Ascultă Radio România Iași Live

Dosarul Microsoft: Nicolae Dumitru a primit 7,65 milioane de dolari pentru a interveni la Mihăilescu şi Nica. Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu

Publicat de andreeadaraban, 28 octombrie 2014, 10:10

Omul de afaceri Nicolae Dumitru a cerut şi primit, prin firma sa, 7,65 milioane de dolari provenind de la Fujitsu Siemens Computers pentru a interveni la Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, în contractul licenţelor Microsoft, potrivit DNA. Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu.

Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că omul de afaceri Nicolae Dumitru şi-ar fi exercitat influenţa asupra lui Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, membri ai Guvernului la data faptelor, pentru a obţine încheierea contractului de închiriere a licenţelor Microsoft.

 „Pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Şerban Mihăilescu – ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, Dan Nica – ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţilor, precum şi asupra altor membri ai Guvernului în vederea încheierii şi derulării contractului de licenţiere Microsoft cu firma Fujitsu Siemens Computers Austria, Dumitru Nicolae a pretins şi primit de la altă persoană implicată în cauză, prin virament, în contul firmei Running Total Group pe care o controlează, suma totală de 7,65 milioane USD. Suma de bani pretinsă şi primită provenea de la Fujitsu Siemens Computers”, au scris procurorii în ordonanţa de reţinere a lui Nicolae Dumitru.

 Potrivit anchetatorilor, contractul cadru de închiriere de licenţe Microsoft, din 15 aprilie 2004, ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47 la sută acordat de Microsoft în considerarea Guvernului şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate.

 Contractul cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se, în mod nereal, calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40 la sută mai mare faţă de cel real, având la bază un necesar nefundamentat, susţin procurorii.

 „Premisele încheierii contractului cadru se referă la faptul că, în anul 2003, în contextul în care distribuirea de licenţe Microsoft, către Guvernul României, a fost identificată ca fiind o posibilă afacere, mai multe persoane ce aveau posibilitatea să înlesnească încheierea şi respectiv derularea contractului, prin susţinerea financiară pe care o puteau acorda sau prin influenţa pe care o aveau direct sau indirect asupra unor oameni politici sau asupra unor membri ai Guvernului, ar fi fost cooptate pentru a face demersurile necesare. Astfel, în această afacere a fost cooptat şi Nicolae Dumitru, care trebuia să îşi exercite influenţa asupra unor membri ai Guvernului de la acea vreme (Şerban Mihăilescu, Nica Dan) pentru a obţine încheierea contractului”, potrivit DNA.

 Procurorii susţin că, pentru obţinerea unui profit substanţial, care să asigure şi plata sumelor pretinse de persoanele implicate, ar fi fost încheiat un singur contract pentru administraţia publică şi astfel. Astfel, în funcţie de numărul de licenţe achiziţionat, preţul era unul care permitea plata comisioanelor prin discountul acordat, respectiv între 47 şi 60 la sută raportat la preţul de listă.

 „Discountul a fost utilizat pentru plata comisioanelor pretinse de miniştri şi alte persoane implicate”, au precizat procurorii.

 Omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro, a fost reţinut pentru trafic de influenţă şi spălare de bani şi va fi dus marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu.

Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari, potrivit DNA.

 Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că Dorin Cocoş, Ştefan Gheorghe, Gabriel Sandu şi alte persoane au discutat, într-o întâlnire care a avut loc în primăvara anului 2009, chestiuni generale legate de posibilităţile pe care le avea Ministerul Comunicaţiilor, condus atunci de Sandu, la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licenţelor necesare, respectiv exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.

 „În cursul procedurii de achiziţie, pentru a asigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Cocoş Dorin a pretins de la de la o persoană implicată în cauză, foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ştefan şi pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu – 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro, Gheorghe Ştefan – 4.000.000 euro, Dorin Cocoş – 9.000.000 euro”, potrivit procurorilor DNA.

 Din fişa de date a procedurii de achiziţie rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitaţie orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG. Astfel, în 12 august 2009 a fost semnat un acord-cadru cu această asociere de firme, prin care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a achiziţionat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare.

 Anchetatorii susţin că, pentru a putea efectua plata sumelor pretinse de Dorin Cocoş, Ştefan Gheorghe şi Gabriel Sandu, a fost înfiinţată o firmă, în contul căreia D-CON.NET.AG a virat toate sumele necesare.

 „La baza acestei tranzacţii a stat un contract de suport tehnic datat 19.10.2009, contract ce atestă operaţiuni comerciale fictive. Pentru serviciile contractate D-CON.NET se obliga să plătească suma de 18.153.058 euro”, au precizat procurorii.

 Sumele de bani pretinse de Dorin Cocoş ar fi ajuns în cele din urmă în contul unor firme controlate, în mod direct sau prin intermediari, de Gabriel Sandu (2.700.000 de euro), Gheorghe Ştefan (4.000.000 de euro) şi Dorin Cocoş (9.000.000 de euro), potrivit datelor obţinute de procurorii DNA.

