Ascultă Radio România Iași Live

Washingtonul îi cere Greciei să-şi închidă spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti cu ajutoare pentru Siria

Publicat de Lucian Bălănuţă, 7 septembrie 2015, 15:50

Grecia a primit o cerere din partea Statelor Unite ale Americii (SUA) de închidere a spaţiului aerian elen pentru avioanele ruseşti cu ajutoare pentru Siria, a indicat luni la Atena o purtătoare de cuvânt a Ministerului grec de Externe, precizând că solicitarea respectivă va fi examinată, relatează agenţia Reuters.

Agenţia rusă de presă RIA Novosti a relatat anterior, citând o sursă diplomatică, că cererea americană a fost respinsă de către Grecia şi că Rusia încearcă să obţină permisiunea de a efectua zborurile până la 24 septembrie.

Atena a căutat să-şi întărească relaţiile cu Rusia în cursul crizei economice, care aproape că a împins Grecia către ieşirea din zona euro.

Ministerul rus de Externe nu a putut fi contactat imediat pentru comentarii. Rusia este un aliat de mult timp al preşedintelui sirian Bashar Al-Assad. SUA şi alte puteri occidentale vor încheierea regimului sirian printr-o tranziţie politică.

Cererea Washingtonului către Atena survine după ce SUA şi-au exprimat preocuparea, sâmbătă, ca urmare a unor informaţii potrivit cărora Rusia îşi sporeşte prezenţa militară în Siria având drept scop întărirea regimului lui Bashar Al-Assad.

(Agerpres/ FOTO euractiv.ro)

Etichete:
Rachete iraniene au atacat două oraşe din sudul Israelului, cauzând rănirea a peste 100 de persoane
Internaţional duminică, 22 martie 2026, 11:23

Rachete iraniene au atacat două oraşe din sudul Israelului, cauzând rănirea a peste 100 de persoane

Rachete iraniene au atacat două oraşe din sudul Israelului, cauzând rănirea a peste 100 de persoane. O rachetă iraniană a lovit oraşul Arad,...

Rachete iraniene au atacat două oraşe din sudul Israelului, cauzând rănirea a peste 100 de persoane
Donald Trump ameninţă că, dacă Strâmtoarea Ormuz nu e deblocată în 48 de ore, termocentralele iraniene vor fi distruse
Internaţional duminică, 22 martie 2026, 10:44

Donald Trump ameninţă că, dacă Strâmtoarea Ormuz nu e deblocată în 48 de ore, termocentralele iraniene vor fi distruse

Ultimatum al lui Donald Trump pentru Iran: dacă Strâmtoarea Ormuz nu e deblocată în 48 de ore, termocentralele iraniene vor fi distruse....

Donald Trump ameninţă că, dacă Strâmtoarea Ormuz nu e deblocată în 48 de ore, termocentralele iraniene vor fi distruse
Francezii sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege primarii şi consiliile municipale, în al doilea tur al alegerilor locale
Internaţional duminică, 22 martie 2026, 07:20

Francezii sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege primarii şi consiliile municipale, în al doilea tur al alegerilor locale

Francezii din Paris şi alte mari oraşe franceze sunt chemaţi astăzi la urne ca să-şi aleagă primarii şi consiliile municipale pentru...

Francezii sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege primarii şi consiliile municipale, în al doilea tur al alegerilor locale
Iran a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia
Internaţional sâmbătă, 21 martie 2026, 09:15

Iran a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia

Iranul a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia din Oceanul Indian, a relatat sâmbătă agenţia de...

Iran a lansat două rachete balistice asupra bazei militare americano-britanice Diego Garcia
Internaţional vineri, 20 martie 2026, 19:27

NATO anunţă că întreaga sa misiune din Irak a fost mutată în Europa

Misiunea NATO în Irak a fost în întregime transferată în Europa, ultimul contingent părăsind vineri Orientul Mijlociu, unde războiul...

NATO anunţă că întreaga sa misiune din Irak a fost mutată în Europa
Internaţional vineri, 20 martie 2026, 17:55

Arestul fostului oligarh moldovean Plahotniuc este prelungit cu încă 30 de zile

Instanţa din Republica Moldova a prelungit cu încă 30 de zile, la cererea procurorilor, arestul fostului lider al Patridului Democrat, oligarhul...

Arestul fostului oligarh moldovean Plahotniuc este prelungit cu încă 30 de zile
Internaţional vineri, 20 martie 2026, 16:24

A murit actorul american Chuck Norris

Actorul american şi fostul campion mondial de karate Chuck Norris a murit, a anunţat vineri familia sa pe Instagram. ‘Cu inima îndurerată,...

A murit actorul american Chuck Norris
Internaţional joi, 19 martie 2026, 16:35

Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că Statele Unite vor executa astăzi cele mai ample lovituri de până acum asupra...

Iranul îşi avertizează inamicii că le va distruge obiectivele energetice dacă atacurile asupra infrastructurii sale petroliere vor continua