(UPDATE) Ciucu: Sunt nevinovat, am văzut învinuirile care mi se aduc; o să am o tinichea de coadă
18 iunie 2026, 14:09 / actualizat: 18 iunie 2026, 17:01
UPDATE – Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat joi, după ce a fost audiat de procurorii DNA, că este nevinovat şi că doreşte să-şi ducă mandatul de la Primăria Generală până la capăt.
‘Nu am nimic de ascuns. Sunt încrezător că acest proces va scoate adevărul la iveală. Sunt nevinovat. Am văzut învinuirile care mi se aduc. Ei (procurorii DNA, n.r.) vor comunica ce se întâmplă şi voi comunica şi eu puţin mai târziu. Ce pot să zic este că de acum înainte o să am un an, doi, trei, nu ştiu cât va dura acest proces, o tinichea de coadă. Să îmi duc mandatul la capăt în condiţii ca şi cum acest lucru nu există. Treaba mea este să am grijă de Bucureşti şi să dedic următoarea perioadă Bucureştiului. În ceea ce priveşte această situaţie, voi colabora cu organele judiciare’, a spus Ciucu, la ieşirea din sediul DNA.
El a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, care doreau să afle dacă a fost plasat sub control judiciar şi dacă îi cunoaşte pe oamenii de afaceri implicaţi în acest dosar.
Conform unor surse judiciare, Ciprian Ciucu a fost chemat la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de suspect într-un dosar de luare de mită.
El este suspectat că ar fi primit mită pentru a elibera o autorizaţie pe vremea când era primar al Sectorului 6, au indicat sursele citate.
AGERPRES
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a ajuns joi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a fost citat pentru audieri într-un dosar de corupţie.
La intrarea în sediul DNA, Ciucu nu a dorit să facă declaraţii presei.
Conform unor surse judiciare, Ciprian Ciucu a fost chemat la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă că are calitatea de suspect într-un dosar de luare de mită.
El este suspectat că ar fi primit mită pentru a elibera o autorizaţie pe vremea când era primar al Sectorului 6, au indicat sursele citate.
(AGERPRES/FOTO – pagina oficială de Facebook a DNA)