„Radu Afrim – picătura prințului Rupert”, o carte despre „universul afrimian”, semnată de actrița Ada Lupu

În cadrul Zilelor Teatrului Național din Iași, marți seara, a avut loc lansarea cărții „Radu Afrim – Picătura Prințului Rupert”, în carea autoarea, actrița Ada Lupu investighează „universul afrimian”.

Publicat de isoreanu, 5 decembrie 2024, 00:38

Foaierul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași a găzduit marți seara lansarea cărții „Radu Afrim – picătura prințului Rupert”, de Ada Lupu. Întâlnirea publicului cu actrița Ada Lupu și cu regizorul Radu Afrim a fost moderată de criticul de teatru Maria Zărnescu.

Actrița Naționalului ieșean a transformat în carte cercetarea sa doctorală despre „universul afrimian”. Ada Lupu a jucat în 9 spectacole montate de regizorul Radu Afrim, la Iași. Aceste experiențe i-au marcat începutul de carieră în mod hotărâtor. Cea de-a noua piesă în care este distribuită, „Zi de bucurie”, are premiera diseară (n.r. miercuri, 4 decembrie), la Teatrul Cub.

Ada Lupu: Motivul pentru care l-am ales pe Radu Afrim Afrim e destul de simplu. E regizorul cu care am lucrat cele mai multe spectacole și cu el am și început ceea ce aș putea eu numi cariera mea. El m-a descoperit, mi-a oferit primul vot de încredere și cred că faptul că sunt în punctul în care sunt acum i se datorează lui în cea mai mare măsură, din tot ce am trăit până acum în teatru.

Ioana Soreanu: Spuneți că există trei perspective prin care ați privit această carte, această cercetare doctorală, mai întâi, și apoi, această carte. Care sunt acelea și care este cea mai importantă dintre ele?

Ada Lupu: Sunt trei perspective: cea a… „hai să zic a cercetătorului, a doritului cercetător, cea a spectatorului, în cazul spectacolelor pe care doar le-am văzut, și cea a actriței implicate în unele dintre spectacole. Cu siguranță cea mai profundă și mai intensă e ultima perspectivă, că e în cea mai multă cunoștință de cauză, dar ca relevanță cred că chiar și perspectiva asta a cercetătorului poate avea importanța ei pentru cei tineri, pentru cei care vor să îl descopere pe Radu Afrim strict obiectiv, strict ca arhivare. Cred că e importantă orice tip de arhivare.

Ioana Soreanu: Aveți premieră. Câteva cuvinte despre spectacolul spectacol.

Ada Lupu: Spectacolul e unul foarrte sensibil, un spectacol prin care Radu are curajul să vorbească despre tandrețe. Culmea, mi se pare că în ziua de azi, așa numitele subiecte tabu aduse în discuție nu mai reprezintă un act de curaj. Mi se pare că fix sensibilitățile aduse în discuție sunt cu adevărat un act de curaj. Textul vorbește despre, cum am spus, tandrețe, despre iubire, despre iertare, despre fidelitate, practic, despre valori. Și interesant cum poate exista conflict chiar și acolo unde există valori.

Întâlnirea cu Radu Afrim a fost hotărâtoare pentru mulți tineri actori, regizorul intuind-le talentul și reușind să îl pună în valoare în rolurile potrivite. Radu Afrim revine mereu la Iași, pentru actorii pe care i-a întâlnit aici, pentru oameni din teatru și din afara lui, de care îl leagă prietenii, dar și pentru orașul care are ceva special:

Ioana Soreanu: Ați marcat începutul carierei, deși poate nu-i cuvântul, potrivit, unor actori. În momentul în care lucrați cu actorii tineri v-ați propus să-i învățați foarte multe lucruri, sau se întâmplă, pur și simplu.

Radu Afrim: Am mirosit care au potențial pentru viitor, pentru că totuși, ca și orice om dorește să investească în viitor, cât de cât, nu în viitorul meu personal, ci în viitorul acestor oameni. Am și greșit de câteva ori la castinguri ș.a.m.d. Am luat oameni care mie mi se păreau buni, dar care au lăsat această meserie deoparte, fie că norocul nu le-a surâs în continuare prea mult… nici eu nu pot să îi țin sub aripa mea ocrotitoare, că nu sunt așa o putere, vă dați seama…

Ioana Soreanu: Dar ați încercat asta?

Radu Afrim: N-am făcut asta în sensul că să dau telefoane la regizori, că asta trebuie. Deși, regizorii de film, sunt regizori de film, și nu dau nume, sunt regizori importanți de film, care tot timpul mă sună și mă întreabă, pentru că regizorii de film caută actori necunoscuți, în general, nu tot aceleași figuri, și mă… mă sună să mă întrebe, „cum e băiatul ăla?” și întotdeauna, zic, și nu mint, „băi, ia-l, că merge cu tine până în pânzele albe!”. Ei nevăzând foarte mult teatru… dar chiar mi se zice, mi-a zis o producătoare de film, îmi spune cel mai bun director de casting din România. Deci, se pare că nu dau greș cu actorii, care iată, la debut, iau premii UNITER, sau chiar din facultate, ceea ce până acum, nu se punea problema. Dar repet, mi se întâmplă să și dau greș și să constat că actori cărora le-am dat roluri importante, principale, acum niște ani, au dispărut din industrie.

Ioana Soreanu: Aveți o relație specială cu Iașul, pentru că mie așa mi se pare. În afară de faptul că montați foarte mult aici, și vă mulțumim, este foarte bine și frumos, urmăresc postările dumneavoastră și fotografiile dumneavoastră cu orașul. Au ceva special, dincolo de imaginea pe care o surprindeți. Se simte așa o legătură între dumneavoastră și ora.

Radu Afrim: Păi, da, absolut. N-aș veni, sincer, de atâtea ori, că eu nu sunt genul de regizor care să moară după bani. Nu, aș veni pentru că aici deja mi-am făcut prieteni. Eu, fiind totuși un transilvănean, nu aveam legături cu Moldova, în afară de Iași, cum nu aveam nici cu Oltenia înainte de a lucra la Craiova. Dar eu chiar cred că rezonez foarte bine și cu moldovenii, și cu oltenii, sincer, n-aș fi crezut niciodată. Dar și orașul are o spirtuaritate a lui, este un oraș cultural, comparativ cu multe alte orașe din România. Poate un pic cumințel, dar nu contează, mie și zona asta mai… mai pură, mai curată îmi place, ca să pot eu să vin cu micile mele nebunii peste acest fond de… de… Dar nu neapărat cumințenie, este o spiritualitate a locului impregnată, sigur, cum zice toată lumea, de cine a fost pe aici, cine a scris pe aici, cine a lucrat pe aici. Plus că Iașul a dat, și în continuare dă, și Moldova dă, foarte mulți actori tineri buni. Nu neapărat doar școala din Iași, dar și la București, la UNATC, vin foarte mulți din zona Moldovei. Adică, eu lucrez acum, o să am în martie o premieră la Constanța, cu o distribuție aproape numai din moldoveni, deci, care sunt actori la Constanța și la București, rolurile principale sunt cu dialect și accent moldovenesc, adică doi moldoveni care s-a rătăcit în Constanța, cam ăsta e subiectul. Am în acest oraș cafeneaua în care îmi place să scriu și care mă inspiră, și scriu dimineața, și mă duc acolo, și mă așteaptă pe masă eticheta „Radu”, fără să știe că voi veni sau nu a doua zi. Sunt locurile mele. Este… e mult zis ca doua acasă, pentru că nici casa mea nu e neapărat casa mea, pentru că eu sunt tot pe drumuri, dar e, și nu vreau să mă dau mare, dar e un loc bun. Și vara, și iarna, e bine Iașul. Adică, nu cred că nici prima dată nu mi-a fost străin Iașul, lumea m-a primit bine. Și în teatru, actorii vor, vor să facă. Și în București vor să facă, dar acolo sunt mai ocupați, au multe, multe de făcut și timpii sunt altfel. După repetiție, aici, mai stăm la o bere, la un suc, mai râdem, chiar dacă repetiția e grea și nu întotdeauna fericită. Dar, da, Iașul e… e special, cum era la începutul anilor 2000, Brăila era pentru mine specială sau, după aia, Timișoara. Cum nu a fost deloc special Ploieștiul. Pentru mine n-a semnat nimic orașul ăla, dar Iașul este ceva fantastic pentru… în acest moment.

Ioana Soreanu: Vă rog să ne spuneți câteva cuvinte despre premieră.

Radu Afrim: Premiera asta este un text extraordinar pentru oameni, în primul rând, e un text atipic față de tot ce am făcut eu aici, la Iași. Am mai făcut un text de acest autor (n.r. Arne Lygre). Eu îl montez în premieră în România, nu l-a mai montat nimeni. Eu l-am citit în franceză prima dată, am luat legătura cu el. Scrie în genul lui Jon Fosse, premiantul Nobel de acum doi ani, mi se pare, tot un fel de literatură nordică, minimală, dar plină de emoție. Și culmea, textul are umor mult, pe care noi l-am pus foarte bine valoare. E prima dată când nu simt nevoia să adaptez la spațiul nostru autohton un text. Este vorba despre sufletul uman. E o piesă despre cupluri care sunt într-un punct critic, care se întâlnesc într-un loc și, teoretic, nimic din ce pare a fi nu este în piesă. Titlul e cumva înșelător. Nu este neapărat o zi de bucurie. Personajele tot timpul se autosugestionează că este o zi de bucurie și, până la urmă, este o zi a revelării unor adevăruri dureroase pentru fiecare dintre ei. Cred că asta este, da, este un spectacol despre tandrețe și eu… așa îmi place să-l numesc, despre tandrețe și despre ce-a mai rămas din ea, și cum mai știm noi s-o gestionăm această tandrețe, și dacă nu este desuetă, și dacă oamenii mai au timp de tandrețe, într-o formulă chiar minimalistă și sumară.

Criticul de teatru Maria Zărnescu a reprezentat privirea lucidă a proiectului care a devenit volum, un volum care se citește pe nerăsuflate:

A presupus, din partea mea, normala muncă de redactare, dar apoi, un ochii lucid, așa cum spuneam, care să tempereze pe alocuri unele mărturisiri ale autoarei, în niciun caz să încerce să schimbe discursul, pentru că cele pe care le spuneam, legate de rigoare, legate de luciditate, legate de poezie, deopotrivă, și matematică, și foarte mult umor, așa… în… în subtext, le veți găsi din partea autoarei. Deci, nu a fost nevoie de o muncă de redactare, ci poate, într-adevăr, de un ochi lucid, pentru că relația actriță-regizor, după atâția ani de colaborare și spectacole, poate deveni, pentru un ochi din afară, foarte tensionată. Este o carte care cred eu că se citește pe nerăsuflate, pentru că începe ca o teză de doctorat, cu partea de teorie necesară, dar ușor, ușor, se… se transformă și pe măsură ce autoarea își aduce mărturisirile în scenă, se citește pe nerăsuflate, pentru că vrei să vezi și următorul spectacol cum s-a mai continuat, ce s-a mai petrecut între între actriță și regizor pe scenă și la repetiții. Și finalul spuneam că e unul dublu, cum câteodată vedem regizorii că îl practică, nu întotdeauna este benefic pentru spectacole, dar acum, pentru că carte este… este extraordinar, spun eu, pentru că, pe lângă mărturisile Adei, vin și mărturisiri la fel de sincere ale unor actori de cursă lungă care au lucrat cu Radu Afrim, nu doar la Iași, ci și la… la București, la Național, la Odeon, la Târgu Mureș, la Craiova, actori, așa cum deja a apărut adjectivul, „afrimieni”. „O schiță de profil” îi spune autoarea.

Prof. univ. dr. Călin Ciobotari, directorul Școlii Doctorale de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, a fost îndrumătorul Adei Lupu pe calea cercetării doctorale despre „universul afrimian”. Acesta insistă pe ideea că lucrările de cercetare trebuie să depășească sfera academică și să se adreseze și comunității.

Ioana Soreanu: Ați coordonat lucrarea de doctorat a Adei Lupu, care s-a transformat în această carte. Aș vrea să fac trimitere și la Conferința de săptămâna aceasta de la Școala Doctorală de Teatru, despre cercetarea doctorală ca act de cultură. De ce este această lucrare a de Lupu un act de cultură și de ce ar trebui să intereseze comunitatea?

Călin Ciobotari: În primul rând, e o mare satisfacție pentru un conducător de doctorate să aibă parte de astfel de concretizări ale unei teze, ale unei cercetări, în cărți de succes, în cărți de mare circulație. Eu cred foarte mult în ideea asta de suprapunere între doctoratură și cultură. Există prejudecata că o cercetare doctorală e musai ceva rigid, ceva tern, rece. Or, cred că putem depăși zona aceasta și tipul acesta de opinie nejustificată, mai ales când o avem ca doctorandă pe Ada Lupu. Cartea pe care a scos-o din cercetarea foarte serioasă pe care a făcut-o asupra esteticilor lui Afrim ne pune în situația de a avea o nouă perspectivă asupra celui mai important regizor din ultimele două decenii, ceea ce cred că e un efect formidabil al unei cercetări doctorale. Legat de Conferința de care pomeneați, ea va pune în discuție exact provocarea aceasta ca doctorandul să se gândească mereu nu doar la metodologii și la rigori ale cercetării, ci și la comunitățile pentru care scrie. Altfel, cercetarea rămâne ceva per se, ceva în sine. Or, scopul meu, ca și conducător de doctorat și director de școală doctorală, e să privesc un pic pragmatic-afectiv toată povestea asta cu doctoratul.

Evenimentul de aseară (n.r. marți, 3 decembrie) și premiera spectacolului „Zi de bucurie”, în regia lui Radu Afrim, fac parte din programul Zilelor Teatrului Național din Iași, care se desfășoară până vineri.

Prorectorul UNAGE Iași, Octavian Jighirgiu: FNST – „pepiniera viitoarelor idei importante din teatrul profesionist”

„Teatrul este un loc de întâlnire”, spune prorectorul Universității Naționale de Arte „George Enesu” din Iași, prof. univ. dr. Octavian Jighirgiu. Iașiul a fost, timp de o săptămână, un loc superb de întâlnire al școlilor de teatru din România. Facultatea ieșeană de Teatru, împreună cu Școala Doctorală de Teatru, a inițat acest demers care a fost întâmpinat cu mult entuziasm de celelalte școli din țară, cu aceeași specializare.

Publicat de isoreanu, 9 noiembrie 2024, 08:30

După încheierea primei ediții a Festivalului Național al Școlilor de Teatru, de la Iași, este momentul primelor concluzii.

Un interviu cu inițiatorul evenimentului, prorectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, prof. univ. dr. Octavian Jighirgiu, realizat de Ioana Soreanu.

Ioana Soreanu: S-a încheiat, la Iași, prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru. A fost, în primul rând, un spațiu de prezentare a producțiilor studenților de la Teatru actori, regizori și actori mânuitori de păpuși, dar mi-a plăcut foarte mult că a fost, în primul rând, un spațiu al întâlnirii între studenți, între studenți și directorii de teatre, între studenți și profesori și au putut fi discutate probleme foarte importante, fie în cadrul unor dezbateri, fie în dialoguri separate și au fost discuții într-un ton foarte firesc, într-o atmosferă foarte plăcută, așa cum și trebuie creată pentru rezolvarea unor probleme, dacă apar, sau pentru schimburile de idei, ca acestea să aibă și rezultat, mai târziu. Organizatorul acestui festival, prorectorul Universității Naționale de Arte ”George Enescu” din Iași, profesor universitar doctor Octavian Jighirgiu.

