Ascultă Radio România Iași Live

Război Iran/Ministrul Oana Ţoiu, despre conflictul din Orientul Mijlociu: România nu este în pericol

Război Iran/Ministrul Oana Ţoiu, despre conflictul din Orientul Mijlociu: România nu este în pericol

Publicat de Andreea Drilea, 2 martie 2026, 05:18 / actualizat: 2 martie 2026, 6:21

România nu este în pericol şi nu există niciun stat implicat în conflictul din Orientul Mijlociu care să vizeze teritoriul României, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, duminică seara, într-un briefing de presă.

‘România nu este în pericol, nu există niciun stat implicat în conflictul din regiune care în acest moment să vizeze teritoriul României. De altfel, au fost în spaţiu public informaţii legate de potenţiale atacuri asupra unui stat membru al Uniunii Europene, asupra Ciprului, şi noi am comunicat foarte clar în urma discuţiilor cu oficialii din Cipru, am discutat şi eu cu ministrul de externe din Cipru, că acele informaţii nu se confirmă. Niciunul dintre statele membre ale Uniunii Europene nu a fost vizat de un atac şi nu ne aşteptăm să fie vizat de un atac. Este însă în acelaşi timp de aşteptat ca nivelul de alertă, nivelul de risc perceput să fie evident mai ridicat pentru toată lumea o dată ce vedem nu doar conflictul din regiune, dar şi efectele pe care conflictul le are extinse’, a precizat ministrul de Externe.

Potrivit şefei diplomaţiei, toate misiunile şi oficiile diplomatice ale României din regiunea afectată de conflict se coordonează şi cu reţeaua consulară a celorlalte state ale Uniunii Europene pentru a putea acorda împreună asistenţă cetăţenilor români şi europeni, dar şi pentru a coordona dialogul politic cu liderii ţărilor din regiune.

Ministrul Afacerilor Externe a menţionat că pe parcursul zilelor următoare, pe toată durata activării celulei de criză a MAE, vor avea loc conferinţe de presă pentru ca informaţiile corecte să ajungă la timp la cetăţenii României.

‘Mulţumim românilor care au dat dovadă de rezilienţă în această perioadă. Ştim că este o perioadă de anxietate crescută, ştim că fiecare ar vrea să fie acasă şi este o nevoie şi o dorinţă pe care o înţelegem, facem planuri pentru ca asta să fie posibil cât mai curând, păstrând însă prioritatea faţă de siguranţa lor în acest moment. Şi la asta lucrăm şi alături de partenerii noştri internaţionali şi în interiorul Uniunii Europene, atât la nivelul serviciilor consulare cât şi la nivelul dialogului politic, care poate duce treptat la dezescaladare’, a subliniat Oana Ţoiu.

Ea a reiterat rugămintea către cetăţenii români aflaţi în zona de conflict să îşi transmită datele de contact la oficiile consulare.

‘(…) rugămintea este să se înscrie, pentru a putea avea datele de contact astfel încât să putem să şi sunăm înapoi, să putem să contactăm înapoi cetăţenii în momentul în care este o informaţie esenţială. Ne păstrăm recomandarea de urmări şi informaţiile autorităţilor locale, precum şi paginile de social media ale misiunilor din ţara respectivă, deoarece şi acolo vom actualiza în momentul în care se schimbă situaţia din teren. Există şi o aplicaţie pe care noi am lansat-o la începutul acestui an, dezvoltată în anii anteriori, ‘Călătoreşte informat’. Ea se poate descărca gratuit pe telefon şi acolo există, de asemenea, un formular pentru a înregistra călătoria, astfel încât să putem şi prin acest instrument să comunicăm înapoi cu cetăţenii românii’ a spus ministrul de Externe.

Totodată, Oana Ţoiu a informat că sunt câteva grupuri de copii care se aflau în excursie în ţări din zona Orientului Mijlociu şi a subliniat că aceştia sunt în siguranţă.

