Ce (nu) știm despre clovni – Actrița Andreea J. Darie a fixat reperele unei istorii deschise

Cea de-a doua ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru aduce împreună, la Iași, studenți, profesori și artiști din întreaga țară. Actrița Andreea J. Darie a lansat volumul „Clovni – Repere ale unei istorii deschise”, care ne dezvăluie cât de profund și complex este personajul clovnului, mult mai mult decât ne închipuim din imaginea convențională a acestuia.

Publicat de isoreanu, 4 noiembrie 2025, 19:15

Atmosfera este animată, zilele acestea, la Iași, de cea de-a doua ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru. Tinerii artiști schimbă impresii, experiențe, leagă prietenii și gândesc viitoare colaborări.

Unul dintre subiectele de discuție a fost clovnul, un personaj pe care credem că îl cunoaștem foarte bine. Totuși, realitatea este alta. Clovnul  este mult mai profund și mai complex decât imaginea convențională pe care o avem despre el. Am aflat asta la lansarea volumului „Clovni – Repere ale unei istorii deschise”, semnat Andreea J. Darie, absolventă a Facultății de Teatru și a Școlii Doctorale de Teatru din cadrul UNAGE.

Ioana Soreanu a participat la lansarea cărții.

Festivalul Național al Școlilor de Teatru, în desfășurare la Iași, organizat de Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, prilejuiește întâlniri cu autori ai unor cărți de specialitate, care pot fi deosebit de interesante și pentru public.

Luni, de exemplu, Andreea Darie, actriță a Teatrului Municipal „Bacovia” din Bacău și cadru didactic la Facultatea de Teatru a UNAGE, a lansat volumul intitulat „Clovni – Repere ale unei istorii deschise”. Cel care a moderat discuția autoarei cu publicul, în Sala Studio a Facultății de Teatru, a fost prof. univ. dr. Călin Ciobotari, Directorul Școlii Doctorale de Teatru.

Se dovedește că imaginea pe care cei mai mulți dintre noi o avem despre clovni este falsă, denaturată. Clovnul este un personaj mult mai complex decât ceea ce cunoaștem din reprezentațiile de la circ sau de la evenimentele unde este animator. De unde vine el nu știm, dar Andreea J. Darie ne ajută să îl recunoaștem și să îl înțelegem mai bine:

Ioana Soreanu: Este clovnul un personaj de teatru?

Andreea J. Darie: Nu. Clovnul este egal cu teatrul într-un alt spectru, într-o altă parte, la un alt capăt al acestui spectru artistic – să zicem așa – de expresie scenică. Dar nu este în teatru; el este folosit în teatru ca simbol. Și, evident, regizorul poate pune să facă ce dorește el, dar clovnul, dacă s-ar comporta pe scenă așa cum ar trebui să se comporte el, probabil ar strica spectacolul. Sau spectacolul nu s-ar mai întâmpla, sau nu s-ar mai finaliza.

Ioana Soreanu: Dar de ce? Cum se comportă clovnul, adevăratul clovn?

Andreea J. Darie: Clovnul ar trebui să nu respecte nicio regulă, să nu respecte convenția, să nu intre la timp în scenă, să nu respecte relațiile cu personajele, să nu facă ce i se spune. Și atunci, în acest cadru convențional al teatrului, în care fiecare actor știe ce trebuie să facă și trebuie să respecte acest lucru, clovnul nu se poate încadra, pentru că comportamentul lui ar trebui să-l facă să nu respecte acele reguli. Și atunci ar fi dificil de lucrat, în mod real, actori cu clovni, în care clovnii să își respecte rolul de clovn, să zic așa.

Ioana Soreanu: Dar de unde vine clovnul?

