Ascultă Radio România Iași Live

Funeralii Papa Francisc/Ultimele pregătiri pentru înmormântarea regretatului pontif

Funeralii Papa Francisc/Ultimele pregătiri pentru înmormântarea regretatului pontif

Publicat de Andreea Drilea, 25 aprilie 2025, 10:08

Vaticanul face vineri ultimele pregătiri pentru funeraliile Papei Francisc, care vor avea loc sâmbătă dimineaţă în Piaţa Sfântul Petru din Roma, credincioşii şi turiştii având la dispoziţie o ultimă zi pentru a aduce un ultim omagiu la sicriul deschis, transmite AFP.

Majoritatea celor 50 de şefi de stat şi 10 monarhi care şi-au confirmat până acum prezenţa la funeraliile pontifului, inclusiv preşedintele american Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, urmează să sosească la Roma vineri.

Cel puţin 130 de delegaţii străine vor fi prezente, inclusiv cele ale preşedintelui argentinian Javier Milei şi ale prinţului William al Marii Britanii.

‘Câteva sute de mii’ de persoane vor călători în Oraşul Etern, potrivit Protecţiei Civile din Italia în acest weekend care se preconiza deja a fi unul aglomerat din cauza unei sărbători legale.

Autorităţile italiene şi cele ale Vaticanului au luat măsuri stricte de securitate în zona din jurul Bazilicii Sfântul Petru, cu mii de voluntari şi forţe de ordine mobilizate, dar şi un sistem anti-dronă, lunetişti pe acoperişuri şi avioane de vânătoare gata de decolare.

Zeci de mii de persoane au stat deja la coadă ore întregi pentru a-i aduce un ultim omagiu Papei Francisc, al cărui sicriu va fi închis vineri la ora 20:00, în cadrul unei ceremonii la care vor asista cardinalii.

Cardinalul Kevin Farrell, camerlengul responsabil de conducerea Vaticanului până la alegerea unui nou papă, va prezida ‘ritul închiderii sicriului’.

Primul papă sud-american al Bisericii Catolice a încetat din viaţă luni, de Paşte, la vârsta de 88 de ani, la mai puţin de o lună după ce a fost externat dintr-un spital din Roma, unde a fost tratat pentru o pneumonie gravă.

– ‘Un Papă pentru turma sa’ –

Véronique Montes-Coulomb, o turistă din Toulouse, Franţa, care aştepta joi să intre în Bazilica Sfântul Petru, a participat la liturghia de Paşte, ultima apariţie publică a pontifului. ‘L-am văzut pe Papă trecând în ‘papamobil’; părea să aibă o stare bună de sănătate şi am fost surprinşi să aflăm că a murit luni dimineaţă’, a spus ea.

Papa argentinian, a cărui sănătate se înrăutăţise de ceva vreme şi căruia medicii îi recomandaseră repaus strict, a sfidat sfaturile acestora şi s-a prezentat în faţa credincioşilor de Paşte, cea mai importantă sărbătoare din calendarul catolic.

Mesaje de condoleanţe au venit din întreaga lume pentru regretatul papă, un energic reformator care i-a susţinut pe cei mai nevoiaşi şi marginalizaţi de societate în cei 12 ani în care a fost liderul celor aproximativ 1,4 miliarde de catolici din lume.

Sicriul capitonat în roşu al iezuitului argentinian a fost depus în faţa altarului Bazilicii Sfântul Petru. Francisc, ale cărui mâini strâng un rozariu, poartă veşmintele pontificale: o casulă roşie, o mitră albă şi pantofi negri.

Unul câte unul, credincioşii au trecut prin faţa sicriului său încă de miercuri, având la dispoziţie doar câteva secunde pentru a-şi lua rămas-bun. ‘A fost un moment scurt, dar intens, lângă trupul său’, a declarat joi pentru AFP italianul Massimo Palo, în vârstă de 63 de ani, după vizită. ‘A fost un papă pentru turma sa, pentru poporul său şi sper că viitorii papi vor fi puţin asemeni lui’, a adăugat el.

– O înmormântare sobră –

După funeralii, sicriul cu trupul neînsufleţit al Papei Francisc va fi transportat pentru înhumare, conform dorinţelor sale, în bazilica papală Santa Maria Maggiore din Roma, dedicată cultului Fecioarei Maria.

