Ascultă Radio România Iași Live

Portugalia: Doliu naţional după deraierea soldată cu 15 morţi a funicularului Gloria, o atracţie turistică importantă din Lisabona

Portugalia: Doliu naţional după deraierea soldată cu 15 morţi a funicularului Gloria, o atracţie turistică importantă din Lisabona

Publicat de Andreea Drilea, 4 septembrie 2025, 07:50

UPDATE – Portugalia a decretat joi o zi de doliu naţional după deraierea, în ajun, a funicularului Gloria, o atracţie turistică emblematică din Lisabona, soldată cu cel puţin 15 morţi şi 18 răniţi, cinci dintre ei aflaţi în stare gravă, într-unul dintre cele mai turistice cartiere din capitala portugheză, informează AFP.

În plus, prim-ministrul conservator Luis Montenegro şi-a anulat agenda programată pentru joi, cu excepţia unei videoconferinţe cu liderii Coaliţiei Voinţei privind Ucraina şi a reuniunii săptămânale a consiliului de miniştri, scrie EFE.

Autorităţile judiciare au anunţat deschiderea unei anchete după ce vagonul celebrului funicular Gloria, care leagă Piaţa Rossio de cartierele Bairro Alto şi Principe Real, s-a răsturnat. Cauza nu este încă cunoscută.

Imaginile de pe reţelele de socializare arată funicularul complet dislocat, lipit de un zid şi într-un nor de fum, după ce aparent nu a reuşit să ia virajul la capătul străzii pe care se deplasa.

Câţiva metri mai jos, un alt funicular era oprit. Privitorii au urmărit şocaţi desfăşurarea accidentului.

Toate victimele au fost descarcerate în urma deraierii, care a avut loc miercuri, a declarat reporterilor Tiago Augusto, şeful serviciului medical de urgenţă, la începutul serii. El a adăugat că printre victime se numără şi străini, deşi nu a putut specifica naţionalitatea lor.

Funicularul, care poate transporta aproximativ patruzeci de pasageri (jumătate dintre ei în picioare), este un mijloc de transport popular pentru numeroşii turişti care vizitează capitala portugheză.

Este ‘o tragedie care nu s-a mai întâmplat niciodată în oraşul nostru’, a declarat primarul Lisabonei, Carlos Moedas.

Un grup numeros de pompieri, poliţişti şi membri ai serviciilor medicale de urgenţă au fost desfăşuraţi pe tot parcursul serii în mijlocul străzii abrupte unde se afla vagonul, care căzuse pe o parte şi era grav avariat, au remarcat jurnaliştii AFP.

‘Suntem oarecum uşuraţi’, a declarat pentru AFP Antonio Javier, un turist spaniol în vârstă de 44 de ani, care a decis în cele din urmă să nu ia funicularul împreună cu soţia şi cei doi copii ai săi, deoarece coada era prea lungă.

Conform site-ului Monumentelor Naţionale, acest funicular a fost construit de inginerul franco-portughez Raoul Mesnier du Ponsard şi a fost inaugurat în 1885. A fost electrificat în 1915.

O martoră a accidentului a declarat pentru postul SIC că a văzut funicularul coborând ‘cu viteză maximă’ pe panta abruptă pe care circulă zilnic, iar apoi a lovit o clădire: ‘A lovit o clădire cu o forţă brutală şi s-a prăbuşit ca o cutie de carton; nu a frânat deloc’, a povestit femeia.

Conform legii, ‘în acest tip de situaţii’, Parchetul va deschide o anchetă cu privire la circumstanţele accidentului, a declarat Parchetul General pentru agenţia Lusa.

Societatea care administrează sistemul de transport al capitalei portugheze, Carris, a reacţionat imediat, dând asigurări că ‘toate protocoalele de întreţinere’ au fost efectuate, ‘inclusiv întreţinerea generală, efectuată la fiecare patru ani şi efectuată în 2022, întreţinerea intermediară, efectuată la fiecare doi ani, ultima dintre acestea fiind realizată în 2024’.

La locul tragediei, preşedintele consiliului de administraţie al Carris, Pedro Bogas, a recunoscut că vehiculele au fost întreţinute de un furnizor extern de servicii timp de 14 ani, fără a oferi explicaţii suplimentare.

‘Programele de inspecţie şi întreţinere lunare, săptămânale şi zilnice au fost respectate cu scrupulozitate’, a mai dat asigurări compania, adăugând că a deschis o anchetă împreună cu autorităţile pentru a determina cauzele tragediei.

Pe site-ul societăţii, este încă vizibilă o notificare privind o operaţiune de întreţinere, programată pentru 4-7 mai 2025, interval în care funicularul nu a funcţionat.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis condoleanţe familiilor victimelor, în portugheză, pe reţeaua de socializare X, declarând că a aflat ‘cu tristeţe’ despre accident.

