Ascultă Radio România Iași Live

Mircea Băsescu rămâne în închisoare. Tribunalul a admis contestația DNA privind eliberarea condiționată

Publicat de Gabriela Rotaru, 29 martie 2017, 10:39

Mircea Băsescu nu va fi eliberat din închisoare, magistrații Tribunalului Constanța admițând contestația formulată de procurorii DNA față de decizia anterioară a Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a acestuia.

Decizia anunțată miercuri de Tribunalul Constanța este definitivă.

Un complet al Judecătoriei Medgidia se pronunțase pe 6 octombrie 2016 pentru admiterea cererii de eliberare condiționată, formulată de Mircea Băsescu.

Acesta a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență în favoarea interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, în dosarul în care a fost acuzat că ar fi primit 600.000 de euro mită de la familia acestuia.

Mircea Băsescu a efectuat până în prezent aproximativ o treime din pedeapsa la care a fost condamnat.

La audieri, Mircea Băsescu și avocatul acestuia au susținut că a avut un comportament exemplar pe timpul detenției, în penitenciar luând parte la activități educative. La rândul său, procurorul DNA afirmase că nu sunt suficiente argumente și probe comportamentale care să ofere garanții că Mircea Băsescu și-a corectat atitudinea.

Un complet al Judecătoriei Medgidia s-a pronunțat pe 6 octombrie pentru admiterea cererii de eliberare condiționată formulată de Mircea Băsescu. La judecarea cererii de eliberare condiționată, magistrații din Medgidia au reținut că Mircea Băsescu, în vârstă de 62 de ani, a dat dovadă de bună purtare în penitenciar și a stat un an în arest preventiv și la domiciliu.

În dosarul respectiv, și Marian Căpățână a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la trafic de influență, fiind menținută decizia luată în primă instanță de Tribunalul Constanța. Instanța a dispus și confiscarea sumei de 265.000 de euro de la Marian Căpățână, dar și ridicarea sechestrului instituit pe bunurile lui Mircea Băsescu. Magistrații au respins însă ca nefondată cererea formulată de Florin Anghel de restituire a sumei de 600.000 de euro pe care membrii familiei acestuia susțineau că i-ar fi dat-o drept mită lui Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată în iunie 2014 de procurorii DNA, pentru trafic de influență și respectiv complicitate la trafic de influență.

Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit sume de bani de la denunțătorul Florin Anghel, prin intermediul inculpatului Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de Sandu Anghel, precum și a altor cereri incidente în cauză, cu scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate. (Agerpres/ FOTO puterea.ro)

Etichete:
Grup de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, convocat de premierul Luca Niculescu
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 18:29

Grup de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, convocat de premierul Luca Niculescu

Un grup de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, convocat de premierul Luca Niculescu, a avut astăzi o primă şedinţă la...

Grup de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, convocat de premierul Luca Niculescu
Premierul Luca Niculescu, discuție cu omologul ucrainean despre securitatea la Marea Neagră
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 18:21

Premierul Luca Niculescu, discuție cu omologul ucrainean despre securitatea la Marea Neagră

Premierul Luca Niculescu a avut, astăzi, o convorbire telefonică aprofundată cu omologul său ucrainean, cu privire la situaţia de securitate din...

Premierul Luca Niculescu, discuție cu omologul ucrainean despre securitatea la Marea Neagră
(UPDATE) Navă lovită de o dronă în Marea Neagră. Cei nouă marinari recuperaţi din apă după scufundarea navei au fost aduşi în Portul Constanţa
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 15:11

(UPDATE) Navă lovită de o dronă în Marea Neagră. Cei nouă marinari recuperaţi din apă după scufundarea navei au fost aduşi în Portul Constanţa

UPDATE ora 14:50 – Cei nouă marinari recuperaţi din apă după scufundarea navei ‘Khoryv’ au fost aduşi în Portul Constanţa cu...

(UPDATE) Navă lovită de o dronă în Marea Neagră. Cei nouă marinari recuperaţi din apă după scufundarea navei au fost aduşi în Portul Constanţa
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 13:55

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel Bucureşti a admis, vineri, contestaţia depusă de DIICOT şi a decis ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu...

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 13:40

Leul s-a depreciat astăzi în raport cu euro şi dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,3495 lei, în creştere...

Leul s-a depreciat astăzi în raport cu euro şi dolarul american
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 10:31

Judecătorii nu se înţeleg pe măsurile preventive în cazul lui Georgescu; se formează un complet de divergenţă

UPDATE ora 10:45 – Doi judecători de la Curtea de Apel Bucureşti nu au reuşit vineri să se pună de acord în legătură luarea unei...

Judecătorii nu se înţeleg pe măsurile preventive în cazul lui Georgescu; se formează un complet de divergenţă
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 08:53

Guvernul aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi a variolei ovine

Guvernul va aproba în şedinţa de vineri donaţia, din rezervele strategice ale Uniunii Europene, a 1,1 milioane doze de vaccin împotriva pestei...

Guvernul aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi a variolei ovine
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 08:48

Luca Niculescu: Obiectivul meu este clar, să salvăm fiecare euro pe care România îl poate încasa prin PNRR

Premierul Luca Niculescu a anunţat că, vineri, după şedinţa de Guvern, va convoca o reuniune de evaluare cu miniştrii responsabili de...

Luca Niculescu: Obiectivul meu este clar, să salvăm fiecare euro pe care România îl poate încasa prin PNRR