Octavian Jighirgiu: Da, sunt, poate, inițiatorul acestui festival, dar în spatele meu stă o echipă extrem de importantă și n-aș spune în spatele meu, ci în stânga și în dreapta mea, îmi cer scuze, vorbesc de mai bine de 14 profesori, tehnicieni, în sfârșit, oameni din serviciu IT ș.a.m.d., din facultatea noastră și de un număr impresionant, aș spune, de studenți care au făcut voluntariat, au ajutat la bunul mers al acestei prime ediții. Le mulțumesc tuturor pentru asta și sper din suflet ca echipa să se extindă de la an la an și oamenii din facultatea noastră să înțeleagă importanța acestor întâlniri, zic eu, esențiale pentru bunul mers al lucrurilor. Evident, pleci de la niște premise de fiecare dată când te angajezi într-un demers de tipul ăsta. E fără discuție peste așteptări ceea ce am reușit să… să realizăm aici, la Iași, preț de o săptămână. În primul și în primul rând, peste așteptări, având în vedere faptul că am reușit destul de târziu să facem call-ul pentru acest festival. Spun târziu, pentru că am depins de, în primul și în primul rând, de… de finanțări, dar în ciuda acestui, hai să-i spunem heirup de ultimă sută de metri, pe de o parte, universitățile au răspuns extrem de prompt. Toate universitățile și-au delegat echipe de studenți și profesori și, evident, regizori acolo unde era cazul, pentru a participa la această primă ediție a FNST. Da, atmosfera a fost una extrem de, cum să spun, cordială, pentru că a stat sub semnul dialogului, al comunicării, a întâlnirii cu, să zic așa, impact benefic asupra celor care sunt direct vizați. Ne referim atât la pedagogi, cât și la studenții din universitățile de artă sau din facultățile care aparțin unor universități comprehensive. Aceste două dezbateri de care aminteați, cea cu managerii de teatru și cea cu studenții, au avut în prim-plan problemele sistemice. Pe de o parte, sistemul de absorbție în piața muncii absolvenților, pe de altă parte, ce se întâmplă în facultățile de profil, care sunt plusurile și minusurile sistemului, ce putem face pentru a îmbunătăți acest lucru. Cred că, pe de o parte, curajul și îndemânarea de moderator a colegului meu, Călin Ciobotari, a făcut posibilă această atmosferă de care aminteai. Pe de altă parte, consider că, fiind o premieră la nivel național, punerea acestor probleme pe masă și discutarea lor fără menajamente a dat un semnal de normalitate. Cred că FNST-ul a fost, înainte de orice, un semnal de normalitate pentru sistem. Feedbackurile primite ulterior de la cei care au participat, mă refer și la colegii din alte universități și la studenți, ne încurajează să transformăm acest demers într-unul care să devină tradițional pentru noi, ieșenii.

Ioana Soreanu: Am văzut că studenții s-au simțit foarte bine în această atmosferă.

Octavian Jighirgiu: Această deschidere este, de fapt, generată de primul impuls. Primul impuls este acela de a ne așeza la masă și a discuta. Deschiderea există de ambele părți. Și beneficiari ai actului educațional și cei care decid, să zic așa, traseul acestui act educațional la nivel de conduceri de universități, dar și la nivel de conduceri de instituții teatrale, așteaptă ocazia, a dovedit-o FNST, ediția I, din plin, ocazia de a vorbi despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în aceste instituții, în această piață a muncii, în această piață educațional-vocațională. Din toate semnalele pe care le am în acest moment, cred că putem dezvolta și mai mult plaja de discuții, de dezbateri. Am în vedere inclusiv transformarea acestui… acestui festival într-o posibilă vitrină a absolvenților, în sensul în care managerii de teatru, și acum a fost o ocazie pentru cei din regiunea Moldovei, dar vom extinde la nivel național invitația pentru ediția următoare, să vină la Iași preț de o săptămână și să vadă cât mai multe producții, să existe dialoguri constructive, poate chiar finalizate cu colaborări reale între tinerii absolvenți și instituțiile de profil. Mai e ceva ce mi se pare relevant, și anume faptul că am identificat acum și acele minusuri extrem de importante în dezvoltarea carierei unui tânăr profesionist în teatru. Mă refer la modul în care te prezinți la un casting, modul în care știi să determini lucrurile să se întâmple în jurul tău, plecând de la inițiativele private, ONG-uri, asociații, pentru că e nevoie de teatru independent, dincolo de cel instituționalizat, e posibil chiar mișcarea independentă să dea, de fapt, valoarea, forța dinamicii unei atmosfere teatrale într-o anumită țară. Exemplele sunt nenumărate și în Europa, și peste ocean. De aceea, cred că toate aceste dezbateri și atelierele pe care intenționăm să le organizăm pentru următoarea ediție vor avea în prim-plan modul în care studenții, absolvenții reușesc, cu instrumente predate de către specialiști în domeniu, să penetreze această piață a muncii, să intre efectiv să treacă la fapte, ca să spun așa. Avem o sumedenie de exemple de bune practici în sfera privată, în sfera independent, vreau să aduc aceste bune practici și acest knou how prin specialiști în următoarea ediție, vreau să ajut tinerii să știe să își construiască un repertoriu pentru concurs în teatru sau pentru casting ș.a.m.d. Deci, extinderea acestei plaje pe care am demarat-o acum, de dialog, de dezbatere, va avea și aceste componente.

Ioana Soreanu: Să trecem acum la spectacolele prezentate în festival. Din punctul de vedere al profesorului, care a fost nivelul, cum s-au prezentat studenții?

Octavian Jighirgiu: Nu cred că pot vorbi neapărat de un nivel valoric diferențiat major al unei școli față de cealaltă.

Ioana Soreanu: Nu există un top?

Octavian Jighirgiu: Nu, nu aș face niciodată o clasificare de tip, cei mai buni sunt colo și cei mai slabi sunt dincolo, și asta pentru că nu este o competiție. Este, cum spuneam, un loc unde ne întâlnim pentru a afla unii despre alții, pentru a găsi, practic, tangențe și, hai să spunem, puncte de vedere diferite ale noastre de ale altora, tocmai pentru că e foarte posibil să împrumutăm practici, instrumente, metode unii de la alții pentru eficientizarea propriului proces educațional. Eu am văzut opt școli, pentru că din cele nouă, opt au reușit în final să ajungă. Sibiul, din păcate, din niște motive obiective, a trebuit să renunțe în ultima clipă la participare. Am văzut opt școli, opt metode și viziuni asupra pregătirii actorilor, regizorilor, actorilor păpușari. Niciuna dintre ele, practic, nu încalcă sau nu e împotriva curentului general valabil de a pregăti tineri specialiști cât mai performanți. În schimb, diferențele dintre noi, acestea dau până la urmă dinamica festivalului. Adică, să vezi modul în care o școală pune accent pe corporalitate actorilor, nu în detrimentul altor calități, dar corporalitatea este cumva filonul principal. O altă școală pune accent major pe firescul acesta imediat, actoria aproape filmică a celor care termină acolo. O altă școală pune accent foarte mult pe psihologizare, psihologizarea actului teatral și ce înseamnă, ce implicații are acest fenomen ș.a.m.d. Deci, nu despre diferențele calitative, valorice e vorba, ci despre diferențele de viziune, de metodă, care sunt benefice până la urmă, adică mă duc să dau o admitere la o facultate, pentru că acea facultate corespunde viziunii mele asupra ceea ce vreau să devin ca actor, ca regizor, ca actor mânuitor de păpuși și nu mă duc acolo pentru că e mai bună sau mai rea, ci mă duc acolo pentru că eu mă simt cumva aproape de metoda, de sistemul, de modul de a gândi al celor din respectiva instituție.

Ioana Soreanu: V-ați gândit poate la edițiile viitoare, sigur, sunt și constrângeri financiare și probabil că de asta depinde în primul rând, să vină mai multe spectacole de la fiecare universitate, adică să fie și un regizor, un tânăr regizor reprezentat, un tânăr coregraf cu producția lui, desigur, tinerii actori.

Octavian Jighirgiu: Da, e fără discuție un scop în derularea acestui eveniment care sperăm să devină recurrent, anual, acela de a dezvolta multiple paliere ale evoluției în plan teatral în școlile de teatru și în piața muncii. Da, ne dorim și alte genuri de spectacole, ne dorim spectacole care să poarte, dacă vreți, și semnătura unor regizori care sunt invitați în școli să lucreze cu tinerii actori pentru, evident, acea disciplină care se numește practica artistică sau atelierul de creație, care e tot dedicată colaborărilor. Ne-am pus problema în ce măsură, într-o săptămână, încap, mai mult de 15 spectacole câte a avut FNST-ul. Agenda, programul unui astfel de festival se poate îmbunătăți fără discuție dacă vom veni cu, nu știu, spectacole la matineu, dacă vom încerca să acoperim mai multe zone de interes pentru tineri, de ce nu, niște artist talk-uri, niște invitați care să vină să le vorbească studenților, invitați din, deja, mediul teatral, care au succes, care au reușit să își construiască o carieră și care să le dea exemple concrete studenților noștri. Toate aceste evenimente stau sub semnul, până la urmă, al normalității, al faptului că festivalul e până în capăt un punct de interes și de, hai să spunem, dezvoltare a tinerilor din școlile de teatru și atunci, toate aceste evenimente de care aminteați, da, sunt în vizorul nostru. Sperăm ca ediția următoare să aibă, nu dublu de evenimente, dar măcar încă ceva de ordinul trei-cinci evenimente pe zi, față de două, aproximativ, în fiecare zi de festival la această primă ediție.

Ioana Soreanu: Și, iată că inițiativa aceasta a acestui festival, care vine în întâmpinarea dorințelor, problemelor cu care se confruntă studenții și profesorii, pentru că să nu uităm, aici este o relație cu dublu sens, acest festival se naște tocmai la Iași, un festival de care era foarte mare nevoie în țară.

Octavian Jighirgiu: Da, am observat acum, în această primă ediție, cât de avizi sunt studenții, profesorii de a se întâlni, de a discuta, de a schimba opinii, strategii, practici, metode, ș.a.m.d. Din păcate, n-am reușit, ceea ce sperăm cu ediția a doua să punem pe picioare, respectiv, să-i ținem pe toți pe toată perioada, în așa fel încât, toți să se vadă între ei, să existe un loc precis în care să se întâlnească în fiecare seară după spectacole, să schimbe idei, nu doar în cadrul acelor dezbateri oficiale din festival. Teatrul înseamnă întâlnire, asta știm cu toții, dar această întâlnire specifică pe școlarizarea teatrală este, din punctul meu de vedere, hai să spunem, pepiniera viitoarelor idei importante din teatrul profesionist.

(Radio Iași, FOTO: Facebook Facultatea De Teatru Iasi/Octavian Jighirgiu)

Vlad Grecu (Universitatea de Arte Târgu Mureș): Un mediu safe este un mediu în care ai certitudinea că orice ai face nu va fi văzut ca o greșeală, ci ca parte a unui proces în care creștem cu toții

La Iași, s-a desfășurat, săptămâna trecută, Festivalul Național al Școlilor de Teatru, un prilej pentru tinerii artiști să își prezinte producțiile, dar și un spațiu al dezbaterilor pe teme actuale în învățământul superior artistic.

Publicat de isoreanu, 5 noiembrie 2024, 11:50 / actualizat: 6 noiembrie 2024, 6:18

Prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru, de la Iași, a ajuns la final. La inițiativa Facultății de Teatru, din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, în parteneriat cu Școala Doctorală de Teatru, 8 din cele 9 școli de teatru din țară au prezentat timp de o săptămână producții ale studenților și masteranzilor de la Actorie, Regie și Păpuși/Marionete. Contextul a fost favorabil discuțiilor dintre tinerii artiști care și-au putut împărtăși unii altora din experiențele vieții de student, dar și întâlnirilor cu manageri de teatre de la care au aflat ce așteptări sunt de la absolvenții care doresc să se angajeze și care este situația locurilor de muncă în domeniu.

Ziua de duminică a fost dedicată unei dezbateri moderate de directorul Școlii de Teatru din cadrul UNAGE, prof univ. dr. Călin Ciobotari, intitulată „Self esteem sau cât de safe mă simt la Arte?”. Au fost invitați, bineînțeles, studenți ai facultăților de teatru. Discuția a fost aprinsă, părerile diverse, în funcție de experiențele trăite. Atmosfera a fost plăcută și a existat, inclusiv din partea profesorilor prezenți în sală, dorința de a asculta și de a găsi rezolvări la problemele ridicate.

Toți avem nevoie să ne desfășurăm viața profesională într-un mediu safe, dar ce însemnă un mediu safe pentru fiecare dintre noi? Ce înseamnă acest concept în mediul academic, mai ales într-o universitatea cu profil vocational? Care este portretul profesorului pe care și l-ar dori un student la actorie? Este nevoie de limite bine stabilite, a spus Victoria Ecaterina Moraru, masterandă la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București:

Un mediu safe este un mediu în care se respectă limite care sunt comunicate anterior. Cred că un profesor ideal este și un om care, când vede că studentul are o problemă, poate să-și acceseze latura umană, dar un profesor ideal este un profesor pregătit pentru materia pe care o predă și care își respectă curricula și încearcă să vadă cât de obiectiv poate, cum să îi ajute pe studenții din fața lui. Am avut experiențe și plăcute și mai puțin plăcute în facultate. Cu timpul am reușit să învăț din ele și să îmi dau seama din niște lucruri și despre mine, și despre așteptările pe care e realist să le am, sau nu, de la un mediu academic.

„Profesorul trebuie să fie profesor”, nu părinte sau terapeut, iar acesta trebuie să îl învețe pe student metodele de a-și dezvolta talentul, este părerea Otiliei Rojniță, anul al III-lea, Actorie, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași:

Otilia Rojniță: Încă nu s-a descoperit mediul safe perfect, din cauză că toată lumea are o definiție diferită. Și cred că…

Ioana Soareanu: Și care ar fi soluția, ca să găsim numitorul comun?

Otilia Rojniță: Soluția, pe termen scurt, este să facem din ce în ce mai multe întâlniri până când găsim o soluție validă.

Ioana Soreanu: Care este portretul profesorului ideal? Profesor și atât, sau profesorul care încearcă să devină și părinte, mentor, trece dincolo de limitele pedagogice?

Otilia Rojniță:  Nu există profesor ideal, dar în orice caz, părintele vreunui student nu trebuie să fie nimeni. Studentul a fost născut de doi oameni, indiferent care este situația lui familială, a crescut, a fost educat într-un anumit fel. Profesorul trebuie să fie profesor și, cum am menționat și la conferință, există situații în care partea umană iese la iveală, pentru că suntem oameni. Eu nu vin să caut terapie la facultate, nu vin să caut părinți, nu vin să caut absolut nimic mai mult decât un mediu unde poți să învăț metode de a scoate din mine lucruri necesare artei pe care o fac, doar cu voia mea și doar cu consimțământul meu. Eu am nevoie să fie predată metoda și de acolo preiau eu și mă descurc.

Flaviu Ștefan Balint, student în anul al III-lea la Facultatea de Teatru și Film, de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca este de părere că impunerea unor limite în relația profesor-student este sănătoasă, dar într-o facultate cu profil vocațional, cum este cea de teatru, profesorul lucrează cu emoțiile studentului, îl provoacă să exprime sentimente și atunci, responsabilitatea este foarte mare.

Flaviu Stefan Balint: Într-o universitate vocațională, mai ales într-o universitate în care se studiază actoria, în care un student urmează să se expună unui public, să se expună într-un mod vulnerabil, automat, implică o doză de unsafe.

Ioana Soreanu: Dar cine dictează regulile, profesorii sau pot veni și studenții să impună niște limite?

