Iași, vineri 30 octombrie, Concert Simfonic al Filarmonicii Moldova cu dirijorul Vittorio Parisi și cornistul Petrea Gîscă
Publicat de dvlad, 28 octombrie 2026, 18:37
Vineri, 30 octombrie 2026 (Ora 19:00) – Casa de Cultură a Studenților
CONCERT SIMFONIC
DIRIJOR: VITTORIO PARISI
Solist: PETREA GÎSCĂ – corn
În program:
Bedřich Smetana – Uvertura „Mireasa Vândută”
Gheorghe Păunescu – „Nocturna” pentru corn și orchestră
Jean-Baptiste Arban – „Carnaval la Veneția” pentru corn și orchestră
Johannes Brahms – Serenada nr. 1, op. 11 în re major
Dirijorul și pedagogul italian VITTORIO PARISI (n. 6 aprilie 1957, Milano) conduce departamentul de dirijat la Conservatorul din Milano, unde predă din 1997.
A debutat la Teatro Petruzzelli din Bari în 1979, după care a urmat o carieră internațională atât în operă, cât și în muzica vocal-simfonică.
A dirijat numeroase prime audiții ale unor compozitori contemporani, remarcându-se în special colaborările sale cu Luciano Berio și John Cage. De asemenea, a dirijat primele interpretări din epoca modernă ale unor lucrări precum versiunea americană a operei „L’ape musicale” de Lorenzo Da Ponte, primele puneri în scenă ale lucrării „Il sogno di un tramonto d’autunno” de Gian Francesco Malipiero, prima reluare a lucrării „Marie Galante” de Kurt Weill și prima interpretare în concert a operei radiofonice „Don Perlimplin” de Bruno Maderna.
A deținut funcția de dirijor principal al Orchestrei Angelicum din Milano (1984–1988), dirijor asociat al Filarmonicii Conservatorului din Milano (2000–2003), precum și pe cele de director artistic și dirijor principal al ansamblului I Solisti Aquilani din L’Aquila (2003–2005). În domeniul muzicii contemporane, ocupă funcțiile de director artistic și dirijor principal al Dedalo Ensemble din Brescia, începând cu anul 1995.
A realizat înregistrări pentru numeroase case de discuri, printre care Naxos, Dynamic, Bongiovanni, La Nuova Era și Stradivarius. Interpretarea sa din New World Symphony de Dvorak cu Auckland Philharmonia a fost aleasă drept primul podcast clasic al New Zealand Radio.
Discografie
L. DA PONTE: L’Ape musicale. Nuova Era
WAGENSEIL-KRUMPHOLTZ-DUSSEK: Concerte pentru harpă. Naxos
I. CAPITANIO: Pasqua Fiorentina. Bongiovanni
C. TOGNI: Barrabas – F.MARGOLA: Il mito di Caino. Bongiovanni
S. MERCADANTE: Concerte pentru flaut. Dinamic
F. MARGOLA: Kinderkonzert nr 1 & 2, Trittico per archi, Notturno e Fuga per archi. Bongiovanni
G. CRESTA, A. GENTILUCCI, F. VACCHI, M. CESA: Rotte Sonore. Stradivarius
PETREA GÎSCĂ (n. 31 V 1962, com. Horodniceni, jud. Suceava) este instrumentist şi profesor Absolvent al Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Octav Băncilă” Iaşi (1973-1981), la clasa de corn a prof. Neculai Musteaţă, și-a desăvârşit studiile de specialitate la Conservatorul „George Enescu” (1981 -1985), cu prof. Constantin Petrea (corn), absolvind facultatea ca şef de promoţie. În 1984 a obţinut o bursă de studii, urmând Cursurile de perfecţionare muzicală de la Lanciano – Italia, cu prof. Sigilfrido Covizzi, precum şi cursuri de orchestră şi muzică de cameră. În 1990 a participat la Cursurile de vară de la Bayreuth – Germania. A obţinut titlul de Doctor în muzică (2009), cu summa cum laude (specializarea Interpretare muzicală), elaborând şi susţinând public teza cu tema Cornul în creaţia lui Franz Strauss şi Richard Strauss. Contribuţia lor la emanciparea tehnicii şi expresivităţii instrumentului, conducător ştiinţific prof. univ. dr. Nicolae Gâscă.
Activitate artistică. Instrumentist (1985 – 1991), prim-cornist, şef partidă (1991 – 2005), prim – cornist solist, şef partidă (2005 – oct. 2010) al Orchestrei simfonice a Filarmonicii „Moldova” Iaşi. Membru permanent al Orchestrei „Europa Symphony”-Viena, dir. Wolfgang Gross (1995 – 1998). Între 2011 – 2015 a fost prim cornist – colaborator permanent al Filarmonicii de Stat Botoşani. Din
mai 2017 este solo cornist, şef partidă în Orchestra ONR Iaşi.