Andreea J. Darie: Nimeni nu știe de unde vine clovnul, dar a fost identificat, la fel ca teatrul, în ritualurile religioase antice, ca fiind o figură antagonică Divinității. Clovnul a fost întotdeauna pus în opoziție cu Divinitatea. Dacă era expusă Divinitatea, în oricare ritual – am vorbit de la sud-americani până în Grecia și așa mai departe – la celălalt capăt era clovnul, în unele părți chiar denumit astfel. Văzând apariția lui totuși în atâtea ritualuri, în atâtea zone geografice diferite, am început să îmi pun problema: de ce există și cine le-a comunicat oamenilor că există această formă? Înseamnă că ar putea fi exact ceea ce înseamnă aspirația spre Divinitate. De unde știu oamenii, de pe tot globul, de atâta timp, de Dumnezeu? Cine le-a spus, la început? Nu le-a spus nimeni – au simțit ei. A fost dinăuntrul lor. Înseamnă că și clovnul vine dinăuntru, înseamnă că și clovnul este, ontologic cumva, în ființa omului. Dar cum? Nimeni nu știe. Jung a definit-o ca fiind umbra omului – ca și cum există acest arhetip în interiorul ființei umane, care va ieși, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu. Dar momentul exact din care vine nu îl știm clar.

Ioana Soreanu: Găsim totuși personaje clovn, sau asemănătoare, pe care le putem asimila clovnului, la autorii mari, cunoscuți, la dramaturgi importanți?

Andreea J. Darie: Sigur, cel mai bun exemplu e la Shakespeare. Este adevărat că, în Anglia, termenii „clovn” și „bufon” nu au fost foarte clar definiți la început. De aceea, există traduceri, inclusiv la noi, în care uneori apare „clovn”, alteori „bufon”. Shakespeare nu voia să facă o distincție clară între cei doi în acel moment – reprezenta, mai degrabă, aceeași structură de personaj ludic, să zicem. Avem, inclusiv la Shakespeare, momentul clar în care a introdus clovnul în teatru. De asemenea, putem specula la Chehov, putem specula la al nostru Caragiale, avem, în mod cert, de exemplu, la Matei Vișniec, „Angajare de clovn”, putem specula la Beckett și la majoritatea textelor clasice putem să avem în vedere. Putem să ne gândim la „Bolnavul închipuit”, de exemplu, putem să ne gândim la „Slugă la doi stăpâni”, și așa mai departe. Toți au cumva specificități clovnești, să le zicem.

Ioana Soreanu: Festivalul Național al Școlilor de Teatru s-a deschis cu o premieră, spectacolul „Cântăreața Cheală” de Eugen Ionescu. Studenții dumneavoastră au fost cei care au jucat în acest spectacol, studenții de anul al IV-lea, este chiar examen de licență. Găsim elemente ale personajului clovn în spectacolul acela?

Andreea J. Darie: Sigur că da. Eu, de la bun început, le-am spus că cheia de interpretare pe care vreau să o aplice este la mijlocul spectrului dintre firesc și clovn. Motiv pentru care am și adus – am avut un masterclass în care un clovn profesionist din Barcelona a venit la Iași și a lucrat două zile intensiv cu ei, tocmai pentru a-i duce foarte mult în zona clovnului. Ei zona de firesc o cunosc și atunci se poate face acest balans. Și da, eu am implicat anumite tehnici clare de clovn, de exemplu, privirea spre public. Jocul lor permanent cu publicul este o tehnică de clovn clară, precisă. Este adevărat că ei respectă niște structuri, dar gestul pe care îl implică, felul în care gestionează emoțiile și această întoarcere permanentă – interacțiunea cu publicul – sunt tehnici clovnești.

Prof. univ. dr. Călin Ciobotari, Directorul Școlii Doctorale de Teatru, a coordonat această cercetare, care a devenit carte publicată la Editura „Artes”, anul acesta:

Călin Ciobotari: A fost o experiență foarte complexă. Am luat-o și eu aproape de la zero în arta aceasta clowningului, sau a clovnului. Miza noastră a fost să verificăm cât de mult putem apropia arta actorului de arta clovnului, cât de mult putem să ne sprijinim pe detaliile clovnești în a ridica arta actoriei la un alt nivel. Am avut marea șansă să o am pe Andreea Darie – o doctorandă ideală, cum spuneam, foarte atașată de temă și foarte preocupată de cercetare. Ea însă este și actriță, deci practiciană, dotată și cu disponibilități foarte bune pentru teorie. A fost o relație care a funcționat și care, iată, a dat la iveală o carte unică în spațiul românesc, care nu poate lipsi din nicio bibliografie viitoare pe tema clovnului.