Flaviu Stefan Balint: Absolut. Studenții au o putere din ce în ce mai mare, li se dă șansa să fie auziți, există tot mai multe comisii de etică, tot mai mulți oameni dispuși să ne audă și trebuie, ca student la Actorie, să învățăm să gestionăm, dar în același timp e foarte, foarte important și modul în care suntem îndrumați de către profesori. Ca în orice universitate, cred că este important o limită, adică să păstrăm o limită sănătoasă, dar în același timp, e poate o dinamică diferită față de alte universități. Adică, un exemplu, într-o universitate de drept sau în care se predă o anumită știință exactă, probabil, acolo lucrurile ar fi mai safe, în sensul în care profesorul nu-l ghidează pe student atât de personal încât să ajungă să reușească să scoată din el sentimente adevărate și profunde și, pentru chestia asta, e nevoie de o vulnerabilizare din partea studentului, dar desigur, este o presiune foarte mare și pentru profesori, pentru că, sigur, generațiile devin din ce în ce mai fragile și profesorii trebuie să țină pasul cumva cu noile generații și să știe să gestioneze cât mai bine situațiile astea, safe și unsafe.

Un mediu safe este acela în care greșelile sunt și ele părți ale procesului de învățare, iar profesorul este mentor și model, totodată, a spus Vlad Grecu, masterand la Universitatea de Arte din Târgu Mureș:

Vlad Grecu: Un mediu safe cred că reprezintă un mediu în care poți fi tu, în care îți permiți să plângi, în care îți permiți să râzi, în care îți permiți să te simți ca acasă până într-un punct și în care ai certitudinea că orice ai face nu va fi văzut ca o eroare sau ca o greșeală, ci va fi văzut ca parte a unui proces în care creștem cu toții.

Ioana Soreanu: Dar profesorul cum trebuie să fie, din punctul dumneavoastră de vedere, doar profesor, sau se poate transforma și într-un mentor, nu știu, poate chiar într-un părinte?

Vlad Grecu: Aș alege mentor. Am avut plăcerea și am în continuare mentori profesorii pe care i-am avut pentru că vrem, nu vrem, de la ei învățăm. Ei ne formează în această direcție pe care noi am ales să mergem și atunci, acest mentor reprezintă un exemplu care ne clădește pe mai multe paliere.

Ioana Soreanu: Chiar mai mult decât meserie?

Vlad Grecu:  Oarecum, dar în direct, tot legat de meserie, tot în spectrul meseriei. Până la urmă, suntem cu toții conștienți că teatrul nu se rezumă doar la a ne urca pe scenă, ci se rezumă la mult mai mult de a păși în spațiul scenic și a spune un text. Se referă la cum plecăm de acasă, cum ne pregătim pentru un spectacol, cum intrăm, sau nu intrăm, în pielea personajului într-o seară. Sunt foarte multe lucruri care participă la această meserie pe care noi ne-am ales-o.

Este mult prea devreme pentru concluzii pe aceste teme. Cert este faptul că aceste de discuții trebuie să continue și trebuie să fie purtate pe același ton și în aceeași atmosferă de la dezbaterea de duminică, din cadrul primei ediții a Festivalului Național al Școlilor de Teatru, de la Iași.

Întâlnire a tinerilor artiști cu managerii de teatre, la FNST Iași: „Am terminat la Teatru! Ce fac acum?”

Săptămâna această, se desfășoară la Iași prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru. Sunt în desfășurare spectacole, lansări de carte și conferințe. Evenimente pun în valoare producțiile tinerilor artiști și se concentrează pe problemele pe care aceștia le întâmpină la început de carieră.

Publicat de isoreanu, 31 octombrie 2024, 18:53

În Sala Studio a Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, s-a desfășurat, miercuri, conferința „Am terminat la Teatru! Ce fac acum?!”. Evenimentul a fost înscris pe afișul Festivalului Național al Școlilor de Teatru și a fost organizat în parteneriat cu Școala Doctorală de Teatru.

Au fost invitați cinci directori de teatre din regiunea Moldovei: Angela Zarojanu, Radu Nichifor, Alexandru Vasilache, Edi Burghelea și Florin Toma. Dezbaterea a fost moderată de directorul Școlii Doctorale de Teatru din cadrul UNAGE, prof. univ. dr. Călin Ciobotari.

S-a discutat despre dependența financiară a instituțiilor de cultură față de autoritățile locale și despre modul în care managerii trebuie să gestioneze resursele financiare și umane, astfel încât teatrele să poată oferi un mediu potrivit pentru creație.

S-a discutat, de asemenea, despre situația locurilor de muncă pentru tinerii artiști (actori, regizori sau coregrafi) și despre viitorul lor profesional.

Prof. univ. dr. Călin Ciobotari i-a provocat pe managerii prezenți să spună la ce soluții ar apela, dacă ar fi tineri absolvenți, pentru a se promova.

Managerul Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, Alexandru Vasilache, ar miza pe o cât mai bună prezentare în CV, dar și pe prezența la festivaluri și evenimente:

În primul rând, aș fi mult mai activ în autopromovare. Aș trimite C.V.-ul cu ce am reușit să fac la facultate, vorbesc de roluri sau vorbesc de…, dacă e vorba de regizor sau coregraf, de lucrările care au reușit să le facă în acea perioadă. După care, m-aș prezenta și fizic, cum s-a vorbit mai devreme, la un festival organizat sau în marea majoritate, instituțiile au zilele lor, unde își prezintă lucrările, sau au un festival pe care îl gestionează. Și atunci, în calitate de voluntar sau pur și simplu spectator, să fii prezent, să fi văzut, să intri în contact cu echipa în care crezi că te poți regăsi, teatru în care vrei să activezi, să-l cunoști mult mai bine, să încerci să-l cunoști, să te apropii de el.

Managerul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” din Suceava, Angela Zarojanu, ar lucra la construirea profilului profesional încă din anul al II-lea de studii:

În anul întâi, te obișnuiești cu această facultate vocațională și din anul doi, te gândești în mod serios ce vrei să faci, să-ți construiești parcursul unei cariere profesionale. Trebuie să devii vizibil. În primul rând, trebuie să folosești orice oportunitate care apare și văd că aici, la Universitatea de Teatru din Iași, sunt multiple, pentru a te face remarcat, pentru a-ți construi un C.V. care să poată după aceea să impresioneze pe cei care au nevoie de tine. Colaborări sunt multe. Nu este, să spunem, situația așa de dezastruoasă, încât poți să spui că absolvenții nu au unde să meargă. Important este să și cauți. Dacă stai să aștepți, este foarte greu. Trebuie avut în vedere atât sistemul public, cât și sistemul privat, pentru că avem nevoie de teatru, avem nevoie de absolvenți, totul duce spre educație, spre o societate civilizată. Eu sunt optimistă de felul meu. Bineînțeles, întotdeauna, valorile trebuie, și noi, avem și noi această responsabilitate de a le face loc în societate.

Managerul Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, Radu Nichifor, ar aplica aceiași soluție pentru care a optat el însuși la finalizarea studiilor: exploatarea fiecărei ocazii de a demonstra talentul și dorința de a realiza spectacole sau roluri remarcabile:

Aș face ce am făcut când eram student în anul patru, aș fructifica orice oportunitate de a-mi face meseria practic. Aș încerca să o fac din tot sufletul și cu multă credință. Deci, aș încerca să-mi fac meseria cât de bine se poate și cu câtă credință aveam sau am în mine. Negândindu-mă că sunt cabale, că sunt aranjamente, că sunt…, pentru că sigur va fi cineva în sală care va simți, dacă tu îți faci treaba bine, va simți ce ai tu de zis. Prețul nostru este dat de ultima reprezentație a ultimului spectacol. N-ai de unde să știi, tu joacă tot timpul, sau regizează tot timpul, sau ai grijă ca spectacolele tale să fie în cea mai bună formă, pentru că habar nu ai cine e în sală la ultima reprezentație, în cazul meu, ca regizor, a ultimului spectacol pe care l-ai regizat. Ăla e nivelul tău! Dacă ai grijă ca ăla să fie foarte sus, atunci, cine știe ce se întâmplă.

Nu trebuie neglijate oportunitățile de promovare pe care le oferă spațiul online, a susținut directorul Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați, Florin Toma:

Aș fi mai atent la cei care folosesc rețelele de socializare cu mai mult aplomb și cu mai multă pricepere și aș încerca să mă vând mult mai bine, indiferent de ce aș face, că fac mâncare acasă și o fac într-o formă artistică, că spun o poezie, sau că mă întâlnesc cu cineva, sau orice idee năstrușnică aș avea, aș pune într-un context, aș crea conținut pe Facebook. Nu mi-ar asigura neapărat o angajare sau o colaborare, dar cu siguranță dacă s-ar ivi ocazia să mă întâlnesc cu cineva, șansele ca acea persoană să mă cunoască de undeva ar fi mult mai mari și bineînțeles că aș cultiva celelalte calități atât de necesare unui actor: vorbire, mișcare, lectură, câștigarea de experiențe cât mai diverse. Da, ar fi o muncă asiduă. Peste toate astea, dincolo de naivitatea discursului și de frumusețea speranței pe care o pui în meseria de actor, ar trebui să găsesc și un loc de muncă care să-mi asigure totuși resursele ca să trăiesc. M-aș asocia cu oameni care nu râvnesc și nu mor să fie într-un teatru de stat, ca să nu mă îmbolnăvesc de flagelul ăsta, cu oameni care au spirit antreprenorial care să-mi asigure skill-urile ca atunci când sistemul teatral din România în mișcare, în mișcare de prăbușire  așa… când se schimbă, eu să am capacitatea să mă adaptez. Pentru că eu cred că schimbările sunt absolut inevitabile, nu mai putem, de la an la an, această problemă cu oamenii care termină și nu au unde să angajeze se acutizează și la un moment dat, va trebui să dăm niște răspunsuri.

Dezbaterea a fost dinamică, iar sesiunea de întrebări venite din public s-a prelungit, la final, cu discuții separate și foarte utile între managerii de teatre și studenții interesați să afle cum se pot face remarcați.

Festivalul Național al Școlilor de Teatru, care se desfășoară săptămâna aceasta la Iași, este o scenă de prezentare a creațiilor studențești, de întâlnire a tinerilor artiști din instituțiile de învățământ din toată țara, dar și un spațiu de dezbatere a problemelor pe care aceștia le întâmpină la începutul carierei.

(Radio Iași/ FOTO Facebook Călin Ciobotari)

Octavian Jighirgiu: Festivalul Național al Școlilor de Teatru, de la Iași, o platformă de dialog între proaspeții absolvenți ai facultăților de teatru din țară

Până pe 3 noiembrie, se desfășoară, la Iași, prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru. În fiecare după-amiază, sunt prezentate spectacole ale celor opt școli de teatru prezente, iar dimineața, au loc dezbateri.

Astăzi, a început, la Iași, prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru organizat de Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Arte „George Enescu” și de Școala Doctorală de Teatru, prin Asociația ARTES.

Spectacolele vor avea loc în Sala Studio din Corpul ARTES al universității ieșene, în Sala Uzina a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, la Casa Muzeelor și la în Sala mare a Teatrului Luceafărul.
Prorectorul UNAGE, prof. univ. dr. Octavian Jighirgiu a vorbit într-un interviu acordat Adinei Șuhan despre importanța festivalului la care participă 8 din cele 9 școli de teatru din România:

Suntem opt școli de teatru, aproape toate, la Iași, în această întâlnire, zic eu, cu totul și cu totul specială pentru noi: București, Cluj, Târgu Mureș, Timișoara, Craiova, Constanța, Galați și, bineînțeles, Iași. E, cred eu, o platformă de dialog absolut necesară între proaspeții absolvenți ai facultăților de teatru din țară, o dată pentru schimbul de experiență de care cu toții trebuie să beneficiem în profesiile pe care le avem și, nu în ultimul rând, pentru a ne alinia, dacă vreți, standardele, la ceea ce se cheamă piața muncii. Acest climat efervescent, dinamic și total imprevizibil în care ei toți vor pătrunde imediat după acest moment. Și atunci, eu cred că Iașiul are bucuria de a vedea, practic, acest moment zero al unei generații de actori și nu numai de actori, pentru că cele trei secțiuni ale festevalului includ clasele de actorie, de regie și de animație, deci de păpuși marionete.

Festivalul Național al Școlilor de Teatru va continua, la Iași, până pe 3 noiembrie.

(Radio Iași, FOTO Facebook Facultatea de Teatru a UNAGE Iași, Facebook Octavian Jighirgiu)

Scrutin cu miză uriașă, duminică, în Republica Moldova – IMPERATIV cu Ioana Soreanu (18.10.2024)

Publicat de isoreanu, 18 octombrie 2024, 09:23

Campania electorală s-a desfășurat pe fondul unor campanii rusești de dezinformare și influențare a opiniei publice prin care s-a încercat blocarea parcursului european al Republicii Moldova. Aceste campanii au fost dejucate de autorități și demascate de investigații jurnalistice.

Vom discuta, astăzi, la „Imperativ”, după știrile orei 14,00, despre miza alegerilor de duminică. Invitat în studio, lector universitar doctor Teodor Moga, de la Centrul de Studii Europene al Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Jurnalista Măriuţa Nistor, de la „Ziarul de Gardă”, din Republica Moldova, s-a infiltrat, sub acoperire, în reţeaua prin care oligarhul prorus Ilan Şor trimitea bani de la Moscova pentru a finanţa mişcări antiguvernamentale şi pentru a cumpăra voturi. Măriuța Nistor este invitată prin telefon, în emisiunea de astăzi.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video/live, pe pagina noastră de Facebook.

UNAGE Iași: Conferință depre cercetarea artistică și revistele academice

Publicat de isoreanu, 17 octombrie 2024, 09:56

Invitat de onoare  este dramaturgul Matei Vișniec.

Au loc prezentări și dezbateri despre cercetarea artistică și revistele academice, susținute de profesori și cercetători de la universitățile de arte din Târgu Mureș și Iași, de la Universitatea din București, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și de la Institutul Patrimoniului Cultural din Chișinău. De asemenea, poate fi vizitată expoziția de carte „Colocvii necesare”. Joi, de la ora 17,00, tot în Sala Studio, prof univ. dr. Marian Popescu, de la Universitatea București, Director onorific al Centrului de Acțiune, Resurse, Formare pentru Integritate Academică al acestei universități și profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, va susține workshopul „De la text la imagine scenică. Exerciții de improvizație și de comunicare”.

Bustul, un mod depășit de exprimare artistică a memoriei spațiului public. Un proiect de Matei Bejenaru.

Publicat de isoreanu, 13 octombrie 2024, 07:56

Proiectul „STUDIO-PORTALS”, al lui Tudor Pătrașcu, artist vizual, continuă în Strada Armeană, numărul 18, din Iași. Publicul este invitat, din nou, în atelierul de creație, pentru a vedea o instalație semnată Matei Bejenaru.

Ioana Soreanu a participat vineri la deschidere.

Artistul vizual Tudor Pătrașcu și-a deschis, din nou, atelierul din Strada Armeană, numărul 18, din Iași, de această dată, pentru un proiect al artistului vizual Matei Bejenaru, prof. univ. dr. la Facultatea de Arte Vizuale și Design, din cadrul Universtității Naționale de Arte „George Enescu”.

Proiectul, intitulat „Bust”, pune în discuție oportunitatea expunerii în exces a unor busturi, ca mod de exprimare artistică a memoriei spațiului public din Iași. Un mod de exprimare perimat și alegerea nefericită, uneori, a personajelor reprezentate, a explicat Matei Bejenaru.

Acesta se descrie ca pe un arheolog care „sapă în istoria mediului fotografic”, folosind ca instrument diapozitivul, o tehnologie fotografică din trecut, potrivită temei proiectului prezentat.