Un grup de ‘săraci şi nevoiaşi’ va fi prezent pe treptele bazilicii pentru a întâmpina sicriul pontifului, un apărător fervent al celor marginalizaţi.

Mormântul său din marmură, purtând o singură inscripţie, ‘Franciscus’, conform dorinţei Papei Francisc, va putea fi vizitat începând de duminică dimineaţă.

După înmormântare, toate privirile se vor îndrepta către cei 135 de cardinali electori – cei cu vârsta sub 80 de ani – reuniţi în conclav pentru a-l alege pe succesorul lui Francisc.

Data începerii conclavului este încă necunoscută, însă, dar conform regulilor Vaticanului, ar trebui să înceapă între a 15-a şi a 20-a zi după moartea papei, adică între 5 şi 10 mai.

Cardinalii, care au început să se întâlnească la Roma şi s-au văzut deja de trei ori, se vor reuni în Capela Sixtină unde vor avea loc până la patru scrutinuri pe zi, două dimineaţa şi două după-amiaza.

Cardinalul italian Pietro Parolin, considerat numărul doi de la Vatican şi apropiat al Papei Francisc, este favoritul casei de pariuri britanice William Hill, acesta devansându-l pe filipinezul Luis Antonio Tagle, arhiepiscop emerit de Manila, notează AFP. AGERPRES/FOTO Vatican News

Spania este în doliu naţional timp de trei zile, după coliziunea dintre două trenuri produsă în regiunea Castilia-La Mancha
Internaţional joi, 29 octombrie 2026, 07:04

Spania este în doliu naţional timp de trei zile, după coliziunea dintre două trenuri produsă în regiunea Castilia-La Mancha

Spania este în doliu naţional timp de trei zile, după coliziunea dintre două trenuri produsă ieri în regiunea Castilia-La Mancha, soldată cu...

Spania este în doliu naţional timp de trei zile, după coliziunea dintre două trenuri produsă în regiunea Castilia-La Mancha
Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți
Internaţional miercuri, 28 octombrie 2026, 18:10

Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți

UPDATE ora 18:30 – Cel puţin 68 de oameni şi-au pierdut viaţa în Spania, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit pe linia care...

Anchetă în Spania după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză. Cel puțin 68 de morți
Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative
Internaţional miercuri, 28 octombrie 2026, 09:49

Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative

Israelul pare că se îndreaptă spre o perioadă de blocaj politic după alegerile legislative de ieri, în condiţiile în care nici Benajmin...

Blocaj politic în Israel, după alegerile legislative
Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 16:39

Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă

România şi Republica Moldova cooperează la cel mai înalt şi mai strâns nivel din perioada recentă, iar sprijinul acordat de Bucureşti...

Luca Niculescu: România şi Republica Moldova cooperează la cel mai strâns nivel din perioada recentă
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 07:48

Elevii de liceu care protestează în Franţa consideră că măsurile promise de guvern sunt insuficiente pentru a renunţa la mobilizare

În Franţa, guvernul a răspuns unora dintre revendicările elevilor de liceu, care protestează de cinci săptămâni. Reprezentanţii liceenilor...

Elevii de liceu care protestează în Franţa consideră că măsurile promise de guvern sunt insuficiente pentru a renunţa la mobilizare
Internaţional marți, 27 octombrie 2026, 07:43

Suedia interzice utilizarea ChatGPT şi a modelului Claude pe computerele de serviciu ale guvernului

Angajaţii guvernului Suediei nu mai pot utiliza versiunile bazate pe browser ale serviciilor ChatGPT de la OpenAI sau Claude de la Anthropic pe...

Suedia interzice utilizarea ChatGPT şi a modelului Claude pe computerele de serviciu ale guvernului
Internaţional luni, 26 octombrie 2026, 07:51

Aproape 90 de persoane au fost rănite într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în apropierea Barcelonei, Spania

În Spania, aproape 90 de persoane au fost rănite aseară, într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în apropierea Barcelonei....

Aproape 90 de persoane au fost rănite într-un grav accident de circulaţie care a avut loc în apropierea Barcelonei, Spania
Internaţional luni, 26 octombrie 2026, 05:58

Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea ‘tiranului’ Vucic

Claxoane în cascadă, o mulţime jubilând şi îmbrăţişându-se: anunţul făcut duminică de naţionalistul Aleksandar Vucic privind...

Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea ‘tiranului’ Vucic