#StareaEducației (INTERVIU) Educația teatrală în liceu, disciplină obligatorie din anul școlar 2028-2029, pentru toate profilurile și specializările. Ana Hegy, profesoară de actorie la Colegiul de Artă din Iași: „Teatrul reușește să-i facă pe copii să se descopere și să devină niște adulți fericiți. Recomand ore de actorie încă din ciclul primar. E târziu la clasa a XI-a.”

Publicat de andreeadaraban, 6 octombrie 2026, 11:21

Începând cu anul școlar 2028-2029, educația teatrală ar urma să devină disciplină obligatorie pentru elevii de clasa a XI-a, indiferent de filieră, profil sau specializare. O oră pe săptămână ar trebui să îi apropie pe adolescenți de jocul teatral, fără ca obiectivul să fie formarea unor viitori actori sau regizori.

Invitată în emisiunea Starea Educației, Ana Hegy, director al Palatului Copiilor din Iași și profesor de actorie la Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă” din Iași, teatrul poate avea un rol important în dezvoltarea personală a copiilor și adolescenților. În același timp, ea consideră că introducerea disciplinei abia în clasa a XI-a este târzie, iar o singură oră pe săptămână reprezintă prea puțin pentru ca efectele educației teatrale să fie pe deplin valorificate.

Ana Hegy spune că teatrul ar trebui introdus încă din copilărie, atunci când elevii sunt mai puțin preocupați de rușine sau de teama de a se expune în fața celorlalți. „Copiii cât sunt mici nu au rușine, frică și apoi cu cât înaintează în vârstă, apar aceste sentimente”, explică profesoara. Din experiența sa cu elevii pe care i-a urmărit de la vârste foarte mici, diferențele devin vizibile odată cu intrarea în gimnaziu.

De aceea, Ana Hegy consideră că educația teatrală ar trebui să înceapă cel puțin din clasele gimnaziale. Propunerea sa este ca teatrul să fie introdus în clasele V-VII, urmând ca în clasa a VIII-a elevii să se concentreze asupra examenului național, iar activitățile teatrale să continue în liceu. „O oră pe săptămână e foarte, foarte puțin”, spune ea. Ca exemplu, amintește activitatea de la Palatul Copiilor, unde un elev participă la o sută de minute de teatru pe săptămână, iar chiar și acest interval este perceput uneori de părinți ca fiind insuficient pentru schimbări rapide.

Teatrul nu formează doar actori

În viziunea profesoarei, beneficiile teatrului depășesc cu mult zona artistică. În lucrul cu elevii, ea urmărește în primul rând dezvoltarea spiritului de echipă și identificarea nevoilor fiecărui copil. Unii elevi au nevoie de mai multă încredere în sine, alții trebuie stimulați pe partea de creativitate. De aceea, exercițiile sunt adaptate în funcție de particularitățile fiecărui participant. „Pentru mine fiecare copil este unic, este special, este minunat și știu ce îi lipsește”, spune Ana Hegy, care își urmărește individual elevii și stabilește asupra căror abilități trebuie să insiste. Jocurile teatrale au, în acest proces, un rol central. Prin intermediul lor sunt dezvoltate atenția, concentrarea, creativitatea și capacitatea de a lucra împreună cu ceilalți.

Dacă ar trebui să descrie o oră de educație teatrală pentru elevii de clasa a XI-a, Ana Hegy ar opta categoric pentru activitățile practice. „Eu zic că practică 90%”, spune profesoara. Lecția poate începe cu exerciții de încălzire, urmate de jocuri menite să dezvolte anumite abilități. Important este însă ca elevii să înțeleagă de ce fac un anumit exercițiu și ce achiziții pot obține în urma lui. De exemplu, un joc poate avea drept obiectiv dezvoltarea atenției. Elevii trebuie să știe acest lucru și să conștientizeze că abilitatea respectivă nu le este utilă doar pe scenă. „De atenție ai nevoie și la română, și la matematică, și la fizică, și la chimie, la toate disciplinele”, explică ea.

„Neapărat un profesor de teatru”

Una dintre provocările introducerii educației teatrale în toate liceele este identificarea profesorilor care să predea disciplina. Ana Hegy consideră că orele ar trebui susținute de absolvenți de teatru.  În opinia profesoarei, pregătirea universitară este importantă pentru că în facultate sunt dobândite cunoștințe și competențe care nu pot fi acumulate în același mod într-un curs de scurtă durată.

