Ascultă Radio România Iași Live

Iași: se apropie Classix Festival: 26 februarie-4 martie

Iași: se apropie Classix Festival: 26 februarie-4 martie

Publicat de dvlad, 22 februarie 2023, 16:59


Astăzi, începem cu propunerea organizatorilor de a ne aminti Festivalul CLASSIX din 2022, o explozie de fantezie, lumină, căldură și perfecțiune artistică pe care ieșenii au salutat-o cu bucurie și ropote îndelungi de aplauze. Frumusețea și exuberanța sunt stări normale la Classix. S-a întâmplat să mă trezesc dintr-o dată în mijlocul unui concert și să-mi dau seama că mi se întâmplă ceva extraordinar. Mai treceau câteva minute, mă furau muzica de cele mai multe ori necunoscută și surprinzătoare, proiecțiile, jocurile de lumini și imagini de pe pereți și apoi iar îmi spuneam: ”dar este extraordinar!!!…” Îmi amintesc că într-o seară, imaginile care însoțeau muzica mi s-au părut exagerat de dramatice. Și apoi mi-am spus: ”dar este un fel de a conștientiza, până la urmă, tot frumusețea”… Și care era ideea centrală a Festivalului în 2022? Feminismul în muzică!

Metamorfoza, tema celei de-a patra ediții a Classix 2023. Proiectele câștigătoare ale burselor Classix In Art 2022

 Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

Classix In Art a oferit 5 burse a câte 1000 euro pentru tineri artiști, liberi profesioniști, artiști independenți și studenți din toată țara, în cinci domenii diferite, iar câștigătorii acestora sunt:

Alina Tofan este actriță/performer, artistă multidisciplinară ce migrează constant între mai multe teritorii artistice, experimentând formate hibride, precum și co-fondatoare PLASTIC Art Performance Collective, unde de câțiva ani, a introdus eco-performance-ul ca practică și viziune pe scena culturală românească. În prezent este la doctorat – UNArte unde încearcă să dezvolte propria metodologie privind eco-performance-ul.

Adrian Manolescu – Adistu este artist digital ce explorează animație, video-mapping, VFX, instalații multimedia, holograme, VR și artă digitală printată, cu prezențe în cadrul Berlin Festival of Lights, Anim’est, Boom Portugalia, Burning Man SUA, Crest Theater Los Angeles, OFFOff Cinema Ghent, Utopia Cinema Toulouse etc., regizor de videoclipuri și filme suprarealiste, profesor de artă digitală și directorul festivalului itinerant Tripoteca.

Adrian Cîrdei – Harcea Parcea este un street artist ieșean activ de 10 ani, arhitect, ilustrator și activist, ce a realizat lucrări variate, de la intervenții subtile în țesutul urban, la murale de mari dimensiuni sau instalații, prin care încearcă să conteste modalitatea în care omul de rând se raportează la ce îl înconjoară și să îl sensibilizeze cu privire la chestiuni neglijate sau probleme sociale.

Martyna Benedyka este o soprană și artistă vizuală poloneză care lucrează în mai multe medii diferite, inclusiv pictură, fotografie, instalații, video și artă sonoră, ce a absolvit cu o diplomă de primă clasă BA (Hons) în pictură artistică în 2014 de la Gray’s School of Art, Scoția, Marea Britanie și, în prezent, studiază vocea la Universitatea Națională de Arte George Enescu.

Teodora Savu este un dramaturg şi regizor de teatru la început de drum, ce a absolvit cursurile de licenţă şi de masterat din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, specializarea Arta Regizorului de Teatru iar, după absolvirea ciclului de masterat, a înclinat şi spre zona de dramaturgie.

Evenimentul a debutat cu un microrecital susținut de Orchestra de Cameră „Sonos Alumni” a Universității Naționale de Arte „George Enescu”, coordonată de Lector Univ. Dr. Tudor Bolnavu și Asist. Univ. Dr. Bogdan Onofrei, care au interpretat Divertismentul în Fa Major K 138 de W. A. Mozart. Evenimentul a fost prezentat de Vlad Alui Gheorghe.

Demersul apelului de proiecte Classix In Art (lansat pe 1 martie) a venit ca o formă de suport și încurajare a practicii artistice, amintindu-ne faptul că arta și creativitatea pot exprima ceea ce uneori cuvintele nu reușesc. Tematica proiectelor din acest an a fost „pace”, iar la finalul celor trei luni de rezidență creativă, artiștii selectați au prezentat câte un proiect relevant pentru sfera lor de interes și a practicii lor artistice. Au fost vizate proiectele care au un impact în comunitate și care pot contribui la revitalizarea vieții culturale.

