(VIDEO) Acordul UE–Mercosur -interviu cu rectorul UAIC Iași, prof. dr. Liviu-George Maha
Publicat de Lucian Bălănuţă, 16 ianuarie 2026, 12:00
Susținătorii pactului îl consideră determinant pentru stimularea exporturilor europene, consolidarea economiei continentului și întărirea relațiilor diplomatice într-un context global marcat de incertitudine și protecționism.
În același timp, acordul a declanșat proteste în rândul fermierilor europeni, îngrijorați de un posibil aflux de produse agricole mai ieftine provenite din America de Sud.
L-am invitat astăzi pe rectorul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, profesorul și economistul Liviu-George Maha, pentru a explica și a limpezi aspectele spinoase ale acestui acord.
Lucian Bălănuță: Acordul UEM-Mercosur este cel mai amplu acord comercial negociat vreodată de Uniunea Europeană. Notam aici că schimburile comerciale dintre Uniunea Europeană și statele Mercosur depășesc anual 110 miliarde de euro, Uniunea fiind de altfel și unul dintre cei mai importanti parteneri economici pentru acest bloc din America de Sud. Cum ați explica, pe înțelesul tuturor, pe înțelesul publicului larg, ce este acordul UE-Mercosur și de ce este considerat unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Bruxelles-ului?
Liviu George-Maha: E un demers care apare oarecum firesc într-o evoluție pe parcursul mai multor decenii. Vorbim de Mercosur, vorbim de Uniunea Europeană. Trebuie să ne întoarcem la perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, când procesele de integrare economică regională s-au dezvoltat pe diferite continente.
Integrarea economică presupune un parcurs de unificare economică, de eliminare a barierilor comerciale, de eliminare a piedicilor în calea schimburilor, de bunuri, servicii, a circulației persoanelor, de liberalizare a circulației capitalului, a investițiilor. Deci un astfel de demers e un fenomen foarte complex care s-a produs în economia mondială, această integrare economică, concentrare la nivel regional la schimburilor. Pentru că noi economiștii susținem că liberul schimb este cel mai bun mod de a funcționa economic.
E imposibil să avem liber schimb la nivel global, așa cum menționați și dumneavoastră, protecționism și măsuri de natură tarifară, netarifară, conexate unor interesii politice sau geopolitice apar în multe zone ale globului. Și atunci, acum mai mulți ani, deci după cel de-al Doilea Război Mondial, a apărut acest fenomen, integrarea economică regională și au apărut blocuri comerciale. Uniunea Europeană e cea mai avansată formă de integrare la nivelul unui continent.
Deja am depășit faza Uniunii Economice și Monetare, discutăm de aspecte care țin de politic, deja de politică militară, de multe alte lucruri, de o politică de apărare comună, de politică externă, coordonată într-un anume fel. Deci am depășit sfera economicului. Dar astfel de demersuri au avut loc și pe alte continente.
S-a vorbit de acordul de liber schimb la nivelul continentului Nord-America, deci Mexic, Statele Unite, Canada, ASEAN în Asia de Sud-Est, au fost diverse forme de cooperare în Asia Pacific, în Africa. MERCOSUR este formula cea mai avansată, cea mai performantă în America Latina. Acolo MERCOSUR, deci o piață comună a Sudului. Aceasta e cumva semnificația denumirii, unde într-adevăr patru țări, Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay, ulterior și altele au devenit membri sau membri asociați, unele țări sunt suspendate, dar aceste patru state reprezintă baza. Ce presupune integrarea economică? Mai mulți pași.
Așa cum am spus, unii încep cu liber schimb; a avea o zonă de liber schimb înseamnă doar a elimina barierele comerciale, adică să circule liber bunurile. Un pas mai avansat ar fi o uniune vamală.
Asta înseamnă că statele respective cad de acord să-i trateze pe ceilalți, pe cei din afară, cu aceleași măsuri, adică nu se limitează la circulația liberă a propriilor produse, ci extind abordarea unitară în ceea ce privește importurile din afară, după care intrăm pe elemente mai complexe, de liberalizare a circulației forței de muncă, capitalurilor, piața comună, apoi uniunea economică, politici comune. Aici ne aflăm în cazul Uniunii Europene când vorbim de politica comercială.
