partide și o societate tot mai polarizată.

Jurnalista Rodica Culcer și consultantul în comunicare Pavel Lucescu vor vorbi, vineri, la emisiunea „Imperativ” de la Radio România Iași, după știrile orei 14,00, despre variantele pe care le are președintele Nicușor Dan pentru formarea unei majorități, despre cât de realist este scenariul alegerilor anticipate, despre fragilitatea actualei scene politice, dar și despre războiul informațional care pare să afecteze tot mai puternic România.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

Doina Ruști: „A iubi înseamnă să afli cine ești”

Doina Ruști este invitată la emisiunea „Oameni și idei” de la Radio România Iași pentru un dialog despre ultimul său roman, „Nas de bulgar”.

Publicat de isoreanu, 12 mai 2026, 11:27

Una dintre cele mai importante și apreciate scriitoare ale literaturii române contemporane, Doina Ruști revine cu un nou roman puternic și tulburător, „Nas de bulgar”, apărut la editura Humanitas, o carte despre memorie, iubire, identitate și libertate, construită pe fundalul unei Românii marcate de comunism, frică și supraveghere. Continuând povestea începută în „Ferenike”, romanul urmărește anii de formare ai protagonistei la Iași, într-o lume a căminelor studențești, a profesorilor memorabili, a primei iubiri și a traumelor care nu dispar niciodată cu adevărat.

La emisiunea „Oameni și idei” de la Radio România Iași, Doina Ruști vorbește despre relația sa cu Iașul și despre felul în care iubirea ne poate ajuta să aflăm cine suntem cu adevărat.

„Capra cu trei iezi”, reinventată de studenții UNAGE Iași

Studenții din anul al III-lea ai Programului de Studii Păpuși-Marionete de la Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași au prezentat premiera spectacolului „Capra cu trei iezi”, într-o reinterpretare plină de umor a poveștii lui Ion Creangă. Regizat de Aurelian Bălăiță, spectacolul propune un mesaj actual și optimist.

Publicat de isoreanu, 11 mai 2026, 23:53

Într-o reinterpretare plină de umor a poveștii „Capra cu trei iezi”, studenții din anul al III-lea ai Programului de Studii Păpuși-Marionete de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași au adus pe scenă un spectacol care a cucerit publicul. Sub îndrumarea regizorului Aurelian Bălăiță, tinerii actori au transformat celebra poveste a lui Ion Creangă într-o producție actuală, cu un mesaj optimist.

Sala Studio a Facultății de Teatru a fost plină de energie, aplauze și bună dispoziție.

Despre spectacol, scenografie și entuziasmul studenților, în materialul următor, realizat de Ioana Soreanu.

Studenții din anul al III-lea ai Programului de Studii Păpuși-Marionete al Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași au prezentat, săptămâna trecută, premiera spectacolului „Capra cu trei iezi”, în regia profesorului lor, Aurelian Bălăiță.

Sala Studio a Facultății s-a umplut de bună dispoziție, plăcerea tinerilor de a juca și umorul spectacolului stârnind entuziasmul spectatorilor.

Textul lui Ion Creangă a fost adaptat la realitățile de astăzi, iar finalul a fost transformat într-unul pozitiv, bazat pe reconcilierea dintre personaje. Cei doi iezi mai mari au fost salvați, iar lupul a fost reabilitat, morala fiind aceea că situațiile, chiar și cele dramatice, pot fi îndreptate, iar personajele negative merită să mai primească o șansă.

Prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, care este și rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, a construit acest spectacol alături de studenți și doctoranzi și, pe lângă regie, a compus, în mod inspirat, și muzica:

Aurelian Bălăiță: Este o adaptare, bineînțeles, pentru timpurile actuale, așa cum o simt studenții, tinerii și publicul de toate vârstele. Apoi, muzica, scenografia — un element foarte important —, fiind un spectacol de teatru de animație, este preponderent vizual. Energia tinerească a studenților, dorința lor de a împărtăși o poveste atât de frumoasă, cu atât de multe învățăminte și tâlcuri. Am preferat un final optimist, în care recuperăm iezii răpuși de lup și, la urmă, chiar îl iertăm, la sugestia iedului mic; îl iertăm și pe lup.

Ioana Soreanu: Dumneavoastră ați compus muzica spectacolului.

Aurelian Bălăiță: Nu este o premieră. Am făcut mai multe spectacole în care m-am ocupat și de muzică, nu numai de regie și, uneori, alături de scenograf, am contribuit la construcția păpușilor. De data aceasta, am colaborat foarte bine cu scenograful nostru, care este foarte inspirat și foarte promițător, Vladimir Boca, absolvent al universității noastre și doctorand al universității noastre, la Școala Doctorală de Teatru.

Ioana Soreanu: Acesta este rezultatul unui proiect pe care l-ați desfășurat anul acesta.

Aurelian Bălăiță: Da, este și un studiu pe care l-am realizat cu studenții, privind arta mânuirii păpușii și, în același timp, este și o cercetare înscrisă într-un proiect al Centrului de Cercetare Multidisciplinară prin Artă al Universității.

Expresivitatea păpușilor, mânuite cu măiestrie de studenții de la Păpuși-Marionete, a fost completată de decorul realizat de tânărul scenograf Vladimir Boca, absolvent al Facultății de Arte Vizuale și doctorand la Școala Doctorală de Teatru. Acesta a spus că s-a bucurat de multă libertate în actul de creație, universul teatrului de păpuși și marionete fiind unul care îl fascinează:

Vladimir Boca: Eu am avut, oarecum, o libertate destul de mare și am avut și o trecere ușoară de la grafica ilustrației de carte, pe care am terminat-o la Facultatea de Arte Vizuale, continuând cu teatrul de animație și cu, în principal, păpușile. În cazul acestei povești, al acestui spectacol, domnul regizor Aurelian Bălăiță mi-a lăsat din plin libertatea de exprimare și posibilitatea să încerc noi mecanisme, noi posibilități, noi materiale. Au fost păpușile create de mine, schițele făcute de mine. Alături de mine au lucrat și studenții anului III licență ai domnului profesor.

Studenții-actori s-au bucurat de această experiență și sunt entuziasmați de arta pe care o practică și care le aduce multă bucurie. Paula Comănescu și Teodor Negrișan:

Ioana Soreanu: Ce trebuie să aibă special un actor care lucrează spectacole pentru copii, cu păpuși?

Paula Comănescu: Multă răbdare, în primul rând, care cred că se formează în timp, și plăcerea de a-i bucura pe alții.

Teodor Negrișan: Din punctul meu de vedere, este vorba despre dexteritatea mâinilor și a corpului, în primul rând. Trebuie să știi să te miști, cum să te miști, cum să mânuiești, dar se învață destul de repede în cursul facultății.

Ioana Soreanu: Totul pare foarte vesel din afară, lumea s-a distrat, în seara asta, la spectacol, dar în spate e foarte multă muncă serioasă.

Paula Comănescu: Sunt și momente mai încordate, când poate încercăm să facem ceva nou și e normal să nu iasă din prima, dar avem și destule momente în care râdem și ne simțim și noi bine, că, până la urmă, ca să-i distrăm pe ceilalți, trebuie, totuși, să ne simțim și noi bine. Dar trebuie să fim și serioși, ca să iasă un rezultat frumos.

Alături de Paula Comănescu și Teodor Negrișan, s-au mai aflat pe scenă Georgiana Chelici, Manuela Frenț, Irina Dobă, Maria Gorodea, Iulia Tarcea, Patricia Prisacariu, Alexandru Popovici și Iustin Pruteanu. Costumele păpușilor au fost create de Jeni Stănilă.

România după moțiune: strategii pentru supraviețuire politică

La ediția de astăzi a emisiunii „Imperativ”, o dezbatere despre criza politică din România și posibilele soluții de rezolvare a acesteia.

Publicat de isoreanu, 8 mai 2026, 08:28

După căderea guvernului condus de Ilie Bolojan în urma moțiunii de cenzură depuse de AUR și PSD, scena politică a intrat într-o perioadă de tensiuni, negocieri și repoziționări care pot schimba radical raportul de forțe din România.

În ediția de astăzi a emisiunii „Imperativ” de la Radio România Iași, discutăm toate scenariile alături de jurnaliștii Sebastian Zachman și Lucian Dîrdală.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

„Hârjoana”, debutul dramaturgic al lui Emil Coșeru, în premieră la TNI

Tatiana Ionesi, Emil Coșeru și Alexandra Bandac vin la emisiunea „Oameni și idei” să vorbească despre piesa „Hârjoana”, debutul dramaturgic al lui Emil Coșeru.

Publicat de isoreanu, 5 mai 2026, 08:08

Marți, după știrile orei 14:00, la emisiunea „Oameni și idei” de la Radio România Iași, vom descoperi culisele spectacolului „Hârjoana”, debutul dramaturgic al actorului Emil Coșeru. Este un text excepțional, care poartă publicul printr-un noian de stări, copleșitor prin adevărul pe care îl transmite. Premiera spectacolului va avea loc pe 22 mai, la ora 19:30, în Sala Uzina a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Vom vorbi despre iubire, singurătate, nostalgie și speranță.

Invitați în studioul Radio România Iași sunt actorii Tatiana Ionesi și Emil Coșeru, alături de regizoarea Alexandra Bandac.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

Rafael Molina: Tehnica Graham este un mijloc spre libertatea artistică

Coregraful și profesorul Rafael Molina s-a aflat, săptămâna aceasta, la Iași, cu prilejul Ziei Internaționale a Dansului. Acesta a susținut un workshop dedicat tehnicii „Martha Graham”.

