#StareaEducației (INTERVIU) Lucian Grigorescu, formator Teach for Romania: Cei mai mulți dintre tineri ies din facultate cu teoria foarte bine învățată, dar niciunul nu se confruntă cu toate provocările din școlile din medii vulnerabile. Practica pedagogică ar trebui să înceapă din anul întâi și să fie în medii diverse. Nu te pregătește nimeni să vezi copii care vin flămânzi la școală, desculț și care n-au sprijin de acasă.
Publicat de andreeadaraban, 27 octombrie 2026, 11:53
Pregătirea teoretică nu este suficientă pentru profesorii care ajung să predea în comunități vulnerabile, unde sărăcia, lipsa sprijinului familial și accesul dificil la școală influențează parcursul educațional al copiilor. Este una dintre concluziile lui Lucian Grigorescu, fost profesor de limba engleză timp de 17 ani, care lucrează în prezent în cadrul organizației Teach for Romania, contribuind la formarea și sprijinirea cadrelor didactice.
Într-un interviu acordat emisiunii Starea Educației, acesta a vorbit despre provocările din școlile aflate în comunități vulnerabile și despre limitele formării inițiale a profesorilor.
Din experiența sa la catedră, una dintre cele mai dificile realități a fost întâlnirea cu elevi de clasa a IV-a care încă nu știau să citească. În astfel de situații, strategiile învățate anterior nu mai sunt suficiente, iar profesorul trebuie să se adapteze permanent la nevoile copiilor. Rezultatele apar în timp și presupun muncă susținută, colaborare cu părinții și implicarea întregii comunități.
Lucian Grigorescu consideră că viitorii profesori nu sunt suficient pregătiți pentru asemenea contexte. Practica pedagogică ar trebui să înceapă încă din primul an de studiu și să se desfășoare în medii diverse, inclusiv în mediul rural și în școlile izolate. Astfel, tinerii ar putea înțelege mai bine dificultățile cu care se confruntă elevii și ar dobândi competențe pe care să le poată aplica efectiv la clasă.
În formarea profesorilor, un rol esențial îl are crearea unui mediu sigur, în care copiii să se simtă protejați și încurajați să învețe. La fel de importante sunt cunoașterea comunității, evaluarea nivelului de la care pornește fiecare elev și stabilirea unor obiective realiste de progres.
Prin mentorat, resurse educaționale și colaborarea dintre profesori, Teach for Romania încearcă să ofere sprijin cadrelor didactice care lucrează în comunități vulnerabile, spune Lucian Grigorescu care subliniază însă că intervenția organizației nu poate înlocui responsabilitatea sistemului public de educație, ci doar o poate completa.
Miza finală este obținerea unor schimbări reale în viața copiilor. Potrivit lui Lucian Grigorescu, organizația raportează rezultate în combaterea analfabetismului funcțional, afirmând că 70% dintre copiii aflați inițial în această categorie au reușit să iasă din ea.
Redăm, mai jos, interviul integral:
Andreea Daraban: Înainte de a intra în subiectul propriu-zis, aș vrea să ne spuneți cum ați ajuns să formați alți profesori care predau în comunitățile vulnerabile?
Lucian Grigorescu: Eu, la rândul meu, așa cum spuneați, am fost profesor 17 ani. În acest timp am înființat și o asociație. Am putut să observ pe cont propriu cum impactul educației este mult mai pertinent atunci când ne implicăm și pe zona non-formală și am văzut că putem să facem schimbări în comunități, dacă ne implicăm cu adevărat. Și atunci am hotărât să fac ceva mai mult și să trec de la zona asta de a forma elevi la a forma profesori.
Andreea Daraban: Unde ați predat 17 ani? Într-un singur loc? În mediul rural? În urban?
Lucian Grigorescu: Din fericire pentru mine, și asta mă ajută foarte mult să-i înțeleg pe profesorii mei care vin din medii diverse, am predat în mai multe școli din Iași, atât în mediul rural, cât și în mediul urban, la liceu și inclusiv în contexte vulnerabile, unde sunt comunități de romi și sunt alte provocări pentru noi, profesorii.
Andreea Daraban: Care au fost cele mai grele momente pe care le-ați întâmpinat atunci când erați profesor de limba engleză?
Lucian Grigorescu: Cele mai grele momente sunt și momentele în care înveți cel mai mult și e important să accepți provocarea. Pentru mine a fost mai greu într-o comunitate izolată, într-o comunitate în care provocările erau destul de mari, în care copiii care erau deja în clasa a IV-a și nu știau să citească, mă refer la cea mai mare parte dintre ei, și inclusiv partea asta ce ține de managementul clasei era provocatoare, pentru că erau anumite comportamente cu care trebuia să lucrezi permanent pentru a reuși să ai un cadru cât de cât normal la clasă. Și a fost o muncă continuă. De multe ori am vrut să renunț, m-am dus acasă, am zis că meseria asta nu mai este pentru mine, nu mai vreau să fac lucrul ăsta, dar am continuat și rezultatele au apărut. E nevoie și asta trebuie să înțeleagă fiecare profesor că, mai ales în contexte foarte provocatoare, e nevoie de timp ca rezultatele să se vadă. Eu am continuat și al doilea an acolo, de bună voie, nesilit de nimeni. Aveam opțiunea să mă retrag, dar am mers și al doilea an și vreau să vă zic că lucrurile chiar au funcționat. Dar a fost o muncă continuă, sistemică, în colaborare cu colegii mei din cancelarie, în colaborare cu comunitatea și cu părinții.
