Ascultă Radio România Iași Live

Referendumul propus de guvernul Tsipras, aprobat de parlament

Referendumul propus de guvernul Tsipras, aprobat de parlament

Publicat de , 28 iunie 2015, 05:55

Referendumul propus de guvernul grec privind ultima ofertă de acord făcută Greciei de către creditorii săi (UE, FMI) a fost aprobat de majoritatea parlamentului grec în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, relatează AFP, Reuters şi DPA.

În favoarea referendumului, propus pentru data de 5 iulie, au votat 178 de deputaţi, din totalul de 300.

Deputaţii majorităţii guvernamentale (stânga radicală Syriza şi aliaţii lor din cadrul dreptei suveraniste Grecii Independenţi, ANEL) au votat în favoarea referendumului, la fel şi deputaţii partidului neonazist Zori Aurii. Adresându-se parlamentarilor înainte de votul organizat în legătură cu propunerea privind referendumul, premierul grec, Alexis Tsipras, a estimat că ”poporul va spune un mare NU ultimatumului, dar în acelaşi timp un mare DA Europei solidarităţii”.

Conservatorii din cadrul partidului Noua Democraţie şi socialiştii PASOK (Mişcarea Socialistă Panelenă) au votat împotrivă, la fel şi comuniştii (KKE) şi partidul centrist Potami. Fostul premier grec Antonis Samaras, conservator, a estimat, în discursul său înainte de votul în parlament, că referendumul din 5 iulie va sfârşi prin a împinge Grecia în afara zonei euro.

Potrivit textului propunerii pentru referendum, grecii vor trebui să spună ‘DA’ sau ‘NU’ măsurilor propuse vineri guvernului Tsipras de către creditorii Atenei, UE şi FMI, în cadrul ultimului ciclu de negocieri dintre cele două părţi, care durează de la sfârşitul lunii februarie.

Dar, în cursul săptămânii care separă Grecia de referendum, anunţat prin surprindere vineri seara, Grecia, din lipsă de bani, va fi expusă riscului unor seisme financiare în serie: pe 30 iunie, riscă să nu ramburseze către FMI un împrumut de 1,5 miliarde de euro şi, în aceeaşi, zi va înceta planul de asistenţă financiară de care beneficiază Atena din 2012.

Considerând că Grecia a rupt negocierile în curs, ţările din zona euro au refuzat practic sâmbătă să prelungească planul până la referendum, cum cerea guvernul grec, cu riscul ca, în următoarele zile, BCE să taie ultimul canal de finanţare a băncilor greceşti.

Menţinerea ”umbrelei” planului de asistenţă era de fapt una dintre condiţii, cu solvabilitatea băncilor, pentru acordarea unor împrumuturi de urgenţă.

După luni de zile de negocieri fără rezultat, creditorii – UE şi FMI – i-au prezentat în această săptămână Atenei o propunere cuprinzând o prelungire cu cinci luni a programului de ajutor, cu un pachet financiar de 15,5 miliarde de euro de împrumuturi (12 miliarde de euro de la europeni şi 3,5 miliarde de la FMI), în schimbul unor reforme şi măsuri de economii bugetare.

Guvernul grec a considerat suma ca ”inadaptată”, suficientă doar pentru a-şi acoperi rambursările în următoarele luni către creditori, şi condiţiile neadecvate pentru a permite o relansare a economiei ţării. (Agerpres/ FOTO stirileprotv.ro)

Etichete:
Sicilia se confruntă cu o serie de incendii de vegetaţie; o clinică a fost evacuată
Internaţional joi, 23 iulie 2026, 05:57

Sicilia se confruntă cu o serie de incendii de vegetaţie; o clinică a fost evacuată

Pompierii italieni se luptau miercuri seară cu zeci de incendii de pădure şi de vegetaţie izbucnite în Sicilia (sud), unde temperaturile de...

Sicilia se confruntă cu o serie de incendii de vegetaţie; o clinică a fost evacuată
Bilanţul dublului seism din Venezuela a ajuns la 5.278 de morţi
Internaţional miercuri, 22 iulie 2026, 06:29

Bilanţul dublului seism din Venezuela a ajuns la 5.278 de morţi

Dublul seism care s-a produs pe 24 iunie în Venezuela a ucis cel puţin 5.278 de persoane, potrivit unui nou bilanţ provizoriu ce a fost publicat...

Bilanţul dublului seism din Venezuela a ajuns la 5.278 de morţi
R. Moldova: Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere al parlamentului
Internaţional miercuri, 22 iulie 2026, 06:18

R. Moldova: Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere al parlamentului

Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul voturilor unei majorităţi...

R. Moldova: Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere al parlamentului
Franţa interzice reţelele de socializare pentru minorii sub 15 ani, o premieră în Europa
Internaţional miercuri, 22 iulie 2026, 06:13

Franţa interzice reţelele de socializare pentru minorii sub 15 ani, o premieră în Europa

Parlamentul francez a adoptat marţi definitiv un proiect de lege care interzice utilizarea reţelelor de socializare de către minorii cu vârste...

Franţa interzice reţelele de socializare pentru minorii sub 15 ani, o premieră în Europa
Internaţional duminică, 19 iulie 2026, 11:03

Guvernul propus de premierul desemnat Vasile Tofan va fi supus votului de încredere în Parlamentul de la Chişinău

În Republica Moldova, premierul desemnat Vasile Tofan va cere tot săptămâna viitoare, dar marţi, Parlamentului de la Chişinău votul de...

Guvernul propus de premierul desemnat Vasile Tofan va fi supus votului de încredere în Parlamentul de la Chişinău
Internaţional sâmbătă, 18 iulie 2026, 12:34

A murit actrița Brenda Fricker, protagonistă în filmul „Singur Acasă 2”

Brenda Fricker, prima actriţă irlandeză care a câştigat premiul Oscar, a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani, a declarat vineri agentul...

A murit actrița Brenda Fricker, protagonistă în filmul „Singur Acasă 2”
Internaţional sâmbătă, 18 iulie 2026, 11:20

Atac de amploare lansat de Ucraina asupra mai multor obiective din Rusia

Surse din Rusia şi din Ucraina raportează că, în noaptea de 17 spre 18 iulie, capitala rusă şi regiunea Moscova au fost atacate cu drone. În...

Atac de amploare lansat de Ucraina asupra mai multor obiective din Rusia
Internaţional vineri, 17 iulie 2026, 11:45

Traficul prin Strâmtoarea Ormuz s-a redus drastic pe fondul escaladării atacurilor dintre SUA şi Iran în regiunea Golfului

Doar trei nave comerciale care transportau mărfuri au traversat joi Strâmtoarea Ormuz, cel mai redus număr de tranzite zilnice din luna mai până...

Traficul prin Strâmtoarea Ormuz s-a redus drastic pe fondul escaladării atacurilor dintre SUA şi Iran în regiunea Golfului