Publicat de isoreanu, 3 mai 2026, 18:02 / actualizat: 5 mai 2026, 22:09

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de existență a companiei „Martha Graham Dance” din New York. Coregraful și profesorul Rafael Molina, fondatorul și directorul artistic al „Graham For Europe”, s-a aflat, săptămâna aceasta, la Iași, cu prilejul Ziei Internaționale a Dansului, la invitația conf. univ. dr. Lorette Enache de la Programul de Studii Coregrafie a Facultății de Teatru din cadrul UNAGE. Acesta i-a acordat un interviu Ioanei Soreanu în care a vorbit despre modul în care moștenirea „Graham” poate fi adaptată diferitelor contexte culturale și educaționale, punând accent pe autonomie, experiment și pe dezvoltarea unei personalități artistice proprii.

Pe 29 aprilie, a fost sărbătorită Ziua Internațională a Dansului. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de existență a companiei „Martha Graham Dance” din New York. Coregraful și profesorul Rafael Molina, fondatorul și directorul artistic al „Graham For Europe”, s-a aflat, la Iași, timp de câteva zile, pentru a susține un workshop dedicat tehnicii „Martha Graham”, la programul de Studii Coregrafie de la Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu”. Pe logo-ul „Graham For Europe” sunt desenate 12 stele, reprezentând țările în care este predată această tehnică. Printre acestea, și România.

Pornind de la propria experiență ca dansator, pedagog și cercetător, Rafael Molina vorbește despre nevoia de a regândi predarea acestei tehnici în Europa, despre relația dintre artă și politică, precum și despre importanța colaborării și a schimbului de practici.

Ioana Soreanu: Știți totul despre Tehnica Graham. Ce este această tehnică? Vă rog să o descrieți, să o explicați.

Rafael Molina: Da, este o tehnică care a fost inițiată la începutul anilor ’30, mai exact în anul 1930, de Martha Graham, care a fost dansatoare, a devenit coregrafă și apoi, de asemenea, profesoară. Face parte din revoluția dansului modern, așa că nu a fost doar Martha Graham, ci și alți oameni care au creat noi stiluri de mișcare și de antrenare a corpului. Ceea ce este specific pentru Martha Graham este că mișcarea începe pe podea, apoi continuă în picioare și apoi cu torsul. Lucrează cu emoțiile și cu ceea ce fiecare vrea să exprime despre sine, despre ceea ce i se întâmplă. Se poate porni de la ceva abstract către o istorie reală, o poveste. Mișcarea începe în interiorul pelvisului, folosind acea energie, contractând musculatura, se reține acea energie, care apoi este eliberată prin mișcarea în spirală a coloanei vertebrale, ceea ce creează tensiune în tors și o mișcare lirică, frumoasă, în aer. Se folosește, de asemenea, gravitația: cum te miști împotriva gravitației? Cum cazi și te ridici? Deci, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în balet, unde se vorbește despre ceea ce este frumos și se spun povești cu prințese, prinți și elemente supranaturale, Martha Graham vorbește despre timpul prezent, despre femei și bărbați, despre americani, despre război, despre iubire, despre tot ce avem în comun și o face într-un mod realist și sincer. De aceea, mișcarea începe din profunzime, din pelvis, visceral. Este profundă, dar nu este un dans intelectualizat, nu este transformat în ceva drăguț, rafinat. Nu, începe cu o energie viscerală și devine intensă, cu un impact foarte mare.

rafael-molina.com

rafael-molina.com

Ioana Soreanu: În prezentarea de pe pagina dumneavoastră scrie că sunteți adeptul unei pedagogii moderne și inovatoare. Grija, încrederea, integritatea, empatia și autocunoașterea, spuneți dumneavoastră, sunt esențiale pentru un act didactic de calitate și încurajați autonomia. Care sunt rezultatele acestei metode?

Rafael Molina: Deci, puțin despre istorie. Tehnica „Martha Graham” a fost preluată și, de cele mai multe ori, oamenii predau așa cum au fost învățați. Dar societatea a evoluat, corpurile sunt diferite astăzi, iar felul în care a fost predată această tehnică a fost uneori puțin violent. Bineînțeles, trebuie să corespundă normelor mediului profesionist: corpurile trebuie să fie foarte atletice și să existe multă disciplină. Metoda mea este diferită din două motive. Unul este că, în Europa, de exemplu, o mulțime de oameni sunt amatori sau vor învăța puțină tehnică „Graham”, dar vor învăța și multe alte forme de dans care nu necesită o tehnică absolută. Al doilea motiv este că eu cred că noi nu suntem doar profesori posesori de cunoștințe, iar studenții nu știu și trebuie să le împărtășim aceste cunoștințe. Cred că toți avem un bagaj de cunoștințe, iar eu vin, bineînțeles, ca profesor de tehnică „Graham”, ca cineva care crede în această metodă sistematizată, formalizată, iar oamenii vor asimila aceste instrumente și își vor însuși acele cunoștințe. De aceea, dacă îi tratez ca pe niște copii, ca pe niște studenți care nu știu nimic și eu le explic totul, ei vor deveni mici soldați, ceea ce eu nu vreau; îi vreau artiști. Tehnica „Martha Graham” oferă instrumentele pentru a deveni artist: o persoană stăpână pe sine, pe picioarele ei, care poate aplica pe propriul corp principiile cu care lucrăm, și nu cineva care încearcă să-și mulțumească profesorul sau să devină altcineva decât este. Începi de la tine și ajungi tot la tine, doar că acum ai noi instrumente, iar aceste instrumente nu trebuie să intre în contradicție cu alte practici și experiențe în dans. Este o altă abordare. Scopul nu este tehnica „Graham” în sine. „Graham” este un mijloc prin care se ajunge la scop, iar acesta este autonomia, libertatea în dans, mai multe instrumente care vor fi folosite pentru propriul obiectiv al fiecăruia, nu pentru profesor, nu pentru „Martha Graham”.

Ioana Soreanu: Ați obținut a obținut un master de cercetare în științe politice la Sciances Po Paris și ați predat limba engleză la Universitatea din Paris, în cadrul programului de licență în informatică și al programului de master în matematică. Există un punct de intersecție între aceste preocupări și dans?

Rafael Molina: Este foarte interesant! În primul rând, legătura sunt eu, în persoană, bineînțeles. Pe de altă parte, am crescut crezând că dansul înseamnă doar artă. Știți bine: înveți despre personalități și realizările lor, dar, de regulă, acestea se limitează la domeniul artelor. Și este o mare greșeală, pentru că totul este politic. Dacă ne uităm la state, ca în Franța, cu Louis al XIV-lea și baletul, se creează o formă de artă și se decide ca această formă de artă să devină normă, iar corpurile trebuie să se adapteze și să corespundă acesteia. Sau, dacă sunteți în Statele Unite și Martha Graham face ceva radical și schimbă regulile, iar instituțiile o folosesc pentru a demonstra cât de superioară este cultura americană datorită libertății. Cu această împletire de diferite culturi, se creează ceva foarte inovator și puteți începe chiar cu artele. Deci artiștii nu lucrează izolați, într-o bulă. Au nevoie de fonduri guvernamentale și private, de oameni care au propriile agende. Realitatea este că ai nevoie de bani: vrei să creezi, vrei să produci, iar dacă vrei un training, cum este școala, cine plătește școala, ce diplomă primești? Deci, întotdeauna negociezi. Pentru mine, acest aspect politic, având această experiență, a fost întotdeauna clar. Și am găsit tot mai mulți cercetători care, în cărțile lor, vorbesc despre dansatori, coregrafi și pedagogi care schimbă societatea din care fac parte. Apoi, predarea limbii engleze nu era neapărat legată de celelalte activități ale mele. Dar, când mi s-a oferit prilejul să o fac, a fost interesant să observ ce se întâmplă în procesul de predare și transmitere a informațiilor. Asta m-a ajutat apoi în cercetarea pe care am desfășurat-o la Centrul Național al Dansului, pentru că punctul de început a fost: „Bine, ești un specialist în domeniu. Eu, dansul modern, tehnica „Martha Graham”, aceasta este specialitatea mea. Dar, dacă vrei să fii un bun pedagog, trebuie să te dezvolți și să îți amintești că poți fi specialist și totuși să nu vezi întotdeauna despre ce este vorba, să nu înțelegi complet ce se întâmplă. Deci, mecanismele de învățare, ipostaza și poziția unui profesor, obiectivul educației, toate acestea nu sunt specifice unui singur domeniu; le poți studia în multe contexte. Pentru mine, este întotdeauna educativ să predau. Când predam engleză studenților de la matematică sau celor de la informatică, ei nu știau că am fost dansator, dar observam ce se întâmplă, ce pot experimenta și testa, iar asta era diferit față de o oră de dans. Totuși, am putut vedea lucruri noi, pentru mine a însemnat libertate. Am putut experimenta acolo lucruri pe care apoi le-am adus în dans sau, invers, am dus în alte contexte ceea ce am experimentat în dans. De exemplu, în dans suntem, de fapt, o echipă: avem nevoie de energia celorlalți, de mișcare comună, de colaborare. Este o cultură de grup, suntem obișnuiți cu asta. Pe de altă parte, în alte școli, îți rezolvi propriile sarcini, îți scrii propriile eseuri și nu este nevoie să lucrezi cu social constructivismul, adică ideea că trebuie să construiești cunoașterea împreună cu partenerii, în echipă. Noi, când lucrăm, avem parteneri de dans și trebuie constant să lucrăm cu ei. Niciodată nu lucrezi singur ca dansator. Nimeni nu a făcut carieră de unul singur în dans. Deci, este o altă abordare.

Ioana Soreanu: Sunteți fondatorul și directorul artistic al „Graham For Europe”, o inițiativă dedicată promovării și extinderii moștenirii tehnicii „Martha Graham” în Europa. Ce înseamnă această inițiativă, ce proiecte desfășoară?