Politica comercială a Uniunii Europene, adică modul de abordare a importurilor și exporturilor sau a relațiilor cu alte țări, este o competență exclusivă a Comisiei Europene. Sub, într-adevăr, coordonarea, îndrumarea Consiliului, Comisia Europene este cea care negociază. De aceea și dumneavoastră ați menționat rolul Comisiei Europene și modul în care acest lucru a fost negociat, discutat și acum concretizat într-un acord.
Cam toți cei care au studiat fenomenul integrării economice la nivel regional au considerat-o un precursor al unei liberalizări generalizate a schimburilor, pentru că acesta ar fi obiectivul. Noi, consumatorii, ne-am dorit, fiecare dintre noi și cei care suntem aici, cei care ne ascultă, să cumpărăm produse cât mai ieftine, cât mai bune și cât mai ieftine, adică banii pe care îi avem din diferite surse să-i alocăm către cele mai eficiente, către modalitățile optime de a ne satisface nevoile, adică de a avea cea mai mare satisfacție în urma acestui consum. Liberul schimb ne oferă accesul la cele mai bune bunuri, pentru că orice taxă vamală, orice piedică scumpește aceste bunuri.
Deci acești, să spunem, teoreticieni au văzut integrarea regională ca o etapă în calea unei liberalizări generalizate sau mai extinse. De aceea, Acordul Mercosur-UE este un exemplu de acest tip, de extindere a integrării economice, de liberalizare a schimburilor de la nivelul, de la scara unui continent, la o zonă, un areal geografic mai mare. Să nu uităm că și acum 10 ani, când președintele Trump a venit în primul mandat, se afla în plină negociere un acord, un parteneriat transatlantic vizând comerțul și investițiile, acel TTIP, care viza o formulă de cooperare extinsă între Uniunea Europeană și NAFTA.
Deci era o formă similară de cooperare între două blocuri regionale. Deci, la nivelul acestui proces e oricum firesc. De la integrări regionale, la nivel continental, ajungem la formule de cooperare intercontinentale.
Lucian Bălănuță: Un potențial acord (n.r. TTIP) care, la ora actuală, este uitat într-un sertar și vorbim așadar despre protecționismul american, despre agresiunea Federației Ruse și despre nevoia Chinei de a se extinde în plan economic. Uniunea Europeană, în schimb, răspunde prin liber schimb. E mai mult o influență geopolitică decât un mecanism, un stimulant economic, la ora actuală, în contextul dat?
Liviu George-Maha: Cred că e un demers firesc în ceea ce a însemnat abordarea generală a politicii comerciale la nivelul Uniunii Europene, dar liberul schimb e și în ceea ce privește statele din imediata vecinătate, că au fost țări candidate, există țări asociate sau țări partenere, a fost politica de vecinătate, sunt aceste parteneriate extinse, aprofundate cu Moldova, cu Ucraina, cu Georgia, există un cadru de cooperare. Deci Uniunea Europeană are acest exercițiu al liberalizării progresive a relațiilor comerciale cu parteneri, inclusiv din categoria țărilor în dezvoltare, adică țări emergente sau țări, poate, cu un ritm dezvoltare mai scăzut, dar aflate în apropieri, în vecinătate.
Protecționismul, din păcate, nu e doar cum l-ați punctat, da, în acest context geopolitic, ne raportăm la Statele Unite, e o surpriză legată de aplicarea acestor tarife vamale pentru mulți analiști economici sau parteneri comerciali. S-a văzut reacția altor state când au apărut aceste decizii. Protecționismul ne-a însoțit în ultimii 5-6 ani și pe fondul pandemiei, și pe fondul crizei energetice, și pe fondul războiului din Ucraina și a celorlalte conflicte, adică tensiunile politice, problemele geopolitice raportate la diferite state au generat reacții de acest gen, protecționiste.
Deci e, din păcate, și o spun ca profesor de comerț internațional, din păcate, ne întoarcem la o atitudine, la o filozofie, la o paradigmă de care credeam că ne-am îndepărtat acum ceva ani. Din punct de vedere economic, nu e eficient. Din punct de vedere strategic, la nivelul unor state, sunt argumente care susțin integrarea unor astfel de politici într-o abordare mai largă a politicilor publice, pentru că noi economiștii susținem liberul schimb, susținem faptul că măsurile protecționiste afectează negativ consumatorul prin prețuri mai mari sau prin lipsa accesului la anumite produse, dar politicile publice vizează și alte interese, de la cele electorale până la cele poate, pe care le consideră autoritatea publică, drept strategice, sau care vizează orice alt obiectiv legitim la nivelul statului.
