#StareaEducației (INTERVIU) Mona Coțofan, profesor de Limba și literatura română:”Absența dramatică a elevului din centrul deciziilor este principala problemă a acestor schimbări din Educație. Școala s-a rezumat în această vară la norme, la buget, la bani și deloc la ceea ce are nevoie elevul ca să evolueze.”
Publicat de Gabriela Rotaru, 22 august 2025, 09:10
Vara e pe sfârșit, iar noul an școlar se apropie cu pași repezi, aducând cu el multe necunoscute. Norma de predare pentru profesori crește, numărul de copii din clase ar putea fi mai mare, unele școli și-au pierdut personalitatea juridică, bursele elevilor sunt redimensionate și se acordă după alte cunoscențe. criterii.
Colega noastră, Andreea Daraban, a discutat despre profesori, elevi, școală și despre cum se schimbă în tăcere sau cu zgomot lucrurile în interiorul unui sistem care ar trebui să formeze viitorul, cu doamna Mona Coțofan, profesor de Limba și literatura română la Colegiul Național”Vasile Alecsandri” din Iași, un observator atent și lucid al realităților din învățământ. Într-un text recent publicat pe blogul personal, Mona Coțofan a reușit să exprime frustrarea, oboseala, dar și speranțele unei întregi generații de cadre didactice.
Andreea Daraban: Ați început ultimul articol de pe blog cu o imagine literară, cea din vara în care mama a avut ochii verzi, romanul Tatianei Țâbuleac. Ce anume din acea carte v-a făcut să o aduceți în discuție în contextul acestui moment dificil din educație?
Mona Coțofan: E o carte pe care o am adesea în memorie pentru că în jurul ei am construit un dialog cu elevii din clasa căreia îi sunt diriginte și cu părinții acestora și a fost un dialog din care am avut foarte multe de învățat. Există în această carte o scenă în care tânărul, adolescentul Alexei, alergând printr-un lan în viteza bicicletei, nu mai reușește să vadă florile de mac și să se bucure de ele, fiindcă se transformă într-o dâră prelungă, sângerie. Mi s-a părut că, vara aceasta, în care școala a avut și ea ochii triști și plânși, așa cum îmi intitulam de altfel articolul de pe blog, în această vară nici noi n-am mai reușit să vedem frumusețea florilor de maci, la care ne gândim în fiecare vacanță, proiectându-ne activitatea pentru anul următor. Cred că fiecare profesor se gândește vara la elevii din clasa lui, aceia pe care îi cunoaște, la chipurile lor cunoscute și își proiectează întreaga activitate în funcție de nivelul, de așteptările și de nevoile acestor elevi. Ori în anul acesta, elevii noștri s-au transformat în niște dâre sângerii în goana aceasta, nu pedalând pe o bicicletă, ci pedalând uneori în van pe noua reformă sau schimbare de criză, așa cum ne-o prezintă Ministerul.
Andreea Daraban: Ați vorbit despre faptul că vara aceasta s-a discutat mult despre școală, dar foarte puțin despre elevi. Cum explicați această absență a elevului din centrul deciziilor?
Mona Coțofan: Absența dramatică a elevului din centrul deciziilor, cred că este principala problemă a acestor schimbări, fiindcă școala s-a rezumat în această vară la norme, la buget, la bani, la cheltuieli, la deficit, la investiții, la criză și deloc la ceea ce are nevoie elevul ca să evolueze, să devină și să se încadreze într-un profil al absolventului pe care școala și-l asumă și care vara aceasta a fost uitat efectiv.
Andreea Daraban: Spuneați că ceea ce a reușit anul acesta ministerul, ajutat de sistem, a fost ”să ne transforme din profesori în angajați”. Ce ați dorit, de fapt, să spuneți prin asta?