Rafael Molina: Când am creat această inițiativă, în urmă cu 9 ani, în 2017, a fost foarte simplu. Am văzut că există mai mulți profesori de tehnică „Graham” în Europa, dar erau izolați, în țări diferite. Toți au studiat la New York, la Școala „Martha Graham”. Câțiva dintre ei au dansat la Compania „Martha Graham” din New York, dar exista o prejudecată că este o tehnică veche și că nimeni nu o mai vrea, așa că oamenii erau izolați și încercau, acolo unde se aflau, să păstreze această moștenire în viață. Eu, însă, am văzut potențialul. Pentru că am revenit și am pus întrebarea: „cine, unde și ce predă?”. Iar dacă vei căuta online, nu vei găsi întotdeauna răspunsul. Uneori predau în școli de artă de stat sau private, alteori nu au o strategie bună de promovare. Ideea a fost să fim împreună, pentru că toți credem în această moștenire și vrem să lucrăm pentru ea. Așa că am decis să facem un site și să fim prezenți pe social media, unde să se vadă cine și unde predă, când are loc un workshop, să distribuim informațiile, pentru că este Europa: avem trenuri, avem avioane, avem Uniunea Europeană, avem atât de multe modalități de a interacționa și colabora. Și îmi doresc mai multă colaborare cu New York, pentru că, atunci când compania este în turneu, toți dansatorii sunt acolo, iar când cineva din Europa lucrează la companie și se întoarce acasă, apare întrebarea: ce face după aceea? Aș vrea să încurajez mai multe inițiative: organizarea mai multor workshopuri, mai multe conferințe, orice ar putea ajuta oamenii să afle ce a făcut Martha Graham și ce se întâmplă astăzi, pentru că încă există o companie activă. Așa a început. Apoi, când am făcut cercetarea pentru Centrul Național al Dansului, am descoperit câte lucruri s-au întâmplat în jurul acestei moșteniri și a devenit clar că există multe direcții, dar totul depinde de context și de loc. Nu poți face exact ceea ce se face la New York. A devenit clar că, în Europa, putem face altceva. De exemplu, am organizat multe workshopuri pentru mai multe tehnici, nu doar „Graham”, iar când studiezi două tehnici, le poți compara: ce au în comun, care sunt diferențele, ce putem învăța dintr-o altă abordare, dintr-o altă pedagogie. Acest lucru a adus oameni diferiți, care poate nu cunosc tehnica „Graham”, dar dacă există elemente de „Graham” în flamenco sau în pilates, acestea pot deveni punți către discipline noi. Astfel, tehnica „Graham” poate fi descoperită, iar profesorul își poate adapta abordarea pentru aceste grupuri care doresc să învețe un alt stil. Acesta a fost începutul. De fapt, ne place această tehnică și organizăm workshopuri. Trebuie să găsim noi modalități de lucru și să recunoaștem că există și alți practicieni în lume. Deja avem câteva workshopuri intensive pe an. Anul acesta, 2026, este foarte important, pentru că celebrăm 100 de ani de existență a companiei „Martha Graham Dance”. Avem douăsprezece stele pe steagul Uniunii Europene, reprezentate și în logo-ul companiei, iar România este una dintre ele. Și acesta este cel mai important lucru: să avem workshopuri pentru oameni care pot să învețe această tehnică. Restul vine de la sine. Unii vor merge, poate, la New York pentru a performa, vor deveni profesori de tehnică „Graham”. Poate cineva care este actor descoperă această tehnică și vrea să învețe cum poate fi folosită în actorie. Cel mai important lucru este practica. Poți citi, poți urmări filme, dar este necesară experiența directă. Atunci când ești teoretician al dansului, poți vorbi despre Martha Graham, dar, dacă nu ai experiența practicii, rămâi în afară. Noi vrem ca oamenii să o descopere, amatori și profesioniști, de toate vârstele. Avem cursuri intensive la care participă persoane de peste 70 de ani. Acestea participă la aceleași workshopuri, la niveluri diferite, dar studiază tehnica, creează și, la final, își prezintă creațiile pe scenă. Este o abordare generală, pentru că, da, tehnica a apărut ca un studiu dificil, un antrenament greu, pentru profesioniști, dar nu există doar această variantă. Există și versiuni mai simple, experimente mai puțin stricte în privința principiilor acestei tehnici, poate fi adaptată și simplificată.

grahamforeurope.com

„Jocul privirii și al interpretării imaginii” – „Models”, de Matei Bejenaru

Volumul „Models”, lansat de Matei Bejenaru la Casa Pogor, este transpunerea editorială a unui proiect fotografic prin care artistul vizual explorează relația dintre realitate și reprezentare.

Publicat de isoreanu, 1 mai 2026, 19:07

Casa Pogor, din cadrul Muzeului Național al Literaturii Române din Iași, a fost gazda lansării catalogului „Models”, semnat de artistul vizual Matei Bejenaru. Evenimentul a reunit artiști și profesioniști din domeniul cultural, în jurul unui proiect editorial care reprezintă transpunerea unei cercetări fotografice. Publicat la Editura Vellant, volumul propune o reflecție asupra relației dintre imagine și realitate.

Un reportaj de Ioana Soreanu:

Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Casa Pogor, a găzduit, marți seară, lansarea catalogului „Models” al artistului vizual Matei Bejenaru, profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Cartea, publicată la Editura Vellant, este reprezentarea, în format editorial, a unui proiect fotografic.

În cadrul acestui demers, Matei Bejenaru a fotografiat o serie de modele de plante, achiziționate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în perioada interbelică și expuse astăzi la Facultatea de Biologie. Imaginile realizate de artist în format analogic au fost prezentate sub forma unor fotografii supradimensionate, care evidențiază cu precizie detaliile. „Jocul privirii și al interpretării imaginii” este una dintre cheile acestui proiect artistic, a explicat Matei Bejenaru:

Matei Bejenaru: Cartea asta de fotografii, „Modele”, are o istorie care începe în 2019, când, la Facultatea de Biologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Guza” din Iași, am văzut o vitrină cu niște modele de plante foarte frumoase. Erau din papier marché, multe dintre ele, hârtie maruflată, colorată, și erau extrem, extrem de frumoase și cu o precizie a detaliului pe care nu pot să o exprim în cuvinte. Și atunci am reflectat la experiența vizuală pe care am avut-o și, într-un final, m-am hotărât să le fotografiez într-un anumit fel. Și atunci, în perioada respectivă, am făcut aceste fotografii, am făcut un setting de fotografiere acolo, cu lumină artificială, și am făcut niște imagini care reprezentau niște modele de plante. Adică am fotografiat niște reprezentări ale realității, obținând, în final, o reprezentare a unei reprezentări a realității. Am imprimat aceste imagini la dimensiuni destul de mari, doi metri, doi metri și jumătate…

I.S.: De ce dimensiunea atât de mari? Care este efectul în expoziție?

Matei Bejenaru: Păi, ele sunt monumentale, după asta, ele au o precizie a detaliului care merită să fie explorată de către privitor și, în același timp, dacă te apropii de o imagine atât de mare, ea devine abstractă. Deci uiți ce reprezintă ea și te uiți la diferite texturi și, cu cât te apropii, cu atât îți dai seama că este un obiect artificial, ceea ce am fotografiat. Când te uiți la distanță, crezi că este o floare. Acest joc al privirii și al interpretării imaginii m-a interesat și este, dacă vreți, una din cheile acestui proiect artistic. Mă bucur că am reușit să produc această carte cu editura Vellant din București și mă bucur a doua oară că pot să lansez cartea și la Iași, după ce am lansat-o acum o lună la București.

I.S.: Spuneați despre unele dintre modele că sunt fascinant de frumoase, fascinează, seduc, acesta este termenul pe care l-ați folosit.

Matei Bejenaru: Prin bogăția și seducția lumii vegetale, care este reprezentată. Deci florile astea sunt extrem de seducătoare, sunt carnale, sunt voluptoase. Trebuie să înveți să te uiți la ele și să te uiți din diferite perspective. Eu m-am uitat ca un artist pe care mă interesează forma, culoarea, textura și am văzut un infinit de variațiuni în aceste flori reprezentate și lucrul ăsta m-a atras ca un magnet și am făcut acele fotografii, tocmai pentru că am fost seducți de aceste modele.

I.S.: Când vom vedea expoziția la Iași?

Matei Bejenaru: Probabil, anul viitor, în 2027, trebuie să găsesc o locație, mai trebuie să mai produc niște imagini la dimensiunile astea și să mă organizez și logistic, să pot să aduc lucrările, dar îmi doresc foarte mult să pot să arăt expoziția și la Iași, probabil în prima jumătate a anului 2027, deci cam peste un an.

