Ascultă Radio România Iași Live

Siria: Al treilea raid francez asupra fiefului SI la Raqa în ultimele 48 de ore

Publicat de , 18 noiembrie 2015, 07:38

Aviaţia franceză a bombardat marţi pentru a treia zi consecutiv fieful grupului Statul Islamic (SI) din Raqa, în nordul Siriei, a anunţat ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drain, citat de AFP.

‘Chiar în acest moment, 10 avioane ale armatei aeriene franceze sunt pe cale de a bombarda Raqa’, a declarat el pentru canalul de televiziune TF1, la patru zile după sângeroasele atentate de la Paris, revendicate de SI.

Cele 10 avioane Rafale şi Mirage 2000 angajate în operaţiune au ‘bombardat succesiv două centre de comandă’ ale SI, a precizat puţin după aceea Ministerul Apărării într-un comunicat.

‘Primele lovituri au fost declanşate la ora 19h30 (ora Franţei)’, adică 18h30 GMT, aparatele Rafale s-au reunit în zonă venind dinspre Emiratele Arabe Unite, iar cele Mirage 2000 dinspre Iordania.

‘În 48 de ore, trei raiduri aeriene franceze au permis astfel distrugerea a şase obiective de importanţă controlate de SI’, a afirmat ministerul.

‘Franţa are un inamic marcat, este Daech (acronimul arab al Statului Islamic), trebuie să-l combatem cu hotărâre, cu toate mijloacele, în acelaşi timp în interior şi în exterior până când va fi anihilat’, a insistat Le Drian.

În urma celor mai grave atentate comise vreodată în Franţa, preşedintele Francois Hollande a avertizat că riposta Franţei va fi ‘nemiloasă’ şi a anunţat o intensificare a loviturilor împotriva SI în Siria.

Pentru aceasta, Franţa trimite portavionul Charles de Gaulle în estul Mării Mediterane, ceea ce va tripla capacitatea sa de atac în regiune, cu 26 de avioane de vânătoare aflate la bord. Ele se vor adăuga celor 12 avioane Mirage 2000 şi Rafale, staţionate în Iordania şi Emiratele Arabe Unite.

Nava va sosi miercuri în zonă pentru a ‘continua bombardamentele asupra unui număr de situri vizate, în special în jurul localităţilor Raqa şi Deir Ezzor, care sunt centre principale de formare a combatanţilor străini’, a precizat ministrul Le Drian.

‘Acolo trebuie atins Daech, în forţele sale sensibile’, a spus el, citând de asemenea printre ţintele aflate în vizor centrele de comandă şi punctele de alimentare petrolieră care permit organizaţiei să se finanţeze.

10 avioane de vânătoare franceze efectuaseră deja raiduri duminică seara, precum şi în noaptea de luni spre marţi asupra Raqa, distrugând presupuse centre de comandă şi de antrenament ale SI.

Raidurile sunt de o amploare fără precedent, prin numărul aparatelor mobilizate, de la începerea loviturilor franceze în Siria la sfârşitul lunii septembrie. Până acum, erau angajate în general între două şi patru avioane de vânătoare.

Loviturile împotriva SI devin astfel mai frecvente pe măsură ce aviaţia franceză acumulează informaţii prin zborurile sale de cercetare.

În urma atentatelor, SUA au decis să sporească schimburile de informaţii cu Franţa, permiţându-i astfel accesul la informaţii de primă importanţă, rezervate de regulă aliaţilor celor mai apropiaţi ai Washingtonului. (Agerpres/ FOTO unimedia.info)

Etichete:
Vizita oficială a premierului Ilie Bolojan la Viena
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 13:00

Vizita oficială a premierului Ilie Bolojan la Viena

România vrea să consolideze relaţiile bilaterale cu Austria pe partea economică şi energetică, a declarat premierul Ilie Bolojan, aflat în...

Vizita oficială a premierului Ilie Bolojan la Viena
Suspiciuni de fraudă: Fosta şefă a diplomaţiei UE Federica Mogherini, eliberată după ce a fost pusă sub acuzare
Internaţional miercuri, 3 decembrie 2025, 12:32

Suspiciuni de fraudă: Fosta şefă a diplomaţiei UE Federica Mogherini, eliberată după ce a fost pusă sub acuzare

Fosta Înaltă Reprezentantă a UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, şi celelalte două persoane reţinute marţi pentru presupusă...

Suspiciuni de fraudă: Fosta şefă a diplomaţiei UE Federica Mogherini, eliberată după ce a fost pusă sub acuzare
Fosta şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia
Internaţional marți, 2 decembrie 2025, 16:30

Fosta şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia

Fosta şefă a politicii externe a UE, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia. Au fost efectuate...

Fosta şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia
Trei zile de doliu în Hong Kong, după incendiul care a ucis cel puţin 128 de persoane
Internaţional sâmbătă, 29 noiembrie 2025, 07:55

Trei zile de doliu în Hong Kong, după incendiul care a ucis cel puţin 128 de persoane

În Hong Kong au fost declarate trei zile de doliu oficial, după incendiul devastator care a cuprins miercuri mai multe blocuri de locuinţe,...

Trei zile de doliu în Hong Kong, după incendiul care a ucis cel puţin 128 de persoane
Internaţional vineri, 28 noiembrie 2025, 06:40

MAE informează că în Italia va avea loc o grevă generală la nivel naţional

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia că...

MAE informează că în Italia va avea loc o grevă generală la nivel naţional
Internaţional vineri, 28 noiembrie 2025, 05:28

Cel puţin 94 de morţi şi peste 270 de persoane date dispărute în incendiul din Hong Kong

Autorităţile din Hong Kong au declarat vineri că se aşteaptă să încheie operaţiunile de căutare şi salvare după cel mai grav incendiu din...

Cel puţin 94 de morţi şi peste 270 de persoane date dispărute în incendiul din Hong Kong
Internaţional joi, 27 noiembrie 2025, 11:10

Uniunea Europeană adoptă noi reguli de protecţie faţă de frauda online

Statele membre ale Uniunii Europene şi Parlamentul European au convenit asupra unor noi reguli care obligă băncile şi alţi furnizori de servicii...

Uniunea Europeană adoptă noi reguli de protecţie faţă de frauda online
Internaţional joi, 27 noiembrie 2025, 07:13

A fost aprinsă flacăra pentru Jocurile Olimpice de Iarnă 2026

Miercuri, în Grecia, la Olympia, a fost aprinsă flacăra pentru jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina. Această ceremonie tradiţională...

A fost aprinsă flacăra pentru Jocurile Olimpice de Iarnă 2026