Mona Coțofan: Îmi încep al 36-lea an din carieră și am ajuns până la această vârstă, e și ultimul an din cariera mea, pentru că intenționez să mă pensionez la cerere, dar n-am început niciodată anul școlar cu sentimentul că mă voi duce să muncesc pentru un salariu. Încă din primul meu an am avut emoția cunoașterii unor copii, ai părinților lor, m-am gândit la ce pregătesc pentru ei, ce schimb, ce n-a mers bine în anul precedent, ce îmi propun să modific, astfel încât lucrurile să meargă mai bine și evident că am avut în fiecare lună, ca orice profesor, așteptarea să-mi intre în cont plata pentru munca mea. Nu m-am gândit niciodată să-mi contabilizez numărul de ore, să văd dacă am parcurs cele 40 legale. Sentimentul a fost întotdeauna că le-am depășit, nu mi-am închis niciodată telefonul la ora 16. Am fost disponibilă, ca și colegii mei, pentru elevii noștri, la orice oră au avut nevoie de noi. Este primul an în care am simțit că sunt un angajat în pericol și chiar am fost în pericol pentru că în catedra noastră de Limba și literatura română de la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, până acum câteva zile, eram într-un deficit de ore, care ar fi condus ca unul dintre noi să intre în completare de normă. Așa încât, vara aceasta a fost vara unui angajat în sistem, a unui angajat care a încercat un dialog surd, din păcate, cu sistemul, pentru că răspunsuri la temerile noastre nu am primit sau am primit într-o foarte mică măsură.
Andreea Daraban: În ce fel vă afectează, pe dumneavoastră, profesor titular cu vechime, creșterea normei didactice de predare?
”E clar că în sistem ar trebui operate niște modificări. Nu sunt absurdă să nu le văd. Dar, dincolo de statisticile Ministerului, în sistem sunt oameni și în cazul fiecărei unități de învățământ în parte au existat situații particulare de oameni care au avut în vara aceasta propriile lor drame profesionale și personale, până la urmă.”
Mona Coțofan: Având peste 25 de ani vechime, beneficiam de prevederile legii, iar în primăvară, când s-a făcut vacantarea, vacantarea mea s-a făcut pe 16 ore. Sunt și îndrumător de practică pedagogică, prin urmare completarea normei mele se făcea din aceste activități, depășind, așa cum spuneam, cu mult numărul celor 40 de ore pentru care un profesor este plătit. Acum a trebuit să am 4 ore în plus. Colegii mei mai tineri aveau 18 ore și s-au văzut nevoiți să aibă 20. Acest plus de ore a fost foarte greu de acoperit, prin modificări la nivelul ofertei de opționale a școlii pentru școala noastră, pentru acest an școlar. În alte situații sau la alte discipline, această acoperire nu a putut fi posibilă. În spațiul public, am văzut și reacții, poate din partea celor care cunosc mai puțin sistemul, referitoare la protestul față de cele două ore în plus. Ce e atât de greu pentru un profesor să lucreze două ore în plus? Nu e deloc greu să facă lucrul acesta. Nu despre asta este vorba, ci este vorba despre o anumită planificare, despre felul în care vrei să implementezi într-un sistem o asemenea reformă, după ce s-au parcurs pași importanți din calendarul de mișcare, peste noapte dând unor oameni, care erau liniștiți și deja se gândeau la ceea ce vor face în anul școlar următor, perspectiva nimicului, pentru că sunt colegi care au rămas fără ore.
Andreea Daraban: În școala în care activați, există profesori care și-au pierdut postul sau sunt nevoiți să-și completeze norma în alte școli?
Mona Coțofan: Există profesori titulari care sunt nevoiți să-și completeze norma în alte școli. Un tânăr profesor coleg de matematică se află în această situație și există și profesori suplinitori care aveau o normă la noi, în condițiile legale ale suplinirii și care nu vor mai avea aceste ore. Dintre ei sunt diriginți și copiii în toamnă vor constata că nu o mai au în fața clasei pe doamna pe care ei o știau și alături de care construiseră o legătură afectivă. Fiindcă, dincolo de statisticile ministerului, pe care le înțeleg, e clar că în sistem ar trebui operate niște modificări. Nu sunt absurdă să nu le văd. Le văd și le cunosc și le asum. Dar, dincolo de statisticile Ministerului, în sistem sunt oameni și în cazul fiecărei unități de învățământ în parte au existat situații particulare de oameni care au avut în vara aceasta propriile lor drame profesionale și personale, până la urmă.