Desfăşoară o activitate solistică constantă. A susţinut peste 80 de recitaluri şi a cântat, ca solist, peste 110 concerte cu toate orchestrele simfonice româneşti:
Filarmonicile de Stat „Moldova” Iaşi, „G. Enescu” Bucureşti, „Transilvania” Cluj -Napoca, „Mihail Jora” Bacău, „Dinu Lipatti” Satu Mare, „P. Constantinescu”Ploieşti, „Marea Neagră” Constanţa, ,,I. Dumitrescu’’Rm.Vâlcea, ,,Oltenia’’Craiova, ,,Banatul’’ Timişoara, Arad, Tg. Mureş, Botoşani, Tîrgovişte, Oradea,Braşov, Piteşti, Sibiu, „Noua Orchestră Transilvană” Bistriţa, Teatrul Muzical
Galaţi, Orchestra de cameră ,,Unirea’’ Focşani, Orchestra de cameră Radio Bucureşti şi în R. Moldova (Filarmonica Naţională ,,S. Lunchevici’’Chişinău); sub bagheta dirijorilor M. Cristescu, I. Baciu, Cr. Mandeal, G. Vintilă, O. Bălan, Gh.Costin, H. Bela, P. Zbârcea, Liviu Buiuc, Mihail Secikin (Ucraina), C. Calistru, Cr.Oroşanu, M. Santorsola (Italia), J. Ricarte, Bin Tow Wu (SUA), M. Kang (Coreea de Sud), Al. Lăscae, Fl. Totan, C. Sunshine (Anglia), A. Saura (Spania), C.Marinescu, L. Dumitriu, M. Agafiţa, V. Doni etc.
Repertoriul său cuprinde lucrări pentru corn şi orchestră de W. A. Mozart, R.Glier, Fr. A. Rosetti, C. M. von Weber, R. Strauss, A. Vivaldi, J. Haydn, H.Hubler, G. Ph. Telemann, Gh. Păunescu, O. Bourne, P. Dukas, Fr. Strauss,V.Gruger etc.
A susţinut recitaluri în ţară, în Germania, Bulgaria şi Republica Moldova. După un concert, criticul muzical Alfred Hoffman nota în „România literară”(nr.17, 1991): În programul Mozart cu care a debutat luna februarie la Filarmonica „George Enescu” l-am întîlnit ca solist, sub conducerea lui Mircea Cristescu, pe tînărul cornist Petrea Gîscă, un interpret ideal al lui Mozart. Născut
pe meleagurile Sucevei, a făcut şcoala muzicală la Iaşi, îmi amintesc că încă de pe băncile liceului de artă (elev al profesorului Neculai Musteaţă) am fost uimit de puritatea şi expresivitatea cîntului său şi l-am adus la întîlnirea vîlceană a „Tinerelor talente” unde a făcut senzaţie. La noi se face prea puţin caz de vedetele instrumentelor de suflat, dar în Germania , Anglia, un cornist bun este cinstit cel puţin asemenea unui pianist, violonist, de aceeaşi talie. Petrea Gîscă este dintre cei ce ne aduc bucuria mozartiană în starea cea mai pură…Sunetul catifelat al cornului, cantabilitatea pilduitoare la alămuri – şi rară – umorul firesc şi generator de surîsuri deschise – toate acestea au potenţat la maximum, graţie măiestriei neostentative a lui Petrea Gîscă, coinciziunea şi substanţialitatea mozartiană.”
Este membru fondator al Cvartetelor de corni „Concertino”, ,,Horn Quartett”(Botoşani), al Ansamblului de corni „Concertino” (ce cuprinde peste 30 de cornişti) şi membru al Trio-ului „Academik” al UNAGE. A cântat în Ansamblul de suflători al Filarmonicii „Moldova” Iaşi, Cvintetele „Solaris” şi ,,Cronos”, Cvintetul de alamă al orchestrei „Europa Symphony” – Viena, formaţia ,,Ars
Ventus” – Bucureşti. A colaborat cu Cvartetul „Voces”, în concerte la Iaşi, Bucureşti şi Koblenz (Germania) – 2004. A fost membru al Orchestrei de cameră, a Filarmonicii „Moldova” şi al Orchestrei „Camerata”, cu care a susţinut concerte în ţară şi străinătate. A fost invitat ca prim-cornist sau instrumentist, de diferite orchestre din ţară, pentru concerte sau turnee în străinătate (Filarmonicile de Stat Sibiu, Botoşani, Bacău, Tg. Mureş, Constanţa, „Orchestra Sinfonia Bucureşti”, Orchestra Naţională Radio, Opera Naţională Română Iaşi, Orchestra de cameră ,,Unirea’’Focşani, Orchestra ,,Les Musiciens de Bucarest’’).
A efectuat peste 90 de turnee artistice, în Germania, Olanda, Spania, Grecia, Franţa, Austria, Italia, Belgia, Gibraltar, Elveţia, Coreea de Sud, Cehoslovacia, Bulgaria, Republica Moldova etc. A concertat în prezenţa Papei Paulus al II-lea la Castel Gandolfo (Italia), 1984 şi alături de Filarmonica „Moldova”, la toate ediţiile Festivalului „G. Enescu” (1985 – prezent), precum şi în mari săli de concerte din Europa (Megaro Hall – Atena, Salle Gaveau, Unesco Hall – Paris, Tonhalle – Zürich, Concertgebow – Amsterdam, Gewandhaus – Leipzig, SchauspielhausBerlin etc.). Este un cornist de mare calibru care face cinste muzicii româneşti (dir. Ovidiu Bălan); Solistul Petre Gîscă se dovedeşte a fi printre cei mai buni instrumentişti de acest fel din ţară, stăpîn pe mijloacele cele mai adecvate de expresivitate, pe o tehnică de prim ordin şi cu o gîndire artistică profundă, matură – sunt consemnări ale presei de specialitate.