Lucian Bălănuță: Dacă tot vorbim despre componenta politică, urmează așadar ca acest acord să fie consființit în Parlamentul European, în parlamentele naționale ale statelor membre. Ce se va întâmpla cu prețurile ulterior, când această piață, iată, se deschide către aproximativ 270 de milioane de consumatori în America de Sud?
Liviu-George Maha: Analizând, trebuie să pornim de la schimburile comerciale actuale, pentru că ele arată o poziționare a celor două grupări, a celor două blocuri regionale. Așa cum ați spus, comerțul dintre Mercosur și Uniunea Europeană depășește 100 de miliarde de euro, pe bunuri, pentru că acolo lucrurile sunt mai sensibile și analizate în acest context.
Din fericire, e o balanță echilibrată. Cam cât sunt exporturile, tot atât sunt importurile. Ceea ce e important de subliniat e că exporturile Uniunii Europeane în țările Mercosur, peste 80%, poate 85%, chiar apropiat de 90%, sunt bunuri cu valoare adăugată mare.
Sunt bunuri manufacturate, sunt echipamente industriale, mașini, automobile, deci sunt produse chimice, produse prelucrate, care încorporează mai mult sau mai puțină tehnologie, care valorizează potențialul pe care economia europeană îl prezintă din perspectiva cercetării științifice, a inovației tehnologice, până la urmă, a unei infrastructuri economice care s-a dezvoltat în multe decenii și cu eforturi, inclusiv din bani publici, pentru că fondurile europene au fost orientate pe acest palier al dezvoltării regionale, dar și extinderea la o abordare strategică la nivel comunitar, în timp ce importurile sunt preponderent peste 80% produse agroalimentare sau materii prime, produse de la cafea, ceai sau țiței, petrol, deci sunt produse mai puțin prelucrate, termenii de schimb, din punctul meu de vedere ca profesor de comerț internațional, sunt favorabil în Uniunea Europeană, pentru că noi exportăm bunuri mult mai consistente din punctul de vedere al valorii adăugate, mult mai cuprinzătoare, aduc beneficii și importăm produse mai puțin prelucrate, e ideal, e un schimb corect, optim pentru noi. Din păcate, România nu este integrată în aceste fluxuri, așa cum ar trebui. Schimburile comerciale nu depășesc câteva sute de milioane, adică raportat la ponderea populației, teritoriului, chiar și a produsul intern brut al României, în total, cred că sunt de ordinul a 200-300 de milioane exporturi până la un jur de 400 de milioane importuri, deci avem un deficit, pe de o parte e de subliniat acest deficit, cred că importurile sunt duble față de exportul sau aproape și structura se păstrează, adică exportăm cam aceleași lucruri cu ce se exportă la nivel european, deci tot preponderând bunuri manufacturate, deci un nivel de prelucrare ridicat și importăm materii prime, produse agroalimentari în principal.
Deci structura e aceeași, e un avantajoasă, doar că avem un deficit, un deficit mare, se manifestă același deficit pe care îl avem pe tot ce înseamnă schimburi comerciale. Deci volum mic, volum redus și deficit. Cred că problema acestui acord din această perspectivă e o distribuire asimetrică a impactului, a efectelor, pentru că privind global, Uniunea Europeană clar are avantaje pe acest acord.
Dacă e să privim în detaliu pe țări sau pe sectoare de activitate, acolo ar apărea probleme, dar aici nu e neapărat problema economiei europene pentru că ea de zeci de ani trebuie considerată un tot unitar, până la urmă gradul de integrare al unei țări sau al unui agent economic sau modul în care piețele cooperează sau comunică e rezultatul unui complex de factor și trebuie să facem și noi lucruri în acest sens. Dar analiza corectă a ceea ce înseamnă acordul din perspectiva impactului, a Unii Europene, este unul pozitiv. Normal, nimic nu e 100% pozitiv.
Avem plusuri și avem minusuri. O analiză pe țări și pe sectoare va aduce la o asemenea concluzie.
