Perseidele sau ploaia de stele căzătoare, sub lumina lunii pline. Fenomenul astronomic, la maximul de manifestare, în prima jumătate a lui august. Emisiunea „Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (10.08.2025)
Publicat de hdaraban, 10 august 2025, 12:37
Probabil, e perioada cea mai potrivită a anului să ne punem dorințe, cu șanse crescute ca ele să se îndeplinească. Afirmația, în cheie subiectivă, e legată de luna august, când fenomenul astronomic al Perseidelor, ploaia de stele, este cel mai vizibil cu ochiul liber.
Dacă ai răbdare și zile de odihnă ca să poți face observații în timpul nopților, satisfacția observării dârelor de lumină ce străbat cerul este una greu de descris.
Prima recomandare e să fii departe de poluarea luminoasă specifică localităților, iar condiția esențială este ca bolta cerească să nu fie cuprinsă de nori. Mai mult, în acest an trebuie să fim cu atât mai atenți, cu cât luna este plină.
Fenomenul, cu siguranță, captează atenția pasionaților de astronomie, dar și a curioșilor. Din prima categorie face parte și domnul Ciprian Vândevară, muzeograf la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, coordonator al Astroclubului „Perseus”. La „Weekend cu prieteni”, interlocutorul lui Horia Daraban a oferit explicațiile de ordin științific pentru fenomenul ploii de stele, făcând apel la trei noțiuni: meteoroizi, meteori și meteoriți.
Mai mult, invitatul a vorbit și despre pleiada de stele variabile cu numele Bârlad. Este vorba despre o serie de descoperiri astronomice prin care se arată că stele din roiul dublu Perseus, aflate la o distanță față de Terra de 7500 de ani lumină, nu au o strălucire constantă.
Horia Daraban: Care este explicația de ordin științific pentru ploaia de stele numită Perseide, domnule Vândevară?
Ciprian Vîntdevară: Ploaia de stele crezătoare este o denumire populară. Noi, astronomii, spunem curent de meteori. În perioada aceasta, are loc maximul curentului de meteori, Perseidele.
Este cel mai popular fenomen astronomic, iar explicația științifică este dată de faptul că spațiul dintre planete nu este gol. Se găsesc tot felul de fragmente rămase în urma trecerii unor comete mai aproape de Soare, comete sau asteroizi, și rămân tot felul de resturi de dimensiuni mici, piatră sau metal sau chiar și gheață; fragmente foarte mici, cam cât unghia, dar pot fi și fragmente mai mari.
Acolo, în spațiul cosmic, se numesc meteoroizi, iar acele particule, când ajung în atmosfera Pământului, pentru că Pământul se rotește în jurul Soarelui pe orbită, la un moment dat, întâlnește acești nori de meteoroizi. Atunci când aceste particule ajung în atmosfera Pământului, intră cu viteză foarte mare. Prin frecarea cu aerul, practic, aceste particule se volatilizează și lasă o dâră luminoasă numită meteor, în limbaj specific. În popor, se mai spune stea căzătoare, dar nu au legătură cu stelele de pe cer, nici într-un caz.
Și noi vedem un fenomen luminos numit meteor, iar dacă obiectul respectiv este suficient de mare încât, nu arde complet la intrarea în atmosferă și ajunge la sol, fragmentele care ajung la sol se numesc meteoriți. Deci, vedeți, același corp din spațiu poartă trei denumiri în funcție de loc unde se află. Dacă este acolo, în spațiu cosmic, se numește meteoroid, în atmosferă, fenomenul luminos este meteor, iar dacă ajunge la sol este meteorit.
Cam aceasta este, în mare, explicația fenomenului fragmentelor căzătoare. E un fenomen destul de dificil de observat, mai ales din oraș, unde aproape că nu mai există nicio șansă să mai vedem așa ceva. Eu recomand ca cei care doresc să vadă acest fenomen să meargă undeva în afara orașului, în zone rurale, în zone mai izolate și într-un loc cât mai deschis posibil, astfel încât să vadă tot cerul.
Și pur și simplu, cu ochiul liber, nu vă trebuie decât o pătură sau un șezlong și stat jos cât mai la orizontală, astfel încât să privim pe o suprafață cât mai mare din cer, să avem un câmp vizual cât mai larg posibil. Și, de preferabil, toată noaptea, nu doar câteva ore, seara.