Activitate didactică. Profesor universitar doctor (2015 – prezent, corn, trombon – master, muzică de cameră). Studenţii săi au obţinut premii naţionale şi internaţionale şi au susţinut concerte şi recitaluri, colaborând cu diferite orchestre din ţară şi străinătate. Printre absolvenţi se numără instrumentişti sau prim-cornişti în Iaşi, Botoşani, Ploieşti, Galaţi, Constanţa, Bacău, Bruxelles (Belgia) etc.
Activitate muzicologică. A publicat, la Editura „Artes”- Iaşi, Cornul în creaţiile muzicale ale compozitorilor Franz Strauss şi Richard Strauss; Cornul, tradiţie şi mister (2009); Viziuni interpretative proprii privind concertele pentru corn din Clasicismul vienez (2018), iar la Editura ,,StudIS” – Iaşi, Permanenţe în contemporaneitate. Dicţionarul corniştilor români (2012).
Activitate de creaţie. A scris Douăsprezece studii de dificultate medie pentru corn (Editura „StudIS”- Iaşi, 2011), Cincisprezece capricii pentru corn (Editura ,,StudIS’’- Iaşi, 2012), Exerciţii zilnice pentru corn (Editura ,,Artes’’-Iaşi, 2014), Ioan Diaconu – Manual practic de dictee (2015), Solfegii şi dictee pentru liceeni (2017), Solfegii pentru ciclul primar și gimnazial (Editura ,,StudIS”, Iași –
2018) – Ediţii îngrijite şi coordonate de prof. univ. dr. Petrea Gîscă, Zece studii pe teme folclorice pentru corn (Editura ,,StudIS’’- Iaşi, 2016), Studiu de concert pentru corn şi pian (Editura ,,Artes” – Iaşi, 2016).
Activitate publicistică. A publicat, la Editura ,,Junimea’’- Iaşi, monografia istorică Satul Boteşti-Horodniceni. Ţinut de legendă şi dor (2013) şi Cornul şi cântecele dorului, la Editura ,,StudIS”- Iaşi (2017).
Distincţii. În anul 1982 a obţinut locul I la Preselecţia naţională pentru Concursul Internaţional „Primăvara la Praga” – Cehoslovacia; Premiul I la Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti (1983, 1985) şi Premiul II, cu Cvintetul de suflători (1983). Premiul I la „Cîntarea României”, ediţia a VI-a (1987) şi Premiul II cu Cvartetul de corni „Concertino”; Diploma şi Medalia de argint pentru cartea Cornul în creaţiile muzicale ale compozitorilor Franz Strauss şi Richard Strauss (Ed. „Artes”, 2009), la Salonul Cărţii Româneşti, Iaşi, 9 mai 2009; Diploma şi Medalia de aur pentru cartea Cornul şi cântecele dorului (Ed. ,,StudIS”, 2017) şi Diploma de excelenţă pentru Studiu de concert pentru corn şi pian (Ed. ,,Artes”, 2016) la Euroinvent, Iaşi, 26 mai 2017; Diploma
pentru măiestrie pedagogică la Concursul Internaţional al tinerilor interpreţi „Eugen Coca”, Chişinău, Republica Moldova (20 – 25 iunie 2010). Diverse premii naţionale şi internaţionale, ale studenţilor şi absolvenţilor.
Discografie. Imprimarea pe CD a Integralei simfonice enesciene, sub conducerea dirijorului Alexandru Lăscae şi Filarmonicii „Moldova” Iaşi (pentru Casa de discuri „Ottavo” din Olanda); imprimări la ,,Electrecord” (inclusiv cu ocazia participărilor la Festivalul Internaţional „G. Enescu”); imprimări pe CD cu Orchestra „Europa Symphony” şi Cvintetul de alămuri al orchestrei (Viena – Austria), la Casa de discuri „Arte Nova Classics” ; înregistrări la Radio – Televiziunea din Iaşi şi Bucureşti, Prima TV etc. În Fonoteca Radio Iaşi există înregistrări live cu Concertele nr. 2,3,4 de W. A. Mozart, R. Strauss – Concert nr.1 op.11, O. Bourne – Concert pentru corn şi orchestră (p. a.) etc.
Prin remarcabila sa activitate a contribuit la promovarea repertoriului pentru corn, ca solist, iar ca instrumentist de orchestră a participat efectiv la permanentizarea prestigiului cucerit de orchestra ieşeană în anii ’70, scria prof. univ. dr. Mihail Cozmei în Dicţionarul biobibliografic Existenţe şi împliniri (p. 217).