Şi preşedintele Consiliului European, portughezul Antonio Costa, a transmis joi condoleanţe, informează EFE.

‘Abia sosit la Paris, am primit cu profundă consternare vestea gravităţii tragicului accident de la funicularul Gloria, care a avut un impact profund asupra vieţii mele’, a declarat Costa pe reţelele de socializare, în limba portugheză, adăugând ulterior că gândurile sale ‘se îndreaptă către victime, către cei dragi şi răniţi, cărora le urez o însănătoşire grabnică’.

‘Îmi exprim sincerele condoleanţe Portugaliei şi oraşului Lisabona’, a adăugat el.

În cursul zilei de miercuri, şi alţi oficiali europeni au transmis condoleanţe.

‘Întristată de tragica pierdere de vieţi omeneşti la Lisabona în urma deraierii funicularului Gloria’, a declarat Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, prin intermediul reţelelor de socializare. ‘Suntem solidari cu poporul portughez în acest moment tragic’, a adăugat principalul diplomat al UE.

Funicularul Gloria transportă anual aproximativ 3 milioane de persoane, potrivit primăriei, relatează Reuters.

Cele două vagoane ale sale, fiecare capabil să transporte aproximativ 40 de persoane, sunt ataşate la capetele opuse ale unui cablu de transport, tracţiunea fiind asigurată de motoare electrice pe cele două vagoane.

Portugalia, şi Lisabona în special, au cunoscut un boom turistic în ultimul deceniu, vizitatorii umplând zona populară a centrului oraşului în lunile de vară. AGERPRES


În Portugalia, cel puţin 15 persoane au murit miercuri seară la Lisabona, iar 18 au fost rănite, în urma deraierii renumitului funicular Gloria – au anunţat autorităţile locale citate de agenţiile internaţionale de presă.

Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului.

Operatorul funicularului, foarte popular printre turişti, susţine că a respectat toate procedurile, relatează France Presse.

Într-o primă reacţie, Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a anunţat că, până la acest moment, nu sunt informaţii privind existenţa unor victime cetăţeni români şi nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară.

Instituţia precizează că la locul tragediei s-a deplasat consulul din cadrul Ambasadei României la Lisabona pentru a ţine legătura direct cu dispozitivul de urgenţă organizat de autorităţile portugheze.

Rador/FOTO google.maps

Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți
Internaţional miercuri, 28 octombrie 2026, 18:10

Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți

UPDATE ora 18:30 – Cel puţin 68 de oameni şi-au pierdut viaţa în Spania, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit pe linia care...

Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți
Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative
Internaţional miercuri, 28 octombrie 2026, 09:49

Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative

Israelul pare că se îndreaptă spre o perioadă de blocaj politic după alegerile legislative de ieri, în condiţiile în care nici Benajmin...

Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative
Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 16:39

Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă

România şi Republica Moldova cooperează la cel mai înalt şi mai strâns nivel din perioada recentă, iar sprijinul acordat de Bucureşti...

Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă
Elevii de liceu care protestează în Franţa consideră că măsurile promise de guvern sunt insuficiente pentru a renunţa la mobilizare
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 07:48

Elevii de liceu care protestează în Franţa consideră că măsurile promise de guvern sunt insuficiente pentru a renunţa la mobilizare

În Franţa, guvernul a răspuns unora dintre revendicările elevilor de liceu, care protestează de cinci săptămâni. Reprezentanţii liceenilor...

Elevii de liceu care protestează în Franţa consideră că măsurile promise de guvern sunt insuficiente pentru a renunţa la mobilizare
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 07:43

Suedia interzice utilizarea ChatGPT şi a modelului Claude pe computerele de serviciu ale guvernului

Angajaţii guvernului Suediei nu mai pot utiliza versiunile bazate pe browser ale serviciilor ChatGPT de la OpenAI sau Claude de la Anthropic pe...

Suedia interzice utilizarea ChatGPT şi a modelului Claude pe computerele de serviciu ale guvernului
Internaţional luni, 26 octombrie 2026, 07:51

Aproape 90 de persoane au fost rănite într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în apropierea Barcelonei, Spania

În Spania, aproape 90 de persoane au fost rănite aseară, într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în apropierea Barcelonei....

Aproape 90 de persoane au fost rănite într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în apropierea Barcelonei, Spania
Internaţional luni, 26 octombrie 2026, 05:58

Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea ‘tiranului’ Vucic

Claxoane în cascadă, o mulţime jubilând şi îmbrăţişându-se: anunţul făcut duminică de naţionalistul Aleksandar Vucic privind...

Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea ‘tiranului’ Vucic
Internaţional sâmbătă, 24 octombrie 2026, 09:30

Autoritățile din mai multe țări europene se pregătesc de noi proteste

Autoritățile din mai multe țări ale Europei se pregătesc de noi proteste față de costul ridicat al vieții, după revoltele violente care au...

Autoritățile din mai multe țări europene se pregătesc de noi proteste