La evenimentul de lansare de marți, a fost prezentă curatoarea Raluca Oancea, critic de artă și cadru didactic la Universitatea Natională de Arte din București. Raluca Oancea a semnat unul dintre articolele din carte. Descriind fotografiile realizate de Matei Bejenaru pentru proiectul „Models”, aceasta a vorbit despre „fascinația sublimului” față de plantele reprezentate:

E un sentiment greu de descris. Încercam să mă refer la un anumit tip de fascinație, care nu mai are legătură cu frumusețea clasică kantiană, la care ne raportăm de obicei atunci când este vorba despre niște imagini clare și cu multe amănunte, cum sunt, desigur, imaginile lui Matei Bejenaru. Aici este vorba despre mai multe layere, deci este vorba despre o categorie estetică mai complexă și foarte bine racordată la scena internațională și la aceste trenduri postumane, la criza ecologică. Deci este vorba, aș spune eu, de o fascinație a sublimului, dar este vorba nu despre un sublim care sărbătorește raționalitatea umanului sau poziția centrală a lui anthropos, ci, mai degrabă, un sublim vegetal, un sublim în care poziția centrală este ocupată de bios, nu de anthropos, deci de plantele însele. De asemenea, acest sublim am putea să spunem că se află în vecinătatea stranietății, unde stranietatea este, odată, acel concept formulat, pe vremuri, în 1919, de către Freud însuși. Atunci publica el acel eseu dedicat senzației de stranietate și, practic, Freud se referea inițial la acele păpuși mecanice, automate, sau la poveștile cu membre care se mișcă singure, dar, în cazul nostru, iată că avem de-a face cu o reîntoarcere a acestei stranietăți, o reîntoarcere a lui uncanny, care, după părerea mea, are două traiectorii principale. Una este, desigur, criza ecologică, pentru că natura însăși a devenit astăzi stranie, și, apoi, este vorba despre această orientare a tehnologiei, a inteligenței artificiale, care reușește să atingă aproape limitele umanului, dar, desigur, fără a fi umană, pentru că această stranietate se referă la strecurarea unor mici nefamiliarități chiar în sânul familiarului și, din acest motiv, ne și fascinează, dar ne și sperie.

Despre „fascinație” a vorbit și editorul cărții, curatorul Alex Radu, el explicând acest efect prin abordarea conceptuală și realizarea estetică a proiectului:

Începând de la modul de abordare, care este, cum a spus și Matei, un fel de arheologie într-un mediu, mediul fotografiei, mediul fotografiei analogice, care e din ce în ce mai puțin prezentă, modul în care reușește să vorbească despre mediul fotografiei în sine, fiind vorba de un proiect în care vedem niște reprezentări ale unor reprezentări ale unor plante reale din natură. E primul lucru care, prin simplitate și prin frumusețea modului de abordare conceptuală și apoi prin frumusețea lucrărilor în sine, prin realizarea tehnică din spatele acestui proiect, care este o realizare impresionantă, el știind să lucreze foarte bine cu acest mediu. Îmbinarea celor două, abordarea conceptuală și abordarea efectivă, reușita vizuală a proiectului, sunt fascinante, sunt fascinante, și această fascinație se dublează în momentul când ești în fața lucrurilor efective într-o expoziție, pentru că, prin dimensiunea lor, te cheamă la o prezență efectivă și te provoacă embedded, visceral, te inspiră, și în momentul respectiv începe un întreg dialog cu ping-pong, îi spun eu, de gânduri, cu lucrările, ca într-un tenis, să spunem, începe acest dialog, care este infinit. Și pentru mine, sigur, e unul dintre plăcerile mele de a face, de exemplu, și cărți, pentru că în carte continui un proiect în formă de print și devine o formă relativ eternă, dar și în expoziții, care sunt, din păcate, o formă efemeră de artă în sine, nu este doar expoziția, nu este doar o colecție de lucrări, ci, pentru mine, cel puțin, pentru mine este un fel de exprimare artistică. Și, fiind în expoziție, ceea ce caut eu pentru expoziție, tocmai această chemare la prezență și mod în care se construiește un dialog meditativ și inspirațional, atât din punct de vedere teoretic și pentru teoretizare în artă, dar și pentru ce facem în viața de zi cu zi. Adică arta nu e doar artă în sine, devine un model și modelele lui devin un model pentru noi, în care putem să interacționăm cu lucrurile, cu evenimentele, cu celelalte coprezențe din viața noastră.

Dansul contemporan în România: între libertate artistică și provocări structurale

De Ziua Internațională a Dansului, emisiunea „Oameni și idei” aduce în prim-plan dansul contemporan, o artă a expresiei și a libertății.

Publicat de isoreanu, 28 aprilie 2026, 09:38

Pe 29 aprilie este marcată Ziua Internațională a Dansului. Marți, după știrile orei 14,00, vorbim la „Oameni și idei” despre dansul contemporan: ce înseamnă, cum a evoluat și care este statutul acestei arte în România, între libertatea de expresie, precaritate și nevoia de recunoaștere.

Invitatele ediției sunt coregrafa Vava Ștefănescu, manager al Centrului Național al Dansului București, și coregrafa Lorette Enache, cadru didactic la Programul de studii Coregrafie din cadrul Facultății de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.

Realizator: Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

„Pe unde înoată urechinii”, o carte despre tarele pe care omenirea nu reușește să le depășească

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici este invitatul emisiunii „Oameni și idei”, pentru a vorbi despre cel mai nou roman al său, „Pe unde înoată urechinii”.

Publicat de isoreanu, 21 aprilie 2026, 09:21

Romanul „Pe unde înoată urechinii”, semnat de Lucian Dan Teodorovici, a apărut de curând la Editura Polirom. Este o carte despre ură, despre deformarea adevărului până la anihilare, despre fanatism și prejudecăți. Despre felul în care o comunitate poate fi contaminată prin falsificarea treptată a faptelor, până când ajunge la violență extremă. Sunt tare cu care omenirea s-a confruntat dintotdeauna, iar romanul ne obligă să privim mai atent lumea în care trăim.

Scriitorul Lucian Dan Teodorovici vine marți, după știrile orei 14,00, la emisiunea „Oameni și idei”, de la Radio România Iași, pentru a ne vorbi despre temele pe care le tratează noua sa carte.

Realizator: Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

Consecințele victoriei lui Péter Magyar. Mizele noii puteri de la Budapesta

Alegerile parlamentare de duminică, din Ungaria, au condus la o schimbare de regim. Cu o prezență record la vot și o victorie categorică, noua forță politică Tisza, condusă de Péter Magyar, a obținut o majoritate suficient de puternică pentru a guverna.

Publicat de isoreanu, 17 aprilie 2026, 10:14

După 16 ani de regim Viktor Orbán, victoria partidului TISZA și a lui Péter Magyar în alegerile parlamentare de duminica trecută din Ungaria închide un capitol politic care a influențat dezbaterile europene despre democrație, suveranism, statul de drept, relația cu Rusia și războiul din Ucraina.

Ce urmează pentru Ungaria? Și cum se vor reconfigura relațiile Budapestei cu Bucureștiul, Kievul, Bruxellesul și Washingtonul?

Proforfesorul universitar doctor Radu Carp, de la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, și Teodor Moga, conferențiar universitar doctor la Centrul de Studii Europene al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vor discuta aceste teme astăzi, după știrile orei 14.00, în emisiunea „Imperativ”, la Radio România Iași.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video live pe pagina noastră de Facebook și pe canalul nostru de YouTube.

„Stabat Mater”, la Opera Națională din Iași, o meditație asupra violenței și atrocităților contemporane

Opera Națională Română Iași prezintă, joi, premiera lucrării „Stabat Mater” de Gioachino Rossini, într-o viziune scenică semnată de Cristi Avram.

Publicat de isoreanu, 7 aprilie 2026, 09:15

Peste două zile, în Joia Mare, de la ora 18:30, la Opera Națională Română Iași va avea loc premiera lucrării vocal-simfonice „Stabat Mater” de Gioachino Rossini, transpusă într-un spectacol de operă de regizorul Cristi Avram.

Cum poate o lucrare sacră să devină un manifest despre lumea contemporană? Aflăm de la regizorul Cristi Avram, invitatul emisiunii „Oameni și idei”, la Radio România Iași, astăzi, după știrile orei 14:00.

Realizator: Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

Viitorul presei, între libertate și incertitudine financiară

În contextul dificultăților cu care se confruntă instituții media importante și al închiderii redacției Europa Liberă România, discutăm despre viitorul presei, libertatea de exprimare și riscurile unei noi derive autoritare, alături de Emil Hurezeanu și istoricul Florea Ioncioaia, la emisiunea „Imperativ”.

Publicat de isoreanu, 3 aprilie 2026, 09:09

Radio BBC, Radio Europa Liberă și Radio Deutsche Welle au jucat un rol covârșitor în țările Europei de Est, atât în timpul comunismului, cât și după căderea Cortinei de Fier, până în prezent.

După deciziile care au afectat instituții media precum Europa Liberă și Vocea Americii, dar și în contextul închiderii redacției Europa Liberă România, preocupările legate de starea și rolul presei în fața presiunilor politice și a incertitudinii financiare devin tot mai apăsătoare.

Discutăm această temă astăzi, după știrile orei 14,00, la emisiunea „Imperativ” de la Radio România Iași. Invitați sunt Emil Hurezeanu, fost redactor și director la Radio Europa Liberă, precum și director al secției române de la Deutsche Welle, și istoricul Florea Ioncioaia, conferențiar la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

„Săptămâna ușilor deschise” la Facultatea de Teatru din Iași. Cum începe drumul spre scenă?

Facultatea de Teatru din Iași își întâmpină publicul în cadrul „Săptămânii ușilor deschise”, cu spectacole, dialoguri și întâlniri dedicate celor interesați de artele spectacolului.

Publicat de isoreanu, 2 aprilie 2026, 23:49

La Iași, Facultatea de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” și-a deschis porțile pentru public. În „Săptămâna ușilor deschise” sunt programate spectacole, întâlniri și dialoguri despre culisele unei profesii care înseamnă pasiune, rigoare și creativitate. Despre atmosfera din universitate, despre provocările și satisfacțiile acestui parcurs artistic și despre oportunitățile de formare, în materialul următor realizat de Ioana Soreanu.

La Facultatea de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași este în plină desfășurare „Săptămâna ușilor deschise”.

Profesorii și studenții de la ciclul de licență ai secțiilor de Actorie, Păpuși-Marionete, Coregrafie, Regie, Teatrologie și Management cultural, precum și cei de la ciclul de master ai programelor Artele spectacolului, Teatru aplicat și Management și antreprenoriat artistic întâmpină publicul și viitorii candidați cu spectacole, vizionări și discuții despre modurile de lucru, așteptări și perspective.