Matei Bejenaru: Am fost invitat de către un artist, Tudor Pătrașcu, care își deschide periodic atelierul lui pentru mici proiecte expoziționale, iar eu am aici o expoziție care se numește ”Bust”, este o proiecție de diapozitive care vorbește despre spațiul public din Iași, memoria spațiului public, ce se întâmplă în oraș, această proliferare a unor busturi figurative care cumva schimbă aspectul public. Ideea de a instala busturi este oarecum depășită istoric, aș zice anacronică, dar în Iași se continuă acest lucru, și în România, peste tot, dar în Iași parcă cu mai mult aplomb și, uneori, personajele care sunt reprezentate în aceste sculpturi sunt personaje controversate din punct de vedere istoric. Deci, asta este, să zicem așa, foarte pe scurt, ceea ce prezint eu aici, într-un dialog cu niște imagini din trecut, despre memoria dureroasă a spațiului public de la noi, știm foarte bine că la Iași s-au întâmplat și lucruri foarte tragice în istoria noastră relativ recentă în al Doilea Război Mondial, vorbesc de Pogromul de la Iași. Deci, pe undeva, cred că ar trebui să fim mult mai atenți la felul în care operăm în spațiul public, și mesajele, și semnificațiile monumentelor care se instalează în spațiul public la noi. Eu sunt un artist vizual, lucrez foarte mult cu imaginea fotografică și am un interes și să explorez platforme tehnice fotografice care sunt oarecum depășite, să zicem, foarte puțină lume mai folosește acum diapozitive ca să proiecteze imagini, avem video-proiectoarele acum. Deci eu lucrez cu mediul diapozitiv, cu aparatele de proiecție. Dintr-o perspectivă, sunt ca un fel de arheolog care sapă în istoria mediului fotografic și în același timp, de multe ori, există și o legătură între subiectul pe care îl reprezint și tehnologia fotografică pe care o folosesc. Deci, pe undeva, vorbesc despre niște lucruri din trecut cu o tehnologie fotografică din trecut.

Așa cum spuneam, odată cu acest proiect, publicul are, din nou, prilejul de a intra în spațiul intim al atelierului artistului vizual Tudor Pătrașcu. Totodată, publicul se poate familiariza cu direcții din arta contemporană mai puțin exploatate în Iași. Tudor Pătrașcu:

Tudor Pătrașcu: Proiectul ”Studio Portals” a fost demarat anul trecut, acum suntem la al treilea eveniment. Totul a pornit dintr-o necesitate, având în vedere că în Iași există o criză a spațiilor independente din domeniul artelor vizuale și atunci, m-am gândit că nu o să-mi fac… nu o să-mi fac un artist-run space, nu o să-mi deschid o galerie, dar un proiect în format open studio, care să familiarizeze publicul ieșan cu anumite direcții din arta contemporană locală și internațională, cred eu că ar fi necesar. Acoperă o zonă care, în sfârșit, din păcate, nu este acoperită încă și eu sper ca aceste evenimente din cadrul proiectului să reprezinte cumva un start, un exemplu, de ce nu, pentru tinerii absolvenți de arte vizuale din Iași, care și-ar putea deschide un artist-run space, nu neapărat galerie, pentru că este foarte scump, dar un artist-run space  ar putea deschide. Proiectele mele nu sunt făcute cu aplicații la AFCN și asta este un aspect destul de important, zic eu, pentru că încerc să demonstrez că se pot întâmpla lucruri de calitate și fără mulți bani, adică cu un buget extrem de redus.

Ioana Soreanu: Publicul intră în felul acesta în intimitatea atelierului artistului vizual.

Tudor Pătrașcu: Sigur, este vorba de clădirea de ateliere de pe strada Armeană, nr. 18, o clădire veche, veche însemnând, cred, sfârșitul anilor 60, construită special pentru artiștii vizuali din acea vreme și care continuă să stea în picioare, din fericire, și pe care m-am gândit să o activez cumva, să o activez cumva în sensul că îmi deschid ușile atelierului într-un asemenea context.

Instalația semnată de Matei Bejenaru poate fi văzută în atelierul lui Tudor Pătrașcu până pe 11 noiembrie.

Ciprian Huțanu: „Majordomul”, un proiect de cercetare și de creație artistică, (…) suport și model pentru studenții noștri

Publicat de isoreanu, 1 octombrie 2024, 17:56

Producția a fost prezentată luni și marți seara în Sala Studio din Corpul „Artes”.

Un reportaj de Ioana Soreanu:

Aseară, a avut loc, în Sala Studio din Corpul „Artes” a Universității Naționale de Artă „George Enescu” din Iași, premiera spectacolului „Majordomul”, după romanul „Rămășițele zilei” de Kazuo Ishiguro.

Compania de teatru „Synchret” este partener al universității în acest proiect. Cu această producție, universitatea ieșeană a marcat începutul unui nou an academic.

Regia spectacolului este semnată de prof. univ. dr. Ciprian Huțanu și are în distribuție cadre didactice din instituția de învățământ superior. Este un proiect complex și inedit, bazat pe creație artistică, dar și pe cercetare, a explicat Ciprian Huțanu:

Ciprian Huțanu: E ceva inedit, cel puțin pentru noi, la Secția de Animație. Am dorit să facem un proiect de cercetare și de creație artistică, care să reprezinte nu doar o etapă superioară în creația noastră profesională, ci și să fie un suport și model pentru studenții noștri. Pe principiul că oricât de bine am vorbi și oricât de buni profesori, sperăm noi, am fi, e foarte important ca studenții noștri să ne vadă la lucru.

Ioana Soreanu: Pentru că în distribuție sunt profesori.

Ciprian Huțanu: Sunt numai profesori, sunt numai cadre didactice. În proiect, fac parte și alți profesori, printre care și doamna Ioana Petcu, pe zona de cercetare și de scriitură și e o coproducție între Universitatea de Arte și Companie de Teatru „Synchret”, pe care o conduc, care în general e concentrată pe zona de cercetare artistică în teatru de animație și vizăm, ca să spun așa, orizonturi mai puțin bătătorite în teatrul românesc de animație. Și, în general, eu sunt un adept al teatrului văzut la modul general și, în același timp, sincretic, așa cum am dat și numele companiei. Nu cred foarte mult într-un teatru de animație și atât. Cred că teatrul dramatic nu e complet fără elemente din alte arte și din teatrul de animație, evident. Și atunci, ceea ce noi încercăm să facem este să le aducem într-un fel sau altul, în funcție de context, aici „Majordomul” de Ishiguro, să le ducem pe toate împreună, evident, prin filtru artei mele de prim plan, arta de animație.

Din distribuție fac parte Raluca Bujoreanu, Anca Ciofu, Giuseppe Torbolli și Mihai Cornea. Scenografa Tomoș Tunde a creat atmosfera perioadei în care se desfășoară acțiunea, perioada interbelică:

Tomos Tunde: Domnul regizor așa a vrut, imaginea spectacolului să sugereze atmosfera trăită în anii în care se întâmplă povestea în sine și cred că am reușit să creăm această atmosferă prin elementele de decor.

Ioana Soreanu: Ce fel de atmosferă mai exact, vă rog s-o descrieți.

Tomos Tunde:  Se întâmplă în perioada interbelică, într-o casă nobilă care e împărțită în partea unde stă majordomul, care e ceva mai simplă, într-o cameră mai simplă și în salonul stăpânului, care să fie mai impozant.

Un rol deosebit l-a avut, în acest proiect, teatrologul Ioana Petcu, de asemenea cadru didactic la universitatea ieșeană, prin documentarea pe care a realizat-o:

Ioana Soreanu: Ce spune teatrologul Ioana Petcu și care a fost contribuția dumneavoastră la acest spectacol?

Ioana Petcu: Teatrologul a fost fascinat, în primul rând, de ideea lui Ciprian. Teatrologul a fost intrigat să se reîntoarcă la roman și la film, „Rămășițele zilei”, teatrologul e vrăjit în momentul de față, dar încearcă să se distanțeze, pentru că așa vrăjit nu poți să faci tot timpul cercetare, să îți iei și distanța obiectivă. Ce pot să spun este că e un vis frumos, e o provocare, e un spectacol cu o păpușă mânuită de trei actori, e un spectacol, în același timp, cu patru actori, în sensul de cei trei care mănuiesc și devin și ei personaje, un spectacol care, în același timp, stă într-un om orchestră, care e Mihai Cornea și care face vocile și sunetele, e o poveste răvășitoare, pe de o parte, pentru că poate unii știu romanul sau poate că vor înțelege cu siguranță povestea unui destin, a unei lumi de care aparent ne-am îndepărtat (servitorii, majordomii, perioada interbelică, cel de-al Doilea Război Mondial) și totuși, e atât de aproape de noi. Și lucrurile astea, emoția, mesajul, povestea spusă de patru oameni și o păpușă ajung, inevitabil, la spectator. Și sigur, dincolo de… de aspectul ăsta pe care cred că doar teatrul, în felul lui, îl face și îl stârnește în public și te face să te îndrăgostești de scenă, dincolo e munca din spate, laboratorul, dincolo este munca de scenariu, este partea de cercetare în care suntem incluși. Nopțile în care, plecând de la repetiții, începi să scrii și să-ți curgă la rândul tău ideile, chiar dacă nu ești pe scenă, chiar dacă ești în sală. Cu Ciprian se lucrează greu și frumos. Și odată ce a intrat în lumea lui Ciprian, cu Godot, cu Păcală, cu o groază de alte personaje, acum cu Majordomul, nu mai ieși.

(Radio Iași/ FOTO Facebook Compania Compania de teatru Synchret)

Despre teatru, de pe „scena” școlii până la cea a festivalurilor, cu prof. univ. dr. Călin Ciobotari – IMPERATIV cu Ioana Soreanu (20.09.2024)

Publicat de isoreanu, 20 septembrie 2024, 10:24

Invitatul ediției „Imperativ” de astăzj, prof. univ. dr. Călin Ciobotari, Directorul Școlii Doctorale de Teatru, afirma că două dintre scopurile sale, asumate în această calitate, sunt „transparentizarea activității acestei Școli și deschiderea ei către comunitate”.

Discuția va fi mai largă și va cuprinde și alte teme legate de teatru, lansate criticului Călin Ciobotari, după știrile orei 14:00.

Realizator, Ioana Soreanu.

Emisiunea va fi difuzată și în format video/live pe pagina noastră de Facebook.

Teatrologul Oana Borș: Festivalul de regie „Cătălina Buzoianu”, „un demers necesar în orice spațiu cultural care vrea să deschidă ochii la ceea ce înseamnă prezent”

Publicat de isoreanu, 10 septembrie 2024, 11:53

La finalul festivalului, vor fi acordate cinci premii: pentru cel mai bun spectacol, pentru regie, pentru cea mai buna actriță în rol principal, pentru cel mai bun actor în rol principal și pentru scenografie. Din juriu, fac parte Velica Panduru, scenograf, Ștefana Pop-Curșeu, director artistic al Teatrului Național Cluj-Napoca, actorul Emil Coșeru, societar al Teatrului Național Iași.

„Un demers necesar în orice spațiu cultural care vrea să deschidă ochii la ceea ce înseamnă prezent”, spune teatrologul Oana Borș, lector univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale București, curatorul festivalului, în interviul acordat Ioanai Soreanu.

Festivalul „Cătălina Buzoianu – teatru la puterea feminin”, organizat de Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași continuă până mâine.

Vocile unor regizoare se fac auzite prin cele 10 producții selectate, voci desrise de teatrologul Oana Borș, lector univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București, curatorul festivalului, ca fiind puternice.

În istoria teatrului românesc au existat multe figuri feminine importante. Regizoarea Cătălina Buzoianu, care a debutat la Iași și al cărei nume îl poartă acest festival, regizoarea Sorana Coroamă-Stanca, născută la Iași, sau regizoarea Sanda Manu. Este momentul destructurării mitului conform căruia acest domeniu al creației aparține, mai degrabă, bărbaților, a explicat Oana Borș:

Oana Borș: Cred că, cumva, este momentul să deconstruim un mit, acela că regia de teatru, regia, în general, și de film, e în aceeași categorie, este o meserie preponderent masculină. Realitatea arată, de fapt, că istoria teatrului românesc are nume importante al regiei feminine, regizoare importante, încă din perioada interbelică, trupe de teatru conduse de femei. Deci și în această zonă, să zicem, alta decât cea de actorie, femeia creator, femeia manager a fost activă, importantă. Și cumva este, zic eu, momentul, pentru că și societatea se duce cumva spre această direcție, în care cumva deschidem o cortină, încercăm să schimbăm mentalități și să arătăm că deja există, regia este puternică, regia feminină, regizoarele sunt importante, au un cuvânt de spus, numai noi trebuie să le vedem dincolo de această cortină. Și cumva, e un semnal că există în speranța că această percepție va deveni o normalitate, că vom vorbi despre regizori și regizoare.

Ioana Soreanu: Cătălina Buzoianu a… putem spune că a revoluționat teatrul, regia de teatru în România?

Oana Borș: Mai sunt și alte figuri importante, doamna Sorana Croamă, sunt multe nume importante, doamna Sanda Manu, dar într-adevăr, a fost o figură puternică, importantă prin toată opera sa, dar și prin această calitate specială de a fi mentorul unor generații. A construit generații de regizori și regizoare, a fost profesor la facultate ani de zile și culmea, este tocmai ca să deconstruim această imagine, era o persoană extraodinar de fragilă, cu o fragilitate evidentă, astfel încât mitul că trebuie să fie un jandarm, între ghilimele, cel care conduce practic o echipă de creație, uite că se demonstrează că nu este adevărat. Însă, într-adevăr, gândirea Cătălinei Buzoianu a fost una dintre gândirile importante ale construcției teatrului românesc înainte de ’89 și după ’89, având niște teme speciale pe care le-a analizat: legătura ei specială cu teatrul antic, legătura cu universul cehovian, a debutat, de altfel, cu „Pescărușul”, aici, la Iași, legătura cu spațiul din care provine, este brăileancă și acest sentiment al apei, al Dunării, al curgerii într-o căutare a identității pe firul Dunării a bântuit-o și chiar a făcut un spectacol itinerant care pornea dinspre Brăila și ajungea la Marsilia. Deci, sunt teme speciale pe care le-a tratat, compatibile cu tipul ei de a privi. Spunea undeva, aproximativ citatul, «noi nu trebuie să punem pe scenă realitatea, ci noi trebuie să punem pe scenă visurile noastre».

Ioana Soreanu: Care au fost criteriile de selecție a spectacolelor pentru acest festival?

Oana Borș: În primul și în primul rând, obligo-ul era producții din ultimele două stațiuni și evident, un curator, care și el este un mic creator al unui eveniment, are un gând pe care îl urmărește și, la această primă ediție, mi s-a părut necesar să merg pe ideea de diversitate, să arăt plaja largă de preocupări ale registrarelor. Puteam să merg către, știu eu, către zona de spectacole care mergeau către teatru documentar sau device theatre, puteam să facem un festival cu un anume specific, dar tocmai am vrut să arăt plaja largă de preocupări, de la, cum am zis, teatru care pleacă de la ficționarea unei realități din cotidianul nostru, la cele care, de fapt, înseamnă retraducere a unor texte deja scrise, închise și o retraducere în contemporaneitate. Deci, diversitatea a fost criteriul, iar al doilea criteriu, n-am vrut să aduc în această primă ediție laboratoare de creație, experimente, ci cumva lucruri care s-au închegat și în produsul final, care este spectacolul de teatru. Sigur, cred că este puțin, așa… ca o notă generală, într-adevăr, regizoarele noastre sunt foarte temperamentale și voci foarte puternice, unele chiar militante. Deci, nu cred că va fi foarte comodă această întâlnire cu modul lor de a privi viața prin teatru sau teatru în viață, dar cred că este un demers necesar în orice spațiu cultural care vrea să deschidă ochii la ceea ce înseamnă prezent.

