Ascultă Radio România Iași Live

Duminică au loc alegeri legislative în Polonia

Publicat de Andreea Drilea, 24 octombrie 2015, 07:10

Duminică au loc alegeri legislative în Polonia şi, potrivit ultimelor sondaje, Partidul Liberal aflat la guvernare ar putea pierde puterea în favoarea conservatorilor, al căror reprezentant a câştigat deja anul acesta fotoliul prezidenţial. Cristina Grecu l-a intervievat pe Adam Burakowski, istoric şi jurnalist în Polonia, despre miza acestor alegeri.

Diferenţele între sondajele de opinie sunt foarte mari. Platforma Civică, partidul liberal de centru, la putere de opt ani, este cotat între 20 şi 27%, în timp ce principalul partid de opoziţie, „Dreptate şi Justiţie”, conservator, ar avea între 32 şi 42% din opţiunile electoratului. Pe locul III, cu o marjă de la 7 la 13%, se situează foştii comunişti din „Stânga Unită”. Din această cauză, spune jurnalistul Adam Burakowski, rezultatul alegerilor este greu de anticipat. Aşa a fost şi în urmă cu patru ani. Atunci, Partidul Dreptate şi Justiţie era reprezentat la cel mai înalt nivel, de preşedinte. Acesta a murit însă în accidentul de la Smolensk, iar mulţi se aşteptau ca fratele său geamăn, care conducea opoziţia şi o conduce şi acum, Jaroslaw Kaczynski, să aibă succes în alegeri. Conservatorii sunt catalogaţi drept eurosceptici, dar, după cum spune jurnalistul Adam Burakowski, ei sunt mai mult eurorealişti. De aceea, relaţia cu UE nu se va schimba, crede el.

Adam Burakowski: Acest partid nu este anti-european. Ei nu sunt extrem de anti-europeni, ei sunt mai realişti, cum ei se autoproclamă. Mi se pare că va fi o schimbare, dar nu prea radicală.

În relaţia cu Rusia, va fi o schimbare mai mare?

Adam Burakowski: Nu se poate să se schimbe mai mult, pentru că partidul de guvernare, „Platforma Civică”, şi el este sceptic în relaţia cu Rusia. În ultima vreme Partidul Dreptate şi Justiţie l-a sprijinit pe Platforma Civică.

Cele două partide aflate în competiţie au însă păreri opuse despre migraţie, temă principală de dezbatere în ultimul timp în toată Europa, iar opoziţia este mult mai mult pe placul polonezilor, care nu vor picior de refugiat în ţară.

Adam Burakowski: Primul ministru Ewa Kopacz a anunţat că Polonia o să primească şapte mii de oameni, dar partidul de opoziţie, Dreptate şi Justiţie, era extrem de împotriva asta. Chiar şi liderul acestui partid, Jaroslaw Kaczynski a avut o prezentare în parlamentul polonez în care a spus că Europa este ameninţată de islamişti. Prezentarea lui a fost extrem de fierbinte, dar şi majoritatea polonezilor nu vor niciun refugiat în Polonia.

Din temele de campanie au lipsit taxele şi impozitele, dar s-a vorbit mult despre corupţia de la guvernare, despre vârsta de pensionare, pe care actualul preşedinte conservator Andrzej Duda a promis că o va reduce de la 67 la 65 de ani la bărbaţi şi la 63 de ani la femei, despre viaţa polonezilor din ultimii 26 de ani de la căderea comunismului. Iar aici părerile puterii şi opoziţiei sunt contrare: în timp ce liberalii din Platforma Civică spun că polonezii o duc foarte bine, opoziţia conservatoare îi contrazice cu toate argumentele.

(Rador/FOTO arhivă en.wikipedia.org)

Etichete:
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câştigat Premiul publicului la Veneţia
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 10:30

Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câştigat Premiul publicului la Veneţia

Lungmetrajul „Eu contez”, scris şi regizat de Alina Şerban, a câştigat seara Premiul publicului „Armani beauty”, în...

Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câştigat Premiul publicului la Veneţia
Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia
Internaţional luni, 14 septembrie 2026, 06:06

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia

Preţul petrolului Brent, de referinţă pe plan global, a urcat la 107 dolari în această dimineaţă, după noile atacuri din zona Strâmtorii...

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să înceteze să mai atace rafinăriile de motorină din Rusia
Franţa: Un tren a deraiat în nord-vest; 44 de răniţi, inclusiv o tânără în stare gravă
Internaţional sâmbătă, 12 septembrie 2026, 08:30

Franţa: Un tren a deraiat în nord-vest; 44 de răniţi, inclusiv o tânără în stare gravă

Deraierea unui tren în nord-vestul Franţei, vineri seara, s-a soldat cu 44 de răniţi, între care o tânără care a fost transportată cu...

Franţa: Un tren a deraiat în nord-vest; 44 de răniţi, inclusiv o tânără în stare gravă
Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian
Internaţional joi, 10 septembrie 2026, 15:31

Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian
Internaţional joi, 10 septembrie 2026, 06:27

Preţul gazelor în Europa este la cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2022

Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa europeană şi-au continuat miercuri creşterea, ca reacţie la escaladarea situaţiei din...

Preţul gazelor în Europa este la cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lui 2022
Internaţional joi, 10 septembrie 2026, 06:24

Risc ridicat de incendii în mai multe regiuni din Grecia

Grecia nu scapă de pericolul incendiilor nici odată cu toamna. Corespondenta RRA la Atena, Michaela Lamprinidou, transmite că autorităţile elene...

Risc ridicat de incendii în mai multe regiuni din Grecia
Internaţional miercuri, 9 septembrie 2026, 06:01

România a înregistrat în ultimul an cea mai slabă evoluţie a produsului intern brut din UE

România a înregistrat în ultimul an cea mai slabă evoluţie a produsului intern brut din întreaga Uniune Europeană şi o scădere a numărului...

România a înregistrat în ultimul an cea mai slabă evoluţie a produsului intern brut din UE
Internaţional luni, 7 septembrie 2026, 17:20

Guvernul Serbiei cere dizolvarea Parlamentului şi convocarea de alegeri anticipate

Guvernul Serbiei i-a solicitat luni preşedintelui Aleksandar Vucic să dizolve Parlamentul şi să convoace alegeri parlamentare anticipate, a...

Guvernul Serbiei cere dizolvarea Parlamentului şi convocarea de alegeri anticipate