Lucian Bălănuță: La o analiză prealabilă, să spunem, unde se situează România din acest punct de vedere să vorbim mai exact despre sectoarele în care, sigur, avem avantaje și oamenii de afaceri, companiile ar putea intra în relații comerciale cu companii din America de Sud, dar, pe de altă parte, avem și un sector agricol destul de înverșunat împotriva acestui acord. Cum găsim echilibru?
Liviu-George Maha: Ce lecții am putea extrage din tot acest mecanism? Cred că aceste avantaje și dezavantaje, România e un caz particular din această perspectivă. Poate chiar situația în care ne aflăm de a nu avea foarte multe schimburi, de a nu avea dependențe, pentru că acest acord, ca paranteză, e un lucru bun și prin faptul că reduce dependența Uniunii Europene de anumite piețe sau furnizori de produse. Pentru că e important și s-a văzut în ultimii 5-6 ani cât de important e să ai variante.
Variante de aprovizionare de la petrol până la produse agroalimentare, produse de bază sau chiar echipamente și așa mai departe. Armament se discută și tot așa. Deci e important să ai un partener serios și de care să te lege asemenea lucruri.
Dacă e să privim sectorial, România poate câștiga foarte mult prin creșterea gradului de integrare în ceea ce înseamnă lanțurile de producție la nivel european. Foarte multe firme românești sunt fie filiale ale unor companii multinaționale, companii care produc în Europa, produc și exportă către Mercosur, echipamente, mașini, automobile sau diferite alte produse. Unele subansamble, componente, piese, lucruri care stau la baza a ceea ce se exportă din Germania, din alte țări, se produc aici.
Prin creșterea exporturilor, e adevărat contorizate efectiv într-o altă țară, au de câștigat foarte mult și firmele românești care îi furnizează. Fie că e vorba de filiale ale acelor companii, fie că sunt firme de sine stătătoare. Capitalul românesc, firme care prin performanțe, prin tehnologie, prin inovații pot câștiga astfel de clienți.
Deci o creștere a gradului de integrare a economiei românești în ceea ce înseamnă lanțurile de producție, ar face să avem aceste avantaje pe care le putem folosi, avem o forță de muncă calificată, avem infrastructura, avem o experiență pentru că investițiile străine directe venite cel puțin în ultimii 20 de ani au creat o bază și știm și în Iași. Până la urmă Delphi este unul dintre principali agenți economici din Iași, Continentalul (n.r. Aumovio). Deci sunt firme serioase care fac parte din astfel de formule, că vorbim de bunuri efectiv, de bunuri produse manufacturate și atunci dacă vor câștiga firmele mamă, companiile în ansamblu, automat câștigă și filialele de aici.
Lucrurile se transferă mai departe pe orizontal pentru că aceste filiale, aceste companii au nevoie de materii prime, au nevoie de angajați, au nevoie de diferiți furnizori, angajează oameni și aceste lucruri fac bine economiei. E adevărat că pe sectorul agroalimentar pe agricultură impactul poate sau acum noi nu vorbim neapărat de un impact ci vorbim de riscuri. Aceste riscuri se vor produce mai mult sau mai puțin și în funcție de evoluția concretă și de anumite măsuri care pot fi luate pe parcurs.
Să nu uităm că acest lucru nu se aduce, de obicei, în discuții; discuția fiind, într-adevăr, cum ați spus, pasională sau destul de înverșunată pe subiect, că Uniunea Europeană, așa cum discutăm de politica comercială comuna, are și o politică agricolă comuna. Politica agricolă comună e una care are câteva coordonate mai rar aduse în discuție. Una dintre ele e mecanismul cotelor.
Cu alte cuvinte, fiind vorba de subvenții, fiind vorba de forme de sprijinire a fermierilor, respectiv a producătorilor din domeniu, Uniunea Europeană nu își permite să finanțeze oricât și atunci stabilește un maxim de cantitate pe diferite produse, raportându-se la necesarul populații europene și aceste cote sau această cantitate plafonată de produse subvenționate este distribuită statelor membre în funcție de posibilitățile de producții, respectiv se poate importa dacă producția internă nu acoperă. Mercosurului nu îi se alocă o cotă infinită de a exporta oricât pe piața europeană. Este tot o raportare la ceea ce înseamnă necesar și imposibilitate a agriculturii europene sau a economiei europene de a furniza acel produs.
