#StareaEducației(INTERVIU) Mona Coțofan, profesoară de limba română: ”Limitele impuse temelor pentru acasă, prin ordin ministerial, nu sunt realiste, cred că e o estimare ruptă de realitatea sistemului.”/ Genoveva Farcaș, profesoară de pedagogie: ”La noi, temele nu prea sunt raportate la vârstele elevilor. La clasele primare, sarcina efecturării temelor este supradimensionată.”

Publicat de andreeadaraban, 12 decembrie 2025, 08:45

Ministerul Educației a publicat, săptămâna trecută, un ordin care schimbă regulile privind temele pentru acasă în învățământul preuniversitar. Documentul stabilește limite clare pentru timpul alocat temelor: maximum o oră la clasele primare și două ore la gimnaziu și liceu, introduce diferențierea între tema obligatorie și cea suplimentară, interzice folosirea temelor ca pedeapsă și recomandă ca în vacanțe elevii să nu primească teme.

În plus, școlile, prin intermediul directorilor și diriginților, vor colecta, annual, feedback de la elevi și părinți pentru a evalua utilitatea acestor activități. Colega noastră, Andreea Daraban, a încercat să înțeleagă cum se vor aplica aceste măsuri și ce impact pot avea asupra procesului de învățare, împreună cu cele două invitate ale sale, Mona Coțofan, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași și Genoveva Farcaș, profesoară de pedagogie la Colegiul Național Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iași.

Andreea Daraban: Reglementări privind temele pentru acasă existau încă din anul 2016. Sunt trei ordine de acest fel, dacă îl includem și pe ultimul de săptămâna trecută, semnat de domnul ministru Daniel David. Practic, acesta completează dispozițiile aflate deja în vigoare. Pe de altă parte, utilitatea temei pentru acasă este una dintre cele mai dezbătute teme în științele educației, spun specialiștii. Există mai multe curente. Au fost voci care au spus că ar trebui scoase de tot temele pentru acasă, așa cum au fost și voci, și mă refer aici în special la unii părinți, care au afirmat că elevii trebuie să aibă de lucru acasă cât mai mult pentru a avea ocupație. Până la urmă, care este soluția? Cât de mult e prea mult? Și cât de puțin e prea puțin când vorbim de volumul de teme?

Mona Coțofan: Eu voi vorbi din perspectiva profesorului care are experiența directă a anilor la catedră. Un profesor care nu folosește instrumentul temei pentru acasă în mod excesiv, asta aș putea spune, poate chiar într-o dimensiune foarte redusă, pentru că eu cred că învățarea trebuie să se producă în clasă. Și acasă, sigur că elevii primesc, în funcție de timpul pe care îl avem între o oră și alta, mici sarcini de lucru și uneori teme mai ample, de sinteză, pentru perioade mai lungi. Exprim acest punct de vedere și pornind de la faptul că, discutând cu elevii mei și chestionându-i la un moment dat, ei au sentimentul că învățarea nu se produce în intervalul 8-14, adică nu la școală, ci doar acasă. În ceea ce privește discuția pe care ne-ați propus-o astăzi, toate aceste ordine, cu distanțe între ele în timp, pot confirma faptul că, deși există un punct de vedere transmis de la autoritate în jos, în sistem, în realitate nimic nu se schimbă la firul ierbii și poate că aceasta este perspectiva cea mai concretă și poate cea mai eficientă de abordare a unei discuții pe marginea temelor suplimentare. Ce trebuie să schimbăm și din sistem către nivelul decidenților, nu numai prin transmiterea unui ordin, care, așa cum s-a văzut, n-a schimbat nimic.

Andreea Daraban: Doamna Genovea Farcaș, ați văzut ordinele de la început, le-ați studiat, ați vrut să vedeți care sunt diferențele.