Horia Daraban: Cu siguranță, dornicii vor urma sfaturile dumneavoastră. Pentru că am vorbit despre Perseide, ploaia de stele, aș vrea să nu ocolim și recentele descoperiri astronomice care vin din partea Observatorului de la Bârlad. Așadar, după aproximativ doi ani de studiu și observații cu caracter științific, ați detectat și raportat trei stele variabile noi. Numele acestora, bineînțeles, cuprind și numele orașului Bârlad.
Ciprian Vîntdevară: Da, așa este, am păstrat acest ritm cu numele orașului. Ele au o denumire cronologică, de la Bârlad V1, „V” vine de la stea variabilă, și am ajuns, până în prezent, undeva, până la Bârlad V54. Să știți că numărul exact nu pot să vi-l spun, pentru că sunt în curs de raportare foarte multe stele variabile noi.
Și, din moment în moment, pot apărea alte stele variabile publicate pe platforma celor de la Asociație Americană a Observatorilor de Stele Variabile. Ultimele variabile noi publicate se află chiar în roiul dublu de stele din Constelația Perseu sau Perseus. E un obiect de cer profund, pe care noi, astronomii, îl cunoaștem foarte bine și se vede chiar și cu ochiul liber, dacă privim din afară orașului, dar de preferat cu un binoclul.
Studiez acest roi de o bună bucată de timp și am constatat că sunt trei stele care au o caracteristică nouă, caracteristică ce nu era știută până în acest moment. Și au primit încă o denumire dată după numele orașului Bârlad. Deci, încă trei stele, din care două fac parte din structura roiului.
Din punctul meu de vedere, este o premieră pentru astronomia românească acest lucru. Vă dați seama, este un obiect foarte cunoscut, roiul dublu din Perseu, și noi am reușit să detectăm stele variabile din însăși structura roiului, ceea ce până acum, cel puțin în țara noastră, nu s-a mai întâmplat acest lucru.
Horia Daraban: Pentru ascultătorii noștri, această caracteristică, variabilă, ce înseamnă?
Ciprian Vîntdevară: Stele care își schimbă strălucirea în timp. Stelele nu au o strălucire constantă. Marea majoritate a stelelor sunt variabile, numai că noi nu putem să observăm cu ochiul liber aceste fluctuații de schimbare a intensității luminoase, pentru că variația este foarte fină.
Nici dacă am face poze la stele, nu am putea detecta variația, decât doar dacă am face mai multe poze la stele, toată noaptea, și acele poze ar fi puse într-un program special de cercetare, așa cum am făcut eu la Observatorul Astronomic, și am analizat fiecare stea în parte, și am detectat că unele stele au o fluctuație. Cresc în strălucire, scad în strălucire.
Horia Daraban: La ce distanță sunt aceste stele față de Pământ?
Ciprian Vîntdevară: În special, cele două stele care fac parte din roi, având în vedere că știm că roiul se află undeva la 7500 de ani lumină, deci aceeași distanță este și până la cele două stele din componența roiului cu numele Bârlad. Deci noi le vedem lumina emisă de acum 7500 de ani, deci o distanță foarte, foarte mare.
Horia Daraban: În ideea și a descoperirilor pe care le-ați invocat dumneavoastră, cu siguranță, veți avea subiecte de discuție în cadrul taberei astronomice pe care o organizați în fiecare an.
Ciprian Vîntdevară: Și în cadrul taberei de astronomie, dar și în cadrul sesiunii de comunicări științifice care are loc în fiecare an, în luna mai; referitor la Tabăra de Astronomie, da, vom organiza ediția a XII-a, „Să cunoaștem Cerul”, acum, în perioada 20-25 august, undeva în apropiere de localitatea Dodești, în județul Vaslui. În principal, vor participa membrii Astroclubului Perseus, alți pasionați de la alte cluburi de astronomie.
Așteptăm, desigur, și publicul larg. Nu neapărat să rămână toată perioada cu noi, că noi vom sta la cort, nu avem o cazare, așa, mai specială, dar publicul obișnuit ar putea să participe cu noi seara, câteva ore, la observații, cine deține mijloc de transport poate să ajungă la noi și să se bucure de cer în perioada 20-25 august, în condiții în care vremea va fi prielnică. Deci trebuie să ținem în cont și de acest aspect, pentru că noi, astronomii, suntem dependenți 100% de condițiile meteo.
Varianta audio a interviului:
Sursa foto: wikipedia.org/ The “2010 Perseids over the VLT” (ESO / S. Guisard) – © European Southern Observatory, 16 August 2010