În cadrul evenimentului, pe lângă prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor Classix in Art, organizatorii au anunțat și direcția artistică a celei de-a patra ediții a Classix Festival, care este “Metamorfoza”. Un număr limitat de abonamente pentru Classix 2023, ce va avea loc în perioada 26 februarie – 4 martie 2022, au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate la prețul de 450 lei + taxe online, pe platforma iabilet.ro și pe www.classixfestival.ro

Organizatori: Asociația Industrii Creative, Showberry                                                                                 Partener principal: Kaufland România

***

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Showberry, membru AROC (Asociatia Romana a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale), este un startup câștigător al programului Investește în oameni! Din 2015 dezvoltă proiecte culturale și creative, fiind unul dintre principalii promotori de concerte publice și evenimente tematice din regiunea de nord-est a României. Din 2016 este co-organizator al festivalului Rocanotherworld iar din 2020 a Classix Festival, alături de Asociația Industrii Creative.

Website: www.classixfestival.ro

Facebook: https://www.facebook.com/classixFestival/

Instagram: https://www.instagram.com/classixfestival/

Youtube: https://www.youtube.com/@classixfestival

LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/classix-festival

Etichete:
„Inginerie și Poezie”, ediția a III-a, la Palatul Culturii din Iași
Evenimente joi, 23 iulie 2026, 10:48

„Inginerie și Poezie”, ediția a III-a, la Palatul Culturii din Iași

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, în parteneriat cu Secția de Reparații...

„Inginerie și Poezie”, ediția a III-a, la Palatul Culturii din Iași
Comunicat de presă – Expoziția de arte vizuale „Bagaj Interdimensional”
Evenimente joi, 23 iulie 2026, 10:42

Comunicat de presă – Expoziția de arte vizuale „Bagaj Interdimensional”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 25 iulie – 12 august 2026, în Galeria „Colecția de Artă”, expoziția personală de...

Comunicat de presă – Expoziția de arte vizuale „Bagaj Interdimensional”
Atipic Beauty Iași 2026
Evenimente joi, 23 iulie 2026, 10:02

Atipic Beauty Iași 2026

Asociația Open Your Heart, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, vă invită la Atypic Beauty Iași 2026, o nouă ediție a...

Atipic Beauty Iași 2026
Teatrul Tineretului, producător al Taberei Pre-HOP 2026: Silviu Purcărete și președintele UNITER, Dragoș Buhagiar, la deschidere
Evenimente joi, 23 iulie 2026, 07:36

Teatrul Tineretului, producător al Taberei Pre-HOP 2026: Silviu Purcărete și președintele UNITER, Dragoș Buhagiar, la deschidere

Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț este, în această vară, producătorul celei de-a treia ediții a Taberei Pre-HOP — un atelier intensiv de...

Teatrul Tineretului, producător al Taberei Pre-HOP 2026: Silviu Purcărete și președintele UNITER, Dragoș Buhagiar, la deschidere
Evenimente miercuri, 22 iulie 2026, 12:49

Comunicat de presă – Expoziția de grup „Marină”

„Inima omului seamănă foarte mult cu marea, are furtunile, are mareele și, în adâncurile sale, are și perlele ei”, spunea cândva Vincent...

Comunicat de presă – Expoziția de grup „Marină”
Evenimente vineri, 10 iulie 2026, 12:34

Recital vocal – instrumental. Operă și Lied

Complexul Muzeal Național Moldova Iași, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași – Facultatea de...

Recital vocal – instrumental. Operă și Lied
Evenimente vineri, 10 iulie 2026, 10:33

Istoria zborului prinde viață la Palatul Culturii: expoziția „Repere în istoria aeronauticii”

Motoare de avion, uniforme de aviator, documente rare, fotografii de epocă și machete ale unor aeronave legendare vor putea fi descoperite în...

Istoria zborului prinde viață la Palatul Culturii: expoziția „Repere în istoria aeronauticii”
Evenimente joi, 9 iulie 2026, 10:32

Blues in the garden festival 2026 | Dărmănești – Locul în care natura și muzica te primesc acasă

Între 21 și 23 august 2026, Dărmăneștiul devine una dintre capitalele europene ale blues-ului. Ajuns la a 7-a ediție, Blues in the Garden...

Blues in the garden festival 2026 | Dărmănești – Locul în care natura și muzica te primesc acasă