Ascultă Radio România Iași Live

Profesorul Ştefan Hell, decorat cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor

Profesorul Ştefan Hell, decorat cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor

Publicat de Andreea Drilea, 4 septembrie 2015, 19:43

Profesorul Ştefan Hell, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2014, a fost decorat, vineri seară, în numele regelui Mihai, cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor.

Decoraţia i-a fost înmânată de principesa Margareta, într-o ceremonie desfăşurată în Sala Regilor a Palatului Elisabeta.

Înalta distincţie a fost acordată ‘pentru contribuţia eminentă la dezvoltarea chimiei fizice, pentru conceperea şi dezvoltarea tehnologiei microscopiei fluorescente de rezoluţie înaltă, cu ajutorul căreia se pot face observaţii microscopice ale proceselor care au loc în interiorul celulelor vii, pentru reprezentarea cu mândrie şi onoare a naţiunii noastre în excepţionala familie a celor distinşi cu Premiul Nobel, pentru activitatea meritorie în cadrul Institutului Max Planck pentru Chimie Biofizică din Gottingen şi în cadrul Centrului German pentru Studiul Cancerului din Heidelberg’.

Totodată decoraţia răsplăteşte faptul că, ‘în cursul activităţii sale, a aprofundat legături cu lumea savantă românească, prin care caută să întărească schimburile ştiinţifice internaţionale’, ca şi ‘urmărirea, pe tot parcursul carierei sale, a valorilor profesionalismului, devotamentului, eticii şi onestităţii, valori definitorii ale Coroanei Române’.

Potrivit consilierului privat onorific al familiei regale a României Ioan-Luca Vlad, decorarea profesorului Ştefan Hell vine în urma propunerii adresate regelui Mihai de preşedintele Academiei Române, Ioan-Valentin Vlad, îndată ce omul de ştiinţă de origine română a câştigat Premiul Nobel pentru Chimie.

Ceremonia de decorare, la care au fost prezenţi, alături de principele Radu, de preşedintele Academiei Române, oameni de ştiinţă participanţi la Conferinţa internaţională de micro-nano-fotonică ROMOPTO, a fost urmată de un dineu, oferit în onoarea savantului, în numele regelui Mihai, de principesa Margareta şi principele Radu.

Tot vineri, preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat pe profesorul Ştefan Hell cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Cruce, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni.

Profesorul Ştefan Hell s-a născut la Arad în anul 1962 şi a emigrat alături de familia sa în Republica Federală Germania, în 1978. A obţinut licenţa şi diploma de doctor în chimie la Universitatea din Heidelberg. În prezent, desfăşoară o eminentă activitate ştiinţifică la Institutul Max Planck pentru Chimie Biofizică din Göttingen şi la Centrul German pentru Studiul Cancerului din Heidelberg. Ştefan Hell este profesor universitar de fizică experimentală la Universitatea din Gottingen şi profesor asociat de fizică la Universitatea din Heidelberg.

Instituit de Regele Carol I prin Decretul Regal nr. 1244 din 10 mai 1881, cu prilejul proclamării Regatului României, pentru a recompensa serviciile aduse statului, Ordinul Coroana Romaniei a fost reînfiinţat de regele Mihai I la 30 decembrie 2011, devenind Ordin Dinastic (al Familiei Regale). El recompensează meritele cetăţenilor români şi străini care aduc un aport substanţial la dezvoltarea şi consolidarea României, prin acţiuni publice sau prin excelenţă în profesie, pentru fapte puse în slujba statului şi a naţiunii.

Ordinul Coroana României are cinci grade – Cavaler, Ofiţer, Comandor, Mare Ofiţer şi Mare Cruce.

Membrii Ordinului sunt numiţi pe viaţă, numărul lor fiind limitat pe grade.

Regele şi regina poartă de drept Ordinul Coroana României, în grad de Mare Cruce, principesa moştenitoare, precum şi principesele şi principii Familiei Regale, în vârstă de peste 18 ani, primesc de drept Marea Cruce a Ordinului.

(Agerpres/FOTO britannica.com)

Etichete:
BNR lansează o bancnotă aniversară dedicată lui Eugeniu Carada, din 14 septembrie
Naţional luni, 7 septembrie 2026, 18:03

BNR lansează o bancnotă aniversară dedicată lui Eugeniu Carada, din 14 septembrie

Banca Naţională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, începând din 14 septembrie, o bancnotă aniversară pentru colecţionare,...

BNR lansează o bancnotă aniversară dedicată lui Eugeniu Carada, din 14 septembrie
Turneul ‘Violoncellissimo’, la a VIII-a ediţie, în mai multe oraşe din România
Naţional luni, 7 septembrie 2026, 17:58

Turneul ‘Violoncellissimo’, la a VIII-a ediţie, în mai multe oraşe din România

Turneul Naţional Clasic la puterea a treia ‘Violoncellissimo’, ajuns la cea de-a VIII-a ediţie, se desfăşoară în această toamnă...

Turneul ‘Violoncellissimo’, la a VIII-a ediţie, în mai multe oraşe din România
Prețul benzinei continuă să crească
Naţional luni, 7 septembrie 2026, 06:14

Prețul benzinei continuă să crească

Prețul benzinei continuă să crească, atingând un nou record absolut de 9,79 lei pe litru, în timp ce reducerea accizei la motorină a fost deja...

Prețul benzinei continuă să crească
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte în şedinţă la Palatul Cotroceni
Naţional luni, 7 septembrie 2026, 06:01

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte în şedinţă la Palatul Cotroceni

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni în şedinţă luni, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni. Preşedintele Nicuşor Dan a convocat...

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte în şedinţă la Palatul Cotroceni
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 11:32

MIPE a alimentat cardurile educaționale: 500 de lei pentru 700.000 de copii

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a finalizat alimentarea cardurilor educaționale pentru anul școlar care începe luni. Peste...

MIPE a alimentat cardurile educaționale: 500 de lei pentru 700.000 de copii
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 10:22

ANM a emis mai multe avertizări Cod galben

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 05-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 5 septembrie,...

ANM a emis mai multe avertizări Cod galben
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:55

Examenul pentru obţinerea permisului de conducere la categoria B ar putea deveni mai rigoros

Examenul pentru obţinerea permisului de conducere la categoria B ar putea deveni mult mai rigoros. Senatorii au adoptat un proiect de lege care...

Examenul pentru obţinerea permisului de conducere la categoria B ar putea deveni mai rigoros
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:52

Noul an şcolar aduce câteva schimbări

Anul şcolar care începe luni aduce o serie de noutăţi şi schimbări. În ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial, încep să...

Noul an şcolar aduce câteva schimbări