Resursa umană există, dar trebuie organizată

Chiar și în condițiile în care un profesor de teatru ar trebui să predea într-o școală doar câteva ore, Ana Hegy consideră că există soluții pentru acoperirea necesarului de personal. Problema este însă una de organizare. Dacă un liceu are, de exemplu, șapte clase, profesorul ar avea aproximativ șapte ore pe săptămână. Pentru a-și completa norma, ar trebui să predea în mai multe unități de învățământ. Potrivit Anei Hegy, numărul de absolvenți ar putea permite acoperirea necesarului, cu condiția să existe interes și din partea studenților pentru o carieră didactică.

Succesul nu înseamnă să ajungi actor

La finalul clasei a XI-a, succesul educației teatrale nu ar trebui măsurat prin numărul elevilor care aleg o carieră artistică. Pentru Ana Hegy, obiectivul este ca adolescenții să descopere că au mai multă încredere în propriile forțe și că își pot depăși limitele. „Trebuie să-i facem pe liceeni să realizeze că ei au aripi și că pot zbura cât mai sus”, afirmă ea. Există și un alt rezultat posibil și anume  formarea unui public capabil să înțeleagă și să aprecieze teatrul. Un elev care nu va deveni actor poate deveni un spectator avizat sau, de ce nu, un critic.

Redăm, mai jos, interviul integral:

Andreea Daraban: De ce este important ca elevii să studieze teatrul chiar dacă nu își doresc să devină actori neapărat?

Ana Hegy: Eu recomand ca elevii să facă teatru încă din ciclul primar, pentru că este un moment în care ei își dezvoltă niște abilități și dacă nu pornești la drum din start, de la o vârstă fragedă, în procesul acesta de dezvoltare a abilităților, întâmpini dificultăți mai târziu. Pentru că, noi știm, copiii cât sunt mici nu au rușine, frică și apoi cu cât înaintează în vârstă, apar aceste sentimente, sunt frustrați în anumite situații. Dar dacă ei se cunosc și merg la un curs de teatru încă de mici, atunci reușesc să combată aceste stări care apar pe parcurs. În gimnaziu, mai ales, ei se schimbă foarte mult, pentru că eu i-am urmărit. Am foarte mulți elevi pe care i-am luat de la 4 ani și am urmărit parcursul lor și am văzut diferența dintre un copil care face teatru de la 4-5 ani și unul care vine deja în ciclul gimnazial. Eu aș propune ore de teatru încă din ciclu gimnazial, sincer.

Andreea Daraban:  Vi se pare târziu clasa a XI-a?

Ana Hegy: Da, e foarte târziu, dar probabil cei de la București s-au gândit că îi vor ajuta pe elevi în gestionarea emoțiilor pentru examenele care urmează, în ceea ce privește examenele de bacalaureat și examenele care vor urma în facultate. Pentru că știm și noi că, indiferent de facultatea pe care o alegi, tu ai niște colocvii, ai de susținut niște teme în fața unui grup mai mare de oameni și atunci ei consideră că prin acest modul, de o oră pe săptămână, vor reuși să-i învețe pe elevi să gestioneze emoțiile.

Andreea Daraban: Vi se pare prea puțin o oră, nu?

Ana Hegy: Foarte puțin, foarte puțin. Mi se pare foarte târziu la clasa a XI-a. Eu aș porni undeva de la clasa a V-a, să spunem, și aș introduce și în ciclul primar. Dar hai să spunem că în ciclul primar elevii se adresează instituțiilor care oferă educație extrașcolară,  cum ar fi Palatul Copiilor. Și apoi, în ciclul gimnazial ar trebui introdus, neapărat, în clasele V-VII, pentru ca în clasa a VIII –a  să îi lăsăm să se pregătească pentru examenul național, iar în liceu a în clasele IX-XI. Pentru că o oră pe săptămână e foarte, foarte puțin. Eu mă uit la Palatul Copiilor. Un elev vine o sută de minute pe săptămână, iar părintele vrea peste noapte schimbări. Sunt unii părinți care vin după prima oră și întreabă: ”Copilul meu are talent?” Talentul se și cultivă. E acea sămânță cu care ne naștem unii dintre noi și profesorul o udă, udă floarea, sămânța, ca să iasă floarea. Dacă nu reușești să participi la aceste cursuri și dintr-o dată copilul se trezește în clasa a XI-a, cu o oră de actorie…. E prea puțin.

Andreea Daraban: Ce dezvoltă arta teatrală la un adolescent mai cu seamă? Pentru că adolescenții știm foarte bine, sunt mai sensibili, emoțiile sunt mai puternice la această vârstă.