(Radio Iași/ FOTO Andrei Gîndac, Facebook Oana Borș)

Emil Coșeru: Cătălina Buzoianu „a schimbat mentalitatea de-a privi teatrul, felul de a te comporta pe scenă, felul de a rosti”

Publicat de isoreanu, 9 septembrie 2024, 12:18 / actualizat: 10 septembrie 2024, 7:56

Ioana Soreanu a participat la deschiderea evenimentului.

Femeile regizor au fost invitate la rampă, zilele acestea, în cadrul Festivalului „Cătălina Buzoianu – teatru la puterea feminin”, organizat de Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Până miercuri, 11 septembrie, sălile Naționalului ieșean găzduiesc 10 spectacole, conform unei selecții realizate de teatrologul Oana Borș, lector univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L.Caragiale” București. De asemenea, sunt organizate dezbateri care se concentrează pe rolul și locul femeii în arta spectacolului, în producție sau în managementul teatral.

Festivalul s-a deschis sâmbătă, 7 septembrie, în foaierul teatrului, cu vernisajul expoziției „Cătălina Buzoianu. O călătoare”.

Cătălina Buzoianu și-a început cariera la Teatrul din Iași, în anii ’70, marcând puternic arta regizorală și cariera actorilor pe care i-a distribuit în spectacolele sale. Într-un interviu acordat Ludmilei Patlanjoglu, teatrolog, istoric și critic de teatru, pentru revista Yorick, regizoarea descria perioada ieșeană a carierei sale: „Erau acolo spirite creatoare cu care te puteai aduna și realiza ceva. Contactul cu actorii a fost uluitor. De Sergiu Tudose, Dionisie Vitcu, Violeta Popescu, Emil Coșeriu, Cornelia Gheorghiu, atunci foarte tineri, m-a legat o relație profesională, dar și sufletească profundă. La Iași am aflat ce înseamnă marii artiști de altădată, cu farmecul, distincția, adevărul lor de viață nesofisticat (…). Atunci am trăit cu adevărat.”

Momente frumoase, sensibile, de neuitat au fost rememorate, sâmbătă, de actorul Emil Coșeru, de criticul de teatru Marina Constantinescu și de scenografa Velica Panduru, fiica regizoarei Cătălina Buzoianu.

Velica Panduru s-a născut la Iași, oraș din care a plecat la doar un an, dar față de care se simte atașată datorită povestirilor mamai sale, amintirilor și sentimentelor profunde inoculate de aceasta:

Velica Panduru: Mama era foarte legată de Iași. Și cum aici a început și cariera ei și călătoria asta nebună, și liberă, și puternică, și politică, dar și grea și dificilă, eu am asistat cumva la tot parcursul ei, pentru că m-am născut odată cu cariera ei și invoca foarte des locul și universul ăsta și faptul că a descoperit o libertate și o direcție. Știu că a spart cumva un tip de teatralitate clasică. Și știu că spectacolul „Bolnavul închipuit” a fost cumva revoluționar în teatru, cu totul altă stilistică, contemporan, erau îmbrăcați în blugi evazați albi și cu trupa „Roșu și Negru” pe scenă, care era o formație celebră în perioada respectivă. Și, cumva era direcție estetică și o viziune care nu se făcea în România. Și m-am emoționat foarte tare că m-am întâlnit și cu domnul Emil și cu Catinca, cu care am copilărit, adică am rămas legate și am vorbit, am rămas într-o legătură toată viața și mama tot timpul întreba de Sergiu și de Violeta și de Cuchi (n.r. Cornelia Gheorghiu), adică sunt oameni cu care au rămas legați pe viață.

Ioana Soreanu: Acest festival, care poartă numele Cătălinei Buzoianu, o regizoare care a marcat teatrul românesc, este un festival dedicat regizorilor femei. Vorbeați despre suportul pe care Cătălina Buzoianu l-a oferit regizoarelor tinere.

Velica Panduru: Da, mama a fost extrem de generoasă și a luptat foarte mult pentru tineri, pentru artiștii și artistele tinere. Și cum pentru ea a fost o luptă și au fost momente când plângea și spunea „e atât de greu să fie o femeie singură într-o lume de bărbați”, și asta am auzit de atâtea zeci de mii de ori în toată copilăria și adolescența mea și viața mea, și într-adevăr, a fost o luptă pentru care nu s-a lăsat niciodată și a avut un curaj nebun. Nu… nu vrea să lase garda jos, deși era ca un fel de vânătoare și se simțea tot timpul pusă la zid, și judecată, și lovită, pentru că era femeie și pentru că era un moment și o epocă în care era foarte greu să ai o voce și să fii o voce, femeie fiind. Și cred că e foarte important și azi, sigur nu mai e aceeași situație, nu mai suntem în același punct, dar totuși, e dificil pentru multe femei care aleg să facă meseria asta și e o luptă în continuare. Nu sunt foarte multe regizoare femei care montează pe scenele teatrelor naționale din țară, au început să fie, dar… din fericire, și mi se pare că e un festival în care putem să descoperim, sau spectatorii să descopere aceste artiste care înseamnă ceva în România de azi și în peisajul cultural, și care au o voce, și care au ceva de spus.

Tot în interviul acordat Ludmilei Patlanjoglu, Cătălina Buzoianu se descria astfel: „Am o natură tumultuoasă. E o problemă de fecunditate. Ține de natura mea feminină. Limitele, dar și calitățile, în viață sau în profesie, tot ea mi le dă.”

Actorul Emil Coșeru a vorbit despre fantezia fenomenală a Cătălinei Buzoianu. „A schimbat mentalitatea de a privi teatrul, felul de a te comporta pe scenă, felul de a rosti”, a spus acesta.

Ioana Soreanu: Domnule Coșeru, ce a însemnat Cătălina Buzoianu pentru Iași, regizoarea Cătălina Buzoianu pentru Iași?

Emil Coșeru: (Oftează) Iașiul a renăscut. Deci, au plecat Sorana Coroamă și Crin Teodorescu, care montaseră aici niște spectacole foarte bune, minunate, dar a fost o etapă. Și altă etapă, acum ne dăm seama, când a trecut istoria, se face istorie și au trecut anii. Și a venit Cătălina. Și Cătălina a făcut cu totul altceva, și cei doi dinainte au făcut totul foarte bine, ea a schimbat totul.

Ioana Soreanu: În ce fel?

Emil Coșeru: În ce fel? În modul de a privit lucrurile. Ea tot timpul spunea, „domnule, motto-ul meu în viață sunt vorbe lui Treplev (n.r. „Pescărușul” de Cehov) «Viața trebuie să ne-o închipuim nu… nu așa cum trebuie să curgă ea, ci cum ne închipuim în visurile noastre ». Deci, ea a făcut totul în visurile ei. Era o femeie cu o fantezie fenomenală. Un regizor cu o explozie în ea, fenomenală, repet… repet cuvântul, pentru că mi se pare cel mai potrivit. A schimbat mentalitatea de-a privi teatrul, felul de a te comporta pe scenă, felul de a rosti. De la spectacol la spectacol ea creștea. De obicei, un spectacol iese, primul, al doilea, mai puțin, al treilea, iar cu vârfuri, ș.a.m.d. Ea, de la spectacol la spectacol, creștea, creștea, creștea și „Bolnavul închipuit”, într-adevăr, a fost un spectacol magnific, toată lumea a vorbit, toată lumea era entuziasmată de tot ceea ce vede pe scenă și au luat-o la București. Efectiv, a fost un dezastru pentru noi și pentru toată lumea, dar era inevitabil, pentru că trebuia să ajungă la București ca să facă școală de teatru acolo și școală de regie.

La finalul festivalului, vor fi acordate cinci premii: pentru cel mai bun spectacol, pentru regie, pentru cea mai buna actriță în rol principal, pentru cel mai bun actor în rol principal și pentru scenografie. Din juriu, fac parte Velica Panduru, scenograf, Ștefana Pop-Curșeu, director artistic al Teatrului Național Cluj-Napoca, actorul Emil Coșeru, societar al Teatrului Național Iași.

TNI provoacă publicul la festival: „Cătălina Buzoianu – Teatru la puterea feminin” – IMPERATIV cu Ioana Soreanu (23.08.2024)

Publicat de isoreanu, 23 august 2024, 11:02

Vor fi prezente trupe din toată țara, iar „…cele 10 spectacole, a tot atâtor regizoare, nu acoperă pe întreg mișcarea regiei feminine românești actuale, mult mai densă, mult mai activă și din ce în ce mai puternică prin generațiile care vin. Încercă însă să o sintetizeze”, scrie teatrologul Oana Borș, selecționerul festivalului, pe pagina de Facebook a TNI.

Cristina Rădulescu, secretar literar la Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași este invitată în emisiunea „Imperativ”, vineri, 23 august, după știrile orei 14,00, pentru o discuție despre festival și despre „teatru, la puterea feminin”. Emisiunea va putea fi urmărită și în format video-live, pe pagina noastră de Facebook.

(Radio Iași, FOTO: Facebook Teatrul National ”Vasile Alecsandri” Iasi)

Construcția Podului de la Ungheni, peste Prut, un pas mai aproape de realitate – IMPERATIV cu Ioana Soreanu (26.07.2024)

Publicat de isoreanu, 26 iulie 2024, 10:10

În emisiunea Imperativ de vineri, 26 iulie, după știrile orei 14,00, vom discuta despre stadiul acestui important proiect de infrastructură și vom afla cât de optimiști putem fi în legătură cu finalizarea lui în termenele estimate.

Invitați în studio, Dorin Dobrincu, președintele Asociației „Mișcarea pnetru Dezvoltarea Moldovei” și Ionel Apostol, președintele Asociației „Împreună pentru A8”, iar prin telefon, va interveni Adrian Covăsnianu, fost ministru secretar de stat in Ministerul Transporturilor și membru fondator al Asociației „Moldova Vrea Autostradă”.

Moderator, Ioana Soreanu.

Emisiunea va putea fi urmărită și pe pagina noastră de facebook.

Graduation Highlights – 2024, absolvenții de la Specializarea Foto Video (UNAGE Iași) expun la Borderline Art Space

Publicat de isoreanu, 10 iulie 2024, 12:23

Imaginația debordantă corelată cu documentarea serioasă și cu o bună cunoaștere a modalităților de exprimare, deprindere datorată profesorilor de la Specializarea Foto-Video, caracterizează proiectele tinerilor artiști.

O invitație la expoziție formulată de Ioana Soreanu.

Galeria Borderline Art Space din Iași găzduiește o nouă ediție a evenimentului „Graduation Highlights”, expoziția absolvenților Facultății de Arte Vizuale și Design de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”. De această dată, au fost selectate proiecte ale tinerilor artiști de la Specializarea Foto-Video. Vernisajul a avut loc luni seara, iar expoziția poate fi vizitată până pe 15 august.

Talentul și creativitatea absolvenților studiilor de licență și master sunt remarcabile. Temele sunt surprinzătoare, la fel și modurile de abordare.

Amina Elena Iacob, absolventă a studiilor de licență, prezintă un video experimental despre relația dintre memorie și tehnologie:

Amina Elena Iacob: Am dorit să explorez granița dintre digital și natural și felul în care noi acum ne bazăm foarte mult pe amintirile înregistrate în mediul digital, în special cu camerele foto, telefoanele ș.a.m.d., astfel încât, nu ne mai bazăm pe memoria noastră pentru a înregistra aceste momente, iar când încercăm să le accesăm fără acest ajutor, ele sunt incomplete. În videoul meu, înlocuiesc această parte incompletă cu glitch-ul, iar privind videoul, o să se vadă lipsa informațiilor care provoacă creierul să completeze aceste informații cu imagini pe care deja le avem stocate în amintire, astfel încât toate imaginile sunt din natură, ușor de înlocuit. Este un proiect video, într-adevăr, instalat cu un covor tradițional și cu stufăriș pentru a imersa privitorul în aceste peisaje. Sunt, într-adevăr, niște căști și sunetul este din „Dumbrava minunată” pentru a încuraja această parte imaginativă.

Proiectul lui Radu Neacșu, absolvent de master, ascunde nostaligia față de locurile natale. Fotografiile, cuprinse într-un album editat excelent, documentează riguros, din punct de vedere sociologic, experiența unei femei dintr-o localitate din județul Vaslui. Din nevoia de a-și conserva moștenirea pentru cei cinci copii plecați în Spania, femeia își transformă casa într-un muzeu cu obiecte tradiționale, confecționate de ea sau primite de la părinți și bunici. Moștenirea ei înseamnă, de fapt, rădăcinile adânc înfipte în pâmântul natal, care îi cheamă mereu acasă pe copii.

Radu Neacșu: Acum 3 ani, am plecat foarte curios să aflu despre tradițiile satului din care provin, de fapt. Satul se numește Satul Nou, din comuna Mântenii de Sus, din Vaslui. Am aflat că această doamnă ar cam fi singura din sat care a păstrat tradițiile pe care le avem și a creat un muzeu în propria casă, cu toate obiectele pe care le-a strâns din timpul vieții ei, timpul vieții părinților și bunicilor ei. Are un soi de simț artistic nerafinat. E mai degrabă un muzeu personal ce are acolo, nu e declarat per se un muzeu. Are căuș de 100 de ani, de lemn, sau ii, pe care ea le-a confecționat, opinci… Mi-am dat seama că fiecare obiect pe care îl are ea acolo are un set de valoare spirituală. Fiecare obiect de acolo, practic, e conexiunea ei cu copiii. Când vrea să le vorbească și nu poate să o facă, acolo e reprezentare a lor. E ca un fel de altar.

Condiția femeii este un subiect de actualitate. Claudia Nicola Ungureanu a ales să documenteze condiția femeii în Penitenciarul de la Târgșor, din Ploiești, într-un proiect de licență ce include fotografie înrămată, print digital, obiect și video:

Claudia Nicola Ungureanu: Pe mine mă interesează temele sociale, în primul rând, și m-a interesat acest subiect din cauza faptului că nu cunosc nimic despre el și am vrut să văd cu ochii mei ceea ce se întâmplă acolo. Am fost influențată de media internațională. Astfel, am vrut să cunosc mai mult din ce se întâmplă în România. Este o instalație mixă, cuprinde un video, un jurnal comentariu și obiectul găsit, care este un telefon public, care redă interviurile deținutelor cu care am avut contact în Penitenciar.

Ioana Soreau: Deci, noi putem să privim imaginile, în același timp, ducem receptorul la ureche și auzim două povești, nu-i așa, pe care două deținute de la Târgșor vi le-au povestit, le-ați înregistrat…

Claudia Nicola Ungureanu: Da, ele au fost două persoane care urmează să se elibereze, iar astfel și-a povestit, practic, experiența în cadrul penitenciarului și chiar de dinainte.

Conf. univ. dr. Lavinia German, de la Specializarea Foto-Video, a remarcat un interes crescut al tinerilor artiști pentru temele de actualitate și pentru studierea acestora în profunzime:

Lavinia German: Cred că e un interes mult mai mare a tinerii generației pentru analiza diverselor subiecte sociale sau a subiectelor care privesc comunitatea și care îi privesc pe ei, în mod direct. Lucruri cu care ei se întâlnesc în viața de zi cu zi, diverse situații, contexte sau diverse teme care le trezesc interes. În cazul acestei generații, am putea să tragem această concluzie privind lucrările, un studiu aprofundat cu multă eleganță, aș putea să zic, dar în aceeași măsură, și cu pertinență, al unor subiecte foarte curajoase, de la migrație până la situația celor care trăiesc în închisori sau până la situații de natură mult mai intimistă a individului și a felului în care el se poziționează în comunitate.

Ioana Soreanu: Abordările, în același timp, sunt foarte diferite.