Genoveva Farcaș: Da, într-adevăr, din 1996 este primul ordin cu privire la efectuarea temelor pentru acasă, ordin dat de ministrul Andrei Marga, ulterior a mai fost unul în 2016 și iată, acum, în 2025, ordinul Ministerului Educației și Cercetării. Sunt opțiuni legislative care se petrec, să spunem, la noi în sistemul educațional românesc. Dacă ne uităm la alte sisteme educaționale, majoritatea nu reglementează, în mod official, temele pentru acasă, modul de desfășurare, dozarea acestora, ci mai degrabă au niște politici coerente la nivelul clasei, al școlii, cu un accent, să spunem, mai important pe autonomia instituțională. Ca atare, temele pentru acasă sunt, într-adevăr, din perspectivă pedagogică, un bun al învățării. Învățarea se petrece și trebuie să se petreacă în clasă, așa cum spunea și colega mea, este foarte important ca, în primul rând, învățarea să fie acolo, împreună cu profesorul, în ora de clasă, dar în egală măsură trebuie să ne raportăm și la consolidarea acestor noțiuni predate, exersate, învățate. Sunt discipline de învățământ, dacă ne raportăm la cele care presupun exercițiu mai îndelungat, matematica, limbile moderne, care sunt mult mai optimizate, din punct de vedere al achizițiilor, dacă învățarea continuă și prin efectuarea temelor de acasă. Temele pentru acasă, cum să fie ele? Cred că accentul, mai degrabă pentru noi, profesorii de la catedră, trebuie pus să vedem noi cum trebuie să privim, într-o paradigmă actualizată, prin raportare la vârsta copilului care efectuează o temă, la diferențierea sacinilor de lucru din tema de acasă. Sunt foarte multe aspecte pe care trebuie să le avem în vedere și cred că un ordin de ministru nu va putea reglementa, sub nicio formă, practici educaționale din afară.  Ele trebuie asumate, cunoscute, asumate de profesori, elevi și părinți.

Andreea Daraban:  Așadar, există o metodologie a temelor pentru acasă? Avem o astfel de metodologie?

 Mona Coțofan: În practica școlară, din ce știu eu, nu. Dar aș completa ceea ce a subliniat foarte corect doamna profesor Farcaș și faptul că un studiu din 2017, al Institutului de Științe ale Educației, pornește de la ordinul din 2016 cu o analiză foarte bine argumentată, pe un număr important de respondenți, poate că nu atât cât ar fi trebuit, doar 10.000 de profesori, dar 70.000 de respondenți în total, cu niște concluzii pe care nu le-am văzut în niciun fel reflectate în această nouă perspectivă legislativă. În școala românească, în general, cred că lipsesc câteva practici și ele au legătură și cu această metodologie posibilă și necesară a temelor pentru acasă: practica feedback-ului, cred că e mult de discutat pe tema aceasta, practica lucrului colaborativ al profesorilor, care împreună generează același produs, copilul care va fi absolvent, prin tot ceea ce a acumulat el, ca achiziții, la toate disciplinele de studiu. Doar precizarea unui ordin de ministru că un diriginte monitorizează, raportează, informează, așa ca un fel de polițist al temelor pentru acasă, nu va substitui absența acestor practici care trebuie cultivate și educate în sistem prin alte metode și prin alte tipuri de investiții, cu siguranță.

Andreea Daraban: Doamna Farcaș, cum vedeți această prevedere din ordin care stipulează că diriginții, directorii trebuie să culeagă acest feedback din partea elevilor și părinților?