Ana Hegy: În primul rând, în programul pe care îl am eu, cu elevii mei,  urmăresc dezvoltarea spiritului de echipă. Îmi dau seama în grup de nevoia fiecărui participant și apoi merg nișat, pe fiecare copil în parte. Unii stau prost la încrederea în sine, unii stau prost pe partea de creativitate și atunci ei trebuie stimulați. Iar teatrul, vă spun sincer, că este singura disciplină care reușește să-i facă pe copii să se descopere și să devină niște adulți fericiți. Jocurile care sunt propuse, jocurile teatrale sunt extrem de importante.  Tu, ca profesor de teatru, este necesar să le adaptezi în funcție de copii și de nevoile fiecăruia în parte. Eu așa lucrez. Pentru mine fiecare copil este unic, este special, este minunat și știu ce îi lipsește. Eu am un grafic cu fiecare elev și știu, cu fiecare în parte, unde trebuie să mai lucrez.

Andreea Daraban: Ce răspundeți unui părinte care spune copilul meu are nevoie de matematică, informatică, nu de teatru?

Ana Hegy: Da, da, normal, e nevoie. E nevoie pentru că noi trebuie să dezvoltăm și emisfera dreaptă și emisfera stângă. E normal. Și spun da, dar toate într-o anumită limită. Mergem într-adevăr în gimnaziu, ne concentrăm foarte mult pe matematică și pe română, dar copilul are nevoie de momentul ăla pentru el, în care să poată găsi starea aia de liniște. ”Cine sunt eu?” El trebuie să răspundă încă din gimnaziu la întrebarea asta. Pentru că dacă ei au răspunsul la această întrebare, știu exact ce vor alege în liceu și pe ce sunt ei buni.

Andreea Daraban: Cum trebuie să arate, în opinia dumneavoastră, o oră de teatru la liceu, la clasa a XI-a? Ar trebui să fie mai degrabă practică, teoretică sau o combinație între cele două?

Ana Hegy:  Eu zic că practică 90%. Și în timpul exercițiilor practice le ofer și niște informații copiilor. Eu, la Colegiul de Artă, încep cu încălzirea și apoi, treptat, propun niște jocuri prin care dezvolt anumite abilități, cum ar fi de exemplu atenția sau pentru a dezvolta concentrarea. Și la fiecare joc, înainte de a începe jocul, după ce le explic regulile, insist pe ceea ce se întâmplă în interiorul lor după ce parcurgă acest joc, ce au nevoie să știe despre punctul de concentrare. Noi avem un punct de concentrare în fiecare joc și ei trebuie să fie conștienți de asta. În liceu deja vorbești cu un copil aproape adult, deci vorbim de la egal la egal. Și atunci le spun, următorul joc are ca punct de concentrare dezvoltarea atenției și ei știu și insist pe faptul că atenția nu e neapărat necesară pentru teatru. De atenție ai nevoie și la română, și la matematică, și la fizică, și la chimie, la toate disciplinele. Ei trebuie să fie conștienți de ce se dezvoltă și ei îți pun întrebări: ”Dar la ce mă ajută? Dar mă plictisesc?” Păi nu, tu ca profesor nu trebuie să-l aduci pe elev în stadiul care să-ți spună, mă plictisesc, nu mă interesează. Dacă tu insiști pe achizițiile din urma jocurilor, atunci ai un copil fericit.

Andreea Daraban: Cine credeți că ar trebui să predea o astfel de disciplină?

Ana Hegy: Neapărat un profesor de teatru. Un absolvent de teatru, neapărat. Pentru că, într-adevăr, am întâlnit foarte mulți oameni talentați pe partea asta de teatru. Dar să știți că în facultate se învață anumite lucruri pe care nu poți să le înveți într-un mediu neorganizat sau dacă mergi la un curs. Și eu, de exemplu, în timpul pandemiei am fost la acest curs lansat de UNATC pentru a veni în sprijinul profesorilor care să predea teatru. Eu eram absolventă de teatru, dar m-am înscris de curiozitate și au fost și alți colegi din țară care s-au înscris. Și, într-adevăr, noi știam deja lucrurile alea. Erau profesori de geografie acolo, profesori de fizică, profesori de limba română care erau pasionați de teatru, dar e prea puțin. A fost un curs de trei luni, într-adevăr, în care s-a insistat foarte mult și pe partea practică, dar și pe partea teoretică. E prea puțin.

Andreea Daraban: Cum asigurăm resursa umană necesară pentru a preda această disciplină în toate liceele din țară? Sunt licee în urbanul mic sau în rural unde nu există teatru, unde nu au în proximitate, poate, o universitate de arte, o facultate de teatru. Putem asigura resursa umană potrivită pentru a preda aceste discipline în toată țara?

