Ascultă Radio România Iași Live

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va asigura plata celor 2.500 de burse sociale până la finalul anului

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va asigura plata celor 2.500 de burse sociale până la finalul anului

Publicat de Gabriela Rotaru, 30 octombrie 2026, 16:15

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va asigura până la finalul acestui an fondurile necesare pentru achitarea celor 2.500 de burse sociale lunare.

Rectorul, Liviu-George Maha, a declarat că după data de 1 ianuarie se va reveni pe vechiul sistem, al acordării burselor sociale din fonduri europene.

Liviu George Maha: Vor fi peste 2.500 de beneficiari ai acestor burse sociale. Finanțarea acestor burse, a aceluiași număr de burse, se va face pe perioada lunilor octombrie-decembrie 2026, din fondul de burse alocat universității de către minister, respectiv din veniturile proprii ale universității pentru completare. Deci, 3 luni acoperă universitatea din fondul de burse, parțial de la buget, parțial din venituri proprii, urmând ca următoarele șase luni, ianuarie-iunie, acestea să fie finanțate din fonduri europene, similar cu ceea ce s-a întâmplat în prima parte a anului 2026.

(Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)

 

 

Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași: Conferința „Osteneli cu dragoste pentru lumina Cuvântului. Aspecte privind arta și tehnica tiparului”
Prim plan vineri, 30 octombrie 2026, 15:25

Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași: Conferința „Osteneli cu dragoste pentru lumina Cuvântului. Aspecte privind arta și tehnica tiparului”

Primăria Municipiului Iași și Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași invită publicul marți, 3 noiembrie 2026, de la ora 11:00, la Cupola...

Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași: Conferința „Osteneli cu dragoste pentru lumina Cuvântului. Aspecte privind arta și tehnica tiparului”
Iași: Restricții de circulație rutieră pe parcursul evenimentului sportiv „Run Iași”
Prim plan vineri, 30 octombrie 2026, 14:51

Iași: Restricții de circulație rutieră pe parcursul evenimentului sportiv „Run Iași”

Primăria Municipiului Iași, în parteneriat cu Asociația Ice Swimming & Open Water și cele cinci universități ieșene, organizează cea...

Iași: Restricții de circulație rutieră pe parcursul evenimentului sportiv „Run Iași”
(AUDIO) TUIAȘI acordă și în anul universitar 2026-2027 burse sociale pentru 1.758 de studenți
Prim plan vineri, 30 octombrie 2026, 14:10

(AUDIO) TUIAȘI acordă și în anul universitar 2026-2027 burse sociale pentru 1.758 de studenți

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași va putea acorda, până la sfârșitul anului, aproximativ două mii de burse sociale....

(AUDIO) TUIAȘI acordă și în anul universitar 2026-2027 burse sociale pentru 1.758 de studenți
Premieră excepțională la Teatrul Național din Iași: „Martiri” de Marius von Mayenburg, în regia lui Botond Nagy
Prim plan vineri, 30 octombrie 2026, 13:21

Premieră excepțională la Teatrul Național din Iași: „Martiri” de Marius von Mayenburg, în regia lui Botond Nagy

După succesul înregistrat la prima colaborare cu trupa Naționalului ieșean, anul trecut, cu spectacolul „Femeia – câmp de luptă” de Matei...

Premieră excepțională la Teatrul Național din Iași: „Martiri” de Marius von Mayenburg, în regia lui Botond Nagy
Prim plan vineri, 30 octombrie 2026, 13:05

Iași: Proiect – Festivalul Concurs Coral Internațional pentru Tineret Gavriil Musicescu

Asociația Iubire și Încredere implementează, începând cu data de 15 septembrie 2026, Proiectul Festivalul Concurs Coral Internațional pentru...

Iași: Proiect – Festivalul Concurs Coral Internațional pentru Tineret Gavriil Musicescu
Prim plan vineri, 30 octombrie 2026, 10:23

Vremea se răcește în weekend: vânt, ploi și ninsori la munte. Cod galben în mai multe județe

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 30-10-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform textelor...

Vremea se răcește în weekend: vânt, ploi și ninsori la munte. Cod galben în mai multe județe
Prim plan vineri, 30 octombrie 2026, 08:43

11 ani de la tragedia Colectiv: 65 de vieți pierdute, anchete nefinalizate și întrebări fără răspuns

Astăzi, se împlinesc 11 ani de la incendiul din clubul Colectiv din București, una dintre cele mai grave tragedii din istoria recentă a...

11 ani de la tragedia Colectiv: 65 de vieți pierdute, anchete nefinalizate și întrebări fără răspuns
Prim plan vineri, 30 octombrie 2026, 08:10

Grădina Botanică din Iași găzduiește a 50-a ediție a expoziției „Flori de Toamnă”

FLORI DE TOAMNĂ 2026 – expoziție de flori, fructe și semințe, a 50-a ediție, organizată în secțiile exterioare și în complexul de sere, ...

Grădina Botanică din Iași găzduiește a 50-a ediție a expoziției „Flori de Toamnă”