Lavinia German: Așa este pentru că, la fel ca în trecut, noi încurajăm fiecare student al nostru, viitor tânăr artist, să identifice mediile de expresie, formatele de expunere, stilurile vizuale ale imaginilor fotografice și video care îi caracterizează, să creeze o lucrare cu un caracter unic, să exploreze noi moduri de a comunica, prin intermediul proiectelor artistice. De aceea, în expoziția de față vedem formate foarte populare în ziua de azi, cum este cartea de fotografie, dar și lucrări de natură instalativă care combină imaginea statică cu filmarea, cu diverse obiecte care capătă o importanță mare în ansamblu, până la filme cu caracter narativ sau instalații cu viteoproiecții.

Directorul Borederline Art Space, George Pleșu, a oferit, întotdeauna, un spațiu de afirmare tinerilor artiști. Urmărind generațiile de absolvenți de la Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul UNAGE, George Pleșu a constatat o evoluție în ceea ce privește nivelul conceptual al acestora:

George Pleșu: Dacă primii 3 ani am încercat, în această expoziție pe care o denumim „Graduation Highlights”, să selectăm lucrări de la Universitățile de Arte din București-Cluj-Iași sau București-Iași-Chișinău, de 6 ani încoace, ne-am concentrat doar pe Universitatea de Arte „George Enescu” și, într-adevăr, văd că, de la an la an, crește nivelul conceptual al studenților, adică modul în care gândesc un proiect, modul în care îl instalează într-un spațiu expozițional arată că odată cu apariția mai multor spații, mai multor galerii, odată cu creșterea și din partea cadrelor universitare de la Universitate a exigențelor în ceea ce privește examenul de final, crește și modul în care ei răspund la toate aceste așteptări. Văzând mai multe expoziții în oraș și având de la profesori lor exemple de bune practici vizavi de cum ar trebui create și instalate lucrările lor și produsele finale, adică acestei expoziții de grup, arată din ce în ce mai bine. Dau un exemplu total la întâmplare, e în cadrul acestei expoziții o carte de artist foarte bine făcută, cu un design extraordinar și am aflat că autoarea este o absolventă de licență de doar 21 de ani. Adică, ăsta este un proiect de o dificultate medie spre crescută, pe care îl așteptam, să zic, de la cineva de la master. E un exemplu de cum evoluează și eu mă bucur că există, să zicem, această creștere calitativă. Și nu neapărat că nu ar fi fost în fiecare an proiecte foarte bune, ci că aici, proiectul mediu sau lucrarea medie e cumva parcă făcută cu mai mult profesionalism decât acum 6 ani, de exemplu.

„Insula Fondane”, un eseu documentar despre Benjamin Fondane, în spiritul viziunii sale despre artă

Publicat de isoreanu, 2 iulie 2024, 18:48

Un reportaj de Ioana Soreanu:

Vinerea trecută, a avut loc, la Casa Muzeelor, care adăpostește Muzeul Pogromului de la Iași, avanpremiera filmului „Insula Fondane”, în regia lui Valentin Mocanu, după un scenariu de Nicoleta Dabija. Vizionarea a fost inclusă într-o manifestare complexă, fiind precedată de prezentarea cărții „Correspondances familiales. 1905-1944”, de către editorii volumului, Michel Carassou și Vera Gagiu. Evenimentul a fost organizat de muzeografa Nicoleta Dabija cu prilejul comemorării a 83 de ani de la Pogromul de la Iași. Invitat special a fost artistul vizual Matei Bejenaru, prof. univ. dr. la Facultatea de Arte Vizuale și Design a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.

A fost evocat și omagiat, astfel, Benjamin Fondane, „poet, cărturar, om de teatru și film, un om «care nu semăna cu nimeni», «un spirit frământat», un Ulysse modern, un rătăcitor, un filosof «fără barbă» și «cu cravate de gigolo», un cinic, un histrion, un Don Quijote, un naiv, «un om nobil într-o epocă sinistră», o insulă de umanitate într-un ocean furibund”.

Am citat din descrierea făcută pe pagina de Facebook a filmului. Benjamin Fondane s-a născut la Iași, dar a trebuit să părărsească România și să se mute la Paris. A murit la Auschwitz-Birkenau, gazat în toamna lui 1944.

Filmul este un eseu documentar, iar scenariul, așa cum am spus, este semnat de scriitoarea Nicoleta Dabija:

Nicoleta Dabija: A fost o veche pasiune de-a mea de care nu m-am putut ocupa niciodată și acesta a fost un prilej extraordinar, faptul că am putut să fac acest scenariu pentru filmul „Insula Fondane”. De fapt, ideea a venit de la amândoi, de la mine și de la regizor, de la Valentin Mocanu. Am zis că „hai să facem un film împreună” și partea de documentare, mai ales că mare parte din opera lui Fondane nu este tradusă și a trebuit să citesc în franceză și el nu citea în franceză, așa că documentarea am făcut-o eu. Timp de două luni, n-a existat nimic altceva decât Fondane și ulterior, am scris acest scenariu în așa fel încât să-l ajute pe Valentin Mocanu să creeze acest film. Am văzut filmul în seara asta a treia oară, pentru că de fiecare dată descoper altceva și, în primul rând, eu nu sunt atentă la scenariu, pentru că l-am scris și îl cunosc foarte bine, dar la imagini, la felul în care Valentin Mocanu a reușit să transpună textul acela în imagini și, de multe ori, făcând artă, de fapt, îndepărtându-se de scenariu, lucrul acesta îmi place cel mai mult, cred, la acest film.

Ioana Soreanu: Personalitatea lui Benjamin Fondane este cuceritoare. Așa cum s-a și spus în seara aceasta, este posibil ca mulți oameni, în Iași, să nu știe cine a fost Benjamin Fondane, de aceea este un proiect minunat.

Nicoleta Dabija: Da, și eu am fost surprinsă în momentul în care am început să lucrez la acest proiect și să spun în jurul meu că fac un scenariu, că fac o documentare pe viața lui Benjamin Fondane, am fost foarte surprinsă să aflu că oamenii nu știu despre Fondane. Sigur că este o eroare, să spun așa, în ghilimele, la nivel național, faptul că nu știm să ne recuperăm valorile și că e foarte puțin tradus, dar dincolo de asta, nu știu dacă nu e și o ignoranță a noastră pe care trebuie să ne-o asumăm și doresc ca acest film să fie un omagiu, în primul rând, adus lui Benjamin Fondane, și o modalitate de a ajunge la public mai ușor decât prin carte. De multe ori, trebuie să citești în franceză ca să reușești.

Valentin Mocanu este un regizor îndrăgostit de metoforă și simbol, care a valorificat, astfel, scenariul Nicoletei Dabija și a reușit să surprindă personalitatea complexă a lui Fondane.

Valentin Mocanu: Un scenariu extraordinar pentru mine, pentru că eu lucrez cu o zonă cumva metaforică, simbolică, îmi place foarte mult plasticitatea și de asta am și abordat zona de eseu documentar, pentru că mi-a permis să mă joc foarte mult și să fiu foarte ludic. Am încercat cumva să readuc în film personalitatea lui Benjamin Fondane. Am reușit să aduc ludicul lui în film, ca să accentuez în final tragismul morții sale.

Ioana Soreanu: Cred că i-ar fi plăcut filmul dumneavoastră.

Valentin Mocanu:  Da, da, chiar m-am gândit și mă simt puțin flatat că și el și-ar fi descris viața cum am încercat eu să i-o prezint. Am avut actori extraordinari, care m-au ajutat. L-am descoperit pe Andrei Sava, care este un actor extraordinar, a intrat foarte mult în joaca mea, în propunerile mele, pentru că eu nu le-am spus de la început ce vreau să fac. Am construit totul din jocuri, care s-au legat între ele și a ieșit un produs cu foarte mult sens, din punctul meu de vedere. Mă simt binecuvântat cumva că am avut șansa să lucrez în Iași, unde s-a născut și a copilărit Benjamin Fondane.

Andrei Sava, actor la Teatrul Național „Vasile Alcsandri” din Iași, l-a  interpretat excepțional pe Fondane, surprinzând profunzimea intelectualului rafinat și spiritul său ludic:

Andrei Sava: Ne-am dat seama că suntem pe calea cea bună în timp ce filmam. Poate că așa și-ar fi dorit și Bejamin Fondane să-și facă autobiografia asta de tip documentar. Am citit câte ceva înainte de a începe filmările, am dat peste corespondența lui cu Leon Şestov, m-am uitat printre poze, să merg pe un profil luminos, ludic, provocator în sensul de limbaj, în sensul de expresivitate. Au fost și propunerile lui Valentin de a merge prin alt stil de a comunica emoții și gânduri, cu multă intensitate, încercând cumva să găsim și nota lui, nota lui Benjamin, adică optimismul.

Producător este Institutul Français din Iași, iar proiectul este sprijinit de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și de
Comunitatea Evreilor din Iași.

Facultatea de Teatru din Iași, 30 de ani de la prima promoție de absolvenți

Publicat de isoreanu, 1 iulie 2024, 20:02

Ioana Soreanu a participat la eveniment.

Anul acesta, prima promoție de absolvenți ai Facultății de Teatru din Iași, din 1994, aniversează 30 de ani de la momentul finalizării studiilor. Sala Studio a Universității Naționale de Arte „George Enescu” a găzduit, sâmbătă, festivitatea la care au participat mare parte dintre cei care astăzi sunt actori la teatre din țară și din străinătate și o parte dintre profesorii lor.

Cum e și firesc, multe s-au schimbat în acești ani, au fost înființate secții noi, pe lângă cele de Actorie și Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete, sunt mai mulți studenți, mai mulți profesori.

Emoțiile reîntâlnirii au fost foarte mari, poate, mai ales pentru prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță, absolvent de teatru, în urmă cu 30 de ani, la Universitatea pe care astăzi o conduce în calitate de rector:

Aurelian Bălăiță: Am emoții foarte mari pentru această revedere, pentru că timpul a fugit foarte, foarte repede. S-au întâmplat în anii ăștia foarte multe lucruri bune și pentru absolvenți, pentru colegii noștri și pentru Universitate.

Ioana Soreanu: Cum este astăzi facultatea de Teatru, față de acum 30 de ani?

Aurelian Bălăiță: S-a schimbat foarte mult, într-un sens foarte bun, pentru că dacă la început eram doar 31 de studenți, în ’90, acum Facultatea numără 225 de studenți. Dacă erau doar câteva cadre didactice, la care ținem foarte mult, acum sunt în jur de 50 de cadre didactice. Au apărut specializări noi, pe lângă cele inițiale, de Actorie și de Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete, a apărut Regia, a apărut Coregrafia, a apărut Teatrologia. Studiile s-au dezvoltat și pe programe de masterat și pe programe de doctorat și, așa după cum se știe, absolvenții noștri sunt în mai toate teatrele din România și profesează și în afara țării cu mare succes.

Înființarea acestui departament în 1990, imediat după Revoluția din 1989, a fost un demers complicat care a reușit numai datorită determinării celor implicați: Natalia Dănăilă, Sergiu Tudose și Emil Coșeru.

Profesorul Emil Coșeru își amintește de pasiunea investită pentru realizarea acestui proiect:

Ioana Soreanu: Vi se datorează foarte mult, domnule profesor, redeschiderea Facultății de Teatru de la Iași. Cum a fost atunci?

Emil Coșeru: Eu și cu Lulușa Dănăilă, Dumnezeu s-o odihnească, și cu Sergiu Tudose, și pe el să-l odihnească Dumnezeu, am gândit atunci, în… imediat după Revoluție, în ‘90, de fapt, după ce s-a potolit puțin tumultul ăla, cum să redeschidem Facultatea. Și, Lulușa a făcut tot proiectul. Eu aveam o intrare pe la Ministerul Culturii, era domnul Pleșu atunci, cu domnul Dan Petrescu, și ne-a dat aprobarea. Și în ’90, asta a fost, mă rog, în iarnă, să zicem, sau în primăvară, și toamna am început. A fost destul de greu, pentru că nu știu dacă eram iubiți aici. Intram peste Muzică, peste Pictură.

Ioana Soreanu: A rămas rivailitatea aceea…

Emil Coșeru: Între arte, între muze (râde), rivalitatea între muze, se certau între ele. Ei, a fost frumos. Nu, exagerez, poate, dar a fost greu cu spațiul. Era un departament, pe vremea aia. Pe urmă, încetul cu încetul, s-a făcut Facultatea de Teatru. A fost cu pasiune făcut și cu suflet. Țin minte, că m-am zis cu Sergiu Tudose, m-am dus Basarabia. Asta a fost un clenci, să spunem așa, pentru că îi aduceam pe cei din Basarabia, care erau frații noștri, și la minister, am bătut monedă pe chestia asta. Și ne-au acceptat. Adică, au venit niște copii foarte talentați, care acum fac cinste teatrului românesc. Cred că avem o școală foarte bună.

Iașiul are o tradiție în ceea ce privește învățământul superior artistic. La 1 octombrie 1860, a fost înființată, prin decret al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Şcoala de Muzică şi Declamaţiune, transformată, în octombrie 1864, în Conservator de Artă Teatrală și Declamațiune.

Așadar înființarea Departamentului de Teatru în cadrul Academiei de Arte, în 1990, a fost o continuare a acestei tradiții. Iar din prima promoție face parte și directorul artistic al Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, Daniel Busuioc:

Daniel Busuioc: Din punct de vedere istoric, am fost prima promoție de după Revoluție, pentru că tradiția e mai veche. În Iași a fost primul Conservator de Artă Teatrală și Declamațiune, așa că tradiția a fost reînnodată în 1990. Și într-adevăr, am fost prima promoție care a absolvit Facultatea de Teatru din Iași. Ultima promoție la Conservatorul ieșean era compusă din Matei Alexandru, Tamara Buciuceanu…. Absolvent de Iași a fost Octavian Cotescu. Ei au fost ultima promoție înainte de desființarea Conservatorului la Iași și noi am fost prima promoție după ce Academia de Arte – se chema în ‘90, acum se cheamă Universitatea de Arte – s-a reînființat la Iași.

Ioana Soreanu: În calitate de director al Teatrului Național, urmăriți promoțiile.

Daniel Busuioc: Sigur că urmărim. Posturile sunt limitate în teatru, dar pe cât posibil, oferim posibilitatea studenților să participe. Castingurile sunt deschise, când vine un nou regizor. Tinerii studenți au posibilitatea să participe la castinguri și, în măsura posibilităților, oferim măcar vârfurilor posibilitatea să apară pe scena Teatrului Național și, dintre ei, sigur că se aleg cei care fac performanță. Și angajații mai tineri din Teatrul Național din Iași nu numai că au făcut performanță, au făcut performanță și ca studenți, la Gala HOP. Ada Lupu, care a luat Marele Premiu la Gala HOP, Dumitru Georgescu, care a luat premiu la HOP. Și e normal să fie așa, să folosim absolvenții de la Universitatea de Arte „George Enescu”, pentru că e ca o pepinieră. Așa a și fost gândit teatrul la începuturi, pentru că… și primele Conservatoare. Când s-a înființat la Iași, asta a și fost ideea, ca tinerii actori care ies de pe băncile școlii să poată participa la producții de la Teatru Național din Iași. Din nefericire, sunt puține locuri libere în teatre și pe vremuri, trupa Teatrului… Teofil Vâlcu, când a venit în trupă, era al 83-lea, acum suntem 34 de toți.

Povestea aceasta frumoasă continuă cu aceeași pasiune pe care foștii studenți o investesc astăzi ca profesioniști ai teatrului, ca profesori și ca oameni cu responsabilități importante în instituții din domeniu.

(Radio Iași/FOTO: Facebook Facultatea de Teatru Iași)

Adâncirea decalajelor de dezvoltare dintre Moldova și celelalte regiuni ale țării, o realitate. Cauze și soluții – IMPERATIV cu Ioana Soreanu (28.06.2024)

Publicat de isoreanu, 28 iunie 2024, 10:25

În emisiunea IMPERATIV de vineri, 28 iunie, după știrile orei 14,00, vom discuta despre starea și potențialul acestei regiuni și vom afla care sunt soluțiile pentru atenuarea decalajelor.

