Francisc ajunge la 20 de ani depărtare de călătoria lui Ioan Paul al II-lea

Publicat de Nicolae Tomescu, 30 mai 2019, 16:56 / actualizat: 31 mai 2019, 12:36

Vizita Papei Francisc preia amprenta tipic mariană, invitând la „unirea tuturor sub mantia ocrotitoare a Maicii Domnului”, așa cum indică motto „Să mergem împreună!”… „Poporul lui Dumnezeu din România își duce existența sub ocrotirea Maicii Domnului”; țara noastră este numită, adesea, „grădina Maicii Domnului”, expresie folosită şi de Sfântul Ioan Paul al II-lea în timpul vizitei sale din 1999:

înregistrări-document (1999) cu Ioan Paul al II-lea

Vizita în România a Sanctității sale este diferită de cea din 1999. La acea vreme, Ioan Paul al II lea a venit la invitația oficială a președintelui Emil Constantinescu și a premierului Radu Vasile, invitația fiind dublată de slujbe comune oficiate alături de Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Dimensiunea istorică a vizitei din 1999 a fost dată și de prima vizită a unui Papă pe tărâmul unei țări majoritar ortodoxe…

*

Ioan Paul al II-lea devenise un simbol mondial al speranței pentru viitorul uman; este creatorul primului pontificat cu adevărat global din istorie – un pontificat care a modelat vieți…

A (re)amintit miliardului de catolici din întreaga lume că Biserica nu există pentru ea însăși. Biserica există pentru misiune și slujire, pentru a predica vestea bună a iubirii pasionate a lui Dumnezeu față de oameni și pentru vindecarea rupturilor unei lumi[1] care, odată cu încheierea Războiului Rece[2], nu a învățat cum să-și rezolve problemele prin rațiune și dialog; violența continuă a afacerilor internaționale a reprezentat, cu siguranță, o mare dezamăgire pentru Papă. Fiind, în Europa Centrală de Est, unul dintre principalii catalizatori ai Revoluției nonviolente[3] din 1989, el a așteptat, la începutul anilor 1990, până către secolul al XXI-lea, cu speranță distrusă; analiștii dezbat dacă Ioan Paul al II-lea a avut o viziune prea generală asupra semnificației „1989”, experiență care pare, retrospectiv, că a fost produsul unui set distinctiv de circumstanțe istorice[4]. Indiferent de modul în care această dezbatere este/va fi rezolvată, rolul lui în prăbușirea comunismului s-a întrepătruns cu rolul convingerii religioase care poate să modeleze istoria[5]…

În mai bine de un sfert de secol, Papa a indus dinamismul[6], a cunoscut succesul extraordinar de a inspira tinerii[7] „să ia în serios” Biserica Romano-Catolică și învățăturile sale[8]; el a avut succes în atragerea tinerilor la seminarii, la viața religioasă consacrată, a inspirat cuplurile tinere căsătorite să trăiască vieți catolice depline și integrale. Zeci de mii de preoți, din întreaga lume, au găsit o nouă inimă și o nouă speranță din dragostea manifestă a Papei pentru propria sa preoție. Angajați de afirmarea intelectuală[9] a confesiunii romano-catolice și a învățăturii morale a lui Ioan Paul al II-lea, mulți tineri nu mai păreau interesați să urmeze disidența care caracterizase generația anterioară de teologi. Inevitabil, lungimea pontificatului a făcut ca Ioan Paul al II-lea să numească majoritatea covârșitoare a cardinalilor[10] care urmau să-i aleagă succesorul. Câtă vreme Ioan Paul a numit cel mai divers grup de cardinali din istorie, alegerile lui au asigurat că următorul conclav papal va fi, în același timp, cea mai deschisă și cea mai complexă dintre alegerile papale moderne[11]

Măsurată în termeni umani, ai așteptărilor pe care lumea și Biserica le au în privința diversității și complexității, naționalității și rasei[15], după cum a spus-o chiar el, „cea mai fericită zi din viață” a fost cea în care a canonizat-o pe sora Faustina, ca prima Sfântă a noului mileniu. Devoțiunea lui față de Milostivirea Divină a reprezentat una dintre temele centrale ale vieții, ceva foarte aproape și drag inimii[16]; „Nu există nimic de care omul are mai mare nevoie decât de Milostivirea Divină”…

[1] Întreaga sa viață, Papa Ioan Paul al II-lea a practicat dărnicia. S-a transformat pe sine însuși într-un dar, precum a oferit, în dar, timpul și talentul său. Spre exemplu: după ce a publicat Trecând pragul speranței – carte care s-a vândut în milioane de exemplare – a folosit primii bani încasați (drepturile de autor) pentru a reconstrui biserici care fuseseră distruse în conflictul din Iugoslavia. Se știe, totodată, că și-a donat hainele noi cumpărate pentru el, continuând să le poarte pe cele vechi…

În plus, Sfântul Ioan Paul al II-lea nu s-a sfiit să facă „munca murdară”, să se „înjosească” până la cele mai „umile sarcini”; scurt timp după ce puterea a trecut de la naziști la comuniști, Karol și colegii săi au reușit să se întoarcă la seminarul care ajunsese într-o stare de degradare îngrozitoare; țevile erau înghețate, latrinele pline de mizerie; grămezi întregi de excremente înghețate au trebuit adunate cu lopețile…

