Forme și esențe în Slătioara (comuna Râșca, județul Suceava)

Publicat de Nicolae Tomescu, 28 ianuarie 2021, 00:03

În anul 1797, egumenul Chiril Râșcanul, de la Mănăstirea Râșca, urmând pilda[1] starețului Paisie Velicicovschi, de la Mănăstirea Neamț, a cerut, „Divanului domnesc”, strămutarea[2] satului Râșca – de pe vatra mănăstirii. Parte dintre săteni s-a mutat peste râul Râșca, la peste 1 km de mănăstire[3]; altă parte a ajuns până în localitatea Slătioara (de astăzi)[4]; împreună cu sătenii din Râșca, strămutați la Slătioara, s-au stabilit și oameni (întemeietorii satului Buda[5]) refugiați ca urmare a persecuțiilor religioase din Transilvania…

150 de ani mai târziu, Glicherie Tănase[6] și David Bidașcu[7] au construit, la Slătioara, altă biserică-paraclis din lemn, cu hramul „Schimbarea la Față a Domnului”…

Aceeaşi mărturisire de credinţă ortodoxă, dar bisericile sunt considerate „disidente” (organizându-și propria ierarhie[8])…

Catedrala Mitropolitană din Slătioara, comuna Râșca, județul Suceava / acolo unde se află sediul Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi

Evenimentul (sfințirii) din 5 octombrie 2019 avea loc la 25 de ani distanță de începerea lucrărilor de construcție la sfântul lăcaș (construit din donațiile „creștinilor de pretutindeni”)

[1] Strămutarea satelor aflate în apropierea Mănăstirilor Neamț și Secu, pe motiv că primele menționate „strică moralul vieții ascetice”…

[2] Domnitorul Constantin Ipsilanti a dat poruncă de strămutare a satului, Mănăstirea Râșca fiind obligată să-i despăgubească pe săteni prin „cheltuiala de casă și de strămutare”, să le dea alt teren pe moșia mănăstirii (pentru a-și construi case)…

[3] Acolo, egumenul Chiril le-a construit Biserica „Sfinții Voievozi”…

[4] Starețul Chiril le-a construit o biserică de lemn (ridicată în același an cu cea din Râșca); biserica purta hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, era construită din bârne din lemn de brad îmbinate, acoperită cu draniță, avea o înălțime de 9 metri, pe o temelie din piatră, lăcașul de cult nebucurându-se de pictură interioară, ci doar de tencuială cu mortar de var, catapeteasma, realizată în anul 1848, având trei rânduri de icoane iar clopotnița datând din perioada 1931-1935…

[5] Denumit astfel după Buda (Budapesta de astăzi), capitala Regatului Ungariei…

[6] Pe atunci, ieromonah… La 1 octombrie 1924, Biserica Ortodoxă a acceptat înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian; vechiul calendar avea o întârziere de 13 zile, dar tradiţionaliştii susţin că „prin această schimbare s-au adus modificări ordinii fireşti întemeiate de apostoli” („modificarea Pascaliei stabilite la primul Sobor Ecumenic de la Niceea/anul 325”). Opoziţia unor clerici din Mănăstirea Neamţ, în frunte cu ieromonahul Glicherie Tănase, la care s-au alăturat mii de credincioşi, ducea la constituirea primului nucleu al Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi; împreună cu 30 de călugări, Glicherie a refuzat să se conformeze Sinodului, continuând să slujească după vechiul calendar; numit stareţ al Schitului Pocrov, continuase să slujească după calendarul iulian; drept consecință, era caterisit şi alungaţ pentru neascultare. În 1925, Glicherie a făcut o vizită la Ierusalim şi Muntele Athos; sfătuindu-se cu personalităţi ale ortodoxiei, odată revenit în ţară, împreună cu zeci de mii de adepţi, a început construirea de biserici şi parohii ortodoxe de stil vechi. Sediul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi a fost stabilit în localitatea Vânători-Neamț. În scurt timp, bisericile de stil vechi au fost închise și dărâmate; împotriva monahilor s-au dezlănțuit acțiuni nedemne, Glicherie Tănase fiind arestat sub acuzaţia de instigare la anarhie – întemniţat în Bucureşti şi condamnat la pedeapsa capitală. i s-a comutat pedeapsa, având domiciliu forţat într-o mănăstire; după sfârșitul celei mai mari conflagrații mondiale, împreună cu diaconul său, David Bidaşcu, au fost puşi în libertate, trăind ca pustnici în pădurile Neamţului; s-a trecut la reconstrucţia bisericilor dărâmate şi la ridicarea altora; noul sediu al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi era stabilit la Slătioara; în 1948, primea o recunoaștere din partea Statului român, dar rangul de „asociaţie religioasă” va fi abrogat (clericii şi monahii din Mănăstirea Slătioara au fost arestaţi, în urma raidului din noaptea de 1/2 februarie 1952); atunci când episcopul pensionar Galaction Gordun, fostul secretar al Sfântului Sinod, anunţa, public, trecerea (convertirea) la ortodocşii de stil vechi, el a devenit primul arhiepiscop şi mitropolit al „stiliştilor” (în replică, era caterisit prin decizia Patriarhului Iustinian, numele său fiind şters din analele bisericeşti; arestat, cu domiciliu forţat la Mănăstirea Căldăruşani, apoi în Bucureşti, a hirotonit, necanonic, episcopi și a înființat primul Sinod „stilist”). După 1959, Glicherie Tănase devenea mitropolit, cunoscând și perioada „statutului de semiclandestinitate” (o oarecare toleranță față de slujitorii bisericii de stil vechi, însă portul rasei a fost interzis în afara perimetrului monahal). Trecut la cele veşnice din 15/28 iunie 1985, a fost înhumat în interiorul Bisericii „Schimbarea la Faţă”-Slătioara…

[7] Schimonah, trăitor între (1885-1961)…

[8] Trei biserici distincte: cu sediul la Slătioara (Suceava)/ÎPS Vlasie Mogârzan; cu sediul la Furceni (Galaţi)/PS Gherontie şi Casian; Biserica Ortodoxă Tradiţională din România, avându-și sediul în Bucureşti, oblăduită de mitropolitul grec Christophoros…