Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Ambasada Rusiei din Damasc a fost lovită de obuze

Publicat de Gabriela Rotaru, 13 octombrie 2015, 12:30

Două obuze au lovit astăzi dimineaţă Ambasada Rusiei din Damasc în momentul în care începea o manifestaţie de susţinere pentru această ţară, a cărei aviaţie oferă de două săptămâni sprijin aerian forţelor regimului preşedintelui Bashar al-Assad împotriva rebelilor, relatează AFP.

Două obuze au căzut în jurul orei locale 10:20 (07:20 GMT) în incinta misiunii diplomatice ruse, provocând panică în rândul celor 300 de persoane adunate în faţa clădirii ambasadei pentru a mulţumi Rusiei pentru intervenţia sa în Siria, după cum a relatat un fotoreporter France Presse de la faţa locului.

Nu există răniţi printre manifestanţi, potrivit acestuia, în timp ce nicio informaţie nu a fost făcută publică privind eventualele distrugeri produse în interiorul ambasadei.

Manifestanţii agitau fotografii cu preşedintele rus Vladimir Putin, drapele şi pancarte în sprijinul Rusiei. După căderea obuzelor, un grup dintre ei a scandat: ‘Cu sângele nostru, cu sufletul nostru, îi vom apăra pe Putin, Assad şi Siria’.

Potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), rachetele au fost trase de rebeli islamişti poziţionaţi în jurul capitalei siriene Damasc.

La 20 septembrie, cu zece zile înainte de debutul intervenţiei ruse în Siria, un obuz a fost tras ‘asupra teritoriului ambasadei Rusiei în Siria’ din Damasc fără a provoca pagube, după cum a indicat atunci Ministerul de Externe rus. Ministerul a condamnat ‘acest bombardament criminal’ şi a declarat că aşteaptă ‘o condamnare clară a acestui atac terorist din partea întregii comunităţi internaţionale, inclusiv din partea actorilor regionali’, potrivit comunicatului.

Ambasada Rusiei la Damasc, instalată în cartierul Mazraa, a fost anterior vizată în mai multe rânduri de tiruri cu mortiere. În luna mai, un bărbat a fost ucis în apropiere de clădirea ambasadei în urma unor tiruri care vizau sectorul misiunii diplomatice ruse. (agerpres/ FOTO agerpres.ro)

Etichete:
Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 10:40

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe naţiuni la cea de-a X-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a...

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 06:41

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei. Flăcările sunt greu de controlat în condiţii de vânt...

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei
Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile
Internaţional marți, 28 iulie 2026, 11:48

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile

Cabinetul de miniştri al Republicii Moldova a decis, într-o şedinţă extraordinară, instituirea pentru o perioadă de 30 de zile a stării de...

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile
Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin
Internaţional duminică, 26 iulie 2026, 21:28

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin

UPDATE – Bărbatul suspectat că a comis atacul cu maşină asupra mulţimii adunate pentru Gay Pride la Berlin, un presupus jihadist, a fost...

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin
Internaţional sâmbătă, 25 iulie 2026, 07:58

Reacții din străinătate în cazul doborârii unei drone în spațiul aerian al României

De la sediul central al Alianței Nord-Atlantice din Bruxelles, ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu, spune că doborârea dronei de către...

Reacții din străinătate în cazul doborârii unei drone în spațiul aerian al României
Internaţional joi, 23 iulie 2026, 06:12

Atenţionare de călătorie MAE: Franţa – cod roşu şi portocaliu de incendii de vegetaţie

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în sud-estul...

Atenţionare de călătorie MAE: Franţa – cod roşu şi portocaliu de incendii de vegetaţie
Internaţional joi, 23 iulie 2026, 05:57

Sicilia se confruntă cu o serie de incendii de vegetaţie; o clinică a fost evacuată

Pompierii italieni se luptau miercuri seară cu zeci de incendii de pădure şi de vegetaţie izbucnite în Sicilia (sud), unde temperaturile de...

Sicilia se confruntă cu o serie de incendii de vegetaţie; o clinică a fost evacuată
Internaţional miercuri, 22 iulie 2026, 06:29

Bilanţul dublului seism din Venezuela a ajuns la 5.278 de morţi

Dublul seism care s-a produs pe 24 iunie în Venezuela a ucis cel puţin 5.278 de persoane, potrivit unui nou bilanţ provizoriu ce a fost publicat...

Bilanţul dublului seism din Venezuela a ajuns la 5.278 de morţi