Atmosfera de la Universitatea de Arte este, desigur, specială. Relația cu profesorii, care sunt, în mod firesc, mentori în școlile vocaționale, este deschisă și apropiată. Sunt meserii care solicită pasiune, implicare, mult timp petrecut în sălile de repetiție, un psihic puternic și numeroase lecturi. Satisfacțiile sunt pe măsură.

Programul de studii Coregrafie a împlinit zece ani de la înființare. Tot mai mulți studenți aleg această specializare și devin coregrafi, unii dintre ei fiind deja cunoscuți. Coordonatoarea programului, conf. univ. dr. Lorette Enache, este mândră de generațiile formate până acum și încrezătoare în cele care urmează:

Lorette Enache: Spațiul cultural din Iași duce lipsă de coreografi, iar spațiul independent din Iași, în ceea ce privește dansul contemporan, este inexistent. De aceea, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Programul de Studii Coreografie, este direcția, locul în care să ne dezvoltăm și să creăm o plajă cât mai diversă și tânără de creatori în domeniul dansului.

I.S.: Au terminat câteva generații, dar, din aceste generații, câteva nume de coreografi s-au impus deja, și nu numai în Iași. Mă gândesc la Alice Veliche și la Radu Alexandru, mă gândesc la Juan Cruz Luque, la Gabriel Scalski sau Andrei Tcaciuc.

Lorette Enache: Sunt și în această generație coreografi care promit și care sunt la o etapă la care putem să spunem că există valoare, există potențial și, sper eu, ca, în viitorul apropiat, Sabina Hultoană, Dragoș Sabaituc, Andrada Costin, Andrei Marici, Mara Boană, Tudor Mancaș să vină cu idei, să vină cu un alt tip de curiozitate și, poate, de ce nu, cu un alt ton în creația lor.

La Universitatea de Arte, profesorii și studenții tuturor celor trei facultăți – Teatru, Muzică și Arte Vizuale –, practicieni și teoreticieni deopotrivă, desfășoară împreună proiecte care îi ajută să se dezvolte unii prin ceilalți. Regia este un domeniu care solicită astfel de colaborări și diversificarea mijloacelor de exprimare. Dumitriana Condurache, regizoare și cadru didactic, a vorbit despre complexitatea misiunii pe care o are ca profesor:

I.S.: Ce înseamnă să fii profesor la regie? Dumneavoastră înșivă sunteți regizor. Care este relația dintre profesor și student?

Dumitriana Condurache: Mă hazardez să spun că este, poate, chiar mai greu decât a fi regizor, pentru că ești intermediar, de fapt. Când, de exemplu, conduci o repetiție a unui student la regie, îi păstrezi autonomia în fața echipei. Practic, nu te substitui lui, ci încerci să-l conduci și să-i oferi mijloacele de a lucra ca viitor regizor.

I.S.: Există foarte multe colaborări, am observat, între secțiile Facultății de Teatru și ale Facultăților de Muzică și Arte Vizuale. Încurajați aceste colaborări.

Dumitriana Condurache: Avem nevoie unii de alții, ne dezvoltăm unii prin ceilalți. Mijloacele se translează și se dezvoltă de la coreografie, spre muzică, spre regie și așa mai departe. De asemenea, și de management avem foarte mare nevoie, cred, din ce în ce mai mare.

I.S.: Ce perspective oferă Secția de Regie în lumea teatrală de astăzi?

Dumitriana Condurache: În lumea teatrală de astăzi poți fi, sigur, regizor, cu ceva șanse, evident. Și nu mă refer aici doar la teatrele de stat, ci în mediul independent. Poți fi și regizor tehnic, cred că te poți dezvolta și pe zona de teatru radiofonic, de asemenea. În orice caz, deși, evident, nu suntem într-o perioadă roz din punct de vedere financiar, totuși, cred că există mai multe posibilități de a aplica pe proiecte decât erau cu niște ani în urmă.

I.S.: Deci încurajați tinerii să vină să studieze regia la facultatea de teatru din Iași?

Dumitriana Condurache: Cu siguranță, este o atmosferă foarte bună, efervescentă, deschisă și este plin de oameni talentați.

Cercetarea este importantă în artă, deoarece este pusă în dialog cu partea practică. Pe de altă parte, studiul și cercetarea evidențiază concluzii fundamentale pentru actul artistic, favorizând astfel dezvoltarea domeniului, a declarat prof. univ. dr. Călin Ciobotari, directorul Școlii Doctorale de Teatru:

I.S.: Domnule profesor, de ce este nevoie de teoreticieni ai teatrului, de critici de teatru?

Călin Ciobotari: Trebuie să justifice și ei existența, până la urmă, glumim, evident. Pentru că, în mod evident, întotdeauna, praxisul are nevoie de oglindire în teoretic, nu doar în teatru, nu doar în artă, și în știință, și în zone ale spiritualității. Cred că teoreticul poate dezvolta creativ traseul unui artist, îl poate inspira, reflectându-i calitățile și nereușitele, eventual, unui proces de tipul acesta. Vorbim de un domeniu, până la urmă, unitar, în care tendința, astăzi, este să nu mai separăm atât de radical teoreticul de practic. Cumva, colaborările, proiectele comune au început să devină un loc comun și la nivelul Facultății de Teatru din Iași, și la nivelul altor facultăți. Cred că ăsta e trendul general; inclusiv în Școala Doctorală de Teatru, dezvoltăm cercetări în care, în egală măsură, partea teoretică e probată, e pusă în discuție de partea aplicativă.

I.S.: Conduceți Școala Doctorală de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Există dilema asta: în artă se poate face cercetare? Este locul doctoratului în domeniul artei? Sau artiștii trebuie să rămână în afara cercetării?

Călin Ciobotari: În mod ideal, nu există artă fără cercetare. Simplele repetiții la un spectacol sunt, în mod deghizat, nu se numesc așa, dar sunt, în mod deghizat, cercetare. Cu atât mai mult, la nivelul unei cercetări asumate doctorale, unde avem deja foarte mulți practicieni care dezvoltă, plecând din experiența ori practică, ipoteze teoretice menite să dezvolte domeniul din care fac parte. Cu alte cuvinte, cercetarea e organic întrepătrunsă cu praxisul. Să ne gândim la susțineri recente de doctorat: îmi vine în minte teza Adei Lupu, o teză despre actorie feminină, trecută prin filtrul experiențelor ei cu Afrim. Apoi, pe zonă coregrafică, am avut două doctorate practice recente, unul al lui Radu Alexandru, în care el pune problema body-shaming-ului, plecând din idealul terapeutic al artei coregrafice, deci o teză foarte modernă. Apoi, Alice Veliche, cu discuția despre o neoteatralitate a spectacolului coregrafic. Și exemplele pot continua. Ovidiu Ivan, o altă cercetare foarte puternică despre interacțiunea scenă–public, iarăși cu relevanță pentru dinamica comunității, și exemplele pot continua la nesfârșit.

Provocarea unei generații de absolvenți ai Facultății de Teatru ieșene: „The Exam”

„The Exam”, un test trecut cu brio de absolvenții Programului de Actorie de la Facultatea de Teatru de la UNAGE Iași.

Publicat de isoreanu, 1 aprilie 2026, 13:18

Promoția din acest an a Facultății de Teatru, specializarea Actorie, din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, a urcat pe scenă pentru ultimul examen: spectacolul de licență. O adaptare după filmul „Exam”, tensionată și provocatoare, care a pus la încercare limitele expresivității actoricești. Despre experiența celor patru ani de studiu și despre provocările acestui spectacol, aflați în reportajul următor, realizat de Ioana Soreanu:

Promoția de anul acesta a Facultății de Teatru, programul de Studii Actorie, din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași a susținut, duminică seara, spectacolul de licență, la Sala Uzina cu Teatru a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”: un text adaptat pentru scenă după filmul „Exam”, de Stuart Hazeldine. Un spectacol complicat, așa cum l-au descris viitorii absolvenți, și care a reprezentat o adevărată provocare.

Opt candidați, ajunși în etapa finală a unui misterios proces de recrutare, sunt închiși într-o sală și supuși unor reguli stricte. Aceștia trebuie să răspundă la o singură întrebare pentru a obține jobul, însă întrebarea nu este formulată explicit. Pe măsură ce timpul trece, tensiunea crește, iar concurenții încep să se confrunte și să-și dezvăluie adevărata natură. Piesa explorează teme precum presiunea psihologică și limitele comportamentului uman într-o situație extremă.

„The Exam”, un spectacol foarte reușit, după cum au demonstrat aplauzele de la final, într-o sală devenită neîncăpătoare.

Luca Gumeni este un tânăr actor cu experiență deja pe scena Naționalului ieșean, foarte talentat, pasionat de teatru și deja nostalgic după etapa pe care urmează să o încheie la vară:

Luca Gumeni: A fost o provocare, în adevăratul sens al cuvântului, să sparg teatralitatea cu care am fost obișnuit.

I.S.: Este spectacol de licență, se încheie o etapă. Cum vezi acești patru ani care tocmai se termină?

Luca Gumeni: Deja încep să trăiesc cu nostalgia facultății, dacă mă întrebați, este un sentiment foarte ciudat. Am început, înainte de spectacol, să-mi iau colegii în brațe, cu bucurie, parcă îi văd pentru ultima oară, nu știu de ce. Adică a fost un parcurs frumos, deloc ușor, cel puțin din punctul meu de vedere. Dar am avut noroc de un colectiv deosebit de bun și talentat și, mai ales, de niște profesori care au știut să ne îndrume cât de bine au reușit ei. Și le mulțumesc, pe această ocazie. Ce fac mai departe? Aștept publicul, așa, la spectacolele de la Teatrul Național din Iași.