Ioana Soreanu: Cum priviți astăzi clovnul?

Călin Ciobotari: Pe de o parte, eram atașat de bufonul shakespearian pe care îl traduceam indirect în terminologia asta a clovnului. Pe de altă parte, evident, industria hollywoodiană ne-a livrat o anumită fațetă a clovnului horror. Astăzi, sunt dispus să văd în clovn ceva mult mai profund, mult mai interesant din punct de vedere teatral: să văd un actor care se livrează pe sine, care recunoaște clovnul din sine și, cumva, un amestec de teatralitate și existențialism într-un pachet difuz care se topește sub ochii noștri.

Cea de-a doua ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru continuă până vineri, 7 noiembrie, cu spectacole, ateliere și alte lansări de carte. Opt dintre cele nouă facultăți și secții de teatru din țară sunt prezente la Iași.

Tinerii actori și spațiul independent – subiect de dezbatere la FNST 2.0

Tinerii actori și regizori din școlile de teatru își împărtășesc experiențele și discută despre proiectele și provocările lor, la Festivalul Național al Școlilor de Teatru, care se desfășoară la Iași.

Publicat de isoreanu, 4 noiembrie 2025, 10:06

La Iași, se desfășoară, până vineri, 7 noiembrie, cea de-a doua ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru. O parte esențială a festivalului o reprezintă dezbaterile, unde studenții au ocazia să interacționeze cu profesioniști din domeniul teatral, atât din teatrele de stat, cât și din mediul independent.

Din reportajul Ioanei Soreanu, aflăm care sunt provocările pe care le întâmpină absolvenții și ce înseamnă, de fapt, să fii artist independent în România, teme discutate în cadrul mesei rotunde „Studenții la teatru și cultura antreprenorială”.

La Iași este în plină desfășurare cea de-a doua ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru, eveniment organizat de Universitatea Națională de Arte „George Enescu”. Participă opt dintre cele nouă facultăți de teatru din țară, iar studenții au ocazia să își vadă unii altora producțiile, să se cunoască, să discute despre proiectele și problemele lor. O secțiune importantă a festivalului este cea dedicată dezbaterilor. Dacă la prima ediție studenții au stat față în față cu directori de teatru, anul acesta i-au putut asculta și le-au adresat întrebări unor reprezentanți ai mediului independent. Dezbaterea a avut loc duminică, 3 noiembrie, în Sala Studio a Facultății de Teatru, și a fost moderată de prof. univ. dr. Călin Ciobotari, directorul Școlii Doctorale de Teatru. Au fost invitați: Mihaela Michailov, de la Centrul „Replika” București; Ovidiu Mihăiță, de la Teatrul „Auăleu” din Timișoara; Petro Ionescu, de la „Reactor de creație și experiment” din Cluj-Napoca; Bogdan Sărătean, de la Teatrul „BIS” din Sibiu; și Chris Simion, de la „Grivița53” din București.

Discuția a fost dinamică, iar experiențele diverse — pe alocuri complementare, alteori convergente — au condus la câteva concluzii realiste.

Contextul social, politic și economic actual nu este favorabil mediului artistic independent. Pe de altă parte, lipsa unui statut al artistului independent și a unui cadru legal clar pentru desfășurarea acestor activități a îngreunat constant inițiativele din domeniu.

Accesarea fondurilor naționale sau internaționale presupune abilitatea de a scrie proiecte, iar implementarea lor necesită pragmatism și o bună organizare. Mihaela Michailov, cadru didactic la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, critic de teatru și reprezentantă a Centrului „Replika”:

