Ascultă Radio România Iași Live

Primarul de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan şi ceilalţi trei inculpaţi în dosarul Microsoft, rămîn în arest

Publicat de , 5 noiembrie 2014, 16:55

Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan, Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru, urmăriţi penal în dosarul Microsoft, rămân în arest preventiv, a decis definitiv, miercuri, instanţa supremă, care a respins contestaţiile celor patru faţă de măsura preventivă.

Contestaţiile au fost dezbătute de instanţa supremă marţi, când judecătorii au stabilit să se pronunţe miercuri în această cauză.

Fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan au fost arestaţi la 29 octombrie, în dosarul licenţelor Microsoft, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia a fost contestată la aceeaşi instanţă.

Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru luare de mită în formă continuată şi spălare de bani.

Potrivit DNA, Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro, a cerut şi primit, prin firma sa, 7,65 milioane de dolari provenind de la Fujitsu Siemens Computers pentru a interveni la Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, membri ai Guvernului la data faptelor, pentru a obţine încheierea contractului de închiriere a licenţelor Microsoft, mai spun anchetatorii.

Potrivit anchetatorilor, contractul cadru de închiriere de licenţe Microsoft, din 15 aprilie 2004, ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47 la sută acordat de Microsoft în considerarea Guvernului şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate.

 Contractul cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se, în mod nereal, calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40 la sută mai mare faţă de cel real, având la bază un necesar nefundamentat, susţin procurorii.

În 16 octombrie, procurorii anticorupţie au făcut percheziţii la locuinţele fostului ministru Gabriel Sandu, fostului consilier prezidenţial Dorin Marian, fostului şef al Serviciului de Informaţii Externe Cătălin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, Remus Truică şi Nicolae Dumitru, la tatăl preşedintelui Comitetului Olimpic, Adrian Petrache, precum şi la Fundaţia Dinu Pescariu, în dosarul Microsoft.

În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri – senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

Camera Deputaţilor a aprobat, în 13 octombrie, cererea de începere a urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme.

Preşedintele Traian Băsescu a avizat, în 3 octombrie, cererea DNA, pentru foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu.

Totodată, procurorii anticorupţie le-au adus la cunoştinţă Adrianei Ţicău şi lui Daniel Funeriu acuzaţiile şi faptele de care s-ar face vinovaţi în dosarul Microsoft, potrivit unor surse judicare. (Mediafax/FOTO jurnalul.ro)

Etichete:
Locuitori din Ceatalchioi, județul Tulcea, se pot întoarce la casele lor
Naţional marți, 18 noiembrie 2025, 09:54

Locuitori din Ceatalchioi, județul Tulcea, se pot întoarce la casele lor

Cei peste 230 de locuitori din Ceatalchioi, județul Tulcea, au fost evacuați ieri de autorități, dar se pot întoarce la casele lor, anunță...

Locuitori din Ceatalchioi, județul Tulcea, se pot întoarce la casele lor
Comisiile reunite pentru cultură au avizat favorabil propunerile pentru Consiliile de Administraţie ale SRR și SRTV
Naţional marți, 18 noiembrie 2025, 07:21

Comisiile reunite pentru cultură au avizat favorabil propunerile pentru Consiliile de Administraţie ale SRR și SRTV

Comisiile reunite pentru cultură au avizat favorabil propunerile pentru Consiliile de Administraţie ale SRR și SRTV Comisiile reunite pentru...

Comisiile reunite pentru cultură au avizat favorabil propunerile pentru Consiliile de Administraţie ale SRR și SRTV
Parlamentul este aşteptat să adopte astăzi pachetul fiscal cu noile taxe locale
Naţional marți, 18 noiembrie 2025, 07:20

Parlamentul este aşteptat să adopte astăzi pachetul fiscal cu noile taxe locale

Impozitele pe proprietate şi maşini vor creşte de la anul, iar Parlamentul este aşteptat să adopte marți pachetul fiscal cu noile taxe locale,...

Parlamentul este aşteptat să adopte astăzi pachetul fiscal cu noile taxe locale
(VIDEO) Tulcea: Mai multe persoane din localitatea Plauru, evacuate după un atac cu drone desfăşurat pe teritoriul Ucrainei
Naţional marți, 18 noiembrie 2025, 06:34

(VIDEO) Tulcea: Mai multe persoane din localitatea Plauru, evacuate după un atac cu drone desfăşurat pe teritoriul Ucrainei

  UPDATE – Evacuarea preventivă a populaţiei din localităţile Ceatalchioi şi Plauru din judeţul Tulcea s-a încheiat. În total, 180...

(VIDEO) Tulcea: Mai multe persoane din localitatea Plauru, evacuate după un atac cu drone desfăşurat pe teritoriul Ucrainei
Naţional marți, 18 noiembrie 2025, 06:20

Standardele de evaluare şi notare a elevilor din învăţământul primar şi gimnaziu vor fi testate anul viitor

Standardele de evaluare şi notare a elevilor din învăţământul primar şi gimnaziu vor fi testate în primul trimestru din anul 2026, în...

Standardele de evaluare şi notare a elevilor din învăţământul primar şi gimnaziu vor fi testate anul viitor
Naţional marți, 18 noiembrie 2025, 06:12

Şedinţa coaliţiei s-a încheiat fără o decizie privind reforma pensiilor magistraţilor

Şedinţa de luni a coaliţiei de guvernare s-a încheiat fără o decizie privind reforma pensiilor magistraţilor, au declarat pentru postul nostru...

Şedinţa coaliţiei s-a încheiat fără o decizie privind reforma pensiilor magistraţilor
Naţional marți, 18 noiembrie 2025, 06:01

Economia României intră într-o perioadă de încetinire a creşterii pentru următorii 2 ani, pe fondul măsurilor de austeritate

Prognoza Comisiei Europene arată că economia României intră într-o perioadă de încetinire a creşterii pentru următorii doi ani, pe fondul...

Economia României intră într-o perioadă de încetinire a creşterii pentru următorii 2 ani, pe fondul măsurilor de austeritate
Naţional luni, 17 noiembrie 2025, 18:43

Plenul Senatului a respins moţiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Ciprian Şerban

UPDATE – Plenul Senatului a respins luni moţiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Ciprian Şerban. Documentul a fost iniţiat...

Plenul Senatului a respins moţiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Ciprian Şerban