Ascultă Radio România Iași Live

Festivalul Résonances, Franța: Vasile Alecsandri și Alexandre Dumas

Festivalul Résonances, Franța: Vasile Alecsandri și Alexandre Dumas

Publicat de Andreea Drilea, 29 martie 2021, 10:44


Vasile Alecsandri, de la a cărui naștere se împlinesc 200 de ani, este aniversat în Franța, în cadrul Festivalului Résonances, organizat de Rețeaua caselor memoriale ale scriitorilor și a patrimoniului literar din regiunea Hauts-de-France, în perioada 20 martie – 20 aprilie 2021. Muzeul Național al Literaturii Române Iași este partener al acestui eveniment.

În revista „Le Mousquetaire” a lui Alexandre Dumas tatăl apăreau în limba franceză, în 1854, în avanpremieră, două poezii populare din volumele de Balade adunate și îndreptate de V. Alecsandri, Iași, 1852-1853. Editura lui Édouard Dentu, în 1855, îi publica bardului de la Mircești și o ediție franceză cu titlul Ballades et Chants populaires de la Roumanie (Principautés danubiennes). Pe site-ul festivalului: www.resonances-festival.fr, la rubrica de resurse online, secțiunea Vasile Alecsandri et Alexandre Dumas, publicul este invitat să asculte versurile primului poet român premiat peste hotare, în limbile română și franceză, în lectura scriitoarei Lucia Jalba.

Tot pe pagina festivalului, puteți face o plimbare virtuală prin Muzeul „Vasile Alecsandri” din Mirceşti, casa unde poetul și-a scris cea mai importantă parte a operei. Imaginile sunt realizate de Corneliu Grigoriu, fotograf MNLR Iași. Ghidul incursiunii video este Indira Spătaru, muzeograf MNLR Iași. Filmul este realizat de TVR Iași (regizor: Violeta Gorgos, director de imagine: Cristi Sbîngu, imagine dronă: Dănuţ Palaghianu, editor de montaj: Radu Bogdan) și subtitrat în limba franceză de Monica Salvan, specialist în relații internaționale MNLR Iași.

În cadrul aceleiași secțiuni online este prezentată Povestea lui Vasile Alecsandri de Adela Greceanu, volum din colecția „Scriitori de poveste” apărută în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT (2018) la Editura Muzeelor Literare Iași. Colecția cuprinde 11 cărți ale unor autori contemporani care au acceptat provocarea de a scrie câte o biografie romanțată, reprezentând povestea fiecăruia dintre cei 11 scriitori cărora le sunt dedicate muzeele din rețeaua Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Prezentarea este însoțită de traducerea primelor pagini ale cărții în limba franceză, realizată de studenții Guillaume Balout, Jeanne Eveno și Sabina Caramizaru, sub coordonarea profesoarei Cécile Folschweiller, conferențiar la catedra de limbă, literatură și civilizație română la Institut national des langues et civilisations orientales (Inalco), Paris.

Muzeul Național al Literaturii Române Iași

 

Etichete:
Classic for Teens revine și se extinde la nivel național
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 7 octombrie 2026, 14:57

Classic for Teens revine și se extinde la nivel național

Ediția a VII-a a Festivalului Internațional Classic for Teens se desfășoară în patru orașe din România și începe la Focșani, pe 9...

Classic for Teens revine și se extinde la nivel național
Violoncellissimo pe scena Operei ieșene și aniversarea maestrului Marin Cazacu (5 octombrie 2026)
Evenimente Radio Iaşi marți, 6 octombrie 2026, 17:49

Violoncellissimo pe scena Operei ieșene și aniversarea maestrului Marin Cazacu (5 octombrie 2026)

Săptămâna a început bine, clasic, la puterea a treia. CLASIC LA PUTEREA A TREIA este titlul Turneului Național Violoncellissimo, ediția a 8-a,...

Violoncellissimo pe scena Operei ieșene și aniversarea maestrului Marin Cazacu (5 octombrie 2026)
(AUDIO) Iași, 6 octombrie, de la 18:30, Concert extraordinar în cadrul Festivalului Internațional pentru Publicul Tânăr
Evenimente Radio Iaşi marți, 6 octombrie 2026, 16:55

(AUDIO) Iași, 6 octombrie, de la 18:30, Concert extraordinar în cadrul Festivalului Internațional pentru Publicul Tânăr

UPDATE Felicia Greciuc, după concert: Doi oameni frumoși și talentați au venit din nou la Iași să cânte pentru noi, în cadrul Festivalului...

(AUDIO) Iași, 6 octombrie, de la 18:30, Concert extraordinar în cadrul Festivalului Internațional pentru Publicul Tânăr
ArmoniE TRIO din Italia, la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău
Evenimente Radio Iaşi marți, 29 septembrie 2026, 19:30

ArmoniE TRIO din Italia, la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău

Centrul de Cultură „George Apostu”, în parteneriat cu Filarmonica „Mihail Jora”, organizează vineri, 9 octombrie 2026, de la ora 17.00, la...

ArmoniE TRIO din Italia, la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău
Evenimente Radio Iaşi luni, 28 septembrie 2026, 18:41

Iași: Intrare gratuită pentru seniori, la muzeele din cadrul Complexului Național „Moldova”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, celebrată anual la data de 1 octombrie, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași...

Iași: Intrare gratuită pentru seniori, la muzeele din cadrul Complexului Național „Moldova”
Evenimente Radio Iaşi luni, 28 septembrie 2026, 17:36

Festivalul de Film Japonez ajunge la Cinema Ateneu Iași, între 2 și 4 octombrie

În perioada 2–4 octombrie 2026, Cinema Ateneu Iași găzduiește Festivalul de Film Japonez, organizat de Ambasada Japoniei în România. Timp de...

Festivalul de Film Japonez ajunge la Cinema Ateneu Iași, între 2 și 4 octombrie
Evenimente Radio Iaşi luni, 28 septembrie 2026, 17:28

Iași: Expoziția „Gheorghe Ciobanu în dialog cu Vincent van Gogh”

Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, în perioada 1 octombrie – 1 noiembrie 2026, expoziția...

Iași: Expoziția „Gheorghe Ciobanu în dialog cu Vincent van Gogh”
Evenimente Radio Iaşi sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:05

UAIC organizează evenimentul „Bun venit la UAIC”, ediția a XV-a, dedicat studenților din anul I

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26–28 septembrie 2026, cea de-a XV-a ediție a evenimentului...

UAIC organizează evenimentul „Bun venit la UAIC”, ediția a XV-a, dedicat studenților din anul I