Andreea Daraban: A fost debutul carierei dumneavoastră sau nu era chiar la început?
Lucian Grigorescu: Nu era chiar la început și asta a fost pentru mine așa un fel de duș rece, pentru că aveam vreo 10 ani de experiență și în momentul în care am ajuns în acea comunitate, care m-a provocat destul de mult, tot ce știam eu despre partea de predare, de strategii educaționale, pe partea de interacțiune, practic s-a șters cu buretele și a trebuit să mă reinventez pentru acea comunitate specială.
Andreea Daraban: Cât de bine sunt pregătiți tinerii profesori care ies de pe băncile facultății să facă față, iată, unor realități de acest fel?
Lucian Grigorescu: Eu zic că nu sunt pregătiți deloc și asta ne-o confirmă și datele pentru că, practic, cei mai mulți dintre tineri ies din facultate cu teoria foarte bine învățată, dar nici unul dintre ei nu se confruntă, practic, cu toate provocările astea care sunt în mediul rural. Și aici ne referim la copii care vin flămânzi la școală, obosiți, n-au sprijin de acasă, din familii monoparentale, locuiesc la unchi, la mătuși și așa mai departe. Am avut copii care veneau în șlapi iarna la școală și atunci e ceva pentru care nu te pregătește nimeni.
Andreea Daraban: Studenții, elevii de la liceele pedagogice fac practică în mediul rural, în medii vulnerabile sau practica este doar în mediul urban, acolo unde există profesorii mentori?
Lucian Grigorescu: Da, în momentul de față, din păcate, fac practica doar în mediul urban, cei care sunt aici, în Iași. De altfel, profesorul când ajunge într-o astfel de clasă, pe care o regăsim în medii vulnerabile, trebuie să descopere singur ce are de făcut și aici începe și misiunea și munca noastră de la Teach for Romania, și anume aceea de a-i sprijini și de a-i ajuta și de a le oferi toate resursele necesare pentru a reuși.
Andreea Daraban: În opinia dumneavoastră, cât de mult loc ar trebui să ocupe practica pedagogică în formarea inițială?
Lucian Grigorescu: Cred că este cea mai importantă și ar trebui să înceapă din anul întâi și ar trebui să fie și în medii diverse. Așa cum spuneam, la formarea mea și la experiența mea a contribuit foarte mult că am fost și în alte medii, în alte școli, în alte zone. Am fost și în rural, am fost și în urban, am putut să fac o paralelă. Am reinventat în anumite locuri. Practic ne reinventăm în fiecare loc pentru că e un alt context social, alți colegi, alte provocări și tot timpul trebuie să găsim soluții active la ceea ce se întâmplă acolo.
Andreea Daraban: Există și învățământ de tip simultan în cele mai multe comunități izolate, nici pentru astea nu sunt pregătiți, din câte știu eu, profesorii…
Lucian Grigorescu: În niciun caz nu sunt pregătiți pentru zona asta de simultan. Când fac practica pedagogică, iar din punctul meu de vedere sunt foarte puține ore pe zona aceasta, de multe ori practica este și formală și atunci tinerii nu pleacă neapărat cu ceva ce pot să aplice începând de mâine.
Andreea Daraban: Când vorbim despre elevi din medii vulnerabile, despre ce realități vorbim de fapt? Cât de diferite pot fi situațiile acestor copii?
Lucian Grigorescu: Foarte diferite. Vorbim de copii care locuiesc poate la 10 km de sat. Vorbim despre copii care locuiesc câte cinci, șase, în două camere. Vorbim despre copii care nu au niciun fel de șansă de a trăi într-un context normal social. Este vorba despre sărăcie, inechitate, structuri familiare deficitare. Facem o simplă paralelă: ce acces la educație are un elev din Iași, pentru că suntem aici, câte oportunități are numai dacă iese din casă, să spunem. Și apoi, imaginați-vă că sunteți într-un cătun, undeva izolat la, să zic, 70-80 km de Iași sau de cel mai apropiat oraș posibil și ești undeva pe-un deal, unde când deschizi ușa la casa ta în jur e doar câmp și câteva animale, iar accesul la educație este limitat. Și de foarte multe ori copiii aceștia nici nu ajung la școală, din cauza faptului că drumul nu este practicabil de multe ori mașina școlii nu poate să ajungă.
Andreea Daraban: Ce competențe încercați să dezvoltați la profesorii pe care îi formați în cadrul Teach for Romania? Cum arată procesul de formare?
