Ștefan Procopiu, somitate de talie mondială…

Publicat de Nicolae Tomescu, 21 august 2021, 18:25

La 19 ianuarie 1890, în casa Catincăi și a lui Emanoil Procopiu, s-a născut primul copil al familiei, căruia i-a fost dat numele de Ștefan…

Procopiu a urmat cursurile școlii primare și ale Liceului „Gheorghe Roșca Codreanu” (promoția 1908)[1]; a absolvit cu media cea mai mare, s-a îndreptat către Universitatea din Iași – urmând cursurile Facultăţii de Ştiinţe Fizico-Chimice, pe care a absolvit-o în 1912, cu menţiunea „foarte bine”; un an mai târziu, primele rezultate în domeniul cercetării îi sunt publicate în „Bulletin Scientifique de l’Academie Roumaine de Sciences”, cu titlul „Determinarea momentului magnetic molecular prin teoria cuantelor lui M. Planck”; ca urmare a analizei teoriei cuantelor lui Planck şi a teoriei magnetismului lui Langevin, Ştefan Procopiu stabileşte, pentru prima oară în lume, valoarea momentului magnetic molecular, cu doi ani înaintea lui Bohr[2], cel căruia i-a fost acordat Premiul „Nobel” în 1922[3]. Între 1913-1919, savantul este încadrat la Facultatea de Fizică din Bucureşti[4].

În toamna anului 1919, cu o formație științifică închegată, cu o experiență de viață și o viziune realistă, Procopiu a plecat la Paris și a obținut titlul de doctor în științe; sub îndrumarea profesorilor Gabriel Lippman şi Aymé Cotton, în laboratorul de fizică al universităţii franceze, Ştefan Procopiu descoperă un fenomen optic nou, numit începând cu anul 1930, „Fenomenul Procopiu”.

Revenit, episodic, în București, a hotărât să se stabilească în Iași pentru tot restul vieții[5]; și-a dedicat întreaga activitate științei, îndeplinindu-și cariera de profesor, întregindu-și opera prin descoperirea magnetonului Bohr-Procopiu (o constantă fizică și unitatea naturală pentru a exprima momentul magnetic al unui electron), al Efectului Procopiu (efectul circular al discontinuității de demagnetizare care apare la trecerea unui curent electric alternativ printr-un fir feromagnetic); anterior, prin studiul birefringenței soluțiilor coloidale și a suspensiilor cristaline, descoperise depolarizarea longitudinală a luminii care le străbate/„fenomenul Procopiu”[6]…

Marile figuri ale epocii, personalităţi importante ale culturii, istoriei, literaturii şi ştiinţei au făcut parte din cercul restrâns (pe cât de select) al prietenilor profesorului Procopiu. Printre cei mai apropiaţi, George Topârceanu, Păstorel Teodoreanu[7]; se găsea în relații cordiale cu George Enescu, inclusiv cu marii istorici[8] şi profesori de drept ai Iaşului…

În după-amiaza zilei de 22 august 1972, în urma unui infarct, Procopiu și-a găsit sfârșitul (lumesc) la vârsta de 82 de ani, întors cu fața către… rafturile bibliotecii… Așa cum somități de talie mondială recunoșteau în Procopiu un mare fizician, tot astfel generațiile mai tinere de fizicieni români îl consideră un maestru ilustru…

[1] Între septembrie 1917-noiembrie 1919, a funcționat la Catedra de fizică a liceului amintit din orașul situat pe valea consecventă a râului Bârlad…

[2] „O formulă care, dacă la momentul respectiv ar fi fost publicată şi peste graniţele ţării, i-ar fi adus, cu certitudine, Premiul Nobel. Acesta a revenit, însă, fizicianului Niels Bohr, pentru aceeaşi descoperire. El (n.n. – Ștefan Procopiu) în ultimul an de facultate a descoperit formula magnetonului, în 1912. A şi expus descoperirea în cadrul Consiliului ştiinţific. Unul dintre profesori i-a spus atunci: Cum îţi permiţi dumneata să ataci nişte lucruri atât de mari? S-a şi publicat articolul, în 1913, dar n-a trecut hotarul ţării. Deci, în afară, practic nu s-a ştiut. Trei ani mai târziu, danezul Niels Bohr a făcut aceeaşi descoperire şi el şi, ulterior, a fost răsplătit cu Premiul Nobel” (mărturie-document aparținând Rodicăi Procopiu; Ştefan Procopiu a fost căsătorit cu fosta profesoară de filosofie, pe care a cunoscut-o, la Chişinău, în 1942; cei doi au locuit până la sfârşitul vieţii în „Casa cu flori” din dealul Copoului-Iaşi)…

[3] Ca palidă compensație, Ştefan Procopiu, membru al Academiei Române (1955), al altor societăţi ştiinţifice românești şi din străinătate, a fost cooptat, de două ori, în Comisia mondială de propuneri pentru Premiul „Nobel”-Fizică (deşi era complet rupt de lumea ştiinţifică din afară, deoarece contactele sale fuseseră interzise de comunişti, l-a recomandat, în ambele situaţii, pe fizicianul francez Louis Néel, care a şi primit renumita distincţie, în 1970)…

[4] Remarcându-se, în 1916, prin inventarea unui aparat care localiza gloanţele din corpul răniţilor şi stabilea adâncimea la care se aflau acestea…

[5] Din 1925 până în 1962, Ştefan Procopiu a fost profesor titular la „Catedra de gravitaţie, căldură şi electricitate” a Universității din Iași… A înfiinţat prima bibliotecă de fizică a universităţii, alcătuită din cărţi pe care chiar el le-a donat, multe aduse din străinătate; după moartea sa, soţia a donat biblioteca de acasă aceleiaşi universităţi…

[6] Ceauşescu aflase de impactul științific și mediatic al „Fenomenului Procopiu”; i-a făcut cadou o maşină „Moskvitch” şi l-a decorat… Dar, până atunci, pentru refuzul categoric de a se înscrie în partidul comunist, a fost, în mod constant, victima persecuţiilor regimului; era considerat „un pericol politic”, adus în şedinţe şi criticat – se spunea că nu-şi face datoria, pentru că emitea păreri neconvenabile regimului; „La una dintre şedinţe, la care anunţase că nu putea participa, din cauza experienţelor magnetice, i s-a dat cea mai cruntă lovitură. Condiţia pentru aceste experimente, care se făceau de dimineaţa, din zori, până în miezul zilei, era să fie soare. În ziua aceea, pe la 10:00, s-a întunecat. Am ştiut atunci că o să vină la şedinţă. Au fost 11 propuneri pentru a fi dat afară din Universitate, pe motive ştiinţifice. Nu  s-a întâmplat cum ar fi vrut ei, dar a fost unul dintre momentele cele mai dureroase din cariera lui” (mărturie-document aparținând Rodicăi Procopiu)…

[7] Păstorel a creat şi o epigramă, în stilul său caracteristic: «De gravitate nu prea ştiu/ Îmi recunosc singur defectul,/ Dar când beau cu Procopiu/ Merg prin Iaşi şi-i simt efectul»…

[8] Istoria reprezenta una dintre marile lui pasiuni…