Genoveva Farcaș: Acest ”trebuie” va pune o presiune și mai mare asupra dirigintelui, asupra profesorilor și implicit a directorului școlii. Mult mai oportun văd ca acest reglaj, să spunem, al dozajului temelor, să fie realizat în echipa consilului profesoral al clasei, pentru că sunt elemente care într-adevăr trebuie discutate. Eu am să vă dau un exemplu, pentru că în vreme ce eram dirigintă, într-adevăr la o clasă de elevi de liceu,   îmi spuneau elevii faptul că în cutare săptămână sunt foarte multe lucrări de control, au foarte multe evaluări, teme pentru acasă. Acest reglaj îl făceam prin discuțiile, atât cât se putea, cu colegii mei, profesori, și chiar aveam afișată o listă, pe ușa clasei noastre, în care profesorii își notau, fie lucrările sumative mai semnificative, fie temele pentru acasă. Deci nu trebuie un formalism al reglării temelor pentru acasă, ci mai degrabă o colaborare și o eficientizare în echipa de profesori. Ea este necesară pentru că, într-adevăr, sunt situații în care elevii sunt supracapacitați. E o altă discuție. Aș porni în această dezbatere de la vârsta elevilor. La noi, practic, temele nu prea sunt raportate la vârstele elevilor. Există o răsturnare, dacă vreți, valorică. Elevii din clasele primare au, din păcate, deseori, foarte multe teme, ori vârsta copiilor este una destul de fragilă, încărcătura emoțională, psihologică crește în momentul în care sunt sarcini foarte multe pentru nivelul de învățământ primar, de exemplu. Multe țări europene, de fapt majoritatea, au teme foarte ușoare și foarte reduse cantitativ la acest nivel de vârstă. Un maxim de jumătate de oră, de o oră pentru copilul de clasa a III-a, a IV-a, nicidecum mai mult. La noi, dimpotrivă, sarcina efecturării temelor este supradimensionată, de multe ori, pentru acest nivel de vârstă. Competitivitatea accentuată a acestei testări, de la finalul clasei a IV-a,  pune presiune, în egală măsură, pe profesori, elevi și părinți și de aici, iată, ca un bumerang vine și această problemă a temelor pentru acasă. Dar dacă mergem mai departe și aici sunt dovezi, sunt studii care ne semnalează faptul că performanța academică corelează cu efectuarea temelor, dar la vârstele mai mari. Ordinul acesta prevede două ore maximum la gimnaziu, două ore maximum la liceu. Ori eu văd lucrurile puțin diferențiat. În momentul în care elevul de liceu are o complexitate a domeniilor pe care le studiază, se pregătește pentru o facultate sau pentru o zonă profesională, aici încărcătura temelor, volumul și complexitatea pot să fie mai reprezentative. Pentru că altfel cum îl formăm noi pe elevul de liceu, din punct de vedere al achizițiilor care sunt mult mai complexe, iar pe de altă parte cum îi dezvolt responsabilitatea adultului de mai târziu, autonomia în învățare?  Noi vorbim, ca pedagogi, de învățare autoreglată, ori lucrul acesta se petrece, foarte bine, prin exersarea unor teme bine alese, structurate și pe măsura vârstei educabililor.

Andreea Daraban: Avem însă foarte multe exemple de elevi de gimnaziu copleșiți de teme. E nevoie de acest reglaj? Orele impuse prin ordin, o oră la clasele primare, două ore la gimnaziu, din perspectiva dumneavoastră sunt niște limite realiste?

Mona Coțofan: Nu, din perspectiva mea sunt niște limite care cred că nu au în spate o analiză temeinică la nivelul întregului sistem, care presupune școli foarte diferite, medii școlare foarte diferite, elevi pentru care jumătate de oră de teme suplimentare înseamnă foarte mult și elevi pentru care jumătate de oră de teme suplimentare înseamnă abordarea unui număr poate că de 10 ori mai mare de exerciții și de cerințe, de itemi. Deci, cred că e o estimare ruptă de realitatea sistemului. Mai mult decât atât, citeam în ordin faptul că la liceu, de pildă, putem să dăm doar o temă de sinteză pe modul. Într-un modul, de pildă la clasa a XII-a, elevii mei studiază doi mari scritori, fiecare dintre ei, cu finalizarea demersului de învățare într-o temă de sinteză. La care dintre ele ar trebui să renunț ca să fiu corectă în respectarea legii și care ar fi avantajul pentru copii, să las următoarea temă de sinteză pentru un alt modul, când ei deja s-au detașat de conținutul respectiv și se focalizează pe un altul? Mai mult decât atât, ceea ce semnala doamna profesoară este întru totul adevărat. Din școala primară există o practică a temelor în cantități foarte mari, doar la anumite discipline, acelea care sunt evaluate la celebrele și, din punctul meu de vedere, foarte păguboasele testări pentru clasa a V-a. La gimnaziu se continuă această practică, cel puțin în partea a doua a gimnaziului, cu teme excesive la română și matematică, elevul neavând practica firească a unor teme care să-i formeze complex personalitatea și care să-l încadreze în tiparul pe care noi îl vrem, până la urmă, pentru un absolvent. La liceu lucrurile se perpetuează în această formula, pe care copiii deja o practică și atunci, când vorbim de teme suplimentare, există riscul să ne gândim, mai ales, la temele disciplinelor de examen și nu doar ele formează un copil. Aceasta este, din păcate, realitatea de care noi nu ținem cont, în ciuda întregului demers legislativ de, iată, două decenii, de mai bine de două decenii încoace.

