Conexiuni autentice cu Cristina Spînu – Invitat, dr. Gheorghe Bălan, medic specialist gastroenterolog
Publicat de cristinaspinu, 7 octombrie 2026, 18:10
Trăim într-o lume aflată în continuă mișcare, în care suntem mai stresați, mai sedentari, avem o alimentație săracă în fibre, bogată în grăsimi și alimente procesate, nu avem un program regulat de mese sau de odihnă. Acești factori duc la frecvența crescută a bolilor aparatului digestiv.
Sănătatea sistemului digestiv este extrem de importantă, deoarece reprezintă fundamentul prin care întregul organism își obține energia, imunitatea și echilibrul funcțional. Cu toate acestea, ignorăm adesea semnalele de alarmă pe care ni le trimite corpul: balonare, arsuri, dureri abdominale sau oboseală inexplicabilă.
La Conexiuni Autentice am vorbit cu medicul gastroenterolog Gheorghe Bălan, șef de lucrări la Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, despre cele mai frecvente afecțiuni gastrointestinale, ce simptome nu ar trebui ignorate, cât de importante sunt controalele medicale regulate și în ce masură obiceiurile alimentare nesănătoase și stilul de viață afectează sănătatea sistemului digestiv.