„Jocul privirii și al interpretării imaginii” – „Models”, de Matei Bejenaru
Volumul „Models”, lansat de Matei Bejenaru la Casa Pogor, este transpunerea editorială a unui proiect fotografic prin care artistul vizual explorează relația dintre realitate și reprezentare.
Publicat de isoreanu, 1 mai 2026, 19:07
Casa Pogor, din cadrul Muzeului Național al Literaturii Române din Iași, a fost gazda lansării catalogului „Models”, semnat de artistul vizual Matei Bejenaru. Evenimentul a reunit artiști și profesioniști din domeniul cultural, în jurul unui proiect editorial care reprezintă transpunerea unei cercetări fotografice. Publicat la Editura Vellant, volumul propune o reflecție asupra relației dintre imagine și realitate.
Un reportaj de Ioana Soreanu:
Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Casa Pogor, a găzduit, marți seară, lansarea catalogului „Models” al artistului vizual Matei Bejenaru, profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Cartea, publicată la Editura Vellant, este reprezentarea, în format editorial, a unui proiect fotografic.
În cadrul acestui demers, Matei Bejenaru a fotografiat o serie de modele de plante, achiziționate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în perioada interbelică și expuse astăzi la Facultatea de Biologie. Imaginile realizate de artist în format analogic au fost prezentate sub forma unor fotografii supradimensionate, care evidențiază cu precizie detaliile. „Jocul privirii și al interpretării imaginii” este una dintre cheile acestui proiect artistic, a explicat Matei Bejenaru:
Matei Bejenaru: Cartea asta de fotografii, „Modele”, are o istorie care începe în 2019, când, la Facultatea de Biologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Guza” din Iași, am văzut o vitrină cu niște modele de plante foarte frumoase. Erau din papier marché, multe dintre ele, hârtie maruflată, colorată, și erau extrem, extrem de frumoase și cu o precizie a detaliului pe care nu pot să o exprim în cuvinte. Și atunci am reflectat la experiența vizuală pe care am avut-o și, într-un final, m-am hotărât să le fotografiez într-un anumit fel. Și atunci, în perioada respectivă, am făcut aceste fotografii, am făcut un setting de fotografiere acolo, cu lumină artificială, și am făcut niște imagini care reprezentau niște modele de plante. Adică am fotografiat niște reprezentări ale realității, obținând, în final, o reprezentare a unei reprezentări a realității. Am imprimat aceste imagini la dimensiuni destul de mari, doi metri, doi metri și jumătate…
I.S.: De ce dimensiunea atât de mari? Care este efectul în expoziție?
Matei Bejenaru: Păi, ele sunt monumentale, după asta, ele au o precizie a detaliului care merită să fie explorată de către privitor și, în același timp, dacă te apropii de o imagine atât de mare, ea devine abstractă. Deci uiți ce reprezintă ea și te uiți la diferite texturi și, cu cât te apropii, cu atât îți dai seama că este un obiect artificial, ceea ce am fotografiat. Când te uiți la distanță, crezi că este o floare. Acest joc al privirii și al interpretării imaginii m-a interesat și este, dacă vreți, una din cheile acestui proiect artistic. Mă bucur că am reușit să produc această carte cu editura Vellant din București și mă bucur a doua oară că pot să lansez cartea și la Iași, după ce am lansat-o acum o lună la București.
I.S.: Spuneați despre unele dintre modele că sunt fascinant de frumoase, fascinează, seduc, acesta este termenul pe care l-ați folosit.
Matei Bejenaru: Prin bogăția și seducția lumii vegetale, care este reprezentată. Deci florile astea sunt extrem de seducătoare, sunt carnale, sunt voluptoase. Trebuie să înveți să te uiți la ele și să te uiți din diferite perspective. Eu m-am uitat ca un artist pe care mă interesează forma, culoarea, textura și am văzut un infinit de variațiuni în aceste flori reprezentate și lucrul ăsta m-a atras ca un magnet și am făcut acele fotografii, tocmai pentru că am fost seducți de aceste modele.
I.S.: Când vom vedea expoziția la Iași?
Matei Bejenaru: Probabil, anul viitor, în 2027, trebuie să găsesc o locație, mai trebuie să mai produc niște imagini la dimensiunile astea și să mă organizez și logistic, să pot să aduc lucrările, dar îmi doresc foarte mult să pot să arăt expoziția și la Iași, probabil în prima jumătate a anului 2027, deci cam peste un an.
La evenimentul de lansare de marți, a fost prezentă curatoarea Raluca Oancea, critic de artă și cadru didactic la Universitatea Natională de Arte din București. Raluca Oancea a semnat unul dintre articolele din carte. Descriind fotografiile realizate de Matei Bejenaru pentru proiectul „Models”, aceasta a vorbit despre „fascinația sublimului” față de plantele reprezentate:
E un sentiment greu de descris. Încercam să mă refer la un anumit tip de fascinație, care nu mai are legătură cu frumusețea clasică kantiană, la care ne raportăm de obicei atunci când este vorba despre niște imagini clare și cu multe amănunte, cum sunt, desigur, imaginile lui Matei Bejenaru. Aici este vorba despre mai multe layere, deci este vorba despre o categorie estetică mai complexă și foarte bine racordată la scena internațională și la aceste trenduri postumane, la criza ecologică. Deci este vorba, aș spune eu, de o fascinație a sublimului, dar este vorba nu despre un sublim care sărbătorește raționalitatea umanului sau poziția centrală a lui anthropos, ci, mai degrabă, un sublim vegetal, un sublim în care poziția centrală este ocupată de bios, nu de anthropos, deci de plantele însele. De asemenea, acest sublim am putea să spunem că se află în vecinătatea stranietății, unde stranietatea este, odată, acel concept formulat, pe vremuri, în 1919, de către Freud însuși. Atunci publica el acel eseu dedicat senzației de stranietate și, practic, Freud se referea inițial la acele păpuși mecanice, automate, sau la poveștile cu membre care se mișcă singure, dar, în cazul nostru, iată că avem de-a face cu o reîntoarcere a acestei stranietăți, o reîntoarcere a lui uncanny, care, după părerea mea, are două traiectorii principale. Una este, desigur, criza ecologică, pentru că natura însăși a devenit astăzi stranie, și, apoi, este vorba despre această orientare a tehnologiei, a inteligenței artificiale, care reușește să atingă aproape limitele umanului, dar, desigur, fără a fi umană, pentru că această stranietate se referă la strecurarea unor mici nefamiliarități chiar în sânul familiarului și, din acest motiv, ne și fascinează, dar ne și sperie.
Despre „fascinație” a vorbit și editorul cărții, curatorul Alex Radu, el explicând acest efect prin abordarea conceptuală și realizarea estetică a proiectului:
Începând de la modul de abordare, care este, cum a spus și Matei, un fel de arheologie într-un mediu, mediul fotografiei, mediul fotografiei analogice, care e din ce în ce mai puțin prezentă, modul în care reușește să vorbească despre mediul fotografiei în sine, fiind vorba de un proiect în care vedem niște reprezentări ale unor reprezentări ale unor plante reale din natură. E primul lucru care, prin simplitate și prin frumusețea modului de abordare conceptuală și apoi prin frumusețea lucrărilor în sine, prin realizarea tehnică din spatele acestui proiect, care este o realizare impresionantă, el știind să lucreze foarte bine cu acest mediu. Îmbinarea celor două, abordarea conceptuală și abordarea efectivă, reușita vizuală a proiectului, sunt fascinante, sunt fascinante, și această fascinație se dublează în momentul când ești în fața lucrurilor efective într-o expoziție, pentru că, prin dimensiunea lor, te cheamă la o prezență efectivă și te provoacă embedded, visceral, te inspiră, și în momentul respectiv începe un întreg dialog cu ping-pong, îi spun eu, de gânduri, cu lucrările, ca într-un tenis, să spunem, începe acest dialog, care este infinit. Și pentru mine, sigur, e unul dintre plăcerile mele de a face, de exemplu, și cărți, pentru că în carte continui un proiect în formă de print și devine o formă relativ eternă, dar și în expoziții, care sunt, din păcate, o formă efemeră de artă în sine, nu este doar expoziția, nu este doar o colecție de lucrări, ci, pentru mine, cel puțin, pentru mine este un fel de exprimare artistică. Și, fiind în expoziție, ceea ce caut eu pentru expoziție, tocmai această chemare la prezență și mod în care se construiește un dialog meditativ și inspirațional, atât din punct de vedere teoretic și pentru teoretizare în artă, dar și pentru ce facem în viața de zi cu zi. Adică arta nu e doar artă în sine, devine un model și modelele lui devin un model pentru noi, în care putem să interacționăm cu lucrurile, cu evenimentele, cu celelalte coprezențe din viața noastră.