Andreea Daraban: În acest ordin, publicat săptămâna trecută, avem clar diferențiate temele obligatorii și cele facultative, înțeleg, totuși că existau aceste prevederi și în ordinele precedente. Cât de necesară este o astfel de distincție?

Mona Coțofan: Eu cred că distincția aceasta trebuie să o facă profesorul de la clasă. Noi lucrăm la clasă într-un context foarte particularizat, foarte explicit. Ceea ce se potrivește clasei mele, cu siguranță se potrivește clasei doamnei profesor. Ceea ce se potrivește clasei mele în această lună, clar nu se mai potrivește clasei mele în anul viitor. Noi discutăm astăzi despre copii care, de la ultimul studiu care s-a făcut, s-au transformat. Vorbim de o nouă generație, copii care au la îndemână inteligența artificială, capabilă să resolve, într-un timp foarte scurt, temele suplimentare, iar profesorul este lipsit de mijloacele de a verifica, de fapt, corectitudinea și eficiența acestor teme.

Andreea Daraban: Așa este, în învățământul preuniversitar nu există metode de a verifica, în cel superior există tot felul de programe care pot detecta cât dintr-un proiect, cât dintr-o temă este făcut cu AI. Dacă tot am ajuns la această discuție, poate că ar trebui regândită, inclusive, modalitatea de evaluare a temelor făcute acasă?

Genoveva Farcaș: Da, tocmai mă gândeam la faptul că acest ordin are și niște specificații, indicații pentru profesori, care s-ar putea să îi ajute. În momentul în care dai o temă, ea este eficientă dacă, așa cum spunea și doamna profesoară Mona Coțofan, tu ca profesor îi acorzi feedback, o evaluezi. Și de ce nu specifică ordinul acesta un 10 minute de testare, de evaluare din tema aceasta obligatorie? Poate că acest lucru ar spori, să spunem, angajarea elevului pe sarcină, dar în anumite condiții. Tema pe care eu i-o dau elevului să fie una scurtă și relevantă, să fie făcută de către toți elevii, pentru ca ceea ce eu am făcut în ora mea de predare – învățare, în clasă, să se continue acasă ca temă și nu să fie la un nivel de dificultate extraordinar de mare sau cu conținuturi extraordinar de diferite de ceea ce am făcut în cadrul lecției de predare – învățare. Și atunci ar crește responsabilizarea și motivația elevului pentru a-și face, pe bune, tema. Pentru că dacă nu, găsește diverse soluții, cum spunea și colega mea. Inteligența artificială rapid îi generează un răspuns, fără ca el să-l interiorizeze, ori dacă monitorizarea efectuării temei se aduce mai în profunzime asupra conținutului, fie printr-o evaluare orală, fie prin rezolvarea acelor puncte din temă, care n-au putut fi realizate de către un elev sau altul, atunci tema își găsește justificarea pedagogică.

