Ascultă Radio România Iași Live

933 de zboruri au fost anulate joi în Franţa din cauza grevei controlorilor de trafic aerian

933 de zboruri au fost anulate joi în Franţa din cauza grevei controlorilor de trafic aerian

Publicat de Andreea Drilea, 3 iulie 2025, 19:36

Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa a provocat joi anularea a 933 de zboruri, tocmai înainte de debutul vacanţelor şcolare, a anunţat Direcţia generală a aviaţiei civile din Franţa, transmite AFP.

Potrivit aceleaşi surse, gradul de participare la grevă a fost de 26,2%, în condiţiile în care 272 din cei aproximativ 1.000 de controlori de trafic aerian au participat la greva organizată joi.

La rândul său, principala asociaţie a companiilor aeriene europene, Airlines for Europe (A4E) a estimat că aproximativ 1.500 de zboruri ar urma să fie anulate joi şi vineri la nivelul Europei, ‘ceea ce ar urma să afecteze aproximativ 300.000 de pasageri’ de pe vechiul continent.

‘Această grevă este intolerabilă. Controlul de trafic aerian din Franţa este deja responsabil de unele din cele mai mari întârzieri din Europa şi, acum, acţiunile unei minorităţi de controlori de trafic din Franţa vor perturba planurile de vacanţă pentru mii de persoane din Franţa şi Europa’, a afirmat directorul general de la A4E, Ourania Georgoutsakou.

Greva de joi a afectat în special aeroporturile din sudul Franţei. Pe lângă Nisa (sud-est), al treilea mare aeroport din Franţa, jumătate din zboruri au fost anulate la Bastia şi Calvi (Corsica), 30% la Lyon (centru-est), Marsilia (sud), Montpellier (sud), Ajaccio şi Figari (Corsica).

În regiunea Parisului, anulările au afectat un sfert din plecările sau sosirile de pe aeroporturile Paris-Charles-de-Gaulle şi Orly.

Aeroportul de la Beauvais, amplasat la nord de Paris, şi o destinaţie importantă pentru cursele ‘low-cost’, a înregistrat un procent de anulări de 25%.

Al doilea cel mai important sindicat al controlorilor de trafic aerian din Franţa, Unsa-Icna, a cerut organizarea unei greve în zilele de joi şi vineri, pentru a cere condiţii mai bune de muncă, creşterea numărului de posturi şi ‘o cultură managerială toxică, incompatibilă cu cerinţele de calm şi securitate’. Al treilea sindicat, Usac-CGT, s-a alăturat mişcării de protest.

În schimb, cel mai important sindicat al controlorilor de trafic aerian, SNCTA (care reprezintă aproximativ 60% dintre angajaţi) a precizat că nu a făcut apel la grevă.

Miercuri, ministrul francez al Transporturilor, Philippe Tabarot, a exclus posibilitatea de a ceda. ‘Revendicările formulate de sindicatele minoritare sunt inacceptabile, la fel ca şi alegerea de a face această grevă într-un moment în care se pleacă în concediu’, a afirmat oficialul francez. AGERPRES

Spania este în doliu naţional timp de trei zile, după coliziunea dintre două trenuri produsă în regiunea Castilia-La Mancha
Internaţional joi, 29 octombrie 2026, 07:04

Spania este în doliu naţional timp de trei zile, după coliziunea dintre două trenuri produsă în regiunea Castilia-La Mancha

Spania este în doliu naţional timp de trei zile, după coliziunea dintre două trenuri produsă ieri în regiunea Castilia-La Mancha, soldată cu...

Spania este în doliu naţional timp de trei zile, după coliziunea dintre două trenuri produsă în regiunea Castilia-La Mancha
Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți
Internaţional miercuri, 28 octombrie 2026, 18:10

Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți

UPDATE ora 18:30 – Cel puţin 68 de oameni şi-au pierdut viaţa în Spania, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit pe linia care...

Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți
Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative
Internaţional miercuri, 28 octombrie 2026, 09:49

Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative

Israelul pare că se îndreaptă spre o perioadă de blocaj politic după alegerile legislative de ieri, în condiţiile în care nici Benajmin...

Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative
Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 16:39

Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă

România şi Republica Moldova cooperează la cel mai înalt şi mai strâns nivel din perioada recentă, iar sprijinul acordat de Bucureşti...

Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 07:48

Elevii de liceu care protestează în Franţa consideră că măsurile promise de guvern sunt insuficiente pentru a renunţa la mobilizare

În Franţa, guvernul a răspuns unora dintre revendicările elevilor de liceu, care protestează de cinci săptămâni. Reprezentanţii liceenilor...

Elevii de liceu care protestează în Franţa consideră că măsurile promise de guvern sunt insuficiente pentru a renunţa la mobilizare
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 07:43

Suedia interzice utilizarea ChatGPT şi a modelului Claude pe computerele de serviciu ale guvernului

Angajaţii guvernului Suediei nu mai pot utiliza versiunile bazate pe browser ale serviciilor ChatGPT de la OpenAI sau Claude de la Anthropic pe...

Suedia interzice utilizarea ChatGPT şi a modelului Claude pe computerele de serviciu ale guvernului
Internaţional luni, 26 octombrie 2026, 07:51

Aproape 90 de persoane au fost rănite într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în apropierea Barcelonei, Spania

În Spania, aproape 90 de persoane au fost rănite aseară, într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în apropierea Barcelonei....

Aproape 90 de persoane au fost rănite într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în apropierea Barcelonei, Spania
Internaţional luni, 26 octombrie 2026, 05:58

Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea ‘tiranului’ Vucic

Claxoane în cascadă, o mulţime jubilând şi îmbrăţişându-se: anunţul făcut duminică de naţionalistul Aleksandar Vucic privind...

Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea ‘tiranului’ Vucic