Lucian Grigorescu: Cel mai important lucru cred că este să creeze climatul de siguranță în clasă. Copiii învață atunci când se simt în siguranță, interacționează și cresc doar atunci când simt că cei de lângă ei au grijă de ei și de climatul lor de siguranță. Un alt lucru care este foarte important, să-și cunoască elevii și comunitatea, pentru că a preda într-o comunitate în care nu-ți înțelegi și nu-ți cunoști copiii și părinții e destul de dificil. Un alt lucru care cred că este la fel de important, să evalueze și să vadă de unde pleacă exact cu fiecare copil la început de an și să-și planifice finalul în minte, să aibă o fișă specială de observare pentru fiecare copil și să-și propună un traseu real împreună cu elevul, pe care să poată să-l parcurgă până la sfârșitul anului.
Andreea Daraban: Cei care vin spre Teach for Romania sunt cadre didactice, adică au experiența predării sau sunt și din alte domenii de activitate?
Lucian Grigorescu: Avem înscrierile deschise în acest moment la Teach for Romania și pe această cale doresc să invit toți profesorii care ne urmăresc să se înscrie în programul nostru. În primul rând pentru a accepta provocarea de a face o schimbare în comunitatea lor, de a lucra împreună cu părinții, de a lucra împreună cu comunitatea și a aduce lucruri noi.
Andreea Daraban: Care sunt cele mai frecvente dificultăți pe care le întâmpină profesorii la începutul activității lor în aceste comunități?
Lucian Grigorescu: Cele mai frecvente, cred că sunt cele care țin de capacitatea de a se gestiona singur în tot ceea ce au de făcut la școală, în sensul că atunci când se duc într-o comunitate izolată, de obicei se izolează și ei într-un anumit fel. Pentru că acolo resursele sunt limitate, mă rog, contextul e de așa natură. Fac o navetă destul de grea, care durează destul de mult timp și atunci aici intervenim noi, practic, să-i luăm în comunitatea noastră, unde avem sute de profesori care deja au terminat programul și sunt alumni și se ajută proactiv în comunitate. Au un mentor dedicat care merge special la ei la clasă să-i ajute, să-i sprijine, primesc materiale de la Teach for Romania gratuit, kituri de literație și numerație pentru a sprijini copiii în învățare și orice provocare pe care o au în comunitatea lor, noi venim în sprijinul lor și nu sunt singuri. Asta cred că este unul dintre cele mai importante lucruri.
Andreea Daraban: Cât de mult poate compensa formarea oferită de o organizație precum Teach for Romania limitele sistemului public de pregătire a profesorilor? Unde se oprește capacitatea unei astfel de intervenții?
Lucian Grigorescu: Cred că cel mai important e că noi avem libertatea și creativitatea de a ne reinventa în fiecare zi și de a căuta soluții care să funcționeze și pe care să le putem vedea în practică, le testăm și chiar dacă nu funcționează, să zicem așa cum e de dorit, avem puterea de a schimba într-un timp scurt ceea ce dorim să vedem la profesorii noștri. Și atunci e mult mai facil pentru noi. În plus, noi suntem în permanență în contact cu comunitățile Teach for All pentru că sunt asociații în 64 de țări din lume și atunci suntem într-o legătură strânsă cu cei din rețeaua Teach for All și căutăm împreună și vedem împreună ce provocări, ce soluții și ce am putea aduce către profesori ca să fie cât mai proactiv pentru ei și să vedem rezultate care să ne bucure atât pe noi cât și pe ei pentru ceea ce fac în comunitățile vulnerabile.
Andreea Daraban: Însă nu poate Teach for Romania să suplinească ceea ce ar trebui să facă sistemul public.
Lucian Grigorescu: În niciun caz și nici nu ne dorim asta. Noi venim, practic, să completăm, să sprijinim și să ajutăm dincolo de sistem, pentru că la noi este mai ușor să facem schimbări, este mai ușor să vedem dincolo de sistem și să căutăm împreună cu profesorii noștri cele mai bune soluții pentru ei.
Andreea Daraban: Pe finalul dialogului nostru, ce înseamnă reușită pentru un profesor din comunitatea Teach for Romania? Cum măsurați impactul formării profesorilor?
Lucian Grigorescu: O reușită pentru profesorul de la Teach for Romania se duce pe mai multe ramuri. În primul rând, vrem să vedem un profesor implicat în comunitate, vrem să vedem un profesor care face proiecte în comunitatea lui, iar noi, la Teach, le oferim și șansa asta de a aplica inclusiv la noi, în asociație, la proiecte diferite, pe mediu, pe STEM, pe partea de literație, numerație, și să vedem schimbări reale la nivel de comunitate. În plus, prin programele pe care le oferim, noi facem formare pe zona asta de literație, numerație și pe partea socio-emoțională și măsurăm acest impact de la intrarea în program. Până acum, asociația noastră, cel puțin pe partea de analfabetism funcțional, are o reușită de 70% pentru copiii care erau în zona aceasta și acum nu mai sunt.