Mihaela Michailov: Nu știu dacă antreprenor e cuvântul care definește cel mai bine, cred că ce ar trebui să știe cineva care funcționează astăzi în câmpul artistic, fie el teatral, fie în alte zone, cred că trebuie să dobândească un tip de cunoaștere mai extinsă, adică, sau trebuie… e bine, e bine când termină astăzi o facultate de teatru, te ajută să știi să faci, să scrii, să concepi, să gândești un proiect pe care să-l depui pentru o finanțare, să poți să-ți formezi o echipă, să poți să funcționezi și în parametrii ăștia. Sigur, nu e obligatoriu. Cred că aici trebuie spus foarte clar că sunt multiple zone în care putem funcționa, dar cred că trăim în o perioadă în care cu cât știi mai multe și cu cât ai mai multe zone de intervenție, cu atât reușești să faci, poate, lucruri mai diverse și reușești să-ți găsești un loc. E posibil să nu reușești să… Nu pentru că tu nu ești talentat sau… mă rog… sunt multiple determinări, dar e posibil să nu-ți găsești astăzi locul într-un teatru de stat, să-ți dorești să mergi mai departe pe drumul ăsta și atunci, întrebarea e ce faci? Cum te organizezi? Cum îți structurezi un proiect? Cum înveți să scrii un proiect? Cum înveți să fii atent la toate etapele unui proiect? Sunt lucruri care se învață, nici noi nu le-am știut, mă refer la cei care astăzi suntem creatorii, creatoarele unor spații independente, le-am învățat pe parcurs. Cred că cu cât le înveți mai repede și știi că există și aceste posibilități, care nu sunt singurele, cu atât ai mai mult de câștigat.

Artiștii trebuie să aibă inițiativă, iar mintea și opțiunile lor să rămână deschise. Nicio cale nu trebuie abandonată. Actorii și regizorii își pot desfășura activitatea atât în teatrele de stat, cât și în mediul independent. Ideal ar fi ca cele două medii să coexiste. Bogdan Sărătean, regizor, inițiator al Festivalului „25 de ore de teatru non-stop” și fondator al Teatrului „BIS” din Sibiu, a vorbit despre importanța cooperării între artiști și instituții.

Băgdan Sărătean: Eu le recomand să-și găsească propriul drum, ceea ce li se potrivește și să fie destul de deschiș la minte, încât să nu se plafoneze într-o singură zonă. Și cred sincer că trebuie să coexiste zona independentă cu zona susținută de stat, adică teatrele de stat și structurile independente, și din păcate suferim la aspectul ăsta. Ar trebui să funcționeze împreună, în proiecte comune, iar artiștii să poată jongla dintr-o parte în alta. Nu cred că ar trebui să existe un artist care este setat pentru zona independentă și altul pentru teatrele de stat.

Ioana Soreanu: Trebuie să fie artistul și antreprenor?

Băgdan Sărătean: Trebuie să aibă inițiativă. De asta spun, nu știu dacă cuvântul e neapărat cel mai potrivit, pentru că noi asociam antreprenoriatul cu a face bani. Și artiștii nu vor face bani ca profit, dar vor putea câștiga. Unii mai bine, alții chiar foarte bine, pentru că se întâmplă acum. Sunt artiști care câștigă și bani, ăsta e adevărul. Deci cred că ne sperie puțin cuvântul ăsta de antreprenoriat. Dar da, da, se poate.

Termenul de antreprenor și cel de artist sunt greu de așezat împreună, este de părere Petro Ionescu, dramaturgă și regizoare în echipa artistică „Reactor” din Cluj Napoca. Artistul trebuie să fie liber să creeze, degrevat de preocupările administrative sau financiare. Statutul artistului independent din România — sau, mai degrabă, absența acestuia — îl obligă adesea să preia și astfel de sarcini.”

Petro Ionescu: E aproape o contradicție, aș zice eu, artistul-antreprenor. Ideal, nu ar trebui să fie așa; ar trebui să fie alți oameni care se ocupă, în ideea în care un artist să-și facă doar arta. Dar, în contextul actual și în contextul acestei dezbateri de astăzi, e clar că toată lumea s-a profesionalizat în așa fel încât să poată să ducă și o parte din ce înseamnă munca de antreprenoriat cultural sau, mai degrabă, de management cultural. Cred că e important să definim ideea de antreprenor, că e ceva mult mai axat pe profit și pe a vinde aproape un brand. Ceea ce arta nu își propune neapărat, sau nu ar trebui să-și propună. Arta, mai degrabă, încearcă să contribuie altfel la societate, nu să vândă branduri și să facă francize sau, mai știu eu ce, cum s-ar întâmpla la lucruri mult mai comerciale. Concluzia ar fi că un artist nu ar trebui să fie antreprenor cultural; ar trebui să fie un om care își duce munca artistică decent, fără să simtă presiunea sau precaritatea statutului.