Invitați, directorul adjunct al Direcției Județene de Statistică, Ciprian Iftimoaei, redactorul șef al publicației „Moldova Economică”, Dan Radu, fondatorul proiectului cu același nume, George Țurcănașu, cadru didactic la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași.

Moderator, Ioana Soreanu.

Emisiunea poate fi urmărită și video/live, pe pagina noastră de Facebook.

FOTO: moldovaeconomica.eu

Cultura ieșeană, sub influența curentului tradiționalist

Publicat de isoreanu, 18 iunie 2024, 16:36

Ioana Soreanu a asistat la dezbatere:

Sâmbătă seara, Muzeul „Mihaei Eminescu” din Parcul Copou a găzduit dezbaterea „cultura la Iași. efectul de dtatuie”, invitați fiind artistul vizual Matei Bejenaru, prof. univ. dr. la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și conf univ. dr. Călin Ciobotari, de la aceeași universitate, directorul Școlii Doctorale de Teatru și redactor-șef al revistei „Dacia literară”. Evenimentul a marcat Ziua Muzeului „Mihai Eminescu” din Iași, dar și debutul proiectului cultural Serile revistei „Dacia literară”, a scris Iulian Pruteanu-Isăcescu, cel care coordonează departamentul de programe culturale în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române, pe site-ul instituției.

Tendința tradionalistă manifestată în cultura ieșeană a reprezentat subiectul central al discuțiilor animate și de intervențiile din public. Formele avangardiste în artă își găsesc prea puțin locul în manifestările organizate în Iași, un oraș universitar și care își dorește să devină un reper cultural. Lipsește o masă critică, alcătuită din artiști, critici, oameni din public, promotori de cultură care să dirijeze tendințele în domeniu. Prof. univ. dr. Matei Bejenaru:

Matei Bejenaru: Cel mai mult mă îngrijorează orientarea către forme foarte tradiționaliste ale culturii, care cred că alienează o parte dintre creatorii de cultură contemporană din Iași. Este o situație, nu sunt singurul care observă și asta este o realitate, văd și eu cum curentul dominant este un curent tot mai conservator și tradiționalist în cultura care se promovează aici, la Iași. Nu în totalitate, dar este foarte, foarte prezentă. Cred că este un trend general. Societatea românească, în ansamblu, se orientează către valori mai tradiționale. Lumea, în general, se orientează spre valori tradiționale. Cred că pe măsură ce acei creatori de cultură care nu se identifică cu aceste tipuri de cultură ar trebui să se organizeze, să-și găsească resurse și să fie o voce, să creeze o masă critică care să însemne ceva în cultura acestui loc.

Ioana Soreanu: Și masa aceasta critică din cine ar trebui să fie alcătuită?

Matei Bejenaru: Păi, din artiști, din critici, din susținători ai culturii, oameni care o promovează pe canale mediatice, public care se identifică cu acel tip de cultură. Deci, sunt sigur, orașul are un public sofisticat, care nu se identifică doar cu forme acestea tradiționaliste, artistice. Dacă vor fi niște inițiative culturale, ele vor coagula acel public de care vorbeam.

Conf. univ. dr. Călin Ciobotari a fost la fel de tranșant atunci când a enumerate problemele din cultura ieșeană care se cronicizează și au nevoie de soluții urgente:

Ioana Soreanu: Aveți aceleași îngrijorări pe care le are și domnul profesor Matei Bejenaru în legătură cu Iașul cultural?

Călin Ciobotari: Da, categoric, suntem cumva asemănători, ne-am format în mediul universitar, am circulat, am avut experiențe de o anumită factură. Nu pot, evident, să nu subliniez nevoile noastre de a depăși provincialismul ăsta care trenează și care pare că se cronicizează și mi se pare important să vorbim foarte tranșant spre ceea ce ni se pare nouă că ar fi problemele majore ale Iașului cultural, din momentul ăsta. Tentative de capturare politică a Iașului, un accent mult prea clericizat asupra culturii Iașului, promovarea unor pseudovalori și lista poate continua.

Dezbaterea a avut loc în ziua în care s-au împlinit 135 de la moartea poetului Mihai Eminescu. La vremea sa, a amendat derapajele din societate în scrierile sale literare, dar și ca ziarist:

Călin Ciobotari: Ceea ce mi se pare important la Eminescu, eu așa îl percep din secolul meu, a fost un om foarte sincer și care avea o formă de alergie la impostură. E una din lecțiile pe care le putem recupera de la Eminescu, mult mai prompt decât să știm pe din afară Luceafărul sau alte forme de astea de plecăciune adâncă care nu folosește nimănui.

Dan Radu: Proiectul ”Moldova Economică” vine din necesitatea de a duce tema dezvoltării Moldovei pe agenda națională – INTERVIU

Publicat de isoreanu, 17 iunie 2024, 18:11 / actualizat: 27 iunie 2024, 6:54

Identificarea și promovarea soluțiilor pentru dezvoltarea Moldovei sunt principalele scopuri ale publicației.

Un interviu de Ioana Soreanu:

De curând  a fost tipărită, în condiții excelente, revista „Moldova economică”. Publicația va apărea de patru ori pe an și face parte dintr-un proiect complex care cuprinde și un canal video, podcast, newsletter și o emisiune pe un canal național de televiziune. Prin acest proiect se urmărește promovarea investițiilor private din această zonă, promovarea legăturilor economice cu Republica Moldova, dezvoltarea cunoștințelor antreprenoriale, în concluzie, dezvoltarea Moldovei conform potențialului economic de care dispune, a explicat redactorul șef al publicației, Dan Radu, fondatorul proiectului.

Ioana Soreanu: De ce este nevoie de acest proiect și care este scopul lui?

Dan Radu: Proiectul ”Moldova Economică” vine din necesitatea de a sprijini, de a impulsiona cumva dezvoltarea Moldovei, de a duce tema dezvoltării Moldovei pe agenda națională, la fel cum s-a întâmplat și cu problema autostrăzilor în Moldova. Și acest lucru este o necesitate din faptul că statisticile din ultima vreme, mai ales din ultimul an, arată că ecartul de dezvoltare dintre regiunea Moldovei și celelalte regiuni din România a crescut și nu a scăzut. Moldova este la 47% din media PIB-ului European. România este undeva la 70%, deci, suntem mult în spatele mediei românești și a mediei europene, și atunci, această temă, care a fost neglijată complet în ultimii 30 de ani de toate guvernele, trebuie, într-o formă sau alta, discutată public, dezbătută, analizată, propuse soluții. Această temă nu este o temă simplă, pentru că are foarte multe fațete. E vorba de dezvoltarea regiunii prin infrastructură, dezvoltarea regiunii prin atragerea de investiții străine, dezvoltarea regiunii prin revenirea capitalului uman înapoi, dezvoltarea regiunii prin creșterea implicării populației în zona privată ș.a.m.d. Deci sunt mai multe fațete ale lucrurilor, prin urmare, e un subiect complex și pentru asta am gândit un proiect multimedia care se numește ”Moldova Economică”, un proiect care are mai multe declinări publicistice, și anume revistă tipărită care apare de patru ori pe an, un canal video, podcast, newsletter și foarte curând va avea o emisiune pe un canal național de televiziune, emisiune la care vor fi invitați experți în dezvoltare care vor dezbate tema de care vorbeam.

Ioana Soreanu: Cine face parte din echipă?

Dan Radu: Este o echipă destul de restrânsă, acum, la început, sunt numai vreo patru oameni. În principiu, revista urmărește să propună cititorilor, să propună publicului, în primul rând, analize economice legate de zona Moldovei. În al doilea rând, să facă mai vizibil mediu de business din regiune, așadar, primul număr are foarte mulți campioni, să spunem, antreprenoriali, din Moldova, mai toate județele au fost reprezentate. Urmărește să aducă cât mai multă informație utilă mediului antreprenorial căruia în principal i se adresează.

Ioana Soreanu: Scriați într-un editorial, în primul număr, despre faptul că România ar putea lua cu ușurință exemplul polonez. Ce anume a făcut Polonia?

Dan Radu: Dacă la noi în 30 de ani nu a fost absolut niciun proiect special de anulare a celor discrepanțe de care vorbeam de dezvoltare, Polonia a avut un program absolut spectaculos prin care a ridicat gradul de dezvoltare a zonei estice a Poloniei, a avut un program care se numit chiar așa ”Polonia de Est”. Acest program era finanțat cu fonduri europene în mod direct, deci primea bani direct de la Bruxelles, nu prin guvernul din Varșovia. Avea niște facilități, și o… să spunem, o structură, o viziune de dezvoltare sau urmărea o viziune de dezvoltare și, în felul ăsta, Polonia de Est, voivodatele din Polonia de Est, care erau la momentul începerii acestui plan la 44% din PIB-ul european, cum era și regiunea noastră acum câțiva ani, a fost dusă undeva la 70%. Un plan care se desfășura din 2007, cred că a… sau 2009 a început și au folosit fonduri de aproximativ 9 miliarde de euro special pentru acea zonă. Au ridicat foarte mult atractivitatea investițională în zona de est a Poloniei și firește și-au atins obiectivul de a anula diferențele de creștere economică dintre această parte de est și restul Poloniei. De fapt, mai toată Europa de Est, cumva, are această problemă. Partea de est a unei țări aflate în Europa de Est este mai puțin dezvoltată decât cealaltă parte, care este mai apropiată de Europa Centrală.

Ioana Soreanu: Ați vorbit despre starea Moldovei, care este potențialul economic al Moldovei?

Dan Radu: Dacă ne uităm la harta celor două Moldove, îmi place întotdeauna să le iau împreună, vom putea observa că ele formează un teritoriu, să spunem, economic, o zonă economic, care într-un viitor foarte apropiat va avea mult mai multe avantaje decât are acum și va fi extrem de atractivă investițional, și anume să dezvoltă infrastructura în această zonă. Deci, dacă vă uitați, repet, la harta celor două Moldove, veți vedea că ea este… va fi traversată de o autostradă de la sud la nord și de o autostradă de la est la vest, la care se lucrează acum, cel puțin în Republica Moldova, care va porni de la Odesa, va trece prin Chișinău, Iași și apoi, Târgu Mureș, legând de Europa Centrală. Acest teritoriu are două aeroporturi medii, are undeva la șase-șapte milioane de oameni, cât o țară medie, are șase centre universitare, are un port la Galați, portul Odesa poate deservi această zonă chiar mai bine decât o face Constanța, care e mai departe. Prin urmare, dacă te uiți la această hartă de care vorbeam și te gândești că la finalizarea, în registrul pozitiv, să zic, a războiului din Ucraina, cele două Moldove nu vor mai fi o frontieră, vor fi în interiorul Uniunii Europene, la un moment dat, în acel moment, se va redeschide și o rută comercială blocată până acum, care pleca din Grecia, trecea prin Bulgaria, România, mergea spre nord, ea era blocată în Ucraina, pentru că Ucraina nu era o țară sigură, n-a fost o țară sigură în ultimii ani, dar această rută comercială se va deschide și ne va reașeza din nou pe un traseu economic european, pe un traseu de comerț care este foarte important. Acest traseu exista și înainte, chiar și înainte de Unirea Principatelor. Era un traseu care favoriza Moldova față de Muntenia, de aceea, Moldova, înainte de Unirea Principatelor, era și mai dezvoltată decât Muntenia, avea mai multe târguri, mai multe drumuri, o administrație mai bună și Iașul era mai bogat decât Bucureștiul, chiar dacă avea o populație mai mică. Așadar, zic că zona va intra pe radarul investițional european și mondial, cred eu, pentru că sunt foarte multe firme care se retrag din China, având în vedere posibilul război economic între Europa și China, acest tip de retragere numită inshore, adică revenirea în granițe, cum ar veni, în granițe sigure ale investițiilor vor găsi, cred, oportun, la un moment dat, să vină în această zonă.

Ioana Soreanu: Revenind la revista ”Moldova Economică”, ea a fost scoasă în condiții excelente, primul număr, și a avut mare succes. Unde găsim această revistă și ce găsim în acest prim număr?

Dan Radu: Revista tipărită nu o găsiți în chioșcuri, pentru că ea circulă, să spunem, în mediile de business, mediile asociative, mediul economic ș.a.m.d. Deci, nu este o revistă neapărat către public, dar oricine o poate citi în format PDF de pe site-ul revistei noastre, de pe www.moldovaeconomică.eu. Am pus „eu”, pentru că este un proiect care se adresează ambelor Moldove, un proiect care urmărește, după cum spuneam, să facă vizibil mediu economic din zonă, dar și să creeze mai multă coeziune cu mediul economic din Republica Moldova. Prin urmare, dacă doriți să vedeți formatul PDF, îl găsiți acolo. Veți găsi o revistă de 80 de pagini, care are interviuri, care are analize, care are, să spunem așa, un mijloc al revistei foarte consistent, de aproape 20 de pagini, cu o analiză destul de detaliată, zic eu, despre cum poate fi dezvoltată regiunea Moldovei. Acolo sunt trei părți ale aceste analize, o parte legată de trecutul Moldovei, să spunem, o istorie economică a Moldovei până la Unire, cu o hartă interesantă. Apoi este o analiză despre starea de moment, unde suntem acum, chiar așa se numește segmental, cu toate cifrele relevante legate de Moldova, de regiunea Moldovei și o altă secțiune unde putem fi sau cum putem dezvolta Moldova, cu trei texte ale unui specialist în dezvoltare teritorială, George Țurcănașu, președinele Camerei de Comerț din Iași, Paul Butnariu, care are un interesant text, ”Șase condiții pentru dezvoltarea regiunii”, foarte clare și foarte palpabile, să zic așa, corecte și reale, și un text din mediu academic, de la Facultatea de Economie a domnului professor Neștian. Apoi are o secțiune care se numește ”Antreprenori și companii”, cu câteva prezențe interesante, spuneam, de campioni. Adică, toate companiile din acest număr sunt companii care pornesc din Moldova și domină piața națională pe nișa lor, că este o piață de interfoane, că este o piața de băuturi cu vitamine, băuturi adiționale, că este o piață, nu știu, de cărnuri de un anume tip. Vorbim deci de firme care sunt cunoscute la nivel național, dar foarte puțină lume știe că sunt din Moldova, de exemplu. De-a lungul existenței acestui proiect voi prezenta cât mai mult posibil acest tip de succes, pentru că proiectul are un slogan care se numește ”Despre Moldova de succes”, deci, voi prezenta foarte multe firme care excelează la nivel național, plecând din regiunea noastră, pentru că în regiunea noastră, am mai spus-o de mai multe ori, este un interesant paradox, și anume că avem totuși cele mai puține IMM-uri la mia de locuitori, adică suntem undeva la 19 IMM-uri la 1000 de locuitori, la media națională de 29 și la media europeană de vreo 60, dar, în același timp, cred că este regiunea cu cele mai multe companii românești mari, care domină România, care domină piața lor și încercăm să vedem cum putem face să ieșim din acest final de top, din această coadă de top, pe această temă, care ar putea fi soluțiile pentru a crește, după cum spuneam și la început, interesul pentru antreprenoriat, interesul pentru a intra în zona privată, interesul pentru a găsi o cale proprie de a ajuta cumva, prin ceea ce întreprinzi, prin ceea ce pornești ca busines, să ajuți dezvoltarea regiunii din care ești.

100 de obiecte din istoria Armatei Române, într-o „expoziție spectacol”, la Muzeul Unirii din Iași

Publicat de isoreanu, 15 iunie 2024, 17:18

Un reportaj de Ioana Soreanu.