Ana Hegy:  Eu spun că da. La noi, la Facultatea de Teatru din Iași, de exemplu,  există acest departament de dezvoltare a personalului didactic. Studenții parcurgă un program, modulurile alea pedagogice. Ei fac și practică în Colegiul de artă și sunt pregătiți să predea. E o oră pe săptămână. Într-un liceu sunt, să spunem, șapte clase, deci profesorul ar avea doar șapte ore. Ar trebui să se ducă în cel puțin trei unități școlare, ca să poate să-și acopere norma de 20 de ore. Termină în jur de 30 de studenți pe an,  pentru că vorbim și de actorie și de păpuși și ar fi loc. Important este să existe interes din partea studenților.

Andreea Daraban: Oare își doresc o carieră didactică, cei care se îndreaptă spre actorie?

Ana Hegy:  Cei care vin la practică la mine sunt fericiți, că-și dau seama că e frumos să fii și profesor. Și a fi profesor nu te împiedică să mergi și pe scenă. Și le dau exemplul meu. Adică am fost o lungă perioadă de timp și profesor și actor. Și poți să îmbini toate aceste lucruri. E plăcut.

Andreea Daraban: Predați de foarte multă vreme actorie, lucrați cu foarte mulți copii. Spuneam că adolescenții sunt speciali. Cum poate fi convins un adolescent, care spune că îi este rușine să urce pe scenă, să participe la astfel de cursuri?

Ana Hegy:  Prin joacă, pur și simplu prin joacă și prin a înțelege. Primul pas este  ca tu, ca profesor de teatru,  să înțelegi că acel copil are sentimentul de rușine într-un procent de 90%. Și trebuie ușor, ușor să-l ajuți să-și dea seama că e atât de frumos să ieși în față, e atât de frumos să te expui în fața celorlalți și să împărtășești ideile tale și să faci parte dintr-un grup. Pentru că dacă pornești de la ideea că ai susținere din partea grupului, atunci totul e mult mai ușor. Dacă tu îl arunci pur și simplu pe scenă pe acel copil sau tânăr, normal că intervine rușinea. Și mie mi se întâmplă și acum ca adult, după ce am făcut teatru atâția ani, dacă sunt luată dintr-o dată, am învățat să spun, vă rog, am nevoie de puțin timp ca să mă gândesc, să mă adun. Și așa îi învăț și eu pe copiii mei. La fel, e nevoie de acel timp să te aduni. Sunt convinsă că dacă vor fi profesori pasionați și implicați, se vor face minuni și într-o oră pe săptămână. Și atunci, în momentul în care vor merge la examene, la examenul de Bacalaureat, după ce în clasa  a XI-a  au făcut teatru și în fața foii vor vedea totul ca un scenariu și își vor aduce aminte de ceea ce au făcut în teatru, cu siguranță rezultatele vor fi mult mai bune. Că de fapt și asta se urmărește prin introducerea acestei discipline în liceu, rezultate mai bune și la Bacalaureat,  prin intermediul acestor ore de actorie care dezvoltă atenția, concentrarea.

Andreea Daraban: Scopul acestei discipline, educație teatrală, nu este să formăm, așa cum am spus, viitori actori, însă cum ar trebui să definim succesul acestei discipline la finalul clasei a XI-a?

Ana Hegy: Trebuie să-i facem pe liceeni să realizeze că ei au aripi și că pot  zbura cât mai sus.

Andreea Daraban: Și chiar dacă nu vor pe scenă, pot deveni niște spectatori avizați. Asta e important.

Ana Hegy: Și asta e foarte important, da. Și vor înțelege cu totul altfel teatrul după ce vor trece prin această pregătire și, într-adevăr, poate dacă nu vor fi actori, vor fi critici. Cine știe? Nu știe niciodată. Oricum e important să avem și un public bine pregătit, să poată aprecia o piesă de teatru, să poată înțelege un spectacol. Și e interesant să vezi procesul din spatele spectacolului, pentru că noi suntem obișnuiți să vedem rezultatul final, să aplaudăm, poate să criticăm, că n-am crezut ce a făcut un anumit actor și așa mai departe. Dar e puțin la clasa  a XI-a, o singură oră pe săptămână,  ca la final să devii și un spectator avizat. Cred că mai mult ne vom concentra pe dezvoltarea asta a fiecărui copil și a crește stima de sine, încrederea și așa mai departe. Pledez pentru a introduce această disciplină, măcar de la clasa a IX-a.

Interviul în varianta audio: