România urmează să primească vaccinurile împotriva pestei micilor rumegătoare, puse la dispoziție de către Comisia Europeană, sâmbătă, 24 octombrie – au declarat astăzi, pentru postul nostru de radio, reprezentanții instituției.
Precizarea vine după ce, ieri, la prezentarea bilanțului mandatului său în fruntea Ministerului Agriculturii, Tanczos Barna a afirmat că dozele gratuite de ser împotriva virusului care afectează ovinele și caprinele nu au ajuns, încă, în țara noastră, deși – potrivit oficialului de la București – ar fi trebuit să fie livrate în luna septembrie.
Într-o intervenție pentru Radio România Iași, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pe politici de Sănătate, Eva Hrncirova, a explicat că autoritățile din țara noastră au depus o cerere oficială pentru aceste vaccinuri abia pe 21 septembrie.
Ea a mai subliniat că dozele reprezintă doar o tranșă inițială, pentru a depăși situația de urgență de la acest moment.
Eva Hrncirova: Prima tranșă de vaccinuri – care va conține 800 de mii de doze pentru variola ovină și caprină și 300 de mii pentru pesta micilor rumegătoare – urmează să fie trimisă săptămâna aceasta, pe 24 octombrie, spre România. De reținut – acesta este doar începutul campaniei de imunizare, cu o tranșă inițială de urgență, pentru a da startul demersurilor de vaccinare. Aceasta nu este menită să acopere și viitoarele serii de imunizare din România, oferind Comisiei Europene posibilitatea de a reține un număr de doze pentru a răspunde la situații de urgență similare din alte state ale blocului comunitar.
Pesta micilor rumegătoare a afectat, în ultima perioadă, fermierii români, exporturile de ovine și caprine fiind sistate după descoperirea unor focare în mai multe județe din țară.
Reluarea exporturilor a fost condiționată, la nivelul Comisiei Europene, de vaccinarea animalelor. (Radio Iași/ Anda Pascu/ FOTO radioiasi.ro)