Sunt stabilite aceste cote și perioadele de tranziție de peste 10 ani sunt calculate tocmai pentru a nu crea un efect imediat negativ care să producă, să bulverseze piața europeană. Oferă timp fermierilor, producătorilor europeni să se adapteze dacă sunt diferențe de cost sau diferențe de abordări. Deci, pe de o parte, mecanismul cotelor va proteja fermierii în ideea de a nu da peste cap imediat ceea ce e un establishment, o situație, să spunem, care funcționează în acest moment.
Un alt element vizează fondurile europene. Există finanțări, bugetul alocat politicii agricole comune este unul semnificativ. Sunt perioade de programare în care se apropia de o treime din ceea ce înseamnă fonduri europene în general.
Vorbim de politică agricolă în sensul subvenționării, și toți ascultători au auzit de subvenția pe hectar sau pe diferite produse, dar vorbim și de fondurile alocate dezvoltării rurale. Aceste mecanisme de finanțare vor merge mai departe. Cu atât mai mult în România unde există, din păcate, foarte importante decalaje între urban și rural și între nivelul de performanță economică din sectoarele industrial, servicii, respectiv agricultură și decalaje foarte mari în interiorul sectorului.
Din păcate, încă avem o proprietate funciară foarte fărâmițată. Sunt foarte mulți producători care produc pentru fermieri, care produc pentru propriul consum. Sunt ferme de subzistență, agricultură de subzistență lipsită de orice abordare legată de piață, eficiență redusă, productivitate, automat venituri reduse pentru fermieri și avem fermieri care pot concura cu orice fermier din Uniunea Europeană. Am avut ocazia și ca profesor, ca economist, dar și ca rector să particip la activități, să cunosc fermieri care pot concura cu orice fermier din Uniunea Europeană și e păcat că pe medie nu stăm atât de bine pentru că avem aceste două extreme. O abordare sectorială mult mai țintită în sensul de a nu-i dezavantaja pe cei care fac agricultură la nivelul celor performanți din vestul Europei, cred că ar fi oportună, pentru că îi plasează altfel de o poziție inferioară în termen de competitivitate și îi dezavantajează.
Deci, cred că e nevoie să ne aplicăm cu mai multă atenție pe astfel de mecanisme. De aceea negocierea cadrului financiar multianual 2028-2034, adică după 2027, că negocierile încep de anul acesta, așa, deci din punctul nostru de vedere, cred că o prioritate ar fi să eliminăm aceste riscuri și sunt lucruri pe care le putem face.
Lucian Bălănuță: Și ultima întrebare, profit de faptul că sunteți aici. Acordul acesta UE-Mercosur ar putea fi fructificat, sigur, indirect, din perspectivă universitară, a cercetării, a relațiilor care se pot consolida între universitățile din Uniunea Europeană, din România și cele din America de Sud?
Liviu-George Maha: E un aspect care ar trebui subliniat în acest context. Faptul că acordul face trimitere și la servicii. Comerțul cu servicii e unul clar în avantajul Uniunii Europene. Există un excedent, aici, cred că situația este inversă. Exporturile de servicii sunt duble ca valoare față de ceea ce importă Uniunea Europeană și din Mercosur.
Servicii de calitate, de nivel ridicat de complexitate, deci servicii complexe, nu, să spunem, logistică sau lucruri banale. În acest context, prevederile care țin de servicii, prevederile care țin de componenta de mediu, de colaborări economice, în sensul mai larg, drepturi de autor, cred că, indirect, pot oferi baze fără să existe prevederi concrete pe universități. Dar universitățile lucrează foarte mult pe cercetări, lucrează cu parteneri din mediu socioeconomic și, atunci, pe proiectele de colaborare parteneriate și dezvoltare tehnologică, deci pe această componentă inovativă, cred că vor apărea oportunități.
Deja, pe ceea ce înseamnă programul Erasmus, există, de mai mulți ani, o componentă extra comunitară și ea este dezvoltată tot mai mult. Pe rețele internaționale, grupul Coimbra și EC2U pe Alianța, din care facem parte, există activități dedicate Americii Latine, așa cum există pe Africa sau Asia, deci există premise pentru ca un astfel de acord să aducă beneficii și în plan academic.
Interviu difuzat în emisiunea Imperativ realizată de Lucian Bălănuță
