„Voievodul Țiganilor” / în „Pulsul Zilei” de miercuri 6 mai 2020

Publicat de Nicolae Tomescu, 5 mai 2020, 13:14

Tonalitatea romantic-idealistă a scrierilor lui Mór Jókai de Ásva (la naștere: Móric Jókay de Ásva) /18 februarie 1825, Komárom – 5 mai 1904, Budapesta/, debordând de optimism și de încredere în valorile umane, a fost inspirată, îndeosebi, din istoria maghiarilor (a trăit o parte a acesteia, dedicat cultivării limbii materne și conceperii romanelor, dovadă participarea sa la revoluția din 1848, Mór fiind considerat un patriot liberal, ales, după 1897, în parlamentul din Budapesta)…

*

„Der Zigeunerbaron” – în original

Libretul de Ignatz Schnitzer, după romanul „Saffi” al romancierului Mór Jókai…

Operetă în trei acte compusă de Johann Strauss (fiul)

Acesta și-a făcut ucenicia muzicală, în secolul al XIX-lea, sub atenta supraveghere a tatălui său (vezi Johann Strauss I: „Muzica este o artă sublimă”). A debutat în calitate de dirijor la vârsta de 19 ani, stârnind admirația celor din jur. Îi era remarcat talentul, admiratorii și prietenii lansând sloganul: Noapte bună Lanner, bună seara, Strauss-tatăl, bună dimineața Strauss-fiul! A cutreierat lumea cu orchestra sa, având un succes răsunător. Între 1846-1847, a efectuat turnee în Ungaria, Transilvania și Țara Românească. În paralel cu activitatea concertistică, a desfășurat o activitate de creație prodigioasă, dând valsului, printr-un colorit orchestral foarte bogat, o valoare artistică deosebită. Dintre cele peste 140 de valsuri, create de el, unele și-au câștigat celebritatea: Dunărea albastră, Viață de artist, Sânge vienez, Vals imperial, Povești din pădurea vieneză, Vin, femei și cântec, Vocile primăverii… La îndemnul prietenilor și al compozitorului francez Jacques Offenbach, care a sosit la Viena în anul 1864, să-l cunoască personal; a fost abordat genul operetei – în anul 1871, avea loc premiera primei operete Indigo und die 40 Räuber, urmată, în 1873, de Carnavalul de la Roma. Perioada de aur a operetei vieneze a fost inaugurată de Liliacul. Valsul este motivul de bază în țesătura muzicală a operetelor sale. Reprezentant de frunte al operetei clasice vieneze, Johann Strauss (fiul) se află și astăzi în conștiința publicului iubitor al genului…

„Acțiunea se petrece în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, pe domeniile cândva înfloritoare ale exilatului Barinkay; castelul, odinioară falnic, este acum o ruină; în schimb, vecinul Zsupan (crescător de porci) prosperă pe seama spolierii proprietății lui Barinkay. Amnistia împărătească, dar mai ales edictul „restitutio in integrum“, îl aduc în prim-plan pe tânărul Sandor Barinkay (fiul celui exilat) care, împreună cu comisarul Carnero, vor face demersurile repunerii în posesie. Carnero este surprins, evident neplăcut, să-și găsească soția, Mirabella (dispărută în timpul războiului), slugărindu-l pe Zsupan, iar pe fiul său, Ottokar, virtual ginere al parvenitului negustor (ca pretendent la mâna năstrușnicei Arsena, fiica acestuia). Primită, în general cu simpatie, vestea reîntoarcerii unicului supraviețuitor al familiei Barinkay îl va panica pe Zsupan, conștient că trebuie să dea socoteală pentru jaf. Instinctul de conservare îl incită la soluția compromisului, propunându-i lui Barinkay să se însoare cu fiica sa. Ifosele de parvenită ale Arsenei îl dezgustă însă pe Barinkay, în schimb este fascinat de frumusețea țigăncii Saffi (fiica ghicitoarei Czipra) pe care o întâlnește noaptea în castelul părăginit. Se întorc țiganii de la târg; văzându-l pe fiul stăpânului, îl proclamă și aclamă ca voievod al lor. Barinkay, petrecându-si noaptea între ruine, află de la bătrâna ghicitoare taina unui vis, potrivit căruia, în ziua nunții, va găsi o comoară ascunsă lânga zidul castelului. Se face ziuă și țiganii pornesc la muncă. Grupul de boieri (instigați de Carnero, Mirabella și Zsupan) îl acuză pe Barinkay de imoralitate, prin faptul că trăiește cu o fată de țigan. Furia lor se amplifică atunci când află că Barinkay a găsit comoara căutată de ei zadarnic. Izbucnește războiul. Contele Homonay, în fruntea husarilor, vine să recruteze ostași. Carnero îl reclamă pe Barinkay că, încălcând orice etichetă, s-a însurat cu o fată de țigan. Czipra dă publicității un document care atestă că Saffi este de origine nobilă, provocând stupoare generală. Barinkay, contrariat, se înrolează și pleacă la război. Poporul întâmpină luptătorii întorși victorioși. „Cei de pe urmă (în luptă) vor fi cei dintâi (la înapoiere)“. Astfel, primul sosit este Zsupan, încărcat de pradă, căci, și în condiții de război, unii știu să profite. Adevărații eroi sunt însă Barinkay, Ottokar și ceilalți luptători. Barinkay refuză onorurile oferite de împărăteasă, rămânând lângă iubita sa și între țiganii care l-au ales voievod.”

cf. Titus Moisescu și Miltiade Păun, Ghid de operetă, „Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor”, București, 1969

dr. Nicolae Tomescu,

redactor-șef