Ioana Soreanu: Deci ați recomandat tinerilor absolvenți să meargă către spațiul independent?

Petro Ionescu: Da și nu. Iarăși, sunt niște compromisuri sau niște costuri care, pe termen lung, e posibil să afecteze mai mult decât ne imaginăm. Mi se pare că există nevoia asta de a te exprima mai liber, și asta poate să fie o chestie valabilă în mediul independent, pentru că nu ai constrângeri conceptuale, tematice, ideologice uneori, și așa mai departe. Poți să faci ce vrei, dacă ai contextul, spațiul și mijloacele, dar, în același timp, cum ziceam, pe termen lung e posibil să fie ceva care aduce pagubă în mai multe sensuri: de sănătate fizică și psihică, financiară, neputința de a face, de fapt, ce-ți dorești. Degeaba vrei tu să ai un spațiu independent, dacă nu poți să-l obții sau nu ai mijloacele să obții asta. Deci, e și da, și nu.

Este nefiresc pentru un artist să gândeacă în termeni de marketing. Uneori, supraviețuirea profesională depinde, însă, de adaptarea la un astfel de mod de gândire, a spus și actorul Ovidiu Mihăiță, co-fondator al Teatrului „Auăleu” din Timișoara:

Ovidiu Mihăiță: Cei care aleg să nu rămână într-un sistem al statului, în teatrele — vorbim acum despre teatru — în teatrele de stat, din păcate, sunt forțați să gândească și ca niște antreprenori de microafacere, de cafenea, dacă vreți, care, cred eu, e cel mai mic model de antreprenoriat, cel puțin în România. Și da, atunci trebuie să fie atenți nu doar la problemele curente ale artiștilor, ci și la cifre, fără de care pot foarte ușor să sucombe, mai ales în contextul sociopolitic actual, în care se află România. Aș spune, ca o concluzie, că da, trebuie, da.

Ioana Soreanu: Recomandați tinerilor să meargă către spațiul independent?

Ovidiu Mihăiță: Nu, nu e neapărat o recomandare fermă pe care o pot face. Ține de configurația fiecăruia. Sunt tineri absolvenți ai școlilor de teatru care se potrivesc foarte bine, datorită structurilor interioare, teatrelor de stat, și sunt unii care intră și nu mai ies de acolo câte zile au. Dar sunt și unii care caută mai mult — de obicei, caută libertatea pe care nu o au în teatrele de stat —, iar aceștia sunt obligați, cumva, forțați de natura lor intrinsecă, să se îndrepte către direcția asta independentă.

Este necesară adoptarea unui statut al artistului independent în România. Accesul la fondurile publice — naționale, regionale și locale — este pe deplin justificat de dezvoltarea culturală pe care companiile independente o aduc în comunități. Susținerea acestor artiști și a spațiului independent reprezintă, de fapt, o investiție în cultură.

(Radio Iași/ FOTO Ciprian Poncu)

Studenții de la teatru se întâlnesc la Iași, la FNST

Festivalul Național al Școlilor de Teatru, ajuns la cea de-a doua ediție, aduce la Iași tinerii artiști din toate școlile de teatru din țară.

Publicat de isoreanu, 28 octombrie 2025, 10:05

Timp de o săptămână, între 1 și 7 noiembrie, Iașul devine scena tinerilor actori, regizori și coregrafi din toată țara. Cea de-a doua ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru se desfășoară, anul acesta, sub auspiciile manifestărilor prin care Universitatea Națională de Arte „George Enescu” aniversează 165 de ani de existență.

Despre ideea acestui festival, despre studenți, profesori și despre condițiile și perspectivele școlilor de teatru din România, vorbim cu Prorectorul UNAGE, prof. univ. dr. Octavian Jighirgiu, actor și regizor, inițiator al festivalului.

Emisiunea poate fi urmărită și în format video live pe pagina noastră de Facebook și pe contul nostru de YouTube.