‘Foarte important de clarificat însă este că avem în acest moment câteva grupuri de minori care nu sunt împreună cu părinţii, ci cu însoţitori. Grupurile de minori care au rămas blocate în statele din Orientul Mijlociu sunt în siguranţă, sunt în acest moment cazate, au acces la hrană, au fost şi sunt în contact cu echipele consulare. Asta nu înseamnă că nu este în continuare o situaţie care generează îngrijorare, nu înseamnă că nu rămânem aliniaţi la prioritatea de a-i aduce acasă cât mai devreme, atâta timp cât putem să facem asta în siguranţă’, a afirmat ministrul Afacerilor Externe. AGERPRES/FOTO Facebook

Suceava: 10 elevi de la Colegiul Național ”Petru Rareș”, împreună cu 4 profesori și 6 părinți au rămas blocați pe Aeroportul din Dubai
Internaţional duminică, 1 martie 2026, 18:04

Suceava: 10 elevi de la Colegiul Național ”Petru Rareș”, împreună cu 4 profesori și 6 părinți au rămas blocați pe Aeroportul din Dubai

10 elevi de la Colegiul Național Petru Rareș din Suceava, împreună cu 4 profesori și 6 părinți au rămas blocați pe Aeroportul din Dubai,...

Suceava: 10 elevi de la Colegiul Național ”Petru Rareș”, împreună cu 4 profesori și 6 părinți au rămas blocați pe Aeroportul din Dubai
 Israel: Opt persoane, ucise în centrul ţării de un atac iranian cu rachetă
Internaţional duminică, 1 martie 2026, 15:28

 Israel: Opt persoane, ucise în centrul ţării de un atac iranian cu rachetă

Opt persoane au fost ucise duminică în centrul Israelului din cauza prăbuşirii unei clădiri ”lovite direct” de o rachetă iraniană,...

 Israel: Opt persoane, ucise în centrul ţării de un atac iranian cu rachetă
Cele mai noi evoluţii ale situaţiei din Orientul Mijlociu
Internaţional duminică, 1 martie 2026, 13:50

Cele mai noi evoluţii ale situaţiei din Orientul Mijlociu

Explozii urmate de coloane de fum au fost auzite la Teheran, după ce Israelul a anunţat începutul unui nou val de lovituri asupra ţintelor...

Cele mai noi evoluţii ale situaţiei din Orientul Mijlociu
Alireza Arafi a fost numit membru al Consiliului de Conducere al Iranului, transmite ISNA
Internaţional duminică, 1 martie 2026, 12:20

Alireza Arafi a fost numit membru al Consiliului de Conducere al Iranului, transmite ISNA

Alireza Arafi a fost numit, duminică, membru jurist al Consiliului de Conducere al Iranului, un organism însărcinat cu îndeplinirea rolului de...

Alireza Arafi a fost numit membru al Consiliului de Conducere al Iranului, transmite ISNA
Internaţional duminică, 1 martie 2026, 11:40

Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat şapte zile de sărbători legale şi 40 de zile de doliu naţional

Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat şapte zile de sărbători legale şi 40 de zile de doliu naţional în urma decesului Liderului...

Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat şapte zile de sărbători legale şi 40 de zile de doliu naţional
Internaţional duminică, 1 martie 2026, 10:27

(UPDATE) Noi explozii auzite la Dubai, Doha şi Manama

Corespondenţi ai AFP au auzit două serii de explozii duminică dimineaţă la Dubai, a două zi după începutul atacurilor Iranului în Golf,...

(UPDATE) Noi explozii auzite la Dubai, Doha şi Manama
Internaţional duminică, 1 martie 2026, 10:14

Ministerul de Externe: Nu sunt români răniţi în regiunea Orientului Mijlociu

Ministrul de Externe Oana Ţoiu transmite că anunţul privind moartea Ayatollahului Ali Khamenei reprezintă un moment de cotitură, iar România...

Ministerul de Externe: Nu sunt români răniţi în regiunea Orientului Mijlociu
Internaţional duminică, 1 martie 2026, 10:05

Israel a anunţat că a lansat astăzi un nou atac asupra sistemelor balistice şi de apărare iraniene

Israel a anunţat că a lansat astăzi un nou val de atacuri asupra Iranului. Armata israeliană a transmis că atacurile vizează sisteme de rachete...

Israel a anunţat că a lansat astăzi un nou atac asupra sistemelor balistice şi de apărare iraniene