 În ce priveşte contractul cadru de închiriere de licenţe Microsoft, din 15 aprilie 2004, procurorii susţin că acesta ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47 la sută acordat de Microsoft în considerarea Guvernului şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate.

 Contractul cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se, în mod nereal, calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40 la sută mai mare faţă de cel real, având la bază un necesar nefundamentat, susţin procurorii.

„Prin HG nr. 199/2008 contractul a fost trecut de la Secretariatul General al Guvernului la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. La nivelul anului 2009, instituţiile beneficiare utilizau un număr de 150.694 licenţe ce au fost achiziţionate în perioada 2004 – 2008 în baza prevederilor Contractului comercial de închiriere a licenţelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO şi a actelor adiţionale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la data de 26 aprilie 2009, dată la care a expirat şi dreptul neexclusiv de utilizare a licenţelor”, a precizat DNA.

 Astfel, în contextul încetării dreptului de utilizare a licenţelor şi a efectelor contractului de închiriere de licenţe, „a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licenţe Microsoft către Guvernul României, au mai arătat procurorii.

 Omul de afaceri Dorin Cocoş şi primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, au fost reţinuţi pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru luare de mită în formă continuată şi spălare de bani.

 Cei trei vor fi duşi marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.(Mediafax.ro/ FOTO rador.ro)

Etichete:
Noile programe şcolare pentru liceu se află în dezbatere publică
Naţional marți, 9 decembrie 2025, 06:57

Noile programe şcolare pentru liceu se află în dezbatere publică

Noile programe şcolare pentru liceu se află în dezbatere publică până vineri. Opiniile şi propunerile pot fi trimise pe adresa de e-mail...

Noile programe şcolare pentru liceu se află în dezbatere publică
Campanie pentru promovarea cărnii de porc româneşti în rândul consumatorilor
Naţional marți, 9 decembrie 2025, 06:35

Campanie pentru promovarea cărnii de porc româneşti în rândul consumatorilor

A fost lansată o campanie pentru promovarea cărnii de porc româneşti în contextul pierderilor provocate de pesta porcină în ultimii ani....

Campanie pentru promovarea cărnii de porc româneşti în rândul consumatorilor
Senat: O zi liberă plătită, lunar, pentru salariatele diagnosticate cu endometrioză
Naţional marți, 9 decembrie 2025, 06:03

Senat: O zi liberă plătită, lunar, pentru salariatele diagnosticate cu endometrioză

Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede ca salariatele diagnosticate cu endometrioză să beneficieze, lunar, de o zi liberă plătită....

Senat: O zi liberă plătită, lunar, pentru salariatele diagnosticate cu endometrioză
Senat: Zi liberă pentru părinţi la începerea anului şcolar – proiect adoptat tacit
Naţional marți, 9 decembrie 2025, 05:58

Senat: Zi liberă pentru părinţi la începerea anului şcolar – proiect adoptat tacit

Senatul a adoptat tacit, luni, propunerea legislativă privind declararea zilei de începere a anului şcolar pentru învăţământul preşcolar,...

Senat: Zi liberă pentru părinţi la începerea anului şcolar – proiect adoptat tacit
Naţional luni, 8 decembrie 2025, 19:55

Noul Mers al Trenurilor 2025-2026 intră în vigoare din 14 decembrie, cu schimbări pe rutele interne şi internaţionale

CFR Călători anunţă că, începând cu 14 decembrie 2025, va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2025-2026, valabil până la 12 decembrie...

Noul Mers al Trenurilor 2025-2026 intră în vigoare din 14 decembrie, cu schimbări pe rutele interne şi internaţionale
Naţional luni, 8 decembrie 2025, 15:35

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială va vira în avans sumele pentru beneficiile de asistenţă socială

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială va vira în avans sumele pentru beneficiile de asistenţă socială care, de regulă, se...

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială va vira în avans sumele pentru beneficiile de asistenţă socială
Naţional luni, 8 decembrie 2025, 11:40

Dobânzile la creditele ipotecare ar urma să scadă la începutul anului viitor, pe fondul scăderii IRCC

Dobânzile la creditele ipotecare ar urma să scadă la începutul anului viitor, pe fondul scăderii IRCC. Reducerea dobânzilor ar urma să se...

Dobânzile la creditele ipotecare ar urma să scadă la începutul anului viitor, pe fondul scăderii IRCC
Naţional luni, 8 decembrie 2025, 10:40

Pîslaru sesizează Parchetul European cu privire la achiziţia microbuzelor electrice pentru elevi

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, va sesiza Parchetul European pe subiectul achiziţiei microbuzelor electrice...

Pîslaru sesizează Parchetul European cu privire la achiziţia microbuzelor electrice pentru elevi