Andreea Daraban: Creșterea efectivului de elevi într-o clasă este o altă măsură ce se dorește a fi implementată din toamna acestui an. Care ar fi raționamentele din spatele unei astfel de măsuri? Există beneficii de pe urma unei astfel de decizii? Pe cine avantajează?
Mona Coțofan: Este limpede că în clasă, ca profesor, ești interesat să produci învățare și evoluție la nivelul fiecărui elev. Timpul, din păcate, nu poate fi dilatat. Și atunci, în același interval de timp pe care un profesor îl alocă unui colectiv, să te ocupi de mai mulți elevi înseamnă să aloci fiecăruia dintre ei mai puțin. E un calcul matematic simplu. Această creștere a numărului de elevi, două bănci, cum spunea domnul ministru, uneori și cele două bănci creează o problemă, pentru că sunt spații școlare în care cele două bănci abia încap. Dar în cele două bănci sunt niște copii, care vin dintr-un alt colectiv poate, care sunt rupți din mediul lor de învățare, care vor trece prin dificultăți de acomodare. Nu se pune problema, neapărat, a acestei dificultăți în mediul urban. Există și acolo o problemă, cea a posibilității unor transferuri necontrolate. Știm care este dorința părinților de a duce copilul la o școală bună, cotată cu performanțe deosebite. Problema cred că va fi foarte gravă în mediul rural. Și știm, de asemenea, care sunt discrepanțele, care sunt decalajele și putem să intuim care sunt efectele dezastruoase ale unei asemenea mișcări. Copiii rupți din mediul lor, transportați în altă unitate școlară, reacomodați cu un sistem față de care erau oricum neîncrezători și pe punctul abandonului școlar.
”Statul, dacă vrea profesori performanți, trebuie să-și asume formarea lor performantă încă de la nivelul formării inițiale și apoi pe toată durata formării continue.”
Andreea Daraban: S-a vorbit mult despre reformarea sistemului educațional, despre reducerea ratei de analfabetism funcțional, despre planurile cadru pentru liceu. Există pași concreți care s-au făcut în aceste direcții și care să fi ajuns deja în cercurile de profesori?
Mona Coțofan: Se fac evident eforturi, cu siguranță că și de la nivelul decidenților și de la nivelul unor organizații, care își asumă aceste obiective și care sprijină educația, dar se vorbește mai mult decât se face. E o mare problemă aceasta, pentru că nu poți să transformi cu aceleași mijloace, nu poți face reformă cu aceiași profesori care nu sunt ei înșiși reformați prin cheltuiala sistemului. Pentru că profesorii, poate că mulți dintre cei care sunt în afara sistemului nu știu acest lucru, se formează an de an pe cheltuială proprie. Își cumpără din proprii bani resursele, cărțile, accesează cursurile. Suma pe care ministerul, din când în când, a pus-o la dispoziție este neacoperitoare pentru nevoile reale ale unui profesor. Sigur, e foarte adevărat că și în sistem sunt mulți profesori care nu fac această formare constantă și consistentă de-a lungul carierei lor. Și aici, evident că trebuie schimbat ceva, dar statul, dacă vrea profesori performanți, trebuie să-și asume formarea lor performantă încă de la nivelul formării inițiale și apoi pe toată durata formării continue. Și aici e o discuție amplă, care s-ar putea purta despre mentoratul didactic. S-a discutat mult, dar în practică el nu va avea efectele scontate.
Andreea Daraban: Așadar, considerați că ar trebui schimbată și această modalitate de selecție a profesorilor și de pregătire inițială a lor? Se vorbea despre masteratul didactic. Ar fi asta o soluție?
Mona Coțofan: Cred că masteratul didactic, în afara unei formări inițiale pe domeniul de competență foarte solide, nu poate aduce plus valoare. Este opinia mea, fără să am vreo expertiză specială în acest domeniu.