[2] Karol Wojtyła a cunoscut și Cea Mai Mare Conflagrație Mondială… În perioada invaziei naziste, atunci când lucra într-o carieră de piatră în condițiile temperaturilor de sub zero grade (și făcea o navetă de 30 de minute, de mers pe jos, la răsăritul Soarelui), și-a văzut unul dintre colegi murind într-o explozie cu dinamită; a scris următoarea poezie: „L-au așezat pe un covor de pietriș./ Soția a venit, consumată de grijă; fiul lui s-a întors de la școală…/ Pietrele din nou în mișcare: un camion rănind florile./ Și din nou curentul electric mușcă adânc din ziduri./ Dar omul a luat cu el construcția dinăuntrul lumii,/Acolo unde mâniei uriașe îi corespunde o explozie de iubire la fel de mare/”…

[3] Sugestiv… La Conclavul Papal, cu puțin timp înainte de a fi ales, dintre toate cărțile pe care le avea asupră-i, citea literatură marxistă/așa cum îi spunea unui prieten: „Dacă vrei să îți înțelegi adversarul, trebuie să știi ce a scris acesta.”

[4] Ironia circumstanțelor istorice se produsese mai devreme… Cu toate că guvernul comunist permitea Bisericii din Polonia să își nominalizeze propriii candidați pentru pozițiile vacante, își rezervau dreptul de a respinge orice prelat care nu le era pe plac; au continuat să respingă… până când au găsit „cea mai bună variantă a lor”: Karol Wojtyla…

[5] În iunie 1979, ca Papă, pe timpul vizitei sale în Polonia, a celebrat Liturghia de Rusalii („Piața Victoria”) în fața a peste 300.000 de oameni; aplauzele lor dezlănțuite nu s-au oprit timp de 14 minute; polonezul originar din Wadowice se întorcea pe tărâmul natal, cu un mesaj de libertate și speranță. „Trimite Spiritul Tău! Trimite Spiritul Tău! Și reînnoiește fața Pământului!”…

În ultimii ani ai pontificatului său, a apărut, totuși, o „demonstrație” mai puțin admirabilă a acelui fapt caracteristic vieții contemporane…

[6] Papa Ioan Paul al II-lea avea o incredibilă etică a muncii; a fost descris de unul dintre secretarii săi ca un „vulcan de energie”; nu era ceva neobișnuit dacă lucra 12-16 ore pe zi. Avea darul de a-și „împărți atenția”; putea avea o conversație completă cu cineva, în timp ce citea – fiind, totuși, prezent în discuție; uneori, la întâlniri era cuprins de oboseală dacă nu făcea și altceva (se spune că în timpul Conciliului Vatican II, a citit și a scris tot felul de cărți și de poezii)…

[7] Ca adolescent, avea o pasiune pentru teatru și literatură… Cu memoria sa incredibilă, a salvat o reprezentație; unul dintre membrii trupei renunțase, cu două zile înaintea deschiderii, Karol memorase, de la repetiții, fiecare replică a fiecărei persoane și s-a oferit, cu succes, să (pre)ia încă un rol…

[8] Preotului Wojtyla îi plăcea (chiar și mai târziu, când devenise Cardinal) să își petreacă timpul în natură, cu tinerii; excursiile trebuiau făcute pe ascuns, asemenea ieșiri fiind interzise de comuniști; obișnuiau să meargă cu canoea, la cățărat; uneori, celebrau Liturghia pe o barcă de canoe întoarsă; se pare că seara, în jurul focului, cântau cântece și citeau cărți, inclusiv clasica Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, a lui C.S. Lewis (apărută în 1942)… Pe timpul Episcopatului său în Polonia, poliția secretă a regimului comunist îl ținea, mereu, sub observație, încercând să îl studieze (până când a ajuns Papă, au adunat 18 cutii cu rapoarte despre el); atunci când Arhiepiscopul și-a dorit o întâlnire secretă cu Karol, șoferul acestuia a recurs la câteva manevre prin trafic, până când urmăritorii i-au pierdut din vedere; Karol a schimbat mașinile fără ca aceștia să știe și a reușit astfel să se întâlnească cu Arhiepiscopul în liniște; guvernul a mai împânzit și reședințele episcopilor cu dispozitive pentru ascultare, fapt pe care Karol îl știa, drept urmare le-a dejucat planul; vorbea foarte tare atunci când dorea ca ei să îl audă, păstrând conversațiile private pentru excursiile sale secrete în natură…

[9] Cât despre capacitatea intelectuală, dacă reunim tot ceea ce a scris Ioan Paul al II-lea, egalăm mărimea a 20 de Biblii…

[13] Avea o hartă pe care marcase fiecare dieceză din lume, știa numele tuturor episcopilor, iar memoria nu i se limita doar la conducătorii Bisericii… Gărzile elvețiene, seminariștii, oamenii pe care îi întâlnise din întâmplare și pentru puțin timp erau adesea uimiți de toate detaliile pe care Sfântul Părinte și le amintea despre ei, chiar după ani întregi…

[10] Cea mai deschisă, întrucât reformarea papalității, într-un stil mult mai evanghelic și pastoral, a ajutat la transformarea naționalității într-o chestiune mai puțin importantă; cea mai complexă, întrucât „oamenii care se vor confrunta cu sarcina de a alege un succesor al unuia dintre cei mai influenți papi ai celui de-al doilea mileniu nu se cunosc bine, provin dintr-o largă disparitate a mediilor și experiențelor, nu au o singură limbă comună”…

[11] Iubirea lui față de fiecare ființă umană a depășit granițele Bisericii Romano-Catolice, vizând toate religiile, toate rasele, toate limbile… A fost primul Papă care a intrat într-o moschee…

Nicolae Tomescu

redactor-șef