Ascultă Radio România Iași Live

Președintele american, Donald Trump, ameninţă Uniunea Europeană cu taxe vamale de 50%

Președintele american, Donald Trump, ameninţă Uniunea Europeană cu taxe vamale de 50%

Publicat de letitia, 23 mai 2025, 15:40

Preşedintele american Donald Trump a sugerat vineri impunerea de către SUA a unor taxe vamale de 50% asupra produselor importate din ţările Uniunii Europene începând cu 1 iunie şi a dat de înţeles că negocierile comerciale între Washington şi Bruxelles sunt în impas, relatează Reuters.

‘Uniunea Europeană, care a fost formată cu scopul principal de a profita de pe urma Statelor Unite în comerţ, este foarte dificil să se negocieze cu ea’, a scris Trump pe reţeaua de socializare Truth Social.

‘Discuţiile noastre cu ei nu duc nicăieri. În aceste condiţii, recomand impunerea unor taxe vamale de 50% împotriva UE, începând cu 1 iunie’, a completat preşedintele american.

El a enunţat o lungă listă de nemulţumiri legate de politica comercială şi de taxare a UE, menţionând ‘puternicele lor bariere comerciale, taxele pe valoare adăugată, penalităţile corporative ridicole, barierele comerciale netarifare, manipulările monetare, procesele incorecte şi nejustificate împotriva companiilor americane şi altele’. Potrivit lui Trump, efectele acestora conduc la deficitul comercial anual de circa 250 de miliarde de dolari înregistrat de SUA în schimburile cu ţările UE.

Comisia Europeană a refuzat să comenteze imediat acest mesaj al preşedintelui SUA, afirmând că aşteaptă mai întâi terminarea unei convorbiri telefonice pe care comisarul european pentru comerţ, Maros Sefcovic, o va avea la ora 15:00 GMT cu reprezentantul pentru comerţ al SUA, Jamieson Greer.

Statele Unite au impus în luna martie, într-o primă etapă, taxe vamale de 25% asupra importurilor de oţel, aluminiu, vehicule şi componente ale industriei auto, indiferent de ţara de origine. Faţă de aceste taxe, statele UE au aprobat pe 9 aprilie un set de taxe de retorsiune între 10% şi 25% asupra unei serii de produse americane diverse, de la motociclete până la soia sau carnea de pasăre.

În a doua etapă, preşedintele american Donald Trump a anunţat pe 2 aprilie taxe vamale constând într-o taxă de bază de 10% pentru toate importurile (cu excepţia celor deja taxate cu 25% şi a unor excepţii ce privesc produsele energetice, semiconductorii etc.), la care pentru zeci de ţări se adaugă taxe vamale suplimentare în funcţie de taxarea de către acestea a importurilor din SUA şi de excedentul lor comercial în relaţiile cu SUA. Pentru produsele importate din ţările UE, taxele vamale percepute de SUA au ajuns astfel la 20%.

Dar Trump a declarat pe 9 aprilie că suspendă pentru 90 de zile taxele vamale suplimentare, aşadar cele care depăşesc nivelul de bază de 10%, cu excepţia celor aplicate Chinei, după ce numeroase ţări au solicitat negocieri cu Washingtonul.

În urma acestui anunţ, pentru a da o şansă negocierilor comerciale cu SUA, Comisia Europeană a decis imediat la rândul ei să suspende pentru 90 de zile taxele vamale convenite tot pe 9 aprilie de statele UE ca represalii faţă de taxele vamale de 25% impuse în martie de SUA pentru importurile de oţel, aluminiu, vehicule şi componente ale industriei auto, deşi aceste taxe aplicate de SUA au rămas în vigoare, cele suspendate de Trump fiind doar celelalte care depăşesc nivelul de bază de 10%, adică în cazul UE taxele vamale suplimentate până la 20%. (AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă Radio Iași)

Spania este în doliu naţional timp de trei zile, după coliziunea dintre două trenuri produsă în regiunea Castilia-La Mancha
Internaţional joi, 29 octombrie 2026, 07:04

Spania este în doliu naţional timp de trei zile, după coliziunea dintre două trenuri produsă în regiunea Castilia-La Mancha

Spania este în doliu naţional timp de trei zile, după coliziunea dintre două trenuri produsă ieri în regiunea Castilia-La Mancha, soldată cu...

Spania este în doliu naţional timp de trei zile, după coliziunea dintre două trenuri produsă în regiunea Castilia-La Mancha
Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți
Internaţional miercuri, 28 octombrie 2026, 18:10

Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți

UPDATE ora 18:30 – Cel puţin 68 de oameni şi-au pierdut viaţa în Spania, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit pe linia care...

Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți
Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative
Internaţional miercuri, 28 octombrie 2026, 09:49

Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative

Israelul pare că se îndreaptă spre o perioadă de blocaj politic după alegerile legislative de ieri, în condiţiile în care nici Benajmin...

Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative
Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 16:39

Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă

România şi Republica Moldova cooperează la cel mai înalt şi mai strâns nivel din perioada recentă, iar sprijinul acordat de Bucureşti...

Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 07:48

Elevii de liceu care protestează în Franţa consideră că măsurile promise de guvern sunt insuficiente pentru a renunţa la mobilizare

În Franţa, guvernul a răspuns unora dintre revendicările elevilor de liceu, care protestează de cinci săptămâni. Reprezentanţii liceenilor...

Elevii de liceu care protestează în Franţa consideră că măsurile promise de guvern sunt insuficiente pentru a renunţa la mobilizare
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 07:43

Suedia interzice utilizarea ChatGPT şi a modelului Claude pe computerele de serviciu ale guvernului

Angajaţii guvernului Suediei nu mai pot utiliza versiunile bazate pe browser ale serviciilor ChatGPT de la OpenAI sau Claude de la Anthropic pe...

Suedia interzice utilizarea ChatGPT şi a modelului Claude pe computerele de serviciu ale guvernului
Internaţional luni, 26 octombrie 2026, 07:51

Aproape 90 de persoane au fost rănite într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în apropierea Barcelonei, Spania

În Spania, aproape 90 de persoane au fost rănite aseară, într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în apropierea Barcelonei....

Aproape 90 de persoane au fost rănite într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în apropierea Barcelonei, Spania
Internaţional luni, 26 octombrie 2026, 05:58

Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea ‘tiranului’ Vucic

Claxoane în cascadă, o mulţime jubilând şi îmbrăţişându-se: anunţul făcut duminică de naţionalistul Aleksandar Vucic privind...

Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea ‘tiranului’ Vucic