La Muzeul Unirii din Iași, s-a deschis, aseară, oficial, expoziția itinerantă „Muzeul Militar Național. 100 de ani. 100 de obiecte”. Proiectul a fost inițat la împlinirea unui secol de la semnarea de către Regele Ferdinand I a decretului de înființare a Muzeului Militar Național și a fost deschis la 18 decembrie 2023, la București.

Este lăudabilă această deschidere, iar directorul Muzeului Militar Național, colonel Radu Riti, prezent la evenimentul de la Iași, a vorbit despre colaborarea dintre instituția pe care o reprezintă și Complexul Muzeal Național „Moldova”, colaborare care va continua:

Radu Riti: O colaborare care a plecat de foarte mult timp în urmă. Relația noastră cu colegii noștri de la Complexul Muzeal Iași și Muzeul Unirii, bineînțeles, este una de foarte lungă durată, deci cumva a venit normal și firesc.

Ioana Soreanu: Sunt piese care se află în premieră la Iași, dar care au foarte mare legătură cu Iașul.

Radu Riti: Sunt piese care se află în prima expoziție, nu au mai fost niciodată prezentate publicului larg, deci nu doar la Iași, cât și publicului din țară. Sunt piese care au legătură cu Iașul, pentru că vorbim aici de uniforma de mareșal a Regelui Ferdinand, a Reginei Maria, precum și șeile celor doi regi pe care le-au purtat în cadrul ceremoniilor încoronării de la Alba Iulia. Totodată, avem foarte multe elemente care amintesc de domnia principelui Alexandru Ioan Cuza, dar și documente originale, precum un uric de pe vremea lui Ștefan cel Mare. Așa cum am divulgat, la fel, în premieră, anul viitor vom fi alături de colegii noștri de la Complexul Muzeal la sărbătorirea centenarului și vom recidiva cu cel puțin alte două proiecte expoziționale.

Pentru Iași, expoziția are și o dimensiune sentimentală, pentru că multe dintre obiectele expuse provin de la Iași și, de fapt, pentru o vreme acestea s-au întors acasă. Unele dintre ele au aprținut chiar Reginei Maria și Regelui Ferdinand, care au locuit în clădirea care astăzi adăpostește Muzeul Unirii, de pe Strada Lăpușneanu.

Muzeografa Brîndușa Munteanu a fost cea care a dorit foarte mult ca ieșenii să se poată bucura de această expoziție și a creat, aseară o ambianță foarte plăcută pentru public. Elevi ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași au susținut un concert cu piese interpretate la pian sau de soliști vocali.

Ioana Soreanu: O nouă expoziție excepțională la Muzeu Unirii din Iași, în organizarea Brândușei Munteanu. Ce v-a determinat să organizați acest eveniment?

Brândușa Munteanu: Curiozitatea și dorința de a face lucruri cât mai interesante și la un nivel cât mai sus. Această expoziție este, cred eu, o expoziție-spectacol pentru că reunește piese de excepție. Este vorba despre piese care, într-un fel, se întorc prin oamenii care le-au folosit, le-au purtat, și-au pus amprenta asupra lor, în locurile în care au fost. Și nu întâmplător este în expoziție costumul Reginei Maria, a Regelui Ferdinand. Se știe că în anii din Primul Război Mondial, 1917-1918, acești oameni au locuit, au trăit aici, și-au consumat emoțiile și, într-un fel, aceste obiecte au venit în locul în care oamenii aceștia au lucrat efectiv, la Muzeul Unirii, care au fost Cartierul General al Armatei începând cu februarie 1917. În notele sale zilnice, Regina Maria povestește cum l-a vizitat pe Nando în casa lui, care era Muzeul Unirii și că își amintește casa care era… a fost pe vremuri casa și a lui Cuza. Își amintește spațiile, așa cum erau ele atunci, cu mobile amestecate și totuși o casă foarte primitoare și frumoasă.

Muzeografa Cristina Constantin, șefa secției Documentare Muzeografică și Colecții Speciale, de la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, a gândit această expoziție în așa fel încât să respecte evoluția cronologică a evenimentelor din istoria armatei române:

Cristina Constantin: E greu să pui alături obiecte care provin din colecții atât de diferite, colecția picturi, sculpturi, atelaje și harnașamente, uniforme militare românești, uniforme militare străine, armament alb, armament de foc. Și atunci, noi am încercat să păstrăm o evoluție cât de cât cronologică și pe personalități importante referitoare la momente istorice importante.

Ioana Soreanu: Personalități importante și momente importante care au foarte mare legătură cu Iașul.

Cristina Constantin: Sigur că da, așa cum am menționat și în prezentarea expoziției, nu neapărat numai cu Iașul, cu Moldova în special, am vrut să aibă și o astfel de relevanță. De exemplu, în cadrul expoziției se regăsește un uric din vremea lui Ștefan cel Mare. De asemenea, se găsește un imn dedicat domnitorului Alexandru Ioan Cuza în ianuarie 1866, cu o lună înainte de abdicarea forțată a acestuia. Cea mai veche fotografie din colecțiile muzeului nostru care se află în cadrul expoziției este o fotografie realizată la Iași în 1858. Sunt obiecte care au aparținut mareșalilor Alexandru Averescu și Constantin Prezan care au avut un rol important în perioada Primului Război Mondial în luptele care au fost aici pe frontul din Moldova. De asemenea, uniformele care au aparținut Reginei Maria și Regelui Ferdinand, uniforme folosite în perioada Primului Război Mondial. Ori, clădirea în care expoziția se află acum este clădirea în care se afla cartierul general al Regelui Ferdinand și aceste obiecte, cumva, s-au reîntors în locuri în care au mai fost. Memoria timpului funcționează în cazul acestor obiecte.

Într-adevăr, este emoționant să știi că pășind în frumoasa clădire a Muzeului Unirii din Iași, urmezi pașii Reginei Maria sau ai Regelui Ferdinand și ești înconjurat de obiecte care le-au fost familiare sau de obiecte din alte epoci care sunt relevante pentru istoria noastră. Putem să facem acest exercițiu intelectual, cultural și sentimental până pe 29 septembrie, cât timp expoziția „Muzeul Militar Național. 100 de ani. 100 de obiecte” rămâne deschisă la Iași.

(AUDIO/FOTO) Tinerii coregrafi, absolvenți ai UNAGE Iași, au impresionat publicul și în D.A.M. 4

Publicat de isoreanu, 11 iunie 2024, 20:58 / actualizat: 12 iunie 2024, 6:13

Ioana Soreanu a urmărit evenimentele:

Radio Iași v-a ținut la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat în ediția a patra a Festivalului „Dans, Artă, Multidisciplinaritate”, care s-a desfășurat săptămâna trecută.

Festivalul este organizat de Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, prin Programul de Studii Coregrafice și este inițiat și coordonat de conf. univ. dr. Lorette Enache.

Evenimentul a evoluat, de la un an la altul. Ediția din acest an a căpătat și o dimensiune internațională, prin prezența Companiei Preljocaj din Franța și a scriitorului și jurnalistului Armando Rotondi, profesor la Depatamentul de Teatru a Institutului de Arte din Barcelona, Spania. Fiind un festival studențesc dedicat dansului contemporan, D.A.M. își propune să îndrepte lumina reflectoarelor mai ales asupra producțiilor studențești de la UNAGE și de la alte universități de arte din țară. În acest an, trei spectacole valoroase ale absolvenților ieșeni au fost remarcate și apreciate de specialiști și de public. Le vom prezenta în ordinea intrării lor pe scena festivalului.

Corgraful Cristian Preda, prim-solist al Operei Naționale din Iași, a prezentat la Ateneul Național, Sala Unirii, o adaptare după „Peer Gynt”, o poveste scrisă de Henrik Ibsen, pe muzica lui Edvard Grieg. Având o experiență bogată ca dansator în companii importante din lume, Cristian Preda a dovedit multă imaginație, rescriind scenariul sub forma unui jurnal al personajului principal. Coregrafia sa a fost o îmbinare frumoasă între baletul clasic și dansul contemporan.

Am pornit de la această întrebare: ce ar fi fost dacă Peer Gynt ar fi avut un jurnal în călătoria lui. Și de aici, s-au născut alte întrebări: Ce ar fi făcut cu el? Dacă s-ar fi întors acasă și mama lui ar mai fi fost în viață? Mi-am dorit să îi ofer călătoria asta lui Peer Gynt în semn de iubire, pentru că iubirea în povestea aceasta nu este atât de expusă și mai mult pierderile lui, și toate pățaniile lui, și faptul că el trebuie să înfrunte viața, și să călătorească și să se autocunoască. Având ca bază dansul clasic, mi-am dorit să pornesc de acolo și să încerc să îl modelez ușor-ușor, având și o experiență, lucrând cu coregrafi contemporani și de dans modern, mi-am dorit să aduc elemente de dans modern în coregrafie. Am vrut să vin cu ceva nou, ceva original. „Peer Gynt” este o poveste fabuloasă, este un fairy-tale ireal și mi s-a părut foarte ofertantă această poveste pentru că îți acordă o libertate, se poate întâmpla orice și atunci mi-am permis și eu să mă joc cu scenariul acesta.

A doua seară, tânăra coregrafă Sabina Hultoană, și ea balerină la Opera Națională din Iași, a prezentat spectacolul #human.inc, o idee care s-a bazat pe o temă actuală: sindromul burnout. Munca neîncetată, rutina, cărora le cădem victime cei mai mulți dintre noi, nu ne lasă să vedem bucuriile, ne izolează de cei apropiați. Timpul trece cu repeziciune, iar acest nou răspândit stil viață ne depersonalizează și ne desensibilizează. Expresivitatea interpretării dansatorilor aleși de Sabina Hultoană a creat o impresie puternică asupra publicului:

Ideea acestui spectacol a pornit în momentul în care m-am găsit eu în situația în care se găsesc personajele din spectacol, blocată într-o rutină, ajunsă într-un moment în care nu-mi mai plăcea ceea ce fac și simțeam că îmi pierd din umanitate. Și atunci, am simțit nevoia de o revenire la această umanitate și la o conexiune cu alți oameni și cu mine însămi. Din ce am observat eu în jurul meu, cel puțin, e un fenomen general pe care, din păcate, încep să-l observ și în această industrie a artei, în care lucrez, și cred că cel mai grav este că se întâmplă fără să ne dăm seama. Mare parte din ce ați văzut se datorează și interpreților. Am lucrat cu niște oameni minunați, majoritatea sunt colegi de-ai mei de la Operă și chiar și de an, la Facultate. Știam că mă pot baza pe ei.

Andrei Tcaciuc este, de asemenea, absolvent al UNAGE Iași. Spectacolul său, „Povestiri din pământ și hârtie”, are o puternică notă personală. Este povestea bunicii sale, victimă a deportărilor din timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Putem vorbi, în acest caz, și despre o inovație: teatru dans documentar. Reportajul realizat de jurnalistul și scriitorul Viorel Ilișoi, care a scris povestea acestei femei, bunica lui Andrei Tcaciuc, l-a inspirat pe tânărul artist. Spectacolul a conținut inclusiv fragmente din filmările lui Viorel Ilișoi. Imaginea „bunicii universale”, cum a numit-o criticul de teatru Călin Ciobotari, conf. univ. dr. și director al Școlii Doctorale de Teatru de la UNAGE, a mișcat ceva în fiecare spectator. Coregraful francez Guillaume Siard, director în cadrul Companiei Preljocaj, care a asistat la reprezentație, s-a declarat impresionat și a spus că a regăsit și imaginea bunicii sale în acel spectacol. Dansul contemporan a descris în mișcări expresive, interpetate cu mult talent și sensibilitate de dansatorii din distribuție, povestea spusă în reportaj.

Andrei Tcaciuc: Spectacolul meu a plecat și de la materialele video pe care le-a realizat, dar și de la materialele scrise pe care le-a făcut în vara în care el a stat la bunica mea. Pe lângă toate aceste lucruri, mai adăugăm și experiența mea de viață cu ea, copilăria mea și toate amintirile pe care le am alături de bunica. Pe scurt, bunica au avut o copilărie foarte grea. În momentul de față, unde locuia ea este acum Ucraina, într-un sat numit Tereblecea. În copilăria ei, a prins al Doilea Război Mondial și toate deportările. Un om nenorocos, care s-a urcat în trenul spre Siberia. A trăit lucruri foarte grele, a reușit să treacă peste și să lupte și să supraviețuiască în cele mai oribile condiții. M-am bazat foarte mult pe sentiment și ce am simțit în momentul în care am cunoscut-o, am pierdut-o…

Reporter: A fost un fel de spectacol de dans contemporan – documentar.

Andrei Tcaciuc: Da.

Reporter: Pentru că ai cuprins în spectacol inclusiv fragmente din filmul lui Viorel Ilișoi.

Andrei Tcaciuc: Da, putem spune că este un spectacol documentar. Putem spune că este, la fel de bine, un spectacol care îi aduce un tribut întregii experiențe a ei.

D.A.M.4 a ajuns la final, dar a lăsat în urmă producții excepționale pe care sperăm să le mai putem vedea la Iași, dacă vor exista spații pentru asta. O dată în plus, se dovedește că școala ieșeană de coregrafie de la Universitatea de Arte este foarte puternică, iar conf. univ. dr. Lorette Enache formează coregrafi care au perspective uriașe de a deveni nume importante în domeniu.

Radio Iași/FOTO: Cristian Plămădeală

Scriitorul și jurnalistul Armando Rotondi: Tot ceea ce are legătură cu arta coregrafică are caracter de unicitate

Publicat de isoreanu, 10 iunie 2024, 12:34 / actualizat: 11 iunie 2024, 7:49

Ioana Soreanu a urmărit evenimentele din D.A.M. 4:

Aseară, s-a încheiat, la Iași Festivalul „Dans, Artă, Multidisciplinaritate”, ediția a patra, organizat de Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, prin Programul de Studii Coregrafice și coordonat de conf. univ. dr. Lorette Enache.

A trecut foarte repede o săptămână plină de spectacole și ateliere, iar evenimentele au fost foarte apreciate de publicul numeros. Spectacolele au fost urmate de dezbateri. S-a discutat despre dansul contemporan din punctul de vedere al specialiștilor care au decriptat pentru public dramaturgia și construcția coregrafică.

Scriitorul și jurnalistul Armando Rotondi, profesor la Departamentul de Teatru, de la Institutul de Artă din Barcelona, Spania, a fost invitatul conferinței „Corpul ca text. Corporalitatea ca dramaturgie”, moderată de conf. univ. dr. Călin Ciobotari, directorul Școlii Doctorale de Teatru din cadrul UNAGE. Evenimentul a avut loc la Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească, din Iași. Una dintre temele de discuție a fost efemeritatea artei coregrafice. Fiecare reprezentație este unică, a spus Armando Rotondi:

Armando Rotondi: Da, e adevărat, pentru că am discutat după conferință cu un coleg, chiar dacă în zilele noastre este posibil, în zilele noastre însemnând începând din secolul al XX, să înregistrăm, în mod sigur, nu mai putem spune că arta coregrafică este efemeră, pentru că noi putem înregistra spectacolele, dar în orice caz, experiența unei coregrafii este încă efemeră, pentru că nu putem trăi acel eveniment în acel moment și timp. Așadar, tot ceea ce are legătură cu arta coregrafică are caracter de unicitate. De exemplu, Erika Fisher Lichte spune că nu putem vorbi despre artele performative, teatru, dans, decât dacă asistăm la acele evenimente și le trăim din public odată cu artistul. Este vorba despre unicitatea elementelor de coregrafie și a dansului live ca spectacol, care face dansul așa cum este și elementul unic.

Corpul este un instrument în artă, putem scrie folosind corpul, a mai spus profesorul Armando Rotondi:

Armando Rotondi: Este posibil să scrii cu corpul, este posibil să scrii folosind corpul, este posibil să scrii pe corp.