Andreea Daraban: Așadar, un masterat profesional ar fi mai indicat…
Mona Coțofan: Cred că o formare inițială mult mai temeinică și când mă gândesc la formarea inițială, nu mă gândesc doar la formarea academică în mediul universitar, ci, până la urmă, la bagajul de cunoștințe și competențele cu care vin tinerii studenți chiar din perioada liceului. Cred că lucrurile sunt înlănțuite și cred că un masterat didactic nu poate să aducă beneficii în afara unei formări pe domeniul de competență foarte, foarte riguroase. Din păcate, aici este multă suferință în sistem și vedem la rezultatele pe care le obțin profesorii la examenele de validare în carieră, de intrare în carieră. Ele pun cu adevărat niște semne importante de întrebare.
Andreea Daraban: Aveți studenți în practică pe care îi coordonați?
Mona Coțofan: Da.
Andreea Daraban: Nivelul lor cum este?
Mona Coțofan: E un nivel variabil, de la serie la serie și de la grupă la grupă, dar ceea ce e important este faptul că ei fac această practică pedagogică în condiții realmente precare, pe care reușim în școală uneori să le asigurăm. Nu avem spațiu, un spațiu în care să discutăm cu studenții. Colegii mei se plimbă pe culoarele școlii, cu studenți, cu scaunele pe care să stea într-un colțișor, să discute o lecție. Facem discuțiile uneori online, după programul școlar. Dacă ne gândim la felul în care este proiectat în lege mentoratul didactic, lucrurile se vor petrece la fel. Un profesor care este mentor și care se ocupă de activitatea lui didactică și are în grijă un tânăr intrat în sistem, dar care are propriile clase și propria activitate, nu-și pot găsi împreună timpul necesar, astfel încât ei să învețe realmente unul de la celălalt, pentru că și mentorul învață de la studentul său în foarte, foarte multe împrejurări. Ori pentru asta, întotdeauna, deși suntem cu toții de acord că lucrurile ar trebui să fie schimbate, ne oprim la resursele financiare, la bani. Și o educație făcută cu lucruri ieftine se dovedește foarte scumpă în final.
”Cred că ar trebui o autonomie reală a școlilor. Dar pentru a avea o autonomie reală a școliilor, este necesar să avem o depolitizare a școlilor și, aș mai spune eu, și o desindicalizare a lor, în sensul de a vedea obiectivele școlare, nu numai strict prin prisma obiectivelor sindicale.”
Andreea Daraban: Premierul Ilie Bolojan a declarat că în ultimii ani în Educație au fost luate măsuri precum reducerea normelor didactice, scăderea numărului de elevi din clasă și creșterea salariilor profesorilor. Însă, cităm,”n-am văzut, din păcate, o îmbunătățire globală a sistemului de învățământ”, spune domnia sa. Aceste măsuri, care urmează să fie aplicate, vor conduce la îmbunatățirea sistemului de educație?
Mona Coțofan: Am citit și eu declarația domnului prim-ministru, am citit și declarațiile domnulului ministru. Mărturisesc, cu puțină jenă, că am trăit o naivitate a vârstei mele. Am fost extraordinar de entuziasmată de venirea dumnealor în sistem și îmi dau seama acum că, în primul rând, nu cred că sunt familiarizați cu ceea ce înseamnă în realitate sistemul. Una este să-l vezi pe hârtie și alta este să-l trăiești, așa cum îl trăim noi, uneori, decenii întregi în școală. Realitatea este că normele profesorilor nu au scăzut. În virtutea legii, s-a aplicat destul de târziu și după suficiente frământări sociale această prevedere de reducere a numărului de ore pentru profesorii cu peste 25 de ani de vechime. Numărul elevilor în clasă a scăzut tot în virtutea legii și tot după nenumărate frământări. Aceste modificări au fost considerate, și ele sunt în mod real, resurse ale calității. Acum nu știu care mai este calitatea vizată, de vreme ce revenim la aceste măsuri. Comasarea școlilor, de asemenea, nu poate duce spre creșterea calității, iar rezultatele școlare, adevărat, nici pe mine nu mă mulțumesc la nivel de sistem, dar cauzele nu sunt, cred, cele pe care le identifică domnul prim-ministru, ci poate trebuie căutate și într-o subfinanțare constantă a învățământului, de cel puțin 36 de ani încoace, de când îl cunosc eu, lucrând în sistem.