Mona Coțofan: Dacă îmi permiteți doar să completez, temele, însele, sunt foarte diferite de la o disciplină de studiu la alta, de la elev la elev, de la clasă la clasă. De pildă, din perspectiva disciplinei pe care eu o predau, lectura suplimentară, zilnică, este o temă, este o obligație școlară fără de care copilul nu poate merge mai departe în demersul lui de învățare. A integra în cele două ore zilnice, la un elev de liceu, o jumătate de oră de lectură înseamnă deja foarte puțin pentru nivelul vârstei lui, îl ducem aproape la nivelul de lectură necesar pentru un copil de clasa a IV-a. Mai mult decât atât, în studiul din 2017,  cei 32.000 de respondenți elevi, jumătate din totalul respondenților, deci dovadă că tema aceasta era de mare interes și este în continuare de mare interes pentru copii, subliniau dorința lor de a avea și teme colaborative, teme care să-i pună împreună. Și în școala noastră aceste teme nu sunt neapărat practicate pentru o evaluare corectă, pentru că e și dificilă și profesorii ar trebui, probabil, să fie și mai bine formați și antrenați în sensul acesta, al evaluării și pentru temele colaborative, care sunt un alt tip de temă.

Andreea Daraban: Revenind la prevederea aceasta din ordin legată de colectarea feedback-ului, credeți că diriginții, părinții au instrumentele necesare pentru a decide dacă volumul de teme dat la școală este cel optim?

Mona Coțofan: La momentul acesta, anual, elevii au obligația de a oferi feedback profesorilor lor și școala are obligația de a asigura canalele necesare pentru a se face acest lucru. Eu pot să vă spun, din datele la care am acces, că acest feedback, eu am de exemplu 150 de elevi și primesc în fiecare an feedback de la cel mult 10 elevi, un feedback care este nu neapărat un feedback, ci ori o apreciere, ori o supărare transmisă de unii dintre ei. Pentru a oferi feedback e necesar să fie copiii instruiți despre ce înseamnă feedback, despre care sunt avantajele și beneficiile lui. Și în egală măsură și profesorii cred că au nevoie să se reîntoarcă la semnificația autentică a feedback-ului. Deci nu cred că un feedback, care e deja practicat și arată o vulnerabilitate a sistemului va deveni, dintr-o dată, eficient pe o situație care e lipsită de temeiurile ei, așa cum s-a discutat.

Genoveva Farcaș: Subscriu și eu celor spuse de colaga mea. Nu cred că un ordin care formalizează un aspect pedagogic, îl va regla. Ci aș vedea eu,  mai degrabă, niște activități mai în profunzime.   Pe de o parte, componenta aceasta de formare a profesorilor mai tineri sau cu mai multă experiență în gestionarea temelor, pornind de la niște ateliere de lucru, workshop-uri, dezbateri bazate, după cum spuneam, pe cercetări și pe evidențe, pe bune practici internaționale, cred că ar contribui, în bună măsură, pe de o parte, la informarea profesorilor privind această gestionare a temei pentru acasă, pe de altă parte, la îmbunătățirea practicilor de la clasă și, de ce nu, la comunicarea între noi: cum procedez, cum ar trebui făcut aici. Și iată, am un elev de gimnaziu care, elevii de gimnaziu știm bine, la clasa a VII-a au un plan cadru foarte încărcat, trei zile cu câte șapte ore, ei, acolo sunt foarte multe lucruri de gestionat. Pe de o parte, m-aș duce către formarea profesorilor. Din perspectiva aceasta, niciun curs de la universitate, de la modulul pedagogic, nu prevede elemente care țin de gestionarea temelor pentru acasă ale elevilor. În egală măsură, m-aș duce, atât cât se poate, repet, prin raportare la vârsta educabililor, către a-i motiva, la modul autentic pe elevi, din perspectiva realizării unei sarcini în școlare. Vrem să îi formăm autonomi în învățare, ori lucrul acesta nu apare așa peste noapte. Toate aceste abilități, până la urmă, și deprinderi de muncă intelectuală trebuie antrenate la elevi, prin raportare la vârsta lor, diferențiat. E nevoie, cu alte cuvinte, de a pătrunde în discuții de profunzime, autentice, pentru ca temele pentru acasă ale elevilor să vină în completare și să fie eficiente pentru o învățare. Secvența de învățare în clasă este una foarte importantă, după care urmează consolidarea prin temele pentru acasă, teme creative, teme care să-i stârnească pe elevi, să îi implice și să se producă o învățare vizibilă.

Varianta audio a interviului: