„Săptămâna ușilor deschise” la Facultatea de Teatru din Iași. Cum începe drumul spre scenă?
Facultatea de Teatru din Iași își întâmpină publicul în cadrul „Săptămânii ușilor deschise”, cu spectacole, dialoguri și întâlniri dedicate celor interesați de artele spectacolului.
Publicat de isoreanu, 2 aprilie 2026, 23:49
La Iași, Facultatea de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” și-a deschis porțile pentru public. În „Săptămâna ușilor deschise” sunt programate spectacole, întâlniri și dialoguri despre culisele unei profesii care înseamnă pasiune, rigoare și creativitate. Despre atmosfera din universitate, despre provocările și satisfacțiile acestui parcurs artistic și despre oportunitățile de formare, în materialul următor realizat de Ioana Soreanu.
La Facultatea de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași este în plină desfășurare „Săptămâna ușilor deschise”.
Profesorii și studenții de la ciclul de licență ai secțiilor de Actorie, Păpuși-Marionete, Coregrafie, Regie, Teatrologie și Management cultural, precum și cei de la ciclul de master ai programelor Artele spectacolului, Teatru aplicat și Management și antreprenoriat artistic întâmpină publicul și viitorii candidați cu spectacole, vizionări și discuții despre modurile de lucru, așteptări și perspective.
Atmosfera de la Universitatea de Arte este, desigur, specială. Relația cu profesorii, care sunt, în mod firesc, mentori în școlile vocaționale, este deschisă și apropiată. Sunt meserii care solicită pasiune, implicare, mult timp petrecut în sălile de repetiție, un psihic puternic și numeroase lecturi. Satisfacțiile sunt pe măsură.
Programul de studii Coregrafie a împlinit zece ani de la înființare. Tot mai mulți studenți aleg această specializare și devin coregrafi, unii dintre ei fiind deja cunoscuți. Coordonatoarea programului, conf. univ. dr. Lorette Enache, este mândră de generațiile formate până acum și încrezătoare în cele care urmează:
Lorette Enache: Spațiul cultural din Iași duce lipsă de coreografi, iar spațiul independent din Iași, în ceea ce privește dansul contemporan, este inexistent. De aceea, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Programul de Studii Coreografie, este direcția, locul în care să ne dezvoltăm și să creăm o plajă cât mai diversă și tânără de creatori în domeniul dansului.
I.S.: Au terminat câteva generații, dar, din aceste generații, câteva nume de coreografi s-au impus deja, și nu numai în Iași. Mă gândesc la Alice Veliche și la Radu Alexandru, mă gândesc la Juan Cruz Luque, la Gabriel Scalski sau Andrei Tcaciuc.
Lorette Enache: Sunt și în această generație coreografi care promit și care sunt la o etapă la care putem să spunem că există valoare, există potențial și, sper eu, ca, în viitorul apropiat, Sabina Hultoană, Dragoș Sabaituc, Andrada Costin, Andrei Marici, Mara Boană, Tudor Mancaș să vină cu idei, să vină cu un alt tip de curiozitate și, poate, de ce nu, cu un alt ton în creația lor.
La Universitatea de Arte, profesorii și studenții tuturor celor trei facultăți – Teatru, Muzică și Arte Vizuale –, practicieni și teoreticieni deopotrivă, desfășoară împreună proiecte care îi ajută să se dezvolte unii prin ceilalți. Regia este un domeniu care solicită astfel de colaborări și diversificarea mijloacelor de exprimare. Dumitriana Condurache, regizoare și cadru didactic, a vorbit despre complexitatea misiunii pe care o are ca profesor:
I.S.: Ce înseamnă să fii profesor la regie? Dumneavoastră înșivă sunteți regizor. Care este relația dintre profesor și student?
Dumitriana Condurache: Mă hazardez să spun că este, poate, chiar mai greu decât a fi regizor, pentru că ești intermediar, de fapt. Când, de exemplu, conduci o repetiție a unui student la regie, îi păstrezi autonomia în fața echipei. Practic, nu te substitui lui, ci încerci să-l conduci și să-i oferi mijloacele de a lucra ca viitor regizor.
I.S.: Există foarte multe colaborări, am observat, între secțiile Facultății de Teatru și ale Facultăților de Muzică și Arte Vizuale. Încurajați aceste colaborări.
Dumitriana Condurache: Avem nevoie unii de alții, ne dezvoltăm unii prin ceilalți. Mijloacele se translează și se dezvoltă de la coreografie, spre muzică, spre regie și așa mai departe. De asemenea, și de management avem foarte mare nevoie, cred, din ce în ce mai mare.
I.S.: Ce perspective oferă Secția de Regie în lumea teatrală de astăzi?
Dumitriana Condurache: În lumea teatrală de astăzi poți fi, sigur, regizor, cu ceva șanse, evident. Și nu mă refer aici doar la teatrele de stat, ci în mediul independent. Poți fi și regizor tehnic, cred că te poți dezvolta și pe zona de teatru radiofonic, de asemenea. În orice caz, deși, evident, nu suntem într-o perioadă roz din punct de vedere financiar, totuși, cred că există mai multe posibilități de a aplica pe proiecte decât erau cu niște ani în urmă.
I.S.: Deci încurajați tinerii să vină să studieze regia la facultatea de teatru din Iași?
Dumitriana Condurache: Cu siguranță, este o atmosferă foarte bună, efervescentă, deschisă și este plin de oameni talentați.
Cercetarea este importantă în artă, deoarece este pusă în dialog cu partea practică. Pe de altă parte, studiul și cercetarea evidențiază concluzii fundamentale pentru actul artistic, favorizând astfel dezvoltarea domeniului, a declarat prof. univ. dr. Călin Ciobotari, directorul Școlii Doctorale de Teatru:
I.S.: Domnule profesor, de ce este nevoie de teoreticieni ai teatrului, de critici de teatru?
Călin Ciobotari: Trebuie să justifice și ei existența, până la urmă, glumim, evident. Pentru că, în mod evident, întotdeauna, praxisul are nevoie de oglindire în teoretic, nu doar în teatru, nu doar în artă, și în știință, și în zone ale spiritualității. Cred că teoreticul poate dezvolta creativ traseul unui artist, îl poate inspira, reflectându-i calitățile și nereușitele, eventual, unui proces de tipul acesta. Vorbim de un domeniu, până la urmă, unitar, în care tendința, astăzi, este să nu mai separăm atât de radical teoreticul de practic. Cumva, colaborările, proiectele comune au început să devină un loc comun și la nivelul Facultății de Teatru din Iași, și la nivelul altor facultăți. Cred că ăsta e trendul general; inclusiv în Școala Doctorală de Teatru, dezvoltăm cercetări în care, în egală măsură, partea teoretică e probată, e pusă în discuție de partea aplicativă.
I.S.: Conduceți Școala Doctorală de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Există dilema asta: în artă se poate face cercetare? Este locul doctoratului în domeniul artei? Sau artiștii trebuie să rămână în afara cercetării?
Călin Ciobotari: În mod ideal, nu există artă fără cercetare. Simplele repetiții la un spectacol sunt, în mod deghizat, nu se numesc așa, dar sunt, în mod deghizat, cercetare. Cu atât mai mult, la nivelul unei cercetări asumate doctorale, unde avem deja foarte mulți practicieni care dezvoltă, plecând din experiența ori practică, ipoteze teoretice menite să dezvolte domeniul din care fac parte. Cu alte cuvinte, cercetarea e organic întrepătrunsă cu praxisul. Să ne gândim la susțineri recente de doctorat: îmi vine în minte teza Adei Lupu, o teză despre actorie feminină, trecută prin filtrul experiențelor ei cu Afrim. Apoi, pe zonă coregrafică, am avut două doctorate practice recente, unul al lui Radu Alexandru, în care el pune problema body-shaming-ului, plecând din idealul terapeutic al artei coregrafice, deci o teză foarte modernă. Apoi, Alice Veliche, cu discuția despre o neoteatralitate a spectacolului coregrafic. Și exemplele pot continua. Ovidiu Ivan, o altă cercetare foarte puternică despre interacțiunea scenă–public, iarăși cu relevanță pentru dinamica comunității, și exemplele pot continua la nesfârșit.