”Construim elevul, fiecare în ora lui didactică, fără să ne punem de acord asupra prototipului, asupra tiparului în care vrem să-l încadrăm în final. Îl abordăm fiecare la ora noastră, îl încărcăm la ora noastră cu sarcini de lucru, fără să știm câte mai are el din afară.”
Andreea Daraban: Care ar fi schimbările majore, în opinia dumneavoastră, care ar putea aduce progres semnificativ în procesul de învăţare a elevilor, în tot ceea ce înseamnă îmbunătăţirea felului în care profesorii se raportează la elevi, în felul în care ei predau şi aşa mai departe?
Mona Coțofan: În primul rând, cred că ar trebui să pornim cu o autonomie reală a școlilor. Dar pentru a avea o autonomie reală a școlilor, este necesar să avem o depolitizare a școlilor și, aș mai spune eu, și o desindicalizare a lor, în sensul de a vedea obiectivele școlare, nu numai strict prin prisma obiectivelor sindicale. De asemenea, cred că la nivel de mentalitate trebuie foarte mult intervenit. Noi nu avem o practică a lucrului colaborativ și asta se vede și în consecințele acestor schimbări, față de care au fost foarte puține luări de poziție cu argumente. Una e să fim supărați, să ne propunem grevă și alta e să venim cu justificări, cu o serie de contraargumente, cu date, cu dialoguri care ar putea să modifice în bine lucrurile. Deci, nu există această practică în sistemul nostru. Noi nu vedem elevul ca pe un produs comun al tuturor. O să recurg la o metaforă, pe care am mai valorificat-o și în alte contexte, dar poate că ascultătorii dumneavoastră n-au auzit-o. Există o poezie a Ninei Cassian care definește un animal făcut din improvizații, preluate de la toate celelalte animale din jurul lui. Și cumva așa un fel de animal defect este și elevul nostru, pentru că îl construim fiecare în ora lui didactică, fără să ne punem de acord asupra prototipului, asupra tiparului în care vrem să-l încadrăm în final. Îl abordăm fiecare la ora noastră, îl încărcăm la ora noastră cu sarcini de lucru, fără să știm câte mai are el din afară. Clar și aici trebuie făcute schimbări, dar nu ne întâlnim să discutăm despre felul în care împreună putem să construim acest elev, astfel încât el să se simtă până la urmă bine la școală, valorizat și să devină omul pe care noi vrem să-l livrăm societății.
Andreea Daraban: O ultimă întrebare, pe finalul dialogului nostru, veți fi la școală pe 8 septembrie?
Mona Coțofan: Eu voi fi la școala pe 8 septembrie. Știu că există o nemulțumire, știu că există un îndemn la grevă. Sigur, mă voi solidariza, nu sunt membră de sindicat, mă voi solidariza cu deciziile majoritare ale colegilor, dar așa cum am făcut-o și în greva precedentă, voi renunța la salariu, dacă asta presupune greva, dar nu voi renunța la ore. Voi fi alături de elevii mei, pentru că la 8 septembrie anul școlar este deja întemeiat pe o normare, pe o repartizare la clasă și nu văd ce mai putem schimba dacă nu am schimbat până acum. Sigur că putem să schimbăm pentru anul viitor din timp și cu analiză și cu dialog, dar eu voi fi la ore.
Varianta audio a interviului:
Mona Coțofan este profesor de Limba și literatua română la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași, are gradul didactic I, este autoare de auxiliare școlare, mentor, metodist, cu experiență profesională de 35 de ani.