Sensibilitatea Otiliei Rojniță se împletește cu o forță pe care tânăra actriță a trebuit să o descopere în ea însăși în cei patru ani de facultate, iar această combinație fericită a ajutat-o în crearea rolului din această piesă:

Otilia Rojniță: A fost o mare provocare. Faptul că e atât de puțin text trebuie să-l valorizezi. Și am avut tot timpul frica asta că nu o să reușesc să fac ce trebuie din el.

I.S.: Dar ai reușit!

Otilia Rojniță: Dar am reușit, cred, așa se spune.

I.S.: Privind retrospectiv cei patru ani, care sunt concluziile, principalele concluzii?

Otilia Rojniță: Mi-au trebuit patru ani să am încredere în mine și mi-am dat seama acum, pe final de an patru, că pot și vreau, cu adevărat. Îmi pare rău că nu mi-am dat seama mai devreme, pentru că aș fi putut face mult mai multe lucruri. Am găsit o forță în mine, la finalul acestor ani, pe care nu am cunoscut-o până acum. Adică sunt pregătită de orice, vreau să încerc orice, vreau să experimentez, vreau să descopăr, vreau să lucrez.

Talentatul Petre Sapojnic, și el cunoscut publicului ieșean din câteva spectacole de teatru, se simte pregătit să înceapă un drum pe scenă:

Petre Sapojnic: Un actor mare mi-a spus odată că, în anul întâi, intri în oglindă, în anul doi te trezești, în anul trei te consolidezi și, în anul patru, devii actor. Nu mă pot considera încă actor, dar știu că pot să lucrez mai mult pe tema asta. Dar simt că nu mai am tracul scenei, simt că m-am obișnuit cu spațiul scenic și, acum, nu știu, am devenit mai comod cu decorul, cu colegii, cu publicul.

Secția de Actorie a Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași a revenit la patru ani de studiu. Nu este singura specializare a universității pentru care s-a făcut această modificare, întâmpinată cu bucurie de profesori și studenți, deoarece trei ani reprezentau o perioadă prea scurtă pentru inițierea într-o meserie vocațională.

Talentul și pasiunea absolvenților de anul acesta au fost exploatate și modelate de profesorii coordonatori Octavian Jighirgiu și Andreea Darie.

Pentru Andreea Darie, aceasta este prima promoție de studenți pe care a coordonat-o pe parcursul unui ciclu complet, de patru ani, iar ea a mărturisit că, în acest interval, au avut multe de învățat unii de la alții: ea formându-i ca viitori actori, iar ei formând-o ca profesoară.

Andreea J. Darie: Pentru mine, este prima generație de studenți. Această generație a fost definitorie, pentru că eu am descoperit ce fel de profesor voi fi sau pot fi, iar cred că asta este fundamental pentru, sper, întreaga mea carieră. Un lucru fabulos pe care l-am învățat de la ei, pentru că am învățat foarte multe, nu ține neapărat de ceea ce făceau ei, ci de un întreg care, prin comportamentele pe care le-au avut față de mine, m-a învățat cum ar trebui să fiu. Și cred că aici este un aspect foarte important: ca pedagog, să ai în permanență un feedback real de la studenți și să te transformi pe parcurs, pentru că locul în care ești tu, ca profesor, trebuie să te schimbe permanent, în funcție de vibrațiile oamenilor, de societate, de cum evoluează viața și așa mai departe.  Deci, pentru mine, ei au fost importanți, în primul rând, pentru că m-au format și m-au transformat pe mine. Iar, despre ei ca actori, cred că acum au îndeajuns de multe informații încât să poată păși pe scenă. Cred că au informații pe care încă nu le pot cuprinde, unele dintre ele, și care vor ieși la iveală pe parcurs, prin experiență, prin spectacole, prin întâlnirea cu regizori. Iar aceste abilități despre care vorbesc, multe dintre ele nici nu sunt conștienți că le au; le vor descoperi mai târziu, prin analiza celuilalt, pentru că, de cele mai multe ori, ne descoperim pe noi înșine analizându-l sau privindu-l pe celălalt. Și cred că ei, pe scenă, văzând alți actori și lucrând cu alți actori sau cu alți regizori, se vor vedea pe ei înșiși și își vor înțelege mai bine abilitățile pe care le-au dobândit.

Prof. univ. dr. Octavian Jighirgiu, prorectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, a spus că decizia de revenire la patru ani de studiu a fost una corectă, existând, astfel, timpul necesar pentru a parcurge toate etapele alături de studenți. Experiențele prin care aceștia au trecut au fost diverse și complexe, dar i-au pregătit cu adevărat pentru teatrul profesionist:

Octavian Jighirgiu: Cu această generație, care este prima generație de patru ani, revenită de la vechiul sistem de trei ani, am învățat foarte, foarte multe lucruri. Cred că eu am înțeles foarte bine niște resorturi, niște principii ale actului pedagogic, având timp suficient să dezvolt, rând pe rând, diferitele etape de dezvoltare, de devenire ale studenților. Acesta este un lucru pozitiv: faptul că avem acești patru ani la dispoziție. Privind retrospectiv, au fost patru ani foarte, foarte încărcați. Am avut și câte două examene de specialitate pe semestru. Au fost patru ani în care studenții au trecut prin multiple forme de teatralitate, prin estetici diferite, prin forme de teatru diferite. Și acum, în final, am considerat că este oportun să-i aduc un pic către un stil de joc în care apanajul teatralității să fie puțin, puțin mai diafan, mai soft, să nu-i încarc cu, eu știu, niște formule care, poate, ulterior, nu le vor folosi, pentru că tipul de teatru practicat astăzi este unul care are, de foarte multe ori, nevoia imediatului, nevoia organicului, a adevărului absolut, a unui adevăr, uneori, chiar civil, filmic, să spun așa. Și, cumva, cu acest proiect am venit în această zonă de interes. Eu am plecat de la premiza că ei au nevoie, foarte mult, să fie puși într-o situație cu multiple nevoi scenice, unele dintre ele fiind simpla participare activă, hai să spunem, reacția imediată la un context dat, altele ținând de dezinhibarea lor în fața publicului, de capacitatea de a ocupa un spațiu mult mai mare decât sala de clasă, cum este sala aceasta în care s-a dat premiera și așa mai departe. Eu cred că, privind în perspectivă pentru acești studenți, ei sunt, în momentul acesta, niște, hai să le spunem așa, niște coli albe, încărcate pe dedesubt, în filigran, adică, fără să le vezi la prima vedere, încărcate cu informația necesară, cu abilitățile necesare pentru a păși cu dreptul în teatrul profesionist, dar, în același timp, niște coli albe pe care regizorii, pe mâna cărora vor intra, sperând din tot sufletul, vor putea scrie propria poveste și o vor putea scrie frumos, cu har și așa mai departe. Adică am mare încredere: este o echipă foarte bună, cea a anului patru.

Tenorul Gabriel Bîrjovanu, despre vocație, carieră și întoarcerea acasă

Tenorul Gabriel Bîrjovanu va vorbi, la emisiunea „Oameni și idei”, despre operă și viitorul acestui gen musical, dar și despre experiența sa de 20 de ani în Norvegia.

Publicat de isoreanu, 24 martie 2026, 09:16

Artistul liric Gabriel Bîrjovanu este invitat în ediția de marți, 24 martie, după știrile orei 14:00, la emisiunea „Oameni și idei”, de la Radio Iași. După peste două decenii de carieră artistică la Teatrul de Operă și Balet din Oslo, dar și pe alte scene importante din lume, Gabriel Bîrjovanu a revenit la Iași. Cu peste 1.700 de spectacole și colaborări cu dirijori de prestigiu, povestea sa este una despre talent, disciplină și emoție.

La „Oameni și idei” vom discuta despre rolurile care i-au definit cariera, experiența vieții artistice în străinătate, întoarcerea acasă, dar și despre pasiunea pentru educația muzicală și lucrul cu tinerii.

Realizator: Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

Bugetul pe 2026 sub povara dobânzilor: risc real sau scenariu alarmist?

Bugetul pe 2026, sub semnul avertismentelor privind creșterea datoriilor.

Publicat de isoreanu, 20 martie 2026, 07:34

În contextul dezbaterilor asupra bugetului pe 2026, premierul Ilie Bolojan avertizează: „Dacă nu punem frână acum, țara riscă să fie zdrobită de povara dobânzilor.”

Discutăm, la „Imperativ”, vineri, după știrile orei 14,00, despre realismul bugetar, riscurile economice și impactul asupra românilor.

Invitați, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, profesorul și economistul Liviu-George Maha, și jurnalista Violeta Cincu, editor coordonator Radio Hit, corespondent RFI.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea va putea fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

Despre libertate, memorie și destin: un dialog cu Ana Blandiana

Poetă, eseistă și una dintre cele mai importante voci morale ale culturii române, Ana Blandiana este invitata emisiunii „Oameni și idei”.

Publicat de isoreanu, 17 martie 2026, 06:38 / actualizat: 17 martie 2026, 11:40

Una dintre cele mai importante voci ale culturii române contemporane – poeta și prozatoarea Ana Blandiana, membru titular al Academiei Române, este invitata ediției de astăzi a emisiunii „Oameni și idei”, după știrile orei 14:00, la Radio România Iași. Vorbim despre libertate, despre rolul culturii într-o lume fragilă și despre cum ne ajută memoria trecutului să înțelegem prezentul.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

„Lumea detaliilor. Cu sau împotriva trendului”, noua expoziție de la Borderline Art Space din Iași

La Borderline Art Space din Iași poate fi vizitată expoziția „Lumea detaliilor. Cu sau împotriva trendului”, semnată de artista Viktoria Binschtok. Proiectul reunește serii fotografice care analizează modul în care tehnologia și mediul online influențează felul în care privim realitatea.

Publicat de isoreanu, 14 martie 2026, 08:13

La Borderline Art Space din Iași a fost deschisă o nouă expoziție semnată de artista germană Viktoria Binschtok. Intitulată „Lumea detaliilor. Cu sau împotriva trendului”, expoziția reunește proiecte fotografice care analizează felul în care tehnologia influențează modul în care privim și înregistrăm realitatea.

Ioana Soreanu a fost prezentă la vernisaj.

La Borderline Art Space din Iași a fost deschisă miercuri expoziția „Lumea detaliilor. Cu sau împotriva trendului”, semnată de artista Viktoria Binschtok și curatoriată de Christin Müller și Florian Ebner. Lucrările sunt descrise drept „intervenții fotografice contemporane”. Imagini din New York City, decupate din viața reală și surprinse de artistă, sunt prezentate în paralel cu reprezentări ale acelorași locuri de pe Google Street View. Un alt proiect documentează începutul expansiunii smartphone-urilor. Fotografiile, realizate în Tokyo, în 2004, surprind momentul în care tot mai mulți oameni devin captivi ecranelor telefoanelor inteligente, în timp ce atenția față de spațiul din jur scade treptat. Curatoarea Dumitrița Moroșanu a vorbit despre Viktoria Binschtok și despre proiectele sale:

Dumitrița Moroșanu: Este o artistă foarte jucăușă în practica ei. Avem în expoziție trei cicluri de lucrări care funcționează foarte bine dacă sunt privite din punct de vedere al timpului, pentru că primul ciclu de lucrări este realizat între 2004 și 2007 și vedem, practic, începutul tehnologiei. Apoi, pe măsură ce trecem la celelalte două cicluri de lucrări, care se intersectează, la un moment dat, în instalația din cadrul expoziției, putem vedea cum practica ei evoluează în același timp cu practicile fotografice și cum acestea sunt aliniate cu dezvoltarea internetului în lumea de azi. 

I.S.: În contextul acestei expoziții, cum extinde sau cum transformă artista fotografia documentară? 

Dumitrița Moroșanu: Cred că o transformă prin perspectivele pe care le abordează, deoarece merge de la perspectiva obiectivă pe care o promovează internetul spre perspectiva subiectivă, atunci când merge pe teren și captează detalii din același loc pe care le găsește pe internet, dar care descriu o cu totul altă realitate socială. Astfel, face această trecere între lumi: din mediul virtual, care abia era în construcție, către lumea reală.

Expoziția face parte din proiectul „Fluxuri & sedimente”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, și este realizată de Institutul pentru Relații Culturale Externe din Germania. Detalii au fost oferite de directorul galeriei, George Pleșu, project manager AltIași:

George Pleșu: Expoziția aceasta este, în primul rând, ar trebui precizat, o expoziție IFA. IFA este o organizație subordonată Ministerului de Externe al Germaniei și se ocupă cu itinerarea unor expoziții importante în lume, importante, bineînțeles, pentru cultura germană. În cazul de față, este vorba de doi artiști fotografi: Michael Schaeffer, care a avut expoziția luna trecută, și Viktoria Binschtok, care este o artistă născută în Rusia, dar care și-a urmat aproape întreaga carieră în Germania, fiind astfel asimilată spațiului german. Expoziția a ajuns prima dată în România anul trecut, în februarie, la Art Safari și, pentru că ne-a plăcut foarte mult, am reușit să-i convingem pe cei de la IFA să o aducă și în Iași. Este un lucru important, zic eu, pentru că aceste expoziții sunt, de obicei, expoziții muzeale, deci au nevoie de alt tip de spațiu. Dar, pentru că le-a plăcut activitatea galeriei și pentru că au fost interesați să vină cu aceste lucrări și în Iași, au fost deschiși și, iată, un an mai târziu, le avem aici.  Expoziția poate fi vizitată până pe două aprilie.

Între scenă și ecran. Lumină și imagine

În ediția de astăzi a emisiunii „Oameni și idei”, de la Radio România Iași, discutăm despre teatru, film și tehnologie alături de regizorul de film și light designerul Adrian Buliga.

Publicat de isoreanu, 10 martie 2026, 09:08

Ce rol are lumina în construcția unui spectacol? Cât de mult se schimbă teatrul odată cu tehnologia? Cum arată procesul creativ în regia de film?

Vorbim despre toate acestea în ediția de astăzi a emisiunii „Oameni și idei”, la Radio România Iași. După știrile orei 14:00, invitatul nostru este Adrian Buliga, regizor de film, light designer și profesor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Teatru, implicat în numeroase proiecte de teatru, operă, film și multimedia din România.

Realizator: Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

Războiul din Iran și consecințele globale

Un nou conflict militar în Orientul Mijlociu. După atacurile lansate de Israel și Statele Unite asupra Iranului și riposta Teheranului, tensiunile regionale cresc, iar efectele se resimt deja în economia globală și în relațiile internaționale. Discutăm despre riscurile escaladării și despre consecințele geopolitice ale acestui război la emisiunea „Imperativ”.

Publicat de isoreanu, 6 martie 2026, 09:08

O nouă etapă de instabilitate în Orientul Mijlociu. Statele Unite și Israelul au lovit Iranul, iar Teheranul a răspuns cu atacuri asupra unor baze și infrastructuri din regiune. Riscul unei escaladări majore crește, iar efectele se resimt: reacțiile internaționale sunt împărțite, prețurile la energie urcă, iar piețele financiare sunt în tensiune.

Discutăm despre implicațiile geopolitice, economice și strategice ale conflictului din Iran la emisiunea „Imperativ”, vineri, după știrile orei 14:00, cu analistul politic Alexandru Lăzescu și cu jurnalistul Cătălin Gomboș, de la Radio România Actualități.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

Despre Classix Festival 2026. Muzica, o experiență mentală

O ediție „Oameni și idei”, dedicată celei de-a VII-a ediții a Festivalului Classix, care pune în discuție relația dintre artă și minte. Invitat, cofondatorul și directorul artistic al festivalului, Dragoș Cantea.

Publicat de isoreanu, 3 martie 2026, 09:07

Pianistul și diplomatul cultural Dragoș Cantea este invitat la emisiunea „Oameni și idei” de la Radio România Iași, marți, după știrile orei 14,00, pentru a vorbi despre Classix, un festival pe care l-a fondat și care transformă orașul Iași într-un spațiu al creativității și al dialogului interdisciplinar.

Ediția de anul acesta, cea de-a VII-a, are tema Art&Mind, muzica devenind o experiență emoțională, mentală, dar și un exercițiu de atenție.

Patru ani de război în Ucraina. Artă, memorie și rezistență

La patru ani de la invadarea Ucrainei de către Rusia, vorbim despre război ca traumă colectivă și experiență personală exprimată prin artă. Invitată, Olena Lysenko, artist vizual ucrainean și absolventă a Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Publicat de isoreanu, 23 februarie 2026, 17:39

Pe 24 februarie se împlinesc 4 ani de la invadarea Ucrainei de către Rusia. Un război care părea de neconceput într-o Europă civilizată în secolul XXI. Totuși, de 4 ani ucrainenii luptă pentru libertate, pentru țara lor și pentru pacea noastră, a tuturor, fiind ca un zid, ca un munte de dârzenie între lumea noastră și pericolul rusesc.

Marți, după știrile orei 14,00, la emisiunea „Oameni și idei”, la Radio România Iași,  vorbim despre război, memorie, migrație, despre puterea artei de a transforma trauma în conștientizare și rezistență și despre rolul artistului în vreme de război.

Invitată, Olena Lysenko, artistă vizuală ucraineană, absolventă a Facultății de Arte Vizuale și Design din cadrul Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Programul de Studii Foto-Video.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

România, între Bruxelles și Washington. Reforme interne și mize globale

Prezența președintelui Nicușor Dan la Washington, la reuniunea Consiliului pentru Pace, inițiată de Donald Trump, și decizia Curții Constituționale a României privind reforma pensiilor magistraților sunt subiectele ediției de săptămâna aceasta ale emisiunii „Imperativ”.

Publicat de isoreanu, 20 februarie 2026, 08:11

Două teme majore de dezbatere, la emisiunea „Imperativ” de vineri, 20 februarie, după știrile orei 14,00: participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace de la Washington și decizia Curții Constituționale de a declara constituțională legea privind reforma pensiilor magistraților. Două teme importante și o întrebare: încotro se îndreaptă România?

Invitații ediției sunt Ana Maria Albulescu, cercetător în studii de pace și conflict la Universitatea din Tartu, Estonia, și consultantul în comunicare.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

Fericirea – iluzie sau promisiune? Un dialog cu Marius Manole

Actorul Marius Manole vorbește, la „Oameni și idei”, despre cartea sa „Fericirea e în actul următor”, o confesiune construită ca o piesă de teatru. Un dialog despre vulnerabilitate, sacrificiu și mirajul teatrului.

Publicat de isoreanu, 3 februarie 2026, 09:16

„Fericirea e în actul următor” – o confesiune curajoasă și emoționantă semnată de Marius Manole.

În emisiunea „Oameni și idei”, la Radio România Iași, marți, după știrile de la ora 14:00, vom discuta cu Marius Manole despre teatru și viață, despre roluri care te construiesc, despre sacrificii și despre relația dintre fericire și creație.

Realizator: Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

Întâlnirea artelor cu științele, într-un volum academic lansat la Iași

Un nou volum lansat la Iași deschide perspective inedite asupra comunicării neuronale și a creativității, printr-un proiect academic care reunește artiști, medici și ingineri.

Publicat de isoreanu, 2 februarie 2026, 20:47

La Iași, dialog între arte și științe. Un volum lansat recent la Muzeul Național al Literaturii Române propune o privire interdisciplinară asupra modului în care funcționează creierul și asupra proceselor creatoare. „Arta și știința creierului – Noi frontiere ale comunicării neuronale” reunește contribuțiile unor specialiști din domenii diferite și este rezultatul unei colaborări academice extinse. Despre acest proiect și despre perspectivele sale de cercetare, în reportajul care urmează, semnat de Ioana Soreanu.

Săptămâna trecută, joi, la Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, a avut loc lansarea volumului „Arta și știința creierului – Noi frontiere ale comunicării neuronale”. Cartea, apărută la Editura Presa Universitară Clujeană a Universității „Babeș-Bolyai”, este rezultatul unui proiect desfășurat în anii 2023 și 2024, realizat în colaborare de Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”. Proiectul, cu caracter multidisciplinar, a urmărit înțelegerea proceselor creatoare prin intermediul științelor, a explicat directorul Institutului de Cercetare Multidisciplinară în Artă, prof. univ. dr. Cristi Nae.

Este, mai curând, încununarea unui proiect care a avut drept scop cercetarea relației dintre neuroștiințe, abordarea lor din perspectiva tehnologiei, adică științelor aplicate, și creativitatea artistică exprimată în diverse arii sau domenii ale artelor, atât în artele vizuale, cât și în coregrafie, teatru și muzică. Ceea ce am încercat să facem a fost să construim, de fapt, punți de dialog,  porind de la această conjuncție a celor trei domenii, neuroștiințele fiind puntea de legătură între ele, și să oferim, de fapt, prin intermediul unui volum, niște puncte de plecare, mai curând, pentru cercetări viitoare, pentru că ne-am întrebat în ce fel, de exemplu, pot fi înțelese procesele creatoare, în ce fel există o cunoaștere a corpului proprie, în ce fel există o cunoaștere a lumii, care poate să fie… să o numim intuitivă, dar în spate să fie niște procese de care nu suntem conștienți, în ce fel putem să redescriem arta, dacă preluăm aceste fundamente pe care noi le asociem de obicei cu științele exacte și tindem să le repudiem. E o perspectivă nu doar materialistă, deci e o perspectivă foarte bine ancorată în prezent, care, mai ales într-o lume dominată de tehnologie, cred, este foarte utilă.

Institutul de Cercetare Multidisciplinară în Artă din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași este inițiatorul acestui proiect.

Dialogul dintre arte și științe, dezvoltat în cadrul proiectului, are ca scop stimularea creativității și îmbunătățirea modului de receptare a artei, a declarat rectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță:

Un proiect care și-a propus, prin titlul pe care îl poartă volumul lansat astăzi, „Arta și știința creierului”, și-a propus o serie de explorări, o serie de dialoguri între ceea ce oferă arta, ceea ce oferă științele, pentru îmbunătățirea funcționării noastre ca ființe umane. Am pornit de la ideea că artele au un impact major asupra ființei umane, asupra sănătății, și ne-am dorit foarte mult să avem, cu ajutorul colegilor noștri de la Universitatea de Medicină și de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, și argumente de tip științific, pentru care arta este benefică, în general, ființei umane, îmbunătățește sănătatea, îmbunătățește starea de bine, echilibrul pe care ni-l dorim cu toții, și argumente pentru a fi mai atenți atunci când suntem nu doar receptori ai artei, consumatori de arte, ci și atunci când ne implicăm în aspectele de creație și, în același timp, privim arta ca un stimulator foarte puternic al creativității.

Dr. Richard Constantinescu a vorbit despre tradiția pe care Universitatea de Medicină și Farmacie o are în domeniul neuroștiinței, pornind de la contribuția lui Grigore T. Popa, personalitate care dă numele instituției de învățământ superior din Iași.

Noi am fost parteneri prin centrul cultural „I. I. Milonescu”, pe care îl coordonez. Universitatea de Medicină și Farmacie poartă numele unui neuroanatomist, unul dintre cei mai celebri neuroanatomiști din perioada interbelică românească, dar care se menține în topul citărilor și contribuțiilor legate de neuroștiință. Și asta este foarte important, pentru că nu e întâmplător că la această masă, să spun cu trei universități, una dintre ele poartă un nume simbolic al unei personalități din neuroștiință. E bine de știut că la Institutul de Anatomie, la începutul secolului al XX-lea,  regele Carol I. a venit cu un profesor de anatomie, cel care a dat numele de neuron și iar este cumva legat de Iași și face puntea și cu lumea occidentală. Eu am scris în acest volum un capitol despre neuroplasticitate și e important să vorbim despre neuroplasticitate nu doar din anul 2025-2026, când se accentuează mult pe ideea neuroplasticității, ci să o luăm din trecut, pentru că se vorbea, și Grigore T. Popa a amintit despre neuroplasticitate într-un volum pe care l-a tradus de anatomie, „Anatomia lui Gray”, acolo a introdus termenul neuroplasticitate, dar, în textele lui de neuroanatomie, el a vorbit despre acest concept.

Prezența Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” este esențială în acest dialog dintre arte și științe, mai ales într-un domeniu care deschide noi oportunități de cercetare, a subliniat decanul Facultății de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, prof. univ. dr. ing. Dumitru Dorin Lucache.

A fost un demers necesar, poate chiar puțin întârziat, pentru că această „trans” sau „inter”, sau cum vreți să-i spuneți, disciplinaritate era necesară de multă vreme. Și asta ne deschide multe căi, pentru că, vedeți, în cercetare, de multe ori, e greu să fii competitor cu mari companii, mari companii care au în spate echipe foarte mari. Noi încercăm, în universități, să spunem ceva în cercetare fundamentală și, atunci, nu poți merge pe căi bătătorite; trebuie să mergi pe zone care deschid noi oportunități, iar asta poate veni doar atunci când abordezi domenii de frontieră, interdisciplinaritate și alte zone cu multe idei, cu multă creativitate, și nu neapărat ceva foarte clasic. Iar combinația cu artele, lăsând la o parte medicina, care, categoric, ne interesează pe toți, cred că aduce ceva în plus: sensibilitate. Asta e ceea ce ne definește, așa cum spunea un antevorbitor aici; e latura umană de care avem nevoie să ne-o valorificăm și să o regăsim.

Mirela Ștefănescu, cercetător științific în cadrul ICMA și unul dintre editorii volumului, a explicat că scopul publicării articolelor este acela de a pune la dispoziția unui public cât mai larg informațiile și concluziile formulate de specialiști.

Publicarea acestui volum, practic, are scopul de a aduce în atenția specialiștilor, dar și a publicului larg, o serie de cercetări realizate de profesori, cercetători, specialiști, ingineri, medici, artiști de la universitățile ieșene, dar și de la mediul clinic privat din Brisbane, Australia. Iar toate aceste lucrări au fost prezentate la conferințele pe care le-am organizat în 2023-2024, conferințe organizate de Institutul de Cercetare Multidisciplinară în Artă, „Neuroștiință și creativitate – conexiuni neuronale în creația artistică” și „Neuroplasticitate, cogniție, creativitate – perspective interdisciplinare”. Și ne-am gândit că ar fi bine să scoatem o carte, să publicăm o carte, pentru că ar fi păcat să rămână doar la nivel de prelegere.

Cei implicați în proiect au anunțat că această colaborare va continua și va fi chiar extinsă către alte instituții, în vederea unor cercetări viitoare.

„ReUniuni Teatrale”: de la Chișinău la Iași

La 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, teatrul devine spațiu de dialog cultural. Cea de-a XII-a ediție a proiectului „ReUniuni Teatrale” a adus la Iași Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, cu două spectacole puternice. Directorul instituției, Petru Hadârcă, vorbește în emisiunea Oameni și idei despre această punte artistică dintre Chișinău și Iași și despre rolul teatrului într-o lume tensionată.

Publicat de isoreanu, 26 ianuarie 2026, 18:18

O nouă ediție a proiectului „ReUniuni Teatrale” s-a desfășurat, weekendul acesta, cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române. Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău a prezentat, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, două spectacole: „Patimile după Iov” de Val Butnaru, regia Luminița Țâcu și „Richard al III-lea” de William Shakespeare, regia Petru Hadârcă. Două spectacole relevante pentru lumea de azi, despre supraviețuire, demnitate, ocazii de reflecție asupra prezentului.

Directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, Petru Hadârcă, este invitatul emisiunii „Oameni și idei”, la Radio România Iași, marți, 27 ianuarie, după știrile orei 14.00, pentru a vorbi despre proiectul „ReUniuni Teatrale” și despre aceste experiențe culturale remarcabile.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.

(Radio Iași/FOTO Petru Hadârcă: emisiunea „Scena”/Apollonia TV)

Unirea Principatelor Române, între istorie și neliniștile prezentului

Ziua Unirii Principatelor Române este un prilej pentru a răspunde întrebărilor inspirate de contextul geopolitic actual. Istoricul Dorin Dobrincu și jurnalistul Cătălin Hopulele vin la „Imperativ” pentru o discuție despre Unire și despre vulnerabilitățile Moldovei.

Publicat de isoreanu, 22 ianuarie 2026, 20:01

24 ianuarie, când sărbătorim împlinirea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, trebuie să fie, dincolo de festivism și discursuri, ocazia unei dezbateri necesare. Ce înseamnă Unirea astăzi? Este un reper istoric, poate fi un proiect de viitor sau doar prilejul unui ritual cu care ne-am obișnuit?

Invitații emisiunii „Imperativ” de la Radio Iaşi, vineri, după știrile orei 14.00, sunt istoricul Dorin Dobrincu, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, președintele Asociației Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, și jurnalistul Catalin Hopulele, redactor-șef la Ziarul de Iași. Vom discuta despre Unire și despre temerile de azi ale Moldovei, legate de securitate.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video-live, pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.